Sunteți pe pagina 1din 34

CREDITARE BANCARĂ

OBIECTIVE:
Scopul disciplinei constă în asigurarea cunoştinţelor şi informaţiilor teoretice,
metodologice şi operaţionale în domeniul creditării bancare, precum şi în formarea
deprinderilor practice şi abilităţilor de utilizare a acestei oferte de produse din partea
băncilor. Acest scop se concretizează în următoarele obiective:
a) înţelegerea raportului autofinanţare –creditare;
b) cunoaşterea resurselor de creditare ale băncilor;
c) analiza, determinarea şi acordarea creditelor bancare;
d) evitarea riscului de creditare bancară.

CONŢINUTUL TEMATIC AL DISCIPLINEI


I. Principalele operaţiuni bancare. Intermedierea bancară.
II. Creditul bancar, produs de bază în activitatea băncilor comerciale.
III. Categoriile de împrumutaţi.
IV. Analiza bonităţii împrumutaţilor.
V. Documentaţia de creditare.
VI. Principalele tipuri de credite bancare.
VII. Analiza, determinarea şi acordarea creditelor bancare
VIII. Garanţiile creditelor
IX. Managementul riscului de credit

CONŢINUTUL TEMELOR

I. PRINCIPALELE OPERAŢIUNI BANCARE.


INTERMEDIEREA BANCARĂ

Principala activitate a băncilor comerciale este aceea de intermediere, respectiv


de a pune în legătură pe deţinătorii de fonduri temporar disponibile cu cei care au
nevoie temporar de resurse financiare suplimentare, pentru realizarea anumitor procese
de producţie sau investiţii.
Pentru realizarea acestor activităţi principale, de intermediere, băncile efectuează
o serie întreagă de operaţiuni, circumscrise activităţii de comerţ cu bani.
Operaţiunile bancare:
 operaţiuni de atragere de resurse la vedere sau la termen, în monedă
naţională sau în valută, ori legate de acestea, numite şi operaţiuni de pasiv,
fiindcă se reflectă în pasivul bilanţului unei bănci;
 operaţiuni legate de plasarea resurselor în credite, pe piaţa interbancară
sau în titluri de stat, în lei sau în valută, pe termen scurt, mediu sau lung,
numite şi operaţiuni de activ, deoarece se reflectă în activul bilanţului unei
bănci.

1
Pe ansamblu, suma valorică a operaţiunilor de activ este egală cu cea a
operaţiunilor de pasiv care includ şi rezultatul activităţii desfăşurate (profit/pierdere).

Operaţiuni bancare
privind atragerea de resurse (operaţiuni de pasiv)

Pentru a putea exista ca entitate juridică, orice societate bancară are mai întâi
nevoie de dotarea cu capitaluri de către acţionari şi apoi de atragerea de pe piaţă de
resurse disponibile.
Volumul operaţiunilor active ale unei bănci (credite, plasamente pe piaţa
interbancară, titluri de stat, alte active), structura activelor (lei, valută) şi maturitatea
lor (pe termen scurt, mediu sau lung) sunt determinate de volumul, structura şi
maturitatea resurselor atrase de bancă (operaţiunile pasive).
a) Operaţiunile de capital şi legate de acesta
Pentru a putea funcţiona legal, orice societate bancară trebuie autorizată de
Banca Naţională a României.
Capitalul social reprezintă principala componentă a fondurilor proprii ale unei
bănci. În mod normal, fondurile proprii ar trebui să fie mai mari decât capitalul social
al unei bănci, întrucât există o serie întreagă de rezerve şi alte fonduri care se adaugă la
capitalul social pentru a forma fondurile proprii.
Capitalul social reprezintă fondurile avansate iniţial de acţionari, din care
băncile îşi acoperă cheltuielile de constituire, achiziţionarea de sedii, logistică etc.,
fiind însă important ca acesta să nu fie imobilizat în întregime în astfel de active
nepurtătoare de dobândă, o parte cât mai mare a capitalului social trebuie să rămână
liber pentru demararea şi iniţierea afacerilor aducătoare de venituri (dobânzi).
b) Operaţiuni de acceptare de depozite
Operaţiunile de acceptare de depozite sunt principala categorie de operaţiuni
prin care societăţile bancare îşi atrag resursele necesare desfăşurării activităţii de
intermediere pe piaţă.
Principalele categorii de depozite utilizate atât pe plan naţional, cât şi
internaţional sunt următoarele:
1) Contul curent în lei
Se adresează clienţilor băncii, persoane fizice şi juridice sau entităţii fără
personalitate juridică rezidente/înregistrate în România.
2) Contul curent în valută
Se adresează clienţilor băncii, persoane fizice şi juridice sau entităţii fără
personalitate juridică rezidente/nerezidente înregistrate în România.
3) Contul de depozit la termen în lei
Se adresează clienţilor persoane fizice şi juridice ori entităţilor fără personalitate
juridică.
4) Contul de depozit la termen în valută
Se adresează clienţilor băncii, persoane fizice şi juridice ori entităţilor fără
personalitate juridică.

2
5) Certificatul de depozit
Certificatul de depozit reprezintă un titlu de credit pe termen emis de bancă, care
atestă depunerea unei sume de bani pe baza căreia, la scadenţă, se poate încasa atât
suma depusă, cât şi dobânda aferentă.
6) Certificatul de depozit cu discont
Se adresează persoanelor fizice şi juridice ori entităţilor fără personalitate
juridică rezidente sau înregistrate în România.
Certificatul de depozit cu discont este un instrument bancar ce oferă posibilitatea
cumpărătorului să intre în posesia unui astfel de titlu plătind o sumă mai mică decât
valoarea lui nominală care se va încasa la scadenţă. Diferenţa între suma de cumpărare
şi valoarea nominală a certificatului de depozit cu discont o reprezintă tocmai
„dobânda” care este „avansată” de bancă încă din momentul cumpărării.
7) Depozitul pentru pensii
Depozitele pentru pensii sunt depozite oferite exclusiv persoanelor fizice, în care
se pot efectua depuneri pe tot intervalul dintre data deschiderii şi cea a scadenţei.
8) Depozitul pentru vacanţă
Depozitele pentru vacanţă se adresează persoanelor fizice, care pot efectua
depuneri de sume în cont pe întreaga perioadă de la deschidere până la scadenţă.
9) Depozitul pentru minori
Depozitul pentru minori se adresează persoanelor fizice cu vârste cuprinse între
14 – 18 ani. Potrivit legislaţiei româneşti, capacităţile juridice totale se dobândesc şa
vârsta de 18 ani. Numai de la 18 ani în sus, persoanele fizice au dreptul să constituie la
bănci depozite la vedere sau la termen în condiţiile legale. Depozitul pentru minori este
destinat persoanelor care nu au împlinit 18 ani, dar sunt mai mari de 14 ani, respectiv
sunt în situaţia de a avea capacităţi juridice limitate.
10) Certificatul de depozit escrow
Contul de depozit escrow este un cont de depozit temporar, deschis în vederea
păstrării/depozitării unor sume de bani în lei sau valută până la încheierea unui
contract, livrarea unor mărfuri sau îndeplinirea unor condiţii specificate într-un
contract/angajament încheiat între două părţi. În cadrul acestei operaţiuni, banca
îndeplineşte rolul de agent escrow, iar deponentul sumelor este titularul depozitului.

Cuvinte (concepte) cheie


operaţiuni cu
atragere de resurse plasarea resurselor operaţiuni de trezorerie
clientela

Teste-grilă
I. Activitatea principală a băncii o constituie: Variante:
1. intermedierea a) 1,2
2. comerţul cu bani b) 1,2,3,5
3. investiţia c) 2,3,4,5
4. leasingul d) 1,4
5. repartizarea profitului e) 1,2,3,4,5
3
II. Operaţiunile pasive ale băncilor se referă la: Variante:
1. operaţiuni de capital a) 1,3,5
2. operaţiuni de acceptare de depozite b) 1,2,3
3. operaţiuni de trezorerie şi interbancare c) 1,3,4,5
4. operaţiuni cu clientela d) 1,2,3,4,5
5. operaţiuni cu titluri e) 2,3,5
III. Operaţiunile active ale băncilor se referă la: Variante:
1. operaţiuni cu clientela a) 1,2,4,5
2. operaţiuni de trezorerie şi interbancare b) 1,2,3,4
3. operaţiuni cu valori imobilizate c) 2,3,4
4. operaţiuni cu titluri d) 2,3,4,5
5. operaţiuni de capital e) 1,3,4,5
IV. Principalele categorii de depozite sunt: Variante:
1. contul curent a) 1,3,5
2. contul de depozit b) 1,3,4,5
3. certificatul de depozit c) 1,2,3,4,5
4. depozitul pentru pensii d) 2,3,4,5
5. depozitul pentru vacanţă e) 1,3,4

Răspunsuri corecte Ia II b III b IV c

II. CREDITUL BANCAR, PRODUS DE BAZĂ ÎN ACTIVITATEA


BĂNCILOR COMERCIALE

2.1. Conţinutul şi trăsăturile creditului


Creditul este operaţiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în
schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata
unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător.
Trăsăturile caracteristice ale creditului bancar sunt:
• Subiectele raportului de credit, creditorul şi debitorul prezintă o mare
diversitate în ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele
angajării în raport de credit şi durata angajării sale, astfel că ierarhizarea acestor
laturi, în amănunt, este dificilă.
O apreciere generală asupra naturii participanţilor la procesul de creditare:
creditorii şi debitorii, conturează trei categorii principale şi de amplă cuprindere:
întreprinderile, statul şi populaţia.
• Promisiunea de rambursare, element esenţial al raportului de credit,
presupune riscuri, şi necesită, în consecinţă, adesea, angajarea unei garanţii.
În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:
- riscul de nerambursare;
- riscul de imobilizare.
Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a
incapacităţii de plată datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale, sau deficienţelor
împrumutatului.

4
Riscul de imobilizare survine la bancă, sau la deţinătorul de depozite, care nu
este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni
nereuşite a creditelor acordate.
Creditele care se acordă, de regulă, prin bănci, angajează fonduri ce nu aparţin
băncii. De aici necesitatea, în scopul unei ferme gestiuni a fondurilor ce îi sunt
încredinţate, ca bancherul să-şi întărească poziţia sa de creditor prin garanţii
personale sau reale.
• Dobânda este o caracteristică esenţială a creditului.
• Tranzacţia. Acordarea creditului
Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice; acordarea unui
împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit.
În ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul căruia
împrumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor. Cărţile de credit
sunt modalităţile cele mai răspândite pentru această formă.
• Consemnarea şi transferabilitatea sunt de asemenea, caracteristici ale
creditului. Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin
înscrisuri, instrumentele de credit, a căror formă de prezentare implică aspecte
multiple şi diferenţiate.
2.2 Funcţiile creditului
Funcţiile creditului, ca expresie a dezideratelor fundamentale faţă de existenţa şi
menirea operaţională a relaţiilor de credit, sunt:
a) funcţia de mobilizare, de ameliorare calitativă a disponibilităţilor băneşti şi
de redistribuire;
b) funcţia de emisiune;
c) funcţia de reflectare şi stimulare a eficienţei în activitatea agenţilor
economici.
2.3 Formele creditului
Cea mai importantă clasificare este cea în funcţie de care se disting formele
creditului, de la cel comercial, până la cel de consum, a căror prezentare este realizată
în continuare.
A. Creditul comercial
Creditul comercial se manifestă sub două forme:
• creditul cumpărător;
• creditul vânzător.
Creditul cumpărător:
• se manifestă sub forma plăţilor în avans;
• aceste credite apare ca o prefinanţare de către beneficiari a produselor pe care
intenţionează să le achiziţioneze;
• sunt frecvente în ramuri precum: agricultura şi construcţiile de locuinţe.
Creditul vânzător:
• are ca obiect vânzarea mărfurilor cu plata amânată.

5
B. Creditul bancar
♦ Participanţii la creditul bancar sunt reprezentaţi la modul general, de un agent
nebancar (producătorul sau agentul economic), pe de o parte, şi bancă, pe de alta.
♦ Creditul bancar prezintă avantajul unei mai mari flexibilităţi comparativ cu
cel comercial, întrucât sumele disponibile pot fi orientate către diferite forme de
activitate economică.
Activitatea de creditare se poate realiza prin folosirea mai multor metode:
- avansuri în cont curent;
- linia de credit simplă;
- linia de credit confirmată;
- linia de credit revolving;
- credite cu destinaţie specială.
C. Creditul de consum
♦ reprezintă vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum personal, de
folosinţă îndelungată şi de mare valoare (mobilă, autoturisme, articole de uz
casnic).
D. Creditul obligatar
♦ Constituie o formă a creditului contractat de stat prin lansarea titlurilor de
împrumut (obligaţiuni, bonuri de tezaur) în scopul acoperirii deficitului
bugetar.

Cuvinte (concepte) cheie


promisiunea de rambursare creditul comercial linia de credit dobânda

Teste-grilă
I. Trăsăturile caracteristice ale creditului sunt: Variante:
1. creditorul şi debitorul
2. promisiunea de rambursare a) 1,2,3,4
3. riscurile probabile b) 1,2,5
4. garanţiile personale şi reale c) 1,2,3,4,5
5. dobânda d) 1,2,4,5
II. Riscurile probabile sunt: Variante:
1. de nerambursare a) 1,2,3
2. de imobilizare b) 1,2,3,4
3. de dobândă c) 1,2
4. de credit d) 2,3,4
5. de insolvabilitate e) 2,3,4,5
III. Care din următoarele categorii de
credite nu sunt clasificate după natura
economică:
a. creditul comercial d. creditul obligatar
b. creditul bancar e. creditul de circulaţie
c. creditul de consum
6
IV. Creditul comercial se manifestă sub formele: Variante:
1. creditul cumpărător a) 1,2
2. creditul vânzător b) 1,2,5
3. creditul de consum c) 1,2,3,4
4. creditul de circulaţie d) 2,3,5
5. creditul de producţie e) 1,2,3,4,5
Răspunsuri corecte Ib II c III e IV a

III. CATEGORIILE DE ÎMPRUMUTAŢI

Împrumutaţii, cunoscuţi şi sub denumirea de clienţii băncii, sunt persoane


juridice, indiferent de organizare şi natura capitalului social, înregistrate în România,
care desfăşoară activităţi legale, au conturi deschise la bancă şi îşi derulează
operaţiunile prin aceste conturi.
Categoriile de clienţi ai băncii care pot beneficia de credite sunt:
- regii autonome, companii şi societăţi naţionale, constituite potrivit Legii nr.
15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome
şi societăţi comerciale, Ordonanţei de Urgenţă nr. 30/1997 privind
reorganizarea regiilor autonome şi actelor normative privind înfiinţarea
companiilor naţionale;
- societăţi comerciale cu capital de stat sau privat şi alte unităţi care îşi
desfăşoară activitatea în cadrul economiei naţionale, constituie potrivit Legii
nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale şi Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, modificată şi completată;
- societăţi comerciale cu capital integral străin sau mixt constituite potrivit
legii;
- societăţi agricole cu personalitate juridică, constituite potrivit Legii nr.
36/1991 privind societăţile agricole;
- unităţi administrativ teritoriale organizate potrivit legii;
- asociaţii de proprietari şi alte forme de asociere prevăzute de lege;
- alte persoane juridice, organizate în conformitate cu legea şi care desfăşoară
activităţi legale.
Alături de companii (regii autonome, societăţi naţionale, societăţi comerciale
etc.), persoanele individuale reprezintă al doilea mare segment de clienţi vizat de bănci
în operaţiunile lor de plasare a fondurilor atrase în cadrul activităţii generale de
intermediere.
Generic, activitatea bancară cu persoanele fizice mai este cunoscută şi sub
denumirea de retail banking, iar cea privind companiile ca activitate de corporate
banking.
În România majoritatea societăţilor bancare includ activitatea cu întreprinderile
mici şi mijlocii în cadrul activităţii de corporate banking, iar altele o monitorizează ca
atare, în acest din urmă caz piaţa clientelei fiind reglementată în trei categorii:
- corporate banking;
- întreprinderile mici şi mijlocii;
7
- retail banking.
De menţionat că, în practica unor bănci din ţările vest Europene, întreprinderile
mici şi mijlocii sunt incluse în segmentul retail banking.
Pot beneficia de credite persoanele fizice române sau străine rezidente sau
nerezidente în România, în vârstă de cel puţin 18 ani.
Persoanele fizice nerezidente (cetăţeni străini care lucrează în cadrul
ambasadelor şi misiunilor consulare din România, în cadrul unor organizaţii
internaţionale sau reprezentanţe ale acestora în ţara noastră, cetăţenii străini şi
persoane fără cetăţenie – apatrizi – cu domiciliul în străinătate, cetăţeni români cu
domiciliul în străinătate) pot beneficia de credite cu respectarea dispoziţiilor
Regulamentului valutar.
Principalele condiţii ce se cer a fi îndeplinite de persoanele fizice (populaţie) în
vederea contractări de credite sunt:
a. să fie angajat cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată şi să realizeze
venituri certe, cu caracter de permanenţă care să asigure plata lunară a ratelor de
credite şi a dobânzilor aferente.
De asemenea, solicitantul poate fi şi:
• pensionar;
• salariat cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu condiţia rambursării
creditului şi achitării dobânzii pe perioada valabilităţii contractului de muncă;
• persoană fizică care realizează venituri, conform declaraţiei de venituri,
confirmate de administraţia financiară.
Solicitanţii creditelor în valută trebuie să realizeze venituri lunare certe (salariu,
alte venituri, pensie etc.) din care să poată rambursa creditul şi dobânzile aferente,
inclusiv marja suplimentară destinată acoperirii riscului valutar.
b. să deschidă la bancă un cont curent în care vor depune iniţial avansul minim
solicitat ca sursă proprie, dacă este cazul, iar ulterior ratele lunare totale de rambursat;
c. să garanteze rambursarea creditelor solicitate şi a dobânzilor aferente cu
veniturile ce le realizează şi, după caz, cu garanţii reale şi personale;
d. să accepte ca plăţile din contul de credit să fie efectuate prin virament,
eliberarea sumelor în numerar din credite fiind de regulă interzisă;
O excepţie o constituie creditele de trezorerie până la nivelul a maxim 6
salarii/pensii nete lunare care pot fi puse la dispoziţie şi în numerar.
e. să nu înregistreze debite sau alte obligaţii neachitate la scadenţă către bancă şi
terţi, potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea de credit;
f. să participe la realizarea afacerii (proiectului) cu surse proprii al căror cuantum
minim este stabilit de bancă pentru fiecare categorie de credite. Dovada constituirii
resurselor proprii poate fi făcută de solicitant fie prin extrasul de cont, fie prin achitarea
parţială în avans a facturii proforma (chitanţa emisă, după caz, de furnizor, de
antreprenorul de construcţii, de unităţi de desfacere cu amănuntul sau chitanţa
autentificată la notariat, în cazul achiziţiei de la o persoană fizică etc.).

Cuvinte (concepte) cheie


împrumutaţii clienţii băncii corporate banking retail banking

8
Teste-grilă
I. Categoriile de clienţi ai băncii sunt: Variante:
1. regii autonome, companii şi societăţi naţionale a) 1,2,3,5
2. întreprinderi mici şi mijlocii b) 1,2,3,4,5
3. retail banking c) 2,3,4,5
4. societăţi agricole cu personalitate juridică d) 1,3,4,5
5. asociaţii de proprietari e) 1,4,5
II. Solicitantul (persoană fizică) poate fi: Variante:
1. angajat cu contract pe durată nedeterminată a) 1,2,3,5
2. pensionar b) 1,2,3,4,5
3. salariat cu contract pe durată determinată c) 1,3,5
4. şomer d) 1,3,4,5
5. persoană care realizează venituri confirmate e) 1,5
III. Garantarea rambursării creditelor se face cu:
a. garanţii reale d. veniturile realizate
b. garanţii reale şi personale e. veniturile realizate, garanţii reale
c. garanţii personale şi personale
IV. Persoanele fizice nerezidente pot beneficia de credite:
a. fără nici un fel de restricţii d. cu respectarea Regulamentului
b. în aceleaşi condiţii ca cetăţenii români valutar
c. nu pot beneficia e. dacă lucrează în cadrul ambasadelor

Răspunsuri corecte Ib II a III e IV d

IV. ANALIZA BONITĂŢII ÎMPRUMUTAŢILOR

Pe baza rezultatelor analizei bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, banca


analizează eligibilitatea solicitanţilor de împrumuturi pe baza unui sistem de indicatori
care exprimă bonitatea acestora.
4.1. Analiza bonităţii corporate banking (regii autonome, societăţi
naţionale, societăţi comerciale etc.)
Indicatorii de analiză a bonităţii solicitanţilor de credite bancare cel mai adesea
utilizaţi de bănci sunt următorii:
1. Cifra de afaceri – reprezintă veniturile realizate de client la finele perioadei
(luna, trimestru, an) cu terţii. Pentru un client viabil, cu perspective certe de dezvoltare,
evoluţia cifrei de afaceri trebuie să fie ascendentă, orice declin al cifrei de afaceri
constituind un semnal serios pentru bancă.
În aprecierea dinamicii cifrei de afaceri se are în vedere şi influenţa creşterii
preţurilor, aceasta fiind necesară a se calcula atât în termeni nominali, cât şi în termeni
reali.
De asemenea, în cadrul analizei cifrei de afaceri se urmăreşte evoluţia producţiei
fizice la principalele produse.

9
2. Capitaluri proprii
În cadrul acestui indicator se acordă o atenţie deosebită analizei atât a
capitalurilor proprii în sens larg şi în sens strict, cât şi, mai ales, a capitalurilor proprii
nete în sens strict.
În acest sens, se pune accent pe determinarea stocurilor, cheltuielilor şi altor
active incerte care diminuează valoarea capitalurilor proprii.
3. Rezultatul exerciţiului (profit/pierdere) în cifre absolute reprezintă
indicatorul sintetic care caracterizează eficienţa activităţii desfăşurate, aceasta
influenţând direct capitalurile proprii în sensul majorării lor cu profitul şi al diminuării
cu pierderea.
De regulă, banca nu poate intra în afaceri cu agenţii economici care nu reuşesc
să-şi recupereze cheltuielile din veniturile realizate şi deci înregistrează pierderi, iar
afacerile cu clienţii cu un profit mic se vor face cu mare prudenţă.
4. Fondul de rulment = Pasive pe termen lung – Active imobilizate.
În cazul unei bune gestionări financiare activele imobilizate trebuie să fie
acoperite integral cu pasivele pe termen lung, şi deci fondul de rulment trebuie să fie
pozitiv.
5. Necesarul de fond de rulment = Active realizabile – Datorii curente < 1 an.
O atenţie deosebită se acordă determinării corecte a necesarului de fond de
rulment cunoscându-se că atunci când activele realizabile sunt superioare datoriilor
curente cu scadenţă mai mică de 1 an, şi deci necesarul de fond de rulment este pozitiv,
poate interveni creditul bancar pe termen scurt.
6. Trezoreria netă = Fond de rulment – Necesarul de fond de rulment;
sau
Trezoreria netă = Trezoreria pozitivă – Trezoreria negativă.
Ceea ce face ca trezoreria să varieze, nu este atât fondul de rulment, care este
relativ stabil în cursul unui exerciţiu, cât mai ales necesarul de fond de rulment, în
funcţie de ciclul de exploatare, agentul economic având un necesar de fond de rulment
pozitiv cu atât mai mare cu cât ciclul de fabricaţie este mai îndelungat.
7. Lichidarea reprezintă capacitatea unui client de a face faţă datoriilor sale pe
termen scurt prin transformarea rapidă a activelor circulante în disponibilităţi.
Calculul lichidităţii se face cu ajutorul următorilor indicatori:
- Lichiditate = Active circulante – Stocuri – Clienţi incerţi x 100
imediată Datorii cu scadenţă < 1 an

Active Stocuri Clienţi


- Lichiditate circulante - nevalorificabile – incerţi
curentă= x 100
Datorii cu scadenţă < 1 an
8. Solvabilitatea reflectă capacitatea generală a societăţii de a transforma toate
activele sale în „cash” pentru plata tuturor datoriilor.
În cadrul acestei analize, banca urmăreşte evidenţierea ponderii contribuţiei
personale a acţionarilor la finanţarea datoriilor, comparată cu participarea terţilor
(inclusiv banca).
10
9. Gradul de îndatorare exprimă raportul între datorii şi capitaluri proprii şi se
calculează astfel:

Gradul de îndatorare Datorii totale


generală (Leverage) = x 100
Capitaluri proprii nete în sens strict
10. Viteza de rotaţie a activelor circulante arată numărul de cicluri efectuate de
activele circulante în decursul unei perioade şi se determină astfel:
Viteza de rotaţie = Cifra de afaceri/Active circulante
Cu cât numărul de rotaţii efectuate în decursul unei perioade este mai mare, cu
atât activele circulante au fost folosite mai eficient.
11. Rentabilitatea reprezintă capacitatea agentului economic de a obţine
profit din activitatea proprie. Având în vedere rezultatele analizei contului de profit
şi pierdere şi baza de raportare, indicatorii de rentabilitate pot fi grupaţi astfel:
Rentabilitatea de exploatare exprimă capacitatea unei societăţi comerciale de a
obţine profit din activitatea propriu-zisă, înaintea oricăror influenţe ale elementelor
financiare şi excepţionale şi poate fi calculată astfel:

Rentabilitatea Excedentul brut(net) din exploatare


brută(netă) de = x 100
exploatare Producţia exerciţiului

Rentabilitatea economică exprimă capacitatea unei societăţi comerciale de a


obţine profit din întreaga sa activitate economico-financiară .
Cintre indicatorii care exprimă rentabilitatea economică prezentăm:
Excedentul brut curent x 100
Total bilanţ

Rezultatul curent x 100


Total bilanţ
Cu cât aceşti indicatori au valoare mai mare, cu atât rentabilitatea este mai bună.
Rentabilitatea financiară exprimă capacitatea
x 100 capitalului investit de a aduce
profit.
Indicatorii care reflectă rentabilitatea capitalului sunt:
Capacitatea de autofinanţare
Capitaluri proprii nete în sens strict x 100
Rezultatul brut(net) al exerciţiului x 100
Capitaluri proprii nete în sens strict
12. Indicatori ai riscului financiar. Riscul financiar apare în momentul în care
se apelează la credite pentru a completa sursele de finanţare ale unei activităţi.
Premisa fundamentală ca o firmă să-şi sporească rentabilitatea financiară, în
condiţiile apelării la credite, este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei
dobânzii. În caz contrar, când apelarea la credite se face în condiţiile în care rata
11
rentabilităţii este inferioară ratei dobânzii, apare o degradare a rentabilităţii financiare
datorită diminuării profitului.
Riscul financiar se exprimă prin indicatorul de acoperire a dobânzii care arată
capacitatea societăţii de a plăti dobânda la creditele angajate.
El se exprimă astfel:
Rezultatul înaintea plăţii dobânzii şi impozitului pe profit
Acoperirea =
dobânzii Cheltuieli cu dobânzile

13. Rata valorii adăugate reprezintă ponderea valorii nou create de agentul
economic în totalul activităţii sale.
Rata valorii adăugate calculată în funcţie Valoarea adăugată
de volumul cifrei de afaceri realizat = Cifra de afaceri x 100
Cu cât valoarea acestui indicator creşte de la o perioadă la alta, cu atât aprecierea
sa va fi mai bună.
14. Politica de dividende, respectiv politica conducerii societăţii de repartizare
şi utilizare a profitului poate fi reflectată de următorul indicator:
Dividende
Politica de dividende = x 100
Rezultatul net al exerciţiului
Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât acţionarii au beneficiat de o pondere
mai mare de dividende din totalul profitului obţinut, cunoscut fiind faptul că banca
agreează reinvestirea într-o proporţie cât mai ridicată a profitului net.
4.2 Analiza bonităţii retail banking (persoane fizice)
În cazul creditelor destinate persoanelor fizice (populaţie) analiza bonităţii
presupune stabilirea a 4 elemente de bază:
a) volumul creditului solicitat;
b) nivelul ratei lunare totale pe care clientul o poate plăti, cunoscând că
volumul maxim al unei rate totale lunare de rambursat nu poate fi mai mare
de ½ din veniturile nete lunare realizate de împrumutat împreună cu
soţoa/soţul acestuia;
c) numărul de rate lunare în care urmează să se ramburseze creditul;
d) nivelul dobânzii în funcţie de categoria de credit solicitată şi de opţiunea
clientului de a contribui sau nu cu surse proprii.
Pe baza documentaţiilor şi a informaţiilor primite de la solicitanţi banca va
întocmi scoring-ul şi va aprecia dacă solicitantul este în măsură să asigure rambursarea
şi garantarea împrumutului şi a dobânzilor aferente.

Cuvinte (concepte) cheie


cifra de afaceri capitaluri proprii fondul de rulment trezoreria netă

Teste-grilă
I. Fondul de rulment se calculează:
a. pasive pe termen lung – active imobilizate
b. pasive pe termen scurt – active imobilizate

12
c. pasive pe termen scurt, mediu şi lung – active imobilizate
d. pasive pe termen lung – active curente
e. pasive pe termen scurt – active curente
II. Trezoreria netă se calculează:
a. fond de rulment – nevoia de fond de rulment
b. nevoia de fond de rulment – fond de rulment
c. active realizabile – datorii curente
d. fond de rulment – datorii curente
e. nevoia de fond de rulment – datorii curente
III. Gradul de îndatorare generală exprimă:
a. raportul dintre datorii totale şi capitalul social
b. raportul dintre datorii totale şi capitalul propriu
c. raportul dintre datorii financiare şi capitalul social
d. raportul dintre datorii financiare şi capitalul propriu
e. raportul dintre datorii financiare şi capitalul social plus rezerve
IV. Gradul de îndatorare financiară exprimă:
a. raportul dintre datorii totale şi capitaluri proprii
b. raportul dintre datorii totale şi capitalul social
c. raportul dintre datorii financiare şi capitalurile proprii
d. raportul dintre datorii financiare şi capitalurile sociale
e. raportul dintre datorii financiare şi capitalurile sociale şi alte fonduri

Răspunsuri corecte Ia II a III b IV c

V. DOCUMENTAŢIA DE CREDITARE
5.1. Documentaţia de creditare pentru companii (corporate banking)
Documentaţia, pe care clienţii (corporate banking) o prezintă în vederea
obţinerii de credite, trebuie să cuprindă:
- cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul
economic solicitant, care cuprinde şi descrierea condiţiilor creditului;
- bilanţul, raportul de gestiune, contul de profit şi pierdere, încheiate pentru
ultimii ani;
- situaţia prognozată a plăţilor şi încasărilor (cash flow) aferente perioadei
pentru care agentul economic solicită împrumutul şi bugetul de venituri şi
cheltuieli întocmit conform precizărilor Ministerului Finanţelor Publice;
- situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditul, care să
cuprindă cantităţile, valorile, cauzele formării şi termenele de valorificare;
- situaţia contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul
creditului;
- proiectul graficului de rambursare a creditului şi de plată a dobânzilor;
- lista garanţiilor propuse băncii pentru garantarea creditului solicitat şi
evaluarea acestora;
- planul de afaceri;
- orice alte documente necesare, solicitate de bancă.

13
Documentele prezentate de către clienţi în vederea obţinerii creditelor, cât şi cele
elaborate ulterior de bancă în cursul procesului de analiză, acordare, verificare şi
rambursare, reprezintă conţinutul dosarului de credite al fiecărui client.
5.2. Documentaţia de credite pentru persoane fizice (retail banking)
Documentele solicitate de bancă în vederea acordării creditelor pentru persoane
fizice (retail banking) sunt:
- cererea de credit;
- copia actelor de identitate ale solicitantului, soţului/soţiei acestuia şi ale
garantului/garanţilor;
- declaraţie pe propria răspundere;
- adeverinţe de salariu pentru împrumutat şi garanţi, angajaţi cu contract de
muncă pe perioadă nedeterminată sau talonul de pensie;
- adeverinţă de venit;
- declaraţia specială privind veniturile din activităţi independente, pentru anul
în curs;
- declaraţia de impunere, pentru anul expirat;
- documentele de natura convenţiilor civile, contractelor de colaborare,
contractelor de închiriere, de locaţie etc., constituind dovada veniturilor nete
obţinute din alte surse;
- precontracte, contracte, reparaţii, facturi proforma, comenzi etc., din care
rezultă datele de identificare ale vânzătorului (denumirea, adresa şi contul),a
cordul acestuia de a vinde, denumirea şi caracteristicile bunurilor sau
serviciilor ce urmează a fi vândute sau prestate, preţul sau tariful acestora,
termenele şi modalitatea de efectuare a plăţilor etc.;
- devize estimative, invitaţii sau orice alte documente din care rezultă costul
preliminar (informativ) al tratamentelor sau taxelor de şcolarizare pentru
achitarea cărora se solicită împrumutul;
- autorizaţia de construcţie, proiectul de execuţie, copia actului de proprietate
asupra terenului, devizul general şi contractul cu antreprenorul pentru
investiţii (locuinţe) realizate prin construire;
- dispoziţia de impunere şi declaraţia de impunere;
- documente (facturi proforme, repartiţii, comenzi, precontracte, contracte etc.)
din care să rezulte elementele necesare stabilirii modului de utilizare a
creditului;
- avizele pentru asigurarea utilităţilor, în cazul construirii de locuinţe;
- descrierea modalităţilor de garantare a creditului şi, după caz, o evaluare a
bunurilor care fac obiectul garanţiei dovedite pe baza copiilor actelor de
proprietate asupra locuinţei, terenurilor, bunurilor asupra cărora se va
construi ipoteca sau gajul;
- orice alte documente solicitate de bancă.

Cuvinte (concepte) cheie


cererea de credite bilanţ contabil planul de afaceri raport de gestiune

14
Teste-grilă
I. Documentaţia de creditare pentru corporate banking cuprinde: Variante:
1. cererea de credite a) 1,3,5
2. bilanţul, raportul de gestiune, contul Profit şi pierdere b) 1,2,3,4
3. situaţia prognozată a încasărilor şi plăţilor c) 1,2,3,4,5
4. situaţia stocurilor şi planul de afaceri d) 1,3,4,5
5. lista garanţiilor e) 1,2,3,5
II. Documentaţia pentru eliberarea scrisorilor de garanţie Variante:
bancară cuprinde: a) 1,2,3,4
1. cererea pentru eliberarea scrisorii de garanţie bancară b) 1,2,3,4,5
2. bilanţul, raportul de gestiune, contul Profit şi pierdere c) 1,3,4,5
3. situaţia prognozată a încasărilor şi creditelor d) 1,2,4,5
4. contractele economice care stau la baza afacerii e) 1,3,5
5. planul de afaceri
III. Din documentaţia de creditare pentru retail banking nu trebuie să lipsească:
a. declaraţia pe proprie răspundere d. adeverinţă de venit
b. contracte de colaborare e. autorizaţia de construcţie
c. contracte de închiriere

Răspunsuri corecte Ic II a III d

VI. PRINCIPALELE TIPURI DE CREDITE BANCARE

6.1. Creditele globale de exploatare


Creditele globale de exploatare funcţionează după sistemul revolving şi se
acordă în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de
exploatare ale clienţilor: aprovizionări cu materii prime şi materiale, mărfuri,
subansamble, piese de schimb, energie, combustibili, cheltuieli cu salariile şi
asimilatele acestora, impozite, taxe şi alte cheltuieli aferente perioadei curente,
necesare realizării şi finalizării producţiei de mărfuri, executării de lucrări şi prestări de
servicii, care au consum şi desfacere asigurată prin contracte şi comenzi de livrare la
intern sau export.
Creditele globale de exploatare se acordă prin contul separat de împrumut
„Credite globale de exploatare”, de regulă, pe o perioadă de 180 de zile sau de 365 de
zile, cu excepţia creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie.
6.2. Utilizări din deschideri de credite permanente (linii de credite)
Utilizările din deschideri de credite permanente (liniile de credite) reprezintă o
modalitate de creditare a agenţilor economici, care funcţionează după sistemul
revolving, în baza unui contract de credit prin care banca se angajează ca pe o anumită
perioadă de timp să împrumute clientelei fonduri utilizabile în mod fracţionat, în
funcţie de nevoile acesteia, în limita unui nivel global de credit, cu condiţia ca soldul
zilnic al angajamentelor să nu depăşească volumul liniei de credite aprobat, cu
posibilitatea prelungirii în mod repetat pe noi perioade de creditare dacă sunt
îndeplinite condiţiile stabilite.

15
Liniile de credite se pot acorda, de regulă, pe termen de 180 de zile, iar în cazul
agenţilor economici cu un standing financiar bun se pot acorda pe termen de 365 de
zile. Liniile de credite se acordă prin contul separat de împrumut „Utilizări din
deschideri de credite permanente”.
6.3. Credite pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor temporare
Creditele pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor temporare se acordă
clientelei pentru finanţarea operaţiunilor cu caracter temporar pe baza documentaţiei
prezentate din care să rezulte situaţia stocurilor şi cheltuielilor care fac obiectul
creditării şi cauzele economice care au determinat formarea stocurilor respective
(primirea de la furnizori a unor materii prime şi materiale în avans faţă de termenele
din contracte, aprovizionări în loturi optime, întreruperea producţiei din motive
justificate, lipsa mijloacelor de transport sau alte greutăţi în expedierea produselor la
intern sau la export etc.).
Fac obiectul acestei categorii de credite stocurile care au fost aprovizionate deja
în perioada precedentă fără a fi achitate, stocurile care urmează a fi aprovizionate de
agenţii economici pe bază de contracte ferme cu desfacere asigurată, cât şi cheltuielile
temporare aferente acestor stocuri.
Creditele pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor temporare constituie din
cauze justificate economic se acordă prin contul separat de împrumut „Credite pentru
finanţarea cheltuielilor şi stocurilor temporare”, pe termen de maxim 12 luni.
6.4. Credite pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor sezoniere
Creditele pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor sezoniere de materii prime
şi produse se acordă agenţilor economici care constituie astfel de stocuri (produse
agricole, agroalimentare, de provenienţă vegetală sau animală, precum şi orice alte
stocuri care nu sunt de natura celor curente şi se consumă într-o perioadă mai mare de
un trimestru, fără a depăşi 12 luni de la constituire) pe baza cererilor şi documentaţiilor
prezentate de aceştia.
Băncile nu creditează stocurile sezoniere pe perioade care să depăşească
intervalul dintre două sezoane (cicluri) de producţie naturale.
Aceste credite se acordă prin contul separat de împrumut „Credite pentru
finanţarea cheltuielilor şi stocurilor sezoniere”.
6.5. Creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie
Produsele cu ciclu lung de fabricaţie sunt cele ale căror cicluri tehnologice de
execuţie, de la lansarea în fabricaţie până la obţinerea produsului finit, durează mai
mult de 12 luni. În această categorie de produse se încadrează construcţia şi reparaţiile
de nave maritime şi fluviale, aeronave, elicoptere, instalaţii şi utilaje complexe etc.
Creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie se acordă prin
contul separat de împrumut „Credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de
fabricaţie”, agenţilor economici care execută astfel de produse, pe bază de comenzi şi
contracte care necesită finanţarea şi urmărirea distinctă, în situaţia agenţilor economici
a căror activitate curentă o reprezintă execuţia de produse cu ciclu lung de fabricaţie.
Creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie se pot acorda
pe termene mai mari de 12 luni, fără a depăşi însă ciclurile tehnologice de execuţie
stabilite prin documentaţia tehnică.

16
6.6. Creditele pentru prefinanţarea exporturilor
Creditele pentru prefinanţarea exporturilor au ca destinaţie satisfacerea
necesităţilor curente sau excepţionale ale clienţilor ocazionate de fabricarea produselor
destinate exportului şi se aprobă pe baza documentaţiei prezentate de agenţii
economici, cu condiţia existenţei contractelor de export sau comenzilor ferme încheiate
direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari, care fac obiectul
creditului solicitat, din care să rezulte: cantitatea şi felul mărfii, condiţiile şi graficul de
livrare, modalitatea şi termenele de plată, preţul mărfii în valută la valoarea CIF sau
FOB, după caz.
Creditele pentru export se acordă prin contul separat de împrumut „Credite
pentru export”.
6.7. Creditele pentru exportul de produse garantate cu creanţe asupra
străinătăţii în lei şi valută
Creditele pentru exportul de produse garantate cu creanţe asupra străinătăţii se
acordă exportatorilor pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţii curente pe
perioada de la livrarea produselor şi până la încasarea contravalorii lor de la partenerii
externi, fără a depăşi 12 luni de la acordarea creditului.
Creditele pentru exportul de produse garantate cu creanţe asupra străinătăţii se
acordă prin contul separat de împrumut „Credite pentru exportul de produse garantate
cu creanţe asupra străinătăţii”, numai după prezentarea comunicării de la o societate
bancară din ţară sau străinătate, agreată de bancă, a deschiderii acreditivului de export
irevocabil, în favoarea beneficiarului de credit, sau alte forme de plată garantate bancar
(scrisoare de garanţie bancară, efecte de comerţ avalizate de alte societăţi bancare
agreate de bancă etc.).
6.8. Credite de scont
Scontul reprezintă operaţiunea prin care, în schimbul unui efect de comerţ
(cambie sau bilet la ordin), banca pune la dispoziţia posesorului creanţei, valoarea
efectului, mai puţin agio (dobânda şi comisioanele aferente), înainte de scadenţa
efectului respectiv.
Cambia reprezintă, potrivit reglementărilor legale în vigoare, titlul de credit care
pune în legătură trei persoane: a) trăgătorul, persoana (fizică sau juridică) care emite
cambia; b) trasul, persoana indicată sau obligată de trăgător să plătească cambia şi c)
beneficiarul, persoana în favoarea căreia se emite cambia.
Biletul la ordin reprezintă, potrivit reglementărilor legale în vigoare, titlul de
credit care pune în legătură două persoane: a) trăgătorul, persoana (fizică sau juridică)
care emite biletul la ordin şi b) beneficiarul, persoana în favoarea căreia a fost emis
biletul la ordin. În cazul biletului la ordin, trăgătorul şi trasul sunt una şi aceeaşi
persoană.
Cambia şi biletul la ordin, ca titluri de credit, cuprind ca elemente definitorii
obligaţia trasului de a plăti beneficiarului o anumită sumă de bani la o dată stabilită
(scadenţă).
Operaţiunea de scontare propriu-zisă a titlurilor se va efectua de bancă prin
debitarea contului „Credite de scont şi operaţiuni asimilate” şi creditarea contului
curent al clientului cu valoarea nominală a efectelor de comerţ scontate. Concomitent,
din contul curent al clientului se încasează dobânda (taxa scontului).

17
6.9. Creditele pe documente de plată aflate în curs de încasare
6.9.1. Creditele pe cecuri remise spre încasare
Creditele pe cecuri remise spre încasare în lei se acordă pe baza cererilor de
credite prezentate de agenţii economici la care vor fi anexate borderourile, care fac
dovada remiterii cecurilor la plată prin circuitul bancar sau a depunerii cecurilor spre
încasare de către beneficiari direct la băncile plătitorilor.
Nivelul creditelor pe cecuri remise spre încasare reprezintă, de regulă, 90% din
valoarea nominală a acestora, diferenţa de 10% fiind destinată acoperirii dobânzii
aferente.
Acordarea creditelor pe cecuri remise spre încasare se efectuează prin contul
separat de împrumut „Credite pe cecuri”.
6.9.2. Credite pe ordine de plată
Creditele pe ordine de plată aflate în circuitul bancar în vederea decontării se pot
acorda pe baza cererilor de credite depuse de clienţii băncii, la care vor fi anexate
exemplarele nr. 3 ale ordinelor de plată, centralizate într-un borderou.
Băncile nu admit la creditare ordine de plată ai căror plătitori au fost înregistraţi
în „Fişierul Naţional al Persoanelor cu Risc”, din cadrul Centralei Incidentelor de Plăţi.
6.10. Factoringul
Potrivit legii româneşti (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/19.04.1997),
factoringul este un contract încheiat între o parte denumită „aderent”, furnizoare de
mărfuri sau prestatoare de servicii şi o societate bancară sau instituţie financiară
specializată, denumită „factor”, prin care aceasta din urmă asigură finanţarea,
urmărirea creanţelor şi protecţia riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu
titlu de vânzare sau de gaj, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de
servicii pentru terţi.
6.11. Creditele pentru facilităţi de cont
Creditele pentru facilităţi de cont reprezintă credite pe perioade scurte şi foarte
scurte de timp, până la 30 de zile calendaristice, acordate agenţilor economici care din
anumite cauze justificate economic nu pot face temporar faţă plăţilor.
Această categorie de credite se poate acorda agenţilor economici cu standing
financiar ridicat şi serviciul datoriei bun.
Aceste credite se acordă la cererea agenţilor economici, prin contul separat de
împrumut „Credite pentru facilităţi de cont”.
6.12. Creditele pe descoperit de cont (overdraft)
Creditele pe descoperit de cont (overdraft) se pot acorda de către bancă agenţilor
economici solicitanţi pe perioade de timp foarte scurte, care nu vor putea depăşi, de
regulă, 7 zile calendaristice, pentru achitarea unor obligaţii stringente privind
aprovizionări cu materii prime, materiale, combustibili, energie, manoperă, impozite,
taxe curente şi alte obligaţii curente.
Aceste credite se acordă în limita unor plafoane stabilite pe client, pentru
efectuarea unor plăţi pe care solicitanţii nu le-au previzionat şi nu le-au luat în calcul la
determinarea altor categorii de credite de care beneficiază.

18
6.13. Creditele pentru echipament (investiţii) în completarea surselor
proprii
Creditele pentru echipament (investiţii) se acordă în completarea surselor
proprii, a surselor din bugetul de stat şi/sau bugetele locale şi din fondurile speciale,
necesare acoperirii cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiţii aprobate, pentr:
a) realizarea de noi capacităţi de producţie, precum şi dezvoltarea celor
existente, inclusiv finanţarea cheltuielilor privind efectuarea probelor
tehnologice;
b) modernizarea şi/sau retehnologizarea capacităţilor de producţie, a utilajelor,
maşinilor, instalaţiilor, clădirilor şi construcţiilor existente etc.;
c) realizarea de investiţii.
În vederea obţinerii creditelor pentru echipament (investiţii) în completarea
surselor proprii, clienţii vor prezenta băncii, documentele specifice investiţiei (studiu
de fezabilitate, memoriu justificativ, documentaţia tehnico-economică, autorizaţia de
construcţie cu avizele necesare etc.).
6.14. Creditele pentru cumpărarea de acţiuni şi active
Cumpărarea de acţiuni se încadrează în sfera investiţiilor financiare în valori
mobiliare, ordinare sau preferenţiale, emise de societăţile comerciale la care statul sau
o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, indiferent de numărul
acţiunilor pe care le deţine, de societăţile şi companiile naţionale şi celelalte entităţi
rezultate din reorganizarea regiilor autonome de interes naţional.
Creditele pentru cumpărarea de acţiuni se acordă prin contul separat de
împrumut „Credite pentru cumpărarea de acţiuni”, pe termen de maxim 5 ani de la
data acordării.
În cazul vânzării cu plata în rate a preţului acţiunilor unei societăţi comerciale de
interes strategic, avansul nu va putea fi mai mic de 35% din preţul de vânzare, iar plata
ratelor se va eşalona pe o perioadă de maximum 3 ani.
6.15. Creditele promotorii
Creditele promotorii se acordă de bănci persoanelor juridice specializate şi
autorizate în construcţia şi vânzarea de locuinţe, ce poartă denumirea de promotori
imobiliari, în scopul facilitării construirii de locuinţe.
Promovarea imobiliară constă în a cumpăra/concesiona suprafeţe de teren, a le
parcela şi a construi imobile de locuinţe – din iniţiativa promotorului sau la comanda
beneficiarului, opţiunea putându-se face dintr-un portofoliu de proiecte prestabilit.
Promotorii imobiliari de construcţii de locuinţe sunt agenţi economici
specializaţi având ca obiect de activitate, definit prin statutul propriu de organizare şi
funcţionare, construcţia de locuinţe şi vânzarea acestora direct către persoane fizice.
6.16. Creditele ipotecare
Creditele ipotecare se pot acorda persoanelor juridice române, care au ca obiect
de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu
destinaţie locativă, industrială sau comercială, precum şi persoanelor juridice române
care doresc să construiască locuinţe de serviciu sau de intervenţie pentru salariaţii lor,
cât şi persoanelor fizice care doresc să-şi dobândească o locuinţă.
Creditele ipotecare se acordă cu respectarea Legii nr. 190/1999 privind creditul
ipotecar pentru investiţii imobiliare.
19
Creditele ipotecare se acordă pe termen de minim 5 ani, prin contul separat de
împrumut „credite ipotecare”.
6.17. Creditele pentru activitatea de leasing
Leasingul reprezintă o convenţie prin care locatorul/finanţatorul (în calitate de
proprietar) transmite locatarului/utilizatorului (persoana care ia cu chirie), pentru o
perioadă determinată, dreptul de posesie sau de folosinţă a unui bun mobiliar, imobiliar
sau a unui activ necorporal destinat desfăşurării activităţii de exploatare a
locatarului/utilizatorului, contra unei chirii (rata de leasing), cu opţiunea de cumpărare
la scadenţă, la un preţ convenit prin contractul iniţial între părţi.
Locator poate fi o societate de leasing, persoană juridică română sau străină, iar
utilizator, orice persoană fizică sau juridică, română sau străină.
Pentru efectuarea unei operaţiuni de leasing, orice persoană fizică sau juridică va
formula unei societăţi de leasing o ofertă fermă, însoţită de lista de bunuri care vor
constitui obiectul contractului de leasing, precum şi de acte din care să rezulte situaţia
sa financiară.
Creditele pentru activitatea de leasing se acordă prin conturi separate de
împrumut „Credite pentru activitatea de leasing acordate clientelei financiare” pe
termen de cel mult 5 ani.
6.18. Creditele de forfetare
Forfetarea este operaţiunea prin care un vânzător sau prestator de servicii îşi
vinde creanţele în valută, rezultate dintr-un contract de vânzare-cumpărare, pe care le
are faţă de un cumpărător sau beneficiar, unei societăţi bancare sau instituţii financiare
specializate, contra unui cost de forfetare, înainte de ajungerea acestora la scadenţă, dar
nu cu mai puţin de 30 de zile înainte de termen.
Forfetarea permite exportatorului recuperarea sumelor înainte de scadenţă sau
transformarea unei vânzări pe credit într-o vânzare la vedere, cu plata taxelor
respective.
În cadrul operaţiunilor de forfetare, creanţele sunt materializate în efecte de
comerţ (cambii, bilete la ordin şi alte titluri de valoare) exprimate în valută, ai căror
beneficiari sunt agenţi economici cu activitate de export, înregistraţi în România.

Cuvinte (concepte) cheie


credite de scont credite overdraft credite pentru investiţii credite promotorii

Teste-grilă
I. Creditele globale de exploatare se acordă pentru:
a. o perioadă de 180 zile d. o perioadă de 180 zile sau de 365 zile,
b. o perioadă de 365 zile cu excepţia creditelor pentru
c. o perioadă de 730 zile produse cu ciclu lung de exploatare
e. o perioadă de 90 zile
II. Completaţi cuvintele lipsă:
Factoringul este un contract încheiat între o parte numită _______________
furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii şi o societate bancară sau instituţie
financiară specializată, denumită _______________

20
III. Câte tipuri de credite bancare există ?
IV. Un tip de credit se poate acorda de către bancă agenţilor economici pe perioade de
timp foarte scurte (maxim 7 zile calendaristice) pentru achitarea unor obligaţii
stingente privind aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibili, energie,
impozite, taxe şi alte obligaţii. Cum se numeşte acest credit ?

Răspunsuri corecte Id II aderent III 18 IV overdraft


factor

VII. ANALIZA, DETERMINAREA ŞI ACORDAREA


CREDITELOR BANCARE

7.1. Analiza dosarului de creditare pentru societăţi comerciale


În analiza dosarului de creditare, banca trebui să răspundă la trei obiective:
a) să decidă dacă va finanţa sau nu.
b) găsirea tipului de finanţare care să răspundă cel mai bine necesităţilor
companiei.
c) utilizarea informaţiilor pentru a face o propunere comercială completă şi
personalizată nevoilor întreprinderii.
7.2. Sursele de informaţii necesare în efectuarea analizei dosarului de
creditare:
1. situaţiile financiare ale companiei
Analistul de credit solicită firmei bilanţul anual şi contul de rezultate, însoţite de
anexele lor care permit mai buna înţelegere a operaţiilor financiare derulate în decursul
unui an. De asemenea, pentru a putea percepe cât mai detaliat situaţia financiară a
companiei, precum şi pentru a observa cele mai recente evoluţii, se solicită şi ultima
balanţă de plăţi. Dacă nu există un istoric al relaţiei cu banca, sunt solicitate stările
financiare de pe ultimii patru sau cinci ani de activitate. În cazul în care societatea este
deja client al băncii vor fi solicitate doar documentele pentru anul contabil încheiat
precum şi previziuni pentru anul în curs.
2. analizele economice şi sectoriale
Analizele sectoriale sunt furnizate de:
- serviciile de studii economice ale băncilor;
- organisme specializate: camerele de comerţ şi industrie, banca centrală,
asociaţiile profesionale;
- presa specializată.
3. informaţiile complementare
Recurgerea la acest tip de informaţii este justificată de faptul că obiectivul în
analiza dosarului de creditare este reducerea riscului cât mai mult posibil. Întâlnirea cu
directorul sau responsabilul întreprinderii poate furniza aceste informaţii. Prin definiţie
nimeni nu cunoaşte mai bune activitatea unei companii decât cel care o conduce.
Aceasta are datele referitoare la strategia pe termen scurt, mediu şi lung privind
întreprinderea. Încrederea în responsabili este o dată cheie a deciziei de finanţare şi
doar întrevederile regulate şi serioase permit judecarea calităţii relaţiei de afaceri.
21
Înţelegerea şi analiza bilanţului societăţii comerciale
Bilanţul reprezintă o fotografie la un moment dat a patrimoniului, precum şi a
resurselor necesare dobândirii acestuia.
Activul (patrimoniul) este constituit din:
- bunuri conservate o perioadă lungă în întreprindere (activul imobilizat).
Pasivul conţine resursele întreprinderii. Ele pot fi proprii sau împrumutate. În
acelaşi timp este important să facem distincţia între resursele stabile, adică cele care
pot fi utilizate o perioadă lungă de timp şi cele de exploatare care trebuie rambursate pe
termen scurt.
O atenţie maximă în cadrul analizei dosarului de creditare este acordată
lichidităţii, adică capacităţii întreprinderii de a face faţă tuturor plăţilor imediate. Sunt
studiate fluxurile de numerar şi se urmăreşte corelarea resurselor cu utilizările lor.
Regula urmărită este ca resursele stabile ale întreprinderii să acopere activul imobilizat.
Diferenţa dintre resursele stabile şi activul imobilizat constituie fondul de rulment al
întreprinderii.

FR – fond de rulment
FR = RS – AI RS – resursele stabile,
AI – activul imobilizat

Dacă FR > 0, întreprinderea dispune de o marjă de siguranţă pentru a face faţă


eventualelor riscuri, dacă FR < 0, întreprinderea îţi finanţează o parte din patrimoniu
recurgând la resurse pe termen scurt.
Se manifestă astfel riscul lipsei de lichiditate, întrucât nu exista resursele pe
termen scurt necesare acoperirii nevoilor curente de trezorerie. Analiza dosarului de
creditare pune astfel în evidenţă necesitatea unui credit de trezorerie.
7.3. Elementele de analiză financiară a întreprinderii
Analiza solvabilităţii întreprinderii este esenţială. Societatea este solvabilă dacă
în orice moment valoarea totală a patrimoniului sau este superioară datoriilor. Vom
analiza astfel activul net al întreprinderii.

AN = Total activ – Total datorii

Un AN negativ ne dă informaţii despre starea de insolvabilitate a întreprinderii.


Însă există situaţii în care fondurile proprii sunt negative datorită voinţei acţionarilor de
a-şi distribui dividende superioare celor cuvenite în mod firesc.
7.3.1. Sisteme de rate
Ratele verticale şi orizontale ale structurii capitolului constituie tipul forte de
analiză. Dacă sunt comparate cu ratele întreprinderilor din aceeaşi ramură de activitate,
ele devin şi mai relevante. Modificarea unei rate în timp permite decelarea tendinţelor.
Analiza ratelor are ca scop identificarea cauzelor de insolvabilitate a debitorului.
Alegerea unei rate pertinente pentru un debitor este fondată, printre altele, de ramura
din care face parte.

22
Datele empirice au confirmat faptul că rate precum profitul net/capital sau cash-
flow/fonduri împrumutate, au o bună capacitate de previzionare a riscului debitorului.
Aceste rate sunt completate de următoarele categorii de indicatori, fără a se limita însă
la următoarele:
1. rate de apreciere a profitabilităţii:
a) marja brută a profitului, determinată ca raport între profitul brut şi
valoarea vânzărilor. Creşterea acestui raport relevă o situaţie pozitivă
pentru societatea comercială, prin aceea că ritmul de creştere al
cheltuielilor variabile este depăşit de cel al preţurilor de vânzare;
b) ritmul de creştere a vânzărilor, care trebuie urmărit comparativ cu cel al
concurenţilor;
2. rate de apreciere a lichidităţii:
a) lichiditatea curentă = Active curente/Pasive curente
b) lichiditatea imediată = (Numerar + Echivalent numerar +
Client)/Pasive curente
3. rate financiare:
a) gradul de acoperire a dobânzilor – evidenţiază capacitatea debitorului
de a genera profit suficient pentru acoperirea cheltuielilor cu
dobânzile;
b) gradul de îndatorare – exprimat ca pondere a totalului datoriilor în
activul total. În general, se poate considera că există o relaţie directă
între această pondere şi riscul financiar al respectivei companii.
Garanţiile contribuie la creşterea solvabilităţii debitorului şi diminuează
gravitatea pierderii. Ele nu împiedică producerea riscului însă servesc la compensarea
pierderii. Garanţiile solicitate sunt de tipul gajurilor, ipotecilor etc.
7.3.2. Înţelegerea şi analiza contului de rezultate
Contul de rezultate trasează modul în care întreprinderea a creat valoarea în
cursul anului financiar.
Cifra de afaceri reprezintă producţia efectiv vândută în cursul anului financiar.
Volumul total al producţiei include şi stocurile. Cifra de afaceri înregistrează tot ce s-a
vândut şi facturat în cursul anului, chiar dacă la momentul închiderii anului nu toţi
clienţii au plătit încă.
Facturile care urmează a fi încasate se vor regăsi atât în cifra de afaceri din
contul de rezultate cât şi în postul „creanţe asupra clientelei” din activul bilanţier.
În acelaşi timp pentru stocurile existente se constituie provizioane.
Constatăm că se degajă două categorii de fluxuri:
- fluxuri monetare rezultate din veniturile obţinute şi cheltuielile angajate (CA,
cumpărări de materii prime şi materiale, plata utilităţilor etc.)
- fluxuri nemonetare reprezentate de amortizări şi provizioane.
Cele mai multe bănci utilizează programe informatice de analiză a principalilor
indicatori.
Este esenţială determinarea capacităţii de autofinanţare (CAF) care ne dă
informaţii despre capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa împrumutul.
În acelaşi timp analistul de credit trebuie să determine şi să interpreteze trei rate:
1. fonduri proprii / total bilanţ
2. fonduri proprii / datorii pe termen mediu şi lung > 1
23
3. datorii pe termen mediu şi lung / CAF < 3
7.3.3. Analiza fluxului de numerar (cash-flow)
Analiza de credit acordă o importanţă ridicată acestei teme, deoarece cash
flow-ul şi nu profitul este cel care asigură serviciul datoriei sau plata salariilor şi a
obligaţiilor comerciale. Deşi cash flow-ul are la bază profitul contabil, obţinerea
acestuia din urmă nu oferă garanţii asiguratorii că împrumutatul va avea disponibile
resursele necesare rambursării creditului. Cash flow-ul poate fi calculat printr-o
varietate de metode, însă toate se rezumă, într-un final la efectul cumulat al
profitabilităţii operaţionale (măsurată prin EBITDA) şi la cel al variaţiei (pozitive sau
negative) capitalului circulant.
Importanţa acestui indicator pentru bancă este evidentă deoarece capacitatea
companiei de a genera lichidităţi. De asemenea, previziunea cash flow-ului este atent
analizată, iar aceasta, considerată în contextul unei experienţe pozitive a companiei în
acest domeniu o face mult mai pertinentă şi credibilă decidenţilor respectivei tranzacţii.
7.3.4. Evaluarea riscurilor unei tranzacţii
a) Deşi teoria economică a evidenţiat de-a lungul timpului o varietate foarte
mare de riscuri cu care se confruntă agenţii economici, analistul de credit
trebuie să se oprească doar asupra acelor ameninţări care pot pune în pericol
capacitatea împrumutatului de a face faţă obligaţiilor de plată. De asemenea,
se impune precizarea că riscul de credit al băncii este o ponderare a tuturor
riscurilor unui client sau a unei tranzacţii.
O atenţie deosebită trebuie acordată nu numai identificării riscurilor respectivei
tranzacţii, ci mai ales factorilor de atenuare a acestora, abilitatea analistului de credit
rezidând în găsirea câtor mai mulţi astfel de factori pentru fiecare risc evidenţiat.
7.3.5. Anticiparea falimentului unei companii
Logica acestei analize este aceea de a evidenţia caracteristici certe, atât
financiare, cât şi nefinanciare, care vor face diferenţa dintre companiile care vor intra
în stare de faliment şi cele care îşi vor continua activitatea. În practică se folosesc două
metode pentru previzionarea falimentului unei companii:
- Metoda contabilă – este o metodă analitică ce se bazează, în principal pe
sistemul de rate pentru a surprinde trendul industriei vizate, precum şi al
companiei;
- Metoda bancară – presupune evidenţierea anumitor semnale certe, care s-au
dovedit caracteristici comune ale falimentelor companiilor.
7.4. Formatul aplicaţiei de credit
Majoritatea băncilor şia instituţiilor financiare utilizează formate relativ tipizate
pentru aplicaţiile de credit, formalizarea având ca scop fluidizarea activităţii de
urmărire pe care o fac membrii comitetelor de credit. Formatul aplicaţiilor de credit
poate, prin urmare varia, însă va trebui să conţină următoarele informaţii:
1) propunerea de credit – scopul şi termenii facilităţii propuse;
2) sumarul aplicaţiei – care are rolul de a concentra riscul pe care banca
trebuie să şi-l asume prin aprobarea respectivei facilităţi.
3) prezentarea societăţii
a) nume social şi număr la registrul comerţului; sectorul de activitate;
b) repartiţia capitalului; conducători; istoric;
24
c) organigrama grupului dacă este cazul;
d) tipul şi suma angajamentelor pe care le are banca asupra companiei,
precum şi angajamentele băncilor concurente.
4) prezentarea sectorului de activitate, respectiv:
4.1. caracteristicile produselor/serviciilor,
4.2. caracteristicile concurenţei,
a) grad de concentrare;
b) modul în care se manifestă concurenţa: prin preţuri, produse,
tehnologie, mărci;
c) modul de distribuţie – cum sunt distribuite produsele/serviciile
vândute, structura clientelei;
d) principalii concurenţi: CA, rentabilitate, structura financiară,
acţionariat;
4.3. caracteristicile sectorului de activitate – ameninţările şi oportunităţile
sectorului, puncte tari, puncte slabe – analiza SWOT;
4.4. poziţionarea întreprinderii pe piaţă;
a) competitivitatea, nivel tehnologic;
b) rentabilitate şi soliditate financiară în raport cu concurenţa.
5) analiza situaţiei financiare a companiei, care trebuie să includă cel puţin
următoarele aspecte:
a) evoluţia CA şi a marjelor;
b) solvabilitate, lichiditate: aprecierea calităţii structurii financiare;
c) analiza modului de gestionare al societăţii – studiu retrospectiv pe
ultimele 3-4 exerciţii financiare;
d) evoluţia rentabilităţii;
e) formarea profitului net: analiza provizioanelor şi a elementelor
excepţionale;
f) determinarea capacităţii de rambursare;
g) previziuni pentru anul în curs.
6) recomandarea finală a analistului de credit – acesta trebuie să
concluzioneze fiecare aplicaţie printr-o recomandare bazată pe ponderarea
avantajelor şi a dezavantajelor respectivei tranzacţii.
7.5. Determinarea creditelor
La determinarea nivelului efectiv al necesarului de credite care poate fi pus la
dispoziţia clientului, se va avea în vedere ca din necesarul de lichidităţi final (T) să se
deducă eventualele active şi cheltuieli cu investiţiile neacoperite cu surse
corespunzătoare.
Ofiţerii de credite vor urmări ca efectuarea tuturor plăţilor în valută, din credite
sau din resursele proprii ale clienţilor, să se efectueze cu respectarea strictă a
dispoziţiilor Regulamentului privind efectuarea operaţiunilor valutare.
În cadrul analizei economico-financiare a activităţii clienţilor şi a bonităţii
acestora, băncile urmăresc existenţa capacităţii de rambursare a împrumutaţilor pe
întreaga perioadă de creditare şi încadrarea volumului total al creditelor şi dobânzilor
aferente în posibilităţile de rambursare ale acestora.
Tendinţa crescătoare (factor de extrapolare supraunitar) sau descrescătoare
(factor de extrapolare subunitar) a încasărilor în perioada pentru care se face analiza
25
trebuie susţinută cu argumente concrete: prevederile din bugetul de venituri şi
cheltuieli, contractele economice încheiate, comenzi ferme confirmate, modificarea
capacităţii de producţie şi/sau vânzare, a productivităţii, rentabilităţii etc..
Băncile nu acordă clienţilor lor credite care depăşesc capacitatea de rambursare a
acestora determinată ca mai sus.
Acordarea creditelor pe termen scurt, mediu şi lung, în lei şi valută, se
efectuează prin conturi separate de împrumut, care se debitează pe măsura angajării
lor, în limita plafoanelor aprobate, de regulă, pe bază de notă contabilă editată de
calculator, prin creditarea contului curent al agentului economic, de unde se efectuează
plăţile către terţi dispuse de clienţi pe bază de ordine de plată întocmite de aceştia, în
conformitate cu destinaţia aprobată prin contractul de împrumut.
Agenţii economici nu pot beneficia de credite dacă înregistrează pierderi, şi nu
au perspective de redresare, ori asupra acestora a fost instituită procedura reorganizării
şi falimentului în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995.
Pot beneficia de credite, în mod excepţional, agenţii economici la care pierderea
a fost acoperită potrivit legii, din conturile de rezerve, precum şi unităţile care prin
specificul activităţii sezoniere (agricultură, turism, transporturi, construcţii-montaj,
industrie alimentară etc.) înregistrează temporar pierderi ce urmează a fi acoperite,
potrivit datelor prezentate, din veniturile perioadelor viitoare.
7.6. Acordarea creditelor
Concluziile rezultate din analiza situaţiei economico-financiare, a indicatorilor
de bonitate ce caracterizează activitatea clientului, respectiv a scoringului în cazul
persoanelor fizice, a evaluării riscului creditului, a aspectelor nefinanciare precum şi
privitoare la garanţii, sunt sistematizate de bancă în referatul de credit care se
întocmeşte după un model standard şi cuprinde informaţii referitoare la credit şi la
garanţii.
Referatul de credit întocmit la nivelul unităţilor bancare operative, cuprinde
rubrici special rezervate pentru completare, verificare, avizare, aprobare de către
persoanele cu atribuţii în domeniul creditării, de la primul nivel până la cel mai înalt
nivel de competenţă.
Referatul de credite standard cuprinde trei părţi principale:
Partea I – elementele definitorii privind creditul;
Partea a II-a – detalii semnificative privind creditul, situaţia economico-
financiară, aspectele nefinanciare ce caracterizează activitatea clientului şi riscul băncii
faţă de acesta;
Partea a III- a – riscul şi distribuirea lui în cazul unui singur debitor (debitorului
unic).
După însuşirea de către şeful compartimentului de creditare a referatului de
credit, care în mod obligatoriu va cuprinde anterior şi viza unui evaluator pentru
garanţiile propriu-zise sub forma activelor imobilizate, acesta se prezintă spre
examinare Comitetului director al unităţii bancare teritoriale. Pentru creditele analizate
de unităţile bancare teritoriale, a căror aprobare intră în competenţa unităţilor
superioare, referatele de credite însuşite de Comitetul director al unităţilor bancare
teritoriale respective, se înaintează împreună cu întreaga documentaţie, spre examinare
unităţii bancare imediat superioare.

26
Creditele de valori mari, care depăşesc competenţa de aprobare a unităţilor
teritoriale ale băncilor (sucursale, agenţii) se înaintează împreună cu întreaga
documentaţie spre analiză şi aprobare Direcţiei de credite din Centrala băncii
respective.
Comitetul de credite* analizează şi aprobă sau avizează, după caz, referatele
privind acordarea de credite, eliberarea de scrisori de garanţie, avaluri şi alte
angajamente în favoarea clientelei care depăşesc competenţa stabilită sucursalelor
judeţene, înţeleasă ca expunere totală (credite, scrisori de garanţie etc.) pe client.
De asemenea, Comitetul de credite analizează şi aprobă solicitările privind
suplimentarea unor credite, modificarea condiţiilor de utilizare, garantare şi rambursare
a unor credite acordate anterior în cadrul limitei de competenţă pe client, precum şi
solicitările de prelungire a termenului de valabilitate a scrisorilor de garanţie care, de
asemenea, au fost emise anterior, în limita de competenţă a acestuia.
Referatele privind acordarea de credite, eliberarea scrisorilor de garanţie bancară
care privesc expunerile ce depăşesc nivelul de competenţă al comitetului de credite, se
înaintează spre aprobare Comitetului de direcţie al băncii.
Expunerile mai mari de 10% din fondurile proprii ale unei societăţi bancare se
aprobă, potrivit Legii bancare, de Consiliul de Administraţie al băncii, pe baza unui
raport al Comitetului de risc. Tot în Consiliul de Administraţie se aprobă şi expunerile,
indiferent de sumă, faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu banca.
Competenţele de aprobare a creditelor, de eliberare a scrisorilor de garanţie şi
altor angajamente ale băncii se stabilesc în raport de expunerea totală a băncii faţă de
debitul respectiv, în lei şi valută, în echivalent lei, pe termen scurt, mediu şi lung.
Prin expunere se înţelege orice angajament asumat de bancă faţă de un singur
debitor, în lei şi valută, indiferent dacă este efectiv sau potenţial, evidenţiat în bilanţ
sau în afara bilanţului.
Băncile care operează pe piaţa românească, dar şi cele de pe piaţa internaţională
practică un sistem piramidal de competenţe în materie de aprobare a creditelor, bazat
pe competenţe mai mici la nivelul agenţiilor teritoriale, care cresc treptat o dată cu
gradul unităţii teritoriale (sucursală orăşenească, sucursală judeţeană, sucursală zonală
etc.), iar peste anumite limite, de regulă cca. 1 milion echivalent EURO, competenţele
de aprobare revin structurilor specializate din Centralele băncilor.

Cuvinte (concepte) cheie


activul net rata profitabilităţii rata lichidităţii rata financiară

Teste-grilă
I. Marja brută a profitului se determină ca raport între:
a. profitul net şi valoarea vânzărilor d. profitul brut şi totalul cheltuielilor
b. profitul brut şi valoarea vânzărilor e. profitul brut şi cifra de afaceri
c. profitul brut şi totalul veniturilor
II. Câte tipuri de riscuri de credit există ?

*
Legea Bancară nr. 58/1998 art. 24 lit.d, publicată în Monitorul Oficial nr. 121/23 martie 1998, prevede obligativitatea
societăţilor bancare de a influenţa şi a stabili atribuţii pentru comitetul de administrare a activelor şi pasivelor, comitetul
de risc şi comitetul de credite.
27
III. Aplicaţia de credit trebuie să conţină următoarele informaţii: Variante:
1. propunerea de credit a) 1,2,3,5
2. prezentarea societăţii b) 1,2,3,4,5
3. prezentarea sectorului de activitate c) 1,3,4,5
4. analiza situaţiei financiare a companiei d) 1,2,3,4
5. recomandarea finală a analistului de credite e) 1,3,5
IV. Câte metode se folosesc pentru previzionarea falimentului unei companii ?

Răspunsuri corecte Ib II 7 III b IV 2

VIII. GARANŢIILE CREDITELOR

În conformitate cu prevederile legii, „la acordarea creditelor, băncile urmăresc


ca solicitanţii să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenţă. În acest
scop, băncile cer solicitanţilor garantarea creditelor în condiţiile stabilite prin normele
lor de creditare*.
Activitatea de creditare se bazează pe viabilitatea planului de afaceri prezentat
băncii şi pe capacitatea împrumutaţilor de a genera venituri şi, respectiv, lichidităţi,
care constituie principala garanţie şi sursa de rambursare a creditelor şi de plată a
dobânzilor, cu condiţia ca fluxul de lichidităţi (cash-flow) al agenţilor economici
împrumutaţi să fie cesionat băncii şi să se deruleze prin conturile deschise la aceasta.
Clienţii băncii pot beneficia de credite pe termen scurt, mediu şi lung, scrisori de
garanţie bancară, precum şi alte facilităţi în lei şi valută numai dacă prezintă garanţii cu
privire la rambursarea la scadenţă a ratelor din credit şi achitarea dobânzilor aferente.
În raporturile sale cu debitorul, creditorul este expus unor riscuri care impun
luarea unor măsuri pentru garantarea creanţei. În cazul în care în ziua scadenţei
debitorul nu îşi poate achita datoriile şi nu mai poate să-şi execute obligaţia asumată,
creditorul, dacă are garanţii constituite în condiţiile legii, pe baze contractuale, le poate
executa îndestulându-şi creanţa.
După natura lor, garanţiile pot fi:
a) garanţii reale;
b) garanţii personale.
Garanţiile reale sunt mijloace juridice de garantare a obligaţiilor prin afectarea
unui bun al debitorului în vederea asigurării executării obligaţiei asumate.
Garanţiile reale sunt:
- garanţii reale mobiliare (gajul propriu-zis – ce poate fi la rândul său cu
deposedarea debitorului de bunul afectat drept garanţie sau fără deposedarea
acestuia de bunul adus în garanţie);
- garanţii reale imobiliare (ipotecă);
Garanţiile personale sunt mijloace juridice de garantare a obligaţiilor prin care
una sau mai multe persoane se angajează printr-un contract accesoriu încheiat cu
creditorul, să plătească acestuia datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti
el însuşi.

*
Legea bancară nr. 58/1998, art. 44, publicată în Monitorul Oficial nr. 121/23 martie 1998
28
La acordarea creditelor şi a altor facilităţi, banca solicită clienţilor în mod
obligatoriu, ca primă garanţie cesionarea în favoarea sa, a fluxului de lichidităţi (cash-
flow), care trebuie derulat prin bancă.
În cazul clienţilor care se confruntă cu greutăţi în achitarea la scadenţă a
obligaţiilor de plată, prezentând un risc semnificativ în ce priveşte rambursarea la
scadenţă a creditelor şi achitarea dobânzilor aferente, banca poate solicita ca
împrumutaţii să semneze bilete la ordin, care, potrivit Legii nr. 58/1934 asupra cambiei
şi biletului la ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994, constituie titlu executoriu şi
după investire cu formulă executorie de către judecătorie pot fi puse în executare silită
fără alte formalităţi prealabile.
Pentru a fi acceptate de bancă, garanţiile trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiţii:
- existenţa pieţelor de desfacere sau de potenţiali cumpărători pentru bunurile
propuse drept garanţie;
- să poată fi transformate rapid în lichidităţi;
- să fie materializate sub forma unui titlu, înscris autentic etc.;
- bunurile să fie în circuitul civil, să se afle în proprietatea solicitantului sau a
garantului şi să nu fie afectate de alte creanţe;
- proprietarul bunurilor să aibă capacitatea de a le aduce în garanţie;
- bunurile care sunt achiziţionate şi puse în funcţiune anterior solicitării
creditului trebuie să fie în stare corespunzătoare de funcţionare în exploatare;
- bunurile achiziţionate şi încă nepuse în funcţiune, precum şi bunurile care
urmează a fi procurate şi achitate parţial din credite să fie noi şi însoţite de
certificate de calitate şi de garanţie;
- bunurile admise în garanţie de natura activelor imobilizate corporale trebuie
să fie evaluate în conformitate cu normele tehnice în domeniu.
Cererile de credite nu pot fi aprobate numai pe baza faptului că bunurile oferite
drept garanţie de solicitanţi pot fi valorificate, dacă din analiza financiară şi a planului
de afaceri rezultă că rambursarea împrumutului şi plata dobânzilor aferente nu este
asigurată în primul rând din lichidităţile generate de activitatea economică desfăşurată,
aceasta constituind sursa principală de rambursare, valorificarea garanţiilor fiind o
sursă secundară, de protecţie a creditorului în cazul unor împrejurări neprevăzute.
Creditele acordate de bancă şi dobânzile aferente trebuie să fie acoperite integral
cu garanţii asiguratorii. Valoarea luată în calcul a bunurilor corporale şi necorporale
acceptate de bancă în garanţia creditelor acordate se determină prin aplicarea unei
marje variabile (coeficient), în funcţie de mărimea riscului în valorificarea acestora
Pentru creditele pe termen scurt, mediu şi lung acordate persoanelor juridice cu
capital privat, care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei, distribuţiei, prelucrării
şi al prestării serviciilor în sectorul agricol, băncile pot accepta garanţii de la Fondul de
Garantare a Creditului Rural care acoperă până la 70% din valoarea creditului, restul
fiind acoperit cu alte tipuri de garanţii de felul celor arătate anterior în acest capitol.
De asemenea, pentru creditele pe termen scurt, mediu şi lung acordate
persoanelor juridice cu capital privat, indiferent de tipul de activitate desfăşurată,
băncile pot accepta garanţii de la Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru
întreprinzători privaţi care acoperă până la 70% din valoarea creditului, restul fiind
acoperit cu alte tipuri de garanţii prevăzute de norme.
29
De la începutul anului 2002 a devenit operaţional şi Fondul Naţional de
Garantare a Creditelor pentru întreprinderilor mici şi mijlocii care garantează
împrumuturile bancare acordate acestei categorii de clienţi în lei şi valută, pe termen
scurt, mediu şi lung, în proporţie de 60-80% din valoarea creditului.
Băncile pot accepta drept garanţia creditelor şi poliţele de asigurare emise de
EXIMBANK, în limita a 50% din valoarea creditelor, diferenţa urmând a fi acoperită
de împrumutat cu late tipuri de garanţii.
Pot fi acceptate drept garanţii pentru creditele acordate şi scrisorile de garanţie
eliberate de alte bănci, poliţele de asigurare a creditelor şi dobânzilor aferente
(asigurărilor de risc financiar) emise de societăţile de asigurare-reasigurare.
Atât înainte de acordarea împrumutului cât şi pe toată perioada creditării, băncile
au obligaţia verificării existenţei şi conservării valorii garanţiilor.
Verificarea garanţiei creditelor se efectuează atât faptic prin constatări la faţa
locului, cât şi scriptic pe baza datelor din evidenţele agenţilor economici şi ale băncii.
Ori de câte ori este necesar şi cel puţin o dată pe trimestru în cazul stocurilor, şi
o dată pe an în cazul celorlalte garanţii se efectuează verificarea faptică, la faţa locului,
asupra existenţei, integrităţii şi condiţiilor de păstrare şi conservare a bunurilor luate în
garanţie.
Verificarea faptică a garanţiei creditelor acordate se realizează prin sondaj sau
dacă este posibil în totalitate, prin operaţiuni de numărare, măsurare, cântărire, sau
control, efectuat la faţa locului în magazii, depozite, hale de producţie, platforme de
expediere, pentru stocuri, şi prin evaluare pentru activele imobilizate corporale. În
cazul stocurilor de materii prime, materiale, mărfuri, sau produse, care implică o
anumită asigurare a calităţii (perisabile sau nu), la verificare trebuie cerută o viză de
atestare a calităţii.
Verificarea scriptică a garanţiei creditelor se efectuează lunar, în 10 zile
lucrătoare de la expirarea termenului legal de depunere la organele în drept situaţiilor
contabile periodice, urmărindu-se:
- reflectarea corectă, în evidenţă, a bunurilor ce constituie garanţia creditelor
acordate;
- concordanţa datelor din evidenţe cu cele efective constatate pe teren;
- concordanţa soldurilor conturilor de credite din extrasele de cont eliberate de
bancă cu cele din evidenţele agenţilor economici;
- asigurarea că aceleaşi valori materiale nu au fost luate şi în garanţia altor
credite acordate de alte societăţi bancare;
- încadrarea valorică a lucrărilor de investiţii în documentaţia tehnică admisă la
finanţare etc.
Verificarea garanţiei creditelor se efectuează numai asupra bunurilor care au fost
acceptate drept garanţie a creditelor.

Cuvinte (concepte) cheie


garanţii reale garanţii personale verificare scriptică ipotecă

30
Teste-grilă
I. Garanţiile reale sunt: Variante:
1. garanţii reale mobiliare a) 1,2,3
2. garanţii reale imobiliare b) 1,2
3. cesiunea de creanţă c) 1,2,3,4
4. planul de afaceri d) 1,2,3,4,5
5. fidejusiunea e) 1,3,5
II. Completaţi cuvântul care lipseşte:
„Garanţiile personale sunt mijloace juridice de garantare a obligaţiilor prin care una
sau mai multe persoane se ____________ printr-un contract accesoriu încheiat cu
creditorul, să plătească acestuia datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti
el însuşi”
III. Câte condiţii cumulative trebuie să îndeplinească garanţiile bancare ?
IV. Completaţi cuvântul care lipseşte:
„Garanţiile reale sunt mijloace _____________ de garantare a obligaţiilor prin
afectarea unui bun al debitorului în vederea asigurării executării obligaţiei asumate”

Răspunsuri corecte Ib II angajează III 9 IV juridice

IX. MANAGEMENTUL RISCULUI DE CREDIT

În concordanţă cu reglementările noului Acord de la Basel, cunoscut şi sub


denumirea de Basel II, autoritatea de supraveghere din România a elaborat un proiect
de reglementări interne* menite să contribuie la creşterea exigenţei în identificarea şi
administrarea riscurilor semnificative din activitatea băncilor, respectiv riscul de credit,
riscul de lichiditate, riscul operaţional şi riscul reputaţional şi riscurile ataşate acestora.
9.1. Cerinţe generale privind administrarea riscurilor
Riscurile semnificative – riscuri cu impact semnificativ asupra situaţiei băncilor.
Pentru a avea un sistem de control intern eficient, banca trebuie să identifice şi
să evalueze permanent riscurile semnificative cu care se confruntă şi care pot periclita
atingerea obiectivelor controlului intern.
Riscurile semnificative trebuie identificate şi evaluate atât pe ansamblul băncii,
cât şi la toate nivelele acesteia, trebuie să acopere toate activităţile şi să ţină cont de
apariţia unor noi activităţi.
Identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative trebuie să se realizeze cu
luarea în considerare a factorilor interni (de exemplu, complexitatea structurii
organizatorice, natura activităţilor desfăşurate, calitatea personalului şi fluctuaţia
acestuia) şi a factorilor externi (de exemplu, condiţii economice, schimbări în sectorul
bancar, progrese tehnologice).
Banca trebuie să ia măsuri pe linia administrării următoarelor riscuri
semnificative: riscul de credit, riscul de piaţă, riscul de lichiditate, riscul operaţional şi
riscul reputaţional.

*
Normele Băncii Naţionale a României privind organizarea activităţii şi sistemul de control intern al băncilor,
administrarea riscurilor semnificative, precum şi organizarea şi funcţionarea compartimentului de audit intern - 2003
31
În cadrul administrării riscurilor semnificative, banca trebuie să aibă în vedere şi
riscurile asociate tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate.
În domeniul administrării riscurilor semnificative, Consiliul de administraţie al
băncii are cel puţin următoarele atribuţii:
- aprobă şi reconsideră profilul de risc al acesteia;
- aprobă politicile privind administrarea riscurilor respective şi le revizuieşte
periodic, cel puţin anual;
- asigură luarea măsurilor necesare de către conducătorii băncii pentru
identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscurilor;
- aprobă procedurile de identificare a competenţelor şi responsabilităţilor în
domeniul administrării riscurilor.
În domeniul administrării riscurilor semnificative, conducătorii băncilor sunt
responsabili cel puţin pentru următoarele:
- implementarea strategiilor aprobate de Consiliul de administraţie şi
asigurarea comunicării acestora personalului implicat în punerea lor în
aplicare;
- asigurarea comunicării politicilor şi procedurilor pentru identificarea,
evaluarea, monitorizarea şi controlul riscurilor personalului implicat în
punerea lor în aplicare;
- menţinerea unor sisteme de raportare corespunzătoare a aspectelor legate de
riscuri;
- menţinerea limitelor corespunzătoare privind expunerea la riscuri, inclusiv
pentru condiţii de criză, în conformitate cu mărimea, complexitatea şi situaţia
financiară a băncii;
- menţinerea eficienţei sistemului de control intern;
- asigurarea unui personal calificat, cu experienţă;
- asigurarea concordanţei politicilor de remunerare a personalului cu strategia
băncii privind riscurile.
În procesul de administrare a riscurilor, banca trebuie să constituie un Comitet
de administrare a riscurilor.
Banca trebuie să opteze pentru un profil de risc, stabilind obiectivul şi strategia
pentru fiecare risc semnificativ, inclusiv în ceea ce priveşte activităţile externalizate.
Obiectivul băncii privind administrarea riscurilor semnificative trebuie să
definească rolul acesteia pe piaţă. Obiectivul trebuie să fie real şi cuantificabil.
9.2. Riscurile semnificative din activitatea băncilor.
9.2.1. Riscul de credit şi riscuri adiţionale riscului de credit.
Riscul de credit – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligaţiilor contractuale.
Strategia privind riscul de credit, trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
a) exprimarea disponibilităţii băneşti de a acorda credite în funcţie de tipul
expunerii, sectorul economic, aria geografică, moneda, scadenţa şi
profitabilitatea estimată;
b) identificarea pieţelor pe care doreşte să acţioneze şi determinarea
caracteristicilor portofoliului de credite (inclusiv gradul de diversificare şi
gradul de concentrare).
32
Riscul de ţară – risc adiţional riscului de credit, ce este asociat condiţiilor
economice, sociale şi politice ale ţării de origine a împrumutatului.
Riscul de transfer – componentă a riscului de ţară, care apare atunci când
obligaţia împrumutatului nu este exprimată în moneda locală a acestuia.
Banca trebuie să dispună de politici şi proceduri corespunzătoare pentru
identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscului de ţară şi riscului de
transfer.
9.2.2. Riscul de piaţă şi riscuri adiţionale (componente) riscului de piaţă
Riscul de piaţă – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, care apare din fluctuaţiile pe piaţă a preţurilor, ratei dobânzii şi cursului
valutar.
Riscul de preţ – componentă a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile pe
piaţă ale preţurilor valorilor mobiliare, mărfurilor şi instrumentelor financiare derivate.
Riscul valutar – componentă a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile pe
piaţă ale cursului valutar.
Risc al ratei dobânzii – componentă a riscului de piaţă, care apare din
fluctuaţiile pe piaţă ale ratei dobânzii.
Politica băncii privind administrarea riscului de piaţă trebuie să se refere cel
puţin la definirea riscurilor pe care aceasta intenţionează să şi le asume, precum şi la
modul în care respectivele riscuri sunt controlate. Această politică trebuie să definească
instrumentele financiare autorizate, strategiile de acoperire la risc, oportunităţile legate
de asumarea de poziţii, precum şi parametrii cantitativi care definesc nivelul riscului de
piaţă acceptabil pentru bănci.
Banca trebuie să dispună de proceduri de autorizare pentru poziţiile asumate.
9.2.3. Riscul de lichiditate
Riscul de lichiditate – riscul înregistrării de pierderi sal al nerealizării
profiturilor estimate, ce rezultă din imposibilitatea băncilor de a onora în orice moment
obligaţiile de plată pe termen scurt, fără ca aceasta să implice costuri sau pierderi ce nu
pot fi suportate de bănci.
Banca trebuie să-şi dezvolte strategia în domeniul administrării lichidităţii, care
trebuie să includă şi o componentă a administrării zilnice a acesteia. În domeniul
administrării lichidităţii, strategia trebuie stabilită inclusiv pentru situaţii de criză.
Banca trebuie să aibă proceduri de evaluare şi monitorizare a poziţiei lichidităţii
stabilite pe baza analizei fluxurilor de numerar viitoare, determinate în funcţie de
evoluţiile viitoare ale elementelor de activ, de pasiv şi din afara bilanţului. Fluxurile de
numerar viitoare vor fi distribuite pe benzi de scadenţe.
Banca va calcula indicatori de lichiditate pentru care va stabili limite şi va stabili
orizontul de timp în legătură cu care se determină poziţia lichidităţii, precum şi
frecvenţa de determinare a acesteia în funcţie de natura activităţii.
9.2.4. Riscul operaţional
Riscul operaţional – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, care este determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor activităţi
interne, existenţa unui personal sau a unor sisteme necorespunzătoare etc.) sau de
factori externi (condiţii economice, schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice
etc.).

33
9.2.5. Riscul reputaţional
Riscul reputaţional – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării
profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea
băncilor.
La evaluarea riscului legal şi a celui reputaţional, banca trebuie să ia în
considerare cadrul legal şi de reglementare, inclusiv în domeniul social.
Banca trebuie să ia în considerare faptul că, riscul reptutaţional o poate afecta şi
ca urmare a publicităţii negative, conforme sau nu cu realitatea, făcută practicilor de
afaceri şi/sau persoanelor legate de acestea (acţionari, parteneri de afaceri etc.).

Cuvinte (concepte) cheie


riscuri semnificative riscul de credit riscul de ţară riscul de transfer

Teste-grilă
I. Sunt considerate riscuri semnificative: Variante:
1. riscul de credit a) 1,3,4
2. riscul de piaţă b) 1,2,3,5
3. riscul de lichiditate c) 1,2,3,4,5
4. riscul de ţară d) 1,3,5
5. riscul operaţional e) 1,3,4,5
II. În domeniul administrării riscurilor semnificative, câte atribuţii are Consiliul de
administraţie al băncii ?
III. Completaţi cuvântul care lipseşte:
Riscul de credit – riscul înregistrării de _______________ sau nerealizării
profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligaţiilor
contractuale.
IV. Completaţi cuvântul care lipseşte:
Riscul reputaţional – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, ca urmare a lipsei de ______________ a publicului în integritatea băncilor

Răspunsuri corecte Ib II 4 III pierderi IV încredere

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE
1. Victor Stoica, Petre Deaconu – Bani şi credit, Editura Economică, Bucureşti,
2003
2. Ilie Mihai – Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare, Editura
Expert, Bucureşti, 2003
3. Nicolae Dănilă, Lucian Claudiu Anghel, Marius Ioan Dănilă –
Managementul lichidităţii bancare – Editura Economică, Bucureşti, 2002
4. Mariana Diaconescu – Băncile, sisteme de plăţi, riscuri, Editura Economică,
Bucureşti, 2000

34