Există două tipuri de conflict, ambele cu efecte puternice asupra personajelor.

Un
prim conflict, cel interior, se prefigurează la începutul romanului și este marcat de
neliniștea Vitoriei, care nu înțelege absența prelungită a lui Nechifor Lipan și nu
știe ce soluție să adopte. De aceea, oscilează între mai multe posibilități: fie
întârzie la vreo petrecere, bucuros de bunul mers al afacerilor, fie s-a oprit la „o
femeie cu ochi verzi” (situație sugerată de vrăjitoarea satului, Maranda, respinsă
însă de instinctul Vitoriei), fie i s-a întâmplat o nenorocire. Deși primele supoziții
sunt greu de crezut, Vitoria care își cunoaște foarte bine bărbatul, le preferă în
schimbul unei alternative sumbre, pe care începe să o bănuiască, dar pe care
încearcă să o alunge, fiind un adevăr prea greu de suportat. Acest conflict
încetează în momentul în care femeia acceptă nefirescul atitudinii soțului ei și
conștientizează că numai moartea l-ar fi putut opri să se întoarcă acasă după atâta
timp. Un rol important îl are visul premonitoriu in care Nechifor trecea călare o apă
neagră, îndreptându-se către asfințit. Al doilea tip de conflict este cel exterior și
se manifestă între Vitoria și asasinii soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Ca un
veritabil detectiv, aceasta reface pas cu pas scenariul uciderii lui Lipan și îi
identifică pe cei doi răufăcători. În absența oricărei dovezi concrete care să-i
confirme intuițiile, ea creează o stare de tensiune crescândă asupra celor bănuiți.
Pune întrebări incomode și dă replici pline de subînțelesuri, care îi surprind și îi
debusolează pe cei doi. Punctul de maximă intensitate al acestui conflict îl
constituie scena demascării lor, când asasinii cedează presiunii la care fuseseră
supuși, mărturisind singuri crima comisă.

Romanul este structurat în șaisprezece capitole, cu o acțiune desfășurată

cronologic, urmărind momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele
pot fi grupate în trei părţi: I. constatarea absenței şi pregătirile de drum; II.
căutarea soțului dispărut; III. găsirea celui căutat, înmormântarea şi pedepsirea
făptașilor.
Prima parte ( capitolele I-VI) cuprinde frământările Vitoriei în așteptarea soțului şi
pregătirile de drum. Vitoria ţine post negru douăsprezece vineri, se închină la
icoana Sf. Ana de la mănăstirea Bistrița, anunță autoritățile dispariția soțului, vinde
unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasă la mănăstirea
Văratec, iar lui Gheorghiță îi încredințează un baltag sfințit.
Partea a doua (capitolele al VII-lea, al XIII-lea) conține desfășurarea acțiunii şi
prezintă drumul Vitoriei şi al fiului ei, Gheorghiță. Pune întrebări din han în han, din
localitate în localitate şi află că între Suha şi Sabasa s-a petrecut omorul, la Borca
dă peste un botez, iar la Cruci peste o nuntă, a căror ordine sugerează Vitoriei
înmormântarea din final. Cu ajutorul câinelui Lupu, munteanca descoperă rămăşiţele
lui Lipan.
Partea a III-a (capitolele al XIV-lea, al XVI-lea) prezintă sfârşitul drumului :
ancheta poliţiei, înmormântarea, parastasul lui Nechifor Lipan şi pedepsirea
ucigaşilor. Coborârea în râpă şi veghea nocturnă a mortului sunt probe de
maturizare pentru Gheorghită, încheiată cu înfăptuirea actului de dreptate la
parastas. Punctul culminant este scena de la parastas, în care Vitoria povesteşte cu
fidelitate scena crimei, surprinzându-i şi pe ucigaşii Ilie Cuțui şi Calistrat Bogza.
Primul îşi recunoaşte vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu
baltagul tatălui său şi este sfâşiat de câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate. În
deznodământ, ucigaşul Bogza îi cere iertare Vitoriei şi-şi recunoaşte fapta.

Incipitul deschide romanul pe un ton sacru, preluând parcă misiunea de a continua

textul biblic al genezei și de a dezvălui întâmplările care au urmat de la crearea
lumii, pe plaiurile dimprejurul nostru. Textul debutează în prolog, cu o parabolă
cosmogonică având rolul de a motiva comportamentul muntenilor. Pentru că au
întârziat la întâlnirea cu Dumnezeu, muntenii au fost dăruiți cu o viață aspră și grea,
dar au primit generozitatea, iubirea de viață și un caracter ferm. În literatura
română povestirea legendară care deschide romanul este o construcție în abis.
Finalul romanului, închis interpretărilor, prezintă ritualul integrării cosmice a
personajului Nechifor și reluarea ritmurilor firești ale existenței. Romanul se
încheie cu un epilog în care Vitoria vorbește despre continuitatea vieții după
aceleași tradiții, dar cu o altă generație. Ea revine acasă găsind puterea de a-și
continua viața alături de copiii ei. Se poate observa că finalul intră in raport de
simetrie cu incipitul, prin destinul exponentului exemplar al oamenilor de la munte,
protagonista Vitoria.

Personajele romanului înfăţişează tipologii umane, reprezentative pentru lumea

satului de la munte, la începutul secolului al XX-lea. Vitoria Lipan este personajul
principal, femeia voluntară, hotărâtă să facă dreptate şi aparţine lumii arhaice,
patriarhale. Gheorghiță este fiul Vitoriei şi al lui Nechifor, reprezintă generaţia
tânără, care trebuie să ia locul tatălui dispărut. Nechifor este personajul absent, el
simbolizează destinul muritor al oamenilor. Personaje episodice: moş Pricop,
părintele Dănilă, Minodora şi baba Maranda, dar şi personajul colectiv, muntenii,
care este portretizat încă de la început în legenda pe care obişnuia să o spună Lipan
la cumetrii, dar şi pe la nunţi.