Oncologie si nursing in oncologie

1. SEMNE SI SIMPTOME PREZENTE IN AFECTIUNILE ONCOLOGICE

Desi frecventa cancerului creste o data cu inaintarea in varsta, istoria lui incepe de cele mai multe ori inca din tinerete,
insa e nevoie sa treaca 10-20 de ani pana cand el ajunge sa se manifeste clinic.
Definitia cancerului:
- cancerul este o boala imuno-genetica: este rezultatul unor mutatii genetice => in final, aparitia unor celule atipice care se
inmultesc necontrolat si care nu sunt indepartate de sistemul imun.
- la aparitia cancerului concura:
- factori interni: genetici, imunitari, hormonali, mecanici si radicali liberi
- factori externi: radiatiile,acoolul, tutunul, unele microorganisme (bacterii – Helicobacter pylori, virusuri – Papilloma virus,
virusul hepatitei B, v. Ebstein-Barr), unele alimente (excesul de carne, grasimi, aditivi alimentari)
- daca unul sau mai multi factori de risc determina o mutatie a unei gene pro-oncogene care poate determina aparitia unei
celule canceroase, in conditiile unei mutatii a unei gene anti-oncogene (care are rolul de a inhiba aparitia celulei canceroase)
=> creste riscul de aparitie a unei celule canceroase
- pentru aparitia cancerului sunt necesare mai multe etape, care evolueaza o lunga perioada de timp asimptomatic:
- etapa de initiere = stadiul 0 = cancer in situ : nu da simptomatologie, este dg. prin microscopie, poate dura cativa ani
- stadiul I – cancerul are max 1-2 cm, nu determina simptomatologie, poate fi dg daca afecteaza un organ accesibil (ex:
cancerul de san)
- stadiul II - tumora > 2 cm, dar nu se extinde
- stadiul III – tumora invadeaza tesuturile invecinate si prinde ganglionii locali
- stadiul IV – cancer generalizat, cu metastaze
- in toata aceasta perioada mecanismele de aparare ale organismului lupta cu boala, tocmai de aceea este nevoie de o
lunga perioada de timp in care tulburarile se acumuleaza ajungandu-se la depasirea capacitatii de aprare a organismului
Factorii de risc, preventia si depistarea cancerelor
1. Tutunul:
- este cel mai important factor de risc in apariţia cancerului, care poate fi evitat in totalitate
- implicat in oncogeneza a numeroase cancere: plăman, ORL, vezică urinară, pancreas, stomac,
col uterin, leucemie, rinichi
- cea mai bună prevenţie este evitarea inceperii consumului de tutun
- renunţarea la fumat, in cazul fumătorilor aduce un beneficiu demonstrat in reducerea incidenţei cancerului in raport cu
populaţia care continuă consumul de tutun.
- fumatul pasiv – riscul de a dezvolta cancer pulmonar la un nefumător creşte cu 25%, in cazul in care soţul/soţia fumează
2. Alcoolul:
- este un factor de risc independent, dar acţionează de cele mai multe ori prin sinergism extrem de dăunător cu
tutunul, in special in cazul cancerelor ORL
3. Factori profesionali:
- azbestul este agentul cel mai frecvent implicat -> cancer pulmonar
- principalele ocupaţii care implică expunerea la azbest sunt: constructorii, constructorii industriali, mecanicii auto,
muncitorii care prelucrează metalul
 arsenicul -> angiosarcom, carcinom epidermoid cutanat
 gudronul, funinginea şi derivatele cărbunelui, inclusiv combustia acestuia -> cancer pulmonar, cancer de vezică
urinară, carcinom epidermoid cutanat
 radiaţii ionizante -> leucemie, cancer pulmonar, sarcomul osos
 amine aromatice -> cancer de vezică urinară
 praf de lemn -> cancer al etmoidului şi al sinusurilor feţei
 clorura de vinii -> cancer al ficatului
 hepatita C sau D profesională -> cancer al ficatului
4. Infectiile:
- virusurile: - HPV (v. papiloma uman) - este cea mai intalnită infecţie virală cu transmitere
sexuală din lume
- tipurile 16 şi 18 sunt oncogene, avand un rol recunoscut pentru provocarea cancerelor anale şi anogenitale
- in prezent există un vaccin disponibil pentru prevenirea cancerului de col uterin
- virusul hepatitei (VHB, VHC): carcinomul hepatocelular survine după o infecţie cronică cu virusurile VHB şi VHC şi este
una din principalele cauze ale cancerului in ţări endemice;
 HIV şi cancerul: risc crescut de cancer la pacienţii infectaţi cu HIV, dar rolul direct al
virusului nu a fost demonstrat; creşterea riscului poate fi legată de scăderea imunităţii antitumorale specifice
- bacteriile: - Helicobacter pylori -> cancer de stomac
5. Factorii hormonali:
- o hiperestrogenie relativă creşte riscul de cancer de san (nuliparitate sau prima sarcină după 30 ani; terapia de
substituţie hormonală pentru menopauză, obezitate)
- iar eunucii (barbatii castrati, care nu mai produc testosteron) nu dezvoltă niciodată cancer de prostată.
6. Stilul de viaţă:
 - expunerea la ultraviolete este responsabilă de apariţia melanoamelor şi a cancerelor de piele, prinlezarea directă a ADN-
ului; aceste tipuri de cancer sunt in creştere constantă la populaţia occidentală, din cauza comportamentului de expunere la
soare a populaţiilor cu fototip deschis la culoare
- alimentaţia joacă un rol probabil in apariţia cancerului colorectal, de san şi de stomac
- in prezent, este admis faptul că o alimentaţie variată şi echilibrată, cu accent pe aportul factorilor protectori şi limitarea
consumul de băuturi alcoolice, impreună cu activitatea fizică pentru a preveni excesul de greutate, poate reduce cu
aproximativ 30% cazurile de cancer
7. Factori genetici:
- mai putin de 5% din tipurile de cancer este asociat cu o anomalii genetice constitutionale si necesita management
specific cu efectuarea unui control oncogenetic atunci cand este identificat un sindrom de predispozitie genetica : polipoza
familiala -> cancer colorectal (proliferarea polipilor poate determina cancer)
Preventia:
- prevenţia primară: evitarea apariţiei cancerului (diminuarea fumatului şi a consumului de alcool);
- prevenţia secundară: evitarea apariţiei cancerului pornind de la o leziune precanceroasă (exereză a unui adenom colonic
sau incetarea fumatului după exereza unei leziuni precanceroase ORL);
- prevenţia terţiară: impiedicarea apariţiei unui al doilea cancer (principalul aspect asupra căruia putem acţiona este
oprirea fumatului)
Depistarea cancerelor:
 scopul depistării este de a reduce mortalitatea specifică cazurilor de cancer depistate
 depistarea trebuie să indeplinească anumite principii pentru a fi eficientă:
- să fie fiabilă, puţin costisitoare, cu o bună sensibilitate şi specificitate şi cu puţine efecte secundare;
- să permită depistarea cancerului intr-un stadiu incipient, pentru a putea institui un tratament
- să iniţieze un tratament cu scop curativ
- depistarea este generalizată şi depistarea individualizată:
- depistarea generalizată se bazează pe o politică de sănătate publică, instituită pentru depistarea cancerului; există
bugete specifice pentru screening
- depistarea individuală se bazează pe responsabilitatea individuală a pacientului, care trebuie să solicite această
depistare medicului său
- principalele metode de screening: - cancerul de san (mamografie);
- cancerul colorectal (test Hemocult);
- cancerul de col uterin (frotiu de col uterin);
- cancer de prostată (dozare PSA).
Diagnosticul cancerelor
- diagnosticul cancerului se face prin depistare, intamplător sau la apariţiei semnelor clinice;
- diagnosticul se confirmă doar după efectuarea examenului histologic (biopsie tumorală)
- examenul anatomopatologic este indispensabil pentru stabilirea diagnosticului şi contribuie la stabilirea prognosticului
prin studiul diferenţierii tumorale şi a expresiei anumitor markeri
- bilanţul de extensie = clasificarea TNM, permite definirea unei posibile intervenţii chirurgicale: o tumoră localizată,
operabilă este, cel mai adesea, potenţial curativă; o tumoră extinsă beneficiază in general de un tratament paliativ.
Diagnostic clinic:
Simptome generale posibile:
- alterarea stării generale (scădere in greutate inexplicabilă, anorexie, astenie...);
- febră de lungă durată;
- sindroame paraneoplazice: - tulburări endocrine (sindromul Cushing, retenţia hidrică)
- tulburări neurologice (miastenie, polinevrită,etc)
- tromboză (flebită, embolie pulmonară)
Semne legate de o evoluţie locală (T sau N) sau metastatică (M):
- legate de tumoră (T) sau de adenopatii (N):
- tulburări ale tranzitului intestinal,
- dureri,
- tuse sau dispnee, disfagie,
- hemoragie,
- icter,
- semne de compresie (edeme, sindrom de venă cavă superioară);
- legate de metastaze (M):
- distensie abdominală care indică o ascită,
- fractură patologică sau semne care indică o hipercalcemie,
- semne de insuficienţă medulară (anemie, infecţii, hemoragii),
- tulburări neurologice (confuzie, deficite, tulburări ale vorbirii)
- tumori cerebrale, compresie medulară, meningită
Examinari paraclinice:
 Pentru diagnostic:
- examen citologic: - prelevare de probe cu ac fin (puncţia unei mase de la nivelul sanului sau a tiroidei, a unui ganglion),
 - prelevarea unui lichid biologic (ascită, colecţie pleurală),
- prelevarea in cazul unei expectoraţii,
- prelevarea de material prin periaj bronşic in timpul unei fibroscopii;
- examen histologic: - biopsie in timpul unei endoscopii (gastrică bronşică, colorectală...);
- microbiopsie a unei mase mamare;
- biopsie chirurgicală
Un examen anatomopatologic negativ nu exclude diagnosticul.
 Bilant de extensie:
- la ex. clinic: - adenopatie, hepatomegalie,tulburari neurologice, tulburari respiratorii, edeme ale membrelor inferioare,
ascita, dureui osoase => investigatii
- imagistica de prima intentie: - Radiografie toracică
- Ecografie abdominală
- CT toraco-abdomino-pelvin
- imagistica de a doua intentie: - uneori sistematica in functie de tipul de cancer:
- CT cerebral
- RMN
- Scintigrafie osoasă
- endoscopii: colorectală, bronşică, ORL, eso-gastro-duodenală, cistoscopie, colposcopie
- explorări biologice: - hemoleucogramă
- ionogramă sanguină, uree, creatinină
- calcemie, transaminaze, LDH, fosfatază alcalină
- markeri tumorali (in special pentru monitorizarea tratamentului)
Cancerul este o boală sistemică, realizarea bilanţului sistemic este obligatorie.
 Bilant preterapeutic:
 inainte de orice tratament chirurgical: EKG, Stare generala
 bilanţ biologic - Funcţie renală
 bilanţ cardiologie: evaluarea funcţiei ventriculare stangi inainte de utilizarea antraciclinelor (antitumorale) din cauza
riscului de insuficienţă cardiacă
- bilanţ respirator: teste funcţionale respiratorii

2. CANCERUL BRONHO-PULMONAR

Etiopatogenie:
- incidenta crescuta , locul 1 ca si mortalitate prin cancer
- nu exista metoda de screening pentru depistare precoce
- cel mai important factor de risc este fumatul => oprirea fumatului are un rol important;
- alti factori de risc - conditii de munca in mediu toxic (nichel, mine de carbuni, turnatorii, expunere la radiatii
ionizate,azbest),
- medicamente antihipertensive ,
- TBC in antecedente,
- cicatrici pulmonare granulomatoase, silicoza
Simptomatologie:
- simptomatologia clinica depinde de localizarea tumorii primare :
- central (75%)
- periferica (25%) - evolutie mai lunga asimptomatica, tuse iritativa, dispnee restrictiva, abces pulmonar
- hemoptizie (simptomul care alarmeaza bolnavul), tuse , insuficienta respiratorie, cornaj,
tiraj, pneumopatie obstructiva
- simptomatologie datorata extinderii in torace : obstructie traheala, compresie esofagiana cu disfagie, disfonie, dispnee,
sindrom Claude Bernard Horner (mioza, ptoza palpebrala), aritmii, insuficienta cardiaca, colectie pleurala, cianoza prin
limfangita carcinomatoasa
- datorita metastazelor extratoracice: - cerebral : HT intracraniana, varsaturi, cefalee, semne neurologice de focar,
convulsii;
- hepatic : dureri hipocondru drept, icter, insuficienta hepatica ;
- osos : dureri, sindrom de compresiune medulara, fracturi pe os patologic
 - prezenta sindroamelor paraneoplazice : anorexie-casexie, febra de origine necunoscuta, hipercalcemie (astenie,
confuzie, anorexie, constipatie, tulburari neurologice), hiponatremie, tromboflebita migratorie
CONFIRMAREA DIAGNOSTICULUI SE REALIZEAZA PRIN EXAMEN HISTOPATOLOGIC
Examenul histopatologic:
- este obligatorie obtinerea de material bioptic
- Biopsie obtinuta prin :
- bronhoscopiei : recoltare de material bioptic pentru confirmare
- pentru tumorile periferice : punctie biopsie ghidata tomografic
- toracoscopie / mediastinoscopie
- din metastazele la distanta
- din ganglion (ex: supraclavicular)
!!! prezenta markerilor tumorali crescuti nu reprezinta confirmare a unei patologii maligne !!!!!!!
Examinarile paraclinice:
- orientat si in functie de simptomatologie (ex: nu se efectueaza de rutina tomografie cerebrala decat in prezenta
simptomatologiei)
o Bronhoscopia :
- este esentiala
- este principala investigatie pentru confirmarea histopatologica si stabilirea conduitei terapeutice
- are rolul de prelevare de material bioptic
- ofera informatii pentru stadializare, aspectul endobronsic al tumorii
- ofera informatii legate de operabilitatea tumorii primare
- sensibilitate pentru tumorile centrale : 75-90%
- bilant preterapeutic
o Radiografie pulmonara
- de rutina ; informatii modeste ;
- este cea mai utilizata desi are sensibilitate si specificitatea redusa
o Tomografie torace – superior radiografiei pulmonare;
- evidentiaza leziuni pina la 2-3 mm ;
- realizeaza caracterizarea tumorii primare si a relatiei acesteia cu vecinatatile ,
- realizeaza aprecierea ganglionilor locoregionali
o Ecografie abdomino-pelvina – evidentiere evolutiei abdominale si pelvine
o Tomografie abdominala si sau pelvina – superioara ecografiei abdomino-pelvine: evaluare ficatului, tesutului osos
scanat, organe abdominal si pelviene
o Tomografie cerebrale – daca simptomatologia o impune
o RMN cerebral – daca simptomatologia o impune
o Scintigrafie osoasa – pentru cazurile avansate sau cind simptomatologia o impune
o Laborator : hemolecuograma , TGO, TGP, fosfataza alcalina, bilirubina, creatinina, ionograma, alte examinari legate de
simptomatologie
o Markeri tumorali : Cyphra 21.1 , CEA, NSE , cromogranina A
Stadializarea:
- cu terminologie internationala
- scop : aprecierea evolutiei locale si la distanta, aprecierea deciziei terapeutice optime adaptate evolutiei bolii, aprecierea
prognosticului bolii
- are 4 stadii: I , II, III, IV
- necesar diagnostic anatomopatologic si explorarile paraclinice pentru determinarea evolutie locale si la distanta
Decizia terapeutica
- decizie efectuata in cadrul unui comitet din care fac parte : chirurg chirurgie toracica, chimioterapeut , radioterapeut,
anatomopatolog, imagistician
- decize adaptata evolutiei locoregionale a bolii si a comorbiditatilor
Tratament
- Chirurgia:
- putine cazuri au indicatie de interventie chirurgicala, deoarece prezentarea pacientilor este tardiva ;
- este adaptata stadiului bolii, stadiul clinic, co-morbiditatilor, criteriului functional
- proceduri: - lobectomie, pneumectomie, toracotomie exploratorie (indicatie restrinsa), rezectii atipice
- Chimioterapia:
- Adjuvanta : - dupa interventia chirurgicala;
- scop – cresterea supravietuirii (intervalul de timp pana la deces) si prelungirea intervalului liber de boala (intervalul pana
la aparitia recidivei locale sau la distanta)
- Neoadjuvanta : - chimioterapia efectuata inainte de interventia chirurgicala pentru stadiile avansate locoregional ;
- scop : downstagingul tumoral in vederea unei interventii chirurgicale optime
- Chimioterapia paliativa : - scop – crestere calitatii vietii si cantitatii vietii ;
- este superioara tratamentului de sustinere la pacientii cu status bun de performanta
 - Saruri de platina, taxani , gemcitabina, alcaloizi de vinca, pemetrexed : scheme terapeutice adaptate tipului
histopatologic
- Radioterapia:
- Adjuvanta – dupa interventia chirurgicala;
- scop – scaderea riscului de recidiva locala
- Paliativa - pentru controlul simptomelor;
- antialgica la nivelul metastazelor osoase ;
- radioterapia cerebrala pentru metastazele cerebrale
Complicatii:
- legate de evolutia bolii : sindrom de hipertensiune intracraniana, insuficienta respiratorie, hipercalcemie, fracturi pe os
patologic, pleurezii neoplazice, dureri prin evolulutie locala sau la distanta, hemoptizie
- legate de tratamentul chirurgical – disfunctii restrictive
- legate de tratamentul radioterapic – dermatita postradica, necroza, pneumopatia de iradiere
- legate de tratamentul chimioterapic:
- toxicitate hematologica : neutropenie, anemie secundara, trombocitopenie
- toxicitate non-hematologica : greturi, vsarsaturi, alopecie , toxicitate pe diferite aparate si sisteme, rash cutanat, reactii
de hipersensibilitate
Urmarire:
- scop : evidentierea recidivei locale sau la distanta : examen clinic periodic, examinari paraclinice (tomografie
torace/abdomen/cerebral, radiografii pulmonare, ecografie abdomino-pelvina, markeri tumorali)
- evidentiere complicatiilor legate de tratament : evaluarea functiei cardiace, hepatice, renale;
- Intervalul de urmarire : - in primii 2 ani din 3 in 3 luni ;
- in urmatorii 2 ani din 6 in 6 luni ,
- din anul al 5-lea annual, sau daca simptomatologia o impune

3. CANCERUL DE ESOFAG
Cancerul esofagian este o tumoare malignă care se formează în stratul superficial si pe măsură ce crește se întinde spre
straturile din grosimea esofagului.
Cele mai frecvente tipuri de cancer esofagian sunt numite dupa tipul de celule care devin maligne:
- carcinomul scuamos: cancerul care apare in celulele scuamoase, celulele subtiri, plate care tapeteazaesofagul;
- adenocarcinomul: apare în celulele glandulare (secretorii), care produc și elibereaza mucus
Diferența între TU benigne și TU maligne
- tumorile benigne sunt bine delimitate, evoluează mai lent si exercită un efect de împingere a formaţiunilor învecinate
- tumorile maligne nu sunt bine delimitate, evoluează mai rapid, invadează ţesuturile vecine şi metastazează locoregional si
la distanţă
- metastazarea reprezintă desprinderea de celule canceroase din tumora „mamă”, celule care intră în torentul circulator şi se
fixează în ganglioni limfatici şi în alte organe
Factori de risc
Factorii de risc pentru carcinomul scuamos includ:
- fumatul
- consumul unor cantitati mari de alcool
- esofagul Barrett: este o afecțiune în care celulele care tapetează partea inferioara a esofagului s-au modificat sau au fost
înlocuite de celule anormale, care pot duce la adenocarcinom; refluxul gastric (reintoarcerea continutului gastric in portiunea
inferioara a esofagului) poate irita esofagul si, in timp, poate cauza apariția esofagului Barrett
- varsta inaintata
- sexul masculin
- rasa neagra
- alte cauze ale cancerelor de esofag mai sunt: esofagita peptică, diverticulii esofagieni, stenozele cicatriceale, iradierea
terapeutică a unui cancer tiroidian preexistent
Simptome
 cel mai important simptom este disfagia - apare precoce: disfagia este descrisa diferit de bolnav; „nu trece
mancarea", „nod in gat", „se opreste ceva in piept"; ea poate sa apară brusc sau progresiv, sa fie ușoară sau pronunțată.
 ulterior se instalează durerea retrosternala sau in spate, regurgitarea, eructațiile, vărsăturile
 intr-un stadiu mai avansat apare voce răgușită, tuse, hematemeza, melena
 un alt simptom important este pierderea în greutate
Paraclinice
Pot fi folosite urmatoarele teste si proceduri:
- Bariu pasaj
- Esofagoscopie, prin acest procedeu se pot lua portiuni de tesut pentru biopsie
- Biopsie - extirparea unor celule sau tesuturi pentru a fi examinate microscopic;
Biopsia se face de obicei in timpul esofagoscopiei.
 Urmatoarele teste pot fi folosite pentru stadializare:
- bronhoscopie
- laringoscopie: se examineaza laringele cu o oglinda sau cu un laringoscop
- examinare CT:
- laparoscopia: un procedeu chirurgical prin care se cauta semne de boala in abdomen
Tratament
Sunt folosite cinci tipuri de tratament standard:
- tratamentul chirurgical: este cel mai obisnuit tratament pentru cancerul esofagian; pot fi inlaturate chirurgical anumite parti
din esofag, operatia numindu-se esofagectomie
- radioterapia: este un tratament care foloseste raze X de energie inalta sau alte tipuri de radiatii pentru a distruge celulele
maligne
- chimioterapia: este un tratament medicamentos folosit pentru a opri cresterea celulelor maligne, fie determinand moartea
celulelor, fie impiedicand diviziunea celulelor;
- terapia cu laser: foloseste un fascicol de laser pentru a distruge celulele canceroase
- electrocoagularea: foloseste un curent electric pentru distrugerea celulelor maligne.
Cancerul esofagian recurent: este o afectiune care reapare dupa ce a fost tratata. Acesta poate reapare in esofag sau in
orice alta regiune a corpului.
Tratament in cancerul esofagian recurent
- poate fi oricare tratament standard folosit ca terapie paliativa, pentru a usura simptomatologia si a imbunatati calitatea
vietii

4. CANCERUL GASTRIC

Epidemiologie:
 prevalenţa variază mult în funcţie de zona geografică, în funcţie de obiceiurile alimentare
 raportul bărbaţi : femei = 2-3:1
 frecvenţa creşte cu vârsta (vârsta medie de diagnostic peste 60 de ani)
 apare rar sub 45 de ani
Etiopatogenie:
 Helicobacter Pylori
 Factori de risc: - alimentaţia, conţinut crescut în nitrozamine  incidenţa CG (nitrozaminelereprezinta compusi chimici
rezultati din unirea nitritilor cu aminele secundare, care iau nastere din scindarea proteinelor); alimentatia bogată în vitamina
C şi A (fructe şi legume proaspete) incidenţa; factorul genetic – există o predispoziţie familială; standardul economico-social
scăzut (prin alimentaţie, HP); prezenta unei afecţiuni gastrice predispozante: gastrita cronică atrofică , polipi adenomatoşi
gastrici , rezecţia gastrică (cancerul poate apare la peste 15 ani de la intervenţie) , gastrita cu pliuri gigante (Menetriere) –
15% risc , ulcerul gastric – risc mic
Tablou clinic:
- Cel mai frecvent:
- epigastralgie care poate mima ulcerul, cedând la antiacide
- apetit capricios, inapetenţă totală (refuzul complet de a consuma carne)
- pierdere ponderală progresiva, casexie neoplazica
- intotdeauna trebuie investigată o anemie, chiar şi uşoară, mai ales la vârstnici
- sindrom dispeptic
Diagnostic paraclinic:
- Biologic: cel mai frecvent anemie feriprivă moderată sau severă
- Gastroscopia – metoda diagnostică de elecţie, permite: preluarea de biopsii multiple, obligatorii pentru confirmarea
histologică a diagnosticului
Pronostic - depinde de: extensia tumorii primare, a prezentei metastazelor ganglionare sau a metastazelor la distanta,
tipul histologic (slab sau bine diferenţiat), vârsta pacientului
Supravieţuire foarte bună doar în cancerele superficiale – 95% la 5 ani
Tratament:
-> Chirurgical – de elecţie :
 gastrectomie cu limfadenectomie
 frecvent gastrectomie subtotală sau totală, în funcţie de localizarea şi extensia tumorii
-> Paliativ
-> Chimioterapia – postchirurgical, în formele avansate
 Profilaxie:
Protocoale de diagnostic precoce al CG
Urmărirea endoscopică a stomacului operat (la 15 ani de la rezecţie)
Eradicarea Helicobacter Pylori (oncogen de ordinul I, conform OMS) la anumite categorii de pacienţi, inclusiv la
descendenţii pacienţilor cu CG
În perspectivă, dezvoltarea unui vaccin anti HP

5. CANCER DE COLON

Etiopatogenie:

- ocupa locul IV dupa cancerul gastric, esofagian, renal

Factori de risc:
 constipatiile cronice, duc la proces cataral in mucoasa, necroza, ulceratii, cicatrice si proliferari
 regimul alimentar - excesul de grasimi animale si colesterol, lipsa fibrelor celulozice, duc la formarea agentilor
cancerosi.
 fumatul peste 20 ani , abuziv –risc 3%
 starile precanceroase ale colonului
 leziunile inflamatorii precanceroase provocate de boala Crohn
 factori genetici
 polipi ai intregului tract digestiv
Semne si simptome:
- modificarile tranzitului intestinal , diareea sau constipatia, inițial sunt absente
- rectoragii
- disconfortul abdominal persistent – crampe, balonari sau durere;
- senzatia de evacuare incompleta a continutului intestinal dupa defecatie;
- slabiciune generala, surmenaj, febra
- scaderea ponderala marcata fara o cauza aparenta.
Multi dintre pacientii cu cancer de colon nu prezinta simptome in stadiile incipiente ale bolii. Cand acestea apar, depind
foarte mult de marimea tumorii si localizarea sa la nivelul intestinului gros.
Examen paraclinic:
1. Recto- si colonoscopia-permit vizualizarea tumorii, biopsia si examenul histologic
2. CT cu substanta de contrast releva prezenta metastazelor hepatice , intraperitoneale, gradul de invazie a peretelui
intestinal
3. Ecografia endoscopica - localizarea tumorilor mari
4. Markeri tumorali - rol diagnostic redus, serveste pentru monitorizarea recidivelor si a metastazelor: Antigen
carcinoembrionic (ACE) CA 19-9
Tratamentul:
- depinde de stadiul , forma de crestere, forma histologica si starea generala a bolnavului
1. Tratament chirurgical:
 Hemicolonectomia dreapta- cancer al cecului, colon ascendent, flexura hepatica a transversului + anastomoza ileo-
transversa terminolaterala
 Hemicolonectomia stinga- inlaturarea flexurii lienale, descendentul, colonul sigmoid + anastomoza transverso-rectala
termino-terminala sau transversosigmoidiana.
 Rezectii segmentare - CR in 1/3 medie a colonului transvers si partea distala a sigmoidului
 Rezectie subtotala
 Colonectomia totala
Complicatii postoperatorii: dehiscenta anastomozei, peritonita, abcese, flegmoane interintestinale., fistule intestinale,
hemoragii.
2. Tratament radioterapic - indicatie T3-4 si metastaze ganglionare.
 3. Chimioterapia are un caracter paliativ, sau adjuvant in asociere cu trat. Chirurgical si radioterapic.
- Indicatii: tumori inoperabile, metastaze la distanta
- Reactii adverse: leucopenia, anemia, trombocitopenia, stomatita.
4. Imunoterapia

6. CANCER RECTAL

Etiopatogenia:
- mai frecvent la femei, dupa 40-60 ani
Factorii predispozanti:
 de mediu - industrializarea, schimbarea conditiilor de trai, alimentatie bogata in grasimi animale, proteine, ce duc la
formarea cancerigenilor
 starea imunologica
 stari inflamatorii cronice - boala Crohn
 fisuri anale, hemoroizi
Tablou clinic:
- durere abdominala (frecvent periombilicala)
- scaun sanghinolent sau scaun inchis la culoare, negricios (melena)
- tulburarea tranzitului intestinal normal (scaune frecvente, constipatie cronica sau senzatia de defecatie incompleta)
- fatigabilitate marcata (oboseala accentuata)
- scaderea in greutate, apare relativ rar (cateva kilograme in ultimele luni)
Metode de diagnostic si tratament:
 Diagnostic, Anamneza, Factori de risc, Tuseu rectal
 Rectosigmoidoscopia cu prelavare de mucoasă
 Laparoscopia
Tratament:
1. Chirurgical
2. Chimioterapic – in lumenul intestinal
3. Radioterapie
4. Operatia Hartman sau rezectia obstructiva a rectului prin abord abdominal fara restabilirea tranzitului intestinal;
Indicatii: senili cu formarea anusului contra- naturii; in perforatie sau ocluzie intestinala, in obezitate excesiva; operatie
palativa

7. CANCERUL HEPATIC

I. Carcinomul hepatocelular
Incidenţa
Este mai frecvent în Asia, unde este legat în special de infecţia cu virus B şi C, precum şi în unele ţări africane. Se
intâlneşte mai des la bărbaţi, raportul bărbaţi/femei variind în funcţie de zona geografică între 4:1 şi 2:1.
Etiologie:
Motivul principal al incidentei ridicate a carcinomului hepatocelular in zone din Asia si Africa este frecventa infectiei
cronice cu virusul hepatitei B (VHB) si virusul hepatitei C (VHC).
Aceste infectii cronice duc frecvent la ciroza, care ea insasi este un factor important de risc pentru carcinomul
hepatocelular (riscul de cancer hepatic intr-un ficat cirotic este de 3% pe an); 60-90% din aceste tumori apar la pacientii
cu ciroza macronodulara.
O serie de substanţe industriale precum solvenţii organici sau tetra-clorura de carbon, pesticidele organice, policlorura
de vinii, etc. au fost de asemenea implicate în etiologia CHC.
In ceea ce priveste predominanta masculina a cancerului hepatic, factorii hormonali pot sa joace si ei un
rol. Tumorile hepatocelulare pot apare dupa administrarea indelungata a steroizilor androgeni, si posibil, dupa expunerea la
estrogeni, sub forma de contraceptive orale.
 Tablou clinic:
1. Pierdere ponderală însoţită de astenie.
2. Durerea abdominală apare cam în jumătate din cazuri şi e de regulă surdă şi persistentă, cu detectarea unei mase
abdominale in cadranul drept superior.
3. Rareori tumorile se pot manifesta cu semne de hipertensiune portala.
4. Hepatomegalia este un semn cvasiconstant. Icterul (este rar) se inlilneşte în tumorile mari şi compresive. Ascita este
un semn tardiv şi de rău augur.
La cirotici, agravarea bruscă a simptomatologiei înseamnă de cele mai multe ori apariţia unui cancer hepatic.
In cazurile pediatrice debutul cel mai frecvent este cu masă tumorală palpabilă.
Cancerul hepatic se poate însoţi de diverse sindroame paraneoplazice: hipoglicemie, hipercalcemic, eritorcitoză,
osteoartropatie pulmonară hipertrofică, sindrom carcinoid, pofiria cutanea tarda, diverse tulburări sexuale (pubertate precoce,
ginecomastie, feminizare), hiper-coleslerolemie.
Examene paraclinice:
1. Cresterile serice ale fosfatazei alcaline si alfa fetoproteinei (AFP) sunt obisnuite.
2. Cresterile serice ale colesterolului, hipoglicemia, porfiria dobandita, disfibrinogenemia.
3. Procedurile imagistice folosite pentru a detecta tumorile hepatice includ ecografia, CT , RMN,angiografia arterei
hepatice si scintigrafia cu technetiu 99 m. Echografia este folosita frecvent in screeningul populatiilor cu risc mare si ar
trebui sa fie prima procedura daca se suspecteaza carcinomul hepatocelular;
4. Biopsia hepatica percutana poate fi diagnostica daca fragmentul se recolteaza dintr-o zona localizata prin echografie
sau TC.
5. Examenul citologic al lichidului de ascita
6. Laparoscopia
Tratament:
1. Rezectia chirurgicala ofera singura sansa de vindecare; oricum, putini pacienti au o tumora rezecabila in momentul
prezentarii, datorita cirozei ca boala de baza sau metastazelor la distanta (localizarile frecvente sunt plamanul, creierul,
oasele si glandele suprarenale), iar supravietuirea la 5 ani este mica.
3. Chimioterapia sistemică este cea mai eficientă.
4. Chimioterapia loco-regională nu este lipsită de efecte adverse. Intre acestea s-au citat: tromboza arterei hepatice sau
a altor artere viscerale, embolii sistemice, hematoame, infecţii. De asemenea au fost citate cazuri de hepatită toxică.
5. Radioterapia, sub forma iradierii externe are aplicaţii foarte limitate în tratamentul tumorilor hepatice.
Prognostic: fără tratament supravieţuirea în carcinomul hepatocelular nu depăşeşte, de regulă, 4 luni. După o rezecţie
curativă supravieţuirea la 5 ani poate ajunge la 21%, iar în carcinomul fibrolamelar până la 40%.
II. Colangiocarcinomul (Cancerul ductului biliar)
Incidenţa: reprezintă cea 14% din tumorile hepatice maligne.
Etiologie: în etiologia bolii a fost implicat un parazit (Clonorchis sinensis, care este mai frecvent întâlnit în Asia) precum şi
leziunile de colangită sclerogenă.
Tablou clinic semnele cele mai frecvente sunt durerea, scăderea în greutate, icterul, febra şi tumoarea palpabilă.
Explorări paraclinice: fosfataza alcalină şi gamaglutamiltranspeptidaza (GGT) pot fi crescute în formele cu obstrucţie
biliară înainte de apariţia icterului.
- ecografia şi tomografia computerizată sunt examenele cele mai utilizate pentru diagnosticul de tumoare şi pentru bilanţul
de extensie a acesteia (adenopatii, metastaze).
Tratament:
1. Ideal se urmăreşte ablaţia tumorii.
2. Radioterapia: a fost încercată atât sub forma radioterapiei intraoperatorii cât şi a celei postoperatorii, după rezecţii
radicale sau paleative ale tumorilor. Rezultatele obţinute nu sunt concludente.
3. Chimioterapia: a fost utilizată sub forma chimioterapiei sistemice sau locoregionale.
Prognostic: Deşi atitudinea chirurgicală mai agresivă din ultimii ani a dus întrucâtva la ameliorarea prognosticului, acesta
rămâne, în general, rezervat.
III. Tumori maligne rare:
- reprezintă cea 1% din tumorile hepatice maligne
1. Hepatoblastomul
Este tumora hepatică cea mai comună la copii.
Clinic semnul cel mai frecvent este hepatomegalia, urmată de greaţă, vărsături, pierdere în greutate, durere abdominală
- dintre sindroamele paraneoplazice, cel mai des se întâlneşte pubertatea precoce
- examenele de laborator alfa-fetoproteina este crescută la majoritatea pacienţilor
Radio- şi chimioterapia pot realiza uneori reducerea dimensiunilor tumorii. Supravieţuirea la 5 ani este în jur de 25%.
2. Hemangioendoteliomul infantil este o varianta rară care apare la copii sub 5 ani şi este asociat cu leziuni cutanate şi
insuficienţa cardiacă.
3. Sarcoamele
Reprezentativ este angiosarcomul. Ca factori etiologici au fost incriminaţi expunerea la clorura de vinil. Angiosarcomul se
caracterizează prin durata scurtă a bolii, cu icter şi comă rapid progresivă.
IV. Tumori metastatice:
Generalităţi:
 - metastazarea la nivelul ficatului se produce cel mai frecvent pe cale venoasă (sistemul port), dar şi limfatică, arterială
sau chiar prin extensie directă.
Semne clinice: simptomele cele mai comune sunt durerea, ascita, icterul, anorexia şi pierderea ponderală,
hepatomegalie.
Examene paraclinice:
 Fosfataza alcalină este crescută în majoritatea cazurilor
 Transaminazele pot fi de asemenea crescute.
 Alfa-fetoproteina este de obicei negativă, în schimb antigenul carcinoembrionar este de cele mai multe ori un marker
util pentru diagnostic.
 Tomografia computerizată este examenul cel mai util pentru diagnostic.
 Rezonanţa magnetică nucleară este un examen mai specific decât tomografia computerizată, în special pentru
depistarea invaziei vasculare.
Tratament:
- singurul tratament care poate mari semnificativ supravieţuirea bolnavului este rezecţia chirurgicală
- chimioterapia sistemică nu este lipsită de efectele adverse binecunoscute: diaree, căderea părului, mielosupresie

8. CANCERUL DE PANCREAS
Clasificare:
- tumori ale pancreasului exocrin: - T. Benigene: chistul pancreatic
- T. Maligne: ADK pancreatic
Epidemiologie:
- mai frecvent la bărbaţi ca la femei de 2x mai frecvent la bărbaţi ca la femei
- a 4-a cauză de deces prin cancer la bărbati , după colon, plămîn, prostată-ces prin cancer la
- frecvenţa creşte după 40 ani, maxim : 70-80 ani 40 ani, maxim : 70-80 ani
Factori de risc:
- fumat
- exces de lipide şi proteine (exces de grasimi animale si de carne)
- diabet
- factori de mediu: persoane care lucrează în industria chimică (expunerea la benzina, derivatii DDT-lui)
- factori medicali: pancreatita cronica , ulcer peptic operat, colecistectomie
- factori genetici
Tablou clinic:
a) Perioada asimptomatică: tumora este mică, diagnostic întâmplător, debut insidios
b) Perioada de debut cu manifestări de ordin general şi digestiv: anorexie, astenie fizică şi psihică, sd. dispeptic, scădere
în greutate, modificări ale tranzitului intestinal
c) Perioada de stare cu tablou clinic specific, diagnostic clinic şi paraclinic uşor de realizat, dar cu şanse reduse de
tratament chirurgical
•Manifestările clinice sunt determinate de topografia tumorii: cancer cap pancreas, cancer corp şi coadă de pancreas .
Examene de laborator:
- bilirubină, FA crescute demonstrează prezenţa icterului ter
- Hemoleucogramă cu Hct şi Hb scăzute demonstrează anemia
- Glicemie crescută: scade toleranţa la glucoză
- probe digestie: insuficienţă pancreatică exocrină
- markeri tumorali: CA 19-9, alfa fetoproteina
- enzimele pancreatice nu oferă informaţii specifice
Examene imagistice:
- Ecografia:
- Tomografie computerizată:
- RMN: - detalii mai fine ca la CT, - preţ ridicat
- Colangiografia RMN: decalibrări, stenoze CBP, neinvazivă
- Radiologie: Angiografia selectiva, Colangiografie i.v..
- Scintigrafia pancreatica
- LaparoscopiaT
Tratament:
- Complex: chirurgie, chimioterapie, radioterapie, imunologic m
- Tratament paleativ: - urmăreşte rezolvarea complicaţiilor
Tratament chirurgical
■ Tratament chirurgical oncologic: Tratament chirurgical
- pancreatectomie totală
- duodenopancreatectomia cefalică
- pancreatectomie corporeocaudală
■ Tratament paleativ: chimioterapie, radioterapie
 BOALA HODGKIN
- cunoscuta si sub denumirea de limfogranulomatoza maligna, este un limfom malign, boala fiind caracterizata prin
prezenta unor celule maligne specifice (denumite celule Reed-Sternberg cu origine în seria limfocitară T sau B sau cu origine
monocitară) si prin adenopatii superficiale si profunde, splenomegalie, febra si prurit
- apare de obicei între 20 si 40 de ani, în special la barbati
Etiologia
- afectarea celulelor NK (celule imunie natural kiler) cu rol în supravegherea anticanceroasă
- afectarea imunităţii celulare (Limfocite T= LT) cu creşterea numărului de celule supresoare, afectarea funcţiilor LT-helper
 perturbarea funcţiilor LB (limfocite B) şi afectarea imunităţii umorale
 afectarea factorilor de creştere celulară
Simptome
- Debutul este insidios, primele semne constând într-o adenopatie superficială, de obicei latero-cervicală. Adenopatia
este fermă, nedureroasă, simetrică, nu fistulizează, nu supurează.
- Uneori debutul se prin simptome generale: febra si pruritul, fatigabilitate, inapetenţă, scădere ponderală (aceste semene
apar la un interval de timp după constituirea adenopatiei).
- Diseminarea bolii se face în mod ordonat prima dată pe cale limfatică, apoi pe cale hematogenă şi contiguitate (din
aproape in aproape)
Examinări paraclinice:
1. Hemograma ptr. determinarea gradului de anemie (microcitara, hipocromă sau hemo-litica)
2. Formula leucocitară cu eozinofilie şi limfopenie absolută
3 . Biopsia ganglionara
4. Radiografie toracica
5. CT sau RMN- pelvin, toracic si abdominal pentru a determina răspindirea malignă
6. Alte modificări: PCR (proteina C reactiva) pozitivă, VSH şi fibrinogenul crescute, albuminele scazute
Complicatiile:
 Complicatiile infectioase bacteriene se manifesta in principal prin aparitia infectiilor cuStreptococcus pneumoniae.
 Infectii cu virusurile Influenzae, sau poate să apară herpes zoster.
 Fenomene compresive: ocluzie intestinală, icter mecanic, edeme limfatice, compresii mediastinale.
 Insuficienţă hepatică, medulară, apariţia unei a 2-a neoplazii (leucemia acută, limfom non-Hodgkin)
Prognostic:
Rata supravietuirii este calculata la majoritatea cancerelor la 5 ani. Ea se refera la procentul pacientilor care ajung, in
urma efectuarii tratamentului complet, sa supravietuiasca atat de mult.
Factori de prognostic:
 extinderea boli
 localizări viscerale
 prezenţa simptomatologiei generale
 localizarea mediastinală
 vârsta înaintată
 sexul (masculin)
Tratament:
Radioterapie ptr. stadiile I şi II, Chimioterapie ptr. stadiile III şi IV.
Tratament chirurgical: calea de abord se stabileşte in functie de distributia topografica a tumorii, evaluata prin metode
imagistice.
Complicaţiile tratamentului:
Radioterapia prezintă următoarele complicaţii: pneumonia de iradiere, pericardita.
Polichimioterapia prezintă următoarele complicaţii: greţuri, vărsături, alopecie, supresie medulară, miocardite, sterilitate.

9. MIELOMUL MULTIPLU
Definiție:
Mielomul multiplu este o boală neoplazică a ţesutului sanguin caracterizată prin:
 proliferarea malignă a plasmocitelor (precursorul limfocitului B).
 producerea unei cantităţi anormale de imunoglobuline.
Etiopatogenie:
Ca factori declansatori ai bolii sunt incriminate: virusuri, iradierea, expunerea la azbestst, benzen sau alte substanțe
chimice toxice.
Tablou clinic:
1. Dureri osoase cu caracter surd, localizate la coloana vertebrală, bazin, centura scapulară, coaste.
2. Manifestări neurologice: pareze, sciatalgii, diplopie, somnolență, obnubilare, dezorientare temporospațială, cefalee,
amețeli, vertij, nistagmus.
3. Manifestări renale: litiază renală, insuficiența renală, infecții urinare.
4. Amiloidoză (amiloidul este o substanță amorfă de origine proteică cu depunere în special în ficat, rinichi, splină).
 5. Manifestări generale: astenie, fatigabilitate, anemie, manifestări hemoragice.
Examinări paraclinice:
1. VSH accelerat
2. Hiperproteinemie (8-13 g/dl)
3. Proteinurie Bence-Jones
4. Examenul de sângelui periferic: anemie(normocroma, normocitara, hematii dispuse in fisicuri), granulocitopenie,
trombocitopenie.
5. Medulograma: proliferare tumorală de plasmocite atipice=nr crescut de plasmocite (apar grupate in ciorchine)
6. Examinări radiologice osoase: leziuni osteolitice si osteoporoza difuza
7. Hipercalcemie
8. Hiperuricemie
9. Creatinina serică crescută
10. Cilindri în sedimentul urinar
11. Determinarea timpilor de coagulare
Evoluție, Pronostic, Complicații:
Boala evoluează cu perioade de remisie, cu alterarea progresivă a stării generale și apariția în timp a complicațiilor.
Factori de pronostic nefavorabil: insuficiența renală, anemia, hipercalcemia, prezența proteinemiei Bence-Jones,
hipervâscozitate, extinderea leziunilor osoase.
Tratamentul constă în:
 Exereze chirurgicale
 Radioterapie
 Corticoterapie
 Chimioterapie
 Plasmafereza (transfuzie de plasma)
 Hidratare, combaterea hiperuricemiei, stimularea osificării

10. FEOCROMOCITOMUL

Generalitati
 este o boala maligna rara, in care celulele maligne sunt celule anormale transformate din celulele cromafine (celule
din glandele suprarenale si din unii ganglioni limfatici) din organism
 majoritatea debuteaza la nivelul glandelor adrenergice (medulara suprarenala), unde sunt localizate majoritatea
celulelor cromafine. Exista doua glande adrenergice, cate una deasupra fiecarui rinichi, situate in abdomenul superior.
Celulele adrenergice sintetizeaza hormoni ce sunt vitali pentru functionarea organismului.
 de obicei feocromocitomul afecteaza o singura glanda.
 feocromocitomul poate avea sediul si in alta parte a organismului, de exemplu in zonele din jurul inimii sau a vezicii
urinare.
 feocromocitomul determina secretia crescuta de hormoni numiti catecolamine.
 catecolaminele in exces produc hipertensiune arteriala, care la randul ei determina cefalee (dureri de cap),
transpiratii, palpitatii (perceptii ale batailor ale inimii), durere retrosternala si senzatia de anxietate. Hipertensiunea arteriala
netratata poate determina afectiuni cardiace, infarct miocardic sau alte probleme de sanatate.
Factorii de risc
• Ereditatea
• Dieta bogata in mangan. Alimentele bogate in mangan sunt bananele, ananasul, afinele, legumele verzi, nucile, ouale,
orezul, cerealele integrale si ghimbirul. Excesul de mangan poate reduce, de asemenea, cantitatea de fier din organism, care
este necesar glandelor suprarenale pentru a produce hormoni, precum si cantitatea de cupru de care organismul are nevoie
de a distruge anumiti hormoni.
• Deficienta de fier- glandele suprarenale folosesc fierul pentru a produce catecolamine. Daca exista prea putin fier in
organism atunci nivelul catecolaminelor este prea mic. Deoarece feocromocitomul produce, de asemenea, catecolamine,
nivelul scazut de fier favorizeaza de fapt cresterea tumorii, deoarece tumorile sunt considerate ca fiind un alt sediu pentru
producerea de catecolamine.
• Deficitul de cupru. Cuprul este folosit de organism pentru a distruge catecolaminele. Prin urmare, nivelul scazut de
cupru in sange va duce la un exces de catecolamine circulante. Relatia exacta intre deficitul de cupru si dezvoltarea
feocromocitomul este necunoscuta.
Simptome
Triada clasica a simptomelor asociate feocromocitomului includ tahicardie (ritm cardiac rapid), dureri de cap si transpiratii
abundente. Manifestarea cea mai caracteristica a bolii este hipertensiunea arteriala.Hipertensiunea poate avea caracter
permanent sau poate surveni in crize.
Alte simptome:
 Greata , varsaturi, constipati
 Intoleranta la caldura
 Scadere in greutate
  Cresterea poftei de mancare
 Tulburari ale somnului (insomnii)
 Dispnee (dificultate in respiratie)
 Tulburari de vedere
Examene paraclinice:
Diagnosticul feocromocitomului se stabileste prin depistarea nivelurilor crescute de catecolamine in urina, cu ajutorul
urmatoarelor teste:
Analize ale sangelui si urinei in scopul depistarii nivelurilor ridicate de hormoni: adrenalina (epifrina), noradrenalina
(norepifrina), sau produsii lor de descompunere- metanefrinele. Daca rezultatele acestor analize indica prezenta unui
feocromocitom, se trece la determinarea localizarii tumorii.
Tomografia computerizata abdominala poate detecta feocromocitomul in majoritatea cazurilor. Cu toate acestea, examinarea
altor regiuni ale corpului (gat, torace sau pelvis) poate fi necesara. Alte tehnici de imagistica medicala, precum fotografierea
prin rezonanta magnetica (MRI) sau MIBG (metaiodbenzilguanidina) pot fi utlizate pentru depistarea tumorii.
De multe ori, tumorile glandelor suprarenale sunt descoperite accidental, in timpul unor analize efectuate din alte motive.
Se mai obisnuieste sa se dozeze în urina acidul vanilmandelic - produs metabolic al celor doua catecolamine.
Tratament
Exista mai multe terapii pentru feocromocitom, in functie de felul tumorii si de raspandire. Sunt folosite trei metode
terapeutice:
- interventia chirurgicala (excizia si indepartarea cancerului)
- radioterapia (foloseste raxe X in concentratie mare sau alte forme de energie puternica pentru a omori celulele
canceroase)
- chimioterapia (se bazeaza pe folosirea substantelor chimice pentru a omori celulele canceroase).

11. CORIOCARCINOMUL PLACENTAR

- coriocarcinomul are punct de plecare la nivelul vilozităţilor coriale placentare.

- este o tumoră agresivă, invazivă, ce erodează vasele sangvine şi dă hemoragii şi metastaze pulmonare; exprimă beta-
HCG (hormon corio-gonadotrop).
- incidența sa este de 1 la 30.000 sarcini – 2/3 apar după o sarcină normală și 1/3 după o sarcină molară.
Clinic:
 se prezintă ca o masă tumorală ce invadează miometrul și pediculii vasculari, ducând la hemoragieși
necroză cu involuție uterină.
 prezintă o rată înaltă de metastazare în țesuturile bogat vascularizate (creier, plămâni, ovare, vagin, vulvă, rinichi și
ficat) – datorită afinității celulelor trofoblastice pentru vasele sangvine.
Tratamentul
 constă în monochimioterapie în administrare orală / intraarterială asociată sau nu cu histerectomie la femeile cu
neoplazie trofoblastică gestațională non-metastatică sau cu neoplazie metastatică cu risc scăzut (low-risk).
 femeile încadrate în categoria de risc crescut (high-risk) trebuie tratate cu polichimioterapie la care se asociază
radioterapie și chirurgie. Chiuretajul repetat trebuie evitat deoarece poate duce la perforarea uterului.
Prognosticul depinde de prezența metastazelor hepatice, cerebrale sau pulmonare.
TUMORI CEREBRALE
- pot fi: -> primare (debut la nivelul neuronilor,celulelor gliale, nervilor sau meningelui cerebral)
-> secundare, caz în care se numesc metastaze cerebrale (cu origine la nivelul altor structuri); metastazele cerebrale sunt
mai frecvente şi se întâlnesc de obicei în cancerul pulmonar, de sân sau de piele
- tumorile cerebrale primare cele mai frecvente apar la nivelul celulelor gliale, purtând denumirea de glioame.
Ele pot fi:
- benigne, cu margini bine delimitate şi fără să invadeze ţesutul alăturat, caz în care pot fi extirpate;
- maligne, care cresc rapid şi se pot răspândi în alte regiuni ale creierului sau, mai rar, ale corpului.
Factorii de risc pentru tumorile cerebrale primare:
• Sexul masculin – cazurile de tumori cerebrale sunt mai frecvente la bărbaţi decât la femei.
• Vârsta – s-a observat că incidenţa creşte după vârsta de 50-60 de ani.
- cu toate astea tumorile cerebrale sunt al 2-lea tip de cancer ca şi frecvenţă în rândul copiilor sub 8 ani (cazurile întâlnite
la copii reprezintă aproximativ 15% din totalul tumorilor cerebrale)
• Istoricul familial – persoanele ce au în familie membri diagnosticaţi cu tumoră cerebrală au un risc mai mare de a
dezvolta boala.
• Loc de muncă cu expunere la radiaţii ionizante, formaldehidă, clorură de vinil, acrilonicril.
• Multe persoane care prezintă aceşti factori de risc nu dezvoltă boala, însă există şi persoane care sunt diagnosticate cu
tumori cerebrale în lipsa acestor factori de risc.
• Există numeroase studii care cercetează o posibilă legătură între telefoanele mobile sau leziunile de la nivelul craniului şi
apariţia tumorilor cerebrale, însă nu poate fi încă dovedită o legătură clară între aceşti factori.
Simptomele:
- depind de dimensiunile tumorii şi de localizarea acesteia
 - momentul apariţiei simptomului în dezvoltarea tumorii este corelat în majoritatea cazurilor cu tipul de tumoră – în cazul
unei tumori benigne, simptomele se instalează tardiv, iar în cazul unei tumori maligne, datorită evoluţiei rapide, simptomele
apar precoce.
- multe tumori benigne pot fi asimptomatice mulţi ani, fiind descoperite accidental în diverse ocazii.
Cele mai frecvente simptome întâlnite sunt:
- durerea de cap, accentuată dimineaţa
- ameţeli sau vărsături
- tulburări în vorbire, vedere, afectarea auzului
- probleme de echilibru sau de mers
- tulburări de comportament sau de personalitate
- afectarea capacităţii de concentrare
- convulsii sau crize epileptice
- amorţeli la nivelul membrelor, paralizie facială
Diagnosticul poate fi pus în urma unor examinări clinice si paraclinice:
1. Examen neurologic – sunt urmărite reflexele, coordonarea, mişcările, răspunsul la durere, dar şi mişcările globilor
oculari, aspectul acestora, pentru a depista posibile tulburări sau umflături date de compresiunea tumorii asupra nervului
optic.
2. Tomografie computerizată (CT) a craniului, cu sau fără substanţă de contrast, care furnizează imagini reprezentative
ale creierului şi identifică tumora.
3. Rezonanţa magnetică nucleară (RMN) – test care se foloseşte de un câmp magnetic pentru vizualizarea diferitelor
structuri nervoase, furnizând informaţii care nu pot fi oferite de radiografie sau tomografie computerizată.
4. Radiografie craniană – unele tumori craniene determină depuneri de calciu la nivelul ţesutului nervos sau modificări ale
oaselor craniene, care pot fi observate pe radiografie.
5. Electroencefalograma (EEG) – constă în plasarea electrozilor la nivelul scalpului şi înregistrarea activităţii electrice
cerebrale.
6. Diagnosticul de tumoră cerebrală poate fi pus cu certitudine doar după examinarea unui fragment de ţesut obţinut în
urma unei biopsii craniene. Aceasta se face uneori în cadrul operaţiei, sub anestezie generală, dar poate fi realizată şi sub
ghidaj ecografic sau prin supraveghere cu ajutorul CT-ului sau RMN-ului, sub anestezie locală. În urma examinării histologice
se poate stabili gradul tumorii şi tipul de tratament adecvat.
Tratamentul:
- există mai multe tipuri de tratament în cazul tumorilor craniene, în funcţie de tipul tumorii şi gradul acesteia: excizia
chirurgicală, radioterapia, chimioterapia, asocieri ale acestor metode, precum şi terapii complementare - corticoterapia sau
medicamentele antiepileptice
- abordarea prin excizie chirurgicală a tumorilor cerebrale depinde de localizarea tumorii şi de raporturile acesteia faţă de
celulele nervoase
- operaţia frecvent aplicată poartă denumirea de craniotomie, şi constă în deschiderea cutiei craniene pentru a permite
abordarea tumorii
- chimioterapia constă în administrarea de citostatice în scopul distrugerii celulelor tumorale
- corticoterapia constă în utilizarea glucocorticoizilor în tratamentul edemului cerebral.
- medicamentele antiepileptice se administrează pentru a preveni apariţia crizelor epileptice

12. CANCERUL DE SAN

Incidenta:
- incidenta este crescuta in tarile dezvoltate
- ocupa locul 2 ca si mortalitate prin cancer, dupa cancerul bronho-pulmonar
- este principala cauza de deces la femeia peste 50 ani
- in Romania : 4200cazuri noi/an, 2500 decese/an
- screeningul este foarte important in depistare precoce a bolii; se realizeaza prin mamografie bilaterala la femeile peste
40 de ani , o data pe an
- screening-ul scade mortalitate cu aproximativ 18-25%
Factori de risc
- istoric familial de cancer de san
- varsta
- antecedente personale de cancer de san
- antecedente personale de afectiuni benigne ale sanului
- obezitate, iradiere, alcoolism
- menarha precoce
- menopauza tardiva
- prima sarcina tardiva (dupa 30ani)
- erapie hormonala de substitutie
- utilizarea contraceptivelor orale estrogene
Tablou clinic:
- secretie mamelonara anormala
- adenopatie (axilara, supra/subclaviculara, latero-cervicala)
- modificarea marimii sau formei sanului
- modificarea tegumentului la nivelul sânului (aspectul de ”coajă de portocala”)
- modificari ale mamelonului, cum ar fi retractia sau inversia
- cruste la nivelul mamelonului
- la barbati-un nodul la nivelul sanilor
Screening
1. Examen mamografic
- >50 ani: anual
- 40-50 ani: anual/la 2 ani
- mai devreme pentru persoane cu risc crescut
2. Examen clinic local – care evidentiaza:
- masa tumorala
- modificari tegumentare
- secretie mamelonara anormala
- adenopatie (axilara, supra/subclaviculara,latero-cervicala)
Evaluarea unei formatiuni tumorale mamare:
- aspiratie cu ac fin
- biopsie incizionala/excizionala
- ultrasunete
- mamografie
Tratament
1. Chirurgical: mastectomie, scoatearea chirurgicala a tumorii, excizia ganglionilor axilari
2. Radioterapia: -ssociata chirurgiei, vizeaza tesutul mamar
3. Chimioterapie: Ciclofosfamida, Azatioprina (chimioterapice)
4. Hormonoterapie
Urmarire post-terapeutică:
• autoexaminare lunara
• ex. clinic: - primii 3 ani: la 3-6 luni
- urmatorii 3 –> 5 ani: la 6-12 luni
- dupa 5 ani: anual
• mamografie anuala
• ex. genital, test Haemocult: la 1- 2 ani
• markeri tumorali: CA 15-3, CA 125
Cancerul mamar recidivat
- 80% in primii 5 ani
- tratament: - stadializare, - rezectie locala, - RT, - chimioterapie, - hormonoterapie
Cancerul mamar la barbat
- foarte rar
- factorri de risc: istoric familial, sindrom Klinefelter, schistosomiaza hepatica, iradiere
- varsta medie 60-70 ani
- apare subareolar
- tratament: excizie chirurgicala + disectie axilara + radioterapie ± chimioterapie
Cancerul mamar si sarcina:
- 2% din totalul cancerelor mamare
- diagnosticat se pune tardiv
- tumorectomia + radioterapie = CONTRAINDICATA
- chimioterapie

13. CANCERUL DE OVAR

 - dintre toate cancerele genitale, cancerul de ovar reprezintă cea mai mare provocare clinică şi chirurgicală, în 2/3 dintre
cazuri pacientele se prezintă cu o boală avansată, deoarece cancerul de ovar este mult timp asimptomatic
- varsta medie de apariţie a cancerului de ovar este de 50-60 de ani
- tipul histologic variază cu vârsta, exista 3 tipuri:
- Cancer epitelial (cel mai comun), care se formeaza in celulele care invelesc ovarele, apărute la femei în postmenopauză
- Tumori ale celulelor germinale (celulele care produc ovarele), care se dezvolta in ovare, la paciente mai tinere de 20 de
ani
- Tumori stromale, care se dezvolta in celulele care produc hormonii feminini
CANCERUL OVARIAN EPITELIAL
Etiologie
1. Factori hormonali - multiparitatea, vârsta tânără la prima naştere par să protejeze impotriva cancerului de ovar, ca şi
utilizarea contraceptivelor orale
- infertilitatea: femeile active sexual, care nu folosesc metode contraceptive dar care nu raman insarcinate au un risc
crescut de a fi diagnosticate cu cancer de ovar;
2. Factorul genetic - riscul dezvoltării unui cancer ovarian epitelial este mai mare în prezenţa unui istoric familial de cancer
ovarian
3. Factori de mediu: poluarea atmosferei, a apei şi a alimentelor, dieta bogată în grăsimi, consumul de alcool şi fumatul,
talcul de pe condoame şi diafragme par să aibă un rol cancerigen.
Tablou clinic
Cu unele excepţii, tumorile maligne de ovar sunt în faza iniţială asimptomatice sau cu o simptomatologie confuză,
înşelătoare:
1. Tulburări digestive - dureri vagi, mai ales postprandiale în abdomenul inferior, senzaţie de plenitudine, flatulenţă,
tulburări dispeptice, constipaţie.
- creşterea de volum a abdomenului - este de obicei un semn tardiv, marirea in dimensiuni a abdomenului si chiar
palparea unei formatiuni tumorale abdominale
2. Hemoragii vaginale anormale suspecte la o femeie in special dupa menopauza; aparitia unei scurgeri si secretii
vaginale mucoase sau mucosangvinolente;
3. Tulburările urinare - pot apărea prin compresiune sau prin invazia tumorală a vezicii, dar acestea sunt semne tardive
exprimate prin modificarea frecventei mictiunilor, aparitia mictiunilor imperioase, apoliuriei;
4. Slăbirea progresivă până la emaciere se observă în stadiile avansate
5. Durere in timpul actului sexual (dispareunie)
Diagnostic paraclinic
1. Examenele de laborator de rutină nu au mare valoare:
- creşterea VSH-ului şi a proteinei C reactive
- determinarea antigenului CA-125 (acesta masoara concentratia unei proteine de la suprafata celulelor neoplazice
ovariene), are valoare mai ales în monitorizarea postoperatorie şi a tratamentului cu citostatice.
- Hemograma: pacienta poate avea anemie cronica
2. Examenele paraclinice sunt necesare şi obligatoriei cuprind:
- Radiografia abdominală pe gol (calcificari în fibroame, teratoame benigne); poate da indicaţii asupra ascitei sau
ocluziei intestinale asociate etc.)
- Radiografia pulmonară (prezenţa pleureziei sau a metastazelor pulmonare)
- Urografia (obstrucţie ureterală sau prezenţa unui rinichi ectopic pelvin)
- Ecografia abdomino-pelvine, Ecografii transvaginale şi CT pot înlocui urografia
- Examenul ecografic este de valoare şi poate diferenţia o tumoră benignă de una malignă
- Tomografia computerizată evidenţiază metastazele hepatice, epiploice şi retroperitoneale
- Rezonanţa magnetică nucleară deschide perspective în diagnosticul precoce al cancerului de ovar.
3. Investigatii suplimentare: Endoscopii, Colonoscopii, Rectosigmoidoscopii, Radiografii cu substanta de
contrast, Biopsia, Laparoscopia( are valoare în diagnosticul precoce şi în evaluarea unor tratamente chimioterapice, iar în
ultima vreme se foloseşte pentru biopsierea ganglionilor periaortici).
Tratament
1. Tratamentul primar este chirurgical se aplica în funcție de stadializarea bolii
2. Chimioterapia
3. Radioterapia
4. Chirurgia citoreducţională primară - are drept scop excizarea a cât mai mult din tumoră (primară şi metastaze).
5. Imunoterapia
6. Hormonoterapia
 Prognostic
Factorii de prognostic cei mai importanţi sunt:
1. Stadiul bolii la iniţierea tratamentului:
2. Gradingul histologic: cele mai multe studii arată clar faptul că pacientele cu tumori slab diferenţiate au un prognostic
mai prost decât cele cu tumori bine diferenţiate
3. Tumora reziduală: unele studii au stabilit că pacientele cu boală reziduală minimă au un prognostic mai bun decât cele
cu tumori mari reziduale
4. Alţi factori: vârsta în momentul diagnosticului
CANCERUL OVARIAN METASTATIC
-metastazele ovariene ale altor cancere (ginecologice sau nu) reprezintă 5-6% dintre totalul tumorilor ovariene
- cel mai frecvent metastazează la nivelul ovarului cancere de la nivelul tractului genital (cancerul tubar, adenocarcinomul
de endometru, cancerul de col - foarte rar), de la nivelul sânului şi de la nivelul tractului gastrointestinal
- tumorile ovariene apar prin extensia directă de la un alt organ pelvin, prin invazie hematogenă sau limfatică sau prin
diseminare transcelomică

14. CANCERUL DE PROSTATA

1. Definiţie
- este o afecţiune malignă în care celulele prostatice se modifică, se înmulţesc necontrolat şi vor creşte foarte repede
dând naştere unei mase tumorale la nivelul prostatei
Etiologia:
- cancerul de prostata afectează in special barbaţi in vârsta. Patru din cinci cazuri sunt diagnosticate la barbaţii cu vârsta
peste 65 de ani, iar mai puţin de 1% au vârsta sub 50 de ani. Deşi rar, cancerul de prostata poate fi întâlnit si la pacienţi de
30-40 de ani.
Factori de risc:
- factorul genetic
- barbaţii care consuma cantitaţi mari de grăsimi – in special carne roşie si alte surse de grăsime animala – au un risc mai
mare de a dezvolta cancer prostatic
- un nivel crescut de testosteron influenţează, de asemeni, instalarea cancerului de prostata
- au fost descoperiţi si alţi factori de risc: fabricanţii de baterii, lucrătorii in industria cauciucului si cei are sunt frecvent
expuşi la cadmiu par sa fie mult mai vulnerabili la cancerul de prostata.
Tablou clinic
• Polakiuria - mai ales spre dimineaţă, de intensitate variabilă şi nelegată direct de volumul tumorii prostatice.
• Disuria
• Hematuria - nu este caracteristica, dar poate apărea prin invazie tumoralâ
• Retenţia incompletă de urină, iniţial fără distensie vezicală, ulterior cu distensie vezicală
• Retenţia completă de urină reprezintă cea mai redutabilă complicaţie obstructivă ce apare ca urmare a obstrucţiei
tumorale cervico-prostatice.
• Durerea loco-regională - se datorează extensiei tumorale cu stimularea sensibilităţii loco-regionale.
• Durerile osoase - sunt caracteristice fazelor avansate, cu extensie metastatică osoasă
Diagnosticul paraclinic:
Tuşeul rectal - este primul examen care se efectuează şi cel mai orientativ la primul contact cu pacientul.
Ecografia - se poate efectua pe cale abdominală, perineală, transuretrală, dar cel mai informativ, transrectală
- reprezintă o metodă de diagnostic, stadializare, poate fi completată prin puncţie-biopsie şi are marele avantaj că este
inofensivă şi repetabilă
- ecografia prostatică transrectală este mai informativă decât tuşeul rectal, şi mult mai ieftină şi mai neinvazivă decât CT,
RMN şi urografia
Tomografia computererizata se adresează regiunii pelvine pentru tumora primitivă şi adenopatiei locoregionale
secundare şi abdomenului, toracelui şi cutiei craniene pentru detectarea metastazelor. CT este inferioară ecografiei
transrectale şi RMN transrectale pentru diagnosticul tumorii prostatice.
Rezonanţa magnetică nucleară permite studiul anatomiei intraprostatice pentru că diferenţiază bine structurile tisulare
moi.
-> RMN transrectală a intrat ca metodă de primă linie în stadializarea cancerelor de prostată în clinicile care au acces la
metodă, şi stabileşte cu acurateţe extensia locală a tumorii şi invazia structurilor de vecinătate.
Limfadenectomia pelvină rămâne tehnica cea mai sigură pentru aprecierea adenopatiei neoplazice pelvine în cancerul
prostatic.
Radiografia reno-vezicală simplă nu este utilă în diagnosticul cancerului de prostată, dar este definitoriepentru
depistarea metastazelor osoase. Acestea sunt în 80% din cazuri osteocondensante şi interesează în ordine oasele bazinului,
vertebrele, coastele şi craniul.
Radiografia toracică este de asemenea utilă în obiectivarea metastaselor costale, vertebrale, pulmonare sau în
evidenţierea adenopatiei mediastinale.
Radiografiile de craniu, şi ale oaselor lungi sunt şi ele importante pentru detectarea depozitelor secundare osoase
 Radiografia reno-vezicala simpla (RRVS) poate arăta litiaza urinară, vezicala sau a aparatului urinar superior, şi litiaza
prostatică, întregind astfel diagnosticul.
Urografia intravenoasă, nu are valoare în fazele incipiente ale bolii, în fazele tardive evidenţiază obstrucţia
prostatocervicală care poate determina distensia suprajacentă.
Puncţia bioptică osoasă reprezintă o metodă mai rar folosită în ultimul timp, dar deosebit de informativă.
Cistoscopia reprezintă o etapă obligatorie în diagnosticul şi stadializarea cancerului de prostată (în stadiile avansate).
Marcheri tumorali
• PSA - antigenul specific prostatic, secretat de citoplasmă celulelor rostatice.
- valorile normale - 0 şi 4ng/ml
Evolutia
Cancerul de prostata netratat evoluează rapid ducând la deces in 8-9 luni. Cele mai frecvente metastaze se produc in
sistemul osos ( bazin, sacru, femur, coaste ) urmând apoi plămânii, pleura si ficatul.
Tratamentul
Este cu atât mai eficace cu cat este instituit mai precoce.
In tratamentul cancerului de prostata este indicat tratamentul medicamentos, agenţii fizici si tratamentul chirurgical.
Dacă stadiul bolii este avansat şi nu permite o intervenţie radicală, curativă sau boala este în stadiu metastatic, baza
tratamentului o constituie hormonoterapia, care este capabilă, cel puţin iniţial, să oprească boala în stadiul în care a fost
diagnosticată.
Chimioterapia se foloseşte astăzi mult in tratamentul cancerului de prostata cu rezultatele încurajatoare.
Agentii fizici se folosesc sub diferite forme:
- Radiu implantat pe cale transvezicala
- Radioterapia care este mai puţin eficace
- Telecobalteria aplicata recent permite folosirea unor doze mai mari cu rezultate mai bune.
Tratamentul chirurgical – poate fi radical sau paleativ. Acesta este singurul capabil sa vindece afecţiunea cu condiţia
efectuării sale in timp util.

15. Notiuni teoretice de baza

Cuvantul cancer sugereaza evolutia unei tumori ce invadeaza local si disemineaza la distanta (metastazare) in organele
sanatoase ale pacientului.
Prin tumora se intelege o crestere locala de volum a unui tesut. In sens restrans inseamna neoformarea de tesuturi sub
forma unor cresteri necontrolate a tesuturilor proprii organismului. In cazul neoplaziilor ganglionilor limfatici si sangelui
(proliferari celulare maligne) este vorba despre afectiuni sistemice. Cresterea in exces nu este reversibila.
Afectiunile tumorale sunt procese patologice care, daca nu sunt diagnosticate la timp, mai devreme sau mai tarziu duc,
datorita tendintei de diseminare, la deces. Cel mai terbil, in cazul unui neoplasm, este durata mare a incertitudinii succesului
tratamentului. Boala neoplazica inseamna pentru pacient, dar si pentru familia acestuia, un moment important de criza din
punct de vedere psihic, fizic si social.
Asistentii medicali se pot intalni cu pacientii oncologici, atat in clinicile de specialitate,in ambulatoriul de specialitate cat si
in caminele de ingrijire sau la domiciliul acestuia. Datorita cerintelor ridicate pe plan personal si profesional necesare in
sectiile de oncologie, devine obligatorie o calificare suplimentara.
Ingrijirile pacientului oncologic necesita atentie, rigoare si competenta!
Cu aceasta realitate se confrunta personalul sanitar mediu in munca de zi cu zi. De aceea sunt necesare, in relatia cu
pacientii, apartinatorii si colegii din alte specialitati, cunostinte teroretice de baza despre cauzele, diseminarea, simptomele
generale si diagnosticul tumorilor.
Personalul medical se afla in timpul exercitarii activitatii sale zilnice, in majoritate, in apropierea pacientului si a familiei
acestuia. Aceste circumstante fac posibil ca activitatea sa sa contribuie la procesul de educatie sanitara (educand pacientul
despre posibilitatile de prevenire a tumorilor).
Cuvântul tumoră derivă din latinescul „tumor" şi desemnează neoformaţiile tisulare. Termenul esteutilizat atât pentru
formele benigne cât şi pentru cele maligne. Pentru tumorile maligne se foloseşte şi termenul de neoplazie sau neoplasm (din
grecescul „neos" = nou şi „plaseo"= formaţiune), justificat dedezvoltarea unui ţesut cu caractere noi.
In oncologie tumorile se clasifica in:
 Tumori benigne, cu malignitate medie
 Tumori maligne sau cancerele
Tumorile benigne sunt diferentiate histopatologic, au o crestere lenta prin expansiune, sunt circumscrise si incapsulate,
fara infiltrarea tesuturilor vecine, neinvazive si compresive si nemetastazante.
Tumorile maligne au proprietati de crestere autonoma, rapida, sunt infiltrative si necapsulate, distructive si invazive si
metastazante. Denumirea de cancer data tumorilor maligne provine de la aspectul unor cancere de san, care invadeaza
tesuturile invecinate prin ramificatii de aspectul unor tentacule (cuvantul cancer deriva dingrecescul karcinos- rac, crab).
Tumorile maligne produc simptome generale grave cum ar fi anemia si casexia si se clasifica:
- carcinoame, care provin din tesutul epitalial, fiind cele mai frecvente tipuri de cancer, dintre acestea, cancerele cu
originea in tesutul glandular (mamar, colorectal, prostata etc) sunt denumite siadenocarcinoame.
- sarcoame, care sunt tumori ale tesutului conjunctiv si de sustinere, muschi, oase
- limfoamele si leucemiile derivate din tesuturile hematopoetice si din celulele tesuturilor nervoase.
 In Romania apar anual 58 000 de cazuri noi de cancer, iar tumorile maligne se situeaza pe locul doi ca si cauze de deces
dupa afectiunile cardiovasculare. La sexul masculin predomina cancerul pulmonar, gastrointestinal si de prostata, iar la sexul
feminin cancerul de san, de col uterin si gastrointestinal.
Cancerul are o etiologie multifactoriala. Intelegerea cauzelor unui anumit cancer este o parte integrala a strategiei pentru
succesul tratamentului, screeningului si preventiei. Aparitia si incidenta cancerului este dependenta de:
 dispozitie - cauze sau factori patologici endogeni, proprii organismului
 de expunere - cauze sau factori patologici exogeni, din mediul inconjurator responsabili de 90% din cancerele
umane.
Principalii factori asociati cu o incidenta si mortalitate crescuta prin cancer sunt:
FACTORII CARE TIN DE DISPOZITIE (FACTORI ENDOGENI)
Notiunea de dispozitie, inseamna referitor la cancer, ca anumite persoane sunt receptive la aceasta boala datorita
prezentei anumitor factori si anume:
 Ereditatea (pentru cancerul mamar, gastric, colonic sau bronsic)
 Iritatiile – in regiunile corpului supuse unor iritatii cronice, cum ar fi inflamatii, ulceratii, cicatrici, neoplasmele au o
frecventa mai mare. Este evidenta incidenta carcinomului de buze la fumatorii de pipa. Protezele dentare defectuoase pot
provoca prin presiune si frecare in decurs de ani carcinoame ale cavitatii bucale (limba sau arcade dentare).
 Hormonii – sunt cocarcinogeni (factori care stimuleaza tumora) cu o importanta hotaratoare in dezvoltarea
cancerului de san, uter, ovar si prostata. Timpul critic pentru aparitia lui este menopauza la femei si andropauza la barbati..
 Deficientele imune – pacientii cu deficiente imune congenitale sau dobandite au o incidenta peste medie a
neoplasmelor.
 Comportamentul sexual si reproductiv.
FACTORII CARE TIN DE EXPUNERE (FACTORI EXOGENI)
Expunerea corelata cu cancerul inseamna ca anumiti indivizi sunt expusi la factori carcinogeni ca urmare a modului de
viata, comportamentului sau activitatii profesionale. Influentele factorilor de mediu, cum ar fi carcinogenii si cocarcinogenii
chimici si naturali, radiatiile, ca si obiceiurile necorespunzatoare, apartin si ele nenumaratilor factori care stimuleaza si produc
aparitia afectiunilor tumorale.
 Modul de viata:
1. alimentatia neechilibrata si grestita este responsabila de aparitia cancerului la 40% dintre barbati si 60% dintre
femeii. Alimentatia excedentara in lipide, proteine animale si hidrocarburi creste confirmat riscul de cancer de san, colon,
endometru, uter sau prostata.
2. Fumatul si in special inhalarea fumului de tigara sunt cele mai periculoase carcinogene. Abuzul de nicotina creste
riscul aparitiei cancerului bronsic, laringian, al cavitatii bucale si a vezicii urinare. Daca se asociaza si un consum exagerat de
alcool, creste riscul dezvoltarii unor tumori esofagiene, rectale (mai ales la consum crescut de bere), pancreatice si de san.
3. Alcoolul joaca in anumite circumstante un rol hotarator in carciogeneza, deoarece alcoolul – mai ales sub forma
bauturilor concentrate – prezinta evident risc de aparitie a proceselor neoplazice la nivelul cavitatii bucale, faringelui si
esofagului.
 Radiatiile ionizante si UV.
Efectul cancerigen al radiatiilor ionizante este dovedit. Sensibilitate crescuta la expunerea la radiatii au maduva
hematopoetica, tiorida si glanda mamara, iar expunerea prelungita la aceste radiatii creste riscul de aparitie a leucemiei,
cancerului tiroidian si a cancerulu de san). Radiatiile UV stimuleaza la expunere indelungata aparitia tumorilor maligne
pigmentare, cum ar fi mielomul malign.
 Erbicidele (substantele folosite in agricultura, silvicultura sau gradinarit), poluarea atmosferica si a apelor.
 Infectiile virale sau bacteriene:
o Virusul Epstein-Barr este asociat cu carcinomul nazofaringian sau cu unele subtipuri de limfom nonhodgkinian.
o Papiloma virusurile sun incriminate in aparitia cancerelor de col uterin, vulvar sau penian.
o Virusul hepatitei B si C in legatura cu aparitia cancerului hepatic primar
o Helicobacter pylori reprezinta un factor de risc pentru carcinomul gastric)
o Parazitoze ale calilor biliare pot favoriza aparitia colangiocarcinomului.(cancerul de cai biliare).
o H.I.V. cauzeaza sarcomul Kaposi in cadrul S.I.D.A.
 Cauze iatrogene (chimioterapia, radioterapia, alte tratamente).
CARCIOGENEZA (ETIOPATOGENIA CANCERULUI)
Carciogeneza este definita ca procesul stadial prin care o celula normala dobandeste proprietati care permit dezvoltarea
fenotipului malign (proliferare necontrolata, invazie locala si metastazare) sau cascada de evenimente ce conduc la
transformarea unei celule normale intr-o celula maligna.
Carciogenul este agentul care produce cancerul (de exemplu toxinele ciupercilor de mucegai, hidrocarburile),
iar cocarcinogenul este agentul care stimuleaza tumora (de exemplu uleiurile din coaja citricelor, alcoolul combinat cu
tutunul, aportul lipidic crescut, aportul crescut de proteine animale sau aportul crescut de sare de bucatarie).
Carciogeneza poate fi :
 Carciogeneza fizica:
 Este implicata in etiologia a 5% din cancerele umane
 Este indusa de radiatiile ultraviolete si ionizante care provoaca leziuni ale ADN-ului.
 Carciogeneza chimica:
  Este indusa de substantele chimice introduse in organism sub diverse forme (fumatul, alcoolul, aditivii alimentari,
medicamentele, poluarea etc) timp indelungat.
 Carciogeneza virala:
 Cancerele datorate factorilor infectiosi reprezinta 28% dintre cazurile inregistrate in tarile dezvoltate si mai putin de
8% in tarile dezvoltate.
Diseminarea (raspandirea) tumorilor
Tumorile maligne se dezvolta in organul in care au aparut si invadeaza organele, respectiv tesuturile vecine. Tesuturile
normale sunt astfel distruse. Cresterea tumorala aduce riscul unei migrari (metastazari) pe calea vaselor limfatice sau
sangvine. Cancerul disemineaza (metastazeaza) limfatic, hematogen si prin implantare.
Metastazarea reprezinta procesul de raspandire (diseminare) a celulelor maligne din tumora primara in alte
compartimente (tesuturi, organe, umori) ale organismului sau transferul tumorii maligne (sau de la o parte a acestuia) la un
organ sau tesut cuc are acesta nu este in contact anatomic.
Diseminarea limfatica: celulele tumorale patrund prin caile limfatice in fluxul limfatic.
Diseminarea heamtogena: grupele de celule tumorale desprinse migreaza pe cale sangvina dand nastere asa numitelor
metastaze la distanta.
Diseminarea prin implantare: metastazarea prin implantarea are loc prin desprindere si grefare, adica prin migrarea si
inaintarea celulelor neoplazice de-a lungul seroaselor.
SEMNELE SI SIMPTOME GENERALE ALE TUMORILOR MALIGNE
Afectiunea tumorala produce manifestari locale si generale, de unde rezulta si problemele ridicate de o ingrijire
corespunzatoare. Cea mai buna ocazie pentru a vindeca un cancer este depistarea precoce urmata de tratament adecvat.
Este foarte bine cunoscut caracterul indolor al celulelor canceroase.
Cele sapte semne „de alarma” sunt:
 Modificari ale tranzitului intestinal obisnuit, tulburari functionale digestive sau urinare.
 Modificarea aparenta a unei leziuni cutanate congenitale (neg pigmentar sau „alunita”)
 O plaga care nu se vindeca, o tumefactie care nu dispare.
 Hemoragii digestive, urinare, hemoptizii sau metroragii (orice pierdiere de sange neobisnuita)
 Un nodul palpabil sau o induratie in san sau oriunde altundeva.
 Tulburari permanente de deglutitie
 Persistenta disfoniei sau tusei iritative.
Odata cu progresia bolii pot aparea in organism urmatoarele semne si simptome.
SEMNE ALE TUMORILOR MALIGNE:
O tumora maligna determina anumite semne ce pot fi directe sau indirecte.
Semnele directe sunt si cele mai sugestive fiind expresia prezentei tumorii.
 DIRECTE:
Semnele directe sunt expresia unei cresteri tumorale anormale care poate corespunde tumorii primare, adenopatiilor
regionale sau metastazelor si poate fi depistata intamplator sau in contextul altor afectiuni (traumatisme minore, durere
nespecifica).
Adenopatiile tumorale sunt cele mai frecvente semne directe la 60-70% din pacientii cu cancer, reprezentand principalul
motiv de prezentare la medic.
Palparea tumorii primare este o circumstanta realtiv rara, cu exceptia tumorilor in stadiile avansate sau a organelor
accesibile: san, testicul, sarcoame de parti moi ale trunchiului sau extremitatilor, sistem osos, tegumente si mucoase.
Leziunile tumorale cutanate de mici dimensiuni, ce cresc rapid in dimensiuni, isi schimba culoarea sau ulcereaza, fara
tendinta de vindecare sunt accesibile inspectiei si se pot identifica relativ usor.
 INDIRECTE
Semnele indirecte sunt mai frecvente decat cele directe si au un caracter functional fiind cele care nelinistesc pacientul si
il determina sa se prezinte la medic.
Semnele indirecte mai frecvente sunt:
 Scurgeri anormale cu aspect seros, hemoragic, purulent la nivelul vaginului, rectului, foselor nazale, cavitatii bucale.
 Semne de compresiune diverse (mediastinale, neurologice)
 La nivel abdominal tulburari de tranzit, icter mecanic, disafagie, dispnee, sindroame hemoroidale, polakiurie, nicturie.
 La nivel cranian – sindroame de hipertensiune intracraniana
 Semne neurologice – nevralgii, pareze, tulburari sfincteriene, dureri de tip sciatic asociate cu edemul unui membru
inferior si tulburari urinare sunt expresia unei tumori de glanda parotida, trunchi cerebral sau rinofaringe.
SIMPTOMELE TUMORILOR MALIGNE:
LOCALE:
 tumora
 ulceratie
 Tuse persistenta posibil cu striuri sangvinolente
 durere locala persistenta
 sangerare anormala de la nivel gastric, intestinal, vagin sau de oriunde
 Perturbarea functiei unui organ sau tesut (sdr.subocluziv, dispnee, disfagie sau disfonie persistenta)
GENERALE (SISTEMICE):
  Astenia
 Senzatia generala de rau
 Oboseala
 Anorexia
 Scaderea ponderala (prezenta la aproximativ 2/3 din pacientii cu cancer, frecvent asociata cu anorexia si in multe
cazuri primul simptom care determina prezentarea la medic)
 Febra prelungita
 Transpiratii profuze
 Prurit
 Sindroame paraneoplazice, endocrine, hematologice, osteoarticulare, dermatologice si altele sunt frecvente in
cancerul bronho pulmonar, tumori pelvine ginecologice.(sunt un grup eterogen de semne si simptome asociate cu evolutia
bolii maligne care nu sunt datorate efectelor fizice directe ale tumorii primare, adenopatiilor sau metastazelor).
Pentru depistarea unei tumori stau la dispozitie numeroase posibilitati de diagnostic constand in investigatii clinice si
paraclinice.

16. DIAGNOSTICUL

Diagnosticul in oncologie presupune parcurgerea a trei etape:

 etapa diagnosticului clinic:
 este sugerata de datele anamnestice (antecedente, istoricul ce include date despre debut si evolutie)
 etapa investigatiilor imagistice:
 este sustinuta de mijloacele de explorare imagistica (radiografii, radioscopii,ecografii,colonoscopii, CT, RMN,
scintigrafii).
 etapa explorarilor biologice:
 este confirmata prin examenul anatomo-patologic (histopatologic) al unui specimen de tesut (tumora, adenopatie,
metastaza) si analizele de laborator (sange, urina, lichid de ascita, lichid pleural, markeri tumorali specifici).
Obtinerea certitudinii prezentei malignitatii pe baza examenului histopatologic adica confirmarea prezentei cancerului este
un principiu de baza al ingrijirii pacientului cu cancer. Tesutul tumoral poate fi recoltat prin punctie, biopsie sau excizie.
Odata diagnosticul de malignitate certificat (numai histopatologic), stabilirea stadiului bolii, care defineste marimea si
extensia unei tumori reprezinta al doilea timp obligatoriu; stadiul bolii este cel mai important factor prognostic si de decizie
terapeutica
. „Stadiul unui cancer este descripţia acestuia ( uzual în stadii de la I la IV) a cât de mult s-a extins acest cancer. Stadiul ia
adesea în consideraţie mărimea tumorii, cât de profund a penetrat, dacă a afectat organe adiacente. Stadializarea cancerului
este importantă deoarece stadiul bolii la momentul diagnosticului este cel mai important factor predictor pentru supravieţuire
şi tratament, care se schimbă frecvent în funcţie de stadiu ...” ( def. enciclopedia Wikipedia).
Clasificarea tumorilor se bazeaza pe sistemul TNM
Sistemul TNM este expresia extensiei anatomice a bolii maligne, bazat pe evaluarea a trei parametri:
• T (tumora) - extensia tumorii primare
• N (engl. node = ganglion) - absenţa / prezenţa extensiei la ganglionii limfatici regionali
• M (metastaza) - absenţa / prezenţa metastazelor la distanţă de tumora primară şi
ganglionii regionali
Sistemul TNM bazat pe extensia anatomica foloseste reperele furnizate de T, N SI M, iar in functie de aceste date
tumorile prezinta uramatoarele stadii:
 STADIUL I: boala precoce
 STADIUL II: boala localizata
 STADIUL III: boala local-avansata
 STADIUL IV: boala diseminata (metastazanta).
Stadiile I si II sunt stadii curabile, iar stadiile III si IV sunt incurabile.
PRINCIPII DE TRATAMENT:
 CHIRURGICAL:
 Este cel mai vechi tratament si, pana recent, singurul cu sanse de vindecare a pacientilor cu cancer
 Este indicat in cazul tumorilor limitate si accesibile
 Poate oferi o paleatie optima la pacientii cu boala maligna avansata.
 Ramane tratamentul de electie in cancerele pentru care nu exista alternative eficace sau mai sigure.
 Poate fi profilactic, in scop de diagnostic si stadializare si in scop terapeutic.
Tratamentul chirurgical este contraindicat in neoplasmele cu puseu evolutiv. In aceste cancere trebuie aplicate metodele
terapeutice capabile sa diminueze faza acuta a bolii maligne pentru realizarea unei interventii chirurgicale ulterioare.
 RADIOTERAPIC:
 Este una din principalele metode de tratament loco-regional a pacientilor cu neoplazii maligne.
 Utilizeaza radiatii ionizante in scopuri terapeutice
  Scopul este administrarea unei doze precise de radiatie intr-un volum tumoral foarte bine definit cu un minim de
efeccte toxice pe tesuturile sanatoase din vecinatate avand ca rezultat eradicarea tumorii, cresterea calitatii vietii si
prelungirea spupravietuirii cu efecte secundare rezonabile.
 Pe langa rolul curativ (in tumorile localizate) joaca si un rol paleativ in combatarea unor simptome precum: durerea,
obstructia, hemoragia etc.)
 CHIMIOTERAPIC:
 Reprezinta tratamentul sistematic medicamentos al cancerelor care se bazeaza pe utilizarea unor substante (agenti
citostatici sau citotoxici) care interfera in metabolismul celular determinand moartea celulei; se bazeaza pe principiul toxicitati
selective in care o substanta antitumorala ucide selectiv celulele tumorale fara a aafecta celulele normale.
 Include actual terapii cu citostatice, citotoxice, agenti hormonali, terapii biologice cu agenti moleculari tintiti,
imunoterapia.
 Scopul principal ala chimioterapiei este de a preveni ca celulele canceroase sa nu se multiplice, sa invadeze, sa
metastazeze si, in final, sa ucida gazda.
APLICATIILE CLINICE ALE CHIMIOTERAPIEI:
 Chimioterapia primara sau de inductie – in cancerele avansate sau in cele pentru care nu exista un tratament eficace
 Ca tratament initial sau neoadjuvant pentru pacientii cu bola localizata pentru care formele locale de tratament
(chirurgia, radioterapia) sunt ineficace prin ele insele
 Ca tratament adjuvant, fie concomitent sau dupa metodele locale de tratament
 Instilare directa (terapie loco-regionala).
Efecte secundare ale chimioterapiei:
 imediate: durere la locul perfuziei, senzatie de rece si eritem cutanat de-alungul venei, eritem facial sau generalizat,
hTA, reactii de hipersensibilizare, anafilaxie, gust si miros anormal
 pe termen scurt: anorexie, greata si varsaturi, stomatita, durere la nivelul tumorii sau a articulatiilor vecine, senzatie
de rau, sdr. gripal incluzand febra, cistita chimica, hematurie, constipatie, diaree
 pe termen lung: supresia maduvei osoase hematogene, alopecie, reactii cutanate, modificari ale unghiilor, fibroza
pulmonara, tromboflebita, ICC, disfunctie hepatica, toxicitate renala, tulburari sexuale, probleme neurologice.
 HORMONOTERAPIC
Indicatiile hormonoterapiei se limiteaza la tumorile hormonodependete (cancerele mamare si prostatice).

17. INGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER TRATAT CHIRURGICAL

Chirurgia oncologica reprezinta aplicarea principiilor chirurgicale la situatiile oncologice. Aceste principii sunt derivate din
adaptarea procedurilor chirurgicale standard la situatiile particulare survenite in tratamentul pacientilor cu cancer.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL ONCOLOGIC PREZINTA URMATOARELE CARACTERISTICI:
 Este cel mai vechi tratament si, pana recent, singurul cu sanse de vindecare a pacientilor cu cancer
 Este indicat in cazul tumorilor limitate si accesibile
 Poate oferi o paleatie optima la pacientii cu boala maligna avansata.
 Ramane tratamentul de electie in cancerele pentru care nu exista alternative eficace sau mai sigure.
 Poate fi profilactic, in scop de diagnostic si stadializare si in scop terapeutic.
Tratamentul chirurgical este contraindicat in neoplasmele cu puseu evolutiv. In aceste cancere trebuie aplicate metodele
terapeutice capabile sa diminueze faza acuta a bolii maligne pentru realizarea unei interventii chirurgicale ulterioare.
Pacientii neoplazici cu urgente necesita o interventie chirurgicala. Aceasta implica tratamentul hemoragiilor, perforatiilor,
drenajul abceselor, dezobstructia sau decomprimarea organelor vitale, tratamentul insuficientelor respiratorii in cancerul
laringian sau tiroidian, al perforatiilor in cancerele digestive, hemoragiilor in cancerele ORL.
Fiecare categorie de urgente chirurgicale este unica si necesita o abordare individualizata. La acestea se adauga
particularitatile pacientului oncologic care poate prezenta: neutropenie, trompopenie, febra, risc de infectii, etc.
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN INGRIJIREA PACIENTULUI ONCOLOGIC TRATAT CHIRURGICAL
Pacientul chirurgical oncologic necesita ingrijiri de nursing asemanataore cu cele utilizate la orice pacient chirurgical. Cu
toate acestea, asistentul medical din sectorul de chirurgie oncologica trebuie sa fie familiarizat cu problemele specifice si
complicatiile datorate tratamentelor cancerului si a procesului evolutiv al acestor boli. Efectele cancerului si a terapiilor sale
anterioare cresc riscul complicatiilor postchirurgicale.
In timpul internarii, pacientul oncologic impune o serie de interventii ale asistentei medicale, precum:
 Evaluarea functilor respiratorie, cardiaca, reanala, hepatica, neurologica, a motilitatii si a altor probleme gastro-
intestinale, si a altor factori care predispun la aparitia complicatiilor postoperatorii (sangerari, fumat, consum de alcool,
droguri).
 Invatarea pacientului despre procedura chhirurgicala care urmeaza sa-i fie aplicata, complicatiile potentiale,
sperantele asteptate prin tratamentul chirurgical. Asistentul devine „o alta ureche” si va pune intrebari care nu au fost puse de
medic. Asistentul va prezenta pacientului consimtamantul scris, va explica tehnicile chirurgicale, va pregati pacientul pentru
interventie.
 Evaluarea durerii pacientului ca simptom, in termenii necesitatilor de tratament si a deficientelor existente.
 Va oferi pacientului sustinere emotionala in perioada preoperatorie, va incuraja pacientul sa-si exprime teama si
nelinistile. Adesea numai pronuntarea cuvantului „cancer” si „chirurgie” inseamna uitarea tuturor instructiunilor preoperatorii.
 Fiecare dintre aceste interventii este particularizata in functie de momentul interventiei chirurgicale.
INGRIJIREA PREOPERATORIE A PACIENTULUI CU CANCER TRATAT CHIRURGICAL
Principalele motive de internare a unui pacient cu cancer deja diagnosticat intr-un serviciu de chirurgie pot fi:
 Chirurgia diagnostica
 Chirurgia curativa
 Chirurgia paliativa
 Chirurgia urgentelor oncologice (ocluzie, hemoragii, etc)
 Chirurgia reparatorie
 Chirurgia metastazelor.
Un serviciu de chirurgie oncologica prezinta puncte comune cu orice serviciu de chirurgie generala, iar ingrijirea
pacientului chirurgical nu difera de aceea a unui pacient ooncologic supus unei interventii chirurgicale, dar la acestea se
adauga in mod special nevoia de suport psihologic al celor care se confrunta cu aceasta boala care induce teama
(anxietatea).
Ingrijirea preoperatorie a pacientului oncologic se concentreaza asupra reducerii anxietatii si a cresterii calitatii vietii.
Anxietatea este un simptom frecvent si mai sever la pacientii care nu sunt informati corect asupra interventiei chirurgicale.
Asistentii medicali pot contribui la reducerea anxietatii prin explicarea rolului interventiei chirurgicale, incercand sa clarifice
anumite detalii despre sediul, tipul de interventie si extensia actului chirurgical, avertizand despre modificarile de imagine
corporala. Raspunsurile clare, sincere fac parte din buna comunicarea cu pacientul cu cancer, contribuind la reducerea
anxietatii.
In fata acestei anxietati ingrijirea pacientului cu cancer nu poate ramane un gest pur tehnic.
Contribuind la sporirea starii de confort psihologic a pacientului in perioada preoperatorie se va contribui la scaderea
traumatismului fizic si psihologic asociat actului chirurgical.
Asistentul medical va avea succes in abordarea pacientului oncologic chirugical daca isi va formula un plan de ingrjire
individualizat, tinand cont de nivelul de cunostinte si de pregatire al pacientului. Acest plan va include informatii specifice
despre procedurile chirurgicale si tratamentul postoperator asteptat de la pacient. Invatarea tehnicilor de tuse controlata,
respiratie profunda si exercitii motorii permise, ca si utilizarea unor echipamente ajutatoare fac parte din acest plan
terapeutic.
Calitatea vietii pacientului cu cancer si comportamentul sau in cursul sederii in spital este determinat in parte de calitatea
ingrijilor si relatiilor stabilite.
Ziua preinterventiei:
 In ziua preinterventiei, pacientul va fi examinat de catre medicul anestezist, care consulta F.O. si efectueaza un
examen clinic dupa care va da instructiunile de premedicatie si va stabili ora interventiei. Se va prescrie un somnifer pentru
ca pacientul sa doarma linistit in ciuda anxietatii preoperatorii.
 Infirmiera va acorda ingrijirile de igiena (preimbaiere), se va verifica campul operator (raderea suprafetelor, piloase,
dezinfectie) sub supravegherea asistentului medical.
 Pacientul va servi o cina usoara (supa si desert).
Ziua interventiei:
Pacientul cunoaste ora interventiei si va fi pregatit: va primi premedicatia, isi va inlatura protezele dentare.
In timp ce pacientul este dus la sala de operatie camera/salonul va fi pregatit/a:
 Pozitia patului
 Curatenia camerei
 Pregatirea materialului necesar intoarcerii pacientului operat:
- daca este necesar se va monta oxigenoterapia (manometru, umidificator, tubulatura, sonda nazala).
- aspiratia digestiva
- stativ de perfuzie
- alte echipamente specifice in functie de timpul interventiei
- un vas de colectare a urinelor.
Din sala de operatie, pacientul va trece in camera de „trezire” unde sunt supravegheate: T.A., respiratia, diureza si
perfuzia. Dupa ce revine treptat la starea de constienta, si chiar in starea de somnolenta pacientul poate sa puna asistentului
medical intrebari cu privire la reusita interventiei si daca totul s-a petrecut cu bine.
Asistentul medical va raspunde referindu-se simplu la ceea ce spune chirurgul, va reaminti pacientului ca si familiei ca
medicul va veni sa-l vada si va da explicatiile dorite.
Chiar daca aspectele de boala dupa interventia operatorie se dovedesc mai grave decat se prevazuse anterior, asistentul
medical trebuie sa ramana calm si cu o atitudine optimista pentru a nu amplifica starea de neliniste a pacientului.
INGRIJIREA POSTOPERATORIE A PACIENTULUI CU CANCER TRATAT CHIRURGICAL
Precum in cazul tuturor interventiilor chirurgicale, postoperator, asistentul medical va supraveghea:
 Toate constantele vitale, in particular respiratia
 Perfuziile recomandate de medic
 Pansamentul, drenajul plagii si sondele purtate de pacient (respiratorie, urinara).
Trebuie retinut ca necesitatile imediate ale pacientului in faza postoperatorie sunt preponderent fizice.
Problemele principale care trebuiesc supravegheate de asistentul medical in faza postoperatorie imediata si tardiva sunt:
 Ingrijirea plagii operatorii si prevenirea complicatiilor la nivelul plagii.
  Problemele pulmonare: riscul de infectii.
 Combatarea disfunctiilor renale (retentia urinara postoperatorie)
 Combaterea complicatiilor digestive.
 Riscul trombolismului venos/pulmonar.
 Combaterea durerii.
 Evitarea tulburarilor nutritionale.
 Evitarea complicatiilor datorate imobilizarii prelungite.
Ingrijirea plagii operatorii
Ingrijirea plagii operatorii este obiectivul principal major al nursingului postoperator. Identificarea factorilor care cresc riscul
de complicatii la nivelul plagii la un pacient oncologic reprezinta primul abord.
Formarea hematomului la locul inciziei este o complicatie postoperatorie.
Semnele clinice includ:
 tumefactia tegumentelor,
 cresterea temperaturii locale
 durerea la nivelul plagii.
Asistentii medicali vor urmari aparitia edemului, decolorarea plagii si vor asigura functionarea sistemelor de drenaj.
Infectia plagii poate surveni la 3-4 zile dupa interventie.
Semnele si simptomele de infectie:
 tahicardia
 febra
 inflamatia plagii
 durerea locala
 leucocitoza
Interventiile asistentului medical:
 va monitoriza semnele vitale ale pacientului la fiecare 4 ore
 va urmari culoarea, mirosul consistenta plagii operatorii si functionarea drenajului
 va observa leucocitoza si starea inflamatiei locale.
 va pastra locul de incizie curat si uscat
 va administra antibiotice conform recomandarilor
 Va efectua ingrijirea specifica a plagii.
Dehiscenta (desfacerea marginilor plagii) plagii operatorii si evisceratia determina semne si simptome ce includ aparitia
unui lichid hemoragic la nivelul tubului de drenaj.
Interventiile asistentului medical:
 Va monitoriza modificarile aparute la nivelul inciziei
 In caz de dehiscenta va semnala acest fapt chirurgului
 Va pregati pacientul pentru reinterventie.
 Va asigura repausul la pat strict necesar in aceasta situatie.
 Va efectua pansamentul plagii si viscerelor abdominale in conditii perfecte de asepsie.
Prevenirea complicatiior pulmonare
Monitorizarea pulmonara este un obiectiv post operator major. Interventiile la nivel toracic sau abdominal superior
predispun pacientul la complicatii pulmonare, mai ales daca pacientul prezinta antecedente de mare fumator sau
bronhopneumonie cronica obstructiva cronica sau in cazul imobilizarii prelungite, prezenta durerii sau distensiei.
Mieolosupresia (supresia medulara) secundara tratamentelor chimio si radioterapice creste riscul de infectii pulmonare si
hipoxia tisulara.
Mielosupresia asociata chimioterapiei reprezinta efectul secundar major care limiteaza toleranta terapiei canceroase.
Consecintele mieolosupresiei (sindromul anemic, neutropenia - valoarea asboluta a neutrofilelor, tromobocitopenia) au
contribuit la reducerea dozelor de citostatice sau la cresterea intervalului de amanare a chimioterapiei, cu efecte negative
asupra calitatii vietii si chiar a raspunsului la tratament.
Atelctazia (colapsul unui lob pulmonar, segment pulmonar)
Semne clinice:
 Tahipnee
 Tahicardie moderata
 Diminuarea murmurului vezicular in aria afectata.
Interventiile asistentului medical:
 Va urmari respiratia si celelalte semne vitale ale pacientului in primele 48 de ore dupa interventie.
 Va asista pacientul in exercitii de tuse voluntara si de respiratie, eventual cu administrarea unui analgezic in prealabil.
Pneumonia de aspiratie si pneumonia bacteriana sunt complicatii postoperatorii grave.
Semnele si simptomele:
 Febra
 Tahicardia
 Dispneea
  Hipotensiunea
 Aparitia de spute hemoptice
 Ascultatie pulmonara agresiva.
Interventiile asistentului medical:
 Va supraveghea modificarea semnelor vitale la fiecare ora
 Va semnala medicului daca sputa devine purulenta/hemoptica
 Va adminstra antibiotice conform prescriptiei.
Embolismul si infarctul pulmonar pot surveni intre zilele 7-10 dupa interventie si reprezinta o urgenta medicala.
Semnele si simptomele patognomonice includ:
 Tahicardia
 Dispneea
 Anxietatea
 Hemoptizia
 Durerea pleuritica.
Interventiile asistentului medical presupun:
 Monitorizarea semnelor vitale la fiecare 4 ore pentru semnalarea cat mai precoce a aparitiei dispneei si anxietatii, caz
in care va anunta medicul.
 Va mentine repausul strict la pat al pacientului in pozitie Fowler
 Va adminstra oxigen si terapia anticoagulanta prescrisa de medic.
Supravegherea excretiei urinare
Identificarea factorilor care cresc riscul pacientului de a dezvolta complicatii urinare reprezinta un obiectiv major.
Mieolosupresia secundara chimio-/radioterapiei creste riscul aparitiei de infectii urinare, hemoragii si hipoxie tisulara.
Retentia urinara trebuie suspectata daca pacientul prezinta o diureza redusa cantitativ si semne de distensie urinara.
Interventiile asistentului medical:
 Va urmari diureza si va inregistra cantitatea de lichide consumate.
 Va semnaliza oliguria (cantitate de urina< 500ml/24h).
 Va urmari distensia vezicii urinare asociata cu durerea abdominala inferioara
 Va insera o sonda urinara la indicatiile medicului.
Infectia tractusului urinar se prezinta cu febra, disurie si dureri lombare.
Interventiile asistentului medical:
 Va inregistra diureza si aportul de lichide
 Va observa modificarile si caracteristicile urinare.
 Va monitoriza functiile vitale la fiecare 4 ore in caz de febra
 Va observa prezenta si caracterul durerii
 Va mentine o diureza crescuta de minim 3l/24h (daca nu sunt alte indicatii).
 Va administra antibiotice in functie de indicatiile medicului.
Insuficienta renala reprezinta o complicatie serioasa si probabila. Semnele si simptomele includ oliguria, hipertensiunea si
semne de supraincarcare lichidiana.
Interventiile asistentului medical:
 Va inregistra consumul de lichide si diureza
 Va observa aparitia oliguriei.
 Va monitoriza T.A. orar (risc de hipertensiune)
 Va administra diuretice (Furosemid)
 Va supraveghea restrictia de lichide conform prescriptiilor medicale.
Supravegherea simptomelor digestive
Identificarea factorilor de risc care cresc riscul de complicatii gastro-intestinale la pacientul oncologic care a fost supus
interventiei chirurgicale reprezinta un alt obiectiv de urmarire post operatorie. Procedurile chirurgicale gastrointestinale
predispun la dezvoltarea complicatiilor, mieolospuresia secundara chimioterapiei sau radiotarapiei creste riscul de infectii
gastro-intestinale, sangerari si hipoxie tisulara. Intarzierea reaprarii tisulare datorite malnutritiei prin evolutia bolii canceroase
impiedica dezvoltarea palgii operatorii.
Ileusul paralitic prezinta ca semne si simptome absenta sunetelor intestinale si distensia abdominala.
Ileusul paralitic reprezinta ocluzia intestinala consecutiva unei paralizii trecatoare a intestinului subtire sau atonia
intestinelor( acestea nu mai functioneaza corect din cauza unei probleme musculare sau nervoase).
Interventiile asistentului medical:
 Va mentine sonda de aspiratie nazo-gastrica pana la aparitia sonoritatii la ascultatia abdomenului (monitorizare la
fiecare 8 ore, impreuna cu distensia si sensibilitatea abdomenului)
 Va asista pacientul prin schimbarea pozitiei la fiecare 2 ore pentru a creste mobilitatea si a scadea durata riscului
si/sau durata ileusului paralitic.
Ocluzia intestinala postoperatorie se manifesta prin varsaturi, distensie si durere abdominala, absenta tranzitului pentru
materii fecale si gaze.
Interventiile asistentului medical presupun:
 Va monitoriza prezenta varsaturilor (numarul, caracterul), durerea si/sau distensia abdominala.
  Va inregistra frecventa si caracterul scaunelor
 Va asculta sunetele intestinale
 Va instala o sonda de aspiratie nazo-gastrica daca ocluzia a fsot diagnosticata pentru decompresiune.
Peritonita poate surveni secundar datorita bridelor de sutura interna dupa chirurgia abdominala.
Semnele si simptomele includ:
 Durere abdominala
 Anorexia
 Varsaturile
 Febra
 Frisoanele
 oliguria
 Semnele de ileus paralitic (absenta sunetelor abdominale si distensia abdominala).
 Hipotensiunea
 Tahicardia
 Tahipneea
Interventiile asistentului medical:
 Va monitoriza semnele vitale ale pacientului la fiecare 4 ore
 Va urmari diureza si cantitatea de lichide consumate
 Va urmari nivelul si calitatea drenajului, observand semnele de infectie
 Va asculta sunetele intestinale regulat.
 Va administra perfuzii cu antibiotice si oxigenoterpie conform prescpriptiilor medicale.
Prevenirea riscului de tromboza venoasa/pulmonara
Coagulopatiile si tendinta la hemoragii sunt frecvente la pacientul oncologic. Hipercoagulabilitatea si tromboza sunt
asociate cu sinteza anormala de factori de coagulare care determina ca unii pacienti sa prezinte risc crescut de a dezvolta
tromboza venoasa si pulmonara.
Anumite proceduri chirurgicale precum cele abdominale si pelvine (cancerul de prostata) predispun pacientul la tromboza
venoasa profunda.
Interventiile asistentului medical:
 Incurajarea pacientului pentru mobilizarea precoce si reducerea timpului de stat la pat pentru a preveni tromboza
venoasa profunda si embolismul pulmonar.
 Administrarea, la recomadarea medicului, de doze reduse de Heparina pentru a reduce complicatiile venoase la
anumiti pacienti
 Utilizarea unor mijloace de compresiune secventiala la nivelul picioarelor pentru a stimula reintoarcerea venoasa sia
preveni stagnarea sangelui.
Combaterea durerii
Unele plagi operatorii sunt particular foarte dureroase. Analgezia va trebui adaptata in functie de natura tumorii, de
anestezie si de interventia chirugicala practicata. De aceea, prescriptiile postoperatorii vor contine si medicatia destinata
calmarii durerii (analgezice). Asistentul medical va cunoaste aceasta medicatie, tipul de administrare (orar sau la cererea
paceintului) individualizata in functie de prescriptiile medicale.
Tipul, sediul, dimensiunea procedurii chirurgicale contribuie la preezenta durerii postoperatorii. Alti factori precum
anxietatea, factorii de mediu si conditia fizica generala influenteaza perceptia durerii.
Semnele si simptomele de durere acuta postoperatorii includ:
 Paloarea tegumentara
 Tahicardia
 Tahipneea
 Hipertensiunea
 Midriaza
 Cresterea tonusului muscular
 Varsaturile
 Pozitia antalgica.
Interventiile asistentului medical:
 Va evalua nivelul de durere
 Va administra analgezicele si va urmari eficacitatea acestora (raspunsul durerii).
 Va administra analgezicele rapid, conform scalei graduale OMS (NU SE VA LASA PACIENTUL SA SUFERE) in
doze adecvate si la intervale orare fixe.
Prevenirea tulburarilor nutritionale
Tulburarile de nutritie datorate interventiei operatorii cresc riscul de intarziere a vindecarii plagii, infectie a plagii,
pneuomonie si cresterea morbiditatii. Procedurile chirurgicale precum gastrectomia cresc riscul sindroameleor de dumping,
malabsorbtie si modificarile de tranzit intestinal.
Alimentatia pacientului critic sau asigurarea suportului nutritiv la pacientii cu tulburari nutritionale se poate face pe mai
multe cai:
 Alimentatie enterala (sonde gastrice, nazo-gastrice sau stome)
  Alimentatie parenterala
 Alimentatie mixta – partial enterala si partial parenterala.
Complicatiile datorate imobilizarii prelungite
Interventia chirurgicala necesita o perioada de imobilitate la pat; dupa unele proceduri chirurgicale se recomanda anumite
activitati specifice post operatorii. De exemplu, pacientele care au suferit o mastectomie trebuie instruite cu privire la
exercitiile bratului pentru recuperarea completa a motilitatii normale.
Restrictii de motilitate pot fi recomandate in unele proceduri reconstructive.
De asemenea, procedurile de terapie ocupationala, kinetoterapie necesita consultul unui specialist pentru a initia
recuperarea pacientului.

18. INGRIJIREA PACIENTULUI CU CHIMIOTERAPIE CITOTOXICA

Chimioterapia (CHT) reprezinta una din modalitatile majore de tratament sistemic al cancerului, a carei scop principal este
distrugerea tuturor celulelor maligne fara a afecta excesiv celulele normale sau a perturba procesele celulare normale. De
aici si termenul uzual de „chimioterapie toxica”.
TRATAMENTUL CHIMIOTERAPIC PREZINTA URMATORELE CARACTERSITICI:
 Reprezinta tratamentul sistematic medicamentos al cancerelor care se bazeaza pe utilizarea unor substante (agenti
citostatici sau citotoxici) care interfera in metabolismul celular determinand moartea celulei;
 Se bazeaza pe principiul toxicitatii selective in care o substanta antitumorala ucide selectiv celulele tumorale fara a
afecta celulele normale.
 Include actual terapii cu citostatice, citotoxice, agenti hormonali, terapii biologice cu agenti moleculari tintiti,
imunoterapia.
 Scopul principal al chimioterapiei este de a preveni ca celulele canceroase sa nu se multiplice, sa invadeze, sa
metastazeze si, in final, sa ucida gazda.
APLICATIILE CLINICE ALE CHIMIOTERAPIEI:
 Chimioterapia primara sau de inductie – in cancerele avansate sau in cele pentru care nu exista un alt tratament
eficace.
 Ca tratament initial sau neoadjuvant pentru pacientii cu boala localizata pentru care formele locale de tratament
(chirurgia, radioterapia sau ambele) sunt ineficace prin ele insele.
 Ca tratament adjuvant, fie concomitent sau dupa metodele locale de tratament, pentru combaterea aparitiei
micrometastazelor.
 Instilare directa (terapie loco-regionala) in sediile sanctuar sau perfuzii directe de organ sau regiuni ale organismului
afectate direct de cancer.
SCOPURILE CHIMIOTERAPIEI SUNT:
 CURATIV – unele tumori pot fi vindecate prin utilizarea CHT, singura sau in asociatie cu alte modalitati terapetutice.
 CONTROL – cand vindecarea nu mai este un obiectiv realist, CHT poate fi utilizata pentru contolul bolii (oprirea
extensiei) sau ameliorarea calitatii vietii (prevenirea unor noi probleme si simptome).
 PALIATIV – cand nici vindecarea si nici controlul malignitatii nu este posibil, CHT poate fi utilizate pentru reducerea
dezvoltarii tumorii si a simptomelor secundare si, posibil pentru cresterea calitatii vietii sau pentru beneficiul clinic
(ameliorarea statusului de performanta, diminuarea durerilor, crestere ponderala).
Chimioterapia (CHT) este un tratament sistemic, care determina un numar mare si o varietate de efecte secundare asupra
organismului. Aceste efecte depind de citostatic sau de asociatiile de citostatice (polichimioterapia) utilizate, doza, schem a si
calea de administrare.
Evaluarea medicala si a asistentului medical si investigatiile preconizate inainte de inceperea CHT prezinta trei obiective:
 Evaluarea conditiei fizice a fiecarui pacient, incluzand statusul nutritional, functia renala, hepatica, cardiaca, rezerva
maduvei hematogene si statusul de performanta, identificarea unor factori de risc pentru toxicitatea pe termen scurt sau lung.
 Determinarea extensiei bolii, stadializarea, in functie de care se va evalua raspunsul la tratament (mijloace imagistice
sau masurarea markerilor tumorali).
 Calcularea dozei corecte de citostatic, pentru a diminua riscul toxicitatii inutile, doza este adesea calculata pe baza
suprafetei corporale in metri cubi, in functie de greutate si inaltime.
Evaluarile si investigatiile se vor repeta la intervale regulate pentru a depista toxicitatea care ar putea duce la o leziune
ireversibila. Anticiparea toxicitatii face posibila aplicarea unei profilaxii eficace in anumite cazuri. Este esential ca personalul
de ingrijire sa fie familiarizat cu protocoalele de administrare a chimioterapicelor (CHT) utilizate, cu asumarea responsabilitatii
pentru pacientii care o primesc.
Evaluarea toxicitatii CHT anticanceroase in practica necesita cunosterea efectelor agentilor citostatici in organism in
general, si familiarizarea cu efectele specifice agentului citostatic sau a combinatiilor acestora. Este important a se consemna
debutul, severitatea si durata toxicitatii, a se recunoaste factorii de risc individuali si a initia interventii prompte care sa asigure
controlul problemelor legate ce CHT.
EFECTELE SECUNDARE ALE CHIMOTERAPIEI (CHT) pot fi divizate in trei categorii in functie de tipul de debut:
 IMEDIATE:
 durere la locul perfuziei,
 durere venoasa
  senzatie de rece
 eritem cutanat de-a lungul si adiacent venei,
 eritem facial sau generalizat,
 hTA,
 reactii de hipersensibilizare,
 anafilaxie,
 gust si miros anormal
 PE TERMEN SCURT:
 anorexie,
 greata si varsaturi,
 stomatita,
 posibila recidiva a reactiilor cutanate la radiotarapie
 durere la nivelul tumorii sau a articulatiilor vecine,
 senzatie de rau,
 sdr. gripal incluzand febra,
 cistita chimica,
 hematurie,
 constipatie,
 diaree
 PE TERMEN LUNG (CUMULATIVE):
 supresia maduvei osoase hematogene (mielosupresia medulara)
 alopecia,
 reactii cutanate,
 modificari ale unghiilor,
 fibroza pulmonara,
 tromboflebita,
 ICC (insuficienta cardiaca congestiva)
 disfunctie hepatica,
 toxicitate renala,
 tulburari sexuale: amenoree, sterilitate, posibile leziuni cromozomiale
 probleme neurologice: neuropatia periferica, astenia musculara, diminuarea auzului, ileus paralitic, atonia vezicii
urinare
 toxicitatea SNC: letargia, astenia, depresia, cefaleea.
Efectele toxice tardive ale chimioterapiei pot fi, in general, diminuate prin limitarea dozei totale de citostatic, acolo unde
pragul toxicitatii tardive este cunoscut.
CAILE DE ADMINISTRARE A CHIMIOTERAPIEI:
 INTRA-ARTERIALA – permite administrarea de concentratii crescute direct in tumora si prezinta avantajul diminuarii
efectelor secundare sistemice. Aceasta metoda de tratament poate fi utizata in localizari precum: ficat, colon,rect, cap si gat,
sarcoamele si melanoamele extremitatilor.
 INTRAPLEURALA – revarsatele pleurale sunt complicatii frecvente ale unor cancere precum: cancer pulmonar,
cancer mamar, limfoame, cancere ovariene. Anumiti agenti cancerigeni pot fi administrati in cavitatea pleurala dupa aspirarea
lichidului, pentru a preveni refacerea acestuia. Aceasta procedura poate fi repetata timp de mai multe zile.
 INTRAPERITONEALA – este un mijloc de a obtine o cantitate crescuta de substante citotoxice in contact direct cu
seroasa peritoneala. Cancerele ovariene si unele cancere digestive cu diseminare peritoneala fac obiectul de studiu al CHT
peritoneale, a carei utilizare ramane inca experimentala. Eficacitatea citostaticelor este crescuta cand metastazele
peritoneale au dimensiuni reduse (diametrul sub 1 cm).
 INTRAVEZICAL – instilarea directa a agentilor chimioterapici in vezica urinara.
 INTRARAHIDIAN – prin punctia lombara, agentii anticancerosi se administreaza direct in spatiul intratecal sau
intraventricular.
 TOPICA – anumite citostatice au fost incorporate in unguente si creme pentru tratamentul leziunilor maligne cutanate
(cancere bazo-celulare, epidermoide si limfoamele T cutanate). Aplicarile pot continua timp de cel putin 4 saptamani (pana la
aparitia eritemului, veziculelor sau ulceratiilor).
 ORALA – o varietate de agenti anti-cancerosi sunt administrati pe cale orala (mai usor de utilizat, convenabila
economic, neinvaziva si uneori, mai putin toxica). Scopul acestei modalitati terapeutice este de a obtine o durata de expunere
mai lunga la medicament si reprezinta o modalitate comoda de adminstrare in conditii de ambulator la cei cu status bilogic
depreciat. CHT orala poate juca un rol important in tratamentul limfoamelor non-Hodgkiniene, cancerelor de san, cancerelor
de ovar si a celor bronho- pulmonare cu celule mici.
Calea orala nu poate fi utilizata in urmatorele cazuri:
 Pacientii nu sunt capabili sa continue terapia (rar)
 Dozele pot fi accidental omise
 Tabletele pot provoca greata intolerabila
  Pacientii prezinta dificultate de inghitire a tabletelor/capsulelor.
 INTRAVENOASA – ingrijirea si intretinerea dispozitivelor de acces venos (DAV) reprezinta una dintre cele mai
importante responsabilitati ale asistentului medical.
PROBELEMELE ASISTENTULUI MEDICAL IN ADMINISTRAREA CHIMIOTERAPIEI
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A CITOSTATICELOR CITOTOXICE:
1. Citostaticele se adiminstreaza de catre asistenti medicali profesionisti inregistrati, care au beneficiat de un
antrenament special si au fost desemnati ca fiind calificati urmand uzantele si procedurile specifice.
2. Inainte de administrea citostaticului asistentul medical, se asigura ca a fost semnat consimtamantul informat si
clarifica orice nelamuri pe care le-ar avea pacientul asupra medicatiei si efectelor sale secundare. Trebuie evaluata
experienta anterioara a pacientului cu substantele antineoplazice, nivelul sau de intelegere si dorinta de a urma CHT. Trebuie
comparata prescriptia scrisa cu protocolul standard de administrare a medicamentului.
3. Se evalueaza analizele de laborator necesare, care trebuie sa fie in limite normale (ex. HLG, functia renala, functia
heaptica).
4. Se aplica masuri de minimalizare a efectelor secundare ale medicamentului inaintea administrarii acestuia ( ex.
Hidratare, agenti antiemetici, anxiolitice, asigurarea confortului pacientului).
5. Se asigura calea corespunzatoare de administrare a medicamentului, conform prescriptiei medicului.
6. Trebuie purtat un echipament de protectie care sa includa manusi chirurgicale, un halat de unica folosinta facut dintr-
un material fara scame, cu maneci lungi cu mansete impletite sau cu elastic, inchis in fata. Manusile trebuie schimbate dupa
fiecare utilizare, in caz de intepare, ruptura, varsarea medicamentului sau dupa 30 minute de folosire. Mainile trebuiesc
spalate inainte si dupa manipularea citostaticelor. Nu se va atinge substanta.
7. Suprafata de lucru trebuie protejata cu material absorbant de unica folosinta.
8. Medicamentul/medicamentele se administreaza conform uzantelor si regulilor. Se verifica eticheta seringii, pungii sau
flaconului cu citostatic, comparativ cu prescriptia medicului, pentru numele pacientului, numarul de identificare, calea de
administrare, agent chimioterapic, doza, volum, timp de perfuzare si data de expirare. Medicamentul se administreaza intr-un
mediu sigur, fara graba.
9. Se noteaza protocolul de administrare a medicamentului, inclusiv reactiile adverse, in foaia de observatie a
pacientului.
10. Trebuie stabilita o modalitate de identificare a pacientilor care au primit CHT pentru primele 48h care urmeaza
administarii indepartarii citostaticului.
11. In timpul manipularii secretiilor corporale (sange, voma, excremente) ale pacientilor care au primit CHT in ultimele
48h, se utilizeaza manusi chirurgicale fara talc si halat de unica folosinta.
12. In eventualitatea expunerii accidentale, halatul si manusile contaminate se scot imediat si sunt distruse conform
regelmentarilor oficiale.
13. Pielea contaminata se spala cu apa si sapun.
14. Ochiul expus acceidental trebuie tinut sub un jet de apa/ser fiziologic timp de cel putin 5 minute, iar cat mai curand
dupa expunere trebuie efectuat un examen medical si trebuie realizata documentatia incidentului, conform uzantelor si
regulilor institutiei.
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN ADMINISTRAREA CHIMIOTERAPIEI ANTI-CANCEROASE
Rolul asistentului medical in administrarea CHT poate fi sintetizat in urmatoarele scopuri:
 Sa furnizeze informatii sumare despre chimioterapie si efectele sale la nivelul de intelegere a pacientului, familiei si
prietenilor sai; sa combata unele conceptii false.
 Sa acorde timp pacientilor pentru a se obisnui cu ideea chimioterapiei si semnificatiei sale; pentru a raspunde
nelinistilor si anxietatii acestora.
 Sa administreze „profesionist” chimioterapia fara disconfort sau injurii.
 Sa cunoasca si sa anticipeze efectele secundare si toxicitatile posibile, sa aplice un plan de interventii care sa le
minimalizeze sau sa le evite.
 Sa implice pacientul in planificarea, executia si evaluarea interventiilor, sa incurajeze discutarea evenimentelor si
sentimentelor neobisnuite.
 Sa incurajeze familia si prietenii sa participe la ingrijirea pacientului la domiciliu sau in hospice; sa sustina cautarea
de solutii la efectele secundare si la dilemele aparute.
 Sa identifice problemele actuale si potentiale la pacientii la care acestea nu pot fi rezolvate prin interventiile
personalului de ingrijire, sa se consulte cu membrii echipei pluridisciplinare.
 Sa asigure pacientilor o viata cat mai normala in timpul terapiei, luand in consideratie ceea ce constituie
individualitatea stilului de viata al fiecaruia.