MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ BUZĂU

LUCRARE DE CERTIFICARE
A COMPETENŢELOR PROFESIONALE

COORDONATOR:
FARM. NEGOIȚĂ PAUL

ABSOLVENT:
PASCU VALENTINA GINA

BUZĂU
2014
 TEMA LUCRÃRII:
ANTITUSIVE ȘI EXPECTORANTE

2
 CUPRINS
Motivația………………………………………………………6
Moto……………………………………………………..…….7
Introducerea………………………………………………...…8
Capitolul I Antitusiv – Generalitǎți………………………...…9
1.1. Baze fiziopatologice…………………………...….9
1.2. Baze farmacodinamice…………………………...10
1.3. Baze farmacoterapice…………………………….13
Capitolul II Medicamente Antitusive Generale…………...…15
2.1. Codeina…………………………………………....15
2.2. Dextrometrofanul (tussin)………………………....16
2.3. Clorfedanol (calmotusin)………………………….16
2.4. Butamirat (sinecod)………………………………..17
2.5. Oxeladinǎ (paxeladin)……………………………..17
Capitolul III Medicamente antitusive periferice.
Explectorantele………………………………………….……18
3.1. Secretostimulante………………………………….18
3.1.1. Sǎruri de amoniu…………………………..19
3.1.2. Iodurǎ de potasiu și de sodiu………………19
3.1.3. Guaiafenezinǎ (trecid)…………..…………20

3
 3.2. Secretolitice………………………………………..20
3.2.1. Acetilcisteinǎ………………………………20
3.2.2. Carbocisteinǎ…………………………...….21
3.2.3. Bronexin……………………………….......22
3.2.4. Ambroxol……………………………….…22
3.3. Enzime proteolitice…………………………….….24
3.4. Agenți tensioactivi și hidranți ai secrețiilor…….…24
Capitolul IV Medicația Antiasmaticǎ – Generalitǎți………...26
4.1. Simpatomimetice……………………………….…28
4.1.1. Orciprenalinǎ……………………………...29
4.1.2. Terbutalinǎ…………………………….….29
4.1.3. Fenoterolul………………………….…….30
4.1.4. Salbutamol…………………………….….30
4.1.5. Salmeterol…………………………….…..31
4.2. Parasimpatolitice……………………………….…31
4.2.1. Ipatropiu……………………………….….32
4.2.2. Fenoterol – Ipatropiu (berodual)…..……...32
4.3. Bronhodilatatoare musculatrope……………….…33
4.3.1. Teofilina……………………………….….33
4.4. Inhibiori ai degranulǎrii mastocitelor………….….34
4.4.1. Acidul cromoglicic…………………….…34
4.4.2. Nedocrimul…………………………….…35
4.4.3. Ketotifen……………………………….…35
4.5. Glucocorticoizii…………………………………..36

4
Capitolul V Medicamente antitusive înregistrate în
Romania...............................................................................37
Concluzie………………………………………………….40
Bibliografie………………………………………………..42

5
 MOTIVAŢIE

Datorita faptului că tusea reprezintă un simptom al unei boli și își face

apariția uneori repetată la adulți dar și la copii, această tuse nu trebuie trecută
cu vederea ca fiind un obstacol usor de trecut. De aceea consider că tot mai
multe persoane trebuie sǎ ia la cunostința despre tratamentele ce previn acest
prim pas al unei boli în cazul în care acesta se manifestă. Prin urmare in
lucrarea de față am ales să studiez antitusivele și expectorantele.

6
 MOTTO:

“Dacă ar fi aruncate toate medicamentele în mare, ar fi mai bine pentru

pacienți și mai rǎu pentru pești”.

Autor american și fizician (1809-1894),

Oliver Wendell Holmes.

7
 INTRODUCERE

Industriei farmaceutice îi revine rolul realizării unei game cât mai

variate de medicamente de bună calitate. Tusea reprezintă o boală destul de
des întâlnită, atât la copii cât și la adulți și care devine greu de suportat mai
ales în perioada rece și umedă.
Din ce în ce mai mulți bătâni și cardiaci suferă de boli ce se manifestă
prin tuse, iar în gripă pe lângă altel simptome unul destul de supărător este
tusea.
În lucrarea de față este prezentat tratamentul folosit pentru combaterea
tusei și ameliorarea acesteia, astfel încât viata bolnavilor să fie mai ușoară.

8
 CAPITOLUL I
ANTITUSIVE – GENERALITAȚI

1.1. BAZE FIZIOPATOLOGICE

Tusea reprezintă o acţiune reflexă care constă dintr-o inspiraţie

prelungită urmată de o expiraţie.
Arcul reflex implicat în tuse este format din :
- receptori , localizaţi la nivelul aparatului respirator (nas, faringe,
laringe, bronhii, trahee, pulmoni, pleura). De o importanţă deosebită sunt
„zonele tusigene” de la bifurcaţia traheii şi regiunea aritenoidă. După
unele păreri iritaţia mucoasei bronhice nu determină direct stimularea
receptorilor tusigeni ci construcţia bronhiilor , acestea producând activarea
receptorilor ;
- căi centripete, formate din nervi aferenţi ( trigemen, vag,
glosofaringian, laringeu superior, nervi senzitivi cutanaţi);
- centrul tusei, situat în bulbul rahidian, în apropierea centrului
respirator ;
- căi centrifuge , fibre aferente (laringeu inferior, pentru glota, frenic,
pentru diaphragm, nervi intercostali).
În funcţie de locul unde se formează stimulii tusei se cunosc:

9
- tusea respiratorie care poate fi umedă, cu creşterea secreţiei
bronsice şi determină eliberarea acesteia în mediul extern;
- tusea respiratorie uscată , când e lipsită de secreţii. În funcţie de
repercusiunile asupra organismului poate fi :
- utilă (tusea umedă) deoarece se elimină secreţia bronşică în mediul
extern;
- inutilă (tusea uscată) , dăunătoare , deoarece provoacă suferinţe
suplimentare.
După consecinţele ei tusea poate fi utilă şi inutilă, dăunătoare.
Tusea utilă produce evacuarea secreţiilor patologice , împiedicând întinderea
infecţiei şi menţinând permeabilitatea căilor respiratorii. Tusea dăunătoare
când are intensitate mare, este seacă, produce dureri, împiedicǎ odihna,
agravează starea congestivă a aparatului respirator, accentuează spasmul
bronhiilor, favorizeazǎ hemoptizia, solicită aparatul cardiovascular (la
hipertensivi, aterosclerotici, cei cu insuficiențǎ cardiacǎ, aritmii, miocardite).

1.2. BAZE FARMACODINAMICE

Antitusivele pot acţiona asupra a doua componente din arcul

reflex si astfel pot fi :
- antitusive centrale – care diminuează sensibilitatea , reactivitatea
centrului tusei;
- antitusive periferice care acţionează asupra diverşilor
neuroreceptori si mucoasele implicate in declanşarea tusei.
Antitusivele centrale se clasifica , in funcţie de originea lor, in :
a. OPIOIDE Naturale
- OPIU
10
- MORFINA
- CODEINA

Semisinteza
- ETILMORFINA (DIONINA)
- HIDROCODONA Sinteza
- LEVOPROPOXIFENUL
- DEXTROMETORFAN
b. NEOPIOIDE
- CLOFEDANOL

11
- NOSCAPINA

- GLAUCINA
- BUTAMIRAT (SINECOD)
- OXELADINA (PEXALADIN)
Antitusivele periferice.
Când tusea este datorată inflamaţiei unor mucoase : nazale, laringiene, se
folosesc antiseptice nazale şi decongestionante şi nu mai este nevoie de
antitusive. Inflamaţiile de la nivelul bronhiilor si bronhiolelor se tratează cu
antitusive si anume expectorante. Expectorantele pot fi :
a. Secretostimulante ce îşi datorează efectul stimulării activităţii glandelor
seroase din mucoasa bronşică şi creşterii plasmatice la acest nivel. Acestea
pot fi :
- sărurile de amoniu : clorura de amoniu, carbonat de amoniu, acetat de
amoniu
- iodura de potasiu şi iodura de sodiu
- guaiacol
12
- guaiafenezina
- Ipeca – rădăcină
- uleiuri volatile : ulei de anason, ulei de eucalipt
- balsam Tolu
- benzoe
b. Secretolitice cu acţiune direct asupra secreţiilor bronsice pe care le
fluidifică. Ele sunt capabile să corecteze proprietăţile reologice ale acestor
secreţii modificate patologic în diferite afecţiuni ale aparatului respirator.
Acestea cuprind :
- substanţe mucolitice

ACETILCISTEINA CARBOCISTEINA
BROMHEXIN
AMBROXOL

- enzime proteolitice TRIPSINA CHIMIOTRIPSINA

STREPTOKINAZA

- agenţi tensioactivi şi hidranţi ai secreţiilor

TILOXAPOLUL VAPORI DE APA

13
Farmacodinamia
Potenţa antitusivă este evident mai mare pentru antitusivele centrale şi
este moderată sau slabă pentru cele periferice. Antitusivele centrale sunt
active în orice fel de tuse. Antitusivele periferice sunt active selectiv, numai
dacă declanşarea tusei este corelată cu mecanismul şi locul de acţiune.

1.3. BAZE FARMACOTERAPICE

Tratamentul tusei implică precizarea tipului de tuse, umedă sau uscată.

Tusa umedă , neproductivă , se tratează întotdeauna mai radical. Tusea
productiva, utilă deoarece drenează căile respiratorii nu se tratează
niciodată radical. Daca este uşoară, rară, suportabilă, nu se tratează ; se
tratează când devine mai frecventă, intensă, chinuitoare. Nu se urmăreşte
oprirea tusei ci numai diminuarea ei. Se folosesc antitusive centrale asociate ,
când este justificat, cu cele periferice (expectorante). Asocierea se face in
forme farmaceutice diferite sau, uneori, în aceeaşi formă farmaceutică :
poţiuni, comprimate. Există fel de fel de asocieri nejustificate farmacologic.

14
 CAPITOLUL II
MEDICAMENTE ANTITUSIVE CENTRALE

2.1. CODEINA

Se foloseşte ca atare sau sub forma de săruri : clorhidrat sau fosfat. Are
o absorbţie orală , biotransformarea determină trecerea ei în morfină dar în
procentaj mic (10%).
Farmacodinamie
- deprimă intens centrul tusei, mai slab decât morfina;
- influenţează tonusul bronhiilor, acesta creşte la doze mari;
- influenţează centrul respiraţiei mai puţin, nu îl deprimă la doze
terapeutice, acţiune mai slaba decât morfina (10 mg
= 100-120 mg codeina). Efecte adverse :
- constipaţie ; la doze mari determină agravarea tusei.
Se foloseşte mai mult singur sub forma de comprimate fie sub
forma de soluţie apoasa 1% (simpla sau cu dionina).
Riscul de a dezvolta dependentă este mult mai mic decât pentru morfina.
Folosirea la copii mici impune prudenţa.

15
 2.2. DEXTROMETORFANUL (TUSSIN)

Antitusiv activ, nu deprimă respiraţie şi nu inhibă motilitatea cililor

mucoasei respiratorii. Nu provoacă dependenţă, uneori dă ameţeli, tulburări
digestive şi somnolenţa. Se administrează 15-30 mg x 3-4 ori/zi.

2.3. CLOFEDANOL (CALMOTUSIN)

Are structură chimică asemănătoare cu antihistaminicele. Acţiunea sa

este de scurtă durată. Se absoarbe bine oral.
Are acţiune :
- centrală mai uşoară, fiind antitusiv slab;
- anestezică locală care poate contribui la calmarea tusei când
punctul de plecare este faringian;
- antihistaminica dar nu este folosită pentru aceasta acţiune în
terapeutică.
Nu este toxic, se poate administra şi la sugari. Se administrează în
soluţii : CALMOTUSIN cu ulei de Anisum care are acţiune anestezică locală
şi antispastică , în picături care se numără în linguriţă şi se ţin în gură pentru a
permite acţiune pe mucoasa faringiană şi o absorbţie bună.

16
 2.4. BUTAMIRAT (SINECOD)

Antitusiv central diferit de alcaloizii de opiu. Are şi efect

bronhodilatator favorizând motilitatea căilor mucoasei respiratorii fără a fi
expectorant. Se administrează fie în soluţie fie sub formă de comprimate.

2.5.OXELADINA (PAXELADIN)

Compus de sinteză fără înrudire cu opioidele şi antihistaminicele, este

un antitusiv central lipsit de acţiune sedativă, deprimantă respiratorie,
constipată. Este indicat în tuse iritativă în bronşite acute sau cronice, gripă,
rinofaringite, tuse convulsivă, rujeolă. Nu provoacă dependenţa.

17
 CAPITOLUL III
MEDICAMENTE ANTITUSIVE PERIFERICE.
EXPECTORANTELE

3.1. SECRETOSTIMULANTE

Sunt substanţe care favorizează expectoraţia crescând cantitatea

secreţiilor traheobronsice şi fluidificându-le. Stimulează activitatea glandei
seroase din mucoasa bronşică şi creşterea transudării plasmatice la acest
nivel. Unele, administrate oral, au acţiune iritanta slaba asupra mucoasei
gastrice, declanşând reflexo-hipersecreţia traheobronşică. Altele se absorb
apoi se elimină prin mucoasa căilor respiratorii, acţionând direct asupra
celulelor secretorii. În afara secreţiei expectorantele pot stimula mortalitatea si
peristaltismul bronşic, favorizând eliminarea secreţiilor.
Eficacitatea terapeutica a substanţelor secretostimulante este slaba si
pentru unele îndoielnica.

18
 3.1.1. SÃRURI DE AMONIU

Clorura de amoniu, carbonatul de amoniu, acetatul de amoniu –

stimulează reflex secreţia bronşică (prin iritarea mucoasei gastrice) şi
activează mecanismele motorii de eliminarea a acesteia. Clorura de amoniu
are proprietăţi acidifiante şi diuretice slabe. Clorura de amoniu se
administrează oral, dozele recomandate în scop expectorant fiind de 300 mg
de 4-5 ori/zi.
Sărurile de amoniu pot provoca greaţă şi vomă, când sunt administrate
în doze mari sau la cei cu intoleranţă gastrică. Clorura de amoniu trebuie
evitată în stările de acidoza şi în insuficienţă respiratorie severă.

3.1.2. IODURÃ DE POTASIU ȘI DE SODIU

Sunt expectorante relative eficace în bronşitele cronice, bronsiectazii şi

astmul bronşic, fluidificând secreţiile vâscoase şi aderente.
Acţiunea se datoreşte stimulării reflexe (irită mucoasa gastrică) şi
directe (se elimina prin secreţii) a activităţii glandelor secretorii din mucoasa
bronşică.
Spectrul acţiunilor farmacologice mai cuprinde : influenţarea funcţiei
tiroide, favorizarea vindecării proceselor inflamatorii cronice, proprietăţi
antiseptice. Iodurile se administrează oral. Doza recomandată , pentru efectul
expectorant, este de 300 mg la fiecare 6 ore(de obicei sub formă de poţiuni).
Iodurile au gust metalic, neplăcut. Folosite ca expectorante pot fi cauza de
iritaţie gastrica sau anorexie, greaţa şi vomă. Administrarea prelungită sau
19
chiar primele doze, la idiosincrazici, pot provoca fenomene toxice minore,
cunoscute sub numele de iodism : cefalee, erupţii acneiforme, nervozitate,
insomnie, depresie.

3.1.3. GUAIAFENEZINA (TRECID)

Creste fluiditatea sputei vâscoase fiind folosit in doze de

100-200 mg de 4-6 ori/zi. Are acţiune expectoranta prin fluidificarea sputei.
La doze mari sedative este si miorelaxant prin blocarea polisinaptica. Este
indicat in bronşite acute sau cronice. Ca reacţii adverse da iritaţie gastrica,
sedare, somnolenta la doze mari.

3.2. SECRETOLITICE

Acţionează direct asupra secreţiilor bronşice pe care le fludifică. Ele

sunt capabile să corecteze proprietăţile reologice ale acestor secreţii
modificate patologic în diferite afecţiuni respiratorii.

20
 3.2.1. ACETILCISTEINA

Scade vâscozitatea expectoraţiei şi micşorează proporţia fragmentelor

structurate din compoziţia acesteia, favorizând dizolvarea constituienţilor
macromoleculari.
Este utilizata în sindroamele hipersecretorii cu încărcarea arborelui
respirator : infecţii bronhopulmonare , bronhopneumonii cronice,
mucovascidoza.
Creşte volumul respiraţiei şi lichefiază secreţiile vâscoase, aderente. O
indicaţie particulara o reprezintă intoxicaţia acuta cu paracetamol, unde
acetilcisteina acţionează ca hepatoprotector.
Se administrează oral, parenteral sau local. Pentru calea orala se
recomanda doze de 200 mg x 2 ori/zi la copii. În cadrul terapiei intensive sunt
necesare doze mai mari. Local se administrează prin aerosoli. Folosită ca
mucolitic favorizează bronhospasmul de aceea este contraindicat în criza
de astm bronşic. Dozele mari pot favoriza greaţa, vomă, diaree.

3.2.2. CARBOCISTEINA

Este un mucolitic activ pe cale orală. Provoacă uneori greaţa şi

gastralgii. Dozele recomandate sunt de 0.75 g de 3 ori/zi.

21
 3.2.3. BROMEXIN

Are proprietăţi mucolitice scăzând vâscozitatea sputei.

Efectul este atribuit modificării compoziţiei mucinei prin stimularea sintezei

de sialomucine.
Administrat oral are o biodisponibilitate limitata din cauza inactivării la
primul pasaj hepatic. Se elimină renal, predominant ca metaboliţi conjugaţi.
Este indicată în bronşitele acute şi cronice, bronsiectazii, pneumoconioze.
Se administrează 8-16 mg x 3/zi.
Este în general bine suportată provocând greaţa.

Soluţia nu trebuie să fie amestecată cu substanţe alcaline (ex. ampicilina).

3.2.4. AMBROXOL

Este capabil să uşureze expectoraţia datorită scăderii secreţiilor

bronşice şi accelerării transportului mucocilar. Este indicat în diferite
afecţiuni respiratorii acute sau cronice, cu secreţie vâscoasa, greu de
eliminat – bronşite cronice, bronşite cronice acutizate, bronşite asmatiforme,
astm bronşic. De asemenea, stimulează secreţia de surfactant (macroagregat
tensioactiv din alveolele care diminuează complianţa pulmonară şi asigură
stabilitatea alveolara în timpul respiraţiei).

22
 Se administrează oral, în inhalaţii sau injectabil.
Se administrează 30 mg x 3/zi la adult in primele 2-3 zile, apoi 30 mg x2/zi.
La copii se administrează 15-45 mg in 2-3 reprize.

23
 3.3. ENZIME PROTEOLITICE

Tripsina,chimiotripsina, streptokinaza, dezoxiribonucleaza sunt enzime

proteolitice, care, aplicate local în aerosoli sau instalaţii, pot fluidifica
secreţiile bronşice purulente, vâscoase, din infecţiile bronhopulmonare.
Acţionează lizând puroiul, materialul necrotic şi fibrele de acid
dezoxiribonucleic, care îngroaşa mucusul şi îngreunează expectoraţia.
Acţiunea iritanta asupra mucoasei traheobronsice limitează considerabil
unitatea terapeutica. Un preparat de dezoxiribonucleaza umana recombinată,
evaluat în studii controlate, a realizat beneficii reale în fibroza chistică, dar
costul este mare.

3.4. AGENŢI TENSIOACTIVI SI HIDRANŢI AI

SECREŢIILOR

Tiloxapolul – este un polimer din seria eterilor macrogogolici.

Are proprietatea de a scădea tensiunea superficiala. Inhalarea de aerosoli cu
tiloxapol 0.125% este recomandată pentru hidratarea şi lichefierea

24
secreţiei bronhopulmonare vâscoase. Eficacitatea terapeutica este în general
slabă. Tiloxapolul intră în compoziţia preparatului alevaire.
Vaporii de apa inhalaţi, ca şi apa ingerată în cantităţi mari, hidratează
şi fluidifică secreţiile bronşice uscate, umidifică mucoasa şi uşurează
mişcarea cililor. Hidratarea este un mijloc terapeutic util în diferite afecţiuni
bronhopulmonare cronice.
Se recomandă inhalarea vaporilor de apă deasupra unui vas cu apa
fierbinte sau administrarea de aerosoli dintr-o soluţie salina izotonă, încălzita
la 50°C .

25
 CAPITOLUL IV
MEDICAŢIA ANTIASMATICĂ –
GENERALITĂŢI

Medicaţia antiastmatică cuprinde trei categorii farmacodinamice şi

anume :
1. bronhodilatatoare
2. inhibitori ai geregranularii mastocitelor
3. antiinflamatoare
1. BRONHODILATATOARE
- sunt împărţite în trei grupe, după elementele din structura bronhiilor:
a. substanţe cu acţiune asupra simpaticului (simpatomimetice)
b. substanţe parasimpatolitice c. substanţe musculotrope
a. SIMPATOMIMETICELE se împart în trei grupe :
- α si β adrenomimetice ADRENALINA EFEDRINA
- β adrenomimetice neselective IZOPRENALINA ORCIPRENALINA
- β2 adrenomimetice selective SALBUTAMOL FENOTEROL
TERBUTALINA
SALMETEROL (SEREVENT) CLENBUTEROL (SPIROPENT)
Se administrează fie pe cale inhalatorie folosind flacoane presurizate cu
doze fixe şi cu diametrul particulelor foarte bine echilibrate, fie sub forma de
nebulizare.

26
Flacoanele presurizate sunt folosite de adolescenţi sau adulţi, ele necesitând
sincronizarea aparatului pe valvă cu un inspirator profund şi nu pot fi folosite
de copii.

b. PARASIMPATOLITICELE
- sunt mai slabe decât simpatomimeticele dar au avantajul că pot influenţa
secreţia bronşică.
Acesta grupa cuprinde :
- ATROPINA
- IPATROPIU (ATROVENT)
- OXITROPIU (OXIVENT)

c. MUSCULOTROPE
- TEOFILINA
- AMINOFILINA

2. Există medicamente care stabilizează granulele şi diminuă

tendinţa la degranulării, eliberează medicamente sub forma activă sub
influenţa reacţiei antigen-anticorp.
Această grupa cuprinde :
- KETOTIFEN
- ACID CROMOGLICIC (CROMOLYN)

27
 3. Corticosteroizii si anume glucocorticosteroizii, care pot fi:
- sistemice : HIDROCORTIZON PREDNISON
- inhalatorii :
BUDESONIDA (PULMICORT) DEXAMETAZONA FLUTICAZONA
(FLIXOTIDE) TRIAMCINALON
Acţiunea antiinflamatoare are loc la nivelul căilor respiratorii. Sunt
cele mai eficace in astmul bronşic dar se administrează în crizele severe şi în
stările de rău asmatic.
Se administrează la bolnavii care fac crize intense, nu severe, care au
nevoie de cortizoni sistemici dar nu se începe cu ei ci cu cortizoni inhalatorii.
Administrate local favorizează dezvoltarea candidozei respiratorii iar
administrarea în timp îndelungat favorizează atrofia mucoasei respiratorii de
aceea trebuie judicios dozate.

4.1.SIMPATOMIMETICE

Pot avea acţiuni :

- α adrenergice care se manifestă prin vasoconstricţie şi
HTA;
- β adrenergice care provoacă bronhodilataţie şi
vasodilataţie, relaxarea uterului;
- inhibarea eliberării de histamina prin reacţia antigen –
anticorp.
28
 Efectul bronhodilatator de natura β2 adrenergica interesând mai ales
bronhiile mici din periferie explică beneficiul terapeutic în astmul bronşic.

4.1.1. ORCIPRENALINA

Are efect mai durabil decât IZOPRENALINA.

Beneficiul terapeutic survine la 1 – 5 minute de la inhalarea aerosolilor şi se
menţine 3 – 4. Pentru profilaxia crizelor astmatice se administrează 1 – 2
prafuri de 3 x/zi , la nevoie se scurtează intervalul între doze, fără a depăşi
12 prafuri pe zi dozele mari pot provoca tahicardie, palpitaţii, greaţa, voma.
Folosirea în stare de rău astmatic şi în astmul cu dispnee continuă este o
greşeală fiind mai bine suportată prin inhalaţie.

4.1.2. TERBUTALINA

Are o β selectivitate mai mare şi efect ceva mai durabil. Este activă şi
pe cale orală şi efectul se instalează după 5 – 30 minute de inhalarea
medicamentului sub formă de aerosoli şi durează 3 – 6 ore. Administrarea
obişnuită este cea inhalatorie, prin aerosoli, cea orală este adecvată atunci
când crizele sunt frecvente sau dispneea este continuă. Injectarea se
29
recomandă pentru tratamentul de urgenţă al crizei asmatice efectele nedorite
sunt minore pentru aerosoli : tremur, rareori palpitaţii, tahicardie.

4.1.3 FENOTEROLUL

Efectul bronhodilatator este mai durabil decât

TERBUTALINEI, se menţine 5 – 6 ore.
Se administrează obişnuit prin inhalaţii, un puf a 0.2 mg în criză sau
câte 1 – 2 pufuri de 2 – 3 x /zi pentru profilaxia crizelor rareori provoacă
tahicardie, palpitaţii, tremur.

4.1.4. SALBUTAMOL

Are o acţiune β adrenergica selectiva si efect relativ durabil în cazul

administrării prin inhalaţie de aerosoli.
Bronhodilataţia este evidentă după 15 minute şi se menţine 3
– 4 ore după administrare orală efectul începe în 30 minute şi durează 3 –
4 ore.
Aerosolii sunt utili în astmul de intensitate medie, se
administrează un puf de 0.1 mg în criză, repetând la nevoie după 1
- 2 minute pentru profilaxia crizelor se inhalează un puf la 4 – 6 ore.

30
 În astmul cu dispnee se recomandă calea orală, câte 1 comprimat a 2
mg de 3 x /zi. Reacţiile adverse sunt rare şi minore pentru calea
pulmonară : tremur, tahicardie, palpitaţii.
Administrate oral provoacă tremur, tahicardie, palpitaţii.

4.1.5. SALMETEROL

Are efect lent şi de lungă durată.

Eficacitatea este deplină după câteva zile de tratament, fiind avantajos pentru
profilaxia de durată a crizelor de astm dar nu pentru înlăturarea crizelor odată
produse.
Se administrează în inhalaţii obişnuit ca aerosoli presurizaţi, dozaţi,
doza este de 50 micrograme de 2 x /zi iar nocturn sau la efort sunt necesare 50
micrograme 1 x /zi. Este bine suportat, reacţiile adverse sunt cele
obişnuite : tremur, tahicardie, palpitaţii.

4.2. PARASIMPATOLITICE

Inhibă bronhoconstricţia vagală reflexă acţionând predominant asupra

bronhiilor mari.

31
 4.2.1. IPATROPIU

Administrarea are efect bronhodilatator de intensitate moderată care se

instalează ceva mai lent decât pentru simpatomimetice şi este relativ durabil;
se absoarbe în cantitate mică prin mucoasa traheobronşică ajungând în
circulaţie în proporţie mică, ceea ce explică limitarea efectului la nivelul
bronhiilor şi lipsa efectelor nedorite de tip atropinic, pentru dozele uzuale.
Nu trece bariera hematoencefalica.
Se administrează în inhalaţii, sub formă de aerosoli presurizaţi câte 1
– 2 pufuri a 20 micrograme de 3 x /zi, doza crescând la nevoie fără a depăşi
12 pufuri pe zi.
Medicamentul este bine suportat, dozele provoacă ocazional uscăciunea gurii
şi senzaţie de gust amar.

4.2.2. FENOTEROL – IPATROPIU (BERODUAL)

Cuprinde doze mici de fenoterol cu ipatropiu acţiunea

bronhodilatatoare a celor doua componente fiind sinergică, interesând pentru
stimulantul β adrenergic bronhiile mici iar pentru ipotropiu bronhiile mari,
contractate prin reflex vagal. Se administrează în aerosoli, asemenea asociere
este recomandabilă îndeosebi pentru înlăturarea crizelor de dispnee în
perioada de exacerbare a astmului.

32
 4.3. BRONHODILATATOARE MUSCULOTROPE

4.3.1. TEOFILINA

Se foloseşte rar ca atare, de obicei sub formă de teofilin –

etilendiamina mai solubilă.
Se absoarbe bine digestiv, cu metabolizare parţială, cu timp de
înjumătăţire de 2 ore; la bolnavii cu insuficientă cardiacă timpul de
înjumătăţire este mai mare, de până la 30 ore, la fel şi la cirotici;
aceste valori sunt valabile pentru administrare pe cale orală.
Dacă se administrează intravenos timpul de înjumătăţire este de 2 ore iar dacă
se administrează rectal este 12 ore sau mai mare.
Are acţiune bronhodilatatoare musculotropă, stimulantă a centrului respirator,
pe aparatul cardiovascular stimulează inima, pe vase produce vasodilataţie
HTA; aceasta acţiune se manifestă la administrarea orala şi foarte puternic
la administrarea intravenoasa.

Efecte adverse :
- poate produce iritarea mucoasei gastrice;
- la administrarea parentala poate produce HTA
Este medicament de electie în crizele de astm bronşic uşoare şi medii,
pe cale intravenoasă şi medicament de elecţie pentru tratamentul de fond
pentru administrarea orală.
Dozarea :
33
- subdozarea poate fi urmată de lipsa efectelor;
- supradozarea determină apariţia efectelor adverse, dar marginea de
siguranţă este mica;
- pentru adulţi doza este de 10 mg. kg corp; pentru persoanele
mai slabe doza este de 8 mg/kg corp iar pentru cele mai grase de 12 mg /kg
corp, dar nu se depăşesc 2 g in 24 de ore;
- trebuie avută grijă la asocierea cu simpatomimetice pentru că se
accentuează efectele cardiace.

4.4. INHIBITORI AI DEGRANULARII

MASTOCITELOR

4.4.1. ACIDUL CROMOGLICIC

Este folosit ca medicament sub forma de sare de sodiu –

CROMOGLICAT DE SODIU. Nu se absoarbe oral, se administrează în
aerosoli, sub forma de pulberi şi soluţie oculara.
Are acţiune locală pe mucoasa bronşică, nu are alte acţiuni.
Se foloseşte ca tratament de fond, condiţionat în dispozitive speciale, durata
de acţiune este de câteva ore.
Se administrează 3 x /zi, efectul se instalează lent (3 – 4 săptămâni).

34
 4.4.2. NEDOCROMUL

Are proprietăţi asemănătoare acidului dar o potenţă mai mare,

utilizat profilactic la astmatici; este ceva mai puţin eficace decât
CROMOGLICATUL şi decât glucocorticoizii inhalatorii.
Poate micşora necesarul de glucocorticoizi sistematici atunci când aceştia sunt
necesari în doze mari. Este indicat asociat, în formele uşoare şi moderate de
astm, de asemenea ca o alternativa a stimulentelor β adrenergice sau a
TEOFILINEI administrate oral. Este bine suportat dar poate da cefalee, gust
neplăcut, greaţa, disconfort abdominal.

4.4.3. KETOTIFEN

Are acţiune asemănătoare CROMOGLICATULUI dar are şi efecte

sistemice ca antihistaminice, sedative şi mai rar central – orexigen. Se
administrează în tratamentul de fond al astmului, dimineaţa şi seara.
Reacţiile adverse sunt frecvente la începutul tratamentului, când apare sedare
şi somnolenţă, uscăciunea gurii, greaţă, anorexie. Ocazional poate determina
creşterea in greutate.

35
 4.5. GLUCOCORTICOIZII

Pot fi inhalatori şi sistemici.

Glucocorticoizii sistemici folosiţi pe cale generală în astmul bronşic
sunt foarte eficace dar riscul dependenţei este foarte mare, de aceea ei trebuie
consideraţi ca medicamente de rezervă. Se pot administra intravenos,
intramuscular sau oral. Preparatele injectabile sunt indicate în crizele de astm
grave şi în răul astmatic. Se folosesc preparate hidrosolubile care permit
prepararea de soluţii injectabile intravenos ca hidrocortizon sodiu succinat,
prednison sodiu succinat şi metilprednison sodiu succinat. Injectarea
intravenoasa pe o perioada scurtă nu provoacă efecte nedorite (48 – 72 ore).
Preparatele intramusculare cu acţiune lentă şi prelungită sunt
avantajoase pentru cure de câteva săptămâni până la 3 luni, atunci când boala
se agravează.
Preparatele orale sunt oportune în astmul cronic refractar la
bronhodilatatoare.
Se folosesc : prednisonul, prednisolonul, metilprednisolonul, triamcinolonul.
Aceste preparate au potenţă mare, efectul antiinflamator este mare iar tendinţa
de retenţie hidrosalină este redusă. Principala problemă a acestor preparate
este deprimarea funcţiei corticosuprarenalelor proprii ceea ce face ca bolnavii
să devină dependenţi.

36
 CAPITOLUL V
MEDICAMENTE ANTITUSIVE
ÎNREGISTRATE ÎN ROMÂNIA

Expectorante
GUAIAFENESINA
TRECID - cpr. 100 mg, sirop 2%, sol. int. 10%

Combinaţii
SIROGAL – Guaiacolsulfonat de potasiu 2.872 g + benzoat de sodiu
2.872 g + tinctură de aconit 0,958 g + sirop ad 100 g

COLDREX - BRONHO
Guaifenesina 2 g %o sirop

Mucolitice ACETILCISTEINA ACC 200

FLUIMUCIL
SYRAN cps. 200 mg, cpr.eff. 200 mg, sol. inj. 100 mg/ml

37
CARBOCISTEINA FLUIDOL RHINATIOL ESTIVAL
HUMEX – sol. int. 5%, sirop 250 mg%, cps. 375 mg, sirop 2%

BROMHEXIN
BROMHEXIN - cpr. 8 mg, 12 mg, sol. int. 0.2% , dj. 12 mg
BROFIMEN
BISOLVON – cpr. 8 mg, 12 mg, sol. int. 0.2% , dj. 12 mg

AMBROXOL
MUCOSOLVAN – sirop 3 mg/ml, sol. int. 0.3%, cpr. 30 mg
TUSEFFAR
AMBROXOL - sirop 3 mg/ml, sol. int. 0.3%, cpr. 30 mg

Alcaloiziideopiu
CODEINA
Codeina - cpr. 15 mg

DEXTROMETROFAN TUSSIN – cpr. 10 mg, 20 mg ROBITUSSIN – sol.

orală

38
OXELADINA
PAXELADINE – sirop 0.2 g%, cps. cu eliberare prelungita 40 mg

BUTAMIRAT
SINECOD
TUSIF – sol.int. 5 mg/ml, sol.int. 0.15%

Combinatii
CALMANT TUSE
CODEINA 0.0128 mg + FENOBARBITAL 0.0085 g

COLDREX – NITE
PARACETAMOL 1 g + PROMETAZINĂ 20 mg +
DEXTROMETORFEN – 15 mg

CALMOFLUID – extr. Pătlagină 10 g + extr. Liquiritae 10 g +

clorură de amoniu 500 mg.

39
 CONCLUZIA

Tusea poate apǎrea în cazul acumulǎrii de secreții traheobronsice dar și

in cazul unor afecțiuni respiratorii neînsoțite de creșterea secrețiilor
traheobronsice sau poate avea cauze nonrespiratorii. În afara antitusivelor
propriu-zise, expectorantele pot contribui la calmarea tusei prin atenuarea
iritației zonelor reflexogene endobronsice. Bronhodilatatoarele acționeaza de
asemenea indirect, ca antitusive, impiedicand bronhoconstricția generatoare a
reflexului de tuse. Diferitele preparate comerciale sau rețete magistrale
asociaza expectorante, antitusive, bronhodilatatoare,vasoconstrictoare -
decongestative, antihistaminice, analgezice antipiretice. Asemenea
medicamente, destinate tratamentului polisimptomatic al unor afecțiuni
catarale ale cailor respiratorii superioare, nu au, de multe ori, o fundamentare
farmacodinamica, relațiile de antagonism sau incompatibilitațile între
diferitele componente sunt frecvente, iar dozele conținute sunt de regulǎ, prea
mici. Asocierea expectorantelor cu antitusivele este iraționalǎ,ultimele
împiedicand eliminarea secrețiilor, crescute sub înfluența primelor.
Altfel spus antitusivele sunt medicamente capabile sa calmeze tusea.
Acționeazǎ central prin inhibarea centrului tusei si periferic prin scǎderea
sensibilitǎții terminațiilor nervoase la diferiți factori iritativi declanșatori ai
tusei.
Tratamentul antitusiv trebuie sa tinǎ seamǎ cǎ reflexul de tuse are și
caracter de apǎrare, reprezentand un mecanism important pentru curǎțirea și

40
drenarea arborelui traheobronșic. Staza secrețiilor, provocatǎ de folosirea
nejudicioasǎ a antitusivelor, poate fi mai dǎunatoare decat tusea.
Antitusivele sunt utile in toate situațiile în care tusea este dǎunǎtoare:
tusea neproductivǎ care obosește bolnavul, împiedicǎ somnul, accentueazǎ
iritația mucoasei laringiene și traheobronsice, favorizeazǎ bronhospasmul,
contribuie la dezvoltarea emfizemului, poate declanșa hemoptizia, favorizeazǎ
diseminarea aerogenǎ a unor infecții.
În cazul tusei intense sau la tușitorii cronici se recomandǎ antitusivele
centrale, de preferintǎ cele care nu creeaza dependentǎ. Tusea ușoara nu
necesitǎ de obicei antitusive. În tusea spasticǎ și la asmatici sunt suficiente, de
regula, bronhodilatatoarele.

41
 BIBLIOGRAFIE:

1. Valentin Stroescu – Bazele farmacologice ale practicii medicale, Ediţia

a VI a, Editura Medicală, 1998

2. D. Dobrescu – Farmacoterapie, vol. I, Editura Medicală, 1989

3. D. Dobrescu - Farmacoterapie, vol. II, Editura Medicală, 1989

4. Agenda Medicală – Editura Medicală 2006

5. Memo Med – Editura Eminescu 2006

42