PRINCIPIILE DIDACTICE

• Ce sunt principiile, în general?

• Dar normele ?
• Cere este relaţia dintre norme şi principii ?
Principiile-prezentare generală

cerinţe cu caracter legic privind

esenţa procesului de învăţământ;
teze normative, idei generale în
organizarea şi conducerea
activităţii instructiv-educative;
 reguli didactice care se aplică în
activitatea de instruire.
 De reflectat...
• Procesul de învăţământ se desfăşoară normal şi
cu eficienţă numai în concordanţă cu această
normativitate specifică.
• Nerespectarea ei aduce numeroase prejudicii.
• Constrângerile pe care le impune normativitatea
didactică pot genera şi riscul ca, prin exces, să
inhibe spontaneitatea copilului, să frâneze
afirmarea spiritului de independenţă şi
individualitatea acestuia.
 de conduită ce reflectă
• Normele - regului ...
aplicarea în practica şcolară a principiilor
didactice;
• Normativitatea – ansamblul principiilor şi
normelor didactice
• Ne arată cum să acţionăm pentru a obţine
efecte optime, având două modalităţi de
expresie:
• una pozitivă (recomandări, prescripţii,
trebuie să...);
• alta negativă ( interdicţii, constrângeri, nu
trebuie să ...)
 Normativitatea pedagogică
• În funcţie de nivelul la care îl vizează distingem:
• normativitatea instituţională (de sistem),
asigurată prin cadrul legislativ existent la un
moment dat; aceasta ţine mai mult de cadrul
legislativ referitor la organizarea şi desfăşurarea
activităţii educaţionale ;
• normativitatea funcţională (de proces), de
ordin didactic, deontologic şi praxiologic, care
ţine de competenţa cadrelor didactice
(Cucoş, 2002, 347).
 Trăsături ale principiilor didactice

• caracterul obiectiv: principiile didactice exprimă o

necesitate de natură psihologică şi pedagogică, şi nu
dorinţe subiective ale profesorilor, cerinţe de moment
sau întâmplătoare;
• caracterul sistemic (procedural): fiecare principiu
didactic intră în interacţiune cu celelalte, alcătuind
sistemul principiilor didactice; respectarea unui principiu
atrage după sine şi respectarea celorlalte, iar încălcarea
unui principiu generează automat nerespectarea altora;
• caracterul global al principiilor didactice este
determinat de implicarea lor în proiectarea şi realizarea
eficientă a activităţii de predare - învăţare – evaluare.
 Sistemul principiilor didactice
(I.Cerghit)
1.Principiul participării conștiente şi active a elevilor în
procesul de învățământ;
2. Principiul caracterului intuitiv al învăţământului/
intuiției;
3. Principiul corelării teoriei cu practica;
4. Principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare;
5. Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor
priceperilor și deprinderilor;
6. Principiul accesibilităţii și individualizării
învățământului;
7. Principiul asigurării conexiunii inverse în procesul
de învățământ.
1. Principiul participării conştiente şi active a
elevilor în procesul de învăţământ
Cerinţe:
 participarea conştientă a elevului la actul
învăţării, respectiv ÎNŢELEGEREA cât mai
clară şi profundă a materialului de învăţat;
 participarea activă presupune EFORT
PERSONAL (VOLUNTAR), implicarea elevilor
într-o multitudine de activităţi: ascultare,
scriere, dezbatere, experimentare, rezolvare
de probleme, creaţie etc.
 Înţelegerea
• Are sensul unei reflectări active în conştiinţa
elevilor a celor percepute.
• A înţelege înseamnă: a face asociaţii de date şi
idei, asociaţii între datele noi şi cele vechi,
restructurarea datelor vechi în lumina datelor
noi, interpretare critică, explicarea în cuvinte
proprii,
• Înţelegerea presupune: capacitatea de
argumentare, capacitatea de prelucrare şi
organizare proprie a cunoştinţelor, capacitatea
de transferare a cunoştinţelor etc.
De reflectat....
,,Nu este suficient numai să înţelegi,
mai trebuie să înveţi, să exprimi şi
să practici ceea ce ai înţeles! ,,
(J.A. Comenius).
Cum putem sa sporim nivelul de
implicarea activa a elevilor in
activitatea didactica?
2. Principiul caracterului intuitiv al
învăţământului/ intuiției

Cerinţa fundamentală:
abordarea învăţării ca proces de
cunoaştere, realizat în manieră senzorială,
intuitivă.
•Respectarea principiului intuiţiei presupune
valorizarea pedagogică a experienţei directe
în cunoaştere.
•Aplicarea acestui principiu în practica
şcolară previne formalismul şi verbalismul.
• Aceasta înseamnă că procesul de învăţământ
trebuie să se organizeze în aşa fel încât
reprezentările, noţiunile şi deprinderile pe care şi
le formează elevii să se întemeieze pe
perceperea nemijlocită sau mijlocită a
obiectelor şi fenomenelor studiate.
• Învăţarea trebuie să se sprijine în mod
permanent pe senzaţii, percepţii şi reprezentări
precise şi clare, pe selecţia şi prelucrarea activă
a impresiilor obţinute pe calea intuiţiei.
• Cu cât vor participa mai multe organe de simţ
(văz, auz, pipăit etc.) la acest proces, cu atât
mai rapid şi mai uşor se va învăţa, cu atât
învăţarea va deveni mai eficientă.
Exerciţiu de reflecţie:
Analizaţi valenţele principiului intuiţiei din
următorul citat:
,,Şi ca totul să ţi se imprime mai uşor trebuie
apelat, ori de câte ori este posibil, la simţuri ... să
fie unite auzul cu vederea şi gustul, cu mâna ...,
materia care trebuie învăţată să nu fie doar
expusă, ca să pătrundă numai în urechi, ci ea
trebuie prezentată şi prin imagini, ca astfel
reprezentarea să se imprime ochiului, urechii,
intelectului şi memoriei.(...) Prin intuiţia reală se
începe învăţarea şi nu prin descrierea verbală a
lucrurilor .,,
(J.A. Comenius, Didactica Magna).
 3. Principiul corelării teoriei cu practica

Cerinţe:

Lecţiile să ofere suficiente ocazii de

valorificare, în practică, a cunoştinţelor
teoretice şi a capacităţilor învăţate;
Lecţiile să asigure putere operatorie
cunoştinţelor teoretice, adică transferul
învăţării în circumstanţe noi;
Lecţiile să aducă elemente de viaţă
cotidiană în şcoală.
• În procesul aplicării practice a cunoştinţelor are
loc o îmbogăţire a experienţei de cunoaştere şi
de viaţă a elevilor, astfel încât ei reuşesc să-şi
formeze şi consolideze deprinderi de muncă
independentă, deprinderi practice.
• Se dezvoltă spiritul de disciplină, de respect
pentru muncă şi produsele muncii, elevii
învaţând să desluşească adevărata însemnătate
practică a cunoştinţelor teoretice.
• Acest principiu solicită desfăşurarea de activităţi
foarte diversificate, de tipul rezolvării unor
exerciţii şi probleme, confecţionării de obiecte,
efectuării de experimente, lucrări în atelier,
activităţi productive etc.
Exerciţiu de reflecţie...

Executarea se învaţă exersând. Talentul se

dezvoltă prin exerciţiu. Cititul se învaţă
citind, scrisul scriind, cântul cântând.
Fiecare limbă se deprinde mai bine prin
practică, pe cale orală, prin auz, lectură,
decât prin reguli!
(J.A. Comenius)

Cum râspunde învăţământul românesc

acestor solicitări?
4. Principiul sistematizării şi continuităţii în
învăţare
Cerinţe:
Desfăşurarea ordonată, logică şi pedagogică a
conţinuturilor instruirii.
Sistematizarea tematică a programelor şcolare,
a planificărilor calendaristice, a unităţilor de
învăţare şi a lecţiilor.
Continuitatea presupune cerinţe unitare,
constante, controlate sistematic şi succesiv de
către toţi factorii educativi, pe măsura dezvoltării
copilului.
Exerciţiu de reflecţie...

Mintea care are cunoştinţe

fragmentare şi neordonate seamănă
cu o cămară plină, în care găseşti
ceva doar din întâmplare
(Konstantin Dimitrievici Uşinsky).
5. Principiul însuşirii temeinice a
cunoştinţelor şi deprinderilor

Cerinţe:

Însuşirea durabilă a cunoştinţelor şi abilităţilor

astfel încât să poată fi actualizate şi utilizate
atunci când se reclamă prezenţa lor.

Persistenţa în timp şi fidelitatea celor însuşite

de elevi, precum şi profunzimea (implementarea
lor în sistemul de personalitate) şi mobilitatea lor
în reproducerea datelor acumulate.
Temeinicia este generată de:

baza intuitivă, concret-senzorială;

aplicaţii practice;
sistematizări logice;
însuşire conştientă şi prin efort propriu;
completări şi aprofundări continue;
integrarea în sisteme tot mai
cuprinzătoare.
Asigurarea unei învăţări conştiente şi active,
pe bază de problematizare, descoperire,
investigare şi rezolvare de probleme,
susţinută de o motivaţie puternică, reprezintă
condiţia fundamentală a temeiniciei şi
durabilităţii cunoaşterii.
 Cum poate fi facilitată de către
profesor învăţarea temeinică?
- să se limiteze cantitatea cunoştinţelor de reţinut cu
scopul de a permite fixarea solidă a noţiunilor
esenţiale;
- să se apeleze la verificări imediate, la întărirea
răspunsurilor şi stabilirea corectitudinii răspunsurilor
(vezi principiul conexiunii inverse);
- să se lase un timp necesar pentru stabilizarea
cunoştinţelor, limitându-se interferenţele care induc
uitarea;
- elevii să desfăşoare o muncă intelectuală bazată pe
structurarea activă a cunoştinţelor şi pe o motivaţie
puternică.
6. Principiul accesibilităţii şi individualizării instruirii

Cerinţe:
Accesibilitatea conţinutului, a metodelor şi tehnicilor
instruirii, a limbajului şi formelor de activitate etc. pentru a
realiza concordanţa dintre posibilităţile elevilor şi
dificultăţile învăţării; implică selecţionarea şi gradarea
informaţiilor ştiinţifice şi a exerciţiilor care conduc la
însuşirea cunoştinţelor şi la formarea unor deprinderi.

Individualizarea instruirii se realizează în raport de

particularităţile fizice şi psihice ale elevilor, prin
diferenţierea sarcinilor didactice şi a căilor de îndeplinire a
lor; presupune crearea condiţiilor pentru ca fiecare copil
să se dezvolte în ritmul său propriu, prin activizarea
potenţialului real şi valorificarea acestuia.
Accesibilitatea nu înseamnă absenţa
dificultăţilor, scutirea elevilor de efort, ci
dimensionarea lor în raport cu puterile reale
ale celor care învaţă, adică dificultăţi care pot
fi depăşite cu succes prin mobilizarea
necesară a forţelor intelectuale ale elevilor.
Procesul de învăţământ trebuie să fie
organizat la un nivel de dificultate care să se
situeze în zona proximei dezvoltări a
posibilităţilor de învăţare ale elevului, adică
să fie organizat la nivelul de dificultate
maximum accesibilă pentru acel elev.
 Individualizarea instruirii- modalităţi de
realizare

• desfăşurarea pe fondul activităţii frontale cu întreaga

clasă de elevi, în anumite momente, a unor activităţi cu
unul sau doar câţiva elevi, în timp ce ceilalţi realizează în
mod independent sarcinile prescrise;
• activităţi individualizate pe care elevii le pot realiza în
afara programului şcolar: teme diferenţiate pentru acasă,
lectura suplimentară etc.
• activităţi pe grupe de nivel cu prescrierea unor sarcini
diferite;
• activităţi în clase speciale, pentru elevi cu abilităţi
deosebite sau cu dificultăţi majore, cu o dimensionare
specifică a conţinutului şi a metodologiei utilizate.
(I. Nicola, 2003)
Exerciţiu de reflecţie

Exprimaţi un punct de vedere faţă de

afirmaţia de mai jos:

Orice temă poate fi predată efectiv într-o

forma intelectuală corectă, oricărui copil, la
orice vârstă, cu precizarea că orice temă
din programă poate fi prezentată în forme
care să pună accent fie pe acţiuni
obiectuale, fie pe imagini, fie pe mijloace
verbale (Jerome Bruner).
7. Principiul asigurării conexiunii inverse

 Exprimă cerinţa reîntoarcerii şi a

îmbunătăţirii din mers a rezultatelor şi
proceselor, în funcţie de informaţia inversă
primită despre rezultatele anterioare şi
calitatea proceselor de predare şi învăţare.
 Prin aceste intervenţii, efectele se întorc
împotriva cauzelor, modificându-le în
funcţie de cerinţele obţinerii efectelor
dorite.
Conexiunea elev-profesor, inversă procesului de
comunicare de cunoştinţe, contribuie la activizarea
şi intensificarea învăţării, la asigurarea unui confort
în educaţie pentru fiecare elev în parte, reliefând
calitatea procesului de învăţare, prin determinarea
acelor comportamente ale elevilor care, odată
formate, se concretizează în deprinderi, capacităţi
intelectuale şi practice, atitudini, trăsături
motivaţionale şi afective.
Principiul retroacţiunii sau al conexiunii inverse
se realizează prin evaluare ritmică, progresivă,
formativă.
Concluzii

principiile didactice alcătuiesc un sistem

unitar;
au valoare orientativă pentru activitatea
profesorului;
au caracter deschis şi dinamic;
respectarea lor conferă echilibru
procesului de învăţământ.
Aplicaţie

Citiţi cu atenţie următorul text:

Este ora 14.00. Suntem la ora de ... Profesorul, bine

documentat, vorbeşte elevilor despre … . Expunerea este
alertă, discursul este dens: sunt foarte multe informaţii noi,
explicaţii ample, termeni „savanţi”. Da, ştie. Oferă chiar
multe cifre, procente. După aproape o jumătate de oră
elevii din ultimele rânduri încep să scrie pe nişte foi pe
care încearcă să le ascundă de privirile profesorului, unii
citesc (să fie oare reviste … de specialitate?); alţii parcă
picotesc (e chiar ora 14.30).
În primele două rânduri se zăresc şi figuri atente, unele
chiar crispate (cu o mină de uşoară iritare: „ce spune?”,
„ce-i aia?”, „la urma urmei …la ce-mi trebuie?!”)
Profesorul se aşează mai bine în scaun, ridică
uşor vocea explică mai rar (dar prea utilizează
termenii „ăia greoi”), accentuează unele exemple
(parcă nu ne sunt chiar necunoscute),
silabiseşte aproape unele cuvinte. Şi totuşi, în
clasa a X I-a parcă nu se potriveşte „materia asta
aridă, ruptă de tot ceea ce ştim”. La ce ne
trebuie, la urma urmei?!
Apoi, profesorul se ridică încet, arogant şi scrie
pe tablă un cuvânt undeva în colţul din dreapta;
îl scrie cu majuscule; câţiva elevi se străduiesc
să-l copieze …
Sună de iesire!!! În sfârşit, s-a sfârşit …cu totul,
pe ziua de azi ….
Identificaţi trei dintre greşelile profesorului,
din perspectiva (ne)respectării principiilor
didactice.
VĂ MULŢUMESC
PENTRU
PARTICIPARE!

SĂ VĂ BUCURAŢI
DE O ZI
FRUMOASĂ!