Bruxismul

Autori: Rădulescu Sergiu-Alexandru¹; Margarit Laura Maria1; Teodor Trăistaru2

Introducere:
O problemă veche de cand lumea, bruxismul , continuă să fie privită
cu perplexitate in stomatologie. Structura dură dentară este rapid distrusă
prin strângerea ori frecarea dinților , multe din restaurările dentare realizate
se alterează la scurt timp după aplicarea lor în cavitatea bucală iar pacienții
nu realizează că ar avea vreo problemă până când aceasta le este semnalată
de medicul stomatolog. Deşi bruxismul nu este o tulburare care să pună în
pericol viaţa, el poate sa influenteze calitatea vieţii .
Termenul "la bruxomanie" a fost introdus pentru prima dată de către
Marie Pietkiewicz în 1907. Acesta a fost adoptat in cele din urmă ca
"bruxism" pentru a descrie scrîșnirea și măcinarea dintilor care au loc fără
un scop funcțional.[4]
Glosarul de termeni protetici, defineste bruxismul ca fiind o
parafunctie. Parafunctiile sunt acte motorii caracterizate prin absenta
finalitatii actelor functionale precum masticatia, deglutitia, respiratia.[5]
Aceste activitati non functionale includ: inclestarea maxilarelor, strangerea
sau frecarea dintilor, sugerea degetului/degetelor, muscarea
limbii/buzelor/obrajilor, onicofagia, parafunctii profesionale etc, ce pot
aparea singure sau combinate.

1
Rezident anul III, Disciplina Protetică dentară fixă și Ocluzologie, Facultatea de Medicină dentară, UMF
”Carol Davila”, București
² Profesor universitar, Catedra de Protetică dentară fixă și Ocluzologie, Facultatea de Medicină dentară,
UMF ”Carol Davila”, București - șef de clinică

1
 Definiție :
Bruxismul este în general recunoscut ca fiind o mișcare mandibulară
automatizată nefuncțională care se credea că este un important factor
etiologic în producerea sau accelerarea uzurii nefiziologice a dinților, în
boala parodontală și disfuncția temporo-mandibulară.
Bruxismul a fost definit conform Glossary of Prosthodontic Terms[2],
8th edition, 2005 ca :
 frecarea parafuncțională a dinților;
 un obicei oral care constă în strângerea, frecarea sau atingrea ritmică
involuntară și nefuncțională a dinților, în alte momente decât cele
funcționale cu contact dento-dentar, ceea ce determină trauma
ocluzală.
American Academy of Orofacial Pain, 2008, defineste bruxismul ca
parafunctie diurna sau nocturna, activitate ce include scrasnirea, strangerea
sau macinare a dintilor, in lipsa constientizarii pacientului si aparitia
fatetelor de uzura.
Prevalenta bruxismului este 5% pana la 90% din populatie dar numai
la 10-15% apar semne de uzura ale dintilor ce necesita tratament special.
Dintre acestia 8-16% fac parte din populatia adulta. Bruxismul diurn apare
in principal in randul femeilor in timp ce pentru bruxismul nocturn nu este
nici o diferenta intre barbati si femei. Debutul bruxismului apare la varsta de
1 an, la scurt timp dupa eruptia dintilor temporari . Tulburarea apare mai
frecvent la populatia tanara sau la adulti cu varsta peste 60 de ani, iar dintre
acestia numai 3% sunt constienti de miscarile nocive. Prevalenta la copii
este de 14-20%. [3]
Bruxismul- clasificare:
Exista doua tipuri de bruxism:

2
 1. diurn ce se manifesta prin inclestarea dintilor si a maxilarului ca
reactie la diferiti stimuli
2. nocturn caracterizat de scrasnirea automata a dintilor si contractii
ritmice ale maxilarului.
In functie de tipul miscarilor bruxismul poate fii:
a) bruxismul centric - consta in strangerea puternica a dintilor fara a-i misca
b) bruxismul excentric - presupune scrasnirea dintilor cu miscarea
mandibulei ca si cum persoana respectiva ar mesteca in vid.
Bruxismul centric poate antrena adesea dureri maxilare, iar cel
excentric zgomote neplacute in timpul somnului.
In functie de tipul de contractii musculare:
 tonice - contractiile musculare dureaza mai mult de 2 secunde
 fazice- contractiile sunt scurte, repetate si dureaza intre 0,25 si 2
secunde fiecare
 combinate- aparitia alternativa de contractii tonice si fazice
In bruxismul nocturn in 90% din cazuri predomina contractiile fazice
sau combinate, in timp ce in bruxismul diurn episoadele sunt predominat
tonice.[7]
O alta clasificare a bruxismului se poate face in functie de existenta
sau absenta unei conditii medicale anterioare aparitiei bruxismului, care ar fi
putut sa fie cauza pentru acesta din urma. In cazul in care o asemenea
conditie este prezenta (de obicei tulburari psihice), vorbim de bruxism
primar, iar in caz contrar, de bruxism secundar.[6]
Studiile au aratat ca bruxismul nocturn poate fi asociat cu multe alte
afectiuni, rezultatele demonstrand ca aceasta conditie apare rareori singura.
De obicei, bruxismul se manifesta in perioadele de trezire din timpul
somnului, ceea ce indica si o tulburare de somn, cea mai puternica asociere

3
fiind (conform studiilor) cu apneea obstructiva-inchiderea completa a cailor
aeriene superioare. Alte tulburari de somn ce au fost asociate cu bruxismul
nocturn sunt vorbitul in somn, halucinatiile hipnagogice (fenomene de
imagerie asemanatoare visului ce apar inainte de a adormi) si
comportamentul violent in timpul somnului.
Totodata, bruxismul mai este asociat si cu un consum regulat de alcool,
produse din tutun sau care contin cofeina.
Toate formele de bruxism implica contactul puternic dintre suprafetele
dentare. In strangere si scrasnire apar miscari ale mandibulei insotite de
sunete neplacute, in timp ce in miscarile de inclestare apar forte puternice
dar fara miscarile mandibulei. Un pacient este considerat bruxoman atunci
cand obiceiul este frecvent iar fortele sunt suficient de intense pentru a
produce consecinte distructive si complicatii ce implica tratamente speciale.
Una dintre dificultățile întâmpinate de medicul stomatolog este
stabilirea tipului de bruxism- diurn sau nocturn, precum si diferenta dintre
bruxismul diurn si semnele timpurii ale bolii Parkinson, sau alte boli
neurodegenerative precum atrofia sistemica multipla sau dischinezia tardiva
(tremor al buzelor, limba, mandibula).[2]
La persoanele mai tinere cu uzură dentară minimă este uşor de omis
faptul că există un proces în desfăşurare care poate duce în timp la
deteriorarea severă a danturii. Acest proces este exacerbat de câţiva factori,
incluzând prezenţa acidului în dietă, salivaţie redusă şi anumite
medicamente. Diagnosticarea semnelor precoce ale bruxismului şi uzurii
dinţilor, identificarea factorilor de exacerbare şi intervenţia în scopul stopării
procesului, alături de prevenirea agravării afecţiunii au o deosebită
importanţă.

4
 Bruxismul diurn
Bruxismul diurn este încadrat uzual în categoria ticurilor sau în
categoria parafuncțiilor asociate stresului de diferite cauze, în special în
situaţii emoţionale intense - această încadrare nefiind însă susținută de
dovezi științifice ci doar de observații clinice. Prevalenta este 10%-20% din
populaţia adulta, predominant in randul femeilor. Poate sa apara izolat sau
asociat cu bruxismul nocturn.
Bruxismul diurn prezinta o simptomatologie asemanatoare celui
nocturn, durerile au insa intensitate ascendenta in cursul zilei si caracter
surd, constrictiv; apar dupa circa 30 de minute de contractii provocate, sunt
exacerbate de temperaturi coborate si pot dura pana la o saptamana.[5]
Uzura dentara este moderata desi contractia musculara este maxima, spre
deosebire de bruxismul nocturn unde apar uzuri dentare intense si eroziuni
dar fara afectarea muschilor.
Caracteristici: cefaleea este intotdeauna prezenta, spasme si dureri
musculare ce intereseaza adesea si muschii gatului, pot aparea leziuni de
decubit la protezele mobilizabile, radiologic apare liza osoasa datorate unei
forte musculare mult prea mari care poate ajunge chiar la 45 kg/cm² spre
deosebire de bruxismul nocturn unde se evidentiaza condensare osoasa.
Pentru diagnosticul diferential este utila completarea de catre pacient
a unui “jurnal” orar al prezentei si intensitatii simptomelor. Medicul are
posibilitatea astfel sa gasesca mai usor corelatiile etiologice ale
parafunctiei.[5]
Este dificil de stabilit pentru clinician în ce măsură mișcarea ritmica
cu sau fără frecarea dinților este asociată bruxismului diurn sau reprezintă
semne incipiente ale bolii parkinson ori a altor boli neurodegenerative -
consultul neurologului în astfel de cazuri fiind imperios necesar.

5
 Bruxismul nocturn
Definitie:
Bruxismul nocturn este un comportament recent clasificat ca
”tulburare de miscare in timpul somnului”. Bruxismul nocturn este
considerat un obicei parafunctional oromotor, ce uneori poate pune in
pericol integritatea structurilor aparatului dentomaxilar, daca magnitudinea
si directia fortelor exercitate depaseste capacitatea adaptativa a aparatului
dentomaxilar.
In cea de-a doua clasificare internationala a tulburarilor din timpul
somnului (AASM 2005), bruxismul nocturn este definit ca o activitate
oromotorie caracterizata de strangerea sau frecarea dintilor in timpul
somnului, fiind asociata in mod obisnuit cu micro-excitatii si acompaniata in
general de zgomote. Aceasta definitie s-a schimbat de la prima editie a
clasificarii internationale, in care bruxismul nocturn a fost clasificat intre
parasomnii (comportament anormal prezent in timpul somnului fara a-l
intrerupe). Kato si colaboratorii afirma ca bruxismul nocturn este o
parasomnie si o activitate parafunctionala prezenta in timpul somnului,
caracterizata de strangere (activitate tonica) si/sau repetitia fazica a activitatii
muschilor mobilizatori ai mandibulei (activitate fazica) ce determina
frecarea dintilor.[6]
Scoala romaneasca defineste bruxismul nocturn ca fiind parafunctia
ocluzala manifestata prin strangerea si/sau prin frecarea, involuntara, in
timpul somnului, a dintilor celor doua arcade.[8]

6
 Episoadele bruxogene intervin mai frecvent in timpul somnului
superficial (stadiul II), cu miscari rapide ale globilor oculari si vise, dureaza
circa 5 minute si se repeta in cursul unei nopti la interval de circa 90 minute.

Simptomatologie:
La majoritatea subiectilor, consecintele bruxismului nocturn sunt
limitate prin fenomene adaptative. Simptomatologia comuna o reprezinta
abraziunea moderata, fenomene usoare de remodelare osoasa a proceselor
alveolare si a ATM si/sau mialgii moderate si redoare matinala.
Bruxismul nocturn apare atat la dentitia deciduala, cat si la cea mixta
si definitiva. Bruxismul nocturn la copii este mai frecvent pana la varsta de
12 ani si nu pare sa fie insotit de modificari patologice, considerandu-se
chiar o cale de functionalizare a contactelor ocluzale.[8]
Simptomele bruxismului nocturn sunt reprezentate de:
1. Abraziune patologica.
Cand bruxismul se realizeaza prin frecarea dintilor celor doua arcade,
lucrul acesta se poate produce:
- in vecinatatea pozitiilor mandibulo-craniene ”centrice” fiind vorba
de bruxism centric. Abraziunea intereseaza toti dintii aflati in contact ocluzal
si astfel vorbim despre o abraziune generalizata.
- intr-o pozitie diferita de intercuspidarea maxima sau ocluzia in
relatie centrica a mandibulei, fiind vorba de bruxism excentric. Abraziunea
intereseaza la inceput dintii care realizeaza ghidarea miscarii mandibulare si
astfel apare o abraziune localizata. Cel mai adesea se observa aplatizarea
marginii libere a caninului maxilar. In bruxismul excentric suprasolicitarea
articulara este mai mare decat in forma centrica. Modificarile mai importante
apar la nivelul ATM, contralaterale partii spre care se face bruxismul (partea

7
de balans). Pe masura ce abraziunea avanseaza, numarul dintilor care intra in
contact in timpul parafunctiei este progresiv mai mare, intai pe partea
lucratoare, apoi si pe cea nelucratoare. Abraziunea generalizata apare in
stadiile avansate ale bruxismului excentric.[8]
2. Suferinta parodontala se poate manifesta prin.
- mobilitate dentara patologica
- impact alimentar prin pierderea suprafetelor de contact interdentare
prin abraziune patologica la nivelul suprafetelor proximale
- desi nu produce pungi parodontale, bruxismul agraveaza evolutia
unei parodontopatii concomitente[8]
3. Fisuri/ fracturi coronare/ radiculare
4. Leziuni ale partilor moi produse de marginile ascutite ale
dintilor abrazati
5. Uneori se poate inregistra scaderea DVO
6. Pulpite sau gangrene pulpare prin expunere intraorala
7. Semne musculare si articulare: aceste semne sunt reprezentate de
hipertrofii/hiperplazii musculare (mialgii maseterine, temporale), spasme,
redoare matinala, hipokinezie, zgomote articulare sau semne generale de
osteoartroza. Mialgia poate fi decalata fata de episodul bruxogen cu 18-24
ore, iar la pacientii cu hipertrofie musculara, mialgia poate lipsi deoarece
muschii sunt adaptati la suprasolicitare. Zgomotele articulare tranzitorii sunt,
de obicei, asociate disfunctiei musculare si nu fenomenelor osteoartrozice.
Ele apar preponderent dupa bruxism intens.[8]
8. Cefalee recurenta
9. Limitarea deschiderii gurii (rar)
10. Scaderea fluxului salivar

8
 11. Cresterea intensitatii activitatii musculare (inregistrata prin
polisomnografie)
12. Indentatii la nivelul limbii
13. Linia alba bucala prezenta de-a lungul planului de ocluzie
14. Calitate scazuta a somnului

Etiologie
Etiologia bruxismului este multifactoriala. Bruxismul nocturn a fost
asociat cu factori periferici (interferentele ocluzale; anomalii ale ATM;
anomalii anatomice prezente in teritoriul OMF), influente psihosociale
precum stresul sau anxietatea si cauze centrale sau fiziopatologice in care
sunt implicati neurotransmitatorii cerebrali sau ganglionii bazali.[1,4,6,8]

Factori periferici
In 1961 Ramfjord publica un studiu in care bruxismul era studiat
pentru prima oara prin tehnici electromiografice. Chiar daca Ramfjord
descoperise in etiologia bruxismului rolul ”tensiunilor nevrotice”, el afirma
ca responsabile pentru initierea tulburarii sunt in principal caracteristicile
ocluzale, in special discrepantele dintre RC si IM, si de asemenea prezenta
contactelor ocluzale mediotruzive. Ramfjord raporteaza ca ajustarile
ocluzale conduc mereu la disparitia bruxismului. Prezenta sau absenta
bruxismului a fost determinata cu ajutorul unui protocol electromiografic de
45-60 minute, in timpul caruia pacientul a realizat o serie de miscari. Cu
toate acestea este indoielnic daca miscarile au indicat prezenta bruxismului,
deoarece nu au fost efectuate masuratori directe pentru parafunctie.
Ramfjord a sustinut rezultatele cu ajutorul observatiilor sale (nepublicate)

9
facute intr-un studiu, unde a avut ca subiecti maimute rhesus care-si opreau
activitatea de bruxism atunci cand eliminau in totalitate, partea
supraconturata a unei obturatii coronare prezente la nivelul primului molar.
Bruxismul ar fi astfel un instrument, cu care un individ incearca sa elimine
interferentele ocluzale. Se credea ca interferentele, determina un reflex
mediat de excitarea muschilor ridicatori ai mandibulei prin stimularea
mecanoreceptorilor parodontali.[4,6]
Desi in studiul electromiografic al lui Ramfjord nu au fost incluse
grupe de control si folosirea masuratorilor indirecte pentru bruxism,
rezultatele fiind imposibil de interpretat, concluziile acestui studiu au avut
un impact major asupra stomatologiei pentru multe decenii.
In 1984, Rugh si colaboratorii au studiat influenta interferentelor
ocluzale artificiale, prezente la nivelul coroanelor din regiunea molara,
asupra activitatii muschilor masticatori in timpul somnului. Activitatea
muschilor masticatori a fost cuantificata cu ajutorul inregistrarilor
electromiografice, preluate de la pacienti, in timpul somnului. In contrast cu
descoperirile lui Ramfjord (1961), interferentele artificiale au determinat o
scadere semnificativa a activitatii muschilor masticatori, in timpul somnului,
in 90% din cazuri. Acest rezultat determina aparitia unor serioase indoieli
asupra rolului detinut de ocluzie in etiologia bruxismului. In studii mult mai
bine controlate, eliminarea interferentelor ocluzale si articulare arata ca nu
au nici o influenta asupra bruxismului (Kardachi si colaboratorii, 1978;
Bailey si Rugh, 1980). Mai mult, nu toti bruxomanii prezinta interferente
ocluzale si nici toate persoanele care prezinta interferente ocluzale nu sufera
de bruxism (Greene si Marbach, 1982). Astfel se justifica faptul ca,
obstacolele ocluzale modifica numai modul de transmitere a fortelor la
nivelul ADM.[1,2,4,6]

10
 Factori fiziopatologici
Factorii fiziopatologici sunt luati in considerare din ce in ce mai mult,
acestia fiind implicati in precipitarea bruxismului.[4] Cum bruxismul apare
de cele mai multe ori in timpul somnului, fiziologia somnului a fost studiata
extensiv, in special ”raspunsul excitativ” cautandu-se posibile cauze de
tulburare. Raspunsul excitativ, reprezinta o schimbare brusca a profunzimii
somnului iar individul poate sa ajunga intr-un stadiu mai superficial al
somnului sau se poate trezi. Un astfel de raspuns este insotit de miscari ale
corpului, cresterea ritmului cardiac, modificari respiratorii, aparitia
complexelor K pe electroencefalograma, vasoconstrictie periferica si
cresterea activitatii musculare. Recent, Macaluso si col. (1998) au aratat ca
in 86% din cazuri, episoadele de bruxism au fost asociate cu un raspuns
excitativ. In 80% din cazuri episoadele de bruxism au fost insotite de miscari
involuntare ale picioarelor. Aceste observatii, sugereaza ca bruxismul este
parte a unui raspuns excitativ.
In etiologia bruxismului sunt implicate si anumite tulburari aprute in
sistemul central neurotransmitator. Echilibrul dintre caile directe si cele
indirecte ale ganglionilor bazali, un grup de cinci nuclei subcorticali
implicati in coordonarea miscarilor, este perturbat la bruxomani. Calea
directa de transmitere merge direct din striatum (unul din cei cinci ganglioni
bazali) in talamus, de unde semnalele aferente se proiecteaza la nivelul
cortexului cerebral. Calea indirecta, strabate mai multi nuclei pana sa ajunga
in talamus. Daca exista un dezechilibru intre cele doua cai, rezultatul este
reprezentat de aparitia unor tulburari de miscare, cum ar fi boala Parkinson
(Strange, 1993). Cauza unui asemenea dezechilibru poate fi gasita in asa-
numita ”proiectie nigrostriatala”, o reactie in bucla la nivelul grupului de
nuclei ce constituie ganglionii bazali. Dezechilibrul produce tulburari ale

11
potentialului de actiune cu transmisie mediata de dopamina. In cazul
tulburarilor nigrostriatale, boala Parkinson apare din cauza lipsei dopaminei
endogene, ce poate fi influentata de tratamentul medicamentos (precursori ai
dopaminei, agonisti ai dopaminei). In cazul bruxismului, poate exista un
dezechilibru intre cele doua cai de transmitere, dar fara semne degenerative
ale reactiei in bucla nigrostriatala. Folosirea pe termen redus de L-dopa, un
precursor al dopaminei, si a bromocriptinei, agonist al receptorilor D2,
inhiba bruxismul, observatie facuta in studiile controlate polisomnografice.
Este cunoscut faptul ca, folosirea pe termen lung a L-dopa de catre pacientii
cu Parkinson, determina aparitia bruxismului. Similar, folosirea cronica a
neurolepticelor de catre pacientii cu probleme psihice, determina aparitia
bruxismului diurn. O alta substanta ce determina aparitia bruxismului este
amfetamina. De asemenea, nicotina stimuleaza activitatile centrale
dopaminergice, ceea ce explica faptul ca fumatorii au episoade de bruxism
de doua ori mai multe decat nefumatorii, si tot fumatorii au de cinci ori mai
multe episoade de bruxism intr-o noapte, fata de nefumatori. Multi clinicieni
considera ca bruxismul ar putea avea si determinism genetic. Hublin si col.
(1998) a demonstrat in urma unui studiu facut pe 4000 perechi de gemeni, ca
aportul factorilor genetici asupra bruxismului variaza intre 39 si 64%. In
schimb, Michalowicz si col. (2000) intr-un studiu efectuat pe un lot de 250
perechi de gemeni, a concluzionat ca nu exista nici o contributie genetica
asupra bruxismului. Astfel, ramane neclar daca bruxismul are determinism
genetic sau nu.[1,4,6]
Factori psihosociali
Exista numeroase studii publicate cu privire la rolul factorilor
psihosociali implicati in etiologia bruxismului, dar nici unul din acestea nu
este concludent, deoarece nu exista o scala larga de studii longitudinale.

12
Bruxomanii se diferentiaza de persoanele sanatoase prin prezenta depresiei,
nivelului crescut de ostilitate si sensibilitate fata de stres. Copiii cu episoade
de bruxism sunt mai nerabdatori fata de cei care nu sufera de bruxism. Un
studiu multifactorial despre bruxismul nocturn, realizat pe o scala larga a
populatiei a dezvaluit ca stresul reprezinta un factor de risc. Un studiu
realizat de Van Selms si col. a demonstrat ca inclestarea dintilor in timpul
zilei poate fi determinata de stres, cu toate ca stresul experimentat si stresul
anticipat nu au legatura cu bruxismul nocturn.
Factori neuro-endocrini
Dintre substantele neurochimice asociate cu miscarile ritmice ale
mandibulei, L-dopa, adrenalina si noradrenalina au fost primele despre care
exista dovezi, referitoare la influenta lar asupra bruxismului nocturn.
Pacientii cu bruxism nocturn fara afectiuni generale, psihice si fara a fi
supusi unor tratamente medicamentoase, au fost supusi unui test controlat cu
administrare de L-dopa si s-a observat o reducere modesta dar semnificativa
(aprox. 30%) a activitatii motorii.[1,4,6]
Cunoștințele actuale legate de rolul neurochimiei în fiziopatologia
bruxismului nocturn se bazează, în principal
pe rapoarte de caz sau studii clinice randomizate folosind
medicamente diverse.

SUBSTANTA EFECT ASUPRA BRUXISMULUI

MEDICAMENTOASA
L-DOPA reducere modestă, dar semnificativă a
frecvenței episoadelor de bruxism cu activitate
ritmică a mușchilor masticatori

13
BROMOCRIPTINA in asociație cu domperidon nu s-a
demonstrat o reducere a episoadelor motorii
din bruxismul nocturn
PROPRANOLOL rezultate contradictorii
CLONIDINA reduce cu pana la 60% activitatea
parafuncțională
GABA substanţele cu afinitate sau analogie
structurală GABA, cum ar fi clonazepam
tiagabine şi gabapentin au fost asociate cu
scăderea episoadelor motorii din bruxism
TIAGABINA s-a obținut scăderea intensității
bruxismului nocturn
SEROTONINA puțin studiat. Administrarea de triptofan
sau amitriptilină nu dezvăluie nici un efect
asupra subiecților cu bruxism
DOPAMINA presupusul rol in declanșarea
episoadelor de mișcare în sfera oro-
mandibulară este susținut indirect de prezența
mișcărilor asemănătoare masticației și a celor
de frecare a dinților la pacienții schizofrenici
tratați cu neuroleptice care acționează în
special pe receptorii dopaminei.

Metode de investigare
În acest moment nu există o metodologie standardizată de evaluare a
bruxismului nocturn, în consecință nu există metode de diagnostic care să

14
dovedească în acelaș timp validitate diagnostică (tehnică) rezonabilă și
eficiență ( raport cost-beneficiu)
Diagnosticul pozitiv de bruxism nocturn se realizează in mod uzual
luând în considerare:
- anamneza
- folosirea unor chestionare, dar informatiile preluate din acestea sunt
subiective
- relatarea partenerului (sau a parintilor în cazul copiilor) care descrie o
activitate motorie neobişnuită in sfera oromaxilo-facială şi / sau sunete
generate în timpul somnului de către pacient;
- examen clinic, care confirmă prezenţa uzurii la nivelul dinților sau
hipertrofie musculară (aceste semne pot sa nu aibă legătură directă
temporală cu plângerea pacientului sau cu motivul prezentării la consultație).
Uzura dentara este o inregistrare cumulativa atat a activitatilor functionale
cat si a celor nefunctionale. Varsta, sexul, dieta, eroziunea determinata de
bauturile acide au un rol foarte important in aparitia uzurii dentare. Astfel,
mecanismele implicate in uzura dentara nu actioneaza solitar, ele
interactioneaza unul cu celalalt. Deci este destul de greu sa estimam cat de
mult a contribuit doar bruxismul asupra uzurii dentare.[4]
- polisomnografie şi înregistrare audiovideo a activităţii musculare cu
cel puţin un canal EMG conectat la maseter (conform studiilor
realizate de Haggedorn, acesta fiind primul mușchi din tot organismul
care reacționează în situații de stress la omul modern ). În mod ideal
se realizează înregistrarea completă EMG a activității musculare din
sfera aparatului dento-maxilar şi de la nivelul picioarelor, concomitent
cu frecvenţa cardiacă prin electrocardiograma (ECG), activitatea la
nivelul creierului prin electroencefalogramă (EEG), mişcarea ritmică

15
 a globilor oculari prin electrooculogramă. Această înregistrare
concomitentă este posibilă doar în laboratoarele specializate în
polisomnografie și reprezintă așa numitul ”gold standard” în
diagnosticul bruxismului nocturn.
- provocarea parafunctiei: pacientul este asistat sa-si pozitioneze
mandibula fata de maxilar intr-un raport in care suprafetele de
abraziune de pe dintii antagonisti sa corespunda. In aceasta pozitie,
pacientul este rugat sa-si frece cu putere dintii, simuland episodul
bruxogen; in multe cazuri, acest lucru este suficient pentru
declansarea simptomelor subiective. Daca nu exista nici o pozitie in
care fatetele de abraziune sa corespunda, este posibil ca episodul
bruxogen sa se fi remis spontan.
- Bio-feedback pozitiv: principiul metodei consta in utilizarea, de catre
pacient, a unui traductor, un electromiograf portabil, care converteste
semnalul primit (potentialele de actiune de la nivelul muschilor) intr-
un stimul perceptibil (de ex. sunet). Alertat, pacientul are posibilitatea
sa-si moduleze (relaxeze) contractia musculara.
- Gutiera ocluzala sablata, pe care se observa la inceput suprafetele de
abraziune nocturna.

Tratament:
Terapia ocluzala.
- Cuprinde o serie de interventii prin care se urmareste obtinerea unor
relatii armonioase intre suprafetele ocluzale. Butler a descris o metoda
de ajustare ocluzala pentru tratamentul bruxismului dar fara sa aiba o
baza teoretica. Similar, Frumker a formulat un set de principii pentru
un tratament ocluzal de succes, afirmand ca bruxomanii isi degajeaza

16
 mai usor tensiunea acumulata la nivelul muschilor masticatori daca
anatomia ocluzala este mai simpla. Greene si col. afirma ca
reabilitarea ocluzala mutileaza si mai mult dentitia. Pe scurt, nu exista
in literatura un suport pentru interventii ocluzale cum ar fi echilbrarea
ocluzala, reabilitarea ocluzala sau alinierea ortodontica pentru
tratamentul bruxismului.[4]
Aparate ocluzale
Numeroase articole descriu folosirea gutierelor ocluzale. Aceste
gutiere au diferite denumiri, proprietati si variaza ca forma. Ele pot fi
confectionate din rasina acrilica dura sau din materiale mai reziliente. Sunt
indicate cele confectionate din rasina acrilica dura, deoarece sunt mai usor
de adaptat, realizeaza o imobilizare a dintilor mult mai eficienta decat cele
reziliente si sunt mai eficace in reducerea bruxismului. Sunt descrise in
literatura patru metode simple de fabricare a gutierelor ocluzale. Primele
doua metode descriu procedura de realizare in cabinet a gutierelor ocluzale
folosind rasina acrilica si rasini compozite. A treia metoda, descrie adaptarea
in cabinet a dispozitivului NTI (Inhibitie trigeminala nociceptiva)- o gutiera
cu dimensiune redusa, plasata in zona anterioara. Pana acum nu exista
dovezi pentru eficienta pe termen lung a dispozitivului NTI. Cea de-a patra
procedura, descrie conceptul nesustinut stiintific al ”gutierei S pentru
bruxism”, gutiera prefabricata ce poate fi ajustata in cabinet si care poate fi
utilizata in combinatie cu tratamentul ortodontic activ. Un studiu realizat de
Clark si col. arata ca tratamentul cu gutiere ocluzale scade activitatea
musculara nocturna pe inregistrarile electromiografice in 50% din cazuri, iar
in 50% din cazuri nu apar modificari. Landry si col. au efectuat studii
randomizate de control pe termen scurt, despre eficienta gutierelor
bimaxilare de mentinere a mandibulei intr-o pozitie avansata (aparat

17
bimaxilar indicat in tratamentul sforaitului si apneei din timpul somnului)
fata de gutierele ocluzale simple. Acestia au obeservat cu ajutorul
polisomnografiei, o reducere moderata a bruxismului in cazul gutierei
simple si o reducere foarte mare a bruxismului in cazul gutierei bimaxilare.
Autorii nu au putut sa explice acest rezultat dar au observat ca doua treimi
din subiectii supusi studiului, prezentau dureri localizate atunci cand purtau
gutiera bimaxilara. Pe baza acestei observatii au enuntat o ipoteza conform
careia, prezenta durerii diminueaza considerabil episoadele de
bruxism.[4,5,6]
Biofeedback-ul
Se bazeaza pe principiul, conform caruia, bruxomanii pot sa-si
schimbe comportamentul, atunci cand un stimul ii face constienti de
activitatea nefunctionala a musculaturii mandibulare. Biofeedback-ul poate
fi aplicat atat in cazul bruxismului diurn cat si in cazul bruxismului nocturn.
In timpul zilei, pacientii pot fi antrenati sa-si controleze musculatura
masticatorie prin feedback vizual sau auditiv dat de un electromiograf de
suprafata. In cazul bruxismului nocturn, feedback-ul poate fi un stimul de
natura auditiva, electrica, vibratorie sau gustativa.[4]

Tratamentul medicamentos:
Medicamentele cu efect paralizant asupra musculaturii prin inhibarea
eliberarii acetilcolinei la jonctiunea neuromusculara (toxina botulinica) scad
activitatea bruxistica. Au fost facute cateva studii pentru a vedea efectele
medicamentelor serotoninergice si a celor dopaminergice asupra bruxismului
nocturn. L-triptofanul precursor al serotoninei nu influenteaza activitatea
musculaturii in bruxismul nocturn, dar L-dopa precursor al catecolaminei
determina o atenuare modesta a bruxismului nocturn.

18
 Suplimentele nutritive au efect in cazul bruxismului. Magneziul are un
rol vital in functionarea nervoasa si musculara, iar administrarea sa in cazul
pacientilor cu deficit de magneziu si care sufera de bruxism s-a dovedit a fi
eficace. Calciul si vitamina B5 administrate in mod regulat duc la scaderea
semnificativa a episoadelor de bruxism.[4,10]
Concluzii
Este necesar ca pacientul sa fie supus unui examen complet,
multidisciplinar, neurologic, psihologic, endocrinologic, stomatologic pentru
a putea sa beneficieze de un tratament cu rezultate cat mai bune. Interventiile
stomatologice, trebuie sa fie reversibile, neinvazive atata timp cat ele nu
intervin in producerea bruxismului.
Nu exista nici o metoda definitiva de tratament in cazul bruxismului,
dar metodele de preventie, anumite medicamente sau suplimente alimentare
pot fi utilizate in cazul pacientilor ce sufera de o forma mai agresiva a
bruxismului.
Prin urmare, abordarea terapeutică este mediata spre încercarea de a
preveni deteriorarea și tratarea efectelor patologice ale bruxismului asupra
structurilor masticatorii .

19
 Bibliografie

1. F. LOBBEZOO; M. NALIJE – Bruxism is mainly regulated

centrally, not peripherally. Journal of oral rehabilitation 2001 28;1085-
1091
2. G. J. LAVIGNE, S. KHOURY, S. ABE, T. YAMAGUCHI & K.
RAPHAEL. – Review article: Bruxism physiology and pathology: an
overview for clinicians. Journal of oral rehabilitation 2008, 35; 476-494
3. G.J. LAVIGNE, T. KATO, A. KOLTA, B.J. SESSLE –
Neurobiological mechanisms involved in sleep bruxism. Crit. Rev. Oral.
Biol. Med. 14(1); 30-46 (2003)
4. SHILPA SHETTY, VARUN PITTI, C.L. SATISH BABU, G.P.
SURENDRA KUMAR, B.C. DEEPTHI – Bruxism: A literature review. J
Indian Prosthodont Soc 2010 Sept; 10(3): 141-148
5. T.T DAO, G.J. LAVIGNE – Oral splints the crutches for
temporomandibular disorders and bruxism? Crit. Rev. Oral. Biol. Med.
9(3): 345-361 (1998)

20
 6. JOSE-LUIS DE LA HOR-AIZPURUA, ESPERANZA DIAZ-
ALONSO, ROY LATOUCHE-ARBIZU, JUAN MESA-JIMENEZ – Sleep
bruxism. Conceptual review and update. Med. Oral. Patol. Oral. Cir. Bucal.
2011 Mar1; 16(2):e231-8
7. SHOUICHI MIYAWAKI, G.J. LAVIGNE, PIERRE MAYER, F.
GUITARD, JACQUES Y. MONTPLAISSIR, TAKAFUMI KATO –
Association between sleep bruxism, swallowing-related laryngeal movement,
and sleep positions. Sleep. Vol 26; No. 4; 2003; 461-465
8. SERGIU IONITA, ALEXANDRU PETRE – Ocluzia dentara. Ed.
Didactica si Pedagogica,Bucuresti 2003
9. NINO GIANGREGORIO – Il bruxismo come fenomeno
psicosomatico. Ed. Luigi Pozzi – Roma 1981
10. http//www.is.wayne.edu/mnissani/bruxnet/advice.htm
11. . http://www.dentist.ro/bruxismul---scrasnirea-dintilor
12. . http://www.medicinaoral.com/pubmed/medoralv16_i2_p231.pdf

21