ELABORAREA METODICĂ Nr.

TEMA: Leziuni odontale coronare. Etiopatogenia. Clasificări. Tabloul clinic.

1. Leziunile odontale coronare, caracteristica.

LOC reprezintă schimbări de structură, formă, volum, culoare, poziție a coroanei

dintelui; cuprind modificări a structurii țesuturilor dure cu sau fără lipsă de substanță; se
produce din diferite cauze.

2. Etiologia leziunilor odontale coronare.

Pot fi leziuni congenitale sau dobândite;

Leziuni congenitale sunt: amelogeneza imperfectă, dentina opalescentă ereditară,
displazia Capdepond, dentina opalescentă Hodge, dentinogeneza imperfectă și displazia
dentinei;
Leziunile dobândite pot fi carioase (caria) sau necarioase; cele necarioase pot fi
dobândite în perioada preeruptivă și posteruptivă;
În perioada preeruptivă: hipoplazia/ hiperplazia smalțului, anomalii de erupție, schimb
de culoare;
În perioada posteruptivă: pigmentația, eroziune, abraziune (fiziologică/patologică),
defect cuneiform, fluoroza, necroza țesuturilor dure, deficiențe de mineralizare,
traumatismul (trauma ocluzală în masticație, accident, lovitură (o vorbă-n plus – un
dinte-n minus) manevre brutale în timpul extracției, deraparea unui instrument
stomatologic, șlefuirea coroanelor cu un instruent descentrat).

3. De ce depinde patogenia LOC?

de factorul etiologic (natura, durata expunerii/ forța cu care a acționat) de starea

generală a organismului, de igiena bucală...

4. Clasificarea leziunilor odontale coronare după Black

 Clasa I – include cavitățile situate în șanțurile și gropițele smalțului pe suprafața

ocluzală a molarilor și premolarilor, în șanțurile și gropițele vestibulare sau orale, la fel
și în gropițele orale ale incisivilor superiori.
 Clasa II – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale molarilor și
premolarilor.
 Clasa III – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale dinților frontali, fără
lezarea unghiului incisiv.
 Clasa IV – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale incisivilor, cu lezarea
unghiului incisiv sau imposibilitatea păstrării acestuia.
 Clasa V – include cavitățile situate în treimea cervicală pe suprafața orală a tuturor
dinților.
 Clasa VI – include cavitățile situate pe marginea incizală sau vîrful cuspizilor.
5. Clasificarea LOC după V.Burlui, caracteristica clasei I – II

 Clasa I – anomalii de sediu, formă, volum, direcție; nu sunt leziuni propriu-zise, dar
reclamă aceleași metode de tratament ca și leziunile coronare;
 Clasa II – leziuni odontale coronare congenitale cu specific ereditar: amelogeneza
imperfectă, dentina opalescentă ereditară, displazia Capdepond, dentina opalescentă
Hodge, dentinogeneza imperfectă și displazia dentinei.

6. Clasificarea LOC după V.Burlui, caracteristica clasei III – IV

 Clasa III – leziuni odontale coronare dobândite înainte de erupția dinților: hipoplaziile
simple ale smalțului, hipoplaziile complexe și anomalii dentare prin radiații ionizante
(raze X, gamma, fluxuri de neutroni) în perioada preeruptivă.
 Clasa IV – leziuni odontale coronare dobândite în perioada posteruptivă; pot afecta
dentiția temporară și permanentă; pentru cea temporară: melanodonția Beltrami și
Romieux, vulnerabilitatea dentară și diferite leziuni coronare în formă de carie,
traumatisme, abraziune etc.; pentru cea definitivă: sdr. Dubreuill-Chambardel,
leziunile odontale consecutive intoxicațiilor medicamentoase, caria simplă galopantă,
leziuni prin radiații ionizante îndelungate, discromiile dentare, uzura dentară,
eroziunea chimică, eroziunea idiopatică, traumatisme.

7. Tabloul clinic al leziunilor odontale coronare.

Tabloul clinic este variat și constă din simptome subiective și obiective:

 subiective: durerea (depinde de gradul de afectare a organului pulpar); tulburări
fizionomice (mai mult în leziuni a grupului frontal); tulburări fonetice (în cazul unei
distrucții masive a coroanelor dinților frontali); tulburări de masticație (din cauza
durerii sau a suprasolicitării unui grup prin preluarea funcției grupului afectat).
 obiective:
ᵜ aspect cretos și modificări de culoare a coroanei;
ᵜ lipsa de substanță dentară dură (smalț, dentină);
ᵜ absența punctului de contact;
ᵜ în caz că lipsa de substanță se află la nivelul stopurilor ocluzale, dinții antagoniști
vor avea tendința să se deplaseze în sens vertical – ceea ce va conduce la un
dezechilibru static și dinamic în întregul sistem stomatognat (os, mușchi,
articulație);
ᵜ mai pot fi afectați: pulpa (pulpită acută/cronică), parodonțiul apical (acut sau
cronic, infectat pe cale pulpară, osoasă sau parodontală), parodonțiul marginal
(acut sau cronic, infectat de flora microbiană din leziunea coronară sau prin
traumatism direct);
ᵜ la nivelul ATM pot apărea crepitații, dureri, salt articular, degenerări ale meniscului
datorită traumatismelor cronice iar la nivelul mușchilor mobilizatori pot apărea
oboseala musculară, spasm, dezechilibru tonic ș.a. care pot duce la modificări de
relații mandibulo-craniene și apariția unor relații excentrice.
8. Care sunt factorii de care depinde gradul de pronunţare a simptomelor în leziunile
odontale coronare?

 de gradul de afectare a organului pulpar va depinde intensitatea durerii;

 de gradul de distrucție sau afectare a dinților frontali vor depinde tulburările
fizionomice și fonetice;
 de volumul de substanță lipsă de la nivelul stopurilor ocluzale sau de prezența durerii
va depinde gravitatea tulburărilor de masticație;
 durata acțiunii, intensitatea și natura factorului etiopatogenetic;
 ELABORAREA METODICĂ Nr 2

TEMA: Examenul clinic al pacienţilor cu leziuni odontale coronare, diagnosticul şi

indicaţiile către tratamentul protetic.

1. Consecutivitatea examenului clinic al pacientului cu LOC

I. Date personale: identitate, domiciliu, vârsta, sex, profesia, locul de muncă.
II. Examen subiectiv:
a. motivația: pacientul este încurajat să relateze despre cauza adresării la medic, se
dau întrebări suplimentare pentru a elucida tabloul clinic;
b. istoricul bolii: (studiul evoluției bolii și eficiența tratamentului); pacientului i se
adresează așa întrebări: când, după părerea sa a început boala?, care sunt cauzele?
cum a început și cum a decurs (acut/cronic)?, s-a aplicat vre-un tratament și care a
fost eficiența lui?
c. istoricul vieții: locul de naștere, trai, condiții de viață și alimentare (consistența
alimentelor, tipul de masticație), alte maladii generale (boli infecțioase (HIV, SIDA,
HBV, sifilis), reacții alergice la medicamente, substanțe anestezice, materiale
dentare, maladii cardio-vasculare, epilepsia, diabet, psihoze acute, astm bronșic),
xerostomie (sdr. Sjogren), hipoglicemie, obiceiuri vicioase, condiții de muncă, tipul
de activitate nervoasă superioară.
III. Examen obiectiv:
a. examen exobucal (p.5)
b. examen endobucal (p.6)
c. examen complementar (radiografia, analiza modelelor de studiu,
electroodontometria, termodiagnosticul, eficiența masticatorie)

2. Simptomele subiective a LOC

 durerea (diferit caracter, localizare, origine);
 tulburări fizionomice (traumatisme, anomalii de structură, formă, volum, poziție,
culoare, abraziune patologică);
 tulburări de masticație (ex: din cauza durerii, contacte premature);
 tulburări de deglutiție;
 tulburări de fonație (ex: fractura coroanelor grupului anterior)

3. Simptomele obiective a LOC

Simptome exobucale (sunt vizibile dacă leziunile odontale coronare sunt extinse și
modifică cu mult structura regiunii maxilo-faciale): asimetria feței, prăbușirea buzelor,
obrajilor, adâncirea șanțurilor periorale, căderea comisurii gurii, proeminența
mentonului, micșorarea teimii inferioare a feței, modificarea unghiurilor mandibulei.
Simptome endobucale: pentru leziunile coronare: tulburări de structură a țesuturilor
dure, de integritate coronară, formă, volum, direcție, poziție, culoare; pentru leziunile
parodontale: retracție gingivală, migrări, absența punctului de contact (treme,
diastemă), mobilitate patologică, inflamație parodontală, secreție gingivală, placă,
tartru.
4. Examenul subiectiv

a. motivația: pacientul este încurajat să relateze despre cauza adresării la medic, se dau
întrebări suplimentare pentru a elucida tabloul clinic;
b. istoricul bolii: (studiul evoluției bolii și eficiența tratamentului); pacientului i se
adresează așa întrebări: când, după părerea sa a început boala?, care sunt cauzele?
cum a început și cum a decurs (acut/cronic)?, s-a aplicat vre-un tratament și care a
fost eficiența lui?
c. istoricul vieții: locul de naștere, trai, condiții de viață și alimentare (consistența
alimentelor, tipul de masticație), alte maladii generale (boli infecțioase (HIV, SIDA,
HBV, sifilis), reacții alergice la medicamente, substanțe anestezice, materiale
dentare, maladii cardio-vasculare, epilepsia, diabet, psihoze acute, astm bronșic),
xerostomie (sdr. Sjogren), hipoglicemie, obiceiuri vicioase, condiții de muncă, tipul
de activitate nervoasă superioară.

5. Examenul exobucal

Se face inspecția regiunii maxilofaciale din față și profil, se atrage atenția la starea și
culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezența sau lipsa asimetriei faciale, linia de contact
și poziția buzelor, obrajilor, comisurilor gurii, gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale,
poziția mentonului, mărimea unghiurilor mandibulei, starea etajului inferior al feței
(prăbușirea buzelor sau a obrajilor (uni sau bilateral)).
Se face palparea digitală, atrăgând atenția la apariția durerilor în zona ATM, a
mușchilor, ganglionilor limfatici submandibulari, evidențiind starea lor.
Se examinează excursia condililor articulari (cu indexul în conductul auditiv extern) și
prin auscultație se depistează zgomotele articulare.
Se examinează cinematica mandibulară de deschidere și închidere a gurii.

6. Examenul endobucal

Se execută cu ajutorul instrumentelor în condiții de iluminare perfectă; se aplică

metodele: inspecție, palpare, percuție și sondare, paraclinice.
Se execută într-o anumită ordine:
a) raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea mușchiului
orbicular al buzelor;
b) dinții (integritatea, forma, sediul, direcția, culoarea, raportul porțiunilor supra și
intraalveolare; unii autori propun ca examenul să înceapă la mandibulă cu incisivii
centrali trecând în stânga apoi în dreapta, la fel și la maxilă; alții susțin că-i mai
rațional să se înceapă cu ultimul molar de pe o hemiarcadă și să termine cu
ultimul molar de pe cealaltă hemiarcadă, apoi la fel pe cealaltă arcadă; de
asemenea se face parodontometria, se evidențiază prezența plăcii și a tartrului;
 c) arcadele dentare: se face inspecția separată a arcadei dentare inferioare, apoi
superioare evidențiind: forma arcadelor (superioară semieliptică, inferioară
hiperbolică [forme atipice: V, U, M, liră, trapez]); existența, mărimea, numărul și
topografia breșelor; existența, caracterul și starea protezelor prezente (închidere
marginală); aria ocluzală; raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie.
d) raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);
e) mucoasa cavității orale;
f) apofizele alveolare și maxilarele (prin inspecție și palpare se precizează limitele
breșelor dentare, înălțimea, forma, lățimea și direcția apofizelor, distanța de la
planul de ocluzie la zona edentată; se verifică dacă sunt chisturi, odontoame,
dinți incluși, exostoze ș.a.)

7. Complicaţiile locale, loco-regionale şi generale ale LOC

 Estetice: depinde de gradul de vizibilitate și întindere a leziunii;
 Fonetice: depinde de volumul de substanță pierdut;
 Masticatorii: depinde de sensibilitatea dureroasă;
 Ocluzale: din cauza durerii poate să mestece pe cealaltă hemiarcadă sau din cauza
lipsei mari de țesut se produc migrări.

8. Elementele componente ale diagnosticului

1. afecțiunea principală (cauza solicitării asistenței stomatologice; se precizează

dereglarea morfologică, topografia, gradul și caracterul durerii, dereglări funcționale
(gradul de exprimare, etiologia și patogenia), dereglări fizionomice);
2. complicațiile provocate de afecțiunea principală (migrări, modificări ale arcadei,
ocluziei, abraziune patologică, mobilitate patologică, modificări ale DVO, trauma
fibromucoasei, disfuncții ș.a.)
3. afecțiunile concomitente (generale și stomatologice)

9. Formularea diagnosticului cu LOC.

10. Principiile de tratament protetic a leziunilor odontale coronare.

 Profilactic – educația sanitară pentru prevenirea sau temporizarea afecțiunilor

sistemului stomatognat; tratamentul protetic efectuat la timp pentru a păstra
integritatea SS pe o durată cât mai lungă; scopul este de a preveni influența negativă
a disfuncțiilor SS asupra altor sisteme și organe;
 Curativ – reabilitarea funcțională a SS prin intermediul protezelor și a diferitor
dispozitive (tratament);
 Biologic – tratament minim invaziv;
 Biomecanic – trebuie să fie un echilibru între presiune și capacitatea de a o
recepționa; complexul dinte-parodont poate suporta o oarecare presiune, suportul
muco-osos nu este prevăzut pentru așa ceva: asta trebuie de luat în considerație la
echilibrarea presiunilor masticatorii;
  Homeostazic – conservarea morfofuncțională a SS pentru un timp îndelungat,
pentru asta trebuie de creat un echilibru între toate elementele SS; când se
dereglează un component, sunt influențate celelalte;
 Ergonomic – amenajarea cabinetului, ținuta medicului, poziția pacientului,
organizarea lucrului ș.a. care sporesc productivitatea și eficacitatea muncii medicului.
11. Indicaţii locale şi generale către tratamentul protetic a LOC

Indicațiile generale către tratamentul protetic reies din proprietățile SS și a tractului

digestiv de a se adapta și compensa dereglarea actului de masticație (se mărește timpul
de masticație, secreția mai intensă a glandelor salivare și gastrice, bolul este mai mult
timp menținut în stomac, influențând funcția lui motorică.
Pierderea eficacității masticatorii până la 20% este compensată, de aceea nu este o
indicație generală, pierderea eficacității masticatorii cu 25-50% este o indicație relativă,
protezele fiind minuțios alese, daaar, pierderea a mai mult de 50% este o indicație
generală absolută.
O indicație generală absolută mai poate fi și dereglarea psihică din cauza lezării
dinților frontali cu afectarea fizionomiei și foneticii, mai ales la profesori, artiști,
funcționari publici.
Indicațiile locale: dacă nu se poate rezolva problema prin metode terapeutice.
A elaborat : Graur Daniela, gr.1705
Profesor : Rusu V.
 Metode de examinare paraclinice a LOC;
 Termometria;
 Electroodontometria;
 Radiografia sectoriala a dintilor;
 Ortopantomografia;
 Metode de diagnostic;
 Ocluziografia;
 Indexul ILSOD;
 Criteriile ocluziei functionale dupa L.Eni;
 Principii de tratament a LOC;
 Metode de tratament a LOC;
 examen complementar celui clinic, datele căruia
ne vor da posibilitate de a face o concluzie
definitivă asupra diagnosticului și a tratamentului
optim individualizat.

 EXAMINARE DIAGNOSTIC


MODIFICARI de :
-structura ;
-culoare;
-forma;
 -volum;
  Studiul modelelor ;
 Examenul radiologic :
- intraoral sau dentoparodontal;
- panoramic(ortopantomografia);
- tomografia;
- teleradiografia;
- cineradiografia;
- artrografia;
 Electroodontometria;
 Termodiagnosticul;
 Eficiența masticatorie;
 Ocluzografia;
 Indexul ILSOD.
 Presupune determinarea
recției dintelui la excintanți
termici (fierbinte, rece), cu
ajutorul caruia se determină
starea pulpei dentare.
 Se realizează prin irigare;
 Aplicarea unui bulet de vată
îmbibat cu apă fierbinte (
>50°C), sau rece (<+10°C)
 In caz de afecțiuni ale pulpei
dentare de caracter inflamator
sau leziuni ale țesuturilor
dure, la aplicarea excitanților
termici se declanșează o
reacție doloră acută.
 oferă posibilitatea de a preciza starea țesuturilor dure
ale dinților, depistarea diverselor LOC.
 prezintă informații esențiale doar pentru zone reduse
ale cavității bucale;
 Tehnica simpla – pacientul trebuie sa stea
cîteva secunde în poziție fixă, ca imaginea
radiologică sa se poată înregistra pe film
 Procedură rapidă, durează doar cîteva
minute.
 este o reprezentare radiologica panoramica a caviatii
orale, fiind o metoda de investigatie ce permite
vizualizarea in ansamblu a dentitiei (tuturor dintilor) si
a elementelor maxilo-faciale inconjuratoare (osul
maxilar si mandibula, sinusul maxilar, articulatiile
temporo mandibulare).
Zone explorate OPG
 - Doza extrem de scazuta de radiatii
 - Confort pentru pacienti.
 - Inalta calitate si definitie a imaginii (ultra high
definition).
 - Sistem avansat de autofocus si reducere a vibratiilor
 -Asigura o imagine fidela in orice conditii eliminand
miscarea.
 - Sistem avansat de reducere a artefactelor de
imagine (metal artifact removal technology).
 - Timp redus al manoperei. In mai putin de un minut
obtinem o imagine de inalta calitate ce va intra
automat in baza noastra de date fiind accesibila de
oriunde din clinica.
 LOC provoacă diferite  Pentru determinarea
afecțiuni ale pulpei gradului de excitare
dentare. electrică se folosește
Electroodontodiagnosticul electroodontomentrul
permite să stabilim pragul (EPM-9).
de sensibilitate a
sistemului nervos dentar
care indică starea pulpei
și a periodonțiului.
 Mod de utilizare:
Dintele se izolează, se amplasează electrodul activ pe marginea
incizală, pe fața ocluzală, care transmite curent electric la dinte.
La momentul apariției sensibilității se fixează cifra care indică
mărimea curentului.
Pragul dinților sănătoși este de 2-6 mkA, la inflamația pulpei
poate ajunge la valoarea de 40 mkA.
 Studiază dinamica mandibulară și contactul interdentar
 • Presupune mai multe tipuri de investigări:
• Studiul mişcărilor limită
Posselt şi Lavigne au înregistrat mişcările mandibulei în plan
sagital, orizontal şi vertical,înscriind traiectoria punctului
interincisiv în timpul mişcărilor limită.
Prezenţa unor disfuncţiimodifică aspectul diagramei lui
Posselt. în cazul existenţei unor puncte de interferenţă,
peînscrierea saghală apar alterări ale traseului 1-2, ceea ce
presupune prezenţa unor obstacole petraiectoria dintre
intercuspidarea maximă şi relaţia centrică. O ocluzie
deschisă frontală duce la dispariţia ghidajului ocluzal
anterior. Acelaşi fenomen se petrece şi în cazul unei
edentaţii frontale sau al unei prodenţii accentuate.
  Studiul miscărilor funcționale
Scoala romaneasca (Eni L.) considera ca o ocluzie
functionala trebuie sa raspunda urmatoarelor cinci
criterii:
1. Stopuri ocluzale stabile, multiple si simultane in R.C.
si I.M.
2. Ghidaj anterior armonizat cu miscarile functionale ale
mandibulei si posibilitatile A.T.M.
3. Dezocluzia dintilor laterali in propulsie
4. Dezocluzia dintilor laterali de partea nelucratoare in
lateralitate
5. Absenta interferentelor pe partea lucratoare in
lateralitate indiferent de tipul ghidajului.
 Reprezintă indicele leziunii suprafeței ocluzale
a dinților.
 Se calculează: raportul dimensiunii suprafeței
atacate la suprafața ocluzală :
• 0.2-0.3:incrustație metalica;
• 0.4-0.5:incrustație pe cuspizi;
• >0.6 coroana de acoperire.
 anatomo-clinic – stabilirea existenței LOC;
 topografic – consemnează suprafața și dintele
(M;D;O;V)
 etiologic – cauza apariției LOC (carioasă,
traumatică,ereditară etc)
 funcțional – precizează tulburările funcțiilor
SS, prin gradul de afectare a masticației,
fizionomiei, foneticii, deglutiției etc.
 Complicații
 Curativ
refacerea integrității morfologice și reabilitarea funcțională a SS prin
intermediul protezelor si a diferitelor dispozitive.
 Profilactic
prevenirea afecțiunilor SS, păstrînd integritatea lui pe o durată cît mai mare.
Biologic

prevede ca orice metodă de tratament sau intervenție să aibă o influență
pozitivă asupra organelor si sistemelor întregului organism.
 Biomecanic
echilibru eficient al raportului de rezistență dintre substratul biologic al
cîmpului protetic și proteze/dispozitive.
Homeostazic
conservarea morfofuncțională a SS pentru un timp îndelungat.
  Reconstituire coronară
se aplică în leziuni nu prea întinse în suprafață și
profunzime, în scopul asigurării rezistenței, retenției
stabilității.
 Acoperire
constă în aplicarea microprotezelor dentare de acoperire,
individualizate, ce refac morfologia si funcția
coroanelor naturale.
Substituție

aplicarea microprotezelor ce substituie în întregime
coroana naturală a dintelui.
 ELABORAREA METODICĂ Nr 4

TEMA: Indicaţii şi tratamentul protetic a pacienţilor cu leziuni odontale coronare cu

incrustaţii intra şi extratisulare (inlay-uri, onlay-uri)

1. Indicaţii la tratamentul protetic a pacienţilor cu LOC cu inlay-uri şi onlay-uri

Inlay:
 Cavităţi de clasa I, II, V de mărime medie, dacă creasta marginală și suprafaţa opusă
sunt intacte;
 tratamentul disfuncţiilor mandibulare prin refacerea morfologiei coronare conform
principiilor ocluziei funcţionale;
 imobilizarea (șinarea) dinţilor parodontici;
 elemente de agregare pentru punţi în edentaţii reduse;
 în zona laterală ca menţinător de spaţiu până la protezarea definitivă;
 ca sistem special de menţinere și stabilizare pentru proteza scheletată;

Onlay:
 leziuni coronare mezio-ocluzo-distale;
 cavităţi de clasa IV de mărime medie
 leziuni coronare întinse cu cuspizi vestibulari sau orali intacţi

2. Clasificarea cavităţilor carioase după Black, Ţitrin, Kurilenco

Black:
Clasa I – include cavităţile situate în șanţurile și gropiţele smalţului pe suprafaţa
ocluzală a molarilor și premolarilor, în șanţurile și gropiţele vestibulare sau orale, la fel și
în gropiţele orale ale incisivilor superiori.
Clasa II – include cavităţile situate pe suprafeţele proximale ale molarilor și
premolarilor.
Clasa III – include cavităţile situate pe suprafeţele proximale ale dinţilor frontali, fără
lezarea unghiului incisiv.
Clasa IV – include cavităţile situate pe suprafeţele proximale ale incisivilor, cu lezarea
unghiului incisiv sau imposibilitatea păstrării acestuia.
Clasa V – include cavităţile situate în treimea cervicală pe suprafaţa orală a tuturor
dinţilor.
Clasa VI – include cavităţile situate pe cuspizi premolarilor și molarilor și marginea
incizală a grupului incisiv.

Ţitrin: pentru incrustaţii din aliaje:

Clasa I – varietăţi de leziuni localizate pe suprafeţele orizontale (ocluzal) ale dinţilor;

 Clasa II – varietăţi de leziuni localizate pe suprafeţele verticale (proximal, vestibular,
oral);
Clasa III – leziuni mixte.
Kirilenco: pentru incrustaţii din acrilat:
Clasa I – leziunile dinţilor devitalizaţi;
Clasa II – leziunile dinţilor vitali, care în dependenţă de localizare:
 leziunile situate pe una sau ambele suprafeţe coronare proximale sau proximală –
ocluzală a dinţilor laterali;
 leziunile dinţilor frontali situate pe suprafeţele proximale cu defecte unghiulare;
 leziuni pe orice suprafeţe în afară de cele proximale;
 leziuni atipice.

3. Definiţie „ILSOD”, metoda de determinare

ILSOD - indicele leziunii suprafeţei ocluzale a dinţilor.

Metoda de determinare: raportul dimensiunii suprafeţei atacate la suprafaţa ocluzală
Rezultate:
• 0,2-0,3 mm2 – se recomandă incrustaţie metalică;
• 0,4-0,5 mm2 – se recomandă incrustaţie ce se extinde pe cuspizi;
• >0,6 mm2 – se recomandă să se acopere toată suprafaţa ocluzală.

4. Zonele periculoase a dinţilor după Gavrilov şi Abolmosov. Importanţa practică

Sunt niște zone în care prepararea ţesuturilor dure trebuie făcută cu o mai mare
atenţie, pentru că există pericolul de deschidere a camerei pulpare.

5. Clasificarea incrustaţiilor.

După raportul cu dintele:

 Inlay – se introduce într-o cavitate
 Onlay – acoperă o suprafaţă preparată
 Pinlay – onlay solidarizat prin tije în profunzimea ţesutului dentar
 Inlay-onlay – o combinaţie din cele două varietăţi
 Inlay corono-radicular – incrustaţie intratisulară cu prelungire în rădăcină

După scopul urmărit:

 incrustaţii ce restabilesc morfologia coronară și funcţia dintelui
 incrustaţii ca element de agregare a diferitor lucrări protetice
 incrustaţii pentru echilibrarea presiunii masticatorii
 incrustaţii pentru șinare
 incrustaţii cu funcţii mixte
 După material:
 Metalice (nobile și inobile)
 Acrilice
 Ceramice
 Mixte (metalo-ceramice, metalo-acrilice)

După metoda de realizare a machetei:

 Direct
 Indirect
 Mixt

După numărul suprafeţelor dinţilor care vin în contact cu incrustaţia extratisulară:

 monofeţe
 bifeţe
 trifeţe
 quadrifeţe

Conform modului de confecţionare:

 într-o ședinţă
 în două ședinţe

6. Particularităţile preparării dinţilor sub incrustaţii intratisulare.

Principii generale pentru cavităţi carioase formate după Black:

 marginile trebuie să fie netede, drepte, fără zimţi, marginile subminate, fără dentină
subiacentă trebuiesc înlăturate;
 îndepărtarea minuţioasă și completă a dentinei carioase;
 extensia întru profilaxie până în zonele imune pentru profilaxia recidivei;
 cavitate în formă de casetă este optimă pentru o retenţie și stabilitate maximă a
obturaţiei;
 pereţii și podeaua trebuie să formeze un unghi drept;
 pereţii trebuie să fie divergenţi (6-10o) și plani;
 podeaua trebuie să fie plată și să crepiteze la sondare;
 trecerea unui perete în altul trebuie să fie sub un unghi;
 cavitatea poate avea o configuraţie din cele mai variate.

7. Particularităţile preparării dinţilor sub incrustaţii extratisulare

a) Stabilirea conturului marginal - marginile vestibulare plasate într-o zonă care să

permită accesul pentru igienizare, dar în acelaşi timp să nu fie prea vizibile (suferă
esteticul);
b) Crearea formei de retenţie şi stabilitate – se fac șanţuri paralele sau ușor convergente
între ele (5-6o) pe suprafaţa proximală;
c) Crearea formei de rezistenţă – un șanţ transversal și 2 verticale pe suprafeţele
proximale;
d) Prepararea pereţilor axiali – cât mai paraleli între ei
e) Prepararea zonei terminale gingivale – preferabil în chanfrein

8. Fazele clinico-tehnice la confecţionarea incrustaţiilor intratisulare prin metoda

directă

Clinic: prepararea dintelui și modelarea machetei.

Laborator: ambalarea machetei incrustaţiei pentru transformarea ei în acrilat sau metal.
Clinic: proba incrustaţiei în cavitatea bucală și individualizarea reliefului morfofuncţional.
Laborator: finisarea incrustaţiei (netezire, lustruire).
Clinic: fixarea incrustaţiei prin cimentare în cavitatea bucală.

9. Confecţionarea incrustaţiilor într-o vizită. Dezavantaje

Procesul începe cu prepararea cavităţii, apoi dintr-un dinte acrilic standard se

secţionează o plăcuţă ce corespunde configuraţiei cavităţii de pe suprafaţa vestibulară a
dintelui; urmează prepararea pastei acrilice și aplicarea ei în cavitate, după care se
ajustează și plăcuţa din dintele acrilic; după priză se prelucrează și cimentează.
Dezavantaje: acrilatul auto se colorează repede și are acţiune nocivă asupra pulpei
(trebuie de folosit lacuri dentare); plăcuţa secţionată din dintele standard se adaptează
foarte greu și adesea neprecis.

10. Definiţie „onlay”, varietăţi

O microproteză utilizată în tratamentul protetic prin reconstrucţie a coroanei dintelui,

în cazul leziunilor coronare care afectează ca întindere unul sau mai mulţi cuspizi ai
dinţilor laterali

11. Indicaţii şi contraindicaţii la tratamentul LOC cu onlay-uri

Indicaţii:
 leziuni coronare prea întinse, ţesutul sănătos remanent nefiind apt să susţină o
obturaţie dar nu într-atât de grav încât să fie necesară metoda de acoperire.

Contraindicaţii:
 dinţi temporari;
  leziuni coronare întinse sau greu accesibile;
 pacienţi cu predispoziţie la caria dentară;
 pacienţi cu vârsta mai mică de 18 ani;
 dereglări psihice.

12. Tehnica preparării dinţilor de suport pentru onlay-uri

vezi p. 7
Instrumentar necesar preparării:
 Instrument diamantat cilindro-conic subţire cu vârf rotunjit (aproximativ 0,8 mm)
(granulaţie medie sau mare).
 Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit de dimensiune normală
aproximativ 1,2 mm (granulaţie fină).
 Instrument diamantat în formă de flacără, scurt, subţire şi efilat.
 Instrument diamantat pentru chanfrein.
 Instrument diamantat în formă de minge de fotbal sau roată de moară (granulaţie
medie).
 Freze cilindro-conice sau fisură din carbid-tungsten.
 Freză rotundă de diametru mic din carbid-tungsten.
 Freză burghiu cu diametru mic.
 Freză con invers din carbid-tungsten.
 Pietre de finisare.
 Oglindă.
 Sondă parodontală.
 Dălţi

13. Fazele clinico-tehnice la confecţionarea onlay-urilor

 Clinic: prepararea dintelui, amprentarea cîmpului protetic și determinarea ocluziei

centrice.
 Laborator: realizarea modelului din material dur, modelarea machetei incrustaţiei
și transformarea în materialul solicitat (acrilat, aliaj) sau depunerea și arderea
maselor ceramice (porţelan).
 Clinic: proba incrustaţiei în cavitatea bucală și individualizarea reliefului
morfofuncţional.
 Laborator: finisarea incrustaţiei (netezire, lustruire).
 Clinic: fixarea incrustaţiei prin cimentare în cavitatea bucală.
 ELABORAREA METODICĂ Nr 5
TEMA: Indicaţii şi tratamentul protetic a pacienţilor cu leziuni odontale coronare cu coroane de înveliş
metalice ştanţate

1. Indicaţii şi contraindicaţii la tratamentul LOC cu coroane de înveliş metalice ştanţate

Indicaţii:
 LOC care nu se pot trata prin reconstruire (cu incrustații);
 În tratamentul leziunilor odontale coronare provocate de lipsă de substanță sau de leziuni de structură a
țesuturilor dure cînd terapia conservativă sau prin reconstruire este imposibilă sau ne-efectivă.
 În terapia leziunilor odontale coronare ce modifică culoarea dintelui.
 În caz de prezență a obturațiilor masive ce predispun coroana la fracturare.
 În tratamentul anomalliilor de volum, formă şi de poziție ca mijloace de refacere a armoniei coronare şi
a arcadelor dentare.
 La necesitatea restabilirii punctelor de contact interdentar.
 Ca elemente de agregare a lucrărilor protetice fixe, mobilizabile şi a aparatelor ortopedice.
 La traumele dentare.
 Ca elemente de agregare a şinelor de imobilizare în tratamentul leziunilor parodontale.
 Ca mijloace terapeutice aplicate în disfuncția ocluzală, contribuind la reconstituirea morfologică şi
funcțională a suprafețelor ocluzale ale dinților (abraziunea patologică).
 În tratamentul ortodontic în calitate de dispozitive provizorii.
 În tratamentul deformațiilor arcadelor dentare, când se implică şlefuirea dinților înclinați, deplasați în
plan vertical sau alte direcții.
 În scop de profilaxie a abraziunii patologice a dinților în fazele incipiente.
 În ortopedia maxilo-facială pentru fixarea aparatelor curative și a protezelor maxilo-faciale.
 Zona laterală.

Contraindicaţii:
 igiena orală deficitară;
 inflamații gingivale;
 leziuni carioase netratate sau tratate incorect;
 tratament endodontal incorect;
 distrucții coronare mari, care interesează mai mult de jumătate din coroana dintelui;
 dinți înclinați cu mai mult de 30o față de planul de ocluzie;
 dinți mobili, care nu pot fi consolidați după tratament parodontal;
 coroane clinice prea scurte;
 pacienți cu maladii generale care nu pot suporta succesiunea procedurilor terapeutice din cursul
realizării unei proteze fixe;
 pentru că sunt metalice, nu se fac în zona frontală, din considerente estetice.

2. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor de înveliş metalice ştanţate

 Clinic: prepararea dintelui, amprentarea, protecția plăgii dentinare, aprecierea relației de ocluzie.
 Laborator: confecționarea modelelor şi poziționarea lor în simulatoare; modelarea machetei coroanei
(subdimensionat cu 0,2-0,28mm); realizarea patricei din ghips; confecționarea patricelor din aliaj uşor
fuzibil (una pentru ștanțarea preventivă, a doua pentru cea definitivă); ştanțarea preventivă şi definitivă;
prelucrarea şi proba coroanei pe patricea (bontul) din ghips.
 Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală.
 Laborator: prelucrarea chimică, finisarea şi lustruirea coroanei.
 Clinic: proba definitivă şi cementarea coroanei în cavitatea bucală.

3. Etapele preparării dintelui sub coroana metalică ştanţată, cerinţele către dintele corect preparat.
 Etape: prepararea suprafețelor proximale, vestibulare, orale şi ocluzale, utilizînd diferite instrumente cu
acțiune abrazivă din carborund sau diamantate la viteze convenționale.

Cerinţe:
 conicizarea bontului să fie abia perceptibilă cu ochiul liber;
 suprafețele plane să nu fie plane, dar rotunjite;
 perimetrul ocluzal să fie mai mic sau să corespundă secțiunii transversale la nivelul coletului;
 spațiul interocluzal să fie egal cu grosimea viitoarei coroane.

4. Tehnica clasică de preparare a dintelui sub coroana metalică ştanţată

Etapele: prepararea suprafețelor proximale, vestibulare, orale şi ocluzale.

Prepararea suprafeţelor proximale. Se face cu scopul desființării punctelor de contact şi deretentivizării
lor. Aceste suprafețe se şlefuiesc cu discurile metalice de separare pînă la un paralelism cu axul dintelui.
Prepararea se va realiza prin tehnica de şlefuire progresivă sau prin tehnica de tăiere în felie.
 Șlefuirea progresivă se face cu discul activ pe o față care se introduce la nivelul punctului de contact, din
partea ocluzală spre spațiul interdentar și cu mișcări de rotație se înaintează spre colet; după desființarea
punctului de contact se realizează prepararea definitivă a suprafeței proximale mișcând discul spre
vestibular și oral conform structurii coronare. (este pericol de lezare a țesuturilor moi; pentru a o evita, se
lucrează la turații mici, medicul fixează bine mâna de arcada dentară iar asistentul îndepărtează obrazul,
buzle, limba, protejează planșeul cu oglinda);
 Tăierea în felie se face cu discul activ pe muchie sau pe ambele fețe; mai întâi se notează un punct
supragingival corespunzător coletului dentar, apoi discul se introduce la 1-1,5mm de la creasta marginală
proximală a dintelui și se mișcă progresiv spre colet.
Prepararea suprafeţelor vestibulare și orale. Se începe cu suprafața vestibulară; se face cu scopul
reducerii ecuatorului anatomic de pe suprafețele vestibulară și orală. Se folosesc pietre în formă de roată,
cilindru, sau cilindro-conice de diferită granulație și mărime. Viteza de preparare se stabilește în raport de
sensibilitatea pacientului. Instrumentarul abraziv trebuie să aibă sensul de rotație transversal sau dinspre
colet spre ocluzal, pentru a reduce vibrația. Axul de menținere a abrazivelor trebuie să fie tangent la axul
corono-radicular al dintelui; se fac mișcări dinspre mezial spre distal, apropiindu-ne treptat de zona
parodonțiului marginal fără a leza țesuturile vecine. După prepararea feței vestibulare se prepară fața orală.
Ambele fețe trebuie să fie netede, fără retenții, paralele sau slab convergente.
Prepararea suprafeţei ocluzale. Se prepară un strat de 0,25-0,3mm; se folosesc instrumente abrazive de
carborund sau diamantate în formă lenticulară, sferică, cilindrică, cilindro-conică, con invers, romb de diferite
dimensiuni fixate la piesa dreaptă sau contra unghi. Prepararea se face astfel încât să se respecte morfologia
naturală a suprafeței ocluzale.
Prepararea muchiilor se face cu abrazive cilindrice, cilindro-conice, con invers sau discuri concave, pentru
ca coroana să nu depășească perimetrul coletului și să lezeze parodontul marginal.
Prepararea la colet se face fără prag, tangențial la festonul gingival.
Finisarea se face cu abrazive de granulație fină, dar să nu fie perfectă, pentru ca rugozitățile să participe la
retenția microprotezei.
Controlul preparării se face vizual, cu ajutorul oglinzii, cu ajutorul sondei, dar și cu ajutorul sârmei
maleabile de 0,2-0,3mm, care se adaptează la colet și se ridică; dacă se ridică cu ușuriță și nu are obstacole,
atunci prepararea este corectă. Pentru control se mai poate de amprentat și turnat un model de studiu pe
care se examinează prepararea (da cred că nu o mai face nimeni).

5. Tehnica modernă de preparare a dintelui sub coroana metalică ştanţată

Etapele: prepararea suprafețelor proximale, vestibulare, orale şi ocluzale.

Prepararea suprafeţelor proximale. Metoda modernă prevede utilizarea frezelor de turbină conice,
cilindrice, flacără şi alte forme cu intervale de răcire continuă cu aer şi apă (pentru a nu supraîncălzi dintele).
În aceste intervale de timp medicul va realiza un control al calității preparării. Pentru desființarea ariei de
contact se folosește freza diamantată în formă de flacără; mișcările sunt ocluzo-gingivale și în plan orizontal.
A se evita lezarea dintelui adiacent; se pot folosi matrici interdentare. După desființarea punctului de contact
se continuă cu un instrument de mărime mai mare și formă adecvată tipului de preparare: fără prag.
Prepararea suprafeţelor vestibulare şi orale. Această intervenție se efectuează în vederea reducerii
ecuatorului anatomic de pe suprafețele orale și vestibulare ale coroanei dintelui. Se face unul sau mai multe
șanțuri, la distanță de 2mm unul față de altul, pe fața vestibulară (pentru a marca grosimea țesutului ce
urmează a fi șlefuit). Ulterior, cu freza se îndepărtează porțiunea de smalț și dentină dintre șanțurile create.
Suprafața trebuie să fie rotunjită și să se înscrie pe curbura axială și mezio-distală a coroanei dintelui.
Prepararea suprafeţei ocluzale. Mai întâi în fisurile intercuspidiene cu ajutorul unei freze sferice se
șlefuiesc șanțuri de ghidaj cu o adâncime de 1mm. Conducându-ne de profunzimea șanțurilor create se vor
prepara versantele cuspidiene interne, apoi cele externe. Cantitatea de substanță șlefuită se verifică vizual, cu
ajutorul hârtiei de articulare (se îndoaie în mai multe straturi ca să aibă o grosime corespunzătoare) sau cu
masă termopastică (acolo unde s-a preparat insuficient masa este mai subțire sau perforată). Controlul
profunzimii de preparare trebuie să fie efectuat atât în ocluzie centrică, cât și în ocluzie de propulsie,
protruzie și de lateralitate.
Prepararea la colet se face fără prag, tangențial la festonul gingival.
Prepararea muchiilor se face cu abrazive cilindrice sau cilindro-conice sau con invers, pentru ca coroana să
nu depășească perimetrul coletului și să lezeze parodontul marginal.
Finisarea se face cu abrazive de granulație fină, dar să nu fie perfectă, pentru ca rugozitățile să participe la
retenția microprotezei.
Controlul preparării se face vizual, cu ajutorul oglinzii, cu ajutorul sondei, dar și cu ajutorul sârmei
maleabile de 0,2-0,3mm, care se adaptează la colet și se ridică; dacă se ridică cu ușuriță și nu are obstacole,
atunci prepararea este corectă. Pentru control se mai poate de amprentat și turnat un model de studiu pe
care se examinează prepararea (da cred că nu o mai face nimeni).

6. Instrumente abrazive utilizate la prepararea dintelui sub coroana ştanţată

Pentru metoda clasică: discuri active la margină, active pe o față sau pe ambele, din carborund sau
diamantate;
Pietre de carborund sau diamantate de dimensiuni, configurații și granulații diferite;
Freze conice, cilindrice, flacără, con invers, sferice ș.a.
 Ele se atașează la piesele de mână. (micromotor/turbină)

7. Complicaţiile posibile în timpul preparării şi după. Profilaxia.

 temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu cât este mai mare viteza de
rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât mai repede se mărește temperatura dintelui;
a se prepara cu pauze și răci cu apă;
 factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare granulația frezei, cu atât e mai
mare vibrația;
 deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar; a se controla grosimea
de țesut preparat;
 necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau traumatizarea în timpul deschiderii
camerei pulpare;

8. Metode de anestezie la prepararea dinţilor sub coroane de înveliş

Anestezie infiltrativă; la orificiul infraorbital, tuberozitate, canal incisiv, nervul palatin pentru arcada
superioară și la spina Spix pentru arcada inferioară.

9. Metode şi tehnica amprentării la confecţionarea coroanelor metalice ştanţate

Se obțin amprente totale de lucru și amprente auxiliare. Amprentă trebuie să redea precis zona coletului
dinților preparați și să ofere posibilitatea obținerii unui model de lucru corect;
Pentru modelul de bază se ia amprentă în doi timpi:
La prima etapă cu ajutorul unui material special introdus în lingura de amprentare se va obține amprenta
preliminară (sau portamprentă pentru materialul fluid al stratului doi). După uscarea acestei amprente în
locașurile corespunzătoare se introduce material elastic fluid iar amprentă din nou se introduce în cavitatea
bucală.
Pentru modelul auxuliar (dinții antagoniști) se ia amprenta auxiliară, într-un timp: pe lingură se depune
material amprentar și se introduce în cavitatea bucală unde se presează pe câmpul protetic.

10. Metode de protecţie a plăgii dentinare

Sunt utilizate mijloace chimice (impregnare) și mecanice (lacuri sau coroane provizorii)
Chimice: nitratul de argint folosit în formă de soluție apoasă de 30% sau clorură de zinc de 30-40%
Mecanice: cel mai frecvent este folosit lacul de fluor sau lacul celuloid de 5%; coroanele provizorii de
protecție pot fi confecționate din acrilat individual cât și sub formă prefabricată din celuloid transparent
policarbonat sau acrilat, apoi se cimentează pe dintele preparat.

11. Cerinţele către coroana de înveliş metalică ştanţată

Să se adapteze intim la bont (ceea ce nu este totdeauna realizabil); să redea morfologia dintelui restaurat;
să stabilească contacte fiziologice cu dinții vecini și antagoniști; să aibă suprafață netedă, fără margini
ascuțite; să aibă o grosime uniformă, să nu aibă perforații, să nu producă efectul de galvanism ș.a.

12. Opinii asupra raportului marginii coroanei cu sulcusul dento-gingival

În privința raportului marginii coroanei ştanțate cu parodontul marginal exista trei opinii:
a) marginea coroanei trebuie să pătrundă în sulcusul dentogingival cu 0,2— 0,3 mm;
b) marginea coroanei trebuie numai să ajungă la marginea gingivală;
c) marginea coroanei să nu ajungă la cea gingivală cu 1,5-2mm.
Conform primei opinii dacă marginea coroanei nu este înfundată în sulcusul dentogingival, în zona
terminală ea creează un punct de retenție pentru produsele alimentare.
A doua opinie confirmă că marginea coroanei cu o grosime de 0,25—0,3 mm nu poate fi introdusă în
sulcusul dentogingival, fiind însă forțată, ea provoacă leziunea țesuturilor din această zona ca rezultat al
căreia survin inflamația, retracția gingiei şi apariția pungii dento-parodontale.
Autorii concepției a treia susțin, că marginea coroanei trebuie să se termine cu 1,5—2 mm pînă la
parodontul marginal prevenindu-se astfel acțiunile nocive ale marginii coroanei asupra parodontului
marginal. Ei recomandă ca marginea coroanei să fie subțiată maximal prevenind crearea punctului de
retenție a alimentelor.
Autorii cărții ”Protetica dentară” consideră că raportul marginii coroanei cu parodontul marginal trebuie să
fie apreciat individual reieşind din particularitățile tabloului clinic, şi că marginea coroanei trebuie să cuprindă
strâns dintele oriunde se va termina.

13. Metoda efectuării probei coroanelor de înveliş metalice ştanţate

Primind coroana confecționată în laborator medicul se convinge dacă ea este de pe dintele dat, apreciază
dacă corespund formele anatomice, o prelucrează cu etanol, eter și efectuează proba.
Dacă contactele proximale sunt modelate în surplus, acestea împiedică inserție completă a coroanei. În
acest caz se fac retușări necesare până când marginea coroanei ajunge peste tot la limita coletului.
Când se efectuează proba se atrage o atenție deosebită raportului dintre marginea coroanei și
parodonțiului marginal; pentru a evita lezarea lui coroana trebuie atent mișcată spre colet ținând cont de
raportul ce se creează. Acele sectoare care ajung primele la nivelul parodontului marginal se supun șlefuirii
până nu vom atinge contact intim pe toată suprafața.
După adaptarea marginală a coroanei urmează verificarea contactului ocluzal care se determină vizual cu
ajutorul hârtiei de articulație sau cu o folie de ceară atrăgând atenția la contactul cuspizilor, la fel și cu dinții
vecini.

14. Complicaţiile posibile la proba coroanelor de înveliş ştanţate. Profilaxia.

  contactele proximale sunt în surplus – se fac retușări cu freza, dar este riscul de a perfora coroana, sau se
îndoaie cu cleștele crampon, dar este riscul de a deforma prea tare zona coletului; se poate de corectat
forma cu ciocanul pe nicovală;
 coroana este prea înaltă, realizând puncte de contact prematur – se retușează marginea (la colet);
 coroana este îngustă la colet – se lărgește un pic cu cleștele crampon sau pe nicovală;
 coroana este prea largă la colet – marginea se conturează cu cleștele crampon sau în formă de cioc;
Profilaxia ține de prepararea corectă, amprentarea corectă, realizarea corectă a etapelor tehnice.

15. Tehnica fixării coroanelor de înveliş metalice, complicaţii. Profilaxia

 dintele stâlp este izolat (rulou de vată), dezinfectat (alcool), degresat (eter) și uscat (jet de aer cald);
 este preparată pasta de cement fosfat sau visfat, apoi se tapetează pereții interiori ai coroanei;
 coroana este aplicată pe bontul dintelui preparat, ajustând-o în poziția corectă;
 după priza cementului, se înlătură surplusurile fără a leza parodonțiul marginal;
 pacientul să nu consume nimic timp de 2 ore.
 ELABORAREA METODICĂ Nr 6

TEMA: Indicaţii şi contraindicaţii la tratamentul protetic a pacienţilor cu leziuni odontale

coronare cu coroane de înveliş metalice turnate

1. Indicaţii şi contraindicaţii la confecţionarea coroanelor de înveliş metalice turnate

Indicaţii:
1. În tratamentul leziunilor odontale coronare provocate de lipsă de substanţă sau de
leziuni de structură a ţesuturilor dure cînd terapia conservativă sau prin reconstruire
este imposibilă sau ne-efectivă.
2. În terapia leziunilor odontale coronare ce modifică culoarea dintelui.
3. În caz de prezenţă a obturaţiilor masive ce predispun coroana la fracturare.
4. În tratamentul anomalliilor de volum, formă şi de poziţie ca mijloace de refacere a
armoniei coronare şi a arcadelor dentare.
5. La necesitatea restabilirii punctelor de contact interdentar.
6. Ca elemente de agregare a lucrărilor protetice fixe, mobilizabile şi a aparatelor
ortopedice.
7. La traumele dentare.
8. Ca elemente de agregare a şinelor de imobilizare în tratamentul leziunilor parodontale.
9. Ca mijloace terapeutice aplicate în disfuncţia ocluzală, contribuind la reconstituirea
morfologică şi funcţională a suprafeţelor ocluzale ale dinţilor (abraziunea patologică).
10. În tratamentul ortodontic în calitate de dispozitive provizorii.
11. În tratamentul deformaţiilor arcadelor dentare, când se implică şlefuirea dinţilor
înclinaţi, deplasaţi în plan vertical sau alte direcţii.
12. În scop de profilaxie a abraziunii patologice a dinţilor în fazele incipiente.
13. În ortopedia maxilo-facială pentru fixarea aparatelor curative și a protezelor maxilo-
faciale.
14. Zona laterală.

Contraindicaţii: relative și absolute

Relative: procese patologice locale (procese inflamatorii, tumorale, leziuni ale mucoasei
orale) și generale (maladii infecţioase, respiratorii, cardiace, psihice);
Absolute:
1. dinţi sănătoși, dacă nu vor servi ca element de sprijin pentru lucrări protetice;
2. leziuni coronare subtotale sau totale (fixare insuficientă fără dispozitiv radicular);
3. mobilitate de gradul III, 2/3 din rădăcină sunt dezgolite și dinţii nu sunt șinaţi;
4. dinţi cu tratament endodontic incorect;
5. leziuni periapicale care nu pot fi tratate;
6. vârsta sub 18 ani, rădăcini în perioada de formare;
7. dinţi conici sau mici (fixare insuficientă);
8. zona frontală (considerente fizionomice).
 2. Fazele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor de înveliş metalice turnate

Clinic: prepararea dinţilor stâlpi, amprentarea, protecţia plăgii dentinare;

Laborator: realizarea modelului de lucru și auxiliar, modelarea machetei din ceară a coroanei,
turnarea;
Clinic: propa coroanei turnate;
Laborator: prelucrarea mecanică, șlefuirea, lustruirea lucrării;
Clinic: proba și fixarea coroanei.

3. Particularităţile preparării dintelui sub coroana metalică turnată. Varietăţi de

preparare a dintelui la colet

4. Instrumentele abrazive utilizate la prepararea dinţilor sub coroana metalică

turnată

• Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit şi granulaţie medie (0,8 mm).

• Instrument diamantat în formă de flacără, subţire şi scurt.
• Instrument diamantat în chanfrein
• Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit (granulatie fină) (1 2 mm)
• Placă de ceară roz .
• Instrument diamantat în formă de flăcără.
• Turbină cu răcire

5. Tehnica clasică de preparare a dinţilor sub coroana metalică turnată

Etape: prepararea suprafeţelor proximale, vestibulare, orale şi ocluzale.

Prepararea suprafeţelor proximale. Se face cu scopul desfiinţării punctelor de contact şi
deretentivizării lor. Aceste suprafeţe se şlefuiesc cu discurile metalice de separare pînă la un
paralelism cu axul dintelui. Prepararea se va realiza prin tehnica de şlefuire progresivă sau prin
tehnica de tăiere în felie.
• Șlefuirea progresivă se face cu discul activ pe o faţă care se introduce la nivelul punctului de
contact, din partea ocluzală spre spaţiul interdentar și cu mișcări de rotaţie se înaintează spre
colet; după desfiinţarea punctului de contact se realizează prepararea definitivă a suprafeţei
proximale mișcând discul spre vestibular și oral conform structurii coronare. (este pericol de
lezare a ţesuturilor moi; pentru a o evita, se lucrează la turaţii mici, medicul fixează bine mâna
de arcada dentară iar asistentul îndepărtează obrazul, buzle, limba, protejează planșeul cu
oglinda);
• Tăierea în felie se face cu discul activ pe muchie sau pe ambele feţe; mai întâi se notează un
punct supragingival corespunzător coletului dentar, apoi discul se introduce la 1-1,5mm de la
creasta marginală proximală a dintelui și se mișcă progresiv spre colet.
Prepararea suprafeţelor vestibulare și orale. Se începe cu suprafaţa vestibulară; se face cu
scopul reducerii ecuatorului anatomic de pe suprafeţele vestibulară și orală. Se folosesc pietre
în formă de roată, cilindru, sau cilindro-conice de diferită granulaţie și mărime. Viteza de
preparare se stabilește în raport de sensibilitatea pacientului. Instrumentarul abraziv trebuie
să aibă sensul de rotaţie transversal sau dinspre colet spre ocluzal, pentru a reduce vibraţia.
Axul de menţinere a abrazivelor trebuie să fie tangent la axul corono-radicular al dintelui; se
fac mișcări dinspre mezial spre distal, apropiindu-ne treptat de zona parodonţiului marginal
fără a leza ţesuturile vecine. După prepararea feţei vestibulare se prepară faţa orală. Ambele
feţe trebuie să fie netede, fără retenţii, paralele sau slab convergente.
Prepararea suprafeţei ocluzale. Se prepară un strat de 1-1,5mm; se folosesc instrumente
abrazive de carborund sau diamantate în formă lenticulară, sferică, cilindrică, cilindro-conică,
con invers, romb de diferite dimensiuni fixate la piesa dreaptă sau contra unghi. Prepararea se
face astfel încât să se respecte morfologia naturală a suprafeţei ocluzale.
Prepararea muchiilor se face cu abrazive cilindrice, cilindro-conice, con invers sau discuri
concave, pentru ca coroana să nu depășească perimetrul coletului și să lezeze parodontul
marginal.
Prepararea la colet se face cu prag circular sau fără prag sau mixt.
Finisarea se face cu abrazive de granulaţie fină, dar să nu fie perfectă, pentru ca
rugozităţile să participe la retenţia microprotezei.
Controlul preparării se face vizual, cu ajutorul oglinzii, cu ajutorul sondei, dar și cu ajutorul
sârmei maleabile de 0,2-0,3mm, care se adaptează la colet și se ridică; dacă se ridică cu
ușuriţă și nu are obstacole, atunci prepararea este corectă. Pentru control se mai poate de
amprentat și turnat un model de studiu pe care se examinează prepararea.

6. Tehnica modernă de preparare a dinţilor sub coroana metalică turnată

Se urmărește excizia de ţesut dur și realizarea unui bont cu diametrul maxim la colet,
pereţii oșor convergenţi (6-10 grade), netezi, neretentivi, margini rotunjite. Se folosesc freze
diamantate de diferite forme și granulaţie montate la turbină. Se folosește numaidecât
răcirea cu apă.
Sunt mai multe variante de succesiune a etapelor de preparare, important este ca
prepararea să nu se facă haotic, ci după un algoritm.
Se poate face o cheie din silicon chitos cu ajutorul căreia se va urmări corectitudinea
reducerii suprafeţelor dentare.
1. Şlefuirea reductională a suprafeţei ocluzale: se urmăreşte crearea unui spaţiu
interocluzal între bont şi dinţii antagonişti care să ofere grosime suficientă metalului şi să
permită refacerea morfologiei ocluzale în acord cu ocluzia funcţională.
Şlefuirea trebuie să se facă uniform, urmărind reperele anatomice, cuspizii şi şanţurile
intercuspidiene.
Mărimea spaţiului interocluzal trebuie să fie mai mare în dreptul cuspizilor de sprijin (1,5-2
mm) decât la nivelul cuspizilor de ghidaj (1-1,5 mm). Dacă nu există dinţi antagonişti planul
preparaţiei va fi dictat de dinţii vecini.
Pentru a asigura o şlefuire uniformă atât la nivelul cuspizilor cât şi a şanţurilor
intercuspidiene, se trasează şanţuri de orientare care marchează profunzimea preparării, apoi
se reduce ţesutul dur rămas. Amplasarea corectă a şanţurilor conduce automat la un spaţiu
ocluzal adecvat.
Se recomandă ca reducerea ocluzală să fie realizată în două etape. Jumătate din suprafaţa
ocluzală este redusă iniţial, astfel încât cealaltă jumatate poate fi menţinută ca o referinţă
convenabilă.
La nivelul cuspizilor de sprijin (palatinal superior, vestibular inferior) se şlefuieşte un bizou
(plan înclinat) pe versantele externe. În final un spaţiu minim de 1,5 mm va fi realizat pe
cuspizii de sprijin şi de cel puţin 1 mm pe cuspizii de ghidaj. Spaţiul trebuie verificat în toate
mişcările excursive pe care pacientul le poate face.
2. Şlefuirea feţelor vestibulară şi orală
Iniţial se realizează şanţuri de orientare pentru reducerea axială: se plasează câte trei
şanţuri paralele cu o freză diamantată cilindro-conică cu vârf rotunjit. Unul este amplasat pe
centru, iar celelalte două aproape de marginile suprafeţei. Urmează șlefuirea pereţilor de
smalţ rămași. Pereţii vestibulari şi orali trebuie să asigure o convergenţă ocluzală.
3. Şlefuirea feţelor proximale
Pentru desfiinţarea ariei de contact se foloseşte un instrument diamantat în formă de
flacără, montat la turbină. Instrumentul trebuie să fie subţire şi scurt. Mişcările sunt ocluzo-
gingivale şi în plan orizontal, de ferestruire. Prin executarea corectă şi controlată a mişcărilor
trebuie evitată lezarea dintelui adiacent, acesta poate fi protejat prin aplicarea unei matrici de
metal interdentare.
După desfiinţarea ariei de contact prepararea se continuă cu un instrument de mărime mai
mare şi formă adecvată tipului de preparare: cu sau fârâ prag.
Controlul preparării se face vizual şi prin sondare.
4. Rotunjirea muchiilor: cele 4 muchii pe care le formează feţele vestibulară şi orală cu
suprafeţele proximale. trecerea între suprafeţele bontului trebuie să fie lină, aşa cum este şi la
dinţii naturali, fârâ a fi complet desfiinţate demarcările.
Se folosesc freze de finisat diamantate de formă adecvată tipului de preparare: cu sau fară
prag.
5. Şlefuirea la nivelul zonei terminale. în cazul preparării în chanfrein această fază este
inutilă deoarece cu freza chanfrein de rotunjit muchiile s-a finisat şi zona terminală a bontului.
La bonturile preparate fară prag se definitivează zona terminală prin şlefuirea crestelor de
smalţ asigurând o adaptare subgingivală. Şlefuirea se face cu instrumentul diamantat în
formă de flacără, montat la turbină. Mişcarea se face uniform, circular, fară a leza epiteliul
şanţului gingival.
6. În faza finală a preparării bontului se rotunjesc muchiile formate între suprafaţa ocluzală
şi feţele axiale pentru a uşura adaptarea coroanei finite pe bont.
Finisarea fînală se face cu instrumente abrazive cu granulaţie foarte fină, sub jet de apă. Se
urmăreşte netezirea neregularităţilor şi asperităţilor apărute în cursul şlefuirii reducţionale.
Bontul nu se lustruiește, deoarece microretentivităţile de pe suprafaţă ajută la fixarea
coroanei
Verificarea realizării obiectivelor biomecanice se face pe tot parcursul preparatiei. Controlul
final urmăreşte aprecierea acurateţii cu care s-a realizat şlefuirea reducţională, pentru a
corecta eventualele imperfecţiuni legate îndeosebi de o insuficientă deretentivizare.

7. Complicaţiile posibile în timpul şi după prepararea dinţilor sub coroană metalică

turnată

• temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de ţesutul dur dentar; cu cât este mai mare
viteza de rotaţie, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât mai repede se mărește
temperatura dintelui; a se prepara cu pauze și răci cu apă;

• factorul traumatic datorită vibraţiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare granulaţia frezei,
cu atât e mai mare vibraţia;
• deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult ţesut dentar; a se
controla grosimea de ţesut preparat;
• necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibraţiei excesive sau traumatizarea în
timpul deschiderii camerei pulpare;

8. Metode de determinare şi fixare a ocluziei centrice (cheia de ocluzie). Indicaţii.

 pacientul trebuie să fie relaxat;
Relaxarea musculară:
• relaxarea psihologică: pregătirea psihologică a pacientului pentru a-i reduce hipertonia
musculară locală şi/sau generală;
• relaxarea farmacologică: miorelaxante la pacienţii cu spasme musculare;
• relaxarea mecanică: utilizarea unor aparate de decondiţionare (eliberare ocluzala) care
permit pierderea reflexelor habituale de închidere prin suprimarea angrenării dentare: placa
palatinală cu platou retroincizal, gutiera ocluzală, etc;
• relaxarea musculară prin exerciţii:
- deschidere forţată;
- propulsie mandibulară maximă;
- retropulsie mandibulară maximă;
- cu aparate de antrenament (retruzorul Hickok; dispozitivul Cohen). După 5-10 minute de
antrenament apare oboseala muşchilor solicitaţi, care este urmată de o relaxare reflexă a
flbrelor musculare.
• relaxarea musculară prin stimulare electrică. Stimulatorul electric (mio-monitorul lui
Jankelson) prin excitarea nervului mandibular provoacă contracţii puternice ale muşchilor
mobilizatori la 2,5 sec. pe o duratâ de 45 min urmate de relaxare.

Metodele de poziţionare mandibulară în RC se pot grupa astfel: metoda unimanuală,

metoda bimanuală, metoda mini-planului retroincisiv, metoda poziţionării autoghidate.

1. Metoda unimanuală. o tehnică de conducere cu o singură mână a mandibulei în RC.

 Tehnica cu un deget. Operatorul aplică policele de la mâna dreaptă pe vârful mentonului
ghidând mandibula pacientului în direcţie condiliană.
 Tehnica cu trei degete. Operatorul aplică policele pe menton, iar indexul şi degetul
mijlociu pe marginea bazilară. Policele nu permite ca mandibula să fie împinsă anterior,
iar celelalte două degete ghidează mandibula superior.

2. Metoda bimanuală

9. Metode de protecţie a plăgii dentinare

Sunt utilizate mijloace chimice (impregnare) şi mecanice (lacuri sau coroane provizorii);
Chimice: nitratul de argint folosit în formă de soluţie apoasă de 30% sau clorură de zinc de 30-
40%
Mecanice: cel mai frecvent este folosit lacul de fluor sau lacul celuloid de 5%; coroanele
provizorii de protecţie pot fi confecţionate din acrilat individual cât şi sub formă prefabricată
din celuloid transparent policarbonat sau acrilat, apoi se cimentează pe dintele preparat.

10. Aliajele utilizate la confecţionarea coroanelor turnate:

Nobile: aliaje cu conţinut scăzut, mediu sau crescut de aur;
Nenobile: CrCo, CrNi
Realizat de: Gram Alexandru
Profesor: Țaralunga Iurie
 Indicaţii la tratamentul LOC cu coroane
de înveliş metalice turnate

 În tratamentul leziunilor odontale coronare provocate de
lipsă de substanţă sau de leziuni de structură a ţesuturilor
dure cînd terapia conservativă sau prin reconstruire este
imposibilă sau ne-efectivă.
 În terapia leziunilor odontale coronare ce modifică
culoarea dintelui.
 În caz de prezenţă a obturaţiilor masive ce predispun
coroana la fracturare.
 În tratamentul anomalliilor de volum, formă şi de poziţie
ca mijloace de refacere a armoniei coronare şi a arcadelor
dentare.
 La necesitatea restabilirii punctelor de contact interdentar.
 Indicaţii la tratamentul LOC cu coroane
de înveliş metalice turnate

 Ca elemente de agregare a lucrărilor protetice fixe,
mobilizabile şi a aparatelor ortopedice.
 La traumele dentare.
 Ca elemente de agregare a şinelor de imobilizare în
tratamentul leziunilor parodontale.
 Ca mijloace terapeutice aplicate în disfuncţia
ocluzală, contribuind la reconstituirea morfologică şi
funcţională a suprafeţelor ocluzale ale dinţilor
(abraziunea patologică).
 Indicaţii la tratamentul LOC cu coroane
de înveliş metalice turnate

 În tratamentul ortodontic în calitate de dispozitive
provizorii.
 În tratamentul deformaţiilor arcadelor dentare, când
se implică şlefuirea dinţilor înclinaţi, deplasaţi în
plan vertical sau alte direcţii.
 În scop de profilaxie a abraziunii patologice a
dinţilor în fazele incipiente.
 În ortopedia maxilo-facială pentru fixarea aparatelor
curative și a protezelor maxilo-faciale.
 Zona laterală.
 Tehnica de confecţionare a coroanelor
întreg turnate cu grosimea dirijată

 Se confecționează modelul din gips dur cu bonturi
mobilizabile;
 Se pregătește bontul: secționare, evidențierea
coletului;
 Modelarea machetei coroanei;
 Sunt mai multe tehnici de modelare a machetei

 Tehnica de confecţionare a coroanelor
întreg turnate cu grosimea dirijată

Tehnica cu utilizarea modelului duplicat: pe bontul
dintelui, cu 1 – 1,5 mm mai sus de pragul cervical se
modelează spre ocluzal macheta din ceară a coroanei
subdimensionate cu 0,3-0,4 mm; acest bont este dublat
din material termorezistent; pe bontul din masă
refractară se modelează macheta coroanei prin tehnica
adiției.
 Tehnica de confecţionare a coroanelor
întreg turnate cu grosimea dirijată

Tehnica cu utilizarea pastelor și lacurilor hidrofile:
pe bont este aplicat apoi uscat lacul hidrofil după care
cu pasta hidrofilă se modelează subdimensionat
coroana. Peste ea este modelată macheta din ceară prin
tehnica depunerii progresive și adiției.
 Tehnica de confecţionare a coroanelor
întreg turnate cu grosimea dirijată

Tehnica utilizării elementelor prefabricate:
macheta prefabricată din ceară este adaptată pe bont
prin picurare de ceară la nivelul pragului cervical și, la
necesitate, restaurarea punctelor de contact.
 Tehnica de confecţionare a coroanelor
întreg turnate cu grosimea dirijată

 Urmează ambalarea machetelor, turnarea aliajului,
dezambalarea și prelucrarea mecanică a coroanei;
 Adaptarea coroanei pe model, verificarea contactelor
dento-dentare;
 Ultima etapă tehnică este lustruirea coroanei, după
care ea urmează a fi cimentată pe dintele preparat.
 Avantaje

 Au greutate mai mică;
 Se folosește mai puțin material, dacă se
confecționează din aliaje nobile;
 Închidere marginală mai bună;
 Tehnica de confecţionare a coroanelor
întreg turnate cu grosimea nedirijată

Pe bontul pregătit se aplică lac de compensare, apoi
lac de izolare, după care bontul se înmoaie în băița de
ceară, pentru a realiza o capă de ceară; urmează
modelarea prin adiție a morfologiei coroanei, redarea
contactelor interdentare; macheta este ambalată, se
toarnă aliajul, se dezambalează și prelucrează coroana,
se adaptează pe model, apoi, după proba în cavitatea
bucală, se lustruiește. Coroana este gata pentru a fi
fixată pe dintele preparat.
 Dezavantaje

 Culoare nefizionomică;
 Poate genera efectul de galvanism;
 Necesită o sacrificare mare de țesut dentar;
 Metoda de preparare a dintelui după
Korber

 Faza supragingivală - dintele este preparat până la
festonul gingival cu freze diamantate lungi, usor
efilate
 Faza subgingivală – prepararea în zona coletului
 Faza supragingivală

Dintele este preparat până la festonul gingival cu
freze diamantate lungi, usor efilate. Se execută cu
turbina in 3 timpi:
 Separarea – se desființează contactul proximal;
 Reducerea ocluzala - se obține distanța necesară față
de antagoniști;
 prepararea fetelor axiale – crearea spațiului pentru
viitoarea coroană
 Faza subgingivală

Cu o freză fină diamantata efilată, subțire, având o
parte activă de numai 2-3 mm se patrunde subgingival
circumscriindu-se coletul, sub acțiunea unui jet puternic
de apă care îndepărtează festonul. Faza se execută în
cazul coroanelor cu patrundere subgingivală. În situații
de cariorezistență și un oarecare grad de insuficiență
parodontală, se poate șlefui numai până la nivelul
marginii gingivale conform preparării de tip excavat.

Varietăţile de prag la prepararea dintelui
la colet. Indicaţii

Există 4 forme de preparare a dintelui la colet:
 Cu prag – coroane integral-ceramice, metalo-
ceramice și evoluția cariei în zona cervicală
 
 Prag cu bizou – zona vestibulară și parțial proximală
a coroanelor mixte, inlay, onlay, coroane ¾, carie de
colet

 
Pentru coroana metalică este indicată prepararea
chanfrein și mai puțin tangențială
 Chanfrein

 Este o terminaţie gingivală care formează un unghi obtuz
rotunjit, de aproximativ 135° cu axul lung al dintelui.
 
Zona terminală apare concavă, prezentând o lăţime
mai mică decât pragul gingival şi o muchie terminală
cu unghi ascuţit. Oferă astfel avantajele unghiului
ascuţit şi asigură o grosime sufîcientă marginilor
restaurării.
 Avantaje

 Limita preparării este definită;
 Oferă tehnicianului spaţiu suficient pentru modelarea
marginilor restaurării;
 Nu necesită sacrificiu mare de ţesuturi dure dentare şi
menajează biologia pulpei;
 În cursul agregării restaurării pe bont, cimentul are
posibilităţi de refluare;
 Micile deficienţe ale închiderii marginale sunt compensate
de forma în unghi ascuţit a liniei terminale;
 Prepararea este relativ simplă;
 Unghiul intern rotunjit împiedică acumularea de stress.
 Dezavantaje

 La coroanele dentare care au dimensiuni reduse pot apărea
probleme legate de retenţie
 Dacă adaptarea restaurării pe bont este deficitară pot
apărea zone de retenţionare a plăcii bacteriene.
 Preparare

Se face cu un instrument diamantat special conformat,
menţinut paralel cu viitoarea axă de inserţie a restaurării. Cu
ajutorul porţiunii laterale a instrumentului se face şlefuirea
reducţională a pereţilor axiali ai bontului, iar vârful conferă
forma de chanfrein zonei terminale.
Chanfrein-ul ia naştere ca imagine negativă exactă a
instrumentului diamantat. El nu va avea o lăţime mai mare
decât jumătate din diametrul instrumentului diamantat. Se va
avea grijă ca prepararea să nu fie prea profundă. Există riscul
de a transforma zona gingivală în prag şi de a crea o margine
de smalţ nesusţinută.
 Prepararea tangențială (sau fără prag)


Rezultă în urma preparării bontului cu instrumente
diamantate foarte efilate („în flacără"). Limita gingivală
terminală a bontului va forma cu axullung al dintelui
un unghi foarte ascuțit
 Avantaje

 Sacrificiu relativ redus de ţesuturi dure dentare cu
menajarea pulpei dentare;
 În caz de deficienţe ale adaptării restaurării pe bont,
spaţiul marginal nu se măreşte, el fiind aproape paralel cu
axul de inserţie;
 Prepararea clinică foarte simplă.
 Dezavantaje

 Limita de preparare este imprecisă, atât pe bont cât şi pe
model;
 Marginile restaurării vor fi foarte subţiri, adeseori nu sunt
netede şi prezintă porozităţi. Ele se pot deforma sub
acţiunea forţelor ocluzale şi cimentul se va dizolva;
 Pentru a asigura o grosime suficientă marginilor
restaurării, tehnicianul realizează adesea supraconturări cu
consecinţe nefavorabile asupra parodonţiului marginal;
 În bilanţul avantaje/dezavantaje, predomină dezavantajele,
care restrâng indicaţiile acestui tip de preparare.
 Tehnici de amprentare

Pentru coroane metalice, pentru modelul de lucru se
ia amprentă din material siliconic într-un timp sau în
doi timpi; pentru modelul auxiliar se ia amprentă din
alginat sau silicon într-un timp.
 Metoda Scutan

Înainte de preparare se ia o amprentă siliconică a
dinților, apoi se prepară dinții și se spală bine resturile
de țesut dur; acrilatul sau compozitul se aplică pe bont
în zona cervicală și în amprentă, apoi amprenta se
aplică pe dinte, adaptând-o intim pe dinții vecini; după
ce a avut loc priza, coroana se înlătură și se prelucrează
cu freza, eliminând surplusurile; ulterior, coroana se
cimentează provizoriu pe bont.

 Acrilatele utilizate la confecţionarea
coroanelor provizorii

 Dacă coroanele provizorii se confecționează prin
metoda directă, în clinică, atunci se folosește acrilat
autopolimerizabil, sau compozit fotopolimerizabil;
 Dacă coroanele provizorii se confecționează prin
metoda indirectă, în laborator, atunci se folosește
acrilat termo, auto sau fotopolimerizabil, sau
compozit.
 Complicații

 Acrilatul autopolimerizabil poate provoca reacții
alergice – se folosește compozit fotopolimerizabil, el
este hipoalergic;
 Caracteristica metodelor de retracţie
gingivală

Metode:
 Mecanice: ața de retracție
 Chimice: substanțe chimice care se aplică local
 Ața de retracție

 Ața de retracție – nu-i bună, ia mult timp pentru
aplicare, mai ales dacă sunt mulți dinți preparați,
poate trauma gingia, provoca disconfort
postoperator, sângerare și recesiunea gingiei;

 Substanțe chimice


Sunt materiale care se injectează în sulcusul gingival,
se mențin un timp, apoi se spală cu apă; nu provoacă
reacții alergice, nu traumează gingia așa ca ața, conțin
hemostatic, economisesc timp, lasă șanțul gingival curat
după înlăturare, însă pot să nu fie compatibile cu unele
materiale de amprentare, sau pot fi scumpe
 ELABORAREA METODICĂ Nr 9

TEMA: Indicaţii şi tratamentul protetic a pacienţilor cu leziuni odontale coronare cu coroane din
ceramică

1. Indicaţii şi contraindicaţii la confecţionarea coroanelor din ceramică

Indicaţii:
 LOC ale dinților frontali și premolarilor;
 distrofia țesuturilor dure
 Fracturi ale marginilor incizale când fizionomia şi funcția nu mai pot fi refăcute cu materiale plastice de
restaurare coronară;
 Leziuni carioase proximale de amploare care în decursul anilor au fost restaurate de repetate ori cu
obturații;
 Discromii ale frontalilor indiferent de etiologie;
 Discromii post tratamente endodontale care nu pot fi rezolvate prin tratamente de albire;
 Anomalii de formă şi poziţie care nu pot fi rezolvate prin tratament ortodontic;
 Imbunătăţirea aspectului fizionomic în special la o serie de profesii (artişti, profesori, avocați), unde
metalo-ceramica nu satisface.

Contraindicaţii:
 Pacienţi tineri (camera pulpară voluminoasă – risc de lezare a pulpei);
 Sportivi (riscul fracturării traumatice a coroanei);
 Ocluzie adâncă (spațiu mic între bont şi dinții antagonişti);
 Ocluzie cap la cap (pacientul prezintă uzura marginii incizale, ceea ce denotă exercitarea unei forțe
musculare mari, de obicei parafuncționale (bruxism);
 Dinţii scurţi (contactul coroanei cu antagoniştii s-ar face pe suprafețe nesusținute de bont);
 Dinţii frontali cu strangulări cervicale (nu se poate modela corect pragul gingival);
 Molarii reprezintă o contraindicație pentru coroanele din mase ceramice tradiționale (nu rezistă
presiunilor în zona laterală); (tehnicile moderne sunt mai rezistente);
 Dinţii depulpaţi trebuiesc restaurați în prealabil sau reconstituiți cu DCR;
 Nu se folosește ca element de agregare în cazul unei proteze partiale fixe.

2. Fazele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor din ceramică

• Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice; determinarea
culorii;
• Laborator: realizarea modelelor (de lucru și auxiliar), poziționarea acestora în relație centrică și fixarea în
simulator. Ulterior, tehnica diferă în funcție de metoda de realizare:
 Metoda clasică cu foița de platină: pe bontul de pe model se adaptează o foiță de platină care
urmează a fi arsă pentru degazare; apoi se depune masa de opac, se arde, după care se modelează
prin pensulare coroana; se modelează în volum mai mare, pentru că la ardere ceramica se contractă;
se arde după fiecare strat depus;
 Prin turnare (Dicor): se modelează macheta din ceară a coroanei, se realizează tiparul (ambalarea
machetei), se topește lingoul de ceramică sticloasă și se introduce în tipar prin centrifugare. După
dezambalare, turnătura obținută se mai ambalează încă o dată și se mai arde timp de 6 ore pentru
ceramizare;
 Prin injectare (Empress, Cerestore): se modelează macheta din ceară a coroanei, se realizează tiparul
(ambalarea machetei), se încălzește blocul de ceramică și se introduce în tipar prin presare;
 Prin ardere (In Ceram): prin presare sau frezare se realizează un carcas din ceramică, apoi, prin
depunere și ardere succesivă, se modelează coroana.
  Prin frezare (CAD – CAM): cu un scaner intraoral se obține amprenta digitală, apoi cu ajutorul unui
program special la computer este modelată viitoarea coroană sau carcasul din ceramică; informația
este trimisă spre aparatul care frezează proteza dintr-un bloc de ceramică.
Coroana este adaptată pe model, se verifică contactele interdentare și relația la nivelul pragului.
• Clinic: proba în cavitatea bucală;
• Laborator: prelucrare și finisare a coroanelor cu instrumentele și materialele respective; lustruirea
(polipanți pentru ceramică, perie și pastă specială)/ glazurarea (ardere);
• Clinic: fixarea coroanelor pe bontul dintelui natural preparat.

3. Particularităţile preparării dinţilor sub coroana din ceramică

• Prepararea depinde de particularitățile morfologice ale dintelui și de arcada dentară;

• Se șlefuiește minim 1,5mm de țesut dur (pentru ca coroana ceramică să aibă grosime suficientă);
• Bontul trebuie să alcătuiască 2/3 din lungimea coroanei clinice (pentru ca coroana să aibă retentivitate
satisfăcătoare);
• Se prepară un prag circular de 0,8-1,2mm; conformația pragului depinde de dinte: premolarii superiori și
incisivii inferiori se prepară cu prag de 0,8mm numai pe suprafețele vestibulară și orală sau doar pe
vestibular;
• Pragul să fie paralel cu marginea gingivală liberă;
• Variante de praguri: prag drept (90o cu suprafața bontului); prag cu unghi intern rotunjit (mai puțin
stres pentru țesuturile dentare);
• Se prepară sub anestezie și răcire permanentă (pulpa trebuie să se mențină vitală);
• de pe incizal/ocluzal se șlefuiesc 2mm, de pe vestibular/oral/ proximal – minim 1,5mm.

4. Formele de prag preparate la colet la confecţionarea coroanelor din ceramică. Metode de retracţie
gingivală

Se prepară pragul circular drept sau drept cu unghi rotunjit; limita preparării este la nivelul marginii
gingivală sau sub el; dacă epiteliul gingival este înserat pe smalț, pragul trebuie să fie la distanță de 0,5-1mm
de la inserția epitelială; dacă se înseră pe cement, pragul trebuie să fie plasat nu mai jos de jumătatea
distanței dintre creasta gingiei libere și fundul sulcusului.
Retracție mecanică (ață) și chimică (diverse substanțe care se introduc în sulcus și îndepărtează gingia
liberă (ex. peroxid de hidrogen 3% pentru 5min)).

5. Argumentaţi necesitatea formării bontului retentiv la confecţionarea coroanelor din ceramică

Forma retentivă se opune îndepărtării coroanei de-a lungul axului de inserție.

6. Complicaţii posibile la prepararea dinţilor sub coroana din ceramică

• temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu cât este mai mare viteza de
rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât mai repede se mărește temperatura dintelui;
a se prepara cu pauze și răci cu apă;
• factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare granulația frezei, cu atât e mai
mare vibrația;
• deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar; a se controla grosimea
de țesut preparat;
• necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau traumatizarea în timpul deschiderii
camerei pulpare;
• lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;
• lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în timpul îndepărtării gingiei libere.
7. Metodele amprentării la confecţionarea coroanelor din ceramică

Amprentarea se face cu materiale siliconice într-un timp (materialul chitos se depune pe dinți iar cel vâscos
în amprentă, apoi se presează pe dinți) sau în doi timpi (se ia o amprentă cu primul strat, apoi în amprentă sau
pe dinți se depune stratul II, după care se presează lingura pe dinți)

8. Proba coroanei din ceramică, corecţia în ocluzia funcţională

Coroana se ia de pe model și se dezinfectează cu alcool, apoi se așează pe bont și se verifică adaptarea

cervicală și ocluzală: contactul interdentar, contactele ocluzale (cu hârtia de articulație), închiderea
marginală; dacă sunt surplusuri (în interiorul și pe suprafața coroanei), se șlefuiește cu o freză diamantată;
Corecția în ocluzia funcțională: între proteză și dinții antagoniști se aplică hârtia de articulație, pacientul
face mișcări de propulsie și lateralitate – contactele premature se reduc cu o freză diamantată.

9. Varietăţi de ceramică utilizate la confecţionarea coroanelor din ceramică, caracteristica

ceramică pentru pensulare (se depune cu pensula)

ceramică pentru spatulare (se depune cu spatula)
ceramică pentru turnare
ceramică pentru presare
ceramică pentru frezare (bloc sau disc)

10. Criteriile de determinare a nuanţei coloristice individuale a ceramicii

11. Complicaţiile posibile la fazele de adaptare, corijare şi fixare a coroanelor din ceramică

• medicul poate să scape coroana jos, porțelanul este fragil și se poate fisura;
• medicul poate deteriora marginea coroanei cu freza – nu se mai adaptează intim la prag;
• medicul poate șlefui prea mult de pe fața ocluzală, făcând un spațiu de inocluzie;
• medicul poate șlefui prea mult din regiunile mai subțiri, perforând coroana;
• medicul poate șlefui prea mult de pe fețele proximale – spațiu interdentar
• la etapa de fixare, coroana poate fi presată insuficient – poziție incorectă în arcadă;
• dacă o scapă jos, poate să nu o mai găsească 

12. Avantajele şi dezavantajele coroanelor din ceramică

Avantaje:
• estetică bună;
• biocompatibilitate;
• conductibilitate termică redusă;
• stabilitate chimică;
• nu are porozități ca acrilatul;

Dezavantaje:
• necesită un sacrificiu mare de țesut dur dentar;
• coroanele realizate prin metoda clasică sunt fragile, însă masele contemporane oferă rezistență la
lovituri și suprasolicitări funcționale;
• implică un proces tehnologic mai laborios;
 ELABORAREA METODICĂ Nr 10

TEMA: Indicaţii şi tratamentul protetic a pacienţilor cu leziuni odontale coronare cu

coroane mixte metalo-acrilice cu componenta metalică confecţionată prin metoda
turnării.

1. Indicaţii şi contraindicaţii la confecţionarea coroanelor mixte M/A cu componenta

metalică confecţionată prin metoda turnării

Indicaţii:
 LOC în zona frontală și laterală;
 elemente de agregare în punți dentare, șini;
 corectarea anomaliilor de formă, volum, culoare ș.a.;
 pe dinții frontali și premolari când nu este posibilă aplicarea coroanelor Jacket;
 când prin prepararea feței orale nu se poate de obținut suficient spațiu cu antagoniștii;
Contraindicaţii:
 vârsta sub 20 de ani (camera pulpară voluminoasă);
 distrucții prea avansate a coroanei (coroana nu va avea rezistență mecanică și retenție);
 dinți cu țesuturi dure fragile;
 procese inflamatorii locale;
 afecșiuni cardio-vasculare, psihice, respiratorii, infecțioase;
 mobilitate de gradul III;
 resorbție osoasă ce depășește 2/3 din înălțimea radiculară;
 tratament endodontic incorect;
 dinți cu rădăcini în perioada de formare.

2. Fazele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor mixte M/A cu componenta

metalică turnată
Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice;
Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur, secționarea bonturilor și
evidențierea pragului; confecționarea modelului auxiliar; plasarea modelelor în relație
centrică și fixarea acestora în simulator; modelarea machetei componentei metalice,
schimbul cerei în aliaj (turnarea), prelucrarea componentei metalice (eliminarea surplusurilor,
adaptarea pe model, netezire);
Clinic: proba carcasului metalic pe dintele preparat;
Laborator: mascarea componentei metalice (Conalor), modelarea machetei componentei
fizionomice pe carcasul metalic, schimbul cerei în acrilat (ambalare, evacuarea cerei, izolare,
introducerea și polimerizarea acrilatului, dezambalarea), prelucrarea (eliminarea
surplusurilor, netezire);
Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală, adaptarea suprafeței ocluzale, redarea
contactelor funcționale;
Laborator: lustruirea acrilatului; dacă este coroană semifizionomică, se lustruiește și
componenta metalică vizibilă;
Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.
3. Particularităţile preparării dinţilor sub coroanele mixte M/A cu componenta metalică
turnată
De pe suprafața vestibulară se șlefuiește mai mult decât de pe celelalte suprafețe, un strat
de aproximativ 2 mm, spațiu necesar pentru componenta metalică (0,3-0,4mm) și pentru
componenta fizionomică (1,5mm); de pe suprafața ocluzală și marginea incizală se elimină 2
mm din grosimea țesutului dur, în dependență de relațiile ocluzale;
Pe vestibular se face un prag în unghi drept cu lățimea de 0,8-1,5 mm care continuă și pe
jumătatea vestibulară a fețelor proximale, unde trece în prag chanfrein;
1. Chanfrein: integritate marginală, rezistență structurală.
2. Reducere axială: retenție, stabilitate şi rezistență structurală.
3. Bizou la nivelul cuspidului de sprijin:rezistență structurală.
4. Şlefuire ocluzală: rezistența structurală.
5. Aripioară: conservarea țesuturilor dentare, retenție şi rezistență.
6. Prag drept: rezistență structurală.
7. Bizou gingival: integritate marginală.

4. Proba componentei metalice şi determinarea nuanţei coloristice a componentei

fizionomice.
Proba componentei metalice constă în verificarea ajustării pe bont, închiderii marginale,
prezenței spațiului suficient pentru componenta fizionomică;
Culoarea acrilatului se alege după cheia de culori la lumina naturală.

5. Metodele de anestezie la prepararea dinţilor vitali.

Anestezie infiltrativă; la orificiul infraorbital, tuberozitate, canal incisiv, nervul palatin
pentru arcada superioară și la spina Spix pentru arcada inferioară.

6. Metode de protecţie a dinţilor vitali preparaţi

Sunt utilizate metode mecanice și chimice;
Mecanice: lacul de fluor sau lacul celuloid de 5%, coroanele provizorii de acrilat/compozit;
Chimice: nitratul de argint în formă de soluție apoasă de 30% sau clorură de Zn de 30-40%.
7. Consecutivitatea depunerii straturilor de acrilat prin metoda clasică şi metoda
modernă
Metoda clasică folosește rășinile acrilice (acrilat), cea modernă – rășinile diacrilice
compozite (compozit);
După metoda clasică, este necesară modelarea din ceară a machetei componentei
fizionomice, apoi ambalarea și realizarea tiparului; acrilatul este preparat prin amestecarea
monomerului cu polimerul până la obținerea unei mase omogene, după care urmează faza de
fibre și aluat; când acrilatul are consistența asemănătoare aluatului, se introduce în tipar,
urmând polimerizarea acestuia;
După metoda modernă, nu mai este necesară macheta din ceară, compozitul este aplicat
direct pe componenta metalică; mai întâi, carcasul este acoperit cu un adeziv (bonding (1)),
apoi se depun straturile de compozit:
 dentină (5) – masa de bază a componentei fizionomice;
 colet (6) – în zona cervicală; mai închisă la culoare;
 Incizal (4) – în treimea incizală/ocluzală; mai deschis la culoare, mai translucent, mai
transparent;
 Smalț (3) – stratul care acoperă la exterior restaurarea.

8. Metode de retracţie gingivală la confecţionarea coroanelor mixte. Avantaje şi

dezavantaje

 Mecanice: ața de retracție

 Chimice: substanțe chimice care se aplică local
9. Tehnica de confecţionare a coroanelor provizorii după metoda Scutan. Indicaţii.

Înainte de preparare se obține o amprentă siliconică a dinților, apoi se prepară dinții și se

spală bine resturile de țesut dur; acrilatul sau compozitul se aplică pe bont în zona cervicală și
în amprentă, apoi amprenta se aplică pe dinte, adaptând-o intim pe dinții vecini; după ce a
avut loc polimerizarea acrilatului (auto sau foto), coroana se înlătură și se prelucrează cu
freza, eliminând surplusurile; ulterior, coroana se cimentează provizoriu pe bont.

10. Complicaţiile posibile la diferite etape clinice de confecţionare a coroanelor mixte

M/A cu componenta metalică turnată.

 complicații în timpul amprentării: amprenta nu redă limita preparației, sunt prezente

lipsuri care pe model vor rezulta cu surplusuri ș.a. – modelul nu va reflecta corespunzător
câmpul protetic;
 complicații în timpul ajustării carcasului pe dintele stâlp: carcasul nu se adaptează intim la
prag, este prea voluminos;
 complicații în timpul probei coroanei: nu coincide culoarea, este supradimensionat, nu are
contact cu dinții vecini, cu antagoniștii.
 ELABORAREA METODICĂ Nr 11

TEMA: Indicaţii şi tratamentul protetic a pacienţilor cu leziuni odontale coronare cu

coroane mixte metalo-ceramice

1. Indicaţii şi contraindicaţii la confecţionarea coroanelor de înveliş din metalo-ceramică

Indicaţii:
 terapia leziunilor odontale coronare atât în zona frontală cât și în zona laterală (pe molari
în cazuri particulare);
 dinți frontali și premolari cu leziuni întinse pe care nu se mai poate aplica o coroană
Jacket;
 când prin prepararea feței orale nu se obține suficient spațiu cu antagoniștii;
 dinți oralizați (se șlefuiește mai puțin țesut de pe suprafața orală);
 ocluzie adâncă acoperită;
 incisivi inferiori (la care nu se poate face prag circular);
 element de agregare în punțile dentare;
 componentă a șinilor de imobilizare;
 anomalii de formă, volum, culoare

Contraindicaţii:
 vârsta sub 18-20 de ani (camera pulpară mare);
 adulți la care depulparea prealabilă a dintelui implică o serie de riscuri;
 distrucții prea mari ale coroanei (bontul nu va oferi rezistență și retenție);
 țesuturi dure fragile;
 afecțiuni respiratorii, infecțioase, cardiace etc.
 afecțiuni locale: procese inflamatorii, tumorale, leziuni ale mucoasei;
 leziuni periapicale;

2. Fazele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor de înveliş din metalo-ceramică

Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice;

Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur cu bonturi mobilizabile și a
modelului auxiliar cu dinții antagoniști, secționarea bontului și pregătirea acestuia pentru
modelare, poziționarea modelelor în ocluzie centrică, fixarea modelelor în simulator,
modelarea machetei carcasului metalic, schimbul cerei în aliaj (ambalarea, turnarea,
dezambalarea, prelucrarea), ajustarea pe model;
Clinic: proba carcasului în cavitatea bucală, determinarea culorii ceramicii;
Laborator: pregătirea carcasului pentru acoperirea cu ceramică (netezirea, prelucrare
termică, sablare, degrasare), depunerea și arderea stratului opac apoi a straturilor de
ceramică (dentină, smalț, incizal, cervical), prelucrarea (eliminarea surplusurilor, netezirea);
Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală;
Laborator: glazurarea, dacă este corilet – lustruirea;
Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.
3. Particularităţile preparării dinţilor sub coroane de înveliş din metalo-ceramică

 Vestibular – cel puțin 1,5mm (0,3-0,5 metal, 0,2-0,3 opac, 0,8-1 ceramica);
 Incizal – cel puțin 2mm (ca să se modeleze o margine incizală din ceramică subțire,
translucidă, cu aspect natural);
 Ocluzal – 1,5-2 mm pentru zona ce va fi acoperită cu ceramică; 1,2-1,5mm dacă zona va fi
metalică;
 Proximal – cel puțin 1mm, mai mult în zona de contact interdentar (ca să fie spațiu pentru
masa translucidă);
 Palatinal – cel puțin 1mm dacă va fi acoperită de ceramică sau 0,5mm dacă va fi metalică;
 Prag – se face prag circular: pe fața vizibilă variațiile pragului drept, pe fața invizibilă prag
chanfrein (rotunjit/excavat);
La nivelul feței vestibulare pragul va avea o lățime mai mare pentru a asigura rezistență
componentelor metalo-ceramice şi un strat suficient de gros de material ceramic pentru
asigurarea unui aspect cât mai natural restaurării. Pragul vestibular va fi prelungit la nivelul
suprafețelor proximale pe o distanță impusă de considerentele estetice.
Pentru a face economie de țesuturi dure dentare zona terminală a feței orale va avea o
formă de chanfrein. În locul unde se unesc cele două tipuri de preparări se formează o
„aripioară", care va trebui conformată paralel cu suprafața gingivală a feței vestibulare.

4. Varietăţi de prag la coletul dintelui sub coroana de înveliş din metalo-ceramică

Pragul în zona orală – chanfrein;

Pragul în zona vestibulară poate avea patru forme:
 Pragul cu bizou – cea mai bună închidere marginală; înfundarea subgingivală a pragului
se face după lărgirea temporară a şanțului gingival, iar bizoul se crează cu vârful unei freze
de chanfrein. Pentru definitivarea pragului şi a bizoului se folosesc instrumente
diamantate cu granulație fină.
 Pragul înclinat - urmăreşte suprimarea coleretei metalice inestetice, dar menține o
margine metalică cu ajutorul căreia să se prevină contracția porțelanului în cursul
sinterizării; se întîlnesc prea multe straturi heterogene: dinte, ciment, metal, porțelan
opac şi gingival, ceea ce favorizează acumularea de placă bacteriană. Prepararea pragului
se face cu instrumente de mână.
 Prag drept de 90° - se urmărește joncțiunea „cap la cap" a ceramicii cu pragul gingival,
marginea metalică se întinde până la prag;
 Chanfreinul – este indicat la dinți cu coroana clinică lungă şi în zona furcațiilor pentru a
preveni pulpectomizarea lor.

5. Metodele de amprentare la confecţionarea coroanelor metalo-ceramice. Indicaţii

Într-un timp sau în doi timpi cu elastomeri de sinteză

6. Proba componentei metalice şi determinarea nuanţei coloristice a ceramicii

Se verifică raportul cu zonele cervicală (adaptarea la prag), ocluzală (să fie loc pentru
ceramică sau, dacă este metalică, să contacteze cu antagoniștii) și dinţii adiacenţi (să fie loc
pentru ceramică sau, dacă este metalică, să fie contact).
7. Complicaţiile posibile în timpul şi după prepararea dinţilor sub coroane M/C. Profilaxia

• temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu cât este mai
mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât mai repede se
mărește temperatura dintelui; a se prepara cu pauze și răci cu apă;
• factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare granulația
frezei, cu atât e mai mare vibrația;
• deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut dentar; a se
controla grosimea de țesut preparat;
• necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau traumatizarea în
timpul deschiderii camerei pulpare;
• lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;
• lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în timpul îndepărtării
gingiei libere.

8. Metodele de determinare şi înregistrare a ocluziei centrice la confecționarea coroanelor

metalo-ceramice

9. Aliajele folosite la confecţionarea componentei metalice a coroanelor mixte M/C.

Varietăţi. Caracteristica

Nobile – aliajele ce conțin aur, componenta metalică să aibă o grosime de 0,3-0,5mm, este
mai biocompatibil, culoarea aurie...
Inobile – CrCo, CrNi, componenta metalică să aibă grosime de minim 0,3mm, culoare
metalică

10. Proba definitivă a coroanei de înveliş din metalo-ceramică. Individualizarea.

Se verifică raportul cu zonele cervicală (adaptarea la prag), ocluzală (să contacteze cu
antagoniștii în ocluzie centrică și dinamică) și dinţii adiacenţi (să nu fie contact prea strâns,
suprafață prea mare sau spațiu interdentar).
 Student: Crudu Sergiu
Profesor: Țarălungă Iurie
1.Clasificarea coroanelor din metalo-ceramică după principiul
constructiv
2.Indicaţii către confecţionarea diferitor varietăţi de coroane
metalo-ceramice după principiul constructiv
3.Metoda efectuării corecţiei coroanei din M/C în ocluzia
funcţională
4.Instrumentele utilizate la corecţia coroanei din M/C.
5.Complicaţiile posibile la efectuarea corecţiei coroanei din
M/C
6.Metoda fixării coroanelor în cavitatea bucală. Materialele
folosite. Complicaţii. Profilaxia
7.Complicaţiile tardive după fixarea coroanelor din M/C
8.Ipotezele de legătură dintre componenta metalică şi ceramică
 După
Parțial fizionomică
principiul Total fizionomică
constructiv
 Total fizionomică – în zona frontală, unde coriletul
metalic va afecta esteticul;
 Parțial fizionomică – în zona laterală, unde coriletul
oferă o grosime mai mare componentei metalice și,
respectiv, rezistență; în cazuri când este puțin loc între
bont și dinții antagoniști, acea porțiune a coroanei
poate fi confecționată metalică.
 În timpul probei coroanei în ocluzia funcțională:
 Se fac retușări (se șlefuiește) cu freza, deteriorând
aspectul lucios al suprafeței; corecție: se repetă
glazurarea sau se lustruiește cu polipanți/perii;
 Poate fi spațiu de inocluzie cu antagoniștii sau lipsa
contactului interdentar; corecție: în aceste zone se mai
depune ceramică și se arde, apoi se lustruiește/
glazurează;
 Se poate fractura ceramica; corecție: se depune
ceramică și se arde, apoi se lustruiește/ glazurează;
 Poate fi necesară schimbarea culorii sau
individualizarea prin desenarea unor fisuri, pete ș.a.;
corecție: se șlefuiește stratul de glazură și se depune
prin pensulare stratul de culoarea necesară, după care
se arde; la fel se face și cu culorile specifice (mai
întunecat la colet, carie în fisuri, fisuri pe fața
vestibulară etc.)
 (cazuri când diferă ceramica)
 Peria de depus ceramica;
 Cuptor de ars ceramica;
 Polipant pentru ceramică;
 Perie pentru lustruirea ceramicii;
 Pastă de lustruit
 Dacă ceramica a fost arsă de prea multe ori, se poate
fisura;
 Dacă se șlefuiește prea mult din componenta
fizionomică, se poate dezgoli componenta metalică;
 Coroana se poate fractura dacă se exercită o forță prea
mare asupra ei;
 Bontul dentar și interiorul coroanei este prelucrat cu
alcool pentru dezinfectare și degrasare;
 Se izolează bontul (diga sau bulete de vată);
 Se aplică acidul de gravare pe 15 secunde, apoi se saplă
și se usucă;
 Se prepară cimentul, care se introduce în interiorul
coroanei și se depune pe bont;
 Coroana este așezată pe bont și adaptată intim la
nivelul coletului;
 Surplusurile de ciment sunt înlăturate
 La final i se comunică pacientului precauțiile ce
trebuie luate în primele zile după cimentare.

 să protejeze la masticație pe cât posibil partea

respectivă
 să păstreze o igienă riguroasă
 să semnaleze medicului stomatolog orice durere sau
disconfort ce ar putea apărea
 Alcool
 Acidul de gravare (acid fosforic)
 Cimenturi glasionomere speciale pentru lipire. Aceste
cimenturi se prepara prin amestecul unui praf cu un
lichid. Timpul de priza primar este de 1-2 minute dar
priza definitiva a cimenturilor poate dura pana la 2
zile.
 Coroana este cimentată în poziție greșită – se
urmărește corectitudinea așezării ei pe bont; la etapa
preparării se dă o formă corectă a bontului;
 La presarea coroanei pe bont nu a ieșit surplusul de
ciment – coroana trebuie umplută cu ciment pentru a
evita formarea spațiului gol între bont și coroană;
 Pacientul a închis gura și a exercitat presiune asupra
coroanei – cimentul face priza primară în 1-2 minute,
dar încă nu este apt pentru a suporta presiunile
masticatorii; coroana se poate decimenta;
 Chimică
Ipoteze Mecanică
Fizică
 Chimică: se obține datorită difuziei ionilor din metal în
ceramică și invers, din ceramică în metal formând așa-
numita legătură iono-covalentă;
Fizică: se realizează datorită forțelor Van der Waals sau
legăturii adezivece apar la nivelul atomilor prin fluctuațiile
spontane ale sarcinii electrice.
 Mecanică: se obține datorită unor retentivități invizibile
pentru ochiul liber obținute pe suprafața metalică în urma
sablării, precum și ca rezultat al uneidiferențe
neesențialeîntre coeficienții de dilatare termică a metalilui și
ceramicii care contribuie la apariția forțelor mecanicede
compresiune;
 ELABORAREA METODICĂ Nr 13
TEMA: Indicaţii şi tratamentul protetic a pacienţilor cu leziuni odontale coronare cu
coroane de substituţie.

1. Indicaţii şi contraindicaţii la confecţionarea coroanelor de substituţie

Indicaţii:
 LOC subtotale sau totale, care nu mai pot fi rezolvate prin terapia conservativă, incrustații
sau coroane;
 fracturi cu pierderea unei părți foarte mari a coroanei;
 abraziune patologică, când lipsește mai mult de jumătate din înălțimea coroanei;
 element de agregare a punților dentare și protezelor mobilizabile;
 mai frecvent pe dinții frontali și premolarii superiori, caninii și premolarii inferiori; incisivii
inferiori au rădăcini subțiri și canale înguste;
 dinți care nu au procese periapicale.

Contraindicaţii:
 rădăcina este adânc situată în apofiza alveolară;
 rădăcină scurtă, mobilă, curbă, canalul nu este penetrant, nu este obturat bine la apex,
proces patologic în zona apicală;
 ocluzie adâncă, supraacoperire pronunțată;

2. Cerinţele către rădăcina dintelui lezat şi pivot în coroan de substituţie

Rădăcina:
 rădăcina trebuie să fie la nivelul gingiei sau cu 1-2mm deasupra ei;
 pereții rădăcinii să fie duri, neatacați de carie, destul de groși;
 rădăcina să aibă o lungime nu mai mică decât coroana lezată;
 grosimea rădăcinii să fie satisfăcătoare pentru fixarea dispozitivului radicular și
neutralizarea presiunilor radiculare;
 rădăcina să fie dreaptă, cu un canal penetrant și obturat până la apex;
 rădăcina să nu aibă mobilitate patologică;
 să nu fie procese periapicale.

Pivot:
 segmentul pivotului situat intraradicular trebuie să aibă o lungime nu mai mică decât
înălțimea coroanei dintelui lezat;
 pivotul trebuie să aibă o grosime de 1-1,2mm pentru a rezista presiunilor masticatoare;
 să fie confecționat dintr-un material inoxidabil, cu o bună elasticitate și rezistent la
fracturare;
 să corespundă diametrului canalului, să asigure o retenție necesară a construcției și să
excludă posibilitatea de rotație;
 să nu slăbească rezistența rădăcinii;
 să asigure o legătură trainică cu coroana artificială.
3. Clasificarea coroanelor de substituţie după: funcţie, material, metoda de confecţionare
şi particularităţile constructive

După funcţie:
 pentru restaurare morfofuncțională;
 ca element de agregare (proteze mobilizabile);
 funcție mixtă.

După material:
 metalice;
 acrilice;
 ceramice;
 mixte.

După metoda de confecţionare:

 într-o ședință
 în două ședințe

După particularităţile constructive:

 cu inel (Richmond, Șargorodski, Parșin, Kopeikin) sau semiinel (Katz);
 cu incrustație și plăcuță supraradiculară sau numai cu incrustație (Ilina-Marcosean, Țitrin);
 coroană mixtă cu pivot (Ahmedov);
 coroane din porțelan prefabricate de tip standard cu pivot (Logan, Davis, Norton);
 coroanele cu pivot pentru dinți pluriradiculari (Gafar);
 coroane de înveliș pe bont artificial cu pivot (Kopeikin, Grozovski, Kovaleova).

După modul de consolidare a dispozitivului radicular:

 monolite (pivotul și coroana sunt consolidate)
 integrante (mai întâi se cimentează pivotul, apoi, pe pivot, se cimentează coroana;
După construcţia pivotului:
 cu pivot simplu
 cu pivot compus

4. Tipurile de preparare a suprafeţei de secţiune radiculară la tratamentul cu coroane de

substituţie
 cu aspect de acoperiș de casă – două versante: oral și vestibular; cel orală să fie deasupra
gingiei cu 1-2mm, cel vestibular la nivelul gingiei sau cu 0,25-0,5mm sub festonul gingival;
 oblic – extremitatea vestibulară la nivelul gingiei sau cu 0,25-0,5mm sub festonul gingival
iar cea orală cu 1-2mm deasupra ei;
 orizontal – bontul are suprafață plană orizontală, cu 2mm deasupra gingiei;
 concav – dacă procesul patologic nu permite o suprafață orizontală, atunci se face
concavă cu centrul corespunzător canalului radicular;
 la nivelul suprafeţei secţiunii radiculare se poate de făcut o cavitate în formă de cub,
pentru ca pivotul să nu se rotească în canal.
5. Pregătirea şi amprentarea canalului radicular. Metode de amprentare

 Întrucât este prezentă o leziune masivă, este necesară amputarea resturilor coronare;
totuși dacă condițiile clinice permit păstrarea unei porțiuni coronare mai mari, ea trebuie
păstrată;
 Bontul radicular să se plaseze deasupra gingiei cu 1-2 milimetri;
 Canalul radicular se lărgește;
 Canalul radicular se obturează la 1/3 din partea apexului iar celelalte 2/3 se lasă libere;
 Dacă canalul este obturat, se dezobturează 2/3 din adâncimea lui;
 Canalul preparat trebuie să fie rectiliniu, paralel axului dintelui (pentru a putea însera ușor
dispozitivul radicular);
 Dacă sunt două canale, se redă paralelism între ele (pentru a fi posibilă inserția);
 Dacă un canal nu poate fi paralel, acesta se prepară la o adâncime mică (ca alternativă,
dacă canalele nu sunt paralele se poate confecționa dispozitiv radicular metalic din două
bucăți: incrustația care se înseră prima și un pivot care se introduce în canal printr-un tunel
realizat în incrustație);
 Canalul trebuie să fie centrat suprafeței bontului radicular și să aibă o grosime uniformă și
suficientă a pereților;
 Versantul vestibular al bontului se înfundă sub gingie, porțiunea orală se găsește deasupra
gingiei cu 1-2 mm (depinde de tipul de preparare);
 Pentru o închidere mai bună a canalului radicular și rezistența contra rotației a fost
propusă crearea unei cavități în formă de cub.

Amprentarea:
 Metoda directă – în bontul radicular se obține o machetă a pivotului din material
termoplastic și se transmite în laborator;
 Metoda indirectă – se amprentează cu elastomeri de sinteză canalul radicular, bontul
preparat, sulcusul gingival, apoi se confecționează modelul și se modelează macheta din
ceară, apoi se toarnă.
 Tehnica amprentării pentru metode clasice de confecționare, la care dispozitivul radicular
este realizat din sârmă de viplă: se confecționează un pivot din sârmă (cu o grosime de
1-1,5mm și așa o lungime ca să nu ajungă la dinții antagoniști cu 0,8-1mm) și se introduce
cu material amprentar în canalul radicular, apoi se obține o amprentă anatomică sau
dublă;
 Tehnica de amprentare pentru metoda modernă de confecționare, la care dispozitivul
radicular este realizat prin turnare: în canal este introdus materialul amprentar, apoi se
introduce un pivot din sârmă sau acrilat, după care se obține supraamprenta câmpului
protetic.

6. Corona de substituţie simplă din acrilat. Indicaţii.

este utilizată numai ca construcție provizorie
7. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a coroanei simple din acrilat

Metoda directă (se face în clinică)

Se pregătește un pivot din sârmă de vipla cu extremitatea radiculară ascuțită care ajunge
până la fundul cavității radiculare și cu extremitatea coronară în formă de buclă sau tăieturi
care să asigure rezistența în acrilat; se adaptează un dinte acrilic standard la suprafața
bontului radicular, apoi se face o excavație în el ca să încapă bucla din sârmă. Dintele și caseta
din canalul radicular se umplu cu acrilat autopolimerizabil și se introduce sârma, apoi se
adaptează coroana artificială; surplusul de acrilat se înlătură, apoi se modelează cu o spatulă.

Metoda indirectă (clinică plus laborator)

În canalul radicular este introdus material termoplastic, apoi un dispozitiv radicular din
sârmă este încălzit și introdus în canal, după care se ia o supraamprentă a câmpului protetic;
în laborator se confecționează modelul și se modelează partea coronară prin adiție sau
adaptarea unui dinte acrilic prefabricat; urmează ambalarea machetei și schimbul cerii în
acrilat, apoi dezambalarea, lustruirea și proba, apoi cimentarea în cavitatea bucală.

8. Coroana de substituţie tip Ilina-Markosian, Richmond. Structura.

Tip Ilina-Markosian: este alcătuită din dispozitiv radicular (un pivot cu incrustație în formă
de cub) și dispozitiv coronar (parțial sau total fizionomic) care se solidarizează între ele.

Tip Richmond: este alcătuită din dispozitivul radicular (un pivot care se sudează la un inel
cu capac (inelul se adaptează la colet, capacul acoperă suprafața orizontală a bontului) și
dispozitivul coronar (parțial sau total fizionomic); ambele componente se sudează sau se
toarnă concomitent.

9. Indicaţiile către confecţionarea coroanei tip Ilina-Markosian, Richmond. Fazele clinico-

tehnice.
Faze clinico-tehnice:
Tip Richmond:
Clinic: prepararea canalului, bontului radicular; amprentarea; determinarea relației
centrice;
Laborator: turnarea modelului, confecționarea capei prin metoda ștanțării;
Clinic: proba capei (marginea să pătrundă în sulcus dar să nu fie traumatizant); în capă se
face un orificiu corespunzător direcției canalului radicular; se confecționează pivotul: se
adaprează capa, apoi pivotul se confecționează din sârmă și se introduce în canal, lăsând o
porțiune supraradiculară în formă de buclă; urmează amprentarea;
Laborator: se toarnă modelul și se solidarizează capa cu inelul, apoi se gipsează în
simulator și se modelează macheta dispozitivului coronar în dependență de materialul din
care se va confecționa (metal – se modelează și se toarnă, după care se solidarizează de capă,
acrilat – se modelează și se schimbă în acrilat, mixt – se modelează porțiunea metalică a
componentei coronare, apoi se toarnă, după care se modelează și componenta fizionomică);
urmează prelucrarea și finisarea;
Clinic: cimentarea coroanei pe dintele preparat.
 Tip Ilina-Markosian:
Clinic: prepararea canalului, bontului radicular; se adaptează un pivot standard sau din
sârmă, se modelează macheta incrustației, se încălzește și se introduce pivotul în canal
(pivotul trebuie o extremitate deasupra suprafeței radiculare în formă de buclă); se scoate
pivotul și se verifică modelarea corectă; se amprentează; se determină relația centrică;
Laborator: se toarnă modelul, macheta se toarnă din metal, se adaptează pe model;
Clinic: proba pivotului; amprentarea cu o lingură standard;
Laborator: se toarnă modele, acestea se ghipsează în ocluzor, se modelează macheta
dispozitivului coronar în dependență de particularitățile ei (metal – se modelează și se toarnă,
după care se solidarizează de capă, acrilat – se modelează și se schimbă în acrilat, mixt – se
modelează porțiunea metalică a componentei coronare, apoi se toarnă, după care se
modelează și componenta fizionomică); urmează prelucrarea și finisarea;
Clinic: cimentarea coroanei pe dintele preparat.

10. Coroana de substituţie pe bont artificial. Indicaţii.

Este compusă dintr-un pivot cu bont artificial și o coroană de înveliș care se cimentează pe
acest bont.
Indicaţii:
 LOC subtotale sau totale, care nu mai pot fi rezolvate prin terapia conservativă, incrustații
sau coroane;
 fracturi cu pierderea unei părți foarte mari a coroanei;
 abraziune patologică, când lipsește mai mult de jumătate din înălțimea coroanei;
 element de agregare a punților dentare și protezelor mobilizabile;
 mai frecvent pe dinții frontali și premolarii superiori, caninii și premolarii inferiori; incisivii
inferiori au rădăcini subțiri și canale înguste;
 lipsa proceselor periapicale.

11. Etapele clinico-tehnice de confecţionare pe bont artificial. Indicaţii.

Clinic: amputarea resturilor coronare, prepararea canalului radicular, prepararea bontului

radicular, amprentarea, determinarea relației centrice;
Laborator: confecționarea modelului din gips, poziționarea modelelor în relație centrică și
fixarea lor în simulator; modelarea machetei dispozitivului radicular și a bontului artificial,
schimbul cerei în aliaj, ajustarea pe model, prelucrarea cu instrumente abrazive;
Clinic: proba și cimentarea dispozitivului în cavitatea bucală, amprentarea;
Laborator: confecționarea coroanei de înveliș; tehnica depinde de tipul coroanei;
Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe bontul artificial.

12. Tehnica confecţionării coroanei de substituţie într-o vizită. Indicaţii.

Se pregătește un pivot din sârmă de vipla cu extremitatea radiculară ascuțită care ajunge
până la fundul cavității radiculare și cu extremitatea coronară în formă de buclă sau tăieturi
care să asigure rezistența în acrilat; se adaptează un dinte acrilic standard la suprafața
bontului radicular, apoi se face o excavație în el ca să încapă bucla din sârmă. Dintele și caseta
din canalul radicular se umplu cu acrilat autopolimerizabil și se introduce sârma, apoi se
adaptează coroana artificială; surplusul de acrilat se înlătură, apoi se modelează cu o spatulă.
Indicaţii: construcție provizorie

13. Metoda directă de confecţionare a bontului artificial (incrustaţiei corono-radiculare)

Macheta bontului artificial este modelată în clinică, direct pe bontul radicular, apoi în
laborator este turnată și prelucrată, după care în clinică este cimentată pe bontul radicular.

14. Metoda indirectă de confecţionare a bontului artificial (incrustaţiei corono-

radiculare)

În clinică se prepară și se amprentează bontul radicular, în laborator se confecționează

modelul și se modelează macheta, după care se toarnă și se ajustează pe model, ulterior se
face proba și cimentarea în cavitatea bucală.

15. Avantajele şi dezavantajele de substituţie.

Avantaje:
• Adaptare perfectă la nivelul coletului și al canalului radicular;
• Rezistența mecanică crescută;
• Restaurări protetice în zone cu forțe ocluzale crescute.

Dezavantaje:
• Prepararea canalului presupune pierderea de țesuturi și depulparea prealabilă;
• Fixarea intra-radiculara presupune procedee și manopere adiționale;
• Intervenția endodonică ulterioară implică îndepărtarea piesei protetice, ceea ce este
foarte greu de realizat după fixarea definitivă.