rădăcina sfeclei de zahăr – partea care constituie materia primă pentru
industrializare – are o structură anatomică complexă, fiind formată în principal din patru componente (fig.3):
Sfecla de zahăr 1- rădăcina; 2- frunze; 3- sistem radicular cu peri absorbanţi
capul rădăcinii cu baza sau epicotilul – în primul an de vegetaţie a
sfeclei se dezvoltă o rozetă deasă la frunze. La recoltarea sfeclei frunzele se taie şi se separă de rădăcina propriu zisă, deoarece au un conţinut ridicat de nezahăr şi o textură care îngreunează mult tăierea sfeclei denaturând calitatea tăiţeilor. Pentru valorificarea superioară frunzele sfeclei de zahăr se folosesc ca furaj; gâtul sfeclei de zahăr sau hipocotilul – reprezentat de porţiunea din rădăcină de la baza ultimelor frunze şi se termină la partea inferioară în punctele unde încep cele două şanţuri longitudinale numite şanţuri de zahăr. Gâtul sfeclei de zahăr nu se elimină la decoletarea plantei ci se foloseşte la obţinerea zahărului. Se poate dezvolta în funcţie de soiul sau hibridul sfeclei între anumite limite; corpul propriu zis al rădăcinii sfeclei de zahăr – este o rădăcină votantă, care se reduce conic de la partea superioară, unde este îngroşată, spre partea inferioară unde diametrul scade foarte mult. Partea cea mai joasă a corpului rădăcinii sfeclei este foarte subţiată şi se numeşte codiţa rădăcinii. Pe două părţi laterale diametral opuse ale rădăcinii se găsesc şanţurile longitudinale, din care pornesc rădăcinile laterale, adâncimea şi lungimea şanţurilor fiind variabilă.
Denumirea porţiunii anatomice Din total %
Capul coletului cu baza peţiolilor 4
frunzelor Coletul propriu-zis cu baza peţiolului 10 frunzelor Rădăcina pentru industria zahărului 80 Codiţa până la secţiunea de 10mm 6 a