Articolul 139

Condiţiile efectuării constatării tehnico-ştiinţifice

şi medico-legale

1. Efectuarea constatării ştiinţifice şi medico-legale este determinată de necesitatea unor

lămuriri urgente ale unor fapte sau împrejurări ale cauzei, determinate de pericolul
dispariţiei unor mijloace de probă sau schimbarea unor situaţii de fapt.
2. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi medico-legală este mijloc de probă şi probele
obţinute prin asemenea mijloace au aceeaşi valoare probantă ca şi celelalte probe din
dosar.
3. Legislaţia nu acordă situaţie privilegiată acestor mijloace de probă, ele făcînd dovada prin
coroborarea celorlalte probe din dosar. Există situaţii cînd aceste probe pot să nu reflecte
realitatea, fie ca dovadă a lipsurilor de pregătire, fie datorită altor cauze şi în aceste
situaţii valoarea lor probatorie se apreciază cu întreg ansamblul probelor.
4. Specialiştii care efectuează constatările tehnico-ştiinţifice nu pot fi asimilaţi cu organele
de urmărire penală şi nu îşi pot însuşi anumite atribuţii ale organelor de urmărire penală
sau a organelor de control. Activitatea lor se limitează doar la rezolvarea anumitor
probleme ce ţin de specialitatea lor (în cazul unor accidente de circulaţie, cînd la locul
accidentului estre stabilită poziţia autovehiculului, condiţiile de vizibilitate etc., sau în
accidente de muncă, etc.)
5. În cazul unor infracţiuni contra persoanei se poate de efectuat constatarea medico-legală
dacă tergiversarea ar determina pierderea urmelor. Constatările medico-legale de regulă
se fac în faza de urmărire penală după ce a fost comisă fapta cît sunt păstrate urmele.
Aceasta nu înseamnă că în timpul judecăţi nu pot fi efectuate anumite constatări medico-
legale, (spre exemplu în cadrul exhumării.)
6. În unele cazuri constatările medico-legale pot determina calificarea infracţiunii, aceasta
depinzînd de durata tratamentului medical fapt ce intră în competenţa medicului legist.
(vezi articolele................................................
7. Constatările medico-legale se efectuează de către medici specialişti în domeniul medicinii
legale. În cazuri de excepţie pot întocmi raport de constatare şi specialişti din alte
domenii ale medicinii.
8. Pentru constatarea urgentă legea admite ca specialiştii care efectuează constatarea
tehnico-ştiinţifică să funcţioneze în cadrul organului de urmărire penală. Aceasta nu este
o încălcare a „dreptului la un proces echitabil”, însă în toate cazurile cînd părţile pun la
îndoială veridicitatea constatărilor specialistului care funcţionează în cadrul organului de
urmărire penală este necesară efectuarea unei expertize. Cererile părţilor în asemenea
situaţii trebuie să fie motivate.
9. La efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice pot fi atraşi specialişti din cadrul altor
organe sau specialişti independenţi carte dispun de o calificare respectivă. Specialiştii din
medicina legală trebuie să funcţioneze în cadrul unei instituţii medicale sau să dispună de
licenţă prin care se admite practicarea medicinii. (verifică dacă-i aşa)
10. Organul de urmărire penală poate dispune efectuarea constatărilor atît din oficiu cît şi la
cererea părţilor , instanţa poate dispune efectuarea acestei acţiuni procesuale doar la
cererea părţilor.
Articolul 140

Modul efectuării constatării tehnico-ştiinţifice

sau medico-legale

1. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală, prin natura lor determinată de regula

rapidităţii sunt efectuate potrivit unor proceduri mai simplificate comparativ cu expertiza.
2. Constatările se dispun într-o ordonanţă a reprezentantului organului de urmărire sau a
procurorului sau printr-o încheiere a instanţei de judecată. În ordonanţă sau încheiere
este necesar de indicat care este obiectul constatării, de enumerat chestiunile la care
trebuie să răspundă specialistul, inclusiv termenul în care se va efectua constatarea.
3. Organul de urmărire sau instanţa anunţă părţile privind efectuarea constatării, părţile pot
propune anumite întrebări puse în faţa specialistului, indiferent de faptul dacă constatarea
s-a dispus de către organul de urmărire din oficiu sau la cererea părţilor.
4. Este important de stabilit termenul fix de efectuare a constatării reieşind din faptul că
constatarea se efectuează în situaţia cînd sunt necesare acţiuni urgente.
5. La efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, materialele pentru specialist sunt puse la
dispoziţie de către organul de urmărire sau de către instanţă.
6. Specialistul nu este în drept să caute alte materiale din propria sa iniţiativă. În caz de
necesitate, el trebuie să se adreseze organului de urmărire penală sau instanţei.
7. Constatarea medico-legală nu trebuie confundată cu participarea specialistului la
cercetarea la faţa locului, cu examinarea cadavrului sau cu exhumarea cadavrului. În toate
cazurile acestea sunt acţiuni procesuale distincte care au sarcinile deosebite una de alta.
8. În cazul cînd specialistul participă la cercetarea la faţa locului, la examinarea sau la
exhumarea cadavrului, nu se întocmeşte un raport separat care să conţină rezultatele
constatării dar constatarea se include în acţiunea procesuală respectivă şi, evident, se
întocmeşte un singur raport.
9. Constatarea medico-legală poate fi efectuată şi cu scopul de a descoperi pe corpul
învinuitului, a părţii vătămate, existenţa urmelor infracţiunii. În cazul cînd s-a efectuat
examinarea corporală, constatarea se include în această acţiune procesuală şi nu se
efectuează o acţiune procesuală separată. Constatările medicului legist în asemenea
situaţii se includ în procesul verbal al examinării corporale. Constatarea în vederea
stabilirii pe corp a unor urme ale infracţiunii se efectuează în exclusivitate de medicul
legist.

Articolul 141
Raportul de constatare tehnico-ştiinţificăsau medico-legală
1. În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală sunt incluse date privind
metoda utilizată la constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală cît şi concluziile care
s-au făcut în urma efectuării investigaţiei.
2. Dispunerea expertizei se efectuează în cazurile cînd concluziile nu sunt complete sau nu
sunt precise. Concluziile nu sunt complete în situaţia cînd specialistul nu a dat răspuns la
toate întrebările care au fost puse în faţa lui. Aceeaşi situaţie este în cazul cînd din
raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală nu se poate de făcut o
concluzie clară privind chestiunile care au importanţă în cauza dată.
 3. Organul de urmărire este obligat să dispună efectuarea unei expertize în cazul cînd sunt
unele dubii, privind corectitudinea raportului de constatare. Instanţa poate dispune
efectuarea expertizei doar la cererea uneia dintre părţi.
4. La efectuarea altor acţiuni procesuale la care participă specialistul, cum ar fi cercetarea la
faţa locului, examinarea cadavrului, exhumarea cadavrului, examinarea corporală,
reconstituirea faptei, experimentul, etc. se întocmeşte un singur proces-verbal în care sunt
incluse şi constatările specialistului.

Articolul 142
Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei
1. Raportul de expertiză este un mijloc de probă (vezi comentariul la articolul 93). Expertiza
constituie o cercetare în urma căreia se elaborează anumite concluzii care formează
obiectul raportului de expertiză.
2. În practică sunt cunoscute cazuri cînd organul de urmărire sau instanţa utilizează
cunoştinţele unui specialist în domeniu. În asemenea situaţie specialistul întocmeşte un
raport într-o formă liberă, folosind anumite materiale şi cunoştinţele sale, dar nu
efectuează cercetări care sunt caracteristice expertizei. Această cercetare a specialistului
nu înlocuieşte expertiza, inclusiv nu înlocuieşte expertiza şi cazul cînd specialistul
participă la anumite acţiuni procesuale.
3. Obiectul expertizei poate să se refere la orice ramură a ştiinţei, tehnicii, etc. Este exclus
de a efectua expertiza în domeniul dreptului.
4. În faţa expertului pot fi puse totuşi chestiuni ce ţin de anumite norme speciale: spre
exemplu cele care asigură securitatea transportului, exploatări a anumitor mecanisme,
securitatea muncii, etc.
5. Este raţional ca înainte de a dispune efectuarea expertizei de consultat specialiştii
referitor la posibilitatea numirii expertizei, materialului prezentat, etc.
6. Dreptul părţilor de a înainta cerere privind efectuarea expertizei din iniţiativa sa proprie şi
pe cont propriu este o instituţie nouă pentru procedura penală. Cererea se înaintează
organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, care verifică dacă nu sunt
împrejurările prevăzute de articolul 89. Excepţie în cazul de faţă o face punctul 6,
alineatul 1 a art. 89 „dacă nu se constată incompetenţa”, reieşind din faptul că partea are
dreptul să ceară efectuarea expertizei de către expert care dispune de o anumită calitate.
În asemenea cazuri, în evitarea abuzului unei părţi, înlăturarea expertului care nu este
competent ţine de dreptul părţii din contul căreia s-a efectuat expertiza. Organul de
urmărire penală transmite cererea părţii expertului sau instituţiei de expertiză. În cerere
trebuie să se conţină şi chestiunile puse în faţa expertului.
7. Expertul care efectuează expertiza la cererea părţilor are aceleaşi drepturi ca şi expertul
desemnat de către organul de urmărire sau de către instanţă. Acestea se manifestă prin
dreptul de a cere unele materiale din cauză, de a răspunde şi la alte chestiuni decît sunt
incluse în expertiză. Raportul prezentat de către expert are aceeaşi valoare probantă ca şi
raportul prezentat de către expertul desemnat de către organul de urmărire sau instanţă
inclusiv ca şi celelalte probe în dosar. Raportul se prezintă organului de urmărire şi este
anexat la dosar.
8. Privitor la calitatea expertului vezi comentariul la articolul 88, 89.
9. Părţile având dreptul de a propune chestiuni de efectuare a expertizei au dreptul şi de a
recomanda un expert pentru participare la efectuarea expertizei. Expertul trebuie să
 corespundă cerinţelor prevăzute de articolul 88. Cererea privind recomandarea unui
expert se înaintează organului de urmărire sau instanţei. Organul de urmărire sau instanţa
are dreptul de a respinge cererea constatând unele împrejurări de incompatibilitatea a
expertului. În cazul cînd părţile propun expertul pe cont propriu, organul de urmărire sau
instanţa poate respinge cererea numai în cazul cînd există împrejurările prevăzute de
articolul 89, alineatul 1, punctul 1-5.
10. Articolul 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului nu menţionează expres
regulile aplicabile depoziţiilor experţilor. Textul alineatului 3 litera d) se referă la martori
şi nu la experţi. Totuşi, jurisprudenţa CEDO a dezvoltat anumite norme în baza
prevederilor găsite în alineatele 1 şi 3. În cauzele BONISCH şi BEANDSTETTER
Curtea a constatat că dreptul la un proces echitabil nu impune o obligaţie asupra
instanţelor naţionale de a numi experţi la solicitarea apărării, atunci cînd opinia expertului
numit de judecată susţine constatările procurorului. Totuşi Curtea Europeană este
determinată să aplice articolul 6, alineatul 3, litera d) analogic cu modalitatea de aplicare
a expertizelor dacă aparenţele în mod obiectiv sugerează că expertul are un rol de martor
al învinuirii. Curtea Europeană a dezvoltat astfel această analiză: un expert poate fi
considerat drept fiind martor dacă există dubii în privinţa neutralităţii sale.
Aceste dubii trebuie obiectiv justificate; opinia acuzatului poate avea importanţă dar nu
poate fi decisivă.
Rolul expertului în timpul procesului şi maniera în care-şi îndeplineşte funcţia sunt
deosebit de hotărâtoare.
11. Dubiile în privinţa neutralităţii şi obiectivităţii în mod obiectiv pot fi considerate drept
fiind justificate dacă suspiciunea penală emană din partea expertului şi acest expert este
numit în calitate de expert oficial.
12. Atunci cînd expertul poate fi considerat drept martor al învinuirii, acesta poate fi ascultat
în timpul judecăţii, dar numai dacă persoanele citate de apărare în orice rol, în scopul
contestării părerii experţilor, sunt interogate în aceleaşi condiţii ca şi expertul. Dacă
persoanele citate de apărare nu sunt interogate în aceleaşi condiţii, atunci este încălcat
principiul egalităţii armelor. Totuşi, încălcarea nu apare dacă interogarea nu a avut loc în
întregime conform aceloraşi condiţii, dacă martorul apărării, de fapt a avut posibilitatea
să conteste afirmaţiile expertului cu aceleaşi argumente şi procedee. Cu alte cuvinte:
chiar dacă martorul apărării în comparaţie cu expertul învinuirii a fost dezavantajat, nu a
fost încălcat principiul egalităţii armelor dacă tratamentul inegal se referă la chestiuni
care nu sunt decisive la determinarea vinovăţiei sau inocenţei bănuitului.

Articolul 143
Cazurile cînd efectuarea expertizei este obligatorie
1. La stabilirea cauzei morţii, cît şi la stabilirea gradului de gravitate şi a caracterului
vătămărilor integrităţii corporale se efectuează expertiza medico – legală.
2. Pentru punctele 3-5 se efectuează o expertiză psihiatrică unde sunt utilizate cunoştinţele
în domeniul psihologiei. Poate fi efectuată şi expertiză complexă psihologico-psihiatrică.
3. Expertiza în ceea ce priveşte p.4 se efectuează de către un medic şi psiholog. Autopsia se
efectuează nu numai în baza ordonanţei de efectuare a percheziţiei dar şi în baza
ordonanţei de efectuare a constatării medico-legale în scopul de a descoperi anumite
semne care ar servi ca temei pentru pornirea urmăririi penale. În asemenea situaţii se
 întocmeşte un raport de constatare medico-legală care nu poate substitui raportul de
expertiză.
4. În competenţa expertului nu se include răspunsul la întrebarea dacă a fost omor sau
sinucidere, deoarece expertul stabileşte doar cauza morţii şi caracterul vătămărilor
corporale.
5. În unele cazuri poate fi numită o expertiză psihologică pentru a constata dacă starea
psihică a persoanei la momentul comiterii fenomenului dat era predispusă către
sinucidere.
6. În obiectul expertizei nu se include şi constatarea „deosebitei cruzimi” reieşind din faptul
că aceste noţiuni nu sunt noţiuni medicale.
7. Fără efectuarea expertizei medico-legale poate fi examinat dosarul privind omorul unei
persoane doar în cazul cînd cadavrul nu a fost descoperit şi au fost epuizate toate
posibilităţi de a-l descoperi. În asemenea situaţii soluţionarea cauzei se face în baza altor
probe din dosar, dacă acestea confirmă comiterea omorului.
8. La constatarea stării psihice a bănuitului, învinuitului, inculpatului este necesar de
analizat caracterul şi motivul infracţiunii, comportamentul persoanei în timpul comiterii
infracţiunii şi după aceasta. Este necesar de a lua în consideraţie şi datele care
caracterizează comportamentul făptuitorului în perioada de pînă la comiterea infracţiunii,
date privind maladiile de care a suferit persoana şi altele. În asemenea situaţii, expertul
poate cere diferite acte, buletine de boală, etc. din instituţiile medicale unde persoana s-a
tratat. Organul de urmărire penală sau instanţa poate să refuze cererea de renunţare la
apărător dacă sunt temeiurile prevăzute de articolul 69 şi 71, dacă în dosarul penal sunt
anumite acte ale instituţiilor medicale, privind unele calităţi ale persoanei. În cazuri cînd
apare necesitatea, de exemplu cînd sunt date că persoana oboseşte repede, are o atenţie
dispersată, o stare emoţională nestabilă, cînd persoana a atins vîrsta de pensionare, se
efectuează expertiza psihiatrico-psihologico complexă.
9. La constatarea stării psihice şi fizice a părţii vătămate şi a martorului este necesar de a lua
în considerare şi particularităţile comportamentului, date despre condiţiile în care a fost
perceput fenomenul, date despre maladiile de care a suferit, date privind dezvoltarea
acestei persoane, capacitatea memoriei, etc.
10. Atît bănuitul, învinuitul, inculpatul cît şi partea vătămată şi martorul pot fi supuşi
expertizei pentru constatarea stării organelor receptive în cazul cînd este necesară
verificarea declaraţiilor acestor persoane.
11. Referitor la vîrsta bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a părţii vătămate, expertiza se
numeşte nu numai dacă actele lipsesc sau prezintă dubii, dar şi cînd este imposibil de a le
obţine. La constatarea vârstei, trebuie de luat în consideraţie că, în urma expertizei, ziua
de naştere se consideră ultima zi a anului stabilit de expertiză. Dacă expertiza determină
un număr maximal sau minimal de ani, ziua de naştere se consideră ultima zi a anului
care corespunde numărului minimal de ani. Persoana se consideră că a împlinit vîrsta de
14, 16, 18 ani, la expirarea orei 24 a zilei considerate ziua de naştere, adică începând cu
următoarea zi, ora 00.
12. Soluţionând cauza privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical
alcoolicilor şi narcomanilor (articolul 103 al Codului Penal) este necesar actul de
constatare medico-legală. În cazul cînd în act nu sunt date suficiente poate fi dispusă
expertiza medico-psihiatrică.
 13. Punctul 6 al articolului 143, lasă la discreţia organului de urmărire sau a instanţei
oportunitatea efectuării expertizei. În acest caz, expertiza se efectuează doar dacă prin
alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză, practica cunoaşte asemenea cazuri.
Expertiza se recunoaşte ca obligatorie în cazul cînd este necesar de a stabili dacă obiectul
dat se referă la armă de foc, dacă din exemplarul armei de foc prezentat poate fi deschis
focul; privind caracteristica obiectelor descoperite în cazul cînd este necesar de a stabili
dacă acestea sunt muniţii, elemente radio-active, explozibile, otrăvuri, etc. Se consideră
de asemenea obligatorie expertiza în cazul cînd este necesar de a stabili dacă materialul
prezentat se atribuie la substanţe narcotice; dacă plantele examinate sunt în categoria
culturilor care conţin substanţe narcotice. Pot exista şi alte cazuri cînd expertiza poate fi
determinată ca obligatorie.
14. Gravitatea unor vătămări psihice cauzate părţii vătămate se stabileşte de către expertiza
psihiatrică.
15. Pentru constatarea capacităţii sexuale a părţii vătămate se dispune efectuarea expertizei
medico-legale sau complexe medico-psihologice.
16. Nedispunerea expertizei în cazul cînd legea prevede efectuarea obligatorie este motiv de
casare a hotărîrii judecătoreşti.
17. În unele cazuri, Curtea Supremă de Justiţie recomandă instanţelor de a efectua obligatoriu
expertiză, spre exemplu, prin Hotărârea Plenului nr. 31 din 09.11.1998 „Cu privire la
practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea (deţinerea),
transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor
sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor”,
punctul 3.

Articolul 144
Procedura dispunerii expertizei
1. Ordonanţa sau încheierea de efectuare a expertizei constă din partea introductivă,
descriptivă şi rezolutivă. În partea introductivă sunt indicate locul şi data întocmirii
ordonanţei, numele persoanei care a întocmit-o, partea descriptivă conţine pe scurt
împrejurările cauzei, acest fapt dă expertului posibilitatea de a hotărî dacă este necesar de
a lua cunoştinţă cu materialele cauzei care se referă la obiectul expertizei , temeiurile
pentru efectuarea expertizei, domeniul cunoştinţelor speciale necesare pentru efectuarea
expertizei. În partea rezolutivă sunt indicate felul expertizei , datele, numele şi prenumele
expertului sau denumirea instituţiei de expertiză în care trebuie să fie efectuată expertiza,
sunt formulate chestiunile puse în faţa expertului, sunt enumerate materialele care sunt
puse la dispoziţia expertului, inclusiv obiectele de cercetare, mostre pentru cercetare
comparativă, anumite materiale din dosarul penal care vor fi necesare expertului (de
exemplu procesul verbal de cercetare la faţa locului, diferite fotografii, etc.) În ordonanţă
sunt indicate inclusiv şi locul aflării acestor obiecte (sunt anexate la dosar sau se află în
alte locuri), de asemene se indică forma de sigilare a obiectelor.
2. Chestiunile puse în faţa expertului nu trebuie să depăşească limitele cunoştinţelor
speciale pe care le deţine această persoană.
3. Expertiza poate să fie efectuată doar de către o persoană care este desemnată pentru
efectuarea acestei cercetări în conformitate cu legea procesual penală. Acte referitoare la
rezultatele unor controluri departamentale privind anumite împrejurări, care poartă
 denumirea de expertiză (calitatea mărfii, etc.) obţinute la cererea organelor de urmărire
penală şi a instanţelor nu pot fi recunoscute ca raport de expertiză.
4. Dacă sunt necesare unele fixări, înregistrări a obiectelor aflate la locul comiterii
infracţiunii sau alte date poate fi citat un specialist. Specialistul nu efectuează de sine-
stătător cercetarea şi nu substituie efectuarea expertizei.
5. De regulă, expertiza se efectuează în Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul
Expertizei Judiciare a Ministerului Justiţiei. Expertiza medico-legală se efectuează în
Institutul de Expertiză medico-legală. Expertiza psihiatrică se efectuează în Spitalul
Republican de Psihiatrie. (vezi cum se numesc toate acestea).
6. Dacă pentru efectuarea expertizei este citat un expert care nu activează în cadrul
instituţiei, organul de urmărire penală sau instanţa verifică dacă nu sunt împrejurări de
incompatibilitate a expertului cît şi calificarea acestuia ( specializarea, studiile, etc.)
7. Expertiza psihiatrică sau medico-legală în privinţa părţii vătămate şi martorului se
efectuează fără acordul acestora (vezi comentariul la articolul 60 şi articolul 90). În toate
cazurile expertiza în privinţa acestor persoane se efectuează în condiţii de ambulator.
Organul de urmărire penală şi instanţa însă trebuie obligator să constate atitudinea acestor
persoane faţă de expertiza care va fi efectuată şi acceptul sau refuzul lor de a fi supuse
unei asemenea expertize. În caz de refuz, organul de urmărire şi instanţa trebuie să
constate motivele acestui refuz. În ordonanţa de dispunere a expertizei trebuie să fie
indicate aceste împrejurări. Expertiza fără acordul părţii vătămate şi martorului se
efectuează doar în cazuri cînd prin alte probe nu pot fi constatate împrejurările importante
pentru cauză. Constatarea stării psihice sau fizice a părţii vătămate şi a martorului se
efectuează fără acordul persoanei doar în cazurile cînd declaraţiile lor ulterior vor fi puse
în mod exclusiv sau principal în baza hotărîrilor în cauza penală şi alte probe nu există
sau acestea sunt insuficiente.
8. Ordonanţa sau încheierea de dispunere a expertizei este obligatorie pentru instituţie sau
persoana abilitată să efectueze expertiza, doar în cazurile cînd persoana nu dispune de
cunoştinţele respective sau invocă anumite motive de incompatibilitate ea este în drept să
nu efectueze această expertiză.
9. Expertiza poate fi efectuată şi pe contul părţilor (vezi comentariul al articolul 142).
Expertiza pe contul propriu al părţilor se efectuează în aceleaşi condiţii ca şi expertiza din
oficiu. Expertului desemnat i se remite lista întrebărilor propuse de către părţi. Organul
de urmărire penală este obligat de a pune la dispoziţia expertului toate obiectele şi
materialele necesare expertizei, întocmind în acest sens un proces verbal.

Articolul 145
Acţiuni premergătoare efectuării expertizei
1. Dispunerea expertizei include alegerea obiectelor care vor fi supuse cercetărilor cît şi a
mostrelor pentru cercetare comparativă. Expertul nu este în drept de sine-stătător de a
căuta, de a indica şi de a folosi materialele care nu sunt puse la dispoziţia lui în ordinea
stabilită de lege. În acelaşi moment, expertul este în drept, cu permisiunea organului de
urmărire, de a participa sau de a asista la efectuarea acţiunilor procesuale, de a pune
întrebări care se referă la obiectul expertizei, îndeosebi cînd se colectează mostre.
2. În situaţia cînd expertului nu i se pun la dispoziţie suficiente materiale acest fapt poate
pune la îndoială posibilitatea efectuării cercetărilor şi poate forma o îndoială de
neînlăturat privind veridicitatea concluziilor.
3. O deosebită importanţă o are aducerea la cunoştinţa părţilor a obiectului expertizei.
Luarea cunoştinţei cu ordonanţa de efectuare a expertizei este dreptul părţilor. Aducerea
la cunoştinţă trebuie să fie efectuată în cel mai scurt timp după întocmirea ordonanţei
pînă la transmiterea ordonanţei expertului sau în instituţia de expertiză. Aceasta se
efectuează cu scopul ca părţile să aibă posibilitatea de a face observaţii privind
chestiunile puse în faţa expertului, de a cere modificarea, sau de a cere numirea unui
expert recomandat de către acestea. Dacă ordonanţa privind efectuarea expertizei a fost
întocmită pînă la identificarea bănuitului sau învinuitului această ordonanţă trebuie să fie
pusă la dispoziţia persoanei imediat după ce făptuitorul a căpătat statut de bănuit sau
învinuit, inclusiv este obligatoriu de a anunţa drepturile persoanei. Apărătorul are dreptul
de a lua cunoştinţă cu ordonanţa din momentul cînd este desemnat în calitate de apărător
în cauza dată.
4. Dreptul de a înainta recuzarea expertului persoana şi-l poate realiza în cazul cînd în
ordonanţă este indicat expertul concret. Aceasta se întîmplă în cazurile cînd expertiza este
efectuată în afara instituţiei de expertiză. Persoanei care înaintează refuz trebuie să i se
dea posibilitatea de a motiva refuzul, motivele sunt incluse în procesul verbal al acţiunii
premergătoare efectuării expertizei.
5. În cazul cînd părţile cer numirea unui expert recomandat de către ele, este necesar de a da
posibilitate ca partea să argumenteze necesitatea includerii expertului, de a constata dacă
expertul este de profilul respectiv, aceste date fiind incluse în procesul verbal. Expertul
recomandat de către părţi participă împreună cu expertul desemnat de către organele de
urmărire penală la efectuarea expertizei. Acest expert este preîntîmpinat ca şi ceilalţi
despre răspunderea penală pentru concluzia falsă potrivit articolului 312 al Codului
Penal.
6. De regulă, cererile privind modificarea sau completarea chestiunilor trebuie admise dacă
bănuitul, învinuitul sau apărătorul insistă la formularea proprie, chiar dacă aceasta nu este
corectă, este necesar de a indica formularea propusă de către părţi, în acelaşi moment
indicînd în ordonanţă că formularea este propusă de către părţi.
7. Participarea bănuitului, învinuitului, apărătorului sau părţii vătămate la efectuarea
expertizei facilitează examinarea obiectivă şi completă şi întocmirea unui raport complet.
Prezenţa este utilă în cazul cînd se efectuează anumite expertize economice,
merceologice, auto-tehnice ş.a. În cazul cînd participarea părţilor nu creează obstacole
pentru întocmirea unui raport obiectiv, de regulă părţile trebuie să fie admise. Dacă
cererea de participare a părţilor a fost respinsă lămuririle scrise ale părţilor trebuie să fie
puse la dispoziţia expertului. Acestea pot fi înscrise de către persoana care a înaintat
cererea sau incluse în procesul verbal al acţiunii premergătoare efectuării expertizei.
8. Părţile au dreptul să ia cunoştinţă cu raportul de expertiză cît şi înştiinţarea privind
imposibilitatea efectuării expertizei. După primirea raportului de expertiză organul de
urmărire penală sau instanţa trebuie pe cît se poate de urgent să facă cunoştinţă părţilor cu
acest raport. În situaţia cînd partea vătămată sau martorul au fost supuse unei expertize,
aceştia de asemenea au dreptul să facă cunoştinţă cu raportul de expertiză.
9. Termenul fixat de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată este
obligatoriu pentru expert. În cazul cînd expertul nu este în stare în termenul respectiv să
efectueze expertiza el este obligat să informeze organul de urmărire sau instanţa inclusiv
invocând şi motivele unei asemenea tergiversări.