Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 CL Nosogr, Clasif, Validitate
1 CL Nosogr, Clasif, Validitate
1
b) adaptarea = organismele reactioneaza si isi definesc mediul lor pe baza unica a nevoilor, capacitatilor si
experientelor lor
c) deplasarea = blocarea comportamentala superpozabilarefularii, suprimarii, substitutiei adaptative in fata
frustratiei, de unde rezulta eforturi suplimentare, dezechilibrate pentru satisfacerea acelorasi obiective
d) conflictul = ciocnirea a mai mult de doua motivatii putenice, rezultand cresterea tensiuniisi a anxietatii, ceea
ce determina un comportament dezadaptativ
Curentele 1 si 2 au stimulat:
a) corelarea datelor clinice cu cele obtinute din investigatii somatice si cerebrale (genetice, neurofiziologice,
electro- si pneumoencefalografice, biochimice, enzimologice etc
b) au impus cercetarea aprofundata a factorilor psihogenetici in determinarea bolilor psihice
4. sustinerea conceptiei clinico-nosologice de catre psihiatri de renume (Mayer-Gross, Gruhle, Huber, K
Schneider, Leonhard, H. Ey, Baruk, Guiraud etc) si cei de orientare materialist-dialectica (Osipov,
Ghiliarovski, Popov, Gurevici, Snejnevski, Morazov, Zenevici, Suhareva, Uzunov, Sarankov) care au
intreprins cercetari in domeniul etiologiei si patogeniei si urmarirea bolilor in sistem catamnestic (analiza
descriptiva a evolutiei simptomelor si sindoamelor si a bolii insasi, elaborata de Kraepelin)
5. scoala Kleist-Leonhard = a incerxcat explicarea tulburarilor psihopatologice prin leziuni anatomice
subiacente (conceptia localizationista) si totodata a delimitat fenomenele primare – produse de boala, de
cele secundare – reactii ale personalitatii bolnave – concept influentat de Wernicke
Tentativa scolii Kleist-Leonhard de a ordona patologia psihiatrica in boli de sistem cu simptomatologie
si substrat material cerebral net definit a esuat datorita discrepantei dintre analiza clinica si caracterul ipotetic al
sistemelor neuroanatomice implicate.
6. Autori cu orientare preponderent descriptiva (Mayer-Gross, Gruhle, Huber, Heinrich) sau autori cu orientare
preponderent comprehensiva (Bleuler, Sjöbring, Baruk) – au incercat sa coreleze date ale substratului
cerebral sau somatic cu simptomele psihopatologice; au esuat din cauza insuficientei datelor obtinute prin
investigarea substratului si bogatia simptomatologiei clinice
7. Psihiatrii romani si alte scoli cu orientare determinist stiintifica au contribuit la dezvoltarea conceptiei
clinico-nosografice prin studiul intensiv al delimitarilor starilor de remisiune si cele defectuale din SCH,
precum si aspecte importante pentru readaptarea si reincadrarea sociala ca fundament al psihiatriei
recuperatorii:
- au delimitat pedopsihiatria, gerontopsih, psihiatria sociala judiciara ca ramuri ale psihiatriei contemporane
- au studiat rolul factorilor psihosociali in determinismul bolilor psihice
- in afectiunile de granita s-au preocupat si de factorii psiho-sociali, nu doar de cei genetici, ereditari,
constitutionali
- s-au aratat in dezacord cu teoriile antinosologice – diagnosticul printr-un singur cuvant este inadecvat in
campul complex al comportamentului uman (Mayer + Wisserman).
Adeptii acestei teorii considera ca starea morbida, ca rezultat final al dezvoltarii este un „tip de reactie”
sau „un set de reactii” morbide, descrise ca tipuri de ergazii (ergan = munca, gr.) patologice, deci Meyer
formuleaza 7 diagnostice:
1. anergazia (lipsa) = reactiile organice cerebrale (paralizia cerebrala, boala cerebrala senila)
2. dysergazia = psihozele toxice
3. thynergazia = psihozele afective
4. parergazia = schizofrenia
5. merergazia = psihonevrozele = kakergazia
6. oligorgazia = oligofreniile
Clasificarea nu a fost aplicata nici macar in SUA, dar:
1. descrie psihozele ca reactii ale individului in interactiumea cu mediul social
2. a contribuit la introducerea si folosirea studiului biografic si istoric al personalitatii
3. a fost fondatorul actiunilor de recuperare sociala a bolnavilor psihic
În tarile europene – clasificarea fidela a lui Kraepelin, cu 2 exceptii:
- tarile scandinave – accent pe psihoza reactiva si psihogena
2
- Franta – bazata pe o combinatie intre psihopatologie si filozofie existentiala cu introducerea a doua
categorii speciale: baufée délirante, diferit de SCH, PMD, si dérires chroniques diferite de SCH
Atitudinea fata de clasificarea clinico-nosografica modificata prin introducerea sistemelor DSM si ICD.
In tot acest timp au existat si miscari antinosologiste, cum ar fi:
- psihanaliza si curentul lui A. Meyer, care pune accent pe unicitatea individului si considera inadecvate
diagnosticarea printr-un singur cuvant a unui set de reactii (ergazii) patologice, b. fiind un rezultat al dezv;
- curentele antipsihiatrie
- miscarile consumatorilor de sanatate sau a „supravietuitorilor” psihiatriei
- miscarile multiculturaliste (abordarea feminista sau etnica), terapiile alternative
Toate acestea nu sunt decat tendinte centrifuge ale consecintelor globalizarii si postmodernismului si nu
reusesc sa suprime utilitatea si necesitatea abordarii clinico – nosologice. Abordarile cele mai constructive si
valoroase vin din sfera psihoterapiei care imbogatesc aceasta perspectiva.
Nu in ultimul rand, scolile de psihiatrie locale (New York, St. Louis) sau nationale (franceze,
scandinave, chinezesti) isi aduc aportul la clasificarile general acceptate prin componenta transculturala, mai
ales ca aceste clasificari (ICD; DSM) sunt prin definitie perfectibile si deschise la imbunatatiri si adaugiri.
3
3. clasificarea prototipala – reprezinta o sinteza a modelelor categoriale si dimensionale, luand in calcul atat
calitativul (categorialul) cat si cantitativul (dimensionalul) si utilizand un anume prototip.Aceasta
clasificare, ilustrata de diagnosticul tulb de personalitate in DSMIV, construieste un anume prototip, pornind
de la supozitia ca nu exista criterii necesare sau suficiente pe baza carora sindroamele sau tulburarile pot fi
inechivoc diagnosticate.
4. abordarea multiaxiala – presupune ≥2 seturi distincte de informatii care descriu acelasi aspect (ex.
simptomatologia si etiologia), in incercarea de a epuiza descriptiv (la nivel biopsihosocial) un fenomen
complex .
Toate tratatele şi manualele clasice au încercat să comenteze circumscrierea bolii, a tulburării mintale.
Manualul de diagnostic al tulburărilor mintale DSM-IV-TR propune şi el o definiţie. Aceasta e precedată de
câteva consideraţii şi anume:
- expresia de „tulburare mintală” sugerează din păcate că ar exista o diferenţă faţă de tulburarea fizică
(biologică) în sensul unui anacronic dualism minte/corp, ceea ce nu e cazul.
- nici o definiţie nu poate stabili limite precise pentru „tulburarea mintală” în raport cu normalitatea.
- lipseşte o definiţie operaţională. Caracterizarea „tulburării mintale” prin concepte ca: suferinţă (distres),
disconfort, dezavantaj, disabilitate, inflexibilitate, iraţionalitate, configuraţie sindromatică, etiologie şi
8
deviaţie statistică, folosesc indicatori utili dar nu sunt echivalentul unui concept; iar diferite situaţii solicită
diferite definiţii.
Autorii manualului menţin definiţia introdusă în DSM-III pentru că o consideră utilă (la fel ca orice altă
definiţie) şi ajută să ghideze decizia diagnosticării entităţilor clinice psihopatologice.
În DSM-IV fiecare tulburare mintală e conceptualizată ca :
- un sindrom sau o configuraţie de simptome comportamentale şi psihologice semnificativă clinic, ce apare la
un individ şi e asociată cu suferinţă (distres) sau disabilitate (deficienţǎ de funcţionare în roluri sociale) sau
cu un risc crescut pentru moarte, suferinţă („pain”), disabilitate sau o importantă pierdere a libertăţii.
- sindromul sau configuraţia trebuie să nu fie răspunsul la un eveniment special (de exemplu moartea cuiva
iubit) aşa cum este el resimţit şi trăit în mod obişnuit în cultura respectivă.
- sindromul, indiferent de cauza sa originală, trebuie considerat ca o manifestare a unei disfuncţii
comportamentale, psihologice sau biologice a individului.
- nu se consideră tulb mintală comportamentul deviant (politic, religios, sau sexual) sau conflictele între
individ şi societate dacă acestea nu sunt simptome ale unei disfuncţii la nivelul individului, aşa cum s-a
menţionat mai sus.
Autorii DSM-IV-TR mai atrag atenţia că în manual e vorba despre clasificarea tulburărilor mintale şi nu
a indivizilor ce le au. De aceea, se cere evitarea unor expresii ca „ un schizofren”, „un alcoolic” şi utilizarea
expresiilor „un individ cu schizofrenie”, un „individ cu dependenţă alcoolică”. Această remarcă aparent
periferică este esenţială d.p.d.v. ontologic aşa cum deja s-a comentat.
Revenind la circumscrierea tulburării mintale aşa cum e ea fǎcutǎ în DSM-IV-TR se pot face
următoarele comentarii.
● Caracterizarea tulburării mintale din DSM-IV-TR, se înscrie în spiritul universului de valori promovat
de SUA, în prezent cea mai puternică şi dezvoltată ţară dintre democraţiile occidentale. Dintre valorile ce pot fi
uşor identificate în acest manual se remarcă:
- accentul pus pe individ, care e însă invocat fără de contextul său social şi biografic;
- orientarea empirist pozitivistă centrată de ştiinţa biomedicală;
- pragmatismul;
- toleranţa faţă de diversitate
- grija de a evita discriminarea şi stigma, motiv pentru care e evitată ideea şi de deficit şi
negativitate antropologică în psihopatologie.
● Privitor la limbajul utilizat se poate remarca cǎ, în raport cu termenul „mintal” care este utilizat pentru
caracterizarea ansamblului tulburării, termenul „psihic” pare a avea în primul rând semnificaţia de trăire
subiectivă, de ceea ce e resimţit subiectiv din „perspectiva persoanei întâi”, şi se diferenţiază astfel de
comportamentul vizibil şi înregistrabil din exterior, din perspectiva persoanei a treia. Termenii menţionaţi nu
sunt nici unde definiţi, astfel încât nu e clar dacă aspectul psihic al tulburării cuprinde sau nu, de exemplu, şi
tulburările cognitive care nu se traduc imediat în limbaj. Prin felul în care noţiunea de „psihic” e utilizată pentru
trăirile subiective, se creează o confuzie în raport cu acele aspecte ale psihismului care sunt evident prezente în
„psihologia animală”, unde se întâlnesc nu doar principalele funcţii psihice (atenţie, percepţie, memorie,
învăţare, instinct, afectivitate, ataşament, motivaţie, comportament, scop etc.) ci şi aspecte psihologice
relaţionale (dominaţia în grup, afiliere etc,).
● Un alt aspect este formularea „un sindrom semnificativ clinic”. Aceasta lasă evaluarea intensităţii
patologiei la aprecierea evaluatorului şi are în vedere existenţa în cultura respectivă a instituţiei clinicii
psihiatrice, cu tot ce aceasta presupune ca practică şi teorie medicală, ca personal format şi experimentat. Faptul
de a pune în centrul caracterizării unei tulburări aspectul semiologic indicat prin numărul şi intensitatea
simptomelor, este o expresie a unei concepţii bio-medicale care, în sens tradiţional, priveşte boala ca rezultând
din perturbarea unui organ sau sistem organic, simptomatologia exprimând disfuncţia acestuia. În cazul de faţă,
se presupune o anumită disfuncţie cerebrală. Identificarea „cazului” prin simptome „semnificative clinic” ridică
apoi problema cazurilor subliminare, a stărilor „subclinice”. Problema se pune cu acuitate în psihiatria
comunitară unde acestea se cer identificate împreună cu debutul lent progresiv, prodroamele etc., care evident
nu au „intensitate clinică”.
9
Trimiterea la „pierderea libertăţii” este vagă şi neexplicită, putând fi vorba pe de o parte de libertatea
interioară, pe care o comenteaza fenomenologii şi existenţialiştii, cea care se exprimă în tulburarea obsesiv-
compulsivă şi în comportamentul impulsiv, în rigiditatea comportamentului celor cu tulburǎri de personalitate.
Sau/şi de libertatea exterioară, civică, care e surclasată prin internare obligatorie.
● Formularea din DSM-IV e preocupată să nu fie incluse în categoria tulburărilor mintale devieri şi
excentricităţi comportamentale care ar putea face parte din spectrul variaţiilor antropologice ce intră în sfera
largă a normalităţii - cum e homosexualitatea – şi care sunt respectate într-o societate democratică. De
asemenea, formularea e atentă la opiniile oamenilor, la convingerile politice, religioase, la conflictul dintre
individ şi societate. Dar, prin firescul lucrurilor, aceste atitudini sunt expresia unei anumite culturi, cu o anumită
concepţie despre om, societate şi politică, concepţie democratică pe care o exprimă explicit viziunea americană
asupra lumii cu setul ei propriu de valori. De ex. opinia privitoare la homosexualitate nu a fost şi nu este aceeaşi
nici în prezent în alte culturi.
Între criticile ce s-au adus concepţiei DSM-IV privitoare la tulburările mintale, principalele se referă la:
lipsa de preocupare pentru semnificaţia bio-antropologică evolutivă a principalelor „sindroame”, ce ar putea
fi considerate ca disfuncţii a unor funcţii adaptative, selecţionate prin evoluţie (Wakefield, 1991).
lipsa de preocupare faţă de perturbarea, „disrupţia”, conexiunilor semnificante ce e prezentă în sindroamele
psihopatologice, diferenţiindu-le de „comprehensibilitatea” conexiunilor semnificante din normalitate
(Bolton, 2008).
lipsa de implicare explicită a valorilor în circumscrierea tulburării mintale, deşi ele sunt acceptate şi utilizate
implicit (Fulford,1989; Sandler, 2005).
Aceste obiecţii vor fi comentate în alt capitol. Pentru început se va aduce în discuţie şi o altă obiecţie,
corelate cu ultima menţionată, şi anume:
lipsa de acceptare explicită a faptului că în cazul tulb. mintale intervine un deficit – un minus, o lipsă – în
plan mintal, psihologic, antropologic. În ac. direcţie e evidentă motivaţia celor ce au elaborat sist. DSM-III-
IV: ei au vrut să evite o terminologie cu caracter peiorativ, care ar fi putut întreţine idei de discriminare, fapt
ce nu putea fi acceptat într-o democraţie ca cea din SUA. Şi cu atât mai mult în prd anilor 70, când mişcarea
antipsihiatrică tocmai acest lucru îl susţinea: că psihiatria e un instrument de opresiune, aflat în „mâinile
puterii”, pentru a manipula persoanele sensibile şi fragile printr-o etichetare care să permită abuzuri.
Totuşi, în prezent problema poate fi privită mai calm, mai degajat şi obiectiv. Dacă se ignoră sau se
eludează comentariul despre deficit în tulburarea mentală – deficit ce poate fi parţial şi temporar, reversibil,
compensat, tratabil, etc. - se neagă o întreagă constatare istorică şi în cele din urmă, o evidenţă uşor
demonstrabilă.
10