Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PORTOFOLIU
DISCIPLINA - ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
ANIMALĂ
(FIZIOLOGIE ANIMALĂ - SEMESTRUL II)
STUDENT:
PAMFIL SIMINA-ANAMARIA
ANUL II
GRUPA 6204
AN UNIVERSITAR 2020-2021
CUPRINS
CAPITOLUL 2.SÂNGELE
2.1. FUNCŢIILE SÂNGELUI
2.2. VOLUMUL SÂNGELUI (VOLEMIA)
2.3. PLASMA SANGUINĂ
2.4. ELEMENTELE FIGURATE ALE SÂNGELUI
2.5. HEMOGRAMA
2.6. GRUPELE SANGUINE
CAPITOLUL 4. RESPIRAȚIA
4.1. UNITATEA MORFO-FUNCȚIONALĂ
PULMONARĂ
4.2. FONAȚIA LA ANIMALELE DOMESTICE
4.3.TORSUL LA PISICĂ
a) Contenția la broască
Broasca se contenționează prin prinderea cu mâna de membrele posterioare
urmată de fixarea corpului în palma mâinii (Figura 1). Broasca nu produce leziuni prin
mușcare sau zgâriere și nu este un vector activ al transmiterii unor boli omului.
—1—
Figura 2. Contenția și administrarea hormonilor la broaște.
—2—
b) Contenția la câine
Câinele se abordează cu prudență și se contenționează prin unul din
următoarele procedee:
- prindrea cu o mână de pielea cefei;
- prinderea cu o mână a cefei și cu cealaltă mână a botului;
- legarea botului cu o fașă de tifon astfel: se efectuează un nod
deasupra nasului, se încrucișează tifonul sub mandibulă urmând efectuarea
unui al doilea nod la ceafă, înapoia urechilor (Figura 4.);
- aplicarea botniței, în special la câinii agesivi;
- fixarea gâtului cu ajutorul unui clește de brațe lungi.
—3—
Figura 5. Contenția patrupedală la câine (stânga sus). Contenția câinilor în
poziţia „șezi”, pe bipedul posterior (jos).
Foto: Enoh Păun, Unitatea Experimentală animale de companie, 2017.
—4—
- Contenția în decubit lateral (figura 7)
La câini, contenția în decubit lateral efectuată de către un singur
operator solicită în prealabil imobilizarea gurii. Practic, plecând de la contenția
în stațiune patrupedă, antebrațele operatorului trecute peste regiunile dorsale,
printre bipedul lateral opus și strâng animalul la corpul operatorului.
Mâinile, imobilizează și ridică membrele bipedului lateral dinspre operator,
timp în care are loc glisarea regiunilor dorsale ale animalului pe lângă corpul
operatorului, până când acesta ajunge în decubit lateral.
c) Contenția la pisică
—5—
Figura 8. Contenția pe bipedul posterior la pisică – are loc imobilizarea
animalului către corpul operatorului cu antebrațul, formarea unui „U” în jurul
gâtului și imobilizarea bipedului anterior cu trei degete (stânga). Contenția de
pliul cefei și a bipedului posterior (dreapta).
Foto: Enoh Păun, Unităţi experimentale animale de companie, 2017.
—6—
La pisici, contenția în decubit lateral păstrează regiunile dorsal spre
corpul operatorului, iar membrele sunt imobilizate deasupra genunchiului
(tarsului și carpului) cu trei degete, degetele arătătoare fiind interpose între
member. În același timp, gâtul și capul sunt ușor apăsate cu antebrațul mâinii
care imobilizează membrele anterioare. Urmare a flexibilității coloanei
vertebrale a pisicilor, adeseori se poate recurge și la soluții de compromise:
trenul anterior în decubit sternal și, răsucit, trenul posterior în decubit lateral.
—7—
Figura 12. Restricția mișcărilor la pisici
Restricția mișcărilor la pisică cu ajutorul unor plăci prevăzute cu o gaură ovală
cu bipedul posterior contenționat sub placă (stânga) sau cu toate membrele
imobilizate cu trei degete sub placa de restricție (dreapta).
Unităţi experimentale, 2017.
d) Contenția la iepure
—8—
Figura 16. Manipularea și transportul iepurilor. Abordarea, manipularea și
contenția iepurilor între mâini (sus), imobilizarea membrelor între degetul mare
și palmă (stânga jos) și transportul iepurilor în cușca acoperită (dreapta jos).
Foto: Enoh Păun, Unități experimentale animale de laborator, 2017.
Contenția iepurilor se face prin mai multe tehnici, cele mai utilizate fiind:
—9—
Figura 17. Contenția iepurilor, examinarea și administrarea parenterală a
preparatelor medicamentoase. Contenția pliului cefei și imobilizarea trenului
posterior pe masa de examinare (stânga sus). Iepurele se contenționează cu
o mână de pliul cefei, în timp ce pentru imobilizarea capului se apasă cu
antebrațul pe regiunile dorsale ale iepurelui (dreapta sus). Animalul
contenționat pe masă este examinat de către alt operator. Acest tip de
contenție favorizează examinarea membrelor (stânga mijloc), examinarea
cavității orale (fotografia centrală), urechilor și a ochilor (dreapta mijloc).
Contenția iepurilor de către un operator și administrarea parenterală
subcutanată (stânga jos). Imobilizarea prin înfășurarea într-un prosop (dreapta
jos) în vederea administrării intravenoase (dreapta jos).
Foto: Enoh Păun, Unități experimentale animale de laborator, 2017.
— 10 —
Figura 18. Contenția iepurilor între mâini. Contenționarea între mâini se face
asupra animalului așezat pe masa de lucru, imobilizat de pliul cefei (stânga).
Practic, mâna se introduce sub abdomen și se contenționează membrele
anterioare, după care iepurele se ridică pe antebraț, cu capul introdus sub braț
și membrele imobilizate între antebraț și corpul operatorului (dreapta). Prin
întoarceri și rotiri axiale se pot examina membrele anterioare, mucoasele și
cavitatea orală.
Foto: Enoh Păun, Unități experimentale animale de laborator, 2017.
— 11 —
Figura 20. Masă de contenție pentru iepuri
e) Contenția la șoarece
— 12 —
f) Contenția la șobolan
Șobolanul poate fi contenționat prinzându-l cu o pensă lungă de pielea
cefei și, apoi, cu o mână de coadă (Figura 25). Șobolanul nu se ridică direct
de coadă deoarece musculatura cozii este puternic dezvoltată, șobolanul
putându-se răsuci și mușca.
Figura 26.
Figura 27.
— 13 —
Figura 28.
Figura 29.
g) Contenția la cobai
Cobaiul se imobilizează fiind ținut cu mâna stângă de cap și de
membrele anterioare ( degetul mare și indexul formează un inel în jurul
gâtului, iar membrele anterioare ale animalului sunt imobilizate între index și
degetul mijlociu), iar cu mâna dreaptă de membrele posterioare. Se poate
contenționa și pe plăci de lemn prin fixarea membrelor și a maxilarului
superior, cu ajutorul unor fire de sfoară.
Figura 30. Două faze succesive ale contenției cobaiului: A - fixarea cobaiului
cu mâna aplicată pe ceafă; B - ridicarea cobaiului și susținerea greutății sale în
palma mâinii.
— 14 —
Figura 31. Contenția și
examinarea la cobai
Imobilizarea trenului
anterior (stânga sus),
susținerea trenului posterior
pentru diminuarea
comprimării toracelui,
îndeosebi la femelele
gestante și animalele cu
masă corporală mai mare
(dreapta sus). Contenția
centurii scapulare și
imobilizarea cefei pentru a
evita mușcăturile (stânga
mijloc). Examinarea
membrelor (dreapta mijloc),
pavilionului auricular și
urechii (stânga jos), a
cavității orale și a dinților (dreapta jos) de către al doilea operator. Examinarea
cavității orale în profunzime se poate efectua doar după efectuarea anesteziei
generale.
Preluare după http://www.ahwla.org.uk.
Prinderea și contenția cobailor se face de către două persoane: una
care realizează manipularea - prinderea, transferul și contenția - și cealaltă
pentru efectuarea procedurilor; astfel, se recomandă: - contenția cu
imobilizarea centurii scapulare la cobai
Manopera de contenție și imobilizare a cobailor trebuie executată rapid,
blând, dar ferm, pentru a nu speria animalele. Prinderea și ridicarea din cușcă
se face cu ambele mâini; o mână a operatorului prinde corpul animalului de
trenul anterior, imobilizând centura scapulară între degete, iar cealaltă mână
cuprinde regiunile trenului posterior. Capul și gâtul trebuie imobilizate ferm,
pentru a nu oferi animalului posibilitatea să muște; ca urmare, degetul mare
trebuie plasat imediat sub maxilarul cobaiului, iar membrele trenului anterior
sunt imobilizate de către celelalte degete. Prin astfel de contenție se creează
posibilitatea ca un al doilea operator să
examineze membrele, cavitatea orală sau urechea externă. (Figura 30.)
În situația în care are loc imobilizarea centurii scapulare și întoarcerea
animalului cu capul în jos, se permite expunerea regiunii abdominale,
manoperă necesară în cazul
administrărilor intraperitoneale.
Practic, prin această contenție
masa gastrointestinală a cobaiului
coboară spre diafragmă, (Figura
31) permițând intervenția
intraperitoneală în regiunea
abdominal-hipogastrică.
— 15 —
Imobilizarea trenului anterior (stânga) și ridicarea animalului cu
susținerea trenului posterior (dreapta sus). Rotirea axială a corpului cobaiului
pentru expunerea regiunii abdominale și mobilizarea masei intestinale spre
diafragmă, prin poziționarea oblică cu capul în jos (stânga jos). Administrarea
parenteralintraperitoneală se face în cadranul inferior al regiunii abdominale,
în spatele liniei imaginare care unește cele două membre inferioare (dreapta
jos).
Preluare după http://www.ahwla.org.uk.
h) Contenția la hamster
Figura 34.
Figura 35.
Figura 36.
— 16 —
1.2 CONTENȚIA ANIMALELOR DE FERMĂ
a )Contenția la cal
— 17 —
z
Figura
40. Tehnica trântirii și
contenției în decubit prin metoda daneză
Figura 39. Tehnica de de trântire și
de contenție prin metoda rusească
— 18 —
Figura 41. Materiale folosite pentru
contenția în decubit
— 19 —
b) Contenția la vacă
Figura 45.
Figura 46.
— 20 —
Figura 47.
Figura
48.
Figura 49.
Figura 50.
— 21 —
Figura 51.
Figura 52. Stand de contenție pentru vaci
— 22 —
Figura 54.
a,b,c.
d) Contenția la porc
Contenția porcilor depinde de procedura care trebuie efectuată.
— 23 —
Porcul mai poate fi contenționat prin următoarele procedee:
- prinderea de urechi sau coadă;
- fixarea unui laț pe maxilar, înapoia caninilor;
- fixarea unui laț de jaret;
- imobilizarea în decubit lateral prin răsturnare ca la oaie și
capră.
e) Contenția la găină
Păsările se pot contenționa bimanual, cu o mână de baza aripilor și cu
cealaltă de picioare, fixând mâna deasupra jaretelor. Păsările mici se pot
— 24 —
contenționa monomanual, ținând regiunea pieptului în palmă și picioarele
fixate între degete.
Întotdeauna trebuie evitată apropierea ciocului păsărilor de fața
examinatorului, existând posibilitatea ca acestea să lovească cu ciocul.
Figura 61. Contenția găinii în vederea transportului pe distanțe mici
Figura 62.
— 25 —
Figura 63.
Figura 64.
CAPITOLUL 2. SÂNGELE
— 26 —
precum și prin captarea și transportul dioxidului de carbon de la țesuturi către
alveolele pulmonare.
Sângele participă și la funcția de excreție prin preluarea cataboliților
deveniți inutile sau chiar toxici de la nivelul celulelor, țesuturilor și organelor,
urmată de transportul acestora către organele specializate în prelucrarea și
eliminarea lor (rinichi, plămâni, piele, ficat, tract digestiv);
De asemenea, sângele participa și la funcția de menținere a
echilibrului acido-bazic al mediului intern prin sistemele sale tampon din
hematii și din plasmă. Prin această funcție, sângele previne variațiile nocive
ale pH-ului mediului intern, condiție vitală pentru toate celulele. Fiind
principalul component al mediului intern, sângele participă în cea mai mare
măsură la mecanismele de reglare umorală a funcțiilor organismului prin
transportul substanțelor biologic active (hormoni, enzime, amine biogene) de
la organele de sinteză și eliberare a acestor biocatalizatori către structurile-
țintă (organe sau celule receptoare), contribuind astfel la menținerea
homeostaziei.
Sângele mai participă și la funcția de nutriție a organismului prin
transportul principiilor nutritive metabolic utilizabile (monozaharide, aminoacizi,
lipide, substanțe minerale, apă, vitamine) de la tractul digestiv către țesuturi,
asigurând acestora aportul de substanțe cu rol plastic, energetic și
informațional necesare menținerii funcțiilor celulare specifice;
De altfel, sângele participă la funcția de termoreglare a organismului
prin: aportul te substanțe energetice la toate celulele, din metabolismul cărora
rezultă și producere de căldură; eliminarea surplusului de căldură (termoliza)
prin transportul acesteia de la organele interne către cele aflate în contact
direct cu mediul extern (piele, plămâni); „informarea termică” a neuronilor
hipotalamusului din centrii termogenezei și termolizei, participând astfel la
funcționarea mecanismelor de autoreglare (feed-back negativ) ale
homeostaziei termice; transportul căldurii de la nivelul organelor interne intens
termogene (ficat, mușchi, țesut adipos) în celelalte zone ale organismului,
uniformizând astfel temperatura întregului organism.
Sângele mai participă și la funcția de apărare (protecție imunologică)
a organismului față de agresiuni antigenice prin intermediul unor proteine
specifice (anticorpi), precum și prin funcțiile specifice ale unor elemente
figurate (leucocite) implicate în mecanismele nespecifice și specifice ale
imunității umorale și celulare.
— 27 —
presupune existența unui volun sanguin total normal, cât și o proporție
normală a VG și a VP (deci, un hematocrit normal).
Valorile volumului sanguin total la speciile de animale domestice
variază între 6 și 9% din greutatea corporală.
Tabelul 1.
Valorile volemiei
(După KOLB E., 1975)
ml/kg masă
L/kg masă % din greutatea
Specificare corporală
Corporală Corpului
Cal 1/15 7,5-9 75-90
Bou 1/12 6,4-8,2 64-82
Vițel 1/15 5,8 58
Oaie 1/12 8,0 80
Capră 1/12 6-7 60-70
Porc gras 1/20 6-7 74
Câine 1/13 7,2-7,4 72-74
Iepure - 5,6-6,3 55-63
Pasăre - 7,8-9,2 72-92
— 28 —
Figura 65. Frotiu de sânge normal Figura 66. Componentele
sângelui
Colester Acid
Hexoze Lipide Proteine Fibrin Azot
Glucoză ol Lact
Specificare Legate Totale Totale ogen Restrant
(mg) Total ic
(mg) (mg) (g) (mg) (mg)
(mg) (mg)
Cal 75 210 - 77 6,8 300 34 14
Bou 55 150 348 110 6,7 600 31 12
Oaie 45 140 285 95 6,3 360 28 10
Porc 75 190 427 90 7,5 500 32 20
Câine 85 - - 173 7,2 250 29 12
Iepure 85 - - 43 6,2 - 25 Urme
Pisică 80 - 376 132 7,0 - 35 -
Gâină 180 185 380 100 3,6 - 28 -
— 29 —
Prin imunoelectroforeză ( tehnică ce combină electroforeza cu reacția
specifică antigen-anticorp) se pot separa și evalua un număr mai mare de
subfracțiuni proteice. Proteinemia normală presupune atât o valoare totală
normală, cât l o repartiție procentuală caracteristică fiecărei fracțiuni proteice.
— 30 —
Globulinele α și β sunt sintetizate în componentele sistemului reticulo-
histiocitar ( ficat, splină, limfonoduri și măduva oaselor), iar globulinele ϒ sunt
secretate de limfocitele B activate.
Globulinele îndeplinesc următoarele funcții specifice:
- α 1-globluinele pot fi hormoni tisulari ( eritropoetina) sau transportori
sanguini pentru tiroxină, steroizi și vitamina B12;
-α 2-globulinele, familie mai numeroasă, asigură transportul sanguin al
cuprului ( ceruloplasmina), stimulează activitatea macrofagelor fixe din splină
de fagocitare a hematiilor uzate ( haptoglobina), mențin în stare inactivă unele
proteaze plasmatice ( plasminogenul) și intervin în reglarea activității
sistemului cardio-vascular ( bradikininogenul, angiotensinogenul);
- β 1-globulinele asigură transportul sanguin al fierului ( siderofilina sau
transferina) și au rol în apărarea imunologică, intrând în structura
complementului sau alexinei;
-β 2-globulinele participă la funcția de apărare a sângelui prin
constituirea complexului properdinic și îndeplinesc, totodată, rol de transportor
sanguin al lipidelor ( gliceride, colesterol);
- ϒ-globulinele, în calitate de anticorpi, îndeplinesc un rol esențial în
cursul proceselor de apărare imunologică specifică, motiv pentru care ele se
mai numesc și imunoglobluline ( Ig).
Se cunosc mai multe tipuri de imunoglobuline ( IgG, IgA, IgM, IgD, IgE),
separabile prin imunelectroforeză și diferite ca activitate specifică.
Fibrinogenul, proteină plasmatică sintetizată în ficat, are un rol esențial
în procesul de coagulare a sângelui. Transformarea fibrinogenului ( prin
proteoliză parțială controlată de trombină) din starea sa solubilă în fibrină
insolubilă contribuie la formarea coagulului hemostatic. Plasma lipsită de
fibrinogen poartă numele de ser sanguin.
În ansamblul lor, proteinele plasmatice participă la menținerea unor
proprietăți ale sângelui( vâscozitate, greutate specifică, volemie, pH),
condiționează intensitatea filtrării glomerulare ( echilibrul hidric al mediului
intern) și îndeplinesc importante funcții de reglare metabolică prin
numeroasele protein-enzime circulante.
Substanțele azotate neproteice
Acestea sunt reprezentate de uree, acid ureic, creatină, creatinină, amoniac,
aminoacizi și nucleotide rezultate din catabolismul proteinelor. Majoritatea
acestor componenți plasmatici se elimină prin rinichi, motiv pentru care
concentrația lor plasmatică este un indicator al eficienței funcției renale de
epurare plasmatică.
Substanțele organice neazotate
Sunt reprezentate de glucide, lipide și alți componenți organici.
Glucidele plasmatice sunt reprezentate de glucoza circulantă și
produșii de catabolism glucidic. Glucoza circulantă asigură echilibrul
permanent între aportul alimentar de glucide, dinamica stocării și eliberării
glucozei din depozite și consumul celular de glucoză.
— 31 —
Valoarea concentrației glucozei plasmatice se numește glicemie și este
o constantă de specie și un parametru important al homeostaziei mediului
intern.
Lipidele plasmatice sunt reprezentate de gliceride, fosfolipide, azici
grași liberi și colesterol liber și esterificat. Toate aceste componente alcătuiesc
lipemia, ale cărei valori sunt diferite în funcție de specie, dar care cresc
semnificativ după consumul hranei, sau scad în cursul inaniției.
Tabelul 4. Tipuri de lipoproteine (LP) plasmatice
Tipuri de Timp de Componente
Densita
lipoprotei înjumătăți Trigliceri Fosfati Colester Protei
te
ne re de de ol ne
α 1-LP
1,063-
(foarte 2 secunde 5% 23% 20% 50%
1,210
grele)
β 2-LP Câteva 1,019-
10% 22% 48% 20%
(grele) ore 1,063
β 1-LP Câteva 1,006-
51% 18% 22% 9%
(ușoare) ore 1,019
— 32 —
Celulele sângelui sunt reprezentate de formele mature ale hematiilor,
leucocitelor și trombocitelor. Formarea lor ( hematopoieza) începe încă din
perioada embrionară când apar celulele sanguine primitive, nediferențiate
( faza mezoblastică), se continuă la făt ca apariția elementelor figurate tinere,
inițial în splină și ficat ( etapa splenohepatică) și apoi în măduva oaselor
( etapa medulară) și se continuă la adult, toată viața, în măduva hematogenă (
roșie) a oaselor la mamifere ( corpul vertebrelor, stern, coaste, oasele late și
epifizele oaselor lungi), iar la păsări și în ficat.
HEMATIILE
— 33 —
Figura 68. Hematii
LEUCOCITELE
— 34 —
Formulă leucocitară ( %)
Specificar Tromboc Leucoci
e ite te Neutrofile
Bazofi Eozinofi Limfoci Monoci
le le Tiner Baston Segme te te
e as n-tate
28
350(20 9 (7- 0,5(0 0- 55 (45- 9(8-
Cal 0-500) 12) -1)
4 (2-7)
0,5
4 (3-5)
65)
(20-
11)
38)
58
400(26 8 (6- 0,5(0 30 (25- 14(9-
Bou 0-700) 10) -2)
3(1-5) 1-2 7(4-10)
46)
(45-
17)
65)
55
390(27 9(6- 0,5(0 1(0- 30 (25-
Oaie 0-510) 12) -2)
4(1-6)
2)
5 (3-6)
35)
(45- 4(2-7)
70)
600(30 9,5 (6- 0,5(0 6(5- 34 (34- 50(47
capră 0-900) 12) -1) 12)
- 3(1-5)
42) -55)
4(3-5)
45
240(18 11 (8- 0,5(0 1(0- 46 (40-
porc 0-300) 14) -1)
3(2-4)
2)
3(2-4)
50)
(40- 3(2-5)
50)
23
400(25 9,3 0,5(0 6(3- 55(43-
Câine 0-550) ( 7-12) -2) 10)
- 4(1-6)
71)
(20- 4(2-6)
28)
300(10 12(5- 0,5 56(50- 33(30
Pisică 0-500) 19)
- 4(1-8)
(0-1)
3-9
60) -35)
3(2-5)
7,2 47
190(12 1(1- 36 (32-
Iepure 5-250)
(6,2-
2)
2(1-3) - 7 (5-9)
40)
(40- 3(2-6)
8,2) 60)
120(80- 10 (7- 1 (0- 8(4- 37(30- 39(33
cobai 160) 13) 2) 12)
- 3 (1-5)
45) -45)
6(3-8)
60
șobola 400(20 10,5(8 1 (0- 27( 20-
3(1-5) - 2(1-4) (53- 5(3-8)
n 0-400) -13) 2) 35)
67)
șoarec 300(20 9,5 (6- 1 (0- 23 (18- 65(60
2(0-4) - 3(1-4) 4(3-6)
e 0-400) 13) 2) 30) -72)
20
75(32- 2 (1- 8(4- 25 (10- 44(40
Găină 100)
(16-
3) 14)
-
40)
1(0-2)
-60)
7(5-9)
34)
20 36
100(5 2(1- 7(3- 39(3 8(3-
Gâscă (15- - (32- 2(1-4)
0-200) 4) 9) 3-41) 11)
30) 40)
15 32 40
Porum 75(60- 6(3- 8(5- 5(3-
(10- - (27- 3(2-5) (34-
bel 90) 8) 10) 8)
20) 36) 45)
Funcțiile granulocitelor
Neutrofilele sunt celule mobile, capabile să traverseze peretele
capilarelor (diapedeză). Au un bogat echipament enzimatic lizozomal (lizozim,
fosfataze, nucleaze, peroxidaze, esteraze etc.) care le asigură capacitatea de
„digerare” a particulelor străine fagocitate. Neutrofilele prezintă următoarele
proprietăți funcționale:
aderarea la un substrat tisular ( dar și artificial). Astfel în sângele
circulat aflat la nivelul capilarelor, neutrofilele realizează fenomenul de
„marginație leucocitară”, ceea ce favorizează diapedeza;
— 35 —
diapedeza, proprietatea neutrofilelor mature de a străbate peretele
capilar (prin mecanisme incomplet elucidate), ceea ce le asigură
deplasarea promătă către focarul reacțiilor inflamatorii.
mobilitatea datorată însușirii lor de a emite pseudopode cu ajutorul
cărora se deplasează prin peretele capilarelor sanguine, precum și
extravascular în țesuturi.
chimiotactismul sau chemotactismul, mișcarea orientată in vivo a
neutrofilului către sediul unei reacții inflamatorii ( prezența unor
bacterii, celule distruse, complexe antigen-anticorp, fracțiuni ale
complementului activate, toxine etc.)
Funcțiile agranulocitelor
Monocitele sunt cele mai mari elemente figurate ale sângelui. Au
nucleu reniform și citoplasmă abundentă. Principalele funcții sunt: funcția
fagocitară; funcția secretorie; funcția imunitară.
Trombocitele
La mamifere, trombocitele sau plachetele sanguine sunt elemente
figurate mici, anucleate și cu forma de disc biconvex, iar la păsări sunt
nucleate, ovoidale și de dimensiuni mai mari. Numărul lor variază în funcție de
specie și de fazele ciclului diurn (scad noaptea).
2.5 HEMOGRAMA
— 36 —
Hemograma este o analiză medicală de laborator de bază, fiind
unul dintre cele mai frecvent cerut test, oferind informații importante despre
diverse afecțiuni hematologice și nehematologice.
Hemoleucograma constă în măsurarea automată a următorilor
parametri:
Număr eritrocite
Hemoglobina (Hb)
Hematocrit (Ht) - masa de hematii dintr-un anumit volum de
sange
Număr trombocite
Număr leucocite
Formula leucocitară (neutrofile, limfocite, monocite, eozinofile,
bazofile)
Indici eritrocitari
volumul mediu eritrocitar (corpuscular) (MCV) - concentratia
medie a hemoglobinei dintr-un anumit volum de eritrocite)
hemoglobina eritrocitară (corpusculară) medie (MCH) -
numărul hemoglobinei dintr-un eritrocit mediu
concentraţia de hemoglobină eritrocitară (corpusculară) medie
(MCHC) - concentrația de hemoglobină dintr-un eritrocit mediu
lărgimea distribuţiei eritrocitare (RDW) - coeficientul de variație
a dimensiunii eritrocitelor
Valorile acestor parametri variază în funcţie de vârstă şi sex.
— 37 —
grupele
0,A,B,AB
- Α,β (Donator O
O( I)
universal)
A (II) A Β A, AB 0, A
B (III) B Α B, AB 0,B
0,A,B,AB
AB (IV) AB - AB (receptor
universal)
— 38 —
Cabaline - - - - - - - - - - - - - -
Sisteme A D P Q C K T V - - - - - -
de grupe
Număr de 4 2 3 3 1 1 1 1 - - - - - -
factori de
grupă
sanguină
Număr 5 3 3 6 2 2 2 2 - - - - - -
alele
Găini - - - - - - - - - - - XII - -
Sisteme A B C D L N E H I J K P - -
de grupe
Număr de 9 21 7 4 2 2 2 2 2 2 2 2 - -
factori de
grupă
sanguină
Număr 9 21 7 4 4 2 2 2 2 2 2 2 - -
alele
Câine - - - - - - - - - - - - - -
Sisteme A1 A2 B C D E F G - - - - - -
de grupe
DEA 1.1. este capabilă să determine cele mai severe reacții hemolitice
(imunologice), în special în cazul transfuziilor repetate. Același lucru se
întamplă și în cazul grupei DEA 1.2, reacțiile fiind însă mai puțin severe. De
reținut este că DEA 1.1 și DEA 1.2 sunt foarte asemănătoare antigenic, acest
lucru având o importanță majoră în determinarea grupelor sanguine (este
— 39 —
foarte probabil ca un donator testat negativ pentru DEA 1.1 să fie de
asemenea negativ și pentru DEA 1.2).
Până acum nu au fost semnalaţi anticorpi naturali anti-DEA 1.1 şi 1.2,
dar s-a obervat prezența Ac naturali pentru antigenele DEA 3, 5 și 7.
Reacţiile la prima transfuzie sunt puţin probabile, dar o a doua
transfuzie cu sânge de acelaşi tip va produce reacţii adverse la cel puţin 15%
din câini.
Figura
70.
Un câine DEA 1 negativ care a primit sânge pozitiv
și a fost sensibilizat la eritrocite DEA 1 poate dezvolta o
reacție hemolitică întârziată în cazul unui contact cu
eritrocite DEA 1. O primă transfuzie poate determina
sensibilizarea și pentru antigenele DEA 3, 5 și 7.
Majoritatea câinilor (98-100%) prezintă antigenul
DEA 4, iar Ac anti DEA 4 nu produc hemoliză.Această
grupă sanguină nu are o importanță majoră în
transfuziologie.
Figura 71.
— 40 —
Se recomandă testarea grupei sanguine și a primitorului și a
donatorului înainte de prima transfuzie
Donator universal la pisică – nu există!
Figura
72.
Figura 73.
Mica circulație(circulația pulmonară)
asigură deplasarea sângelui neoxigenat
— 41 —
(“venos”) din ventriculul drept, prin artera pulmonară, spre capilarele
pulmonare (unde cedează dioxidul decarbon și se încarcă cu oxigen) și apoi,
prin venele pulmonare în atriul stâng.
Figura 74.
— 42 —
Marea și mica circulație, fiind capacități diferite dispuse în serie,
funcționează în regimuri diferite de presiune și de viteză de deplasare a masei
sanguine, corelarea lor funcțională realizându-se prin mecanisme complexe
care reglează atât activitatea cordului, cât și capacitatea vaselor sanguine.
CAPITOLUL 4. RESPIRAȚIA
Figura 77.
— 43 —
4.2 FONAȚIA LA ANIMALELE DOMESTICE
Pentru unii foneticieni, fonația este procesul prin care faldurile vocale
produc anumite sunete prin vibrații cvasi-periodice. Aceasta este definiția
utilizată printre cei care studiază anatomia laringiană și fiziologia și producția
de vorbire în general. În timpul expirației, aerul este modulat prin organele
vocale: laringele, cavitățile faringelui, coardele vocale, cavitatea bucală, limba
și buzele. Fonația este controlată de către sistemul nervos central. Studiul
vocii și al bolilor legate de vorbire se numește foniatrie.
Fiecare coardă vocală este alcatuită în principal din 2 mușchi, ce au un
metabolism de tip anaerob, ceea ce determină o semifatigabilitate a mușchilor
vocali. Marginile libere ale corzilor vocale sunt alcatuite din tesut conjunctiv
elastic acoperite de un epiteliu stratificat. Deasupra corzilor vocale se găsesc
'benzile ventriculare sau falsele corzi vocale ce conțin numeroase glande
mucoase. Mucusul acestor glande, lubrefiază corzile vocale adevarate.
În timpul respirației obișnuite, corzile vocale sunt departate, lăsând între
ele un spațiu, numit orificiu glotic. Corzile vocale sunt întinse de mușchii crico-
tiroidieni (m. intrinseci) inervați de nervul laringeu superior. În paralizia nervului
laringeu superior corzile vocale sunt flasce, iar vocea este răgușita. Corzile
vocale sunt relaxate de catre mușchii tiroaritenoizi interni. Corzile vocale au rol
activ în fonație. Ele se apropie reciproc și se departează ca urmare a
contracției mușchilor proprii și mușchilor limitrofi, contracție dependentă de
impulsurile nervoase venite pe calea nervilor recurenți, în salve.
— 44 —
sunt stresate, momente precum vizita la medicul veterinar, sau apariția unei
răni. Cu alte cuvinte pisicile nu torc doar când sunt mulțumite de
circumstanțele în care se află.
Cum toarce pisica” este o intrebare la care se caută răspuns de câteva
zeci de ani. Oamenii de știință au demonstrat că o pisică produce torsul prin
semnalizarea intermitentă a musculaturii din jurul laringelui și diafragmei.
Pisicile torc atât în timpul inspirării cât și în timpul expirării având un tipar
consistent și o frecvență cuprinsă între 25 – 150 Hz. Pisica toarce nu doar
când este fericită ci și când suferă de durere, când este bolnavă sau rănită,
sau chiar când este aproape de moarte. Deasemenea și pisoii torc la foarte
scurt timp după naștere, începând cu a doua zi de viață.
În aceste condiții s-a pus problema aflării scopului care stă la baza
toruslui în condiții de vulnerabilitate. Astfel a apărut ideea că torsul poate
aduce unele avantaje pisicii. După numeroase studii s-a demonstrat că torsul
joacă un rol important în procesul de vindecare a pisicii. Cu alte cuvinte,
frecvența de 25 Hz a torsului oferă pisicii un fel de terapie fizică, care
contribuie la vindecarea mai rapidă a acesteia. Deasemenea, a fost
demonstrat că torsul cu o frecvență de 25 Hz poate conduce la îmbunătățirea
densității oaselor și poate grăbi vindecarea .
— 45 —
5.1.1 PREHENSIUNEA
— 46 —
5.1.4 MASTICAȚIA
— 47 —
La cal mișcările de masticațic sunt efectuate în plan vertical. Durata
masticației unui kilogram de fân cste de 30-40 de minute și necesită cca 3000-
3500 mișcari de masticațic.
La porc și la carnivore mandibula cxecută mișcări principale în plan
vertical. La câine masticația este scurtă și sumară, iar la pisică masticația
este foarte amănunțit și prelungită.
5.1.3. DEGLUTIȚIA
Prin actul deglutiției, bolul alimentar este transportat din gură prin
faringe și prin esofag, ajungând astfel în stomac. Deglutiția se desfășoară în
trei timpi succesivi (bucal, faringian și esofagian) coordonați prin mecanism
nervos reflex. Reflexul este inițiat de contactul alimentelor cu zonă reflexogenă
oro-faringiană (receptorii mecanici din palatul moale, baza limbii și faringe) și
finalizat prin stimularea mecanică a esofagului de către bolul alimentar sau
lichidele pătrunse în lumenul acestuia. De la receptorii acestor zone, excitația
se propagă pe calea aferentă (fibrele motorii din hipoglos, trigemen, facial,
glosofaringian și vag), excitația ajunge la mușchii ce participă la efectuarea
deglutiției prin contracții coordonate secvențial. Centri nervoși ai deglutiției
— 48 —
prezintă conexiuni cu centri nervoși ai respirației, suptului și ai mușchilor
laringieni implicați în producerea semnalelor vocale.
Timpul bucal asigurătrecerea bolului alimentar și lichidelor din cavitatea
bucală în faringe. Acest timp inițiază deglutiția și poate fi controlat în mod
voluntar până în momentul când bolul se află la limita intrării în faringe.
Secvențele timpului bucal sunt: plasarea bolului pe partea dorsală a limbii,
sprijinirea vârfului acesteia pe bolta palatină urmată apoi de retragerea și
ridicarea bazei limbii și împingerea spre faringe a bolului alimentar.
Timpul faringian constă în deplasarea bolului alimentar și
lichidelor din faringe spre esofag. Acest timp este foarte scurt (aproximativ 1
secundă) și poate fi identificat la inspecție prin observarea ușoarei deplasări a
regiunii laringiene în cursul deglutiției. Deplasarea bolului prin faringe spre
esofag se realizează, în esență, prin contracțiile rapide și strict coordonate ale
mușchilor faringieni care scurtează și ridică faringele forțând propulsarea
bolului spre esofag. Concomitent se mai produc: închiderea comunicării
faringelui cu căile nazale (prin orizontalizarea palatului moale) și cu orificiul
laringian (prin ridicarea și plasarea acestuia la “adăpostul” epiglotei și rădăcinii
limbii), deschiderea de foarte scurtă durată a comunicării cu trompele
Eustachio și menținerea apneii până la pătrunderea bolului în esofag.
Timpul esofagian cuprinde procesele funcționale care asigură
propulsarea alimentelor și lichidelor prin esofag până în stomac. Consecutiv
timpului faringian, bolul alimentar este angajat prin sfincterul esofagian
anterior, care se relaxează reflex în cursul timpului faringian. După închiderea
sfincterului esofagian anterior se produc în mod reflex contracții coordonate
ale musculaturii circulare (interne) și longitudinale (externe) din pereții
esofagului. Aceste contracții sunt responsabile de producerea undelor de tip
peristaltic care deplasează bolul alimentar de-a lungul esofagului, în sens
cardio-caudal. Contracția peristaltică constă într-o zonă de contracție inelară
(circulară) aflată în spatele bolului alimentar, asociată și precedată de o zonă
de distensie lumenală esofagiană, care se deplasează de-a lungul esofagului,
propulsând bolul în același sens.
În absența deglutiției, corpul esofagului are pereții relaxați și lumenul
virtual, iar sfincterul esofagian anterior (striat) și cel posterior (neted) sunt
contractate și complet închise. Această stare funcțională este deosebit de
importantă pentru protecția mucoasei esofagiene față de aciditatea chimului
gastric și pentru protecția căilor respiratorii față de eventualitatea aspirării de
conținut gastric ajuns în esofag.
Figura 85.
5.2. SALIVA
— 49 —
Saliva totală reprezintă amestecul realizat în cavitatea bucală a
salivelor parțiale. Acestea sunt produse în mod independent de fiecare glandă
din cele trei perechi de glande salivare anexate cavității bucale ( glande
parotide, mandibulare și sublinguale) care își drenează produsul în cavitatea
bucală prin canale independente ( Stenon, Wharton și respectiv Rivinius). O
cantitate mică de salivă este produsă de glandele salivare accesorii dispersate
în epiteliul mucoasei bucale, în special în zonele palatină, labială și a obrajilor,
numite și glande parietale.
Producerea salivei este rezultatul proceselor de secreție acinară
și a celor de reabsorbție și secreție tubulară din fiecare salivon. Salivonul este
unitatea funcțională a glandelor salivare formată din acinii salivari care
converg pe același conduct intercalar. El prezintă o organizare funcțională
asemănătoare nefronului. Acinul salivar este format din două categorii de
celule: seroase și mucoase. Acestea sunt distribuite diferit în glandele
salivare: glandele parotide conțin exclusiv acini cu celule seroase ( produc
saliva de diluție) mandibularele conțin ambele categorii de celule în proporție
aproape egale, iar în sublinguale predomină celulele mucoase ( salive de
deglutiție). Ambele tipuri de celule acinare își elimină produsul de secreție în
lumenul acinului prin exocitoză.
Compoziția salivei este complexă;
99,4% apă și 0,6% substanță uscată,
din care 0,2% substanțe anorganice
și 0,4% substanțe organice.
Cantitatea de salivă totală secretată
în 24 ore este dependentă de specie
( calul- 40 l salivă, vaca – 50-60), oaia 6-16l)
și de gradul de hidratare a furajelor.
Alimentele deshidratate stimulează mai intens
secreția salivară, comparativ cu cele
suculente.
— 50 —
5.3 RUMEGAREA ȘI ERUCTAȚIA
— 51 —
rumenului. Știați că: - Ovinele, timp de oră, eructează (râgâie) doar de 10 ori,
pe când bovinele – 18 ori.
Figura 89.
CAPITOLUL 6. EXCREȚIA
— 52 —
Figura 90. Structura unui nefron
— 53 —
Figura 92. Aspectul electromicroscopic al barierei de filtrare în glomerulul renal
de șobolan
— 54 —
Ansa Henle prezintă patru segmente: descendent gros
( funcțional, este pars recta a tubului proximal), descendent subțire, ascendent
subțire și ascendent gros ( considerat funcțional ca pars recta a tubului distal ).
Epiteliul segmentului descendent gros este asemănător celui din tubul contort
proximal, dar în segmentul subțire, ramurile descendentă și cea ascendentă,
celulele nu mai au margine în perie, sunt aplatizate și prezintă o activitate
metabolică redusă (mitocondrii puține). O astfel de organizare morfo-
funcțională poate asigura doar procese de difuziune ( transport pasiv). Epiteliul
segmentului ascendent gros este format din celule care, deși nu prezintă
„margine în perie”, dețin totuși numeroase mitocondrii. O astfel de organizare
este specifică pentru asigurarea transportului activ al electroliților din filtratul
urinar, celulele respective reacționând la aldosteron ( reabsorbția sodiului) și
parathormon ( reabsorbția calciului).
Tubul contort distal prezintă partea finală a tubului urinifer
cuprinsă între zona macula densa și ( cu excepția iepurelui) un segment
de„ legătură” ( tubul conector) care conectează nefronul la tubii Bellini.
Epiteliul tubului contort distal prezintă celulele înaște cu numeroase
mitocondrii, organizare optimă pentru transportul activ al electroliților și apei.
Canalul colector ( tubul Bellini), deși nu face parte din structura nefronului, el
este totuși implicat funcțional și în formarea urinei fiind unul dintre sediile
reabsorbției active a apei ( prin celulele intercalate controlate de ADH) și al
controlului balanței acido-bazice.
6.2 MICȚIUNEA
— 55 —
urmate de dispariția controlului reflex al micțiunii, urina fiind eliminată prin
„prea plin”, picătură cu picătură, în mod permanent.
— 56 —
urină, apa reprezintă 950ml, iar diferența este reprezentată de substanțele
anorganice și organice.
— 57 —
Culoarea urinei este, de obicei, gălbuie, datorită derivaților
bilirubinei care după excretarea în lumenul intestinal au fost reabsorbiți prin
circulația portală și apoi au trecut din ficat în circulația sistemică fiind excretați
prin filtrare glomerulară.La păsări, urina neamestecată cu fecalele, are o
culoare alb-gălbuie, însă datortită precipitării uraților și eliminării urinei
împreună ( în amestec) cu fecalele, masa fecalelor prezintă strii albicioase sau
alb-gălbui.
Mirosul urinei este caracteristic fiecărei specii. El este
dependent de particularitățile metabolice ale speciei ( prezența amoniacului),
dar poate fi influențat și de specificul alimentației ( prezența unor substanțe
aromatice).
Reacția (ph-ul) urinei este puternic influențată de alimentație,
erbivorele având o urină alcalină, iar carnivorele una acidă.
Volumul și greutatea specifică a urinei la mamiferele și
păsările domestice variază după specie, felul hranei, consumul zilnic de apă,
temperatura mediului ambiant și starea de sănătate a animalului.
Iepure - 0,07(0,04-0,1) -
Găină 48 0,21 -
— 58 —
Aceste produse sunt reprezentate de descuamările straturilor
superficiale, de porțiunile desprinse prin eroziune funcțională din copite,
unghii, coarne, precum și de firele de păr desprinse în mod natural. La păsări,
produsele epidermoide sunt reprezentate de penele desprinse în mod natural,
de porțiuni din cioc, gheare, pinteni și de solzii cutanați descuamați.
Datorită conținutului lor ridicat în sulf, aceste produse
reprezintă o modalitate a organismului de eliminare ( excretare) a acestuia și a
combinațiilor sale.
— 59 —
Momentul
Specificar Glande inițierii Locul de
Vezicule Tipul de
e Prostata bulbo- ejaculării depunere
seminale penis
(mascul) uretrale după a spermei
intromisiune
Musculo- 10-15
Armăsar + + + Uter
cavernos secunde
1-2
Taur + + + Fibroelastic Vagin
secunde
10-20
Vier + + + Fibroelastic Uter
minute
1-2
Berbec + + + Fibroelastic Vagin
secunde
Osteo-
30-40
Câine - + - musculo- Vagin
minute
cavernos
Osteo-
1-5
Cotoi - + + musculo- Vagin
secunde
cavernos
— 60 —
Secreția glandelor bulbo-uretrale „spală” uretra înainte de
ejaculare, îndepărtând eventualele urme de urină.
Secreția fiecărei glande anexă este dependentă de prezența
testosteronului, castrarea abolind procesul de secreție, iar administrarea
testosteronului la animalul castrat menține secreția acestor glande anexe.
Figura 93. Apartul genital la armăsar Figura 94. Apartul genital la taur
— 61 —
Figura 96. Apartul genital la iepuroi
7.2 SPERMA
Sperma, sau materialul seminal, conține 90%apă, 8%
substanțe organice și 2% substanțe minerale, compoziție ce reprezintă
rezultanta amestecului spermatozoizilor cu secrețiile organelor anexe ale
aparatului reproducător. Volumul ejaculatului și concentrația lui în
— 62 —
spermatozoizi și în alte componente sunt menționate pentru fiecare specie de
animale de fermă în tabelele 14 și 15.
Volumul Numărul de
Specificare spermatozoizi pe Apă Na+ Ca2+ Fructoza Sorbitol
Ejaculat ml spermă pH
(mascul) (%) (mEg/l) mEg/l) (Mg%) (mg%)
(ml) (109)
Câine 5 1,8 - - - - - -
Țap 1 2,4 - - - - - -
Apă (ml) 90 85 98 95
CO2 16 16 24 50
Magneziu 12 2 3 11
Fosfor anorganic 9 12 17 2
Fosfolipide 9 29 - 6
Azot rezidual 48 58 55 22
— 63 —
Amoniac 2 2 1 1
Uree 4 44 3 5
Acid uric 6 6 - 3
Creatinină 12 - 4 -
Acid lactic 30 40 15 30
Acid ascorbic 6 5 - -
Amilază + - - -
Colinesterază - _++ -- ++
Citocrom _+ + - _+
Hialuronidază +++ - - ++
— 64 —
Figura 99. Analiza spermei la
aparat SQA
— 65 —
prin intermediul honadoliberinelor sintetizate la nivelul nucleilor hipotalamici.
În această fază predomină secreția de FSH, care determină dezvoltarea
foliculilor ovarieni. La cățea, vulva se tumefiază și produce o secreție
abundentă de mucus clar, în care se găsesc eritrocite în număr mare. Femela,
începând cu aceastp fază a ciclului sexual, secretă feromoni, prin care atrage
masculii, deși încă nu acceptă monta.
Proestrul are o durată diferită în funcție de specie. La iapă 3-
8zile; la vacă 3-4zile; la oaie 3zile; la scroafă 3zile, iar la cățea 4-7zile.
7.3.2 ESTRUS
În această fază secreției hipofizare de FSH i se asociază secreția de
LH, determinând maturarea unui singur folicul ovarian la femelele unitocice,
sau a mai multor foliculi la femelele politocice. Secreția estrogenilor se
intensifică și atinge nivelul maxim, determinând modificări morfologice și
comportamentale specifice femelei în călduri. În finalul perioadei de estrus, are
loc ovulația sau dehiscența foliculară. În finalul perioadei de estrus ( la unele
specii, chiar imediat după terminarea acesteia), are loc ovulația, sau
dehiscența foliculară. Dehiscența foliculară constă în desprinderea ovulului
(înconjurat de un grup de celule foliculare) din structura ovarului și captarea
acestuia în fimbriile trompelor uterine. Acest proces este precedat de
schimbarea raportului concentrațiilor sanguine ale FSH și LH, ultimul crescând
brusc cu 24 ore înaintea momentului ovulației. Această creștere bruscă a LH
determină finalizarea maturării foliculare, ovulația, și ulterior, inițierea
luteinizării celulelor foliculare rămase pe ovar din foliculul dehiscent.
Ovulația este spontană la majoritatea speciilor domestice, cu
excepția pisicii și a iepuroaicei, la care acest proces este provocat de actul
copulator. Femelele cu ovulație provocată, care nu au fost montate, intră într-o
fază de interestru, atunci când sezonul de montă nu este încheiat. Această
fază se manifestă printr-un nivel scăzut al estrogenilor, regresia foliculilor
maturi care nu au suferit dehiscența și inițierea foliculogenezei unei alte serii
de foliculi în vederea pregătirii următorului estrus. La finalele sezonului de
montă, aceste femele, dacă nu sunt montate, intră în anestrus.
Durata estrusului este de 2-10 zile la iapă, 12-36ore la vacp,
1-2zile la oaie, 2-3 zile la scroafă și 8-14zile la cățea.
7.3.3. METESTRUS
Procesele caracteristice acestei perioade a ciclului sexual
sunt formarea corpului galben (progestativ sau gestativ), precum și pregătirea
endometrului pentru asigurarea nidației.
În această fază a ciclului sexual, secreția hipofizară de FSH încetează,
în timp ce secrețua de LH continuă în cantitate mare. Această situație
determină luteinizarea completă a structurilor foliculare rămase atașate la ovar
în urma dehiscenței foliculare. Astfel, apare și apoi se dezvoltă corpul galben,
glandă endocrină răspunzătoare de secreția progesteronului. La formarea
corpului galben,contribuie, de asemenea, prolactina. Celulele tecale rămase în
urma dehiscenței foliculare și înglobate în masa corpului galben secretă și
mici cantități de estrogeni.
În funcție de realizarea sau nerealizarea fecundației, corpul galben
poate fi încadrat în două categorii: progestativ și gestativ.
Corpul galben progestativ are o perioadă scurtă de existență,
cu o fază ascendentă de proliferare și una de activitate maximă ( faza de
fluorescență). După o scurtă activitate, de 16-17 zile la vacă și 12 zile la oaie,
— 66 —
corpul galben progestativ intră în regresie, iar activitatea sa endocrină scade
treptat până la încetare.
Corpul galben gestativ persistă pe toată perioada gestației,
liza acestuia având loc cu câteva zile înaintea parturiției. Aceste este
principalul producător de progesteron în prima jumătate a gestației.
Durata metestrului este 2-8 zile la iapă, 8 zile la vacă, 8 zile la
oaie, 7 zile la scoafă și 1-2luni la cățea .
7.3.4 DIESTRUS
În cazul nerealizării fecundației, intervine cea de a patra fază
a ciclului sexual, diestrusul. . În această fază, nivelul secrețiilor hipofizare de
LH și de prolactină scad treptat, ceea ce determină involuția corpului galben.
Liza corpului galben este desăvârșită de prostaglandina F2-α a cărei secreție
are loc la nivelul endometrului femelei negestante. În consecință, în diestrus
încetează secreția de progesteron și, datorită acestui fapt, endometrul și
miometrul regresează, instalându-se starea de repaus sexual temporar.
Diestrusul cățelei, pisicii și șoricioaicei montate, dar
negestante, are o evoluție deosebită. Lungimea acestuia este egală cu aceea
a unei gestații normale, femelele mimând pe parcursul diestrului
comportamentul de gestație. Astfel, la aceste specii diestrul mai este denumit
și pseudogestație.
— 67 —
Copulația reprezintă un proces fiziologic complex, la care participă
masculul și femela, proces al cărui rol biologic este depunerea materialului
seminal în tractul genital al femelei.
Copulația se desfășoară pe baza reflexelor sexuale ale masculului și
ale femelei.
Dinamica secvențială a acestor reflexe la mascul este: erecția, saltul,
intromisiunea și ejacularea. La femelă, manifestările secvențiale sunt mai
discret delimitate și se exteriorizează prin: poziția de campare, devierea
cozii( sau prezentarea perineului, la iepuroaică și la pisică), erecția clitorisului,
intensificarea secreției glandelor cervicale/secreție ce lubrifiză mucoasa
vaginală și hiperemia mucoasei vaginale. Intensitatea exteriorizării acestor
manifestpri reflexe caracterizează starea de libidou, condiționată la rândul ei
de hormonii sexuali ai căror concentrație sanguină este direct proporțională cu
intensitatea acestuia.
La femele, activitatea ovariană fiind ciclică, concentrația estrogenilor în
sânge prezintă variații periodice, ceea ce explicp de ce libidoul se manifestă
numai în faza de estrus. Astfel, în această fază, femela este neliniștită, caută
și acceptă numai prezenta masculului.
La masculi, activitatea endocrină gonadotropă nefiind ciclică, în cursul
anului, ei prezintă permanent un comportament sexual de căutare, identificare
și de apropiere de femela aflată în călduri.
La ambele sexe, hormonii sexuali influențează activitatea unor centri ai
activității sexuale situați la nivelul hipotalamusului și al tuberculilor mamilari,
formațiuni care sunt răspunzătoare de exprimarea comportamentului sexual.
Durata copulației, cât și comportamentul copulator sunt influențate de
particularitățile anatomice ale penisului, de contribuția glandelor sexuale
accesorii la volumul seminal, cât și de durata ejaculării. Astfel, în cazul
taurului și al berbecului, animale cu penis fibroelastic și volum mic al
ejaculatului, copulația durează 6-10 secunde. Armăsarul prezintă penis cu
structurp vasculară și un ejaculat cu vomul mare, astfel încât la această specie
copulația are o durată mare de la 10-30 minute. Penisul câinelui este adaptat
pentru ejaculare de lungă durată, astfel durata actului sexual este de
aproximativ 45 minute.
Frecvența copulației la masculii speciilor domestice este variabilă în
funcție de specie, individ, lungimea și momentul sezonului de montă. Astfel,
un berbec poate monta până la 15oi zilnic, un taur poate efectua 20 salturi
într-o zi, iar un armăsar poate sa efectueze monta a 12 iepe în 24 ore. Aceste
date valorice reprezintă performanțe biologice ale speciilor respective, dar nu
pot fi admise asemenea frecvențe deoarece duc la epuizarea fizică a
masculului.
În urma copulației, se realizează depunerea spermei în tractul genital
femel. Nivelul la care sunt depuși gameții masculi variază în funcție de specie.
Astfel, în cazul rumegătoarelor și al primatelor, sperma este depusă în
formixul vaginal, în timp ce în cazul scroafei, iepei, cățelei și al rozătoarelor
depunerea are loc în uter.
Imediat după ovulație, ovocitul este prins în fimbriile trompei uterine
aflate în contact intim cu ovarul pe toată durata estrusului. Transportul ovulului
prin trompele uterine se realizează prin mișcările cililor prezenți pe membrana
celulelor epiteliale ale trompelor și infundibulului, prin contracțiile perstaltice
ale oviductului și, probabil prin fluxul secreției tubare. Ovocitul poate fi fertilizat
— 68 —
într-un interval de timp de 12-24 ore de la ovulație. De aceea, tranzitul
acestuia în condiții normale prin oviduct este esențial, deoarece
fecundabilitatea ovulului este maximă în ampulă, scade în istm și devine nulă
în uter.
Întâlnirea dintre gameții de sex opus depinde de numărul ovocielor,
concentrația de spermatozoizi, motilitatea acestora, precum și de slabele
mișcări pasive ale ovocitelor. La rozătoare, s-a detectat un chemotactism
accentuat între cei doi gameți. Acest mecanism facilitează aglomerarea
spermatozoizilor în jurul ovulului. După capacitarea spermatozoizilor și
desfășurarea reacției acrozomale, care provoacă restructurarea porțiunii
anterioare a capului spermatozoidului, se creează posibilitatea eliberării
hialuronidazei și a acrozinei.
După înglobarea spermatozoidului, ovulul realizează o a doua diviziune
meiotică însoțită de eliminarea celui de al doilea globul polar. Urmează
contopirea celor doi pronuclei ( mascul și femel), rezultând masa
cromozomilor uniți și, totodată, zestrea genetică a viitoarei ființe provenită din
cei doi gameți.
De la acest model, comun majorității speciilor domestice,sunt exceptate
cazurile cățelei și iepei, la care penetrarea membranei viteline de către
spermatozoid precede prima diviziune meiotică a ovulului.
— 69 —
corpul uterin. Gestația ectopica ( extrauterină) este considerată patologică,
întrucât nidarea are loc în afara sediilor ei fiziologice. Gestația ectopică nu
ajunge „la termen”, deoarece nu este posibilă asigurarea circulației
sanguine necesarp dezvoltării produsului de concepție, care moare, de
obicei, în stadiul zigotal sau embrionar.
Dacă în uterul unei femele unipare se dezvoltă doi sau mai mulți
produși, în funcție de numărul lor, gestația poate fi gemelară, triplă,
cvadruplă, etc. După numărul de ovule fecundate din care provin produșii
gemeni, aceștia pot fi gemeni monovulari ( sunt de acelasi sex,
asemănători fenotipic) sau biovulari( falși, provenind din fecundarea a două
ovule diferite de către doi spermatozoizi diferiți).
7.6.3 STADIILE GESTAȚIEI
Gestația prezintă trei stadii: cel de zigot, de embrion și de fetus.
Stadiul de zigot ( sau de ou) decurge din momentul fecundării până la
formarea blastocitului. Această fază a gestației are durată variabilă în
funcție de specie și, în cursul ei, zigotul străbate oviductul, coborând în
cornul uterin. După fecundare, în decurs de 4 zile la vacă, oaie și capră, în
5-7 zile la iapă și în 10 zile la cățea și pisică, zigotul străbate oviductul,
ajungând în cornul uterin, unde continuă sa rămână liber înca 8-12 zile. Pe
toată durata acestui stadiu, zigotul este hrănit din rezervele viteline ale
citoplasmei ovulare și prin îmbibație, din secreția tubară si apoi, din cea
endometrială.
Stadiul embrionar este continuarea stadiului de zigot și constă în nidarea
embrionului, dezvoltarea membranelor sale embrionare și formarea
organelor și sistemelor proprii ( organogeneza). Acest stadiu începe la
vacă aproximativ la 13 zile de la fecundație, iar la iapă după aproximativ
15zile și se termină la aproximativ 45 zile, când se formează placenta.
Hrănirea embrionului se asigură inițial cu nutrienți din laptele uterin, iar la
finalul acestui stadiu, ca urmare a dezvoltării placentei, nutriția produsului
este asigurată de acest organ.
Stadiul de fetus este cel mai lung. El începe cu instalarea circulației
placentare și are ca moment final paturiția. În decursul acestui stadiu,
nutriția de tip histiotrofic, bazată pe secreția glandelor uterine, este
înlocuită de nutriția de tip hemotrofic, asiguratp de circulația sanguină
placentară datorită juxtapunerii capilarelor materne cu capilarele
învelitorilor fetale.
Tabelul 17. Durata gestației la unele specii de animale domestice și
specii de importanță economică
Specificare Durata medie a gestației Limite de
Luni Zile variație(zile)
Vacă 9½ 283 240-311
Bivoliță 10 ½ 315 300-315
Iapă 11 ½ 340 333-412
Măgăriță 12 360 348-390
Oaie 5 150 140-160
Capră 5 150 142-164
Scorafă 4 115-118 110-140
Cățea 2 62 59-65
Pisică 2 58 55-60
Iepuroaică 1 30 28-33
— 70 —
Nutrie 4½ 132 120-134
Nurcă 1½ 42 42-78
Vulpe argintie 2 52 50-61
A. B.
— 71 —
Câine, 3-6ore 15minute- După fiecare fetus 3-5zile
Pisică 12ore
— 72 —
7.8 FUNCȚIILE SEGMENTELOR OVIDUCTULUI LA PĂSĂRI
Concomitent cu creșterea rapidă a foliculilor ovarieni, oviductul începe
să se dezvolte devenind în scurt timp un organ de 50-60 cm lungime.
Cauza dezvoltării rapide a oviductului în această perioadă este prezența în
sânge a unei cantități crescute de hormoni estrogeni produși de ovar.
Anumite studii arată că, în afară de estrogeni, mai sunt necesari și alti
hormoni steroizi pentru dezvoltarea și funcționarea normală a oviductului.
Astfel, producerea avidinei ( factor antibiotinic din albuș) se observă numai
la găinile aflate în perioada de ouat sau a celor tratare cu estrogeni și,
apoi, cu progesteron.
Oviductul se împarte în cinci regiuni pe criteriul microstructurii și, mai
ales, pe cel funcțional: infundibulum, magnum, istm, uter și vagin.
Infundibulum, porțiunea situată în apropierea ovarelor, are câțiva
centimentri lungime și prezintă: o porțiune anterioară în formă de pavilion
cu rol de a capta gălbenușul în momentul ovulației; o porțiune tubulară
îngustă, în mucoasa căreia se găsesc glande tubulare cu rolul de a stoca
spermatozoizii.
Motilitatea infundibulului este corelată cu procesul de ovulație, în sensul
că partea sa în formă de pavilion se mulează în jurul ovarului, iar partea
tubulară prezintă valuri de contracții peristaltice care transportă gălbenușul
în magnum. Gălbenușul tranzitează infundibulul în decus de 18-30 minute
la găină, 15-30 minute la curcă și 15-30 minute la perpeliță. Tulburări ale
motilității pavilionului pot avea drept consecințe căderea gălbenușului în
cavitatea abdominală, unde este reabsorbit în 1-2 zile, ori provoacă
inflamații ale peritoneului.
În infundibulum are loc fecundația ovocitului în cca 15 minute de la
ovulație.
Magnumul este porțiunea cea mai lungă și mai largă a oviductului,
măsurând 30-40cm. Magnumul este tranzitat de gălbenuș în aproximativ 3
ore și jumătate. Magnumul are rolul de a secreta albușul anume,
componentele sale proteice ( globuline, albumine), avidina, lizozimul,
factorii antiriptici, glucoza și cucina.
Albușul este dispus pe trei straturi: strat fluid intern, stratul dens mijlociu
și stratul fluid extern. Albușul din cele trei straturi diferă prin consistență și
componență chimică. Rolul biologic al albușului constă în prevenirea
deshidratării embrionului și asigurarea substanțelor necesare dezvoltării
acestuia în cursul perioadei de incubație. Dintre componentele albușului
unele au rolul de a împiedica dezvoltarea microbilor, așa cum sunt:
avidina, lizozimul, ovalbumina. Alte substanțe, ca antitripsina și
antichemotripsina împiedică autodigerarea albușului.
Istmul este o porțiune tubulară scurtă, de aproximativ 10 cm, bine
delimitat de mangum și de uter. În istm, în aproximativ 75 de minute, se
formează cele două membrane cochilifere, alcătuite dintr-o rețea proteică
— 73 —
bogată în cheratină. Se formează întâi membrana internă, apoi cea
externă, ultima devenind suport pentru fața internă a cojii. La polul bombat
al oului, cele două membrane se îndepărtează în spațiul astfel creat
formându-se camera de aer, ale cărei dimensiuni cresc treptat în funcție de
învechirea oului.
Rolul biologic al membranelor cochilifere constă în asigurarea protecției
antimicrobiene a embrionului și realizarea suportului morfologic pentru
realizarea matricei organice și mineralizării cojii, precum și a cuticulei
organice de la suprafața cojii, procese ce urmează a se desfășura în
următorul segment al oviductului ( uterus).
Uterusul are 10-12 cm lungime, mai larg decât segmentul precedent,
are pereți groși și foarte musculoși și prezintă două zone distincte: zona
cranială, mai îngustă și zona caudală, ca o ampulă. Mucoasa uterină
deține numeroase glande care secretă substanțele de completare și
diluare a albușului precum și coaja oului.
În uterus, oul stă aproximativ 18-20 ore la găină, 22-24 ore la curcă. În
primele 8-12 ore ale acestei perioade, volumul albușului se dublează
datorită pompării prin membranele cochilifere a unei mari cantități de apă și
de săruri minerale.
Pigmentarea cojii este controlată genetic ( caracter de rasă) și se
transmite ereditar.
Uterul intervine și în ovipoziție prin contracția pereților săi, contracție ce
se asociază celor efectuate de musculatura vaginului și de muschii
abdominali.
Vaginul, porțiunea terminală a oviductului, are lungimea de 10-12cm,
diametru relativ mic și se deschide în cloacă. Mucoasa este lipsită de
glande, iar musculoasa este foarte dezvoltată. În momentul ovipoziției, prin
contracția fibrelor sale musculare, organul se evaginează și oul este
expulzat direct la exterior. Vaginul are rol și în copulație, preluând sperma
direct, fără ca aceasta să ajungă în cloacă.
— 74 —
Figura 103. Mamele de vacă
perechi la vacă și bivoliță, 5-8 perechi la cățea,
pisică, scroafă și iepuroaică. Forma mamelelor
este globuloasă, ele prezentând pe suprafața
externă, convexă, un mamelon mai mult sau mai
puțin proeminent.
— 76 —
Figura 106. Lactația la animalele domestice
— 77 —
— 78 —
Bibliografie:
1. Ardelean V. - Fiziologia reproducerii animalelor, Editura Mitron, Timişoara,
2002
2. Constantin, N., Cotruţ, M., Şonea, Al. - Fiziologia animalelor domestice
vol. I şi vol. II, Editura Coral Sanivet, Bucureşti, 1998.
3. Constantin N. (coordonator) - Tratat de medicină veterinară vol. I, Editura
Tehnică, Bucureşti, 2003
4. Constantin, N. - Elemente fundamentale de fiziologie a animalelor
domestie Editura Coral Sanivet, Bucureşti, 2006
5. Dojană N., Cotor G., Ognean L., Codreanu Iuliana – Lucrări practice de
Fiziologie animală, Editura Printech, Bucureşti, 2003
6. Dojană, N. - Tratat de fiziologia animalelor de fermă, Editura Academiei
Române, 2009
7. Ognean L., Dojană N. - Fiziologia animalelor, Editura Presa Universitară
Clujeană, 2005
8. Ognean L., Cernea Cristina - Aplicaţii practice de fiziologie medical
veterinară, Editura AcademicPres, Cluj – Napoca, 2006
9. Huțu I. - Manual de bune practici în unitățile experimentale, volumul II,
Editura Agroprint Timișoara, 2017
http://www.usamvcluj.ro/fiziopatologie/images/romana/laboratoare/Fp%20I%20-LP
%201.pdf
https://www.slideserve.com/gene/norme-generale-de-abordare-si-contentie-a-
animalelor
https://dokumen.tips/documents/abordare-si-contentie.html
https://www.hemopetbloodbank.ro/wp-content/uploads/2018/05/Grupele-sanguine.pdf
https://www.romedic.ro/
https://www.horiba.com/en_en/technology/measured-and-controlled-
objects/liquid/blood-plasma/
https://www.slideshare.net/iulianapantiru/lectie-24-fiziologiasistemuluicirculator
https://www.colegiu.info/particularitati-structurale-si-functionale-ale-sistemului-
respirator-amfibieni-reptile-pasari
https://ro.warbletoncouncil.org/sistema-respiratorio-aves-7154
http://www.fantastikrott.com/rottie-breed-info/rottweiler-teeth-dentition-diagrams/
https://vethelpdirect.com/vetblog/2020/01/10/why-is-my-dog-drooling/
https://www.revista-ferma.ro/articole/zootehnie/ce-au-caprele-in-plus-fata-de-alte-
rumegatoare
https://slidetodoc.com/funcii-de-nutriie-excreia-sistemul-excretor-sistemul-excretor/
https://ro.scribd.com/doc/22259527/Aparat-Genital-Mascul-1
https://www.researchgate.net/figure/Sperm-Quality-Analyzer-SQA-the-capillary-tube-
CT-is-filled-with-the-semen-sample-and_fig8_256733374
https://lacrossetribune.com/jacksoncochronicle/opinion/larson-how-do-you-get-bull-
semen-carefully/article_36b1eb56-a90d-5ee1-8b5a-8d2db8540783.html
https://backyardgoats.iamcountryside.com/health/10-ways-to-identify-goat-pregnancy/
https://www.eztexting.com/blog/sms-alert-system-for-cows-design-of-the-year
https://www.revista-ferma.ro/articole/zootehnie/vaca-mama-si-vitelul-provocare-
separare-inainte-sau-dupa-intarcare
http://bizplan-uz.com/learning/course/?COURSE_ID=6&LESSON_ID=589
https://www.animale.ro/articole/pisici/pisica-lauza-cum-tratezi-mastita-la-pisici_--
1185.html
https://www.vivabio.ro/index.php?pagina=articol&id=48