Evaluarea pacientei.

Examenul clinic – Anamneza .

La inceput vom afla datele de identitate, varsta şi ocupaţia bolnavei.
Motivele internării vor evidenţia prezenţa durerii, a febrei, a pierderilor de sange prin vagin,
modificări ale stării generale.
Antecedentele heredocolaterale ne vor informa despre starea de sănătate a părinţilor şi a
rudelor apropiate.
Antecedentele personale vor evidenţia data apariţiei primei menstruaţii (menarha), modul in
care s-a succedat (regulat, neregulat), cu sau fără dureri, examenele profilactice oncologice –
clinice, citologice, colposcopice.
Se va nota momentul instalării ciclului menstrual regulat, la ce interval de timp apare
menstruaţia (28-30 zile), cat durează (3-4 zile), cantitatea sangelui (fluxul normal, redus,
abundent).
Se vor reţine datele despre numărul naşterilorn şi a avorturilor, modul cum au decurs
sarcinile şi naşterile, starea şi greutatea feşilor la naştere.
Antecedentele personale patologice vor nota bolile infectocontagioase, cu influienţa lor asupra
organismului, boli generale, intervenţii chirurgicale, boli ginecologice.
Anamneza se finalizează cu istoricul bolii actuale, precizandu-se debutul (brusc, insidios) şi
analiza temeinică a principalelor simptome. De asemenea, ne interesează tratamentul efectuat la
indicaţia medicului sau din proprie iniţiativă.
Examenul clinic general
Se face sistematic, cunoscandu-se faptul că multe simptome sau sindroame in ginecologie
constituie răsunetul unor afecţiuni generale. Se verifică funcţionalitatea aparatelor organismului,
se măsoară:
 Tensiunea arterială.
 Pulsul.
 Respiraţia.
 Temperatura.
 Diureza.
 Se verifică scaunul.
Examenul clinic ginecologic
 Se face pe masa ginecologică şi se efectuează dupa micţiune şi dacă este posibil cu rectul
evacuat.
Inspecţia.
Cu o privire generală asupra bolnavei, vom observa starea ei fizică (inălţimea, configuraţia),
coloraţia tegumentelor şi a mucoaselor (palidă, icterică, galben pai).
Se observă abdomenul pacientei, aceasta fiind in decubit dorsal
(culcată pe spate), cu membrele inferioare uşor flectate. Se poate observa uneori abdomenul
mărit de volum, ocupat de o tumoră şi mărime variabilă (fibroame mari, tumori de ovar), alteori
abdomenul este destins pe ambele flancuri (in caz de existenţă a ascitei).
Palparea.
Se face cu blandeţe, cu faţa palmară a mainii uşor incălzită. Se poate palpa o tumoră dură,
prezentand chiar aderenţe la suprafaţa profundă a dermului.
Percuţia.
Prin percuţie putem delimita forma şi dimensiunile formaţiunii
tumorale.
Examenul genital
Incepe prin inspecţia vulvei.
Se observă configuraţia labiilor, gradul impregnării cu hormoni sexuali, anumite anomalii,
prezenţa unei rupturi de perineu. Se cere bolnavei
să tuşească sau să se screamă, observandu-se modul in care coboară pereţii
vaginali, vezica şi rectul. Se vor mai observa leziunile de sifilis, condiloamele acuminate,
scurgerile.
Examenele vaginale cu valvele
Este primul gest in tehnica examinării genitale. Se observă cavitatea vaginală şi colul. Ne
permite să observăm cavitatea vaginală şi colul. Precede intotdeauna tactului vaginal permiţand
prelevarea de secreţii
din vagin sau canalul cervical, pentru examenul bacteriologic şi
parazitologic, citologic şi de pH.
Materialele necesare steril: valva superioară, valva inferioară, mănuşi sterile.
Pregătirea pacientei: se aşează pacienta pe masa specială, in poziţie ginecologică (gambele
flectate pe coapse, coapsele pe abdomen, in uşoară abducţie).
Tehnica:
 Se indepărtează cu ajutorul indexului şi degetului mare labiile
mari si mici.
 Se introduce valva inferioară in vagin, apăsand pe musculatura perineală din dreptul comisurii
vulvare posterioare.
 Se introduce valva superioară cu cantul pe mijlocul celei inferioare, se indreaptă şi se
indepărtează de cea inferioară şi se vizualizează colul uterin; prin examenul cu valvele se pot
vizualiza fibromioamele dezvoltate pe col sau endocervical care au tendinţa să proemine in vagin
(polipi).
 Se vor urmări: aspectul mucoasei vaginale, leziuni vaginale
existente, caracterul leziunilor, situaţia şi axul colului uterin, aspectul
orificiului cervical extern, culoarea şi modificările epiteliului cervical,
eventualele manevre abortive.
 Vom analiza aspectul conţinutului vaginal, secreţii care, atunci
când sunt în cantitate abundentă (sânge, cheaguri), necesită o toaletă
vaginală ce se va efectua cu o pensă porttampon şi o compresă sterilă.
 Vom analiza şi eventualele scurgeri din cavitatea uterină.
 Se recurge la testul Lahn-Schiller pentru detectarea zonelor iodnegative
care vor fi investigate colposcopic şi eventual biopsic.
 Pe colul uterin se pot observa mici formaţiuni chistice.
Examenul patologic relevă: sângerarea exocolului cu spatula când suspicionăm leziune
precursoare sau canceroasă, creşteri exofitice, leziuni ulcerative şi infiltraţii ale exocolului în
carcinoame invazive pronunţate.
Examenul cu valve nu se practică pe un himen intact, in vaginism sau operaţii cu suturi
recente ale perineului, unde există pericolul desfacerii lor cu dehiscenţa plăgii. Inainte de a se
trece la examenul tactului combinat cu palparea se va palpa extern cu mana stangă abdomenul
pentru sesizarea
eventualelor puncte dureroase şi decelarea mobilităţii tumorii.
Tactul vaginal
Examenul vaginal digital combinat cu palparea abdominală se practică in poziţie
ginecologică, oferindu-se relaţii referitoare la vagin, col uterin, uter, anexe.
 Prin intermediul fundurilor de sac vaginale, palpăm ovarul şi tuba uterină care pot fi normale
sau scurtate (patologic), suple, sensibile, dureroase sau nedureroase. Atunci cand in cavitate
peritoneală se acumulează sange sau puroi, fundul de sac posterior (Douglas)bombează devenind
sensibil.
Pregătirea pacientei: aşezăm pacienta in poziţie ginecologică.
Tehnica se practică prin indepartarea labiilor mari, introducerea mediusului drept in vagin,
executand o presiune pe comisura şi peretele posterior al vaginului, după care se introsuce
indexul, şi apoi se atinge colul cu varful degetelor continuand să se interpreteze forma, volumul,
consistenţa şi mobilitatea acestuia, comună cu a corpului, nedureroasă in cazurile necomplicate
sau neasociate cu alte complicaţii. Colul fixat intre medius şi index va permite mainii stangi să
sesizeze transabdominal forma, volumul, mobilitatea, consistenţa şi controlarea zonelor anexiale
care pot fi ocupate de nodulul istmic dezvoltat intraligamentar sau de modificări morfologice ale
anexelor.
În mod normal colul uterin are consistenţa varfului piramidei nazale la gravide şi cea a
lobului urechii la gravide. Orientarea colului este oblică, de sus in jos şi dinainte inapoi.
Mijloacele de ancorare ale colului sunt suple, colul poate fi mobilizat solidar cu corpul uetrin la
negravide ţi poate fi inclinat pe corp la gravide in primele luni de sarcină.
Patologic se poate observa mărirea cvolumului colului la palparea vaginală, chiar dacă la
examenul suprafeţei colului nu există motive de suspiciune. Consistenţa crescută, aspectul
neregulat. Lipsa de mobilitate prin infiltraţia parametrelor depind de stadiul cancerului.
Tactul rectal
Se realizează prin introducerea unui deget in rect, pentru a examina organele genitale la virgine
(unde tactul vaginal nu se poate efectua), pentru a evidenţia o tumoră genitală sau extragenitală,
infiltraţia parametrelor, colecţii din fundul de sac posterior al vaginului sau gradul de alterare a
peretelui rectovaginal. Tuşeul rectal aduce informaţii privind extensia la nivelul parametrelor,
invazia rectului, vizibile in formele avansate de boală.
 La aceste examene asistenta medicală pregăteşte bolnava,
serveşte medicul cu instrumentarul necesar şi execută tot ceea ce i se
spune de către medic.
 La examenul cu valvele, după ce medicul introduce valvele
vaginale, la acestea vor fi susţinute de către asistentă pentru a-l ajuta
în efectuarea examenului.
 Se asigură lumina necesară pentru vizualizarea zonelor
examinate.
 Se recoltează secreţii vaginale pe lame, pentru frotiuri sau
medii de cultură, se efectuează tratamente locale.
2. Examenul de laborator
Examenele complementare sunt extrem de importante dar, din
nefericire, nu oferă date absolut specifice pentru cancer, mai ales în
stadiile incipiente.
In cadrul examenului de laborator se efectuează:
 Examene curente adresate terenului, aceleaşi in toate cazurile.
 Examene ţintite care vizează o anumită etiologie, sugerată de
investigaţia clinică şi epidemiologică.
Recoltări de sânge
Se fac recoltări prin puncţie venoasă care reprezintă introducerea unui ac intr-o venă cu scop
explorator. Locul puncţiei venoase – venele de la plica cotului sau orice venă care poate fi
puncţionată.
Hemoleucograma
Recoltarea sangelui se poate face prin puncţie venoasă sau prin puncţie capilară (inţeparea pulpei
degetului).
 Valorile normale:
 Eritrocite = 4,5-5,5 milioane / mm3 la bărbaţi, =4,2-4,8 milioane /mm3 la femei.
 Reticulocite =10-15‰.
 Leucocite =4200-8000 / mm3 .
 Trombocite =250-400 mii / mm3 sânge.
 Hematocrit (Ht)= 42-45% se recoltează prin puncţie venoasă 3 ml pe heparină.
 Hemoglobina (Hb): valorile normale la bărbaţi =15+ 2g /
100ml, la femei =13 + 2g /100 ml, la n.n =16 – 25 g%, scade după
primele zile.
Formula leucocitară: se recoltează prin puncţia venoasă 2 ml sange intr-un recipient curat şi
uscat cu 1-2 picături heparină.
 Valori normale: polinucleare neutrofile 65%, eozinofile 1%, bazofile 0,5- 1%, limfocite 20-30
%, monocite 5-8%,plasmocite se găsesc numai patologic.
Recoltarea VSH-ului
 Se face prin puncţie venoasă fără stază 1,6 ml sange pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%,
intotdeauna cu seringa de 2 ml.
 Valori normale: 5-7 mm / 1h, 7-12 mm/2h, 24 mm/24h.
Recoltarea glicemiei
 Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sange cu fluorură de sodiu 4mg.
 Valori normale: 0,6-1,2 g‰(20-40 mg%).
Recoltarea uree sanguine
 Se recoltează prin puncţie venoasă 5-10 ml sange.
 Valoarea normală: 0,2-0,4g‰ (20-40mg%).
Recoltarea probelor hepatice
 Transaminazele se recoltează prin puncţie venoasă – 5ml sange.
 Valoarea normală: TGP=2-16 UI, TGO= 2-20 UI.
 Pentru teste de disproteinemie se recoltează prin puncţie venoasă 5 ml sange.
 Valoarea normală: Takatta- Ara : negativ, Reacţia Timol :0-4
UML.
Recoltarea colesterolului
 Se recoltează prin puncţie venoasă 5ml sange pe 0,5ml oxalat de poatsiu
 Valoarea normală: 1,8 – 2,8 g‰
Recoltarea timpului de protrombină
 Se recoltează prin puncţie venoasă 4,5 ml sange pe 0,5 ml oxalat de potasiu
 Valoarea normală: Timp Quick =12” – 14”. Timp Howell =1′30”- 2′30”.
Recoltarea timpului de sângerare şi coagulare
 Se face prin inţeparea pulpei degetului.
 Valorile normale: T.S. =1-3 minute, T.C. = 5-10 minute.
Timpul de sângerare (T.S.)este un test in vivo al primilor doi timpi ai hemostazei reflectand
funcţia hemostatică a vaselor şi trombocitelor. Se puncţionează pulpa degetului cu un ac steril, se
şterge prima picătură de sange se apasă pe cronometru şi din 15 in 15 secunde se şterge picătura
de sange. In momentul cand nu mai sangerează se intrerupe cronometrul.
Timpul de coagulare (T.C.) se puncţionează pulpa degetului şi cu un colţ al lamei se ia o
picătură de sange care se pune pe o lamă. In momentul in care picătura de sange a atins lama se
apasă pe cronometru, se intinde inclinand uşor lama pană cand sangele se coagulează cand se
intrerupe cronometrul.
Creatinina
 Dozarea se face in aceiaşi zi pentru uree şi creatinină.
 Valoarea normală = 0,6 – 1,20 mg %
 Raportul uree/creatinină, in mod normal trebuie să fie 30/1.
Proteinemia
 Se recoltează prin puncţie venoasă 4-5 ml fără anticoagulant.
 Valoarea normală = 7,8 g%.
Ionograma
 Se recoltează 10 ml sange simplu prin puncţie venoasă din care se fac determinări de ioni:
 Calcemia= 9-10 mg% (4,5 – 5,5 mEq/l)
 Fosfatemia= 3,5 – 4,5 mg%
 Natremia= 134 – 147 mEq/l
 Potasemie= 4,5 – 5,5 mEq/l
Fibrinogen
 Se recoltează 4,5 ml sange venos + 0,5 ml citrat de sodiu 3,8%.
 Valoarea normală = 200-400mg%.
Grup sanguin şi Rh
Interesul efectuării grupelor sanguine este de importanţă deosebită. Cunoaşterea grupelor
sanguine trebuie să fie sistematică pe ansamblu populaţiei unei ţări şi se trec obligatoriu in orice
act de identitate (absolut necesar de la un accident auto la o intervenţie chirurgicală de orice fel).
Recoltări de urină
Examen sumar de urină
 Analizele de urină se efectuează din urina proaspătă sau din urina emisă in 24 ore.
 Pentru sumar de urină se recoltează 2-3 ml urină emisă spontan sau recoltată prin sondaj
vezical.
 Valoarea normală – albumină absent, glucoză absent, sediment cu rare leucocite, rare celule
epiteliale.
Urocultură
 Se recoltează in eprubete sterile urina proaspătă, emisă dimineaţa la sculare sau dupa un
repaus de 6 ore, din mijlocul jetului urinar.
 Urocultura este examenul bacteriologic al urinei.
Recoltarea secreţiilor vaginale
Secreţia vaginală reprezintă un transsudat al mucoasei vaginale, care conţine celule epiteliale
de descuamare şi germeni a căror varietate este in funcţie de diferiţi factori (varstă) stări
fiziologice sau patologice şi de conţinutul in glicogen. Glicogenul favorizează ca flora
microbiană să fie reprezentată de germenii din grupul lactobacillus. Prezenţa glicogenului, a
acidului lactic şi lactobacillus dau secreţiei vaginale un pH acid cu rol de
apărare contra infecţiilor. Perturbarea acestei prezenţe determină apariţia inflamaţiilor
(vaginitelor).
Examenul bacteriologic este dificil şi fidelitatea rezultatelor este condiţionată de prelevare,
transport, examinare, interpretare, recoltarea
se face in primele 10 zile după ciclu menstrual.
Pregătirea fizică şi psihică a pacientei.
Psihic: se anunţă şi i se explică necesitatea efectuării examenului.
Fizic: cu 2 zile inainte de recoltare se recomandă repaus terapeutic şi sexual. Se aşează pacienta
in poziţie ginecologică pe masa ginecologică. Se efectuează toaleta organelor genitale externe cu
apă sterilă călduţă, fără soluţie dezinfectantă sau săpun.
Tehnica:
Asistenta se spală pe maini şi imbracă mănuşi de cauciuc. Indepărtează labiile mari şi mici şi
recoltează cu ansa de recoltare sau cu tampon fixat pe porttampon din următoarele locuri de
elecţie:
 Orificiul glandelor Bartholin.
 Orifiul colului uterin.
 Meatul urinar.
Recoltarea se face cu valve şi specule sterile evitand atingerea vulvei sau a pereţilor
vaginului. Se efectuează cate 2 frotiuri pentru fiecare produs recoltat, pentru examen citologic,
iar pentru examenul bacteriologic se recoltează cu ansa de recoltare in eprubetă sterilă.
Pentru examenul citologic realizează 3 frotiuri care se colorează prin
metoda Papanicolau. La fetiţe, se recoltează cu ansa, iar in caz de suspiciune de difterie vulvară
se prelevează trei tampoane: vaginal, nazal, faringian.
Interpretarea rezultatelor examenului. Microscopic apar patru imagini:
 Tipul I – epitelii şi lactobacili (secreţie normală).
 Tipul II – epitelii, lactobacili, rari bacili gram-negativi sau leucocite.
 Tipul III – epitelii, foarte rari lactobacili, foarte frecvenţi bacili gram-negativi, coci gram-
pozitivi şi negativi, frecvente leucocite.
 Tipul IV – rare epitelii, lactobacili absenţi, foarte frecvente leucocite, foarte abundentă floră
mixtă, trichomonas prezent.
 Tipul V – celule maligne in placarde.
Examenul secreţiei cervico-uterine şi vaginale, permite uneori depistarea celulelor neoplazice
de origine ovariană drenată prin tube.
3. Examenul echografic
Presupune folosirea ultrasunetelor a căror refracţie este diferită in funcţie de densitatea
ţesutului intalnit.
Pregătirea pacientei – se anunţă şi i se explică necesitatea efectuării examenului. Se anunţă
pacienta cu o oră inaintea examenului să consume1000-1500 ml apă pentru ca vezica urinară să
fie plină, se cere pacientei să nu urineze după ce a consumat apa.
Tehnica. Se insoţeşte pacienta la serviciul de echografie, se ajută să se dezbrace şi se aşează
pe masa echografică in decubit dorsal şi se efectuează examenul. După efectuareaexamenului se
ajută pacienta să se coboare şi să se imbrace şi se insoţeşte la salon.
Echografia pelvină poate descoperi o patologie anexială asociată – chist sau tumoră.
Echografia endorectală / endovaginală permite uneori evaluarea
situaţiei parametrelor.
4. Examen radiologic
Radiografia abdominală simplă poate fi uneori de mare importanţă. Reprezintă explorarea
radiologică fără substanţă de contrast prin care se poate evidenţia conturul şi poziţia organelor
abdominale.
· Pregătirea bolnavei:
 Cu 2-3 zile înainte bolnava va consuma un regim usor de digerat fără alimente care să
producă aerocolie.
 Cu o zi înainte regimul va fi hidric.
 În ziua examenului bolnava nu mănâncă şi nu bea nimic.
 Cu 2-3 zile înainte se administrează Cărbune animal şi Triferment după fiecare masă.
 Seara se face clismă evacuatoare şi se administrează 2 linguri de ulei de parafină.
 În ziua ecamenului pacienta este rugată să-şi golească vezica, este condusă şa serviciul de
radiologie, ajutatp să se dezbrace de la jumătate în jos şi este aşezată în decubit dorsal pe
masa radiologică.
 In caz de urgenţă, radiografia abdominaşă se poate efectua şi fără pregătire prealabilă, dar
reuşita este indoielnică.
 Se fac filme radiologice pentru identificarea unor imagini radiologice aparţinand unor
fragmente de oase sau dinţi in regiunea pelvină in care este localizată tumora imaginea este
relevată pentru un chist dermoido-ovarian.
Histerosalpingografia (HSG): examenul radiologic al uterului apreciază permeabilitatea tubară.
Pregătirea pacientei
· Psihic: se anunţă şi se explică tehnica şi necesitatea efectuării examenului.
· Fizic: examenul histerosalpingografic se face pe „stomacul gol” pentru a evita voma reflexă. Se
testează toleranţa la iod; in ziua examenului se efectuează spălătură vaginală antiseptică şi clismă
evacuatoare pentru golirea colonului. Inaintea examenului se goleşte vezica urinară, examenul se
efectuează in ziua a 8-12 a ciclului.
· Pregatirea medicamentoasă: cu 2 zile ănaintea examenului se recomandă la pacientele
anxioase administrarea de calmante şi antiseptice, cu jumătate de oră inaintea examenului se
injectează un antiseptic (Papaverină) sau se introduce un supozitor cu Lizadon.
Injectarea substanţei de contrast se face cu ajutorul aparatului tip Schultze. Se face
histerometria pentru a ne asigura direcţia cervicoistmică precum şi permeabilitatea orificiului
intern al colului, ataşăm aparatul Schultze şi-l fixăm la pensa Tirbal, se scot valvele sau speculul,
plasăm pacienta sub ecranul radioscopic prin alunecare inceată, centrăm regiunea de examinat şi
facem o radiografie „pe gol”. Apoi se incepe injectarea lentă (pentru a evita spasmele) a
substanţei de contrast, in cavitatea uterină sub controlul radioscopic intermitent.
5. Examenul endoscopic
Colposcopia
Colposcopia este o metodă optică de examinare a colului iluminat şi a tractului genital inferior,
cu amplificarea intermediară intre ochiul liber şi puterea minimă a microscopului. Colposcopia
se face ori de cate ori frotiul este suspect sau patologic.
Se evidenţiază astfel linia de demarcaţie clară dintre leziune şi ţesutul adiacent normal.
Tehnica presupune următoarele etape:
 Istoricul leziunii neoplazice de col.
 Examenul fizic general.
 Aşezarea in poziţie ginecologică.
 Examen genital digital, apoi cu valvele.
 Examenul citologic şi bacteriologic al secreţiei vaginale.
 Aplicarea de ser fiziologic local pentru observarea colului şi a vaginului.
 Aplicarea unei soluţii de acid acetic 3-4 % care determină aglutinarea mucusului cervical
favorizand indepărtarea inclusiv a celulelor descuamate.
 Colposcopia propriu-zisă permite studierea modelului vascular care se face cel mai bine
atunci cand efectele acidului acetic incep să se estompeze.
 Testul Lahme- Schiller cu soluţie iod iodură este un timp obligatoriu al colposcopiei şi se
bazează pe afinitatea tinctorială a glicogenului din celulele epiteliului stratificat pavimentos
normal faţă de iod. Lipsa de incărcare cu glicogen a celulelor atipice determină o zonă
lacunară palidă in contrast cu zonele sănătoase de epiteliu colorate in brun inchis.
Se fac prelevări de specimene endocervicale prin chiuretaj şi biopsie directă exocervicală.
Colposcopia nu permite decat un diagnostic prezumtiv, dar face acest lucru cu o acurateţe de
peste 80% pentru cancerele infraclinice, pentru că meritul metodei colposcopice constă in a
indica unde, cand şi cum trebuie făcută o biopsie.
Electrocardiograma
Este inregistrată grafică cu ajutorul unui electrocardiograf a biocurenţilor produşi de miocard.
Comportă o succesiune de unde şi segmente desemnate prin litere – P, Q, R, S, T, U ce
corespund ritmului evoluţiei cardiace;intervale P-R, P-Q; segmentul S-T; complexul QRS.
Termografia
Se efectuează cu aparatură specială care inregistrează emiterea de raze infraroşii de către
ţesuturile bolnave faţă de cele normale, redate de termograme. Se bazează pe diferenţa de
temperatură intre tegumentele vecine tumorii faţă de cele de la distanţă. Tomografia axială
computerizată prin secţiunile seriate prin colul tumoral permite evaluarea extensiei tumorale.
Puncţia biopsică
Poate scoate din tumoră celule canceroase, dar este o metodă nesigură, astfel incat cel mai
indicat este examenul histopatologic extemporaneu.
Biopsia şi examenul histopatologic este singura metodă capabilă să stabilească cu exactitate
natura tumorii; dovada histologică a malignităţii este deosebit de necesară in adoptarea atitudinii
terapeutice.

Procesul de îngrijire reprezintă un procedeu de analiză şi rezolvare în îngrijire, orientat spre

nevoile şi problemele specifice ale pacientului. El este compus din mai multe capitole care se
succed logic. Se descriu 4 comportamente principale:
a) identificarea pacientului;
b) planificarea îngrijirilor, stabilirea obiectivelor şi a măsurilor;
c) realizarea îngrijirilor planificate;
d) evaluarea măsurilor aplicate.
Culegerea sistematică a datelor despre starea de sănătate a pacientei.
Aceste date se analizează şi stabilesc nevoile şi problemele pacientei. Această etapă se
compune din: culegerea datelor şi stabilirea problemelor.
 Culegerea datelor – de culegerea depinde calitatea procesului de îngrijire. La datele
obţinute la primirea pacientului vom adăuga şi cele aflate pe parcurs: starea fizică a
pacientului, starea psihică, starea emoţională şi socială, obiceiuri, dorinţe mai ales în
legătură cu activităţile vieţii zilnice, ce ştie pacientul şi aparţinătorii despre boală, ce
speră pacientul. Cum se obţin aceste date? Prin observarea pacientei, declaraţia ei,
informaţiile primite de la aparţinători, conversaţii, informaţiile primite de către medic (de
 la rezultatele investigaţiilor examinărilor). Datele obişnuite se pot împărţi în: date
obiective (ce se pot vedea şi măsura) şi date subiective (cele spuse de pacient).
 Stabilirea problemelor – vorbim de o problemă atunci când pacientul pierde parţial sau
total independenţa în unul din domeniile vieţii.
 Punctul de plecare al planificării îngrijirilor este starea prezentă a pacientului şi se
referă la acea stare pe care o dorim să o obţinem. Planul se compune din două elemente:
 stabilirea obiectivelor (rezultate aşteptate);
 alegerea măsurilor.
 Stabilirea obiectivelor: rezultatele aşteptate reprezintă situaţia faţă de care se va evalua
succesul sau insuccesul îngrijirilor. La fiecare problemă se pot stabili unul sau mai multe
obiective care trebuie să fie formulate dar centrate spre pacient, să ţină cont de dorinţele
şi reacţiile pacientului. La externarea pacientului se va scrie pe scurt un raport despre
starea bolnavului privind realizarea măsurilor.
 Alegerea măsurilor: prescripţiile de îngrijire se fac de cadrele sanitare cu diplomă şi au ca
scop rezolvarea unei probleme în termenul stabilit. În această fază este de mare
importanţă interacţiunea dintre pacient şi asistenta planificatoare pentru a câştiga
participarea activă a pacientului la propria îngrijire.
 Realizarea îngrijirilor planificate: depinde de starea generală a pacientului şi de urgenţa
cu care trebuie să acţionăm. Din punct de vedere al componenţei deosebim prescripţiile
de îngrijire:
a. a asistentului medical şi executate de el;
b. a medicului şi executate de asistentul medical;
c. decizii luate în comun şi executate de asistentul medical.
Evaluarea măsurilor: se face cantitativ şi calitativ. Procesul de evaluare are 4 etape
componente:
 alegerea unui criteriu de măsurare în legătură cu obiectivele dorite;
 aprecierea rezultatelor în raport cu obiectivele propuse;
 modificarea planului de îngrijire dacă este nevoie;
 culegerea informaţiilor necesare prin observare sau conversaţie.

Evidenţierea rolului asistentei medicale în investigarea

specifică a femeii cu cancer de col uterin