Lucrări practice Tenis de câmp

1. Tenis de câmp
Tenisul de câmp este un joc sportiv, în care doi sau patru jucători îşi dispută victoria
trimiţând o minge de cauciuc peste fileu cu ajutorul rachetelor. Tenisul este accesibil tuturor
vârstelor.
Practicarea acestui sport are la bază îndemânarea ca aptitudinea psiho-motrică, contribuie
totodată la dezvoltarea vitezei sub toate formele ei de manifestare, a forţei braţelor şi picioarelor, a
mobilităţii, reflexelor şi acuităţii vizuale. Jocul este reprezentat de trimiterea mingii lovite cu racheta
peste fileu în terenul advers. Mingea poate fi lovită după ce în prealabil a căzut pe sol o dată sau
poate fi lovită direct din aer, fără să cadă. Singura excepţie de la aceste regului o avem în cazul
serviciului, când mingea trebuie să cadă o dată în careul de servici.
2. Meci, set, game
Meciul de tenis este compuns din seturi, care la rândul lor sunt compuse din game-uri
Câştigătorului uni meci de tenis este desemnat astfel:
- cel mai bun din 3 seturi – 2 din 3;
sau
- cel mai bun din 5 seturi – 3 din 5;
Seturile sunt compuse din game.
Un set este câştigat când un jucător ajunge la 6 game câştigate, dacă este o diferenţă de minim 2
game.
Setul se poate termina şi la 7 – 5, iar în caz de egalitate la 6 se poate juca Tie break.
Game-ul se punctează:
- primul punct – 15;
- al doilea punct – 30;
- al trei-lea punct – 40;
- al patru-lea punct – game.
În caz de egalitate la 40 – 40, se vor juca – avantaje, diferenţierea făcându-se la două puncte
diferenţă.
3. Tie break game
Tie break-ul a fost introdus pentru a scurta durata seturilor şi se joacă în cazul în care avem egalitate
la 6.
În jocul de tie break punctele se notează cu: 1, 2, 3, ..., câştigător fiind jucătorul care ajunge primul
la 7, dacă există o diferenţă de minim 2 puncte, dacă nu se realizează această diferenţă se continuă
jocul până se va obţine diferenţă de 2 puncte.
Primul jucător va servi pentru primul punct, urmând ca apoi fiecare jucător să servească de două ori
alternativ.
Terenul se va schimba după 6 mingi jucate.
Jucătorul care a servit primul în tie break va fi la primire în setul următor.
4. Terenul, materiale, echipamentul necesar jocului de tenis
Terenul
 Terenul de tenis este dreptunghiular şi trebuie să fie plat, fără denivelări.
Măsoară 23,77 m lungime, având o lăţime de 8,23m pentru jocul de simplu şi 10,97 m lăţime
pentru jocul de dublu.
Terenul este împărţit în două părţi egale printr-un fileu.
Fileul nu are aceeaşi înălţime pe toată lungimea sa: la centru măsoară 0,91 m, iar la stâlpii de
susţinere 1,07. liniile care marchează laturile exterioare ale terenului se numesc linii de tuşă sau tuşe
laterale.
Liniile care marchează „capetele” terenului sunt denumite liniile de fund.
Pe lângă aceste linii mai există încă trei marcaje în fiecare teren: linia de serviciu, marcată
paralel cu linia fileului la o distanţă de 6,40 m de fileu. Această linie se opreşte la tuşa laterală a
terenului de simplu. O altă linie este trasată de la centrul fileului către mijlocul liniei de serviciu
(linia de centru sau linia mediană), perpendiculară pe ea. S-au creat astfel două careuri de serviciu, în
care trebuie să aterizeze mingea servită, din stânga sau dreapta terenului opus. La mijlocul liniei de
fund se trasează un semn scurt, denumit marcajul de centru, care separă cele două zone de unde se
serveşte.
Liniile marcate trebuie să aibă aceeaşi culoare. Dimensiunea lor însă variază: linia de centru, ca
şi prelungirea acesteia – marcajul de centru – au 5 cm lăţime; linia de fund poate avea până la 10 cm,
iar toate celelalte marcaje variază între 2,5 si 5 cm lăţime.
Cele două terenuri sunt divizate de un fileu susţinut de doi stâlpi poziţionaţi la 0,91 m în afara
terenului de joc, atât pentru jocul de simplu cât şi pentru cel de dublu, ceea ce înseamnă că un teren
oficial, pentru competiţii importante, trebuie să fie dotat cu două fileuri de dimensiuni diferite: unul
pentru jocul de simplu şi unul pentru jocul de dublu. Dacă totuşi se utilizează un singur fileu pentru
ambele jocuri, trebuie să existe stâlpi speciali pentru jocul de simplu, situaţi la 0,91 m de tuşa
laterală a terenului de simplu. Fileul este susţinut printr-un cablu metalic, acoperit de o bandă textilă.
Cablul este reglat cu ajutorul mânerelor speciale situate pe partea externă a stâlpilor de susţinere.
Tenisul, se joacă, în zilele noastre, pe suprafeţe diverse. Dacă nu de mult se juca numai pe
zgură, iarbă sau beton, tehnologia avansată a avut darul de a revoluţiona suprafeţele de joc.
Dificultatea întreţinerii adecvate a gazonului sau a zgurei a determinat constructorii de terenuri să
caute noi formule. Terenurile sintetice sub formă de covor, mochetă sau parcele asamblate au
înlocuit cu succes suprafeţele tradiţionale, fiind utilizate în special în spaţiile acoperite.
În general, se cunosc două tipuri de terenuri:
- cele rapide (sintetic, gazon, ciment, parchet) şi
- cele lente (zgură).
În general, jucătorii trebuie să se adapteze mereu la suprafeţele tot mai variate, fiecare dintre acestea
determinând o altă viteză a zborului mingii după aterizare.

Racheta de tenis
Rachetele sunt alcătuite din: mâner, cadru şi racordaj. Dimensiunile şi materialele din care sunt
confecţionate rachetele de tenis diferă, regulamentul prevede anumite restricţii. Lungimea totală a
ramei, inclusiv mânerul, nu au voie să depăşească 73,7 cm, în timp ce lăţimea totală să nu fie mai
mare de 31,7 cm. Suprafaţa de lovire nu trebuie să depăşească ca lungime totală 39,4 cm şi o lăţime
de 29,2 cm.
Rama rachetei este, de obicei, confecţionată din grafit, dar şi din oţel, aluminiu, plastic, fibră de
sticlă, care au înlocuit total tradiţionalul lemn.
Greutatea obişnuită a unei rachete pentru bărbaţi este între 315 şi 330 gr.; cea pentru femei este
puţin mai uşoară, cântărind între 300 si 320 de grame. Cele mai mici rachete sunt pentru copii de 8
ani. Ele sporesc ca dimensiuni şi greutate din doi în doi ani, ajungând treptat la cea mai uşoară
rachetă pentru seniori. Alegerea rachetei este o problemă individuală. Fiecare jucător trebuie să-şi
aleagă cea mai confortabilă rachetă, în funcţie de: dimensiune, greutate, grosimea mânerului,
materialul potrivit, tipul cordajului şi mărimea suprafeţei de lovire a rachetei.
 Rachetele cu suprafaţă mai mare de lovire au fost introduse în ultimii ani în lumea tenisului.
Aceste suprafeţe mărite au dus implicit şi la mărirea suprafeţei protejate a mânerului, mingile putând
fi returnate confortabil, fără nici o forţare.
Pentru începători recomandată ar fi racheta bine echilibrată (şi nu cele cu capul mai greu) şi cu
suprafaţă de lovire mai mare. În ceea ce priveşte materialul din care este confecţionată, optimă ar fi
cea din aluminiu sau din materiale compozite (combinaţii de fibră de sticlă, grafit).
Mânerele rachetelor au o circumferinţă curprinsă între 180 mm si 117,5 mm. Cele mai
obişnuite au mânerul gros de 114 mm. Îmbrăcămintea mânerului (grip) este confecţionată din piele
naturlă, care are mult mai multă aderenţă în palmă decât cea sintetică. Dacă grip-ul se uzează (ceea
ce se întâmplă foarte des) sau devine alunecos, el va fi înlocuit sau se va trece peste el un supra-grip.
Racheta se păstrează într-un loc uscat, ferit de temperaturi prea ridicate sau prea scăzute.
Cordajul, în general, este din nylon sau alte materiale sintetice. Mai sunt jucători care preferă corzile
naturale în locul celor din materiale sintetice. Corzile sunt întinse după preferinţă: un racordaj „tare”
este preferat de jucătorii ofensivi care lovesc mingea cu putere, în timp ce racordajul „moale” este
preferat de cei cu jocul mai „lent”, defensiv, aigurând un control superior mingii.
Mingile de tenis
Mingea este confecţionată din cauciuc şi acoperită cu o ţesătură pufoasă de lână sau orice alt
înlocuitor sintetic, fără nici un fel de cusătură. Fiecare minge este presurizată în momentul
confecţionării, astfel încât la căderea ei pe o suprafaţă de beton de la 2,54 m înălţime, ea trebuie să
sară între 1,35 – 1,47 m. Diametrul mingii de tenis este între 6,35 si 6,67 cm, iar greutatea între
56,70 – 58,50 g. Culoarea lor este galbenă sau albă.
În mod obişnuit, 6 mingi se află deodată în joc, fiind schimbate la fiecare 9 ghemuri (cu
excepţia primei schimbări, care are loc după 7 ghemuri, ţinând cont de minutele de încălzire).
Echipamentul de tenis
Pantofii de tenis: jucătorii de tenis acordă cea mai mare importanţă picioarelor, întrucât ele
depun efortul cel mai mare în timpul jocului, care poate dura până la trei ore şi chiar mai mult. O
gamă largă de pantofi de tenis se găsesc în magazine cu articole sportive. În principal, la cumpărare
trebuie urmărită comoditatea piciorului şi sistemul de aerisire. Talpa trebuie să prezinte un anumit
model cu o cât mai bună aderenţă la fiecare suprafaţă de joc.
Echipamentul: îmbrăcămintea trebuie să fie în primul rând comodă, capabilă să asigure
libertatea în mişcări. Apoi, trebuie să fie igienică: bluzele din bumbac, şortul, fustiţele şi rochiţele
confecţionate din material rezistent, ciorapi groşi, tot din bumbac. O şapcă protejează vederea de
lumina prea puternică. Se recomandă purtarea manşetelor absorbante la ambele mâini.
La teren, geanta încăpătoare va cuprinde, printre altele şi un tricou de rezervă, un prosop mare
şi o sticlă cu o băutură răcoritoare, reconfortantă (dar nu acidulată), toate necesare în timpul jocului.

5. Serviciul
Servicul realizează punerea mingii în joc.
Un jucător serveşte pe durata unui game, alternâdu-se cu adversarul său la fiecare game.
Fiecare jucător va avea dreptul la două încercări de serviciu pentru un punct.
Jucătorul care execută servicul trebuie să se poziţioneze în spatele liniei de fund cu ambele picioare
aruncând mingea în sus şi lovind-o înainte ca ea să atingă pământul..
Primul serviciu se va executa din partea dreaptă a terenului, jucătorul putând să se poziţioneze
oriunde între linia laterală a terenului şi marcajul de centru. Următorul serviciu se va executa din
partea stângă a terenului, alternând astfel pentru fiecare punct.
Un servicu corect este atunci când mingea este servită pe diagonală, trece peste fileu şi cade în careul
de servici.
Greşală de picior – dacă jucătorul care serveşte calcă linia de fund.
Dublă greşală – dacă două servici consecutive care sunt greşite şi punctul va fi acordat adversarului.
Dacă se execută un serviciu corect, dar atinge filelul, va fi netz, se repetă servicul.
Ace – este un servicu pe care adversarul nu îl poate returna.
6. Punct se acordă când:
- dublă greşală;
- ace;
- mingea cade de două ori în teren;
- mingea este dată în afara terenului;
- mingea este dată în fileu;
- jucătorul atinge fileul;
- jucătorul atinge mingea cu orice parte a corpului sau echipamentului;
- jucătorul atinge de două ori mingea;
- jucătorului ii cade mingea din buzunar;
- jucărorul care este la primire loveşte mingea care este servită, fără a o lăsa să cadă în careul de
servici.

7. Jocul de dublu
Jocul de dublu se joacă între două echipe alcătuite din doi jucători.
Echipa poate să fie masculuin, feminin sau mixt.
Terenul de joc pentru dublu va avea o lăţime de 10,97 m, adăucându-se lateral terenului de simplu
două culoare cu o lăţime de 1,37 m.
Serviciul la dublu se va stabili astfel, echipa care urmează să servească în primul game al fiecărui
set va hotărâ care dintre jucători va servi, la fel şi în cel de-al doile game al setului cealaltă echipă
stabileşte jucătorul care va servi. Partenerul jucătorului care a servit în primul game, va servi în
game al treilea, iar similar partenerul jucătorului care a servit în game-ul doi va servi în game al
patrule, alternanţă care va fi păstrată până la terminarea setului.
Ordinea la primire în jocul de dublu se va stabili tot în primul game de echipa care este la primire,
urmând ca în al treilea game să primească partenerul acestuia. În mod similar şi cealaltă echipă care
este la primire va stabili în game-ul doi cine primeşte, iar în game patru partenerul său va fi primitor,
rămânâd să se alterneze până la sfârşitul setului.
În timpul jocului după ce primitorul a returnat mingea din serviciul adversarului, oricare dintre
jucători poate lovi mingea.

8. Efectele mingii
În jocul de tenis mingea poate avea mai multe efecte, astfel:
- lovitura plată – fără efect;
- lovitură liftată – mingea este lovită de jos în sus, învârtindu-se spre înainte şi va sări înalt;
- slice sau tăiată – mingea va fi lovită de sus în jos, efectul imprimat mingii este dat de
învârtirea spre înapoi, iar mingea va sări înapoi;
- efect lateral;
- combinat.
Partea a II-a Procedee tehnice

2.1. FOREHAND sau LOVITURA DE DREAPTA

1. Poziţia de aşteptare 2. Faza I – pregătirea loviturii

3. Faza a II-a – executarea lovituri 4. Faza a III-a – fiinalizarea loviturii

Poziţia iniţială:

poziţia de aşteptare – picioarele depărtate, greutatea repartizată în mod egal pe ambele picioare,
stând pe vârfuri, articulaţiile gleznelor, genunchilor şi coxofemurală flexate, trunchiul aplecat cu
braţele orientate spre înainte, având coatele flexate, ţinând racheta cu capul orientat spre înainte, de
mâner cu mâna îndemânatică, în timp ce cealată mână este poziţionată pe gâtul rachetei, privirea
fiind orintată spre minge.
Faza I – pregătirea loviturii: - pentru a executa forehand-ul păşiţi spre punctul unde trebuie
să loviţi mingea, cu piciorul opus mâini în care avem racheta înainte, greutate pe picorul din înainte,
trunchiul se întoarce spre drepta ducând în acelaşi timp racheta spre dreapta corpului şi înapoi,
suficient de mult (braţul în prelungirea liniei umerilor) pentru ca viitoarea mişcare să aibă
amplitudinea necesară, mâna stângă este orientată înainte spre minge. Înainte de lovitură vă aflaţi cu
faţa spre linia laterală a terenului şi cu umerii orientaţi perpendicular pe fileu.
- Când aţi ajuns la locul de lovire a mingii, vă opriţi o fracţiune de secundă, greutatea corpului
trece pe piciorul drept, iar racheta se află în cel mai îndepărtat punct din înapoi.

Faza II – executarea loviturii: - se tramsferă greutatea corpului pe piciorul din înainte,

trunchiul se răsuceşte tot înainte, simultan execuţia loviturii începe cu mişcarea de ducere a rachetei
dinspre înapoi spre înainte, cotul este flexat şi este apropiat de bazin, minge fiind lovită puţin
înaintea şoldului.
- Înainte de lovirea mingii se slăbeşte priza rachetei, favorizând căderea vârfului acesteia spre
sol.
- Calculaţi lovitura astfel ca mingea să fie lovită cât mai curând posibil, în urcare dacă se poate,
sau abia când începe să coboare în traiectoria sa. Altfel lovitura îşi pierde din forţă şi eficienţă.
- La retragerea rachetei ţineţi încheietura mai moale, astfel că la terminarea acestei mişcări
încheietura se va deschide singură din forţa centrifugă. În momentul lovirii încheietura trebuie să fie
fixată şi racheta ţinută strâns cu ultimele trei degete.

Faza III – finalizarea loviturii: - După lovitură racheta îşi va continua drumul prin aer până
deasupra umărului stâng, apoi va reveni la loc, fiind prinsă – dacă simţiţi nevoia – cu mâna liberă,
timp în care se păşeşte înainte, revenindu-se în poziţia de aşteptare.
Lovirea mingii se face prin răsucirea trunchiului („lăsarea” sub minge şi mişcarea vârfului
rachetei de jos în sus) şi a încheieturii, nu prin întinderea braţului. Cotul nu trebuie să se îndepărteze
de trunchi la o distanţă mai mare decât diametrul unei mingi de tenis. Vârful piciorului din înainte va
arăta spre stâlpul din dreapta al fileului.
- Braţul, antebraţul şi racheta trebuie să se găsească într-un plan orizontal şi nu într-unul
vertical.
- În tenis, viteza este rezultatul mişcării încheieturii, în timp ce forţa vine din mişcarea umerilor
şi a bazinului.
- Este greşită ţinerea rachetei departe de partea inferioară a mânerului, deoarece este
împiedicată acţiunea încheieturii pumnului. Extremitatea inferioară a mânerului trebuie să se sprijine
pe partea cărnoasă a palmei de sub degetul mic.
- La executarea mişcării circulare o mare importanţă o are întoarcerea bazinului, deoarece
aceasta ajută la imprimarea unei acceleraţii maxime.
- Când lovitura de dreapta are mai multă forţă şi capătă caracter ofensiv, este denumită drive.
2.2. BACKHAND sau LOVITURA DE STÂNGA (rever)

1. Poziţia de aşteptare 2. Faza I – pregătirea loviturii

3. Faza a II-a – executarea lovituri 4. Faza a III-a – fiinalizarea loviturii

La reverul cu două mâini mâna dreaptă apucă cu priza eastern de rever, iar mâna stângă cu
priza eastern de dreapta. Se poate utiliza şi priza de dreapta pentru ambele mâini
Pentru a executa backhand-ul vă întoarceţi din timp cu faţa spre linia laterală din stânga,
greutatea corpului trece pe piciorul stâng, racheta este condusă spre înapoi-jos, fiind susţinută cu
ambele mâini, corzile fiind perpendiculare pe sol. Piciorul drept este înainte. Înainte de lovire se
îndoaie genunchiul drept şi se slăbeşte priza favorizând deplasarea rachetei mult sub minge. Apoi se
loveşte sus-înainte, menţinând pe cât posibil racheta perpendiculară pe sol, pentru a asigura precizia
mişcării.
După lovire trunchiul se răsuceşte înspre dreapta, iar racheta se ridică în sus şi spre înainte,
deasupra liniei umerilor.
Este greşit a se ţine mânerul rachetei cu degetul mare de-a lungul acestuia. Priza corectă este
cu degetul mare peste degetul arătător.
 Reverul cu două mâini măreşte forţa, aduce un plus de control mişcării şi îmbunătăţeşte poziţia
acesteia la loviturile cu efect de top-spin. Dezavantajul constă în faptul că diminuează şansele
ajungerii mingilor plasate la distanţă mai mare, reduce manevrabilitatea rachetei, în cazul loviturilor
direcţionate în jucător şi nu dezvoltă forţă în braţul dominant.

2.3. Serviciul
Serviciu poate fi cea mai importanta arma a unui jucător de tenis. Prin serviciu jucătorul pune
mingea în joc pentru obţinerea unui punct. Serviciul poate fi plat, liftat sau tăiat.
Poziţia iniţială: jucătorul stând se poziţionează în spatele liniei de fund, cu piciorul stâng înainte,
având vârful piciorului orientat la 45-60º, în mâna stângă având mingea, iar în dreapta racheta
Faza I – pregătirea loviturii: înainte de executarea serviciului se bate mingea de câteva ori , pentru
concentrare, timp în care jucătorul alege locul în care vrea să servească, transferă greutate pe piciorul
din înapoi întorcând trunchiul spre dreapta, urmată de o trecere a greutăţii pe piciorul din înainte
simultan executând o extensie a trunchiului concomitent cu ridicarea simultană a braţelor, braţul
drept coboara cu vârful rachetei îndreptat spre în jos şi trece pe lângă piciorul drept după care se
ridică, flexând-ul în aşa fel încât capul rachete să ajungă pe spate;
Faza II – executarea loviturii: având greutate pe piciorul din înainte, se amplifică extensi
trunchiului în timp ce mâna stângă aruncă mingea în plan vertical, trunchiul se întoarce spre înainte
în timp ce braţul drept va executa o extensie energică în sus în aşa fel ca în momentul în care a atins
înaltimea maximă să lovească mingea acoperind-o, dândui o traiectorie descendentă.
Faza III – finalizarea loviturii: după lovirea mingii racheta îşi continua drumul de sus în jos prin
înainte, terminând mişcarea în partea stângă jos, trunchiul se deplasează spre înainte în timp ce
picioarele păşesc echilibrând poziţia corpului şi trecând în poziţia de aşteptare sau în ofenivă
deplasându-se înspre fileu..

2.4. VOLEUL

1. Voleul de forehand 2.Voleul de backhand

În aşteptarea executării voleului staţi aplecat spre înainte, călcâiele abia atingând solul sau
chiar nefăcând contact cu acesta.
În cazul în care mingea se îndreaptă spre partea dreaptă, folosiţi piciorul drept pentru a pivota
şi păşiţi înainte cu cel stâng.
Dacă mingea este direcţionată pe partea stângă, pivotaţi pe piciorul stâng şi păşiţi cu cel drept
spre minge.
 În situaţia în care mingea se îndreaptă direct spre dumneavoastră, alunecaţi spre dreapta sau
spre stânga faţă de direcţia mingii, împingând cu unul din picioare şi păşind oblic către fileu cu
celălalt.
După ce aţi executat voleul, aşteptaţi-vă de fiecare dată ca mingea să fie returnată.
Racheta trebuie dusă scurt înapoi, apoi readusă plat înainte, pentru a intercepta mingea cât mai
în faţa corpului. Traiectoria trebuie să fie, de obicei, cât mai lungă, îndreptată spre colţurile terenului
(cross) sau în lungul liniei (long-line).

Voleul slice (executat cu priza continentală) este mai sigur şi permite chiar stopul din voleu,
printr-o mişcare puternic amortizată (racheta execută un sfert de cerc, ca la lovitura slice).
Unii jucători execută aşa numitul voleu drive, mingea fiind lovită puternic, de sus în jos, cu
priza de dreapta sau cu priza de rever, în funcţie de direcţia spre care se îndreaptă mingea. Acest tip
de voleu este, totuşi, mai puţin sigur.
Indiferent de priza adpoptată, în momentul impactului planul corzilor trebuie să fie
perpendicular pe teren.
La mingile joase veţi fanda mai mult, iar rama rachetei va coborî aproape paralel cu solul.
Cel mai dificil de executat este voleul de pe partea stângă, cu spatele la terenul adversarului,
atunci când acesta a încercat un lob. În cele mai multe cazuri execuţia depinde de inspiraţia
jucătorului. După ce aţi lovit mingea, întoarceţi-vă imediat cu faţa spre adversar, pregătit pentru a
executa următorul voleu.
Jocul serviciu-voleu este specific pentru terenurile rapide. Pe terenurile lente înaintaţi spre fileu
pentru a executa voleul numai după ce aţi pregătit bine punctul, punând adversarul într-o poziţie
dificilă, altfel riscaţi să fiţi pasat foarte uşor.
Atacul la fileu trebuie bine pregătit. După lovitura pregătitoare trebuie să ajungeţi cel puţin la
linia de serviciu. Poziţia normală de execuţie a voleului este la aproximativ 2 m de fileu (pentru
voleurile slice) şi 3 – 4,5 m (pentru voleurile drive).
Antidoturile voleului sunt passing-urile (în lung de linie sau în cross) şi loburile.

2.5. SMECIUL

Fiind o lovitura de atac si semanand in mare masura cu lovitura de serviciu,smeciul poate fi invatat
cu usurinta de catre oricine si-a insusit correct tehnica serviciului.Diferenta esentiala intre cele doua
elemente tehnice consta in faptul ca serviciul este executat de pe loc,cu mingea aruncata in punctual
cel mai favorabil,in timp ce smeciul trebuie executat intotdeauna in functie de mingea trimisa de
adversar.
In functie de tehnica de lovire smeciul poate fi executat prin procedeul plat sau taiat.
Priza folosita pentru ambele smeciuri.atat cel de backhand cat si cel de forehand este priza
continental,sau “priza ciocan” cu baza degetului index amplasata pe latura numarul 2 a octogonului
din care este format manerul rachetei de tenis.
Pozitia de asteptare
a.Pozitia picioarelor
- genunchii indoiti,asigurand jucatorului aflat pe zona liniei de serviciu o pozitie joasa
- greutatea corpului repartizata egal,pe ambele picioare si proiectata in fata pe partea anterioara a
labei piciorului.Picioarele sunt departate cat latimea umerilor.
b.Pozitia bratelor
- mana dreapta strange bine manerul rachetei
- mana stanga sustine gatul rachetei
- racheta este tinuta in fat ape linia mediana a corpulu,cu planul perpendicular pe sol si varful
orientat usor in sus.
Partea pregatitoare
a.Actiunea bratelor
- bratul drept :retragerea rachetei este directa.Cotul se ridica si se departeaza de corp inca de la
inceput.Varful rachetei atinge in finalul regtragerii inaltimea maxima,dupa care urmeaza acea pauza
scurta, de asteptare,descrisa la executia serviciului.
- bratul stang este dus intins in sus spre directia in care soseste mingea,ajuta atat la echilibrarea
intregii miscari,cat si la stabilirea momentului optim de lovire.
b.Actiunea picioarelor si transferul greutatii
- laba piciorului drept este aproape paralela cu fileul,laba piciorului stang formand cu acesta un
unghi de 45 de grade spre dreapta
- greutatea corpului trece pe piciorul drept care este usor indoit piciorul stang intins
c.Actiunea trunchiului
-trunchiul se rasuceste spre dreapta,axa umerilor ajungand perpendicular pe fileu
d.Viteza de deplasare a rachetei pe traiectorie
-retragerea pana in punctual maxim este mai rapida decat la serviciu
e.Pozitia finala
- bratul stang intins oblic in sus
- axa umerilor perpendicular pe fileu
- greutatea corpului pe piciorul drept
- racheta in punctual maxim al inaltarii
Lovitura propriu-zisa
a.Actiunea bratelor
- bratul drept:coboara racheta pana cand aceasta aproape atinge spatele jucatorului.Cotul este indoit
si indepartat de corp,apoi bratul urca in directia mingii,racheta fiind orientate oblic in sus si inainte
- bratul stang:indoit,coboara pana la nivelul soldului
b.Actiunea picioarelor si transferul greutatii corpului
-greutatea este reartizata pe piciorul din fata care este perfect intins in momentul impactului
- piciorul drept,eliberat,se apropie de stangul
c.Actiunea trunchiului
- trunchiul se rasuceste spre stanga,aducand axa umerilor paralela cu fileul
d.Viteza de deplasare a rachetei pe traiectorie
- viteza este accelerate,ajungand maxima in momentul impactului
e.Pozitia finala
- bratul cu racheta complet intins
- axa umerilor paralela cu fileul
*Punctul de lovire este indicat sa fie cat mai sus
Finalul miscarii
a.Actiunea bratelor
- bratul drept :dupa impact mingea va fi acoperita de planul rachetei printr-o puternica miscare de
flexie a articulatiei pumnului.Bratul va urma o miscare descendenta indreptata spre stanga corpului.
b.Actiunea picioarelor si transferul greutatii corpului
- piciorul drept paseste inainte pe directia loviturii
- greutatea corpului repartizata pe piciorul drept
- piciorul stang,indoit,pe varf
c.Actiunea trunchiului
- trunchiul aplecat usor in fata,axa umerilor fiind paralela cu fileul
d.Viteza de deplasare a rachetei pe traiectorie
- dupa impact viteza rachetei descreste uniform
e.Pozitia finala
- racheta ajunge jos si in stanga corpului,cu bratul drept transversal peste abdomen
- piciorul drept inainte,suporta intreaga greutate a corpului

2.6. Lobul

Lobul face parte din categoria elementelor secundare ale jocului de tennis. Aceasta nu
inseamna insa sa diminuam importanta lui in tenisul modern , ci dimpotriva, dorim sa-l reactualizam
Considerat multa vreme ca o arma prin excelenta defensiva, lobul a capatat in ultimul timp
un pronuntat caracter ofensiv, cu multiple utilizari tactice. Din aceasta cauza nu este indiferent cand
si cum va fi executat. A trimite mingea in sus este la indemana oricui, in schimb a executa un lob
liftat , cu o miscare perfect mascata , lob care sa surprinda adversarul pe picior gresit , langa fileu ,
depaseste granita mediocritatii.
Clasificare
Deoarece procedeul ethnic folosit pentru executarea lobului este dependent direct de intentia
tactica , aceasta din urma impune urmatoarea clasificare:
Lobul de aparare: - plat/ taiat
Lobul de atac : liftat
Lobul de aparare
Dupa cum il arata si numele , lobul de aparare se executa in momentele tactice defensive ,
care, in marea lor majoritate , sunt determinate de un atac reusit al adversarului.
Din punct de vedere tehnic lobul de aparare se poate executa prin doua procedee : plat si
taiat.
 Lobul de aparare se deosebeste la loviturile de pe fundul terenului cu deplasare laterala doar
in ceea ce priveste actiunea bratului drept in timpul lovirii propriu- zise, cand racheta urmeaza o
traiectorie dinapoi inainte si de jos in sus.
Planul de lovire al rachetei este orientat inainte si in sus (inclinatie de 45˚), contactul cu mingea
facandu-se sub planul orizontal ( imaginar) care o imparte in doua jumatati egale.
La executia lobului plat, mingea nu trebuie lovita ca la loviturile de pe fundul terenului, ci
condusa , cu un final lung de miscare. Astfel , denumirea de “plat” nu definste si caracterul de tarie a
executiei , ci numai orientarea planului rachetei in momentul contactului sau cu mingea.
Lobul taiat se executa cand se urmareste :
- recuperarea unor mingi care il depasesc pe jucator in lateral , prin lungimea lor ;
- castigarea timpului necesar pentru un plasament corespunzator , efectul taiat determinand o
durata mai lunga de zbor a mingii.
Pentru ca lobul taiat sa aiba un coeficient de siguranta crescut este necesar sa fie destul de inalt ,
sa aiba o lungime suficienta si sa fie executat cu prudenta , mai ales cand bate vantul din spate(
fiindca impinge mingea afara din teren).
Lobul de aparare nu constituie niciodata o surpriza totala pentru adversary, el fiind urmarea
logica a unor reusite actiuni tehnico-tactice ale acestuia , deci constituie o ultima optiune pentru
cel care il executa.
Lobul de atac (ofensiv) (lobul liftat)
Lobul liftat este asemanator cu loviturile liftate de pe partea dreapta si de pe cea stanga ,
executate de pe fundul terenului , cu urmatoarele deosebiri:
a) Pentru a creste viteza de rotare a mingii se foloseste de multe ori o priza mai inchisa . In acest
sens putem da exemple pe Jacques (Toto) Brugnon (inventatorul acestui procedeu in urma cu
peste 30 de ani), Santana, Barclay s.a., care folosesc in mod current asemenea prize pentru
loviturile de pe fundul terenului, si pe altii printre care Roche), care inched priza numai
atunci cand executa un lob liftat. Lovirea mingii cu planul rachetei semideschis sau deschis
necesita o foarte buna incheietura a mainii, care sa permita o pronatie suficienta a
antebratului pentru “acoperirea “ mingii (Laver).
b) Racheta este dusa spre minge mai mult de jos in sus si mai putin inainte, miscarea
terminandu-se mult deasupra capului.
c) Mingea este lovita in fata piciorului stang – pentru lobul de pe partea dreapta- sin din fata
piciorului drept- pentru lobul de pe partea stanga, sub planul (imaginar) care o imparte in
doua jumatati egale.
d) Miscarea se executa intr un ritm foarte rapid.
e) In momentul impactului dintre racheta si minge genunchii se intind energic , marinsu-se
astfel efectul liftat.
f) Finalul miscarii gaseste corpul intins si sprijinit pe varfuri, de multe ori cu greutatea
repartizata pe piciorul din spate.

Alte aspecte privind lobul liftat

1. Procedeul liftat confera mingii o mare viteza de rotatie in momentul plecarii ei din racheta , o
inaltare brusca peste adversar si o saritura inainte dupa contactul cu solul (“fuge” de
adversar). Consideram ca nu gresim daca afirmam ca lobul liftat are valoarea unui adevarat
passing-shot.
2. Pozitia corpului din momentul executiei trebuie sa convinga pe adverasar ca se va executa un
passing-shot pe langa el cu lovitura de dreapta (sau de stanga) si nu un lob. Executarea
loviturii cu fata spre fileu tradeaza intentia de a loba, anuntand efectul de surpriza.
3. Jucatorul care ataca cauta sa se apropie mult de fileu pentru a “inchide” cat mai mult
unghiurile. Acum, in momentul in care adeversarul se apropie de fileu , trebuie executat lobul
liftat, acesta fiind cel mai efficient. El a fost denumit de specialisti lob in “centre- pied” sau
“tempo-lob”.
 4. Daca lobul a depasit adversarul aflat la fileu si acesta se retrage pentru a recupera mingea ,
jucatorul care a lobat trebuie sa isi urmeze executia la fileu , conferindu-I si prin aceasta un
aspect ofensiv.
5. Se recomanda, de asemenea, ca lobul sa fie trimis spre partea stanga a adversarului( mai
precis peste umarul stang al acestuia, stiut fiind faptul ca smeciul de pe partea stanga este una
dintre cele mai dificile executii tehnice din jocul de tenis.
Exercitii pentru invatarea si consolidarea lobului

Ex.1. Imitarea miscarii pentru lob cu racheta , fara minge

Ex 2. Cate 2 , unul pozitionat la fileu iar celalat pe fundul terenului , executarea lobului.
Ex 3. Executarea lobului din diferite locuri de pe fundul terenului
Ex 4. Executare lob urmat de alergare spre fileu, si retragere.

2.7. Stopul (mingea scurta)

Stopul sau mingea scurta nu face parte din loviturile de baza ale jocului de tenis, acesta
executandu-se rar.
Din punct de vedere tehnic, stopul seamana atat cu loviturile de pe fundul terenului (lovitura
de pe partea dreapta si de pe cea stanga) cat si cu voleul. Printre deosebiri amintim:
- retragerea rachetei este mai scurta decat la loviturile de pe fundul terenului;
- in timpul lovirii propriu- zise ( inainte de impact) planul rachetei se deschide si intra sub
minge, imprimandu- i un pronuntat efect taiat ;
- o deosebire esentiala este amortizarea loviturii (la loviturile de pe fundul terenului, viteza de
deplasare a rachetei are in acest moment valoarea maxima);
- finalul miscarii este scurt, racheta, fiind dusa putin inainte si oblic jos.
Dupa cum reiese din cele aratate, inceputul miscarii se aseamana cu loviturile de pe fundul
terenului, in timp ce finalul cu voleul.

Alte aspecte privind stopul

1. Stopul se executa rar in timpul meciului, pentru a-i pastra caracterul de surpriza.
2. Executarea stopului de la o distanta prea mare de fileu trebuie evitata. Cu cat executia
se face dintr-o zona mai apropiata de fileu, cu atat siguranta ei este mai mare.
2.1. Daca efectul mingii este foarte mare mingea poate sa se intoarca in terenul celui care
a executat stopul, daca acesta este efectuat de aproape de fileu, si atunci sansele ca
adversarul sa prinda mingea sunt mult mai mici.
3. Stopul trebuie sa aiba urmatoare caracteristici:
- sa fie o lovitura mascata, greu de sesizat de catre adversar;
- sa i se imprime mingii un efect taiat;
- lovitura sa fie amortizata;
- sa se aleaga momentul optim al jocului, cand sa fie executat. Pentru aceasta se va tine seama
de: starea de oboseala a adversarului, departarea acestuia de fileu, daca scorul permite risc,
distanta executantului pana la fileu etc.
Astfel marii specialisti in tenis recomanda ca mingea scurta sa fie executata ocazional, la
inceputul meciului, si niciodata spre sfarsitul lui, cand adversarul este bine incalzit.
Stopul trebuie sa constituie un element “surpriza” , sa aiba un procentaj crescut de reusita (peste
60%) si sa fie executat ori de cate ori se apreciaza ca situatia concreta de pe teren este in
avantajul unei astfel de decizii.

2.8. Efectul topspin

Efectul topspin are o mare importanta in tenisul de camp modern, fara el nereusind sa lovim
mingea pe cat de tare ne-am dorii.
 Este o variantă a efectului liftat. Imprimă mingii o mişcare de rotaţie tot spre înainte. Dar
spre deosebire de efectul liftat, topspinul se realizează prin lovirea în partea dinapoi şi superioară
a mingii. Deci mingea este lovită de jos în sus, reprezentând o arma decisivă în tenis executată de
pe linia de fund a terenului şi care are menirea să-l scoată pe adversar mult in afara terenului,
datorită săriturii foarte înalte a mingii.

Glosar termeni tenis

Ace - "as", punct facut direct din serviciu, mingea nu este atinsa de către cel care se află la primire.
Advantage - "avantaj", jucătorul care face primul punct la scorul de 40-40 se spune că are avantaj;
"avantaj la serviciu" dacă punctul respectiv este câştigat de cel care serveşte şi "avantaj la primire"
dacă este câştigat de cel care se află la primire.
Back court - zona terenului aflată între linia de fund şi linia de servici.
Backhand - "rever", lovitura de stânga.
Backspin - "minge tăiată", efect aplicat mingii de sus în jos; procedeu denumit şi "underspin" sau
"chop".
Cross - lovitură trimisă pe diagonala terenului.
Drive - lovitură de dreapta sau stânga ofensivă pe care de obicei se înnaintează către fileu.
Spin - "efect sau minge tăiată" - rotaţie imprimată mingii prin modul de lovire; dacă impactul cu
suprafaţa de lovire se face în jos, efectul se numeşte "underspin" sau backspin"; dacă efectul se
imprima de jos în sus efectul se numeşte "overspin", "topspin" sau "lift"; dacă efectul este imprimat
lateral, sidespin.
Fault – greşală
Foot fault – "greşeala de picior" la efectuarea serviciului; jucătorul care executa serviciul a atins
linia de fund a terenului cu piciorul înainte de a lovi mingea în serviciu.
Forehand - "dreapta" sau lovitură de dreapta.
Lob - minge înaltă, trimisă peste adversarul venit la fileu; de obicei este o lovitura cu caracter
ofensiv.
Long-Line - "lung de linie", minge trimisă în lungul terenului, paralel şi foarte aproape de linia
laterală.
Passing-Shoot - "a pasa", trimiterea mingii pe lângă jucatorul advers.
Rally - "raliu", seria de lovituri efectuate în cadrul disputării punctului
Smash - "smeci", executie similara cu lovitura de serviciu executata de deasupra capului.
Stop - lovitură amortizată prin care mingea primeşte o traiectorie scurtă, executată de obicei la fileu
din voleu.
Topspin - rotaţie imprimată mingii în acelaşi sens cu cel al mişcării ei, printr-o "periere" a mingii de
jos în sus; mingea lovita astfel începe să cadă rapid după ce a atins înnalţimea maximă.
Tie-break – joc de departajare care se poate aplica în set când s-a ajuns la scorul de 6-6 la ghemuri;.
Voleu - lovirea mingii în zbor, înainte de a cădea în teren, de obicei din apropiarea fileului