ONCOLOGIE

Curs 1 SEMNE SI SIMPTOME PREZENTE IN AFECTIUNILE ONCOLOGICE

Desi frecventa cancerului creste o data cu inaintarea in varsta, istoria lui incepe de cele mai multe ori
inca din tinerete, insa e nevoie sa treaca 10-20 de ani pana cand el ajunge sa se manifeste clinic.
Definitia cancerului:
- cancerul este o boala imuno-genetica: este rezultatul unor mutatii genetice => in final, aparitia unor
celule atipice care se inmultesc necontrolat si care nu sunt indepartate de sistemul imun.
- la aparitia cancerului concura:
- factori interni: genetici, imunitari, hormonali, mecanici si radicali liberi
- factori externi: radiatiile,acoolul, tutunul, unele microorganisme (bacterii – Helicobacter pylori,
virusuri – Papilloma virus, virusul hepatitei B, v. Ebstein-Barr), unele alimente (excesul de carne,
grasimi, aditivi alimentari)
- daca unul sau mai multi factori de risc determina o mutatie a unei gene pro-oncogene care poate
determina aparitia unei celule canceroase, in conditiile unei mutatii a unei gene anti-oncogene (care are
rolul de a inhiba aparitia celulei canceroase) => creste riscul de aparitie a unei celule canceroase
- pentru aparitia cancerului sunt necesare mai multe etape, care evolueaza o lunga perioada de timp
asimptomatic:
- etapa de initiere = stadiul 0 = cancer in situ : nu da simptomatologie, este dg. prin microscopie,
poate dura cativa ani
- stadiul I – cancerul are max 1-2 cm, nu determina simptomatologie, poate fi dg daca afecteaza un
organ accesibil (ex: cancerul de san)
- stadiul II - tumora > 2 cm, dar nu se extinde
- stadiul III – tumora invadeaza tesuturile invecinate si prinde ganglionii locali
 - stadiul IV – cancer generalizat, cu metastaze
- in toata aceasta perioada mecanismele de aparare ale organismului lupta cu boala, tocmai de aceea
este nevoie de o lunga perioada de timp in care tulburarile se acumuleaza ajungandu-se la depasirea
capacitatii de aprare a organismului

Factorii de risc, preventia si depistarea cancerelor

1. Tutunul:
- este cel mai important factor de risc in apariţia cancerului, care poate fi evitat in totalitate
- implicat in oncogeneza a numeroase cancere: plăman, ORL, vezică urinară, pancreas, stomac,
col uterin, leucemie, rinichi
- cea mai bună prevenţie este evitarea inceperii consumului de tutun
- renunţarea la fumat, in cazul fumătorilor aduce un beneficiu demonstrat in reducerea incidenţei
cancerului in raport cu populaţia care continuă consumul de tutun.
- fumatul pasiv – riscul de a dezvolta cancer pulmonar la un nefumător creşte cu 25%, in cazul in care
soţul/soţia fumează

2. Alcoolul:
- este un factor de risc independent, dar acţionează de cele mai multe ori prin sinergism extrem de
dăunător cu tutunul, in special in cazul cancerelor ORL

3. Factori profesionali:
- azbestul este agentul cel mai frecvent implicat -> cancer pulmonar
- principalele ocupaţii care implică expunerea la azbest sunt: constructorii, constructorii industriali,
mecanicii auto, muncitorii care prelucrează metalul
arsenicul -> angiosarcom, carcinom epidermoid cutanat
gudronul, funinginea şi derivatele cărbunelui, inclusiv combustia acestuia -> cancer pulmonar, cancer
de vezică urinară, carcinom epidermoid cutanat
radiaţii ionizante -> leucemie, cancer pulmonar, sarcomul osos
amine aromatice -> cancer de vezică urinară
praf de lemn -> cancer al etmoidului şi al sinusurilor feţei
clorura de vinii -> cancer al ficatului
 hepatita C sau D profesională -> cancer al ficatului

4. Infectiile:
- virusurile: - HPV (v. papiloma uman) - este cea mai intalnită infecţie virală cu transmitere
sexuală din lume
- tipurile 16 şi 18 sunt oncogene, avand un rol recunoscut pentru provocarea cancerelor anale şi
anogenitale
- in prezent există un vaccin disponibil pentru prevenirea cancerului de col uterin
- virusul hepatitei (VHB, VHC): carcinomul hepatocelular survine după o infecţie cronică cu
virusurile VHB şi VHC şi este una din principalele cauze ale cancerului in ţări endemice;
HIV şi cancerul: risc crescut de cancer la pacienţii infectaţi cu HIV, dar rolul direct al virusului nu a
fost demonstrat; creşterea riscului poate fi legată de scăderea imunităţii antitumorale specifice
- bacteriile: - Helicobacter pylori -> cancer de stomac

5. Factorii hormonali:
- o hiperestrogenie relativă creşte riscul de cancer de san (nuliparitate sau prima sarcină după 30 ani;
terapia de substituţie hormonală pentru menopauză, obezitate)
- iar eunucii (barbatii castrati, care nu mai produc testosteron) nu dezvoltă niciodată cancer de
prostată.

6. Stilul de viaţă:
- expunerea la ultraviolete este responsabilă de apariţia melanoamelor şi a cancerelor de piele,
prinlezarea directă a ADN-ului; aceste tipuri de cancer sunt in creştere constantă la populaţia occidentală,
din cauza comportamentului de expunere la soare a populaţiilor cu fototip deschis la culoare
- alimentaţia joacă un rol probabil in apariţia cancerului colorectal, de san şi de stomac
- in prezent, este admis faptul că o alimentaţie variată şi echilibrată, cu accent pe aportul factorilor
protectori şi limitarea consumul de băuturi alcoolice, impreună cu activitatea fizică pentru a preveni
excesul de greutate, poate reduce cu aproximativ 30% cazurile de cancer

7. Factori genetici:
- mai putin de 5% din tipurile de cancer este asociat cu o anomalii genetice constitutionale si necesita
management specific cu efectuarea unui control oncogenetic atunci cand este identificat un sindrom de
predispozitie genetica : polipoza familiala -> cancer colorectal (proliferarea polipilor poate determina
cancer)

Preventia:
- prevenţia primară: evitarea apariţiei cancerului (diminuarea fumatului şi a consumului de alcool);
- prevenţia secundară: evitarea apariţiei cancerului pornind de la o leziune precanceroasă (exereză a
unui adenom colonic sau incetarea fumatului după exereza unei leziuni precanceroase ORL);
- prevenţia terţiară: impiedicarea apariţiei unui al doilea cancer (principalul aspect asupra căruia
putem acţiona este oprirea fumatului)

Depistarea cancerelor:
scopul depistării este de a reduce mortalitatea specifică cazurilor de cancer depistate
depistarea trebuie să indeplinească anumite principii pentru a fi eficientă:
- să fie fiabilă, puţin costisitoare, cu o bună sensibilitate şi specificitate şi cu puţine efecte secundare;
- să permită depistarea cancerului intr-un stadiu incipient, pentru a putea institui un tratament
- să iniţieze un tratament cu scop curativ
- depistarea este generalizată şi depistarea individualizată:
- depistarea generalizată se bazează pe o politică de sănătate publică, instituită pentru depistarea
cancerului; există bugete specifice pentru screening
- depistarea individuală se bazează pe responsabilitatea individuală a pacientului, care trebuie să
solicite această depistare medicului său
- principalele metode de screening:
- cancerul de san (mamografie);
 - cancerul colorectal (test Hemocult);
- cancerul de col uterin (frotiu de col uterin);
- cancer de prostată (dozare PSA).

Diagnosticul cancerelor
- diagnosticul cancerului se face prin depistare, intamplător sau la apariţiei semnelor clinice;
- diagnosticul se confirmă doar după efectuarea examenului histologic (biopsie tumorală)
- examenul anatomopatologic este indispensabil pentru stabilirea diagnosticului şi contribuie la
stabilirea prognosticului prin studiul diferenţierii tumorale şi a expresiei anumitor markeri
- bilanţul de extensie = clasificarea TNM, permite definirea unei posibile intervenţii chirurgicale: o
tumoră localizată, operabilă este, cel mai adesea, potenţial curativă; o tumoră extinsă
beneficiază ingeneral de un tratament paliativ.

Diagnostic clinic:
Simptome generale posibile:
- alterarea stării generale (scădere in greutate inexplicabilă, anorexie, astenie...);
- febră de lungă durată;
- sindroame paraneoplazice: - tulburări endocrine (sindromul Cushing, retenţia hidrică)
- tulburări neurologice (miastenie, polinevrită,etc)
- tromboză (flebită, embolie pulmonară)

Semne legate de o evoluţie locală (T sau N) sau metastatică (M):

- legate de tumoră (T) sau de adenopatii (N):
- tulburări ale tranzitului intestinal,
- dureri,
- tuse sau dispnee, disfagie,
- hemoragie,
- icter,
- semne de compresie (edeme, sindrom de venă cavă superioară);
- legate de metastaze (M):
- distensie abdominală care indică o ascită,
- fractură patologică sau semne care indică o hipercalcemie,
- semne de insuficienţă medulară (anemie, infecţii, hemoragii),
- tulburări neurologice (confuzie, deficite, tulburări ale vorbirii)
- tumori cerebrale, compresie medulară, meningită

Examinari paraclinice:
Pentru diagnostic:
- examen citologic: - prelevare de probe cu ac fin (puncţia unei mase de la nivelul sanului sau a
tiroidei, a unui ganglion),
- prelevarea unui lichid biologic (ascită, colecţie pleurală),
- prelevarea in cazul unei expectoraţii,
- prelevarea de material prin periaj bronşic in timpul unei fibroscopii;
- examen histologic: - biopsie in timpul unei endoscopii (gastrică bronşică, colorectală...);
- microbiopsie a unei mase mamare;
- biopsie chirurgicală
Un examen anatomopatologic negativ nu exclude diagnosticul.

Bilant de extensie:
- la ex. clinic: - adenopatie, hepatomegalie,tulburari neurologice, tulburari respiratorii, edeme ale
membrelor inferioare, ascita, dureui osoase => investigatii
- imagistica de prima intentie:
- Radiografie toracică
- Ecografie abdominală
- CT toraco-abdomino-pelvin
- imagistica de a doua intentie:
- uneori sistematica in functie de tipul de cancer:
- CT cerebral
- RMN
- Scintigrafie osoasă
- endoscopii: colorectală, bronşică, ORL, eso-gastro-duodenală, cistoscopie, colposcopie
- explorări biologice: - hemoleucogramă
- ionogramă sanguină, uree, creatinină
- calcemie, transaminaze, LDH, fosfatază alcalină
- markeri tumorali (in special pentru monitorizarea tratamentului)
Cancerul este o boală sistemică, realizarea bilanţului sistemic este obligatorie.

Bilant preterapeutic:
inainte de orice tratament chirurgical: EKG, Stare generala
bilanţ biologic - Funcţie renală
bilanţ cardiologie: evaluarea funcţiei ventriculare stangi inainte de utilizarea antraciclinelor
(antitumorale) din cauza riscului de insuficienţă cardiacă
- bilanţ respirator: teste funcţionale respiratorii
 Curs 2 CANCERUL BRONHO-PULMONAR

Etiopatogenie​:
- incidenta crescuta , locul 1 ca si mortalitate prin cancer
- nu exista metoda de screening pentru depistare precoce
- cel mai important factor de risc este fumatul => oprirea fumatului are un rol important;
- alti factori de risc - conditii de munca in mediu toxic (nichel, mine de carbuni, turnatorii, expunere
la radiatii ionizate,azbest),
- medicamente antihipertensive ,
- TBC in antecedente,
- cicatrici pulmonare granulomatoase, silicoza
Simptomatologie:
- simptomatologia clinica depinde de localizarea tumorii primare :
- central (75%)
- periferica (25%) - evolutie mai lunga asimptomatica, tuse iritativa, dispnee restrictiva, abces
pulmonar
- hemoptizie (simptomul care alarmeaza bolnavul), tuse , insuficienta respiratorie, cornaj,
tiraj, pneumopatie obstructiva
- simptomatologie datorata extinderii in torace : obstructie traheala, compresie esofagiana cu disfagie,
disfonie, dispnee, sindrom Claude Bernard Horner (mioza, ptoza palpebrala), aritmii, insuficienta
cardiaca, colectie pleurala, cianoza prin limfangita carcinomatoasa
- datorita metastazelor extratoracice:
- ​cerebral​ : HT intracraniana, varsaturi, cefalee, semne neurologice de focar, convulsii;
- ​hepatic​ : dureri hipocondru drept, icter, insuficienta hepatica ;
- ​osos​ : dureri, sindrom de compresiune medulara, fracturi pe os patologic
- prezenta sindroamelor paraneoplazice : anorexie-casexie, febra de origine necunoscuta,
hipercalcemie (astenie, confuzie, anorexie, constipatie, tulburari neurologice), hiponatremie,
tromboflebita migratorie

CONFIRMAREA DIAGNOSTICULUI SE REALIZEAZA PRIN EXAMEN HISTOPATOLOGIC

Examenul histopatologic:
- este obligatorie obtinerea de material bioptic
- Biopsie obtinuta prin :
- bronhoscopiei : recoltare de material bioptic pentru confirmare
- pentru tumorile periferice : punctie biopsie ghidata tomografic
- toracoscopie / mediastinoscopie
- din metastazele la distanta
- din ganglion (ex: supraclavicular)
!!! prezenta markerilor tumorali crescuti nu reprezinta confirmare a unei patologii maligne !!!!!!!

Examinarile paraclinice:
- orientat si in functie de simptomatologie (ex: nu se efectueaza de rutina tomografie cerebrala decat
in prezenta simptomatologiei)
- bronhoscopia : - este esentiala
- este principala investigatie pentru confirmarea histopatologica si stabilirea
conduitei terapeutice
- are rolul de prelevare de material bioptic
- ofera informatii pentru stadializare, aspectul endobronsic al tumorii
- ofera informatii legate de operabilitatea tumorii primare
- sensibilitate pentru tumorile centrale : 75-90%
- bilant preterapeutic
 o Radiografie pulmonara
- de rutina ; informatii modeste ;
- este cea mai utilizata desi are sensibilitate si specificitatea redusa
o Tomografie torace – superior radiografiei pulmonare;
- evidentiaza leziuni pina la 2-3 mm ;
- realizeaza caracterizarea tumorii primare si a relatiei acesteia cu vecinatatile ,
- realizeaza aprecierea ganglionilor locoregionali
o Ecografie abdomino-pelvina – evidentiere evolutiei abdominale si pelvine
o Tomografie abdominala si sau pelvina – superioara ecografiei abdomino-pelvine: evaluare
ficatului, tesutului osos scanat, organe abdominal si pelviene
o Tomografie cerebrale – daca simptomatologia o impune
o RMN cerebral – daca simptomatologia o impune
o Scintigrafie osoasa – pentru cazurile avansate sau cind simptomatologia o impune
o Laborator : hemolecuograma , TGO, TGP, fosfataza alcalina, bilirubina, creatinina, ionograma,
alte examinari legate de simptomatologie
o Markeri tumorali : Cyphra 21.1 , CEA, NSE , cromogranina A

Stadializarea:
- cu terminologie internationala
- scop : aprecierea evolutiei locale si la distanta, aprecierea deciziei terapeutice optime adaptate
evolutiei bolii, aprecierea prognosticului bolii
- are 4 stadii: I , II, III, IV
- necesar diagnostic anatomopatologic si explorarile paraclinice pentru determinarea evolutie locale si
la distanta

Decizia terapeutica
- decizie efectuata in cadrul unui comitet din care fac parte : chirurg chirurgie toracica,
chimioterapeut , radioterapeut, anatomopatolog, imagistician
- decize adaptata evolutiei locoregionale a bolii si a comorbiditatilor

Tratament
Chirurgia:
- putine cazuri au indicatie de interventie chirurgicala, deoarece prezentarea pacientilor este tardiva ;
- este adaptata stadiului bolii, stadiul clinic, co-morbiditatilor, criteriului functional
- proceduri: - lobectomie, pneumectomie, toracotomie exploratorie (indicatie restrinsa), rezectii
atipice
Chimioterapia:
- ​Adjuvanta​ : - dupa interventia chirurgicala;
scop​ – cresterea supravietuirii (intervalul de timp pana la deces) si prelungirea intervalului liber de
boala (intervalul pana la aparitia recidivei locale sau la distanta)
- ​Neoadjuvanta​ : - chimioterapia efectuata inainte de interventia chirurgicala pentru stadiile avansate
locoregional ;
scop :​ downstagingul tumoral in vederea unei interventii chirurgicale optime
- Chimioterapia paliativa​ :
scop​ – crestere calitatii vietii si cantitatii vietii ;
- este superioara tratamentului de sustinere la pacientii cu status bun de performanta
- Saruri de platina, taxani , gemcitabina, alcaloizi de vinca, pemetrexed : scheme terapeutice adaptate
tipului histopatologic

​ adioterapia​:
-R
- ​Adjuvanta​ – dupa interventia chirurgicala;
scop​ – scaderea riscului de recidiva locala
- ​Paliativa​ - pentru controlul simptomelor;
- antialgica la nivelul metastazelor osoase ;
- radioterapia cerebrala pentru metastazele cerebrale
 Complicatii:
- legate de evolutia bolii : sindrom de hipertensiune intracraniana, insuficienta respiratorie,
hipercalcemie, fracturi pe os patologic, pleurezii neoplazice, dureri prin evolulutie locala sau la distanta,
hemoptizie
- legate de tratamentul chirurgical – disfunctii restrictive
- legate de tratamentul radioterapic – dermatita postradica, necroza, pneumopatia de iradiere
- legate de tratamentul chimioterapic:
- toxicitate hematologica : neutropenie, anemie secundara, trombocitopenie
- toxicitate non-hematologica : greturi, vsarsaturi, alopecie , toxicitate pe diferite aparate si
sisteme, rash cutanat, reactii de hipersensibilitate
Urmarire:
- scop : evidentierea recidivei locale sau la distanta : examen clinic periodic, examinari paraclinice
(tomografie torace/abdomen/cerebral, radiografii pulmonare, ecografie abdomino-pelvina, markeri
tumorali)
- evidentiere complicatiilor legate de tratament : evaluarea functiei cardiace, hepatice, renale;
Intervalul de urmarire :
- in primii 2 ani din 3 in 3 luni ;
- in urmatorii 2 ani din 6 in 6 luni ,
- din anul al 5-lea annual, sau daca simptomatologia o impune
 Curs 3 CANCERUL DE ESOFAG

Cancerul esofagian​ este o tumoare malignă care se formează în stratul superficial si pe măsură ce
crește se întinde spre straturile din grosimea esofagului.
Cele mai frecvente tipuri de cancer esofagian sunt numite dupa tipul de celule care devin maligne:
- carcinomul scuamos: cancerul care apare in celulele scuamoase, celulele subtiri, plate care
tapeteazaesofagul;
- adenocarcinomul: apare în celulele glandulare (secretorii), care produc și elibereaza mucus
Diferența între TU benigne și TU maligne
- tumorile benigne sunt bine delimitate, evoluează mai lent si exercită un efect de împingere a
formaţiunilor învecinate
- tumorile maligne nu sunt bine delimitate, evoluează mai rapid, invadează ţesuturile vecine şi
metastazează locoregional si la distanţă
- metastazarea reprezintă desprinderea de celule canceroase din tumora „mamă”, celule care intră în
torentul circulator şi se fixează în ganglioni limfatici şi în alte organe

Factori de risc
Factorii de risc pentru carcinomul scuamos includ:
- fumatul
- consumul unor cantitati mari de alcool
- esofagul Barrett: este o afecțiune în care celulele care tapetează partea inferioara a esofagului s-au
modificat sau au fost înlocuite de celule anormale, care pot duce la adenocarcinom; refluxul gastric
(reintoarcerea continutului gastric in portiunea inferioara a esofagului) poate irita esofagul si, in timp,
poate cauza apariția esofagului Barrett
- varsta inaintata
- sexul masculin
- rasa neagra
- alte cauze ale cancerelor de esofag mai sunt: esofagita peptică, ​diverticulii esofagieni​, stenozele
cicatriceale, iradierea terapeutică a unui cancer tiroidian preexistent
Simptome
cel mai important simptom este ​disfagia​ - ​apare​ ​precoce​: disfagia este descrisa diferit de bolnav; „nu
trece mancarea", „nod in gat", „se opreste ceva in piept"; ea poate sa apară brusc sau progresiv, sa fie
ușoară sau pronunțată.
ulterior​ ​se instalează durerea retrosternala sau in spate, regurgitarea, eructațiile, vărsăturile
intr-un ​stadiu mai avansat​ apare voce răgușită, tuse, hematemeza, melena
un alt simptom important este pierderea în greutate
 
 Paraclinice
Pot fi folosite urmatoarele teste si proceduri:
- Bariu pasaj
- ​Esofagoscopie​, prin acest procedeu se pot lua portiuni de tesut pentru biopsie
- ​Biopsie​ - extirparea unor celule sau tesuturi pentru a fi examinate microscopic;
Biopsia se face de obicei in timpul esofagoscopiei.
Urmatoarele teste pot fi folosite pentru stadializare:
- ​bronhoscopie
- ​laringoscopie​: se examineaza laringele cu o oglinda sau cu un laringoscop
- examinare CT:
- laparoscopia: un procedeu chirurgical prin care se cauta semne de boala in abdomen
Tratament
Sunt folosite cinci tipuri de tratament standard:
- ​tratamentul chirurgical​: este cel mai obisnuit tratament pentru cancerul esofagian; pot fi inlaturate
chirurgical anumite parti din esofag, operatia numindu-se ​esofagectomie 
- ​radioterapia​: este un tratament care foloseste raze X de energie inalta sau alte tipuri de radiatii
pentru a distruge celulele maligne
 - ​chimioterapia:​ este un tratament medicamentos folosit pentru a opri cresterea celulelor maligne, fie
determinand moartea celulelor, fie impiedicand diviziunea celulelor;
- ​terapia cu laser​: foloseste un fascicol de laser pentru a distruge celulele canceroase
- ​electrocoagularea​: foloseste un curent electric pentru distrugerea celulelor maligne.
Cancerul esofagian recurent:​ este o afectiune care reapare dupa ce a fost tratata. Acesta poate
reapare in esofag sau in orice alta regiune a corpului.
Tratament in cancerul esofagian recurent
- poate fi oricare tratament standard folosit ca terapie paliativa, pentru a usura simptomatologia si a
imbunatati calitatea vietii
 Curs 4 CANCERUL GASTRIC

Epidemiologie:
prevalenţa variază mult în funcţie de zona geografică, în funcţie de obiceiurile alimentare
raportul bărbaţi : femei = 2-3:1
frecvenţa creşte cu vârsta (vârsta medie de diagnostic peste 60 de ani)
apare rar sub 45 de ani
Etiopatogenie:
Helicobacter Pylori
Factori de risc​:​
- alimentaţia, conţinut crescut în nitrozamine incidenţa CG (nitrozaminelereprezinta compusi chimici
rezultati din unirea nitritilor cu aminele secundare, care iau nastere din scindarea proteinelor);
- alimentatia​ ​bogată în vitamina C şi A (fructe şi legume proaspete) incidenţa; factorul genetic –
există o predispoziţie familială; standardul economico-social scăzut (prin alimentaţie, HP);
- prezenta unei afecţiuni gastrice predispozante: gastrita cronică atrofică , polipi adenomatoşi gastrici
, rezecţia gastrică (cancerul poate apare la peste 15 ani de la intervenţie) , gastrita cu pliuri gigante
(Menetriere) – 15% risc , ulcerul gastric – risc mic

Tablou clinic:
- Cel mai frecvent:
- epigastralgie care poate mima ulcerul, cedând la antiacide
- apetit capricios, inapetenţă totală (refuzul complet de a consuma carne)
- pierdere ponderală progresiva, casexie neoplazica
- intotdeauna trebuie investigată o anemie, chiar şi uşoară, mai ales la vârstnici
- sindrom dispeptic
Diagnostic paraclinic:
- Biologic: cel mai frecvent anemie feriprivă moderată sau severă
- Gastroscopia – metoda diagnostică de elecţie, permite: preluarea de biopsii multiple, obligatorii
pentru confirmarea histologică a diagnosticului
Pronostic - ​depinde de: extensia tumorii primare, a prezentei metastazelor ganglionare sau a
metastazelor la distanta, tipul histologic (slab sau bine diferenţiat), vârsta pacientului
Supravieţuire foarte bună doar în cancerele superficiale – 95% la 5 ani
Tratament:
-> Chirurgical – de elecţie :
gastrectomie cu limfadenectomie
frecvent gastrectomie subtotală sau totală, în funcţie de localizarea şi extensia tumorii
-> Paliativ
-> Chimioterapia – postchirurgical, în formele avansate
Profilaxie:
Protocoale de diagnostic precoce al CG
Urmărirea endoscopică a stomacului operat (la 15 ani de la rezecţie)
Eradicarea Helicobacter Pylori (oncogen de ordinul I, conform OMS) la anumite categorii de
pacienţi, inclusiv la descendenţii pacienţilor cu CG
În perspectivă, dezvoltarea unui vaccin anti HP

Curs 5 CANCER DE COLON

 Etiopatogenie:
- ocupa locul IV dupa cancerul gastric, esofagian, renal
Factori de risc:
constipatiile cronice, duc la proces cataral in mucoasa, necroza, ulceratii, cicatrice si proliferari
regimul alimentar - excesul de grasimi animale si colesterol, lipsa fibrelor celulozice, duc la formarea
agentilor cancerosi.
fumatul peste 20 ani , abuziv –risc 3%
starile precanceroase ale colonului
leziunile inflamatorii precanceroase provocate de boala Crohn
factori genetici
polipi ai intregului tract digestiv

Semne si simptome:
- modificarile tranzitului intestinal , ​diareea​ sau ​constipatia​, inițial sunt absente
- rectoragii
- disconfortul abdominal persistent – crampe, ​balonari​ sau durere;
- senzatia de evacuare incompleta a continutului intestinal dupa defecatie;
- slabiciune generala, surmenaj, febra
- scaderea ponderala marcata fara o cauza aparenta.
Multi dintre pacientii cu cancer de colon nu prezinta simptome in stadiile incipiente ale bolii. Cand
acestea apar, depind foarte mult de marimea tumorii si localizarea sa la nivelul intestinului gros.

Examen paraclinic:
Recto- si colonoscopia - permit vizualizarea tumorii, biopsia si examenul histologic
CT cu substanta de contrast releva prezenta metastazelor hepatice , intraperitoneale, gradul de invazie
a peretelui intestinal
Ecografia endoscopica - localizarea tumorilor mari
Markeri tumorali - rol diagnostic redus, serveste pentru monitorizarea recidivelor si a metastazelor:
Antigen carcinoembrionic (ACE) CA 19-9

Tratamentul:
- depinde de stadiul , forma de crestere, forma histologica si starea generala a bolnavului
Tratament chirurgical:
Hemicolonectomia dreapta- cancer al cecului, colon ascendent, flexura hepatica a transversului +
anastomoza ileo- transversa terminolaterala
Hemicolonectomia stinga- inlaturarea flexurii lienale, descendentul, colonul sigmoid + anastomoza
transverso-rectala termino-terminala sau transversosigmoidiana.
Rezectii segmentare - CR in 1/3 medie a colonului transvers si partea distala a sigmoidului
Rezectie subtotala
Colonectomia totala
Complicatii postoperatorii: dehiscenta anastomozei, peritonita, abcese, flegmoane interintestinale.,
fistule intestinale, hemoragii.
Tratament radioterapic - indicatie T3-4 si metastaze ganglionare.
Chimioterapia are un caracter paliativ, sau adjuvant in asociere cu trat. Chirurgical si radioterapic.
- Indicatii: tumori inoperabile, metastaze la distanta
- Reactii adverse: leucopenia, anemia, trombocitopenia, stomatita.
Imunoterapia
 Curs 6 CANCER RECTAL

Etiopatogenia:
- mai frecvent la femei, dupa 40-60 ani

Factorii predispozanti:
de mediu - industrializarea, schimbarea conditiilor de trai, alimentatie bogata in grasimi animale,
proteine, ce duc la formarea cancerigenilor
starea imunologica
stari inflamatorii cronice - boala Crohn
fisuri anale, hemoroizi

Tablou clinic:
- durere abdominala (frecvent periombilicala)
- scaun sanghinolent sau scaun inchis la culoare, negricios (​melena​)
- tulburarea tranzitului intestinal normal (scaune frecvente, constipatie cronica sau senzatia de
defecatie incompleta)
- fatigabilitate marcata (oboseala accentuata)
- scaderea in greutate, apare relativ rar (cateva kilograme in ultimele luni)

Metode de diagnostic si tratament:

Diagnostic, Anamneza, Factori de risc, Tuseu rectal
Rectosigmoidoscopia cu prelavare de mucoasă
Laparoscopia

Tratament:
Chirurgical
Chimioterapic – in lumenul intestinal
Radioterapie
Operatia Hartman sau rezectia obstructiva a rectului prin abord abdominal fara restabilirea tranzitului
intestinal; Indicatii: senili cu formarea anusului contra- naturii; in perforatie sau ocluzie intestinala, in
obezitate excesiva; operatie palativa
 Curs 7 CANCERUL HEPATIC

I. Carcinomul hepatocelular
Incidenţa
Este mai frecvent în Asia, unde este legat în special de infecţia cu virus B şi C, precum şi în unele ţări
africane. Se intâlneşte mai des la bărbaţi, raportul bărbaţi/femei variind în funcţie de zona geografică între
4:1 şi 2:1.

Etiologie:
Motivul principal al incidentei ridicate a carcinomului hepatocelular in zone din Asia si Africa este
frecventa infectiei cronice cu virusul hepatitei B (VHB) si virusul hepatitei C (VHC).
Aceste infectii cronice duc frecvent la ​ciroza,​ care ea insasi este un factor important de risc pentru
carcinomul hepatocelular (riscul de cancer hepatic intr-un ficat cirotic este de 3% pe an); 60-90% din
aceste tumori apar la pacientii cu ​ciroza​ macronodulara.
O serie de substanţe industriale​ precum solvenţii organici sau tetra-clorura de carbon, pesticidele
organice, policlorura de vinii, etc. au fost de asemenea implicate în etiologia CHC.
In ceea ce priveste predominanta masculina a cancerului hepatic, factorii hormonali pot sa
joace si ei un rol.​ Tumorile hepatocelulare pot apare dupa administrarea indelungata a steroizilor
androgeni, si posibil, dupa expunerea la estrogeni, sub forma de contraceptive orale.
Tablou clinic:
Pierdere ponderală însoţită de astenie.
Durerea abdominală apare cam în jumătate din cazuri şi e de regulă surdă şi persistentă, cu detectarea
unei mase abdominale in cadranul drept superior.
Rareori tumorile se pot manifesta cu semne de hipertensiune portala.
Hepatomegalia este un semn cvasiconstant. Icterul (este rar) se inlilneşte în tumorile mari şi
compresive. Ascita este un semn tardiv şi de rău augur.
La cirotici, agravarea bruscă a simptomatologiei înseamnă de cele mai multe ori apariţia unui cancer
hepatic.
In cazurile pediatrice debutul cel mai frecvent este cu masă tumorală palpabilă.
Cancerul hepatic se poate însoţi de diverse sindroame paraneoplazice: hipoglicemie, hipercalcemic,
eritorcitoză, osteoartropatie pulmonară hipertrofică, sindrom carcinoid, pofiria cutanea tarda, diverse
tulburări sexuale (pubertate precoce, ginecomastie, feminizare), hiper-coleslerolemie.

Examene paraclinice:
​Cresterile serice ale ​fosfatazei alcaline​ si ​alfa fetoproteinei​ (AFP) sunt obisnuite.
Cresterile serice ale colesterolului, hipoglicemia, porfiria dobandita, disfibrinogenemia.
Procedurile imagistice​ folosite pentru a detecta tumorile hepatice includ ​ecografia,​ ​CT ,
RMN,angiografia arterei hepatice​ ​si scintigrafia cu technetiu 99​ ​m.​ Echografia este folosita frecvent
in screeningul populatiilor cu risc mare si ar trebui sa fie prima procedura daca se suspecteaza carcinomul
hepatocelular;
Biopsia hepatica percutana​ poate fi diagnostica daca fragmentul se recolteaza dintr-o zona
localizata prin echografie sau TC.
Examenul citologic al lichidului de ascita

Tratament​:
1.​ ​Rezectia chirurgicala​ ofera singura sansa de vindecare; oricum, putini pacienti au o tumora
rezecabila in momentul prezentarii, datorita cirozei ca boala de baza sau metastazelor la distanta
(localizarile frecvente sunt plamanul, creierul, oasele si glandele suprarenale), iar supravietuirea la 5 ani
este mica.
3. Chimioterapia sistemică este cea mai eficientă.
4. Chimioterapia loco-regională nu​ este lipsită de efecte adverse. Intre acestea s-au citat: tromboza
arterei hepatice sau a altor artere viscerale, embolii sistemice, hematoame, infecţii. De asemenea au fost
citate cazuri de hepatită toxică.
5. Radioterapia​, s​ ub forma iradierii externe are aplicaţii foarte limitate în tratamentul tumorilor
hepatice.
Prognostic:​ f​ ără tratament supravieţuirea în carcinomul hepatocelular nu depăşeşte, de regulă, 4 luni.
După o rezecţie curativă supravieţuirea la 5 ani poate ajunge la 21%, iar în carcinomul fibrolamelar până
la 40%.

II. Colangiocarcinomul (Cancerul ductului biliar)

Incidenţa:​ ​reprezintă cea 14% din tumorile hepatice maligne.
Etiologie:​ î​ n etiologia bolii a fost implicat un parazit (Clonorchis sinensis, care este mai frecvent
întâlnit în Asia) precum şi leziunile de colangită sclerogenă.
Tablou clinic​ ​semnele cele mai frecvente sunt durerea, scăderea în greutate, icterul, febra şi tumoarea
palpabilă.
Explorări paraclinice:​ f​ osfataza alcalină şi gamaglutamiltranspeptidaza (GGT) pot fi crescute în
formele cu obstrucţie biliară înainte de apariţia icterului.
- ecografia şi tomografia computerizată sunt examenele cele mai utilizate pentru diagnosticul de
tumoare şi pentru bilanţul de extensie a acesteia (adenopatii, metastaze).

Tratament:
1. Ideal ​se urmăreşte ​ablaţia tumorii.
2.​ ​Radioterapia:​ a fost încercată atât sub forma radioterapiei intraoperatorii cât şi a celei
postoperatorii, după rezecţii radicale sau paleative ale tumorilor. Rezultatele obţinute nu sunt concludente.
3.​ ​Chimioterapia:​ a fost utilizată sub forma chimioterapiei sistemice sau locoregionale.
Prognostic:​ Deşi atitudinea chirurgicală mai agresivă din ultimii ani a dus întrucâtva la ameliorarea
prognosticului, acesta rămâne, în general, rezervat.

III. Tumori maligne rare:

- reprezintă cea 1% din tumorile hepatice maligne
1. Hepatoblastomul
Este tumora hepatică cea mai comună la copii.
Clinic ​semnul cel mai frecvent este hepatomegalia, urmată de greaţă, vărsături, pierdere în greutate,
durere abdominală
- dintre sindroamele paraneoplazice, cel mai des se întâlneşte pubertatea precoce
- ​examenele de laborator​ alfa-fetoproteina este crescută la majoritatea pacienţilor
Radio- şi chimioterapia ​pot realiza uneori reducerea dimensiunilor tumorii. Supravieţuirea la 5 ani
este în jur de 25%.
2. Hemangioendoteliomul infantil​ este o varianta rară care apare la copii sub 5 ani şi este asociat cu
leziuni cutanate şi insuficienţa cardiacă.
3. Sarcoamele
Reprezentativ este angiosarcomul. Ca factori etiologici au fost incriminaţi expunerea la clorura de vinil.
Angiosarcomul se caracterizează prin durata scurtă a bolii, cu icter şi comă rapid progresivă.

IV. Tumori metastatice:

Generalităţi:
- metastazarea la nivelul ficatului se produce cel mai frecvent pe cale venoasă (sistemul port), dar şi
limfatică, arterială sau chiar prin extensie directă.
Semne clinice:​ s​ imptomele cele mai comune sunt durerea, ascita, icterul, anorexia şi pierderea
ponderală, hepatomegalie.
Examene paraclinice:
Fosfataza alcalină este crescută în majoritatea cazurilor
 Transaminazele pot fi de asemenea crescute.
Alfa-fetoproteina este de obicei negativă, în schimb antigenul carcinoembrionar este de cele mai
multe ori un marker util pentru diagnostic.
Tomografia computerizată este examenul cel mai util pentru diagnostic.
Rezonanţa magnetică nucleară este un examen mai specific decât tomografia computerizată, în
special pentru depistarea invaziei vasculare.

Tratament:
-​ s​ ingurul tratament care poate mari semnificativ supravieţuirea bolnavului este rezecţia chirurgicală
- Chimioterapia sistemică nu este lipsită de efectele adverse binecunoscute: diaree, căderea părului,
mielosupresie
 Curs 8 CANCERUL DE PANCREAS

Clasificare:
- tumori ale pancreasului exocrin: - T. Benigene:​ ​chistul pancreatic
- T. Maligne: ADK pancreatic

Epidemiologie:
- mai frecvent la bărbaţi ca la femei de 2x mai frecvent la bărbaţi ca la femei
- a 4-a cauză de deces prin cancer la bărbati , după colon, plămîn, prostată-ces prin cancer la
- frecvenţa creşte după 40 ani, maxim : 70-80 ani 40 ani, maxim : 70-80 ani

Factori de risc:
- fumat
- exces de lipide şi proteine (exces de grasimi animale si de carne)
- diabet
- factori de mediu: persoane care lucrează în industria chimică (expunerea la benzina, derivatii
DDT-lui)
- factori medicali: pancreatita cronica , ulcer peptic operat, colecistectomie
- factori genetici

Tablou clinic:
a) Perioada asimptomatică: tumora este mică, diagnostic întâmplător, debut insidios
b) Perioada de debut cu manifestări de ordin general şi digestiv: anorexie, astenie fizică şi psihică, sd.
dispeptic, scădere în greutate, modificări ale tranzitului intestinal
c) Perioada de stare cu tablou clinic specific, diagnostic clinic şi paraclinic uşor de realizat, dar cu
şanse reduse de tratament chirurgical
• Manifestările clinice sunt determinate de topografia tumorii:
cancer cap pancreas,
cancer corp
coadă de pancreas .

Examene de laborator:
- bilirubină, FA crescute demonstrează prezenţa icterului ter
- Hemoleucogramă cu Hct şi Hb scăzute demonstrează anemia
- Glicemie crescută: scade toleranţa la glucoză
- probe digestie: insuficienţă pancreatică exocrină
- markeri tumorali: CA 19-9, alfa fetoproteina
- enzimele pancreatice nu oferă informaţii specifice

Examene imagistice:
- Ecografia:
- Tomografie computerizată:
- RMN: - detalii mai fine ca la CT, - preţ ridicat
- Colangiografia RMN: decalibrări, stenoze CBP, neinvazivă
- Radiologie: Angiografia selectiva, Colangiografie i.v..
- Scintigrafia pancreatica
- Laparoscopia
TNM
Tratament:
- Complex: chirurgie, chimioterapie, radioterapie, imunologic m
- Tratament paleativ: - urmăreşte rezolvarea complicaţiilor

Tratament chirurgical
■ Tratament chirurgical oncologic:​ Tratament chirurgical
- pancreatectomie totală
 - duodenopancreatectomia cefalică
- pancreatectomie corporeocaudală
■ Tratament paleativ: chimioterapie, radioterapie

BOALA HODGKIN
- cunoscuta si sub denumirea de limfogranulomatoza maligna, este un limfom malign, boala fiind
caracterizata prin prezenta unor celule maligne specifice (denumite celule Reed-Sternberg cu origine în
seria limfocitară T sau B sau cu origine monocitară) si prin adenopatii superficiale si profunde,
splenomegalie, febra si prurit
- apare de obicei între 20 si 40 de ani, în special la barbati

Etiologia
- afectarea celulelor NK (celule imunie natural kiler) cu rol în supravegherea anticanceroasă
- afectarea imunităţii celulare (Limfocite T= LT) cu creşterea numărului de celule supresoare,
afectarea funcţiilor LT-helper
perturbarea funcţiilor LB (limfocite B) şi afectarea imunităţii umorale
afectarea factorilor de creştere celulară

Simptome
- Debutul este insidios, primele semne constând într-o ​adenopatie superficială​, ​de
obicei​ latero-cervicală. Adenopatia este fermă, nedureroasă, simetrică, nu fistulizează, nu supurează.
- Uneori debutul se prin simptome generale: febra si pruritul, fatigabilitate, inapetenţă, scădere
ponderală (aceste semene apar la un interval de timp după constituirea adenopatiei).
- Diseminarea bolii se face în mod ordonat prima dată pe cale limfatică, apoi pe cale hematogenă şi
contiguitate (din aproape in aproape)

Examinări paraclinice:
1. Hemograma ptr. determinarea gradului de anemie (microcitara, hipocromă sau hemo-litica)
2. Formula leucocitară cu eozinofilie şi limfopenie absolută
3 . Biopsia ganglionara
4. Radiografie toracica
5. CT sau RMN- pelvin, toracic si abdominal pentru a determina răspindirea malignă
6. Alte modificări: PCR (proteina C reactiva) pozitivă, VSH şi fibrinogenul crescute,
albuminele scazute
Complicatiile:
Complicatiile infectioase bacteriene se manifesta in principal prin aparitia infectiilor cu​Streptococcus
pneumoniae​.
Infectii cu virusurile Influenzae, sau poate să apară ​herpes zoster.
Fenomene compresive: ocluzie intestinală, icter mecanic, edeme limfatice, compresii mediastinale.
Insuficienţă hepatică, medulară, apariţia unei a 2-a neoplazii (leucemia acută, limfom non-Hodgkin)

Prognostic:
Rata supravietuirii este calculata la majoritatea cancerelor la 5 ani. Ea se refera la procentul
pacientilor care ajung, in urma efectuarii tratamentului complet, sa supravietuiasca atat de mult.
Factori de prognostic:
extinderea boli
localizări viscerale
prezenţa simptomatologiei generale
localizarea mediastinală
vârsta înaintată
sexul (masculin)
Tratament:
Radioterapie ptr. stadiile I şi II, Chimioterapie ptr. stadiile III şi IV.
Tratament chirurgical: calea de abord se stabileşte in functie de distributia topografica a tumorii,
evaluata prin metode imagistice.
 Complicaţiile tratamentului:
Radioterapia prezintă următoarele complicaţii: pneumonia de iradiere, pericardita.
Polichimioterapia prezintă următoarele complicaţii: greţuri, vărsături, alopecie, supresie medulară,
miocardite, sterilitate.
 Curs 10 FEOCROMOCITOMUL

FEOCROMOCITOMUL
Generalitati
este o boala maligna rara, in care celulele maligne sunt celule anormale transformate din celulele
cromafine (celule din glandele suprarenale si din unii ganglioni limfatici) din organism
majoritatea debuteaza la nivelul glandelor adrenergice (medulara suprarenala), unde sunt localizate
majoritatea celulelor cromafine. Exista doua glande adrenergice, cate una deasupra fiecarui rinichi, situate
in abdomenul superior. Celulele adrenergice sintetizeaza hormoni ce sunt vitali pentru functionarea
organismului.
de obicei feocromocitomul afecteaza o singura glanda.
feocromocitomul poate avea sediul si in alta parte a organismului, de exemplu in zonele din jurul
inimii sau a vezicii urinare.
feocromocitomul determina secretia crescuta de hormoni numiti ​catecolamine​.
catecolaminele in exces produc ​hipertensiune arteriala​, care la randul ei determina cefalee (dureri de
cap), transpiratii, palpitatii (perceptii ale batailor ale inimii), durere retrosternala si senzatia de anxietate.
Hipertensiunea arteriala netratata poate determina ​afectiuni cardiace​, infarct miocardic sau alte
probleme de sanatate.

Factorii de risc
• Ereditatea
• Dieta bogata in mangan. Alimentele bogate in mangan sunt bananele, ananasul, afinele, legumele
verzi, nucile, ouale, orezul, cerealele integrale si ghimbirul. Excesul de mangan poate reduce, de
asemenea, cantitatea de fier din organism, care este necesar glandelor suprarenale pentru a produce
hormoni, precum si cantitatea de cupru de care organismul are nevoie de a distruge anumiti hormoni.
• Deficienta de fier- glandele suprarenale folosesc fierul pentru a produce catecolamine. Daca exista
prea putin fier in organism atunci nivelul catecolaminelor este prea mic. Deoarece feocromocitomul
produce, de asemenea, catecolamine, nivelul scazut de fier favorizeaza de fapt cresterea tumorii,
deoarece tumorile sunt considerate ca fiind un alt sediu pentru producerea de catecolamine.
• Deficitul de cupru. Cuprul este folosit de organism pentru a distruge catecolaminele. Prin urmare,
nivelul scazut de cupru in sange va duce la un exces de catecolamine circulante. Relatia exacta intre
deficitul de cupru si dezvoltarea feocromocitomul este necunoscuta.

Simptome
Triada clasica a simptomelor asociate feocromocitomului includ tahicardie (ritm cardiac rapid), dureri de
cap si transpiratii abundente. Manifestarea cea mai caracteristica a bolii este hipertensiunea
arteriala. Hipertensiunea poate avea caracter permanent sau poate surveni in crize.
Alte simptome:
Greata , varsaturi, constipati
Intoleranta la caldura
Scadere in greutate
Cresterea poftei de mancare
Tulburari ale somnului (insomnii)
Dispnee (dificultate in respiratie)
Tulburari de vedere
Examene paraclinice:
Diagnosticul feocromocitomului se stabileste prin depistarea nivelurilor crescute de catecolamine in
urina, cu ajutorul urmatoarelor teste:
Analize ale sangelui si urinei in scopul depistarii nivelurilor ridicate de hormoni: adrenalina (epifrina),
noradrenalina (norepifrina), sau produsii lor de descompunere- metanefrinele. Daca rezultatele acestor
analize indica prezenta unui feocromocitom, se trece la determinarea localizarii tumorii.
Tomografia computerizata abdominala poate detecta feocromocitomul in majoritatea cazurilor. Cu toate
acestea, examinarea altor regiuni ale corpului (gat, torace sau pelvis) poate fi necesara. Alte tehnici de
imagistica medicala, precum fotografierea prin rezonanta magnetica (MRI) sau MIBG
(metaiodbenzilguanidina) pot fi utlizate pentru depistarea tumorii.
De multe ori, tumorile glandelor suprarenale sunt descoperite accidental, in timpul unor analize efectuate
din alte motive.
Se mai obisnuieste sa se dozeze în urina acidul vanilmandelic - produs metabolic al celor doua
 catecolamine.
Tratament
Exista mai multe terapii pentru feocromocitom, in functie de felul tumorii si de raspandire. Sunt folosite
trei metode terapeutice:
-interventia chirurgicala (excizia si indepartarea cancerului)
-radioterapia (foloseste raxe X in concentratie mare sau alte forme de energie puternica pentru a omori
celulele canceroase)
-​chimioterapia​ (se bazeaza pe folosirea substantelor chimice pentru a omori celulele canceroase).
C9 MIELOMUL MULTIPLU

MIELOMUL MULTIPLU

Definiție:
Mielomul multiplu este o boală neoplazică a ţesutului sanguin caracterizată prin:
proliferarea malignă a plasmocitelor (precursorul limfocitului B).
producerea unei cantităţi anormale de imunoglobuline.

Etiopatogenie:
Ca factori declansatori ai bolii sunt incriminate: virusuri, iradierea, expunerea la azbestst, benzen sau alte
substanțe chimice toxice.

Tablou clinic:
Dureri osoase cu caracter surd, localizate la coloana vertebrală, bazin, centura scapulară, coaste.
Manifestări neurologice: pareze, sciatalgii, diplopie, somnolență, obnubilare, dezorientare
temporospațială, cefalee, amețeli, vertij, nistagmus.
Manifestări renale: litiază renală, insuficiența renală, infecții urinare.
Amiloidoză (amiloidul este o substanță amorfă de origine proteică cu depunere în special în ficat, rinichi,
splină).
Manifestări generale: astenie, fatigabilitate, anemie, manifestări hemoragice.

Examinări paraclinice:
VSH accelerat
Hiperproteinemie (8-13 g/dl)
Proteinurie Bence-Jones
Examenul de sângelui periferic: anemie(normocroma, normocitara, hematii dispuse in fisicuri),
granulocitopenie, trombocitopenie.
Medulograma: proliferare tumorală de plasmocite atipice=nr crescut de plasmocite (apar grupate in
ciorchine)
Examinări radiologice osoase: leziuni osteolitice si osteoporoza difuza
Hipercalcemie
Hiperuricemie
Creatinina serică crescută
Cilindri în sedimentul urinar
Determinarea timpilor de coagulare

Evoluție, Pronostic, Complicații:

Boala evoluează cu perioade de remisie, cu alterarea progresivă a stării generale și apariția în timp a
complicațiilor.
Factori de pronostic nefavorabil: insuficiența renală, anemia, hipercalcemia, prezența proteinemiei
Bence-Jones, hipervâscozitate, extinderea leziunilor osoase.

Tratamentul​ constă în:

Exereze chirurgicale
Radioterapie
Corticoterapie
Chimioterapie
Plasmafereza (transfuzie de plasma)
Hidratare, combaterea hiperuricemiei, stimularea osificării

C11 CORIOCARCINOMUL PLACENTAR

CORIOCARCINOMUL PLACENTAR
- coriocarcinomul are punct de plecare la nivelul vilozităţilor coriale placentare.
- este o tumoră agresivă, invazivă, ce erodează vasele sangvine şi dă hemoragii şi metastaze pulmonare;
exprimă beta-HCG (hormon corio-gonadotrop).
- incidența sa este de 1 la 30.000 sarcini – 2/3 apar după o sarcină normală și 1/3 după o sarcină molară.
Clinic:
se prezintă ca o masă tumorală ce invadează miometrul și pediculii vasculari, ducând la hemoragie și
necroză cu involuție uterină.
prezintă o rată înaltă de metastazare în țesuturile bogat vascularizate (creier, plămâni, ovare, vagin, vulvă,
rinichi și ficat) – datorită afinității celulelor trofoblastice pentru vasele sangvine.

Tratamentul
constă în monochimioterapie în administrare orală / intraarterială asociată sau nu cu histerectomie la
femeile cu neoplazie trofoblastică gestațională non-metastatică sau cu neoplazie metastatică cu risc
scăzut (low-risk).
femeile încadrate în categoria de risc crescut (high-risk) trebuie tratate cu polichimioterapie la care se
asociază radioterapie și chirurgie. Chiuretajul repetat trebuie evitat deoarece poate duce la perforarea
uterului.
Prognosticul​ depinde de prezența metastazelor hepatice, cerebrale sau pulmonare.

TUMORI CEREBRALE
- pot fi: -> primare (debut la nivelul neuronilor,celulelor gliale, nervilor sau meningelui cerebral)
-> secundare, caz în care se numesc metastaze cerebrale (cu origine la nivelul altor structuri); metastazele
cerebrale sunt mai frecvente şi se întâlnesc de obicei în cancerul pulmonar, de sân sau de piele
- tumorile cerebrale primare cele mai frecvente apar la nivelul celulelor gliale, purtând denumirea de
glioame.

Ele pot fi:

- benigne, cu margini bine delimitate şi fără să invadeze ţesutul alăturat, caz în care pot fi extirpate;
- maligne, care cresc rapid şi se pot răspândi în alte regiuni ale creierului sau, mai rar, ale corpului.

Factorii de risc​ pentru tumorile cerebrale primare:

• Sexul masculin – cazurile de tumori cerebrale sunt mai frecvente la bărbaţi decât la femei.
• Vârsta – s-a observat că incidenţa creşte după vârsta de 50-60 de ani.
- cu toate astea tumorile cerebrale sunt al 2-lea tip de cancer ca şi frecvenţă în rândul copiilor sub 8 ani
(cazurile întâlnite la copii reprezintă aproximativ 15% din totalul
tumorilor cerebrale)
• Istoricul familial – persoanele ce au în familie membri diagnosticaţi cu tumoră cerebrală au un risc mai
mare de a dezvolta boala.
• Loc de muncă cu expunere la radiaţii ionizante, formaldehidă, clorură de vinil, acrilonicril.
• Multe persoane care prezintă aceşti factori de risc nu dezvoltă boala, însă există şi persoane care sunt
diagnosticate cu tumori cerebrale în lipsa acestor factori de risc.
• Există numeroase studii care cercetează o posibilă legătură între telefoanele mobile sau leziunile de la
nivelul craniului şi apariţia tumorilor cerebrale, însă nu poate fi încă dovedită o legătură clară între aceşti
factori.

Simptomele​:
- depind de dimensiunile tumorii şi de localizarea acesteia
- momentul apariţiei simptomului în dezvoltarea tumorii este corelat în majoritatea cazurilor cu tipul de
tumoră – în cazul unei tumori benigne, simptomele se instalează tardiv, iar în cazul unei tumori maligne,
datorită evoluţiei rapide, simptomele apar precoce.
- multe tumori benigne pot fi asimptomatice mulţi ani, fiind descoperite accidental în diverse ocazii.
Cele mai frecvente simptome întâlnite sunt:
- durerea de cap, accentuată dimineaţa
- ameţeli sau vărsături
- tulburări în vorbire, vedere, afectarea auzului
- probleme de echilibru sau de mers
- tulburări de comportament sau de personalitate
- afectarea capacităţii de concentrare
- convulsii sau crize epileptice
- amorţeli la nivelul membrelor, paralizie facială

Diagnosticul​ poate fi pus în urma unor examinări clinice si paraclinice:

1. Examen neurologic – sunt urmărite reflexele, coordonarea, mişcările, răspunsul la durere, dar şi
mişcările globilor oculari, aspectul acestora, pentru a depista posibile tulburări sau umflături date de
compresiunea tumorii asupra nervului optic.
2. Tomografie computerizată (CT) a craniului, cu sau fără substanţă de contrast, care furnizează imagini
reprezentative ale creierului şi identifică tumora.
3. Rezonanţa magnetică nucleară (RMN) – test care se foloseşte de un câmp magnetic pentru vizualizarea
diferitelor structuri nervoase, furnizând informaţii care nu pot fi oferite de radiografie sau tomografie
computerizată.
4. Radiografie craniană – unele tumori craniene determină depuneri de calciu la nivelul ţesutului nervos
sau modificări ale oaselor craniene, care pot fi observate pe radiografie.
5. Electroencefalograma (EEG) – constă în plasarea electrozilor la nivelul scalpului şi înregistrarea
activităţii electrice cerebrale.
6. Diagnosticul de tumoră cerebrală poate fi pus cu certitudine doar după examinarea unui fragment de
ţesut obţinut în urma unei biopsii craniene. Aceasta se face uneori în cadrul operaţiei, sub anestezie
generală, dar poate fi realizată şi sub ghidaj ecografic sau prin supraveghere cu ajutorul CT-ului sau
RMN-ului, sub anestezie locală. În urma examinării histologice se poate stabili gradul tumorii şi tipul de
tratament adecvat.

Tratamentul​:
- există mai multe tipuri de tratament în cazul tumorilor craniene, în funcţie de tipul tumorii şi gradul
acesteia: excizia chirurgicală, radioterapia, chimioterapia, asocieri ale acestor metode, precum şi terapii
complementare - corticoterapia sau medicamentele antiepileptice
- abordarea prin excizie chirurgicală a tumorilor cerebrale depinde de localizarea tumorii şi de raporturile
acesteia faţă de celulele nervoase
- operaţia frecvent aplicată poartă denumirea de craniotomie, şi constă în deschiderea cutiei craniene
pentru a permite abordarea tumorii
- chimioterapia constă în administrarea de citostatice în scopul distrugerii celulelor tumorale
- corticoterapia constă în utilizarea glucocorticoizilor în tratamentul edemului cerebral.
- medicamentele antiepileptice se administrează pentru a preveni apariţia crizelor epileptice
C12 CANCERUL DE SAN

CANCERUL DE SAN

Incidenta:
- incidenta este crescuta in tarile dezvoltate
- ocupa locul 2 ca si mortalitate prin cancer, dupa cancerul bronho-pulmonar
- este principala cauza de deces la femeia peste 50 ani
- in Romania : 4200cazuri noi/an, 2500 decese/an
- screeningul este foarte important in depistare precoce a bolii; se realizeaza prin mamografie
bilaterala la femeile peste 40 de ani , o data pe an
- screening-ul scade mortalitate cu aproximativ 18-25%

Factori de risc
- istoric familial de cancer de san
- varsta
- antecedente personale de cancer de san
- antecedente personale de afectiuni benigne ale sanului
- obezitate, iradiere, alcoolism
- menarha precoce
- menopauza tardiva
- prima sarcina tardiva (dupa 30ani)
- erapie hormonala de substitutie
- utilizarea contraceptivelor orale estrogene

Tablou clinic:
- secretie mamelonara anormala
- adenopatie (axilara, supra/subclaviculara, latero-cervicala)
- modificarea marimii sau formei sanului
- modificarea tegumentului la nivelul sânului (aspectul de ”coajă de portocala”)
- modificari ale mamelonului, cum ar fi retractia sau inversia
- cruste la nivelul mamelonului
- la barbati-un nodul la nivelul sanilor

Screening
1. Examen mamografic
- >50 ani: anual
- 40-50 ani: anual/la 2 ani
- mai devreme pentru persoane cu risc crescut
2. Examen clinic local – care evidentiaza:
- masa tumorala
- modificari tegumentare
- secretie mamelonara anormala
- adenopatie (axilara, supra/subclaviculara,latero-cervicala)

Evaluarea unei formatiuni tumorale mamare:

- aspiratie cu ac fin
- biopsie incizionala/excizionala
- ultrasunete
- mamografie
Tratament
Chirurgical: ​mastectomie, scoatearea chirurgicala a tumorii, excizia ganglionilor axilari
Radioterapia:​ -ssociata chirurgiei, vizeaza tesutul mamar
Chimioterapie:​ Ciclofosfamida, Azatioprina (chimioterapice)
Hormonoterapie

Urmarire post-terapeutică:
• autoexaminare lunara
• ex. clinic: - primii 3 ani: la 3-6 luni
- urmatorii 3 –> 5 ani: la 6-12 luni
- dupa 5 ani: anual
• mamografie anuala
• ex. genital, test Haemocult: la 1- 2 ani
• markeri tumorali: CA 15-3, CA 125

Cancerul mamar recidivat

- 80% in primii 5 ani
- tratament: - stadializare, - rezectie locala, - RT, - chimioterapie, - hormonoterapie

Cancerul mamar la barbat

- foarte rar
- factorri de risc: istoric familial, sindrom Klinefelter, schistosomiaza hepatica, iradiere
- varsta medie 60-70 ani
- apare subareolar
- tratament: excizie chirurgicala + disectie axilara + radioterapie ± chimioterapie

Cancerul mamar si sarcina:

- 2% din totalul cancerelor mamare
- diagnosticat se pune tardiv
- tumorectomia + radioterapie = CONTRAINDICATA
- chimioterapie
C13 CANCERUL DE OVAR

CANCERUL DE OVAR

- dintre toate cancerele genitale, cancerul de ovar reprezintă cea mai mare provocare clinică şi
chirurgicală, în 2/3 dintre cazuri pacientele se prezintă cu o boală avansată, deoarece cancerul de ovar este
mult timp asimptomatic
- varsta medie de apariţie a cancerului de ovar este de 50-60 de ani
- tipul histologic variază cu vârsta, exista 3 tipuri:
- Cancer epitelial (cel mai comun), care se formeaza in celulele care invelesc ovarele, apărute la femei în
postmenopauză
- Tumori ale celulelor germinale (celulele care produc ovarele), care se dezvolta in ovare, la paciente mai
tinere de 20 de ani
- Tumori stromale, care se dezvolta in celulele care produc hormonii feminini

CANCERUL OVARIAN EPITELIAL

Etiologie

1. Factori hormonali - multiparitatea, vârsta tânără la prima naştere par să protejeze impotriva cancerului
de ovar, ca şi utilizarea contraceptivelor orale
- i​nfertilitatea​: femeile active sexual, care nu folosesc ​metode contraceptive​ dar care nu raman insarcinate
au un risc crescut de a fi diagnosticate cu cancer de ovar;
2. Factorul genetic - riscul dezvoltării unui cancer ovarian epitelial este mai mare în prezenţa unui istoric
familial de cancer ovarian
3. Factori de mediu: poluarea atmosferei, a apei şi a alimentelor, dieta bogată în grăsimi, consumul de
alcool şi fumatul, talcul de pe condoame şi diafragme par să aibă un rol cancerigen.

Tablou clinic
Cu unele excepţii, tumorile maligne de ovar sunt în faza iniţială asimptomatice sau cu o simptomatologie
confuză, înşelătoare:
1. Tulburări digestive - dureri vagi, mai ales postprandiale în abdomenul inferior, senzaţie de plenitudine,
flatulenţă, tulburări dispeptice, constipaţie.
- creşterea de volum a abdomenului - este de obicei un semn tardiv, marirea in dimensiuni a abdomenului
si chiar palparea unei formatiuni tumorale abdominale
2. ​Hemoragii​ vaginale anormale suspecte la o femeie in special dupa menopauza; aparitia unei scurgeri si
secretii vaginale mucoase sau mucosangvinolente;
3. Tulburările urinare - pot apărea prin compresiune sau prin invazia tumorală a vezicii, dar acestea sunt
semne tardive exprimate prin modificarea frecventei mictiunilor, aparitia mictiunilor imperioase,
a​poliuriei​;
4. Slăbirea progresivă până la emaciere se observă în stadiile avansate
5. Durere in timpul actului sexual (​dispareunie​)

Diagnostic paraclinic
1. Examenele de laborator de rutină nu au mare valoare:
- creşterea ​VSH​-ului şi a ​proteinei C reactive
- determinarea antigenului ​CA-125 ​(acesta masoara concentratia unei ​proteine​ de la suprafata celulelor
neoplazice ovariene), are valoare mai ales în monitorizarea postoperatorie şi a tratamentului cu citostatice.
- H​emograma​: pacienta poate avea anemie cronica
2. Examenele paraclinice sunt necesare şi obligatoriei cuprind:
- Radiografia abdominală pe gol​ (calcificari în fibroame, teratoame benigne); poate da indicaţii asupra
ascitei sau ocluziei intestinale asociate etc.)
- Radiografia pulmonară​ (prezenţa pleureziei sau a metastazelor pulmonare)
- Urografia​ (obstrucţie ureterală sau prezenţa unui rinichi ectopic pelvin)
- ​Ecografia ​abdomino-pelvine, ​Ecografii transvaginale​ şi CT​ pot înlocui urografia
- Examenul ecografic este de valoare şi poate diferenţia o tumoră benignă de una malignă
- Tomografia computerizată evidenţiază metastazele hepatice, epiploice şi retroperitoneale
- Rezonanţa magnetică nucleară​ deschide perspective în diagnosticul precoce al cancerului de ovar.
3. Investigatii suplimentare:​ ​Endoscopii​, ​Colonoscopii​, ​Rectosigmoidoscopii​, Radiografii cu substanta
de contrast, ​Biopsia​, ​Laparoscopia​( are valoare în diagnosticul precoce şi în evaluarea unor tratamente
chimioterapice, iar în ultima vreme se foloseşte pentru biopsierea ganglionilor periaortici).

Tratament
1. Tratamentul primar este chirurgical se aplica în funcție de stadializarea bolii
2. Chimioterapia
3. Radioterapia
4. Chirurgia citoreducţională primară - are drept scop excizarea a cât mai mult din tumoră (primară şi
metastaze).
5. Imunoterapia
6. Hormonoterapia

Prognostic
Factorii de prognostic cei mai importanţi sunt:
1. Stadiul bolii la iniţierea tratamentului:
2. Gradingul histologic: cele mai multe studii arată clar faptul că pacientele cu tumori slab diferenţiate au
un prognostic mai prost decât cele cu tumori bine diferenţiate
3. Tumora reziduală: unele studii au stabilit că pacientele cu boală reziduală minimă au un prognostic mai
bun decât cele cu tumori mari reziduale
4. Alţi factori: vârsta în momentul diagnosticului

CANCERUL OVARIAN METASTATIC

-metastazele ovariene ale altor cancere (ginecologice sau nu) reprezintă 5-6% dintre totalul tumorilor
ovariene
- cel mai frecvent metastazează la nivelul ovarului cancere de la nivelul tractului genital (cancerul tubar,
adenocarcinomul de endometru, cancerul de col - foarte rar), de la nivelul sânului şi de la nivelul tractului
gastrointestinal
- tumorile ovariene apar prin extensia directă de la un alt organ pelvin, prin invazie hematogenă sau
limfatică sau prin diseminare transcelomică
C14 CANCERUL DE PROSTATA

CANCERUL DE PROSTATA

1. Definiţie
- este o afecţiune malignă în care celulele prostatice se modifică, se înmulţesc necontrolat şi vor creşte
foarte repede dând naştere unei mase tumorale la nivelul prostatei

Etiologia:
- ​cancerul de prostata afectează in special barbaţi in vârsta. Patru din cinci cazuri sunt diagnosticate la
barbaţii cu vârsta peste 65 de ani, iar mai puţin de 1% au vârsta sub 50 de ani. Deşi rar, cancerul de
prostata poate fi întâlnit si la pacienţi de 30-40 de ani.
Factori de risc:
- factorul genetic
- ​barbaţii care consuma cantitaţi mari de grăsimi – in special carne roşie si alte surse de grăsime animala –
au un risc mai mare de a dezvolta cancer prostatic
- ​un nivel crescut de testosteron influenţează, de asemeni, instalarea cancerului de prostata
- ​au fost descoperiţi si alţi factori de risc: fabricanţii de baterii, lucrătorii in industria cauciucului si cei are
sunt frecvent expuşi la cadmiu par sa fie mult mai vulnerabili la cancerul de prostata.

Tablou clinic
• Polakiuria - mai ales spre dimineaţă, de intensitate variabilă şi nelegată direct de volumul tumorii
prostatice.
• Disuria
• Hematuria - nu este caracteristica, dar poate apărea prin invazie tumoralâ
• Retenţia incompletă de urină, iniţial fără distensie vezicală, ulterior cu distensie vezicală
• Retenţia completă de urină reprezintă cea mai redutabilă complicaţie obstructivă ce apare ca urmare a
obstrucţiei tumorale cervico-prostatice.
• Durerea loco-regională - se datorează extensiei tumorale cu stimularea sensibilităţii loco-regionale.
• Durerile osoase - sunt caracteristice fazelor avansate, cu extensie metastatică osoasă
Diagnosticul paraclinic:
Tuşeul rectal​ - este primul examen care se efectuează şi cel mai orientativ la primul contact cu pacientul.
Ecografia ​- se poate efectua pe cale abdominală, perineală, transuretrală, dar cel mai informativ,
transrectală
- reprezintă o metodă de diagnostic, stadializare, poate fi completată prin puncţie-biopsie şi are marele
avantaj că este inofensivă şi repetabilă
- ecografia prostatică transrectală este mai informativă decât tuşeul rectal, şi mult mai ieftină şi mai
neinvazivă decât CT, RMN şi urografia
Tomografia computererizata ​se adresează regiunii pelvine pentru tumora primitivă şi adenopatiei
locoregionale secundare şi abdomenului, toracelui şi cutiei craniene pentru detectarea metastazelor. CT
este inferioară ecografiei transrectale şi RMN transrectale pentru diagnosticul tumorii prostatice.
Rezonanţa magnetică nucleară​ permite studiul anatomiei intraprostatice pentru că diferenţiază bine
structurile tisulare moi.
-> RMN transrectală​ a intrat ca metodă de primă linie în stadializarea cancerelor de prostată în clinicile
care au acces la metodă, şi stabileşte cu acurateţe extensia locală a tumorii şi invazia structurilor de
vecinătate.
Limfadenectomia pelvină​ rămâne tehnica cea mai sigură pentru aprecierea adenopatiei neoplazice
pelvine în cancerul prostatic.
Radiografia reno-vezicală​ simplă nu este utilă în diagnosticul cancerului de prostată, dar este
definitorie​pentru depistarea metastazelor osoase​. Acestea sunt în 80% din cazuri osteocondensante
şi ​interesează în ordine oasele bazinului, vertebrele, coastele şi craniul​.
Radiografia toracică ​este de asemenea utilă în obiectivarea metastaselor costale, vertebrale, pulmonare
sau în evidenţierea adenopatiei mediastinale.
Radiografiile de craniu​, şi ale oaselor lungi sunt şi ele importante pentru detectarea depozitelor
secundare osoase
Radiografia reno-vezicala simpla (​RRVS) poate arăta litiaza urinară, vezicala sau a aparatului urinar
superior, şi litiaza prostatică, întregind astfel diagnosticul.
Urografia intravenoasă​, nu are valoare în fazele​ ​incipiente ale bolii, în fazele tardive
evidenţiazăobstrucţia prostatocervicală care poate determina distensia suprajacentă.
Puncţia bioptică​ ​osoasă​ reprezintă o metodă mai rar folosită în ultimul timp, dar deosebit de informativă.
Cistoscopia​ reprezintă o etapă obligatorie în diagnosticul şi stadializarea cancerului de prostată (în
stadiile avansate).
Marcheri tumorali
• PSA - antigenul specific prostatic, secretat de citoplasmă celulelor rostatice.
- valorile normale - 0 şi 4ng/ml
Evolutia
Cancerul de prostata netratat evoluează rapid ducând la deces in 8-9 luni. Cele mai frecvente metastaze se
produc in sistemul osos ( bazin, sacru, femur, coaste ) urmând apoi plămânii, pleura si ficatul.
Tratamentul
Este cu atât mai eficace cu cat este instituit mai precoce.
In tratamentul cancerului de prostata este indicat tratamentul medicamentos, agenţii fizici si tratamentul
chirurgical.
Dacă stadiul bolii este avansat şi nu permite o intervenţie radicală, curativă sau boala este în stadiu
metastatic, baza tratamentului o constituie ​hormonoterapia,​ care este capabilă, cel puţin iniţial, să
oprească boala în stadiul în care a fost diagnosticată.
Chimioterapia​ se foloseşte astăzi mult in tratamentul cancerului de prostata cu rezultatele încurajatoare.
Agentii fizici​ se folosesc sub diferite forme:
- Radiu implantat pe cale transvezicala
- Radioterapia care este mai puţin eficace
- Telecobalteria aplicata recent permite folosirea unor doze mai mari cu rezultate mai bune.
Tratamentul chirurgical​ – poate fi radical sau paleativ. Acesta este singurul capabil sa vindece
afecţiunea cu condiţia efectuării sale in timp util.
C1 Notiuni teoretice de baza

Cuvantul ​cancer​ sugereaza evolutia unei tumori ce invadeaza local si disemineaza la distanta
(metastazare) in organele sanatoase ale pacientului.
Prin tumora se intelege o crestere locala de volum a unui tesut. In sens restrans inseamna
neoformarea de tesuturi sub forma unor cresteri necontrolate a tesuturilor proprii organismului. In cazul
neoplaziilor ganglionilor limfatici si sangelui (proliferari celulare maligne) este vorba despre afectiuni
sistemice. Cresterea in exces nu este reversibila.
Afectiunile tumorale sunt procese patologice care, daca nu sunt diagnosticate la timp, mai devreme
sau mai tarziu duc, datorita tendintei de diseminare, la deces. Cel mai terbil, in cazul unui neoplasm, este
durata mare a incertitudinii succesului tratamentului. Boala neoplazica inseamna pentru pacient, dar si
pentru familia acestuia, un moment important de criza din punct de vedere psihic, fizic si social.
Asistentii medicali se pot intalni cu pacientii oncologici, atat in clinicile de specialitate,in ambulatoriul de
specialitate cat si in caminele de ingrijire sau la domiciliul acestuia. Datorita cerintelor ridicate pe plan
personal si profesional necesare in sectiile de oncologie, devine obligatorie o calificare suplimentara.
Ingrijirile pacientului oncologic necesita atentie, rigoare si competenta!
Cu aceasta realitate se confrunta personalul sanitar mediu in munca de zi cu zi. De aceea sunt necesare, in
relatia cu pacientii, apartinatorii si colegii din alte specialitati, cunostinte teroretice de baza despre
cauzele, diseminarea, simptomele generale si diagnosticul tumorilor.
Personalul medical se afla in timpul exercitarii activitatii sale zilnice, in majoritate, in apropierea
pacientului si a familiei acestuia. Aceste circumstante fac posibil ca activitatea sa sa contribuie la procesul
de educatie sanitara (educand pacientul despre posibilitatile de prevenire a tumorilor).
Cuvântul tumoră derivă din latinescul „tumor" şi desemnează neoformaţiile tisulare. Termenul esteutilizat
atât pentru formele benigne cât şi pentru cele maligne. Pentru tumorile maligne se foloseşte şi termenul de
neoplazie sau neoplasm (din grecescul „neos" = nou şi „plaseo"= formaţiune), justificat dedezvoltarea
unui ţesut cu caractere noi.
In oncologie tumorile se clasifica in:
Tumori benigne, cu malignitate medie
Tumori maligne sau cancerele
Tumorile benigne​ sunt diferentiate histopatologic, au o crestere lenta prin expansiune, sunt
circumscrise si incapsulate, fara infiltrarea tesuturilor vecine, neinvazive si compresive si nemetastazante.
Tumorile maligne​ au proprietati de crestere autonoma, rapida, sunt infiltrative si necapsulate,
distructive si invazive si metastazante. Denumirea de cancer data tumorilor maligne provine de la aspectul
unor cancere de san, care invadeaza tesuturile invecinate prin ramificatii de aspectul unor tentacule
(cuvantul cancer deriva dingrecescul karcinos- rac, crab).
Tumorile maligne​ produc simptome generale grave cum ar fi anemia si casexia si se clasifica:
- ​carcinoame,​ care provin din tesutul epitalial, fiind cele mai frecvente tipuri de cancer, dintre
acestea, cancerele cu originea in tesutul glandular (mamar, colorectal, prostata etc) sunt denumite
si​adenocarcinoame.
- ​sarcoame​, care sunt tumori ale tesutului conjunctiv si de sustinere, muschi, oase
- ​limfoamele si leucemiile​ derivate din tesuturile hematopoetice si din celulele tesuturilor nervoase.
In Romania apar anual 58 000 de cazuri noi de cancer, iar tumorile maligne se situeaza pe locul doi
ca si cauze de deces dupa afectiunile cardiovasculare. La sexul masculin predomina cancerul pulmonar,
gastrointestinal si de prostata, iar la sexul feminin cancerul de san, de col uterin si gastrointestinal.
Cancerul ​are o ​etiologie multifactoriala​. Intelegerea cauzelor unui anumit cancer este o parte
integrala a strategiei pentru succesul tratamentului, screeningului si preventiei. Aparitia si incidenta
cancerului este dependenta de:
dispozitie - cauze sau factori patologici endogeni, proprii organismului
de expunere - cauze sau factori patologici exogeni, din mediul inconjurator responsabili de 90% din
cancerele umane.
Principalii factori asociati cu o incidenta si mortalitate crescuta prin cancer sunt:

FACTORII CARE TIN DE DISPOZITIE (FACTORI ENDOGENI)

 Notiunea de dispozitie, inseamna referitor la cancer, ca anumite persoane sunt receptive la aceasta
boala datorita prezentei anumitor factori si anume:
Ereditatea​ (pentru cancerul mamar, gastric, colonic sau bronsic)
Iritatiile​ – in regiunile corpului supuse unor iritatii cronice, cum ar fi inflamatii, ulceratii, cicatrici,
neoplasmele au o frecventa mai mare. Este evidenta incidenta carcinomului de buze la fumatorii de pipa.
Protezele dentare defectuoase pot provoca prin presiune si frecare in decurs de ani carcinoame ale
cavitatii bucale (limba sau arcade dentare).
Hormonii​ – sunt​ cocarcinogeni​ (factori care stimuleaza tumora) cu o importanta hotaratoare in
dezvoltarea cancerului de san, uter, ovar si prostata. Timpul critic pentru aparitia lui este menopauza la
femei si andropauza la barbati..
Deficientele imune​ – pacientii cu deficiente imune congenitale sau dobandite au o incidenta peste medie
a neoplasmelor.
Comportamentul sexual si reproductiv.

FACTORII CARE TIN DE EXPUNERE (FACTORI EXOGENI)

Expunerea corelata cu cancerul inseamna ca anumiti indivizi sunt expusi la factori carcinogeni ca urmare
a modului de viata, comportamentului sau activitatii profesionale. Influentele factorilor de mediu, cum ar
fi carcinogenii si cocarcinogenii chimici si naturali, radiatiile, ca si obiceiurile necorespunzatoare, apartin
si ele nenumaratilor factori care stimuleaza si produc aparitia afectiunilor tumorale.
Modul de viata:
alimentatia neechilibrata si grestita​ este responsabila de aparitia cancerului la 40% dintre barbati
si 60% dintre femeii. Alimentatia excedentara in lipide, proteine animale si hidrocarburi creste
confirmat riscul de cancer de san, colon, endometru, uter sau prostata.
Fumatul​ si in special inhalarea fumului de tigara sunt cele mai periculoase carcinogene. Abuzul de
nicotina creste riscul aparitiei cancerului bronsic, laringian, al cavitatii bucale si a vezicii urinare.
Daca se asociaza si un consum exagerat de alcool, creste riscul dezvoltarii unor tumori esofagiene,
rectale (mai ales la consum crescut de bere), pancreatice si de san.
Alcoolul​ joaca in anumite circumstante un rol hotarator in carciogeneza, deoarece alcoolul – mai
ales sub forma bauturilor concentrate – prezinta evident risc de aparitie a proceselor neoplazice la
nivelul cavitatii bucale, faringelui si esofagului.

Radiatiile ionizante si UV​.

Efectul cancerigen al radiatiilor ionizante este dovedit. Sensibilitate crescuta la expunerea la radiatii
au maduva hematopoetica, tiorida si glanda mamara, iar expunerea prelungita la aceste radiatii
creste riscul de aparitie a leucemiei, cancerului tiroidian si a cancerulu de san). Radiatiile UV
stimuleaza la expunere indelungata aparitia tumorilor maligne pigmentare, cum ar fi mielomul
malign.
Erbicidele (substantele folosite in agricultura, silvicultura sau gradinarit), poluarea atmosferica si a
apelor.

Infectiile virale sau bacteriene:

Virusul Epstein-Barr​ este asociat cu carcinomul nazofaringian sau cu unele subtipuri de limfom
nonhodgkinian.
Papiloma virusurile​ sun incriminate in aparitia cancerelor de col uterin, vulvar sau penian.
Virusul hepatitei B si C​ in legatura cu aparitia cancerului hepatic primar
Helicobacter pylori​ reprezinta un factor de risc pentru carcinomul gastric)
Parazitoze ale calilor biliare​ pot favoriza aparitia colangiocarcinomului.(cancerul de cai biliare).
H.I.V.​ cauzeaza sarcomul Kaposi in cadrul S.I.D.A.
Cauze iatrogene​ (chimioterapia, radioterapia, alte tratamente).

CARCIOGENEZA (ETIOPATOGENIA CANCERULUI)

Carciogeneza​ este definita ca ​procesul stadial​ prin care ​o celula normala​ ​dobandeste proprietati
care permit dezvoltarea fenotipului malign (proliferare necontrolata, invazie locala si metastazare)​ sau
cascada de evenimente ce conduc ​la transformarea unei celule normale intr-o celula maligna.
 Carciogenul​ este agentul care produce cancerul (de exemplu toxinele ciupercilor de mucegai,
hidrocarburile), iar ​cocarcinogenul​ este agentul care stimuleaza tumora (de exemplu uleiurile din coaja
citricelor, alcoolul combinat cu tutunul, aportul lipidic crescut, aportul crescut de proteine animale sau
aportul crescut de sare de bucatarie).
Carciogeneza​ poate fi :
Carciogeneza fizica:
Este implicata in etiologia a 5% din cancerele umane
Este indusa de radiatiile ultraviolete si ionizante care provoaca leziuni ale ADN-ului.
Carciogeneza chimica​:
Este indusa de substantele chimice introduse in organism sub diverse forme (fumatul, alcoolul,
aditivii alimentari, medicamentele, poluarea etc) timp indelungat.
Carciogeneza virala​:
Cancerele datorate factorilor infectiosi reprezinta 28% dintre cazurile inregistrate in tarile dezvoltate
si mai putin de 8% in tarile dezvoltate.
Diseminarea (raspandirea) tumorilor
Tumorile maligne se dezvolta in organul in care au aparut si invadeaza organele, respectiv tesuturile
vecine. Tesuturile normale sunt astfel distruse. Cresterea tumorala aduce riscul unei migrari
(metastazari) pe calea vaselor limfatice sau sangvine. Cancerul ​disemineaza (metastazeaza)
limfatic, hematogen si prin implantare.
Metastazarea reprezinta procesul de raspandire (diseminare) a celulelor maligne din tumora
primara in alte compartimente (tesuturi, organe, umori) ale organismului sau transferul tumorii maligne
(sau de la o parte a acestuia) la un organ sau tesut cuc are acesta nu este in contact anatomic.
Diseminarea limfatica​: celulele tumorale patrund prin caile limfatice in fluxul limfatic.
Diseminarea heamtogena:​ grupele de celule tumorale desprinse migreaza pe cale sangvina dand nastere
asa numitelor metastaze la distanta.
Diseminarea prin implantare​: metastazarea prin implantarea are loc prin desprindere si grefare, adica prin
migrarea si inaintarea celulelor neoplazice de-a lungul seroaselor.
SEMNELE SI SIMPTOME GENERALE ALE TUMORILOR MALIGNE
Afectiunea tumorala produce manifestari locale si generale, de unde rezulta si problemele ridicate
de o ingrijire corespunzatoare. Cea mai buna ocazie pentru a vindeca un cancer este depistarea precoce
urmata de tratament adecvat.
Este foarte bine cunoscut caracterul indolor al celulelor canceroase.
Cele sapte semne „de alarma” sunt:
Modificari ale tranzitului intestinal obisnuit, tulburari functionale digestive sau urinare.
Modificarea aparenta a unei leziuni cutanate congenitale (neg pigmentar sau „alunita”)
O plaga care nu se vindeca, o tumefactie care nu dispare.
Hemoragii digestive, urinare, hemoptizii sau metroragii (orice pierdiere de sange neobisnuita)
Un nodul palpabil sau o induratie in san sau oriunde altundeva.
Tulburari permanente de deglutitie
Persistenta disfoniei sau tusei iritative.
Odata cu progresia bolii pot aparea in organism urmatoarele semne si simptome.
SEMNE ALE TUMORILOR MALIGNE​:
O tumora maligna determina anumite semne ce pot fi ​directe ​sau ​indirecte​.
Semnele directe sunt si cele mai sugestive fiind expresia prezentei tumorii.

DIRECTE​:
Semnele directe sunt expresia unei cresteri tumorale anormale care poate corespunde tumorii
primare, adenopatiilor regionale sau metastazelor si poate fi depistata intamplator sau in contextul altor
afectiuni (traumatisme minore, durere nespecifica).
Adenopatiile tumorale​ sunt cele mai frecvente semne directe la 60-70% din pacientii cu cancer,
reprezentand principalul motiv de prezentare la medic.
Palparea tumorii primare​ este o circumstanta realtiv rara, cu exceptia tumorilor in stadiile
avansate sau a organelor accesibile: san, testicul, sarcoame de parti moi ale trunchiului sau extremitatilor,
sistem osos, tegumente si mucoase.
 Leziunile tumorale cutanate de mici dimensiuni​, ce cresc rapid in dimensiuni, isi schimba
culoarea sau ulcereaza, fara tendinta de vindecare sunt accesibile inspectiei si se pot identifica relativ
usor.

INDIRECTE
Semnele indirecte sunt mai frecvente decat cele directe si au un caracter functional fiind cele care
nelinistesc pacientul si il determina sa se prezinte la medic.
Semnele indirecte​ mai frecvente sunt:
Scurgeri anormale cu aspect seros, hemoragic, purulent la nivelul vaginului, rectului, foselor nazale,
cavitatii bucale.
Semne de compresiune diverse (mediastinale, neurologice)
La nivel abdominal tulburari de tranzit, icter mecanic, disafagie, dispnee, sindroame hemoroidale,
polakiurie, nicturie.
La nivel cranian – sindroame de hipertensiune intracraniana
Semne neurologice – nevralgii, pareze, tulburari sfincteriene, dureri de tip sciatic asociate cu edemul unui
membru inferior si tulburari urinare sunt expresia unei tumori de glanda parotida, trunchi cerebral sau
rinofaringe.

SIMPTOMELE TUMORILOR MALIGNE:

LOCALE:
tumora
ulceratie
Tuse persistenta posibil cu striuri sangvinolente
durere locala persistenta
sangerare anormala de la nivel gastric, intestinal, vagin sau de oriunde
Perturbarea functiei unui organ sau tesut (sdr.subocluziv, dispnee, disfagie sau disfonie persistenta)

GENERALE (SISTEMICE):
Astenia
Senzatia generala de rau
Oboseala
Anorexia
Scaderea ponderala (prezenta la aproximativ 2/3 din pacientii cu cancer, frecvent asociata cu anorexia si
in multe cazuri primul simptom care determina prezentarea la medic)
Febra prelungita
Transpiratii profuze
Prurit
Sindroame paraneoplazice, endocrine, hematologice, osteoarticulare, dermatologice si altele sunt
frecvente in cancerul bronho pulmonar, tumori pelvine ginecologice.(sunt un grup eterogen de semne
si simptome asociate cu evolutia bolii maligne care nu sunt datorate efectelor fizice directe ale
tumorii primare, adenopatiilor sau metastazelor).
Pentru depistarea unei tumori stau la dispozitie numeroase posibilitati de diagnostic constand in
investigatii clinice si paraclinice.
C2 DIAGNOSTICUL:
Diagnosticul in oncologie presupune parcurgerea a trei etape:

etapa diagnosticului clinic:

este sugerata de datele anamnestice (antecedente, istoricul ce include date despre debut si evolutie)
etapa investigatiilor imagistice:
este sustinuta de mijloacele de explorare imagistica (radiografii, radioscopii,ecografii,colonoscopii, CT,
RMN, scintigrafii).
etapa explorarilor biologice:
este confirmata prin examenul anatomo-patologic (histopatologic) al unui specimen de tesut (tumora,
adenopatie, metastaza) si analizele de laborator (sange, urina, lichid de ascita, lichid pleural,
markeri tumorali specifici).
Obtinerea certitudinii prezentei malignitatii pe baza examenului histopatologic adica confirmarea
prezentei cancerului este un principiu de baza al ingrijirii pacientului cu cancer. Tesutul tumoral poate fi
recoltat prin ​punctie,​ ​biopsie sau excizie.
Odata diagnosticul de malignitate certificat (numai histopatologic), stabilirea stadiului bolii, care
defineste marimea si extensia unei tumori reprezinta al doilea timp obligatoriu; stadiul bolii este cel mai
important factor prognostic si de decizie terapeutica
. „Stadiul unui cancer este descripţia acestuia ( uzual în stadii de la I la IV) a cât de mult s-a extins
acest cancer. Stadiul ia adesea în consideraţie mărimea tumorii, cât de profund a penetrat, dacă a afectat
organe adiacente. Stadializarea cancerului este importantă deoarece stadiul bolii la momentul
diagnosticului este cel mai important factor predictor pentru supravieţuire şi tratament, care se schimbă
frecvent în funcţie de stadiu ...” ( def. enciclopedia Wikipedia).

Clasificarea tumorilor se bazeaza pe sistemul TNM

Sistemul TNM este expresia extensiei anatomice a bolii maligne, bazat pe evaluarea a trei parametri:
• T (tumora) - extensia tumorii primare
• N (engl. node = ganglion) - absenţa / prezenţa extensiei la ganglionii limfatici regionali
• M (metastaza) - absenţa / prezenţa metastazelor la distanţă de tumora primară şi
ganglionii regionali
Sistemul TNM​ bazat pe extensia anatomica foloseste reperele furnizate de T, N SI M, iar in functie
de aceste date tumorile prezinta uramatoarele stadii:
STADIUL I:​ ​ boala precoce
STADIUL II: boala localizata
STADIUL III: boala local-avansata
STADIUL IV: boala diseminata (metastazanta).
Stadiile I si II​ ​sunt stadii curabile, iar stadiile III si IV sunt incurabile.​

PRINCIPII DE TRATAMENT​:

CHIRURGICAL​:
Este cel mai vechi tratament si, pana recent, singurul cu sanse de vindecare a pacientilor cu cancer
Este indicat in cazul tumorilor limitate si accesibile
Poate oferi o paleatie optima la pacientii cu boala maligna avansata.
Ramane tratamentul de electie in cancerele pentru care nu exista alternative eficace sau mai sigure.
Poate fi profilactic, in scop de diagnostic si stadializare si in scop terapeutic.
Tratamentul chirurgical este contraindicat in neoplasmele cu puseu evolutiv. In aceste cancere
trebuie aplicate metodele terapeutice capabile sa diminueze faza acuta a bolii maligne pentru realizarea
unei interventii chirurgicale ulterioare.

RADIOTERAPIC:
Este una din principalele metode de tratament loco-regional a pacientilor cu neoplazii maligne.
Utilizeaza radiatii ionizante in scopuri terapeutice
Scopul este administrarea unei doze precise de radiatie intr-un volum tumoral foarte bine definit cu un
minim de efeccte toxice pe tesuturile sanatoase din vecinatate avand ca rezultat eradicarea tumorii,
cresterea calitatii vietii si prelungirea spupravietuirii cu efecte secundare rezonabile.
Pe langa rolul curativ (in tumorile localizate) joaca si un rol paleativ in combatarea unor simptome
precum: durerea, obstructia, hemoragia etc.)

CHIMIOTERAPIC​:
Reprezinta tratamentul sistematic medicamentos al cancerelor care se bazeaza pe utilizarea unor substante
(agenti citostatici sau citotoxici) care interfera in metabolismul celular determinand moartea celulei;
se bazeaza pe principiul toxicitati selective in care o substanta antitumorala ucide selectiv celulele
tumorale fara a aafecta celulele normale.
Include actual terapii cu citostatice, citotoxice, agenti hormonali, terapii biologice cu agenti moleculari
tintiti, imunoterapia.
Scopul principal ala chimioterapiei este de a preveni ca celulele canceroase sa nu se multiplice, sa
invadeze, sa metastazeze si, in final, sa ucida gazda.
APLICATIILE CLINICE ALE CHIMIOTERAPIEI:
Chimioterapia primara sau de inductie – in cancerele avansate sau in cele pentru care nu exista un
tratament eficace
Ca tratament initial sau neoadjuvant pentru pacientii cu bola localizata pentru care formele locale de
tratament (chirurgia, radioterapia) sunt ineficace prin ele insele
Ca tratament adjuvant, fie concomitent sau dupa metodele locale de tratament
Instilare directa (terapie loco-regionala).
Efecte secundare ale chimioterapiei​:
imediate: ​durere la locul perfuziei, senzatie de rece si eritem cutanat de-alungul venei, eritem facial sau
generalizat, hTA, reactii de hipersensibilizare, anafilaxie, gust si miros anormal
pe termen scurt: ​anorexie, greata si varsaturi, stomatita, durere la nivelul tumorii sau a articulatiilor
vecine, senzatie de rau, sdr. gripal incluzand febra, cistita chimica, hematurie, constipatie, diaree
pe termen lung: ​supresia maduvei osoase hematogene, alopecie, reactii cutanate, modificari ale
unghiilor, fibroza pulmonara, tromboflebita, ICC, disfunctie hepatica, toxicitate renala, tulburari
sexuale, probleme neurologice.
HORMONOTERAPIC
Indicatiile hormonoterapiei se limiteaza la tumorile hormonodependete (cancerele mamare si
prostatice).
C3 INGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER TRATAT CHIRURGICA

Chirurgia oncologica reprezinta aplicarea principiilor chirurgicale la situatiile oncologice. Aceste principii
sunt derivate din adaptarea procedurilor chirurgicale standard la situatiile particulare survenite in
tratamentul pacientilor cu cancer.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL ONCOLOGIC PREZINTA URMATOARELE
CARACTERISTICI:
Este cel mai vechi tratament si, pana recent, singurul cu sanse de vindecare a pacientilor cu cancer
Este indicat in cazul tumorilor limitate si accesibile
Poate oferi o paleatie optima la pacientii cu boala maligna avansata.
Ramane tratamentul de electie in cancerele pentru care nu exista alternative eficace sau mai sigure.
Poate fi profilactic, in scop de diagnostic si stadializare si in scop terapeutic.
Tratamentul chirurgical este ​contraindicat​ in neoplasmele cu puseu evolutiv. In aceste cancere
trebuie aplicate metodele terapeutice capabile sa diminueze faza acuta a bolii maligne pentru realizarea
unei interventii chirurgicale ulterioare.
Pacientii neoplazici cu urgente necesita o interventie chirurgicala. Aceasta implica tratamentul
hemoragiilor, perforatiilor, drenajul abceselor, dezobstructia sau decomprimarea organelor vitale,
tratamentul insuficientelor respiratorii in cancerul laringian sau tiroidian, al perforatiilor in cancerele
digestive, hemoragiilor in cancerele ORL.
Fiecare categorie de urgente chirurgicale este unica si necesita o abordare individualizata. La
acestea se adauga particularitatile pacientului oncologic care poate prezenta: neutropenie, trompopenie,
febra, risc de infectii, etc.
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN INGRIJIREA PACIENTULUI ONCOLOGIC TRATAT
CHIRURGICAL
Pacientul chirurgical oncologic necesita ingrijiri de nursing asemanataore cu cele utilizate la orice
pacient chirurgical. Cu toate acestea, asistentul medical din sectorul de chirurgie oncologica trebuie sa fie
familiarizat cu problemele specifice si complicatiile datorate tratamentelor cancerului si a procesului
evolutiv al acestor boli. Efectele cancerului si a terapiilor sale anterioare cresc riscul complicatiilor
postchirurgicale.
In timpul internarii, pacientul oncologic impune o serie de interventii ale asistentei medicale,
precum:
Evaluarea functilor respiratorie, cardiaca, reanala, hepatica, neurologica, a motilitatii si a altor probleme
gastro-intestinale, si a altor factori care predispun la aparitia complicatiilor postoperatorii (sangerari,
fumat, consum de alcool, droguri).
Invatarea pacientului despre procedura chhirurgicala care urmeaza sa-i fie aplicata, complicatiile
potentiale, sperantele asteptate prin tratamentul chirurgical. Asistentul devine „o alta ureche” si va
pune intrebari care nu au fost puse de medic. Asistentul va prezenta pacientului consimtamantul scris,
va explica tehnicile chirurgicale, va pregati pacientul pentru interventie.
Evaluarea durerii pacientului ca simptom, in termenii necesitatilor de tratament si a deficientelor
existente.
Va oferi pacientului sustinere emotionala in perioada preoperatorie, va incuraja pacientul sa-si exprime
teama si nelinistile. Adesea numai pronuntarea cuvantului „cancer” si „chirurgie” inseamna uitarea
tuturor instructiunilor preoperatorii.
Fiecare dintre aceste interventii este particularizata in functie de momentul interventiei chirurgicale.

INGRIJIREA PREOPERATORIE A PACIENTULUI CU CANCER TRATAT

CHIRURGICAL
Principalele motive de internare a unui pacient cu cancer deja diagnosticat intr-un serviciu de
chirurgie pot fi:
Chirurgia diagnostica
Chirurgia curativa
Chirurgia paliativa
Chirurgia urgentelor oncologice (ocluzie, hemoragii, etc)
Chirurgia reparatorie
Chirurgia metastazelor.
Un serviciu de chirurgie oncologica prezinta puncte comune cu orice serviciu de chirurgie generala, iar
ingrijirea pacientului chirurgical nu difera de aceea a unui pacient ooncologic supus unei interventii
chirurgicale, dar la acestea se adauga in mod special nevoia de suport psihologic al celor care se confrunta
cu aceasta boala care induce teama (anxietatea).
Ingrijirea preoperatorie a pacientului oncologic​ se concentreaza asupra ​reducerii anxietatii si a cresterii
calitatii vietii.
Anxietatea​ este un simptom frecvent si mai sever la pacientii care nu sunt informati corect asupra
interventiei chirurgicale. Asistentii medicali pot contribui la reducerea anxietatii prin explicarea rolului
interventiei chirurgicale, incercand sa clarifice anumite detalii despre sediul, tipul de interventie si
extensia actului chirurgical, avertizand despre modificarile de imagine corporala. Raspunsurile clare,
sincere fac parte din buna comunicarea cu pacientul cu cancer, contribuind la reducerea anxietatii.
In fata acestei anxietati ingrijirea pacientului cu cancer nu poate ramane un gest pur tehnic.
Contribuind la sporirea starii de confort psihologic a pacientului in perioada preoperatorie se va contribui
la scaderea traumatismului fizic si psihologic asociat actului chirurgical.
Asistentul medical va avea succes in abordarea pacientului oncologic chirugical daca isi va formula un
plan de ingrjire individualizat, tinand cont de nivelul de cunostinte si de pregatire al pacientului. Acest
plan va include informatii specifice despre procedurile chirurgicale si tratamentul postoperator asteptat de
la pacient. Invatarea tehnicilor de tuse controlata, respiratie profunda si exercitii motorii permise, ca si
utilizarea unor echipamente ajutatoare fac parte din acest plan terapeutic.
Calitatea vietii pacientului cu cancer si comportamentul sau in cursul sederii in spital este determinat in
parte de calitatea ingrijilor si relatiilor stabilite.
Ziua preinterventiei:
In ziua preinterventiei, pacientul va fi examinat de catre medicul anestezist, care consulta F.O. si
efectueaza un examen clinic dupa care va da instructiunile de premedicatie si va stabili ora
interventiei. Se va prescrie un somnifer pentru ca pacientul sa doarma linistit in ciuda anxietatii
preoperatorii.
Infirmiera va acorda ingrijirile de igiena (preimbaiere), se va verifica campul operator (raderea
suprafetelor, piloase, dezinfectie) sub supravegherea asistentului medical.
Pacientul va servi o cina usoara (supa si desert).
Ziua interventiei:
Pacientul cunoaste ora interventiei si va fi pregatit: va primi premedicatia, isi va inlatura protezele
dentare.
In timp ce pacientul este dus la sala de operatie camera/salonul va fi pregatit/a:
Pozitia patului
Curatenia camerei
Pregatirea materialului necesar intoarcerii pacientului operat:
- daca este necesar se va monta oxigenoterapia (manometru, umidificator, tubulatura, sonda nazala).
- aspiratia digestiva
- stativ de perfuzie
- alte echipamente specifice in functie de timpul interventiei
- un vas de colectare a urinelor.
Din sala de operatie, pacientul va trece in camera de „trezire” unde sunt supravegheate: T.A., respiratia,
diureza si perfuzia. Dupa ce revine treptat la starea de constienta, si chiar in starea de somnolenta
pacientul poate sa puna asistentului medical intrebari cu privire la reusita interventiei si daca totul s-a
petrecut cu bine.
Asistentul medical va raspunde referindu-se simplu la ceea ce spune chirurgul, va reaminti pacientului ca
si familiei ca medicul va veni sa-l vada si va da explicatiile dorite.
Chiar daca aspectele de boala dupa interventia operatorie se dovedesc mai grave decat se prevazuse
anterior, asistentul medical trebuie sa ramana calm si cu o atitudine optimista pentru a nu amplifica starea
de neliniste a pacientului.
INGRIJIREA POSTOPERATORIE A PACIENTULUI CU CANCER TRATAT
CHIRURGICAL
Precum in cazul tuturor interventiilor chirurgicale, postoperator, asistentul medical va supraveghea:
Toate constantele vitale, in particular respiratia
Perfuziile recomandate de medic
 Pansamentul, drenajul plagii si sondele purtate de pacient (respiratorie, urinara).
Trebuie retinut ca necesitatile imediate ale pacientului in faza postoperatorie sunt preponderent
fizice.
Problemele principale​ care trebuiesc supravegheate de asistentul medical in faza postoperatorie
imediata si tardiva sunt:
Ingrijirea plagii operatorii si prevenirea complicatiilor la nivelul plagii.
Problemele pulmonare: riscul de infectii.
Combatarea disfunctiilor renale (retentia urinara postoperatorie)
Combaterea complicatiilor digestive.
Riscul trombolismului venos/pulmonar.
Combaterea durerii.
Evitarea tulburarilor nutritionale.
Evitarea complicatiilor datorate imobilizarii prelungite.

Ingrijirea plagii operatorii

Ingrijirea plagii operatorii este obiectivul principal major al nursingului postoperator. Identificarea
factorilor care cresc riscul de complicatii la nivelul plagii la un pacient oncologic reprezinta primul abord.
Formarea hematomului​ la locul inciziei este o complicatie postoperatorie.
Semnele clinice includ:
tumefactia tegumentelor,
cresterea temperaturii locale
durerea la nivelul plagii.
Asistentii medicali vor urmari aparitia edemului, decolorarea plagii si vor asigura functionarea sistemelor
de drenaj.
Infectia plagii​ poate surveni la 3-4 zile dupa interventie.
Semnele si simptomele de infectie:
tahicardia
febra
inflamatia plagii
durerea locala
leucocitoza
Interventiile asistentului medical:
va monitoriza semnele vitale ale pacientului la fiecare 4 ore
va urmari culoarea, mirosul consistenta plagii operatorii si functionarea drenajului
va observa leucocitoza si starea inflamatiei locale.
va pastra locul de incizie curat si uscat
va administra antibiotice conform recomandarilor
Va efectua ingrijirea specifica a plagii.
Dehiscenta (desfacerea marginilor plagii) plagii operatorii si evisceratia​ determina semne si
simptome ce includ ​aparitia unui lichid hemoragic la nivelul tubului de drenaj.
Interventiile asistentului medical:
Va monitoriza modificarile aparute la nivelul inciziei
In caz de dehiscenta va semnala acest fapt chirurgului
Va pregati pacientul pentru reinterventie.
Va asigura repausul la pat strict necesar in aceasta situatie.
Va efectua pansamentul plagii si viscerelor abdominale in conditii perfecte de asepsie.
Prevenirea complicatiior pulmonare
Monitorizarea pulmonara este un obiectiv post operator major. Interventiile la nivel toracic sau
abdominal superior predispun pacientul la complicatii pulmonare, mai ales daca pacientul prezinta
antecedente de mare fumator sau bronhopneumonie cronica obstructiva cronica sau in cazul imobilizarii
prelungite, prezenta durerii sau distensiei.
Mieolosupresia (supresia medulara)​ secundara tratamentelor chimio si radioterapice creste riscul de
infectii pulmonare si hipoxia tisulara.
Mielosupresia​ asociata chimioterapiei reprezinta efectul secundar major care limiteaza toleranta
terapiei canceroase. Consecintele mieolosupresiei (sindromul anemic, ​neutropenia - valoarea asboluta a
neutrofilelor,​ ​tromobocitopenia)​ au contribuit la reducerea dozelor de citostatice sau la cresterea
intervalului de amanare a chimioterapiei, cu efecte negative asupra calitatii vietii si chiar a raspunsului la
tratament.
Atelctazia (colapsul unui lob pulmonar, segment pulmonar)
Semne clinice:
Tahipnee
Tahicardie moderata
Diminuarea murmurului vezicular in aria afectata.
Interventiile asistentului medical:
Va urmari respiratia si celelalte semne vitale ale pacientului in primele 48 de ore dupa interventie.
Va asista pacientul in exercitii de tuse voluntara si de respiratie, eventual cu administrarea unui
analgezic in prealabil.
Pneumonia de aspiratie si pneumonia bacteriana​ sunt complicatii postoperatorii grave.
Semnele si simptomele:
Febra
Tahicardia
Dispneea
Hipotensiunea
Aparitia de spute hemoptice
Ascultatie pulmonara agresiva.
Interventiile asistentului medical:
Va supraveghea modificarea semnelor vitale la fiecare ora
Va semnala medicului daca sputa devine purulenta/hemoptica
Va adminstra antibiotice conform prescriptiei.
Embolismul si infarctul pulmonar​ pot surveni intre zilele 7-10 dupa interventie si reprezinta o
urgenta medicala.
Semnele si simptomele patognomonice includ:
Tahicardia
Dispneea
Anxietatea
Hemoptizia
Durerea pleuritica.
Interventiile asistentului medical presupun:
Monitorizarea semnelor vitale la fiecare 4 ore pentru semnalarea cat mai precoce a aparitiei dispneei
si anxietatii, caz in care va anunta medicul.
Va mentine repausul strict la pat al pacientului in pozitie Fowler
Va adminstra oxigen si terapia anticoagulanta prescrisa de medic.
Supravegherea excretiei urinare
Identificarea factorilor care cresc riscul pacientului de a dezvolta complicatii urinare reprezinta un
obiectiv major. Mieolosupresia secundara chimio-/radioterapiei creste riscul aparitiei de infectii urinare,
hemoragii si hipoxie tisulara.
Retentia urinara​ trebuie suspectata daca pacientul prezinta o ​diureza redusa cantitativ si semne de
distensie urinara.
Interventiile asistentului medical:
Va urmari diureza si va inregistra cantitatea de lichide consumate.
Va semnaliza oliguria (cantitate de urina< 500ml/24h).
Va urmari distensia vezicii urinare asociata cu durerea abdominala inferioara
Va insera o sonda urinara la indicatiile medicului.
Infectia tractusului urinar​ se prezinta cu ​febra, disurie si dureri lombare.
Interventiile asistentului medical​:
Va inregistra diureza si aportul de lichide
Va observa modificarile si caracteristicile urinare.
Va monitoriza functiile vitale la fiecare 4 ore in caz de febra
Va observa prezenta si caracterul durerii
Va mentine o diureza crescuta de minim 3l/24h (daca nu sunt alte indicatii).
 Va administra antibiotice in functie de indicatiile medicului.
Insuficienta renala​ reprezinta o complicatie serioasa si probabila. Semnele si simptomele
includ ​oliguria, hipertensiunea si semne de supraincarcare lichidiana.
Interventiile asistentului medical:
Va inregistra consumul de lichide si diureza
Va observa aparitia oliguriei.
Va monitoriza T.A. orar (risc de hipertensiune)
Va administra diuretice (Furosemid)
Va supraveghea restrictia de lichide conform prescriptiilor medicale.
Supravegherea simptomelor digestive
Identificarea factorilor de risc care cresc riscul de complicatii gastro-intestinale la pacientul
oncologic care a fost supus interventiei chirurgicale reprezinta un alt obiectiv de urmarire post operatorie.
Procedurile chirurgicale gastrointestinale predispun la dezvoltarea complicatiilor, mieolospuresia
secundara chimioterapiei sau radiotarapiei creste riscul de infectii gastro-intestinale, sangerari si hipoxie
tisulara. Intarzierea reaprarii tisulare datorite malnutritiei prin evolutia bolii canceroase impiedica
dezvoltarea palgii operatorii.
Ileusul paralitic​ prezinta ca semne si simptome ​absenta sunetelor​ ​intestinale si distensia
abdominala.
Ileusul paralitic reprezinta ocluzia intestinala consecutiva unei paralizii trecatoare a intestinului
subtire sau atonia intestinelor( acestea nu mai functioneaza corect din cauza unei probleme musculare
sau nervoase).
Interventiile asistentului medical:​
Va mentine sonda de aspiratie nazo-gastrica pana la aparitia sonoritatii la ascultatia abdomenului
(monitorizare la fiecare 8 ore, impreuna cu distensia si sensibilitatea abdomenului)
Va asista pacientul prin schimbarea pozitiei la fiecare 2 ore pentru a creste mobilitatea si a scadea durata
riscului si/sau durata ileusului paralitic.
Ocluzia intestinala postoperatorie​ se manifesta prin ​varsaturi, distensie si durere abdominala,
absenta tranzitului pentru materii fecale si gaze.​
Interventiile asistentului medical presupun:​
Va monitoriza prezenta varsaturilor (numarul, caracterul), durerea si/sau distensia abdominala.
Va inregistra frecventa si caracterul scaunelor
Va asculta sunetele intestinale
Va instala o sonda de aspiratie nazo-gastrica daca ocluzia a fsot diagnosticata pentru decompresiune.
Peritonita​ poate surveni secundar datorita bridelor de sutura interna dupa chirurgia abdominala.
Semnele si simptomele includ:
Durere abdominala
Anorexia
Varsaturile
Febra
Frisoanele
oliguria
Semnele de ileus paralitic (absenta sunetelor abdominale si distensia abdominala).
Hipotensiunea
Tahicardia
Tahipneea
Interventiile asistentului medical:
Va monitoriza semnele vitale ale pacientului la fiecare 4 ore
Va urmari diureza si cantitatea de lichide consumate
Va urmari nivelul si calitatea drenajului, observand semnele de infectie
Va asculta sunetele intestinale regulat.
Va administra perfuzii cu antibiotice si oxigenoterpie conform prescpriptiilor medicale.
Prevenirea riscului de tromboza venoasa/pulmonara
Coagulopatiile si tendinta la hemoragii​ sunt frecvente la pacientul oncologic. Hipercoagulabilitatea
si tromboza sunt asociate cu sinteza anormala de factori de coagulare care determina ca unii pacienti sa
prezinte risc crescut de a dezvolta tromboza venoasa si pulmonara.
 Anumite proceduri chirurgicale precum cele abdominale si pelvine (cancerul de prostata) predispun
pacientul la tromboza venoasa profunda.
Interventiile asistentului medical:​
Incurajarea pacientului pentru mobilizarea precoce si reducerea timpului de stat la pat pentru a preveni
tromboza venoasa profunda si embolismul pulmonar.
Administrarea, la recomadarea medicului, de doze reduse de Heparina pentru a reduce complicatiile
venoase la anumiti pacienti
Utilizarea unor mijloace de compresiune secventiala la nivelul picioarelor pentru a stimula reintoarcerea
venoasa sia preveni stagnarea sangelui.
Combaterea durerii
Unele plagi operatorii sunt particular foarte dureroase. Analgezia va trebui adaptata in functie de
natura tumorii, de anestezie si de interventia chirugicala practicata. De aceea, prescriptiile postoperatorii
vor contine si medicatia destinata calmarii durerii (analgezice). Asistentul medical va cunoaste aceasta
medicatie, tipul de administrare (orar sau la cererea paceintului) individualizata in functie de prescriptiile
medicale.
Tipul, sediul, dimensiunea procedurii chirurgicale contribuie la preezenta durerii postoperatorii. Alti
factori precum anxietatea, factorii de mediu si conditia fizica generala influenteaza perceptia durerii.
Semnele si simptomele de durere acuta postoperatorii​ ​includ:
Paloarea tegumentara
Tahicardia
Tahipneea
Hipertensiunea
Midriaza
Cresterea tonusului muscular
Varsaturile
Pozitia antalgica.
Interventiile asistentului medical:
Va evalua nivelul de durere
Va administra analgezicele si va urmari eficacitatea acestora (raspunsul durerii).
Va administra analgezicele rapid, conform scalei graduale OMS (NU SE VA LASA PACIENTUL
SA SUFERE) in doze adecvate si la intervale orare fixe.
Prevenirea tulburarilor nutritionale
Tulburarile de nutritie datorate interventiei operatorii cresc riscul de intarziere a vindecarii plagii,
infectie a plagii, pneuomonie si cresterea morbiditatii. Procedurile chirurgicale precum gastrectomia cresc
riscul sindroameleor de dumping, malabsorbtie si modificarile de tranzit intestinal.
Alimentatia pacientului critic​ ​sau asigurarea suportului nutritiv​ la pacientii cu tulburari nutritionale
se poate face pe mai multe cai:
Alimentatie enterala (sonde gastrice, nazo-gastrice sau stome)
Alimentatie parenterala
Alimentatie mixta – partial enterala si partial parenterala.
Complicatiile datorate imobilizarii prelungite
Interventia chirurgicala necesita o perioada de imobilitate la pat; dupa unele proceduri chirurgicale
se recomanda anumite activitati specifice post operatorii. De exemplu, pacientele care au suferit o
mastectomie trebuie instruite cu privire la exercitiile bratului pentru recuperarea completa a motilitatii
normale.
Restrictii de motilitate pot fi recomandate in unele proceduri reconstructive.
De asemenea, procedurile de terapie ocupationala, kinetoterapie necesita consultul unui specialist
pentru a initia recuperarea pacientului.
C4 INGRIJIREA PACIENTULUI CU CHIMIOTERAPIE CITOTOXICA

Chimioterapia (CHT) reprezinta una din modalitatile majore de tratament sistemic al cancerului, a
carei scop principal este distrugerea tuturor celulelor maligne fara a afecta excesiv celulele normale sau
a perturba procesele celulare normale. De aici si termenul uzual de „chimioterapie toxica”.
TRATAMENTUL CHIMIOTERAPIC PREZINTA URMATORELE CARACTERSITICI​:
Reprezinta tratamentul sistematic medicamentos al cancerelor care se bazeaza pe utilizarea unor substante
(agenti citostatici sau citotoxici) care interfera in metabolismul celular determinand moartea celulei;
Se bazeaza pe principiul ​toxicitatii selective​ in care o substanta antitumorala ucide selectiv celulele
tumorale fara a afecta celulele normale.
Include actual terapii cu citostatice, citotoxice, agenti hormonali, terapii biologice cu agenti moleculari
tintiti, imunoterapia.
Scopul principal al chimioterapiei este de a preveni ca celulele canceroase sa nu se multiplice, sa
invadeze, sa metastazeze si, in final, sa ucida gazda.

APLICATIILE CLINICE ALE CHIMIOTERAPIEI:

Chimioterapia primara sau de inductie​ – in cancerele avansate sau in cele pentru care nu exista un alt
tratament eficace.
Ca tratament initial sau​ ​neoadjuvant​ pentru pacientii cu boala localizata pentru care formele locale de
tratament (chirurgia, radioterapia sau ambele) sunt ineficace prin ele insele.
Ca tratament adjuvant,​ fie concomitent sau dupa metodele locale de tratament, pentru combaterea
aparitiei micrometastazelor.
Instilare directa (terapie loco-regionala)​ in sediile sanctuar sau perfuzii directe de organ sau regiuni ale
organismului afectate direct de cancer.
SCOPURILE CHIMIOTERAPIEI SUNT:
CURATIV –​ unele tumori pot fi vindecate prin utilizarea CHT, singura sau in asociatie cu alte modalitati
terapetutice.
CONTROL​ – cand vindecarea nu mai este un obiectiv realist, CHT poate fi utilizata pentru contolul bolii
(oprirea extensiei) sau ameliorarea calitatii vietii (prevenirea unor noi probleme si simptome).
PALIATIV –​ cand nici vindecarea si nici controlul malignitatii nu este posibil, CHT poate fi utilizate
pentru reducerea dezvoltarii tumorii si a simptomelor secundare si, posibil pentru cresterea calitatii vietii
sau pentru beneficiul clinic (ameliorarea statusului de performanta, diminuarea durerilor, crestere
ponderala).
Chimioterapia​ ​(CHT)​ este un tratament sistemic, care determina un numar mare si o varietate de efecte
secundare asupra organismului. Aceste efecte depind de citostatic sau de asociatiile de citostatice
(polichimioterapia) utilizate, doza, schema si calea de administrare.
Evaluarea medicala si a asistentului medical si investigatiile preconizate inainte de inceperea CHT
prezinta trei obiective:
Evaluarea conditiei fizice a fiecarui pacient,​ incluzand statusul nutritional, functia renala, hepatica,
cardiaca, rezerva maduvei hematogene si statusul de performanta, identificarea unor factori de risc pentru
toxicitatea pe termen scurt sau lung.
Determinarea extensiei bolii, stadializarea,​ in functie de care se va evalua raspunsul la tratament
(mijloace imagistice sau masurarea markerilor tumorali).
Calcularea dozei corecte de citostatic,​ pentru a diminua riscul toxicitatii inutile, doza este adesea
calculata pe baza suprafetei corporale in metri cubi, in functie de greutate si inaltime.
Evaluarile si investigatiile se vor repeta la intervale regulate pentru a depista toxicitatea care ar
putea duce la o leziune ireversibila. Anticiparea toxicitatii face posibila aplicarea unei profilaxii eficace in
anumite cazuri. Este esential ca personalul de ingrijire sa fie familiarizat cu protocoalele de administrare a
chimioterapicelor (CHT) utilizate, cu asumarea responsabilitatii pentru pacientii care o primesc.
Evaluarea toxicitatii CHT anticanceroase in practica necesita cunosterea efectelor agentilor
citostatici in organism in general, si familiarizarea cu efectele specifice agentului citostatic sau a
combinatiilor acestora. Este important a se consemna debutul, severitatea si durata toxicitatii, a se
recunoaste factorii de risc individuali si a initia interventii prompte care sa asigure controlul problemelor
legate ce CHT.
EFECTELE SECUNDARE ALE CHIMOTERAPIEI​ ​(CHT)​ pot fi divizate in trei categorii in functie
de tipul de debut:
IMEDIATE:
durere la locul perfuziei,
durere venoasa
senzatie de rece
eritem cutanat de-a lungul si adiacent venei,
eritem facial sau generalizat,
hTA,
reactii de hipersensibilizare,
anafilaxie,
gust si miros anormal
PE TERMEN SCURT:
anorexie,
greata si varsaturi,
stomatita,
posibila recidiva a reactiilor cutanate la radiotarapie
durere la nivelul tumorii sau a articulatiilor vecine,
senzatie de rau,
sdr. gripal incluzand febra,
cistita chimica,
hematurie,
constipatie,
diaree
PE TERMEN LUNG (CUMULATIVE):
supresia maduvei osoase hematogene (mielosupresia medulara)
alopecia,
reactii cutanate,
modificari ale unghiilor,
fibroza pulmonara,
tromboflebita,
ICC (insuficienta cardiaca congestiva)
disfunctie hepatica,
toxicitate renala,
tulburari sexuale: amenoree, sterilitate, posibile leziuni cromozomiale
probleme neurologice: neuropatia periferica, astenia musculara, diminuarea auzului, ileus paralitic, atonia
vezicii urinare toxicitatea SNC: letargia, astenia, depresia, cefaleea.
Efectele toxice tardive ale chimioterapiei pot fi, in general, diminuate prin limitarea dozei totale de
citostatic, acolo unde pragul toxicitatii tardive este cunoscut.
CAILE DE ADMINISTRARE A CHIMIOTERAPIEI:
INTRA-ARTERIALA​ – permite administrarea de concentratii crescute direct in tumora si prezinta
avantajul diminuarii efectelor secundare sistemice. Aceasta metoda de tratament poate fi utizata in
localizari precum: ficat, colon,rect, cap si gat, sarcoamele si melanoamele extremitatilor.
INTRAPLEURALA​ – revarsatele pleurale sunt complicatii frecvente ale unor cancere precum: cancer
pulmonar, cancer mamar, limfoame, cancere ovariene. Anumiti agenti cancerigeni pot fi administrati in
cavitatea pleurala dupa aspirarea lichidului, pentru a preveni refacerea acestuia. Aceasta procedura poate
fi repetata timp de mai multe zile.
INTRAPERITONEALA​ – este un mijloc de a obtine o cantitate crescuta de substante citotoxice in
contact direct cu seroasa peritoneala. Cancerele ovariene si unele cancere digestive cu diseminare
peritoneala fac obiectul de studiu al CHT peritoneale, a carei utilizare ramane inca experimentala.
Eficacitatea citostaticelor este crescuta cand metastazele peritoneale au dimensiuni reduse (diametrul sub
1 cm).
INTRAVEZICAL ​– instilarea directa a agentilor chimioterapici in vezica urinara.
INTRARAHIDIAN ​– prin punctia lombara, agentii anticancerosi se administreaza direct in spatiul
intratecal sau intraventricular.
TOPICA​ – anumite citostatice au fost incorporate in unguente si creme pentru tratamentul leziunilor
maligne cutanate (cancere bazo-celulare, epidermoide si limfoamele T cutanate). Aplicarile pot continua
timp de cel putin 4 saptamani (pana la aparitia eritemului, veziculelor sau ulceratiilor).
ORALA​ – o varietate de agenti anti-cancerosi sunt administrati pe cale orala (mai usor de utilizat,
convenabila economic, neinvaziva si uneori, mai putin toxica). Scopul acestei modalitati terapeutice este
de a obtine o durata de expunere mai lunga la medicament si reprezinta o modalitate comoda de
adminstrare in conditii de ambulator la cei cu status bilogic depreciat. CHT orala poate juca un rol
important in tratamentul limfoamelor non-Hodgkiniene, cancerelor de san, cancerelor de ovar si a celor
bronho- pulmonare cu celule mici.
Calea orala nu poate fi utilizata in urmatorele cazuri:
Pacientii nu sunt capabili sa continue terapia (rar)
Dozele pot fi accidental omise
Tabletele pot provoca greata intolerabila
Pacientii prezinta dificultate de inghitire a tabletelor/capsulelor.
INTRAVENOASA ​– ingrijirea si intretinerea dispozitivelor de acces venos ​(DAV)​ reprezinta una dintre
cele mai importante responsabilitati ale asistentului medical.

PROBELEMELE ASISTENTULUI MEDICAL IN ADMINISTRAREA CHIMIOTERAPIEI

REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A CITOSTATICELOR CITOTOXICE:
Citostaticele se adiminstreaza de catre asistenti medicali profesionisti inregistrati, care au
beneficiat de un antrenament special si au fost desemnati ca fiind calificati urmand uzantele si
procedurile specifice.
Inainte de administrea citostaticului asistentul medical, se asigura ca a fost semnat consimtamantul
informat si clarifica orice nelamuri pe care le-ar avea pacientul asupra medicatiei si efectelor sale
secundare. Trebuie evaluata experienta anterioara a pacientului cu substantele antineoplazice,
nivelul sau de intelegere si dorinta de a urma CHT. Trebuie comparata prescriptia scrisa cu
protocolul standard de administrare a medicamentului.
Se evalueaza analizele de laborator necesare, care trebuie sa fie in limite normale (ex. HLG,
functia renala, functia heaptica).
Se aplica masuri de minimalizare a efectelor secundare ale medicamentului inaintea administrarii
acestuia ( ex. Hidratare, agenti antiemetici, anxiolitice, asigurarea confortului pacientului).
Se asigura calea corespunzatoare de administrare a medicamentului, conform prescriptiei
medicului.
Trebuie purtat un echipament de protectie care sa includa manusi chirurgicale, un halat de unica
folosinta facut dintr-un material fara scame, cu maneci lungi cu mansete impletite sau cu elastic,
inchis in fata. Manusile trebuie schimbate dupa fiecare utilizare, in caz de intepare, ruptura,
varsarea medicamentului sau dupa 30 minute de folosire. Mainile trebuiesc spalate inainte si dupa
manipularea citostaticelor. Nu se va atinge substanta.
Suprafata de lucru trebuie protejata cu material absorbant de unica folosinta.
Medicamentul/medicamentele se administreaza conform uzantelor si regulilor. Se verifica eticheta
seringii, pungii sau flaconului cu citostatic, comparativ cu prescriptia medicului, pentru numele
pacientului, numarul de identificare, calea de administrare, agent chimioterapic, doza, volum, timp
de perfuzare si data de expirare. Medicamentul se administreaza intr-un mediu sigur, fara graba.
Se noteaza protocolul de administrare a medicamentului, inclusiv reactiile adverse, in foaia de
observatie a pacientului.
Trebuie stabilita o modalitate de identificare a pacientilor care au primit CHT pentru primele 48h
care urmeaza administarii indepartarii citostaticului.
In timpul manipularii secretiilor corporale (sange, voma, excremente) ale pacientilor care au
primit CHT in ultimele 48h, se utilizeaza manusi chirurgicale fara talc si halat de unica folosinta.
In eventualitatea expunerii accidentale, halatul si manusile contaminate se scot imediat si sunt
distruse conform regelmentarilor oficiale.
Pielea contaminata se spala cu apa si sapun.
Ochiul expus acceidental trebuie tinut sub un jet de apa/ser fiziologic timp de cel putin 5 minute,
iar cat mai curand dupa expunere trebuie efectuat un examen medical si trebuie realizata
documentatia incidentului, conform uzantelor si regulilor institutiei.
 ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN ADMINISTRAREA CHIMIOTERAPIEI
ANTI-CANCEROASE
Rolul asistentului medical in administrarea CHT poate fi sintetizat in urmatoarele scopuri:
Sa furnizeze informatii sumare despre chimioterapie si efectele sale la nivelul de intelegere a pacientului,
familiei si prietenilor sai; sa combata unele conceptii false.
Sa acorde timp pacientilor pentru a se obisnui cu ideea chimioterapiei si semnificatiei sale; pentru a
raspunde nelinistilor si anxietatii acestora.
Sa administreze „profesionist” chimioterapia fara disconfort sau injurii.
Sa cunoasca si sa anticipeze efectele secundare si toxicitatile posibile, sa aplice un plan de interventii care
sa le minimalizeze sau sa le evite.
Sa implice pacientul in planificarea, executia si evaluarea interventiilor, sa incurajeze discutarea
evenimentelor si sentimentelor neobisnuite.
Sa incurajeze familia si prietenii sa participe la ingrijirea pacientului la domiciliu sau in hospice; sa
sustina cautarea de solutii la efectele secundare si la dilemele aparute.
Sa identifice problemele actuale si potentiale la pacientii la care acestea nu pot fi rezolvate prin
interventiile personalului de ingrijire, sa se consulte cu membrii echipei pluridisciplinare.
Sa asigure pacientilor o viata cat mai normala in timpul terapiei, luand in consideratie ceea ce constituie
individualitatea stilului de viata al fiecaruia.