Simularea coliziunilor frontale dintre autovehicule

Definirea accidentului rutier

Accidentul rutier este un eveniment produs pe drumurile publice,constând din

coliziunea a două sau mai multe vehicule, ori a unui vehicul cu un alt obstacol, lovirea sau
călcarea pietonilor, biciclistilor sau altor participanți la trafic si având ca rezultat vătămarea
integritătii corporale ori moartea unor persoane, pagube materiale, precum si stânjenirea
circulatiei.

Clasificarea accidentelor rutiere

Accidentele rutiere pot fi clasificate după diverse criterii, dar în contextul prezentei
lucrări cele mai elocvente criterii de clasificare sunt următoarele:

a. Clasificarea dupa gravitatea vatamarii persoanelor:

• Accidente grave
• Accidente usoare

b. Clasificarea dupa tipul coliziunii

• Vehicul-vehicul
• Vehicul-mediul inconjurator
• Vehicul-pieton
• Vehicul-alt participant la trafic

c. Clasificarea dupa configuratia impactului

• Cu impact frontal
• Impact lateral
• Impact din spate
• Impact oblic

d. Clasificarea dupa factorul determinant in producerea accidentului

• Factorul uman
• Autovehicul
• Factorii de mediu
 Statistica accidentelor rutiere in Romania

Conform datelor furnizate de Ministerul Administrației ‫܈‬si Internelor prin

Inspectoratul General al Poliției situația accidentelor rutiere grave din România care au
avut loc în perioada 2001-2011 este prezentată în graficul din Figura 1.1. Cresterea
numărului de accidente rutiere grave care au avut loc în Romania în perioada 2006-2008,
se explică prin cresterea parcului național de autovehicule, pe fondul unei infrastructuri
rutiere învechite, care nu mai corespundea traficului rutier crescut, pe de o parte, si prin lipsa
unor măsuri legislative stricte privind circulația rutieră, respectiv neaplicarea
corespunzătoare a normelor legislative existente,pe de altă parte.

Figura 1. Situatia statistica a accidentelor din Romania in perioada 2001-2011

Sursa: www.politiaromana.ro

Factorii determinanti pentru siguranța ocupantilor

Din punct de vedere al siguranței în trafic, autovehiculul este caracterizat de siguranța activă
și siguranța pasivă. Siguranța activă este definită de ansamblul funcțiilor autovehiculului
care au rolul de a preveni sau de a evita producerea accidentelor rutiere. Siguranța pasivă a
autovehiculului poate fi definită ca totalitatea funcțiilor unui autovehicul de a proteja viața
și integritatea corporală a pasagerilor și a persoanelor din afara autovehiculului (pietoni,
bicicliști, motociclisti, etc) atât în timpul accidentului cât și după producerea acestuia. Rolul
siguranței pasive este acela de a reduce consecințele accidentelor rutiere.

Siguranța pasivă exterioară include ansamblul măsurilor luate de proiectantul

autovehiculului în scopul pretejării celorlalti participanți al traficul rutier, aflați înafara
autovehiculului, în situația unui accident rutier. Principalii factori care determină siguranța
exterioară sunt forma exterioară a autovehiculului și comportamentul la deformare al
caroseriei.

Siguranța pasivă interioară a autovehiculului cuprinde ansamblul măsurilor

implementate în conceptul constructiv al autovehiculului, menite să asigure reducerea
gradului de vătămare al pasagerilor și supraviețuirea acestora prin minimizarea
accelerațiilor și forțelor care acționează asupra lor în cazul unui accident și prin asigurarea
spațiului de supraviețuire și a posibilităților de salvare, după accident.

Factorii determinanți pentru siguranța ocupanților autovehiculului sunt:

− comportamentul caroseriei la deformare;

− sistemele de reținere a pasagerilor;
− comportamentul la impact al elementelor interioare ale habitaclului;
− protecția habitaclului la penetrare din exterior;
− spațiul vital al ocupanților în timpul impactului și după impact;
− sistemul de direcție;
− protecția împotriva incendiului.

O caroserie capabilă să preia cât mai mult din energia de șoc din timpul unei coliziuni
este principalul element de siguranță pasivă. Toate elementele de siguranță pasivă
(structura deformabilă, centurile de siguranță, airbag-urile, tetierele, etc.) intervin după ce
coliziunea a început, spre deosebire de sistemele de siguranță activă care sunt importante
înainte de coliziune. Cu alte cuvinte, siguranța activă are rol preventiv, pe când cea pasivă
are rol de protectie, dacă accidentul are loc.

Reconstituirea retrospectivă a accidentelor rutiere se face pe baza datelor primare

obținute din cercetarea accidentului la fața locului. Datele primare achiziționate se referă la:

− geometria locului de producere a accidentului și localizarea urmelor materiale;

− pozițiile finale ale autovehiculelor (și eventual ale ocupanților decedați sau răniți);
− caracteristicile și avariile auovehiculelor implicate în accident;
− leziunile victimelor.

Reconstituirea retrospectivă presupune analiza evenimentului în sens invers

desfășurării lui în timp, considerând impactul compus din trei faze principale: faza post-
coliziune, coliziunea propriu-zisă și faza ante-coliziune. Analiza fazei post- coliziune
cuprinde stabilirea pozițiilor vehiculelor, a traiectorilor și vitezelor acestora din poziția finală
până la ieșirea din impact. Analiza impactului cuprinde momentul coliziunii și se rezolvă cu
metode bazate pe legea conservării energiei. Faza antecoliziune se analizează prin prisma
posibilităților de evitarea a accidentului pe baza datelor rezultate din analiza fazei coliziunii.
 Faza ante-coliziune corespunde perioadei anterioare producerii impactului, și este
delimitată în timp de momentul declanșării stării de pericol iminent și momentul inițial al
impactului. În această fază nu există contact între autovehicule. Analiza acestei faze a
coliziunii are ca obiectiv principal evaluarea posibilităților de evitare a accidentului;

Faza de coliziune are loc între momentul primului contact dintre autovehicule și
momentul separării acestora. În faza coliziunii are loc variația vitezelor autovehiculelor și
deformarea caroseriei prin transferul energetic. În această fază a colizunii o parte din
energia cinetică se transformă în energie de deformare. Contactul dintre autovehicule are
loc în două faze distincte: faza de compresiune și faza de restituire. Analiza fazei de coliziune
constă în măsurarea și modelarea profilului deformat, calculul energiei de deformare și
determinarea variației vitezelor.

Faza post-coliziune începe în momentul separării autovehiculelor și durează până la

oprirea lor. Determinarea regimului de mișcarea autovehiculeor până la oprire și scrierea
ecuației de mișcare constituie elementele de analiză ale fazei post- coliziune.

Cinematica ocupantului în interiorul autovehiculului la impact

În timpul coliziunii vehiculului ocupanții acestuia pot experimenta o varietate de

mișcări în interiorul habitaclului în funcție de tipul impactului, tipul vehiculului, locul pe care
îl ocupă în vehicul, vârsta, sex, etc. Cercetările actuale în domeniu arată că există o strânsă
legătură de cauzalitate între cinematica ocupantului, prin aceasta înțelegându-se
traiectoriile, vitezele și accelerațiile părților corpului ocupantului, și vătămările înregistrate
de ocupant.

Vătămările ocupantului sunt cauzate de transferul de energie între corpul

ocupantului și obiectul cu care acesta intră în contact. Atunci când corpul ocupantului se
lovește de elementele contondente din habitaclu, iar forța de impact este concentrată pe o
anumită zonă a corpului, se produc leziuni ale zonei respective. În aceste condiții,riscul de
vătămare al ocupantului este influențat de:

− forma obiectului;
− rigiditatea structurală a obiectului;
− punctul de contact dintre ocupant și obiect;
− orientatea obiectului.

Biomecanica ocupantului la impact frontal

În situația unui impact frontal, datorită forțelor inerțiale, ocupanții autovehiculului au

tendința de a se deplasa pe direcția forței de impact cu o viteză proporțională cu variația
vitezei AV pe care o capătă autovehiculul. Dacă ocupantul este protejat de sistemele de
siguranță pasivă, (centura de siguranță, airbag, tetieră, etc.), deplasarea acestuia este
limitată, șocul impactului la nivelul ocupantului este considerabil redus, iar riscul de
vătămare este mult diminuat.

Riscul de vătămare a ocupanților în timpul impactul frontal al autovehiculului este înfluențat

în mod major de următorii factori:

− severitatea (pulsul) coliziunii;

− sistemele de retenție a pasagerilor (siguranță pasivă);
− spațiul vital din interiorul habitaclului.

Prin severitatea pulsului coliziunii se înțelege capacitatea totală a structurii

vehiculului de absorție a energiei în timpul impactului. Energia cinetică totală indusă
ocupantului la impact este înfluențată de capacitatea de absorție a sistemelor de retenție,
care se află în strânsă interdependență cu spațiul vital al pasagerului.

Ocupantul fără centură de siguranță

Dacă ocupantul nu este protejat de centura de siguranță, corpul acestuia se

deplasează pe direcția rezutantei forțelor de impact, lovindu-se de părțile interioare ale
habitaclului. În majoritatea situațiilor de impact frontal, conducătorul autovehiculului în
deplasarea sa, lovește cu zona toraco-adominală volanul iar cu genunchii lovește planșa de
bord, apoi capul acestuia poate lovi volanul, parbrizul sau plafonul autovehiculului

Ocupantul cu centură de siguranță

Situația impactului frontal în care ocupantul este protejat de sistemul centrurii de

siguranță este substanțial diferită din punct de vederea al cinematicii ocupantului și riscului
de vătămare, comparativ cu impactul în care ocupantul nu poartă centura de siguranță. În
acest caz, deplasarea ocupantului spre înainte, pe direcția forței de impact este limitată.
Apare însă, deplasarea relativă a capului față de trunchiul superior, deplasarea acestuia din
urmă fiind limitată de centura diagonală, iar capul se deplasează după forța inerțială.

Vătămările cele mai întâlnite în cazul coliziunilor frontale sunt: traumatismul cranian,
leziunile toracice și luxațiile de femur și șold. Cauza acestor vătămări este lovirea
ocupantului de parbriz, plafon, volan sau planșa de bord.

Biomecanica ocupantului la impact din spate

În timpul unei coliziuni din spate, corpul uman este supus unor solicitări de tipul
decelerațiilor și forțelor percutante. Autovehiculul este accelerat brusc de forța rezultantă
a impactului, situație în care corpul ocupantului este antrenat spre înainte de deplasarea
autovehiculului prin intermediul scaunului iar capul tinde să rămână în spate datorită forței
de inerție. Se produce astfel o deplasare relativă bruscă între partea superioară a corpului
ocupatului și capul acestuia.

Figura 2. Traumatismul coloanei cervicale - Curba “S”

Vătămările la nivelul gâtului pot să fie cauzate de sarcinile și deflecțiile mari atunci
când trunchiul este accelerat sau decelerat brusc iar capul ramâne pe loc sau de deplasează
în virtutea forțelor de inerție.

Îndoirea gâtului poate avea loc în orice direcție. În termeni medicali, îndoirea gâtului
către înapoi este numită extensie, îndoirea către înainte este denumită flexie, iar îndoirea
laterală este denumită flexie laterală.

Biomecanica ocupantului la impact lateral

Coliziunile laterale sunt acele coliziuni ale autovehiculelor în care, partea laterală a
unuia sau mai multor vehicule intră în impact cu alt autovehicul sau cu obstacole fixe ori
mobile.

În cazul coliziunilor frontale, structura frontală a vehiculului și compartimentul

motor, asigură o zonă de deformare care protejează ocupantul la impact. De asemenea, în
cazul coliziunilor din spate compartimentul portbagaj și structura de rezistență preiau o
parte din energia cinetică a vehiculului împingător, protejând ocupanții. În timpul impactului
lateral, o parte din energia cinetică a vehiculului împingător este absorbită prin deformarea
structurii frontale a acestuia. De asemenea, deformarea structurii laterale a vehiculului
împins contribuie la reducerea energiei cinetice a vehiculului împingător, însă într-o mai
mică măsură, datorită formei constructive structurii laterale și dimensiunilor reduse ale
zonei de deformare. În aceste condiții, riscul de vătămare al ocupantului este mai mare în
coliziunile laterale comparativ cu alte coliziuni.