Sunteți pe pagina 1din 11

TRAUMATISMELE PĂRŢILOR MOI

Traumatismul (gr. TRAUMA = rană) – ansamblul manifestărilor locale şi generale produse de


un agent vulnerant asupra organismului.

Clasificare:
 după integritatea tegumentului :
 traumatisme: - închise – contuzii / deschise - plăgi
 după profunzimea traumatismului :
 traumatisme :superficiale / profunde
 după regiunea anatomică afectată :
 traumatisme :
- cranio-cerebrale
- ale toracelui
- ale abdomenului
- ale membrelor
- ale coloanei vertebrale
 după timpul scurs de la accident :
 traumatisme : recente / vechi
 după condiţiile etiologice :
 traumatisme : - accidentale - de circulaţie
- de muncă
- de sport
- casnice
- prin cădere
- prin agresiune
- iatrogene
TRAUMATISME INCHISE – CONTUZIILE

Contuziile - modificări morfofuncţionale determinate la nivelul ţesuturilor de către un agent


traumatic, cu respectarea integrităţii tegumentului
Contuzii superficiale: echimoza, flictena traumatică, hematomul, edemul dur
Contuzii profunde: ale muşchilor, ale tendoanelor, ale nervilor, organelor intratoracice sau
intraabdominale
Echimoza:
Forma anatomo-clinică cea mai simplă de contuzie superficială, rezultatul unei forţe vulnerante
de mică intensitate, ce produce leziuni ale capilarelor subtegumentare
Clinic: pată de culoare, bine delimitată, la nivelul tegumentelor şi mucoaselor + dureri locale
Evoluţie: roşie-violacee → albăstruie-negricioasă → galben-verzuie (ciclul cromatic al
degradării hemoglobinei)

NU necesită tratament specific – se resorb spontan


Pot reprezenta un indiciu pentru leziuni profunde:
- fractura bazei craniului determină o echimoză caracteristică periorbitară
- în fractura osului temporal echimoza retromastoidiană
- o echimoză brahio-pectorală atestă o fractură de col humeral
Seromul:
Clivarea ţesutului subcutanat de aponevroză cu acumularea de limfă, fără lezarea vaselor
sangvine, determinată de acţiunea tangenţială a unui agent traumatic
Clinic: colecţie bine delimitată
Tratament conservator ± puncţie evacuatorie
Hematomul:
Reprezintă acumularea de sânge în ţesuturi, prin ruperea unor vase de calibru mai mare, ca
urmare a unor traumatisme mai puternice
 În funcţie de localizare :
o superficiale – se dezvoltă între tegument şi fascia de înveliş
o profunde – intramusculare, cerebrale, mediastinale, retroperitoneale, de organe
parenchimatoase – hepatice, renale, splenice
 În funcţie de dezvoltare :
o hematoame difuze
o hematoame circumscrise (localizate)

Hematomul supraaponevrotic:
Circumscris, subtegumentar
Posttraumatic, postoperator
Clinic: Masă superficială fluctuentă sau renitentă, sensibilă la palpare ± echimoză
Evoluţia – în funcţie de calibrul vaselor lezate şi de mărimea revărsatului
Revărsatele mici se resorb spontan
Revărsatele mari – tratament chirurgical (evacuare, lavaj, hemostază, drenaj)
Contuzia musculară – hematomul intramuscular
Strivirea şi / sau ruperea fibrelor musculare cu lezarea consecutivă a vaselor sangvine

Clinic:
 durere locală spontană de repaus şi la mobilizare
 deformare/bombare mai mult sau mai puţin delimitată a segmentului afectat, uneori cu o
zonă centrală fluctuentă
 echimoză supraiacentă
Evoluţie: către resorbţie/ dezvoltarea de supuraţii, flegmoane, fasceită, fenomene de
compresiune venoasă sau arterială

Tratament:
 pentru hematoame mici: tratament conservator – tratament topic local, antialgice,
antiinflamatorii
 pentru hematoame mari: tratament chirurgical - evacuare cu asigurarea hemostazei,
lavaj, drenaj
 ± tratament sistemic
 Tratamentul complicaţiilor

Edemul dur (edemul posttrumatic Secretan) - apare din cauza unor traumatisme periarticulare
ale membrelor, asociate sau nu cu fracturi; mai frecvent la nivelul articulaţiei radio-carpiene,
articulaţiilor distale ale membrului pelvin
Liposcleroza posttraumatică este mai frecvent întâlnită la persoanele obeze.

TRAUMATISEME DESCHISE – PLAGILE

 Clasificare etiopatogenică - plăgi - înţepate


- tăiate
- contuze
- muşcate
- prin arme de foc
 Clasificare anatomo-patologică:
- plăgi superficiale – care nu depăşesc stratul aponevrotic
- plăgi profunde – care interesează şi straturile subaponevrotice
În regiunile de proiecţie parietală a unor cavităţi naturale, plăgile profunde se împart în:
- plăgi nepenetrante – care nu afectează seroasa de înveliş
- plăgi penetrante – în care se lezează doar seroasa, fără afectarea organelor din interiorul
cavităţii (peritoneale, pleurale, pericardice)
- plăgi perforante – care interesează şi organelle
După criteriul temporal, respectiv după intervalul de timp dintre accident şi instituirea
tratamentului:
 plăgi recente – când prezentarea pacientului se face în primele 6 ore
 plăgi vechi – când prezentarea pacientului la medic şi tratamentul se realizează după mai
mult de 6 ore de la producerea traumatismului

PLAGILE INTEPATE:
Se caracterizează printr-un orificiu tegumentar mic, uneori chiar punctiform, cu marginile relativ
nete;
Sunt determinate de:
- corpuri ascuţite şi subţiri
- înţepături de insecte (± manifestări alergice)
Leziunile sunt localizate pe traiectul parcurs de agentul vulnerant
Cel mai frecvent sunt localizate la nivel plantar şi palmar, determinate de obiecte ascuţite cum ar
fi: cuie, spini, aşchii de lemn, sârmă ghimpată
Uneori plăgile pot fi foarte profunde, penetrante şi/sau perforante.

PLĂGILE TĂIATE
Margini regulate, lineare. De formă, traiect, mărime şi adâncime variabilă, în raport cu incidenţa
de acţiune şi forţa agentului traumatic.

PLĂGILE CONTUZE
Sunt soluţii de continuitate cu margini neregulate, anfractuoase şi devitalizate, produse prin
zdrobirea, plesnirea sau smulgerea ţesuturilor
Se caracterizează prin distrugeri neregulate, complexe, polimorfe, cu întinderi şi adâncimi
diferite
Prezintă un mare risc de suprainfectare (în special cu germeni anaerobi).
Mecanismul de producere are la bază efecte mecanice combinate între ele - strivire între două
planuri dure (agentul contondent şi planurile osoase), tracţiune, torsiune.
Mediul sarac în oxigen (microaerofilie), existenţa resturilor tisulare, a cheagurilor de sânge, a
hematoamelor, pH-ul acid, determină la acest tip de leziuni riscul cel mai înalt de dezvoltare a
tetanosului, a gangrenei gazoase, a fasceitei si miozitei necrozante.
Potentialul septic este amplificat atunci cand în profunzimea plăgii sunt reţinute: material teluric
(praf, pământ), resturi de îmbrăcăminte, fragmente ale corpului contondent.
PLĂGILE MUŞCATE
Sunt plăgi compuse, ce presupun implicarea mai multor mecanisme distincte : înţepare, zdrobire,
tăiere, dilacerare, rezultând o plagă cu evoluţie particulară
Sunt determinate de animale sau de om
Evoluţia este grevată de riscul infectării, din cauza bogăţiei diversităţii florei microbiene (infecţii
polimicrobiene, mixte, aerobe şi anaerobe)
Riscul transmiterii unor boli: turbarea (rabia), spirochetoza ictero-hemoragică (şobolani)

PLĂGILE ÎMPUŞCATE
Complexe, determină leziuni variabile cu risc vital în funcţie de traiectorie, de dimensiunile şi
energia cinetică a proiectilului
Plagile prin arme de foc
Proiectilele: - gloante (proiectile unice) sau explozibile, alice, schije

Plaga poate fi:


 unipolara (oarba) proiectilul a fost retinut in organism
 bipolara (trasfixianta) – prezinta un orificiu de intrare si altul de iesire
Intre cele doua orificii se creeaza “camera de explozie” sau “conul de penetratie’, cu distructii
tisulare importante

TRATAMENTUL PLAGILOR

 Toaleta locală a plăgii: sol. antiseptice, îndepărtarea corpilor străini şi a ţesuturilor


devitalizate
 Explorarea plăgii – evaluarea leziunilor posttraumatice
 Hemostaza chirurgicală
 Rezolvarea leziunilor asociate: nervoase, vasculare, osoase, tendinoase
 Sutura plăgii:
- per primam (primele 6 ore)
- per secundam (în plăgile puternic contaminate microbian, plăgile infectate)
 Antibioticoterapie orală/parenterală
 Profilaxia antitetanică
 Profilaxia antirabică
 ± Tratamentul şocului posttraumatic/hemoragic
TRAUMATISMELE MUSCHILOR

 Ruptura musculară - pe muşchi sănătos


- pe muşchi patologic (febră tifoidă, infecţii)
 Forme – completă, incompletă
 Frecvenţă
- drepţi abdominali
- cvadriceps (coapsă)
- biceps brahial
 Simptomatologie
- durere, hemoragie
- impotenţa funcţională
- leziunea de continuitate
 Tratament
- repaus
- chirurgical – sutură; imobilizare

Hernia musculară:
= hernierea muşchiului printr-o soluţie de continuitate a fasciei
- tibial anterior
- cvadriceps
- adductor
Apare la efort
Tratamentul – chirurgical – sutura fasciei

TRAUMATISMELE TENDOANELOR

 Secţiune
 Ruptura – rotulian; achilian
 Semne
- durere
- echimoză
- impotenţă funcţională
- leziune de continuitate
 Tratament
- sutură
- imobilizare în relaxare 12 zile
Contuzia prin strivire (Bywaters 1941):

Evoluţie:
1. Prima etapă
- instalarea leziunilor musculare (aspect de carne de peşte) ≈ 10 ore
2. A doua etapă
- edem-şoc → scurt interval de la decomprimare
- Na ↓; Ca ↑; K ↑ → ↑ ureea
3. A treia etapă – a fenomenelor renale → anurie → IRA
- mioglobinuria simplă
- nefropatia mioglobinurică

Tratamentul
1. Tratamentul leziunilor traumatice
 manşon pneumatic
 refrigeraţia
 chirurgical - incizii
- fasciotomii
- lavaj
- excizii
- amputaţie
2. Tratamentul stării de şoc
3. Tratamentul IRA - dializă renală

TRAUMATISMELE VASELOR PERIFERICE

Frecvenţă 2% din totalul traumatismelor


 ≈ 60 % membre pelvine
 7-12 % membre superioare

Etiopatogenie:
 compresiuni:
- directe
- indirecte
 striviri
 înţepătură, secţiune
 arme de foc
 iatrogene

Forme anatomo-clinice:
 contuzia
 plaga
 secţiunea completă

Contuzia arterială:
Durere persistenta care se accentueza în timp
Artera nepulsatilă
Se palpeaza ca un cordon dur
Semne de ischemie acută
Contuzia endarterei → tromboza arterială

Plaga arterială:
Soluţie de continuitate la nivelul unei artere
Forma:
 Oblice
 Punctiforme
 Liniare
Secţiune arterială
 Intreruperea totala a arterei
 Capetele arteriale se retractă
 Sângerarea poate să fie importantă

Semne clinice:
 Hemoragie externă
 Hematom: Voluminos / Uneori pulsatil
 Absenta pulsului distal → secţiunea totală
 Durere locala

Tratament:
Principii:
 Interventie de urgenta < 6 ore
 Restabilirea fluxului arterial in axul principal
 Asigurarea intoarcerii venoase
 Repararea leziunilor asociate
Tehnici chirurgicale
 Evacuarea hematoamelor + sutura plagilor
 Fasciotomii (pentru decompresiune)
 Rezectii limitate + protezare
 Ligaturi (vase mici)
 Amputatii
Tratamente complementare:
 Heparinoterapie
 Transfuzii de sange
 Imobilizare
 Tratamente cu antispastice +analgetice

TRAUMATISME VENOASE

Forme anatomo-clinice:
 Contuzia:
 Plaga:
- Simple
- Complexe
 Sectiunea venei
- Sectiunea totala a venei

Clinic:
 durere
 semne de tromboza
 sangerare
 echimoze
 hematoame

Tratament:
 Rezolvarea cauzelor
 Tratament anticoagulant
 Ligatura venelor
 Operatii restauratoare – grefe venoase
TRAUMATISMELE NERVILOR PERIFERICI

CLASIFICAREA ETIOLOGICĂ:
1. Leziunile deschise sau plăgile soldate cu secţiunea completă sau parţială a nervului. Sunt
produse de arme albe, cioburi de geam, proiectile, fragmente metalice.
2. Leziunile închise sau contuzii: afectarea nervului se produce prin elongaţie, compresiune
sau secţiune, rar completă, în focarul de fractură printr-un fragment osos.
3. Leziuni ischemice: în cadrul sindromului Volkmann, ca o complicaţie secundară unei
ischemii acute prin afectarea fluxului arterial în membrul traumatizat.
4. Avulsia rădăcinilor plexului brahial: este însoţită de ruptura durei mater şi formarea unui
meningocel posttraumatic.
5. Leziuni iatrogene: manevre de reducere a fracturilor sau luxaţiilor, imobilizare în poziţie
vicioasă, garou, puncţionarea nervului sau lezarea directă în cursul unei intervenţii
chirurgicale.

CLASIFICAREA CLINICĂ:
În concordanţă cu momentul apariţiei semnelor clinice de paralizie, putem diferenţia:
1. Paralizii posttraumatice imediate
2. Paralizii posttraumatice tardive produse după luni de zile de la accident, nervul fiind
afectat prin fibroză, hematom organizat sau calus vicios.

CLASIFICAREA ANATOMICĂ:
Are la bază leziunile anatomice suferite de structura nervului periferic.
După Seddon (1942) leziunile posttraumatice ale nervului se împart în 3 categorii:
1. Neurotmesis: reprezintă secţiunea totală a nervului. Regenerarea este imposibilă fără
intervenţie chirurgicală.
2. Axonotmesis: are ca substrat anatomic întreruperea axonului cu păstrarea tecii lui
Schwann şi a epinervului şi este consecinţa unei contuzii.
3. Neuropraxia reprezintă întreruperea funcţionalităţii dar nu a anatomiei vizibile a
nervului. Afectarea motorie se remite spontan în 2 până la 3 săptămâni.

TABLOU CLINIC:
Patru grupe mari de simptome definesc clinica leziunilor traumatice ale nervilor periferici.
1. . Tulburările de motilitate sunt de tipul leziunilor de neuron motor periferic: paralizia
parcelară, hipotonia şi atrofia muşchilor inervaţi de nervul lezat şi abolirea reflexelor
osteotendinoase (ROT) în teritoriul de distribuţie a nervului afectat.
2. Tulburările de sensibilitate: pot fi subiective sau obiective
3. Tulburările vegetative: sunt consecinţa lezării fibrelor vegetative din structura trunchiului
nervos.
4. Tulburări trofice
EXPLORĂRI COMPLEMENTARE:
 Examenul clinic
 Examenul neurologic
 Electromiografia (EMG)
 Mielografia şi IRM-ul furnizează informaţii morfologice utile prin vizualizarea
rădăcinilor nervoase.

TRATAMENT:
 Indicaţiile tratamentului chirurgical variază în funcţie de natura traumatismului şi tipul
leziuni nervoase.
 În traumatismele nervoase deschise restabilirea continuităţii nervului este obligatorie.
 Dacă pacientul se prezintă într-un serviciu de specialitate în primele 24 ore, se va efectua
intervenţia primară.
 Neurorafia: este indicată în leziunile ce implică o soluţie de continuitate la nivelul
trunchiului nervos de tip neurotmesis. Ea constă în sutura celor două capete ale nervului
secţionat.

Prognosticul leziunilor traumatice ale nervilor periferici este condiţionat de asocierea, la


actul chirurgical, a unui susţinut program recuperator.