Diagnosticul demenței

Dr. Jeler Elena Corina

Demența
Secolul 21 - Epoca bolilor neurodegenerative

Demența este a 7-a cauză de mortalitate la nivel mondial.

Demența este principala cauză a dependenței și a handicapului.
La nivel mondial există aproximativ 50 milioane de persoane
diagnosticate cu demență.
În Europa demența afectează în prezent aproximativ 10
milioane de persoane. Prevalența acesteia se așteaptă să se
dubleze până în 2030.
Prevalența crește odată cu înaintarea în vârstă
- 65 - 69 ani 1,4 - 1,6%
- Peste 85 ani 16 - 25%
80% din pacienții cu demență sunt nediagnosticați.
Demența
Cuvântul demență înseamnă
nebun - delirare în limba latină

Demenţa - sindrom de deteriorare

cognitivă globală
Declin față de nivelul anterior de
funcționare
Asociază o gamă largă de simptome
psihice, psihologice si comportamentale.
Funcţiile cognitive afectate în mod obişnuit
în demență sunt: memoria, capacitatea de
invățare, atenția, orientarea, calculul,
limbajul, gândirea și judecata.
 Dificultate în
îndeplinirea
Tulburări de memorie sarcinilor uzuale
Tulburări de limbaj

Dezorientare în Scăderea capacității

timp și spațiu de judecată

Rătăcirea lucrurilor,
Probleme în poziționarea lor
monitorizarea incorectă
acțiunilor

Modificări ale Dezorientare Izolare socială și

dispoziției și temporo-spațială scăderea
comportamentului adaptabilității la
muncă
 Clasificarea demențelor
Demenţele reprezintă un grup heterogen de afecţiuni neurologice
sau sistemice cu afectarea sistemului nervos central

Clasificare demențe

- demența de tip Alzheimer (cea mai frecventă)

- demența vasculară

- demența din alfa - sinucleinopatii (demențele cu corpi Lewy

şi demența asociată bolii Parkinson) şi formele mixte (de
exemplu boala Alzheimer asociată cu boală cerebro -
vasculară sau boală Alzheimer asociată cu demență cu corpi
Lewy).

- alte forme de demenţă (alte boli neurodegenerative care

asociază demenţă, boli inflamatorii/infecțioase, boli
metabolice, boli neoplazice) (sub 10% din numărul cazurilor
de demență)
 Diagnosticul demenței
1. a. Afectarea memoriei (scăderea capacităţii de a învăţa informaţii noi sau de a evoca
informaţii învăţate anterior) şi
b. Cel puţin una dintre următoarele:
i. Afazie
ii. Apraxie
iii. Agnozie
iv.Perturbarea funcționării executive (planificare, organizare, secvențializare,
abstractizare).

2. Deficitele cognitive menţionate mai sus reprezintă un declin faţă de nivelul anterior de funcționare şi
cauzează, fiecare, afectarea semnificativă a funcționării sociale sau ocupaționale

3. Deficitele cognitive menţionate mai sus nu apar exclusiv în cursul unui episod de delirium.

4. Criterii de diagnostic specifice se adaugă pentru stabilirea diferitelor etiologii ale demenței.

5. Afectarea memoriei trebuie obligatoriu să fie prezentă, însă uneori poate să nu fie simptomul
predominant.

6. Trebuie efectuat diagnosticul diferențial cu deliriumul şi cu orice alt tip de tulburare confuzională
 Istoricul şi anamneza

Discuţia cu familia acestuia sau cu alte persoane apropiate pacientului

Examenul clinic general

Examenul neurologic
Examenul psihiatric

Examenul psihologic

Investigaţiile neuroimagistice

EEG

Mijloacele de Biopsie cerebrală

Analize de laborator
diagnostic
ale demenței
Examenul lichidului cefalorahidian

Test Grober-Buscke, Figura Rey, testul ceasului, MMSE, ADL, IADL, fluența verbală, testul
celor cinci cuvinte, scara depresiei Yessavage, fluența verbală pe litere și pe grup
semantic, testul Zarit, scorul Hachinski

Teste genetice

Teste toxicologice

Teste imunologice
Demența Alzheimer

Boala Alzheimer a fost descrisă pentru prima oară de psihiatrul

german Alois Alzheimer (1864-1915). Acesta a examinat, la 25
noiembrie 1901, o pacientă, în vârstă de 51 de ani, internată în
„Spitalul pentru bolnavi psihic şi epileptici“ din Frankfurt, pentru
tulburări cognitive progresive, halucinaţii, idei delirante şi
degradare a personalităţii sociale.

A fost numită : „Boală a uitării“

 Demența Alzheimer

Demența Alzheimer
Cu debut precoce sub 65 ani
Cu debut tardiv peste 65 ani
Prevalența crește cu înaintarea în vârstă
Sub 65 ani Bărbați 0,6%
Femei 0,8%
Peste 85 ani Bărbați 11%
Femei 14 %
Peste 90 ani Bărbați 21%
Femei 25%
Peste 95 ani Bărbați 36%
Femei 41%
 Criteriile NINCDS-ADRDA pentru
diagnosticul de boală Alzheimer probabilă
1. Demenţă diagnosticată prin examen clinic şi documentată
prin teste specifice şi confirmată prin examen neuropsihologic
2. Deficite în două sau mai multe arii cognitive
3. Caracterul progresiv al afectării memoriei şi altor funcții
cognitive
4. Starea de conştiență nealterată
5. Debut între 40 şi 90 de ani, de obicei după vârsta de 65 de
ani
6. Absența bolilor sistemice sau altor boli neuropsihiatrice
responsabile pentru deficitele cognitive.
În criteriile de diagnostic Alzheimer se specifică
dacă pacientul prezintă și tulburări de comportament
(vagabondaj, agitație)
 Criteriile NINCDS-ADRDA pentru
diagnosticul de boală Alzheimer probabilă

Diagnosticul de boală Alzheimer probabilă este susţinut

de:
1. Deterioarea progresivă a funcţiilor cognitive şi anume a limbajului (afazie), a
executării secvențiale a actelor motorii (apraxie), a percepţiilor şi interpretării acestora
(agnozie);
2. Afectarea activităţilor zilnice şi apariţia tulburărilor de comportament;
3. Istoric familial de demență, mai ales confirmat neuropatologic;
4. Teste de laborator după cum urmează:
a. Examen LCR normal
b. Traseu EEG normal sau cu modificări nespecifice (procent crescut de unde lente)
c. Atrofie cerebrală progresivă observată prin examinări de imagerie cerebrală repetate.

5. Depresie, insomnie, incontinența sfincteriană, idei delirante, halucinații, tulburări

sexuale, pierdere ponderală
6. Hipertonie, mioclonus, tulburare de mers - în fazele avansate ale bolii
Criteriile NINDS-AIRENS pentru diagnosticul de
demenţă vasculară probabilă

Demență
Boală cerebrovasculară,
O relaţie de cauză - efect

În criteriile diagnosticării demenței vasculare se

specifică dacă pacientul prezintă delir, idei
delirante, dispoziție depresivă sau necomplicat
(fără niciun element menționat mai sus).
Trebuie menționat dacă pacientul prezintă și
tulburare de comportament semnificativă clinic
(vagabondaj)
Caracteristici care susţin diagnosticul de demenţă
vasculară probabilă:
a. Apariţia precoce a tulburărilor de mers.
b. Istoric de afectare a stabilității şi posturii, cu apariția căderilor
frecvente, neprovocate;
c. Tulburări micționale, cu necesitatea imperioasă de a urina,
polakiurie şi alte simptome neexplicate de o afecţiune urologică;
d. Sindrom pseudobulbar;
e. Modificări ale structurii de personalitate şi ale afectului, abulie,
depresie, incontinență emoţională şi alte deficite de tip subcortical,
inclusiv retard psihomotor şi sindrom disexecutiv.
 Criteriile McKeith revizuite pentru diagnosticul
de demenţă cu corpi Lewy probabilă

Criteriul esențial:
a. Demența definită ca un declin cognitiv progresiv suficient de important pentru a
interfera cu activitatea socială sau cu ocupația obişnuită.
b. Afectarea proeminentă sau persistentă a memoriei poate să nu apară neapărat în
fazele iniţiale ale bolii,dar devine evidentă odată cu progresia acesteia.
c. Deficit de atenţie, de funcţie executivă, de integrare vizual-spaţială pot fi
proeminente.

Manifestări clinice esenţiale (două dintre următoarele manifestări

clinice sunt obligatorii pentru diagnosticul de demenţă cu corpi Lewy probabilă,
unul pentru diagnosticul de demenţă cu corpi Lewy posibilă):
a. Tulburare cognitivă fluctuantă cu variaţii pronunţate ale atenţiei şi ale nivelului stării
de conştienţă;
b. Halucinaţii vizuale recurente bine formate şi detaliate;
c. Semne clinice spontane de parkinsonism.
Criteriile McKeith revizuite pentru diagnosticul
de demenţă cu corpi Lewy probabilă

Manifestări clinice sugestive

a. Tulburare de comportament a somnului REM (RBD);
b. Sensibilitate severă la neuroleptice
c. Semnal redus al transportorului de dopamină la nivelul ganglionilor bazali
evidenţiat prin SPECT sau PET.

Manifestări clinice care sprijină diagnosticul

a. Căderi repetate şi sincope
b. Pierderi ale stării de conştienţă tranzitorii, neexplicate
c. Disfuncţie autonomă severă, de ex. hipotensiune ortostatică, incontinență urinară
d. Halucinații de alte tipuri decât vizuale
e. Delir sistematizat
f. Depresie
g. Relativă prezervare a structurilor de la nivelul lobului temporal medial (examen
IRM sau CT)
h. Unde lente proeminente pe EEG, cu unde ascuţite tranzitorii temporale.
Criteriile McKeith revizuite pentru diagnosticul
de demenţă cu corpi Lewy probabilă
Secvența temporală a simptomelor

Demenţa cu corpi Lewy trebuie diagnosticată atunci când demenţa

apare înaintea parkinsonismului sau simultan cu acesta (dacă
parkinsonismul este prezent).
Termenul de demenţă asociată bolii Parkinson trebuie folosit pentru a
descrie demenţa care apare în contextul unei boli Parkinson
cunoscute.
Se continuă recomandarea regulii de maxim 1 an între debutul
parkinsonismului şi debutul demenţei (în cazul demenţei cu corpi
Lewy).
În studiile clinico-patologice sau clinice, ambele fenotipuri clinice pot fi
considerate împreună în categorii cum sunt boala cu corpi Lewy sau α-
sinucleinopatii.
 Criteriile grupurilor pentru diagnosticul de
demenţă fronto-temporală probabilă
Tulburarea de comportament
Debut insidios și progresie lentă;
Pierdere precoce în evoluţie a respectului de sine (neglijarea igienei personale, etc.);
Pierdere precoce în evoluţie a comportamentului normal în societate (pierderea tactului social, infracțiuni, precum furtul din magazine, etc.);
Semne precoce de dezinhibiție (impulsuri sexuale neinhibate, comportament violent, glume nepotrivite, etc.);
Rigiditate mentală, inflexibilitate;
Hiperoralitate (modificări de dietă, consum excesiv de alimente, manii alimentare, fumat sau consum de alcool excesive, explorare orală a obiectelor,
etc.);
Comportament stereotip și perseverent (plimbare excesivă, gesturi manieriste repetate ca bătăi din palme, cântat, dansat, preocupare excesivă şi rituală
pentru îmbrăcat, tezaurizare a diferitelor obiecte, folosire a toaletei, etc.);
Comportament de utilizare (explorare excesivă şi continuă a obiectelor din mediul înconjurător);
Tulburare de atenţie, impulsivitate;
Lipsa criticii acțiunilor proprii, lipsa conștientizării bolii.

Tulburarea afectivă
depresie, anxietate, sentimentalism exagerat, idei fixe şi suicidare, delir (precoce şi trecătoare)
ipohondrie, preocupări somatice bizare (precoce şi trecătoare);
indiferenţă emoţională, apatie, lipsa empatiei şi simpatiei;
amimie (lipsă de spontaneitate, inerţie

Tulburarea de limbaj
reducere progresivă a limbajului spontan şi a vocabularului („economie” în exprimare, lipsă de spontaneitate);
stereotipii verbale (repetarea unui repertoriu modest de cuvinte, fraze sau locuţiuni);
ecolalie cu perseverare;
mutism (în stadiul tardiv).

Orientarea spaţială şi praxia sunt conservate

Criteriile grupurilor pentru diagnosticul de
demenţă fronto-temporală probabilă
Semne clinice la examenul neurologic
reflexe primitive (precoce);
incontinență (precoce);
akinezie, rigiditate, tremor (tardiv);
hipotensiune arterială cu valori oscilante.

Investigaţii paraclinice şi neuropsihologice

traseu electroencefalografic normal;
imagerie cerebrală (structurală şi funcțională) – modificări predominant la nivelul lobilor frontali şi temporali
alterarea testelor neuropsihologice „de lob frontal”, în lipsa amneziei, afaziei severe sau tulburării de percepţie spaţială.

Caracteristici care susţin diagnosticul de demenţă fronto-

temporală probabilă

 Debut înainte de 65 de ani;

 Istoric familial pentru o afecţiune similară la o rudă de gradul I;
 Pareze de nervi bulbari, deficit motor, amiotrofii, fasciculaţii (boală de
neuron motor).
Importanța diagnosticării
precoce a demenței
Demența este copleșitoare nu numai pentru persoanele care o au,
ci și pentru îngrijitorii și familiile acestora.
Există o lipsă de conștientizare și înțelegere a demenței în
majoritatea țărilor, ce conduce la stigmatizare, la bariere în calea
diagnosticului și îngrijirii pacienților
Implicarea tuturor țărilor în promovarea demenței ca o prioritate de
sănătate publică și asistență socială la nivel mondial.
Îmbunătățirea calității vieții persoanelor afectate de demență
Cercetarea factorilor de risc și eficiența noilor tratamente
 Diagnosticul timpuriu al demenței- eficiență maximă

Studiile au evidențiat rolul eficient al intervențiilor aplicate în stadiul timpuriu al demențelor

Intervențiile farmaceutice și psihoterapeutice în stadiul timpuriu cresc cogniția, încetinirea progresiei bolii,
independența pacienților, și implicit calitatea vieții acestora

Eficiența diagnosticării precoce a demențelor

Ajută atât pacienții, cât și aparținătorii în planificarea acțiunilor lor viitoare

Au acces precoce la intervenții practice, sfaturi, suport

Diagnosticul Studii de cercetare cu posibilă eficacitate clinică

precoce al Creșterea calității vieții pacienților

Sprijinul și consilierea aparținătorilor, îngrijitorilor și a pacienților

demențelor Întârzierea instituționalizării pacienților

Diagnosticul precoce al afecților poate reduce costurile financiare chiar și cu 10000 USD per pacient

Programe educaționale de bună practică medicală

Accesul la servicii de diagnostic și îngrijire încă din stadiul timpuriu al demenței

Intervenția eficientă a programelor de sănătate publică - creșterea activă a rolului medicului de familiei,
accesul facil la medicii specialiști, creșterea numărului de centre de diagnostic și îngrijire a pacienților cu
demență