Sunteți pe pagina 1din 2

Activitate 1.2.

2 Profilul de formare, prezentat părinților

,,Fiecare copil are dreptul fundamental la educaţie şi fiecărui copil trebuie să i se ofere şansa
de a ajunge la un anumit nivel” aș spune părinților la începutul clasei a cincea.
Din experiența proprie de părinte și profesor știu că trecerea la o nouă etapă a formării
generează uneori temeri, neliniști, atât elevilor, cât și părinților. Când am devenit dirigintele
actualei clase, acum doi ani, le-am spus părinților că nu știu ce așteptări au de la școală, de la
propriii copii, dar suntem parteneri pe un drum în care copiii dumnealor vor afla ce le place,
ce pot și ce vor să facă. Desigur, nu toate clasele pot avea ca diriginte profesorul de limba
română sau pe cel de matematică, dar, eu consider că profesorul de istorie (în cazul meu și de
educație socială) este o parte a echipei care va face totul pentru binele fiecărui copil. Dacă
limba română formează competența comunicării în limba română, istoria este văzută ca o
poveste de către copii. Povestea însă este, de multe ori, adevărată, și eu îi învăț pe copii că
unele cuvinte au puterea de a schimba lumea. Matematica este foarte importantă, formează
competențe matematice, dar copiii aud prima dată despre marile ,,descoperiri matematice” ale
omenirii învățând despre piramide, despre Pitagora sau Euclid, la istorie. Și tot la istorie
învățăm să dăm sens timpului, utilizând datele matematice.
Ce disciplină ar putea să formeze atât de complet competențele sociale și civice? Călătorind
alături de profesorul de istorie în timpuri și spații geografice diferite învață care le sunt
rădăcinile, cine sunt, unde sunt și poate vor afla ce vor să devină. Dacă religia îl așază pe
Dumnezeu în inimile copiilor, istoria și educația socială mai așază acolo iubirea pentru
părinți, respectul pentru strămoși, dragostea de patrie, îi sensibilizează. Și ce loc mai bun
pentru toate acestea decât sufletele tinere ce caută lumina științei într-o școală veche, ridicată
tocmai pentru că oamenii cu venituri modeste din zonă doreau în 1880 să aibă și copiii lor
știință de carte?
Istoria, pe lângă toate celelalte discipline studiate, are rolul de a-i învăța să învețe, pentru că
le prezintă lecțiile trecutului, din care trebuie să desprindem învățăturile prezentului și să
construiască viitorul.
Astfel, pas cu pas, profesor și elev, la sfârșitul clasei a opta vor spune că acum copilul care
era temător și îngrijorat știe, poate, și vrea să fie propriul constructor de destin.

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED


Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

S-ar putea să vă placă și