Reglarea secreției de

insulină
A U TO R I :
•P U R C A R U F L AV I U S - C R I S T I A N
•R A D U R Ă Z VA N - A N D R E I

C O O R D O N ATO R :
•P R O F. U N I V. D R . I O A N A A N C A B Ă D Ă R Ă U
 Cuprins

 Mecanisme de reglare
 Stimulatori ai secreției
 Inhibitori ai secreției
 Mecanisme de reglare
 Reglarea se realizează în mare măsură prin down-regulation, sub
acțiunea insulinei, dar și altor hormoni, efortului fizic, alimentelor,
altor factori.
 Insulina se leagă de subunitatea α (situată extracelular), iar
subunitatea β (situată intracelular) are activitate tirozin-kinazică; are
loc apoi autofosforilarea subunității β care are ca acțiune fosforilarea
unor proteine citoplasmatice și defosforilarea altora (reziduuri de
serină și treonină)
 Secreția de insulină este ondulantă, permanent adaptată nevoilor
organismului. Pe fondul acestei secreții pulsatile apar vârfuri de
secreție, determinate în principal de hiperglicemie, dar și de alți
factori.
Stimulatori ai secreției de insulină
 Hiperglicemia
 Prezența unor aminoacizi: Arg, Lys, Leu
 Nivel crescut al acetoacetatului
 Stimularea vagală
 Stimularea sistemului nervos vegetativ simpatic prin actțunea asupra
receptorilor β2
 Glucagonul
 Secretina
 Colecistokinina
 Gastrina
 GIP (polipeptidul gastro-intestinal)
 GLP (glucagon-like polypeptide)
 Inhibitori ai secreției de insulină

 Hipoglicemia
 Stimularea sistemului nervos simpatic prin acțiunea asupra receptorilor α2
 Medicamente β blocante
 Depleția de ioni de K
 Galanina
 Somatostatina
 Glicemia

 Este principalul factor reglator al secreției de insulină

 În mod normal, aceasta are o valoare cuprinsă între 80-110 mg/dl
 Hiperglicemia este un puternic inhibitor, ea acționând în 2 etape:
1. O primă etapă, rapidă, în care se produce o creștere a nivelului
plasmatic al insulinei în urma eliberării acesteia în stare preformată din
celulele β pancreatice
2. O a doua etapă, tardivă, în care nivelul plasmatic al insulinei crește ca
urmare a sintezei de novo
 Hiperglicemia

 Când valoarea glucozei sangvine rămâne cuprinsă în intervalul

80-110 mg/dl, ritmul secreției de insulină este minim.
 Dacă însă concentrația glucozei sangvine crește brusc la un
nivel de 2-3 peste normal și se menține la acest nivel crescut,
secreția de insulină crește marcat în cele 2 etape descrise
anterior.
 I. Concentrația plasmatică de insulină crește de aproape 10 ori în primele
3-5 minute. Aceasta rezultă din eliberarea insulinei preformate existente în
celulele β. Totuși ritmul inițial nu se menține crescut, iar concentrația de
insulină scade la aproape jumătate din pulsația inițială.
II. După aproape 15 minute, secreția de insulină crește a doua oară și
atinge un nou platou în 2-3 ore. De data aceasta există un ritm de secreție
chiar mai mare ca în etapa I. În plus, acum se activează mecanismul
enzimatic ce sintetizează insulină nouă.
 Niveluri crescute ale unor aminoacizi

 Prezența unor aminoacizi are efect de stimulare a secreției de insulină, cei

mai puternici fiind Arg, Lys și Leu.
 Acest mecanism pare a fi un răspuns cu scop precis, având în vedere că
insulina stimulează transportul de aminoacizi și favorizează formarea
intracelulară de proteine.
 Așadar, insulina este necesară pentru utilizarea adecvată a aminoacizilor în
exces în același mod în care ea este importantă pentru utilizarea glucidelor.
 GIP (gastric inhibitory polypeptide)
 Eliberat de mucoasa duodenală și jejunală la ingestia de glucoză
 Se explică de ce glucoza administrată oral induce secreție de insulină mai
puternic decât glucoza administrată intravenos.
 Sistemul nervos simpatic

 Există două clase mari de receptori adrenergici: α și β. Ambii se împart la

rândul lor în receptori α1, α2 și β1, β2, deoarece unele medicamente au
efecte numai asupra unora dintre ele.
 Noradrenalina acționează mai ales asupra receptorilor α, iar adrenalina
excită aproximativ egal ambele tipuri de receptori.
 Receptorii de tip α2 acționează cuplați cu Gi, care inactivează adenilat
ciclaza, scăzând AMPc.
 Receptorii β2 funcționează cuplați cu proteina Gs, iar prin intermediul
adenilat ciclazei cresc AMPc.
 Sistemul nervos simpatic

 Multe din efectele metabolice ale

insulinei sunt antagonice cu cele
promovate de AMPc. Insulina scade
conținutul intracelular de AMPc prin
inhibarea adenilat ciclazei sau
stimularea unei fosfodiesteraze,
crescând GMPc.
 Așadar se explică de ce receptorii α2,
care scad AMPc (același efect ce îl
produce și insulina) acționează ca
inhibitori ai secreției de insulină. În
schimb, receptorii β2, care cresc AMPc,
au efect de stimulare a sintezei de
insulină.
 Stimularea nervului vag
 Insulele Langerhans de la nivelul pancreasului endocrin sunt inervate de
fibre ale nervului vag, care ajung la toate segmentele pancreatice.
 Aceste fibre parasimpatice prin eliberarea de acetilcolină au efect
excitosecretor, stimulând secreția de insulină.

Somatostatina
 Secretată de celulele D pancreatice și are acțiune paracrină, inhibând
secreția de insulină și glucagon a celulelor vecine
 Scade motilitatea stomacului, duodenului și a vezicii biliare
 Scade absorbția la nivelul tractului gastrointestinal
 Bibliografie
 Fiziologie,Note de curs, Ed a II-a , Prof. Univ.
Dr. Ioana Anca Bădărău
 Medical Physiology, Walter F. Boron, Emile L.
Boulpaep
 Fiziologia umană și mecanismele bolilor,
Arthur C. Guyton
 Biochimie medicală, Valeriu Atanasiu