Igienă Cursuri

Efectele aportului excesiv de calorii

Organismul foloseşte foarte eficient caloriile.
Alimentele sunt transformate în trigliceride, care sunt transportate la adipocite, unde
se poate produce hipertrofie (obezitate hipertrofică). Prin creşterea numărului de
adipocite (hiperplazie) se produce obezitate hiperplazică, frecventă la copii.
Cauze ale hiperplaziei:
 alimentarea excesivă în timpul sarcinii
 alimentarea artificială a sugarului (nu la sân), deoarece laptele artificial nu
prezintă imunoglobulinele caracteristice.
Supraalimentarea în primul an de viaţă, cu exces caloric, stimulează anabolismul şi
creşterea patului adipocitar, cu hiperponderabilitate prematură. Rezultă "coloşi pe
picioare de lut". Patul adipocitar nu mai scade. Obezitatea hiperplazică la vârsta adultă
se poate completa cu o obezitate hipertrofică, cu o patologie foarte complicată, care
apare cu atât mai repede cu cât creşterea în greutate este mai mare.

Patologie
Tulburări metabolice: diabet. Adipocitul este mare consumator de glucoză. Creşterea
insulinemiei însoţită de creşterea rezistenţei celulare la acţiunea insulinei duce la
insuficienţă pancreatică, deci diabet. Bolnavul riscă să moară de complicaţii.
Boli cardiovasculare. Este necesar un efort cardiac permanent pentru a iriga patul adipos, ceea ce duce
la insuficienţă cardiacă, cu compromiterea ventriculului stâng. Mai apar hipertensiune
arterială şi dislipidemii (nu mai sunt lipide normale, datorită aterosclerozei şi
ateromatozei), cu obstrucţia patului vascular arterial, ceea ce scade afluxul sangvin, putând
produce: AVC, IM, necroza membrelor inferioare (amputare).
Dispnee, cauzată de:
 hipoxie generalizată
 aprovizionarea crescută cu oxigen a adipocitelor
 poziţia defectuoasă, datorită acumulării grăsimii pe torace şi abdomen
 compresia grăsimii pe plămân
Metabolizarea lipidelor în ficat. În cazul excesului de grăsime şi calorii, acestea se
depun în parenchimul hepatic (hepatosteatoză), hepatocitul fiind sufocat.
Litiază biliară. Precipită calculi lipidici, făcând necesară extirparea vezicii biliare.
Cancer.
Boli ale aparatului locomotor: gonartroze şi afectarea coloanei vertebrale. Acestea reduc
mişcarea, favorizând creşterea în greutate. (cerc vicios).
Sindrom dismetabolic

Consumul insuficient de alimente

Organismul ia din stoc şi îşi scade metabolismul. Aceasta duce la hiperfagie, cu
hipertrofia maximă a adipocitului şi scăderea apetitului.
Un regim de slăbire, ce utilizează diuretice puternice, duce la eliminarea apei, nu a
grăsimii.
Dacă utilizează o medicaţie ce stimulează catabolismul (hormoni tiroidieni),
hiperponderalul este tarat cardiac şi respirator. Prin producţia de tiroxină apare
tahicardie, cu risc crescut. Amfetaminele scad şi apetitul, cu slăbirea sistemului nervos şi
cardiovascular, producând dependenţă (nu mai au acţiune).
Dacă mănâncă normal, dar depune efort muscular, hiperponderalul este tarat cardiac
şi respirator, cu risc crescut.
Igienă Cursuri
Consumarea de alimente hipocalorice (sucuri, fibre, zaharină, nu zahăr) duce la
iritarea tuubului digestiv, cu gastrită, duodenită, colită.
Profilaxia este cea mai bună metodă.

PROTEINE
70% din structurile organismului sunt de natură proteică.
Raţia de proteine, plecând de la bilanţul proteic (BP=consum/eliminare), poate fi:
 echilibrată: aport=eliminare
 pozitivă: aport>eliminare, pentru organismele în creştere (copii, femei
însărcinate)
 negativă: aport<eliminare, în faze febrile sau cancer.
Dacă unui lot de animale de experienţă cu un BP echilibrat i se scot proteinele din
alimentaţie, ele elimină proteine la acelaşi nivel ca înainte o anumită perioadă de timp.
Apoi eliminarea de proteine scade şi rămâne pe acelaşi palier (caşexie). Eliminarea
permanentă de azot provine din structurile proprii. Scăderea reprezintă coeficientul de
uzură, care se corelează cu MB.
Teoretic: 1 cal MB ...2 mg Azot
Necesar: 75 g proteine/zi, deci 1 g proteine/ kg corp/24h.
Cantitatea necesară de proteine reprezintă 12..18 % din totalul caloriilor necesare.

Evaluarea calităţii proteinelor

S-au realizat experimente cu mixturi de aminoacizi. 8 aminoacizi nu pot fi sintetizaţi de organismul
uman. Ei depind de aportul exogen. Se numesc aminoacizi esenţiali: fenilalanina,
leukina, izoleukina, lizina, metionină, treonină, triptofan, valină.
Există 3 categorii de proteine alimentare:
 Clasa I: sunt cele mai valoroase, conţin cantitatea cea mai crescută de
aminoacizi esenţiali. Există în regnul animal (ou, carne, lapte, brânzeturi)
 Clasa II: conţin toţi aminoacizii esenţiali, dar unul, doi, trei sunt în cantitate mai
scăzută. Există în regnul vegetal: legume, fructe, cereale, legume uscate.
Aminoacizii limitativi sunt în cantitatea cea mai redusă şi limitează anabolismul
protidic.
 Clasa III: nu pot servi la anabolism. Lipsesc unul sau doi aminoacizi esenţiali.
Există în regnul animal (colagen) sau vegetal (zeina-proteina porumbului. În
cantitate crescută provoacă pelagra, distrofie proteică indusă de consumul unei
proteine proaste).
Cu ajutorul izotopilor de azot marcaţi, s-a demonstrat că cel mai rapid se renovează
ficatul, pancreasul, sistemul enzimatic, mucoasele, structurile parenchimatoase. Viteza
de înlocuire a ţesuturilor este de 7..8 zile până la renovarea completă, pentru ficat şi
pancreas, iar pentru ţesutul muscular este de: 2 săptămâni..1 lună.
Dacă la renovarea ficatului lipseşte un aminoacid esenţial, proteina nu este
sintetizată. Dacă se înlocuieşte aminoacidul cu un altul, sintetizat de organism, organul
cu proteina va fi rejectat. (este corp străin).
Viteza de refacere este proporţională cu raportul dintre calitatea şi cantitatea de
proteine.
 Igienă Cursuri
Proteina nu trebuie dată în exces. Din metabolizare, creşte cantitatea de amoniac şi
toxicitatea pentru celula hepatică. Pentru ficatul în criză se recomandă eliminarea
proteinelor din alimentaţie, pentru a nu suprasolicita ficatul.

Raţia de proteine
Variază în funcţie de condiţiile fiziologice şi de mediu.

Condiţii fiziologice:
Pentru un copil născut prematur, raţia de proteine trebuie să fie de 4..5g proteine/kg
corp/zi, pentru a ajunge cât copilul născut la termen, care consumă 3,5..4,5g proteine/
kg corp/zi.
Când viteza de creştere scade, scade raţia de proteine, pentru că nu se pune decât
problema refacerii tisulare.
Un anabolism accentuat se înregistreză la femeia gravidă pentru a hipertrofia
ţesuturile ce adăpostesc fătul, pentru creşterea volumului de sânge pentru produsul de
concepţie. Sunt necesare 2..2,5g/kg corp/zi. Cu cât creşte vârsta sarcinii, cu atât creşte
raţia de proteine.
În perioada de lactaţie sunt necesare 2g/kg corp/zi. Nu se bea alcool, deoarece se
poate produce intoxicaţie, iar copilul moare la sân.

Mediul toxic / poluat

Este necesară suplimentarea raţiei de proteine din punct de vedere calitativ şi
cantitativ, deoarece noxele din organism sunt transformate în ficat (detoxifiere), până la
produşi ce se elimină mai uşor.
Exemple:
Glicocolul se conjugă la nivelul ficatului cu acizi benzoici (?) la acid ipuric, care este
eliminat uşor.
Prin intermediul grupării tiolice, tioaminoacizii se combină cu metale toxice (Pb, Hg,
Zn, Cd), rezultând produşi care se insolubilizează.
Aminoacizii cu sulf se oxidează, rezultând derivaţi din sulf. Metionina (factor lipotrop)
poate produce intoxicaţii cu acumulare de lipide în ficat. Hepatosteatoza este reversibilă
şi reprezintă procesul de colmatare a celulelor hepatice. În caz de intoxicaţie se
administrează un supliment de proteine (lapte).
Structurile ce acţionează împotriva agenţilor patogeni sunt de natură proteică:
fagocitul, apărarea umorală (complement, interferon, opsonine, anticorpi).
Aportul proteic este 12..18% din total. La tineri 14%, la copil în creştere şi femeie
însărcinată 18%.
Omul este un animal omnivor. Trebuie asigurată o mixtură de proteine din diferite
provenienţe.
Exemplu: În pâine Lys este în cantitate limitativă. În carne este în exces. Excesul de
Lys din carne compensează deficitul din pâine. Excesul de carne induce în organism o
cantitate crescută de S, Cl, P. Anionii produc acidoza alimentară, care trebuie
neutralizată de organism prin catabolizarea proteinelor până la amoniac.

Calitatea proteinelor.
1. Numai pentru refacerea tisulară. 1/3 sunt proteine animale şi 2/3 vegetale.
2. Anabolism proteic şi mediu infecţios / toxic. 1/2 sunt proteine animale şi
1/2 vegetale.
3. Anabolism foarte crescut (copilul în ultimele parte a sarcinii). 2/3 proteine animale
şi 1/3 vegetale.
Igienă Cursuri

Efectele aportului proteic insuficient.

În perioade lungi de timp, organismul nu se dezvoltă la parametri normali. Talia şi
greutatea sunt scăzute, dar se dezvoltă armonios. Prezintă un aspect miniatural de
nanism alimentar, similar nanismului hipofizar. Scade sinteza hormonilor cu structură
proteică şi efectul acestora. Scade şi secreţia hormonilor gonadali, deoarece aceştia se
eliberează sub influenţa factorilor hipofizari, de natură proteică.
Populaţiile cu alimentare suficientă în proteine prezintă dinamicitate crescută, spre
deosebire de cele vegetariene. Reflexele dobândite se formează mai repede şi sunt mult
mai stabile la indivizii cu aport proteic suficient.
Acţiunea dinamică specifică este foarte crescută pentru proteine, comparativ cu alţi
factori nutritivi.

LIPIDE
Furnizează 9,3 kcal/Kg.
Intră în structura membranei. Majoritatea sunt trigliceride, stocate în adipocit,
constituind rezerva de calorii a organismului.
Lipidele se pot sintetiza pornind de la glucide, însă un regim alimentar alipidic
îndelungat dăunează, producându-se boala lui Bout&Bout(?). Apar dermatite
exematoase, care se vindecă dacă la regimul alimentar se adaugă grăsimi de origine
vegetală.
Anumiţi acizi graşi nu pot fi sintetizaţi de corpul uman. Aceştia se numesc acizi graşi
esenţiali şi depind de aportul exogen. Sunt acizi polinesaturaţi, cu legături conjugate:
acid linoleic, acid linolenic, acid arahidonic ( e parţial esenţial, pentru că organismul îl
poate sintetiza dacă dispune de ceilalţi doi). Acidul oleic( cu o singură legătură
nesaturată) nu este esenţial.
Acidul linoleic, acidul linolenic, acidul arahidonic sunt numiţi şi vitamina F, deşi ei nu
acţionează după tipicul unei vitamine.

Rolul acizilor graşi

 Pot realiza cu colesterolul nişte grăsimi cu o solubilitate crescută şi punct de
fuziune scăzut. Ei nu se depun pe stratul intern al vaselor, deci nu au acţiune
aterogenă.
 Vitamina F poate fi folosită ca medicament antiaterogen
 Potenţează/condiţionează aparatul reproducător, atât feminin, cât şi masculin, în
caz de:
 tendinţa de degenerare a tubilor seminiferi, cu azoospermie în caz de aport insuficient
 atingerea mai grea a maturităţii sexuale
 tulburări de ciclu şi fertilizare
 Datorită structurii conjugate nesaturate, acizii intervin în oxidoreducerile tisulare
 Intră în structura membranei celulare
 Potenţează anumite sisteme enzimatice( ex. succinat dehidrogenaza)
 Acidul arahidonic este precursor al prostaglandinelor, leucotrienelor, tromboxanilor.
 Igienă Cursuri

Cantitatea grăsimilor
În raţia zilnică trebuie să existe o anumită cantitate de grăsime (3% din valoarea
calorică a raţiei):
1. Cu ajutorul grăsimilor ne completăm raţia energetică.
2. Grăsimile sunt utilizate în prepararea alimentelor pentru că sunt un mediator
termic (împiedică arderea alimentelor).
3. Vitaminele liposolubile se absorb după ce au fost dizolvate în grăsimi.
4. Stimulatori ai activităţii vezicii biliare (efect colagog, coleretic). Nu se utilizează
în caz de litiază.
5. Prezintă sapiditate (gust particular), în special grăsimile emulsionate.
Grăsimile sunt alimente ce se digeră greu, pentru că scad mobilitatea tubului
digestiv. O cantitate crescută de grăsimi înseamnă un deficit de digerare şi o
stagnare în tubul digestiv. Ex. sardeaua peste care se pune lămâie pentru a
stimula secreţia de HCl.
6. O alimentaţie bogată în grăsimi asigură o saţietate crescută.
Concluzia este că procentul de 3% este insuficient. Avem nevoie de 20..35% din nevoia
calorică normală. Dacă luăm în calcul o valoare de 3000 calorii pentru raţia normală,
rezultă 600 calorii rezultate din grăsimi. Raportat la echivalentul gram al unui gram de
grăsime (9,3cal/g), rezultă o valoare cuprinsă între 0,75 şi 2g/kg corp/ zi).
Raţia minimă de grăsime (20%) se administrează celor ce lucrează în mediu toxic,
pentru că grăsimile nu conţin componente ce participă la detoxifiere. Unele noxe
liposolubile (în deosebi compuşi oncogeni) pot fi facilitate în absorbţie de excesul de
grăsimi. Ex. pâinea turcească, realizată cu ajutorul polioxietilenei (emulgator) poate
creşte mult absorbţia unor noxe oncogene.
Dacă se depăşeşte un aport lipidic de 35%, acesta nu aduce mai multă energie, dar
prezintă acţiune aterogenă, crescând morbiditatea cardiovasculară şi se produce
metabolizarea incompletă a grăsimilor alimentare, cu acidoză.
Raţia minimă de grăsime se administrează şi persoanelor cu risc de aterioscleroză
(bătrâni, bolnavi).
Raţia maximă(35%) se administrează persoanelor ce depun un efort fizic crescut, pe
o durată lungă de timp. pentru un efort foarte crescut în timp scurt, nu se administrează
maximum de grăsimi, pentru că sunt foarte bogate în carbon şi sărace în oxigen. În
arderi cu deficit de oxigen, se face oxidarea parţială a grăsimilor, apar acizi organici,
care au efecte disfuncţionale asupra metabolismului energertic (prin acidoză).
Raţia maximă este necesară şi în mediul rece, unde se pierde o cantitate crescută de
căldură şi se produce accelerarea arderilor, pentru a se păstra homeostazia termică.
Frigul împiedică fenomenul de steatoză hepatică. Deci frigul are un efect pseudolipotrop,
prin arderea suplimentului. Ex. Eschimoşii consumă peste 45% grăsimi, dar nu prezintă
boli cardiovasculare, în timp ce depăşirea unui procent de 35% în alte zone geografice
produce bolicardiovsculare.

Calitatea grăsimilor

1. Grăsimi de origine animală

Prezintă o compoziţie de esteri cu acizi graşi saturaţi, astfel încât au punct de fuziune
crescut, peste temperatura normală a corpului. Grăsimile sleite şi topite sunt foarte greu
de digerat, pentru că nu au fost în prealabil emulsionate. Alimentele cu multe grăsimi
saturate trebuie încălzite. Deoarece prezintă acizi graşi saturaţi în cantitate mare şi acizi
graşi polinesaturaţi în cantitate mică, grăsimile de origine animală au acţiune aterogenă.
Igienă Cursuri
2. Grăsimi de origine vegetală
Se extrag prin presare, apoi tratare cu solvenţi (ex. dicloretan, benzine) pentru
purificare, vapori de apă ce elimină benzina, rezultând un ulei opalescent. Se realizează
demucilaginare prin tratare cu acid sulfuric, spălare cu NaOH, filtrare cu pământuri
absorbante, rezultând uleiul rafinat. Acesta nu are lecitine şi datorită procesului brutal de
prelucrare se îndepărtează vitaminele liposolubile. are punct de fuziune scăzut, astfel
încât se emulsionează foarte uşor. Acizi graşi esenţiali în cantitate crescută au acţiune
antiaterogenă.

3.Grăsimi animale din lapte (unt, smântână, lapte).

Conţin 20%apă şi 80% grăsime, cantităţi crescute de vitamine liposolubile. Sunt
emulsionate, deci se digeră uşor. Sunt cele mai aterogene grăsimi.

4. Grăsimi artificiale (margarina)

Cuprinde 40% grăsime şi 60% apă (light). Se obţine prin hidrogenarea grăsimilor
vegetale (acizii graşi polinesaturaţi lichizi, trec în acizi graşi saturaţi solizi).Consumate
direct, sunt la fel de aterogene ca untul. În emulsie cu apă sau lapte, se digeră uşor.
Există unele margarine lipsite complet de grăsime, care au efect antiaterogen.
Pentru o alimentaţie corectă, jumătate din grăsimi trebuie să fie de origine animală şi
jumătate din grăsimi trebuie să fie de origine vegetală. Astfel, 50% din acţiunea
aterogenă a grăsimilor de origine animală va fi anihilată de grăsimile vegetale.

GLUCIDE
Organismul poate sintetiza glucide prin gluconeogeneză. Astfel, pornind de la lipide, se
poate ajunge la acidoză alimentară.
Raţia de glucide este folosită în scopuri energetice, pentru că glucidele sunt
combustibilul ideal. Dintr-un gram de glucide se eliberează 4 calorii. Glucidele se
oxidează cu foarte multă uşurinţă, fără ”cenuşă”, ca la proteine, datorită raportului
crescut de atomi de oxigen faţă de atomii de carbon.
Glucidele intră în structura acidului hialuronic, acizilor nucleici, acidului glucuronic,
imunopolizaharidelor. Ele servesc la detoxifiere prin conjugare cu structuri aromatice. Ex.
Acidul glucuronic se conjugă cu structuri aromatice, astfel se elimină mai uşor sau le
scade valenţa nocivă. În acest mod, glucidele au rol tonic pentru ficat.
Raţia de glucide: 56%. Proteine:Lipide:Glucide=1:1:4
Există 3 tipuri de glucide:
1. Glucide cu moleculă mică: monozaharide şi polizaharide. Ex. guloză, fructoză,
zaharoză, galactoză, maltoză. Sunt dulci, solubile, se absorb instantaneu.
2. Glucide polimerizate cu indice de polimerizare nu foarte mare, ce le permite digestia
în tubul digestiv al monogastricelor (inclusiv omul). Ex. amidonul îşi începe
digestia din cavitatea bucală, până la glucoză. O mică parte rămâne
nehidrolizat, sub formă de amidon rezidual, utilizat pentru proliferarea florei din
segmentul distal al tubului digestiv.
3. Glucide polimerizate cu indice crescut de polimerizare: nu pot fi digerate în
tubul digestiv al monogastricelor petru că nu există enzime pentru ele. Ex.
 Igienă Cursuri
celuloză. Nu au valoare nutritivă pentru om. Prezintă multe fibre (material de
balast), cu acţiuni benefice pentru organism.

Consumul crescut de glucide:

Consumul crescut de glucide pentru mult timp duce la epuizarea pancreasului. O suprasolicitare a
organismului cu molecule de glucide este diabetogenă. Exemplu: guma de mestecat-se aşează
pe dinte, fermentează, cu formare de acizi ce acţionează asupra hidroxiapatitei, ducând
la carie dentară (cariogeneză).
Produsele zaharate sunt foarte bogate în glucide şi grăsimi, deci sunt foarte calorigene
(100g ciocolată=600 calorii). Aduc suplimente ce provoacă hiperponderabilitate.
Pot apare şi dislipidemii (ateromatoză). Factori determinanţi:
1. Ingestia de grăsimi alimentare saturate
2. Consumul de dulciuri-sunt mul mai aterogene decât grăsimile saturate.
Pot provoca dezechilibre tiaminoglucidice. (Sursa principală este pâinea neagră). Glucidele
sunt metabolizate cu carboxilaza (vitamina B1). Exemplu: Pâinea albă aduce puţină
vitamină B1 şi multe glucide. Dezechilibrul e agravat prin ingestia de dulciuri şi alcool
distilat, care nu conţin vitamina B1 (1ml alcool = 7calorii). La alcoolici apare polinevrita
etilică, pentru că nu există vitamina B1.
Beri-beri poate fi de tip:
• Asiatic: consumul crescut de orez decorticat, ce nu mai conţine vitamina B1.
• Occidental: consumul crescut de glucide şi alcool.
Produsele zaharoase sunt produse cu ajutorul unor substanţe chimice (zaharoză + colorant +
aromă + acid organic pentru gust acrişor). Substanţele chimice sunt aditivi (coloranţi,
aromatizanţi, stabilizatori, emulgatori, antioxidanţi, conservanţi). Nu sunt foarte nocivi,
sunt aprobaţi de ministerul sănătăţii. Poluanţii alimentari produc intoxicaţii.
Aditivii trebuie să aibă o motivare tehnologică, cât mai puţină toxicitate asupra
organismului, nu trebuie folosiţi pentru a masca nişte proprietăţi neplăcute ale
alimentului (carne stricată).
Aditivii alimentari sunt: coloranţi, aromatizanţi, îndulcitori.
Coloranţii trebuie să fie vegetali (clorofilă, caroteni). În industria alimentară nu se
procedează aşa, deoarece sunt scumpi, virează în mediul acid (indicatori acido-bazici),
au proprietăţi tinctoriale. Industria alimentară utilizează coloranţii de anilină (folosiţi şi în
industria textilă), care au proprietăţi tinctoriale crescute, sunt ieftini, se utilizează în
cantitate redusă, doza letală este foarte mare, deci toxicitatea este neglijabilă. Totuşi,
studii efectuate pe colorantul galben de unt au demonstrat că este puternic cancerigen.
Acţiunea lor este interactivă, modificările de la nivelul structurii acidului nucleic se
acumulează, iar în timp se trece de la faza latentă la cea manifestă (doza prag).
Substanţele oncogene se acumulează, ceea ce necesită limitarea ingestiei de oncogen,
pentru a creşte durata de declanşare a cancerului. La noi se utilizează 10..11 coloranţi
alimentari.
Aromatizanţii conţin lactone, cetone, esteri şi alte substanţe mirositoare. Pot fi
iritanţi, dar nu cancerigeni. Exemplu: cumarina din sucul de ananas este foarte toxică, dar
dă mirosul de ananas.
Îndulcitorii sunt folosiţi în locul zahărului, fiind sintetici. Ex.: zaharina nu are valoare nutritivă,
are gust de Pb, se amărăşte la căldură, pentru că se descompune. Este oncogenă.
Ciclamatul de sodiu (ciclohexil sulfamat) îndulceşte de 30x mai puternic decât zahărul. Nu
se descompune la căldură, doza letală minimă este de 10g/kg corp, deci o toxicitate
scăzută. În contact cu flora se reduce la ciclohexil amină, care produce cancer de vezică
urinară.
Igienă Cursuri

Rolurile glucidelor
1. Din punct de vedere organoleptic, sunt alimente deosebite, pentru stârnirea interesului
consumatorului.
2. Factori nutritivi (calorigeni). Ex. în prăjituri există şi lapte, ouă, făină, dând o
valoare nutritivă complexă.
3. Trebuie limitate în raţie (sub 7..10 % din valoarea raţiei calorice). Raţia de
glucide este diferită de raţia de produse zaharoase (produse fabricate pe
bază de zahăr).
4. Glucidele cu moleculă mică se absorb rapid, crescând glicemia şi producând
saţietate. De aceea, produsele bogate în zahăr se consumă la sfârşitul mesei.
Foamea reziduală poate fi anihilată prin consumuul de zaharuri (trebuie să te scoli
de la masă cu senzaţia de foame).
Seara nu trebuie să consumăm produse dulci înainte de culcare, deoarece acestea
formează o peliculă pe suprafaţa dinţilor (noaptea scade secreţia salivară ce curăţă dinţii
), se înmulţeşte flora acidifiantă din cavitatea bucală, producând carii. Produsele dulci
trebuie înlocuite seara cu fructe, care conţin fibre ce îndepărtează mecanic pelicula
dulce de la suprafaţa dintelui.
Raţia de glucide este de aproximativ 50g/zi.

Glucide polimerizate şi nehidrolizate digestiv

Acestea nu se absorb, deci nu au valoare nutritivă pentru om, dar au valoare
fiziologica, stimulând mecanic tubul digestiv şi producând accelerarea tranzitului
intestinal.

Avantaje:
 Normalizarea tranzitului. Nu trebuie administrate medicamente, deoarece organismul se
obişnuieşte cu ele şi sunt iritante pentru mucoasa digestivă. Prin consumul lor,
nu apar probleme de constipaţie (există constipaţie cronică, mai ales la
persoanele sedentare).
 Scade coeficientul de utilizare digestivă a alimentelor, datorită unui efect de barieră pe
care materialul amiloid îl realizează în tubul digestiv şi datorită accelerării
tranzitului intestinal. Astfel, produsele vegetative sunt digerate parţial. Pentru a
creşte coeficientul de utilizare digestivă, produsele vegetale se tratează termic.
Dar produsele vegetale crude sunt singura noastră sursă de vitamina C. Foarte
bogate în vitamina C sunt: măceşele, ardeii graşi, mărarul, pătrunjelul.
 Trebuie consumate crude doar vegetalele foarte bogate în vitamina C, restul e mai bine să le
consumăm tratate termic, deoarece:
 Hidrolizăm celulele protopeptinice se înmoaie fibra, fiind mai puţin iritantă
pentru tubul digestiv.
 Înlăturăm microorganismele şi paraziţii.
 Creşte coeficientul de utilizare, datorită îndepărtării peliculei
protopeptinice.
Exemplu: Un morcov crud conţine o cantitate crescută de caroten şi o
cantitate foarte scăzută de vitamina C, de aceea se preferă utilizarea lui
fiartă: dispare complet vitamina C, dar scade şi β–carotenul de 4-5ori.
 În obezitate şi dislipidemii trebuie să se consume multe vegetale crude.
 Cancerul de colon afectează populaţiile ce consumă cantitate mare de lipide şi
foarte puţine fibre, deoarece: creşte secreţia de bilă, sărurile biliare stagnează
în colon. Sub acţiunea florei din colon, sărurile biliare sunt descompuse, apare
 Igienă Cursuri
metil-colatrenul, un foarte puternic agent cancerigen.

Fibra
Fibra poate să nu fie tolerată de persoane cu afecţiuni de stomac sau intestin. Se
scade cantitatea de fibre sau se utilizează fibră înmuiată (fiartă).
Fibra parţial solubilă (ex. peptina) se poate umfla în prezenţa apei din intestin,
formând geluri, care accelerează peristaltismul şi absorb microorganisme, compuşi
iritanţi rezultaţi din activitatea unor microorganisme, celule descuamate, producând
curăţirea lumenului tubului digestiv. Ex. cura de mere rase administrată la copii cu
enterite (foarte bogate în peptură).
Fibra în alimentaţia zilnică trebuie să fie prezentă în cantitate de min. 100mg/Kg corp/ zi.
La cantităţi crescute apar iritaţii ale tubului digestiv.
Surse de fibră:
 Cereale de culoare neagră: există în cantităţi crescute în tărâţe.
 Legumele şi fructele au o fibră impregnată minimal comparativ cu fibra cereală,
astfel încât fibra este mai puţin abrazivă. Nevoia de fibră nu este acoperită de
obicei, trebuie o preocupare deosebită pentru consumul de fibră.
Avantajele consumului de produse vegetale:
 Conţin vitamine
 Acţiune alcalinizantă
 Aport de fibră

NUTRIENŢI LIPSIŢI DE VALOARE CALORICĂ

Sunt reprezentaţi de vitamine şi săruri minerale.

Vitaminele
Sunt compuşi chimici care acţionează în organism în concentraţii foarte scăzute,
intrând în structura unor enzime sub formă de grupare prostetică. Deci, vitaminele sunt
un fel de catalizatori.
Clasificare vitaminelor se face după solubilitate:
 Liposolubile: absorbţia lor se face asemănător cu absorbţia grăsimilor, după ce
vitaminele s-au solubilizat în grăsimi alimentare. Aceste vitamine rezistă în
timp şi la acţiunea oxigenului. După ce pătrund în organism au tendinţă de
acumulare în straturile adipoase sau în ficat. Ficatul unor animale este foarte
bogat în vitamine liposolubile. Deoarece există pericol de hipervitaminoze, raţia
de vitamine se raportează la greutatea corporală. Pot acţiona asemănător unor
hormoni: hormonovitamine.
 Hidrosolubile: sunt uşor solubile în apă. Prin prepararea alimentelor, trec în
zeamă. Absorbţia se face fără dificultate. Pentru multe vitamine pH-ul mediului
este foarte important; la un pH scăzut poate apare un deficit de absorbţie.
Participă în anabolismul şi catabolismul general: sunt grupări prostetice ale
unor enzime energetice, de obicei implicate în catabolism (enzimovitamine). Se
elimină renal uşor, deci nu există pericol de hipervitaminoză. Raţia se
raportează la cheltuiala de energie (‰ cal.).
Igienă Cursuri
Vitaminele liposolubile
Vitamina A
Provitamina A este un β-caroten, care prin hidroliză în ficat sau în mucoasa intestinală
eliberează trei molecule de vitamină.
În regiunile palmară şi plantară se poate observa carotinodermia: o stocare de caroten
datorită insuficienţei hepatice, cu lipsa hidrolizei.
Surse de vitamină A:
 Grăsimile din lapte: cantitate crescută, aterogen.
 Ouă: cantitate crescută, colesterol, dislipidemie.
 Peşte de provenienţă oceanică (peşte gras): ulei de rechin.
 Alimente de culoare portocalie: morcov. Clorofila poate însoţi carotenul.
Avitaminoza A: malacie, hemeralopie. Creşte datorită modificărilor din structura vaselor
şi epiteliului cu tendinţă spre keratinizare (hiperkeratoză peripilară) ⇒ piele de găină.
Vitamina A se utilizează în:
 Profilaxia litiazei renale: mucoase moarte, detritusuri, loc de aglomerare a
sărurilor minerale (nisip)
 Metabolismul proteic: stimulează anabolismul proteic şi procesele de
diferenţiere celulară.
 Aparatul reproducător: carenţa duce la azoospermie ♂ şi infertilitate prin
pierderea produşilor de concepţie ♀. Carenţa de vitamină A în perioada de
gestaţie duce la naşterea unor copii cu malformaţii congenitale (digestive,
renale, respiratorii, palatoschisis, cheiloschisis).
 Metabolismul ţesuturilor dure (dinţi, oase): echilibrează activitatea
osteoclastelor şi osteoblastelor.
 Fanere: în carenţe devin friabile, se usucă, se despică, pentru că firul de păr nu
este lubrefiat (canalele glandelor sebacee sunt obstruate de detritusuri).
Necesarul de vitamină A la adult este de 6000 UI. În perioada de lactaţie se
administrează 8000 UI, pentru menţinerea secreţiei. Copilului i se administrează în
raport cu greutatea corporală: cel puţin ⅓ trebuie să fie retinol, restul de ⅔ caroteni din
vegetale. În carenţe se administrează ½ retinol (ou) şi ½ caroteni (vegetal).
Vitamina A este antioxidant, trebuie ferită de hiperacizi endogeni şi peroxizi exogeni.
Intervine în mecanismul de diferenţiere celulară, în tratamentul unor cancere.
Deoarece este liposolubilă, nu are prag de eliminare renală. Există un risc de
acumulare peste valorile normale (peste 50000 UI), când se comportă ca o noxă:
hipervitaminoză. În fazele iniţiale, apar tulburări de intoxicaţie: somnolenţă, dureri
articulare, tulburări de tranzit. Ulterior apar tulburările din hipovitaminoză: osteoliză,
avort, malformaţii, foliculi piloşi afectaţi.

Vitamina D
Este o vitamină de sinteză endogenă. În natură, ergosterolul în prezenţa radiaţiilor UV
se transformă în vitamina D2 (ergocalciferol), care poate fi folosită ca atare. Vitamina D3
(colecalciferol) reprezintă vitamina D naturală. Se formează sub acţiunea UV dintr+un
component al sebumului secretat de piele.
Vitamina poate fi preluată din: lapte şi derivate lactate, ouă, peşte marin (ficatul).
Rol: mineralizarea structurilor osoase.
Valori normale: 400 UI.
În insuficienţe apar tulburări în osificare, manifestări patologice, deformări. La copilul
mic apare rahitismul, la adult osteomalacia (porozitate a oaselor, a dinţilor).
 Osteoporoza apare la femei care nu mai sunt sub influenţa estrogenilor –
menopauză, scăzând densitatea mineralelor şi rezistenţa mecanică a osului.
 Rahitismul: tulburări generale, adinamie, lipsit de vitalitate şi de viociunea
 Igienă Cursuri
caracteristică vârstei prin hipotonie musculară. Sunt slabi, cu abdomen de
batracian. Modificările osoase au preferinţă pentru anumite zone (cartilajul de
creştere nu este o linie dreaptă, clară, ci în formă de dinţi de fierăstrău prin
proliferare, osul îngroşându-se: semnul brăţării). Ca test de screening se
realizează radiografia pumnului. Aspect:
 Deformări ale cutiei craniene
 Torace în carenă: cutie toracică evazată în partea inferioară, cu înfundarea
sternului sau modificări cifotice ale coloanei vertebrale. Rar apar mătănii
costale: procese de tumefiere înşirate ca nişte mărgele.
 Osul este mai fragil. Oasele membrelor inferioare se curbează: picioare de
carabinist.
 Copilul este mai sensibil la infecţii microbiene: sechelele persistă.
Vitamina D este transformată prin hidroxilări: compuşii de hidroxilare sunt mult mai
activi decât vitamina D. Această sinteză enzimatică este insuficientă pentru activarea
vitaminei D absorbite: nu acţionează dacă organismul are o doză suficientă şi când
copilul este născut prematur (vitamina D injectabilă nu are efect: rahitism vitaminorezistent).
Dacă vitamina este în exces, organismul foloseşte stocurile. Hipervitaminoza este
foarte frecventă:
 Stare de intoxicaţie a organismului asemănătoare cu hipervitaminoza A:
curbatură, cefalee cvasipermanentă, greu de tratat, dureri articulare crescute,
constipaţie, somnolenţă, adinamie, tulburări de apetit.
 Ca2+ se fixează în locuri unde nu trebuie: în structura vaselor inimii, aortei,
ţesuturi moi, rinichi (produce rapid litiază renală).
 Se dereglează concentraţia citratului, sărurilor minerale.

Vitamina E
Cea mai puternică formă este α-tocoferol, cea mai slabă δ-tocoferol (mai există β, γ).
Se găseşte în legume, fructe, cereale ca structuri embrionare. Este vitamina fertilităţii.
Insuficienţa:
 Incapacitatea reproducerii, deoarece stimulează hipofiza, care eliberează
stimuline, ce acţionează asupra hormonilor gonadali:
 Degenerescenţa tubilor seminiferi şi azoospermie.
 Incapacitatea de a ţine sarcina din luna a 5-a.
 Deoarece este vitamină antidistrofică, apar distrofii musculare importante.
Striaţiile degenerează, ţesutul striat fiind înlocuit cu ţesut fibromatos, care
schimbă funcţionalitatea muşchilor. Se acumulează o substanţă galben-brună,
un fel de peroxid.
 Anemia hemolitică apare datorită creşterii fragilităţii hematiilor. Durata lor de
viaţă scade cu gradul de carenţă în vitamină E (oxigenul afectează acizii graşi
nesaturaţi din membrană, vitamina E se oxidează, cruţând membrana).
Utilizare: profilaxia antioncogenă, prin atenuarea excesului de peroxizi pe care îi
ingerăm (afectează acizii nucleici ADN şi ARN). Protejează de oxidare vitamina A.
Pentru un adult sănătos sunt necesare 10..12 mg, la copilul mic, imediat după naştere
sunt necesare 100..120 mg.

Vitamine hidrosolubile
Vitamina C
Se găseşte doar în legume, fructe. Se pierde uşor pentru că este hidrosolubilă şi e
extrem de fragilă, fiind un produs antioxidant (este afectată de O 2, catalizori, căldură, Cu,
Fe, Ag).
Se găseşte sub două forme: acid ascorbic şi acid dehidroascorbic.
Igienă Cursuri
În legume şi fructe există o enzimă specializată, acid ascorbic – oxidază, care conţine
Cu, ceea ce face ca în timpul stocării, vitamina să dispară. Se găseşte mai mult în
dovlecel, mai puţin în cartofi, bulbi, citrice. Pe lângă vitamina C există şi citrină (vitamina
P, a permeabilităţii), care acţionează sinergic cu vitamina C şi potenţează lipsa acesteia.
Cantităţi în diferite plante:
 Cireşe, struguri, mere, pere, gutui: 5..10 mg / 100g
 Citrice: 45..50 mg / 100g
 Căpşuni: 70..80 mg / 100g
 Mărar, leuştean, pătrunjel: 150 mg / 100g
 Ardei: 200..250 mg / 100g
 Măceş: 1000 mg / 100g
Vitamina C intervine în metabolismul unor aminoacizi (hidroxiprolină), care sunt utilizaţi
în sinteza colagenului: cicatricile postoperatorii sunt de 4..5 ori mai labile în avitaminoze.
Peretele vascular este mai rezistent în prezenţa vitaminei C, altfel apar hemoragii
subcutanate.
Scorbutul:
 Papile interdentare hipertrofiate şi sângerânde la apăsare
 Ligament alveolo-dentar detensionat (edentaţie)
 Infecţii: vitamina C potenţează apărarea leucocitară (leucocitul este foarte
bogat în vitamină)
Necesarul de vitamină C este de minim 2..3 mg / 1000 cal., normalul de 20..25 mg / 1000 cal (deci
75..100 mg zilnic).
Excesul de vitamină C nu creează probleme pentru că este hidrosolubilă, totuşi ea
creşte aciditatea digestivă, putând provoca ulcer şi se transformă în acid oxalic.

Complexul B

Vitamina B1 (tiamina)
Este foarte răspândită în produsele cerealiere, care reprezintă sursa principală (zona
corticală şi embrionul). Carnea de porc este foarte bogată, iar cea de peşte este lipsită
de B1. Dacă scade piruvat-decarboxilaza, este influenţat metabolismul glucidelor,
provocând acidoză primară.
În carenţă de B1 se produce boala Beri-Beri, care poate fi de tip:
I. Oriental
II. Occidental: constă într-un dezechilibru tiaminoglucidic (scade B1, cresc
glucidele), datorită consumului crescut de pâine albă, consumului unor produse
zaharoase rafinate cu conţinut foarte scăzut în vitamină B1 şi produse alcoolice
distilate (nu bere). Alcoolul are nevoie de B1 pentru a se oxida, astfel încât se
acumulează acid piruvic. Este o formă mai puţin gravă pentru că se consumă şi
alte produse ce conţin o cantitate scăzută de vitamină B1.
1. Boala Beri-Beri de tip uscat: este o suferinţă a SN, care nu are un
metabolism glucidic corespunzător, şi e afectat de acidoză. Manifestări:
adinamie, irascibilitate, tulburări de sonm, somnolenţă diurnă, scăderea
capacităţii de memorare, scăderea atenţiei. Apar parestezii şi kinestezii.
2. Boala Beri-Beri de tip umed: suferinţă cardiacă pentru că muşchiul este
foarte solicitat. Apar tulburări de ritm, tahicardie, prăbuşirea valorii TA,
care duc până la insuficienţă cardiacă gravă, congestivă, cu acumulări de
lichid.
3. Sindrom congestiv: anorexie de protecţie faţă de dulciuri.
Manifestările bolii Beri-Beri sunt amestecate (1, 2, 3).
Raţia zilnică de B1 este 0.35 mg / 1000 cal.
 Igienă Cursuri
Vitamina B2 (riboflavina, lactoflavină, hepatoflavină)
Poate fi biosintetizată în organe cu germenii de fermentaţie lactică. Este foarte
răspândită în produsele alimentare. Este rezistentă la temperatură şi în mediu acid, dar
labilă în mediu alcalin şi la acţiunea UV. Intră în structura unor enzime ca co-ferment,
fiind implicată în metabolismul protidic şi lipidic.
Carenţa de B2 este foarte rară. Apare în zonele rurale, unde alimentaţia e bogată în
vegetale. În special la copii sub 10 ani apar tulburări de carenţă de B2:
 Încetinirea ritmului de creştere şi creştere în greutate.
 Modificări specifice: dermatită seboreică, la nivel intersprâncenos, naso-labial,
coate.
 Tulburări la nivelul cavităţii bucale: inflamaţia mucoasei labiale (cheiloză),
stomatită angulară (zăbăluţă), gloseită (inflamaţia papilelor labiale, dând limba
geografică)
 Modificări la nivel ocular: blefarite, conjunctivite, cheratite, capilarizarea
corneei.
Necesarul: 0.65 mg / 1000 cal. Trebuie crescut în gestaţie şi perioada de lactaţie.
Vitaminele B1 şi B2 potenţează capacitatea organismului de a rezista la agenţii externi.

Vitamina B6 (piridoxina)
Este foarte răspândită în produsele alimentare. Intră în structura unor enzime din
metabolismul proteic şi lipidic.
Carenţele duc la tulburări nervoase la copilul mic alimentat artificial (vitamina a fost
inactivată în laptele praf). La adulţi apare o anemie asemănătoare celei feriprive şi
limfopenie: rezistenţă la terapia parţială (tratament cu Fe şi vitamina B6).
În TBC pulmonară se foloseşte hidrazina acidului nicotinic (tuberculostatic), care
acţionează ca antivitamină B6. Cantitatea este de 2 mg / zi.

Vitamina B12 (ciancobalamină)

Este factorul extrinsec Castle. Pentru a fi absorbită necesită prezenţa factorului
intrinsec, o mucoproteină secretată de mucoasa gastrică.
Roluri: în sinteza bazelor purinice şi pirimidinice, colinei, serinei şi creatininei,
Carenţa apare în general prin deficit de factor intrinsec. Sunt afectate mai întâi
ţesuturile cu rapide multiplicări celulare (măduva hematoformatoare, mucoasa tubului
digestiv), SN. Sindromul clinic major este anemia megaloblastică.
Raţia optimă este de 2 μg/ zi, crescând la 5..6 μg la gravide.
Este sintetizată de mucegaiuri şi unele bacterii.
Sursa o reprezintă ficatul.

Vitamina PP (niacină, amida acidului nicotinic)

Carenţa: pelagra. Apare în zone cu alimentaţie cu mămăligă. Porumbul conţine
vitamina PP, care este hidrolizată de anumiţi compuşi, care coexistă în porumb. Acest
factor este hidrolizat de lapte şi de temperatură.
Pelagra:
 Colierul lui Casal: este o dermatită în jurul gâtului şi în zonele expuse la soare.
Este determinată de tulburări în metabolismul purinelor. Sensibilitatea la UV a
pielii este foarte crescută (eritem şi flictene) – funcţie trofică. Funcţie atrofică:
pielea se pigmentează puternic şi neomogen şi se strânge (tegument lăcuit):
apar foarte multe fisuri, devine solzoasă, aspră.
 Tubul digestiv:
 Glosită gravă cu atrofie crescută a papilelor linguale (limba este roşie,
sticloasă, cu hiperestezie marginală).
 Gastrită atrofică, cu hiposecreţie generalizată.
 Colită foarte rebelă la tratament
Igienă Cursuri
 Scade absorbţia alimentelor. Pelagromul este un denutrit general.
 Demenţă: apare la formele avansate şi la consumul de alcool.
Pelagra este o carenţă mixtă, pentru că proteina principală pentru pelagroşi este zeina
din porumb, care nu conţine 1..2 aminoacizi esenţiali. Nu poate fi utilizată digestiv şi
metabolic. Laptele şi carnea sunt puternic antipelagrogene.
Vitamina PP poate fi sintetizată în organism din triptofan (1 mg din 60 mg triptofan)
sau piridoxină, care există în lapte.
Tratamentul numai cu vitamina nu este suficient. Cel mai bine este să se treacă la
alimentaţia cu pâine, să se consume pe lângă mămăligă şi carne. Există o specie de
porumb îmbunătăţit genetic, care are o zeină de clasa II.

Sărurile minerale
În funcţie de necesarul organismului se clasifică în:
 Macroelemente: 13..14 minerale necesare în cantităţi mari (1000 mg / zi)
 Microelemente: necesare în cantităţi de mg sau fracţiuni de mg.
La depăşirea necesarului apar efecte toxice.

Macroelementele
Na+, K+, Cl- sunt puternic hidrosolubile şi există în toate alimentele. Carenţe nu apar,
dar există excese. Raţia este de 1.5..2 g Na+, K+ şi de 3..4 g Cl-. Se ajunge chiar la 20 g Na+/zi.
Consumul excesiv de Na+ duce la probleme cardiovasculare, datorită HTA.

K+ este localizat predominat intracelular, iar Na+ extracelular.

Acţiuni:
 Na+, K+ stimulează sistemul neuromuscular.
 Na+ este edemogen prin legarea apei.
 K+ este antagonist al Na+, împiedicând retenţia de apă (diuretic natural).
Creşterea raţiei duce la diaree, vărsături, transpiraţii.

Cl- poate genera HCl, fiind acidifiant. Activează unele amilaze care participă la hidroliz
amidonului. Activează schimbul respirator. Este activ în eliminarea compuşilor de
catabolism proteic: în cloropenie apare uremie (retenţie de azotaţi).

Ca2+ se găseşte în lapte, fructe, legume, dacă nu există acid oxalic. În lapte există şi
factorul care facilitează absorbţia Ca2+.
Există şi factori care inhibă absorbţia Ca2+:
 Acid fitic din cereale
 Raportul Ca2+ / P << 1, spre exemplu în carne.
 Prezenţa acidului oxalic: se formează oxalaţi insolubili de Ca2+. Exemplu:
spanac, măcriş.
 Grăsimi saturate (acid stearic, palmitic) formează săruri insolubile de Ca2+.
Absorbţia: 25..27%, restul se elimină prin fecale. Pentru Mg2+ absorbţia este de
30..40%.
Roluri Ca2+, Mg2+:
 Intervin în inhibiţia neuromusculară, datorită raportului concentraţiilor de Na+/
K+/ H+ şi Ca2+, Mg2+-OH.
 Stimulează sistemele enzimatice, sunt coenzime (lipaze, tripsină, amilaze).
 Ca2+ este factor de coagulare
 Ca2+ facilitează absorbţia şi utilizarea digestivă a vitaminei B12.
 Contribuie la consolidarea oaselor (hidroxiapatită, depozit de Ca2+)
 Igienă Cursuri
 În ţesuturile moi există 1% Ca2+ şi 50 Mg2+ (este un element intracelular
important, alături de K+)
Raţie: Ca2+ 500..600 mg / zi. Trebuie crescută de două ori în gestaţie şi lactaţie.
Mg2+ 100..200 mg / zi.

Fosforul (P) este un element care există în cantitate crescută în natură (carne, lapte,
produse vegetale, cereale – nu e absorbit).
80% în ţesuturi dure şi 20% în ţesuturi moi.
Rol:
 Sinteză proteică (acizi nucleici)
 Participare la metabolismul energetic (ATP).
Raţia: 1.5..2 g / zi. Creşterea efortului muscular duce la creşterea cantităţii de fosfor
necesar organismului.
Fierul
În organismul uman există 2,5..5g, din care 65% intră în structura hemoglobinei, dar şi
mioglobina, feroenzime (citocrom, citocromoxidază, catalază). Restul de 25..30% se
găseşte în feritină, hemosiderină (forme de depozitare) şi siderofilină (transferină, formă
de transport), sub formă non-hemică.
Sideremia normală este de 100..140 μg ♂ şi 80..120 μg ♀.
Carenţa de fier duce la apariţia anemiei hipocrome microcitare, astenie marcată,
scăderea rezistenţei la agresiuni externe.
Deoarece se absoarbe 10% din Fe din alimente, raţia recomandată este de 10 ori mai
mare decât pierderea zilnică de Fe. Necesarul este mai mare la: adolescenţi, femei,
ultimele luni de sarcină.
Surse de Fe: carne roşie, viscere( ficat, splină, rinichi, inimă), mezeluri, peşte, gălbenuş
de ou, legume (mai ales frunzele), fructe, pâine neagră

Cuprul
Cantitatea de Cu din organism este de 100..150 mg, aproximativ 95% fiind înglobat în
ceruloplasmină, restul în structura unor enzime (citocrom, citocromoxidază, tirozinază).
Cu favorizează absorbţia Fe şi îl mobilizează din depozite.
Carenţele de Cu dau anemie hipocromă, rezistentă la tratamentul cu Fe. Mai apar:
paloare, depigmentarea părului şi pielii, anorexie, încetinirea creşterii, scade rezistenţa
la infecţii.
Necesarul de Cu este de 2mg/ zi şi se găseşte în: viscere, carne şi peşte.
Cantităţile mari de Cu (ambalaje, utilaje)au efecte toxice.
Igienă Cursuri
Cobalt
Se găseşte în structura vitaminei B12, intervenind în hematopoeză. În cantităţi mari
are efecte toxice şi cancerigene.

Iod
În organism se găsesc 30..40 mg iod, din care 8..10 mg în tiroidă, intrând în
componenţa hormonilor tiroidieni. În carenţe de I, tiroida, stimulată de hipofiză, îşi creşte
activitatea şi se hipertrofiază, apărând guşa.
Sensibili la carenţele de I sunt cei cu cheltuială mare de energie: copii, adolescenţi,
mame şi cei care desfăşoară activităţi fizice intense. I se elimină şi prin lapte.
Necesarul de I este de 60..70 μg/zi.
Guşa endemică se întâlneşte la cei ce consumă alimente şi apă sărace în I (zone
muntoase şi subcarpatice).
Factori guşogeni:
 Glucozizi: se găsesc în brasicacee (varză, conopidă, gulii, napi). Aceştia
eliberează tiocianaţi şi izotiocianaţi care substituie I la captarea în tiroidă.
Aportul crescut de I restabileşte funcţionalitatea normală.
 Progoitrină (glucorapiferină) se găseşte în brasicacee. Se transformă în
Goitrină, care interferă biosinteza hormonilor.
 Polifenolii (rezorcinol, flavonol, catecol) fixează I, concurând cu tirozina. Aportul
crescut de I restabileşte funcţionalitatea normală.
 Fluor şi Calciu în exces
Surse de I: peşte, scoici, creveţi, alge marine, legume cultivate pe soluri bogate în I,
lapte carne, ouă (dacă animalele primesc furaje cu conţinut normal de I). Pentru
profilaxie se foloseşte sare iodată cu iodură de potasiu.

Fluor
Cantităţile mici de F din organism se găsesc ca fluorapatită, în oase şi dinţi. O anumită
cantitate de F creşte rezistenţa dinţilor la carii. Dinţii şi oasele sunt sensibile şi la carenţe
şi la excesul de F.
Surse de F: peşte, frunzele şi mugurii arbustului de ceai şi apa de băut.