Tumorile benigne şi hiperplaziile ţesuturilor moi oro-faciale

PAPILOMUL MUCOASEI ORALE

Tumoră benignă cu origine pe suprafaţa epiteliului oral
Localizarea papilomului în cavitatea orală
 Limbă
 Buze
 Mucoasa jugală, gingie, palatul dur şi moale (uneori chiar în zona vecină
luetei)
Majoritatea au dimensiuni de câţiva milimetri, dar pot ajunge până la 4-5 cm
Apare la orice vârstă, inclusiv la copii şi este de obicei singular
Leziune verucoasă sau conopidiformă, cu o creştere exofitică, având prelungiri
digitiforme
Este bine circumscris, pediculat, uneori sesil.
Suprafaţa papilomului este de obicei albicioasă şi reliefată, alteori poate prezenta
un strat superficial, keratinizat care îi conferă fermitate la palpare.
Consistenţa tumorii poate fi moale sau dură, în funcţie de prezenţa sau absenţa
ţesutului fibros.
Papilomul cu bază mai largă de implantare se poate asocia cu leucoplazia.
De asemenea poate prezenta displazii diskeratozice, cazuri ce sunt considerate de
unii autori (Abby, Page, citaţi de Gorlin) ca fiind premaligne.

Veruca vulgaris este o formă comună, analogă papilomului intraoral, localizată la

piele.
Cauza se pare că ar fi papilomavirusul.
Leziuni histologic identice cu veruca vulgaris, caracteristică pielii, au fost frecvent
găsite pe buze şi ocazional intraoral.
Pacienţii prezintă asemenea leziuni pe mâini, degete. Oral leziunea apare prin
autoinoculare, prin sugerea degetului.
Sindromul facial dermal hipoplazic este reprezentat de obicei de un papilom
solitary
Leziuni papilomatoase cu localizări variate în cavitatea orală constituie o
manifestare a hamartomului multiplu şi a sindromului neoplazic (S. Cowden). Este
considerat un marker tumoral al cancerului mamar
Anatomie patologică
 aspectul microscopic al papilomului este caracteristic.
 constă din prelungiri digitiforme lungi, subţiri, ce se extind pe suprafaţa
mucozală sau pe epiteliu scuamos stratificat
 centrul conţine ţesut conjunctiv redus ca suport al vaselor de sânge nutritive.
 manifestarea principală este proliferarea celulelor spinoase din ţesutul
papilar
Tratament
 extirparea chirurgicală împreună cu pediculul aferent sau punctul de inserţie
al acestuia
 dacă leziunea este asociată cu leucoplazia, atunci excizarea trebuie să fie
largă, incluzând şi zona leucoplazică.
 examenul histopatologic este obligatoriu
 recidivele după extirparea chirurgicală sunt rare
 malignizarea mai ales a papiloamelor care prezintă displazii diskeratozice
este considerate ca posibilă

HIPERPLAZIA EPITELIO-CONJUNCTIVĂ INFLAMATORIE (EPULIS

FISSURATUM)
Hiperplazia fibroasă inflamatorie cunoscută şi sub denumirea de hiperplazie
epitelio-conjunctivă sau "epulis fissuratum" este o reacţie inflamatorie a mucoasei
orale datorate iritaţiilor produse de protezele mobile neadaptate, dinţii restanţi, la
care se adaugă şi rezorbţia progresivă a osului maxilar.
Semne clinice
Rezultatul iritaţiilor continue asupra mucoasei orale este proliferarea acesteia sub
forma unui pliu mucozal care proliferează atât sub lucrarea protetică mobila cât şi
peste marginile acesteia.
Anatomie patologica
 masele hiperplazice sunt formate din ţesut conjunctiv fibros, acoperit de un
epiteliu scuamos stratificat
 ţesutul conjunctiv - mănunchiuri de fibre colagene, fibroblaste, vase de
sânge
 reacţia inflamatorie activă este frecvent observată
Tratament
 îndepărtarea protezei pentru a reduce presiunea asupra zonei de ţesut moale
 excizia chirurgicală
 incizie care să menajeze şanţul vestibular, în vederea adaptării ulterioare a
protezei
 examenul histologic al materialului excizat este obligatoriu

GRANULOMUL PIOGENIC
Granulomul teleangiectazic, epulis granulomatos sau botriomicom
Leziune hipertrofică cauzată de trauma minore ale ţesuturilor şi invazia de
microorganisme nespecifice
Proliferare a vaselor în ţesutul conjunctiv
Distrucţia celulelor osoase este redusă, dar este stimulată proliferarea endoteliului
vascular
Semne clinice
 Localizarea caracteristică a granulomului piogen este la gingie
 localizările pe limbă, palat, buza inferioară, mucoasă jugală
 consistenţă moale, eritematoase, reliefate, pediculate sau sesile
 suprafaţa poate fi netedă, globulată, granulată sau ulcerate are o creştere
rapidă, după care staţionează
 mărimea leziunii variază de la câţiva milimetri diametru la 1 cm sau mai
mult ngranulomul piogenic intravenos - la gât şi la extremităţile superioare
Anatomie patologică
 asemănător cu ţesutul de granulaţie, dar de dimensiuni mai reduse
 ţestul acoperitor este subţire, atrofie, dar poate fi şi hiperplastic
 bogăţia de endotelii vasculare ce delimitează spaţii vasculare şi extrema
proliferare a fibroblastelor
 stroma ţesutului conjunctiv este străbătută de fibre de collagen
Tratament
 extirpare chirurgicală
 când nu este bine încapsulat leziunea poate recidiva
 detartraj pentru a îndepărta factorii iritaţi
 plaga poate fi închisă prin sutură, acoperită de pansament parodontal sau se
aşteaptă epitelizarea secundară

GRANULOMUL GRAVIDEI (TUMORA DE SARCINĂ)

Simplu granulom piogenic
Formă exagerată de creştere a acestuia, care apare la femeile gravide
Se datorează unui dezechilibru hormonal, la care se adaugă alţi factori: deficienţe
nutriţionale, igienă orală necorespunzătoare
Semne clinice
 apare începând din luna a 3-a de sarcină, uneori chiar mai târziu, când începe
dilatarea papilei gingivale
 creşte gradual în mărime
 după naştere poate regresa parţial sau complet
 poate să reapară la o sarcină ulterioară culoarea este roşie-purpurie
 se decolorează la compresiune
 se citează şi transformarea malignă a tumorii.
Anatomie patologică
 Aspect asemănător cu al granulomului pyogenic
Tratament
 extirpare chirurgicală
  dacă leziunea este mică se poate temporiza intervenţia
 în cazul tumorilor mai mari sau în lipsa regresiei post-partum se indică
extirparea chirurgicală
 se recomandă păstrarea dinţilor adiacenţi şi efectuarea minuţioasă a
detartrajului.

GRANULOMUL PERIFERIC CU CELULE GIGANTE

Proliferare pseudotumorală a ţesutului nonosteoplastic ce se dezvoltă în jurul
dinţilor
Denumiri: epulis cu celule gigante, tumoră periferică cu celule gigante,
oseoclastom
Semne clinice
 este caracteristică persoanelor dentate, cel mai frecvent fiind localizată pe
gingie anterior de molari
 debutează în ţesutul interdentar şi poate fi pediculată sau sensilă
 culoarea caracteristică este roşu-purpuriu
 suprafaţa poate fi ulcerată
 leziunile variază ca mărime între 0,5-3,5 cm diametru
 la pacienţii edentaţi, formaţiunea localizată pe creasta alveolară are forma
ovoidă sau fuziformă şi aspect de tumoră vasculară
 femeile sunt mai afectate decât bărbaţii
Anatomie patologică
 masă non-capsulată de ţesut conjunctiv reticulat sau fibrilarcelulele gigante
se aseamănă uneori cu osteoclastele
 focare hemoragice cu pigment de hemosiderină
 prezenţa de infiltrat celular inflamator
 ţesut osos nou format printre componentele vasculare şi celulare ale
leziunilor
Radiologic
 Osul subiacent poate fi implicat sau nu odată cu apariţia leziunii
 Examenul radiologie la edentaţi poate evidenţia distrucţia marginii alveolare
sau a septului interdentar
  La edentaţi este caracteristică eroziunea superficială a osului cu aspectul de
"os ciupit"

Tratament
 extirparea chirurgicală cu îndepărtarea în totalitate a leziunii şi un chiuretaj
riguros
 baza tumorii este bine să fie electrocauterizată
 plaga se protejează cu meşă iodoformată.

FIBROMATOZA CINGIVALĂ
Creştere masivă a gingiei care mai poartă numele şi de elefantiazis gingival
Este determinată genetic prin gena autosomal dominantă
Asocieri cu alte anomalii: nas mărit, urechi decolate şi elongate, splenomegalie,
anomalii osoase, hipertricoză
Semne clinice
 gingia care acoperă procesul alveolar este hipertrofiată
 creşterea este densă, difuză, netedă sau nodulară
 poate cuprinde o singură arcadă sau ambele
 dezvoltarea ţesutului gingival poate duce la acoperirea dinţilor, determinând
tulburări grave de masticaţie
Anatomie patologică
 Aspectul histologic este asemănător cu al hiperplaziei fibroase
 Predomină mase dense de ţesut conjunctiv fibros
 Fibrele de colagen sunt grupate în mănunchiuri, iar între ele se găsesc
fibroblaste şi vase sanguine
Tratament
 îndepărtarea pe cale chirurgicală a ţesutului gingival în exces, din
considerente fizionomice şi pentru a permite o masticaţie normal
  gingivectomie extinsă şi expunerea dinţilor acoperiţi cu gingivoplastie
 uneori ţesutul se reface

HIPERPLAZIA HIDANTOIN1CĂ
medicaţia anticonvulsivantă cu difenilhidantoină - hiperplazie fibroasă a papilei
gingivale
cauză secundară - implicată igiena orală necorespunzătoare
Semne clinice
 creşterea lentă şi nedureroasă a gingiei
 ţesutul gingival este dens, rezilient, insensibil, cu tendinţă redusă de
sângerare
 unele regresii după întreruperea medicaţiei
Anatomie patologică
 proliferare a ţesutului conjunctiv fibros de la nivelul gingiei, ţesut ce conţine
numeroase fibre de colagen.
 stratul epitelial prezintă proliferări lameliforme
 vascularizaţia este redusă, la fel şi mitozele celulare
Tratament
 gingivectomie
 medicaţie cronică - excizia periodică
 se impune menţinerea unei igiene bucale riguroase

FIBROMUL
Cea mai frecventă tumoră benignă a cavităţii orale
Provine de la ţesutul conjunctiv submucosa sau de la periostul osului alveolar
Semne clinice
  Cel mai frecvent este afectată gingia şi apoi faţa ventrală a limbii, buzele şi
palatul
 Mărimea poate varia de la o boabă de mazăre până la cea a unei alune mari
sau chiar să ia forma unei mase largi tumorale care ocupă spaţii edentate
 Formaţiunea este reliefată, normal colorată, cu suprafaţa netedă, sesilă sau
uneori pediculată
 Consistenţa tumorii este fermă şi rezilientă sau moale şi spongioasă

Anatomie patologica
 tumoră adevărată a ţesutului conjunctiv
 conţine mănunchiuri de fibre de colagen ce delimitează o reţea în spaţiile
căreia apar numeroase fibroblaste sau fibrocite şi vase mici de sânge
 stratul superficial este format de un epiteliu scuamos aplatizat
Tratament
 extirpare chirurgicală
 fibromul sesil se îndepărtează prin secţionare împreună cu baza de
implantare printr-o incizie eliptică
 fibromul pediculat poate fi îndepărtat prin secţionarea împreună cu baza de
implantare

LIPOMUL
Tumoră benignă ce provine din zone de vecinătate a ţesutului adipos
Celule grăsoase mature care diferă metabolic de celulele grăsoase normale
Semne clinice
 Creştere lentă
 La nivelul gâtului şi feţei apare în ţesutul subcutanat, iar în cavitatea bucală
în limbă, planşeul bucal, mucoasa bucală, gingie, şanţurile muco-bucale sau
labiale
 Mai ales la adulţi
 Sferică sau lobulată, nedureroasă, sesilă
 La palparea formelor difuze avem senzaţie de fluid, când se pot confunda cu
un chist
  Forma comună de lipom- tumoră, moale la palpare, mobilă pe planurile din
jur, neaderentă, bine delimitată, de culoare galbenă
 În regiunea maxilo-facială poate ajunge până la un diametru de 5-6 cm
 Nu degenerează niciodată

Lipoblastomatoza
 Continuare a proliferării lipoblastelor ce apar în locurile cu grăsime fetală,
ce se formează în perioada postnatală
 Leziunea este solitară sau multiplă, localizată la torace, axilă, gât, fese,
(sindrom madelung) dar a fost descrisă şi o localizare la nivelul obrazului.
 Benignă
 Poate recidiva dacă nu este îndepărtată în totalitate
Hibemomul
 Este o altă tumoră rară de ţesut moale
 Localizată în unele zone ale corpului
 Derivată din grăsimea multivacuolată
Anatomie patologică
 celule grăsoase cu aspect normal
 se pot găsi şi proliferări interstiţiale fibroase, vase mici de sânge sau filete
nervoase- fibro-lipom, angiolipom sau neurolipom
Tratament
 Tratamentul lipomului şi lipoblastomului este extirparea chirurgicală
 In cazul lipoblastomatozei, îndepărtarea parţială duce la recidive deoarece
leziunea se extinde prin prelungirile digitiforme în ţesutul adiacent unde se
formează noi lobi

OSTEOMUL
 Osteomul ţesutului moale este întâlnit ocazional
  Leziunea se găseşte localizată pe faţa dorsală a limbii
 Tratamentul - extirpare chirurgicală conservativă
 Nu s-au semnalat recidive
CONDROMUL
 Leziune foarte rară, la nivelul ţesutului moale
 Localizat pe faţa dorsală a limbii sau la nivelul palatului moale
 Tratamentul - extirparea chirurgicală
 Nu are potenţial de malignizare
MIOMUL
 Tumoră benignă cu origine musculară
 Localizarea predilectă este la nivelul limbii
 Noduli încapsulaţi sau sub formă pediculată
 Consistenţa este fermă şi culoarea nemodificată
Anatomie patologica
 Mănunchiuri de fibre musculare
 Majoritatea formelor histologice sunt leiomioame, fibromioame sau
rabdomioame
Tratament
 Extirpare chirurgicală

RABDOMIOMUL
 Tumoră foarte rar localizată în cavitatea orală
 Apare în decada a v-a de viaţă
 Raport de 2:1 bărbaţi şi femei
Tratament
 Excizia chirurgicală fără
 Rezecţie de organ
 S-au comunicat şi recidive

LEIOMIOMUL
  Tumoră benignă cu origine în musculature netedă
 În cavitatea orală este destul de neobişnuit, cu excepţia pereţilor vaselor
sanguine şi uneori la nivelul papilei circumvalate a limbii
 Apare la nivelul tunicii medii din pereţii vasculari
 Creştere lentă, nedureroasă, superficială, adesea pediculată
 Culoarea asemănătoare cu a mucoasei şi nu se ulcerează
 Localizarea predilectă este în zona distală a limbii
 Alte localizări - palat, obraji, gingie şi glandele salivare
 Vârsta predilectă este peste 30 de ani.
 Dimensiunea variază de ia 1 cm până la mărimea unui ou
Tratament
 Excizie chirurgicală conservatoare
 La tumorile de musculatură netedă nu se semnalează recidive şi nici tendinţe
de malignizare

MIOBLASTOMUL CELULAR GRANULAR

Regezi (citat de Shafer) conchide următoarele:
 celulele granulare reprezintă un process degenerativ nonspecific, neobişnuit
 histogeneza este din celulele mezenchimale nediferenţiate care ulterior
suferă o autofagocitoză citoplasmatică
 mai frecvent apare la limbă, dar şi la nivelul pielii, buzelor, sânilor, ţesutului
subcutanat, corzilor vocale şi planşeului bucal
 leziuni asemănătoare s-au comunicat la nivelul ţesutului interstiţial şi
neurohipofizei
 la nivelul limbii - sub formă de noduli singulari sau multipli.
 ţesutul de acoperire are culoare normală
 clinic leziunea poate semăna cu leucoplazia.
 apare la orce vârstă, femeile fiind mai afectate
Tratament
 excizie chirurgicală conservatoare urmată de sutura primară a plăgii
 examenul histologic este obligatoriu
EPULISUL CONGENITAL
Teorii privitoare la modul său de formare:
 fibroblastică
 histiocitară
 miogenică
 neurogenică

Semne clinice
 Tumora este prezentă la naştere de obicei în partea anterioară a crestei
alveolare edentate
 Mai frecvent la maxilar decât la mandibulă
 Formă ovoidă, multilobulată
 Mărimea variază de la câţiva milimetri la câţiva centimetri diametru
 Fetele sunt mai afectate decât băieţii
Anatomie patologică
 seamănă cu mioblastomul
 componenţa vasculară este mai pregnantă decât la mioblastom
 hiperplazia pseudo-epiteliomatoasă nu apare în toate cazurile
Tratament
 extirparea chirurgicală
 vindecarea - fără incidente chiar dacă nu se face sutura
 unii autori sugerează abţinerea de la tratament, aşteptând regresia spontană a
leziunii, atunci când tumora nu pune probleme respiratorii sau de nutriţie
Hemangiomul
Tumoră benignă care provine din proliferarea endoteliului vaselor sanguine
Malformaţie (hamartom) a ţesutului vascular
Clasificare
1. hemangioame imature:
a) tuberoase;
b) subcutanate;
c) mixte;
2. hemagioame mature:
a) capilare
b) capilaro-venoase
c) arterio-venoase

Clasificarea Watson şi McCarthy

1. Hemagiom capilar
2. Hamangiom cavernos
3. Hemangiom angioblastic sau hipertrofic
4. Hemangiom racemos
5. Hemangiom difuz sistemic
6. Hemangiom metastazant
7. Hemagiom plan "pată de vin“
8. Teleangiectazia hemoragică ereditară
Forme clinice
HEMANGIOMUL IMATUR TUBEROS
Localizare cutanată, reliefat, neregulat şi roşu
Forma de hemangiom subcutanat se prezintă ca o zonă difuz deformată caldă, sub
un tegument normal sau albăstrui-violaceu
În formele mixte se asociază cele două componente: cutanată şi subcutanată
Evoluţie trifazică
 Cresc în volum chiar din primele zile sau săptămâni postnatale, până în jurul
vârstei de 6-8 luni,
 Cunosc o perioadă de stabilizare şi involuţie progresivă de la 18 luni la 6 ani
 Dispariţia completă în foarte multe cazuri
HEMANGIOAMELE MATURE DE TIP CAPILAR
Hemangioame plane
Aspectul caracteristic de "pată de vin“
Prezente de la naştere sub forma unor macule eritematoase de un roşu mai mult sau
mai puţin intens, care pot interesa tegumentul şi mucoasele
Localizarea predilectă este la nivelul feţei mai ales periorbitar şi glabelar
Nu prezintă tendinţă la regresiune spontană şi nici la extindere faţă de dimensiunile
de la naştere
Nu îşi modifică forma
Ridică numai probleme estetice
HEMANGIOAMELE MATURE CAPILARO-VENOASE
HEMANGIOPERICITOMUL
Tumoră care provine din celulele specializate din pereţii vaselor, numite pericite
pericitele sunt celule cu proprietăţi contractile.
Semne clinice
 Leziunea este fermă, aparent circumscrisă, adesea nodulară, şi în general nu
are caracteristic decolarea, întâlnită în cazul tumorilor cu origine vasculară.
 Culoarea roşie, deşi inconstantă, indică natura vasculară.
 Localizarea tumorii este în zone anatomice diferite incluzând şi cavitatea
orală.
 Tumorile cu localizare orală au un comportament benign, pe când în
celelalte zone ale corpului se consideră a avea un comportament malign.
 Sunt mai frecvente în jurul vârstei de 50 ani
Anatomia patologică
 Leziunea este caracterizată prin proliferarea capilarelor
 Fiecare vas este înconjurat de o teacă de ţesut conjunctiv în afara căreia se
găsesc mase de celule tumorale
Tratament
 extirparea chirurgicală până la ţesut sănătos, deoarece se semnalează
frecvent recidive
 se semnalează şi metastazarea regional şi la distanţă în diferite organe
LIMFANGIOMUL
Tumora benignă a vaselor limfatice cu origine embrionară, incertă
Malformaţie, tumoră benignă sau hamartom
Clasificarea lauding şi Farber în 1965:
1) limfangiom capilar
2) limfangiom cavernos
3) limfangiom chistic (higroma)
4) hemangiolim-fangiom
Semne clinice
 Prezente la naştere sau pot să apară în prima decadă
 >50% localizate la nivelul capului şi gâtului
 Tumora este moale şi de mărime variabilă
 În cavitatea orală localizarea cea mai frecventă este la limbă, dar au fost
găsite şi la nivelul palatului, mucoasei jugale, buze, gingii, planşeul bucal.
 Formele superficiale se prezintă ca leziuni papilare de aceeaşi culoare cu
mucoasa înconjurătoare sau ca un halou roşietic. Leziunile profunde au
aspect nodular
 La nivelul limbii, localizarea cea mai frecventă este în porţiunea anterioară a
feţei dorsale.
 Leziunea este sub formă de noduli neregulaţi pe suprafaţa limbii, cu
coloraţie gri sau roz, limba este mărită de volum (macroglosie).
 La nivelul buzei produce macrocheilie.
 Higromul chistic este o entitate distinctă cu localizare la nivelul gâtului, sub
forma unei deformări largi şi profunde
 Limfangiomul crestei alveolare a nou-născutului este o formă neobişnuită de
limfangiom şi apare ca leziune mică, de culoare albăstrui închis cu localizare
pe creasta alveolară
Anatomia patologică
 Forma cea mai comună este limfangiomul cavernos
  Acesta conţine numeroase dilataţii limfatice delimitate de celule endoteliale
ce conţin limfă
Tratament
 sclerozarea
 aspiraţia repetată (în formele chistice)
 incizia şi drenajul, radioterapia
 tratamentul prin îndepărtarea totală a leziunii este dificil şi de cele mai multe
ori imposibil, din cauza infiltraţiilor profunde în spaţiile tisulare
 recidiva poate fi adesea anticipată, ca şi necesitatea unei noi intervenţii dau
rezultate slabe

NEUROMUL DE AMPUTAŢIE
Neuromul de amputaţie sau traumatic nu este o tumoră adevărată, este o încercare
a trunchiului nervos de a repara o leziune a nervului apărută după secţionarea
acestuia.
Degenerarea porţiunii distale a nervului după secţionare, începe cu tumefierea,
fragmentarea şi dezintegrarea axonului şi a tecii mielinice.
Repararea leziunii începe prin proliferarea axonului celulelor din tecile neurilemei
şi a endoneuremei.
Regenerarea este facilitată de persistenţa neurilemiei, în jurul căreia proliferează
noi fibre şi celule Schwann, formând o masă consistentă.
Reinervaţia apare mai puţin în cazul proliferării proximale.
SEMNE CLINICE
 Apare accidental după excizia tumorilor, extracţia dinţilor, în obstrucţii
create de cicatrici la nivelul ţesutului moale sau fractură de maxilar.
 Frecvent în cavitatea orală apare în jurul găurii mentoniere
 Poate apărea la nervul alveolar inferior în cazul atrofiei accentuate a crestei
alveolare, în regiunea găurii mentoniere, buze, limbă.
 Când este localizat pe creasta edentată produce disconfort purtătorului de
proteză.
  Se manifestă ca un nodul mic cu creştere lentă şi rareori este mai mare de 1
cm diametru. Palparea este foarte dureroasă în zona leziunii, sau pe întreg
traiectul nervului
 Neuromul încapsulat a fost descris prima dată de reed şi reprezintă o
hiperplazie primară a fibrelor nervoase, axonilor şi tecilor celulare
 Este o leziune solitară localizată la zonele joncţionale muco-cutanate
predominant la nivelul feţei

Anatomia patologică
 Leziunea este constituită din neurofibrile şi celule Schwann într-o distribuţie
inegală situate în stroma ţesutului conjunctiv
 Fibrele nervoase pot fi sub formă de mănunchiuri mici sau răspândite difuz
în ţesut
Tratament
 Extirparea chirurgicală a nodulului împreună cu o mică porţiune proximală a
nervului afectat
 Dacă rezecţia este realizată în timp util, se poate face neurorafia şi
restaurarea sensibilităţii normale

NEUROFIBROMUL
Originea leziunii este controversată
Unii autori consideră că originea ar fi în celulele Schwann, fibroblaste şi uneori în
celulele perineurale
Alţi autori consideră că originea ar fi în celulele perineurale şi nu sunt implicate
celulele Schwann
Semne clinice
 Apare în formă solitară sau generalizată (neurofibromatoze, boala
Recklinghausen)
  Afecţiune destul de frecventă care nu are predilecţii de sex
 Caracter ereditar autosomal dominant
 Leziunile individuale sunt de 2 tipuri:
o Prima formă - numeroşi noduli, sensibili sau pediculaţi - cu suprafaţa
netedă, de mărimi diferite, răspândiţi pe piele în special pe trunchi,
gât, faţă şi extremităţi
o A 2-a formă formaţiunile sunt profunde, difuze, au de obicei
dimensiuni mai mari şi vorbim de "neuromatoză elefantiazică". În
plus majoritatea pacienţilor prezintă zone asimetrice de pigmentaţie
melanică tegumentară, descrise ca "pete de cafea cu lapte"
 Asocierea hirsutismului sugerează un dezechilibru endocrin
 La unii bolnavi s-au semnalat leziuni asociate incluzând modificări osoase,
tulburări mentale, defecte congenitale, afecţiuni oculare.
 Se consideră că aproximativ 15% din leziuni se malignizează, neurofibromul
orbitar fiind mai puţin predispus
 Degenerarea se face spre diferite tipuri de sarcom
Anatomie patologică
 Aspectul histologic este destul de variat, dar se constată o predominenţă a
ţesutului celular şi mixoid şi uneori prezenţa melanocitelor.
 La nivelul cavităţii orale neurofibroamele provin din nervul trigemen, fără a
exclude nervul facial
 Unele leziuni sunt sub formă de noduli mici, de culoarea mucoasei, localizaţi
în regiunea jugală a crestei alveolare, palatului şi limbii.
 Alte forme pot fi difuze, profunde, localizate cam în aceleaşi zone. La limbă
produce macroglosia.
 S-au raportat cazuri cu localizare intraosoasă mai ales pe canalul
mandibular, unde produc o lărgire fuziformă a acestuia.
Tratament
 Leziunile solitare se extirpă, recidiva fiind foarte rară
 În neurofibromatoză nu există un tratament corespunzător
 Datorită numărului foarte mare de leziuni excizia chirurgicală pune
probleme cosmetice
 In plus aceste cazuri au tendinţă la transformare sarcomatoasă, cu un
prognostic rezervat datorat în special metastazelor
NEURINOMUL
Neurinomul (nurilemomul, schwannomul, etc.) este o tumoră comună considerată
a fi derivată din celulele Schwann.
Apare întotdeauna pe traiectul unui nerv periferic.
Semne clinice
 In general apare ca o leziune solitară pe traiectul unui nerv periferic.
 Are o creştere lentă, îndelungată, dar poate avea şi o creştere rapidă.
 Apare la orice vârstă, fără predilecţie de sex. Este în general nedureros.
 Neurinomul afectează mai ales bolnavii cu neurofibromatoză.
 La nivelul capului şi gâtului frecvenţa este cea mai mare.
 În cavitatea orală localizarea este la limbă, planşeu, gingie, buze dar şi în
glandele salivare, nazofaringe sau orofaringe.
 S-au semnalat şi localizări osoase pe traiectul nervului alveolar inferior când
produc distincţii cu expandaiea coiticalei, însoţite de dureri şi parestezii.
 Leziunile din părţile moi sunt nodulare, bine circumscrise.
Anatomie patologică
 Pe secţiune transversală, tumora este gri-alb, formele moi mai prezintă spaţii
chistice.
 Tumora este încapsulată.
 Este compusă din două tipuri de ţesuturi: Antoni A. şi Antoni B.
o Tipul A este constituit din celule cu nuclei fuziformi alungiţi, aliniate
în palisadă, în timp ce fibrele intercelulare sunt aranjate în paralel cu
şirurile de nuclei.
o Tipul B nu are aspectul de palisadă, aranjamentul este destul de
dezordonat, celulele şi fibrele fiind în interiorul fluidului formând un
microchist.
Tratament
 Extirpare chirurgicală
 Prezenţa capsulei uşurează îndepărtarea tumorii şi reduce riscul recidivelor

TUMORILE BENIGNE ALE MAXILARELOR

Caractere de benignitate
 Debut lent în general asimptomatic
 Evoluţie continuă
 Creştere expansivă prin deplasarea ţesuturilor marginale
 În general sunt bine delimitate, dar prin extensia lor au un potenţial crescut
de recidivă locală şi chiar de malignizare
 Deşi asimptomatice iniţial, totuşi în unele cazuri durerea poate fi prezentă de
timpuriu (osteomul osteoid)
 Accelerarea ritmului de creştere, mobilitatea dinţilor (la cele cu debut
central), parestezia sau anestezia, trebuie să atragă atenţia asupra posibilei
malignizări a tumorii.
 Limfonodulii regionali nu sunt afectaţi decât în cazurile în care se
suprainfectează sau se malignizează.

TUMORI BENIGNE OSTEOGENE

1. osteomul
2. osteomul osteoid
3. osteoblastomul
4. condromul
5. osteocondromul
6. condroblastomul benign
7. fibromul osifiant
8. leziuni asemănătoare osteoamelor
9. displazia fibroasă
OSTEOMUL
Tumoră benignă osteogenă, formată din os matur
Osul matur din componenţa tumorii poate să fie spongios (osteom spongios),
compact (osteom compact sau eburnat) sau pot să fie prezente atât zone
spongioase, cât şi zone compacte, fiecare din aceste zone putând fi dispusă central
sau periferic (osteom mixt)
Semne clinice
 Osteomul se dezvoltă mai frecvent la craniu, maxilare şi chiar la creasta
alveolară.
  La nivelul mandibulei localizările mai frecvente sunt la ramura ascendentă şi
regiunea condilului, iar la maxilar pe faţa sa anterioară înspre malar şi orbită.
 Sunt afectaţi mai frecvent adulţii tineri până la 30 de ani, dar s-au citat cazuri
până la vârsta de 70 de ani.
 Clinic se descriu două forme de osteoame:
o osteoame centrale (endostale)
o osteoame periferice

OSTEOMUL CENTRAL (ENDOSTAL)

Excrescenţă provenind de la suprafaţa interioară a corticalei care creşte în
dimensiune şi deformează osul
Semne clinice şi evoluţie:
 Tumora are o creştere lentă de lungă durată.
 Se exteriorizează destul de rar, produce deformarea regiunii, jenă, dureri cu
caracter nevralgiform, deplasări dentare.
 Poate evolua spre orbită şi să deplaseze globul ocular. Malignizarea rară, dar
nu excepţională şi se face sub formă de osteosarcom sau fibrosarcom.
Radiologie
 Examinarea radiologică evidenţiază o zonă radioopacă net demarcată
înconjurată de o linie radiotransparentă reprezentată de membrane
osteogenă.
 Radiografia ocluzală poate contribui la stabilirea originii endostale a
leziunii.
Diagnosticul diferenţial
 leziunile calcifiate din maxilare
 cementomul
 condensările osteitice din maxilare
 osteomielita sclefozantă
Precizarea diagnosticului este numai prin examen histopatologic.
OSTEOMUL PERIFERIC
Poate proveni din periost, din os, sau reprezintă stadiul final al osificării fibromului
Este format din os compact şi trabecular şi adesea se împarte în osteom dur şi
osteom spongios
Suprafaţa este uneori extrem de dură asemănătoare abanosului (osteom eburnat)
Semne clinice şi evoluţie
 osteomul periferic are în general o bază largă de implantare, foarte dură,
dificil de mobilizat chiar cu dăltiţa, fiind necesară o freză dentară pentru a fi
secţionat
 leziunea apare în orice parte a maxilarului sau mandibulei
 la maxilar se dezvoltă în palatul dur şi pereţii sinusului maxilar
 la mandibulă se localizează atât pe faţa internă cât şi pe cea externă a ramurii
orizontale, la condil şi coronoidă, marginea bazilară
Sindromul Gardner
Osteoame multiple
Acest sindrom include:
1) polipi multipli la nivelul intestinului gros ce pot suferi transformări
maligne
2) osteoame ale oaselor lungi, craniului şi maxilarului
3) multiple chisturi epidermoide sau sebacee ale pielii
4) tumori desmoide
5) odontoame compuse
6) dinţi supranumerari din dinţi permanenţi incluşi
Tratamentul
 Tratamentul osteomului se realizează prin extirpare chirurgicală.

OSTEOMUL OSTEOID
Osteomul osteoid este o tumoră rară, redusă dimensional (până la 1 cm diametru).
Jaffe şi Lichtenstein au sugerat că leziunea este un neoplasm adevărat de origine
osteoblastică.
După alţi autori leziunea ar fi urmarea traumatismului sau inflamaţiei.
În unele situaţii a fost confundată cu osteomielita cronică sclerozantă; în realitate
leziunea poate reprezenta o formă a acestei osteomielite.
Totuşi alţi autori susţin teoria că osteomul osteoid ar fi un neoplasm adevărat.
Semne clinice
 La persoanele tinere până la 30 de ani, rareori peste această vârstă.
 Pot fi afectaţi şi copii până la 5 sau chiar 10 ani
 Predomină la sexul bărbătesc într-un raport de 2 la 1 faţă de sexul feminin
 Localizarea mai frecventă este la femur sau tibia şi ocazional în alte oase ale
scheletului
 Principalul simptom este durerea, care este disproporţionată în raport cu
dimensiunea redusă a leziunii
 Durerea poate fi însoţită de tumefierea ţesutului moale ce acoperă leziunea
 La nivelul scheletului feţei, au fost raportate un număr redus de cazuri,
localizarea fiind aproape egală la maxilar şi mandibulă
 La maxilar leziunea s-a dezvoltat în sinusul maxilar, iar la mandibulă în
corpul şi condilul acesteia
Radiologie
 Aspectul radiologie caracteristic în osteomul osteoid este o zonă ovoidă sau
rotundă de radiotransparenţă, înconjurată de o margine de os scleros
 In zona centrală de radiotransparenţă se pot găsi nişte calcifieri
 Dimensiunea leziunii rareori depăşeşte 1 cm diametru
Anatomie patologica
 Microscopic - format dintr-o zonă centrală compusă din ţesut osteoid
compact, având grade diferite de calcifiere, presărat cu ţesut
conjunctivovascular
 Leziunile mai vechi sunt caracterizate de trabecule tapetate de os-teoblaşti
active
Tratamentul
 Îndepărtarea chirurgicală a leziunii
 Nu apar recidive, dacă tumora a fost complet îndepărtată
 Se citează şi posibilitatea involuţiei leziunii fără nici un tratament
OSTEOBLASTOMUL
Tumoră benignă descrisă sub numele de "osteom osteoid gigant" - Dahlin şi
Johnson în 1954
Semne clinice
 Osteoblastomul se întâlneşte la persoane tinere până la vârsta de 20 sau 30
de ani, dar a fost găsit şi la persoane în vârstă.
 Are o predilecţie pentru sexul bărbătesc.
 Clinic, tumora produce deformarea osoasă şi durere, care este mai redusă
decât în cazul osteomului osteoid, deşi mărimea şi potenţialul de creştere
sunt mai mari la osteoblastom.
 Durerea şi tumefacţia locală pot dura câteva săptămâni, un an sau chiar mai
mult
 Localizarea cea mai frecventă este în coloana vertebrală, apoi în osul sacru,
oasele lungi şi calvaria.
 Primul caz de osteoblastom cu localizare la oasele feţei a fost raportat de
Borello şi Sedano în 1967.
 Ulterior s-au raportat şi alte cazuri atât la maxilar cât şi la mandibulă.
Radiologie
 imagine asemănătoare cu cele din osteomielita cronică sclerozantă sau cu a
leziunilor maligne
 procesul este dominant osteolitic cu grade diferite de calcifieri.
 este bine circumscris, indiferent de mărime sau localizare
Anatomie patologica
 Aspecte microscopice foarte variate
 Caracteristici patognomonice:
o Vascularitatea leziunilor cu numeroase capilare dilatate distribuite la
nivelul ţesutului
o Numărul moderat de celule gigante multinucleate
o Osteoblaştii activi proliferativi care pardosesc trabeculele neregulate
ale noului os
Tratamentul
  extirparea chirurgicală până în os sănătos
 din cauza potenţialului de malignizare pe care se pare că îl posedă tumora,
bolnavul este necesar să fie dispensarizat

CONDROMUL
Tumoră benignă destul de rară, compusă în întregime din cartilaj matur, hialin sau
reticular, dispus în blocuri compacte sau conţinând microchisturi cu lichid filant,
vâscos
Se dezvoltă din resturile ţesutului cartilaginous embrionar, îndeosebi la oasele cu
formare preosoasă de tip cartilaginos şi din pericondrul cartilajului adult
Semne clinice
 La mandibulă condromul se dezvoltă în regiunea simfizară, procesul
coronoid şi condil, zone în care se găsesc resturi caitilaginoase
 La maxilar tumora se dezvoltă în zona canalului incisiv, a apofizei malare, în
palat sau pe crestele alveolare.
 formaţiune fermă, dar cu un grad moderat de elasticitate, sesilă şi
nedureroasă
 poate apărea la orice vârstă, nu are predilecţie pentru un anumit sex
 creşte lent şi poate prezenta dimensiuni gigante.
 Chandhy şi colab. consideră că între 21-60 ani aceste tumori benigne pot
suferi transformări maligne
 Din 10 tumori, 7 degenerează în condrosarcom şi 6 pacienţi mor între 9 luni
şi 5 ani, mai târziu din cauza metastazelor la distanţă ce invadează structurile
vitale
Radiologie
 radiotransparenţă neregulată, sau o zonă pătată la nivelul osului
 dinţii adiacenţi pot suferi fenomene de rizaliză patologică, datorate
potenţialului distructiv al tumorii
Anatomie patologica
 masă de cartilaj hialin cu arii de calcifiere sau necroză, cu celule mici
apropiate ca formă, dimensiuni şi colorabilitate
  se recomandă ca examinarea microscopică să se facă pe fragmente biopsice
mari, pentru a avea posibilitatea decelării elementelor patognomonice
Tratamentul
 Tratamentul - chirurgical
 tumora este rezistentă la tratamentul iradiant
 din cauza diagnosticului diferenţial foarte dificil de făcut cu
condrosarcomul, extirparea chirurgicală în limite largi de siguranţă sau chiar
prin rezecţie de organ (maxilar sau mandibulă) se impune

OSTEOCONDROMUL
Osteocondromul şi condromul sunt leziuni asemănătoare
Osteocondromul este format din ţesut osos şi ţesut cartilaginous
Semne clinice
 Localizarea - mai frecvent la nivelul apofizei coronoide, tumora împiedicând
mişcăiile mandibulei.
 Apofiza coronoidă poate fi interesată unilateral sau bilateral.
 Depistarea precoce a tumorii se face cu ajutorul tomografiei computerizate,
examenul radiologie fiind şi el de ajutor.
 Alte localizări - la nivelul condilului mandibular, la nivelul arcadei
zigomatice.
Diagnosticul diferenţial
1. hiperplazia unilaterală a condilului
2. condrom
3. condrosarcom
Tratamentul
 chirurgical
 agresivitatea tumorii fiind mai redusă decât în cazul condromului,
tratamentul poate fi mai puţin radical, dar cu o mare precauţie tumora putând
fi confundată cu osteosarcomul
CONDROBLASTOMUL BENIGN
Este caracteristic pentru oasele lungi dar se găseşte şi la oasele craniului.
Semne clinice
 Sunt afectate persoanele tinere între 5 şi 25 de ani.
 Băibaţii sunt mai afectaţi decât femeile într-un raport de 2 la 1.
 Localizarea mai frecventă este la nivelul condilului, dar au fost descrise şi
localizări la nivelul urechii.

Anatomie patologica
 Leziunea constă dintr-o stromă celulară abundentă ce conţine în centru o
matrice condroidală
 Deseori se asociază de osteoid sau de os
 Celulele gigante multinucleate se pot asocia cu arii de hemoragie, de necroză
sau calcifieri ale materialului condroid
Tratamentul
 extirpare chirurgicală până în ţesut sănătos.
 tumora prezintă un potenţial de recidivă destul de crescut, astfel că
supravegherea se impune

FIBROMUL OSIFIANT
Leziune benignă în componenţa căreia intră os, cement şi ţesut fibros
Semne clinice
 apare la orice vârstă, dar în special la adulţii tineri
 leziunea în general este asimptomatică până apare deformarea regiunii sau
deplasări dentare
 creştere lentă, fiind descoperită după câţiva ani de la debut
Radiografic
  Imaginea este diferită în funcţie de localizare, formă, mărime, de la
radiotransparenţă până la radioopacitate care conţine travee sau zone opace
 Se observă localizarea leziunii, implicarea dinţilor adiacenţi, prinderea
corticalei când tumora se formează la periferie
Anatomie patologica
 Reţea fină de colagen, în care se găsesc un mare număr de fibroblaşti activi,
proliferaţi
 Aspectul celular este monoton, cu rare aţipii sau mitoze
 În ţesutul conjunctiv apar numeroase focare mici caracteristice de trabecule
osoase neregulate, asemănătoare cu cele din displazia osoasă a osului
 Leziunile mature au o radioopacitate crescută, dată de osificarea progresivă a
ţesutului conjunctiv
Tratamentul
 Dacă leziunea este un fibrom osifiant este suficient chiuretajul simplu,
recidivele lipsind sau fiind foarte rare.
 Abordarea se face pe cale orală prin incizia mucoasei şi periostului, cu
decolarea acestora şi punerea în evidenţă a corticalei osoase
 După îndepărtarea corticalei osoase, tumora se enuclează cu o chiuretă.
Cavitatea rezultată poate avea mărime şi localizare variată, astfel că plaga se
poate închide prin sutură primară sau se aşteaptă vindecaiea secundară
 Unii autori recomandă extracţia dinţilor implicaţi, alţii consideră că în cazul
leziunilor benigne, dinţii pot fi menţinuţi

LEZIUNI ASEMĂNĂTOARE OSTEOAMELOR

1. Exostozele
2. Torusurile
EXOSTOZELE
 leziuni singure sau multiple ce se formează pe suprafeţele orale ale
maxilarelor, în special lateral, la nivelul proceselor alveolare maxilare.
 apar sub formă de noduli proieminenţi sau cresc şi conţin os dens cortical
 bine circumscrise, ataşate de os şi acoperite de mucoasă
 localizarea predilectă este la tuberozitatea maxilară
TORUSUL PALATIN
 leziune cu caracter genetic care apare în prima decadă de vârstă, dar a fost
semnalată şi la nou-născuţi
 localizarea frecventă - pe linia mediană a procesului palatin spectul torusului
palatin-sesil sau pediculat, neted sau lobulat
 evoluţia este de leziune benignă în general asimptomatică
 este sesizat de pacient în urma traumatismului masticator sau la edentaţi prin
bascularea protezei şi apariţia leziunilor de decubit
Tratamentul
 se impune pentru a evita leziunile ulcerative
 extirparea chirurgicală se face prin secţionarea transversală a torusului şi
apoi îndepărtarea cu dalta sau osteotomul
 plaga se suturează postoperator sau se aplică pentru câteva zile o placă
palatinală de contenţie
TORUSUL MANDIBULAR
 localizat pe faţa linguală a mandibulei în zona premolarilor şi deasupra
muşchiului milohioidian
 de obicei bilateral şi de formă lobulară sau sub formă de excrescenţă osoasă
 când sunt mari deranjează mişcările limbii sau traumatizaiea mucoasei în
timpul masticaţiei, iar la edentaţi imposibilitatea adaptării protezei pe
câmpul mandibular
Tratamentul
 excizia chirurgicală, după incizia orizontală a mucoasei în zona torusului şi
decolarea acesteia.
 compacta mandibulei se netezeşte cu o freză de os şi mucoasa se suturează
cu fire neresorbabile
DISPLAZIA FIBROASĂ
Displazie fibroosoasă
Două forme:
1. Monoostotică
2. Poliostotică
Sindromul Albright
Predomină forma poliostotică
Alte leziuni displazice din schelet
Pigmentarea pielii (cafea cu lapte)
Pubertate precoce la fete
Mărirea tiroidei.
Nivelul fosfatazei alcaline poate fi crescut
Localizarea - mai frecventă la maxilar decât la mandibulă, fiind afectaţi
adolescenţii sau adulţii tineri cu preponderenţă feminină
La început este asimptomatică, deformarea apare mai târziu, dinţii îşi păstrează
ocluzia normală deoarece ei erup odată cu dezvoltarea tumorii
Clinic
 Nu sunt mucozale şi când suprafaţa osului este netedă alteori nodulară
 Procesul este difuz şi nu se poate aprecia extinderea afecţiunii
 La maxilar extensia leziunii se face spre palat pe care-1 măreşte de volum,
spre malar sau sinusul maxilar şi de aici invadează orbita şi fosele nazale
 La mandibulă localizarea frecventă este la capul sau colul condilului,
producând modificări de creştere şi asimetrie facială
 La persoanele adulte apare pe lângă deformarea regiunii şi ocluzia
încrucişată
Anatomie patologica
 Histologic displazia fibroasă este foarte variată în raport cu stadiul de
dezvoltare şi vechimea leziunii.
 Ţesutul fibros invadează spongioasa, poate deplasa osul normal prin
resorbţie osteoclastică.
 Osul de neoformaţie devine treptat tot mai abundent.
 Leziunea nu este încapsulată neavând linie de demarcaţie faţă de osul din jur
Radiografie
 Se observă modificarea difuză a osului afectat.
  La maxilar modificările se produc prin densificarea sinusului maxilar care
apare opacifiat.
 Alteori pot fi afectate alte zone din osul subiacent (creastă, palat, zigomă
etc.) fără limite precise.
 La mandibulă se prezintă sub formă de radiotransparenţă neregulată ce
conţine insule calcifiate de os.
 Alteori, aspectul este radioopac când se numeşte "coajă de portocală" sau
"ground glass".
 Transformarea malignă este posibilă.
 Diagnosticul clinic şi radiografie este foarte dificil impunând adeseori
examenul biopsie.
Tratament
 în formele limitate se recomandă abţinere de la orice intervenţie
 este contraindicată intervenţia în perioada rapidă de dezvoltare
 excizia completă este rareori posibilă
 intervenţia radicală este neindicată din cauza mutilării produse la vârste
tinere
 este contraindicată radioterapia care poate duce la transformarea în sarcom

TUMORI CENTRALE BENIGNE NONOSTEOGENE

Entităţi cu origine şi aspect histologic diferit
Componenta calcifiată lipseşte iniţial
Reactivitatea osoasă poate fi întâlnită la periferia leziunii sau înlăuntrul ei
Examinarea clinică este insuficientă
Examenul radiologie (toate au o radiotransparenţă) şi histopatologic sunt
obligatorii.
Efectuarea biopsiei prin tehnica lamboului deschis, sau pentru diferenţierea
hemoragiei de leziunile vasculare centrale prin metoda aspiraţiei
FIBROMUL
Derivat din mezenchim şi fibroblastele osului, fibromul osos (fibromul pur) este
foarte rar.
3 forme de fibrom:
1. fibrom nespecific
2. fibrom ne-osifiant
3. fibrom desmoplastic
FIBROMUL NESPECIFIC
Mai frecvent spre unghiul mandibulei sau marginea bazilară
La maxilar se găseşte foarte rar
La femei tinere
Asimptomatic până la apariţia deformării nedureroase a mandibulei, însoţită uneori
de tulburări de sensibilitate pe traiectul nervului alveolar inferior
Radiologic
 radiotransparenţă înconjurată de o margine subţire de os sclerotic
 s-au descris şi imagini multiloculare
 dinţii din zona afectată sunt adesea rezorbiţi
Anatomie patologica
 fibroblaste aşezate pe fibrele de colagen
 aspectul celular este fusiform sau ovoid
 zone mixomatoase sau hialinizate
Tratament
 tratamentul chirurgical conservant mai ales în formele bine delimitate sau
chiar încapsulate unde se poate practica enucleerea
 în formele cu localizare la maxilar delimitarea tumorii este mai dificilă şi se
indică o abordare mai largă
 nu s-au semnalat recidive
FIBROMUL NEOSIFIANT
Se dezvoltă din periost
Se extinde la corticală sub formă de defect cortical fibros sau metafizal
Semne clinice
 Debutează în metafiza oaselor lungi de unde progresează spre centrul osului
  La oasele feţei au fost comunicate foarte puţine cazuri, unele coexistând cu
leziuni în oasele lungi
 Sunt afectaţi copii şi tinerii de sex bărbătesc în special
 La început leziunea este asimptomatică, apoi apare deformarea şi duritatea
zonei
 Se pot găsi mai multe leziuni la acelaşi pacient
Radiologic
 Leziunea poate fi unică sau pot fi leziuni multiple (mai ales la oasele lungi)
 Poate fi uniloculară sau multiloculară
Anatomie patologica
 aglomerate de fibre, fibroblaste fuziforme cu puţină substanţă intercelulară şi
hemosiderină
 prezenţa de ţesut osteoid în ţesutul tumoral, ceea ce sugerează o posibilă
relaţie cu displazia fibroasă
Tratament
 chiuretaj chirurgical în cazul leziunilor mici
 rezecţie radicală în cazul leziunilor mai mari după confirmarea histologică
FIBROMUL DESMOPLASTIC
Provine de la nivelul periostului
Produce distrucţii osoase
Semne clinice
 de predilecţie în unghiul mandibulei sau ramura ascendentă
 la orice vârstă chiar la naştere, când prezenţa tumorii ar putea reduce
mobilitatea mandibulei
 nu sunt predilecţii pentru unul dintre sexe.
 iniţial tumora este asimptomatică, nedureroasă, apoi prin creşterea în volum,
poate produce distracţii osoase şi infiltrarea musculaturii
Radiologic
 radiodansparenţa bine circumscrisă uniloculară sau multiloculară.
 distracţia măduvei osoase şi perforarea corticalei – frecvent
Anatomie patologica
 distanţarea celulelor şi bogăţia fibrelor de colagen
 fibroblastele sunt mici cu nuclei fuziformi sau ovoizi
 în formele agresive corticala este perforate şi musculatura infiltrate
Tratament
 individualizat în corelaţie cu aspectul clinic, radiografie şi histologic
 leziunile bine circumscrise beneficiază de chiuretaj
 în formele agresive se recomandă rezecţia largă până în ţesut sănătos

LEZIUNI CU CELULE GIGANTE

Sunt cunoscute în literatură sub diferite denumiri:
1. tumoră mieloidă
2. tumoră cu mieloplaxe
3. tumoră cu celule gigante
4. leziuni cu celule gigante
5. leziuni cu celule gigante ale maxilarelor
6. granulomul celular gigant al maxilarelor
LEZIUNEA CENTRALA CU CELULE GIGANTE
 granulom central cu celule gigante
 leziune proliferativă, rezultată în urma unor microtraumatisme cronice care
acţionează pe un sistem capilar deficitar
Semne clinice
 leziunea este asimptomatică şi poate fi descoperită întâmplător în timpul
examinărilor de rutină
 într-o fază mai avansată apare deformarea regiunii şi durerea
 poate produce migrări ale dinţilor sau chiar mobilitatea acestora
 mărirea tumorii în timpul sarcinii – implicarea hormonală.
 mai frecventă la femeile tinere
 mai frecventă ar fi la mandibulă
Radiologie
 seamănă foarte mult cu ameloblastomul
  în fazele incipiente leziunea este radiotransparentă, cu marginile bine
delimitate
 în leziunile mai voluminoase, corticalele sunt dilatate, boselate, uneori chiar
perforate
 caracteristic - aspectul multilocular cu aparenţă de fagure de miere
 apar tulburări de erupţie dentară şi resorbţii radiculare
Anatomie patologica
 stromă vasculară redusă cu celule fuziforme mici, printre care există o
extravazare hemoragică, importantă
 celulele gigante multinucleate sunt împrăştiate, inegal distribuite şi adesea
grupate în zonele hemoragice
 edem şi trabecule fine de osteoid sau os
 hemosiderină în sângele extravazat
 variaţii de număr, de mărime a celulelor gigante şi de nuclei ai acestora

Tratament
 chirurgical conservator prin chiuretaj minuţios urmat de cauterizare chimică
sau electrocoagulare.
 pacienţii se dispensarizează
 când maxilarul este invadat se recurge chiar la rezecţie urmată de restaurarea
protetică
LEZIUNEA CU CELULE GIGANTE DIN HIPERPARATIROIDISM
(TUMORA BRUNA)
Are la bază o dereglare a glandelor paratiroide ce conduce la o hipersecreţie de
parathormon
Demineralizare generalizată a osului, similar osteomalaciei sau osteoporozei
Apar semne şi simptome la nivel neuro-muscular, vascular, gastrointestinal şi renal
Modificările rezorbtive la nivelul oaselor maxilare pot masca în fazele iniţiale
leziunea tumorală
Semne clinice
 mai frecventă între 20 şi 50 de ani
  uneori semn iniţial al hiperparatiroidismului
 nu are predilecţie de sex
 în fazele de început tumora produce o deformare, nedureroasă a maxilarului
sau mandibulei, cu mucoasa acoperitoare de aspect normal
 dacă leziunea perforează corticala şi se extinde submucos apare congestia
acesteia
Radiologie
 în tumorile mici apare o imagine de radiotransparenţă cu o margine în
general bine delimitată
 în tumorile mai mari apar imagini de os demineralizat, la periferie aspect
multilocular al tumorii
 semnele radiologice nu sunt patognomonice pentru tumora brună, de aceea
se recomandă examinarea radiografică a falangelor care sunt afectate în
hiperparatiroidism

Anatomie patologica
 Macroscopic tumora are culoarea brună dată de conţinutul de hemosiderină
 Microscopic este compusă din ţesut fibros cu arii hemoragice sau de
hemosiderină, insule de osteoid sau formaţiuni osoase, însoţite de celule
gigante
Tratament
 în leziunile mici se recomandă extirparea chirurgicală
 leziunile mari ale maxilarelor nu pot fi tratate chirurgical pentru că
vindecarea va apărea doar dacă vor fi tratate glandele paratiroide
 diagnosticarea hiperpaiatiroidismului
TUMORA CU CELULE GIGANTE DIN BOALA PAGET
Boala Paget sau osteita deformantă – boală familială, autosomal dominantă
Se caracterizează prin leziuni osoase la nivelul:
1. femurului
2. vertebrelor (în special lombare)
3. bazinului
4. sternului
 5. craniului
Semne clinice
 la început boala asimptomatică
 semne la nivelul oaselor lungi
o se încurbează
o produc tulburări de mers, cifoză, lărgirea craniului
 cefalee
 surditate
 nevralgii
 fracturi spontane
 chiar degenerări maligne
 oasele feţei sunt rar afectate
 maxilarul - mai des afectat
 îngroşarea oaselor
 hipercementoză
 deplasări ale dinţilor
 palatul devine mai plat
 creasta alveolară mai voluminoasă
Radiologie
 în prima fază (osteolitică):
o dispariţia laminei dura
o resorbţia osoasă şi radiculară
 în faza osteoblastică:
o osul este floconos
o osteoscleroza
o hipercementoza
o calcifieri pulpare
o cutia craniană este îngroşată şi de formă neregulată
o palatul şi creasta alveolară lărgite
Anatomie patologica
 Fenomenele de resorbţie (osteolitice) şi de formare de os determină
pierderea arhitecturii normale a osului afectat
Tratamentul
  Tratamentul prin iradiere - rezultate foarte bune
 Extracţiile dentare se complică totdeauna cu supuraţii osoase chiar dacă se
asigură o protecţie a alveolei dentare
 Tumorile cu celule gigante din boala Paget au o incidenţă redusă. S-au găsit
tumori cu celule gigante în oasele craniene
 Tratamentul aplicat a fost de iradiere sau de exereză chirurgicală
CHERUBISMUL
O boală multiloculară a maxilarelor cu caracter familial
Formă de displazie fibroasă
Disfuncţie osoasă de cauză necunoscută, genetic determinate
Semne clinice
 Deformarea gradată bilaterală a etajului inferior al feţei produsă de lărgirea
mandibulei
 Faciesul clasic cherubinic
 debut de facies "bucălat" (de heruvimi) încă de la 14-15 luni
 boala devine manifestă la 2-4 ani,
 5 ani - lărgirea masivă boselată, indurată a maxilarelor
 La nivelul maxilarului, leziunea debutează în zona tuberozitară -
"rotunjimea" feţei
 Mai pot fi afectate malarul, sinusul maxilar şi etmoidal
 Dificultăţi masticatorii, de deglutiţie şi respiraţie