CUPRINS

CUPRINS.....................................................................................................2
Introducere...................................................................................................3
Capitolul I....................................................................................................5
Abordări teoretico-metodologice privind mixul de marketing...............5
1.1. Mixul de marketing – concept şi conţinut...........................................5
1.2. Elementele mixului de marketing.......................................................9
1.2.1. Produsul...............................................................................................9
1.2.1.1. Clasificări ale produselor şi serviciilor...................................................10
1.2.1.2. Decizii în materie de produs şi serviciu..................................................12
1.2.2. Preţul..................................................................................................14
1.2.2.1. Elemente ce condiţionează politica de preţ............................................14
1.2.2.2. Metode generale de stabilire a preţurilor................................................17
1.2.3. Distribuţie (Plasament).......................................................................19
1.2.3.1. Lanţurile ofertei şi reţeaua de furnizare a valorii...................................19
1.2.3.2. Natura şi importanţa canalelor de marketing..........................................19
1.2.3.3. Comportamentul şi organizarea canalului..............................................21
1.2.3.4. Deciziile privind configuraţia canalului.................................................23
1.2.4. Promovarea........................................................................................24
1.2.4.1. Publicitatea.............................................................................................24
1.2.4.2. Promovarea.............................................................................................26
Capitolul II.................................................................................................28
Studiu aplicativ privind mixul de marketing la S.C. “HELVETICA
MILK” S.R.L.............................................................................................28
2.1. Prezentarea societăţii........................................................................28
2.2. Mixul de marketing în cadrul SC HELVETICA MILK SRL...........29
2.2.1. Produsul la SC HELVETICA MILK SRL.........................................29
2.2.2. Preţul stabilit de SC HELVETICA MILK SRL.................................33
2.2.4. Plasament (Distribuţie) SC HELVETICA MILK SRL......................35
2.2.3. Promovarea în cadrul SC HELVETICA MILK SRL.........................37
2.3. Analiza activităţii societăţii „HELVETICA MILK”........................38
Concluzii. Idei personale...........................................................................40
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................43
 INTRODUCERE

Marketingul este peste tot. În mod formal sau informal, oamenii şi organizaţiile
desfăşoară un mare număr de activităţi care s-ar putea numi „marketing". Marketingul
bine făcut a devenit din ce în ce mai mult o componentă vitală pentru succesul în
afaceri. Şi ne influenţează profund viaţa de zi cu zi. Marketingul este înglobat în tot
ceea ce facem: de la hainele cu care ne îmbrăcăm, la site-urile Web pe care intrăm şi la
reclamele pe care le vedem.
Marketingul bun nu este un accident, ci rezultatul unui efort atent de planificare
şi de execuţie. Practicile de marketing sunt în permanenţă perfecţionate şi reformate,
practic în toate sectoarele economiei, pentru a se spori şansele de succes. Excelenţa în
marketing rămâne însă rară şi dificil de realizat. Marketingul este atât o „artă", cât şi o
„ştiinţă" - există o tensiune constantă între latura formulată logic şi raţional a
marketingului şi cea intuitiv-creativă. Din cele ce urmează, veţi să înţelegeţi mai bine
marketingul şi să vă îmbunătăţiţi capacitatea de a lua deciziile de marketing potrivite.
Asociaţia Americană de Marketing oferă următoarea definiţie formală:
„Marketingul este o funcţie organizaţională şi un set de procese pentru crearea,
comunicarea şi furnizarea valorii destinate clienţilor şi pentru gestionarea relaţiilor cu
clienţii în moduri care să aducă beneficii atât organizaţiei, cât şi grupurilor cointeresate
în funcţionarea ei". Derularea judicioasă a proceselor de schimb necesită un volum
considerabil de muncă şi multă pricepere. Se poate spune că are loc o activitate de
management al marketingului atunci când cel puţin unul dintre participanţii la un
schimb potenţial se gândeşte la mijloacele de obţinere a răspunsului dorit din partea
celorlalţi participanţi.
Succesul financiar depinde adesea de abilitatea în marketing. Finanţele,
producţia, contabilitatea şi alte funcţii ale firmei nu vor conta, de fapt, prea mult, dacă
nu există suficientă cerere pentru acele produse şi servicii, astfel încât firma să poată
face un profit. Ca să existe o rubrică finală de profit, trebuie să apară mai întâi una de
încasări. Multe firme şi-au creat mai nou postul de director general de marketing, pentru
ca această funcţie să fie pe picior de egalitate cu alţi directori de rang înalt, cum ar fi
directorul general executiv sau directorul financiar. Firme din toate domeniile - de la
producătorii bunurilor de consum la societăţile de asigurări de sănătate şi de la
organizaţiile nonprofit la producătorii de bunuri industriale - emit comunicate de presă
prin care îşi trâmbiţează cele mai recente realizări de marketing care pot fi găsite şi pe
site-urile Web proprii. în presa de afaceri, nenumărate articole sunt dedicate strategiilor
şi tacticilor de marketing.
Dar în marketing te poţi păcăli foarte uşor şi, pentru multe firme, altădată
prospere, marketingul s-a dovedit „călcâiul lui Ahile". Companii mari şi bine cunoscute,
cum ar fi Sears, Levi's, General Motors, Kodak şi Xerox, s-au confruntat cu noi pârghii
de putere.
Marketingul se ocupă cu identificarea şi satisfacerea nevoilor umane şi a celor
sociale. Una dintre cele mai scurte definiţii ale marketingului sună aşa: „satisfacerea în
mod profitabil a nevoilor". Când eBay şi-a dat seama că oamenii nu reuşeau să
localizeze unele dintre lucrurile pe care şi le doreau cel mai mult şi a creat o casă de
clearing pentru licitaţii derulate online, sau când IKEA a remarcat că oamenii îşi doreau
mobilă bună la un preţ substanţial mai mic şi a creat mobilierul demontabil, aceste două
firme şi-au demonstrat abilitatea de marketing, transformând o nevoie particulară sau
socială într-o ocazie profitabilă de afaceri.
3
 Opţiunea strategică de marketing, concretizată în decizia echipei manageriale
exprimă a face ceea ce trebuie, dar pentru a face cel mai bine ceea ce trebuie este nevoie
şi de implementarea acesteia, adică de a face cum trebuie, pentru a îndeplini obiectivele
propuse.
Implementarea strategiei de marketing este un proces dificil, ce se realizează
printr-un complex de acţiuni practice, ce reflectă viziunea organizaţiei cu privire la
modalităţile concrete de atingere a obiectivelor stabilite, concentrată în noţiunea de mix
de marketing.
Concept esenţial al teoriei moderne a marketingului, mixul de marketing
reprezintă "ansamblul de instrumente tactice de marketing controlabile pe care firma le
combină cu scopul de a produce pe piaţa ţintă reacţia dorită” (Ph. Kotler…Principii de
marketing p. 134-135).
El reuneşte proprietăţile caracteristice ale organizaţiei, elementele pe care
aceasta le poate folosi pentru a influenţa cererea pentru produsul său în general,
vânzările în mod special, şi anume: produsul însuşi, nivelul preţului, activitatea
promoţională şi distribuţia sau plasarea produsului. Acest set de variabile controlabile
de către organizaţie, cunoscut şi sub numele de cei 4P are rolul de a detalia strategiile de
marketing şi de a influenţa piaţa în vederea asigurării eficienţei maxime.

4
 CAPITOLUL I

ABORDĂRI TEORETICO-METODOLOGICE PRIVIND

MIXUL DE MARKETING

1.1. MIXUL DE MARKETING – CONCEPT ŞI CONŢINUT

Mixul de marketing se referă la o anumită structură de eforturi de marketing, la

combinarea, proiectarea şi integrarea în diverse proporţii într-un program de marketing
a variabilelor controlabile în scopul dobândirii eficacităţii necesare realizării
obiectivelor organizaţiei într-o perioadă determinată.
Specialiştii apreciază că mixul de marketing este unul dintre cele mai vechi şi
mai utile concepte de marketing elegant prin simplitatea lui, atribuit lui Niel Borden (N.
Borden, The concept of Marketing-Mix, în Journal of Advertising Research, iunie 1964)
de la Harvard Business School, care recunoaşte că a împrumutat ideea de la un alt
profesor de la Harvard Business School James Cullinton. El identifică iniţial 12
elemente ale mixului de marketing prin care se acţionează asupra pieţii în mod coerent
şi unitar: produs, preţ, marcă, distribuţie, vânzare personală, publicitate plătită,
promovarea vânzărilor, ambalarea, modul de prezentare, servicii post-vânzare,
manipulare sau logistică şi cercetarea de marketing.
Dar Eugen McCarthy simplifică modelul la nivelul celor patru instrumente
esenţiale: produs, preţ, plasare, promovare, acceptate de toată lumea sub formula de
cei 4P (Product, Price, Place, Promotion), utilizate şi astăzi cu succes atât în teorie cât şi
în practică. În ultima vreme, numeroşi sunt cei care apreciază ca insuficientă
combinarea celor patru variabile şi fac diverse propuneri. Cei mai mulţi susţin să fie
luată în consideraţie populaţia pe care o socotesc ca element de bază şi cel mai complex
ingredient al amestecului şi cercetarea care determină atât natura ingredientelor cât şi
utilizarea celei mai potrivite reţete de amestec a elementelor mixului de marketing. Alţii
subliniază rolul personalului ca variabilă de importanţă esenţială care trebuie adăugată
celorlalte patru elemente clasice, întrucât în orice organizaţie calitatea şi motivaţia
personalului care lucrează acolo reprezintă raţiunea esenţială care face publicul să
dorească (sau nu) să apeleze la serviciile ei.
Cei 4P constituie variabilele cheie prin care organizaţia poate acţiona în vederea
obţinerii impactului maxim asupra pieţii şi consumatorului şi reflectă modul în care sunt
antrenate diferite componente ale resurselor de care dispune organizaţia pentru
obţinerea efectelor scontate.
Mixul de marketing ca rezultat al îmbinării (amestecării, combinării)
ingredientelor (componente ce intră ca accesorii în compunerea marketingului pentru a-i
conferi anumite calităţi şi trăsături), al dozării lor şi al resurselor de care acestea au
nevoie, oferă posibilitatea cunoaşterii variantei de răspuns a organizaţiei la cerinţele şi
exigenţele mediului. El nu poate fi un amestec stabil deoarece componentele sale ca şi
proporţiile în care se combină se află în continuă schimbare. În fapt mixul de marketing
se constituie în orice moment ca rezultantă a acţiunii unor factori de o complexitate şi
eterogenitate extremă, atât de natură endogenă cât şi de natură exogenă.

5
 Fig. 1.1. – Mixul de marketing

Mixul de marketing ca rezultat al îmbinării (amestecării, combinării)

ingredientelor (componente ce intră ca accesorii în compunerea marketingului pentru a-i
conferi anumite calităţi şi trăsături), al dozării lor şi al resurselor de care acestea au
nevoie, oferă posibilitatea cunoaşterii variantei de răspuns a organizaţiei la cerinţele şi
exigenţele mediului. El nu poate fi un amestec stabil deoarece componentele sale ca şi
proporţiile în care se combină se află în continuă schimbare. În fapt mixul de marketing
se constituie în orice moment ca rezultantă a acţiunii unor factori de o complexitate şi
eterogenitate extremă, atât de natură endogenă cât şi de natură exogenă.
Dintre forţele interne ce-şi pun amprenta asupra structurii mixului de marketing
şi a modificării acestuia, se remarcă: resursele tehnice, financiare, de marketing, precum
şi structura organizatorică, metodele şi calitatea conducerii. Esenţială este capacitatea
întreprinderii de a delimita rolul fiecărui factor şi maniera sa de acţiune pentru a-i
orienta spre atingerea scopului propus. Trebuie avut în vedere că forţele endogene sunt
potenţate de cele exogene, care sunt factori externi, pe care organizaţia nu-i poate
controla, dar pe unii îi poate influenţa prin acţiuni promoţionale de exemplu, preţul
pieţii mondiale, pentru a obţine o ajustare a acţiunilor de marketing.
Ei trebuie să fie cunoscuţi şi analizaţi pentru a evalua efectele probabile şi a găsi
modalităţile specifice, pentru ca aceştia să aibă influenţă pozitivă asupra activităţii
organizaţiei. Succesul organizaţiei depinde întotdeauna de confruntarea variabilelor
controlabile, care sunt componentele de bază ale mixului de marketing (cei 4P) cu
variabilele necontrolabile, care sunt factori externi dar foarte importanţi, care nu numai
că nu pot fi ignoraţi, dar trebuie studiaţi şi utilizaţi. Cei mai importanţi factori exogeni
sunt: cererea de consum şi comportamentul consumatorului, concurenţii, practicile
comerciale, conjunctura economică, forţele ambientale (mişcările ecologiste,
organizaţiile pentru protecţia consumatorului), evoluţia tehnologiei, legislaţia etc. La
rândul ei, fiecare componentă a mixului de marketing prin complexitatea problemelor
pe care le presupune formează “submix” de eforturi, denumită şi politică, ce reprezintă
un program amplu ce conţine numeroase variabile. În fapt, acest ansamblu de variabile

6
este şi mai complex dacă avem în vedere că modificarea fiecărui element se răsfrânge
asupra celorlalte componente, ca efect propagat.
Fiecare din elementele mixului de marketing se constituie într-o potenţială sursă
de avantaje competitive, dar circumstanţele de piaţă diferite pretind combinaţii diferite.
Teoretic, componentele mixului de marketing pot fi combinate într-un număr infinit, dar
în practică nu orice combinaţie are acest statut, ci doar aceea, care alcătuită în mod
conştient pe baza legăturilor funcţionale dintre obiectivele propuse şi mijloacele
folosite, conduce la obţinerea unei eficienţe maxime.
Ca urmare, constituirea mixului de marketing din fiecare perioadă nu este o
sarcină uşoară întrucât pe baza studierii clienţilor şi concurenţilor, se va alcătui
combinaţia sau mixul de activităţi care să asigure un echilibru între obiective şi
mijloace, un avantaj competitiv ce-i permite exploatarea la maximum a capacităţii
organizaţiei.
În conceperea mixului de marketing se au în vedere: natura şi numărul
variabilelor utilizate la un moment dat, modul de dozare a acestora pentru atingerea
scopului propus, relaţiile ce apar între organizaţie şi macromediu, reacţia întârziată a
acţiunilor de marketing, solicitările pieţii, posibilităţile organizaţiei etc. astfel încât să se
poată atinge obiectivul primar „de a furniza grupului ţintă de clienţii, atent selectat, un
motiv convingător pentru a cumpăra de la noi şi nu de la concurenţii noştri”. Evident, se
urmăreşte realizarea combinaţiei optime a celor „4P”, care este dependentă de viziunea
organizaţiei, vis-a-vis de poziţionarea ei faţă de rivali. De aceea elaborarea mixurilor de
marketing este o problemă de maximă importanţă. „A face mixuri de marketing
înseamnă a aloca resurse financiare şi a manipula combinaţiile de variabile explicative
ale vânzărilor, astfel încât efectul cules pe piaţă sub forma volumului vânzărilor sau a
profitului, să fie favorabil şi cât mai mare”1.
Procesul de elaborare a marketingului mix este un proces amplu ce se desfăşoară
pe mai multe etape: în două etape după părerea unora 2 sau în trei după părerea altora.
În prima etapă se identifică şi se aleg variabilele de marketing prin integrarea
informaţiilor privitoare la piaţă şi în concordanţă cu particularităţile strategiei şi ale
implementării mixului. În orice combinaţie, se impune prezenţa simultană a celor patru
variabile clasice, alături de care pot apare şi altele, dar nici una dintre cele patru nu
poate lipsi. Deşi prezenţa celor patru elemente este obligatorie, importanţa pe care o are
fiecare, diferă în funcţie de obiectul organizaţiei şi de maniera în care este manipulată în
raport cu scopul urmărit. De aceea, se elaborează mai multe variante, ţinând seama de
faptul, că mixul de marketing poate fi privit ca un vector cu patru dimensiuni (produs,
preţ, distribuţie, promovare), fiecare cunoscând o anumită dinamică.
În general, în jocul combinaţiilor trebuie să se includă toate variabilele care
exercită influenţă asupra obiectivului stabilit şi să se aleagă cel mai bun mix, adică cea
mai bună combinaţie posibilă la un moment dat. Alegerea optimului marketingului mix
presupune raportarea la criterii de evaluare, criterii impuse de obiectivele strategice şi
tacticile prin care se realizează acestea.
În elaborarea şi apoi alegerea mixului de marketing optim se apreciază de către
specialişti, că are mare importanţă: logica, imaginaţia, bunul simţ economic, dar şi
modelarea matematică.
Cel mai cunoscut este modelul lui Michel de Chollet (Le marketing-mix, Dunod,
Paris, 1976) care se bazează pe ecuaţia ce leagă obiectivele, mijloacele şi bugetul
necesar elaborării mixului de marketing. Acest model evidenţiază caracterul
experimental şi empiric al mixului de marketing, care este de fapt o revenire a
variabilelor endogene într-un program integrat de acţiune, reprezentat sub forma
vectorului: produs, preţ, distribuţie, promovare. El constă în alegerea mijloacelor,
1
S. Prutianu, C. Munteanu. C. Caluschi –“Inteligenţa. Marketing Plus” – Ed. Polirom 1998, p. 111
2
I. Petrescu, Gh. Seghete, P. Ştefănescu - “Bazele marketingului” – Bucureşti 1994, p. 218
7
evaluarea urmărilor aplicării acestora şi aprecierea gradului în care răspunsul pieţii şi
costurile preconizate se înscriu în limitele stabilite.
Experienţa practica din ultimele decenii, arată că între costurile de marketing şi
reacţia pieţii există relaţii de dependenţă, care trebuie cunoscute şi evaluate, deoarece
„costurile de marketing nu pot fi complet ignorate sau menţinute la nivel prea scăzut, la
care nu pot influenţa vânzările, dar totodată nu trebuie nici să depăşească anumite limite
peste care devin insuficiente”.
În a doua etapă se integrează în cele mai bune condiţii combinaţia de mix
considerată optimă pentru perioada respectivă, care se înscrie în programul de
marketing şi se aplică prin utilizarea unor practici operaţionale.
Pentru a obţine maximum de impact pe piaţă, ca urmare a mixului de marketing
ales, trebuie respectate anumite principii prin care se asigură nu numai buna dozare ci şi
coerenţa acţiunilor de marketing. Aceste principii sunt exprimate de P.L. Dubois şi A.
Jilbert sub forma a patru reguli:
asigurarea unei coerenţe bune între acţiunile de marketing şi mediul întreprinderii.
Nerespectarea acestei reguli conduce la erori ca: ignorarea dorinţelor consumatorilor, a
acţiunilor concurenţiale sau a legislaţiei;
asigurarea unei bune coerenţe între acţiunile întreprinderii şi potenţialul său uman,
tehnic, financiar, comercial, logistic;
asigurarea unui bun dozaj, a unei bune coerenţe a acţiunilor de marketing între ele;
asigurarea unei bune coerenţe, legături a acţiunilor de marketing în timp.
Aceste principii se pot aplica numai dacă se respectă condiţiile precise de
funcţionare a întreprinderilor şi anume:
• cunoaşterea suficientă a mediului;
• cunoaşterea suficientă a potenţialului întreprinderii;
• cunoaşterea tehnicilor de gestiune şi în plus a marketingului şi controlului de
gestiune;
• o structură organizatorică a întreprinderii care să permită directorului de
marketing să supervizeze şi să asigure coerenţa acţiunilor conduse de
colaboratorii interni şi externi ai întreprinderii.
Orice mix de marketing este soluţia eficientă pentru etapa în care a fost elaborat,
nu este deci o soluţie definitivă nici măcar pentru un timp îndelungat, este o soluţie
pentru o strategie, care odată modificată atrage după sine şi reformularea mixului, ce va
fi rezultatul modificării componentelor sale şi a diferitelor proporţii de îmbinare a
ingredientelor de marketing. Astfel, în funcţie de strategia de piaţă, de orizontul ei de
timp, de conjunctură se pot aplica mai multe mixuri succesive, mixuri specifice pentru
fiecare piaţă inclusiv sub aspect teritorial.
În a treia etapă a procesului de elaborare a mixului de marketing, are loc
evaluarea cantitativă şi calitativă a acestuia. Aceasta permite aprecierea măsurii în care
au fost realizate obiectivele strategice fixate, descoperirea disfuncţionalităţilor oferind şi
sugestii pentru o nouă combinare mai eficientă a ingredientelor mixului de marketing.
Calitatea mixului de marketing reflectă capacitatea decidenţilor de adaptare la
modificările mediului şi de previziune a acestora.
În practică, mixul de marketing joacă un rol esenţial, întrucât el crează pe de o
parte diferenţierea în percepţia consumatorului, iar pe de altă parte, creează
instrumentele specifice înfăptuirii obiectivelor strategice, ce se concretizează în cei
“4P”, care la rândul lor, fiecare în parte constituie un submix de marketing ce reprezintă
un joc de strategii şi combinaţii de variabile.
Submixul de produs se detaşează ca importanţă, deoarece el constituie suportul
celorlalte submixuri. Pentru întreprindere, esenţialul este să producă doar bunurile şi
serviciile care posedă caracteristicile dorite de grupul ţintă, atât sub aspectul trăsăturilor

8
sale tangibile (culoare, mărime, funcţionalitate etc.) cât şi al celor intangibile (transport,
servicii secundare, facilităţi post-desfacere). Politica de produs, pe baza studierii pieţii,
urmăreşte să asigure adaptarea ofertei la exigenţele cererii, prin produse care să
satisfacă trebuinţele consumatorului, dar în acelaşi timp să-i aducă profit.

1.2. ELEMENTELE MIXULUI DE MARKETING

1.2.1. Produsul
Un lector de DVD-uri, un automobil, o vacanţă în Costa Rica, o cafea, serviciile
de investiţii online şi recomandările medicului dumneavoastră de familie - toate acestea
sunt produse. În categoria produselor intră mult mai multe lucruri decât obiectele
tangibile. În accepţia cea mai generală, produsele includ obiecte fizice, servicii,
evenimente, persoane, locuri, organizaţii, idei şi combinaţii între toate aceste entităţi.
Produsul reprezintă orice lucru care poate fi oferit unei pieţe pentru a i se acorda
atenţie, a fi achiziţionat, utilizat sau consumat şi care ar putea satisface o dorinţă sau o
nevoie.
Serviciile sunt o formă de produs care constă din activităţi, folosinţe sau
satisfacţii oferite spre vânzare şi care sunt în esenţă intangibile şi nu au ca rezultat
dobândirea vreunui lucru.
Produsul este un element-cheie din oferta de marketing. Planificarea mixului de
marketing începe cu formularea unei oferte care să le aducă valoare clienţilor vizaţi şi să
le satisfacă nevoile. Această ofertă devine baza pe care firma îşi edifică relaţii
profitabile cu clienţii.
Oferta cu care vine o companie pe piaţă include adesea atât bunuri tangibile, cât
şi servicii. Fiecare componentă poate să fie o parte minoră sau majoră a ofertei totale.
La una din extreme, oferta poate să fie alcătuită doar dintr-un produs tangibil pur, cum
ar fi săpun, pastă de dinţi sau sare produsul nu este însoţit de nici un serviciu. La
cealaltă extremă se află serviciile pure, pentru care oferta este alcătuită aproape exclusiv
dintr-un serviciu. Exemple ar fi consultaţia făcută de un medic sau serviciile financiare.
între aceste două extreme, însă, se pot face multe combinaţii de bunuri cu servicii.
Astăzi, pe măsură ce bunurile şi serviciile devin în tot mai mare măsură greu
diferenţiabile, multe firme se îndreaptă spre un nou nivel în crearea valorii pentru
clienţii lor.
În scopul de a-şi diferenţia ofertele, au început să creeze şi să furnizeze
experienţe totale pentru client. în timp ce produsele sunt tangibile, iar serviciile sunt
intangibile, experienţele sunt memorabile. în timp ce produsele şi serviciile sunt
externe, experienţele sunt personale şi au loc în mintea consumatorului individual.
Firmele care oferă experienţe îşi dau seama că, în realitate, clienţii cumpără mult mai
mult decât simple produse şi servicii: ei cumpără ceea ce vor face acele oferte pentru ei.
Cei care concep produsele trebuie să se gândească la produse şi servicii pe trei
planuri sau niveluri (vezi figura 1.2.). Fiecare nivel adaugă mai multă valoare pentru
client. Nivelul elementar este avantajul de baza, care rezultă din întrebarea: Ce anume
cumpăra cu adevărat cumpărătorul? Când proiectează produse, specialiştii în
marketing trebuie să definească mai întâi avantajele sau serviciile fundamentale, de
natură să rezolve o problemă, pe care le caută consumatorii. O femeie care cumpără ruj
de buze cumpără mai mult decât „culoare pentru buze". Charles Revlon de la Revlon a
sesizat de timpuriu acest lucru: „în fabrică, facem produse; în magazin, vindem
speranţă." Charles Schwab face mai mult decât să vândă servicii financiare - promite să
împlinească „visele financiare" ale clienţilor.

9
 La al doilea nivel, cel care planifică produsul trebuie să transforme avantajul
fundamental într-un produs efectiv, adică să conceapă atribute caracteristice ale
produsului şi serviciului, un design, un nivel de calitate, un nume de marcă şi un
ambalaj. De exemplu, o cameră video portabilă Sony este un produs efectiv. Denumirea
sa, piesele componente, designul stilistic, caracteristicile, ambalajul şi alte atribute au
fost combinate atent pentru a furniza avantajul de bază: un mod comod, de înaltă
calitate, prin care se pot înregistra pe un suport material momente importante.
În sfârşit, cel care planifică produsul trebuie să conceapă un produs augmentat în
jurul avantajului de bază şi al celui efectiv, oferindu-i consumatorului servicii şi
avantaje suplimentare. Sony trebuie să ofere mai mult decât o videocameră - trebuie să-i
asigure consumatorului o soluţie completă la problemele de înregistrare a imaginilor.
Prin urmare, atunci când consumatorii cumpără o videocameră Sony, firma Sony şi
distribuitorii săi ar putea să le ofere cumpărătorilor şi o garanţie asupra pieselor
componente şi a manoperei, instrucţiuni privind modul de utilizare a camerei, servicii
prompte de reparaţii şi un număr de telefon netaxabil la care cumpărătorii să sune atunci
când au probleme sau întrebări.

Fig. 1.2. Cele trei niveluri ale produsului

1.2.1.1. Clasificări ale produselor şi serviciilor

Produsele şi serviciile se împart în două mari clase generale, definite după tipul
consumatorilor care le utilizează: produse de consum şi produse industriale,. în
accepţiunea cea mai largă, produsele includ şi celelalte entităţi care pot face obiectul
marketingului, cum ar fi: experienţe, organizaţii, persoane, locuri şi idei.
Produsele de consum
Sunt cele cumpărate de consumatorii finali pentru consumul lor personal. De
obicei, specialiştii în marketing clasifică mai departe aceste bunuri pe baza modului în
care procedează consumatorii atunci când le cumpără. Produsele de consum pot fi
produse de uz curent, produse de alegere (cumpărate prin alegere), produse de
specialitate şi produse fără căutare. Aceste produse se deosebesc între ele prin modul în
care le cumpără consumatorii şi, în consecinţă, prin modul în care sunt promovate şi
comercializate.
Produsele industriale
Sunt cele cumpărate pentru prelucrare mai departe sau pentru utilizare în cadrul
unei activităţi economice. Prin urmare, diferenţa dintre un produs de consum şi un
produs industrial se bazează pe scopul în care este cumpărat produsul. Dacă un
consumator cumpără o maşină de tuns gazonul ca s-o folosească pe lângă casă, maşina
de tuns gazonul este un produs de consum. Dacă acelaşi consumator cumpără aceeaşi
10
maşină de tuns gazonul ca s-o folosească în firma lui de servicii horticole, maşina de
tuns gazonul este un produs industrial.
În plus faţă de produsele tangibile şi servicii, specialiştii în marketing au început
în ultimii ani să dea o accepţie mai largă conceptului de „produs”, pentru a include aici
şi alte oferte de marketing: organizaţii, persoane, locuri şi idei.
De multe ori, organizaţiile desfăşoară activităţi care să „vândă” şi organizaţia ca
atare. Marketingul organizaţiilor cuprinde activităţile întreprinse pentru a crea, a
întreţine sau a schimba atitudinile şi comportamentul consumatorilor vizaţi faţă de o
organizaţie. Atât societăţile comerciale, cât şi organizaţiile non-profit practică
marketingul organizaţiilor. Societăţile comerciale sponsorizează campanii de relaţii
publice sau de promovare a imaginii corporative, pentru a-şi pune într-o lumină bună
imaginea proprie. Publicitatea de imagine corporativă este un instrument important cu
care companiile se promovează în faţa diverselor categorii de public. De exemplu,
Lucent difuzează reclame cu sloganul: „Noi facem lucrurile care fac să funcţioneze
comunicaţiile." IBM vrea să se consacre drept compania la care se apelează pentru
„soluţii de operaţiuni comerciale electronice". Iar General Electric „aduce lucruri bune
în viaţă." în mod similar, organizaţiile non-profit, cum ar fi biserici, colegii, fundaţii de
caritate, muzee şi companii de arte ale spectacolului, îşi promovează prin marketing
organizaţiile, pentru a strânge fonduri şi a-şi atrage membri sau clienţi.
Şi oamenii pot fi priviţi ca produse. Marketingul persoanelor cuprinde
activităţile întreprinse pentru a crea, a întreţine sau a schimba atitudinile sau
comportamentul publicului faţă de anumite persoane. Marketingul persoanelor este
practicat de oameni şi organizaţii de toate tipurile. Preşedinţii de ţară din ziua de azi
trebuie să-şi facă un marketing inteligent al propriei persoane, al partidelor pe care le
reprezintă şi al platformelor politice cu care candidează, pentru a obţine voturile
necesare şi susţinerea alegătorilor pentru programul politic propus. Artiştii şi sportivii
celebri folosesc marketingul pentru a-şi promova carierele şi a-şi îmbunătăţi impactul
public şi veniturile personale. Profesioniştii cu studii de specialitate, cum ar fi medicii,
avocaţii, contabilii şi arhitecţii, îşi fac marketing pentru a-şi consolida reputaţia şi a-şi
atrage clienţi. Societăţile comerciale, organizaţiile de caritate, cluburile sportive,
asociaţiile artistice, grupurile religioase şi alte organizaţii utilizează şi ele marketingul
persoanelor. Promovarea sau asocierea cu personalităţi binecunoscute le ajută adesea să-
şi atingă mai bine scopurile. Iată de ce peste o duzină de firme - printre care Nike,
Target, Buick, American Express, Disney şi Tideist - plătesc, luate împreună, peste 50
de milioane $ pe an pentru a-şi lega numele de cel al lui Tiger Woods, superstarul
jocului de golf.3
Marketingul locurilor cuprinde activităţile întreprinse pentru a crea, a întreţine
sau a schimba atitudinile sau comportamentul faţă de anumite locuri. Astfel, numeroase
oraşe, state, regiuni şi chiar ţări întregi se concurează pentru a atrage turişti, locuitori
noi, reuniuni organizate, sedii de firme şi unităţi de producţie. Statul Texas şi-a făcut
reclamă cu sloganul: „E ca-ntr-o altă ţară!" şi statul New York strigă: „Iubesc New
York-ul!"4 Statul Michigan declamă: „Lacuri minunate, zile minunate!" ca să-i atragă pe
turişti; „Lacuri minunate, slujbe minunate!" ca să-şi atragă rezidenţi; şi „Lacuri
minunate, locaţie minunată!" ca să atragă firme. Agenţia Irlandeză de Dezvoltare a
convins peste 1.200 de firme să-şi amplaseze unităţi de producţie pe teritoriul Irlandei.
în acelaşi timp, Consiliul Irlandez pentru Turism a construit un înfloritor sector al
turismului, făcându-şi publicitate cu sloganul: „Trăiţi o altfel de viaţă: prietenoasă,

3
Mark Hyman, „The Yin and Yang of the Tiger Effect”, Business Week, 16 octombrie, 2000, p. 110
4
Vezi site-urile web de turism ale acestor state, la: www.TravelTex.com, www.michigan.org,
www.iloveni.state.ny.us
11
frumoasă, relaxantă!", iar Consiliul Irlandez pentru Export a creat pieţe atractive pentru
exporturile irlandeze.5
Ideile pot şi ele să facă obiectul marketingului. într-un anumit sens, orice
marketing este marketingul unei idei - fie că e vorba de ideea generală de vă spăla pe
dinţi sau de ideea particulară că o anume pastă de dinţi „vă face să zâmbiţi în fiecare zi".
În cazul de faţă, însă, ne limităm la a ne referi doar la ideile sociale. Acest domeniu a
primit denumirea de marketing social, definit de Institutul de Marketing Social ca fiind
utilizarea conceptelor şi instrumentelor marketingului comercial în programe destinate
să influenţeze comportamentul indivizilor în aşa fel încât să-şi sporească binele propriu
şi pe cel al societăţii. Programele de acest tip includ campaniile de sănătate publică
împotriva fumatului, a alcoolismului, a abuzului de medicamente şi a obezităţii. Alte
eforturi de marketing social ar fi campaniile ecologiste de protejare a rezervaţiilor
naturale, de promovare a aerului curat şi de conservare a speciilor naturale. Iar altele
abordează probleme cum ar fi planificarea familială, drepturile omului şi egalitatea
rasială.

1.2.1.2. Decizii în materie de produs şi serviciu

Specialiştii în marketing iau decizii în privinţa produsului şi serviciilor la trei
niveluri:
A. decizii referitoare la produsul individual;
B. decizii referitoare la linia de produs;
C. decizii referitoare la mixul de produse.

A. Deciziile referitoare la produsul şi serviciul individual

În figura 1.3. sunt prezentate deciziile importante din procesul de realizare şi
marketing al produselor şi serviciilor individuale.

Fig. 1.3. Deciziile referitoare la produsul şi serviciul individual

Atribute ale produsului şi serviciului. Realizarea unui produs sau serviciu

presupune definirea avantajelor care le va oferi acesta. Avantajele respective sunt
comunicate şi furnizate de atributele produsului, de exemplu:
• Calitatea produsului
• Caracteristicile produsului
• Stilul si designul produsului

Crearea şi impunerea mărcii. Cea mai distinctivă competenţă a specialiştilor în

marketing profesionişti rămâne, probabil, capacitatea de a crea, de a întreţine, de a
proteja şi de a îmbunătăţi mărci ale produselor şi serviciilor pe care le comercializează.
O marcă este un nume, un termen, un semn, un simbol, un design sau o combinaţie între
toate aceste elemente, prin intermediul căreia se identifică producătorul sau vânzătorul
unui produs sau serviciu. Consumatorii văd în marcă un element important al
produsului, iar utilizarea unei mărci comerciale poate adăuga valoare unui produs. De
exemplu, majoritatea consumatorilor vor percepe un flacon de parfum White Linen ca
pe un produs scump şi de înaltă calitate. Acelaşi parfum, dar pus într-un flacon care nu

5
Philip Kotler, „Principiile Marketingului”, Ediţia a III-a, Editura Teora, 2005
12
poartă nici o marcă, este probabil să fie perceput ca fiind de calitate inferioară, chiar
dacă mirosul este exact acelaşi.
Ambalarea şi ambalajul. Ambalarea cuprinde conceperea şi producerea
recipientului sau învelişului în care se vinde un produs. Ambalajul poate să cuprindă
recipientul primar al produsului (tubul în care află pasta de dinţi Colgate Total, de
pildă); poate să cuprindă şi un ambalaj secundar, care se aruncă atunci când
consumatorul se pregăteşte să utilizeze produsul (cutiuţa de carton în care se află tubul
de Colgate); şi, în fine, poate să cuprindă un ambalaj de transport, necesar pentru
depozitarea, identificarea şi transportarea produsului (o cutie mare de carton ondulat cu
şase duzini de tuburi Colgate). Etichetarea, adică informaţiile care apar tipărite pe
ambalaj sau îl însoţesc, face şi ea parte din ambalare.
Etichetarea. Etichetele pot fi simple cartonaşe cu preţul ataşate la produs sau pot
fi sub forma unui element grafic complex şi elaborat, inclus în ambalaj. Etichetele
îndeplinesc mai multe funcţii. în varianta minimală, eticheta identifică produsul sau
marca - de pildă, numele Sunkist ştampilat pe portocale. Eticheta poate, de asemenea, să
descrie câteva lucruri despre produs: cine 1-a făcut, unde a fost făcut, când a fost făcut,
ce anume conţine, cum se poate folosi şi cum trebuie folosit în condiţii de siguranţă. în
fine, eticheta poate să promoveze produsul, prin aspectul atrăgător al elementelor sale
grafice.
Serviciile auxiliare produsului. Serviciile oferite clientului constituie un alt
element al strategiei produsului. Oferta cu care vine o companie pe piaţă include, de
obicei, şi unele servicii care pot să reprezinte o parte importantă sau aproape
neimportantă a ofertei totale. Primul pas în această direcţie este cercetarea periodică a
opiniei clienţilor pentru a vedea cât de apreciate sunt serviciile curente şi a obţine idei
de servicii viitoare.
B. Deciziile referitoare la linia de produse
Pe lângă deciziile referitoare la produse şi servicii individuale, strategia
produsului impune şi crearea unei linii de produse. O linie de produse este un grup de
produse care sunt strâns înrudite, deoarece funcţionează de o manieră similară, se vând
aceloraşi grupuri de clienţi, se desfac pe piaţă prin aceleaşi tipuri de magazine sau se
încadrează în anumite game de preţuri.
Cea mai importantă decizie este cea privind lungimea liniei de produse -
numărul de articole din cadrul liniei. Firma trebuie să-şi gestioneze cu mare atenţie
liniile de produse. Liniile de produse tind să se lungească în timp şi majoritatea firmelor
se vor vedea obligate, în cele din urmă, să-şi emondeze liniile prin eliminarea articolelor
inutile sau neprofitabile, pentru a putea spori profitabilitatea globală a liniei.
C. Deciziile referitoare la mixul de produse
O organizaţie cu mai multe linii de produse are un mix de produse. Un mix de
produse (sau un asortiment de produse) constă din toate liniile de produse şi articolele
pe care le oferă spre vânzare un anumit vânzător. Mixul de produse al companiei Avon
constă din patru mari linii de produse: produse cosmetice, produse de întreţinere a
sănătăţii, bijuterii şi accesorii, şi produse „înviorătoare" (cadouri, cărţi, muzică şi mici
decoraţiuni pentru locuinţă). Fiecare linie de produse constă din mai multe sublinii. De
exemplu, cosmeticele se împart în produse de machiaj, produse de îngrijire a pielii,
produse pentru baie şi de tratament cosmetic, parfumuri şi ape de toaletă şi produse
pentru protecţia pielii în aer liber. Fiecare linie şi fiecare sublinie au numeroase articole
individuale.
Mixul de produse al unei companii are patru dimensiuni importante: amploarea
sau lărgimea, lungimea, profunzimea şi omogenitatea. Amploarea mixului de produse se
referă la numărul de linii diferite de produse pe care le oferă compania.

13
 1.2.2. Preţul
Conform unui expert în domeniu, stabilirea preţurilor presupune „fructificarea
potenţialului dumneavoastră de profit". Dacă dezvoltarea, promovarea şi distribuţia
eficace a produselor sunt demersurile care seamănă sămânţa succesului firmei, atunci
stabilirea eficace a preţurilor este recolta. Firmele care creează valoare pentru client cu
celelalte activităţi ale mixului de marketing trebuie, pe de altă parte, să capteze o parte
din această valoare în preţurile pe care le percep. Şi totuşi, în ciuda importanţei pe care
o are, multe firme nu-şi gestionează judicios activitatea de stabilire a preţurilor.
În 1998, Jay Walker, fondatorul firmei, a lansat Priceline ca serviciu pe Internet
radical nou, având la bază un concept ingenios de simplu: să le ofere consumatorilor
posibilitatea de a-şi nominaliza propriile preţuri, după care să fluture ofertele de preţ în
faţa vânzătorilor şi să vadă „cine muşcă"! Tranzacţiile de acest fel, a raţionat Walker, ar
fi fost atât în beneficiul cumpărătorilor, cât şi în cel al vânzătorilor: primii obţineau
preţuri mai mici, iar ultimii îşi puteau transforma în profit stocurile excedentare. Deşi
simplu ca idee, acest „comerţ dirijat de cumpărători" reprezenta o turnură spectaculoasă
faţă de îndelungata tradiţie în materie de stabilire a preţurilor, conform căreia vânzătorii,
nu cumpărătorii, sunt cei ce determină preţurile. Şi totuşi, ideea a prins. Priceline a
devenit acum cel mai mare serviciu de comerţ pe Internet cu preţuri oferite de
cumpărători şi una dintre puţinele dot-com-uri profitabile.
În sensul cel mai restrâns, preţul este suma de bani percepută pentru un produs
sau un serviciu. în sens mai general, preţul este suma tuturor valorilor pe care
consumatorii le dau în schimbul avantajelor aduse de deţinerea sau utilizarea produsului
sau serviciului. Istoric vorbind, preţul a fost factorul cel mai important de influenţă în
alegerea făcută de cumpărător. Acest lucru este încă valabil în ţările mai sărace, în
cadrul grupurilor de populaţie mai nevoiaşe şi în cazul produselor nediferenţiate. De-a
lungul ultimelor decenii, însă, factorii care nu ţin de preţ au devenit mai importanţi în
comportamentul de alegere al cumpărătorului.
Pe aproape tot parcursul istoriei, preţurile s-au stabilit prin negociere între
cumpărători şi vânzători. Aplicarea unor politici ale preţului fix - stabilirea unui singur
preţ pentru toţi cumpărătorii - constituie o idee relativ modernă, care a apărut pe la
sfârşitul secolului XIX, o dată cu dezvoltarea comerţului cu amănuntul la scară mare.
Astăzi, cu doar o sută de ani mai târziu, Internetul promite să inverseze tendinţa preţului
fix şi să ne readucă într-o eră a stabilirii dinamice a preţurilor - perceperea unor preţuri
diferite în funcţie de clientul individual şi de situaţia de cumpărare. Internetul, reţelele
de calculatoare ale firmelor şi comunicaţiile fără fir îi conectează pe vânzători şi
cumpărători într-o măsură nemaiîntâlnită până acum. Diverse site-uri web permit
cumpărătorilor să compare rapid şi uşor produse şi preţuri. Site-urile de licitaţii online,
îi ajută pe cumpărători şi vânzători să negocieze uşor preţurile a mii de articole - de la
calculatoare recondiţionate la trenuleţe vechi din tinichea. Alate site-uri, chiar îi lasă pe
cumpărători să-şi stabilească singuri preţurile. În acelaşi timp, noile tehnologii le permit
vânzătorilor să adune date detaliate despre obiceiurile de cumpărare şi preferinţele
cumpărătorilor - ba chiar şi despre limitele între care îşi permit să cheltuiască - astfel
încât să-şi poată adapta în consecinţă produsele oferite şi preţurile practicate.

1.2.2.1. Elemente ce condiţionează politica de preţ

Factorii care influenţează stabilirea preţurilor includ
A. obiectivele de marketing ale firmei
B. strategia mixului de marketing
C. costurile
14
 Fig. 1.4. Factorii care influenţează deciziile de preţ
A. Obiectivele de marketing
Înainte de stabilirea unui preţ, firma trebuie să-şi aleagă strategia pentru
produsul în cauză. Dacă şi-a ales cu atenţie piaţa vizată şi poziţionarea, atunci strategia
mixului de marketing, inclusiv preţul, va fi destul de evidentă. Prin urmare, strategia de
stabilire a preţurilor este în mare măsură determinată de deciziile luate în privinţa
poziţionării pe piaţă.
În acelaşi timp, firma s-ar putea să urmărească şi alte obiective. Exemple de
obiective des întâlnite ar fi: supravieţuirea pe piaţă, maximizarea profitului curent,
poziţia de lider după criteriul cotei de piaţă şi poziţia de lider după criteriul calităţii
produsului. Companiile îşi stabilesc supravieţuirea ca obiectiv principal atunci când au
necazuri din cauza excedentului de capacitate, a concurenţei dure sau a modificărilor
apărute în dorinţele consumatorilor. Pentru a menţine o fabrică în funcţiune, firma s-ar
putea să stabilească un preţ scăzut, în speranţa de a stimula cererea. Pe termen lung,
însă, firma trebuie să înveţe cum să adauge valoare pentru care clienţii să fie dispuşi să
plătească - sau va fi nevoită să dispară de pe piaţă.
Multe companii îşi fixează ca obiectiv în stabilirea preţurilor maximizarea
profitului curent. Ele estimează cererea şi costurile probabile corespunzătoare mai
multor niveluri de preţ, după care îl aleg pe acela care le va aduce maximum de profit
curent, de lichiditate sau de rentabilitate a investiţiei. Alte companii vor să obţină
poziţia de lider după cota de piaţă. Pentru a deveni liderul după cota de piaţă, aceste
firme îşi stabilesc preţurile la cel mai scăzut nivel posibil.
O companie poate decide că doreşte să devină lider de piaţă după criteriul
calităţii. în mod normal, acest lucru impune aplicarea unui preţ ridicat, pentru a acoperi
costul unei calităţi funcţionale superioare şi costul ridicat al activităţii de cercetare-
dezvoltare.
Preţul poate fi utilizat şi ca mijloc pentru atingerea altor obiective, ceva mai
specifice. Firma ar putea să-şi stabilească preţurile la un nivel scăzut, pentru a împiedica
alţi concurenţi să intre pe piaţă, sau ar putea să-şi stabilească preţurile la acelaşi nivel cu
concurenţii, pentru a stabiliza piaţa. Preţurile pot fi stabilite în ideea de a salvgarda
fidelitatea şi sprijinul firmelor de revânzare sau pentru a evita intervenţia guvernului.
Preţurile pot fi reduse temporar, pentru a stârni interesul pieţei faţă de produs sau pentru
a atrage mai mulţi clienţi într-un magazin de vânzare cu amănuntul. Preţul unui produs
poate fi stabilit în ideea de a stimula vânzările altor produse din linia companiei. Prin
urmare, stabilirea preţului poate să joace un rol important în efortul de atingere a
obiectivelor companiei, la multe niveluri.
Organizaţiile non-profit şi cele publice pot să adopte o serie întreagă de alte
obiective în stabilirea preţurilor. O universitate va avea ca scop acoperirea parţială a
costurilor, ştiind că pentru restul costurilor trebuie să se bazeze pe donaţii particulare şi
finanţări din bugetul public. Un spital non-profit s-ar putea să urmărească acoperirea
integrala a costurilor, prin politica de preţuri pe care o aplică. O companie teatrală non-
profit s-ar putea să-şi stabilească preţurile în ideea de a ocupa la maximum numărul
locurilor din sală. O agenţie de servicii sociale poate să stabilească un preţ social, care
să corespundă diverselor posibilităţi de venit ale clienţilor agenţiei.

15
 B. Strategia de marketing
Preţul nu este decât unul din instrumentele mixului de marketing utilizate de
firmă pentru a-şi atinge obiectivele de marketing. Deciziile de preţ trebuie coordonate
cu cele referitoare la proiectarea produsului, la distribuţie şi la promovare, pentru a
alcătui împreună un program de marketing coerent şi eficace. Deciziile luate în privinţa
altor variabile ale mixului de marketing pot să influenţeze deciziile de stabilire a
preţului. De exemplu, producătorii care apelează la multe firme de revânzare, cărora le
cer să le susţină şi să le promoveze produsele, s-ar putea să fie obligaţi să includă marje
mai mari de revânzare în preţurile pe care le aplică.
Companiile îşi poziţionează adeseori produsele pe baza preţului, după care iau
ca fundament pentru celelalte decizii ale mixului de marketing preţurile pe care vor să le
perceapă, în acest caz, preţul este un factor crucial al poziţionării produsului, care
defineşte piaţa, concurenţa şi modul de alcătuire ale produsului. Multe firme îşi
fundamentează strategiile de poziţionare prin preţ de acest gen cu o metodă denumită
calculaţia inversă a costurilor - o armă strategică foarte puternică. în cadrul acestei
metode se inversează procesul uzual, care începe cu proiectarea unui produs nou,
determinarea costului acestuia şi la sfârşit ridicarea întrebării: „Putem să-1 vindem la
acest preţ?" Calculaţia inversă a costurilor începe cu stabilirea unui preţ de vânzare
ideal, care ia în consideraţie aspectele referitoare la clienţi, după care caută să determine
acele costuri apte să asigure obţinerea preţului ideal.
Alte firme minimalizează importanţa preţului şi folosesc alte instrumente ale
mixului de marketing pentru a-şi crea poziţii independente de preţ. De multe ori, cea
mai bună strategie este nu să percepi cel mai scăzut preţ, ci, mai degrabă, să-ţi
diferenţiezi oferta de marketing în aşa fel încât s-o faci să merite un preţ mai mare. De
exemplu, ani de zile compania Johnson Controls, care produce sisteme de climatizare
pentru clădiri de birouri, şi-a folosit preţul iniţial ca instrument concurenţial principal.
Cercetarea de piaţă a arătat, însă, că pe clienţi îi interesa în primul rând costul total al
instalării şi întreţinerii unui sistem, şi abia apoi preţul iniţial al acestuia.
Prin urmare, specialiştii de marketing trebuie să ia în consideraţie tot mixul de
marketing. atunci când îşi stabilesc preţurile. Dacă produsul este poziţionat pe baza unor
factori independenţi de preţ, atunci deciziile privitoare la calitate, promovare şi
distribuţie vor influenţa puternic preţul. Dacă preţul este un factor crucial în poziţionare,
atunci va influenţa puternic deciziile luate în privinţa celorlalte elemente ale mixului de
marketing. Dar, chiar şi atunci când aleg să pună accentul pe preţ, specialiştii în
marketing trebuie să ţină minte că deciziile de cumpărare ale clienţilor nu vor fi decât
rareori determinate numai de preţ. Dimpotrivă, clienţii vor căuta produse care să le ofere
cea mai avantajoasă valoare, adică maximum de avantaje în schimbul preţului plătit.
C. Costurile
Costurile determină nivelul minim la care poate firma să-şi stabilească preţul
perceput pentru un produs. Firma trebuie să perceapă un preţ care, pe de o parte, să-i
acopere toate costurile de producţie, distribuţie şi vânzare a produsului, iar pe de alta să-
i asigure un câştig corect şi echitabil pentru eforturile depuse şi riscul asumat. Costurile
pot să reprezinte un element important al strategiei de stabilire a preţurilor. Multe
companii se străduiesc să devină „producătorii cu costuri scăzute" din sectoarele lor de
activitate. Firmele cu costuri mai scăzute pot să-şi stabilească preţuri mai mici, dar care
să le aducă totuşi vânzări şi profituri mai mari.
Costurile unei firme îmbracă două forme: costuri fixe şi costuri variabile.
Costurile fixe (denumite şi costuri de regie) sunt costuri care nu variază o dată cu
nivelul producţiei sau al vânzărilor. De exemplu, o firmă trebuie să-şi plătească lunar
facturile pentru chirie şi încălzire, dobânzile la credite şi salariile cadrelor manageriale,
indiferent de cât a produs firma în luna respectivă. Costurile variabile se modifică direct
proporţional cu nivelul producţiei. Fiecare calculator personal produs de Compaq presu-
16
pune un cost al cipurilor de calculator, circuitelor, plasticului, ambalajului şi al altor
intrări de producţie. Aceste costuri tind să fie aceleaşi pentru fiecare unitate de produs
executată. Li se spune variabile fiindcă totalul lor variază cu numărul de unităţi
executate. Costurile totale reprezintă suma costurilor fixe şi variabile pentru orice nivel
dat al producţiei. Conducerea managerială trebuie să perceapă un preţ care măcar să
acopere costurile totale de producţie, la un anumit nivel al acesteia. Firma trebuie să-şi
supravegheze costurile cu mare atenţie. Dacă pentru firmă este mai costisitor decât
pentru concurenţii ei să-şi producă şi să-şi vândă produsul, atunci va trebui să perceapă
un preţ mai mare sau să facă mai puţin profit, ceea ce o va pune într-o poziţie de
dezavantaj concurenţial.

1.2.2.2. Metode generale de stabilire a preţurilor

Preţul pe care îl percepe firma va fi undeva între un preţ prea scăzut pentru a
aduce profit şi un preţ prea ridicat pentru a aduce cerere. Figura 1.5. recapitulează
principalele consideraţii luate în calcul la stabilirea preţului. Costurile produsului
determină un prag minim al preţului; percepţiile consumatorilor cu privire la valoare
produsului determină plafonul maxim.
Firmele îşi stabilesc preţurile prin alegerea unei abordări generale care ia în
calcul unul sau mai multe seturi de factori din cele trei posibile.

Fig. 1.5. Considerente principale în stabilirea preţului

Stabilirea preţurilor pe baza costurilor. Cea mai simplă metodă este stabilirea
preţului prin adăugarea la cost a unei marje - aplicarea unei cote standard de adaos
asupra costului produsului. Companiile de construcţii, spre exemplu, depun oferte de
licitaţie prin estimarea costului total al unui proiect, la care adaugă o marjă standard de
profit. Avocaţii, contabilii şi alţi practicanţi ai unei profesii liberale îşi stabilesc de
obicei tarifele prin aplicarea unei marje standard de adaos asupra costurilor pe care le
înregistrează. Unii vânzători le spun clienţilor că vor percepe preţul de cost plus o cotă
specificată de adaos; de exemplu, aşa procedează companiile aerospaţiale în relaţiile lor
comerciale cu guvernul.
Pentru a ilustra metoda adaosului peste preţul de cost, să zicem că o firmă care
produce prăjitoare electrice de pâine are următoarele cifre de cost şi vânzări
previzionate:
Costul variabil 10 $
Costurile fixe 300 000 $
Unităţile vândute 50 000 $

Atunci costul înregistrat de firmă pentru producerea unui prăjitor de pâine este
dat de formula:
Costurile fixe 300000 $
Costul unitar = Costul variabil + =10 $ + =16 $
Unitatile vandute 50000 $

17
 Acum să presupunem că firma vrea să câştige un adaos de 20 de procente din
vânzări. Preţul cu adaos al producătorului este dat de formula:
Costul unitar 16 $
Pretul cu adaos = = = 20 $
1 − Rata urmarita pentru rentabilit atea vanzarilor 1 −0,2
Producătorul le va percepe distribuitorilor un preţ de 20 $ pe prăjitor, obţinând
astfel un profit de 4 $ pe unitatea de produs. Distribuitorii, la rândul lor, vor aplica un
adaos asupra prăjitoarelor vândute. Dacă distribuitorii vor să câştige o marjă de 50 la
sută asupra preţului de vânzare, vor aplica un adaos care va duce preţul prăjitorului la 40
$ (20 $ + 50% din 40 $). Acest preţ este echivalent cu un adaos peste preţul de cost de
100 la sută ($ 20/ $ 20).
Este raţională utilizarea adaosurilor standard în stabilirea preţurilor? În general,
nu. Orice metodă de stabilire a preţurilor care nu ţine seama de cerere şi de preţurile
concurenţilor este improbabil să conducă la preţul cel mai bun. Să zicem că
producătorul de prăjitoare a perceput un preţ de 20 $, dar nu a vândut decât 30.000 de
unităţi, în loc de 50.000. în acest caz, costul unitar este mai mare decât cel estimat,
deoarece costurile fixe se repartizează pe un număr mai mic de unităţi, iar cota
procentuală de adaos realizată din vânzări va fi mai scăzută. Stabilirea preţurilor prin
aplicarea unui adaos peste preţul de cost funcţionează cu rezultate bune numai dacă
preţul de vânzare aduce efectiv volumul estimat de vânzări.
Cu toate acestea, stabilirea preţurilor prin metoda adaosului continuă să rămână
populară printre vânzători, din mai multe motive. în primul rând, vânzătorii sunt mai
siguri în privinţa costurilor, decât a cererii. Prin corelarea preţului cu costul, vânzătorii
simplifică procedura de stabilire a preţurilor - nu mai trebuie să facă ajustări frecvente
de preţ, atunci când se schimbă cererea. În al doilea rând, atunci când toate firmele
dintr-un sector de activitate utilizează această metodă de stabilire a preţurilor, preţurile
tind să fie asemănătoare şi se reduce la minimum concurenţa prin preţuri. în al treilea
rând, multă lume consideră că stabilirea preţului prin adăugarea unei cote standard peste
costul produsului este mai echitabilă atât pentru cumpărători, cât şi pentru vânzători.
Vânzătorii realizează un câştig echitabil asupra investiţiei făcute, dar fără a profita de
cumpărători, atunci când cererea din partea acestora devine foarte mare.
Analiza pragului de rentabilitate şi stabilirea preţurilor pe baza obiectivelor
de profit. Firma încearcă să determine preţul la care va atinge pragul de rentabilitate al
activităţii sale economice sau la care va realiza obiectivele de profit pe care şi le-a
propus. Această abordare este folosită de General Motors, care îşi stabileşte preţurile la
automobile în ideea de a obţine un profit de 15-20 la sută din investiţia făcută. Aceeaşi
metodă de stabilire a preţurilor o folosesc şi companiile de utilităţi publice, care sunt
constrânse să realizeze o anumită rentabilitate a investiţiei.
Stabilirea preţului pe baza unor obiective planificate foloseşte un concept
specific: graficul pragului de rentabilitate, care indică venitul total şi costul total la care
se aşteaptă firma pentru diverse niveluri ale volumului vânzărilor.

Fig. 1.6. Grafic de rentabilitate pentru determinarea unui preţ

18
 1.2.3. Distribuţie (Plasament)
Firmele lucrează rar de unele singure atunci când aduc valoare clienţilor. În
schimb, cele mai multe sunt doar o verigă în cadrul unui lanţ mai mare al ofertei sau al
canalului de distribuţie. Astfel, succesul firmei depinde nu numai de cât de bine îşi
îndeplineşte ea sarcinile, ci şi de cât de bine concurează întregul canal de marketing cu
canalele concurente.

1.2.3.1. Lanţurile ofertei şi reţeaua de furnizare a valorii

Realizarea unui produs sau a unui serviciu şi oferirea acestuia către cumpărători
presupune construirea relaţiilor nu doar cu clienţii, dar şi cu furnizorii şi revânzătorii
esenţiali în cadrul lanţului ofertei al firmei. Acest lanţ al ofertei este alcătuit din
parteneri situaţi în amonte şi în aval, adică din furnizori, intermediari şi chiar clienţi ai
intermediarilor.
În amonte de producător sau furnizor serviciului se găseşte o serie de firme care
livrează materiile prime, componentele, piesele, informaţiile, finanţele şi cunoştinţele
necesare pentru a crea un produs sau un serviciu. Totuşi, operatorii de piaţă s-au
focalizat în mod tradiţional asupra zonei din „aval" a lanţului ofertei - asupra canalelor
de marketing sau a canalelor de distribuţie care se orientează asupra clientului.
Partenerii canalului de marketing, cum ar fi angrosiştii şi detailiştii, constituie o legătură
vitală între firmă şi consumatorii ţintiţi de aceasta.
Atât partenerii din amonte, cât şi cei din aval pot, de asemenea, să facă parte din
alte lanţuri ale ofertei ale firmelor. Totuşi, proiectarea unică a fiecărui lanţ al ofertei al
unei firme îi permite acesteia să ofere valoare superioară clienţilor. Succesul firmei
depinde nu numai de cât de bine îşi îndeplineşte ea sarcinile, ci şi de cât de bine întregul
său lanţ al ofertei şi canalul de marketing concurează cu ale canale ale concurenţilor.
Termenul de lanţ al ofertei poate fi prea limitat - el oferă o imagine a activităţii
de tipul produ si vinde. El sugerează că materiile prime, intrările productive şi
capacitatea fabricii ar trebui să servească drept punct de plecare pentru planificarea de
marketing. Un termen mai bun ar fi lanţul cererii întrucât el ne sugerează o imagine a
pieţei de tipul sesizează si răspunde. Conform acestui punct de vedere, planificarea
începe cu nevoile clienţilor ţintă, la care firma răspunde prin organizarea resurselor cu
obiectivul de a construi relaţii profitabile cu clienţii.
Companiile din ziua de astăzi adoptă, într-o măsură din ce în ce mai mare,
punctul de vedere al reţelei complete de furnizare a valorii. Aşa cum a fost definită în
Capitolul 2, reţeaua de furnizare a valorii este constituită din firmă, furnizori şi
distribuitori şi, în cele din urmă, din clienţi, care intră în „parteneriat" unii cu alţii pentru
a îmbunătăţi performanţa întregului sistem. De exemplu, Palm, producătorul de vârf de
dispozitive de mână, gestionează o întreagă comunitate de furnizori şi firme care
asamblează componentele semiconductoare, casetele din plastic, ecranele LCD şi
accesoriile; de revânzători tradiţionali şi online; şi de 45.000 de firme complementare,
care au creat 5.000 de aplicaţii pentru sistemele de operare ale Palm. Toţi aceşti
parteneri diverşi trebuie să lucreze eficient împreună pentru a aduce o valoare
superioară clienţilor Palm.
Reţeaua de furnizare a valorii constituită din firmă, furnizori şi distribuitori şi,
în cele din urmă, din clienţi care intră în „parteneriat" unii cu alţii pentru a îmbunătăţi
performanţa întregului sistem.

1.2.3.2. Natura şi importanţa canalelor de marketing

Puţini producători îşi vând bunurile direct către utilizatorii finali. în schimb, cei
mai mulţi folosesc intermediari pentru a-şi aduce produsele pe piaţă. Ei încearcă să
19
formeze un canal de marketing (sau canal de distribuţie) - o serie de organizaţii
interdependente care sunt implicate în procesul de oferire a produsului sau a serviciului
pentru a fi folosit sau consumat de către un consumator sau o firmă.6
Deciziile privind canalul firmei afectează direct orice altă decizie de marketing.
Stabilirea preţurilor de către firmă depinde de tipul de comercianţi la care apelează:
lanţuri naţionale cu preţuri reduse, magazine de specialitate de înaltă calitate sau
vânzare directă către consumatori prin intermediul Web-ului. Deciziile firmei privind
personalul de vânzări şi comunicaţiile depind de cât de multă convingere, pregătire,
motivaţie şi sprijin au nevoie partenerii canalului său. Dezvoltarea sau achiziţionarea
unor noi produse de către firmă pot depinde de cât de bine se potrivesc aceste produse
capacităţilor membrilor canalului său.
Totuşi, firmele acordă adesea prea puţină atenţie canalelor de distribuţie, uneori
suportând rezultate negative. în schimb, multe firme au folosit sisteme de distribuţie
inventive pentru a obţine un avantaj concurenţial.
Cum adaugă valoare membrii canalului
Figura 1.7.a ne prezintă modul în care folosirea intermediarilor ne poate aduce
economii. Figura 1.7.b ne prezintă trei producători, fiecare apelând la un marketing
direct pentru a ajunge la trei clienţi. Sistemul impune nouă contacte diferite. Figura
1.7.b ne înfăţişează aceiaşi trei producători care acum apelează la un distribuitor, care îi
va contacta pe cei trei clienţi. Acest sistem impune numai şase contacte. în acest mod,
intermediarii reduc efortul depus atât de producători, cât şi de către consumatori.

Fig. 1.7.a Canalul Producător – Consumator Fig. 1.7.b Canalul Producător -

Magazin - Consumator
Numărul de niveluri ale unui canal
Firmele pot să conceapă în mai multe moduri canalele lor de distribuţie pentru ca
produsele şi serviciile să fie oferite clienţilor. Fiecare nivel de intermediari de marketing
care îndeplineşte o anumită activitate pentru a aduce produsul şi proprietatea asupra
produsului mai aproape de consumatorul final poartă denumirea de nivel al canalului,
întrucât atât producătorul, cât şi consumatorul final prestează o anumită activitate, ei
constituie o parte componentă a fiecărui canal.
Nivel al canalului - un nivel de intermediari de marketing care îndeplineşte o
anumită activitate pentru a aduce produsul şi proprietatea asupra produsului mai
aproape de consumatorul final.
Numărul de niveluri intermediare indică lungimea canalului. Figura 1.8.A
prezintă câteva canale de distribuţie de bunuri de larg consum cu o lungime diferită.
Canalul 1, denumit canal direct de marketing, nu dispune de nici un nivel intermediar;
firma vinde direct către consumatori. De exemplu, Avon, Amway şi Tupperware îşi
vând produsele din uşă în uşă, prin prezentări de vânzare la domiciliul şi la biroul
clientului şi pe Web; L.L. Bean îşi vinde îmbrăcămintea direct prin cataloage poştale,
6
Anne Coughlin, Erin Anderson, „Canalele de Marketing”, ediţia a VI-a, pag. 2-3
20
telefon şi online; iar o universitate vinde educaţie prin campusul său sau prin
învăţământul la distanţă. Restul canalelor din Figura 1.8.A sunt canale indirecte de
marketing, cuprinzând unul sau mai mulţi intermediari.

Fig. 1.8. Canale de comunicare

Figura 1.8.B ne prezintă o serie de canale de distribuţie des întâlnite în sectorul

afacerilor derulate între firme. Operatorul de piaţă care vinde către firme poate să-şi
utilizeze propriul personal de vânzări pentru a vinde direct către firmele cumpărătoare.
El poate vinde, de asemenea, către diverse tipuri de intermediari, care la rândul lor vând
către firmele cumpărătoare. Există şi canale de marketing pentru bunuri de consum şi
pentru firme cu şi mai multe niveluri, dar ele sunt mai rar întâlnite. Din punctul de
vedere al producătorului, un număr mai mare de niveluri înseamnă un control mai
scăzut şi o complexitate mai mare a canalului. în plus, toate instituţiile din cadrul
canalului se află în legătură printr-o serie de fluxuri. Aceste fluxuri pot fi fluxuri fizice
de produse, fluxuri de proprietate, fluxuri de plată, fluxuri de informaţii, precum şi
fluxuri promoţionale. Aceste fluxuri pot face ca şi canalele care au un singur nivel sau
un număr restrâns de niveluri să devină foarte complexe.

1.2.3.3. Comportamentul şi organizarea canalului

Canalele de distribuţie nu sunt doar o simplă înşiruire de firme legate prin
diverse fluxuri. Ele sunt sisteme comportamentale complexe în care oamenii şi firmele
interacţionează pentru a îndeplini obiectivele individuale, ale firmei, precum şi ale
canalului. Unele sisteme de canale cuprind numai interacţiuni neoficiale între firme a
căror organizare în cadrul canalului este flexibilă; altele cuprind interacţiuni formale
determinate de structuri organizatorice puternice. în plus, sistemele de canale nu rămân
nemodificate apar noi tipuri de intermediari, după cum apar noi tipuri de sisteme de
canale. Vom analiza mai jos comportamentul în cadrul canalului şi modul în care
membrii canalului se organizează pentru a-şi presta activitatea în cadrul canalului.
Comportamentul canalului
Un canal de marketing este format din firme care interacţionează pentru binele
lor comun. Fiecare membru al canalului este dependent de ceilalţi. De exemplu, un
distribuitor al companiei Ford depinde de această companie, întrucât ea este cea care
21
realizează autoturisme care satisfac nevoile consumatorilor. La rândul ei, Ford depinde
de distribuitor pentru a-i atrage pe consumatori, a-i convinge să achiziţioneze
autoturismele Ford şi a asigura service-ul autoturismelor după vânzarea acestora.
Distribuitorul companiei Ford depinde, de asemenea, de alţi distribuitori, care trebuie şi
ei să obţină vânzări bune şi să ofere un service corespunzător, fapt care va mări reputaţia
mărcii. De fapt, succesul distribuitorilor individuali ai companiei Ford depinde de cât de
bine concurează întregul canal de marketing al companiei Ford cu canalele altor
producători de autoturisme.
În mod ideal, întrucât succesul membrilor individuali ai canalului depinde de
succesul întregului canal, toate firmele din cadrul canalului trebuie să lucreze împreună
într-un mod cooperant. Ele trebuie să-şi înţeleagă şi să-şi accepte rolurile, să-şi
coordoneze obiectivele şi activităţile, precum şi să coopereze pentru îndeplinirea
obiectivelor generale ale canalului. Totuşi, membrii individuali ai canalului
îmbrăţişează destul de rar o astfel de perspectivă largă. Cooperarea pentru îndeplinirea
obiectivelor generale ale canalului presupune, uneori, renunţarea la obiectivele
individuale. Deşi membrii canalului depind unul de altul, ei acţionează adesea
independent, urmărindu-şi interesele proprii pe termen scurt. Ei îşi manifestă adesea
dezacordul în legătură cu rolurile pe care trebuie să le îndeplinească alţi membri ai
canalului - ce trebuie să facă fiecare şi ce recompense să primească. Astfel de
dezacorduri în privinţa obiectivelor, rolurilor şi a recompenselor dau naştere unui
conflict în cadrul canalului.
Un canal de distribuţie convenţional este compus din unul sau mai mulţi
producători, angrosişti şi detailişti independenţi. Fiecare este o entitate independentă
care încearcă să-şi maximizeze profitul, chiar în detrimentul profitului de ansamblu al
sistemului. Nici un membru al canalului nu dispune de un control prea mare asupra
celorlalţi membri ai canalului, după cum nu există mijloace formale pentru atribuirea
rolurilor şi rezolvarea conflictelor din cadrul canalului. În schimb, un sistem de
marketing vertical (SMV) constă din producători, angrosişti şi detailişti care acţionează
ca un sistem unitar. Unul dintre membrii canalului deţine proprietatea asupra celorlalţi
membri ai canalului, are contracte cu ei sau exercită atât de multă putere încât membrii
canalului trebuie să coopereze. SMV poate fi dominat de producător, angrosist sau
detailist.
Canal de distribuţie convenţional
Un canal care constă din unul sau mai mulţi producători, angrosişti şi detailişti
independenţi, fiecare fiind o entitate independentă care încearcă să-şi maximizeze
profitul, chiar în detrimentul profitului de ansamblu al sistemului.
Sistem de marketing vertical (SMV)
Structură a canalului de distribuţie în care producătorii, angrosiştii şi detailiştii
acţionează ca un sistem unitar. Unul dintre membrii canalului îi deţine în proprietate pe
ceilalţi, are încheiate contracte cu ei sau dispune de atât de multă putere încât aceştia vor
coopera.
SMV corporativ cuprinde etape succesive de producţie şi distribuţie care se
derulează sub umbrela unui singur proprietar. Coordonarea şi gestionarea conflictelor
realizează prin intermediul canalelor organizatorice obişnuite.
SMV contractual constă din existenţa unor firme independente la diferitele
niveluri ale producţiei şi distribuţiei, care se unesc prin intermediul contractelor pentru a
obţine economii sau vânzări mai mari decât ar putea obţine pe cont propriu.
Coordonarea şi gestionarea conflictelor sunt obţinute prin acorduri contractuale între
membrii canalului.
Într-un SMV administrat, conducerea este asumată nu prin intermediul
proprietăţii sau al contractelor, ci datorită dimensiunii şi a puterii uneia dintre părţi sau

22
ale unui număr restrâns de membri ai canalului. Producătorii unei mărci de vârf pot
obţine o cooperare şi un sprijin puternice din partea revânzătorilor.

1.2.3.4. Deciziile privind configuraţia canalului

În continuare se vor analiza o serie de decizii privind configuraţia canalului, cu
care se confruntă producătorii. în proiectarea canalelor de marketing, producătorii aleg
între ceea ce este ideal şi ceea ce este practic. De regulă, o firmă nouă, cu un capital
limitat, începe să vândă într-o zonă limitată a pieţei. Alegerea celor mai bune canale ar
putea să nu constituie o problemă: problema ar fi aceea de a convinge unul sau mai
mulţi intermediari de valoare să distribuie linia de produse.
Dacă noua firmă va avea succes, ea ar putea pătrunde pe noi pieţe prin
intermediarii existenţi. Pe pieţele mai mici, firma ar putea vinde direct către detailişti;
pe pieţele mai mari, ar putea vinde prin intermediul distribuitorilor angrosişti. într-o
anumită zonă a ţării, ea ar putea încheia un acord exclusiv de franşiză; în altă zonă a
ţării, ea ar putea vinde prin intermediul tuturor tipurilor de distribuitori disponibili.
Apoi, ar putea adăuga un sit Web pentru a vinde către clienţii care sunt greu de abordat.
în acest mod, sistemele canalelor evoluează adesea pentru a beneficia de ocaziile şi
condiţiile pieţei.
Analiza nevoilor consumatorilor
Aşa cum am arătat anterior, canalele de marketing pot fi percepute drept reţele
care furnizează valoare clienţilor. Fiecare membru al canalului adaugă valoare pentru
clienţi. Astfel, configurarea canalului de distribuţie începe cu descoperirea a ceea ce
doresc clienţii vizaţi de la canal. Consumatorii doresc să cumpere din vecinătate sau
sunt dispuşi să călătorească pentru a cumpăra de la locaţiile centralizate aflate la
distanţă mai mare? Ei preferă să cumpere personal, prin telefon, prin poştă sau prin
Internet? Preferă o varietate de produse sau sunt adepţii specializării? Doresc numeroase
servicii suplimentare (livrare, credite, reparaţii, instalare) sau sunt dispuşi să apeleze la
aceste servicii din altă parte? Cu cât livrarea va fi mai rapidă, sortimentul mai variat, iar
serviciile suplimentare mai numeroase, cu atât va fi mai mare nivelul de servire asigurat
de către canal.
Stabilirea obiectivelor canalului
Firmele trebuie să-şi stabilească obiectivele canalului ţinând cont de nivelul de
servire solicitat de consumatorii ţintă. De regulă, o firmă poate să identifice mai multe
segmente care să dorească un nivel diferit de servire. Firma trebuie să decidă ce
segmente să servească şi care sunt cele mai bune canale care trebuie folosite în fiecare
caz în parte. Pe fiecare segment, firma doreşte să minimizeze costurile totale ale
canalului impuse de satisfacerea cerinţelor de servire a clienţilor.
Obiectivele canalului firmei sunt influenţate, de asemenea, de natura firmei, de
produsele sale, de intermediarii de marketing, de concurenţi, precum şi de mediu. De
exemplu, dimensiunea şi situaţia financiară ale firmei determină funcţiile de marketing
pe care firma le poate îndeplini pe cont propriu, precum şi funcţiile care trebuie
încredinţate intermediarilor. Firmele care vând produse perisabile pot avea nevoie de un
marketing mai direct pentru a evita întârzierile, precum şi o manipulare prea intensă.
Identificarea principalelor variante
După ce firma şi-a definit obiectivele canalelor sale, ea trebuie să identifice
principalele variante de canale din punctul de vedere al tipurilor de intermediari, al
numărului de intermediari, precum şi al responsabilităţilor fiecărui membru al canalului.
Tipurile de intermediari
Firma trebuie să identifice tipurile de membri ai canalului care sunt disponibili
pentru a presta activitatea impusă de canalul său. De exemplu, să presupunem că un
producător de echipamente de testare a conceput un dispozitiv care detectează legăturile
mecanice necorespunzătoare între părţile componente care se află în mişcare ale
23
utilajelor. Directorii firmei consideră că acest produs va avea o piaţă de desfacere în
toate sectoarele de activitate în care sunt produse sau utilizate motoarele electrice, cu
combustie sau cu abur. Forţa de vânzare a firmei este în prezent mică, iar problema care
se pune este aceea de a aborda cât mai bine posibil aceste sectoare de activitate.

1.2.4. Promovarea
1.2.4.1. Publicitatea
Publicitatea îşi are originea chiar la începuturile istoriei omenirii. Arheologii
care lucrează în ţările din jurul Mării Mediterane au dezgropat semne care anunţau
diverse evenimente şi oferte. Romanii pictau pereţii pentru a anunţa luptele între
gladiatori, iar fenicienii pictau desene pe stânci mari, situate de-a lungul traseelor de
paradă, prin care îşi promovau mărfurile. Totuşi, publicitatea modernă este foarte
departe de aceste prime eforturi în domeniu. Cei care îşi fac reclamă în Statele Unite
plătesc anual peste 231 de miliarde de dolari; cheltuielile de publicitate pe plan global se
apropie de circa 500 miliarde de dolari.7
Deşi publicitatea este folosită în cea mai mare parte de către firmele comerciale,
ea este folosită şi de către o gamă variată de organizaţii non-profit, profesionale şi de
către agenţiile sociale, care îşi fac anunţă cauzele către publicul vizat. De fapt, pe locul
douăzeci şi patru în clasamentul celor care alocă cele mai mari fonduri pentru
publicitate se află o organizaţie non-profit - guvernul S.U.A. Publicitatea este o formă
bună de a informa şi a convinge, chiar dacă scopul este acela de a vinde un produs în
întreaga lume sau de a-i îndemna pe consumatorii dintr-o ţară în curs de dezvoltare să
ţină sub control natalitatea.
Managerii de marketing trebuie să ia patru tipuri de decizii importante atunci
când concep un program de publicitate (vezi figura 1.10.):

Fig. 1.10. Principalele decizii în domeniul publicităţii

Stabilirea obiectivelor de publicitate

Un obiectiv de publicitate este o sarcină specifică de comunicare, care trebuie
îndeplinită în condiţiile unui auditoriu vizat si într-o anumită perioadă de timp.
Obiectivele de publicitate pot fi clasificate în funcţie de scopul principal - acela de a
informa, convinge sau reaminti.

7
Informaţii oferite de www.adage.com, august, 2002
24
 Publicitatea de informare este folosită intens când este lansată o nouă categorie
de produse. în acest caz, obiectivul este acela de a atrage cererea primară.
Publicitatea persuasivă (de convingere) devine mai importantă pe măsură ce
concurenţa ajunge mai acerbă. Aici, obiectivul firmei este de a construi cererea
selectivă.
Publicitate de comparaţie este modul prin care o firmă îşi compară marca, direct
sau indirect, cu una sau mai multe mărci. Publicitatea de comparaţie a fost folosită
pentru produse şi servicii cum ar fi băuturile răcoritoare, calculatoarele, bateriile,
medicamentele pentru uşurarea durerilor, serviciile de închiriere a autoturismelor şi
cărţile de credit.
Publicitatea de reamintire este importantă pentru produsele mature - ea îi face pe
consumatori să se gândească la produs. Reclamele scumpe Coca-Cola de la televizor
sunt menite, în principal, să reamintească oamenilor despre Coca-Cola şi nu să-i
informeze sau să-i convingă.
Stabilirea bugetului de publicitate
Bugetul de publicitate al mărcii depinde adesea de etapa ciclului de viaţă al
produsului. De exemplu, noile produse au nevoie, de regulă, de bugete mai mari de
publicitate, pentru a-i face pe clienţi să devină conştienţi de produs şi să-1 încerce. în
schimb, mărcile mature necesită, de regulă, bugete mai mici ca procent din vânzări.
Cota de piaţă influenţează, de asemenea, volumul de publicitate. întrucât majorarea
cotei de piaţă sau preluarea din cota de piaţă a concurenţilor necesită cheltuieli mai mari
de publicitate decât în cazul menţinerii cotei de piaţă, mărcile care dispun de o cotă
mică de piaţă au nevoie, de regulă, de mai multe fonduri pentru publicitate ca procent
din vânzări. De asemenea, mărcile de pe o piaţă pe care există numeroşi concurenţi şi pe
care se face multă publicitate trebuie să beneficieze de o publicitate mai intensă, pentru
a fi remarcate din „aglomeraţia" de mărci existente. Mărcile nediferenţiate - adică acelea
care imită în detaliu alte mărci din categoria lor de produse (bere, băuturi răcoritoare,
detergenţi) - pot avea nevoie de o publicitate intensă pentru a se diferenţia. Atunci când
produsul diferă semnificativ de cel al concurenţilor, publicitatea poate fi folosită pentru
a scoate în evidenţă aceste diferenţe.
Conceperea strategiei de publicitate
Strategia de publicitate constă din două elemente principale: crearea mesajelor
de publicitate şi alegerea mijloacelor de comunicare pentru publicitate. în trecut, firmele
percepeau adesea planificarea mijloacelor de comunicare drept o activitate secundară
faţă de procesul de creare a mesajelor. Compartimentul de creaţie crea mai întâi reclame
bune, iar apoi compartimentul de media alegea cele mai bune mijloace pentru
transmiterea acestor reclame către auditoriul vizat. Acest lucru dădea naştere adesea la
neînţelegeri între cei din compartimentele de creaţie şi de media.
Totuşi, astăzi, fragmentarea mijloacelor de comunicare, creşterea costurilor
acestor mijloace, precum şi strategiile de marketing mai focalizate au sporit importanţa
funcţiei de planificare a mijloacelor de comunicare. Din ce în ce mai mult, cei care îşi
fac publicitate stabilesc o armonie mai strânsă între mesajele lor şi mijloacele de
comunicare prin care transmit mesajele. într-o serie de situaţii, o campanie publicitară
poate începe cu un mesaj important, după care se trece la alegerea mijloacelor de
comunicare. Totuşi, în alte situaţii, campania poate începe cu o ocazie bună oferită de
un mijloc de comunicare, fiind urmată de reclame menite să beneficieze de avantajul
acestei ocazii. Printre cele mai demne de reţinut campanii de publicitate care s-au bazat
pe un parteneriat strâns între compartimentele de media şi de creaţie este şi campania cu
rol de pionierat pentru vodca Absolut, comercializată de către The Absolut Spirits
Company.

25
 Crearea mesajului publicitar
Indiferent cât de mare este bugetul, publicitatea poate da rezultate numai dacă
reclamele se bucură de atenţie şi pot să comunice bine. Mesajele bune de publicitate
sunt deosebit de importante în mediul de astăzi, costisitor şi aglomerat, al publicităţii.
Până recent, telespectatorii erau într-o măsură destul de mare o audienţă captivă
pentru cei care îşi făceau reclame. Telespectatorii aveau la dispoziţie doar câteva posturi
din care să aleagă. Dar, ca urmare a dezvoltării televiziunii prin cablu şi satelit, a
folosirii pe scară din ce în ce mai mare a aparatelor video şi a telecomenzilor,
telespectatorii de astăzi au mult mai multe opţiuni. Ei pot evita reclamele prin urmărirea
posturilor transmise prin cablu, care nu găzduiesc reclame. Ei pot „ocoli" reclamele prin
derularea înainte a casetelor cu emisiunile de televiziune înregistrate.
Astfel, pentru a câştiga şi a păstra atenţia, mesajele publicitare din prezent
trebuie să fie mai bine planificate, mai pline de imaginaţie, mai vesele şi să aducă o
răsplată mai mare consumatorilor. „Astăzi trebuie să aducem buna dispoziţie şi nu doar
să vindem, întrucât dacă încerci să vinzi direct şi devii plictisitor sau respingător,
oamenii vor apăsa imediat pe telecomandă", spune un director de publicitate. „Când cei
mai mulţi telespectatori beneficiază de o telecomandă, reclama trebuie să iasă din
mulţime şi să-1 cucerească pe telespectator în una până la trei secunde, altfel va deveni
o reclamă moartă", comentează un alt director. 8 O serie de firme care-şi fac reclamă
creează intenţionat reclame controversate pentru a ieşi din mulţime şi a aduce în centrul
atenţiei produsele lor.
Alegerea mijloacelor de comunicare pentru publicitate
Principalele etape în alegerea mijloacelor de comunicare sunt (1) decizia cu
privire la audienţă, frecvenţă şi impact; (2) selecţia între principalele tipuri de mijloace
de comunicare; (3) alegerea vehiculelor mediatice specifice; (4) planificarea în timp a
difuzării publicităţii.
Evaluarea publicităţii
Programul de publicitate trebuie să evalueze în mod regulat atât efectele
comunicării, cât şi efectele asupra vânzărilor ale publicităţii. Determinarea efectelor
comunicării printr-o reclamă - testarea reclamei-ne spune dacă reclama comunică bine.
Testarea reclamei poate avea loc înainte sau după difuzarea reclamei. înainte de
difuzarea reclamei, cel care îşi face publicitate o poate înfăţişa consumatorilor, le poate
cere acestora părerea şi determina cât de bine este reţinută sau care sunt schimbările de
atitudine care rezultă după contactul cu această reclamă. După difuzarea reclamei, cel
care îşi face publicitate poate determina cât de bine a fost reţinută reclama de
consumator şi dacă aceasta i-a influenţat conştientizarea, cunoaşterea şi preferinţele
legate de produs.

1.2.4.2. Promovarea
Constă din stimulente pe termen scurt pentru încurajarea achiziţiei sau vânzării
unui produs sau serviciu. în timp ce publicitatea şi vânzarea personală oferă motive
pentru cumpărarea unui produs sau serviciu, promovarea vânzărilor oferă motive pentru
a cumpăra acum.
Dezvoltarea rapidă a promovării vânzărilor
Instrumentele de promovare a vânzărilor sunt folosite de majoritatea
organizaţiilor, cum ar fi producătorii, distribuitorii, detailiştii, asociaţiile comerciale şi
instituţiile non-profit. Ele vizează consumatorii finali (promovări către consumatori),
detailiştii şi angrosiştii (promovări către distribuitori), clienţii organizaţionali
(promovări către clienţii organizaţionali) şi membrii forţei de vânzare (promovări către
forţa de vânzare). Astăzi, pentru firmele care produc bunuri de consum împachetate,

8
Ph. Kotler, „Principiile Marketingului”, Ediţia a III-a, Editura Teora, 2005
26
cheltuielile pentru promovarea vânzărilor au o pondere de, în medie, 76% din totalul
cheltuielilor de marketing.
Stabilirea obiectivelor de promovare a vânzărilor
Obiectivele de promovare a vânzărilor variază semnificativ. Vânzătorii pot
folosi promovări pentru consumatori pentru a spori vânzările pe termen scurt sau în
vederea impulsionării obţinerii unei cote de piaţă pe termen lung. Obiectivele pentru
promovările destinate distribuitorilor cuprind încurajarea detailiştilor de a comercializa
noi articole şi de a-şi constitui stocuri mai mari, de a face reclamă produsului şi de a-i
acorda un spaţiu mai mare pe rafturi, precum şi de a-i determina să cumpere anticipat.
Principalele instrumente de promovare a vânzărilor
Instrumente de promovare pentru consumatori. Principalele instrumente de
promovare cuprind eşantioanele (mostrele), cupoanele, restituirile din preţul plătit,
pachetul cu reducere de preţ, stimulentele de cumpărare, articolele speciale pentru
publicitate, recompensarea fidelităţii, expunerea şi prezentarea mărfurilor la punctul de
vânzare, precum şi concursurile, loteriile şi jocurile.
Instrumente de promovare pentru distribuitori. Către detailişti şi angrosişti
se îndreaptă mai mulţi dolari destinaţi promovării vânzărilor (78%) decât către
consumatori (22%). Promovarea către distribuitori îi poate convinge pe revânzători să
comercializeze o marcă, să-i acorde spaţiu pe rafturi, să o promoveze prin publicitate şi
să o „împingă" către consumatori. Spaţiul pe rafturi este atât de insuficient în ziua de
astăzi încât producătorii trebuie adesea să ofere reduceri de preţ, alocaţii (bonificaţii),
garanţii de răscumpărare a mărfurilor sau produse gratuite către detailişti şi angrosişti
pentru ca produsele lor să ajungă pe rafturi şi, o dată ajunse aici, să rămână pe rafturi.
Conceperea programului de promovare a vânzărilor
Operatorul de piaţă trebuie să ia o serie de decizii pentru a elabora programul
complet de promovare a vânzărilor. În primul rând, operatorul de piaţă trebuie să se
decidă asupra mărimii stimulentelor. Pentru ca promovarea să aibă succes este nevoie
cel puţin de un nivel minim de stimulente; stimulentele mai mari vor da naştere unor
vânzări mai mari. Operatorul de piaţă trebuie, de asemenea, să se decidă asupra
condiţiilor de participare. Stimulentele pot fi acordate la toată lumea sau numai
grupurilor alese.
Fiecare metodă de distribuţie implică un nivel diferit de abordare şi de cost. într-
o măsură din ce în ce mai mare, operatorii de piaţă combină mai multe mijloace de
comunicare sub forma unei singure campanii. Durata promovării este, de asemenea,
importantă. Dacă perioada de promovare a vânzărilor este prea scurtă, mulţi clienţi
potenţiali (care poate că nu-şi fac cumpărături în acea perioadă) vor pierde această
promovare. Dacă promovarea durează prea mult, ea îşi va pierde din forţa care-i solicită
clientului să „acţioneze acum".
Evaluarea este, de asemenea, foarte importantă. însă numeroase firme nu reuşesc
să-şi evalueze programele de promovare a vânzărilor, iar altele fac doar o evaluare
superficială. Cea mai obişnuită metodă este aceea de a compara vânzările derulate
înainte, pe timpul şi după încheierea promovării.
Cercetările întreprinse la nivelul consumatorilor scot în evidenţă, de asemenea,
tipurile de oameni care au răspuns la promovare şi ce au făcut aceştia după încheierea
promovării. Sondajele ne pot oferi informaţii despre cât de mulţi consumatori îşi
reamintesc de promovare, ce părere au despre aceasta, cât de mulţi dintre ei au
beneficiat de ea şi cum le-a influenţat deciziile de achiziţie. Promovarea vânzărilor
poate fi evaluată, de asemenea, prin experimente prin care se apelează la stimulente,
valori, durate de promovare şi metode de distribuţie diferite.

27
 CAPITOLUL II

STUDIU APLICATIV PRIVIND MIXUL DE MARKETING

LA S.C. “HELVETICA MILK” S.R.L.

2.1. PREZENTAREA SOCIETĂŢII

S.C. “Helvetica Milk” a luat fiinţă în anul 1994 prin asocierea S.C. “Helvetika”
S.R.L. cu investitori autohtoni. Asociaţii au convenit ca noua societate să fie organizată
sub forma de societate cu răspundere limitată, cu sediul în Arad, str. I. Maniu nr.10, Sc.
B, Ap.13, Jud Arad, înscrisă în CF 23023 Arad.
Societatea poate deschide puncte de lucru, puncte comerciale, filiale şi
reprezentanţe în toate localităţile din ţară.
Punctul iniţial de lucru a fost în comuna Pecica unde se găseşte fabrica pentru
industrializarea laptelui. Societatea se constituie pe o durată de timp nelimitată.
Capitalul de pornire al S.C. “Helvetica Milk” SRL este de 300 mil. lei.
Cifra de afaceri a crescut progresiv pe măsura impunerii produselor societăţii pe
piaţă, ajungând la sfârşitul anului 1994 450 mil. lei. Procentual cifra de afaceri a crescut
cu 20 % lunar.
Asociaţii au convenit ca obiectul de activitate al societăţii sp fie producţia
prelucrării laptelui şi a celorlalte produse lactate, precum şi toate operaţiunile
comerciale care au ca obiect de tranzacţie laptele şi produsele din lapte.
La început producţia era axată pe fabricarea laptelui de consum pasteurizat şi
normalizat la un procent de grăsime de 2,5 %, frişcă proaspătă şi smântână fermentată,
ambele livrate vrac pentru restaurante şi cofetării.
În anul 1998 societatea a cumpărat spaţiul şi terenul aferent în care îşi desfăşoară
activitatea, spaţiu de 10500 m2, din care 220 m2 special amenajat cu toate dependinţele
necesare. Unitatea mai este dotată cu următoarele spaţii: sala pentru igienizare
(ambalaje, instalaţii), vestiar cu grupuri sociale, camera frigorifică, laborator uzinal,
magazii, birou.
Instalaţia de prelucrare a laptelui, cu o capacitate de prelucrare în lapte de
consum şi derivate de 8000 litrii / zi, cuprinde un întreg ansamblu de utilaje şi instalaţii
necesare fluxului de prelucrare a laptelui, de la recepţionare şi până la ambalare în pungi
de plastic.
Ea a fost achiziţionată de la o firmă din Ungaria care a montat-o, asigurându-i şi
service-ul necesar.
Sortimentele care se produc în acest moment în unitate sunt următoarele:
• lapte consum 2,5 % gr
• iaurt 4 % gr
• sana 3,5 % gr
• lapte bătut 2,5 % gr
• smântână 25 % gr
• frişcă 32 % gr
• telemea de vacă
• brânză de vacă dulce
28
 Produsele finite sunt valorificate prin reţeaua proprie de distribuţie la un număr
de aproximativ 120 de unităţi cu specific alimentar.
Punctele de vânzare en-gros sunt situate în Timişoara şi Reşiţa. Livrarea se face
loco – furnizor cu mijloace de transport închiriate.
Activitate productivă se desfăşoară conform organigramei, cu 16 salariaţi, care
sunt angajaţii societăţii cu carte de muncă.
În perioada 1994 – 1998, echipa managerială care a condus societatea a reuşit
amortizarea prin profit a 80 % din investiţie. În aceeaşi perioadă s-au făcut investiţii de
aproximativ 100.000 DEM.
La ora actuală, societatea nu are în exerciţiul financiar credite bancare sau datorii
la furnizori.
În perspectivă societatea doreşte crearea de noi spaţii de producţie, prin aceasta
urmărind modernizarea fluxului tehnologic, fabricarea unor noi sortimente de brânzeturi
care să poată fi competitive pe piaţa externă. În acest context, societatea a avut contracte
cu societăţi din Germania şi Ungaria.
Un alt obiectiv urmărit de societate este creşterea animalelor (vacilor de lapte)
care poate fi realizat prin achiziţionarea uneia dintre fermele din apropriere şi crearea de
microferme (20 – 30 de capete) gestionate de locuitori ai comunei Pecica, utilizând cele
mai moderne tehnologii în creşterea vacilor de lapte.
În plan calitativ, societatea are comandat un contract de consultanţă în vederea
proiectării şi implementării sistemului de management al calităţii în conformitate cu
standardele internaţionale ISO 9002, fiind certificată de Societatea Română pentru
Asigurarea Calităţii (S.R.A.C).

2.2. MIXUL DE MARKETING ÎN CADRUL SC HELVETICA MILK

SRL

2.2.1. Produsul la SC HELVETICA MILK SRL

Mixul de produs al unei firme se caracterizează printr-o anumită lărgime,
lungime, profunzime şi omogenitate. Acestea sunt prezentate în tabelul care urmează
pentru bunurile de consum realizate la S.C. “Helvetica Milk” S.R.L.
Lărgimea mixului de produs este dată de numărul de linii de produse ce o
compun. Din tabel observăm că lărgimea mixului de produs al S.C. “Helvetica Milk”
S.R.L. este de cinci linii.
Lungimea mixului de produs este dată de numărul produselor tuturor liniilor.
Din tabel rezultă ca pentru S.C. “Helvetica Milk” S.R.L. aceasta este de 13. De
asemenea, putem vorbi despre lungimea medie a unei linii de produse, care se obţine
împărţind lungimea totală (aici 13) la numărul de linii (5). În cazul nostru lungimea
medie a unei linii este de 2,6.
Profunzimea mixului de produs este dată de numărul de produse distincte ce
conţine o linie. Astfel dacă iaurtul tip “Helvetica Milk” se prezintă în trei mărimi
diferite şi în trei formule (4%, 3,5%, 2,5%) profunzimea specifică acestui produs are
valoarea de 9 (3x3)
Numărând variantele fiecărei mărci se poate calcula profunzimea medie a
mixului de produs.
Omogenitatea mixului se referă la gradul de asociere a diferitelor linii de
produse în consumul final, în procesul de producţie, în procesul de distribuţie.
Omogenitatea liniilor de produs ale S.C. “Helvetica Milk” S.R.L. constă în faptul că
produsele sale sunt bunuri de larg consum distribuite prin intermediul aceloraşi canale.

29
 Toate aceste patru dimensiuni ale mixului de produs sunt importante pentru
definirea strategiei de produs a unei firme. Aceasta îşi poate extinde activitatea pe patru
căi: mărind numărul liniilor de produse, şi deci extinzând mixul, lungindu-şi fiecare
linie de produse, creând mai multe variante de produse, mărind astfel profunzimea
mixului, şi în sfârşit, mărind sau reducând omogenitatea liniilor, în funcţie de
obiectivele sale: câştigarea unei puternice reputaţii într-un singur domeniu sau
participarea sa în mai multe domenii de activitate.
Îmi propun ca în acest subcapitol să prezint câţiva indicatori ai societăţii
comerciale analizaţi pe o perioadă de trei ani, respectiv perioada 2007 – 2009.
Aceşti indicatori sunt prezentaţi în tabelul următor:

Tabel 2.1.
Indicatori economici ai SC HELVETICA MILK SRL
INDICATORI 2007 2008 2009
CIFRA DE AFACERI 331.184,4378 438.410,3263 539.200,3274
CHELTUIELI 284.372,8163 409.332,7955 509.622,5978
PROFIT 66.811,6215 39.077,5308 29.577,7296
NUMĂR DE ANGAJAŢI 16 17 18
MUNCITORI 12 3 3
TESA 4 4 5

2009

Profit
2008 Cheltuieli
Cifra De Afaceri

2007

0 100000000 200000000 300000000 400000000 500000000 600000000

0 0 0 0 0 0

Fig. 2.1. Indicatori ai SC HELVETICA MILK SRL

Am analizat indicatorii: cifra de afaceri, cheltuieli, profit şi număr de angajaţi pe

total şi defalcaţi pe muncitori şi personal tessa.
Din cele prezentate se constată o evoluţie ascendentă atât a cifrei de afaceri cât şi
a cheltuielilor, astfel încât profitul în perioada 1999 – 2000 a rămas aproximativ
constant.
Numărul angajaţilor a rămas în principiu constant în ultimii 2 ani, fiind angajate
2 persoane.
Pe baza datelor obţinute de la firmă putem determina productivitatea muncii (W)
pe cei 3 ani analizaţi, conform formulei:
CA CA CA
W = W = W =
T M L
Unde:
W – productivitatea muncii
CA – cifra de afaceri
L – număr de angajaţi
M – număr de muncitori
T – personal Tesa

30
 În 2007:

CA 3.311 .844 .378

W2007 = = = 206 .990 .274
L 16

CA 3.311 .844 .378

W2007 = = = 275 .987 .032
M 12

CA 3.311 .844 .378

W2007 = = = 827 .961 .095
T 4

În 2008:

CA 4.384 .103 .263

W2008 = = = 257 .888 .427
L 17

CA 4.384 .103 .263

W2008 = = =1.461 .367 .754
M 3

CA 4.384 .103 .263

W2008 = = =1.096 .025 .816
T 4

În 2009:

CA 5.392 .003 .274

W2009 = = = 299 .555 .737
L 18

CA 5.392 .003 .274

W2009 = = =1.797 .334 .425
M 3

CA 5.392 .003 .274

W2009 = = =1.078 .400 .655
T 5

Fişa tehnică a produsului

1. Generalităţi
Laptele bătut se obţine din lapte de vacă pasteurizat, cu adaos de culturi de
bacterii lactice selecţionate.
După conţinutul de grăsime laptele se clasifică în 4 tipuri:
• tip Extra cu 4% grăsime
• tip I Sana cu 3,6% grăsime
• tip II cu 2,0% grăsime
• tip III cu 0,1% grăsime
2. Condiţii tehnice de calitate
a) Laptele şi materiale auxiliare folosite la fabricarea laptelui bătut trebuie să
corespundă documentelor tehnice normative de produs şi normelor sanitare în vigoare
b) Laptele bătut se fabrică conform instrucţiunilor tehnologice aprobate la
omologare cu respectarea normelor sanitare şi sanitar veterinare în vigoare.
Proprietăţi organoleptice
Caracteristici
a) Aspect şi consistenţă
31
 • coagul fin, compact sau cu o consistenţă fluidă se smântână proaspătă, se admit
particule vizibile de coagul.
b) Culoare:
• albă de lapte
c) Gust şi miros
• plăcut, caracteristic, acrişor, răcoritor, fără gust şi miros străin
Proprietăţi fizico – chimice
Caracteristici
• tip Extra cu 4 ± 0,1 % grăsime
• tip I Sana cu 3,6 ± 0,1 % grăsime
• tip II cu 2,0 ± 0,1% grăsime
• tip III cu max. 0,1% grăsime
Aciditate (gr.T) max. 120
Substanţe proteice (%) min. 3,2
Temperatura de livrare (gr. C) max. 8

Notă: În reţeaua comercială se admite aciditatea de max. 130 T

Proprietăţi microbiologice
Caracteristici
Bacterii coliforme / cc produs max. 100
Escherichia coli / cc produs max. 10
Salmonella / 50 cc absent
Stafilococ coalulato pozitiv / cc max. 10
Conţinut în pesticide
Conform reglementărilor în vigoare
3. Ambalare şi marcare
a) Laptele bătut se ambalează în:
• butelii de sticlă de 1000 ml, 500 ml, 250 ml.
• pungi de polietilenă imprimate închise prin termosudare
• pahare de polistiren, polietilenă sau polipropilena, închise etanş, cu capacitatea
200 ml, 250 ml, 500 ml.
• bidoane de aluminiu de 25 l
b) Pentru transport, butelie de sticlă, pungile şi paharele se introduc în ambalaj
colectiv (navete) metalice sau din material plastic.
c) Ambalajele folosite trebuie să fie în bună stare, curate, uscate şi fără miros
străin.
d) Abaterile limită la conţinutul material al ambalajelor sunt:
• ± 20 ml pentru ambalajele cu capacitate de 1000 ml
• ± 15 ml pentru ambalajele cu capacitate de 500 ml
• ± 10 ml pentru ambalajele cu capacitate de 250 ml
• ± 1 % pentru celelalte tipuri de ambalaje
e) Buteliile de sticlă vor fi închise cu capsule din aluminiu, hârtie caserată sau
material plastic
Bidoanele se închid cu capace metalice prevăzute cu garnituri de cauciuc
alimentar şi se sigilează prin plumbuire.
Paharele din material plastic sunt închise etanş cu folie de aluminiu, prin
termosudare.
f) Ambalajele de desfacere şi transport se marchează prin ştanţare sau etichetare
cu următoarele specificaţii:

32
 • denumirea producătorului şi marca
• denumirea şi tipul produsului
• ziua livrării (data) sau data limită pentru care produsul este bun pentru consum
• conţinutul nominal (cu indicarea erorii tolerate) în litrii
4. Depozitare, transport, documente
a) Laptele bătut se depozitează în camere frigorifice, curate, dezinfectate la
temperatura de + 20 …+80C.
b) Transportul se face cu mijloace de transport frigorifice sau izoterme la
temperaturi de + 100 C.
c) Temperatura laptelui bătut la livrare trebuie să fie de max. +80C.
d) Fiecare lot va fi însoţit de documentaţii de certificare a calităţii întocmite
conform reglementărilor în vigoare.
5. Termenul de garanţie
• Termenul de garanţie pentru produsul “Lapte bătut” este de o zi.
• Acest termen se referă la produsul ambalat, depozitat şi transportat în condiţiile
prevăzute în prezentul standard de ramură şi decurge de la data livrării.

2.2.2. Preţul stabilit de SC HELVETICA MILK SRL

Preţul este singura componentă a mixului de marketing care produce venituri,
celelalte componente necesitând numai cheltuieli. El este de asemenea un element foarte
flexibil, putând fi modificat foarte rapid, spre deosebire de caracteristicile unui produs şi
activitatea de distribuţie. În acelaşi timp stabilirea preţurilor şi concurenţa în acest
domeniu este problema numărul unu cu care se confruntă mulţi directori de marketing.
În procesul de elaborare al politicii de preţ, o firmă trebuie să ţină seama de o
serie de factori. În rândurile care urmează vom prezenta cele şase etape ce trebuie
parcurse în vederea stabilirii unui preţ corespunzător:
• stabilirea obiectivului vizat prin practicarea unui anumit preţ;
• determinarea mărimii cererii;
• evaluarea costurilor;
• analiza preţurilor şi ofertelor concurenţei;
• alegerea metodei de calcul a preţurilor;
• alegerea preţului final.

33
 Tabel 2.2.
Calculaţie de preţ la laptele de vacă pasteurizat 2,5 % tip “Helvetica Milk”
NR.
SPECIFICAŢIE LEI / UM
CRT
1 Cheltuieli materie primă 0,3800
2 Energie, combustibil 0,0390
3 Ambalaj 0,0384
Alte cheltuieli (auxiliare, reparaţii, materiale
4 0,0251
nestocate, reclama, etc. …)
5 Cheltuieli amortismente 0,0279
6 Salarii, C.A.S., şomaj, impozit, etc. 0,0318
7 Dobânzi 0,0497
TOTAL 0,5919
BENEFICIU 10% 0,0581
PREŢ CU RIDICATA FĂRĂ TVA 0,6500

Tabel 2.3.
Calculaţie de preţ la laptele bătut tip “Helvetica Milk”
NR.
SPECIFICAŢIE LEI / UM
CRT
1 Cheltuieli materie primă 0,0665
2 Energie, combustibil 0,0230
3 Ambalaj 0,0538
Alte cheltuieli (auxiliare, reparaţii, materiale
4 0,0102
nestocate, reclama, etc. …)
5 Cheltuieli amortismente 0,0047
6 Salarii, C.A.S., şomaj, impozit, etc. 0,0170
7 Dobânzi 0,0089
TOTAL 0,1841
BENEFICIU 10% 0,0259
PREŢ CU RIDICATA FĂRĂ TVA 0,2100

34
 Tabel 2.4.
Ofertă de preţuri HELVETICA MILK SRL
Data 15.11.2008
PREŢ DE TERMEN DE
PRODUSUL UM
LIVRARE (LEI) VALABILITATE
Lapte consum 2,5% 1 0.65 2 zile
Smântână consum 25% Kg 2,7 7 zile
Smântână consum 175 g Buc 0,6 7 zile
Frişcă consum 32 % Kg 3 3 zile
Frişcă consum 200 g Buc 0,65 3 zile
Iaurt 4 % 175 g Buc 0,25 7 zile
Sana 3,5 % 175 g Buc 0,23 7 zile
Lapte bătut 2,5 % 200 g Buc 0,21 7 zile
Telemea de vacă Kg 3,5 20 zile
Telemea de vacă vidată Kg 3,8 20 zile
Brânză dulce de vacă Kg 3 2 zile
Brânză dulce de vacă 0,5 Kg 1,6 2 zile
Iaurt 4 % 2x200 g Pac 0,5 7 zile

• Preţurile nu conţin TVA

2.2.4. Plasament (Distribuţie) SC HELVETICA MILK SRL

Membrii unui canal de distribuţie îndeplinesc câteva funcţii importante şi
participă la următoare fluxuri de marketing.
• fluxul informaţiilor: culegerea şi furnizarea de informaţii de marketing în
legătură clienţii actuali şi potenţiali, concurenţa şi alţi agenţi şi forţe de piaţă.
• Fluxul de promovare: crearea şi transmiterea de mesaje convingătoare în ceea
ce priveşte oferta, cu scopul de a atrage consumatori.
• Fluxul negocierilor: încercarea de a ajunge la un acord final asupra preţului şi a
altor condiţii, în aşa fel încât să poată fi realizat transferul dreptului de
proprietate sau de posesie.
• Fluxul comenzilor: transmiterea în sens invers, de la membrii canalului la
producător, a mesajelor în legătură cu intenţiile de cumpărare.
• Fluxul finanţării: Strângerea şi alocarea de fonduri necesare finanţării
inventarierilor la diferite niveluri ale canalelor de distribuţie.
• Fluxul riscurilor: asumarea riscurilor legate de activitatea în cadrul canalului.
• Fluxul fizic al produselor: deplasarea şi stocare succesivă a bunurilor materiale
de la stadiul de materie primă şi până la consumul final.
• Fluxul plăţilor: plata făcută vânzătorilor de către cumpărători prin intermediul
băncilor sau al altor instituţii financiare.
• Fluxul proprietăţii: transmiterea reală a dreptului de proprietate asupra
produselor de la o organizaţie sau de la o persoană la alta.

Tipuri de canale de distribuţie

Canalele de distribuţie pot fi caracterizate prin numărul de verigi existente la
nivelul fiecărui canal. Orice intermediar care prestează î activitate în direcţia aproprierii
unui produs, din punct de vedere fizic şi al dreptului de proprietate, de consumatorul
final, reprezintă ă verigă a canalului de distribuţie.

35
 Pentru a indica lungimea unui canal de distribuţie vom apela la numărul de
verigi intermediare.
În figura următoare sunt prezentate câteva canale de distribuţie a bunurilor de
consum având diferite lungimi:

Fig. 2.2. Canale de distribuţie a bunurilor de consum

Un canal fără verigi, (canal de distribuţie directă) este reprezentat de

producătorul care-şi vinde produsele direct consumatorului final. Principalele modalităţi
de distribuţie directă este distribuţia la domiciliul clientului, distribuţia pe bază de
comandă prin poştă, distribuţia prin magazinele deţinute de producător.
Canalul ci o verigă are un singur intermediar, care poate fi un detailist.
Canalul cu două verigi are doi intermediari. Pe piaţa bunurilor de consum aceştia
sunt, de regulă, un angrosist şi un detailist.
Canalul cu trei verigi are trei intermediari. În industria de prelucrare a cărnii, de
exemplu, angrosiştii vând altor angrosişti, care vând la rândul lor micilor detailişti.
În figura următoare sunt prezentate cele mai utilizate canale de distribuţie a
bunurilor industriale.
Un producător de bunuri industriale poate apela la propriile forţe de vânzare
pentru a-şi distribui produsele direct consumatorilor industriali, sau le poate vinde
distribuitorilor industriali, care la rândul lor , le vor vinde consumatorilor respectivi, ori
le poate comercializa prin reprezentanţele sau filialele proprii, care fie le vor vinde
distribuitorilor specializaţi, fie direct consumatorilor industriali.
Canalele fără verigi, ca şi cele cu una sau două verigi, sunt cele mai utilizate
pentru distribuţia de bunuri industriale.

36
 Fig. 2.3. Canale de distribuţie a bunurilor industriale

2.2.3. Promovarea în cadrul SC HELVETICA MILK SRL

Promovarea defineşte acţiunile firmei legate de comunicaţiile cu privire la
produs şi de promovarea acestuia pe piaţa ţintă. Comunicaţiile se realizează prin
intermediul a diverse mijloace, care se grupează într-un mix comunicaţional şi anume:

Publicitatea – este un mijloc de comunicaţie oneros, unilateral, emanând de la o

sursă care poate fi identificată, fiind concepută pentru a susţine direct sau indirect un
produs sau activitatea unei firme.
Trăsăturile specifice acestui mijloc de comunicare sunt:
• este un mod de prezentare public şi este un mijloc de comunicaţie extrem de
vizibil;
• puterea de acţiune: publicitatea permite firmei repetarea mesajului său de mai
multe ori;
• permite, de asemenea, cumpărătorului să primească şi să compare mesajele
concurenţilor;
• facultatea de expresie considerabilă; utilizând imagini, sunete, culori,
publicitatea permite firmele să prezinte produsele sale într-un mod atrăgător.
• este impersonală; chiar dacă este vizibilă şi expresivă, audienţa nu se simte
obligată să fie atentă şi să reacţioneze, deci publicitatea este un monolog şi nu
un dialog.
Promovarea vânzărilor – cuprinde ansamblul sortimentelor care în mod
provizoriu şi în general, pe o arie restrânsă, au menirea să ajute comunicaţia
impersonală (publicitatea) şi personală (forţa de vânzare), pentru a promova cumpărarea
unui produs determinat.
Ca mijloc de comunicaţie promovarea vânzărilor se distinge de alte componente
ale politicii de comunicaţie (publicitate, relaţii publice etc…), prin obiectivele, durată şi
procedeele utilizate.
Obiectivele promovării vânzărilor sunt:
37
 • creşterea cantităţii cumpărate la fiecare cumpărare de către un cumpărător dat;
• creşterea frecvenţei cumpărărilor;
• creşterea fidelităţii cumpărătorilor neregulaţi;
• câştigarea de noi cumpărători.
Relaţiile publice – au ca obiectiv crearea printr-un efort deliberat şi planificat a
unui climat psihologic de înţelegere şi încredere reciprocă între firmă şi componentele
mediului său exterior.
Relaţiile publice cuprind ansamblul mijloacelor utilizare de către firmă pentru a
crea o atitudine favorabilă faţă de activităţile şi produsele sale.
Formele pe care le pot îmbrăca relaţiile publice sunt:
• conferinţele de presă;
• călătorii de studii;
• seminarii, colocvii;
• reuniuni de informare, cocktailuri, recepţii;
• vizitarea firmei.
Funcţiile îndeplinite de relaţiile publice sunt:
• facilitează lansarea produselor noi;
• permit repoziţionarea unui produs ajuns în faza de maturitate;
• determină creşterea interesului pentru anumite categorii de produse;
• apărarea produselor care întâmpină diverse greutăţi pe piaţă;
• constituirea unei imagini instituţionale care se va reflecta şi asupra produselor.
Forţa de vânzare - reprezintă un mijloc de comunicaţie personală, bilaterală,
conceput pentru a incita clienţii la o acţiune imediată cumpărare, prin intermediul căreia
firma poate obţine de asemenea informaţii utile.
Sarcinile atribuite forţei de vânzare pot fi grupate în trei categorii:
• activităţile de vânzare propriu-zise care implică prospectarea clienţilor potenţiali,
studiul nevoilor lor şi negocierea ofertei de vânzare;
• activităţile de transmitere a informaţiilor către firmă, informaţii care se referă la
evoluţia nevoilor clienţilor, activităţile concurenţilor (colectarea şi transmiterea
informaţiilor)
• activităţile de service; acordarea diverselor servicii clienţilor (asistenţă tehnică,
consultanţă).
Din punctul de vedere al firmei, eficienţa forţei de vânzare va fi strâns legată de
abilitatea culegerii şi transmiterii informaţiilor în vederea adaptării la schimbările pieţei.

2.3. ANALIZA ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢII „HELVETICA MILK”

În cei cincisprezece ani ai săi de activitate, societatea cu profil alimentar SC

HELVETICA MILK SRL, a reuşit să se impună pe piaţa locală. Acest fapt se datorează
politicii de marketing adoptate şi studierea pieţei din regiune care necesita o gamă de
astfel de produse.
În ciuda competitorilor de talie naţională şi internaţională ce compun piaţa
românească, societatea are un cuvânt de spus atât în zona Banatului cât şi în Crişana.
Pe lângă politicile de marketing adoptate, HELVETICA MILK are o serie de
atuuri în faţa competitorilor săi.
Punctele tari ale societăţii se concretizează în produse 100% autohtone, fabricate
în România, materia primă fiind, de asemenea de natură românească. Toate acestea
contribuie la realizarea unui produs finit românesc.

38
 Calitatea este, de asemenea superioară, deoarece se trece la prelucrarea laptelui
imediat ce acesta a fost procurat.
După cum se observă şi în tabelul 2.4. raportul dintre calitate şi preţ este unul
avantajos pentru client.
În ciuda avantajelor sale în faţa competitorilor de talie mare, societatea are şi
puncte slabe. În primul rând prin dimensiunea sa. Fiind o întreprindere mică,
competitorii mari pot să-i îngreuneze activitatea prin insistenţă accentuată în zona pieţei
sale.
Neavând o producţie de scară, costul pe unitatea de produs este constant
neputând fi modificat vizibil.
SC HELVETICA MILK SRL trebuie să ia în considerare aceste puncte slabe şi
să găsească soluţii pentru reducerea acestora la niveluri cât mai joase. Acest lucru poate
fi posibil prin opţiunea extinderii societăţii care depinde de furnizori, ea fiind doar
societate prelucrătoare, prin înfiinţarea de ferme de animale care să producă materia
primă de care are nevoie.
Extinderea se poate face şi prin extinderea activităţii în judeţele de lângă piaţa
sa, pentru început, spre Oltenia sau Transilvania.
De-a lungul celor cincisprezece ani de activitate, HELVETICA MILK a avut o
ascensiune constantă pe piaţa proprie de desfacere.
Următorul pas ce trebuie făcut după recesiune este acela de a face investiţii
pentru dezvoltare. Piaţa românească cere produse 100% româneşti, iar aceasta este una
din întreprinderile care poate satisface această cerere consumatorilor români.

39
 CONCLUZII. IDEI PERSONALE

Un întreprinzător nu trebuie sa înveţe pe de rost definiţii ale conceptului de

marketing. Deşi utile, acestea nu au nici un rost, dacă întreprinzătorul nu înţelege acest
concept şi nu conştientizează adevăratul rol al marketingului.
Pe larg, marketingul implică acţiunea directă a întreprinzătorului pe piaţă.
Acesta trebuie să gândească inteligent strategii de marketing clare prin care să dezvolte
şi să plaseze produse acolo unde există, e nevoie pentru ele şi celor care le doresc.
Pentru a face asta, întreprinzătorul trebuie: să cerceteze, sa identifice nevoile şi
dorinţele clienţilor actuali şi potenţiali, să realizeze produse care să răspundă
necesităţilor şi dorinţelor existente, să distribuie produsele acolo unde sunt solicitate
conştient sau nu, să stabilească un nivel optim al preţului, să promoveze produsele astfel
încât piaţa să le cunoască, să le înţeleagă, să fie convinşi de utilitatea lor, să le dorească
şi apoi sa acţioneze (adică sa le cumpere).
Întreprinzătorul trebuie să urmărească, aşadar, ca afacerea sa să satisfacă nevoile
şi dorinţele clienţilor actuali şi potenţiali.
Dar, pentru a fi şi eficient, el trebuie să meargă mai departe şi să se gândească
cum ar putea să satisfacă aceste nevoi şi, în acelaşi timp, să acţioneze pe piaţă prin
costurile cele mai mici posibile.
Pentru a putea acţiona întocmai, coerent şi eficient, întreprinzătorul trebuie să
realizeze un plan de marketing pentru afacerea sa. În general, aceasta cuprinde
următoarele etape: Analiza SWOT - Oportunităţi, Ameninţări, Puncte tari, Puncte slabe,
care presupune: observarea mediului intern şi extern al firmei; Obiectivele de marketing
şi strategii viabile; mixul de marketing optim; Acţiunea directă pe piaţă; Urmărirea
pieţei.
La baza mixului de marketing stă teoria celor 4P: produs, preţ, plasament
(distribuţie) şi promovare.
Dintre forţele interne ce-şi pun amprenta asupra structurii mixului de marketing
şi a modificării acestuia, se remarcă: resursele tehnice, financiare, de marketing, precum
şi structura organizatorică, metodele şi calitatea conducerii. Esenţială este capacitatea
întreprinderii de a delimita rolul fiecărui factor şi maniera sa de acţiune pentru a-i
orienta spre atingerea scopului propus. Trebuie avut în vedere că forţele endogene sunt
potenţate de cele exogene, care sunt factori externi, pe care organizaţia nu-i poate
controla, dar pe unii îi poate influenţa prin acţiuni promoţionale de exemplu, preţul
pieţii mondiale, pentru a obţine o ajustare a acţiunilor de marketing.
Produsul reprezintă orice lucru care poate fi oferit unei pieţe pentru a i se acorda
atenţie, a fi achiziţionat, utilizat sau consumat şi care ar putea satisface o dorinţă sau o
nevoie.
În cazul SC HELVETICA MILK SRL, este reprezentat de către derivate ale
laptelui rezultate după prelucrarea acestuia.
Piaţa de desfacere a SC HELVETICA MILK SRL, se întinde pe teritoriul
judeţelor Caraş-Severin, Timiş şi Arad şi este lider local în fabricarea şi distribuţia de
lapte şi derivate ale acestuia. De exemplu: lapte consum 2,5 % gr, iaurt 4 % gr, sana 3,5
% gr, lapte bătut 2,5 % gr, smântână 25 % gr, frişcă 32 % gr, telemea de vacă, brânză de
vacă dulce.
În sensul cel mai restrâns, preţul este suma de bani percepută pentru un produs
sau un serviciu. în sens mai general, preţul este suma tuturor valorilor pe care

40
consumatorii le dau în schimbul avantajelor aduse de deţinerea sau utilizarea produsului
sau serviciului.
Preţul produselor enumerate anterior este rezultatul cheltuielilor efectuate pentru
fabricarea lor. Astfel avem cheltuieli cu materia primă, cu energia şi combustibili, cu
ambalajele, alte cheltuieli (auxiliare, reparaţii, materiale nestocate, etc.).
Dacă societatea ar evolua la o producţie de scară, costul pe unitatea de produs s-
ar micşora, avantajul concurenţial crescând vizibil.
Firmele lucrează rar de unele singure atunci când aduc valoare clienţilor. În
schimb, cele mai multe sunt doar o verigă în cadrul unui lanţ mai mare al ofertei sau al
canalului de distribuţie. Astfel, succesul firmei depinde nu numai de cât de bine îşi
îndeplineşte ea sarcinile, ci şi de cât de bine concurează întregul canal de marketing cu
canalele concurente.
Deciziile privind canalul firmei afectează direct orice altă decizie de marketing.
Stabilirea preţurilor de către firmă depinde de tipul de comercianţi la care apelează:
lanţuri naţionale cu preţuri reduse, magazine de specialitate de înaltă calitate sau
vânzare directă către consumatori prin intermediul Web-ului. Deciziile firmei privind
personalul de vânzări şi comunicaţiile depind de cât de multă convingere, pregătire,
motivaţie şi sprijin au nevoie partenerii canalului său.
Un canal de marketing este format din firme care interacţionează pentru binele
lor comun. Fiecare membru al canalului este dependent de ceilalţi.
Un canal de distribuţie convenţional este compus din unul sau mai mulţi
producători, angrosişti şi detailişti independenţi. Fiecare este o entitate independentă
care încearcă să-şi maximizeze profitul, chiar în detrimentul profitului de ansamblu al
sistemului. Nici un membru al canalului nu dispune de un control prea mare asupra
celorlalţi membri ai canalului, după cum nu există mijloace formale pentru atribuirea
rolurilor şi rezolvarea conflictelor din cadrul canalului.
Distribuitorii din amontele canalului SC HELVETICA MILK SRL sunt, după
cum urmează:
• S.C. Agroprodex S.A. fermă zootehnică
• S.C. Agroindustrială S.A fermă zootehnică
• S.A. „16 Decembrie“ fermă zootehnică
Deşi publicitatea este folosită în cea mai mare parte de către firmele comerciale,
ea este folosită şi de către o gamă variată de organizaţii non-profit, profesionale şi de
către agenţiile sociale, care îşi fac anunţă cauzele către publicul vizat.
Managerii trebuie să ia câteva tipuri de decizii ce fac parte din planul publicitar:
• Stabilirea obiectivelor de publicitate
• Stabilirea bugetului de publicitate
• Conceperea strategiei de publicitate
• Crearea mesajului publicitar
• Alegerea mijloacelor de comunicare pentru publicitate
Constă din stimulente pe termen scurt pentru încurajarea achiziţiei sau vânzării
unui produs sau serviciu. în timp ce publicitatea şi vânzarea personală oferă motive
pentru cumpărarea unui produs sau serviciu, promovarea vânzărilor oferă motive pentru
a cumpăra acum.
Campania publicitară în cadrul SC HELVETICA MILK nu are parametrii atât de
complicaţi, dar totuşi bine puşi la punct, deoarece piaţa este destul de redusă, iar
costurile principale sunt acelea cu fabricarea produsului.
Odată cu extinderea societăţii, publicitatea va trebui să fie un obiectiv principal.
Promovarea însă, este practicată mai cu succes decât publicitatea, deoarece nu
este atât de costisitoare şi se face direct pe raion.

41
 De exemplu în ultima zi de valabilitate a produsului se pot face reduceri de preţ
pentru a se încerca o recuperare parţială a costurilor acestuia, decât să se piardă de tot.
După analiza graficelor şi tabelelor din capitolul II, se poate trage concluzia că
HELVETICA MILK are o creştere constantă ceea ce conduce şi la stabilizarea poziţiei
ce o deţine în cadrul pieţei de desfacere, dar şi consolidarea relaţiilor cu furnizorii, dar şi
cu clienţii.

42
 BIBLIOGRAFIE

1. Coughlin A., „Canalele de Marketing”, ediţia a VI-a

2. Craciun L., Mitrache M., Management strategic, Editura Universitaria, Craiova,
2005
3. Ferenţ, Emil, "Organizarea şi gestiunea unităţilor comerciale", Note de curs, Univ.
Al. I.Cuza, Iaşi, 2001;
4. Florescu, C. ş.a., "Marketing", Editura Marketer, Bucureşti, 1992;Gherasim,
Toader, ş.a., "Marketing", Editura Economică, Bucureşti, 2000;
5. Kotlcr, Ph., "Managementul Marketingului", Editura Tcora, Bucureşti, 1997;
6. Kotler Ph., „Principiile Marketingului”, Ediţia a III-a, Editura Teora, 2005;
7. Meghişan Gh., Nistorescu T., „Bazele marketingului”, Editura Sitech, Craiova,
2007
8. Munteanu, V., "Bazele marketingului", Editura Grapliix, Iaşi, 1992;
9. Prutianu C, ş.a., "Inteligenţa marketing plus". Editura Polirom, Iaşi, 1998;
10. Ristea, A., ş.a., "Tehnologie comercială". Editura Expert, Bucureşti, 1995.
11. Sasu C., "Marketing", Editura Univ. Al. I. Cuza, Iaşi, 1995.
12. Vărzaru M., „Economia întreprinderii: noţiuni fundamentale”, Editura
Universitaria, Craiova 2007
13. www marketing.free.fr/Mark 02/cadres/cadre_rss.html
14. www.adage.com, august, 2002

43