Nume : NECHIFOR

Prenume: ANA-MARIA

An: 2

Grupa: 7

1. Controlul medico-sportiv

Controlul medical poate fi iniţial (caracter de selecţie) şi periodic, la 4 sau la 6 luni, după
caz (loturile naţionale efectuează acest control la 4 luni după o metodologie specială a
Institutului Naţional de Medicină Sportivă), control care atestă starea prezentă şi evidenţiază
evenimentele medicale şi sportive, care au loc de la controlul medical anterior.

Controlul medico-sportiv se efectuează în unităţi de specialitate, încadrate şi dotate

corespunzător şi poate avea loc în 3 ipostaze:

a) control medico-sportiv iniţial.

Acesta are un caracter de selecţie medico-biologică pentru sport şi foloseşte următorii

indicatori: anamneza medico-sportivă; diagnosticul stării de sănătate (atenţie la tare, sechele şi
malformaţii congenitale); diagnosticul genetic de sex; evaluarea dezvoltării fizice; evaluarea
funcţională.

Trebuie să diferenţiem un control medico-sportiv iniţial pentru acordarea avizului

medico-sportiv de practicarea educaţiei fizice şi sportului de un control medico-sportiv cu un
caracter de selecţie sportivă. Astfel un copil poate fi apt de a practica.

b) control medico-sportiv periodic.

Are rolul de a aduce la zi datele medicale şi sportive.

Acest control are următoarele componente: anamneza medico-sportivă; diagnosticul stării

de sănătate (examene clinice şi paraclinice); diagnosticul genetic de sex (formula cromozomială)
dacă nu s-a efectuat anterior; evaluarea dezvoltării fizice (nivelul dezvoltării fizice, compoziţie
corporală, forţe musculare şi indicii de forţă, mobilitate, tonus muscular); evaluarea funcţională
(evaluarea funcţională cardio-respiratorie, endocrino-metabolică, neuro-psihică, neuro-
musculară); evaluarea capacităţii de efort (anaerobe alactacide, anaerobe lactacide, aerobe), a
capacităţii de anduranţă şi a capacităţii de refacere.

Toţi aceşti parametrii trebuie interpretaţi în funcţie de perioada de antrenament,

momentul obiectivului de vârf sportiv cât şi în dinamica faţă de examenele anterioare sau de
unele investigaţii la locul de antrenament al sportivului.

Toate aceste date (cantitativ şi calitativ) se vor regăsi în avizul medico-sportiv.

c) control medico-sportiv cu caracter de expertiză medico-sportivă.

În sportul contemporan atât de încărcat din punct de vedere competiţional se ajunge

adesea la situaţia în care sportivii de mare valoare sau echipe la jocuri de asemenea de mare
valoare nu mai dau randamentul scontat, fără cauze evidente.

În aceste situaţii antrenorul împreună cu medicul sportive solicită o expertiză medico-

sportivă privind nivelul sanogenetic, starea funcţională şi capacitatea de efort, gradul de
antrenament cu scopul de a evidenţia eventualii factori limitanţi ai performanţei şi a acţiona
pentru amendarea lor şi creşterea randamentului sportiv.

O atenţie deosebită în astfel de ocazii nedorite trebuie acordată investigaţiilor neuro-

psihice şi endocrino-metabolice.

2. Nevrozele sportivilor

Luând în considerare tipul de SNC (flegmatic, slab, apatic, puternic, neechilibrat,

puternic echilibrat), terenul genetic şi ereditar au fost descrise următoarele forme clinice de
supraantrenament numite nevrozele sportivilor.

Nevrozele sportivilor sunt afecţiuni cu determinare psihogenă, reversibilă, caracterizate

printr-un polimorfism simpatologic, în mare măsură subiectiv, fără semne de organicitate sau
modificări evidente umorale.

Deşi nu sunt specifice sportului, sunt întotdeauna legate indirect de activitatea

competiţională, de acea trebuie considerate ca entităţi psihopatologice deosebite.

Factorul principal care le declanşează este stresul psihic grefat aproape întotdeauna pe un
fond de suprasolicitare a SNC al sportivului.

Un rol deosebit îl joacă factorii predispozanţi, particularităţile constituţionale şi cele

ereditar-genetice, pe care acţionează trauma psihică.

a) Psihonevroza anxioasă, forma cel mai frecvent întâlnită la sportivi care se

caracterizează prin:

- stare de nelinişte, nesiguranţă, tulburări de somn, de apetit şi de digestie;

- sportivul este preocupat, copleşit de răspundere faţă de rezultatul sportiv, acuză din plin
adversităţile publicului, arbitrajului, adversarului, comentariile negative ale radioului, televiziunii
si/sau presei;

- problemele personale de ordin socioprofesional sau de la club îl marchează profund favorizând

astfel apariţia crizelor de anxietate.

Uneori unele momente negative (ex. accidentări) sunt retrăite din plin cu ocazia unor
situaţii similare.
 O variantă a acestei nevroze o reprezintă „nikefobia” sau teama de succes.

Ea se manifestă prin inhibiţie, teama de succes deşi valoarea sa sau rezultatele primei zile
de concurs îi dau dreptul să aspire la succes;

b) Nevroza hipertensivă (hipertensiune psihosomatică) se manifestă prin:

- hipertensiune arterială (psihogenă) şi modificări de comportament;

- tendinţa la dominare, agresivitate faţă de colegi şi adversari;

- lipsa de control etc; această formă poate fi reversibilă fără un tratament specific.

c) Nevrozele de coordonare (profesionale) constau în imposibilitatea sportivului de a

executa unele acte motorii complexe, pe care le cunoaşte bine, cu toată integritatea funcţională şi
anatomică neuromusculară.

Prin analogie cu „crampa scriitorului” (care poate să facă alte alte gesturi motrice: să
cânte la pian, vioară etc.), la sportivi (gimnaşti, ciclişti, jucători de tenis de masă, canotori,
trăghători etc.), pot apărea spasme digitale involuntare, acestea fiind legate de activitatea
voluntară;

d) Nevroza isterică (pitiatică) se poate întâlni şi la sportivi, ceva mai frecvent la sportive,
manifestându-se prin:

- stări de plâns sau de leşin în caz de insucces;

- preţiozitate;

- pozare în victimă;

- crize de plâns patetic;

- manifestări hipocondrice etc.

e) Nevroza obsesivofobică, manifestată prin frică obsedantă şi manifestări obsesive; deşi

este mai rară la sportivi totuşi se descriu cazuri de:

- claustrofobie (fobia spaţiilor închise);

- agorafobie (fobia spaţiilor deschise) ;

- nosofobia (fobia de boală) ;

- fobia pentru înălţimi;

- nikefobia (frica de succese) etc.

 Aceste stări pot fi uneori însoţite de manifestări superstiţioase, gesturi, formule, ritualuri,
care să prevină sau să combată eventualele eşecuri, „ghinioane” (Eremia, 2000).

Pentru diagnosticul acestor forme s-a acordat o atenţie deosebită examenelor EEG (trasee
subvoltate la 50% din cazurile de nevroze, unde cu amplitudine mică, sub 25 microvolţi, cu
dispariţia ritmului de bază alfa, cu „traseu plat, desincronizat”).

Profilaxia constă într-o igienă mintală adecvată, refacere neuropsihică după efort,
supraveghere medicosportivă atentă, cooperare între sportiv-antrenor-medic-psiholog.

La nevoie se poate interveni şi terapeutic la recomandarea medicului psihiatru în

colaborare cu psihologul.

EEG în nevroze, prezintă, în peste 50% din cazuri, traseu subdezvoltat, ceea ce este
explicabil printr-un metabolism neuronal deficitar, prin sincronizarea unui număr mai mic de
neuroni.