Despre Credinte

Asociația Română de Psihoterapie Integrativă
DESPRE CREDINŢE
1. Ken Evans, Maria Gilbert : “Modelul integraţional, transcultural. Propria

vedere a psihoterapeutului asupra lumii şi sistemul valoric”
2. Psihoterapia şi credinţele. Credinţe în timp
3. Tipurile de credinţe. Credinţe pozitive. Credinţe limitative
4. Posibilitate. Abilitate. Merite. Importanţa limbajului folosit de către pacient

Aplicaţie practică. Explorarea unui obiectiv important prin metoda de
identificare a credinţelor limitative
5. Metoda schimbării credinţelor
Aplicaţie practică - Axa credinţelor.

Aplicaţie practică – Conştientizarea trecutului ce influenţează prezentul
Aplicaţie practică - Conştientizarea prezentului, cele 5 prize de
conştiinţă (prin învăţare, prin hărţile proiectate, propriile proiecţii,
conştientizarea conflictelor, conştientizarea proceselor)
6. Credinţele proprii psihoterapiei.
7. Convingerile excelenţei
Cadru de lucru- identificare – Examinaţi ce gândesc oamenii despre ei înşişi
Tema 1: Pe ce se fundamentează deciziile pe care le luăm

Tema 2: Convingerile excelenţei
Tema 3: A fi în acord cu sine
Cadru de lucru pentru identificarea credinţelor
Anexă – Credințe limitative
1
MODUL CREDINŢE
CREDINŢELE: principiile acțiunilor noastre
1. Credințele sunt regulile vieții noastre, normele după care trăim. Aceste reguli pot fi
eliberatoare și stimulative, oferindu-ne șansa de ne atinge obiectivele și de a trăi conform
propriilor valori. În același timp, ele se pot dovedi obstacole în calea atingerii obiectivelor
fixate sau ne pot aduce în situația de a crede că nu suntem suficient de capabili pentru a obține
ceea ce dorim.
2. Credințele sunt principii în acțiune, nu pure teorii. Prin urmare, atunci când ne
dorim să aflăm care sunt credințele unei anumite persoane, examinăm comportamentul
acesteia şi nu ce spune ea despre propriile principii. Credem în gravitaţie şi acţionăm ca şi
cum e de la sine înțeles că există. Nu încercăm să o testăm sărind pe geam sau străduindu-ne
să mergem în aer. La rândul ei, gravitația nu pare să fie influenţată în vreun fel sau altul de
faptul că noi credem în ea. În schimb, relaţiile, aptitudinile şi posibilităţile noastre sunt
influenţate decisiv de credinţele care le privesc.
3. Ne formăm credințele în urma experiențelor trăite. Apoi, acționăm ca şi cum ele ar

fi adevărate. Într-un fel, credințele sunt profeții care se împlinesc prin propria forță. Atunci
când avem convingerea că suntem o persoană agreabilă, ne vom comporta conform acestei
credințe: ne vom apropia de oameni mult mai deschis, vom fi mult mai sociabili şi ne vom
simți bine printre ei. La rândul lor, aceștia ne vor trata cu simpatie, confirmându-ne astfel
credința. Convingerea noastră este aceea conform căreia credințele sunt formate de experiență
şi, în aceeași măsură, experiențele sunt rezultatul credințelor.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că ne putem alege credințele. Dacă rezultatele

pe care le oferă ne sunt pe plac, atunci le păstram şi continuăm să acționăm în aceeași
manieră. Dacă rezultatele sunt neplăcute, ne schimbăm credințele şi acționăm diferit.
Credințele pot facilita schimbarea dorită şi chiar o produc. Dar convingerea conform
căreia credințele pot fi schimbate este, în sine, o provocare pentru mulți oameni, întrucât ei
tind să se gândească la credințe ca la posesiuni. Oamenii vorbesc despre "a avea" şi "a păstra"
sau despre "a pierde" şi "a câștiga" credințe. Nimeni nu îşi doreşte "să piardă" ceva. Prin
urmare, e recomandabil să discutăm cu pacienţii despre "depăşirea" sau "abandonarea"
credinţelor, nu despre "pierderea" lor.
Nu vrem să ne pierdem credinţele, întrucât avem o investiţie personală în ele. Atunci
când sunt confirmate de evenimentele din jur, încep să capete un sens. Lumea devine pre-
vizibilă, iar ele ne oferă un sentiment de siguranţă şi certitudine. Sunt momente în care simţim
o satisfacţie chiar şi în faţa unui dezastru, acesta oferindu-ne o plăcere vinovată ca urmare a
2
faptului că l-am prezis. "Ţi-am spus că aşa se va întâmpla" este un enunţ ce exprimă
satisfacţie, nu pentru că ne-am fi dorit ca acea nenorocire să aibă loc, ci pentru că aceasta a
fost prezisă de credinţele noastre.
Psihoterapia și credințele
Nu este obligatoriu ca toate programele de psihoterapie să abordeze problema

credințelor. Atunci când pacientul apelează la o ședință de psihoterapie pentru a dobândi o
nouă abilitate sau pentru a-și îmbunătăți una existentă, este foarte posibil ca el să fie deja
convins că îi stă în puteri să facă acest lucru. Un alt client ar putea solicita asistență pentru o
problemă profesională sau una personală, iar psihoterapeutului i-ar fi posibil să îl ajute fără a-i
lua în vizor credințele.
Atunci când clientul are totuși îndoieli în ceea ce privește capacitatea sa de a atinge
obiectivul propus, psihoterapia este nevoită să-i exploreze credințele.
Programele de psihoterapie care abordează problema credințelor sunt mai puternice,

întrucât nu numai că rezolvă problema în cauză, dar şi modifică tipul de gândire care a condus
la apariţia ei. Aceste procese au un „ciclu dublu", întrucât integrează credinţele clientului în
cercul feedbackului. Prin urmare, în contextul în care credințele operează ca reguli universale
privind ceea ce este şi nu este posibil, clientul va deveni mai creativ şi în celelalte domenii ale
vieţii sale.
În acest caz, clientul învaţă că înseși credinţele sale sunt parte a problemei cu care se
confruntă. Prin schimbarea credinţelor, el ajunge să adopte noi acţiuni, care nu numai că
soluţionează situaţia, dar şi conduc către noi experienţe în afara contextului problemei.
Una dintre modalităţile prin care putem începe să abordăm problema credinţelor
clientului este aceea de a completa tabelul „Credinţe în timp”. Tabelul explorează credinţele
în funcţie de diverse aspecte, de la vârstă, frumuseţe şi fericire până la dragoste, locuinţă,
carieră şi posibilităţi. Spre exemplu, ce părere aveam despre vârstă atunci când eram copii?
Cel mai probabil, am împărţit lumea în două categorii: copiii, cei care erau de vârsta noastră,
şi adulţii, oamenii mai în vârstă. În perioada adolescenţei, existau copiii, tinerii din generaţia
noastră şi persoanele mai în vârstă (probabil, cei aflaţi la vârsta a treia). După ce depăşim
pragul de douăzeci de ani, categoria "bătrânilor" începe să se restrângă, fiind formată din
oameni cu vârste tot mai înaintate. Care era părerea noastră despre dragoste, în perioada în
care eram doar copii? Dar în vremurile adolescenţei? Dar după vârsta de douăzeci de ani?
Tabelul este foarte revelator, demonstrând că oamenii îşi schimbă credinţele pe măsură ce
înaintează în viaţă. Ele se pot modifica în urma unor experienţe marcante sau pot evolua în
timp, în mod natural.
În cursul şedinţelor de psihoterapie, când abordăm problema credinţelor pozitive,

verificăm dacă ele se confundă cu pacientul, la nivelul identităţii. De pildă, un pacient ar
putea afirma ceva de genul "Vreau să am fericire", iar altul ar putea spune "Vreau să fiu
fericit". Cu toate că ambele enunţuri sună asemănător, înţelesul lor profund este diferit.
Lucrurile pe care le vrem nu ne reprezintă, ele sălăşluiesc în afara fiinţei şi nu sunt parte din
3
noi. Acest lucru presupune că putem "avea" un lucru astăzi, dar este posibil să-l pierdem
mâine. Este mult mai bine să trăim ceea ce ne doriţi, ca parte a ceea ce suntem.
În anumite limbi, în portugheză, de pildă, există două verbe echivalente lui "a fi".
Unul implică permanenţa şi este folosit atunci când se face referire la un lucru care face parte
din existenţa unei persoane. În portugheză, verbul este ser. Celălalt verb descrie ceva ce este
temporar şi care are legătură mai mult cu o anumită stare de spirit sau cu o senzaţie trupească.
În limba portugheză, el este estar. Prin urmare, atunci când afirm "Sunt obosită", mă refer la o
senzaţie trupească (şi chiar mentală) temporară. Aşadar, enunţul corect este "Eu estou
cansada", prin folosirea verbului estar. Dar dacă spun "Eu sunt Andrea", mă refer la ceva
permanent, motiv pentru care folosesc verbul ser: "Eu sou Andrea". Obosită nu pot fi decât
uneori, însă Andrea sunt tot timpul. Atunci când sunt obosită nu-mi pierd identitatea, căci este
vorba despre o stare temporară; nu sunt o persoană obosită. Deci pot să spun "Sunt fericită!".
Nu contează că uneori mai sunt şi tristă, important e că, în general, sunt o persoană fericită.
Alte limbi nu fac această distincţie asupra verbului "a fi", însă un psihoterapeut este
obligat să o facă. Uneori, clienţii generalizează pornind de la stări de spirit şi credinţe
temporare, pe care le ataşează identităţii lor; ei sunt induşi în eroare de propriul limbaj.
Credinţele negative temporare sunt mai uşor de abordat. Iată aici o regulă utilă, pe care
îndrumătorii ar trebui să o urmeze:
Să transformăm credințele negative într-unele temporare, iar pe cele pozitive într-

unele permanente.
Să le explicăm clienţilor distincţia dintre cele două stări, chiar dacă limbajul pe care
îl folosesc nu admite diferența.
Temă: CREDINŢE ÎN TIMP
25 de 35 de 50 de 65 de
Aspect Copilărie 15 ani
ani ani ani ani
Vârstă
Frumuseţe
Fericire
Locuinţă
4
Dragoste
Carieră
Previziuni
Credinţele pozitive
Psihoterapia funcţionează pe baza credinţelor pozitive. Iată câteva dintre

presupoziţiile psihoterapiei. Să acționăm ca şi cum acestea sunt adevărate şi totul se va
schimba în bine.
 Dacă vrem să înţelegem, acţionăm.

Primul principiu este acela conform căruia învăţarea se află în acţiune. Schimbările
vin din întreprinderea unei acţiuni, nu din înţelegerea raţională. Acţiunea produce feedback şi
învăţare. În psihoterapie, a acţiona înseamnă a ne apropia de obiectivele fixate, a ne trăi
valorile şi a ne testa credinţele despre noi şi ceilalţi.
 Nu exista eşec, există doar feedback.

Eşecul este doar o apreciere subiectivă a rezultatelor pe termen scurt. Dacă nu am
obţinut ceea ce ne doream, înseamnă doar că încă nu ne-am atins obiectivul. Eşecul nu este un
termen verificabil, întrucât înţelesul său negativ nu poate fi dovedit. Nu putem spune că am
eşuat, decât atunci când renunţăm să ne mai urmărim scopul, iar în acest caz vorbim despre o
alegere voluntară.
 Deţinem deja toate resursele de care avem nevoie sau ni le putem

crea oricând.
Nu există oameni lipsiți de resurse, ci doar stări de spirit fără resurse. Rolul
psihoterapiei este acela de a readuce la viaţă resursele latente ale pacientului. Comorile
noastre cele mai profunde aşteaptă să fie descoperite.
 În spatele oricărui comportament există o intenţie.

Acţiunile noastre nu se desfăşoară la întâmplare; întotdeauna încercăm să realizăm
ceva prin ele. Ne îndreptăm neîncetat spre atingerea anumitor obiective, chiar dacă uneori se
întâmplă să nu fim conştienţi de ele. Nu trebuie să-i lăsăm pe ceilalți să ne conducă viața. Să
ne stabilim propriile obiective. Dacă nu o facem, vor exista destui care le vor fixa cu cea mai
mare plăcere în locul nostru.
5
 A avea o singură opţiune e mai bine decât a nu avea niciuna.

Dacă îi oferim clientului opţiuni conforme valorilor şi credinţelor sale, acesta le va
accepta şi le va pune în practică.
 Să facem tot ce putem mai bine în acest moment şi probabil că, pe

viitor, vom avea rezultate şi mai bune.
 Suntem creatorul propriei realităţi.

Avem experienţe, interese, dispoziţii, angajamente, simpatii, antipatii şi preocupări
diferite. Drept urmare, prin prisma experienţelor trăite, începem să ne formăm credinţe
diferite, să ne dorim lucruri diferite şi să ne construim valori diferite. Aceste obiective,
credinţe şi valori formează hărţile noastre mentale, cele care ilustrează lumea aşa cum o
percepem. Acţionăm ca şi cum aceste hărţi mentale ar fi reale. Ele pot fi pozitive, permiţându-
ne să explorăm liberi lumea de afară, sau restrictive, încorsetându-ne şi limitându-ne acţiunile
în interiorul unor graniţe bine definite. Psihoterapia are propria sa hartă mentală, dar respectă
perspectiva clientului asupra lumii şi încearcă să-l ajute în funcţie de aceasta. Scopul
psihoterapiei nu este acela de a-l aduce pe client în stadiul în care să aibă o hartă mentală
precum cea a psihoterapeutului, ci acela de a-i oferi cât mai multe opţiuni în propria sa lume.
 Psihoterapia este un parteneriat sinergic, pe picior de egalitate.
 Relaţiile înseamnă mai mult decât suma părţilor lor.

Dacă ne gândim că unu şi cu unu fac doar doi, o facem doar pentru că am uitat de
puterea lui "şi" - puterea conexiunii.
 Pacientul deţine răspunsurile.
Psihoterapeutul are întrebările. Să ne imaginăm că un pacient se confruntă

cu dificultăți în relația sa cu partenerul de viață. Dacă persoana respectivă ar înceta să se mai
comporte într-un anumit fel, clientul ar fi mulțumit. El crede că partenerul de viaţă este
vinovat pentru neajunsurile relației. Ce poate face un psihoterapeut în acest caz?
Mai întâi, îl putem examina pe client cu multă atenție, ascultându-i tonul vocii şi
urmărindu-i gesturile - pe scurt, îl putem regla. Apoi, am putea ori să-i cerem să aleagă una
dintre presupozițiile puternice de mai sus, ori să-l îndemnăm să se gândească el însuși la o
idee pozitivă în contextul situației descrise și să-şi imagineze că e reală. Să ne imaginăm că
presupoziția aleasă de client este "Faceți tot ce puteți mai bine în acest moment şi probabil că,
pe viitor, vom avea rezultate şi mai bune". Psihoterapeutul i-ar cere să-şi imagineze pentru o
clipă că această afirmație se aplică perfect în situația dată. Cum este? Cum se simte? În ce fel
va gândi diferit?
În acest exemplu, probabil că persoana în cauză nu s-ar mai învinovăţi pentru faptul
că relaţia sa merge prost - ar realiza că face tot ce poate. Apoi, ar înţelege că şi partenerul de
viaţă face acelaşi lucru, în conformitate însă cu harta sa mentală. Prin urmare, dacă i s-ar o
opţiune mai bună, ar accepta-o.
Aşadar, pacientul renunţă să-şi mai dorească să schimbe felul de a fi al partenerului şi
începe să gândească diferit în privinţa situaţiei – el vede lucrurile atât din punctul său de
vedere, cât şi din cel al partenerului de viaţă.
Între timp, psihoterapeutul trebuie să îndrume clientul. Este de aşteptat ca acesta să
vorbească şi să se comporte diferit faţă de cum o făcea înainte. Clientul nu trebuie să creadă
6
că acea credință care a produs schimbarea este universal valabilă; ea se aplică doar situației
respective.
În final, psihoterapeutul îl va însărcina pe client cu o temă pentru acasă: pe viitor,
când va sesiza toate premisele unei discuţii aprinse cu partenerul de viaţă, să-şi amintească
presupoziţia aleasă şi să acţioneze ca şi cum aceasta ar fi adevărată. Apoi, să observe
rezultatele. Vor fi diferite faţă de cele de până acum? Mai mult ca sigur, da. În următoarea
şedinţă, psihoterapeutul şi clientul vor putea discuta pe seama efectelor pozitive pe care noua
atitudine le-a avut asupra relaţiei, cât şi despre lucrurile învăţate de client din această
experienţă.
Credinţele limitative
Credinţele limitative sunt obstacole majore în demersul nostru de a ne atinge

obiectivele şi de a ne trăi valorile. Ele acţionează ca nişte reguli, care ne împiedică să obţinem
ceea ce e posibil: lucrurile pe care le putem dobândi prin forţe proprii şi pe care le merităm.
Atunci când un psihoterapeut întreabă "Ce vă opreşte să vă atingeţi obiectivele?", răspunsul
implică deseori credinte restrictive.
Ele îşi pot avea sursa în copilărie, perioadă a vieţii în care ne-am imitat părinţii - dar
aceştia n-au fost niciodată perfecţi. Aceste credinţe dobândite la vârste fragede rămân în stare
latentă, iar ca adulţi nu ajungem niciodată să fim conştienţi de ele şi să le examinăm. Alte
credinţe limitative provin din sursele de mass-media. Serialele melodramatice, de pildă,
zugrăvesc circumstanțe în care actorii trebuie să întruchipeze personaje anxioase şi
încorsetate, altfel, povestea n-ar mai fi una tragică.
Iată câteva credințe limitative tipice:
"Trebuie să trudesc din greu ca să-mi pot asigura un trai decent".

"Fără durere, nu există câștig".
"Trebuie să fiu bogat, ca să pot fi fericit".
"Succesul necesită eforturi îndelungate".
"Nimeni nu poate fi de încredere".
"Nu e om mai ghinionist decât mine".
"Sărac te naști, sărac mori".
"Nu știu să folosesc un computer".
"Nu aș putea supraviețui fără acest loc de muncă".
"Nu pot să câștig decât atunci când ceilalți pierd ceva".
"Nu obțin niciodată ceea ce-mi doresc".
"Ceilalți sunt mult mai pricepuți decât mine".
"Psihoterapia este dificilă".
"Nu sunt o persoană flexibilă".
"Nu merit să am succes".
"Nu sunt capabil să-mi ating scopurile".
"Mi-am atins limitele".
Aceste credințe și altele asemănătoare nu devin adevărate decât dacă vă comportați

ca și cum ele ar fi. Să ne imaginăm că ele sunt eronate: ce schimbări ar aduce acest lucru în
viața noastră? Sunt aceste schimbări valoroase?
7
Identificarea credințelor limitative
Uneori, în psihoterapie, a fi capabil să articulezi credințele limitative și să sesizezi

efectele acestora este suficient pentru a ne schimba credințele și, prin urmare, realitatea. De
obicei, nu suntem conștienți de credințele restrictive care le obstrucționează acțiunile. De
aceea, primul pas pe care trebuie să-1 facem este acela de a le introduce în limbaj. În acest
fel, ele vor ieși la iveală și vor putea fi examinate. Sunt două căi simple prin care putem
realiza acest lucru.
În prima, se utilizează "metoda credințelor limitative".
Metoda de identificare a credințelor limitative:

 Să-i cerem clientului să se gândească la un obiectiv important.
 Să-i cerem să păstreze în minte lucrul dorit și să rostească cu voce tare
fiecare dintre propozițiile care vor urma. În fiecare caz, să-i cerem să-şi numească
scopul în partea propoziției unde "obiectivul" se află în paranteze. Prin urmare, dacă
obiectivul este acela de a avea relații mai bune cu cei din jur, prima poziție ar trebui să
arate cam așa: "Merit să am relații mai bune cu ceilalți".
 Pe parcurs, atât noi, cât și clientul trebuie să încercuim una dintre cifrele
ce apar sub fiecare propoziție. Ele reprezintă calificative acordate în funcție de cât de
real pare enunțul. Alegerea primei cifre (1) semnifică faptul că enunțul nu este
considerat conform cu realitate a, în timp ce ultima (10) simbolizează o concordanță
perfectă afirmație-realitate.
1. "Merit să am [obiectivul].
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Eronat Complet adevărat
2. "Dispun de aptitudinile și abilitățile necesare pentru a avea [obiectivul].
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
3. [Obiectivul] este realizabil.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
4. [Obiectivul] este clar.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
5. [Obiectivul] este dezirabil.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Eronat Complet adevărat ,
6. [Obiectivul] este ecologic.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
7. [Obiectivul] este valoros.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Metoda poate fi extrem de revelatoare. Calificativele mici (sub şapte) pot semnala
existenta unei credințe limitative sau faptul că persoana în cauză nu a meditat suficient asupra
8
obiectivului. Psihoterapeutul trebuie să verifice aceste lucruri: "De ce sunteţi nesigur?", "Ce
anume v-ar putea procura incertitudini în privința acestui obiectiv?
Ca îndrumători, am acordat enunțului aceleași calificative ca şi clientul? Spre
exemplu, acesta spune "Merit să-mi ating obiectivul", iar noi încercuim cifra șapte, ca urmare
a sesizării unei şovăieli în tonul vocii şi în limbajul trupului. Clientul însă a ales cifra zece.
Să-l provocăm: "Sunteți convins?". Este important să ne amintim că facem acest lucru spre
binele său. Uneori, clientul alege calificativele în funcție de ceea ce ar dori să creadă si nu de
ceea ce crede cu adevărat. Să avem încredere că persoana în cauză este congruentă şi sinceră
în afirmațiile sale!
A doua cale de identificare a credințelor restrictive este aceea prin care îi cerem
clientului să vă spună de ce crede că nu-şi poate atinge obiectivul propus. Ce crede el că îl
împiedică să obțină ceea ce-și dorește? Răspunsul va indica lucrurile pe care clientul le
percepe ca pe niște limite. În cea mai mare parte a cazurilor, aceste limite se referă mai mult
la client și mai puțin la lume.
Două principii bune ce pot fi extrase din această metodă sunt:
 Oricare ar fi lucrurile pe care clientul le consideră obstacole în demersul

său de a-şi atinge obiectivul, acestea sunt credințe şi vin din percepția
clientului, nu din realitate.
 Obstrucțiile sunt create în lumea exterioară de credințele limitative prezente

în mintea clientului.
Utilizarea credințelor pozitive
 Să îndrumăm clientul atunci când vorbește despre situație.
 Cum sunt gesturile şi mimica lui?

 Cum sună vocea sa?
 Ce cuvinte folosește?
Cereți clientului să aleagă una dintre presupozițiile psihoterapiei sau o credință
pozitivă proprie, pe care o respectă. Ce fel de credință va intui el că va ajuta la soluționarea
situației?
 Să-l îndemnăm pe client să-şi imagineze că acea credinţă este
adevărată. El poate ori să-şi imagineze ce s-ar întâmpla dacă aceasta ar fi reală, ori să
se gândească la o perioadă din viaţă În care credința respectivă era aplicabilă. Să
îndrumăm clientul.
 Să-i cerem clientului să-și imagineze din nou dificultatea cu care se
confruntă, aşa cum era ea în stare originală, dar de data aceasta prin prisma noii
credinţe. În ce fel va acţiona el diferit? Va privi cealaltă persoană cu alti ochi? Să
îndrumăm din nou clientul. Să ne asigurăm că fizionomia sa se schimbă conform
credinţei pozitive.
 Atunci când clientul va raporta o diferență pozitivă ca rezultat al
presupoziției, iar noi vom putea confirma acest lucru, să îl îndemnăm să utilizeze
presupoziția respectivă cu prima ocazie în care situația problematică se repetă.
9
 În cadrul următoarei ședințe, vom discuta pe marginea rezultatelor

pe care noua abordare le-a avut asupra situației.
Pentru a-și atinge obiectivul, clientul trebuie să creadă în

Posibilitate - Obiectivul poate fi atins.
Abilitate - Clientul are capacitatea de a-l atinge.
Merite - Merită să obțină ceea ce își dorește.
Posibilitatea, Abilitatea și Meritele sunt cele trei chei pentru poarta succesului.
Posibilitate
Mai întâi, clientul trebuie să creadă că obiectivele sale, că sunt posibile şi că îi stă în
puteri să le realizeze. Altfel, nici măcar nu se va osteni să obțină ceea ce şi-a propus. Cu toții
avem limite fizice, căci până la urmă suntem oameni, nu supereroi. Totuși:
 Nu știm care sunt aceste limite.

 Nu putem ști care sunt, până când nu le vom atinge.
Deseori, confundăm posibilitatea cu competența. Credem că ceva nu este
posibil, când, de fapt, nu știm cum putem realiza acel lucru.
Abilitate
Atunci când clientul crede că obiectivul său este posibil, se află în cărţi pentru
îndeplinirea acestuia. Nu putem şti dacă scopul fixat poate fi atins decât dacă încercăm. Prin
urmare, e mai bine să credem că putem. A avea convingerea că vom reuşi e o atitudine la fel
de realistă ca şi cea în care ne îndoim de succes. Nu vom putea demonstra că nu suntem
capabili să atingem un anumit obiectiv, întrucât ipotezele negative nu pot fi niciodată
dovedite. Singurul lucru pe care îl putem afirma e acela că încă nu ne-am atins scopul.
Cândva, se credea că e imposibil ca un om să alerge o milă (1.609 metri), în mai
puțin de patru minute. Roger Bannister a dovedit contrariul la Oxford, la 6 mai 1954. După
acest episod, uimitor pentru toată lumea, din ce în ce mai mulţi atleţi au început să alerge mila
într-un interval mai scurt de patru minute. Acum, realizarea care cândva era considerată
"imposibilă" a devenit una banală. Reuşita lui Bannister a schimbat o credinţă universală,
convertind imposibilul în posibil. Așadar, cereţi clientului să gândească pozitiv în privinţa
abilităţilor sale.
Uneori, clienţii declară foarte senin că nu deţin abilitatea de a face un anume lucru.
Sunt cazuri în care chiar se fălesc cu propriile limitări, confundându-le cu modestia. Să-i
ascultăm cu atenţie pe cei din jurul nostru şi nu va trece mult până când îi vom auzi cum
descriu lucrurile la care nu se pricep:
"Nu mă pricep la finanţe".

"Nu-mi pot controla dieta".
"Nu pot fi niciodată punctual".
Când constatăm că persoana pe care o îndrumăm face astfel de afirmaţii, s-o

îndemnăm să-şi schimbe limbajul, după cum urmează:
„În acest moment, nu mă pricep la finanţe”.

"Nu prea cred că mă pricep la finanţe”.
10
„În acest moment, nu-mi pot controla apetitul”.

„Până acum, n-am dat niciodată dovadă de punctualitate”.
Modificarea limbajului este primul pas în transformarea modului de gândire şi, prin
urmare, a credințelor. O sarcină utilă pentru un client care îşi declară în exces incompetența
este aceea de a renunța să mai facă astfel de afirmații. A nu se înțelege că trebuie să susțină că
se pricepe la activitățile menționate sau că excelează în toate. Pur şi simplu este spre binele
său să nu-şi mai proclame neputința. Poate că la început se va simți stânjenit, dar este primul
pas către o atitudine realistă, în ceea ce privește abilitățile de care dispune.
Necazul cu mărturisirile publice legate de propria incompetență este acela că cei din
jur vor ajunge să le creadă. Ei nu se vor așteaptă să reușim şi, din această cauză, nu ne vor
încuraja şi nici motiva în vreun demers, consolidându-vă astfel credinţele limitative.
Un alt clişeu pe care vom avea ocazia să-l descoperim la clienţi este acela în care
găsesc pretexte în avans, pentru incompetenţa declarată. Ei ne vor explica motivele pentru
care vor eşua sau vă vor prezenta circumstanţe total nefavorabile, înainte de a vă mărturisi
îndoiala privind abilităţile proprii. De obicei, atunci când un client avansează pretexte, o face
pentru că simte că acestea vor fi necesare. Ei se pregătesc anticipat pentru insucces. Suntem
oameni, iar nereuşita este într-adevăr una dintre variante. Este posibil, de pildă, ca o persoană
să contracteze o răceală chiar înainte de o prezentare crucială, motiv pentru care nu va putea
gândi (sau vorbi) la fel de clar pe cât ar fi făcut-o în mod normal. Totuşi, chiar şi în astfel de
cazuri, e de dorit să nu căutăm scuze înaintea evenimentului cu pricina. Justificările
premergătoare nu fac altceva decât să ne faciliteze nereuşita.
Merite
Nu în ultimul rând, clientul trebuie să creadă că merită să obţină ceea ce-şi doreşte.
Foarte mulţi oameni rămân, chiar şi la maturitate, sub influenţa unei credinţe ce-şi are sursa în
copilărie - aceea conform căreia nu merită lucrurile pentru care n-au trudit din greu. Alţii cred
că obţin, uneori, anumite beneficii, doar prin prisma generozităţii altora şi nu datorită
meritelpr personale. Apoi, există persoane care sunt convinse că pentru a reuşi e nevoie să
eşueze cei din jur, motiv pentru care devin incongruente în privinţa succesului.
O sarcină pentru clienţii aflaţi în astfel de situaţii este aceea de a-şi reevalua
copilăria, pornind de la ideea că merită toate lucrurile pe care şi le doresc, doar că ceilalţi nu
sunt de aceeaşi părere - credinţa este de provenienţă străină. În unele cazuri, o discuţie client-
părinţi se va dovedi necesară.
Una dintre cele mai importante misiuni ale terapiei este aceea de a-i face pe clienţi să
simtă că merită să aibă ceea ce-şi doresc - merită să aibă sentimentele pe care le au, merită să-
şi îndeplinească visele.
Se poate ajunge, astfel, la conversaţii profunde, în urma cărora clienţii simt nevoia
să-şi reevalueze viaţa. Credinţele culturale au şi ele efecte nocive asupra oamenilor. În Europa
de Nord, de pildă, ideea conform căreia nu meriţi un lucru atâta timp cât nu ai trudit din greu
pentru el este o credinţă comună. Este o versiune mai sofisticată a credinţei de origine
americană "No pain, no gain" (Fără durere, nu există câştig). Această convingere este pur şi
simplu eronată. În alte culturi, în special în cele latine, ideea contrară este predominantă: dacă
un anume obiectiv necesită un efort asiduu, atunci nu merită să-I urmăreşti. Putem pune sub
semnul îndoielii acest tip de credinţe, adresând întrebări de genul celor care urmează:
"Ce ar trebui să se întâmple, astfel încât să merităm atingerea obiectivului?"
11
"Sub ce circumstanţe am merita acest lucru?" "Cunoaştem pe cineva despre care

credeţi că ar merita?"
Cadru de lucru
Următorul cadru de lucru este foarte eficient şi poate fi utilizat pentru contracararea
credinţelor limitative ale clienţilor.
 Să-i cerem clientului să exploreze unul dintre obiectivele sale
importante, prin intermediul metodei de identificare a credinţelor limitative. Astfel, el
va putea descoperi eventualele credinţe restrictive din sferele posibilitatii.
 Să ne asigurăm că îşi doreşte cu adevărat atingerea obiectivului, după
care verificaţi ecologia.
 Obiectivul fixat îi va aduce beneficii? Este conform valorilor sale?
Îndeplinirea scopului va afecta în mod negativ persoanele din anturajul său?
 Să-l întrebăm ce îl împiedică să-şi atingă scopul? Să tratăm obstacolele
pe care le descrie ca pe credinţe, nu ca pe lucruri reale. În general, aceste obstacole se
regăsesc în cinci categorii:
 Nu are resursele necesare – persoane, echipament, timp.
 Dispune de resursele necesare, dar nu ştie ce are de făcut.
 Ştie cum ar trebui să acţioneze, dar nu crede că are aptitudinile
necesare.
 Are aptitudinile necesare, dar nu crede că obiectivul merită îndeplinit.
 Obiectivul este valoros, dar simte că nu-l merită sau că nu e corect,
din punct de vedere moral.
 Să îl îndemnăm să mediteze asupra credințelor limitative pe care le-a
descoperit.
 În privinţa cărora este foarte sigur?

 În privinţa cărora nu este sigur?
 Care sunt credinţele necesare pentru atingerea obiectivului?
 Care sunt, în viziunea sa, cele mai importante obstacole?
 Care sunt cele uşor de depăşit?
Clienții pot completa răspunsurile în Axa Credințelor. Credinţele în privinţa

cărora sunt siguri şi care sunt necesare în vederea atingerii obiectivului vor fi plasate
în partea din stânga-sus. Credinţele în privinţa cărora nu sunt siguri, dar sunt
importante, merg în colţul din stânga-jos. Credinţele în privinţa căroar sunt siguri, dar
nu sunt necesare, se enumeră în partea dreaptă-sus. Credințele în privinţa cărora nu
sunt siguri şi nici nu sunt importante trebuie plasate în partea dreaptă-jos.
 Să-i cerem clientului să aleagă una dintre credințele pe care le consideră

importante - din grupul celor din partea stângă a schemei. Să ne gândim împreună la o
sarcină care ar testa această credință. Ideea nu este aceea de a demonstra că aceasta
este eronată, ci de a primi feedback. Credințele limitative cresc şi se proliferează În
abscons, atunci când nu primesc lumina feedbackului din lumea exterioară. Procesul
nu are drept scop schimbarea credinţelor, ci scoaterea lor la lumina feedbackului.
Clientul demonstrează existenţa credinţei în timpul executării sarcinii. Cu ajutorul
12
feedbackului, aceasta este estompată, iar la un moment dat clientul va renunţa la ea în

mod spontan.
Sigur
(sunt sigur în privinţa acestei credinţe)
AXA CREDINŢELOR
Important Neimportant
(Acest lucru este foarte (Acest lucru nu are importanţă)
important pentru scopul meu)
Nesigur
(Nu sunt deloc sigur în privinţa acestei credinţe
I. Conștientizarea trecutului ce influențează prezentul.
Trebuie să avem discuții cu părinții, cu prietenii din copilărie pentru a vedea cum a
trăit fiecare dintre noi același eveniment.
Este necesar să discutăm cu persoane care caută răspunsuri la aceleaşi întrebări ca şi
noi.
II. Conștientizarea prezentului
 Prima etapă: vine din interior prin învăţare (profesorul predă şi

noi descoperim în noi ceea ce trebuie să învăţăm)
 A doua etapă: hărţile pe care noi le proiectăm tot timpul (a fi
conştient de aceste proiecţii şi transferuri tot timpul)
 A treia etapă: să devenim conştienţi de proiecţiile noastre cele
mai frecvente (teamă, agresivitate, etc.)
 A patra etapă: conştientizarea conflictelor pe care le creem prin
proiecţiile noastre (supărări, reproşuri – suntem în luptă). Trebuie să clarificăm:
am autoritate dar sunt autoritar;
autoritate – mediere – siguranţă interioară, putere interioară.
autoritar – persoane slabe.
Este important să creăm relaţii deschise.
 A cincea etapă – conştientizarea proceselor ce se desfăşoară în
noi înşine. Sunt importante discuţiile cu persoane ce au aceeaşi hartă cu noi,
persoane în care avem încredere.
13
Un copil liber care stimulează copilul liber din noi, să ne căutăm părintele protector
ces pune: „eşti capabil”, „poţi”, „eşti liber” şi copilul liber din noi să spună: „sunt liber”, „pot
deveni”, „sunt în stare”. Să-mi întreb adultul şi să cântăresc lucrurile pentru a găsi răspunsul
în exterior.
În 1800 se ştia că celula este ceva rotund, în 1940 s-a descoperit că celula are şi nucleu. Dacă
în 1800 spuneam că „celula are nucleu” eram considerați vizionari eretici. Totul se explică
doar prin performanța
instrumentului prin care privim realitatea
Cu cât suntem mai împliniți, cu atât mai repede găsim un răspuns la problemele tale,
cu atât mai puţin avem nevoie de celălalt pentru a simţi că suntem iubit. Celălalt nu este
obiectul meu, dar eu continui să aştept de la celălalt lucruri importante.
„Trebuie să fim responsabili de nevoile noastre înainte de a fi responsabili de nevoile
celorlalţi.”
Când mama este superprotectoare copilul fuge şi se ascunde, se interiorizează sau
devine agresiv. Poţi deveni agresiv când cineva îţi oferă iubire, se deschide spre tine.
Anumite lucruri nu se mai fac de 2000 de ani, concepțiile s-au schimbat, noi trebuie
să ne schimbăm.
Metoda schimbării credințelor
 Să identificăm credinţa limitativă la care clientul doreşte să renunte. Să-

i cerem clientului să o descrie, în scris, prin cuvinte exacte. Odată ce o credinţă este
identificată prin cuvinte, ea îşi pierde jumătate din putere, devenind vulnerabilă. Să
descoperim intenţia pozitivă din această credinţă. Ce lucru pozitiv obţine clientul din
această credinţă, chiar dacă îl limitează în numeroase feluri?
 Să-l întrebăm pe client cu ce ar dori să schimbe această credinţă.
Noua credinţă ar trebui să aibă următoarele caracteristici:
Să fie enunţată în termeni pozitivi (nu trebuie să conţină niciun cuvânt negativ,
precum "nu", "deloc", "niciodat sau "nimic).
Să poată oferi feedback, pentru a fi testată prin intermediul experienţei.
Să fie ecologică (clientul trebuie să se simtă mulţumit cu ea şi să fie convins că
aceasta nu va dăuna relaţiilor sale cu alte persoane).
Să îndeplinească aceeaşi intenţie pozitivă ca şi cea pe care o va înlocui.
 Să-i cerem clientului să noteze noua credinţă. E important ca aceasta să

fie atent concepută - va trebui săse refere la progres personal şi să fie descrisă la
timpul prezent, ca şi cum ar avea loc exact în acel moment. Spre exemplu, dacă
obiectivul va fi acela de întărire a încrederii în sine, credinţa ar trebui să sune cam aşa:
"Cred, din ce în ce mai mult, în mine şi în abilităţile mele"
Credinţa devine, astfel, una relevantă pentru situatia prezentă, beneficiind de direcţie
şi energie. Nu enunțăm niciodată o convingere pozitivă ca şi cum deja s-a produs.
 Ce se întâmplă când ne îndoim de o anume convingere?
14
Să-i cerem pacientului să-şi amintească o perioadă în care a pus sub semnul înţrebării
o convingere mai veche. Completarea tabelului "Credinţe în timp" este un cadru perfect
înaintea acestei sarcini. Să-l îndemnăm, apoi, să se gândească la vechea convingere limitativă,
aşa cum se prezenta ea la momentul îndoielii.
Între timp, să începem să subminăm credinta, întrebându-l:
"Care sunt neajunsurile acestei foste credințe?"

"Este ea conformă cu ceea ce este important pentru noi?" (Aici se face apel la
valorile clientului).
"A existat vreo întâmplare care a negat această credință?" (Prin această
întrebare clientul este îndemnat să găsească un contraexemplu).
"Cum era când acțiunile noastre se ghidau după această credință?"
(Întrebarea îl determină pe client să se gândească la evoluția convingerii în timp, nu
doar la forma ei prezentă).
După primirea răspunsurilor, să-l distragem pe client din starea prielnică îndoielii.
Acest procedeu este cunoscut sub numele de "spargerea stării". Atunci când clientul se află
concentrat într-o anume stare, iar noi dorim să îl readucem la cea inițială, să-l distragem
cumva, spunând o glumă sau invitându-l să se ridice și să se plimbe prin cameră.
 Ce se întâmplă atunci când suntem receptivi la o nouă convingere? Să-
l rugăm pe client să se gândească la o perioadă în care era receptiv în raport cu o
nouă credință.
Ca şi mai înainte, completarea tabelului "Credințe în timp" se poate dovedi

foarte utilă. Să-l îndemnăm pe client să se gândească la noua sa convingere, în timp ce
se află în această stare.
"Care este senzația?"

"Prin ce caracteristici pozitive se diferențiază de vechea convingere?"
"Cât de mult respectă intenția pozitivă a fostei convingeri?"
"Cum ar fi dacă am avea această convingere?"
"Ce schimbări ar aduce ea vieții noastre?"
"Ce actiuni imposibile în prezent ar deveni posibile cu ajutorul ei?"
"Ce anume am înceta să mai facem, dacă am avea această convingere"
 Să-i cerem clientului să evalueze atât vechea credintă, cât şi pe

cea nouă.
Simte nevoia de a aduce unele retuşuri noii convingeri?
Există vreun "da, dar"?
În ce fel este noua credință mai utilă decât cea veche?
 Să-l sfătuim pe client să plaseze vechea credință într-un "Muzeu

al fostelor credinţe" (unde va fi oricând disponibilă, în cazul în care va avea
vreodată nevoie de ea).
 Să nu uităm acțiunea! Ce anume va face diferit ca urmare a
acestei noi convingeri?
 Să-i prezentăm o sarcină, imediat ce noua credință devine parte a
ființei sale.
15
În psihoterapie, modificarea convingerilor este o intervenție extrem de

puternică. Ea deschide calea către schimbări majore în experiența clientului și
micșorează distanta pe care acesta o mai are de parcurs până la atingerea obiectivului.
Credințele sunt reguli despre viaţă. Ele pot fi ori pozitive, ori limitative.
Credințele sunt principii de acţiune, iar noi acţionăm ca şi cum ele ar fi adevărate.
Putem avea orice credințe dorim.
Credinţele ne influenţează experienţele. Ele pot face posibile sau imposibile anumite
experiente. Realitatea fiecărui om este creată şi susţinută de credinţele sale. În acest sens,
oamenii acţionează conform acelei realităţi.
Credinţele se schimbă ca rezultat al experienţei, uneori gradual, alteori brusc.
Putem aprecia care sunt credinţele unei persoane examinând felul în care acţionează, nu ceea
ce spune.
Credinţele proprii psihoterapiei sunt:
 Dacă vrem să înţelegem, acţionăm.
 Nu există eşec, ci doar feedback.
 Deţinem, deja, toate resursele de care avem nevoie

sau ni le putem crea oricând.
 În spatele oricărui comportament există o intenţie.
 A avea o opţiune e mai bine decât a nu ave a

niciuna.
 Să facem tot ce putem mai bine în acest moment şi

probabil că, pe viitor, vom avea rezultate şi mai bune.
 Suntem creatorii propriei realități.
 Terapia este un parteneriat sinergic, pe picior de

egalitate.
 Relaţiile înseamnă mai mult decât suma părţilor lor.
 Clientul deţine răspunsurile.
Primul pas în abordarea credinţelor limitative constă în transpunerea acestora

în cuvinte. De obicei, credinţele limitative se regăsesc în trei categorii:
 Posibilitate: Credem că obiectivul este imposibil.

 Abilitate: Credem că nu suntem capabili să-I îndeplinim.
 Merite: Credem că nu merităm să obţinem ceea ce ne dorim.
A crede în posibilitate, abilitate şi merite reprezintă cheia succesului. Nu ne
16
putem cunoaşte limitele atâta timp cât nu le vom atinge. Este imposibil să demonstrăm că nu
putem face un lucru sau că ceva este irealizabil.
Nu facem afirmaţii publice în privinţa limitelor pe care considerăm că le avem. Nu
găsim explicaţii în avans pentru un posibil eşec.
Credințele se schimbă în mod natural, de-a lungul vieții. Procesul decurge astfel:
 nemultumire fată de evenimentele curent
 îndoială faţă de credinţa actuală
 aspiraţie către o nouă credinţă
 adoptarea unei noi credinţe
 vechea credinţă se alătură grupului convingerilor ieşite din uz
Psihoterapia se folosește de acest proces natural, pentru a schimba convingerile care

îl obstrucționează pe client.
Cum se nasc convingerile?
Jane era noul manager al unui magazin de lux din Londra. Produsele destinate
vânzării constau în bijuterii şi obiecte scumpe din piele, aranjate în spatele unor vitrine de
sticlă. Se închidea la ora şase seara. Exact ora la care unul dintre subordonaţii lui jane,
Robert, începea să încuie vitrinele, indiferent dacă în magazin încă se mai aflau clienţi sau
nu. Jane nu era de acord: nu-i plăcea impresia pe care acest fapt o putea lăsa asupra
clienţilor. Voia ca Robert să încuie vitrinele numai după plecarea tuturor clienţilor. I-a
explicat lui Robert că politica magazinului era aceea de a încuia vitrinele doar după plecarea
clienților, dar acest lucru nu a avut niciun efect. Data următoare când s-a întâmplat acelaşi
lucru, ea i-a spus că direcția nu este de acord să se încuie nimic în preznţa clienţilor; dar tot
fără vreun efect. Jane s-a străduit să-şi impună autoritatea şi a simţit că subalternii nu o
ascultă.
În timpul unei discuţii cu prieten, Jane şi-a dat seama că ar fi putut să-i spună
angajatului: „Vreau să laşi vitrinele deschise până la plecarea ultimului client.” Până atunci
nu mai vorbise cu sine. Şi-a dat seama că procedând astfel poate începe să-şi facă simţită
autoritatea. Şi a înţeles că există multe alte situaţii în care ar putea să comunice ceea ce
doreşte folosind „vreau” sau „aş vrea”.
Jane s-a întrebat de ce nu reuşise acest lucru mai înainte şi a înţeles în cele din urmă
că spunea foarte rar „vreau”. Şi-a adus aminte de copilăria ei. Mama ei îi spusese de
nenumărate ori: „Nu contează ce vrei tu.”
Convingerile excelenţei:
1. Cum a reuşit Cristofor Columb să se agaţe de viziunea legată de

descoperirea unui nou traseu de navigaţie în jurul lumii şi să-şi menţină curajul şi
tenacitatea de a străbate mările pe care nu se mai navigase nicicând înainte?
2. Cum au reuşit americanii să depăşească limitele posibilului şi să trimită
un om pe Lună?
17
3. Cum a reuşit britanicul Terry Waite, în timp ce era prizonier în Liban,

să-şi păstreze cumpătul şi minţile, fiind ţinut singur în captivitate, în beznă şi
ameninţat cu moartea?
4. Cum au reuşit Yahoo! şi Amazon, două companii necunoscute, să
devină peste noapte nişte titani pe o piaţă inexistentă cu un an înainte?
5. Cum a reuşit Richard Branson să criască un drum pentru compania
Virgin Airlines, într-o afacere dominată deja de organizaţii puternice şi bine ancorate?
Oameni care cred că afirmația Oameni care nu cred că afirmaţia

„fiecare persoană este unică” „fiecare persoană este unică”
este adevărată este adevărată
Abordează lucrurile în acest mod:
Sunt cooperanţi, respectuoşi şi sunt Sunt rigizi, inflexibili şi dogmatici.
deschişi la diferenţă şi feedback.
Au acest gen de convingeri:
Diferenţa este importantă. Opinia lor este cea corectă. Ei ştiu
cel mai bine.
Au asemenea capacităţi/limitări:
Au abilitatea de a asculta, Manifestă determinare şi
sensibilitate şi respect pentru diferenţă. încăpăţânare.
Ce fac şi ce spun:
Se arată interesaţi, cooperanţi, Vorbesc despre ceea ce „trebuie” să
solicită întrebări, sunt curioşi în ce priveşte facă alţii.
experienţele eltora şi explorează diferenţele. Dezaprobă şi întrerup. Refuză. Fac
Când primesc feedback, cer lămuriri ceea ce au făcut înottdeauna. Se apără şi
cu privire la lucrurile pe care nu le încearcă să îndepărteze în mod logic
remarcaseră înainte. feedback-ul.
Cum se simt:
Sunt relaxaţi şi curioşi. Sunt frustraţi, iritaţi şi stresaţi.
Experienţă:
Descoperă noi aptitudini, învaţă Stagnează.
lucruri noi.
Dacă facem ce am făcut dintotdeauna, vom obţine ce am obţinut întotdeauna.
Să ne imaginăm că încercăm o nouă garderobă. Hainele pot fi ale noastre, aşa că este
bine să vedem dacă ni se potrivesc, dacă arătăm bine în ele, ce reacții trezesc ele în rândul
celorlalţi şi aşa mai departe. Dacă nu ne plac aceste haine, le putem returna şi vom continua să
purtăm vechile haine sau putem păstra una sau două piese vestimentare proaspăt achiziționate
şi să le asortăm cu cele vechi. Sau le putem păstra pe toate, ele urmând să intre în garderoba
noastră.
18
La fel se întâmplă şi cu convingerile. Putem prespune că ele sunt adevărate; le puteţi

chiar „proba”. Dacă funcţionează, se vor transforma în convingeri. Dacă nu, le putem da la o
parte.
Teme:
1. Să ne gândim la o situaţie (A), în care avem mai multe opţiuni şi în care

considerăm că, folosind una dintre convingerile excelenţei, vom ajunge la ceea ce ne
dorim. Să selectăm acea convingere a excelenţei care credem că este cea mai potrivită
în context.
2. Să identificăm o altă soluţie (B), în care am fost animați de această
convingere sau de una asemănătoare.
3. Să ne asociem cu momentul situaţiei (B) şi să ancorăm sentimentul pe
care l-am avut în timp ce eram animați de această convingere care a funcționat în
favoarea noastră.
4. Să repetăm procesul, până când vom ajunge la punctul în care va fi ca şi
cum am deţine acea convingere.
5. Odată ce avem această convingere, reluăm experienţa situaţiei (A),
urmând paşii de mai jos:
 Să conștientizăm locul în care ne aflăm şi cum ne simţim în acel
mediu.
 Faptul că ştim ce spunem şi ce facem demonstrează că deţinem
această nouă convingere.
 Să identificăm competenţele şi calităţile pe care le-am folosit în
această situaţie.
 Să descoperim ce este important pentru noi şi cum vom satisface
aceste necesități, atât pentru noi, cât şi pentru oricine altcineva implicat în
această situație.
 Să apreciem în ce fel ceea ce facem şi felul în care ne simțim se
potrivește cu personalitatea noastră.
 Să descoperim cum am influențat sistemele mai cuprinzătoare
din care facem parte, în acest moment şi altă dată.
6. Să reflectăm cum a fost atunci când am avut această convingere, astfel

încât să putem retrăi situaţia.
7. Ce simțim acum în legătură cu această experiență şi cum o vom putea
retrăi în viitor?
8. Ce simţim în legătură cu această convingere şi cum poate ea funcționa
pentru noi?
9. Să repetăm procesul în cazul altor două situații despre care știm că vor
apărea săptămâna următoare.
Să decidem ce anume ne asumăm să facem sau să credem în viitor
Temă:
19
Devenind conștient de felul in care gândim la fiecare dintre nivelurile existentei noastre ,
începem să influențăm procesul de a fi in acord cu sine. Următorul pas este să decidem ce
dorim să fie adevărat pentru noi la fiecare nivel. Putem începe prin a răspunde la următoarele
întrebări:
 Din ce sistem facem parte/ce sistem am vrea să influențați? Care

este contribuia noastră la sistemul mai mare din care facem parte? Ce contribuie am
dori să avem?
 Care este identitatea/misiunea noastră? Ne-ar lua luni întregi sau

chiar ani pentru a ne clarifica identitatea sau misiunea. Să începem prin a scrie care
sunt acestea în cazul nostru. Cum ne-am descrie? Care este țelul nostru în afaceri, în
viață? Ce roluri ne-ar face să simțim că avem o viață împlinită și care ar fi rolurile pe
care ni le-am dori indiferent de circumstanțe.
 Care sunt convingerile şi valorile noastră? Să fim sinceri cu noi

înșine. Să notăm care sunt convingerile şi valorile cu care funcționăm acum, şi nu pe
acelea „bune”, „corecte”, împrumutate din cărți. Să ne gândim la deciziile pe care le
luăm zilnic. Care sunt factorii pe baza cărora luăm aceste decizii?
Temă pentru acasă:
Pe ce se fundamentează deciziile pe care le luăm? Pe fapte? Pe experienţa de viaţă? Pe

opiniile altora? Deseori, se întâmplă să luăm decizii în funcţie de ceea ce spun cei din
jurul nostru, de ceea ce citim pe Internet şi în ziare sau de ceea ce vedem la televizor.
Acestea pot fi surse bune de fundamentare a unei decizii, dar rămân experienţe la
mâna a doua. Ce au făcut aceste surse pentru a ne câştiga încrederea?
Atunci când luăm o decizie, suntem convinși că ne aparține cu adevărat?

Data viitoare, când va trebui să adoptăm o hotărâre, să luăm două coli de hârtie.
Pe una dintre ele, să scriem toate experienţele personale privind problema în cauză. Pe
cealaltă, să notăm opiniile celorlalţi şi tot ceea ce am citit sau auzit despre subiect. Apoi,
să luăm cea de-a doua coală și s-o aruncăm la coş.
Să citim ceea ce am scris pe prima foaie.
Ce decizie vom lua, provenind de la propria experienţă?
Care sunt primele trei obiective pe care am încerca să le atingem, dacă am ști că nu
vom eşua?
Să le notăm pe o foaie de hârtie.
Care sunt motivele pentru care nu încercăm dobândirea lor chiar acum?
Să enumerăm motivele pe o altă coală.
Să privim cea de-a doua foaie. Cât de sigur sunteți că lucrurile înșiruite sunt
obstacole reale în calea îndeplinirii acestor scopuri?
1. Să acordăm atenţie lucrurilor pe care le spunem într-o zi şi să contabilizăm

momentele în care suntem pe cale să mărturisim cu voce tare că nu suntem în stare să
facem un anume lucru sau că aptitudinile noastre într-un domeniu sunt mediocre. Să
înăbușim aceste impulsuri. Cum ne simțim acționând astfel? Să ne amintim că nu
trebuie să spunem că ne pricepem la un anume lucru, ci doar să ne abținem de la
20
declarații referitoare la incapacitatea sau nepriceperea noastră.
2. Să completăm tabelul „Credinţe în timp”, gândindu-ne la un subiect care ne

stârneşte interesul. Să ne amintim ce părere aveau părinţii noștri în legătură cu acel
lucru. În caz că nu şi-au făcut cunoscută opinia, să intuim care ar fi putut fi acestea,
prin prisma comportamentului lor. Cum sunt credinţele noastre în legătură cu acest
subiect, în comparaţie cu cele ale părinţilor?
Să ne alegem unul dintre obiectivele noastre importante şi să-l analizăm prin
intermediul metodei de identificare a credințelor limitative. Care sunt credințele care
ne-ar putea împiedica să ne atingem scopul?
„Conştiinţa este acea capacitate din interiorul meu care se ataşează de cel mai înalt
standard pe care-l cunosc, pentru ca apoi să-mi reamintească încontinuu cerinţele acelui
standard. Obişnuindu-mă să o am mereu în faţă, conştiinţa îmi va arăta întotdeauna ce trebuie
să fac.”
Oswald Chambers
Trăim într-o lume complexă, imprevizibilă, o lume în care singura parte din sistem la
care ne putem conecta se află în interiorul nostru. Şi totuşi, aceasta este partea din sistem care,
pentru multe persoane, rămâne neexplorată. Trebuie să fim încredinţaţi de faptul că, dacă
suntem sinceri cu noi înşine, rezultatele noastre vor apărea în conformitate cu adevărul
personal.
Ceea ce avem nevoie este să fim în acord cu ceea ce credem cu adevărat, pentru a ne
afla în poziţia de a oricare oportunitate ce ni se arată. Fiind în acord cu noi înşine, decoperim
că atragem de partea noastră oportunităţile care se potrivesc cu direcţia pe care vrem să o
urmărim.
Este ca şi cum am fi nişte sportivi care joacă un joc. Nu ştim de unde va veni mingea
următoare şi nici cum va veni. Dar reuşim să facem faă situaţiei pentru că avem un sentiment
puternic al rezultatului pe care dorim să-l obţinem şi suntem mereu pregătiţi şi flexibili pentru
a atrage şansele imediat ce ele îşi fac apariţia.
„A stăpâni complexitatea nu înseamnă a lăsa complexitatea să ia ce-i mai bun în tine.

Înseamnă să ai un punct de vedere coerent, care să ghideze acţiunea în ciuda confuziei, a
nesiguranţei şi a ambiguităţii, prezente în vârtejul de evenimente şi interacţiuni care au loc în
jurul nostru. Arta la care facem aluzie este aceea a unui navigator. Capacitatea de a acţiona
coerent în faţa complexităţii şi de a face acest lucru pe o bază actuală reprezintă marca unui
adevărat maestru.”
Michael Lissack şi Johan Ross
Având un simţ personal al direcţiei, rezolvând conflictul interior şi gestionaându-ne

schimbarea personală, ne putem mişca spre o stare de acord sau de coerenţă. Când ne aflăm în
această stare, devenim una cu cel care suntem – există foarte puţin sau deloc conflict ori stres.
Suntem pe cale să devenim cei mai buni.
Un exemplu ecolvent ar cazul lui Lance Armstrong, care, diagnosticat cu cancer

extins aproape în fiacare parte a corpului său, a câştigat Turul Franţei la ciclism. La
începutul carierei sale de ciclist, nu era un sportiv cunoscut; din cauza aroganţei şi a
tacticilor sale agresive, a devenit o ţintă a presei franceze.
21
Merge cu bicicleta pentru a le atrage oamenilor atenţia asupra cancerului. Merge cu

bicicleta pentu soţia sa, pentru fiul său şi pentru gemenii săi. Lance Armstrong merge pe
bicicletă cu voinţă, cu un simţ total al propriei identităţi, întocmai unui sportiv de calsă, cu
principii şi convingeri nu numai în ce priveşte sportul pe care îl practică, dar şi ceea ce este
posibil atunci când totul pare pierdut. Îşi etalează principiile de integritate prin tot ceea ce
face şi demonstrează o abilitate remarcabilă di punct de vedere artistic în mersul cu bicicleta
– dansează cu pedalele.
Cadru de lucru:
Aşa cum o companie poate poate funcţiona mai eficient atunci când toate grupurile
din interiorul său cooperează şi lucrează pentru acelaşi scop, şi un individ poate funcţiona mai
eficient atunci când fiecare „parte” a sa cooperează cu celelalte. Această stare de acord poate
fi obţinută prin controlarea schimbării la anumite niveluri.
Să folosim acest model pentru a ne clarifica felul în care gândim despre noi înșine,
despre echipa noastră şi despre compania noastră. Să începem prin a aplica modelul la propria
persoană. Schimbarea vine din interior; odată ce modelul nostru mental este în acord, suntem
pregătiţi să facem faţă mediului exterior, din jurul nostru.
Nivelul scopului este descris uneori ca nivel al spiritualității. Înțelegând nivelul

spiritual, înțelegem conexiunile noastre cu sistemele mai cuprinzătoare. La acest nivel, ne
putem da seama cu ce valoare contribuim la acele sisteme mai mari din care facem parte. De
exemplu, am putea spune că un sistem mai mare din care facem parte poate fi oricare dintre
următoarele:
 Familia noastră.
 Căsnicia noastră sau parteneriatul nostru.
 Echipa noastră.
 Comunitatea noastră.
 Compania noastră.
 Credința noastră.
 Lumea noastră.
Scopul nostru trăieşte pin ceea ce suntem. Identitatea/misiunea defineşte sentimentul

nostru de sine şi conţine noţiuni care descriu ce credem despre noi înşine, propoziţii de genul
„Eu sunt”:
Cadru de lucru: să ne identificăm
 „Eu sunt o persoană de succes.”

 „Sunt optimist.”
 „Sunt timid.”
 „Sunt pragmatic.”
Sistemele noastre de convingeri şi valori sunt conturate de scopul şi identitatea

noastră şi, invers, ele sprijină ceea ce suntem şi ceea ce dăm.
22
Convingerile noastre sunt puncte de vedere despre noi înşine, despre alţii şi despre
situaţiile pe care le considerăm adevărate. Sunt puncte de vedere emoţionale, nu bazate pe
fapte:
 Cred că, în general, oamenii sunt de încredere.
 Cred că pot să învăţ din orice experienţă pe care o am.
 Cred că nevoile clienţilor sunt esenţa afacerilor de succes.
 Cred că integritatea reprezintă cheia unei afaceri de succes.
În cazul unei companii, acestea ar putea fi convingerile pe care se întemeiază

organizaţia şi modul de administrare al afacerii.
Convingerile funcţionează sub forma valorilor în funcţie de care luăm decizii tot
timpul în viaţă. Acestea sunt calităţile pe care le considerăm importante pentru felul în care ne
conducem afacerea sau viaţa.
De exemplu:
 Onestitatea
 Francheţea
 Integritatea
 Distracţia
 Învăţarea
„Toate călătoriile sunt, în cele din urmă, o excursie în timp şi în minte. Ca mulţi alţi
oameni, am convingerea că peisajele din natură sunt oglinda sau poate cheia peisajului nostru
interior.”
Brian Keenan, Between Extremes (Între
extreme)
„Dă-i unui om un peşte şi îl hrăneşti o zi. Învaţă un om să pescuiască şi-l vei hrăni o
viaţă întreagă.”
„Oamenii au înlăuntrul lor toate resursele necesare pentru a obţine ceea ce îşi
doresc.”
Cadru de lucru:
Să ne imaginăm în următoarea situaţie:
În ultimele şase luni am muncit la un nou proiect al companiei noastre. Acum,

aproape că l-am terminat, iar rezultatele au fost conform planului. Credem că rezultatele
acestui proiect reprezintă o contribuţie importantă va viitorul companiei la care lucrăm.
Contribuția noastră personală ne satisface şi ne aşteptăm ca lansarea proiectului să ne sprijine
planurile privind o eventuală promovare. Cu două săptămâni înainte de lansare, conducerea
anunță o reorganizare majoră a companiei. Se anunță că toate proiectele începute în ultimul an
23
urmează să fie puse la păstrare şi că asupra lor conducerea va lua ulterior o decizie. Noi şi
colegii de proiect ne simțim extrem de dezamăgiți şi de descurajați.
Pe care dintre următoarele atitudini o vom adopta?
 Acceptăm situaţia şi ne întristăm.

 Ne supărăm sufleteşte.
 Ne plângem celor din jur despre felul în care am fost tratați.
 Sperăm ca cineva să ia o iniţiativă pentru a schimba situaţia.
 Solicităm o întrevedere cu managerul pentru a discuta asupra acestei
decizii.
 Accelerăm terminarea proiectului pentru a anunța că e gata de lansare.
 Părăsim compania.
Ce altceva am mai putea face? Suntem reactivi sau proactivi în felul în care
răspundem situaţiilor de viaţă? Suntem mânuitorul de păpuşi sau păpuşa? În ce fel se
diferenţiază cei care îşi influenţează propriul destin de aceia care îşi lasă soarta în mâinile
altora sau la voia întâmplării?
„Purtăm în noi propria stare a vremii.”

Stephen Civey, Seven Habits of Highly effective People
Cadru de lucru :
Să examinăm ceea ce cred oamenii despre ceilalți:
A. Până la urma cred ca am fost norocos, atât în carieră cât și în viața personală. Nu mi-
am pierdut niciodată locul de munca, iar acum sunt propriul meu patron , în mod
surprinzător, munca pare sa ne înalțe întotdeauna. Viața mea personală a fost mai putin
lina și , deși am avut multe regrete, în special în ce-i privește pe copii , am trăit multa
bucurie. Mă bucura faptul ca mă simt împlinit, îmi place munca mea , îmi face plăcere
să-mi folosesc aptitudinile si să-mi petrec timpul alături de copii.
B. Sunt o tânără care știe ce vrea , cum anume si când sa obțin acel lucru. M-am decis sa
devin specialistă în fizioterapie. Am studiat și chiar am și ceva experiențe. Această
muncă este potrivită pentru mine, iar eu sunt potrivită pentru ea. Sunt o persoană
fericita, căreia îi place să-i ajute pe ceilalți. Mă înțeleg cu toți și cu fiecare în parte- e o
calitate a mea de care sunt mândră.
C. Găsesc ca este foarte greu să scriu despre mine, poate pentru că sunt o persoana timidă
și introvertită. Nu-mi prea place sa-i las pe oameni să știe ceea ce simt. Știu , de
asemenea , că sunt o persoana negativistă. Îmi lipsește încrederea in mine și , prin
urmare , nu am niciodată încredere în ceea ce fac. Mi-aș dori să am o atitudine mai
pozitivă, în privința vieții și îmi doresc să am aptitudinea de a mă îngrijora și de a fi
mai relaxat.
Cadru de lucru pentru identificarea credințelor limitative:
24
Etape:
1. nu pot să ..
2. cred , gândesc ca sunt incapabil..
3. ceilalți gândesc...
4. cred că ceilalți cred despre mine că sunt incapabil..
Credințele conduc lumea , dar credințele ne dirijează viața .Terapia ne ajuta sa transformam
regretele in amintiri .
Tehnici de formulare a întrebărilor pentru a permite descoperirea de noi resurse în rezolvarea

problemelor.
Afirmația : Noaptea trecuta am dormit puțin și bine.

Terapeut : Cum crezi ca ai făcut asta ?
Afirmația : M-am împăcat cu tatăl meu .

Terapeut : Cum ai făcut asta ?
…………………………………………………………………………………………………..
După primul zbor in afara dulapului, molia mica este întrebată de mă-sa:
– Ei? Cum a fost?
– Bine, lumea se bucura de mine, toți aplaudau.
………………………………………………………………………………………………......
Poveste despre lentile
– Maestre, de ce părem cu toții la fel? De ce suntem îmbrăcați la fel? De ce suntem cu toții

rași? De ce nu avem voie să avem ceva diferit unul față de altul? întrebă discipolul pe
Maestrul său.
– Pentru că noi aici dorim să ne cunoaștem între noi de la suflet la suflet. Pentru că adevăratul
EU al fiecăruia este sufletul, atât și nimic altceva. Fiind cu toții la fel, percepția noastră despre
ceilalți nu este distorsionată de nici o forma exterioară. Si așa avem șansa ca atunci când
vorbim cuiva, să ne adresăm cu adevărat acelui suflet cu care dorim să vorbim
– Păi cum are putea să distorsioneze ceea ce eu cred despre un alt discipol faptul că ar fi
îmbrăcat altfel?
– Uite, am să-ți dau un exemplu care sper să te facă sa înțelegi mai bine ceea ce vreau sa îți
spun. Mai întâi de toate trebuie sa confecționezi câteva perechi de ochelari cu lentile colorate,
fiecare lentila în altă culoare. Să nu ștergi lentilele, să nu le cureți. Să le lași așa cum ies din
mâna ta.
Timp de 2 zile discipolul confecționă cu migală 5 perechi de ochelari. Fiecare lentilă era
colorată în altă culoare și avusese grijă să nu le șteargă, așa cum îi spusese Maestrul.
– Maestre, am adus ochelarii.

– Bun. Uită-te acum la această orhidee, îi spuse Maestrul arătând-i o frumoasa orhidee albă.
25
Asociația Română de Psihoterapie Integr ativă
– Uită-te atent la ea. Este alba și frumoasă, așa este?

– Da Maestre!
– Este cu adevărat o orhidee. Acum pune -ți o pereche de ochelari.
Discipolul îl ascultă, luă prima pereche de ochelari, îi puse la ochi și dintr-o dată, orhideea cea
frumoasă deveni mai urâtă. Cu o lentila roșie și una verde și cu petele de mâini pe lentile,
imaginea era departe de ceea ce văzuse fără ochelari.
– Ei, tocmai ți-ai pus ochelarii care reprezintă îmbrăcămintea diferită a ecărui discipol. Asta
dacă ecare ar purta alt fel de haine. Mai pune o pereche de ochelari!
Discipolul ascultă și mai puse unii. De data aceasta orhideea era strâmba și parcă mai mică.
Iar culorile erau de-a dreptul ciudate. Urâtă chiar!
– Acum ți-ai pus ochelarii care reprezintă corpul celuilalt discipol, gras sau slab. Mai pune o
pereche de ochelari!
– Acum ți-ai pus ochelarii corespunzători meseriei. Dacă ar medic sau avocat, învățător sau
pantofar, ai pune alți ochelari cu alte culori.
Au continuat așa până ce a avut toți cei 5 ochelari puși pe nas. Imaginea orhideei era acum
atât de diferită față de ce vedea fără toți acești ochelari, încât dacă nu ar știut că se uită la o
orhidee, nu ar putut nici măcar să ghicească ce ar putea
– Îți mulțumesc Maestre! Am înțeles. Dacă doresc să cunosc pe cineva cu adevărat trebuie să
îmi dau jos toți acești ochelari! Să nu mă mai gândesc la celălalt că este gras sau slab, că este
doctor sau pantofar, că este de la oraș sau de la sat, tânăr sau bătrân, cu facultate sau fără….
Numai așa pot cunoaște celălalt EU cu care stau de vorbă!
Lacrimile privite la microscop dezvăluie un fapt surprinzător!

Intr-o bună zi, Lynn Fisher s-a întrebat dacă lacrimile provocate de durere arată diferit
în comparație cu cele de bucurie, așa că a început să exploreze acest mister cu ajutorul
microscopului.
Aceasta a observat la microscop peste 100 de lacrimi provocate de stări diferite și a constatat
că toate cele 100 de lacrimi erau diferite. Lacrimile bazale, cele pe care organismul nostru le
când tăiem ceapa. Lacrimile provocate de fericire sunt cu totul și cu totul diferite de cele provocate
Joseph Stromberg a explicat că există trei tipuri distincte de lacrimi. Acestea sunt bazale (cele care
Toate cele trei tipuri de lacrimi conțin substanțe organice, printre acestea numărându-se uleiuri,
distincte în funcție de cele trei categorii. Lacrimile emoționale conțin hormoni proteici, inclusiv un
neurotransmițător denumit leucine-enkephalin, un analgezic natural eliberat de organism atunci
când suntem stresați. De asemenea, lacrimile observate la microscop contin particule de sare,
acestea oferindu-le lacrimilor diferite forme.
26
1. Lacrimi de râs
2. Lacrimi provocate de schimbare
3. Lacrimi provocate de durere
27
4. Lacrimi provocate de ceapă
5. Lacrimi bazale
6. Lacrimi apărute la revederea dupa o perioadă întelungată a unei persoane dragi
28
7. Lacrimile unor noi începuturi
8. Lacrimi spontane
9. Lacrimi de eliberare
29
10. Lacrimi de speranță
11. Lacrimi de euforie
12. Lacrimi de reamintire
30

Despre Credinte

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Despre Credinte

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

1. Ken Evans, Maria Gilbert : “Modelul integraţional, transcultural. Propria

2. Psihoterapia şi credinţele. Credinţe în timp

3. Tipurile de credinţe. Credinţe pozitive. Credinţe limitative

4. Posibilitate. Abilitate. Merite. Importanţa limbajului folosit de către pacient

5. Metoda schimbării credinţelor

Aplicaţie practică - Axa credinţelor.

6. Credinţele proprii psihoterapiei.

Cadru de lucru- identificare – Examinaţi ce gândesc oamenii despre ei înşişi

Tema 1: Pe ce se fundamentează deciziile pe care le luăm

Cadru de lucru pentru identificarea credinţelor

Anexă – Credințe limitative

CREDINŢELE: principiile acțiunilor noastre

3. Ne formăm credințele în urma experiențelor trăite. Apoi, acționăm ca şi cum ele ar

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că ne putem alege credințele. Dacă rezultatele

Nu este obligatoriu ca toate programele de psihoterapie să abordeze problema

Programele de psihoterapie care abordează problema credințelor sunt mai puternice,

În cursul şedinţelor de psihoterapie, când abordăm problema credinţelor pozitive,

Să transformăm credințele negative într-unele temporare, iar pe cele pozitive într-

Temă: CREDINŢE ÎN TIMP

Psihoterapia funcţionează pe baza credinţelor pozitive. Iată câteva dintre

 Dacă vrem să înţelegem, acţionăm.

 Nu exista eşec, există doar feedback.

 Deţinem deja toate resursele de care avem nevoie sau ni le putem

 În spatele oricărui comportament există o intenţie.

 A avea o singură opţiune e mai bine decât a nu avea niciuna.

 Să facem tot ce putem mai bine în acest moment şi probabil că, pe

 Suntem creatorul propriei realităţi.

 Psihoterapia este un parteneriat sinergic, pe picior de egalitate.

 Relaţiile înseamnă mai mult decât suma părţilor lor.

 Pacientul deţine răspunsurile.

Psihoterapeutul are întrebările. Să ne imaginăm că un pacient se confruntă

Credinţele limitative sunt obstacole majore în demersul nostru de a ne atinge

Iată câteva credințe limitative tipice:

"Trebuie să trudesc din greu ca să-mi pot asigura un trai decent".

Aceste credințe și altele asemănătoare nu devin adevărate decât dacă vă comportați

Identificarea credințelor limitative

Uneori, în psihoterapie, a fi capabil să articulezi credințele limitative și să sesizezi

În prima, se utilizează "metoda credințelor limitative".

Metoda de identificare a credințelor limitative:

Două principii bune ce pot fi extrase din această metodă sunt:

 Oricare ar fi lucrurile pe care clientul le consideră obstacole în demersul

 Obstrucțiile sunt create în lumea exterioară de credințele limitative prezente

Utilizarea credințelor pozitive

 Să îndrumăm clientul atunci când vorbește despre situație.

 Cum sunt gesturile şi mimica lui?

 În cadrul următoarei ședințe, vom discuta pe marginea rezultatelor

Pentru a-și atinge obiectivul, clientul trebuie să creadă în

 Nu știm care sunt aceste limite.

"Nu mă pricep la finanţe".

Când constatăm că persoana pe care o îndrumăm face astfel de afirmaţii, s-o

„În acest moment, nu mă pricep la finanţe”.

„În acest moment, nu-mi pot controla apetitul”.

"Ce ar trebui să se întâmple, astfel încât să merităm atingerea obiectivului?"

"Sub ce circumstanţe am merita acest lucru?" "Cunoaştem pe cineva despre care

 În privinţa cărora este foarte sigur?

Clienții pot completa răspunsurile în Axa Credințelor. Credinţele în privinţa

 Să-i cerem clientului să aleagă una dintre credințele pe care le consideră

feedbackului, aceasta este estompată, iar la un moment dat clientul va renunţa la ea în

I. Conștientizarea trecutului ce influențează prezentul.

II. Conștientizarea prezentului

 Prima etapă: vine din interior prin învăţare (profesorul predă şi

Metoda schimbării credințelor