Deglutitia

= act motor prin care bolul alimentar trece din cavitatea bucala → faringe → esofag →
stomac
 3 timpi
1. Bucal – voluntar, 0.3 secunde, incepe cu plasarea bolului alimentar pe suprafata
dorsala a limbii; limba executa 2 miscari simultane (virful se ridica si preseaza palatul
dur iar baza coboara formind un plan inclinat in jos si inapoi ce favorizeaza
impingerea bolului in faringe) – - se asociaza cu relaxarea istmului bucofaringian si
oprirea masticatiei si respiratiei
- odata declansat acest timp nu mai poate fi oprit voluntar
2. Faringian – involuntar, 0.5 - 2 secunde; deplasarea prin unde peristaltice datorita
contractiei muschiului constrictor al faringelui
- din faringe bolul alimentar are 4 cai posibile de urmat: reintoarcerea in cavitatea
bucala (imposibil datorita ridicarii bazei limbii si inchiderii istmului bucofaringian),
refluarea in nazofaringe si in fosele nazale (imposibil datorita ridicarii valului palatin
si obstruarii orificiilor
posterioare ale foselor nazale), patrunderea in laringe (imposibil pentru ca laringele se
ridica si glota se inchide; in plus respiratia este oprita pentru ca deglutitia inhiba
centrii respiratori), traseu fiziologic posibil – trecerea in esofag prin relaxarea
sfincterului esofagian superior
3. Esofagian – 6-8 secunde
- se deschide sfincterul esofagian superior (inchis in perioadele interdigestive pentru a
preveni intrarea aerului in tubul digestiv si refluxul alimentelor din esofag in faringe
si in cavitatea bucala)
- deplasarea prin unde peristaltice = unde de contractie precedate de unde de
relaxare
• unde primare – continuarea celor din faringe, produse prin reflex vago – vagal,
conduc bolul alimentar in stomac
• unde secundare – initiate de distensia musculaturii din 1/3 inferioara a
esofagului datorita persstentei resturilor alimentare, se produc prin reflex vago – vagal
si cu ajutorul sistemului nervos enteric si au rolul de a evacua complet continutul
esofagului in stomac

1
Reglare nervoasa a peristaltismului esofagian
- extrinseca: SNPS stimuleaza peristaltismul si SNS inhiba peristaltismul
- intrinseca: prin plexul mezenteric Auerbach

- bolul alimentar ajunge la sfincterul esofagian inferior (cardia) care se dechide numai odata
cu unda peristaltica si atunci cand presiunea exercitata de bol depaseste 15 mmHg (presiunea
in stomac este 10 mmHg)
- portiunea subdiafragmantica a cardiei functioneaza ca o valva si are rolul de a preveni
refluxul gastric acid sau al alimentelor din stomac in esofag (important pentru ca fara
existenta sa toti factorii care cresc presiunea abdominala - tusea, respiratiile adanci - ar putea
determina refluxul continutului gastric in esofag)
Cardia – prezinta un dublu control: nervos si umoral
- Nervos: extrinsec : SNPS - relaxeaza cardia, S - contracta cardia

intrinsec: plexul mienteric Auerbach ce elibereaza VIP si NO (efect relaxant

pe cardia, important in patologia de reflux gastroesofagiana)

- Umoral : gastrina – contracta cardia; secretina si progesteronul - relaxeaza cardia

(explicatia arsurilor esofagiene la gravide)

Reglarea deglutitiei - mecanism nervos

- pentru declansarea timpului bucal (voluntar) este nevoie de un stimul adecvat –

aliment sau picaturi de saliva proiectate pe istmul bucofaringian

- ca urmare se pot executa deglutitii voluntare, repetate - prima deglutitie se desfasoara

usor, urmatoarele mai greu iar a patra sau a cincea sunt imposibile pentru ca dispare
stimulul, saliva

- stimularea R de la nivelul istmului bucofaringian - impulsuri aferente prin fibre

senzitive ale nervilor V, IX, X la centrii motori ai deglutitiei din bulb - impulsuri
eferente prin fibre motorii ai nervilor V, VII, IX, X si XII, dar si prin nervii spinali
din regiunea cervicala superioara la efectori care sunt muschii netezi si striati
implicati in deglutitie

Din patologia deglutitiei:

2
 􀁺 disfagia = deglutitie dureroasa prezenta in: infectiile cavitatii bucale, ale amigdalelor,
faringelui, esofagului sau in tumori esofagiene (aici apare disfagia selectiva pentru
lichide)

􀁺achalazia = contractia spastica a cardiei cu dilatarea retrograda a esofagului si

acumularea alimentelor la acest nivel

􀁣Cauze: hipersensibilitate la gastrina, degenerescenta plexului mienteric Auerbach

􀁣Tratament: chirurgical – dilatarea cardiei, injectarea locala de toxina botulinica

Reflexul de vomă

Voma este un act reflex ce constă în expulzia bruscă a conţinutului gastric prin
esofag-faringe-cavitatea bucală până la exterior. Voma poate fi precedată de o serie de semne
şi simptome de natură vegetativă simpatică: greaţă, paloare, transpiraţii, tahicardie, tahipnee
şi parasimpatică: hipersalivaţie, lăcrimare, contracţii antiperistaltice duodenale, gastrice şi
esofagiene.
Voma debutează prin cîteva inspiraţii profunde, respiraţia se opreşte, laringele se
ridică sub baza limbii şi închide glota, se deschide sfincterul esofagian superior şi vălul
palatin se ridică şi obsturează coanele. Se relaxează corpul stomacului, fundul stomacului şi
esofagul şi se contractă regiunea antrului piloric, diafragma şi muşchii abdominali.
Arcul reflex al vomei este format din receptori, căi aferente, centrii, căi eferente şi
efectori.
a. Receptorii vomei - sunt periferici şi centrali. Receptori periferici sunt localizaţi în
abdomen şi torace. Receptorii abdominali sunt situaţi la nivelul tractului
gastrointestinal: stomac, intestin, apendice, căi biliare şi vezică biliară şi în afara
tractului gastrointestinal, uter şi uretere. Receptorii toracali sunt situaţi la nivelul
inimii (de exemplu infarctul de perete antero-inferior poate debuta cu vomă).
Receptorii centrali se găsesc în diferite regiuni:

Aparatul vestibular - sunt excitaţi în timpul deplasării cu anumite autovehicule iar

excitarea lor produce rău de mişcare sau kinetoze.
Analizatori vizuali şi olfactivi – sunt stimulaţi de vederea unor alimente/lucuri neplăcute
sau de mirosuri neplăcute.

3
 Scoarţa cerebrală, hipotalamulsul şi sistemul limbic – sunt excitaţi de stimuli
psihocorticali: teama, neliniştea, starea de anxietate intensă.
Zona trigger – reprezintă o bandă subţire de ţesut în forma literei “V” localizată în
pereţii laterali ai ventriculului IV ce exercită influenţe pemanente asupra centrilor vomei.
Are o permeabilitate mai mare decât restul creierului deoarece nu dispune de barieră
hematoencefalică şi conţine neuroni cu proprietăţi de chemoreceptori sensibili la acţiunea
unor substanţe numite substanţe emetizante (de exemplu apomorfina şi morfina), a unor
toxice exogene (alcoolul) sau toxice endogene (acumulate în sânge în cazul gravidităţii,
acidozei diabetice sau insuficienţei renale). Aceste substanţe toxice produc voma prin
mecanism dublu: periferic, deoarece stimulează receptorii periferici din mucoasa gastrică
şi central pentru că acţionează pe zona trigger.
Nucleul tractului solitar şi area postrema - conţin receptori sensibili la acţiunea
serotoninei şi dopaminei ce pot iniţia reflexul de vomă. Medicamentele antiemetizante
blochează receptorii serotoninergici şi dopaminergici (de exemplu ondasetronul
acţioneaza pe receptorii serotoninergici iar clorpromazina şi haloperidolul acţionează pe
receptorii dopaminergici).
b. Căile aferente – sunt reprezentate de fibre senzitive ataşate fibrelor simpatice şi
parasimpatice (nervul vag).

c. Centrii - sunt situaţi în formaţiunea reticulară bulbară, în vecinătatea centrilor

respiratori cu care se află în conexiune inversă. Excitarea directă a centrilor vomei are
loc în procese patologice care evoluează cu creşterea presiunii intracraniene (tumori
bulbare şi de ventricul IV, accidente vasculare cerebrale, encefalite, meningite) şi
declanşează o vomă de tip special, voma în jet, fără simptome premergatoare.
d. Căile eferente - sunt reprezentate de fibre vegetative ataşate nervilor V, VII, IX, X,
XII şi fibre somatice ataşate nervului frenic pentru muşchiul diafragm şi nervi spinali
pentru muşchii abdominali.
e. Efectorii - sunt muşchii striati şi netezi implicaţi în actul vomei.

Vorbirea sau limbajul verbal

- este rezultatul activitatii coordonate a unor zone senzoriale si motorii cerebrale

corticale

4
- vorbirea este realizata de aparatul fonator sau vocal, compus din portiunea craniala a
tractului digestiv (cavitatea orala) si tractul respirator (cavitatea nazala, cavitatile
accesorii, laringe, trahee, bronhii, plamân)
- este rezultatul a trei mecanisme:
1. fonatia = emisia sunetelor la nivelul laringelui
2. articularea sunetelor in cavitatea orala
3. rezonanta – in regiunea toraco-faringo-oro-nazo-sinusala
Fonatia
- laringele este alcatuit dintr-un schelet cartilaginos, muschi si mucoasa
- scheletul cartilaginos este alcatuit din cartilajul tiroid, cricoid si cartilajele aritenoide.
- laringele are muschi extrinseci si intrinseci. Cei extrinseci se insera cu un capat pe
laringe si cu celalalt pe o alta structura ca de exemplu mandibula sau os hioid si se
impart in doua categorii: suprahioidieni (ridica laringele) si infrahioidieni (coboara
laringele). Cei intrinseci se insera cu ambele capete pe laringe si au rolul de a
modifica pozitia, forma si tensiunea corzilor vocale.
- elementele care vibreaza = corzile vocale = doua benzi elastice, dreapta si stinga,
dispuse la baza laringelui, atasate anterior de cartilajul tiroid si posterior de cartilajele
aritenoide. Pozitia lor este mentinuta prin actiunea unor muschi specifici ai laringelui
numiti muşchi vocali. Acestia sunt: muşchiul arivocal şi muşchiul tirovocal
- cele doua corzi vocale delimiteaza un orificiu de forma triunghiulara cu partea mai
ingusta in fata numit glota.
- in timpul respiratiei normale corzile sunt deschise larg (abductie) pentru a permite
trecerea aerului
- in timpul vorbirii ele se misca impreuna astfel incit aerul care trece printre ele
determina vibratie (adductie)
- prin contractia muschilor adductori ai corzilor vocale ele se apropie si inchid orificiul
glotic orpind fluxul de aer. Ca urmare presiunea aerului in portiunea subglotica a
laringelui creste si cind atinge un prag critic indeparteaza corzile vocale iar aerul iese
cu viteza prin orificiul glotic si produce o scadere a presiunii in portiunea subglotica
fenomen ce determina o aspiratie a corzilor vocale care se inchid din nou. Odata glota
inchisa presiunea subglotica creste si procesul se reia. Acest proces se desafsoara de
citeva mii de ori pe secunda si permite trecerea unor coloane de aer ale carui vibratii
genereaza sunete.

5
- corzile vocale au o structura stratificata – stratul extern este subtire si este alcatuit din
epiteliu scuamos; sub el exista o lamina propria cu trei straturi: superficial,
intermediar si profund. Stratul intern este alcatuit din fibre de elastina ce permit o
anumita elongatie
- rolul corzilor vocale nu este doar pasiv, dat de vibraţii mai mari ale acestora în plan
orizontal de apropiere-depărtare şi mai mici în plan vertical la trecerea coloanei de aer
ci ele au şi o componentă de participare activă. S-au descris miscari proprii ale
corzilor vocale în timpul fonaţiei, ele apropiindu-se şi depărtându-se reciproc în plan
orizontal ca urmare a contracţiei muşchilor proprii în urma impulsurilor nervoase
motorii sosite prin nervii recurenţi.
- sunetele emise la nivelul laringelui are doua caracteristici: inaltimea si intensitatea
- inaltimea sunetului depinde de frecventa cu care corzile vocale se apropie si se
indeparteaza. Cu cit aceasta frecventa este mai mare cu atit sunetele sunt mai inalte.
Frecventa oscilatiilor corzilor vocale depinde de tensiunea din corzile vocale si de
rapiditatea cu care presiunea sub glota creste. Astfel pentru a obtine un sunet mai inalt
corzile vocale trebuie sa vibreze mai rapid si aerul sa fie expulzat cu o presiune mai
mare din palmin. Frecventa sunetelor coboara odata cu relaxarea corzilor vocale.
- muschii laringelui fiind muschi striati supusi controlului voluntar se poate modula
frecventa sunetului emis in timpul vorbirii si cintatului.
- Intensitatea sunetului sau volumul poate creste prin cresterea fluxului de aer expirat
sau prin cresterea rezistentei corzilor vocale
Rezonanta si articularea sunetelor

- articularea cuvintelor şi rezonanţa sunt procese imediat următoare emisiei sunetelor,

ele având loc începând chiar din laringe, continuând cu faringele şi finalizându-se în
cavitatea orală cu participarea majoră a limbii, palatului, obrajilor şi muşchilor
acestora, cavităţilor nazale şi sinusurilor maxilare.
- aceste structuri modifica si fragmenteaza coloana de aer ce trece prin orificiul glotic
- producerea de sunete articulate, consoane si vocale, ce alcatuiesc cuvinte este
realizata de asa numitii articulatori ai tractului vocal
- structurile implicate în articularea sunetelor sunt: buzele (în mod determinant prin
muşchii acestora), limba, dinţii, palatul moale, vălul palatului, mandibula, deplasările
obrajilor

6
- aceste structuri mobilizează coloana sonoră de aer prin spaţii divers configurate de a
lungul tractului vocal imprimîndu-i coloanei de aer direcţii şi viteze diferite ce se
concretizează în final prin formarea sunetelor articulate
- structurile rezonatoare sunt: cavitatea orală, cavităţile nazale, sinusurile nazale şi
maxilare, faringele, cavitatea toracică şi chiar organe abdominale.
- ele participa la reducerea intensitatii sunetelor prin actiunea asupra coloanei de aer,
prin absorbtia unei părţi din energia vibratorie de catre peretii elastici ai pavilionului
faringo-oral şi de catre spaţiile aeriene semideschise de pe traseu
- in plus se produce o unda de „ecou” întoarsă în sens invers, spre laringe, datorită
izbirii coloanei de aer fonice de pereţii pavilionului faringo-oral

Tulburari de vorbire

- tulburarile de vorbire sau disfoniile = reprezinta emisia cu dificultate a sunetelor

- sunt reprezentate de:
- 1. dizartrie - datorita unor leziuni ale SNC ce determina paralizii ale muschilor limbii
si laringelui
- 2. disfonia periferica – apare in afectiuni ale laringelui, buzelor si dintilor (tumori,
traumatisme, fumat, inflamatii, consum de alcool)