Alimente pentru nutriție specială

Cuprins:

1. Scopul realizării produsului.

2. Aspecte generale privind alimentația diabeticilor.
 3. Descrierea procesului tehnologic
3.1. Schema tehnologică.
3.2. Descrierea operațiilor tehnologice.
3.3. Descrierea utilajelor.
4. Caracteristicile materiei prime și a produsului finit.
5. Controlul calității.
6. Etichetarea produsului.
7. Bibliografie

1. Scopul realizării produsului

Diabetul zaharat este o boală metabolică caracterizată prin creșterea concentrației

circulante de glucoză (≥126 mg/dL), asociată cu tulburări ale metabolismelor lipidic și
proteic. Diabetul apare atunci când pancreasul nu produce insulină suficientă sau când
organismul nu poate utiliza eficient insulina produsă, ceea ce face ca glucoza din pâine,
făinoase, dulciuri şi alte alimente să nu poată fi arsă în ţesuturi, în cantitatea cerută de nevoile
energetice ale organismului.
 Diabetul face parte din categoria bolilor clasificate drept „obișnuite”, în prezent, mai
mult de 100 de milioane de persoane suferă din pricina acestei maladii, iar rata de creștere
este îngrijorătoare. Dacă bolile cardiovasculare și cancerul sunt pricipalele cauze ale
mortalității umane, diabetul este cea mai răspândită boală a secolului XX.

Glucoza reprezintă un „produs” de care viața noastră, practic, depinde – creierul,

mușchii, inima și întregul organism nu pot funcționa fără glucoză, tot astfel cum nu putem trăi
fără aer. Glucoza este transportată în corpul uman de către sânge, însă esențial este că există
anumite limite ale concentrației de zahăr în sânge. Scăderea nivelului optim este
dezastruoasă,iar creșterea acestuia prezintă pericole majore pentru organism.

Reducerea consumului de alimente ce conțin glucoză face ca persoanele ce suferă de

diabet zaharat să excludă din dieta lor o serie de produse alimentare. Tendința actuală este de
realizarea de produse destinate persoanelor ce necesită o nutriție specială, în cazul de față
fiind vorba despre persoane ce suferă de diabet, cu scopul de a le oferi un produs care să îi
satisfacă atât din punct de vedere senzorial, cât și din punct de vedere nutrițional.

2. Aspecte generale privind alimentația diabeticilor

Cantitatea de glucide pe care un diabetic are voie să o sonsume trebuie stabilită de
medic şi oscilează între 120 şi 200 g/zi (faţă de 300-350 g cât reprezintă de obicei consumul
zilnic pentru un adult nediabetic).
Prima regulă în dieta diabeticului este ca mesele să fie dese (5-6 mese pe zi) și în
cantități mici , iar cina să fie cu cel puţin două ore înainte de culcare. Cei obezi trebuie să facă
tot posibilul să piardă din greutate.

Alimente permise diabeticilor:

 Carne: carne slabă de pui, vită, curcan, pește(singurul tip de carne recomandat fără
rezerve).
 Lactate: brânză, lapte, iaurt, chefir, lapte bătut – de preferat să aibă concentrația de
grăsimi de maxim 1%.

 Fructe: afine, coacăze, mere, grefe, lămâi, portocale, cătină, vișine, piersici, agrișe,iar
în cantități mici: cireșe, căpșuni, piersici, pere.
  Legume: roșii, castraveți, ardei, varză, salată, morcovi, țelină, ciuperci, vinete,
broccoli, gulie, conopidă, sfeclă roșie, spanac, urzică, usturoi, leurdăpraz, ceapă,
dovlecei.

Alimente interzise diabeticilor: alimente ce conțin grăsimi animale(unt, smântână, untură

slănină, preparate din carne obținute în sistem industrial), zahăr, miere, biscuiţi, prăjituri
preparate cu zahăr, bomboane, ciocolată, halva, smochine, stafide, curmale, prune uscate,
struguri. Se vor evita dulceaţa, berea, sucurile de fructe, conservele și alimentele prăjite.

Toţi cei care au fost diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 2 pot să menţină nivelul
glicemiei la nivel normal printr-o alimentaţie sănătoasă şi exerciţii fizice, iar cei obezi dacă
reuşesc să mai și slăbească, este ideal. La dieta zilnică a diabeticului este foarte important să
aibă o varietate cat se poate de mare, în felul acesta va primi toate vitaminele şi mineralele de
care are nevoie. Trebuie consumate alimente diferite din fiecare grupă în fiecare zi.

3. Descrierea procesului tehnologic

3.1. Rețeta de fabricație. Schema tehnologică.

Înghețată de iaurt cu afine:

Nr.crt. Ingrediente Procent Cantitate/kg

produs finit, g
1 Apă 74,56 745,6
2 Grăsimi din lapte 8 80
 3 Lapte praf degresat 2,5 25
4 Iaurt praf 2,5 25
5 Afine 2 20
6 Carragenan 0,15 1,5
7 CMC 0,15 1,5
8 Fructoză 4 40
9 Xilitol 6 60
10 Aspartam 0,04 0,4
11 Mono si digliceride 0,1 1
Ambala Mono și Aspartam Iaurt praf Lapte praf Afine Fructoză Grăsimi din Carragenan CMC Apă Xilitol
je digleceride degresat lapte

Spălare

Zdrobire

Afine pasate

Amestec

Pasteurizarea

Omogenizarea

Răcirea

Maturarea

Freezerarea

Ambalarea

Călirea

Depozitarea
 Descrierea operațiilor tehnologice

Pentru a obţine o îngheţată de calitate, produsele lactate şi celelalte produse şi

ingrediente trebuie astfel selectate şi combinate încât să dea un amestec cu o anumită
compoziţie. Cantităţile necesare se adaugă conform reţetei stabilite.
Pregătirea amestecului:
Se realizează o recepție calitativă și cantitativă a materiilor prime. Recepția calitativă
se face pe baza certificatelor de calitate și declarațiilor de conformitate ale furnizorilor, iar
recepția cantitativă presupune cântărirea materiilor prime conform rețetei.
Afinele se supun operației de spălare, urmată de zdrobire,iar pasta rezultată se
amestecă cu fructoza, iaurtul praf, laptele praf degresate și grăsimile din lapte pentru
repartizarea uniformă a componenetelor în amestec. Se continuă cu adaosul stabilizatorilor,
precum și a celorlalte ingrediente din rețetă.
Pasteurizarea:
Pasteurizarea are un dublu rol:

 Să distrugă bacteriile patogene și să reducă numărul total de germeni, astfel ca

produsul finit să fie salubru pentru consumator;
 Să îmbunătățească calitățile tehnologice ale produsului prin: favorizarea trecerii în
soluție a unor componente; favorizarea amestecării componentelor pentru a se obține
un produs uniform ca structură; îmbunătățirea aromei.

Regimurile de pasteurizare cu care se lucrează sunt de 80-85°C, timp de 30 minute sau

de 95-100°C, timp de 6-10 secunde. Parametrii sunt superiori față de lapte, datorită
încărcăturii mai mari bacteriene a amestecului de îngheţată, a unui conţinut mai mare de
substanţă uscată negrasă și grăsime, care au rol protector pentru microorganisme.

Omogenizarea:

Omogenizarea amestecului de bază are drept scop dispersarea fină a globulelor de

grăsime, pentru ca îngheţata să capete o structură mai bună și să poată include mai mult aer la
frezerare. Prin omogenizare se evită separarea grăsimii sub forma de aglomerări de unt în
timpul congelării amestecului si se măreşte vâscozitatea acestuia. Prin aceasta se evită
posibilitatea formării unor cristale de gheață de dimensiuni mari sau separarea cristalelor de
gheață în timpul frezerării.

Răcirea și maturarea amestecului:

Răcirea amestecului după omogenizare la temperaturi de 3 – 5 ºC contribuie la

asigurarea stabilității emulsiei de grăsime. Se preferă o răcire rapidă din următoarele
considerente: se previne dezvoltarea microorganismelor care au supraviețuit operației de
pasteurizare; se previne creșterea vâscozității amestecului; cu cât temperatura amestecului
după răcire este mai scăzută, cu atât va fi mai eficientă operația de congelare
parțială(freezerare).

Maturarea amestecului de bază are ca efect îmbunătățirea structurii și consistenței

înghețatei, precum și o reducere a vitezei de topire. În timpul maturării, grăsimea se solidifică;
se produce hidratarea substanțelor proteice, formarea unui gel slab elastic, scăderea cantității
de apă în stare liberă. Maturarea trebuie să se facă la temperaturi de 0 – 4 ºC timp de 3 – 4
min.

Freezerarea:

Congelarea parţială constă în solidificarea unei părţi din apa conţinută de amestec şi
înglobarea de aer în amestec. Rolul înglobării de aer este de a atenua senzaţia de rece în
timpul consumării, de a reduce dimensiunile cristalelor de gheaţă şi de a conferi îngheţatei o
structură cât mai fină. Creşterea cantităţii de aer încorporat în amestec se poate face până la o
anumita limită maximă de reţinere, la care ritmul de încorporare este egal cu ritmul de
pierdere. Înglobarea insuficientă de aer duce la o îngheţată densă, cu cristale mari de gheaţă,
iar înglobarea exagerată de aer duce la contractarea îngheţatei în timpul călirii şi al
depozitării.Emulgatorii au şi proprietatea de a interacţiona cu amidonul şi proteinele, ceea ce
conduce la modificarea texturii şi reologiei sistemelor alimentare.

Factorii care influenţează durata freezerarii sunt: tipul şi construcţia freezerului;

temperatura mediului de răcire; viteza de circulaţie a mediului de răcire în freezer;
temperatura cu care intră şi iese amestecul; gradul de încărcare al freezerului; compoziţia
amestecului de congelare; aciditatea amestecului.

Ambalarea înghețatei:

Dpă ieșirea din freezer, amestecul trebuie să aibă temperatura de -6...-7 ºC pentru a putea fi
porționată și ambalată. Ambalarea se realizează în pahare termostatate.

Călirea înghețatei:

La ieşirea din freezer, îngheţata are o consistenţă slabă şi de aceea trebuie supusă
operaţiei de călire, în timpul acestei faze congelându – se şi restul de apă al îngheţatei care
reprezintă circa 5%. Călirea îngheţatei, în funcţie de mărimea ambalajului, durează între 30
min. şi 24 h, temperatura mediului de răcire trebuind să fie –25…. – 350C. Factorii care
influenţează durata călirii sunt următorii: forma și mărimea ambalajului, circulația aerului,
temperatura agentului de răcire, temperatura amestecului la ieșire din freezer și compoziția
amestecului.

Depozitarea:
Înghețata poate fi păstrată în depozite frigorifice la temperatura de -18 ºC. La depozitare se
vor evita fluctuațiile de temperatură în depozit, pentru a împiedica fenomenul de
recristalizare, care modifică negativ structura produsului.

3.2. Descrierea utilajelor folosite la fabricarea înghețatei

Răcitor cu plăci pentru amestecul de îngheţată – schimbător de căldură cu plăci.

1 – intrare amestec îngheţată

2 – ieşire amestec
îngheţată

3 – intrare apă

4 – ieşire apă

5 – intrare apă
răcită

6 – ieşire apă răcită

Din punct de vedere constructiv aceste schimbătoare de căldură se compun dintr-o

serie de plăci din oţel inoxidabil, ondulate prin ştanţare. Prin canalele de pe o parte a fiecărei
plăci circulă produsul, iar pe cealaltă agentul de răcire.

Plăcile, având între ele garnituri de cauciuc, sunt astfel grupate încât formează mai multe
sectoare: unul sau două sectoare de recuperare, un sector de răcire, un sector de menţinere la
temperatura de răcire.

Principalul avantaj al schimbătoarelor de căldură cu plăci constă în randamentul ridicat al

schimbului termic şi care se datorează atât faptului că lichidele circulă în strat subţire, cât şi
vitezei mari de circulaţie.

Utilaj folosit la congelarea parţială – Freezer continuu pentru îngheţată:

Acest utilaj se compune din următoarele elemente constructive:

 1; 11 – pompă de amestec şi pompa de
evacuare îngheţată
2; 21 – intrare şi ieşire agent de răcire în
mantaua freezerului;
3 – izolaţia freezerului
4 – manta de răcire
5 – cilindru de congelare

6 – agitator cu palete
7 – axul agitatorului cu palete
8 – robinet de reglare pentru aer
9 – manometru pentru aer
10 – electromotor
11 – reductor
12; 13 – transmisie cu roţi dinţate
14 – transmisie cu curele
Freezerul pentru îngheţată asigură congelarea parţială a apei din amestecul de
îngheţată, concomitent cu înglobarea de aer.

La freezerarea amestecului se preferă o congelare rapidă în aparate continue, deoarece

se obţine o îngheţată cu o structură fină, catifelată; pentru că se formează cristale mici de
gheaţă, se poate folosi un amestec mai puţin maturat; astfel se evidenţiază mai bine aroma
îngheţatei datorită cristalelor mici de gheaţă care se topesc rapid în gură în momentul
consumului. De asemenea, capacitatea de producţie creşte, iar produsul se obţine într-o stare
bună de igienă.

4. Caracteristicile materiei prime și a produsului finit

1) Afinele

Afinele sunt reprezentate de fructele mature recoltate de la substratul vaccinium myrtillus L.

Caractere macroscopice: sunt bace, sferice, zbârcite, de culoare albastră negricioasă, cu gust
dulceag, acrişor, uşor aromat. Conţin seminţe brune, în formă de semilună, lungi de 1 – 2mm,
înglobate într-o pulpă de culoare albastră violacee.

Compoziţia chimică: coloraţia fructelor este dată de o serie de glicozide ale cianodolului,
delfinidolului, malvidolului şi petunidolului. Mirtilinele a şi b au fost identificate ca 3-
glicozida şi respectiv 3 galactozida delfinidolului. Mai conţin 7 – 10 % taninuri catehice,
glucide, caroten, pectine, vitaminele C şi B, acid vusolic şi aleanolic, B aminerol, acizi
organici curent întâlniţi în fructe.

Acțiune și întrebuințări: preparatele de afin ca şi fructele, sub diverse forme, sunt indicate în
arterite ale membrelor inferioare, arteroscleroză cerebrală şi tulburări de circulaţie encefalică,
în hipertensiune arterială, sechele după infarct, maladii vasculare ale diabeticilor. Preparatele
din afin se administrează, cu succes, în formele uşoare de diabet, iar cele mai grave se poate
asocia cu insulina la reducerea dozajului acesteia. Antocianozidele dau rezultate pozitive în
microangiopatia diabetică, reducând biosinteza colagenului polimerizat şi a glicoproteinelor
structurale, responsabile de îngroşarea vaselor capilare la diabetici; reduc activitatea
elastolitică, crescută în diabet şi reduc permeabilitatea crescută a barierei hemocerebrale.

Din aceste motive, preparate pe bază de antocianozide sunt indicate ca adjuvant în tratamentul
afecţiunilor vasculare la diabetici, în doze de 500 mg / zi timp de 8 – 12 luni.

2) Grăsimile din lapte

Grăsimile din lapte influențează vâscozitatea amestecului de bază și rezistența la topire,

îm sensul că acestea cresc odată cu creșterea conținutului de grăsime. De asemenea, grăsimile
din lapte influențează mărimea cristalelor de gheață, aceasta fiind invers proporțional cu
creșterea procentului de grăsime. Fenomenul se explică prin faptul că globulele de grăsime, în
urma operației de omogenizare cu cât sunt mai numeroase, cu atât crează spații mai mici de
fază între ele. Grăsimile din lapte au un rol important, accetuând în mod progresiv aromele,
astfel înghețata cu prea putină grăsime, sub cinci procente, își pierde caracteristicile de bază,
anume de a fi fragedă și cremoasă, în schimb, la cea cu mult prea multă grasime, peste 20%,
se pierde efectul răcoritor.

Întrucât grãsimile din îngheaþatã sunt în stare de emulsie, ele influenþeazã direct punctul
de coagulare al amestecului de bazã. Inghetata cu prea putina grasime, sub cinci procente, isi
pierde caracteristicile de baza, anume de a fi frageda si cremoasă. În schimb, la cea cu mult
prea multă grasime, peste 20%, se pierde efectul racoritor.

3) Laptele praf degresat și iaurtul praf

Eliminarea din lapte a apei aproape în totalitate determină realizarea unui produs cu un
conţinut ridicat de substanţă uscată, uşor de transportat şi depozitat. În timpul procesului de
uscare se urmareşte ca proprietăţile iniţiale ale laptelui să sufere cât mai puţine modificări,
obţinându-se un produs capabil să se dizolve în apă, uşor şi complet, având carcateristici
asemanatoare laptelui din care a provenit.

Asemenea laptelui praf, iaurtul praf se obtine prin eliminarea aproape în totalitate a apei
din compoziție.

Laptele și iaurtul praf sunt bogate în lactoză și dețin cel mai mare procent din substanța
uscată totală. Ele se adaugă în înghețată atât pentru asigurarea conținutului de proteine, cât și
pentru împiedicarea formării acelor la congelare.
 4) Mono și digliceridele

Se obţin, cel mai ades, prin reacţia de trans-esterificare dintre glicerol şi trigliceride, în
prezenţa unui catalizator alcalin, la temperatură ridicată (~ 200ºC). Amestecul rezultat conţine
monogliceride (~45%), digliceride (~45%) şi trigliceride (~10%), urme de glicerol şi acizi
graşi liberi. Pentru a se obţine un amestec cu procent ridicat de monogliceride (>95%), acesta
se supune distilării sub vid înaintat. Cele mai utilizate sunt monogliceridele acizilor graşi cu
C14-C18. Monogliceridele nesaturate sunt mai hidrofile şi se utilizează mai ales în emulsii de
tip A/U, în care caz previn inversia de fază.

La freezerare, monigliceridele intră în structura mixului şi asigură controlul destabilizării

globulelor de grăsime (pentru obţinerea unei îngheţate „uscate”, rezistente la şoc termic).
Acesta previne formarea cristalelor de gheaţă, conferă o textură uniformă, fină şi o topire
lentă. De asemenea, protejează îngheţata împotriva şocurilor termice (transport, distribuţie).

5) Carragenanul

Se extrag din algele roşii, au cea mai mare importanţă pentru industria alimentară. Sunt de
mai multe tipuri, κ, ι şi λ-carrageenani (poligalactani care diferă prin gradul de sulfatare). Sunt
solubili în apă, dau soluţii vâscoase, cu comportament nenewtonian.

Carragenanul se utilizează pentru stabilizarea îngheţatei pe bază de lapte sau apă conferându-i
acesteia vâscozitate, împiedicând formarea cristalelor de gheaţă.

6) CMC

Se dizolvă uşor în apă, formează soluţii vâscoase la concentraţii mici (1%), tixotropice
(creşte vâscozitatea aparentă în timp, scade vâscozitatea la amestecare). Vâscozitatea
soluţiilor este stabilă într-un interval larg de pH, fiind maximă la pH=7-9 şi minimă la pH acid
şi la concentraţii mari de electroliţi (se reduce sarcina electrică).

Rolul lui este de a evita formarea cristalelor mari de gheaþã dând astfel o structurã finã
înghețatei. Acesta leagã cantitatea mare de apã prin hidratare, formând un gel care asigurã
stabilitatea în timp a formei și sructurii înghețatei, mãrind rezistența la topire. El sporește
vâscozitatea amestecului, fixeazã globulele de grãsime, împiedicând distanțarea acestora de
cristalele de gheațã.

7) Îndulcitorii

Fructoza este un monoglucid, solubil în apă şi aproape de două ori mai dulce decât
glucoza. Se găseşte liberă în natură sau intră în componenţa unor glucide cu mai multe
molecule (zaharoza, inulina). Fructoza trece greu în stare de glucoză iar metabolizarea ei este
mai înceată. Datorită acestui motiv precum şi ca o consecinţă a gustului foarte dulce (necesită
o cantitate mai mică) se poate utiliza ca sursă naturală de "dulce" şi de către diabetici.
Fructoza este singura glucidă care se metabolizează pasiv (nu are nevoie de insulină)
Considerată până nu demult cea mai asimlabilă şi mai sănătoasă glucidă, fructoza şi-a dovedit
şi anumite neajunsuri. Deşi prin funcţia cetonică iniţează arderea grăsimilor, în acelaşi timp
stimulează asimilarea şi sinteza unor lipide, dintre care cele mai de temut sunt trigliceridele.

Aspartamul este un îndulcitor sintetic de sinteză, derivat metialt al L – aspartil –

fenilalaninei. Gustul aspartamului este apropiat de cel al zaharozei, fără nuanțe străine majore.
Aspartamul prezintă un sinergism destul de pronunțat în combinații cu alți îndulcitori. Puterea
de îndulcire a aspartamului depinde de natura produsului alimentar în care este încorporat,
fiind cuprinsă între 180 și 250. Aportul energetic al aspartamului este de aproximativ 16,8
Kj/g, nesemnificativ datorită concentrațiilor uzuale foarte mici în produsele alimentare.

Xilitolul este un polialcool care nu necesită insulină pentru metabolizare, putând fi utilizat
în alimentația diabeticilor. Spre deosebire de alţi îndulcitori artificiali, poate fi folosit în
aplicaţiile care presupun o temperatură ridicată, ca procesul de coacere sau pasteurizarea. Este
la fel de dulce ca zahărul și este solubil în apă. Utilizat în combinaţie cu aspartamul, xilitolul
creşte considerabil gradul de îndulcire din produse şi reduce gustul de acru.

Înghețata cu iaurt și afine

- conține calciu, fosfor, fier, lactoză, precum și vitaminele A, A1, A2;

- este un izvor de proteine, pe care organismul îl asimilează foarte ușor. E suficient să

mâncați o porție de înghetață cu fructe, biscuiți sau dulcețuri și veți avea imediat senzația de
sațietate;

- pe bază de lactate, conține un element numit triptofan. Aceasta substanță este un

tranchilizant natural, care calmează sistemul nervos și produce senzația de plăcere. Această
statistică nu este valabilă pentru înghețata preparată din grăsimi vegetale.

Înghețata de iaurt cu afine este un produs dietetic pentru regimul nutrițional specific
persoanelor cu diabet zaharat. Se consumă sub supravegherea medicului. Consumul în exces
poate produce efect laxativ.

5. Controlul calitatii
Controlul calității se realizează după următoarele standarde:

1.SR 2444:2009- Înghețata.Cerințe de calitate.

Se refera la înghețata obținută pe cale industrială și cerințele de calitate pe care trebuie să le

îndeplinească.

2. SR ISO 11866-1:2009- Lapte şi produse de lapte. Enumerarea bacteriilor presupuse

Escherichia coli. Partea 1: Tehnica numărului cel mai probabil cu utilizarea de 4-
metilumbeliferil-ß-D-glucuronidă
Standardul specifică o metodă enzimatică pentru enumerarea bacteriilor prezumtive
Escherichia coli şi coliforme prezumtive prin tehnica numărului cel mai probabil cu utilizarea
de 4-metilumbeliferil-ß-D-glucuronidă (MUG).

3. SR ISO 6611:2009- Lapte şi produse de lapte. Enumerarea unităţilor care formează

colonii de drojdii şi/sau mucegaiuri. Tehnica de numărare a coloniilor la 25 grade C

Standardul specifică o metodă pentru detectarea şi enumerarea coloniilor de drojdii şi

mucegaiuri din lapte şi produse din lapte.

4. SR EN ISO 22000:2005- Sisteme de management al siguranţei alimentelor. Cerinţe

pentru orice organizaţie din lanţul alimentar.

Acest standard specifica cerintele pentru un sistem de management al sigurantei alimentelor,

atunci când o organizatie din lantul alimentar are nevoie sa demonstreze capabilitatea sa de a
controla pericolele pentru siguranta alimentului, cu scopul de a se asigura ca alimentul este
sigur în momentul consumului uman.

5. SR EN ISO 22005:2007- Trasabilitatea în lanţul alimentar. Principii generale şi

cerinţe fundamentale pentru proiectarea şi implementarea sistemului.

Acest standard prezintă principiile şi specifică cerinţele fundamentale pentru proiectarea şi

implementarea unui sistem de trasabilitate a alimentelor şi furajelor.

6. Etichetare produsului
 Hotărârea Guvernului nr. 106/ 2002 privind etichetarea alimentelor prevede:

• toate menţiunile etichetei trebuie să fie redactate în limba română, lizibil şi inteligibil
(excepţie fac mărcile de fabrică şi de comerţ, denumirile de firme şi denumirile de
produse tipice cunoscute publicului larg);
• eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care
conţine elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul când acesta
este prezentat pentru vânzare sau este aderent la ambalajul acestuia;
• informaţiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii în privinţa
caracteristicilor produsului alimentar, a naturii, identităţii, proprietăţilor, compoziţiei,
calităţii, durabilităţii, originii sau provenienţei, metodelor de fabricaţie sau în privinţa
unor efecte sau proprietăţi pe care produsul nu le posedă;
• etichetarea este aplicarea etichetei sau înscrierea elementelor de identificare pe produs,
pe ambalajul de vânzare, pe dispozitivul de închidere care însoţesc produsul alimentar
pus în vânzare şi se referă la acesta;

Etichetele produselor alimentare preambalate trebuie să cuprindă în mod

obligatoriu următoarele elemente de identificare:
 denumirea produsului, a sortimentului (inclusiv denumirea comercială);
 numele şi adresa fabricantului, a importatorului, a distribuitorului şi a celui care
ambalează produsul,
 termenul de valabilitate,
 condiţiile de păstrare şi folosire,
  conţinutul net,
 lista ingredientelor (cantitatea ingredientelor principale, după caz),
 lotul de fabricaţie,
 locul de origine sau de provenienţă (dacă omiterea acestuia ar putea crea confuzii în
rândul consumatorilor),
 concentraţia alcoolică (pentru băuturile la care este mai mare de 1,2%),
 valoarea nutritivă şi energetică pentru produse alimentare speciale.

Comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare din cadrul Comisiei Codex Alimentarius,
organism ce-si desfasoara activitatea sub egida FAO/OMS a elaborat reglementari
internationale, cu caracter de recomandare:

-ALINORM 78/22 - Codul de etichetare a bunurilor alimentare;

-Normele generale internationale recomandate pentru etichetarea bunurilor alimentare

preambalate (CCA/RS-1/1969; CODEX STAN-1/1985.

7. Bibliografie:

1. ,,Alimente pentru nutritie specială- Alimentele si sanatatea,,.

Prof.dr.ing.G.M.Costin; Prof.dr.ing.Rodica Segal
Universitatea ,,Dunarea de Jos,, Galati.
2. ,,Utilajul si tehnologia prelucrarii laptelui,, - Meleghi E.; Banu C.
Editura Didactică și Pedagogică- R.A. București 1995
3. www.asro.ro
4. www.gastronomie.ele.ro
5. www.telemed.ro