Sunteți pe pagina 1din 21

Colegiul Economic ’’D.P.M.

’’ Alba Iulia
Modulul II: Planificare operaţională
Clasa : a – XI - a
Anul: 2007-2008
Programa : Anexa nr. 1 şi 2a OMEdC nr. 3172/30.01.2006
Profesor : BECA FELICIA

PLAN DE LECŢIE

Titlul lecţiei: DIMENSIUNILE ÎNTREPRINDERII şi CALIFICAREA PERSONALULUI


Scopul lecţiei: însuşirea cunoştinţelor generale privind dimensiunile întreprinderii şi calificării
personalului;

Obiective:
Să cunoască criteriile de clasificare a întreprinderii;
Să cunoască importanţa calificării personalului pentru o întreprindere;
Să identifice criteriile care stau la baza alegerii metodelor de pregătire profesională;
Să stabilească scopul urmărit în alegerea metodei de perfecţionare;
Să descrie cele mai frecvente forme de calificare folosite în practică;

Stiluri
Timp Scopul Strategia de
predării de Strategia de învăţare învăţare Resurse
predare V A P
10 Verificarea - expunere - răspund la întrebările ☺ ☺ ☺
min. cunoştinţelor orală profesorului, adresate pentru
anterioare identificarea cunoştinţelor
anterioare;
5 Trecerea de la - fişe de - elevii sunt împărţiţi în 6 ☺ ☺ ☺ - coli de hârtie
min. teorie la lucru grupe;
practică - se aleg raportorii grupelor; ☺
- elevii primesc fişele de lucru ☺ ☺ ☺
şi discută cerinţele date pe
sistemul întrebare – răspuns;
10 Dobândirea - suport de - sunt rezolvate cerinţele din ☺ - coli de hârtie
min. de abilităţi curs/fişă fişa de lucru, pe grupe,
Consolidarea de lucru; fiecărei grupe revenindu-i câte
şi exersarea un punct din fişa de lucru;
practică - încurajează elevii să discute ☺
în cadrul grupului despre
modul de rezolvare a
aplicaţiei;
- se completează fişele de ☺ ☺ ☺
lucru, rezultatele sunt
prezentate în plen, şi se
analizează rezultatele obţinute;
- se realizează feed-back-ul ☺ ☺ ☺
privind activităţile desfăşurate;
15 Explicarea - expunere - ascultă explicaţiile ☺ ☺ ☺ - videoproiector
min. conceptelor orală profesorului şi urmăresc
teoretice prezentarea Power Point ☺ ☺
privind dimensiunile
întreprinderii şi calificarea
personalului;
- elevii notează schiţa lecţiei în ☺ ☺ ☺
caiete;
- ascultă explicaţiile ☺
profesorului şi cer lămuriri în
situaţiile pe care nu le cunosc;
10 Dobândirea - suport de - sunt rezolvate cerinţele din ☺ - coli de hârtie
min. de abilităţi curs/fişă fişa de lucru, pe grupe,
Consolidarea de lucru; fiecărei grupe revenindu-i câte
şi exersarea un punct din fişa de lucru;
practică - încurajează elevii să discute ☺
în cadrul grupului despre
modul de rezolvare a
aplicaţiei;
- se completează fişele de ☺ ☺ ☺
lucru, rezultatele sunt
prezentate în plen, şi se
analizează rezultatele obţinute;
- se realizează feed-back-ul ☺ ☺ ☺
privind activităţile desfăşurate;

Tipologia întreprinderilor
Întreprinderile se pot grupa dupa un sistem complex de criterii.
I. Dupa forma de proprietate:
 întreprindere particulara, individuala, personala sau familiala;
 particulara în asociatii;
 publica;
 a administratiei centrale;
 a administratiei locale;
 mixta (particulara si publica, autohtona si straina).
Unitatile economice proprietate publica se organizeaza si functioneaza sub forma de regii autonome
sau societati comerciale.
Regia autonoma reprezinta acea forma de întreprindere care se organizeaza si functioneaza în
ramurile strategice ale economiei nationale (energetica, telecomunicatii, industria de armament etc.),
este
persoana juridica si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara.
Societatea comerciala, ca întreprindere, reprezinta o entitate economica colectiva unde se combina
si se utilizeaza factorii de productie cu eficienta cât mai ridicata. Rezultatele obtinute sunt împartite
între
membrii societatii sub diferite forme (dividende, prime). Societatea comerciala reprezinta forma
principala
de întreprindere. Ea poate fi:
A. Societate comerciala de persoane, care la rândul ei poate fi: în nume colectiv; în comandita
simpla,
B. Societate comerciala de capitaluri în comandita pe actiuni; societati de capitaluri pe actiuni.
Societatea cu raspundere limitata este o societate comerciala care este o forma combinata a celor de
persoane si a celor de capitaluri. Ea este forma de organizare cea mai larg raspândita.
II. În raport cu domeniile de activitate, întreprinderile pot fi:
 întreprinderi agricole;
 întreprinderi industriale;
 întreprinderi comerciale;
 întreprinderi prestatoare de servicii;
 întreprinderi financiare, de credit, de asigurari etc.
III. În raport cu apartenenta la una din ramurile industriale de activitate,întreprinderile se pot
clasifica astfel:
a) dupa caracterul materiei prime consumate:
 întreprinderi extractive;
 întreprinderi prelucratoare;
b) dupa destinatia economica si caracterul productiei finite:
 întreprinderi producatoare debunuri de capital;
 întreprinderi producatoare de bunuri de consum;
c) dupa continuitatea procesului tehnologic:
 întreprinderi cu procese tehnologice continue;
 întreprinderi cu procese tehnologice discontinue.
IV. În raport cu timpul de lucru în cadrul anuluicalendaristic, întreprinderile pot fi:
 întreprinderi care functioneaza tot timpul anului;
 întreprinderi sezoniere.
V. În raport cu nivelul de specializare, se deosebesc:
 întreprinderi specializate;
 întreprinderi universale;
 întreprinderi mixte.
VI. În raport cu tipul de productie sunt:
 întreprinderi cu productie de serie (mica, mijlocie, mare);
 întreprinderi cu productie de masa.
VII. În raport cu metodele de organizare a productiei, se deosebesc;
 întreprinderi cu productia organizata în flux;
 întreprinderi cu productia organizata dupa modelele specifice productiei de serie si
unicate.
VIII. În functie de amploarea factorilor de productie utilizati, de marimea rezultatelor
 economico-financiare, întreprinderile pot fi:
 întreprinderi mici;
 întreprinderi mijlocii;
 întreprinderi mari;
 grupuri de conglomerate de întreprinderi.

 Concluzii:
În acest capitol s-a prezentat abordarea sistemica a întreprinderii, prin intermediul careia
întreprinderea reprezinta produs si agent al mediului economic. Sunt evidentiate, de asemenea,
etapele de înfiintare a unei întreprinderi în conformitate cu Legea 31/1990.
Evaluarea viabilitatii si a profitabilitatii crearii unei noi întreprinderi
Un manager se lanseaza în proiectul de creare a unei noi întreprinderi urmarind realizarea
unui anumit profit ca urmare a investitiei de inteligenta, timp, efort, mijloace materiale si
financiare investite.
Pentru a putea demara actiunea de creare a unei noi întreprinderi se impune efectuarea unei
analize
financiare profunde, din care sa rezulte viabilitatea si profitabilitatea afacerii.
Analiza financiara va trebui sa evidentieze cât va costa punerea în functiune a întreprinderii, care
sunt fondurile disponibile si cele care pot fi atrase, modul de folosire a acestora, care va fi
profitul estimat a se obtine în primii ani de la punerea în functiune si pragul de rentabilitate, ce
active, pasive si capital propriu urmeaza a fi implicate etc.
Raspunsurile la aceste întrebari rezulta din întocmirea unui bilant de pornire, a unor studii de
rentabilitate, efectuarea unor estimari privind vânzarile lunare pentru primul an si vânzarile
anuale pentru anii urmatori, întocmirea situatiei prevazute a profiturilor si pierderilor, lunar,
pentru primul an si anual, pentru anii 2-5, precum si a situatiei prevazute a fluxului de numerar,
lunar, pentru primul an de activitate,
Bilantul denumit „de plecare” serveste la stabilirea unui echilibru între nevoi si resurse. În
partea de
activ se evidentiaza nevoile pentru început ale întreprinderii, iar în partea de pasiv se vor
evidentia resursele disponibile pentru a face fata nevoilor.
Comparând sursele prevazute la activ (nevoile) cu cele prevazute la pasiv (resursele) este
posibil ca
resursele sa nu poata acoperi nevoile, caz în care trebuie gasite modalitati de echilibrare.
Analiza financiara preliminara presupune si efectuarea unui calcul prealabil pe luni, în cadrul
primului an, privind cheltuielile cumulate si retelele (sumele încasate), pentru a putea avea o
imagine cu
privire la diferenta care exista, pe luni, între cheltuieli si încasari, în vederea apropierii cât mai
rapide a
volumului cheltuielilor de marimea încasarilor, pentru a acoperi din încasari cheltuielile si a
obtine apoi un profit acceptabil.
Analiza financiara necesita si efectuarea unui studiu de rentabilitate prin întocmirea unui cont
de
rezultate previzibile si stabilirea gradului de rentabilitate.
Contul previzional de rezultate trebuie sa prevada, la partea de debit, cheltuielile ce urmeaza
a fi
facute, iar la partea de credit veniturile ce vor fi obtinute pe perioada considerata.
O întreprindere este viabila atunci când ea obtine un profit, încasarile depasind cheltuielile.
Pentru a
aprecia daca întreprinderea este rentabila trebuie calculat, sub forma procentuala, gradul de
rentabilitate, folosind urmatoarea relatie de calcul:
O întreprindere este rentabila daca gradul de rentabilitate obtinut în procente este mai mare
decât un
anumit nivel al ratei dobânzii, practicat pe piata financiara. În caz contrar managerul va putea
valorifica
capitalul pe care îl detine prin depunerea lui la banca.
R
Gr  Ca x100
i

în care: G - gradul de rentabilitate;


R - rezultatul afacerii;
C - capitaluri investite.
O întreprindere este rentabila daca gradul de rentabilitate obtinut în procente este mai mare
decât un
anumit nivel al ratei dobânzii, practicat pe piata financiara. În caz contrar managerul va putea
valorifica
capitalul pe care îl detine prin depunerea lui la banca.
CLASA IX a J PROFESOR> BADESCU MARIA
Alegerea formei juridice
În România, potrivit legislatiei existente, pot fi adoptate diferite forme juridice
pentru o viitoare întreprindere, fiecare având însa caracteristici proprii, precum si
avantaje si dezavantaje.
Forma cea mai simpla de constituire este a crearii unei întreprinderi cu activitati
individuale sau a unei asociatii familiale. Reglementata prin Decretul-lege nr.
54/1990, aceasta forma nu cere un capital initial, necesita formalitati simple de
autorizare si prezinta o serie de avantaje fiscale.
Legea nr. 31/1990 împarte societatile comerciale în cinci categorii, si anume;
 societatea în nume colectiv (SNC) - obligatiile sociale sunt garantate cu
întreg patrimoniul social, fiind o raspundere limitata si solidara a tuturor
asociatilor;
 societatea în comandita simpla (SCS) - o forma de asociere între investitori
(comanditari) a caror raspundere este limitata la aportul social si
comanditati, care raspund împreuna, nelimitat însa, cu averea lor;
 societatea în comandita pe actiuni (SCA) - o asociere între comanditari a
caror raspundere se limiteaza la plata actiunilor si comanditati, care raspund
solidar si nelimitat cu averea lor;
 societatea pe actiuni (SA) - obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul
social, diferitii actionari fiind obligati numai la plata actiunilor;
 societatea cu raspundere limitata (SRL) - raspunderea asociatilor se
reduce la plata partilor sociale: este cea mai raspândita forma de societate în
România.
Alegerea formei juridice depinde de modul cum este conceputa noua
întreprindere. Daca se doreste crearea unei întreprinderi care sa dispuna de
mijloace materiale si financiare mari, se recomanda crearea unei societati pe
actiuni, iar în cazul punerii în functiune a unor întreprinderi mici si mijlocii se
poate utiliza, în mod diferentiat, în raport cu mijloacele disponibile, una din
celelalte forme.

Formalitatile si lucrarile de executat pentru constituirea efectiva a


întreprinderii
Sub raport juridic, pentru o noua întreprindere se încheie un contract de
societate, se elaboreaza un statut, se alege un nume pentru întreprindere, se face
înmatricularea în registrul comertului si publicarea în Monitorul Oficial.
Statutul defineste noua întreprindere si precizeaza modul ei de organizare si
functionare.
Pentru a evita adoptarea unui nume care a fost dat înainte altei întreprinderi se
procedeaza la verificarea acceptabilitatii numelui ales, contra unei taxe, la Oficiul
local al Registrului Comertului, ca si verificarea acceptabilitatii marcii de comert.
Pentru autorizarea întreprinderii se vor depune la judecatoria teritoriala
documentele necesare; dupa verificarea documentelor judecatorul fixeaza un
termen de judecata în interval de doua saptamâni, înmânând solicitantului o cerere
de avizare catre Camera teritoriala de Comert si Industrie care, la rândul ei, emite
avizulconsultativ de utilitate pâna la termenul de judecata prevazut.
Pentru autorizarea la judecatoria teritoriala dosarul trebuie sa contina:
 cererea de constituire;
 contractul de societate si statutul;
 certificatul de depunere a capitalului initial;
 dovada dreptului de folosinta pentru sediu;
 titlul de proprietate;
 contractul de închiriere sau acordul proprietarului;
 acordul autentificat al eventualilor coproprietari sau colocatari.
Judecarea pe baza dosarului complet se face în sedinta publica, redactarea sentintei
facându-se în termen de 1-10 zile de la pronuntare, sentinta devenind definitiva
dupa 15 zile.
Documentele autentificate, contractul de societate, statutul si sentinta definitiva
se publica în Monitorul Oficial. Apoi se obtine înmatricularea în Registrul
Comertului, iar pe baza certificatului de înmatriculare, la 15 zile dupa
înmatriculare, se poate face înregistrarea fiscala la Directia Generala a Finantelor
Publice din cadrul Primariei, unde se pune o stampila pe certificatul de
înmatriculare si la organul fiscal teritorial, unde se completeaza o declaratie de
înregistrare si se atribuie codul fiscal.
O data întocmite aceste formalitati, se poate deschide contul bancar, prin
deblocarea capitalului social, se procura stampilele, documentele financiar-
contabile si se deschid registrele contabile.
Buna functionare a viitoarei întreprinderi presupune si o buna organizare interna,
prin care sa se stabileste:
 functiunea tehnica,
 functiunea comerciala si
 functiunea administrativa, cu precizarea posturilor necesare, a atributiilor de
executat, a responsabilitatilor etc.

PARTICULARITATILE CONSTITUIRII UNEI UNITATI ECONOMICE DIN DOMENIUL


DISTRIBUTIEI CU AMANUNTUL
1.1. Motivaţia înfiinţării unei firme
Motivaţia înfiinţării unei firme poate varia de la caz la caz, aceasta fiind, de cele mai
multe ori susţinută de obţinerea de profit, scopul principal al oricărei întreprinderi.
Există şi cazuri în care motivaţia înfiinţării unei societăţi nu este dată de dorinţa de a
obţine profit ci de a proteja (mediul înconjurător, anumite categorii de oameni, animale
etc.)
1.2. Etapele înfiinţării unei firme
- Alegerea formei juridice de societate (societate în nume colectiv, societate în
comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu
răspundere limitată);
- Alegerea şi rezervarea denumirii societăţii: se aleg cel puţin 3 denumiri, în ordinea
preferinţelor;
- Alegerea obiectului de activitate al firmei, potrivit clasificării activităţilor din economia
naţionala (codul CAEN); stabilirea obiectului principal de activitate şi a obiectelor
secundare de activitate;
- Stabilirea locului / spaţiului unde societatea va avea sediul principal şi, dacă este
cazul, a sediilor secundare;
- Stabilirea administratorului sau administratorilor societăţii;
- Stabilirea tipului de societate pentru a fixa baza de impozitare: întreprindere mică -
microîntreprindere (3% impozit) sau întreprindere mare - macroîntreprindere (16%
impozit);
- Se întocmeşte actul constitutiv corespunzator formei juridice de societate pe care
asociaţii au ales-o;
- Declaraţii ale asociaţilor privind faptul că nu au antecedente penale şi că îndeplinesc
condiţiile prevăzute de lege pentru a fi asociaţi şi administratori;
- Încheierea contractului de comodat sau de închiriere, indiferent dacă spaţiul unde se
desfăşoară activitatea este proprietate sau nu;
- Cazierele fiscale ale viitorilor asociaţi - se eliberează de către Direcţia Generală a
Finanţelor Publice;
- Capitalul social al firmei - se stabileşte suma, se alege banca la care se doreşte
deschiderea contului şi se depun banii de către un administrator, asociat sau un
împuternicit al acestora. Capitalul social minim este de 200 lei pentru SRL iar pentru o
societate pe acţiuni capitalul social minim este de 25.000 EURO;
- Depunere specimen semnătură la Registrul Comerţului sau la notarul public;
- Se face cererea de înregistrare a societăţii;
- Declaraţie pe propria răspundere pentru desfăşurarea unei activităţi sau fără
activitate.
După finalizarea întregii documentaţii se depune dosarul la Biroul Unic din cadrul
Oficiului Registrului Comerţului. În termen de aproximativ 4 zile vor ieşi actele de
înfiinţare ale societăţii, adică: încheierea judecătorească de autorizare a funcţionării
societăţii, certificatul de înregistrare, certificatul sau certificatele constatatoare care ţin
loc de autorizaţii (în cazul în care nu se desfăşoara o activitate care să aibă un impact
semnificativ asupra mediului).
Începand din acest moment firma poate funcţiona legal.

1. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A UNITĂŢII ECONOMICE

ELEMENTELE DE BAZĂ ALE STRUCTURII ORGANIZATORICE SUNT:


 POSTUL;
 FUNCŢIA;
 PONDEREA IERARHICĂ;
 COMPARTIMENTUL;
 RELAŢIILE DINTRE COMPARTIMENTE SAU POSTURI;
 NIVELURILE IERARHICE

1.1 Fişa de documentare nr. 1

Conţinutul postului
Postul este componenta elementară a structurii organizatorice a
întreprinderii economice, care cuprinde ansamblul sarcinilor, competenţelor
şi responsabilităţilor ce revin unui angajat, la un loc de muncă, în vederea
realizării obiectivelor individuale.

 Obiectivele individuale = indicatori cantitativi şi calitativi stabiliţi pentru fiecare


angajat în parte.
 justifică înfiinţarea şi funcţionarea postului în structura organizatorică a
întreprinderii.
 se realizează prin atribuirea de sarcini şi responsabilităţi adecvate.
 Sarcinile sunt procese de muncă simple sau complexe care revin angajatului
în mod organizat şi permanent pentru realizarea obiectivelor individuale.
 Responsabilităţile reflectă atitudinea angajatului faţă de sarcini şi

obiective. Determină răspunderi materiale şi/sau disciplinare.

 Competenţele:
 formale (autoritate formală)
 sunt date de decizii, dispoziţii şi alte acte normative
 reprezintă limitele în cadrul cărora titularul postului poate acţiona în
vederea realizării obiectivelor individuale.
 profesionale
 exprimă nivelul de pregătire, experienţa, carisma, prestigiul profesional
ale angajatului
 permit realizarea obiectivelor individuale.

1.2 Fişa de documentare nr. 2

Categorii de funcţii
Totalitatea posturilor asemănătoare din punct de vedere al sarcinilor,
competenţelor şi responsabilităţilor formează o funcţie.

 După gradul de autoritate şi complexitatea proceselor de muncă, funcţiile se


clasifică în:

 funcţii de conducere (management)


 au un grad ridicat de autoritate şi responsabilitate;
 cuprind procese complexe de coordonare a activităţii altor persoane.
 funcţii de execuţie
 se caracterizează prin obiective individuale limitate;
 reflectă competenţe şi responsabilităţi mai reduse;
 transpun în practică deciziile emise de titularii posturilor de conducere;
 se efectuează procesele de execuţie atât în cadrul compartimentelor
funcţionale cât şi a celor operaţionale.
 Un indicator analizat în vederea stabilirii eficienţei structurii organizatorice este
şi coeficientul de încadrare (Ci).
 Coeficientul de încadrare se determină ca raport între numărul funcţiilor de
conducere (Fc) şi numărul funcţiilor execuţie (Fe).
 Ci = Fc/Fe
 Dacă valoarea coeficientului este supraunitară, în cadrul întreprinderii există un
număr ridicat de persoane cu funcţii de conducere.
 Într-o întreprindere cu o activitate normală, valoarea coeficientului trebuie să fie
subunitară.
1.3 Fişa de documentare nr. 3

Tipuri de compartimente
Compartimentul de muncă este o grupare de persoane care desfăşoară
activităţi asemănătoare sau complementare, într-un anumit spaţiu sub coordonarea
unui conducător.

 După volumul de muncă şi importanţa muncii, compartimentele se grupează în:


 departamente;
 servicii;
 birouri;
 oficii.

 După tipul sarcinilor în cadrul agenţiei sunt:


 compartimente funcţionale;
 compartimente operaţionale.

 Compartimentele funcţionale sunt compartimentele care asigură buna


funcţionare a unităţii. Pe baza informaţiilor transmise, managerii îşi
fundamentează deciziile.
 Compartimentele operaţionale sunt compartimentele în care se desfăşoară
activităţile de bază care dau profilul întreprinderii
1.4 Fişa de documentare nr. 4

Nivelurile ierarhice
Nivelul ierarhic este treapta ierarhică pe care se găsesc compartimentele şi
posturile de conducere aflate la aceeaşi distanţă de conducere.

Niveluri manageriale:
 management de vârf - conducătorii absoluţi ai unităţii
 management mediu - şefi de servicii
 management inferior - şefi de birouri şi oficii
 Managementul de vârf sau staff-ul managerial asigură elaborarea obiectivelor
fundamentale şi a strategiilor necesare realizării acestora.
 Managementul mediu coordonează şi conduce compartimentele funcţionale
constituite în cadrul întreprinderii. Aplică strategiile elaborate de conducerea
superioară. Totodată asigură informaţiile necesare adoptării deciziilor
importante
 Managementul inferior conduce, organizează şi coordonează activitatea
executanţilor

Ponderea ierarhică reprezintă numărul de persoane conduse efectiv de un


cadru de conducere.

 Ponderea ierarhică a unui manager este influenţată de următorii factori:


 pregătirea şi capacitatea organizatorică ale managerului şi angajaţilor;
 complexitatea activităţii colectivului subordonat;
 dispersia teritorială a posturilor ce intră în subordinea cadrului de conducere.
 Mărimea şi tipul unităţii (detailistă sau cu ridicata), complexitatea şi diversitatea
activităţilor şi competenţa cadrelor de conducere sunt criterii de care se ţine
seama la stabilirea numărului de niveluri ierarhice.
1.5 Fişa de documentare nr. 5

Factori care influenţează organizarea unei unităţi economice

 Principalii factori de influenţă implicaţi în modelarea structurii organizatorice a


unei unităţi economice pot fi grupaţi în două categorii:
 factori endogeni - interni, care ţin de firmă şi pot fi mai uşor de controlat;
 factori exogeni - din afara firmei, factori externi, mai greu de controlat

Obiectul de activitate
al unităţii

Dimensiunile gamei de
produse şi servicii

Factori endogeni (mediul Factori exogeni (mediul


intern) extern)
obiectivele majore ale economici
Structura
firmei organizatorică a demografici
resursele – materiale firmei geografici
- financiare juridici
- umane culturali
stilul managerial

Număr de angajaţi
(dimensiunea firmei)

Compet
enţ
a
man
age
rial
ă
1.6 Fişa de documentare nr. 6

 Birourile unei unităţi economice


 În funcţie de factorii amintiţi structura organizatorică a unei unităţi economice va
cuprinde mai multe sau mai puţine compartimente, birouri.
 Astfel, în cazul unei unităţi economice există anumite birouri fără de care
aceasta nu ar putea funcţiona corespunzător, considerate importante şi altele,
opţionale, întâlnite de regulă, la marile unităţi economice.
 Birourile importante ale unităţi economice, ce au rol determinant în derularea
activităţii comerciale sunt:
Biroul contabilitate;
Biroul aprovizionare;
Biroul desfacere;
Biroul resurse umane. Birourile unei unităţi comerciale cu amănuntul

Birouri importante

Biroul Biroul de Biroul resurse Biroul


contabilitate aprovizionare umane desfacere

Compartiment Compartiment Secţia Secţia


contractări recepţie comercializ promovare
are
Birourile opţionale pot fi întâlnite în marile firme, în funcţie de specificul activităţii
desfăşurate, de gama de servicii oferite, dar şi de numărul de angajaţi. Acestea pot fi:

Birouri opţionale

Biroul Biroul Biroul Biroul


dezvoltare transport marketing administrativ
1.7 Fişa de documentare nr. 7

Relaţiile dintre compartimentele unei unităţi economice

Între componentele structurii organizatorice se stabilesc mai multe tipuri de relaţii:

- relaţii de autoritate;
- relaţii de cooperare;
- relaţii de control.

Relaţiile de autoritate condiţionează desfăşurarea activităţii unei agenţii de turism


deoarece se referă la:
relaţii ierarhice - între cadrele de conducere şi subordonaţi;
relaţii funcţionale - între compartimentele funcţionale şi cele operative;
relaţii de stat major - între conducerea firmei şi diverse compartimente.

 Relaţii de cooperare determină relaţiile dintre posturi situate pe acelaşi nivel


ierarhic, dar aparţinând unor compartimente diferite. Au caracter opţional şi se
stabilesc pentru realizarea în bune condiţii a activităţilor.
 Cooperarea se manifestă cu preponderenţă în procesul îndeplinirii măsurilor stabilite
pentru atingerea obiectivelor strategice.
 În practică, aceste relaţii se materializează într-un contact permanent între
compartimente.
 Relaţiile de control se stabilesc între compartimentele specializate în activitatea de
control şi celelalte compartimente.
Fişa de documentare nr. 8
Realizarea grafică a structurii organizatorice a unei firme
 Întreprinderea comercială se înfiinţează şi funcţionează pentru satisfacerea nevoilor
clienţilor potenţiali şi, implicit, a scopurilor sale. În funcţie de obiectivele pe care şi le
propune, conducerea elaborează o structură organizatorică.
 Configuraţia structurii organizatorice este determinată de:
 Dimensiunea unităţii;
 Tipul unităţii;
 Amplitudinea mărfurilor şi serviciilor oferite;
 Diversitatea marfurilor şi serviciilor oferite.

Organigrama este reprezentarea structurii organizatorice a unei firme prin


intermediul căsuţelor dreptunghiulare (care vizualizează posturi de conducere şi
compartimente) şi al liniilor de diferite forme (care evidenţiază relaţiile existente în
cadrul întreprinderii turistice).
 Rolul unei organigrame constă în:
- explică poziţia şi relaţiile ce apar între: posturi, departamente, birouri servicii,etc.;
- arată numărul de niveluri manageriale (de conducere), aria autorităţii managerului şi
criteriile pe baza cărora s-au format departamentele;
- cu ajutorul organigramei se determină politica firmei şi adaptarea ei la mediul extern.
 În funcţie de modul de aranjare a elementelor se identifică următoarele tipuri de
organigramă:
¤ organigramă de la stânga la dreapta – care presupune aranjarea posturilor de
conducere şi a compartimentelor de muncă de la stânga la dreapta, începând cu
Adunarea Generală a Acţionarilor/Asociaţilor şi terminând cu compartimentele
operaţionale;
¤ organigramă de tip piramidă – în care compartimentele sunt ordonate pe verticală;
¤ organigramă circulară – presupune constituirea unor cercuri concentrice pe care se
amplasează compartimentele, iar în centru se află Adunarea Generală a
Acţionarilor/Asociaţilor.
 Structura clasică de organizare este cea de tipul piramidal, prezentată în exemplul
de mai jos:

Director

Resurse Contabilitate Aprovizionar Marketing Departament


umane e desfacere

Recepţie Comercializar
e
Organigrama unei unităţi comerciale mici.
ORGANIGRAMELE

Reprezentarea grafică a structurii organizatorice poartă numele de


organigramă.

TIPURI DE ORGANIGRAME

ORGANIGRAME
PIRAMIDALE
ORGANIGRAME
ORDONATE DE
LA STÂNGA LA
DREAPTA

ORGANIGRAME
CIRCULARE
RELAŢIILE ORGANIZATORICE

Relaţiile organizatorice sunt alcătuite din ansamblul legăturilor care se


stabilesc între componentele structurii organizatorice.

TIPURI DE RELAŢII CARACTERIZARE

RELAŢII DE AUTORITATE
- IERARHICE - se stabilesc între două compartimente şi sunt
concretizate în dispoziţii , hotărâri, decizii din
partea conducătorilor compartimentelor
subordonate

- FUNCŢIONALE - se stabilesc între două compartimente între


care există autoritate funcţională, asigurând
coordonarea unitară a activităţii de ansamblu

- apar atunci când unor persoane sau grupuri li


- DE STAT MAJOR se încredinţează de către managerul
întreprinderii sarcina soluţionării unor probleme
care afectează obiectivele unuia sau mai multor
compartimente
RELAŢII DE COOPERARE - nu sunt reglementate în mod formal, au un
caracter facultativ şi se manifestă între posturile
situate pe acelaşi nivel ierarhic, care aparţin unor
compartimente diferite

RELAŢII DE CONTROL - apar între compartimentele specializate care au


ca atribuţii efectuarea controlului (financiar,
tehnic de calitate, etc.)

RELAŢII DE REPREZENTARE - se stabilesc între compartimente şi persoane de


pe niveluri ierarhice diferite şi reprezentanţii
altor întreprinderi sau organizaţii