Sunteți pe pagina 1din 261

SEMESTRUL I

PROIECTAREA UNITĂ ŢII TEMATICE: „ACTUALIZAREA CUNOȘTINȚELOR DIN CLASA PREGĂTITOARE”

Nr. de săptămâni: I- III

Perioada: 10septembrie-28 septembrie 2018

ZIUA/DATA DISCIPLINA DETALIERI ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE RESURSE EVALUA

DE DISCIPLINE RE
CONŢINUT
LUNI Festivitatea de deschidere a noului an şcolar
10.09 “BINE AȚI REVENIT!”
2018
MARŢI CLR -1.3, 2.1 Cum ne Cum ne prezentăm? Resurse materiale: Observarea
11 prezentăm? - jocuri de rol –laptop, imagini, foi de desen, creioane sistematică
- oferirea unor informaţii despre sine, despre colorate, Comunicare în limba română, a elevilor
septembrie
familie, colegi, despre activităţile preferate manual cls. I, Editura Didactică și
2018 AVAP- 2.2 etc., folosind enunţuri simple Pedagogică S.A
- exersarea unor formule de adresare, de Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
solicitare, de mulţumire, adaptate demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic, ,
DP- 1.1 interlocutorului observarea directă
Audiție: Noul an de școală Forme de organizare:frontal, individual, pe
Desen - Autoportret grupe

CLR- 3.1;4.1 ,,Prima zi de În drum spre școală Resurse materiale: Aprecieri

școală” de - Completarea prezentărilor –laptop, imagini, foi de desen, creioane globale si
Elena Dragoș - Realizarea corespondenţei dintre imagine şi colorate, Comunicare în limba română, individuale
AVAP- 2.2 litera iniţială manual cls. I, Editura Didactică și
- Memorarea poeziei ,,Prima zi de școală” de Pedagogică S.A
Elena Dragoș Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,

1
- Desen: Prima zi de şcoală demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
Forme de organizare:frontal, individual, pe
grupe
MEM – 1.1; Orientarea - Poziţii spaţiale; Resurse materiale:Matematică și Interevalua
1.2;2.1 spaţială. - Formularea de propoziţii folosind cuv. date: explorarea mediului, manual pentru cls. I, re
sus, vertical etc. Editura Didactică și Pedagogică S.A.;
CLR – 2.1 - Exerciţii de sortare a unor obiecte, pe baza unui planşe diverse
criteriu dat Resurse procedurale:
- Enumerarea anotimpurilor și a lunilor conversaţia, exerciţiul, explicaţia, jocul
didactic
corespunzătoare acestora
Forme de organizare a colectivului:
activitate frontală, individuală. pe grupe
AVAP – 1.1; Materiale Tot ce ştiu... – evaluare iniţială Resurse materiale:laptop, rechizite școlare Observarea
1.2 folosite - Discuţii despre materialele folosite la orele de Resurse procedurale: sistematică
1.3 Tehnici abilităţi practice si despre tehnicile folosite conversaţia, explicaţia, a elevilor
cunoscute - Colectarea materialelor din natură demonstrațiaexerciţiul,
Forme de organizare a
MM- 2.1 - Cântec: A sosit pe dealuri toamna
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe
MIERCURI EDFS
12 DP- 1.1; 2.2 Autocunoaşter Autocunoaştere şi stil de viaţă sănătos. Despre Resurse materiale: Observarea
septembrie e şi stil de mine –laptop, imagini sistematică
2018 CLR- 2.2 viaţă sănătos. - Joc: Să mă prezint! Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul, joc de rol, observarea
- Discuţii despre înfăţişarea colegului de bancă
directă
Forme de organizare:frontal, individual, pe
grupe
MEM 1.1, 1.2, Numeraţia 0- - exerciţii de scriere şi numărare cu pas indicat Resurse materiale:Matematică și Aprecierea
1.3, 1.4 31 - exerciţii de scriere, ordonare şi comparare a explorarea mediului, manual pentru cls. I, verbală
numerelor naturale Editura Didactică și Pedagogică S.A.;
MM planşe diverse, numărătoare, , culori
Audiție: Una este luna Resurse procedurale:
2.1
conversaţia, exerciţiul, explicaţia, munca
independentă,problematizarea,
demonstraţia, jocul didactic
Forme de organizare a
colectivului:frontal, individual, pe grupe
2
OPTIONAL
CLR -1.3 Silabă, - relatarea unor evenimente semnificative din Resurse materiale: Observarea
cuvânt, viaţa proprie sau din activitatea şcolară/a clasei –laptop, imagini sistematică
MM- 2.1 propoziţie - enumerarea unor reguli de joc, a unor norme Comunicare în limba română, manual cls. I, a elevilor
ale clasei Editura Didactică și Pedagogică S.A
- formularea unor enunţuri simple, corecte, Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
coerente, referitoare la activităţi desfăşurate demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic, ,
- actualizarea cunoştinţelor despre silabă, observarea directă
cuvânt, propoziţie, reprezentare grafică. Forme de organizare:frontal, individual, pe
grupe
Audiție: Școlărei și școlărițe

JOI AVAP 2.1, 2.2 Amintiri din Amintiri din vacanța de vară Resurse materiale:laptop, bloc de desen, Aprecierea
13 vacanța de -Desen culori colorate verbală
septembrie MM 2.1 vară -Culoare în contur dat Resurse procedurale:
-Utilizarea liniei, punctului, culorii şi formei ; conversaţia, explicaţia, demonstrația,
2018
exerciţiul,turul galeriei
Audiție: Vara în alte părți s-a dus
Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe
CLR1.1, 1.2, În clasă În clasă Resurse materiale: Aprecierea
2.3 - Joc de rol: Dialoguri în situaţii diferite –laptop, creioane colorate, Comunicare în verbală
- Reguli care trebuie respectate atunci când limba română, manual cls. I, Editura
DP- 2.2 vorbim Didactică și Pedagogică S.A
- conştientizarea existenţei unor regulisimple Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
dedesfăşurarea schimburilor verbale(salutul, demonstraţia, exerciţiul, joc de rol,observarea
directă
prezentareascuzelor, transmiterea
Forme de organizare:frontal, individual
mulţumirilor, formulareaunei cereri,
formulareaunor întrebări etc.)carepot
determinareuşita comunicării
- Audierea cântecului ,,Școlărei și școlărițe”
CLR 1.1, 1.2, Semne grafice - Scrierea bastonașelor Resurse materiale: Aprecierea
4.1 - executareaunor elemente grafice careintrăîn –laptop, imagini, caiete tip I, caiet cu foaie verbală
velină, carioca, plastilină, Comunicare în
componenţaliterelor demână(actualizare)
AVAP limba română, manual cls. I, Editura

3
2.2 - Realizarea bastonașului din plastilină Didactică și Pedagogică S.A
Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
Forme de organizare:frontal, individual
MEM 3.1, 5.1 La plimbare La plimbare Resurse materiale:Matematică și Observarea
- Completarea unui tabel, după model dat explorarea mediului, manual pentru cls. I, sistematică
CLR- 2.2 - Adăugarea / extragerea de elemnte pentru a Editura Didactică și Pedagogică S.A.;
avea mulțimi ,,cu tot atâtea elemente etc planşe diverse, numărătoare, fișe de lucru
Resurse procedurale:
conversaţia, exerciţiul, explicaţia, munca
independentă,problematizarea,
demonstraţia, jocul didactic
Forme de organizare a
colectivului:frontal, individual, pe grupe
VINERI CLR 1.1, 1.2, Cartea, buna Cartea, buna mea prietenă Resurse materiale: Observarea
15 1.3, 1.4 mea prietenă - Numerotarea paginilor, direcţii de orientare –laptop, imagini, Comunicare în limba sistematică
septembrie în pagină română, manual cls. I, Editura Didactică și a
2018 MM - Direcții de orientare în pagină Pedagogică S.A comportam
2.1 - Elementele componente ale cărții Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia, entului
- Exemple de propoziții formate din două, trei demonstraţia, exerciţiul, joc de rol, observarea participativ
cuvinte directă
- Memorarea poeziei ,,Cartea de Virgil Forme de organizare:frontal, individual, pe
grupe
Carianopol
Joc de rol: La librărie
- Cântec: Cărticica mea
RELIGIE
MM -2.1; 2.3 Evaluare Repetarea cântecelor învăţate in CP Resurse materiale:laptop, imagini Aprecierea
CLR -2.2 inițială Discuţii despre vacanţa mare Resurse procedurale: verbală
conversaţia, explicaţia, demonstrația,
exerciţiul
Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe
LB
FRANCEZA
LUNI EDSF

4
17 CLR 1.1, 1.2, ”Cartea”, de - Memorarea poeziei ,,Cartea de Virgil Resurse materiale: Observarea
septembrie 1.3 Virgil Carianopol –laptop, imagini, Comunicare în limba sistematică
Carianopol Joc de rol: La librărie română, manual cls. I, Editura Didactică și a
2018
DP - conştientizarea existenţei unor regulisimple Pedagogică S.A comportam
2.2 dedesfăşurarea schimburilor verbale(salutul, Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia, entului
demonstraţia, exerciţiul, joc de rol, observarea participativ
prezentareascuzelor, transmiterea
MM directă
mulţumirilor, formulareaunei cereri, Forme de organizare:frontal, individual, pe
2.1
formulareaunor întrebări etc.)carepot grupe
determinareuşita comunicării
- Cântec: Cărticica mea
CLR 1.1, 1.2, Propoziția - Exemple de propoziții formate din două, trei laptop, imagini, Comunicare în limba română, Aprecierea
2.2 cuvinte manual cls. I, Editura Didactică și verbală
- Schema grafică a unor propoziții Pedagogică S.A
AVAP - executareaunor elemente grafice careintrăîn Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
2.2 componenţaliterelor demână(nodulețul) demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
Forme de organizare:frontal, individual, pe
grupe
MEM- 3.1; 3.2 Adunări și La joacă Resurse materiale:Matematică și Observarea
scăderi în - Exerciții de adunare și scădere în concentrul explorarea mediului, manual pentru cls. I, sistematică
DP -2.2 concentrul 0- 0 - 10 Editura Didactică și Pedagogică S.A.;
10 - Numirea unor jocuri sugerate de imagini planşe diverse, numărătoare, fișe de lucru
Resurse procedurale:
- Concurs: ”Cine știe câștigă”
conversaţia, exerciţiul, explicaţia, munca
independentă,problematizarea,
demonstraţia, jocul didactic
Forme de organizare a
colectivului:frontal, individual, pe grupe
MARŢI AVAP- 2.1, Prima zi de Prima zi de școală Resurse materiale:laptop, bloc de desen, Aprecierea
19 2.2 școală -Desen culori colorate verbală
-Culoare în contur dat Resurse procedurale:
septembrie conversaţia, explicaţia, demonstrația,
MM 2.1 -Utilizarea liniei, punctului, culorii şi formei ;
2017 exerciţiul,turul galeriei
Audiție: Noul an de școală
Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe

5
MM -2.1; 2.3 Noul an de Cântec: Noul an de școală Resurse materiale:laptop, imagini Aprecierea
CLR - 2.2 școală Discuţii despre anotimpul toamna Resurse procedurale: verbală
conversaţia, explicaţia, demonstrația,
exerciţiul
Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe
CLR 1.1, 1.2, Povestirea Amintiri din vacanţă –laptop, imagini, Comunicare în limba Observarea
1.3, 1.4 unor - Formularea unei idei, a unei păreri română, manual cls. I, Editura Didactică și sistematică
întâmplări - Descrierea unui obiect, a unei persoane Pedagogică S.A a
MM 2.1 trăite - Cântec: Câte unul pe cărare Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia, comportam
demonstraţia, exerciţiul, observarea directă entului
Forme de organizare:frontal, individual, pe participativ
grupe
MEM- 3.1; 3.2 Scrierea - - exerciţii de scriere şi numărare cu pas indicat Resurse materiale:Matematică și Observarea
numerelor - exerciţii de scriere, ordonare şi comparare a explorarea mediului, manual pentru cls. I, sistematică
DP -2.2 naturale în numerelor naturale Editura Didactică și Pedagogică S.A.;
concentrul 0- - exerciții de identificare a elementelor intuitive ale planşe diverse, caiet de matematică
Pământului Resurse procedurale:
10
Importanța Soarelui conversaţia, exerciţiul, explicaţia, munca
independentă,problematizarea,
demonstraţia, jocul didactic
Forme de organizare a
colectivului:frontal, individual, pe grupe
MIERCURI EDFS
19 DP- 1.1; 2.2 Autocunoaşter Autocunoaştere şi stil de viaţă sănătos. Despre Resurse materiale: Observarea
e şi stil de mine –minge sistematică
septembrie
CLR- 2.2 viaţă sănătos. - Joc: Să mă prezint! Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
2018 demonstraţia, exerciţiul, joc de rol, observarea
- Discuţii despre înfăţişarea colegului de bancă
directă
Forme de organizare:frontal, individual, pe
grupe
MEM 1.1, 1.2, Scrierea - exerciţii de scriere şi numărare cu pas indicat Resurse materiale:Matematică și Observarea
1.3, 1.4, numerelor - exerciţii de scriere, ordonare şi comparare a explorarea mediului, manual pentru cls. I, sistematică
naturale în numerelor naturale Editura Didactică și Pedagogică S.A.;
DP concentrul 0- -exerciții de descompunere a numerelor planşe diverse, caiet de matematică
- Concurs: ”Cine știe câștigă” Resurse procedurale:
2.2 31
conversaţia, exerciţiul, explicaţia, munca
6
independentă,problematizarea,
demonstraţia, jocul didactic
Forme de organizare a
colectivului:frontal, individual, pe grupe
OPTIONAL
CLR 1.1, 1.2, Repovestirea - Formularea unor propoziții după imagini date –laptop, imagini, Comunicare în limba Aprecierea
1.3, 1.4 unor - Repovestirea unor povești cunoscute după română, manual cls. I, Editura Didactică și verbală
întâmplări imagini Pedagogică S.A
AVAP auzite Desen: Personaje din povești Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
2.2 demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
Forme de organizare:frontal, individual, pe
grupe
AVAP2.1, 2.2 Școlărei și Școlărei și școlărițe Resurse materiale:laptop, fișe cu desene, Aprecieri
JOI școlărițe -Culoare în contur dat culori colorate globale si
MM 2.1 -Utilizarea liniei, punctului, culorii şi formei ; Resurse procedurale: individuale
20 conversaţia, explicaţia, demonstrația,
septembrie exerciţiul,turul galeriei
Audiție: Școlărei și școlărițe
2018 Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe
CLR 2.1, 2.2, Cuvântul - Identificarea unor cuvinte formate din una, laptop, imagini, caiet tip I, caiet cu foaie Aprecierea
2.3, 2.4 format din două, trei silabe velină,Comunicare în limba română, manual verbală
una, două, trei - Colorează bulina corespunzătoare numărului cls. I, Editura Didactică și Pedagogică S.A
MEM silabe de silabe Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
1.1 - Formularea unor propoziții după imagini date demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
AVAP - Scrierea unor elemente grafice Forme de organizare:frontal, individual, pe
22 grupe
CLR 2.1, 2.2, Descrierea Comoara din povești laptop, imagini, Comunicare în limba română, Aprecierea
2.3, 2.4 unui personaj - Formularea unor idei/păreri manual cls. I, Editura Didactică și verbală
- Descrierea unor personaje ilustrate Pedagogică S.A
MM 2.1 - Numirea basmului ilustrat Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
- Numirea obiectelor folosite de unele demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
personaje Forme de organizare:frontal, individual, pe
- Ordonarea secvențelor unor povești grupe
- Încercuirea unor elemente care aparțin unei
povești date
7
Audiție: Noi suntem piticii
MEM 1.1, 5.2 Probleme Resurse materiale:Matematică și Aprecierea
ilustrate - exerciţii de scriere şi numărare cu pas indicat explorarea mediului, manual pentru cls. I, verbală
- exerciţii de scriere, ordonare şi comparare a Editura Didactică și Pedagogică S.A.;
numerelor naturale planşe diverse, caiet de matematică
-exerciții de alcătuire a problemelor cu imagini Resurse procedurale:
MM:2.1
date conversaţia, exerciţiul, explicaţia, munca
independentă,problematizarea,
Audiție: Una este luna demonstraţia, jocul didactic
Forme de organizare a
colectivului:frontal, individual, pe grupe
VINERI CLR 1.1, 1.2, Semne grafice scrierea unor elemente grafice: bucla laptop, caiet tip I, caiet cu foaie velină, Aprecierea
21 septembrie 41 - executarea unor elemente grafice care intră în Comunicare în limba română, manual cls. I, verbală
2018 Editura Didactică și Pedagogică S.A
componenţa literelor de mână (actualizare)
AVAP Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
2.2 MODELAJ: bucla demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
Forme de organizare:frontal, individual

RELIGIE

MM -2.1; 2.3 A, a, a! Acum Cântec: A, a, a! Acum e toamnă, da! Resurse materiale:laptop, imagini Aprecierea
CLR- 2.2 e toamnă, da! Discuţii despre anotimpul toamna Resurse procedurale: verbală
conversaţia, explicaţia, demonstrația,
exerciţiul
Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe
LIMBA
FRANCEZA

8
LUNI EDFS
24 CLR 2.1, 2.2, Identificarea Comoara din povești laptop, imagini, Comunicare în limba română, Aprecierea
septembrie 3.1 sunetelor - Identificarea unor sunete din cuvinte date manual cls. I, Editura Didactică și verbală
2018 dintr-un - Asocierea unor cuvinte, reprezentate prin Pedagogică S.A
AVAP 2.2 cuvânt imagini, cu litera inițială Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
- Desen: Personajul îndrăgit demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
Joc: ,,Ce s-ar întâmpla dacă ...” Forme de organizare:frontal, individual, pe
- Ghicitori despre personaje din povești grupe
CLR 2.1, 2.2, Semne grafice - scrierea unor elemente grafice: laptop, caiet tip I, caiet cu foaie velină, Aprecierea
3.1 - executarea unor elemente grafice care intră în Comunicare în limba română, manual cls. I, verbală
componenţa literelor de mână (actualizare) Editura Didactică și Pedagogică S.A
AVAP 2.2 Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
Forme de organizare:frontal, individual
MEM La joacă Resurse Aprecieri
1.1.; 2.1.; Figuri materiale:Matematică și explorarea globale si
3.1 geometrice - Exerciţii de identificare a unor forme geometrice mediului, manual pentru cls. I, Editura individuale
AVAP -2.2 - exerciţii de sortare a unor obiecte, pe baza unui Didactică și Pedagogică S.A.;; planşe
criteriu dat diverse , figurine
Resurse procedurale:
- Desenarea figurilor geometrice conversaţia, exerciţiul, explicaţia, munca
- desene din figuri geometrice independentă, , jocul didactic
Forme de organizare a colectivului:
Frontal, individual, pe grupe
- Colorează frunzele conform codului dat
MARŢI AVAP - 1.3, Fructele Toamnă darnică Resurse materiale:laptop, imagini, Aprecierea
25 2.3 toamnei -realizarea fructelor de toamnă folosind plastilină verbală
septembrie plastilina prin tehnica modelajului ; Resurse procedurale:
2018 MM-2.1 conversaţia, explicaţia, demonstrația,
exerciţiul,turul galeriei
Audiție: Toamna
Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe

MM -2.1; 2.3 Vara în alte Cântec:Vara în alte părți s-a dus Resurse materiale:laptop, imagini Aprecierea
părți s-a dus - Discuţii despre diferența dintre anotimpul Resurse procedurale: verbală
CLR – 2.2 vara și anotimpul toamna; conversaţia, explicaţia, demonstrația,

9
AVAP- 2.2 exerciţiul
Desen: Stoluri de păsări călătoare Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe
CLR1.1, 1.2, Comoara din - repovestirea clară şi cu intonaţie a unui text laptop, imagini, Comunicare în limba română, Observarea
1.3 povești audiat manual cls. I, Editura Didactică și sistematică
- discuţii privind comportamentul personajelor Pedagogică S.A
MM: 2.1 - formularea unei opinii personale referitoare Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
la un personaj/conduita unei persoane/o demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
întâmplare etc. Forme de organizare: frontal, individual, pe
- jocuri de recunoaştere a unor personaje, a grupe
unor poveşti după indicii date
- dramatizări ale unor poveşti
cunoscute
Audiție: Noi suntem piticii

MEM Calcularea La teatru Resurse materiale:Matematică și Autoevalua

2.1; unor sume în - Numirea personajelor din imagini care explorarea mediului, manual pentru cls. I, re
AVAP – 2.2 lei reprezintă povești cunoscute Editura Didactică și Pedagogică S.A.;;
CLR - Dramatizarea unor secvențe din povești planşe diverse , laptop
Resurse procedurale:
3.3. - Colorarea unor personaje preferate
conversaţia, exerciţiul, explicaţia, munca
- Calcularea unor sume (în lei) independentă, , jocul didactic
- Ghicitori despre personaje din povești Forme de organizare a colectivului:
Frontal, individual, pe grupe
MIERCURI EDFS
27 DP Autocunoaşter Autocunoaştere şi stil de viaţă sănătos. Resurse materiale: Observarea
septembrie DP- 1.1; 2.2 e şi stil de - Joc: Despre mine! –minge sistematică
2017 CLR- 2.2 viaţă sănătos - Discuţii despre înfăţişarea colegului de bancă Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul, joc de rol, observarea
directă
Forme de organizare:frontal, individual, pe
grupe
MEM- 2.1 Numerația Activități preferate Resurse materiale:Matematică și Observarea
- Numirea unor activități preferate explorarea mediului, manual pentru cls. I, sistematică
- Mimarea unor activițăți în fața clasei Editura Didactică și Pedagogică S.A.;planşe
diverse , laptop, numărătoare
10
D.P-1.1 - Asocierea unor obiecte cu activități Resurse procedurale:
corespunzătoare conversaţia, exerciţiul, explicaţia, munca
- Identificarea aparatelor care folosesc curent independentă, , jocul didactic
electric Forme de organizare a colectivului:
Frontal, individual, pe grupe
- Exerciții de numărare

OPTIONAL
CLR – 2.1; Lecţie cu - Lecţie cu urechi lungi, de Passionaria laptop, imagini, Comunicare în limba română, Aprecierea
2.2, 2.3, 2.4 urechi lungi, Stoicescu manual cls. I, Editura Didactică și verbală
de Passionaria - Citirea poeziei şi explicarea cuvintelor noi Pedagogică S.A
DP Stoicescu - Alcătuirea de propoziţii cu noile cuvinte Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
3.2. - Formulare de răspunsuri la întrebări date demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
- Rezolvă exerciţiile alături de Coadă Albă Forme de organizare:frontal, individual, pe
grupe
JOI AVAP – 2.1, Mândră Mândră toamnă Resurse materiale:laptop, bloc de desen, Aprecierea
27 2.2 toamnă - Povestea toamnei acuarele, pensoane, șervețele umede verbală
septembrie - Pictură peisaj de toamnă: Resurse procedurale:
2018 CLR – 1.2 -Utilizarea liniei, punctului, culorii şi formei ; conversaţia, explicaţia, demonstrația,
exerciţiul,turul galeriei
Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe
CLR- 1.1 Recapitulare Comunicare orală fișe de lucru, Comunicare în limba română, Aprecierea
1.2, 1.3, 1.4, din CP - prezentarea propriei persoane; manual cls. I, Editura Didactică și verbală
2.1, 2.2, 2.3, salutul Pedagogică S.A
2.4 - identificarea numărului de Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
cuvinte dintr-un enunţ dat demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
- formularea de enunţuri după reprezentări date Forme de organizare:frontal, individual
DP – 1.1 Citire / lectură
- citirea cuvintelor, cu sprijin imagistic
- ordonarea unor imagini reprezentând
programul de lucru al elevului
- realizarea corespondenţei dintre imagine şi
litera iniţială a cuvântului sugerat de aceasta

11
CLR- 1.1 Evaluare Scriere / redactare fișe de lucru, Comunicare în limba română, Proba
1.2, 1.3, 1.4, predictivă - scrierea pe liniatură dictando a trei litere manual cls. I, Editura Didactică și scrisă
2.1, 2.2, 2.3, mari/mici de tipar (la alegere); scrierea unor Pedagogică S.A
2.4 semne grafice indicate Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
Elemente de construcție demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
AVAP – 2.2 a comunicării Forme de organizare:frontal, individual
- identificarea numărului de silabe ale unui
cuvânt sugerat de imagine
MEM -1.1, 1.2 Evaluare Ne amintim din clasa pregătitoare Fișe de evaluare Proba
,1.3, 1.4, 2.2 inițială procedurale:conversaţia, explicaţia, scrisă
3.1, 5.2 Forme de organizare:individual
AVAP – 2.2

VINERI CLR -1.1 Evaluare Ne amintim din clasa pregătitoare Fișe de evaluare Proba
28 1.2, 1.3, 1.4, inițială procedurale:conversaţia, explicaţia, scrisă
Forme de organizare:individual
septembrie 2.1, 2.2, 2.3,
2018 2.4
AVAP – 2.2
RELIGIE
MM - 2.1; 2.3 Toamnă Cântec: Toamnă bogată Resurse materiale:laptop, imagini Aprecierea
CLR – 2.2 bogată - Discuţii despre bogățiile toamnei Resurse procedurale: verbală
conversaţia, explicaţia, demonstrația,
exerciţiul
Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe
LIMBA
FRANCEZA

12
PROIECTAREA UNITĂ ŢII TEMATICE: „ÎN FAMILIE”
Nr. de săptămâni: IV- VII

Perioada: 1-26 OCTOMBTRIE 2018

ZIUA/ DISCIPLINA DETALIERI DE ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE RESURSE EVALUARE

DATA CONŢINUT DISCIPLINE
LUNI EDFS
1 CLR “Bine e la noi acasă” Casa noastră Resurse materiale: Observare
octombrie 1.3, Sunetul şi literele -citirea poeziei “Bine e la noi acasă” –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
2018 2.1, (de tipar şi de mână): a -formularea unor întrebări şi răspunsuri limba română, manual cls. I,
Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
2.4 referitoare la conţinutul poeziei audiate S.A, caiete tip I, Planșă cu litera a,
3.1, 3.2,3.3 -pronunţia cuvintelor care încep/se scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
4.1 termină/conţin sunetul a creponată, plastilină
-exerciţii de despărţire a cuvintelor în Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
silabe, numărarea silabelor unui cuvânt explicaţia,
AVAP 1.2,2.3 -exerciţii de reprezentare grafică a muncaindependentă,
cuvântului, a silabelor şi a sunetelor jocul didactic, metoda fonetico –
-corespondenţa sunet /literă.Primele analitico –sintetică
elemente de comunicare scrisă
Forme de organizare:frontal,
-stabilirea poziţiei unui sunet în individual, pe grupe
silabă/cuvânt
-rostirea/ scrierea cuvintelor pe silabe
-analiza şi sinteza fonetică a cuvintelor şi
silabelor
-exerciţii de scriere a literei a mic de
mână
-Modelaj – litera a mic de mână- din
13
plastilină hârtie creponată

CLR Sunetul a şi litera a - Exerciţii de construire corectă a unor Resurse materiale: Observare
1.3. Comunicare orală enunţuri după imagini; –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
limba română, manual cls. I,
1.5.,2.1. (ascultare,vorbire,intera -marcarea sunetului/literei ce va fi
Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
2.2.,2.3. cţiune) studiată S.A, caiete tip I, Planșă cu litera a,
4.1 Citire/lectură -exerciţii de despărţire a cuvintelor în scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
Scriere/redactare silabe, numărarea silabelor unui cuvânt creponată, plastilină
MM Elemente de construcţie -exerciţii de reprezentare grafică a Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
1.1.,1.2 a comunicării cuvântului, a silabelor şi a sunetelor explicaţia,
-corespondenţa sunet /literă.Primele muncaindependentă,
elemente de comunicare scrisă jocul didactic, metoda fonetico –
-stabilirea poziţiei unui sunet în analitico –sintetică
silabă/cuvânt
Forme de organizare:frontal,
-rostirea/ scrierea cuvintelor pe silabe individual, pe grupe
-analiza şi sinteza fonetică a cuvintelor şi
silabelor
-exerciţii de scriere a literei a mic de
mână
-Jocul silabelor muzicale.
MEM – 3.2., 4.1, Soarele, sursă de lumină Discuţii despre Soare- sursă de lumină. Resurse materiale:Matematică și Observarea
4.2. și căldură Desenarea explorarea mediului, manual sistematică
• În, pe, deasupra, poziţiei Soarelui dimineaţa şi la prânz, la pentru cls. I, Editura Didactică și
CLR – 2.1,2.3 dedesubt, lângă, în faţă, aceeaşi oră şi în raport cu acelaşi reper, Pedagogică S.A.;planşe diverse ,
laptop,
AVAP – 2.1, 2.2 în spate, stânga, dreapta timp de o săptămână şi evidenţierea
regularităţilor Resurse procedurale:
conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
Efecte positive și negative ale Soarelui
munca independentă,
Experiment Forme de organizare a
Activitate practică colectivului:
Desen: „Soarele” Frontal, individual, pe grupe
AVAP Numirea materialelor, instrumentelor şi Resurse materiale:laptop, bloc de Observarea
MARŢI 1.1; 1.3; 2.1; 2.2. Rama de tablou tehnicilor utilizate; desen, acuarele, pensoane, sistematică
2 (lipire, colaj) - identificarea mai multor texturi, a șervețele umede, lipici,
octombrie MEM: 5.1. formelor în mişcare, a formelor ce au foarfecăfrunze de toamnă Aprecierea
2018 suferit deformări minore etc; Resurse procedurale: verbală
14
MM 1.4 - gruparea unor instrumente şi materiale conversaţia, explicaţia,
în funcţie de domeniu demonstrația, exerciţiul,turul
-vizionarea unor imagini cu frunze de galeriei
toamnă cu fond muzical Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
-realizarea unei planșe prin tehnica
individuală. pe grupe
amprentării cu frunze sau aplicarea de
frunze
-Joc – „Spune povestea mea” ( crează o
poveste pentru tabloul realizat)
MM – 1.4; 2.1 - - jocul „Recunoaşte interpretul!” Resurse materiale:laptop, imagini Aprecierea
Cântarea vocală (bărbat, Resurse procedurale: verbală
CLR 1.4 Poziția, emisia femeie, copil sau un instrument conversaţia, explicaţia,
1.1 naturală, dicția reproducerea în grup a cântecelor însuşite demonstrația, exerciţiul
Forme de organizare a
intuitiv, respectând sincronizarea
colectivului:activitate frontală,
- dialog între grupe, sugerat de textul individuală. pe grupe
cântecului
- alegerea instrumentului potrivit sau a
percuţiei corporale pentru fiecare cântec
crearea spontană a unei linii melodice
simple sau a unor combinaţii ritmice de
silabe onomatopeice, însoţite de mişcare
-,,Familia mea”
CLR Sunetul şi literele (de Recitarea poeziei “Bine e la noi acasă” Resurse materiale: Observare
tipar şi de mână): A -exerciţii de formulare de propoziţii cu –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
limba română, manual cls. I,
suport vizual-planşe cu plante şi fructele
Oferirea unor informaţii Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
lor; S.A, caiete tip I, Planșă cu litera a,
despre membrii familei -delimitarea cuvintelor din enunţuri; scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
-stabilirea poziţiei unui cuvânt într-o creponată, plastilină
propoziţie Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
-exerciţii de despărţire a cuvintelor în explicaţia,
silabe muncaindependentă,
-exerciţii de reprezentare grafică a jocul didactic, metoda fonetico –
cuvântului, a silabelor şi a sunetelor analitico –sintetică
-exerciţii de distingere a sunetului iniţial,
Forme de organizare:frontal,
final sau din interiorul unei silabe / individual, pe grupe
15
cuvânt
-exerciţii de depistare a sunetului “a” în
cadrul unui cuvânt(poziţia
iniţială,mediană,finală)
-exerciţii de exemplificare a unor cuvinte
care încep,conţin sau se termină cu
sunetul “a”
-scrierea literei A mare de mână
- jocuri didactice de sinonimie,
antonimie, omonimie;
-exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi
comode pentru scris;
-Modelaj – litera A mare de mână- din
plastilină/hârtie creponată
MEM – 3.2., 4.1, Electricitatea -Evidenţierea forţei apei / vântului, ca Resurse materiale:Matematică și Observarea
4.2. sursă de energie prin utilizarea unor explorarea mediului, manual sistematică
modele (de ex. morişca pusă în mişcare pentru cls. I, Editura Didactică și
de vânt) Pedagogică S.A.;planşe diverse ,
CLR – 1.1 - numirea aparatelor electrocasnice care laptop,
MM – 1.4 folosesc curentul electric Resurse procedurale:
- discuții privitoare la efectele conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
întreruperii curentului electric munca independentă,
- exemple de activități în care se Forme de organizare a
folosește curentul electric colectivului:
Frontal, individual, pe grupe
MIERCURI EDFS
3 DP În drum spre școală Spre școală Resurse materiale: Observarea
octombrie 2.3 - discuții despre textul audiat –auxiliar sistematică
AVAP – 1.1 Resurse procedurale:conversaţia,
2018 - exerciții pe baza textului explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,
- descoperirea drumului elefănțelului spre joc de rol, observarea directă
școală Forme de organizare:frontal,
- utilizarea ,,cuvintelor magice” în individual, pe grupe
enunțuri proprii
JOC: ,,Un altfel de salut”
Semaforul - colaj
MEM – 1.1 2.1 Poziții ale unui obiect - identificarea poziţiei verticale, Resurse materiale:Matematică și Observarea
16
• Verticală, orizontală, orizontalele sau oblice explorarea mediului, manual sistematică
AVAP – 2.2 oblică, interior, - scrierea pe reţeaua caietului de pentru cls. I, Editura Didactică și
MM – 1.4 exterior matematică Pedagogică S.A.;planşe diverse ,
- recunoașterea pozițiilor unor animale laptop, caiet de matematică
(interior, exterior) Resurse procedurale:
Cântec: Numărătoarea (primele patru conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
strofe) munca independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe grupe

OPTIONAL
Casa noastră - exerciţiidedezvoltarea Resurse materiale: Observare
CLR musculaturii fine amâinii –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
limba română, manual cls. I,
1.1.,1.2. Sunetulşi literele (de -modelareadin plastilinăa
Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
1.3.,1.4. tipar şidemână): A contururilorunorlitere; decorarea S.A, caiete tip I, Planșă cu litera a,
1.5.,2.1. literelor demânăşi detipar; scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
2.2.,2.3. -trasareaîn ductcontinuu a literelor creponată, plastilină
4.1 Citirea/ scrierealiterelor demână(începând prin Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
demână unireapunctelor carelecompun) explicaţia,
AVAP - executarea conturului unor litere, muncaindependentă,
1. 2,2.3 silabe, cuvinte cu degetulpeblatul jocul didactic, metoda fonetico –
mesei, în aer, pespatelecolegului, analitico –sintetică
pehârtie, cu pensulaşi acuarela,cu creta
Forme de organizare:frontal,
petablă, cu markerul pe coli mari individual, pe grupe
-scrierealiterelor demână, folosind
diverseinstrumente de scris (creion,
carioca, stilou,pensulă,
cretă)pevariatesuporturi (foaie
velină, foaie liniată, tablă etc.)

JOI AVAP Culoarea- forma de Numirea materialelor, instrumentelor şi Resurse materiale:laptop, șablon cu Observarea
4 1.1 1.2 exprimare a ideilor și a tehnicilor utilizate; brioșă, cariocifoarfecă sistematică
octombrie 2.2 2.3 trăirilor personale. - identificarea mai multor texturi, a Resurse procedurale:
2018 2.4 Brioșă pentru mama formelor în mişcare, a formelor ce au conversaţia, explicaţia, Aprecierea
suferit deformări minore etc; demonstrația, exerciţiul,turul verbală
17
MM - gruparea unor instrumente şi materiale galeriei
1.4 în funcţie de domeniu Forme de organizare a
-vizionarea unor imagini cu frunze de colectivului:activitate frontală,
CLR 4.1, 4.2 toamnă cu fond muzical individuală. pe grupe
-realizarea unei planșe prin tehnica
amprentării cu frunze sau aplicarea de
frunze
-redarea în scris a cuvântului mama
-audiţie-„Popas”
CLR Familia mea Analizaşi sinteza foneticăa Resurse materiale: Observare
1.1,1.2, cuvintelor şi silabelor –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
Sunetulşi literea (de limba română, manual cls. I,
1.3,1.4, -stabilireapoziţiei unui sunet în
tipar şi demână):m Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
2.1,2.2, silabă/cuvânt S.A, caiete tip I, Planșă cu litera a,
2.3,2.4, -oferireaunorinformaţiidespre sine, scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
3.1,3.3 Citirea/ scrierea desprefamilie, colegi, despre creponată, plastilină
literelor demână Silaba activităţile preferateetc.,folosind Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
ma enunţuri simple explicaţia,
Cuvântulmama -dialoguri în perechesauîn grupuri muncaindependentă,
MM mici pe teme familiare reale sau jocul didactic, metoda fonetico –
1.1.,1.2 imaginate analitico –sintetică
-jocuri de tipul: „Continuăversul /
Forme de organizare:frontal,
strofa” individual, pe grupe
-recunoaşterealiterelormari şi
mici, detipar şi demână
-realizarealiterelor maridetipar din
figuri tangram
- asociereaunor cuvinte/enunţuri, scrise
cu literedetipar şidemână, cu imaginile
potrivite
-punereaîn corespondenţă a
imaginilor cu mesajeleorale /
scriseindicate
- exerciţiidedezvoltarea musculaturii
fine amâinii
-modelareadin plastilinăa

18
contururilorunorlitere; decorarea
literelor demânăşi detipar;
CânteculMama, din folclorul copiilor
CLR Familia mea -Delimitarea cuvintelor din enunţuri; Resurse materiale: Observare
1.1,1.2, -stabilirea poziţiei unui cuvânt într-o –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
Sunetulşi literea (de limba română, manual cls. I,
1.3,1.4,2,1,2.2,2.3, propoziţie
tipar şi demână):m Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
2.4,3.1 -exerciţii de despărţire a cuvintelor în S.A, caiete tip I, Planșă cu litera a,
3.3 silabe scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
Citirea/ scrierea -exerciţii de reprezentare grafică a creponată, plastilină
literelor demână Silaba cuvântului, a silabelor şi a sunetelor Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
ma -exerciţii de distingere a sunetului iniţial, explicaţia,
MM Cuvântulmama final sau din interiorul unei silabe / muncaindependentă,
1.1.,1.2 cuvânt jocul didactic, metoda fonetico –
-exerciţii de depistare a sunetului “m” în analitico –sintetică
cadrul unui cuvânt(poziţia
Forme de organizare:frontal,
iniţială,mediană,finală) individual, pe grupe
-exerciţii de exemplificare a unor cuvinte
care încep,conţin sau se termină cu
sunetul “m”
- jocuri didactice de sinonimie,
antonimie, omonimie;
-exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi
comode pentru scris;
-scrierea literei M mare de mână
-intonarea cântecului “Mama”,însoţit de
mişcările corespunzătoare
MEM – 1.1 2.1 Poziții ale unui obiect: - identificarea poziţiei unor obiecte Resurse materiale:Matematică și Observarea
• Verticală, orizontală, - desenarea unor linii în diverse poziții explorarea mediului, manual sistematică
AVAP – 2.2 oblică, interior, exterior - colorarea unor obiecte după criteria dat pentru cls. I, Editura Didactică și
MM – 1.4 - exerciții de completare a unor desene, Pedagogică S.A.;planşe diverse ,
laptop, caiet de matematică
folosind linii în diverse poziții
Resurse procedurale:
Cântec: Gospodarul din Ardeal conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
munca independentă,
Forme de organizare a
colectivului:

19
Frontal, individual, pe grupe
VINERI CLR Adevărata bogăție -Oferirea de răspunsuri la întrebarea: Resurse materiale: Aprecierea
5 1.1,1.2,1.3, Prezentarea „Despre ce este vorba în această –laptop, imagini, Comunicare în verbală
limba română, manual cls. I,
octombrie 1.4,2.1,2.2,2.3,2.4,3. povestioarei;discuții povestioară?”
Editura Didactică și Pedagogică
2018 1,3.3 privind morala - aprecierea ca adevărate sau false a unor
S.A, bloc de desen, creioane
povestioarei enunţuri scurte care testează înţelegerea colorate
textului audiat Resurse procedurale:conversaţia,
AVAP-
- formularea unor răspunsuri la întrebări explicaţia,
2.2
despre conţinutul unui mesaj/ text scurt muncaindependentă,
audiat jocul didactic,
-identificarea sensului unui cuvânt rostit
Forme de organizare:frontal,
de cadru didactic-colegi individual, pe grupe
-Desen: Animale enumerate in text
RELIGIE

MM – 1.4; 2.1 - jocul „Recunoaşte interpretul!” (bărbat, Resurse materiale:laptop, imagini Aprecierea
Cântarea vocală femeie, copil sau un instrument Resurse procedurale: verbală
CLR 1.4 -Poziția, emisia naturală, reproducerea în grup a cântecelor însuşite conversaţia, explicaţia,
1.1 dicția intuitiv, respectând sincronizarea demonstrația, exerciţiul
Forme de organizare a
- dialog între grupe, sugerat de textul
colectivului:activitate frontală,
cântecului individuală. pe grupe
- alegerea instrumentului potrivit sau a
percuţiei corporale pentru fiecare cântec
crearea spontană a unei linii melodice
simple sau a unor combinaţii ritmice de
silabe onomatopeice, însoţite de mişcare
-,,Toamna” de N. Bucliu
LIMBA
FRANCEZA
LUNI EDFS
8 CLR Familia mea -Analizaşi sinteza foneticăa Resurse materiale: Observare
octombrie 1.1.,1.2. cuvintelor şi silabelor –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
2018 1.3.,1.4. Sunetulşi literea (de -stabilireapoziţiei unui sunet în limba română, manual cls. I,
tipar şi demână):M Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
1.5.,2.1. silabă/cuvânt S.A, caiete tip I, Planșă cu litera M,
2.2.,2.3. -identificarea unor silabe pentru a scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
20
4.1. Citirea/ scrierea forma cuvinte creponată, plastilină
literelor demână Silaba -dialoguri în perechesauîn grupuri Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
ma mici pe teme familiare reale sau explicaţia,
Cuvântulmama imaginate muncaindependentă,
AVAP 1.2,2.3 -recunoaşterealiterelormari şi jocul didactic, metoda fonetico –
mici, detipar şi demână analitico –sintetică
-realizarealiterelor maridetipar din Forme de organizare:frontal,
figuri tangram individual, pe grupe
-punereaîn corespondenţă a
literelor / silabelor de tipar cu
cele de mână
- exerciţiidedezvoltarea musculaturii
fine amâinii
-modelareadin plastilinăa
contururilorunorlitere; decorarea literelor
demânăşi detipar
CLR Sunetulşi literea (de -Exerciţii de formulare de propoziţii cu Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2. tipar şi demână):M suport vizual-planşe cu plante şi fructele –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
limba română, manual cls. I,
1.3.,1.4. lor;
Editura Didactică și Pedagogică
1.5.,2.1. Citirea/ scrierea - audierea poveștii literei M; probă orală/
S.A, caiete tip I, Planșă cu litera M,
2.2.,2.3. literelor demână Silaba -delimitarea cuvintelor din enunţuri; scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
4.1. ma -stabilirea poziţiei unui cuvânt într-o creponată, plastilină
Cuvântulmama propoziţie Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
-exerciţii de despărţire a cuvintelor în explicaţia,
silabe muncaindependentă,
AVAP -exerciţii de reprezentare grafică a jocul didactic, metoda fonetico –
1.2,2.3 cuvântului, a silabelor şi a sunetelor analitico –sintetică
-exerciţii de depistare a sunetului “m” în
Forme de organizare:frontal,
cadrul unui cuvânt(poziţia individual, pe grupe
iniţială,mediană,finală)
-exerciţii de exemplificare a unor cuvinte
care încep,conţin sau se termină cu
sunetul “u”
-exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi
comode pentru scris;

21
-scrierea literei M mare de mână
- jocuri didactice de sinonimie,
antonimie, omonimie;
- -Modelaj – litera M mare de mână- din
plastilină/hârtie creponată/sârme colorate
MEM Recunoașterea, - Citirea numerelor de la 0 la 31 Resurse materiale:Matematică și Observare
1.1., 1.3. formarea, citire și, - reprezentarea zecilor și a unităților explorarea mediului, manual sistematică
scrierea numerelor - evidenţierea cifrei unităţilor sau a pentru cls. I, Editura Didactică și
naturale de la zecilor dintr-un număr Pedagogică S.A.;planşe diverse , probă orală/
AVAP laptop, caiet de matematică, scrisă
0 la 31 - scrierea numerelor de la 0 la 31
2.2 - exerciții de numărare a elementelor si numărătoare
scriere a cardinalului unor multimi date; Resurse procedurale: autoevaluare
- exerciții de ordonare crescător / conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
descrescător munca independentă,
- exerciții de compunere / descompunere Forme de organizare a
a numerelor colectivului:
- Concurs: Cine știe câștigă! Frontal, individual, pe grupe
MARŢI AVAP - Numirea materialelor, instrumentelor şi Resurse materiale:laptop, bloc de Observare
9 Culoarea- forma de tehnicilor utilizate; desen, acuarele, pensoane, sistematic
octombrie exprimare a ideilor și a - identificarea mai multor texturi, a șervețele umede,
2018 trăirilor personale. formelor în mişcare, a formelor ce au Resurse procedurale:
suferit deformări minore etc; conversaţia, explicaţia, Aprecierea
Copacul rodnic demonstrația, exerciţiul,turul verbală
- gruparea unor instrumente şi materiale
( decupare, lipire, galeriei
în funcţie de domeniu Forme de organizare a
amprentare, asamblare - -vizionarea unor imagini cu frunze de colectivului:activitate frontală,
pata) toamnă cu fond muzical individuală. pe grupe
-realizarea unei planșe prin tehnica
amprentării cu frunze sau aplicarea de
frunze
-audiţie-„Popas”
MM Cântarea vocală Jocul „Recunoaşte interpretul!” (bărbat, Resurse materiale:laptop, imagini Aprecierea
1.2 -Tonul femeie, copil sau un instrument) Resurse procedurale: verbală
2.1 2.2 -Semnalul de început -executarea unor mişcări sugerate de text conversaţia, explicaţia,
3.1 3.4 -Sincronizarea (de exemplu, deplasarea pe cântecele demonstrația, exerciţiul
Forme de organizare a
„Codobelcul” de L.Comes, „Voiniceii”
colectivului:activitate frontală,
CLR 1.4 de A. Ivăşcanu individuală. pe grupe
22
1.1 -alegerea instrumentului potrivit sau a
percuţiei corporale pentru fiecare cântec
- discuţii despre propriile creaţii, analiza
şi aprecierea lor
CLR Cu trenul -Intuireaimaginilor din manual Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2. Sunetulşi literele (de -selectareaunor propoziţiidin enunţuri –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
1.3.,1.4. create de elevi limba română, manual cls. I,
tipar şi demână): u
1.5.,2.1 -delimitarea cuvintelor din propoziţiişi Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
Formulareaunei
S.A, caiete tip I, Planșă cu litera u,
Propoziţii despărţireaacestoraîn silabe scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
Semnificaţiaunor -identificareasunetuluiu în silabe creponată, plastilină
simboluri - asociereasunetuluiu cu Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
MM literau şiU explicaţia,
2.2 Modelede -scrierealitereiu şi asilabelor mu, um, au muncaindependentă,
comportament - confecţionarealiterelordin sârmă,
jocul didactic, metoda fonetico –
firedelână, beţişoare, plastilină
analitico –sintetică
- exemplificareaunor substantive
Forme de organizare:frontal,
proprii
individual, pe grupe
-stabilirea corespondenţei dintre literele
detiparşi cele demână
- citireasilabelor
- completarea cuvintelorcu silabele
potrivite
-Jocderol: Cummă comport
înmijloacele de transport în comun
-frământări delimbă: sunetul ,,u” de Ion
Berca
-Cu trenul, joc cu cântecşi mişcare
- scrierea literei ,,u” de mână
MEM- Recunoașterea, - Citirea numerelor de la 0 la 31 Resurse materiale:Matematică și Observare
formarea, citire și, - evidenţierea cifrei unităţilor sau a explorarea mediului, manual sistematică
1.1, 1.3. scrierea numerelor zecilor dintr-un număr pentru cls. I, Editura Didactică și
naturale de la 0 la 31 - exerciții de numărare a elementelor si Pedagogică S.A.;planşe diverse , probă orală/
AVAP scriere a cardinalului unor multimi date; laptop, caiet de matematică, scrisă
2.2 - exerciții de ordonare crescător / numărătoare, plastilină
descrescător Resurse procedurale: autoevaluare
- exerciții de reprezentare grafică a unor conversaţia, exerciţiul, explicaţia,

23
numere date; munca independentă,
- scrierea vecinilor unor numere date; Forme de organizare a
- exerciții de ordonare crescător / colectivului:
descrescător; Frontal, individual, pe grupe
- exerciții de scriere a unor numere
cuprinse între ... și între ...
- modelarea unor numere din plastilină,
respectând anumite cerințe matematice
EDFS
MIERCURI DP 2.3 În drum spre școală Spre școală Resurse materiale: Observarea
10 AVAP – 1.1 - discuții despre textul audiat –auxiliar sistematică:
octombrie - exerciții pe baza textului
Resurse procedurale:conversaţia, atitudinea
2018
explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, elevilor față
- descoperirea drumului elefănțelului spre joc de rol, observarea directă de sarcina
școală Forme de organizare:frontal, dată
- utilizarea ,,cuvintelor magice” în individual, pe grupe
enunțuri proprii
JOC: ,,Un altfel de salut”
MEM 1.2. Compararea și Adăugarea / extragerea de elemente Resurse materiale:Matematică și Observare
1.3., 1.6. ordonarea numerelor dintr-o mulţime de obiecte explorarea mediului, manual sistematică
naturale de la 0 la 31 - numărarea şi scrierea numărului pentru cls. I, Editura Didactică și
CLR 4.1 obiectelor unei mulţimi Pedagogică S.A.;planşe diverse , probă orală/
MM 1.4 Mai mare, mai mic, egal - citirea şi scrierea relaţiei de ordine laptop, caiet de matematică, scrisă
(>, <, =) dintre cardinalele a două mulţimi numărătoare
- ordonarea crescătoare / descrescătoare a Resurse procedurale: autoevaluare
unor numere date conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
- Poezie: Numărătoarea, T. munca independentă,
Constantinescu
Forme de organizare a
Cântecul numerelor colectivului:
Frontal, individual, pe grupe
OPTIONAL
CLR Cu trenul -Intuireaimaginilor din manual Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2. Sunetulşi literele (de -selectareaunor propoziţiidin enunţuri –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
1.3.,1.4. create de elevi limba română, manual cls. I,
tipar şi demână): u
1.5.,2.1 -delimitarea cuvintelor din propoziţiişi Editura Didactică și Pedagogică
Formulareaunei probă orală/
S.A, caiete tip I, Planșă cu litera u,
propoziţii despărţireaacestoraîn silabe scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
Semnificaţiaunor -identificareasunetuluiu în silabe creponată, plastilină
simboluri - asociereasunetuluiu cu Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
24
literau şiU explicaţia,
Modelede -scrierealitereiu şi asilabelor mu, um, au muncaindependentă,
comportament - confecţionarealiterelordin sârmă, jocul didactic, metoda fonetico –
MM firedelână, beţişoare, plastilină analitico –sintetică
2.2 - exemplificareaunor substantive Forme de organizare:frontal,
proprii individual, pe grupe
-stabilirea corespondenţei dintre literele
detiparşi cele demână
- citireasilabelor
- completarea cuvintelorcu silabele
potrivite
-Jocderol: Cummă comport
înmijloacele de transport în comun
-frământări delimbă: sunetul ,,u” de Ion
Berca
-Cu trenul, joc cu cântecşi mişcare
- scrierea literei ,,u” de mână
JOI AVAP Rândunica Discuţii despre păsări cunoscute din ţara Resurse materiale:laptop, hârtie Observare
11 1.3 noastră colorată, șablon cu rândunica, sistematic
octombrie 2.3, 2.4 Analiza planşei model „Rândunica”. cariocifoarfecă
2018 MEM - 3.1 Identificarea etapelor de lucuru pentru Resurse procedurale:
realizarea acesteia conversaţia, explicaţia, Aprecierea
Exerciţii de tăiere şi lipire a elementelor demonstrația, exerciţiul,turul verbală
galeriei
date
Forme de organizare a
Expunerea lucrărilor realizate colectivului:activitate frontală,
Discuţii pe baza lucrărilor expuse: Ce individuală. pe grupe
lucrare îmi place cel mai mult? De ce?
CLR Cu trenul -Intuireaimaginilor din manual Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2. Sunetulşi literele (de -selectareaunor propoziţiidin enunţuri –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
limba română, manual cls. I,
1.3.,1.4. tipar şi demână): U create de elevi
Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
1.5.,2.1 Formulareaunei -delimitarea cuvintelor din propoziţiişi S.A, caiete tip I, Planșă cu litera U,
propoziţii despărţireaacestoraîn silabe scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
Semnificaţiaunor -identificareasunetuluiun în creponată, plastilină
simboluri silabe Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
- asociereasunetuluiu cu explicaţia,
literau şiU
25
-scrierealitereiu / U şi asilabelor mu, um, muncaindependentă,
au jocul didactic, metoda fonetico –
- confecţionarealiterelordin sârmă, analitico –sintetică
MM firedelână, beţişoare, plastilină Forme de organizare:frontal,
2.2 - exemplificareaunor substantive individual, pe grupe
proprii
-stabilirea corespondenţei dintre literele
detiparşi cele demână
- citireasilabelor
- completarea cuvintelorcu silabele
potrivite
-Jocderol: Cummă comport înautobuz-
frământări delimbă
-Cu trenul, joc cu cântecşi mişcare
- scrierea literei ,,U” de mână
CLR Cu trenul -Intuireaimaginilor din manual Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2. Sunetulşi literele (de -selectareaunor propoziţiidin enunţuri –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
limba română, manual cls. I,
1.3.,1.4. tipar şi demână): U create de elevi
Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
1.5.,2.1 Formulareaunei -delimitarea cuvintelor din propoziţiişi S.A, caiete tip I, Planșă cu litera U,
propoziţii despărţireaacestoraîn silabe scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
Semnificaţiaunor -identificareasunetuluiun în creponată, plastilină
simboluri silabe Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
- asociereasunetuluiu cu explicaţia,
literau şiU muncaindependentă,
-scrierealitereiu / U şi asilabelor mu, um, jocul didactic, metoda fonetico –
au analitico –sintetică
MM - confecţionarealiterelordin sârmă,
Forme de organizare:frontal,
2.2 firedelână, beţişoare, plastilină individual, pe grupe
- exemplificareaunor substantive
proprii
-stabilirea corespondenţei dintre literele
detiparşi cele demână
- citireasilabelor
- completarea cuvintelorcu silabele
potrivite

26
-Jocderol: Cummă comport înautobuz-
frământări delimbă
-Cu trenul, joc cu cântecşi mişcare
- scrierea literei ,,U” de mână
MEM1.2. Compararea și - Ex. de numărare, ordonare, comparare a Resurse materiale:Matematică și Observare
1.3., 1.6. ordonarea numerelor numerelor naturale 0- 31(folosind explorarea mediului, manual sistematică
semnele de relatie <, > , =) pentru cls. I, Editura Didactică și
naturale de la 0 la 31 - încercuirea (cu creioane colorate) a
AVAP numerelor date, după anumite criteria Pedagogică S.A.;planşe diverse , probă orală/
2.2 Mai mare, mai mic, egal - completarea unor casete cu numere laptop, caiet de matematică, scrisă
(>, <, =) corespunzătoare numărătoare
- realizarea unor colaje / fotografii cu Resurse procedurale: autoevaluare
imagini ale Soarelui conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
munca independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe grupe
VINERI CLR– 2.1; 2.2 Resurse materiale: Observare
12 MM – 1.4 Doi frati cuminti, de -Iniţierea unor dialoguri în legătură cu –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
AVAP – 2.2 Elena Farago limba română, manual cls. I,
octombrie poezia audiată
Editura Didactică și Pedagogică
2018 Prezentarea -exerciţii de formulare de propoziţii după probă orală/
S.A, bloc de desen, creioane
poeziei;ordonarea imagini; scrisă
colorate
cronologică a imaginilor -stabilirea poziţiei unui cuvânt într-o Resurse procedurale:conversaţia,
propoziţie autoevaluare
explicaţia,
JOC: Numește personajul care face
următoarele acțiuni muncaindependentă,
Desen: Personajele poeziei jocul didactic,
Audierea unor cântece cu tema familia Forme de organizare:frontal,
individual, pe grupe
RELIGIE
MM Cântarea vocală jocul „Recunoaşte interpretul!” (bărbat, Resurse materiale:laptop, imagini Aprecierea
1.2 -Tonul femeie, copil sau un instrument) Resurse procedurale: verbală
2.1 2.2 -Semnalul de început -executarea unor mişcări sugerate de text conversaţia, explicaţia,
3.1 3.4 -Sincronizarea (de exemplu, deplasarea pe cântecele demonstrația, exerciţiul
Forme de organizare a
„Codobelcul” de L.Comes, „Voiniceii”
colectivului:activitate frontală,
CLR 1.4 de A. Ivăşcanu individuală. pe grupe
1.1 -alegerea instrumentului potrivit sau a
percuţiei corporale pentru fiecare cântec
27
- discuţii despre propriile creaţii, analiza
şi aprecierea lor
-,,Suflă vântul crengile”

LIMBA
FRANCEZA
EDFS
LUNI CLR Aniversarea Nanei - construirea corectăaunorenunţuri Resurse materiale: Observare
15 1.1.,1.2. -Sunetul şi literele (de dupăimagini –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
octombrie -descoperireaunor cuvinte caresă limba română, manual cls. I,
1.3.,1.4. tipar şi demână): n
2018 Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
2.1.,2.2. -Invitaţia: realizarea înceapă, să conţinăsau săse termine cu
S.A, caiete tip I, Planșă cu litera
2.3.,2.4. unei invitaţii utilizând sunetuln scrisă
n/N, caiet cu foaie velină, carioci,
desene/ simboluri / - asociereasunetuluin cu litera n / N hârtie creponată, plastilină
MM litere/ cuvinte - citireasilabelor şia cuvintelor Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
1.1.,1.2 -Regulidevorbire - asociereacuvântului scris cu imaginea explicaţia,
eficientă corespunzătoare muncaindependentă,
-scrierealiterein, izolat, în silabe şi în jocul didactic, metoda fonetico –
cuvinte
analitico –sintetică
- confecţionarealiterelordin sârmă,
Forme de organizare:frontal,
firedelână, beţişoare, plastilină individual, pe grupe
-punereaîn corespondenţă a silabei
scrise de tiparcusilaba
scrisădemână
- citireapropoziţiilor enunţiativeşi
apropoziţiilor interogative
-scriereapropoziţiei, alineatul,
scrierea cu majusculă
- confecţionarealiterelordin sârmă,
firedelână, beţişoare, plastilină
- colorareaşi decorarealiterelornobţinute
din figuritangram
În vizită, jocderol
scrierea literei ,,n” de mână
CLR - construirea corectă a unor enunţuri după Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2. Aniversarea Nanei imagini –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
limba română, manual cls. I,
28
1.3.,1.4. -Sunetul şi literele (de -descoperireaunor cuvinte caresă Editura Didactică și Pedagogică
2.1.,2.2. tipar şi demână): n înceapă, să conţinăsau săse termine cu S.A, caiete tip I, Planșă cu litera probă orală/
2.3.,2.4. -Invitaţia: realizarea sunetuln n/N, caiet cu foaie velină, carioci, scrisă
unei invitaţii utilizând - asociereasunetuluin cu litera n / N hârtie creponată, plastilină
MM Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
desene/ simboluri / - citireasilabelor şia cuvintelor
1.1.,1.2 litere/ cuvinte - asociereacuvântului scris cu imaginea explicaţia,
-Regulidevorbire corespunzătoare muncaindependentă,
eficientă -scrierealiterein, izolat, în silabe şi în jocul didactic, metoda fonetico –
cuvinte analitico –sintetică
- confecţionarealiterelordin sârmă, Forme de organizare:frontal,
firedelână, beţişoare, plastilină individual, pe grupe
-punereaîn corespondenţă a silabei
scrise de tiparcusilaba
scrisădemână
- citireapropoziţiilor enunţiativeşi
apropoziţiilor interogative
-scriereapropoziţiei, alineatul,
scrierea cu majusculă
- confecţionarealiterelordin sârmă,
firedelână, beţişoare, plastilină
- colorareaşi decorarealiterelornobţinute
din figuritangram
În vizită, jocderol
scrierea literei ,,n” de mână
MEM Numere pare, numere Resurse materiale:Matematică și Observare
- Adăugarea / extragerea de elemente
1.1, 1.6., 5.1. impare explorarea mediului, manual sistematic
dintr-o mulţime de scrierea unui şir de pentru cls. I, Editura Didactică și
CLR – 1.2. numere pare / impare, având date Pedagogică S.A.;planşe diverse ,
AVAP – 2.6. limitele intervalului laptop, caiet de matematică, Aprecierea
- identificarea numerelor pare / impare și numărătoare verbală
colorarea acestora Resurse procedurale:
- compararea unor numere naturale conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
- completarea unor șiruri numerice munca independentă,
- stabilirea valorii de adevăr a unor relații Forme de organizare a
matematice colectivului:
Cântecul numerelor Frontal, individual, pe grupe

29
Pictură - Numirea materialelor, instrumentelor şi Resurse materiale:laptop, hârtie Apreciere
MARŢI AVAP tehnicilor utilizate; colorată, șablon cu Floarea globală
16 1.1 Colaj - realizarea de scurte descrieri ale formelor soarelui, carioci,foarfecă, lipici, Apreciere
octombrie 1.3 obiectelor din mediul cunoscut; boabe de piper, semințe de individuală
2018 2.1 Floarea-soarelui decupare, - identificarea mai multor texturi, a formelor floarea soarelui Lucrare
lipire, pensulaţie în mişcare, a formelor ce au suferit deformări Resurse procedurale:
2.3 practică
minore etc; conversaţia, explicaţia,
- gruparea unor instrumente şi materiale în demonstrația, exerciţiul,turul
MEM funcţie de domeniu (aceasta foloseşte la
3.2. galeriei
desen, pictură, modelaj, construcţii, Forme de organizare a
confecţii, foto-video) ; colectivului:activitate frontală,
-realizarea colajului. individuală. pe grupe
MM Percuţia corporală (bătăi Executarea unor mişcări sugerate de text Resurse materiale:laptop, imagini
2.1 din palme, cu (de exemplu, deplasarea pe cântecele Resurse procedurale:
2.2 degetul în bancă, cu „Codobelcul” de L.Comes, „Voiniceii” conversaţia, explicaţia,
palmele pe genunchi) de A. Ivăşcanu demonstrația, exerciţiul
Forme de organizare a
- marcarea structurii ritmice a cântecului,
M.E.M. colectivului:activitate frontală,
prin acompaniamentul cu jucării
1.1. 2.1. individuală. pe grupe Aprecierea
muzicale (tobiţe, trianglu, maracas,
verbală
clopoţel, tamburină, lemne) sau a
percuţiei corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă, cu bătăi pe
genunchi)
-,,Moara,, de C. Mareș
CLR Aniversarea Nanei - Construirea corectăaunorenunţuri Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2. -Sunetul şi literele (de dupăimagini –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
-descoperireaunor cuvinte caresă limba română, manual cls. I,
1.3.,1.4. tipar şi demână): N
Editura Didactică și Pedagogică
2.1.,2.2. înceapă, să conţinăsau săse termine cu probă orală/
S.A, caiete tip I, Planșă cu litera
2.3.,2.4. -Regulidevorbire sunetul n scrisă
n/N, caiet cu foaie velină, carioci,
Eficientă - asocierea sunetuluin cu litera n / N hârtie creponată, plastilină
MM - Scrierea cu - citireasilabelor şia cuvintelor Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
1.1.,1.2 majusculă - asociereacuvântului scris cu imaginea explicaţia,
corespunzătoare muncaindependentă,
-scrierealitereiN, izolat, în silabe şi în jocul didactic, metoda fonetico –
cuvinte
analitico –sintetică
- confecţionarealiterelordin sârmă, fire de
Forme de organizare:frontal,
30
lână, beţişoare, plastilină individual, pe grupe
-punereaîn corespondenţă a silabei
scrise de tipar cu silaba scrisă de
mână
- confecţionarea literelor din sârmă, fire
de lână, beţişoare, plastilină
-realizarea ,,Arborelui clasei”
- scrierea literei ,,N” de mână
MEM Recapitulare - Adăugarea / extragerea de elemente Resurse materiale:Matematică și Observare
1.1, 1.2 dintr-o mulţime de obiecte explorarea mediului, manual sistematic
1.3., 1.6. - exerciții de citire, scriere, ordonare a pentru cls. I, Editura Didactică și
2.1. numerelor Pedagogică S.A.;planşe diverse ,
laptop, caiet de matematică, Aprecierea
- scrierea numerelor de la … până la …
CLR – 1.2. - citirea şi scrierea relaţiei de ordine numărătoare verbală
dintre cardinalele a două mulţimi Resurse procedurale:
MM – 2.1. - completarea unor șiruri numerice conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
- stabilirea valorii de adevăr a unor relații munca independentă,
matematice Forme de organizare a
- identificarea poziției unui obiect colectivului:
Cântecul numerelor Frontal, individual, pe grupe

EDFS
MIERCURI DP Sunt punctual la școală - Întâlnirea de dimineaţă - salutul, Resurse materiale: Observarea
17 1.1 , 2.2 prezenta, ziua, data,meteo, agenda zilei, –auxiliar sistematică
octombrie 3.1 impresii Resurse procedurale:conversaţia,
2018 - citirea/ fixarea unor ore pe ceas; explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,
- realizare de corespondențe între imagini joc de rol, observarea directă
AVAP – 1.1 și etichete date; Forme de organizare:frontal,
CLR – 1.4 - numirea unor sarcini de lucru pe care individual, pe grupe
elevul le poate realiza la diverse
discipline;
- colorarea unor obiecte, după criterii
date;
JOC: ,,Imită mișcările”

MEM Probă de evaluare Itemii probei de evaluare Fișe de evaluare proba scrisă
1.1, 1.2 procedurale:conversaţia,
1.3., 1.6. explicaţia,

31
2.1. Forme de organizare: individual
OPTIONAL
CLR Aniversarea Nanei - Construirea corectă a unor enunţuri Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2. -Sunetul şi literele (de după imagini –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
-descoperirea unor cuvinte care să limba română, manual cls. I,
1.3.,1.4. tipar şi demână): N
Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
2.1.,2.2. înceapă, să conţinăsau săse termine cu
S.A, caiete tip I, Planșă cu litera
2.3.,2.4. -Reguli de vorbire sunetul n scrisă
n/N, caiet cu foaie velină, carioci,
Eficientă - asocierea sunetului n cu litera n / N hârtie creponată, plastilină
MM - Scrierea cu - citireasilabelor şia cuvintelor Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
1.1.,1.2 majusculă - asociereacuvântului scris cu imaginea explicaţia,
corespunzătoare muncaindependentă,
-scrierealitereiN, izolat, în silabe şi în jocul didactic, metoda fonetico –
cuvinte
analitico –sintetică
- confecţionarealiterelordin sârmă,
Forme de organizare:frontal,
firedelână, beţişoare, plastilină individual, pe grupe
-punereaîn corespondenţă a silabei
scrise de tipar cu silaba scrisă de
mână
- confecţionarea literelor din sârmă, fire
de lână, beţişoare, plastilină
-realizarea ,,Arborelui clasei”
- scrierea literei ,,N” de mână
JOI AVAP 1. Dovleacul(tăiere, lipire, - Numirea materialelor, instrumentelor şi Resurse materiale:laptop, hârtie Apreciere
18 1.1 răsucire) tehnicilor utilizate; colorată, șablon ,foarfecă, lipici globală și
octombrie 1.3 - realizarea de scurte descrieri ale Resurse procedurale: individuală
2018 2.1 formelor obiectelor din mediul cunoscut; conversaţia, explicaţia,
2.3 - identificarea mai multor texturi, a demonstrația, exerciţiul,turul Lucrare
galeriei practică
formelor în mişcare, a formelor ce au
Forme de organizare a
suferit deformări minore etc; colectivului:activitate frontală,
- gruparea unor instrumente şi materiale individuală. pe grupe
în funcţie de domeniu (aceasta foloseşte
MEM la desen, pictură, modelaj, construcţii,
2.1 confecţii, foto-video) ;
-realizarea colajului.
CLR În grădină -identificareasunetuluii în silabe şi în Resurse materiale: Observare
–laptop, imagini, Comunicare în
32
1.1.,1.2. -Sunetulşi literele de cuvinte limba română, manual cls. I, sistematică
1.3.,1.4. tipar : i, I - asociereasunetuluii cu literai /I Editura Didactică și Pedagogică
2.1.,2.2. - Litera de mână: i - citireasilabelor,cuvintelor, S.A, caiete tip I, Planșă cu litera i/I, probă orală/
2.3.,2.4. -Oferirea unor propoziţiilor caiet cu foaie velină, carioci, hârtie scrisă
informaţiidespre - completarea cuvintelorcu silabele creponată, plastilină
activităţile preferate Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
AVAP potrivite
2.3., 2.6. explicaţia,
-modificareaunui cuvânt prin
-Propoziţia înlocuireaunei litere/unui sunet muncaindependentă,
interogativă, - încercuirea literelor I și I jocul didactic, metoda fonetico –
intonarea acesteia -realizareaunui dialogelev– elev analitico –sintetică
pornind dela o imaginedată Forme de organizare:frontal,
-formulare de enunțuri cu cuvinte individual, pe grupe
date;
- confecţionarealiterelordin sârmă,
plastilină
-identificareaunorsituaţiide
utilizareamajusculei
-formulareaunorcuvinte cu
ajutorul alfabetarului
- colorareaşi decorarealiterelori şi
Iobţinute din figuritangram
,, Colorează imaginile in care vezi
obiecte ale caror nume conţin sunetul “i”
- scrierea literei i de mână
CLR În grădină -identificareasunetuluii în silabe şi în Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2. -Sunetulşi literele de cuvinte –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
tipar : i, I - asociereasunetuluii cu literai /I limba română, manual cls. I,
1.3.,1.4.
- Litera de mână: i Editura Didactică și Pedagogică
2.1.,2.2. - citireasilabelor,cuvintelor, probă orală/
S.A, caiete tip I, Planșă cu litera i/I,
2.3.,2.4. -Oferirea unor propoziţiilor scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
informaţiidespre - completarea cuvintelorcu silabele creponată, plastilină
AVAP activităţile preferate potrivite Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
2.3., 2.6. -modificareaunui cuvânt prin explicaţia,
-Propoziţia înlocuireaunei litere/unui sunet muncaindependentă,
interogativă, - încercuirea literelor I și I jocul didactic, metoda fonetico –
intonarea acesteia -realizareaunui dialogelev– elev
analitico –sintetică
pornind dela o imaginedată
33
-formulare de enunțuri cu cuvinte Forme de organizare:frontal,
date; individual, pe grupe
- confecţionarealiterelordin sârmă,
plastilină
-identificareaunorsituaţiide
utilizareamajusculei
-formulareaunorcuvinte cu
ajutorul alfabetarului
- colorareaşi decorarealiterelori şi
Iobţinute din figuritangram
,, Colorează imaginile in care vezi
obiecte ale caror nume conţin sunetul “i”
- scrierea literei i de mână
MEM Oră de ameliorare-dezvoltare: Fișe de lucru
1.1, 1.2 AMELIORARE/ – Activităţile de învăţare cu caracter procedurale:conversaţia, Evaluarea
1.3., 1.6. DEZVOLTARE ameliorativ se vor stabili în funcţie de explicaţia, după
2.1. problemele (individuale/ale majorităţii Forme de organizare: individual rezolvarea
Pot mai mult! sarcinilor de
elevilor) ce vor fi identificate după
CLR 1.1.,1.2. evaluarea sumativă. ameliorare/
- Exerciții diverse
– Activităţile de dezvoltare vor avea un dezvoltare:
grad ridicat de dificultate şi vor fi
stabilite pentru elevii care vor demonstra
realizarea tuturor obiectivelor de evaluare Autoevaluare
vizate prin proba de evaluare sumativă. a
VINERI CLR * Lectură -Oferirea de răspunsuri la întrebarea: –laptop, imagini, Comunicare în Observare
19 1.1,1.2, „Despre ce este vorba în text?” limba română, manual cls. I, sistematică
octombrie 2.1,2.2, Bine e la noi acasă! - aprecierea ca adevărate sau false a unor Editura Didactică și Pedagogică
de Emilia enunţuri scurte care testează înţelegerea S.A, bloc de desen, creioane probă orală/
2018 2.3,2.4,
textului audiat colorate
3.1, 3.3. Căldăraru scrisă
- formularea unor răspunsuri la întrebări Resurse procedurale:conversaţia,
3.4. despre conţinutul unui mesaj/ text scurt explicaţia, autoevaluare
audiat muncaindependentă,
AVAP- - repovestirea unor secvenţe preferate dintr-
2.6. jocul didactic,
un text audiat
MEM Forme de organizare:frontal,
- desenarea personajelor principale.
1.3 individual, pe grupe
-completarea unui desen/fişă cu personajele
care lipsesc; colorarea desenului
34
- numerotarea scenelor din poezie în
ordinea în care s-au petrecut întâmplările
RELIGIE
MM Percuţia corporală (bătăi - marcarea structurii ritmice a cântecului, Resurse procedurale: Aprecierea
din palme, cu prin acompaniamentul cu jucării conversaţia, explicaţia, verbală
degetul în bancă, cu muzicale (tobiţe, trianglu, maracas, demonstrația, exerciţiul
palmele pe genunchi) clopoţel, tamburină, lemne) sau a Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
percuţiei corporale (bătăi din palme, bătăi
individuală. pe grupe
ale Resurse materiale:laptop, imagini
degetului în bancă, cu bătăi pe genunchi)
,,Dacă vessel se trăiește”
LIMBA
FRANCEZA
EDFS
LUNI CLR-1.1; 1.2 În grădină -Identificareasunetuluii în silabe şi în Resurse materiale: Observare
22 1.3; 1.4 -Sunetulşi literele de cuvinte –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
octombrie tipar : i, I - asocierealiterelor de tipar cu cele de limba română, manual cls. I,
2.1; 2.2
2018 - Litera de mână: I Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
2.3; 2.4 mână
S.A, caiete tip I, Planșă cu litera i/I,
3.1;3.3 - citireasilabelor,cuvintelor, scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
4.1 propoziţiilor creponată, plastilină
-Propoziţia interogativă, - citireaîn dialog Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
AVAP intonarea acesteia - completarea cuvintelorcu silabele explicaţia,
2.3., 2.6. potrivite muncaindependentă,
-formulare de enunțuri cu cuvinte jocul didactic, metodafonetico –
date;
analitico –sintetică
-identificareaunorsituaţiide
Forme de organizare:frontal,
utilizareamajusculei individual, pe grupe
-formulareaunorcuvinte cu
ajutorul alfabetarului
- desenarea unor obiecte care conțin
sunetul i
- povestirea unor întâmplări, evenimente
din viața proprie;
- realizare de corespondențe între cuvinte
scrise cu litere de tipar și cuvinte scrise
cu litere de mână

35
- scrierea literei I de mână - scrierea
literei i de mână
CLR-1.1; 1.2 În grădină -Identificareasunetuluii în silabe şi în Resurse materiale: Observare
1.3; 1.4 -Sunetulşi literele de cuvinte –laptop, imagini, Comunicare în sistematică
tipar : i, I - asocierealiterelor de tipar cu cele de limba română, manual cls. I,
2.1; 2.2
- Litera de mână: I Editura Didactică și Pedagogică probă orală/
2.3; 2.4 mână
S.A, caiete tip I, Planșă cu litera i/I,
3.1;3.3 - citireasilabelor,cuvintelor, scrisă
caiet cu foaie velină, carioci, hârtie
4.1 propoziţiilor creponată, plastilină
-Propoziţia interogativă, - citireaîn dialog Resurse procedurale:conversaţia, autoevaluare
AVAP intonarea acesteia - completarea cuvintelorcu silabele explicaţia,
2.3., 2.6. potrivite muncaindependentă,
-formulare de enunțuri cu cuvinte jocul didactic, metoda fonetico –
date;
analitico –sintetică
-identificareaunorsituaţiide
Forme de organizare:frontal,
utilizareamajusculei individual, pe grupe
-formulareaunorcuvinte cu
ajutorul alfabetarului
- desenarea unor obiecte care conțin
sunetul i
- povestirea unor întâmplări, evenimente
din viața proprie;
- realizare de corespondențe între cuvinte
scrise cu litere de tipar și cuvinte scrise
cu litere de mână
- scrierea literei I de mână - scrierea
literei i de mână
MEM – 2.1., 2.2., Corpul omenesc. Resurse materiale:Matematică și Observare
- observarea scheletului corpului explorarea mediului, manual
4.1. Scheletul sistematică
omenesc (planșă); pentru cls. I, Editura Didactică și
- formulare de răspunsuri la întrebări Pedagogică S.A.;planşe diverse , probă orală/
DP
date, pe baza planșei prezentate; laptop, auxiliar scrisă
3.1.
- realizarea de corespondențe între părți Resurse procedurale:
component ale scheletului și numerele de conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
autoevaluare
pe corpul uman munca independentă,
- numirea părților component ale Forme de organizare a
scheletului colectivului:
Frontal, individual, pe grupe

36
MARŢI AVAP Colaj - numirea materialelor, instrumentelor şi Resurse materiale:laptop, hârtie Expunerea
23 1.1 Pictură tehnicilor colorată, șablon ,foarfecă, lipici, lucrărilor
octombrie 2.1 1. Grivei( decupare, lipire, utilizate; acuarele, pahar
2018 2.2 pensulaţie –forme - gruparea unor instrumente şi materiale în Resurse procedurale:
neregulate funcţie de domeniu (aceasta foloseşte la conversaţia, explicaţia,
2.3
desen, pictură, modelaj, construcţii, demonstrația, exerciţiul,turul
confecţii, foto-video); galeriei
MM -folosirea liniei şi punctului cu scop Forme de organizare a
2.1. decorativ; colectivului:activitate frontală,
-realizarea jucăriilor. individuală. pe grupe
-interpretare ,,Azi Grivei e mânios”
MM Cântarea cu Însuşirea după auz a cântecelor, prin Resurse materiale:laptop, imagini Observare
1.4 acompaniament demonstrarea lor de către cadrul didactic Resurse procedurale: directă
3.3 conversaţia, explicaţia,
sau cu ajutorul mijloacelor tehnice,
demonstrația, exerciţiul
urmată de preluarea intuitivă / receptarea Forme de organizare a
AVAP 2.2 lor de către copii colectivului:activitate frontală,
-,,A,a,a! Acum e toamnă da” individuală. pe grupe
CLR -1.1; 1.2 Recapitulare -Recapitularea literelor a, m,u,n, i Resurse materiale: Autoevaluare
1.3; 1.4 a, m,u, n, i -ex. de citire a literelor, silabelor, –laptop, imagini, Comunicare în a
cuvintelor limba română, manual cls. I,
2.1; 2.2 -ex. de despărtire a cuvintelor în silabe Editura Didactică și Pedagogică
2.3; 2.4 -ex. de analiză fonetică
- ex. citire a unei benzi desenate S.A, auxiliar, fișe de lucru
3.1;3.3 Resurse procedurale:conversaţia,
4.1 (realizarea unor dialoguri)
- ex. asociere imagini cu litera initial explicaţia,
scrisă de mână muncaindependentă,
AVAP – 2.6. -ex. de copiere, transcriere si dictare
- formare de cuvinte din litere / silabe jocul didactic
date Forme de organizare:frontal,
- formularea unor propoziții după imagini individual, pe grupe
/ reprezentare grafică
- scrierea unor cuvinte după scheme
grafice
- colorarea unor perechi de litere
- rezolvarea itemilor din fișa de evaluare
MEM Adunarea nr. de la 0 la efectuarea de adunări şi verificarea cu Resurse materiale:Matematică și Observare
1.2; 1.4; 10. obiecte explorarea mediului, manual sistematică
1.6. Proprietățile adunării - adunarea cardinalelor unor mulţimi pentru cls. I, Editura Didactică și
- aflarea sumei a două numere Pedagogică S.A.;auxiliar, planşe probă orală/
CLR – 1.1
37
diverse , laptop, caiet de scrisă
matematică, numărătoare
- scrierea unor adunări, după imagini date Resurse procedurale: autoevaluare
conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
- compararea unor sume
munca independentă,
- verbalizarea proprietăților adunării Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe grupe
EDFS
DP Cum comunicăm în - Discuții pe baza textului ,,Pufuleț” Resurse materiale: Observarea
MIERCURI 1.1, 2.2 2.3, 3.1, clasă - realizarea de corespondențe între –auxiliar sistematică
24 Resurse procedurale:conversaţia,
3.2. numele personajelor și imagini explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,
octombrie Comunicare școlară - realizarea unor dialoguri în care se joc de rol, observarea directă
2018 AVAP eficientă folosesc ,,cuvinte magice” Forme de organizare:frontal,
2.6. Abilități de comunicare - Așa DA / Așa NU individual, pe grupe
CLR de bază - Colorarea unor desene, după criterii
1.4, 3.1.
date
JOC: ,,Jocul numelor”
MEM Adunarea nr. de la 0 la - Efectuarea de adunări în diferite Matematică și explorarea mediului, Observare
1.2; 1.4; 10. contexte manual pentru cls. I, Editura sistematică
1.6. Proprietățile adunării Didactică și Pedagogică
- adunarea cardinalelor unor mulţimi
S.A.;auxiliar, planşe diverse , probă orală/
CLR – 1.2 - aflarea sumei a două / trei numere laptop, caiet de matematică,
- scrierea unor adunări, după imagini date scrisă
numărătoare
- compararea unor sume Resurse procedurale:
- exemplificarea proprietăților adunării conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
- completarea unor casete cu numere munca independentă,
potrivite Forme de organizare a
- reprezentarea unor sume pe axa colectivului:
numerelor Frontal, individual, pe grupe
OPTIONAL
CLR -1.1; 1.2 Evaluare sumativă -Ex. de citire a literelor, silabelor, Resurse materiale:fișe de evaluare Probă scrisă
1.3; 1.4 cuvintelor Resurse procedurale:conversaţia,
-ex. de despărtire a cuvintelor în silabe explicaţia,
2.1; 2.2 -ex. de analiză fonetică
2.3; 2.4 - ex. citire a unei benzi desenate muncaindependentă,
3.1;3.3 (realizarea unor dialoguri) Forme de organizare:frontal,
4.1 - ex. asociere imagini cu litera initial individual
38
scrisă de mână
AVAP – 2.6. -ex. de copiere, transcriere si dictare
- formare de cuvinte din litere / silabe
date
- formularea unor propoziții după imagini
/ reprezentare grafică
- scrierea unor cuvinte după scheme
grafice
- colorarea unor perechi de litere
- rezolvarea itemilor din fișa de evaluare
JOI AVAP Mărul hazliu ( rupere, Resurse materiale:laptop, hârtie Expunerea
25 1.1 2.1 2.2 2.3 lipire, pensulaţie-forme numirea materialelor, instrumentelor şi colorată, șablon ,foarfecă, lipici, lucrărilor
octombrie regulate) tehnicilor acuarele, pahar
2018 MM 2.1 utilizate; Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia,
- verbalizarea etapelor de lucru
demonstrația, exerciţiul,turul
- realizarea lucrărilor galeriei
-interpretare cântece despre fructe Forme de organizare a
colectivului:activitate frontală,
individuală. pe grupe
CLR – Exerciții cu caracter ameliorative; se Resurse materiale: fișe delucru, Probă orală /
1.2; 1.3; 2.1; 4.1 Activități de recuperare / vor stabili în funcţie de problemele coli albe, creioane colorate scrisă
dezvoltare (individuale/ale majorităţii elevilor) ce Resurse procedurale:conversaţia,
DP explicaţia,
3.1. vor fi identificate după evaluarea
AVAP sumativă. muncaindependentă,
2.6. – exerciții de dezvoltare; exercițiile vor Forme de organizare:frontal,
avea un grad ridicat de dificultate şi vor individual
fi stabilite pentru elevii care vor
demonstra realizarea tuturor obiectivelor
de evaluare vizate prin proba de evaluare
sumativă.
- audierea poveștii ,,Ridichea uriașă”
- Povestire / Repovestire cu ajutorul
imaginilor
- exerciții pe baza textului
JOC: ,,Scara poveștii”
CLR Ridichea uriașă – Exerciții cu caracter ameliorative; se Resurse materiale: fișe delucru, Probă orală /
1.2; 1.3; 2.1; 4.1 vor stabili în funcţie de problemele coli albe, creioane colorate scrisă
Activități de recuperare / (individuale/ale majorităţii elevilor) ce Resurse procedurale:conversaţia,
DP dezvoltare explicaţia,
vor fi identificate după evaluarea
39
3.1. sumativă. muncaindependentă,
AVAP – exerciții de dezvoltare; exercițiile vor Forme de organizare:frontal,
2.6. avea un grad ridicat de dificultate şi vor individual
fi stabilite pentru elevii care vor
demonstra realizarea tuturor obiectivelor
de evaluare vizate prin proba de evaluare
sumativă.
- audierea poveștii ,,Ridichea uriașă”
- Povestire / Repovestire cu ajutorul
imaginilor
- exerciții pe baza textului
JOC: ,,Scara poveștii”
MEM Adunarea nr. de la 0 la - Efectuarea de adunări în diferite Matematică și explorarea mediului,
1.2; 1.4; 10. contexte manual pentru cls. I, Editura Observare
1.6. Proprietățile adunării Didactică și Pedagogică sistematică
- adunarea cardinalelor unor mulţimi
S.A.;auxiliar, planşe diverse ,
CLR – 1.2 - aflarea sumei a două / trei numere laptop, caiet de matematică,
- scrierea unor adunări, după imagini date probă orală/
numărătoare scrisă
- compararea unor sume Resurse procedurale:
- exemplificarea proprietăților adunării conversaţia, exerciţiul, explicaţia,
- completarea unor casete cu numere munca independentă,
potrivite Forme de organizare a
- reprezentarea unor sume pe axa colectivului:
numerelor etc. Frontal, individual, pe grupe
VINERI CLR Familia mea, de Elena - audierea poeziei
Resurse materiale: fișe delucru,
26 1.1.1.2.,2.1 Podoleanu coli albe, creioane colorate Observare
-formularea unor întrebări şi răspunsuri Resurse procedurale:conversaţia,
octombrie 2.2.2.3. sistematică
prin care se solicită lămuriri sau explicaţia,
2018 AVAP- informaţii diverse
2.2 muncaindependentă,
-realizarea unui desen cu elemente din
Forme de organizare:frontal,
poezie etc. individual
RELIGIE
MM 1.4. 2.2., 3.3 Cântarea cu -Însuşirea după auz a cântecelor, prin Resurse materiale:laptop, imagini Observare
acompaniament demonstrarea lor de către cadrul didactic Resurse procedurale: directă
sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, conversaţia, explicaţia,
AVAP 2.3. urmată de preluarea intuitivă / receptarea demonstrația, exerciţiul
Forme de organizare a
lor de către copii
colectivului:activitate frontală,
,,Piticii și ariciul” de G. Cucu individuală. pe grupe
40
LIMBA
FRANCEZA

S VIII - VACANȚĂ DE TOAMNĂ : 27 OCT.– 4 NOV.

PROIECTAREA UNITĂ ŢII TEMATICE: „ÎN FAMILIE”
Nr. de săptămâni: IX- XII

Perioada: 5-29 noiembrie 2018

ZIUA/DATA DISCIPLINA DETALIERI DE ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE DISCIPLINE RESURSE EVALUARE

CONŢINUT
LUNI EDFS
5 CLR În livadă - descrierea imaginilor Resurse materiale: Observare
noiembrie 1.3 1.4 Sunetulşi literele (de - selectarea unor cuvinte din enunţuri realizate de –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
2.1 2.2 tipar): e, E elevi
I, Editura Didactică și probă orală/
2.3 3.1 Litera e de mână - delimitarea cuvintelor din propoziţii Pedagogică S.A, caiete tip I,
3.2 4.1 Dialogul - despărţirea cuvintelor în silabe scrisă
Planșă cu litera e/E, caiet cu
4.2 Punctuaţia. Utilizarea - identificarea sunetului e în silabe foaie velină, carioci, hârtie
liniei de dialog şi cuvinte şi asocierea acestuia cu litera e creponată, plastilină autoevaluare
AVAP Pronunţia şi scrierea - scrierea literei e izolat şi în cuvinte Resurse
2.3 corectă a cuvintelor - formularea unor propoziţii alcătuite din cuvinte procedurale:conversaţia,
MM care încep cu e şi a care încep cu acelaşi sunet explicaţia,
1.1., 2.1 cuvintelor care conţin - identificarea numărului de silabe ale unui cuvânt muncaindependentă,
diftongul ea - asocierea scrisului de mână cu cel de tipar jocul didactic, metoda
- formularea şi scrierea unor cuvinte care conţin fonetico – analitico –
diftongul ea sintetică
- exemplificarea unor cuvinte potrivite unor cerinţe
Forme de
date (nume de persoane, cu sunetul eîn poziţie organizare:frontal,
iniţială) individual, pe grupe
- citirea integrală a cuvintelor
- exersarea unor dialoguri
- scrierea unui dialog
41
- delimitarea cuvintelor unei propoziţii
- confecţionarea literelor din sârmă, plastilină
-interpretatrea strofei E,e,e… din cantecul Toamna
- scrierea literei e de mână
CLR În livadă - descrierea imaginilor Resurse materiale: Observare
1.3 1.4 Sunetulşi literele (de - selectarea unor cuvinte din enunţuri realizate de –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
2.1 2.2 tipar): e, E elevi
I, Editura Didactică și probă orală/
2.3 3.1 Litera e de mână - delimitarea cuvintelor din propoziţii Pedagogică S.A, caiete tip I,
3.2 4.1 Dialogul - despărţirea cuvintelor în silabe scrisă
Planșă cu litera e/E, caiet cu
4.2 Punctuaţia. Utilizarea - identificarea sunetului e în silabe foaie velină, carioci, hârtie
liniei de dialog şi cuvinte şi asocierea acestuia cu litera e autoevaluare
creponată, plastilină
AVAP Pronunţia şi scrierea - scrierea literei e izolat şi în cuvinte Resurse
2.3 corectă a cuvintelor - formularea unor propoziţii alcătuite din cuvinte procedurale:conversaţia,
MM care încep cu e şi a care încep cu acelaşi sunet explicaţia,
1.1., 2.1 cuvintelor care conţin - identificarea numărului de silabe ale unui cuvânt muncaindependentă,
diftongul ea - asocierea scrisului de mână cu cel de tipar jocul didactic, metoda
- formularea şi scrierea unor cuvinte care conţin fonetico – analitico –
diftongul ea sintetică
- exemplificarea unor cuvinte potrivite unor cerinţe
Forme de
date (nume de persoane, cu sunetul eîn poziţie organizare:frontal,
iniţială) individual, pe grupe
- citirea integrală a cuvintelor
- exersarea unor dialoguri
- scrierea unui dialog
- delimitarea cuvintelor unei propoziţii
- confecţionarea literelor din sârmă, plastilină
-interpretatrea strofei E,e,e… din cantecul Toamna
- scrierea literei e de mână
MEM Scăderea numerelor -Efectuarea de scăderi şi verificarea cu obiecte Resurse Observarea
1.2., 1.4. 1.5., naturale până la 10 -scăderea cardinalelor unor mulţimi materiale:Matematică și sistematică
1.6. -aflarea diferenţei a două numere explorarea mediului, manual
- verbalizarea legăturii dintre adunare și scădere pentru cls. I, Editura
3.1. - scrierea unor exerciții de scădere pentru imagini Didactică și Pedagogică
date S.A.; auxiliar, laptop,
CLR - compunerea și rezolvarea unor probleme pe baza imagini, caiet de
1.2. unui suport visual Aprecieri
matematică, numărătoare
42
AVAP - exerciții de comparare a două diferențe etc Resurse procedurale: globale si
2.6. conversaţia, exerciţiul, individuale
explicaţia, munca
independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe
MARȚI AVAP Confecţii. Hârtia - numirea materialelor, instrumentelor şi tehnicilor Resurse materiale:laptop, Expunerea
6 1.1,1.3 - tăiere după contur, utilizate; hârtie colorată, șablon , lucrărilor
noiembrie 2.1,2.2 asamblare, lipire - realizarea de scurte descrieri ale animalelor foarfecă, lipici, acuarele,
2.3 domestice; pahar
Masca- -realizarea măştii; Resurse procedurale:
MEM pisica(pensulaţie, -joc de rol-“De-a carnavalul” conversaţia, explicaţia,
2.1. decupare,lipire) demonstrația,
exerciţiul,turul galeriei
Forme de organizare a
colectivului:activitate
frontală, individuală. pe
grupe
MM Interpretarea - Joc de recunoaştere a sunetelor străzii şi ale clasei, Resurse materiale:laptop, Aprecierea
1.1 -Nuanţe - Tare/ încet/ a sunetelor din natură (ciripitul păsărelelor, lătratul imagini verbală
1.2 3.3 mediu câinelui etc.) Resurse procedurale:
- jocul „Recunoaşte interpretul!” (bărbat, femeie, conversaţia, explicaţia,
demonstrația, exerciţiul
copil sau un instrument)
AVAP Forme de organizare a
- Școlărei și școlărițe colectivului:activitate
2.3.
frontală, individuală. pe
grupe
CLR În livadă efectuarea de scăderi şi verificarea cu obiecte Resurse materiale: Observare
1.3 1.4 Sunetulşi literele (de -scăderea cardinalelor unor mulţimi –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
2.1 2.2 tipar şi demână): e, E -aflarea diferenţei a două numere
I, Editura Didactică și probă orală/
2.3 3.1 Dialogul - verbalizarea legăturii dintre adunare și scădere Pedagogică S.A, caiete tip I,
3.2 4.1 Punctuaţia. Utilizarea - scrierea unor exerciții de scădere pentru imagini scrisă
Planșă cu litera e/E, caiet cu
4.2 liniei de dialog date foaie velină, carioci, hârtie
Pronunţia şi scrierea - compunerea și rezolvarea unor probleme pe baza creponată, plastilină autoevaluare
corectă a cuvintelor unui suport visual Resurse
AVAP 2.6.
43
care încep cu e şi a - exerciții de comparare a două diferențe etc. procedurale:conversaţia,
cuvintelor care conţin explicaţia,
diftongul ea - ordonarea cuvintelor pentru a forma propoziții muncaindependentă,
- despărţirea cuvintelor în silabe jocul didactic, metoda
- identificarea sunetului e în silabe şi cuvinte şi fonetico – analitico –
asocierea acestuia cu litera E sintetică
- scrierea literei E izolat şi în cuvinte Forme de
- completarea unor silabe pentru a obține cuvinte organizare:frontal,
- identificarea numărului de cuvinte dintr-o individual, pe grupe
propoziție
- asocierea scrisului de mână cu cel de tipar
- formularea şi scrierea unor cuvinte care conţin
diftongul ea
- exersarea unor dialoguri
- exerciții de transformare a unor cuvinte, după
model dat
- identificarea și colorarea literei e / E din cuvinte
date
- citirea unor dialoguri
- exerciții de transcriere, copier, dictare
- scrierea literei E de mână
MEM Scăderea numerelor - Efectuarea de scăderi şi verificarea cu obiecte Resurse Observarea
1.4 1.5 naturale până la 10 -scăderea cardinalelor unor mulţimi materiale:Matematică și sistematică
1.6 3.1 -aflarea diferenţei a două numere explorarea mediului, manual
- verbalizarea legăturii dintre adunare și scădere pentru cls. I, Editura
CLR - scrierea unor exerciții de scădere pentru imagini Didactică și Pedagogică
1.2. date S.A.; auxiliar, laptop,
- compunerea și rezolvarea unor probleme pe baza imagini, caiet de
unui suport visual Aprecieri
matematică, numărătoare
- exerciții de comparare a două diferențe globale si
- rezolvare de problem cu support visual etc. Resurse procedurale:
conversaţia, exerciţiul, individuale
explicaţia, munca
independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe grup
MIERCURI EDFS
44
7 DP Acesta sunt eu! - observarea trăsăturilor fizice (în oglindă), numirea Resurse materiale: Observarea
noiembrie 1.1., 2.3., 3.1. acestora; –auxiliar, foarfecă, lipici, sistematică
- identificarea umbrei unor copii în funcție de fișe
Prezentarea unor trăsăturile fizice
trăsături personale ,,Să mă prezint!” Resurse
AVAP – 1.1 elementare. ,,Locuitorii planetei prieteniei” - colaj procedurale:conversaţia,
CLR – 1.4 Trăsături fizice JOC ,,Buchețele” explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul, joc de rol,
observarea directă
Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe
MEM Aflarea numărului adăugarea / extragerea de elemente dintr-o mulţime Resurse Observarea
1.4 1.5 necunoscut dată, pentru a obţine materiale:Matematică și sistematică
1.6 3.1 mulţimi ,,cu tot atâtea elemente” explorarea mediului, manual
-aflarea sumei / diferenţei a două numere date pentru cls. I, Editura
CLR Didactică și Pedagogică
-aflarea unui termen necunoscut, folosind metoda
2.1. S.A.; auxiliar, laptop,
balanţei imagini, caiet de
- completarea unor casete cu numerele care lipsesc matematică, numărătoare Aprecieri
Resurse procedurale: globale si
conversaţia, exerciţiul, individuale
explicaţia, munca
independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe
OPTIONAL
CLR În livadă -efectuarea de scăderi şi verificarea cu obiecte Resurse materiale: Observare
1.3 1.4 Sunetulşi literele (de -scăderea cardinalelor unor mulţimi –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
2.1 2.2 tipar şi demână): e, E -aflarea diferenţei a două numere
I, Editura Didactică și
2.3 3.1 Dialogul - verbalizarea legăturii dintre adunare și scădere probă orală/
Pedagogică S.A, caiete tip I,
3.2 4.1 Punctuaţia. Utilizarea - scrierea unor exerciții de scădere pentru imagini scrisă
Planșă cu litera e/E, caiet cu
4.2 liniei de dialog date foaie velină, carioci, hârtie
Pronunţia şi scrierea - compunerea și rezolvarea unor probleme pe baza creponată, plastilină autoevaluare
corectă a cuvintelor unui suport visual Resurse
AVAP 2.6. care încep cu e şi a - exerciții de comparare a două diferențe etc. procedurale:conversaţia,

45
cuvintelor care conţin explicaţia,
diftongul ea - ordonarea cuvintelor pentru a forma propoziții muncaindependentă,
- despărţirea cuvintelor în silabe jocul didactic, metoda
- identificarea sunetului e în silabe şi cuvinte şi fonetico – analitico –
asocierea acestuia cu litera E sintetică
- scrierea literei E izolat şi în cuvinte Forme de
- completarea unor silabe pentru a obține cuvinte organizare:frontal,
- identificarea numărului de cuvinte dintr-o individual, pe grupe
propoziție
- asocierea scrisului de mână cu cel de tipar
- formularea şi scrierea unor cuvinte care conţin
diftongul ea
- exersarea unor dialoguri
- exerciții de transformare a unor cuvinte, după
model dat
- identificarea și colorarea literei e / E din cuvinte
date
- citirea unor dialoguri
- exerciții de transcriere, copier, dictare
- scrierea literei E de mână
JOI AVAP Martinel (haşurare) - numirea materialelor, instrumentelor şi tehnicilor Resurse materiale:laptop, Expunerea
8 1.1 1.3 utilizate; hârtie colorată, șablon , lucrărilor
noiembrie 2.1 2.2 - realizarea de scurte descrieri ale animalelor foarfecă, lipici
2.3 sălbatice; Resurse procedurale:
- folosirea liniei cu scop de contur şi cu scop conversaţia, explicaţia,
decorative în compoziţie; demonstrația,
MEM exerciţiul,turul galeriei
-observarea utilizării liniei în diferite lucrări-
2.2. Forme de organizare a
picturi,sculpturi, imprimeuri textile colectivului:activitate
MM - gruparea unor instrumente şi materiale în funcţie frontală, individuală. pe
1.1., 2.1. de domeniu (aceasta foloseşte la desen, pictură, grupe
modelaj, construcţii, confecţii, foto-video) ;
-realizarea compoziţiei.
- audierea cântecului ,,Prietenii cântăreți”
CLR La fermă - alcătuirea unor enunţuri cu accent pe pronunţia Resurse materiale: Observare
1.3 1.4 Sunetulşi literele (de corectă, clară –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
46
2.1 2.2 tipar): r, R - identificarea sunetului r în silabe şi în cuvinte I, Editura Didactică și
2.3 3.1 Litera r de mână - frământări de limbă Pedagogică S.A, caiete tip I, probă orală/
3.2 4.1 Dialogul:oferireade - asocierea sunetului r cu litera r Planșă cu litera r/R, caiet cu scrisă
4.2 informaţiidespre - identificarea poziţiei literei în scrierea unui cuvânt foaie velină, carioci, hârtie
mediul social şi creponată, plastilină autoevaluare
- completarea de propoziţii eliptice
Resurse
MM natural apropiat - formarea de cuvinte utilizând litere date (cu suport
1.1.,2.1. Citirea/ scriereaunui procedurale:conversaţia,
imagistic)
dialog - scrierea unor cuvinte cu ajutorul alfabetarului explicaţia,
- citirea silabelor, cuvintelor, propoziţiilor muncaindependentă,
- citirea în dialog jocul didactic, metoda
- citirea selectivă fonetico – analitico –
- scrierea literei r ; cuvinte,propoziţii sintetică
- delimitarea în scris a cuvintelor unei propoziţii Forme de
- asocierea corectă imagine –cuvânt organizare:frontal,
- citirea / scrierea unui dialog individual, pe grupe
- audierea cântecului ,,Graiul animalelor”
-scrierea literei r de mână
CLR La fermă - alcătuirea unor enunţuri cu accent pe pronunţia Resurse materiale: Observare
1.3 1.4 Sunetulşi literele (de corectă, clară –laptop, imagini, Comunicare sistematică
tipar): r, R în limba română, manual cls.
2.1 2.2 - identificarea sunetului r în silabe şi în cuvinte
Litera r de mână I, Editura Didactică și probă orală/
2.3 3.1 - frământări de limbă Pedagogică S.A, caiete tip I,
3.2 4.1 Dialogul:oferireade - asocierea sunetului r cu litera r scrisă
Planșă cu litera r/R, caiet cu
4.2 informaţiidespre - identificarea poziţiei literei în scrierea unui cuvânt foaie velină, carioci, hârtie
mediul social şi - completarea de propoziţii eliptice creponată, plastilină autoevaluare
MM natural apropiat - formarea de cuvinte utilizând litere date (cu suport Resurse
1.1.,2.1. Citirea/ scriereaunui imagistic) procedurale:conversaţia,
dialog - scrierea unor cuvinte cu ajutorul alfabetarului explicaţia,
- citirea silabelor, cuvintelor, propoziţiilor muncaindependentă,
- citirea în dialog jocul didactic, metoda
- citirea selectivă fonetico – analitico –
- scrierea literei r ; cuvinte,propoziţii sintetică
- delimitarea în scris a cuvintelor unei propoziţii
Forme de
- asocierea corectă imagine –cuvânt organizare:frontal,
- citirea / scrierea unui dialog individual, pe grupe
- audierea cântecului ,,Graiul animalelor”

47
-scrierea literei r de mână
MEM Adunarea și scăderea Resurse Observarea
1.4 1.5 numerelor naturale materiale:Matematică și sistematică
1.6 3.1 până la 10 --Efectuarea de adunări și scăderi şi verificarea cu explorarea mediului, manual
= consolidare = obiecte pentru cls. I, Editura
AVAP -aflarea sumei / diferenţei a două numere Didactică și Pedagogică
2.6. - compararea unor sume / diferențe S.A.; auxiliar, laptop,
- aflarea unor numere necunoscute din exerciții date imagini, caiet de
- completarea unor casete lacunare matematică, numărătoare Aprecieri
- colorarea unor personaje respectând coduri date Resurse procedurale: globale si
de sume / diferențe conversaţia, exerciţiul, individuale
- scrierea unor exerciții matematice pe baza unor explicaţia, munca
suporturi vizuale independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe
VINERI CLR *Lectură -Oferirea de răspunsuri la întrebarea: „Despre ce este –laptop, imagini, Comunicare Observare
9 1.1,1.2, vorba (în această poezie)?” în limba română, manual cls. sistematică
noiembrie 1.3,1.4, Comparația, de Vasile - aprecierea ca adevărate sau false a unor enunţuri scurte I, Editura Didactică și
2.1, 2.4, Poenaru care testează înţelegerea textului audiat Pedagogică S.A, bloc de probă orală/
3.1,3.3 - formularea unor răspunsuri la întrebări despre desen, creioane colorate scrisă
conţinutul mesajului poeziei Resurse
AVAP- - desprinderea învăţăturii poeziei procedurale:conversaţia, autoevaluare
2.6. - argumente PRO / CONTRA privind necesitatea explicaţia,
DP învățării muncaindependentă,
3.2 - realizarea unui colaj ,,Școala mea”
jocul didactic,
Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe
RELIGIE
MM Interpretarea - Joc de recunoaştere a sunetelor străzii şi ale clasei, Resurse materiale:laptop, Aprecierea
1.1 -Nuanţe - Tare/ încet/ a sunetelor din natură (ciripitul păsărelelor, lătratul imagini verbală
1.2 3.3 mediu câinelui etc.) Resurse procedurale:
- jocul „Recunoaşte interpretul!” (bărbat, femeie, conversaţia, explicaţia,
demonstrația, exerciţiul
copil sau un instrument)
CLR Forme de organizare a
-,,Prietenii cântăreți” colectivului:activitate
48
1.1 frontală, individuală. pe
grupe
LIMBA
FRANCEZA
LUNI EDFS
12 CLR Alcătuirea unor enunţuri cu accent pe pronunţia Resurse materiale:
noiembrie 1.3 1.4 La fermă corectă, clară –laptop, imagini, Comunicare Observare
Sunetul şi literele (de în limba română, manual cls. sistematică
2.1 2.2 - identificarea sunetului r în silabe şi în cuvinte
tipar şi de mână): r / R I, Editura Didactică și
2.3 - frământări de limbă
Pedagogică S.A, caiete tip I, probă orală/
3.1 3.2 Dialogul: oferirea de - asocierea sunetului r cu litera r / R Planșă cu litera r/R, caiet cu
4.1 4.2 informaţii despre - identificarea poziţiei literei în scrierea unui cuvânt scrisă
foaie velină, carioci, hârtie
mediul social şi - completarea de propoziţii lacunare creponată, plastilină
natural apropiat - formarea de cuvinte utilizând litere / silabe date Resurse autoevaluare
AVAP 2.6. - scrierea unor cuvinte cu ajutorul alfabetarului procedurale:conversaţia,
Citirea / scrierea unui - citirea silabelor, cuvintelor, propoziţiilor explicaţia,
dialog - citirea în dialog muncaindependentă,
- scrierea literei r / R; cuvinte, propoziţii jocul didactic,
- delimitarea în scris a cuvintelor unei propoziţii metodafonetico – analitico
- asocierea corectă imagine –cuvânt –sintetică
- citirea / scrierea unui dialog
Forme de
Joc de pronunţie: Rică nu ştia să zică, de Mălina organizare:frontal,
Descoperirea unor cuvinte în careu individual, pe grupe
CLR La fermă Alcătuirea unor enunţuri cu accent pe pronunţia Resurse materiale:
1.3 1.4 Sunetul şi literele (de corectă, clară –laptop, imagini, Comunicare Observare
în limba română, manual cls. sistematică
2.1 2.2 tipar şi de mână): r / R - identificarea sunetului r în silabe şi în cuvinte
I, Editura Didactică și
2.3 Dialogul: oferirea de - frământări de limbă Pedagogică S.A, caiete tip I, probă orală/
3.1 3.2 informaţii despre - asocierea sunetului r cu litera r / R Planșă cu litera r/R, caiet cu
4.1 4.2 mediul social şi - identificarea poziţiei literei în scrierea unui cuvânt scrisă
foaie velină, carioci, hârtie
natural apropiat - completarea de propoziţii lacunare creponată, plastilină
- formarea de cuvinte utilizând litere / silabe date autoevaluare
Resurse
AVAP 2.6. Citirea / scrierea unui - scrierea unor cuvinte cu ajutorul alfabetarului procedurale:conversaţia,
dialog - citirea silabelor, cuvintelor, propoziţiilor explicaţia,
- citirea în dialog muncaindependentă,
- scrierea literei r / R; cuvinte, propoziţii jocul didactic, metoda
- delimitarea în scris a cuvintelor unei propoziţii fonetico – analitico –
49
- asocierea corectă imagine –cuvânt sintetică
- citirea / scrierea unui dialog Forme de
Joc de pronunţie: Rică nu ştia să zică, de Mălina organizare:frontal,
Descoperirea unor cuvinte în careu individual, pe grupe
MEM Probleme care se -Aflarea sumei / diferenţei a două numere Resurse Observarea
1.6., 3.1. rezolvă printr-o - crearea unor probleme simple după imagini materiale:Matematică și sistematică
5.2. operaţie -formularea şi rezolvarea unor probleme, pornind explorarea mediului, manual
de la o tematică / de la imagini pentru cls. I, Editura
CLR Didactică și Pedagogică
- identificarea semnificaţiei datelor unei probleme
S.A.; auxiliar, laptop,
1.2., 2.1 - identificarea cuvintelor care sugerează operaţii imagini, jetoane, caiet de
aritmetice Aprecieri
matematică, numărătoare
- compunerea şi rezolvarea unor probleme, globale si
Resurse procedurale: individuale
utilizând date scrise într-un tabel conversaţia, exerciţiul,
explicaţia, munca
independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe
MARȚI AVAP Suportul pentru Numirea materialelor, instrumentelor şi tehnicilor Resurse materiale:laptop, , Expunerea
13 1.1 2.1 lumânare (pensulaţie, utilizate; șablon , acuarele, pahar lucrărilor
noiembrie 2.3 decorare) Auditie cantece pentru copii. Resurse procedurale:
Discutii despre animalele domestice si animalele conversaţia, explicaţia,
MM: 1.3, 2.1 salbatice. demonstrația,
exerciţiul,turul galeriei
Realizarea lucrarii
Forme de organizare a
colectivului:activitate
frontală, individuală. pe
grupe
MM Interpretarea - joc de recunoaştere a sunetelor străzii şi ale clasei, Resurse materiale:laptop, Observare
1.1 -Nuanţe - Tare/ încet/ a sunetelor din natură imagini directă
1.2 3.3 mediu - jocul „Recunoaşte interpretul!” Resurse procedurale:
CLR - ,,Ce petrecere frumoasă” conversaţia, explicaţia,
demonstrația, exerciţiul
1.2.
Forme de organizare a
colectivului:activitate
frontală, individuală. pe
50
grupe
CLR La moară - identificarea sunetului o în silabe şi în cuvinte Resurse materiale: Observare
1.3 1.4 Sunetul şi litera(de - exemplificarea unor cuvinte careconţin litera o –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
2.1 2.2 tipar şi de mână):o - asocierea sunetului o cu litera o
I, Editura Didactică și
2.3 Propoziţia: utilizarea - citirea silabelor, cuvintelor,propoziţiilor probă orală/
Pedagogică S.A, caiete tip I,
3.1 3.2 cuvintelor noi în - scrierea literei o izolat ori în cuvinte şi în scrisă
Planșă cu litera o/O, caiet cu
4.1 4.2 contexte adecvate propoziţii foaie velină, carioci, hârtie
Scrierea funcţională – - scrierea după dictare a unor cuvinte şi propoziţii creponată, plastilină autoevaluare
copierea, transcrierea scurte Resurse
AVAP unui dialog - completarea de cuvinte, propoziţii procedurale:conversaţia,
2.6. - asocierea cuvântului cu numărul potrivit de silabe explicaţia,
DP - scrierea unor cuvinte cu ajutorul alfabetarului muncaindependentă,
2.2. - citirea silabelor, cuvintelor, propoziţiilor jocul didactic, metoda
- citirea în dialog fonetico – analitico –
- citirea selectivă sintetică
- delimitarea în scris a cuvintelor dintr-o propoziţie
Forme de
- ordonarea silabelor pentru obţinerea unui cuvânt organizare:frontal,
- realizarea acordului substantive –adjective (fără individual, pe grupe
terminologie)
- confecţionarea literelor din sârmă, beţişoare,
plastilină
- scrierea literei ,,o” de mână
MEM Recapitulare Aflarea sumei / diferențe a două numere Resurse Observarea
1.1. - scrierea sumei / diferențe obţinute prin comparare, materiale:Matematică și sistematică
1.2. utilizând semnele <, >, = explorarea mediului, manual
1.3. - asocierea rezolvării unei probleme cu un desen pentru cls. I, Editura
Didactică și Pedagogică
1.6. - crearea unor probleme simple după imagini/
S.A.; auxiliar, laptop,
3.1 desene/ scheme date; imagini, jetoane, caiet de
5.2. - formularea şi rezolvarea unor probleme pornind matematică, numărătoare Aprecieri
de la o tematică dată/de la numere date, de la Resurse procedurale: globale si
CLR imagini; conversaţia, exerciţiul, individuale
1.2. - modificarea unei probleme fără ca tipul de explicaţia, munca
problemă să se schimbe; independentă,
- numirea părților componente ale scheletului uman Forme de organizare a
- aflarea unui număr necunoscut, în diverse colectivului:

51
contexte Frontal, individual, pe
- completarea unor șiruri numerice grupe
MIERCURI EDFS
14 DP Despre mine - Citirea textului ,,Vrei să fim prieteni?” Resurse materiale: Observarea
noiembrie 1.1., 2.2. Prezentarea unor - formulare de răspunsuri pe baza textului audiat –auxiliar, minge sistematică
- identificarea și colorarea activităților preferate de Resurse
2.3., 3.1 trăsături personale Dănuț
elementare - numirirea activităților preferate (ale elevilor) procedurale:conversaţia,
AVAP – 1.1 - realizarea unui blazon personal explicaţia, demonstraţia,
CLR – 1.4 - descrierea unei personae pe care o admiră exerciţiul, joc de rol,
JOC: ,,O calitate pentru numele meu” observarea directă
Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe
MEM Evaluare sumativă Itemii probei de evaluare Fișe de evaluare Proba scrisă
1.1, 1.2 procedurale:conversaţia,
1.3., 1.6. explicaţia,
Forme de organizare:
2.1. individual
OPTIONAL
CLR La moară - identificarea sunetului o în silabe şi în cuvinte Resurse materiale: Observare
1.3 1.4 Sunetul şi litera(de - exemplificarea unor cuvinte careconţin litera o –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
2.1 2.2 tipar şi de mână):o - asocierea sunetului o cu litera o
I, Editura Didactică și
2.3 Propoziţia: utilizarea - citirea silabelor, cuvintelor,propoziţiilor probă orală/
Pedagogică S.A, caiete tip I,
3.1 3.2 cuvintelor noi în - scrierea literei o izolat ori în cuvinte şi în scrisă
Planșă cu litera o/O caiet cu
4.1 4.2 contexte adecvate propoziţii foaie velină, carioci, hârtie
Scrierea funcţională – - scrierea după dictare a unor cuvinte şi propoziţii creponată, plastilină autoevaluare
copierea, transcrierea scurte Resurse
unui dialog - completarea de cuvinte, propoziţii procedurale:conversaţia,
- asocierea cuvântului cu numărul potrivit de silabe explicaţia,
AVAP - scrierea unor cuvinte cu ajutorul alfabetarului muncaindependentă,
2.6. - citirea silabelor, cuvintelor, propoziţiilor
DP jocul didactic, metoda
- citirea în dialog fonetico – analitico –
2.2. - citirea selectivă sintetică
- delimitarea în scris a cuvintelor dintr-o propoziţie
Forme de
- ordonarea silabelor pentru obţinerea unui cuvânt organizare:frontal,
- realizarea acordului substantive –adjective (fără individual, pe grupe

52
terminologie)
- confecţionarea literelor din sârmă, beţişoare,
plastilină
- scrierea literei ,,o” de mână
JOI AVAP Confecţii şi jucării : - numirea materialelor, instrumentelor şi tehnicilor Resurse materiale:laptop, Expunerea
15 1.1; 1.4; 2.5; Hârtia utilizate ; hârtie colorată, șablon , lucrărilor
noiembrie -participarea la jocuri de rol cu jucării şi obiecte foarfecă, lipici, acuarele,
CLR În lumea animalelor- confecţionate; pahar
1.1 „Marionete pe - exersarea utilizării corecte a instrumentelor de Resurse procedurale:
2.2 degete”(colorare,decu lucru; conversaţia, explicaţia,
MM pare, - exersarea modului de îngrijire / păstrare a demonstrația,
1.1 lipire) exerciţiul,turul galeriei
instrumentelor şi materialelor de lucru.
Forme de organizare a
-intonarea cântecului ,,Brotăceii” colectivului:activitate
frontală, individuală. pe
grupe
CLR La moară - exemplificarea unor cuvinte care denumesc nume Resurse materiale: Observare
1.3 1.4 Sunetul şi litera(de de copii –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
2.1 2.2 tipar şi de mână):O - asocierea cuvintelor scrise cu litere de tipar cu
I, Editura Didactică și probă orală/
2.3 Propoziţia: utilizarea cele scrise cu litere de mână Pedagogică S.A, caiete tip I,
3.1 3.2 cuvintelor noi în - citirea silabelor, cuvintelor,propoziţiilor scrisă
Planșă cu litera o/O caiet cu
4.1 4.2 contexte adecvate - scrierea după dictare a unor cuvinte şi propoziţii foaie velină, carioci, hârtie
Scrierea funcţională: scurte creponată, plastilină autoevaluare
copierea, transcrierea - scrierea unor cuvinte cu ajutorul alfabetarului Resurse
AVAP unui dialog - ordonarea unor silabe pentru a obține cuvinte procedurale:conversaţia,
2.2. - delimitarea cuvintelor într-o propoziție explicaţia,
- ordonarea cuvintelor pentru a obține propoziții muncaindependentă,
- transformarea unor cuvinte, după model dat jocul didactic, metoda
- modelaj litere fonetico – analitico –
- realizarea unui orar al clasei , folosind simboluri sintetică
pentru fiecare disciplină
Forme de
- completarea unui rebus didactic organizare:frontal,
- interpretarea strofei cu ,,O, o , o ...” din cântecul individual, pe grupe
Acum e toamnă, da! De Ana Motora – Ionescu
CLR La moară - exemplificarea unor cuvinte care denumesc nume Resurse materiale: Observare
1.3 1.4 Sunetul şi litera(de de copii –laptop, imagini, Comunicare sistematică
53
2.1 2.2 tipar şi de mână):O - asocierea cuvintelor scrise cu litere de tipar cu în limba română, manual cls.
2.3 Propoziţia: utilizarea cele scrise cu litere de mână I, Editura Didactică și probă orală/
3.1 3.2 cuvintelor noi în - citirea silabelor, cuvintelor,propoziţiilor Pedagogică S.A, caiete tip I, scrisă
4.1 4.2 contexte adecvate - scrierea după dictare a unor cuvinte şi propoziţii Planșă cu litera o/O caiet cu
foaie velină, carioci, hârtie autoevaluare
Scrierea funcţională: scurte
creponată, plastilină
copierea, transcrierea - scrierea unor cuvinte cu ajutorul alfabetarului Resurse
unui dialog - ordonarea unor silabe pentru a obține cuvinte
AVAP procedurale:conversaţia,
- delimitarea cuvintelor într-o propoziție
2.2. explicaţia,
- ordonarea cuvintelor pentru a obține propoziții
muncaindependentă,
- transformarea unor cuvinte, după model dat
- modelaj litere jocul didactic, metoda
- realizarea unui orar al clasei , folosind simboluri fonetico – analitico –
pentru fiecare disciplină sintetică
- completarea unui rebus didactic Forme de
- interpretarea strofei cu ,,O, o , o ...” din cântecul organizare:frontal,
individual, pe grupe
Acum e toamnă, da! De Ana Motora – Ionescu
MEM AMELIORARE/ Oră de ameliorare-dezvoltare: Fișe de lucru
1.1., 1.2., 1.3., DEZVOLTARE – Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se procedurale:conversaţia, Evaluarea
1.6 vor stabili în funcţie de problemele (individuale/ale explicaţia, după
Pot mai mult! majorităţii elevilor) ce vor fi identificate după Forme de organizare: rezolvarea
3.1., 5.2.
individual sarcinilor de
evaluarea sumativă.
- Exerciții diverse
AVAP – Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat ameliorare/
2.6. de dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor dezvoltare:
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de
evaluare vizate prin proba de evaluare sumativă.
Autoevaluarea

VINERI CLR *Lectură - oferirea de răspunsuri la întrebarea: „Despre ce - laptop, imagini, Comunicare Observare
16 1.1,1.2, este vorba în această poezie?” în limba română, manual cls. sistematică
noiembrie 2.3,2.4,  Păcălici la - aprecierea ca adevărate sau false a unor enunţuri I, Editura Didactică și
scoala, de Pedagogică S.A, bloc de probă orală/
3.1,3.3 scurte care testează înţelegerea textului audiat
desen, creioane colorate
Nicolae Labiș - formularea unor răspunsuri la întrebări despre scrisă
Resurse
conţinutul unui mesaj/ text scurt audiat
AVAP- procedurale:conversaţia, autoevaluare
- repovestirea unor secvenţe preferate dintr-un text
2.2. explicaţia,
audiat
DP muncaindependentă,
54
2.2., 2.3 jocul didactic,
- desenarea personajelor principale.
Forme de
-verbalizarea modului de comportare la școală
organizare:frontal,
- AȘA DA / AȘA NU individual, pe grupe
RELIGIE
MM Interpretarea Însuşirea cântecelor pe traseul: colectiv –grupuri Resurse materiale:laptop, Observarea
1.1 -Procedee armonico- mici – colectiv imagini sistematică
1.4 polifonice (solist-cor, - reproducerea în grup a cântecelor însuşite intuitiv, Resurse procedurale:
grupe alternative) respectând sincronizarea conversaţia, explicaţia,
CLR 1.4 demonstrația, exerciţiul
- marcarea structurii ritmice a cântecului, prin
Forme de organizare a
1.1 acompaniamentul cu jucării muzicale (tobiţe, colectivului:activitate
trianglu, maracas, clopoţel, tamburină, lemne) sau a frontală, individuală. pe
percuţiei corporale (bătăi din palme, bătăi ale grupe
degetului în bancă, cu bătăi pe genunchi)
-,,Șade rața pe butoi” de Al. Pașcanu
LIMBA
FRANCEZA
LUNI EDFS
19 CLR Camera mea -Identificareasunetuluicîn silabe şi cuvinte Resurse materiale: Observare
noiembrie 1.1.,1.2. Sunetulşi literele (de - exemplificareaunor cuvinte ce conţin sunetulc –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
1.3.,1.4. tipar şidemână): c - asociereasunetuluicculitera c
I, Editura Didactică și
1.5.,2.1. - citireasilabelor,cuvintelor, propoziţiilor probă orală/
Pedagogică S.A, caiete tip I,
2.2.,2.3. -scrierealiterei c izolat, în cuvinte, în propoziţii scrisă
Planșă cu litera c/C caiet cu
4.1. -scriereadupădictareaunor cuvinteşi propoziţiiscurte foaie velină, carioci, hârtie
- memorarea poeziei ,,Dimineața” de Maria Giurgea creponată, plastilină autoevaluare
AVAP și Maria Georgescu-Boștină Resurse
2.3. -ordonarea cuvintelor unei propoziţii procedurale:conversaţia,
- completarea cuvintelorcu silabe potrivite explicaţia,
- asociereaunei însuşiri potrivite unui obiect / ființe muncaindependentă,
- jocuri didactice de sinonimie, antonimie, jocul didactic, metoda
omonimie; fonetico – analitico –
-modelarea literei din plastilină sintetică
- scrierea literei c de mână Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe

55
CLR Camera mea -Identificareasunetuluicîn silabe şi cuvinte Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2. Sunetulşi literele (de - exemplificareaunor cuvinte ce conţin sunetulc –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
1.3.,1.4. tipar şidemână): c - asociereasunetuluicculitera c
I, Editura Didactică și probă orală/
1.5.,2.1. - citireasilabelor,cuvintelor, propoziţiilor Pedagogică S.A, caiete tip I,
2.2.,2.3. -scrierealiterei c izolat, în cuvinte, în propoziţii scrisă
Planșă cu litera c/C caiet cu
4.1. -scriereadupădictareaunor cuvinteşi propoziţiiscurte foaie velină, carioci, hârtie
- memorarea poeziei ,,Dimineața” de Maria Giurgea creponată, plastilină autoevaluare
AVAP și Maria Georgescu-Boștină Resurse
2.3. -ordonarea cuvintelor unei propoziţii procedurale:conversaţia,
- completarea cuvintelorcu silabe potrivite explicaţia,
- asociereaunei însuşiri potrivite unui obiect / ființe muncaindependentă,
- jocuri didactice de sinonimie, antonimie, jocul didactic, metoda
omonimie; fonetico – analitico –
-modelarea literei din plastilină sintetică
- scrierea literei c de mână Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe
MEM- Organe interne majore - recunoaşterea şi localizare organelor interne majore ale Resurse Observare
4.1.; 4.2. ale corpului omenesc omului materiale:Matematică și sistematică
- numirea părților scheletului uman care le adăpostesc explorarea mediului, manual
– Localizare - identificarea zonelor unde se găsesc organele interne majore,
AVAP pentru cls. I, Editura probă orală/
pe propriul corp
2.2 Didactică și Pedagogică scrisă
- colorarea unor casete, după criterii date
S.A.;planşe diverse , jetoane,
laptop, auxiliar autoevaluare
Resurse procedurale:
conversaţia, exerciţiul,
explicaţia, munca
independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe
MARȚI AVAP Copacul toamnei Numirea materialelor, instrumentelor şi tehnicilor Resurse materiale:laptop, Expunerea
20 1.1,1.3 ( colorare, rupere, lipire) utilizate; hârtie colorată, șablon , lucrărilor
Noiembrie 2.2,2.4 Auditie cantece pentru copii. foarfecă, lipici, acuarele,
Discutii despre anotimpul toamna pahar

56
MM 1.3 2.1 Realizarea lucrarii ; Turul galeriei/expozitie Resurse procedurale:
Auditie:Toamna - cântec conversaţia, explicaţia,
demonstrația,
exerciţiul,turul galeriei
Forme de organizare a
colectivului:activitate
frontală, individuală. pe
grupe
MM Audierea unor Resurse materiale:laptop, Observarea
1.1 cântece interpretate - Recunoaşterea sunetelor din natură imagini sistematică
1.4 de copii - jocul:„Perechile jucăriilor” Resurse procedurale:
-recunoaşterea auditivă a jucăriilor muzicale şi conversaţia, explicaţia,
CLR 1.4 asocierea lor în perechi demonstrația, exerciţiul
Forme de organizare a
1.1 - selectarea şi mânuirea jucăriilor potrivite (sau a
colectivului:activitate
percuţiei corporale) pentru imitarea diferitelor frontală, individuală. pe
sonorităţi din mediul înconjurător grupe
-interpretarea cântecului ,,Alunelul”
CLR Camera mea - IdentificareasunetuluiC în silabe şi cuvinte Resurse materiale: Observare
Sunetulşi literele (de - exemplificareaunor cuvinte ce conţin sunetulC –laptop, imagini, Comunicare sistematică
1.1.,1.2. în limba română, manual cls.
tipar şidemână): C - asociereasunetuluiC culitera C
I, Editura Didactică și
1.3.,1.4. Cuvinte cu aceeași - citireasilabelor,cuvintelor, propoziţiilor probă orală/
-scriereadupădictareaunor cuvinteşi propoziţiiscurte Pedagogică S.A, caiete tip I,
1.5.,2.1. formă, dar cu sens scrisă
Planșă cu litera c/C caiet cu
2.2.,2.3. diferit -formulareadepropoziţii cu sensurile diferiteale
foaie velină, carioci, hârtie
4.1. unuicuvânt creponată, plastilină autoevaluare
- asociereadesilabepentru a obţineun cuvânt Resurse
AVAP 1.2,2.3 -ordonarea cuvintelor unei propoziţii procedurale:conversaţia,
- alcătuiri de enunțuri din care să reiasă sensul explicaţia,
diferit al unui cuvânt
muncaindependentă,
- completarea cuvintelorcu silabe potrivite
jocul didactic, metoda
- jocuri didactice de sinonimie, antonimie,
fonetico – analitico –
omonimie;
sintetică
-modelarea litetei din plastilină
Forme de
- scrierea literei C de mână
organizare:frontal,
individual, pe grupe
MEM Recunoașterea, - reprezentarea numerelor de două cifre cu ajutorul Resurse Observare
1.1.; 5.1. formarea, citirea și numărătorii de poziţionare materiale:Matematică și sistematică
57
scrierea nr. nat. de la 0 - reprezentarea prin obiecte (beţişoare) a numerelor explorarea mediului, manual
la 100 din intervalul 0 – 100 pentru cls. I, Editura probă orală/
AVAP - reprezentarea zecilor prin mănunchiuri de câte 10 Didactică și Pedagogică scrisă
2.2 beţişoare S.A.;auxiliar, planşe diverse ,
laptop, caiet de matematică, autoevaluare
- exerciții de numărare
- descompunerea numerelor numărătoare
Resurse procedurale:
- reprezentarea unor numere date pe numărători conversaţia, exerciţiul,
- colorarea zecilor / unităților explicaţia, munca
- identificarea numerelor pare / impare independentă,
- formarea unor grupe de câte 10 elemente Forme de organizare a
- audierea poveştii ,,Povestea Inimii colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe
MIERCURI EDFS
21 DP Prietenia Audierea poveștii ,,Cel mai frumos cadou” Resurse materiale: Observarea
Noiembrie 1.1.; 2.2 - formulare de întrebări / răspunsuri pe baza –auxiliar sistematică
Resurse
2.3.; 3.1. Interacțiuni simple cu textului audiat procedurale:conversaţia,
ființe și obiecte - colorarea imaginii corespunzătoare, conform unor explicaţia, demonstraţia,
AVAP familiare criteria date exerciţiul, joc de rol,
1.1
- motivarea unei alegeri făcute observarea directă
CLR – 1.4 Forme de organizare:frontal,
- recunoașterea unor pesonaje – prietene din
individual, pe grupe
imagini date
- completare ,,Cercul prietenilor”
MEM Recunoașterea, - Identificarea numerelor pare / impare Resurse Observare
11.; 5.1. formarea, citirea și - poziţionarea pe axă a unor numere materiale:Matematică și sistematică
scrierea nr. nat. de la 0 - numirea organelor interne majore și localizarea explorarea mediului, manual
AVAP la 100 acestora pe propriul corp pentru cls. I, Editura probă orală/
2.2 Didactică și Pedagogică scrisă
- completarea unor șiruri numerice
S.A.;auxiliar, planşe diverse ,
- exerciții de descompunere a două numere formate laptop, caiet de matematică,
din zeci și unități autoevaluare
numărătoare
- colorarea unor imagini, respectând un anumit cod Resurse procedurale:
conversaţia, exerciţiul,
explicaţia, munca
independentă,
Forme de organizare a

58
colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe
OPTIONAL
CLR Camera mea - identificareasunetuluiC în silabe şi cuvinte Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2. Sunetulşi literele (de - exemplificareaunor cuvinte ce conţin sunetulC –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
1.3.,1.4. tipar şidemână): C - asociereasunetuluiC culitera C
I, Editura Didactică și
1.5.,2.1. Cuvinte cu aceeași - citireasilabelor,cuvintelor, propoziţiilor probă orală/
-scriereadupădictareaunor cuvinteşi propoziţiiscurte Pedagogică S.A, caiete tip I,
2.2.,2.3. formă, dar cu sens scrisă
Planșă cu litera c/C caiet cu
4.1. diferit -formulareadepropoziţii cu sensurile diferiteale
foaie velină, carioci, hârtie
unuicuvânt creponată, plastilină autoevaluare
AVAP 1.2,2.3 - asociereadesilabepentru a obţineun cuvânt Resurse
-ordonarea cuvintelor unei propoziţii procedurale:conversaţia,
- alcătuiri de enunțuri din care să reiasă sensul explicaţia,
diferit al unui cuvânt
muncaindependentă,
- completarea cuvintelorcu silabe potrivite
jocul didactic, metoda
- jocuri didactice de sinonimie, antonimie,
fonetico – analitico –
omonimie;
sintetică
-modelarea litetei din plastilină
Forme de
- scrierea literei C de mână
organizare:frontal,
individual, pe grupe
JOI AVAP Elemente de limbaj - Descrierea propriei persoane; Resurse materiale:laptop, Expunerea
22 1.1,1.3 plastic -realizarea de aplicaţii în oglindă(chipul meu); hârtie colorată, șablon , lucrărilor
noiembrie 2.2,2.4 Punctul, linia -folosirea liniei cu scop de contur şi cu scop decorative foarfecă, lipici, acuarele,
în aplicaţii/compoziţii alese pahar
CLR 1.1 „Chipul meu (pensulaţie, -numirea unor asemănări / deosebiri între personae Resurse procedurale:
2.2 decupare, lipire)” - verbalizarea etapelor de lucru în realizarea lucrării conversaţia, explicaţia,
plastic demonstrația,
MM - executarea lucrării exerciţiul,turul galeriei
Audierea cântecului ,,La oglindă” Forme de organizare a
1.2.
colectivului:activitate
frontală, individuală. pe
grupe
CLR În clasă - asociereasunetuluiă cu litera ă Resurse materiale: Observare
1.2; 1.3; 2.1; Sunetulşi literele (de -diferenţierealiterelor detiparşi demână, mici –laptop, imagini, Comunicare sistematică
4.1 tipar şi demână): ă / Ă şimari în limba română, manual cls.

59
Norme de exprimare -descriereaimaginilor I, Editura Didactică și probă
orală - alcătuireaunorenunţurifolosind cuvintedate Pedagogică S.A, caiete tip I, orală/
AVAP 1.2,2.3 Pronunţareaşi scrierea -scriereademânăalitereiă / Ă Planșă cu litera ă/Ă caiet cu scrisă
corectăa cuvintelorce -identificarea formei articulate foaie velină, carioci, hârtie
creponată, plastilină autoevaluare
conţin diftonguluă nearticulateaunucuvânt (fără terminologie)
Resurse
-identificareapluralului/ singularuluiunui
procedurale:conversaţia,
substantive (fără terminologie)
- completarea cuvintelorcu litere/ silabepotrivite explicaţia,
- confecţionarealiterelordin sârmă, beţişoare, figuri muncaindependentă,
Tangram jocul didactic, metoda
-scrierea/ completareaunor enunţuri caresă conţină fonetico – analitico –
comparaţii întreobiecte familiare sintetică
- evidenţierea, în enunţuri, a omonimiei cuvintelor Forme de
(fără terminologie) organizare:frontal,
- Jocde rol- Exprimareapoliticoasă individual, pe grupe
CLR În clasă - asociereasunetuluiă cu litera ă Resurse materiale: Observare
1.2; 1.3; 2.1; Sunetulşi literele (de -diferenţierealiterelor detiparşi demână, mici –laptop, imagini, Comunicare sistematică
4.1 tipar şi demână): ă / Ă şimari în limba română, manual cls.
I, Editura Didactică și probă orală/
Norme de exprimare -descriereaimaginilor
Pedagogică S.A, caiete tip I,
orală - alcătuireaunorenunţurifolosind cuvintedate scrisă
Planșă cu litera ă/Ă caiet cu
AVAP 1.2,2.3 Pronunţareaşi scrierea -scriereademânăalitereiă / Ă foaie velină, carioci, hârtie
corectăa cuvintelorce -identificarea formei articulate creponată, plastilină autoevaluare
conţin diftonguluă nearticulateaunucuvânt (fără terminologie) Resurse
-identificareapluralului/ singularuluiunui procedurale:conversaţia,
substantive (fără terminologie) explicaţia,
- completarea cuvintelorcu litere/ silabepotrivite muncaindependentă,
- confecţionarealiterelordin sârmă, beţişoare, figuri jocul didactic, metoda
Tangram fonetico – analitico –
-scrierea/ completareaunor enunţuri caresă conţină
sintetică
comparaţii întreobiecte familiare
- evidenţierea, în enunţuri, a omonimiei cuvintelor Forme de
(fără terminologie) organizare:frontal,
- Joc de rol- Exprimarea politicoasă individual, pe grupe
MEM - Poziţionarea pe axă a numerelor Resurse Observare
1.1,1.2, Rotunjirea la zeci a - rotunjirea la zeci a unui număr dat, prin adăugarea materiale:Matematică și sistematică
1.3 numerelor naturale de sau eliminarea unui număr de unităţi explorarea mediului, manual

60
la 0 la 100 - numărarea cu pas dat pentru cls. I, Editura probă orală/
AVAP - completarea unor casete cu numere Didactică și Pedagogică scrisă
2.6. corespunzatoare S.A.;auxiliar, planşe diverse ,
- formarea unor numere date cu ajutorul laptop, caiet de matematică, autoevaluare
bețișoarelor numărătoare
Resurse procedurale:
conversaţia, exerciţiul,
explicaţia, munca
independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe
VINERI CLR *Lectură rirea de răspunsuri la întrebarea: „Despre ce este –laptop, imagini, Comunicare Observare
23 1.1,1.2,1.3,1.4, vorba (în această poezie)?” în limba română, manual cls. sistematică
noiembrie 2.1, 2.2, 2.3, În clasa întâi, - aprecierea ca adevărate sau false a unor enunţuri I, Editura Didactică și
de Constantin Pedagogică S.A, bloc de probă orală/
2.4, 3.1, 3.3 scurte care testează înţelegerea textului audiat
desen, creioane colorate
Dragomir - formularea unor răspunsuri la întrebări despre scrisă
Resurse
MM 1.4 conţinutul textului audiat
procedurale:conversaţia, autoevaluare
-exerciţii de colorare a unor scene din poveste
explicaţia,
-ordonarea crescătoare a unor numere naturale în
muncaindependentă,
scopul realizării unui desen pe o temă din poveste
-audierea unor cântece despre școală jocul didactic,
Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe
RELIGIE Ofe
MM -joc de recunoaştere a sunetelor din natură (ciripitul Resurse materiale:laptop, Observarea
1.1 1.2 păsărelelor, broscuțele, greierii etc.) imagini sistematică
1.4 - crearea unei atmosfere propice însuşirii Resurse procedurale:
cântecului, prin prezentarea unor materiale conversaţia, explicaţia,
În pădurea cu alune demonstrația, exerciţiul
CLR 1.4 muzicale sau ilustrative potrivite
Forme de organizare a
- însuşirea cântecului ,,În pădurea cu alune” colectivului:activitate
frontală, individuală. pe
grupe
LIMBA

61
FRANCEZA
LUNI EDFS
26 CLR La librărie -Alcătuireaunorenunţuri, cu accent pe pronunţia Resurse materiale: Observare
noiembrie 1.3 .;1.4 Sunetulşi literele de corectă, clară –laptop, imagini, Comunicare sistematică
-identificareasunetuluil în silabe şi în cuvinte în limba română, manual cls.
2.1.; 2.2 tipar l , L; litera
-frământări delimbă I, Editura Didactică și probă orală/
3.1.; 3.2 demânăl
- asociereasunetuluil cu literal Pedagogică S.A, caiete tip I,
4.1.;4.2 Ortografiacuvintelor scrisă
Planșă cu litera l/L caiet cu
Cuvinte cu - citireaintegrală acuvintelorşi a
foaie velină, carioci, hârtie
aceeaşi formă, propoziţiilor creponată, plastilină autoevaluare
AVAP dar înţeles diferit -scrierealitereilîn cuvinte,propoziţiiscurte Resurse
2.3. Formule de salut -identificareaimaginii potrivite unui cuvânt dat procedurale:conversaţia,
-realizarea unui dialog care reprezintă o convorbire explicaţia,
telefonică
muncaindependentă,
-dictare:cuvinte, propoziţii
jocul didactic, metoda
- construirea corectăaunor enunţuri dupăo imagine
fonetico – analitico –
- transformarea unor cuvinte, după model dat
- copiereaunui dialog sintetică
-completarea propozitiilor lacunare Forme de
- joc de rol ,,La librărie” organizare:frontal,
individual, pe grupe
- scrierea literei l de mână
CLR La librărie -Alcătuireaunorenunţuri, cu accent pe pronunţia Resurse materiale: Observare
1.3 .;1.4 Sunetulşi literele de corectă, clară –laptop, imagini, Comunicare sistematică
-identificareasunetuluil în silabe şi în cuvinte în limba română, manual cls.
2.1.; 2.2 tipar l , L; litera
-frământări delimbă I, Editura Didactică și
3.1.; 3.2 demânăl probă orală/
- asociereasunetuluil cu literal Pedagogică S.A, caiete tip I,
4.1.;4.2 Ortografiacuvintelor scrisă
Planșă cu litera l/L caiet cu
Cuvinte cu - citireaintegrală acuvintelorşi a
foaie velină, carioci, hârtie
aceeaşi formă, propoziţiilor creponată, plastilină autoevaluare
AVAP dar înţeles diferit -scrierealitereilîn cuvinte,propoziţiiscurte Resurse
2.3. Formule de salut -identificareaimaginii potrivite unui cuvânt dat procedurale:conversaţia,
-realizarea unui dialog care reprezintă o convorbire explicaţia,
telefonică
muncaindependentă,
-dictare:cuvinte, propoziţii
jocul didactic, metoda
- construirea corectăaunor enunţuri dupăo imagine
fonetico – analitico –
- transformarea unor cuvinte, după model dat
- copiereaunui dialog sintetică
-completarea propozitiilor lacunare Forme de
62
- joc de rol ,,La librărie” organizare:frontal,
- scrierea literei l de mână individual, pe grupe

MEM Rotunjirea la zeci a Resurse Observare

1.1,1.2, numerelor naturale de materiale:Matematică și sistematică
1.3 la 0 la 100 explorarea mediului,
manual pentru cls. I, probă orală/
AVAP Editura Didactică și scrisă
2.6. - poziţionarea pe axă a numerelor Pedagogică S.A.;auxiliar,
- rotunjirea la zeci a unui număr dat, prin adăugarea planşe diverse , laptop, autoevaluare
sau eliminarea unui număr de unităţi caiet de matematică,
- numărarea cu pas dat numărătoare
- completarea unor casete cu numere Resurse procedurale:
corespunzatoare conversaţia, exerciţiul,
- formarea unor numere date cu ajutorul explicaţia, munca
bețișoarelor independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe

MARȚI AVAP Realizarea unei discuții despre simbolurile României. Resurse materiale:laptop, Expunerea
27 1.1,1.3 Țara mea -folosirea liniei cu scop de contur şi cu scop decorative hârtie colorată, șablon , lucrărilor
Noiembrie 2.2,2.4 Simbolurile țării în aplicaţii/compoziţii alese foarfecă, lipici, acuarele,
- - exersarea utilizării corecte a instrumentelor de lucru; pahar
CLR - exersarea modului de îngrijire / păstrare a instrumentelor şi Resurse procedurale:
2.4. materialelor de lucru
conversaţia, explicaţia,
demonstrația,
exerciţiul,turul galeriei
Forme de organizare a
colectivului:activitate
frontală, individuală. pe
grupe

MM Interpretarea - jocul „Recunoaşte interpretul!” (bărbat, femeie, Resurse materiale:laptop, Observarea

1.1 1.2 -Nuanţe - Tare/ încet/ copil sau un instrument) imagini sistematică

63
1.4 mediu - utilizarea unor mariale şi obiecte refolosibile Resurse procedurale:
pentru confecţionarea unor jucării muzicale simple conversaţia, explicaţia,
AVAP (cutii/sticle cu pietricele, nisip sau nasturi; linguri demonstrația, exerciţiul
2.3. de lemn decorate de copii etc.) Forme de organizare a
-,,Țara mea e România” colectivului:activitate
frontală, individuală. pe
grupe

CLR La librărie -IdentificareasunetuluiL în silabe şi cuvinte Resurse materiale: Observare

1.3 .;1.4 Sunetulşi literele de - exemplificareaunor cuvinte ce conţin sunetulL –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
2.1.; 2.2 tipar l , L; litera - asociereasunetuluiL culitera L
I, Editura Didactică și probă orală/
3.1.; 3.2 demânăL - citireasilabelor,cuvintelor, propoziţiilor Pedagogică S.A, caiete tip I,
4.1.;4.2 Ortografiacuvintelor -scrierealiterei l izolat, în cuvinte, în propoziţii scrisă
Planșă cu litera l/L caiet cu
Cuvinte cu -scriereadupădictareaunor cuvinteşi propoziţiiscurte
foaie velină, carioci, hârtie
aceeaşi formă, -formulareadepropoziţii cu sensurile diferiteale creponată, plastilină autoevaluare
DP unuicuvânt
2.2. dar înţeles diferit Resurse
AVAP Dialog: O convorbire - asociereadesilabepentru a obţineun cuvânt procedurale:conversaţia,
2.6. telefonică -ordonarea cuvintelor unei propoziţii explicaţia,
- realizarea unei convorbiri telefonice
muncaindependentă,
- completarea cuvintelorcu silabe potrivite
jocul didactic, metoda
fonetico – analitico –
sintetică
Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe

MEM Compararea și - compararea numerelor naturale, utilizând semnele Resurse Observare

1.1.; 1.2.; 1.3. ordonarea numerelor <, >, = materiale:Matematică și sistematică
1.6. naturale de la 0 la 100 - colorarea unor numere după criterii date explorarea mediului,
4.1.; 4.2 - ordonare crescătoare / descrescătore manual pentru cls. I, probă orală/
- poziționarea unor numere date pe axa numerelor Editura Didactică și scrisă
CLR - completarea unor casete cu numere Pedagogică S.A.;auxiliar,
1.4. corespunzătoare planşe diverse , laptop, autoevaluare
AVAP - ghicitori matematice caiet de matematică,
2.6. - numirea unor sporturi care contribuie la numărătoare
DP dezvoltarea fizică armonioasă Resurse procedurale:
64
2.2. - argumente PRO/ CONTRA privitoare la conversaţia, exerciţiul,
practicarea unor sporturi explicaţia, munca
independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe
MIERCURI EDFS
28
noiembrie MEM Rotunjirea, - rotunjirea la zeci a unui număr dat, prin adăugarea Resurse Observare
1.1., 1.2., 1.3., compararea și sau eliminarea unui număr de unităţi materiale:Matematică și sistematică
1.6. ordonarea numerelor - numărarea cu pas dat explorarea mediului,
naturale - poziționarea unor numere pare / impare pe axa manual pentru cls. I, probă orală/
CLR: 2.4;. numerelor Editura Didactică și scrisă
AVAP: 2. - completarea unor casete cu numere Pedagogică S.A.;auxiliar,
corespunzătoare planşe diverse , laptop, autoevaluar
- exerciții de colorare a unor casete, după criterii caiet de matematică,
date numărătoare
- ordonare crescătoare / descrescătore Resurse procedurale:
- descoperirea anilor de viață a unor animale, prin conversaţia, exerciţiul,
descoperirea răsturnatelor unor numere etc. explicaţia, munca
independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe
OPTIONAL
CLR La librărie -IdentificareasunetuluiL în silabe şi cuvinte Resurse materiale: Observare
1.3 .;1.4 Sunetulşi literele de - exemplificareaunor cuvinte ce conţin sunetulL –laptop, imagini, Comunicare sistematică
în limba română, manual cls.
2.1.; 2.2 tipar l , L; litera - asociereasunetuluiL culitera L
I, Editura Didactică și
3.1.; 3.2 demânăL - citireasilabelor,cuvintelor, propoziţiilor probă orală/
Pedagogică S.A, caiete tip I,
4.1.;4.2 Ortografiacuvintelor -scrierealiterei l izolat, în cuvinte, în propoziţii scrisă
Planșă cu litera l/L caiet cu
Cuvinte cu -scriereadupădictareaunor cuvinteşi propoziţiiscurte
foaie velină, carioci, hârtie
aceeaşi formă, -formulareadepropoziţii cu sensurile diferiteale creponată, plastilină autoevaluare
DP unuicuvânt
2.2. dar înţeles diferit Resurse
- asociereadesilabepentru a obţineun cuvânt
65
AVAP Dialog: O convorbire -ordonarea cuvintelor unei propoziţii procedurale:conversaţia,
2.6. telefonică - realizarea unei convorbiri telefonice explicaţia,
- completarea cuvintelorcu silabe potrivite muncaindependentă,
jocul didactic, metoda
fonetico – analitico –
sintetică
Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe

JOI CLR Recapitulare - Citirealiterelor, silabelor, cuvintelor detipar şi Resurse materiale: Autoevaluarea
29 1.1;1.2; demână –laptop, imagini, Comunicare
noiembrie 1.3; 2.1; 2.2; -copiere, transcriere, dictare în limba română, manual cls.
2.3; 3.1; 4.1 I, Editura Didactică și
-identificareanumăruluide cuvintedate într-o Pedagogică S.A, auxiliar,
DP propoziţie fișe de lucru
2.2. -ordonarealiterelor / silabelor,pentru aobţine cuvinte Resurse
- evidențierea unor norme de comportament procedurale:conversaţia,
- descoperirea unor șiruri de cuvinte, după o regulă explicaţia,
dată muncaindependentă,
- formularea unor propoziții cu sensurile diferite ale
jocul didactic
unui cuvânt
Forme de
- încercuirea formelor corecte a unor cuvinte date
organizare:frontal,
individual, pe grupe
CLR- 1.3 1.4; Evaluare sumativă Itemii probei de evaluare Resurse materiale: fișe de Probă scrisă
2.1; 2.2; evaluare
3.1;3.2; Resurse
4.1;4.2;
procedurale:conversaţia,
explicaţia,
muncaindependentă,
Forme de
organizare:frontal,
individual
MEM Rotunjirea, - rotunjirea la zeci a unui număr dat, prin adăugarea Resurse Observare
1.1., 1.2., 1.3., compararea și sau eliminarea unui număr de unităţi materiale:Matematică și sistematică
1.6. ordonarea numerelor - numărarea cu pas dat explorarea mediului,

66
naturale - poziționarea unor numere pare / impare pe axa manual pentru cls. I, probă orală/
CLR: 2.4;. numerelor Editura Didactică și scrisă
AVAP: 2.6. - completarea unor casete cu numere Pedagogică S.A.;auxiliar,
corespunzătoare planşe diverse , laptop, autoevaluare
- exerciții de colorare a unor casete, după criterii caiet de matematică,
date numărătoare
- ordonare crescătoare / descrescătore Resurse procedurale:
- descoperirea anilor de viață a unor animale, prin conversaţia, exerciţiul,
descoperirea răsturnatelor unor numere etc. explicaţia, munca
independentă,
Forme de organizare a
colectivului:
Frontal, individual, pe
grupe
MM Cântare vocală în grup Crearea unei atmosfere propice însuşirii cântecului, Resurse materiale:laptop, Observarea
1.1 1.2 prin prezentarea unor materiale muzicale sau imagini sistematică
1.4 ilustrative potrivite Resurse procedurale:
- audierea unor cântece patriotice conversaţia, explicaţia,
demonstrația, exerciţiul
-,,Hora Unirii”
Forme de organizare a
CLR 1.1. colectivului:activitate
frontală, individuală. pe
grupe
VINERI 30 NOIEMBRIE

67
PROIECTAREA UNITĂ ŢII TEMATICE: „POVEȘTI LA GURA SOBEI”
Nr. de săptămâni: XIII- XV

Perioada: 3-21 DECEMBRIE 2018

ZIUA/DATA DISCIPLINA DETALIERI DE ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE RESURSE EVALUARE

CONŢINUT DISCIPLINE
LUNI LB. ENGLEZĂ
3 EDFS
decembrie MEM Adunarea unui număr compunerea numerelor în concentrul 0 – 31 - manual, caiet, fișe de -observarea
natural format din zeci cu - rotunjirea la zeci a unui număr dat, prin lucru, planșe diverse, , sistematică
1.4 un număr natural format adăugarea sau eliminarea unui număr de unități numărătoare, riglete, - probe orale
1.3 din unități - recunoașterea numerelor pare culori, coli albe, coli - probe practice
1.6 Plantele – pomii fructiferi - aflarea sumei a două numere - conversația, exercițiul, - autoevaluare
3.1 - recunoașterea unor plante explicația, munca - activitatea
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe independentă, înv. prin practică
CLR teme familiare descoperire,
2.3 - utilizarea unor tehnici accesibile de decupare problematizarea,
AVAP după contur, rularea hârtiei, origami, modelaj demonstrația, jocul
etc., în funcție de nevoile, opțiunile copiilor didactic
68
2.3 - act. frontală, în
perechi, activitate-joc, în
grup și independentă
MM Recapitulare prin joc - reproducerea în grup a cântecelor însușite Resurse materiale:laptop, Observarea
2.1 Acum e iarnă, da! intuitiv, respectând sincronizarea imagini sistematică
2.2 Melodia: sunete - marcarea structurii ritmice a cântecului, prin Resurse procedurale:
2.3 înalte/joase acompaniamentul cu jucării muzicale (tobițe, conversaţia, explicaţia,
3.1 trianglu, maracas, clopoțel, tamburină, lemne) demonstrația, exerciţiul
Mișcări sugerate de ritm
AVAP sau a percuției corporale (bătăi din palme, bătăi Forme de organizare a
2.2 ale degetului în bancă, cu bătăi pe genunchi) colectivului:activitate
DP - emiterea unor onomatopee cu rol de exerciții frontală, individuală. pe
de dicție și de sincronizare; numărători grupe
2.1
- mișcare liberă pe muzică de facturi diferite
(de exemplu: W.A. Mozart – Flautul fermecat
(uvertura), Rondo à la Turc)
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile preferate
MARȚI CLR Cenuşăreasa - asociereasunetului cu grupul de litere Resurse materiale: Observare
4 1.1.,1.2.1.3.,1.4. Sunetulşigrupul de -identificareapoziţiei sunetului în cuvânt –laptop, imagini, sistematică
Comunicare în limba
decembrie 2.2, 2.3, 2.4 litere (detipar şi de - exemplificareade cuvinte care conţin
română, manual cls. I,
3.1,3.2,3.4 mână): ce sunetulstudiat probă orală/
Editura Didactică și
4.1,4.2 Repovestireaunor - citireacuvintelor, propoziţiilor Pedagogică S.A, caiete tip scrisă
întâmplări auzite -formulareadepropoziţii după imagini I, Planșă cu grupul de
AVAP Textul.Aşezarea textuluiîn -realizareaacorduluigrammatical în litere ce/CEcaiet cu foaie autoevaluare
2.2 pagină propoziţii velină, carioci, creioane
MM -formulareadeîntrebărişi colorate,
1.1 răspunsuri Resurse
-scriereagrupului delitereîn cuvinteşi procedurale:conversaţia,
propoziţii explicaţia,
- copieri, transcrieri, dictări muncaindependentă,
-dramatizareaunui basm jocul didactic, metoda
-ordonareaunorimaginipotrivit întâmplărilor fonetico – analitico –
descrise sintetică
-identificarealocului, timpului, Forme de
personajeloracţiunii organizare:frontal,
69
Basme şi culoare–expoziţie de lucrări plastic individual, pe grupe
Audiţie- Cântece de iarnă
CLR Cenuşăreasa - asociereasunetului cu grupul de litere Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2.1.3.,1.4. Sunetulşigrupul de -identificareapoziţiei sunetului în cuvânt –laptop, imagini, sistematică
Comunicare în limba
2.2, 2.3, 2.4 litere (detipar şi de - exemplificareade cuvinte care conţin

MIERCURI CLR Cenuşăreasa - asociereasunetului cu grupul de litere Resurse materiale: Observare

5 1.1.,1.2.1.3.,1.4. Sunetulşigrupul de -identificareapoziţiei sunetului în cuvânt –laptop, imagini, sistematică
Comunicare în limba
decembrie 2.2, 2.3, 2.4 litere (detipar şi de - exemplificareade cuvinte care conţin
română, manual cls. I,
3.1,3.2,3.4 mână): Ce sunetulstudiat probă orală/
Editura Didactică și
4.1,4.2 Repovestireaunor - citireacuvintelor, propoziţiilor Pedagogică S.A, caiete tip scrisă
AVAP întâmplări auzite -formulareadepropoziţii după imagini I, Planșă cu grupul de
2.2 Textul.Aşezarea textuluiîn -realizareaacorduluigrammatical în litere ce/CEcaiet cu foaie autoevaluare
MM pagină propoziţii velină, carioci, creioane
1.1 -formulareadeîntrebărişi colorate,
răspunsuri Resurse

70
-scriereagrupului delitereîn cuvinteşi procedurale:conversaţia,
propoziţii explicaţia,
- copieri, transcrieri, dictări muncaindependentă,
-dramatizareaunui basm jocul didactic, metoda
-ordonareaunorimaginipotrivit întâmplărilor fonetico – analitico –
descrise sintetică
-identificarealocului, timpului, Forme de
personajeloracţiunii organizare:frontal,
Basme şi culoare–expoziţie de lucrări plastic individual, pe grupe
Audiţie- Cântece de iarnă
CLR Cenuşăreasa - asociereasunetului cu grupul de litere Resurse materiale: Observare
1.1.,1.2.1.3.,1.4. Sunetulşigrupul de -identificareapoziţiei sunetului în cuvânt –laptop, imagini, sistematică
Comunicare în limba
2.2, 2.3, 2.4 litere (detipar şi de - exemplificareade cuvinte care conţin
română, manual cls. I,
3.1,3.2,3.4 mână): Ce sunetulstudiat probă orală/
Editura Didactică și
4.1,4.2 Repovestireaunor - citireacuvintelor, propoziţiilor Pedagogică S.A, caiete tip scrisă
AVAP întâmplări auzite -formulareadepropoziţii după imagini I, Planșă cu grupul de
2.2 Textul.Aşezarea textuluiîn -realizareaacorduluigrammatical în litere ce/CEcaiet cu foaie autoevaluare
MM pagină propoziţii velină, carioci, creioane
1.1 -formulareadeîntrebărişi colorate,
răspunsuri Resurse
-scriereagrupului delitereîn cuvinteşi procedurale:conversaţia,
propoziţii explicaţia,
- copieri, transcrieri, dictări muncaindependentă,
-dramatizareaunui basm jocul didactic, metoda
-ordonareaunorimaginipotrivit întâmplărilor fonetico – analitico –
descrise sintetică
-identificarealocului, timpului, Forme de
personajeloracţiunii organizare:frontal,
Basme şi culoare–expoziţie de lucrări plastic individual, pe grupe
Audiţie- Cântece de iarnă
MEM În pădure, la aer curat compunerea și descompunerea numerelor de la manual, caiet, fișe de - observarea
1.6 • Adunarea unui număr 0 la 31 lucru, planșe diverse, , sistematică
1.4 natural format din zeci și - evidențierea proprietăților adunării numărătoare, culori, coli - probe orale
5.2 unități cu un număr natural - rezolvarea de adunări, mental și în scris, albe, coli colorate - probe practice
3.1 format din unități respectând algoritmul și așezarea corectă a - conversația, exercițiul, - experiment
• Plantele – copacii unităților și a zecilor explicația, munca - activitatea
71
- identificarea regulii de construire a unui șir de independentă, , practică
CLR numere demonstrația, jocul
2.3 - recunoașterea unor plante didactic
AVAP - dialoguri în contexte reale sau simulate, pe - act. frontală, în
2.2 teme familiare perechi, activitate-joc, în
grup și independentă
AVAP Elemente de limbaj - utilizarea unor tehnici accesibile de decupare hârtie, creion grafit, Observare
2.1 plastic: linia, punctul, după contur, rularea hârtiei, modelaj în funcție creioane colorate, sistematică
2.2 forme regulate și de nevoile/opțiunile copiilor ; creioane cerate, - aprecieri
2.3 neregulate - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de lucru: desen, decorativ în aplicații/compoziții liber alese - conversația euristică,
CLR decupare după - expunerea lucrărilor realizate demonstrația, exercițiul
2.1 contur, îndoire, lipire, - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce lucrare - act. frontală, în grup,
colaj. îmi place cel mai mult? De ce? individuală
”Ghetuța lui Moș
Nicolae”
JOI CLR identificarea sunetului t în silabe și în Resurse materiale: Observare
6 1.3 2. La munte cuvinte –laptop, imagini, sistematică
Sunetul și literele (de - exemplificarea unor cuvinte ce conțin litera Comunicare în limba
decembrie 2.2
română, manual cls. I,
3.1 tipar și de mână): t/T t probă orală/
Editura Didactică și
3.2 Textul: așezarea textului - asocierea sunetului t cu litera t/T scrisă
Pedagogică S.A, caiete tip
4.1 în pagină - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor
I, Planșă cu grupul de
4.2 - scrierea literei t/T izolat, în cuvinte, în litere ce/CEcaiet cu foaie autoevaluare
propoziții velină, carioci, creioane
AVAP - scrierea după dictare a unor cuvinte și colorate,
4.2 propoziții scurte Resurse
- scrierea unui dialog din două replici procedurale:conversaţia,
- completarea unor enunțuri lacunare prin
explicaţia,
alegerea cuvintelor potrivite
muncaindependentă,
- transcrierea unui dialog
- schimbarea ordinii cuvintelor într-o jocul didactic, metoda
propoziție, fără a altera mesajul comunicării fonetico – analitico –
- activitate practică: Litera T din figuri sintetică
Tangram Forme de
- joc de rol: Călătorie cu trenul organizare:frontal,
individual, pe grupe

72
CLR La munte scrierea unui dialog din două replici Resurse materiale: Observare
1.3 Sunetul și literele (de tipar - completarea unor enunțuri lacunare prin –laptop, imagini, sistematică
Comunicare în limba
2.2 și de mână): t/T alegerea cuvintelor potrivite
română, manual cls. I,
3.1 Textul: așezarea textului în - transcrierea unui dialog probă orală/
Editura Didactică și
3.2 pagină - schimbarea ordinii cuvintelor într-o scrisă
Pedagogică S.A, caiete tip
4.1 propoziție, fără a altera mesajul comunicării I, Planșă cu literele t/Tcaiet
4.2 - activitate practică: Litera T din figuri cu foaie velină, carioci, autoevaluare
Tangram creioane colorate,
- joc de rol: Călătorie cu trenul Resurse
AVAP procedurale:conversaţia,
4.2 explicaţia,
muncaindependentă,
jocul didactic, metoda
fonetico – analitico –
sintetică
Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe

MEM În grădina de legume - crearea unor probleme simple după manual, caiet, fișe de - observarea
1.6 • Adunarea unui număr imagini/desene date lucru, planșe diverse, , sistematică
1.4 natural format din zeci și - rezolvarea de adunări, mental și în scris, numărătoare, culori, coli - probe orale
5.2 unități cu un număr natural respectând algoritmul și așezarea corectă a albe, coli colorate - probe practice
3.1 format din zeci unităților și a zecilor - conversația, exercițiul, - experiment
CLR • Plante. Părți componente - identificarea semnificației datelor unei explicația, munca - activitatea
2.3 probleme independentă, , practică
AVAP - stabilirea, prin observare, a principalelor demonstrația, jocul
2.2 structuri ale plantelor didactic
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe - act. frontală, în
teme familiare perechi, activitate-joc, în
- realizarea unor compoziții, individual/în grup și independentă
perechi/în grup, folosind tehnici variate –
exemplu: stropire, suflare, ștampilare, tragere
și zgâriere, amprentare cu frunze, fructe,
legume, obținerea formelor spontane prin
presarea hârtiei, dactilopictură, modelaj,
73
decolorare cu pic etc.
MM Iarna a sosit în zori reproducerea în grup a cântecelor însușite Resurse materiale:laptop, Observarea
2.1 Mișcări sugerate de ritm intuitiv, respectând sincronizarea imagini sistematică
2.2 - marcarea structurii ritmice a cântecului, prin Resurse procedurale:
2.3 acompaniamentul cu jucării muzicale (tobițe, conversaţia, explicaţia,
trianglu, maracas, clopoțel, tamburină, lemne) demonstrația, exerciţiul
3.1
sau a percuției corporale (bătăi din palme, bătăi Forme de organizare a
ale degetului în bancă, cu bătăi pe genunchi) colectivului:activitate
AVAP frontală, individuală. pe
2.2 - emiterea unor onomatopee cu rol de exerciții
de dicție și de sincronizare; numărători grupe
DP- 2.1
- mișcare liberă pe muzică de facturi diferite
(de exemplu: W.A. Mozart – Flautul fermecat
(uvertura), Rondo à la Turc)
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile preferate
VINERI MEM Hai să culegem flori! - rezolvarea de adunări, mental și în scris, manual, caiet, fișe de - observarea
7 1.4 • Adunarea unui număr respectând algoritmul și așezarea corectă a lucru, planșe diverse, , sistematică
decembrie 1.6 natural format din zeci și unităților și a zecilor numărătoare, culori, coli - probe orale
1.2 unități cu un număr natural - crearea unor probleme simple după albe, coli colorate - probe practice
2.1 format din zeci și unități imagini/desene date - conversația, exercițiul, - experiment
3.1 • Plante. Părți componente - crearea unor probleme simple explicația, munca - activitatea
- scrierea rezultatelor obținute prin comparare, independentă, , practică
CLR utilizând semnele <, >, = demonstrația, jocul
2.3 - dialoguri în contexte reale sau simulate, pe didactic
AVAP teme familiare - act. frontală, în
2.2 - realizarea unor compoziții, individual/în perechi, activitate-joc, în
perechi/în grup, folosind tehnici variate – grup și independentă
exemplu: stropire, suflare, ștampilare, tragere
și zgâriere, amprentare cu frunze, fructe,
legume, obținerea formelor spontane prin
presarea hârtiei, dactilopictură, modelaj,
decolorare cu pic etc.
CLR *Lectură Oferirea de răspunsuri la întrebarea: „Despre –laptop, imagini, Observare
1.1,1.2,1.3,1.4,2.1, ce este vorba?” Comunicare în limba sistematică
Cei trei purceluși română, manual cls. I,
2.2, 2.3, 2.4, 3.1, - aprecierea ca adevărate sau false a unor
Editura Didactică și
3.3 enunţuri scurte care testează înţelegerea probă orală/
74
textului audiat Pedagogică S.A, bloc de scrisă
MM 1.4 - formularea unor răspunsuri la întrebări desen, creioane colorate
despre conţinutul textului audiat Resurse autoevaluare
-exerciţii de colorare a unor scene din procedurale:conversaţia,
poveste explicaţia,
-ordonarea crescătoare a unor numere muncaindependentă,
naturale în scopul realizării unui desen pe o jocul didactic,
temă din poveste Forme de
-audierea unor cântece despre școală organizare:frontal,
individual, pe grupe
DP Sunt eu o persoană prezentarea trăsăturilor personale elementare în caiet, creioane colorate, - observare
1.1 sensibilă? fișe de lucru fișe de lucru sistematică
2.1 Calmul - selectarea unor imagini cu personaje care - conversația, explicația, - activități în
2.2 Emoții de bază (bucurie, exprimă emoții de bază (Alegeți personajele exercițiul, jocul didactic clasă
tristețe, frică, furie) și care exprimă bucurie, fericire, veselie.) - act. frontală, pe grupe,
CLR elemente simple de limbaj - crearea unei expoziții cu imagini/fotografii individuală
2.1 nonverbal (expresii faciale, (aduse de acasă, realizate în clasă, decupate din
AVAP postură) și paraverbal ziare/reviste) care exprimă diferite emoții
2.2 (intonație) - jocuri de mimă
- verbalizarea ideilor, gândurilor, emoțiilor față
de unele situații date
- oferirea unor informații despre sine, despre
familie, colegi, despre activitățile preferate,
folosind enunțuri simple
- realizarea de aplicații în oglindă (Chipul meu
atunci când sunt fericit/Chipul meu atunci când
sunt trist, Cum mă simt într-o zi ploioasă/Cum
mă simt într-o zi senină)
AVAP Elemente de limbaj - utilizarea unor tehnici accesibile de decupare hârtie, creion grafit, Observare
2.1 plastic: linia, punctul, după contur, rularea hârtiei, modelaj în funcție creioane colorate, sistematică
2.2 forme regulate și de nevoile/opțiunile copiilor ; creioane cerate, - aprecieri
2.3 neregulate - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de lucru: desen, decorativ în aplicații/compoziții liber alese - conversația euristică,
CLR decupare după - expunerea lucrărilor realizate demonstrația, exercițiul
2.1 contur, îndoire, lipire, - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce lucrare - act. frontală, în grup,
colaj. îmi place cel mai mult? De ce? individuală

75
”Iarna pe uliță”
LUNI LB. ENGLEZĂ
10 EDFS
decembrie MEM La început de drum - scrierea rezultatelor obținute prin comparare, manual, caiet, fișe de - observarea
1.2 • Scăderea unui număr utilizând semnele <, >, = lucru, planșe diverse, , sistematică
1.3 natural format din unități - poziționarea pe axă a numerelor date numărătoare, culori, coli - probe orale
1.4 dintr-un număr natural - efectuarea de scăderi și verificarea prin albe, coli colorate - probe practice
1.6 format din zeci și unități operație inversă - conversația, exercițiul, - experiment
3.1 • Rolul rădăcinii - aflarea diferenței a două numere date explicația, munca - activitatea
3.2 - relaționarea principalelor structuri ale independentă, , practică
CLR plantelor și rolul acestora demonstrația, jocul
2.3 - activități practice de întreținere a spațiului didactic
AVAP verde din curtea școlii - act. frontală, în
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe perechi, activitate-joc, în
2.2
teme familiare grup și independentă
MM - reproducerea în grup a cântecelor însușite Resurse materiale:laptop, Observarea
2.1 Mii de steluțe intuitiv, respectând sincronizarea imagini sistematică
2.2 Melodia: sunete înalte/joase - marcarea structurii ritmice a cântecului, prin Resurse procedurale:
2.3 Mișcări sugerate de ritm acompaniamentul cu jucării muzicale (tobițe, conversaţia, explicaţia,
3.1 trianglu, maracas, clopoțel, tamburină, lemne) demonstrația, exerciţiul
AVAP sau a percuției corporale (bătăi din palme, bătăi Forme de organizare a
2.2 ale degetului în bancă, cu bătăi pe genunchi) colectivului:activitate
DP - emiterea unor onomatopee cu rol de exerciții frontală, individuală. pe
de dicție și de sincronizare; numărători grupe
2.1
mișcare liberă pe muzică de facturi diferite (de
exemplu: W.A. Mozart – Flautul fermecat
(uvertura), Rondo à la Turc)
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile preferate
MARȚI CLR 2. La munte - identificarea sunetului t în silabe și în Resurse materiale: Observare
11 1.3 Sunetul și literele (de tipar cuvinte –laptop, imagini, sistematică
Comunicare în limba
decembrie 2.2 și de mână): t/T - exemplificarea unor cuvinte ce conțin litera
română, manual cls. I,
3.1 Scrierea cuvintelor ce t probă orală/
Editura Didactică și
3.2 conțin diftongul ia - asocierea sunetului t cu litera t/T Pedagogică S.A, caiete tip scrisă
4.1 Textul: așezarea textului în - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor I, Planșă cu literele t/Tcaiet

76
4.2 pagină - scrierea literei t/T izolat, în cuvinte, în cu foaie velină, carioci, autoevaluare
propoziții creioane colorate,
AVAP - scrierea după dictare a unor cuv. și Resurse
4.2 propoziții scurte procedurale:conversaţia,
- scrierea unui dialog din două replici explicaţia,
- completarea unor enunțuri lacunare prin muncaindependentă,
alegerea cuvintelor potrivite jocul didactic, metoda
- transcrierea unui dialog fonetico – analitico –
- schimbarea ordinii cuvintelor într-o sintetică
propoziție, fără a altera mesajul comunicării Forme de
- modelaj: Literele t/T de mână organizare:frontal,
- realizarea unor compoziții, individual/ individual, pe grupe

CLR 2. La munte - identificarea sunetului t în silabe și în Resurse materiale: Observare

1.3 Sunetul și literele (de tipar cuvinte –laptop, imagini, sistematică
Comunicare în limba
2.2 și de mână): t/T - exemplificarea unor cuvinte ce conțin litera
română, manual cls. I,
3.1 Scrierea cuvintelor ce t probă orală/
Editura Didactică și
3.2 conțin diftongul ia - asocierea sunetului t cu litera t/T Pedagogică S.A, caiete tip scrisă
4.1 Textul: așezarea textului în - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor I, Planșă cu literele t/Tcaiet
4.2 pagină - scrierea literei t/T izolat, în cuvinte, în cu foaie velină, carioci, autoevaluare
propoziții creioane colorate,
AVAP - scrierea după dictare a unor cuv. și Resurse
4.2 propoziții scurte procedurale:conversaţia,
- scrierea unui dialog din două replici explicaţia,
- completarea unor enunțuri lacunare prin muncaindependentă,
alegerea cuvintelor potrivite jocul didactic, metoda
- transcrierea unui dialog fonetico – analitico –
- schimbarea ordinii cuvintelor într-o sintetică
propoziție, fără a altera mesajul comunicării Forme de
- modelaj: Literele t/T de mână organizare:frontal,
- realizarea unor compoziții, individual/ individual, pe grupe

EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR 3. Scrisoarea - identificarea sunetului s în silabe și în cuvinte Resurse materiale: Observare
–laptop, imagini,
77
12 1.3 Sunetul și literele (de tipar - exemplificarea unor cuvinte care conțin Comunicare în limba sistematică
decembrie 2.2 și de mână): s/S sunetul s română, manual cls. I,
3.1 Cuvinte cu sens opus - asocierea sunetului s cu litera s/S Editura Didactică și probă orală/
3.2 Scrierea cuvintelor ce - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor Pedagogică S.A, caiete tip scrisă
4.1 conțin diftongul oa - scrierea literei s/S izolat, în cuvinte, propoziții I, Planșă cu literele
4.2 Povestirea unor întâmplări - scrierea după dictare a unor cuvinte și s/Scaiet cu foaie velină, autoevaluare
trăite prop.scurte carioci, creioane colorate,
Resurse
AVAP - scrierea unui dialog din două replici
2.2 - exerciții de antonimie procedurale:conversaţia,
- citirea selectivă explicaţia,
- completarea unor dialoguri eliptice muncaindependentă,
- obținerea de cuvinte noi prin înlocuirea de jocul didactic, metoda
litere/silabe inițiale fonetico – analitico –
realizarea acordului gramatical dintre subiect și sintetică
predicat (fără terminologie) Forme de
- exerciții de așezare a textului în pagină organizare:frontal,
(scrierea titlului, scrierea cu literă majusculă, individual, pe grupe
respectarea alineatelor)
- activitate practică: Litera S din figuri
Tangram
- joc de rol: De vorbă cu Moș Crăciun
- joc: Rebus
CLR 3. Scrisoarea - identificarea sunetului s în silabe și în cuvinte Resurse materiale: Observare
1.3 Sunetul și literele (de tipar - exemplificarea unor cuvinte care conțin –laptop, imagini, sistematică
și de mână): s/S sunetul s Comunicare în limba
2.2
română, manual cls. I,
3.1 Cuvinte cu sens opus - asocierea sunetului s cu litera s/S probă orală/
Editura Didactică și
3.2 Scrierea cuvintelor ce - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor scrisă
Pedagogică S.A, caiete tip
4.1 conțin diftongul oa - scrierea literei s/S izolat, în cuvinte, propoziții
I, Planșă cu literele
4.2 Povestirea unor întâmplări - scrierea după dictare a unor cuvinte și s/Scaiet cu foaie velină, autoevaluare
trăite prop.scurte carioci, creioane colorate,
AVAP - scrierea unui dialog din două replici Resurse
2.2 - exerciții de antonimie procedurale:conversaţia,
- citirea selectivă
explicaţia,
- completarea unor dialoguri eliptice
- obținerea de cuvinte noi prin înlocuirea de muncaindependentă,
litere/silabe inițiale jocul didactic, metoda
realizarea acordului gramatical dintre subiect și fonetico – analitico –
78
predicat (fără terminologie) sintetică
- exerciții de așezare a textului în pagină Forme de
(scrierea titlului, scrierea cu literă majusculă, organizare:frontal,
respectarea alineatelor) individual, pe grupe
- activitate practică: Litera S din figuri
Tangram
- joc de rol: De vorbă cu Moș Crăciun
- joc: Rebus
MEM Tulpina – firul miraculos - rotunjirea la zeci a unui număr, prin manual, caiet, fișe de - observarea
1.3 • Scăderea unui număr adăugarea sau eliminarea unui număr de unități lucru, planșe diverse, , sistematică
1.6 natural format din unități - modificarea unei probleme fără ca tipul de numărătoare, culori, coli - probe orale
3.1 dintr-un număr natural problemă să se schimbe albe, coli colorate - probe practice
CLR format din zeci și unități - descoperirea algoritmului de rezolvare a unor - conversația, exercițiul, - experiment
2.3 • Rolul tulpinii exerciții explicația, munca - activitatea
AVAP - relaționarea principalelor structuri ale independentă, , practică
2.2 plantelor și rolul acestora demonstrația, jocul
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe didactic
teme familiare - act. frontală, în
perechi, activitate-joc, în
grup și independentă
AVAP Elemente de limbaj - utilizarea unor tehnici accesibile de decupare hârtie, creion grafit, Observare
2.1 plastic: linia, punctul, după contur, rularea hârtiei, modelaj în funcție creioane colorate, sistematică
2.2 forme regulate și de nevoile/opțiunile copiilor ; creioane cerate, - aprecieri
2.3 neregulate - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de lucru: desen, decorativ în aplicații/compoziții liber alese - conversația euristică,
CLR decupare după - expunerea lucrărilor realizate demonstrația, exercițiul
2.1 contur, îndoire, lipire, - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce lucrare - act. frontală, în grup,
colaj. îmi place cel mai mult? De ce? individuală
”Omul de zăpadă”
JOI CLR 3. Scrisoarea - identificarea sunetului s în silabe și în cuvinte Resurse materiale: Observare
13 1.3 Sunetul și literele (de tipar - exemplificarea unor cuvinte care conțin –laptop, imagini, sistematică
și de mână): s/S sunetul s Comunicare în limba
decembrie 2.2
română, manual cls. I,
3.1 Cuvinte cu sens opus - asocierea sunetului s cu litera s/S probă orală/
Editura Didactică și
3.2 Scrierea cuvintelor ce - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor scrisă
Pedagogică S.A, caiete tip
4.1 conțin diftongul oa - scrierea literei s/S izolat, în cuvinte, propoziții
I, Planșă cu literele
4.2 Povestirea unor întâmplări - scrierea după dictare a unor cuvinte și s/Scaiet cu foaie velină, autoevaluare
trăite prop.scurte
79
- scrierea unui dialog din două replici carioci, creioane colorate,
AVAP - exerciții de antonimie Resurse
2.2 - citirea selectivă procedurale:conversaţia,
- completarea unor dialoguri eliptice explicaţia,
- obținerea de cuvinte noi prin înlocuirea de muncaindependentă,
litere/silabe inițiale jocul didactic,
realizarea acordului gramatical dintre subiect și metodafonetico –
predicat (fără terminologie)
analitico –sintetică
- exerciții de așezare a textului în pagină
Forme de
(scrierea titlului, scrierea cu literă majusculă,
organizare:frontal,
respectarea alineatelor)
individual, pe grupe
- activitate practică: Litera S din figuri
Tangram
- joc de rol: De vorbă cu Moș Crăciun
- joc: Rebus
CLR 3. Scrisoarea - identificarea sunetului s în silabe și în cuvinte Resurse materiale: Observare
1.3 Sunetul și literele (de tipar - exemplificarea unor cuvinte care conțin –laptop, imagini, sistematică
sunetul s Comunicare în limba
2.2 și de mână): s/S
română, manual cls. I,
3.1 Cuvinte cu sens opus - asocierea sunetului s cu litera s/S probă orală/
Editura Didactică și
3.2 Scrierea cuvintelor ce - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor scrisă
Pedagogică S.A, caiete tip
4.1 conțin diftongul oa - scrierea literei s/S izolat, în cuvinte, propoziții
I, Planșă cu literele
4.2 Povestirea unor întâmplări - scrierea după dictare a unor cuvinte și s/Scaiet cu foaie velină, autoevaluare
trăite prop.scurte carioci, creioane colorate,
AVAP - scrierea unui dialog din două replici Resurse
2.2 - exerciții de antonimie procedurale:conversaţia,
- citirea selectivă
explicaţia,
- completarea unor dialoguri eliptice
muncaindependentă,
- obținerea de cuvinte noi prin înlocuirea de
litere/silabe inițiale jocul didactic, metoda
realizarea acordului gramatical dintre subiect și fonetico – analitico –
predicat (fără terminologie) sintetică
- exerciții de așezare a textului în pagină Forme de
(scrierea titlului, scrierea cu literă majusculă, organizare:frontal,
respectarea alineatelor) individual, pe grupe
- activitate practică: Litera S din figuri
Tangram
- joc de rol: De vorbă cu Moș Crăciun
80
- joc: Rebus
Frunza – mica bucătărie - extragerea de elemente dintr-o mulțime dată, manual, caiet, fișe de - observarea
MEM • Scăderea unui număr pentru a obține o mulțime „cu tot atâtea lucru, planșe diverse, , sistematică
natural format din zeci elemente” numărătoare, culori, coli - probe orale
1.4 dintr-un număr natural - efectuarea de scăderi și verificarea prin albe, coli colorate - probe practice
1.6 format din zeci și unități operație inversă - conversația, exercițiul, - experiment
3.1 • Rolul frunzei - transformarea problemelor de scădere în explicația, munca - activitatea
operații de adunare independentă, , practică
CLR - relaționarea principalelor structuri ale demonstrația, jocul
2.3 plantelor cu rolurile acestora didactic
dialoguri în contexte reale sau simulate, pe - act. frontală, în
teme familiare perechi, activitate-joc, în
grup și independentă
MM Colindăm, iarna! - reproducerea în grup a cântecelor însușite Resurse materiale:laptop, Observarea
2.1 Melodia: sunete înalte/joase intuitiv, respectând sincronizarea imagini sistematică
2.2 Mișcări sugerate de ritm - marcarea structurii ritmice a cântecului, prin Resurse procedurale:
2.3 acompaniamentul cu jucării muzicale (tobițe, conversaţia, explicaţia,
trianglu, maracas, clopoțel, tamburină, lemne) demonstrația, exerciţiul
3.1
sau a percuției corporale (bătăi din palme, bătăi Forme de organizare a
AVAP
ale degetului în bancă, cu bătăi pe genunchi) colectivului:activitate
2.2 frontală, individuală. pe
DP - emiterea unor onomatopee cu rol de exerciții
de dicție și de sincronizare; numărători grupe
2.1
mișcare liberă pe muzică de facturi diferite (de
exemplu: W.A. Mozart – Flautul fermecat
(uvertura), Rondo à la Turc)
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile preferate
VINERI MEM Sămânța, floarea și fructul -rezolvarea de scăderi, mental și în scris, manual, caiet, fișe de - observarea
14 1.4 • Scăderea unui număr respectând algoritmul și așezarea corectă a lucru, planșe diverse, , sistematică
decembrie 1.6 natural format din zeci și unităților și a zecilor numărătoare, culori, coli - probe orale
3.1 unități dintr-un număr - compararea a două diferențe albe, coli colorate - probe practice
5.2 natural format din zeci și - formularea și rezolvarea de probleme după - conversația, exercițiul, - experiment
CLR unități imagini explicația, munca - activitatea
• Rolul seminței, al florii și - relaționarea principalelor structuri ale independentă, , practică
2.3
al fructului plantelor cu rolurile acestora demonstrația, jocul
AVAP didactic
identificarea semnificației datelor unei
81
2.2 probleme - act. frontală, în perechi,
- identificarea cuvintelor care sugerează activitate-joc, în grup și
operații aritmetice independentă
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe
teme familiare
CLR *Lectură Oferirea de răspunsuri la întrebarea: „Despre –laptop, imagini, Observare
1.1,1.2,1.3,1.4,2.1, ce este vorba?” Comunicare în limba sistematică
Cenușăreasa, după Frații română, manual cls. I,
2.2, 2.3, 2.4, 3.1, - aprecierea ca adevărate sau false a unor
Editura Didactică și
3.3 Grimm enunţuri scurte care testează înţelegerea probă orală/
Pedagogică S.A, bloc de
textului audiat scrisă
desen, creioane colorate
MM 1.4 - formularea unor răspunsuri la întrebări Resurse
despre conţinutul textului audiat autoevaluare
procedurale:conversaţia,
-exerciţii de colorare a unor scene din explicaţia,
poveste muncaindependentă,
-ordonarea crescătoare a unor numere
jocul didactic,
naturale în scopul realizării unui desen pe o
Forme de
temă din poveste
organizare:frontal,
-audierea unor cântece despre școală individual, pe grupe

DP Sunt eu o persoană - prezentarea trăsăturilor personale elementare - caiet, creioane - observare

1.1 sensibilă? în fișe de lucru colorate, fișe de lucru sistematică
2.1 Furia - selectarea unor imagini cu personaje care - conversația, explicația, - activități în
2.2 Emoții de bază (bucurie, exprimă emoții de bază (Alegeți personajele exercițiul, jocul didactic clasă
tristețe, frică, furie) și care exprimă bucurie, fericire, veselie.) - act. frontală, pe grupe,
CLR elemente simple de limbaj - crearea unei expoziții cu imagini/fotografii individuală
2.1 nonverbal (expresii faciale, (aduse de acasă, realizate în clasă, decupate din
AVAP postură) și paraverbal ziare/reviste) care exprimă diferite emoții
2.2 (intonație) - jocuri de mimă
- verbalizarea ideilor, gândurilor, emoțiilor față
de unele situații date
- oferirea unor informații despre sine, despre
familie, colegi, despre activitățile preferate,
folosind enunțuri simple
- realizarea de aplicații în oglindă (Chipul meu
atunci când sunt fericit/Chipul meu atunci când
sunt trist, Cum mă simt într-o zi ploioasă/Cum

82
mă simt într-o zi senină)
AVAP Elemente de limbaj - utilizarea unor tehnici accesibile de decupare hârtie, creion grafit, Observare
2.1 plastic: linia, punctul, după contur, rularea hârtiei, modelaj în funcție creioane colorate, sistematică
2.2 forme regulate și de nevoile/opțiunile copiilor ; creioane cerate, - aprecieri
2.3 neregulate - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de lucru: desen, decorativ în aplicații/compoziții liber alese - conversația euristică,
CLR decupare după - expunerea lucrărilor realizate demonstrația, exercițiul
2.1 contur, îndoire, lipire, - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce lucrare - act. frontală, în grup,
colaj. îmi place cel mai mult? De ce? individuală
”Jocurile copiilor iarna”
LUNI LB. ENGLEZĂ
17 EDFS
decembrie MEM Sămânța, floarea și fructul - rezolvarea de scăderi, mental și în scris, manual, caiet, fișe de - observarea
1.4 • Scăderea unui număr respectând algoritmul și așezarea corectă a lucru, planșe diverse, , sistematică
1.6 natural format din zeci și unităților și a zecilor numărătoare, culori, coli - probe orale
3.1 unități dintr-un număr - compararea a două diferențe albe, coli colorate - probe practice
5.2 natural format din zeci și - formularea și rezolvarea de probleme după - conversația, exercițiul, - experiment
CLR unități imagini explicația, munca - activitatea
2.3 • Rolul seminței, al florii și - relaționarea principalelor structuri ale independentă, , practică
AVAP al fructului plantelor cu rolurile acestora demonstrația, jocul
2.2 - identificarea semnificației datelor unei didactic
probleme - act. frontală, în
- identificarea cuvintelor care sugerează perechi, activitate-joc, în
operații aritmetice grup și independentă
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe
teme familiare
MM Astăzi s-a născut Hristos! - reproducerea în grup a cântecelor însușite Resurse materiale:laptop, Observarea
2.1 Mișcări sugerate de ritm intuitiv, respectând sincronizarea imagini sistematică
2.2 - marcarea structurii ritmice a cântecului, prin Resurse procedurale:
2.3 acompaniamentul cu jucării muzicale (tobițe, conversaţia, explicaţia,
3.1 trianglu, maracas, clopoțel, tamburină, lemne) demonstrația, exerciţiul
AVAP sau a percuției corporale (bătăi din palme, bătăi Forme de organizare a
2.2 ale degetului în bancă, cu bătăi pe genunchi) colectivului:activitate
DP - emiterea unor onomatopee cu rol de exerciții frontală, individuală. pe
de dicție și de sincronizare; numărători grupe
2.1
mișcare liberă pe muzică de facturi diferite (de
exemplu: W.A. Mozart – Flautul fermecat
83
(uvertura), Rondo à la Turc)
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile preferate
MARȚI CLR 4. Recapitulare – - asocierea literei mici/mari de mână Resurse materiale: Observare
18 1.3 Ajutoarele lui Moș - identificarea imaginii potrivite unui cuvânt –laptop, imagini, sistematică
decembrie 2.2 Crăciun dat Comunicare în limba
3.1 - dezvoltarea unei propoziții prin adăugarea română, manual cls. I, probă orală/
3.2 Editura Didactică și scrisă
unui număr de cuvinte indicat
4.1 Pedagogică S.A, caiete tip
- exerciții de sinonimie I
4.2 - citirea literelor, silabelor, cuvintelor de tipar autoevaluare
Resurse
și de mână procedurale:conversaţia,
- copierea, transcrierea și dictarea unor litere,
explicaţia,
silabe, cuvinte
muncaindependentă,
- exersarea comunicării orale prin construirea
jocul didactic
unor propoziții logice după imagini
Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe

CLR 4. Recapitulare – - asocierea literei mici/mari de mână Resurse materiale: Observare

1.3 Ajutoarele lui Moș - identificarea imaginii potrivite unui cuvânt –laptop, imagini, sistematică
2.2 Crăciun dat Comunicare în limba
3.1 - dezvoltarea unei propoziții prin adăugarea română, manual cls. I, probă orală/
3.2 Editura Didactică și scrisă
unui număr de cuvinte indicat
4.1 Pedagogică S.A, caiete tip
- exerciții de sinonimie I
4.2 - citirea literelor, silabelor, cuvintelor de tipar autoevaluare
Resurse
și de mână procedurale:conversaţia,
- copierea, transcrierea și dictarea unor litere,
explicaţia,
silabe, cuvinte
muncaindependentă,
- exersarea comunicării orale prin construirea
jocul didactic
unor propoziții logice după imagini
Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe

EDFS
84
RELIGIE
MIERCURI CLR 4. Recapitulare – - asocierea literei mici/mari de mână Resurse materiale: Observare
19 1.3 Ajutoarele lui Moș - identificarea imaginii potrivite unui cuvânt –laptop, imagini, sistematică
decembrie 2.2 Crăciun dat Comunicare în limba
3.1 - dezvoltarea unei propoziții prin adăugarea română, manual cls. I, probă orală/
3.2 Editura Didactică și scrisă
unui număr de cuvinte indicat
4.1 Pedagogică S.A, caiete tip
- exerciții de sinonimie I
4.2 - citirea literelor, silabelor, cuvintelor de tipar autoevaluare
Resurse
și de mână procedurale:conversaţia,
- copierea, transcrierea și dictarea unor litere,
explicaţia,
silabe, cuvinte
muncaindependentă,
- exersarea comunicării orale prin construirea
jocul didactic
unor propoziții logice după imagini
Forme de
organizare:frontal,
individual, pe grupe

CLR Evaluare sumativă Itemii probei de evaluare Resurse materiale: fișe de Probă scrisă
1.3 evaluare
Resurse
2.2
3.1 procedurale:conversaţia,
4.1 explicaţia,
4.2 muncaindependentă,
Forme de
organizare:frontal,
individual
MEM Să îngrijim colțul verde! - formularea și rezolvarea unor probleme manual, caiet, fișe de - observarea
1.6 • Probleme care se pornind de la numere, imagini, exerciții date lucru, planșe diverse, , sistematică
3.2 rezolvă prin două operații - transformarea unei probleme prin extinderea numărătoare, culori, coli - probe orale
5.2 • Grija față de mediul numărului de operații albe, coli colorate - probe practice
CLR înconjurător - activități practice de extindere a spațiului - conversația, exercițiul, - experiment
2.3 verde din curtea școlii explicația, munca - activitatea
AVAP - identificarea cuvintelor care sugerează independentă, , practică
2.2 operații aritmetice (primește, oferă, vinde) demonstrația, jocul
- asocierea rezolvării unei probleme cu un didactic
desen - act. frontală, în
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe perechi, activitate-joc, în
85
teme familiare grup și independentă
AVAP Elemente de limbaj - utilizarea unor tehnici accesibile de decupare hârtie, creion grafit, Observare
2.1 plastic: linia, punctul, după contur, rularea hârtiei, modelaj în funcție creioane colorate, sistematică
2.2 forme regulate și de nevoile/opțiunile copiilor ; creioane cerate, - aprecieri
2.3 neregulate - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de lucru: desen, decorativ în aplicații/compoziții liber alese - conversația euristică,
CLR decupare după - expunerea lucrărilor realizate demonstrația, exercițiul
2.1 contur, îndoire, lipire, - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce lucrare - act. frontală, în grup,
colaj. îmi place cel mai mult? De ce? individuală
”Fulgi de zăpadă”
JOI CLR Ajutoarele lui Moș - exerciții de pronunție Fișe de lucru Evaluarea
20 1.3 Crăciun - analiza fonetică și sinteza cuvintelor procedurale:conversaţia, după
decembrie 2.2 Activități de - citirea/scrierea literelor/silabelor/cuvintelor ce explicaţia, rezolvarea
2.3 ameliorare/dezvoltare conțin literele învățate Forme de organizare: sarcinilor de
3.1 - formularea de propoziții individual ameliorare/
3.2 enunțiative/interogative dezvoltare:
4.1 - utilizarea semnelor de punctuație
4.2 - exerciții de construire de dialoguri
orale/scrise Autoevaluarea
- transcrierea/copierea unui text
CLR Ajutoarele lui Moș - exerciții de pronunție Fișe de lucru Evaluarea
1.3 Crăciun - analiza fonetică și sinteza cuvintelor procedurale:conversaţia, după
2.2 Activități de - citirea/scrierea literelor/silabelor/cuvintelor ce explicaţia, rezolvarea
2.3 ameliorare/dezvoltare conțin literele învățate Forme de organizare: sarcinilor de
3.1 - formularea de propoziții individual ameliorare/
3.2 enunțiative/interogative dezvoltare:
4.1 - utilizarea semnelor de punctuație
4.2 - exerciții de construire de dialoguri
orale/scrise Autoevaluarea
- transcrierea/copierea unui text
MEM Recapitulare - formularea și rezolvarea unor probleme Matematică și explorarea Observarea
1.1. pornind de la numere, imagini, exerciții date mediului, manual pentru sistematică
1.2. - transformarea unei probleme prin extinderea cls. I, Editura Didactică și Aprecieri
1.3. numărului de operații Pedagogică S.A.; auxiliar, globale si
- activități practice de extindere a spațiului laptop, imagini, jetoane, individuale
1.6.
verde din curtea școlii caiet de matematică,
3.1
- identificarea cuvintelor care sugerează numărătoare
86
5.2. operații aritmetice (primește, oferă, vinde) conversaţia, exerciţiul,
- asocierea rezolvării unei probleme cu un explicaţia, munca
CLR desen independentă,
1.2. - dialoguri în contexte reale sau simulate, pe Frontal, individual, pe
teme familiare grupe
MM Moș Crăciun - reproducerea în grup a cântecelor însușite Resurse materiale:laptop, Observarea
2.1 Mișcări sugerate de ritm intuitiv, respectând sincronizarea imagini sistematică
2.2 - marcarea structurii ritmice a cântecului, prin Resurse procedurale:
2.3 acompaniamentul cu jucării muzicale (tobițe, conversaţia, explicaţia,
3.1 trianglu, maracas, clopoțel, tamburină, lemne) demonstrația, exerciţiul
AVAP sau a percuției corporale (bătăi din palme, bătăi Forme de organizare a
2.2 ale degetului în bancă, cu bătăi pe genunchi) colectivului:activitate
DP - emiterea unor onomatopee cu rol de exerciții frontală, individuală. pe
de dicție și de sincronizare; numărători grupe
2.1
mișcare liberă pe muzică de facturi diferite (de
exemplu: W.A. Mozart – Flautul fermecat
(uvertura), Rondo à la Turc)
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile preferate
VINERI MEM Evaluare sumativă Itemii probei de evaluare Fișe de evaluare
21 1.1, 1.2 procedurale:conversaţia, Proba scrisă
decembrie 1.3., 1.6. explicaţia,
Forme de organizare:
2.1. individual

CLR *Lectură Oferirea de răspunsuri la întrebarea: „Despre –laptop, imagini, Observare

1.1,1.2,1.3,1.4,2.1, ce este vorba?” Comunicare în limba sistematică
Scrisoare către Moș română, manual cls. I,
2.2, 2.3, 2.4, 3.1, - aprecierea ca adevărate sau false a unor
Crăciun Editura Didactică și probă orală/
3.3 enunţuri scurte care testează înţelegerea Pedagogică S.A, bloc de
textului audiat scrisă
desen, creioane colorate
MM 1.4 - formularea unor răspunsuri la întrebări Resurse
despre conţinutul textului audiat autoevaluare
procedurale:conversaţia,
-exerciţii de colorare a unor scene din explicaţia,
poveste muncaindependentă,
-ordonarea crescătoare a unor numere
jocul didactic,
naturale în scopul realizării unui desen pe o
87
temă din poveste Forme de
-audierea unor cântece despre școală organizare:frontal,
individual, pe grupe
DP Sunt eu o persoană -prezentarea trăsăturilor personale elementare - caiet, creioane - observare
1.1 sensibilă? în fișe de lucru colorate, fișe de lucru sistematică
2.1 Furia - selectarea unor imagini cu personaje care - conversația, explicația, - activități în
2.2 Emoții de bază (bucurie, exprimă emoții de bază (Alegeți personajele exercițiul, jocul didactic clasă
tristețe, frică, furie) și care exprimă bucurie, fericire, veselie.) - act. frontală, pe grupe,
CLR elemente simple de limbaj - crearea unei expoziții cu imagini/fotografii individuală
2.1 nonverbal (expresii faciale, (aduse de acasă, realizate în clasă, decupate din
AVAP postură) și paraverbal ziare/reviste) care exprimă diferite emoții
2.2 (intonație) - jocuri de mimă
- verbalizarea ideilor, gândurilor, emoțiilor față
de unele situații date
- oferirea unor informații despre sine, despre
familie, colegi, despre activitățile preferate,
folosind enunțuri simple
- realizarea de aplicații în oglindă (Chipul meu
atunci când sunt fericit/Chipul meu atunci când
sunt trist, Cum mă simt într-o zi ploioasă/într-o
zi senină)
AVAP Elemente de limbaj - utilizarea unor tehnici accesibile de decupare hârtie, creion grafit, Observare
2.1 plastic: linia, punctul, după contur, rularea hârtiei, modelaj în funcție creioane colorate, sistematică
2.2 forme regulate și de nevoile/opțiunile copiilor ; creioane cerate, - aprecieri
2.3 neregulate - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de lucru: desen, decorativ în aplicații/compoziții liber alese - conversația euristică,
CLR decupare după - expunerea lucrărilor realizate demonstrația, exercițiul
2.1 contur, îndoire, lipire, - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce lucrare - act. frontală, în grup,
colaj. îmi place cel mai mult? De ce? individuală
”Bradul de Crăciun”

VACANȚA DE IARNĂ: 22 DEC. – 13 IAN.

88
PROIECTAREA UNITĂ ŢII TEMATICE: „DESPRE PRIETENIE”
Nr. de săptămâni: XVI- XVIII

Perioada: 3-21 DECEMBRIE 2018

ZIUA/DATA DISCIPLINA DETALIERI DE ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE RESURSE EVALUARE

CONŢINUT DISCIPLINE
LUNI LIMBA
14 ENGLEZĂ
ianuarie EDFS
MEM Lumea celor care nu -ordonarea crescătoare a unor numere - manual, caiet, fișe de lucru, - observarea
1.3 cuvântă naturale planșe diverse, numărătoare, sistematică
1.4 Viața la fermă - compunerea numerelor naturale de la 0 la culori, coli albe, coli - probe orale
3.1 • Adunarea unui număr 31, folosind numărătoarea colorate, - conversația, ex., - probe practice
5.1 natural format din unități - adăugarea de elemente într-o mulțime, explicația, munca - autoevaluare
cu un număr natural fiecare operație fiind însoțită de numărarea independentă, învățarea prin - activitate
CLR format din unități obiectelor descoperire, problematizarea, practică
2.3 • Animale domestice - verbalizarea modului de rezolvare a unor demonstrația, jocul didactic
- act. frontală, în perechi,
89
AVAP numere naturale activitate-joc, în grup și
2.2 - recunoașterea unor animale independentă
- identificarea dintr-un șir de imagini a celor
care întrunesc anumite condiții
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe
teme familiare
MM Serbare în regat - însușirea după auz a cântecelor, prin laptop, imagini Observarea
2.1 Dacă vesel se trăiește demonstrarea lor de către cadrul didactic conversaţia, explicaţia, sistematică
2.2 Mișcare pe muzică: sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, urmată demonstrația, exerciţiul
2.3 mișcări sugerate de ritm de preluarea intuitivă/receptarea lor de către activitate frontală, individuală.
3.1 Timbrul: sunete copii pe grupe
AVAP muzicale vocale; - reproducerea în grup a cântecelor însușite
2.2 recunoașterea timbrurilor intuitiv, respectând sincronizarea
DP vocale - marcarea structurii ritmice a cântecului,
2.1 prin acompaniamentul cu jucării muzicale
(tobițe, trianglu, maracas, clopoțel,
tamburină, lemne) sau a percuției corporale
(bătăi din palme, bătăi ale degetului în
bancă, cu bătăi pe genunchi)
- emiterea unor onomatopee cu rol de
exerciții de dicție și de sincronizare;
numărători
- mișcare liberă pe muzică de facturi diferite
(de exemplu: W.A. Mozart – Flautul
fermecat (uvertura), Rondo à la Turc)
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile
preferate
MARȚI CLR 1. În pădure intuirea imaginilor -manual, auxiliar, - observare
15 1.3 Sunetul și literele (de - selectarea unor propoziții din texte alfabetar, plastilină, sistematică
ianuarie 2.1 tipar și de mână): p/P realizate de elevi caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.3 Oferirea unor informații - delimitarea cuvintelor în propoziție velină orală/scrisă
3.1 despre prieteni - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, observația - autoevaluare
3.2 Cuvinte cu același înțeles - identificarea sunetului p în silabe și dirijată, exercițiul, jocul
3.3 Scrierea funcțională – cuvinte și asocierea acestuia cu litera p/P didactic, metoda fonetico-
Biletul - scrierea literei p/P izolat și în cuvinte analitico-sintetică
90
4.1 Ortografierea cuvintelor - formularea unor propoziții alcătuite din - act. individuală, frontală
4.2 care conțin grupul ie cuvinte care încep cu același sunet și în grup
- identificarea diftongului ie în silabe și
AVAP cuvinte
2.2 - citirea integrală a unor cuvinte, a unui text
- alcătuirea unor propoziții pornind de la
imagini (oral)
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână, bețișoare, plastilină, figuri Tangram
- exerciții-joc de compunere de bilete după
modelul dat, folosind cuvinte/simboluri
CLR 1. În pădure intuirea imaginilor -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și literele (de tipar - selectarea unor propoziții din texte alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 și de mână): p/P realizate de elevi caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.3 Oferirea unor informații - delimitarea cuvintelor în propoziție velină orală/scrisă
3.1 despre prieteni - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, observația - autoevaluare
3.2 Cuvinte cu același înțeles - identificarea sunetului p în silabe și dirijată, exercițiul, jocul
3.3 Scrierea funcțională – cuvinte și asocierea acestuia cu litera p/P didactic, metoda fonetico-
4.1 Biletul - scrierea literei p/P izolat și în cuvinte analitico-sintetică
4.2 Ortografierea cuvintelor - formularea unor propoziții alcătuite din - act. individuală, frontală
care conțin grupul ie cuvinte care încep cu același sunet și în grup
AVAP - identificarea diftongului ie în silabe și
2.2 cuvinte
- citirea integrală a unor cuvinte, a unui text

MIERCURI CLR 1. În pădure intuirea imaginilor -manual, auxiliar, - observare
16 1.3 Sunetul și literele (de tipar - selectarea unor propoziții din texte alfabetar, plastilină, sistematică
ianuarie 2.1 și de mână): p/P realizate de elevi caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.3 Oferirea unor informații - delimitarea cuvintelor în propoziție velină orală/scrisă
despre prieteni - autoevaluare
91
3.1 Cuvinte cu același înțeles - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, observația
3.2 Scrierea funcțională – - identificarea sunetului p în silabe și dirijată, exercițiul, jocul
3.3 Biletul cuvinte și asocierea acestuia cu litera p/P didactic, metoda fonetico-
4.1 Ortografierea cuvintelor - scrierea literei p/P izolat și în cuvinte analitico-sintetică
4.2 care conțin grupul ie - formularea unor propoziții alcătuite din - act. individuală, frontală
cuvinte care încep cu același sunet și în grup
AVAP - identificarea diftongului ie în silabe și
2.2 cuvinte
- citirea integrală a unor cuvinte, a unui text
- alcătuirea unor propoziții pornind de la
imagini (oral)
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână, bețișoare, plastilină, figuri Tangram
- exerciții-joc de compunere de bilete după
modelul dat, folosind cuvinte/simboluri
CLR 1. În pădure intuirea imaginilor -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și literele (de tipar - selectarea unor propoziții din texte alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 și de mână): p/P realizate de elevi caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.3 Oferirea unor informații - delimitarea cuvintelor în propoziție velină orală/scrisă
3.1 despre prieteni - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, observația - autoevaluare
3.2 Cuvinte cu același înțeles - identificarea sunetului p în silabe și dirijată, exercițiul, jocul
3.3 Scrierea funcțională – cuvinte și asocierea acestuia cu litera p/P didactic, metoda fonetico-
4.1 Biletul - scrierea literei p/P izolat și în cuvinte analitico-sintetică
4.2 Ortografierea cuvintelor - formularea unor propoziții alcătuite din - act. individuală, frontală
care conțin grupul ie cuvinte care încep cu același sunet și în grup
AVAP - identificarea diftongului ie în silabe și
2.2 cuvinte
- citirea integrală a unor cuvinte, a unui text
- alcătuirea unor propoziții pornind de la
imagini (oral)
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână, bețișoare, plastilină, figuri Tangram
- exerciții-joc de compunere de bilete după
modelul dat, folosind cuvinte/simboluri
MEM Lumea celor care nu -ordonarea crescătoare a unor numere - manual, caiet, fișe de lucru, - observarea
1.3 cuvântă naturale planșe diverse, numărătoare, sistematică
1.4 Viața la fermă - compunerea numerelor naturale de la 0 la culori, coli albe, coli - probe orale
92
3.1 • Adunarea unui număr 31, folosind numărătoarea colorate, - conversația, ex., - probe practice
5.1 natural format din unități - adăugarea de elemente într-o mulțime, explicația, munca - autoevaluare
cu un număr natural format fiecare operație fiind însoțită de numărarea independentă, învățarea prin - activitate
CLR din unități obiectelor descoperire, problematizarea, practică
2.3 • Animale domestice - verbalizarea modului de rezolvare a unor demonstrația, jocul didactic
AVAP numere naturale - act. frontală, în perechi,
2.2 - recunoașterea unor animale activitate-joc, în grup și
- identificarea dintr-un șir de imagini a celor independentă
care întrunesc anumite condiții
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe
teme familiare
AVAP Elemente de limbaj - realizarea de colaje bidimensionale și hârtie, creion grafit, creioane - observare
2.1 plastic: linia, punctul, tridimensionale din hârtie de diferite tipuri colorate, creioane cerate, sistematică
2.2 forme regulate - utilizarea unor tehnici accesibile de acuarele, foarfecă, lipici - aprecieri
2.3 Tehnici de lucru: linie decupare după contur, rularea hârtiei, - conversația euristică, individuale
modulată, repetiție, origami, modelaj în funcție de demonstrația, exercițiul
CLR îndoire, colaj, decupare, nevoile/opțiunile copiilor - act. frontală, în grup,
2.1 lipire, pensulație - realizarea unor compoziții, individual/în individuală
Produse ale activității: perechi/în grup, folosind tehnici variate
desen liber, compoziții, - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop
obiecte decorative decorativ în aplicații/compoziții liber alese
Datini de iarnă - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
lucrare îmi place cel mai mult? De ce?
JOI CLR 2. Invitația -alcătuirea unor enunțuri cu accent pe -manual, auxiliar, - observare
17 1.3 Sunetul și literele (de pronunția corectă, clară alfabetar, plastilină, sistematică
ianuarie 2.1 tipar și de mână): v/V - identificarea sunetului v în silabe și în caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.3 Cuvinte cu aceeași cuvinte velină orală/scrisă
3.1 formă, dar înțeles diferit - frământări de limbă - conversația, observația - autoevaluare
3.2 Scrierea funcțională. - asocierea sunetului v cu litera v/V dirijată, exercițiul, jocul
3.3 Invitația - exerciții de sinonimie/antonimie/omonimie didactic, metoda fonetico-
4.1 - scrierea unor cuvinte cu ajutorul analitico-sintetică
4.2 alfabetarului - act. individuală, frontală
AVAP - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor, și în grup
2.2 textului
- citirea în dialog; citirea selectivă
- scrierea literei v/V în cuvinte, propoziții
93
- delimitarea în scris a cuvintelor dintr-o
propoziție
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână, bețișoare, plastilină
- exerciții-joc de completare/compunere a
unei invitații, folosind cuvinte/simboluri
- activitate transdisciplinară: audiție
muzicală
CLR 2. Invitația -alcătuirea unor enunțuri cu accent pe -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și literele (de pronunția corectă, clară alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 tipar și de mână): v/V - identificarea sunetului v în silabe și în caiete tip I, caiete cu foaie - probă

MEM Viața în pădure - selectarea unor numere după un criteriu - manual, caiet, fișe de - observare
1.2 • Adunarea unui număr dat lucru, planșe diverse, sistematică
1.4 natural format din zeci și - efectuarea de adunări și verificarea prin numărătoare, culori, coli - probă
3.1 unități cu un număr natural numărare de obiecte albe, coli colorate, - orală/scrisă
format din unități - rezolvarea de adunări, mental și în scris, conversația, ex., - autoevaluare
CLR • Animale sălbatice respectând algoritmul și așezarea corectă a explicația, munca
2.3 unităților și zecilor independentă, învățarea
- descoperirea algoritmului de rezolvare a prin descoperire,
94
unor exerciții problematizarea,
- identificarea unor animale demonstrația, jocul
didactic
- act. frontală, în
perechi, activitate-joc, în
grup și independentă
MM Serbare în regat - însușirea după auz a cântecelor, prin laptop, imagini Observarea
2.1 Jocuri muzicale demonstrarea lor de către cadrul didactic conversaţia, explicaţia, sistematică
2.2 Mișcare pe muzică: sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, urmată demonstrația, exerciţiul
2.3 mișcări sugerate de ritm de preluarea intuitivă/receptarea lor de către activitate frontală, individuală.
3.1 Timbrul: sunete copii pe grupe
AVAP muzicale vocale; - reproducerea în grup a cântecelor însușite
2.2 recunoașterea timbrurilor intuitiv, respectând sincronizarea
DP vocale - marcarea structurii ritmice a cântecului,
2.1 prin acompaniamentul cu jucării muzicale
(tobițe, trianglu, maracas, clopoțel,
tamburină, lemne) sau a percuției corporale
(bătăi din palme, bătăi ale degetului în
bancă, cu bătăi pe genunchi)
- emiterea unor onomatopee cu rol de
exerciții de dicție și de sincronizare;
numărători
- mișcare liberă pe muzică de facturi diferite
(de exemplu: W.A. Mozart – Flautul
fermecat (uvertura), Rondo à la Turc)
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile
preferate
VINERI MEM Viața în pădure - selectarea unor numere după un criteriu - manual, caiet, fișe de lucru, - observare
18 1.2 • Adunarea unui număr dat planșe diverse, numărătoare, sistematică
ianuarie 1.4 natural format din zeci și - efectuarea de adunări și verificarea prin culori, coli albe, coli - probă
3.1 unități cu un număr numărare de obiecte colorate, - conversația, ex., orală/scrisă
natural format din unități - rezolvarea de adunări, mental și în scris, explicația, munca - autoevaluare
CLR • Animale sălbatice respectând algoritmul și așezarea corectă a independentă, învățarea prin
2.3 unităților și zecilor descoperire, problematizarea,
- descoperirea algoritmului de rezolvare a demonstrația, jocul didactic
95
AVAP unor ex. - act. frontală, în perechi,
2.2 - identificarea unor animale activitate-joc, în grup și
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe independentă
teme familiare
CLR 2. Invitația -alcătuirea unor enunțuri cu accent pe -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și literele (de pronunția corectă, clară alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 tipar și de mână): v/V - identificarea sunetului v în silabe și în caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.3 Cuvinte cu aceeași cuvinte velină orală/scrisă
3.1 formă, dar înțeles diferit - frământări de limbă - conversația, observația - autoevaluare
3.2 Scrierea funcțională. - asocierea sunetului v cu litera v/V dirijată, exercițiul, jocul
3.3 Invitația - exerciții de sinonimie/antonimie/omonimie didactic, metoda fonetico-
4.1 - scrierea unor cuvinte cu ajutorul analitico-sintetică
4.2 alfabetarului - act. individuală, frontală
AVAP - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor, și în grup
2.2 textului
- citirea în dialog; citirea selectivă
- scrierea literei v/V în cuvinte, propoziții
- delimitarea în scris a cuvintelor dintr-o
propoziție
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână, bețișoare, plastilină
- exerciții-joc de completare/compunere a
unei invitații, folosind cuvinte/simboluri
- activitate transdisciplinară: audiție
muzicală
DP Am grijă de corpul meu - recunoașterea în imagini a - caiet, creioane colorate, fișe - observare
1.2 Norme de igienă la respectării/încălcării regulilor de igienă de lucru sistematică
2.2 școală și acasă personală - conversația, explicația, - activități în
Igiena locuinței, a sălii - desenarea unor personaje care respectă/nu exercițiul, jocul didactic clasă
CLR de clasă respectă regulile de igienă personală - act. frontală, pe grupe,
2.1 - jocuri creative: „Ce s-ar întâmpla dacă nu individuală
AVAP ar exista săpunul?”, „Imaginează-ți că
2.2 săpunul ar conduce lumea”, „În geanta ta
descoperi că o periuță de dinți îți
vorbește...”
- rebusuri, concursuri despre reguli simple
de igienă
96
- realizarea unor colaje, desene,
sloganuri/cuvinte-cheie care ilustrează
reguli de igienă
- fișe de lucru pentru exersarea învățării
regulilor de igienă personală:
corespondențe, asocieri, consecințe,
completare de obiecte care lipsesc,
exprimare de opinii
- realiz. reclamelor pt. produsele de igienă
preferate
- exprimarea opiniilor despre unele situații
de viață: „Eu cred că...”, „În opinia mea...”
- oferirea unor informații despre sine, despre
familie, colegi, despre activitățile preferate,
folosind enunțuri simple
AVAP Elemente de limbaj - realizarea de colaje bidimensionale și hârtie, creion grafit, creioane - observare
2.1 plastic: linia, punctul, tridimensionale din hârtie de diferite tipuri colorate, creioane cerate, sistematică
2.2 forme regulate - utilizarea unor tehnici accesibile de acuarele, foarfecă, lipici - aprecieri
2.3 Tehnici de lucru: linie decupare după contur, rularea hârtiei, - conversația euristică, individuale
modulată, repetiție, origami, modelaj în funcție de demonstrația, exercițiul
CLR îndoire, colaj, decupare, nevoile/opțiunile copiilor - act. frontală, în grup,
2.1 lipire, pensulație - realizarea unor compoziții, individual/în individuală
Produse ale activității: perechi/în grup, folosind tehnici variate
desen liber, compoziții, - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop
obiecte decorative decorativ în aplicații/compoziții liber alese
La săniuș - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
lucrare îmi place cel mai mult? De ce?
LUNI LIMBA
21 ENGLEZĂ
ianuarie EDFS
MEM În ogradă -reprezentarea numerelor/scăderilor cu - manual, caiet, fișe de lucru, - observare
1.1 • Scăderea unui număr ajutorul numărătorii planșe diverse, numărătoare, sistematică
1.3 natural format din unități - poziționarea pe axă a numerelor culori, coli albe, coli - probă
1.4 dintr-un număr natural - efectuarea de scăderi și verificarea prin colorate, - conversația, ex., orală/scrisă
3.1 format din zeci și unități operația inversă explicația, munca - autoevaluare
• Păsări domestice - rezolvarea de scăderi, mental și în scris, independentă, învățarea prin
97
respectând algoritmul și așezarea unităților descoperire, problematizarea,
CLR și a zecilor demonstrația, jocul didactic
2.3 - identificarea unor păsări - act. frontală, în perechi,
- rezolvarea unor situații problematice reale activitate-joc, în grup și
prin utilizarea operațiilor de adunare și independentă
scădere
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe
teme familiare
- realizarea unor compoziții, individual/în
perechi/în grup, folosind tehnici variate –
ex.: stropire, suflare, ștampilare, tragere și
zgâriere, amprentare cu frunze, fructe,
legume, obținerea formelor spontane prin
presarea hârtiei, dactilopictură, modelaj,
decolorare cu pic etc.
MM Serbare în regat - însușirea după auz a cântecelor, prin laptop, imagini Observarea
2.1 Noi suntem români demonstrarea lor de către cadrul didactic conversaţia, explicaţia, sistematică
2.2 Mișcare pe muzică: sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, urmată demonstrația, exerciţiul
2.3 mișcări sugerate de ritm de preluarea intuitivă/receptarea lor de către activitate frontală, individuală.
3.1 Timbrul: sunete copii pe grupe
AVAP muzicale vocale; - reproducerea în grup a cântecelor însușite
2.2 recunoașterea timbrurilor intuitiv, respectând sincronizarea
DP vocale - marcarea structurii ritmice a cântecului,
2.1 prin acompaniamentul cu jucării muzicale
(tobițe, trianglu, maracas, clopoțel,
tamburină, lemne) sau a percuției corporale
(bătăi din palme, bătăi ale degetului în
bancă, cu bătăi pe genunchi)
- emiterea unor onomatopee cu rol de
exerciții de dicție și de sincronizare;
numărători
- mișcare liberă pe muzică de facturi diferite
(de exemplu: W.A. Mozart – Flautul
fermecat (uvertura), Rondo à la Turc)
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile
98
preferate
MARȚI CLR 2. Invitația -alcătuirea unor enunțuri cu accent pe -manual, auxiliar, - observare
22 1.3 Sunetul și literele (de pronunția corectă, clară alfabetar, plastilină, sistematică
ianuarie 2.1 tipar și de mână): v/V - identificarea sunetului v în silabe și în caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.3 Cuvinte cu aceeași cuvinte velină orală/scrisă
3.1 formă, dar înțeles diferit - frământări de limbă - conversația, observația - autoevaluare
3.2 Scrierea funcțională. - asocierea sunetului v cu litera v/V dirijată, exercițiul, jocul
3.3 Invitația - exerciții de sinonimie/antonimie/omonimie didactic, metoda fonetico-
4.1 - scrierea unor cuvinte cu ajutorul analitico-sintetică
4.2 alfabetarului - act. individuală, frontală
AVAP - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor, și în grup
2.2 textului
- citirea în dialog; citirea selectivă
- scrierea literei v/V în cuvinte, propoziții
- delimitarea în scris a cuvintelor dintr-o
propoziție
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână, bețișoare, plastilină
- exerciții-joc de completare/compunere a
unei invitații, folosind cuvinte/simboluri
- activitate transdisciplinară: audiție
muzicală
CLR 3. La circ - construirea de enunțuri corecte după -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și grupul de imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 litere (de tipar și de - delimitarea cuvintelor în propoziții caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.2 mână): ci/Ci - despărțirea cuvintelor în silabe velină orală/scrisă
3.1 Scrierea cuvintelor ce - asocierea sunetului ci cu grupul de litere - conversația, observația - autoevaluare
3.2 conțin grupul de litere ci ci/Ci dirijată, exercițiul, jocul
4.1 Oferirea de informații - citirea în ritm propriu a silabelor, a didactic, metoda fonetico-
4.2 despre spectacole pentru cuvintelor și a propozițiilor analitico-sintetică
copii - scrierea grupului de litere ci/Ci și a unor - act. individuală, frontală
AVAP cuvinte ce conțin acest grup de litere și în grup
2.2 - confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână, plastilină
- simplificarea unor propoziții prin
eliminarea unor cuvinte
- vizionarea unor spectacole sau secvențe
99
din emisiuni pentru copii
- stabilirea valorii de adevăr a unor afirmații
în legătură cu conținutul unui text citit
- realizarea acordului gramatical dintre
subiect și predicat (fără terminologie)
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR 3. La circ - construirea de enunțuri corecte după -manual, auxiliar, - observare
23 1.3 Sunetul și grupul de imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
ianuarie 1.4 litere (de tipar și de - delimitarea cuvintelor în propoziții caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.2 mână): ci/Ci - despărțirea cuvintelor în silabe velină orală/scrisă
3.1 Scrierea cuvintelor ce - asocierea sunetului ci cu grupul de litere - conversația, observația - autoevaluare
3.2 conțin grupul de litere ci ci/Ci dirijată, exercițiul, jocul
4.1 Oferirea de informații - citirea în ritm propriu a silabelor, a didactic, metoda fonetico-
4.2 despre spectacole pentru cuvintelor și a propozițiilor analitico-sintetică
copii - scrierea grupului de litere ci/Ci și a unor - act. individuală, frontală
AVAP cuvinte ce conțin acest grup de litere și în grup
2.2 - confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână, plastilină
- simplificarea unor propoziții prin
eliminarea unor cuvinte
- vizionarea unor spectacole sau secvențe
din emisiuni pentru copii
- stabilirea valorii de adevăr a unor afirmații
în legătură cu conținutul unui text citit
- realizarea acordului gramatical dintre
subiect și predicat (fără terminologie)
CLR 3. La circ - construirea de enunțuri corecte după -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și grupul de imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 litere (de tipar și de - delimitarea cuvintelor în propoziții caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.2 mână): ci/Ci - despărțirea cuvintelor în silabe velină orală/scrisă
3.1 Scrierea cuvintelor ce - asocierea sunetului ci cu grupul de litere - conversația, observația - autoevaluare
3.2 conțin grupul de litere ci ci/Ci dirijată, exercițiul, jocul
4.1 Oferirea de informații - citirea în ritm propriu a silabelor, a didactic, metoda fonetico-
4.2 despre spectacole pentru cuvintelor și a propozițiilor analitico-sintetică
copii - scrierea grupului de litere ci/Ci și a unor - act. individuală, frontală
cuvinte ce conțin acest grup de litere și în grup
100
AVAP - confecționarea literelor din sârmă, fire de
2.2 lână, plastilină
- simplificarea unor propoziții prin
eliminarea unor cuvinte
- vizionarea unor spectacole sau secvențe
din emisiuni pentru copii
- stabilirea valorii de adevăr a unor afirmații
în legătură cu conținutul unui text citit
- realizarea acordului gramatical dintre
subiect și predicat (fără terminologie)
MEM În ogradă - reprezentarea numerelor/scăderilor cu - manual, caiet, fișe de lucru, - observare
• Scăderea unui număr ajutorul numărătorii planșe diverse, numărătoare, sistematică
1.1 natural format din unități - poziționarea pe axă a numerelor culori, coli albe, coli - probă
1.3 dintr-un număr natural - efectuarea de scăderi și verificarea prin colorate, - conversația, ex., orală/scrisă
1.4 format din zeci și unități operația inversă explicația, munca - autoevaluare
3.1 • Păsări domestice - rezolvarea de scăderi, mental și în scris, independentă, învățarea prin
CLR respectând algoritmul și așezarea unităților descoperire, problematizarea,
2.3 și a zecilor demonstrația, jocul didactic
AVAP - identificarea unor păsări - act. frontală, în perechi,
2.2 - rezolvarea unor situații problematice reale activitate-joc, în grup și
prin utilizarea operațiilor de adunare și independentă
scădere
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe
teme familiare
AVAP Elemente de limbaj - realizarea de colaje bidimensionale și hârtie, creion grafit, creioane - observare
2.1 plastic: linia, punctul, tridimensionale din hârtie de diferite tipuri colorate, creioane cerate, sistematică
2.2 forme regulate - utilizarea unor tehnici accesibile de acuarele, foarfecă, lipici - aprecieri
2.3 Tehnici de lucru: linie decupare după contur, rularea hârtiei, - conversația euristică, individuale
modulată, repetiție, origami, modelaj în funcție de demonstrația, exercițiul
CLR îndoire, colaj, decupare, nevoile/opțiunile copiilor - act. frontală, în grup,
2.1 lipire, pensulație - realizarea unor compoziții, individual/în individuală
Produse ale activității: perechi/în grup, folosind tehnici variate
desen liber, compoziții, - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop
obiecte decorative decorativ în aplicații/compoziții liber alese
Cu mănuți și căciuliță! - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
lucrare îmi place cel mai mult? De ce?
101
JOI
24 JOI – 24 IANUARIE
ianuarie

VINERI MEM Tot mai sus! - reprezentarea numerelor/scăderilor cu - manual, caiet, fișe de lucru, - observare
25 1.1 • Scăderea unui număr ajutorul numărătorii planșe diverse, numărătoare, sistematică
ianuarie 1.3 natural format din zeci și - poziționarea pe axă a numerelor culori, coli albe, coli colorate, - probă
1.4 unități dintr-un număr - efectuarea de scăderi și verificarea prin - conversația, ex., explicația, orală/scrisă
natural format din zeci și operația inversă munca independentă, învățarea - autoevaluare
3.1
unități - rezolvarea de scăderi, mental și în scris, prin descoperire,
4.1 problematizarea, demonstrația,
CLR • Păsări sălbatice respectând algoritmul și așezarea unităților
și a zecilor identificarea unor păsări jocul didactic
2.3 - act. frontală, în perechi,
AVAP - rezolvarea unor situații problematice reale
activitate-joc, în grup și
2.2 prin utilizarea operațiilor de adunare și
independentă
scădere
- prezentarea unor fotografii/desene ale unor
păsări
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe
teme familiare
CLR 3. La circ - construirea de enunțuri corecte după -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și grupul de imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 litere (de tipar și de - delimitarea cuvintelor în propoziții caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.2 mână): ci/Ci - despărțirea cuvintelor în silabe velină orală/scrisă
3.1 Scrierea cuvintelor ce - asocierea sunetului ci cu grupul de litere - conversația, observația - autoevaluare
3.2 conțin grupul de litere ci ci/Ci dirijată, exercițiul, jocul
4.1 Oferirea de informații - citirea în ritm propriu a silabelor, a didactic, metoda fonetico-
4.2 despre spectacole pentru cuvintelor și a propozițiilor analitico-sintetică
copii - scrierea grupului de litere ci/Ci și a unor - act. individuală, frontală
AVAP cuvinte ce conțin acest grup de litere și în grup
2.2 - confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână, plastilină
- simplificarea unor propoziții prin
eliminarea unor cuvinte
- vizionarea unor spectacole sau secvențe
din emisiuni pentru copii
- stabilirea valorii de adevăr a unor afirmații

102
în legătură cu conținutul unui text citit
- realizarea acordului gramatical dintre
subiect și predicat (fără terminologie)
DP Am grijă de corpul meu - recunoașterea în imagini a caiet, creioane colorate, fișe - observare
1.2 Ne îngrijim clasa respectării/încălcării regulilor de igienă de lucru sistematică
2.2 Norme de igienă la școală personală - conversația, explicația, - activități în
și acasă - desenarea unor personaje care respectă/nu exercițiul, jocul didactic clasă
Igiena locuinței, a sălii de respectă regulile de igienă personală - act. frontală, pe grupe,
CLR clasă - jocuri creative: „Ce s-ar întâmpla dacă nu individuală
2.1 ar exista săpunul?”, „Imaginează-ți că
AVAP săpunul ar conduce lumea”, „În geanta ta
2.2 descoperi că o periuță de dinți îți
vorbește...”
- rebusuri, concursuri despre reguli simple
de igienă
- realizarea unor colaje, desene,
sloganuri/cuvinte-cheie care ilustrează
reguli de igienă
- fișe de lucru pentru exersarea învățării
regulilor de igienă personală:
corespondențe, asocieri, consecințe,
completare de obiecte care lipsesc,
exprimare de opinii
- realizarea reclamelor pentru produsele de
igienă preferate
- exprimarea opiniilor despre unele situații
de viață „Eu cred că...”, „În opinia mea...”
- oferirea unor informații despre sine, despre
familie, colegi, despre activitățile preferate,
folosind enunțuri simple
AVAP Elemente de limbaj - realizarea de colaje bidimensionale și hârtie, creion grafit, creioane - observare
2.1 plastic: linia, punctul, tridimensionale din hârtie de diferite tipuri colorate, creioane cerate, sistematică
2.2 forme regulate - utilizarea unor tehnici accesibile de acuarele, foarfecă, lipici - aprecieri
2.3 Tehnici de lucru: linie decupare după contur, rularea hârtiei, - conversația euristică, individuale
modulată, repetiție, origami, modelaj în funcție de demonstrația, exercițiul
CLR îndoire, colaj, decupare, nevoile/opțiunile copiilor - act. frontală, în grup,
2.1 lipire, pensulație - realizarea unor compoziții, individual/în individuală
103
Produse ale activității: perechi/în grup, folosind tehnici variate
desen liber, compoziții, - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop
obiecte decorative decorativ în aplicații/compoziții liber alese
Pinguinul - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
lucrare îmi place cel mai mult? De ce?
LUNI LIMBA
28 ENGLEZĂ
ianuarie EDFS
MEM RECAPITULARE - poziționarea pe axă a numerelor naturale - manual, caiet, fișe de lucru, - observare
1.3 de la 0 la 31 planșe diverse, numărătoare, sistematică
1.6 - compararea unei sume/diferențe cu un culori, coli albe, coli - probă
3.1 număr colorate, - conversația, ex., orală/scrisă
5.2 - aflarea unui termen necunoscut explicația, munca - autoevaluare
- identificarea fiecărei clase de animale independentă, învățarea prin
- rezolvarea unor situații problematice descoperire, problematizarea,
reale prin utilizarea operațiilor de adunare demonstrația, jocul didactic
și scădere - act. frontală, în perechi,
activitate-joc, în grup și
independentă
MM Serbare în regat - însușirea după auz a cântecelor, prin laptop, imagini Observarea
2.1 Pași egali, pași de dans demonstrarea lor de către cadrul didactic conversaţia, explicaţia, sistematică
2.2 Mișcare pe muzică: sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, urmată demonstrația, exerciţiul
2.3 mișcări sugerate de ritm de preluarea intuitivă/receptarea lor de către activitate frontală, individuală.
3.1 Timbrul: sunete copii pe grupe
AVAP muzicale vocale; - reproducerea în grup a cântecelor însușite
2.2 recunoașterea timbrurilor intuitiv, respectând sincronizarea
DP vocale - marcarea structurii ritmice a cântecului,
2.1 prin acompaniamentul cu jucării muzicale
(tobițe, trianglu, maracas, clopoțel,
tamburină, lemne) sau a percuției corporale
(bătăi din palme, bătăi ale degetului în
bancă, cu bătăi pe genunchi)
- emiterea unor onomatopee cu rol de
exerciții de dicție și de sincronizare;
numărători
- mișcare liberă pe muzică de facturi diferite
104
(de exemplu: W.A. Mozart – Flautul
fermecat (uvertura), Rondo à la Turc)
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile
preferate
MARȚI CLR Recapitulare - citirea integrală/pe roluri/selectivă a unui - manual, caiet, fișe de lucru - probă
29 1.3 semestrială text dat - conversația, observarea orală/scrisă
ianuarie 1.4 - identificarea variantei corecte a unui enunț dirijată, exercițiul, jocul -autoevaluare
2.1 în legătură cu textul citit didactic
2.2 - exerciții de identificare a pluralului unor - act. frontală, individuală
3.1 substantive
3.2 - înlocuirea unei litere pentru a obține
4.1 cuvinte noi
4.2 - realizarea acordului gramatical în enunțuri
AVAP - asocierea unei întrebări cu răspunsul
potrivit
2.2
- transcrierea unui text cu dialog
CLR Recapitulare - citirea integrală/pe roluri/selectivă a unui - manual, caiet, fișe de lucru - probă
1.3 semestrială text dat - conversația, observarea orală/scrisă
1.4 - identificarea variantei corecte a unui enunț dirijată, exercițiul, jocul -autoevaluare

MIERCURI CLR Recapitulare - citirea integrală/pe roluri/selectivă a unui - manual, caiet, fișe de lucru - probă
30 1.3 semestrială text dat - conversația, observarea orală/scrisă
ianuarie 1.4 - identificarea variantei corecte a unui enunț dirijată, exercițiul, jocul -autoevaluare
2.1 în legătură cu textul citit didactic
- exerciții de identificare a pluralului unor - act. frontală, individuală
105
2.2 substantive
3.1 - înlocuirea unei litere pentru a obține
3.2 cuvinte noi
4.1 - realizarea acordului gramatical în enunțuri
4.2 - asocierea unei întrebări cu răspunsul
AVAP potrivit
2.2 - transcrierea unui text cu dialog
CLR Recapitulare - citirea integrală/pe roluri/selectivă a unui - manual, caiet, fișe de lucru - probă
1.3 semestrială text dat - conversația, observarea orală/scrisă
1.4 - identificarea variantei corecte a unui enunț dirijată, exercițiul, jocul -autoevaluare
2.1 în legătură cu textul citit didactic
2.2 - exerciții de identificare a pluralului unor - act. frontală, individuală
3.1 substantive
3.2 - înlocuirea unei litere pentru a obține
4.1 cuvinte noi
4.2 - realizarea acordului gramatical în enunțuri
AVAP - asocierea unei întrebări cu răspunsul
potrivit
2.2
- transcrierea unui text cu dialog
MEM RECAPITULARE - poziționarea pe axă a numerelor naturale - manual, caiet, fișe de lucru, - observare
1.3 de la 0 la 31 planșe diverse, numărătoare, sistematică
1.6 - compararea unei sume/diferențe cu un culori, coli albe, coli - probă
3.1 număr colorate, - conversația, ex., orală/scrisă
5.2 - aflarea unui termen necunoscut explicația, munca - autoevaluare
- identificarea fiecărei clase de animale independentă, învățarea prin
- rezolvarea unor situații problematice descoperire, problematizarea,
reale prin utilizarea operațiilor de adunare demonstrația, jocul didactic
și scădere - act. frontală, în perechi,
activitate-joc, în grup și
independentă
AVAP Elemente de limbaj plastic: - realizarea de colaje bidimensionale și - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 linia, punctul, forme tridimensionale din hârtie de diferite tipuri creioane colorate, creioane sistematică
2.2 regulate - utilizarea unor tehnici accesibile de cerate, acuarele, foarfecă, - aprecieri
2.3 Tehnici de lucru: linie decupare după contur, rularea hârtiei, lipici individuale
modulată, repetiție, îndoire, origami, modelaj în funcție de - conversația euristică,
CLR colaj, decupare, lipire, nevoile/opțiunile copiilor demonstrația, exercițiul

106
2.1 pensulație - realizarea unor compoziții, individual/în - act. frontală, în grup,
Produse ale activității: perechi/în grup, folosind tehnici variate individuală
desen liber, compoziții, - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop
obiecte decorative decorativ în aplicații/compoziții liber alese
Din lumea celor care nu - expunerea lucrărilor realizate
cuvântă! - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
lucrare îmi place cel mai mult? De ce?
JOI CLR Evaluare semestrială Itemi de evaluare Fișe de evaluare
31 1.3 procedurale:conversaţia, Proba scrisă
ianuarie 2.1 explicaţia,
3.1 Forme de organizare:
individual
4.1
4.2
CLR Ajutoarele lui iepurilă - exerciții de pronunție manual, caiet, fișe de lucru - observare
1.3 - analiza fonetică și sinteza cuvintelor - conversația, explicația, sistematică
2.1 Activități de - citirea/scrierea demonstrația, exersarea, ex., - activități în
3.1 ameliorare/dezvoltare literelor/silabelor/cuvintelor ce conțin jocul didactic, metoda clasă
4.1 literele învățate fonetico-analitico-sintetică
4.2 - formularea de propoziții - act. frontală, în echipă, în
enunțiative/interogative perechi, individuală
- utilizarea semnelor de punctuație
- exerciții de construire de dialoguri
orale/scrise
- transcrierea/copierea unui tex
MEM Evaluare semestrială Itemi de evaluare Fișe de evaluare
1.3 procedurale:conversaţia, Proba scrisă
1.6 explicaţia,
3.1 Forme de organizare:
individual
5.2
MM Serbare în regat - însușirea după auz a cântecelor, prin laptop, imagini Observarea
2.1 Recapitulare – cântece demonstrarea lor de către cadrul didactic conversaţia, explicaţia, sistematică
2.2 învățate sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, urmată demonstrația, exerciţiul
2.3 Mișcare pe muzică: de preluarea intuitivă/receptarea lor de către activitate frontală, individuală.
3.1 mișcări sugerate de ritm copii pe grupe
AVAP Timbrul: sunete - reproducerea în grup a cântecelor însușite
2.2 muzicale vocale; intuitiv, respectând sincronizarea

107
DP recunoașterea timbrurilor - marcarea structurii ritmice a cântecului,
2.1 vocale prin acompaniamentul cu jucării muzicale
(tobițe, trianglu, maracas, clopoțel,
tamburină, lemne) sau a percuției corporale
(bătăi din palme, bătăi ale degetului în
bancă, cu bătăi pe genunchi)
- emiterea unor onomatopee cu rol de
exerciții de dicție și de sincronizare;
numărători
- mișcare liberă pe muzică de facturi diferite
(de exemplu: W.A. Mozart – Flautul
fermecat (uvertura), Rondo à la Turc)
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile
preferate
VINERI MEM Activități de - rezolvarea de scăderi, mental și în scris, - manual, caiet, fișe de lucru, - observare
1 1.3 ameliorare/dezvoltare respectând algoritmul și așezarea corectă a planșe diverse, numărătoare, sistematică
februarie 1.6 unităților și a zecilor culori, coli albe, coli - probă
3.1 - efectuarea de scăderi și verificarea prin colorate, - conversația, ex., orală/scrisă
5.2 operația inversă explicația, munca - autoevaluare
- rezolvarea unor probleme după imagini independentă, învățarea prin
- rezolvarea probl. utilizând datele înscrise descoperire, problematizarea,
în tabel demonstrația, jocul didactic
- act. frontală, în perechi,
activitate-joc, în grup și
independentă
CLR Ajutoarele lui iepurilă - exerciții de pronunție manual, caiet, fișe de lucru - observare
1.3 - analiza fonetică și sinteza cuvintelor - conversația, explicația, sistematică
2.1 Activități de - citirea/scrierea demonstrația, exersarea, ex., - activități în
3.1 ameliorare/dezvoltare literelor/silabelor/cuvintelor ce conțin jocul didactic, metoda clasă
4.1 literele învățate fonetico-analitico-sintetică
4.2 - formularea de propoziții - act. frontală, în echipă, în
enunțiative/interogative perechi, individuală
- utilizarea semnelor de punctuație
- exerciții de construire de dialoguri
orale/scrise
108
- transcrierea/copierea unui tex
DP Noi comunicăm Vorbim, jocuri de mimă pentru înțelegerea unor caiet, creioane colorate, fișe - observare
2.2 comunicăm mesaje nonverbale emițător-receptor (mi-am de lucru sistematică
2.3 Abilități de comunicare de făcut un prieten, mă doare măseaua, am - conversația, explicația, - activități în
bază primit un cadou, bunicul a venit în vizită exercițiul, jocul didactic clasă
Mesaje verbale, etc.) - act. frontală, pe grupe,
CLR nonverbale, paraverbale - verbalizarea ideilor, gândurilor, emoțiilor individuală
2.1 simple față de unele situații date
AVAP - citirea și discutarea unor povești despre
2.2 prietenie, despre relațiile existente într-un
grup
- exerciții de evidențiere a regulilor de
comportament din
povești/povestiri/poezii/fabule
- oferirea unor informații despre sine, despre
familie, colegi, despre activitățile preferate,
folosind enunțuri simple
AVAP Elemente de limbaj realizarea de colaje bidimensionale și - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 plastic: linia, punctul, tridimensionale din hârtie de diferite tipuri creioane colorate, creioane sistematică
2.2 forme regulate - utilizarea unor tehnici accesibile de cerate, acuarele, foarfecă, - aprecieri
2.3 Tehnici de lucru: linie decupare după contur, rularea hârtiei, lipici individuale
modulată, repetiție, origami, modelaj în funcție de - conversația euristică,
CLR îndoire, colaj, decupare, nevoile/opțiunile copiilor demonstrația, exercițiul
2.1 lipire, pensulație - realizarea unor compoziții, individual/în - act. frontală, în grup,
Produse ale activității: perechi/în grup, folosind tehnici variate individuală
desen liber, compoziții, - folosirea liniei cu scop de contur și cu scop
obiecte decorative decorativ în aplicații/compoziții liber alese
Ninge! - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
lucrare îmi place cel mai mult? De ce?

VACANȚA INTERSEMESTRIALĂ:2 FEB. – 10 FEB. 2019

109
SEMESTRUL AL II-LEA
PROIECTAREA UNITĂ ŢII TEMATICE: „PATRIA MEA”
Nr. de săptămâni: XIX- XXI

Perioada: 11februarie -1 martie 2019

ZIUA/DATA DISCIPLINA DETALIERI DE ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE RESURSE EVALUARE

CONŢINUT DISCIPLINE
LUNI LIMBA
11 ENGLEZĂ
februarie EDFS
2019 MEM Prietenii mei reprezentarea numerelor de două cifre cu - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 necuvântători ajutorul lucru, planșe diverse, sistematică
110
3.1 La joacă! numărătorii de poziționare numărătoare, culori, coli - probă
• Numerele - reprezentarea prin obiecte (bețișoare, albe, coli colorate, - orală/scrisă
CLR naturale de la riglete) a conversația, ex., - autoevaluare
2.3 31 la 100 numerelor din intervalul 0 – 100 explicația, munca
AVAP (formare, citire, - reprezentarea zecilor prin mănunchiuri de independentă, învățarea
2.2 scriere, numere câte 10 prin descoperire,
pare, numere bețișoare problematizarea,
impare) demonstrația, jocul
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe
• Scheletul didactic
teme
- act. frontală, în
familiare
perechi, activitate-joc,
în grup și
independentă
MM Serbare în regat însușirea după auz a cântecelor, prin laptop, imagini Observarea
1.4 Flautul demonstrarea lor sistematică
2.1 Mișcare pe de către cadrul didactic sau cu ajutorul conversaţia, explicaţia,
2.2 muzică: dansul mijloacelor demonstrația, exerciţiul
2.3 (în horă) tehnice, urmată de preluarea
intuitivă/receptarea lor de activitate frontală,
3.1 Timbrul: sunete
către copii individuală. pe grupe
muzicale
AVAP instrumentale - reproducerea în grup a cântecelor însușite
2.2 intuitiv,
DP respectând sincronizarea
2.1 - marcarea structurii ritmice a cântecului,
prin
acompaniamentul cu jucării muzicale
(tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină, lemne) sau a
percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi ale
degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- emiterea unor onomatopee cu rol de
exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
- mișcare liberă pe muzică de facturi diferite
111
(de
exemplu: W.A. Mozart – Flautul fermecat
(uvertura),
Rondo à la Turc)
MARȚI CLR 1. În Delta -identificarea sunetului d în silabe și în -manual, auxiliar, - observare
12 1.3 Dunării cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
februarie 2.2 Sunetul și litera - exemplificarea unor cuvinte ce conțin caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2019 2.3 (de mână și de sunetul d velină orală/scrisă
3.1 tipar) d/D - asocierea sunetului d cu litera d/D - conversația, observația - autoevaluare
3.2 Textul - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor dirijată, exercițiul, jocul
4.1 Scrierea - scrierea literei d/D izolat, în cuvinte, în didactic, metoda fonetico-
cuvintelor cu propoziții analitico-sintetică
AVAP majusculă - act. individuală, frontală
- scrierea după dictare a unor cuvinte și
2.2 Oferirea de și în grup
propoziții scurte
informații - scrierea unor cuvinte cu ajutorul
despre mediul alfabetarului
natural - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor
- citirea în dialog; citirea selectivă
- conversația În Delta Dunării
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână,
bețișoare, plastilină, figuri Tangram
- completarea cuvintelor cu silabe potrivite
- modif. sensului unui cuvânt prin înlocuirea
unei litere
- identificarea variantei corecte a unei
propoziții în
legătură cu textul citit
- joc: Sunetul care se repetă
- joc de rol: La doctor
- activități transdisciplinare: realizarea unui
poster cu
imagini din Delta Dunării
CLR 1. În Delta -identificarea sunetului d în silabe și în -manual, auxiliar, - observare
1.3 Dunării cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
112
2.2 Sunetul și litera - exemplificarea unor cuvinte ce conțin caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.3 (de mână și de sunetul d velină orală/scrisă

AVAP majusculă - scrierea după dictare a unor cuvinte și - act. individuală, frontală

MIERCURI CLR 1. În Delta -identificarea sunetului d în silabe și în -manual, auxiliar, - observare
13 1.3 Dunării cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
februarie 2.2 Sunetul și litera - exemplificarea unor cuvinte ce conțin caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2019 2.3 (de mână și de sunetul d velină orală/scrisă
3.1 tipar) d/D - asocierea sunetului d cu litera d/D - conversația, observația - autoevaluare
3.2 Textul - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor dirijată, exercițiul, jocul
113
4.1 Scrierea - scrierea literei d/D izolat, în cuvinte, în didactic, metoda fonetico-
cuvintelor cu propoziții analitico-sintetică
AVAP majusculă - scrierea după dictare a unor cuvinte și - act. individuală, frontală
2.2 Oferirea de propoziții scurte și în grup
informații - scrierea unor cuvinte cu ajutorul
despre mediul alfabetarului
natural - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor
- citirea în dialog; citirea selectivă
- conversația În Delta Dunării
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână,
bețișoare, plastilină, figuri Tangram
- completarea cuvintelor cu silabe potrivite
- modif. sensului unui cuvânt prin înlocuirea
unei litere
- identificarea variantei corecte a unei
propoziții în
legătură cu textul citit
- joc: Sunetul care se repetă
- joc de rol: La doctor
- activități transdisciplinare: realizarea unui
poster cu
imagini din Delta Dunării
CLR 1. În Delta -identificarea sunetului d în silabe și în -manual, auxiliar, - observare
1.3 Dunării cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
2.2 Sunetul și litera - exemplificarea unor cuvinte ce conțin caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.3 (de mână și de sunetul d velină orală/scrisă
3.1 tipar) d/D - asocierea sunetului d cu litera d/D - conversația, observația - autoevaluare
3.2 Textul - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor dirijată, exercițiul, jocul
4.1 Scrierea - scrierea literei d/D izolat, în cuvinte, în didactic, metoda fonetico-
cuvintelor cu propoziții analitico-sintetică
AVAP majusculă - act. individuală, frontală
- scrierea după dictare a unor cuvinte și
2.2 Oferirea de și în grup
propoziții scurte
informații - scrierea unor cuvinte cu ajutorul
despre mediul alfabetarului
114
natural - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor
- citirea în dialog; citirea selectivă
- conversația În Delta Dunării
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână,
bețișoare, plastilină, figuri Tangram
- completarea cuvintelor cu silabe potrivite
- modif. sensului unui cuvânt prin înlocuirea
unei litere
- identificarea variantei corecte a unei
propoziții în
legătură cu textul citit
- joc: Sunetul care se repetă
- joc de rol: La doctor
- activități transdisciplinare: realizarea unui
poster cu
imagini din Delta Dunării
MEM Prietenii mei - reprezentarea numerelor de două cifre cu - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 necuvântători ajutorul lucru, planșe diverse, sistematică
3.1 La joacă! numărătorii de poziționare numărătoare, culori, - probă
• Numerele - reprezentarea prin obiecte (bețișoare, coli albe, coli colorate, orală/scrisă
CLR naturale de la riglete) a - conversația, ex., - autoevaluare
2.3 31 la 100 numerelor din intervalul 0 – 100 explicația, munca
AVAP (formare, citire, - reprezentarea zecilor prin mănunchiuri de independentă, învățarea
2.2 scriere, numere câte 10 prin descoperire,
pare, numere problematizarea,
bețișoare
impare) demonstrația, jocul
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe didactic
• Scheletul teme - act. frontală, în
familiare perechi, activitate-joc,
în grup și
independentă

AVAP Embleme, - realizarea de colaje bidimensionale și - hârtie, creion grafit, observare

2.1 reprezentări tridimensionale creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de din hârtie de diferite tipuri creioane cerate, - aprecieri
115
2.3 limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici accesibile de acuarele, foarfecă, individuale
linia, punctul, decupare după lipici
CLR forma, volumul contur, rularea hârtiei, origami, modelaj în - conversația
2.1 Tehnici de funcție de euristică,
lucru: repetiție, nevoile/opțiunile copiilor demonstrația,
stilizare, - realizarea unor compoziții, individual/în exercițiul
pensulație, perechi/în - act. frontală, în
tăiere, îndoire, grup, folosind tehnici variate grup, individuală
lipire - folosirea liniei cu scop de contur și cu - observare
Produse ale scop decorativ în sistematică
activității: desen aplicații/compoziții liber alese - aprecieri
liber, - expunerea lucrărilor realizate individuale
compoziții, ob. - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
decorative lucrare îmi place
Subiectul: cel mai mult? De ce?
Familia mea - oferirea unor informații despre sine,
despre familie,
colegi, despre activitățile preferate etc.,
folosind enunțuri
simple
JOI CLR 2. Meșterul -identificarea sunetului ș în silabe și în -manual, auxiliar, - observare
14 1.3 popular cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
februarie 1.4 Sunetul și litera - exemplificarea unor cuvinte ce conțin caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2019 2.1 (de mână și de sunetul ș velină orală/scrisă
2.2 tipar) ș/ș - asocierea sunetului ș cu litera ș/ș - conversația, observația - autoevaluare
3.1 Cuvântul - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor dirijată, exercițiul, jocul
3.2 Utilizarea - scrierea literei ș/ș izolat, în cuvinte și în didactic, metoda fonetico-
4.1 cuvintelor noi în propoziții analitico-sintetică
4.2 contexte - act. individuală, frontală
- scrierea după dictare a unor cuvinte și
adecvate și în grup
propoziții scurte
Despărțirea - copierea unui text
AVAP cuvintelor în - asocierea literelor de tipar cu cele de mână
2.2 silabe - modif. sensului unui cuvânt prin înlocuirea
unei litere
- completarea cuvintelor cu silabe potrivite
116
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână,
bețișoare, plastilină
CLR 2. Meșterul -identificarea sunetului ș în silabe și în -manual, auxiliar, - observare
1.3 popular cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 Sunetul și litera - exemplificarea unor cuvinte ce conțin caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.1 (de mână și de sunetul ș velină orală/scrisă

MEM Compararea - aflarea unor numere, respectând anumite - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 numerelor condiții lucru, planșe diverse, sistematică
1.2 naturale de la - compararea numerelor mai mici decât 100 numărătoare, culori, - probă
3.1 31 la 100 - recunoașterea organelor interne majore ale coli albe, coli colorate, orală/scrisă
• Organe interne animalelor și - conversația, ex., - autoevaluare
CLR majore la animale. localizarea acestora, folosind imagini din explicația, munca
2.3 Localizare atlase sau independentă, învățarea
mulaje prin descoperire,
problematizarea,
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe
demonstrația, jocul
teme
didactic
familiare
- act. frontală, în
perechi, activitate-joc,
în grup și
independentă
117
MM Copacul vrăjit însușirea după auz a cântecelor, prin laptop, imagini Observarea
1.4 Tare, încet, demonstrarea lor sistematică
2.1 mediu de către cadrul didactic sau cu ajutorul conversaţia, explicaţia,
2.2 Interpretarea: mijloacelor demonstrația, exerciţiul
2.3 nuanțe (tare, tehnice, urmată de preluarea
intuitivă/receptarea lor de activitate frontală,
3.1 încet, mediu)
către copii individuală. pe grupe
Cântarea cu
AVAP acompaniament - reproducerea în grup a cântecelor însușite
2.2 Acompaniamen intuitiv,
DP t de jucării respectând sincronizarea
2.1 muzicale - marcarea structurii ritmice a cântecului,
realizat de copii prin
(trianglu, acompaniamentul cu jucării muzicale
maracas, (tobițe, trianglu,
clopoțel, maracas, clopoțel, tamburină, lemne) sau a
tamburină) percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi ale
degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- emiterea unor onomatopee cu rol de
exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
- „Mergi cum îți spun!” – joc de mișcare cu
deplasare:
tare-încet, repede-lent
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile
preferate
VINERI MEM Compararea - aflarea unor numere, respectând anumite - manual, caiet, fișe de - observare
15 1.1 numerelor condiții lucru, planșe diverse, sistematică
februarie 1.2 naturale de la - compararea numerelor mai mici decât 100 numărătoare, culori, - probă
2019 3.1 31 la 100 - recunoașterea organelor interne majore ale coli albe, coli colorate, orală/scrisă
• Organe interne animalelor și - conversația, ex., - autoevaluare
CLR majore la animale. localizarea acestora, folosind imagini din explicația, munca
independentă, învățarea
118
2.3 Localizare atlase sau prin descoperire,
mulaje problematizarea,
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe demonstrația, jocul
teme didactic
familiare - act. frontală, în
perechi, activitate-joc,
în grup și
independentă
CLR *Lectură Oferirea de răspunsuri la întrebarea: –laptop, imagini, Comunicare Observare
„Despre ce este vorba?” în limba română, manual cls. sistematică
1.1,1.2,1.3,1.4 I, Editura Didactică și
,2.1, 2.2, 2.3, - aprecierea ca adevărate sau false a unor Pedagogică S.A, bloc de
2.4, 3.1, 3.3 Degețica, după enunţuri scurte care testează înţelegerea desen, creioane colorate
Hans Cristian textului audiat probă orală/
Andersen Resurse
- formularea unor răspunsuri la întrebări procedurale:conversaţia, scrisă
MM 1.4 despre conţinutul textului audiat explicaţia,

muncaindependentă,
-exerciţii de colorare a unor scene din autoevaluare
poveste jocul didactic,

-ordonarea crescătoare a unor numere Forme de

naturale în scopul realizării unui desen pe o organizare:frontal,
temă din poveste individual, pe grupe

-audierea unor cântece despre școală

DP Noi comunicăm jocuri de mimă pentru înțelegerea unor caiet, creioane - observare
2.2 Vorbim, mesaje colorate, fișe de lucru sistematică
2.3 comunicăm nonverbale emițător-receptor (mi-am făcut - conversația, - activități în
Abilități de un prieten, mă explicația, exercițiul, clasă
CLR comunicare de doare măseaua, am primit un cadou, bunicul jocul didactic
2.1 bază a venit în - act. frontală, pe
AVAP Mesaje verbale, vizită etc.) grupe, individuală
2.2 nonverbale, - verbalizarea ideilor, gândurilor, emoțiilor

119
paraverbale față de unele
simple situații date
- citirea și discutarea unor povești despre
prietenie,
despre relațiile existente într-un grup
- exerciții de evidențiere a regulilor de
comportament din
povești/povestiri/poezii/fabule
- oferirea unor informații despre sine,
despre familie,
colegi, despre act. preferate, folosind
enunțuri simple
AVAP Embleme, - realizarea de colaje bidimensionale și - hârtie, creion grafit, observare
2.1 reprezentări tridimensionale creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de din hârtie de diferite tipuri creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici accesibile de acuarele, foarfecă, individuale
linia, punctul, decupare după lipici
CLR forma, volumul contur, rularea hârtiei, origami, modelaj în - conversația
2.1 Tehnici de funcție de euristică,
lucru: repetiție, nevoile/opțiunile copiilor demonstrația,
stilizare, - realizarea unor compoziții, individual/în exercițiul
pensulație, perechi/în - act. frontală, în
tăiere, îndoire, grup, folosind tehnici variate grup, individuală
lipire - folosirea liniei cu scop de contur și cu - observare
Produse ale scop decorativ în sistematică
activității: desen aplicații/compoziții liber alese - aprecieri
liber, - expunerea lucrărilor realizate individuale
compoziții, ob. - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
decorative lucrare îmi place
Subiectul: cel mai mult? De ce?
Familia mea - oferirea unor informații despre sine,
despre familie,
colegi, despre activitățile preferate etc.,
folosind enunțuri
simple
120
LUNI LIMBA
18 ENGLEZĂ
februarie EDFS
2019 MEM • Ordonarea aflarea unor numere, respectând anumite - manual, caiet, fișe de - observare
numerelor condiții lucru, planșe diverse, sistematică
naturale de la - selectarea mai multor numere după un numărătoare, culori, - probă
31 la 100 criteriu dat coli albe, coli colorate, orală/scrisă
• Rolul - identificarea vecinilor unui număr de la 31 - conversația, ex., - autoevaluare
organelor la 100 explicația, munca
interne majore - poziționarea pe axă a numerelor date independentă, învățarea
ale animalelor - ordonarea crescătoare/descrescătoare a prin descoperire,
unor numere problematizarea,
demonstrația, jocul
naturale prin compararea acestora două câte
didactic
două
- act. frontală, în
- identificarea unor numere, situate într-un perechi, activitate-joc,
interval dat în grup și
- relaționarea principalelor organe interne independentă
ale animalelor
cu rolurile acestora
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe
teme
familiare
MM Tare, încet, - însușirea după auz a cântecelor, prin laptop, imagini Observarea
1.1 mediu demonstrarea lor sistematică
1.2 Interpretarea: de către cadrul didactic sau cu ajutorul conversaţia, explicaţia,
1.3 nuanțe (tare, mijloacelor demonstrația, exerciţiul
3.1 încet, mediu) tehnice, urmată de preluarea
intuitivă/receptarea lor de activitate frontală,
Cântarea cu
către copii reproducerea în grup a cântecelor individuală. pe grupe
CLR acompaniament
2.3 însușite intuitiv,
AVAP respectând sincronizarea
2.2 - emiterea unor onomatopee cu rol de
exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
- „Mergi cum îți spun!” – joc de mișcare cu
121
deplasare:
tare-încet, repede-lent
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile
preferate
MARȚI CLR 2. Meșterul -identificarea sunetului ș în silabe și în -manual, auxiliar, - observare
19 1.3 popular cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
februarie 1.4 Sunetul și litera - exemplificarea unor cuvinte ce conțin caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2019 2.1 (de mână și de sunetul ș velină orală/scrisă
2.2 tipar) ș/ș - asocierea sunetului ș cu litera ș/ș - conversația, observația - autoevaluare
3.1 Cuvântul - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor dirijată, exercițiul, jocul
3.2 Utilizarea - scrierea literei ș/ș izolat, în cuvinte și în didactic, metoda fonetico-
4.1 cuvintelor noi în propoziții analitico-sintetică
4.2 contexte - act. individuală, frontală
- scrierea după dictare a unor cuvinte și
adecvate și în grup
propoziții scurte
Despărțirea - copierea unui text
AVAP cuvintelor în - asocierea literelor de tipar cu cele de mână
2.2 silabe - modif. sensului unui cuvânt prin înlocuirea
unei litere
- completarea cuvintelor cu silabe potrivite
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână,
bețișoare, plastilină
CLR 2. Meșterul -identificarea sunetului ș în silabe și în -manual, auxiliar, - observare
1.3 popular cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 Sunetul și litera - exemplificarea unor cuvinte ce conțin caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.1 (de mână și de sunetul ș velină orală/scrisă
2.2 tipar) ș/ș - asocierea sunetului ș cu litera ș/ș - conversația, observația - autoevaluare
3.1 Cuvântul - citirea silabelor, cuvintelor, propozițiilor dirijată, exercițiul, jocul
3.2 Utilizarea - scrierea literei ș/ș izolat, în cuvinte și în didactic, metoda fonetico-
4.1 cuvintelor noi în propoziții analitico-sintetică
4.2 contexte - act. individuală, frontală
- scrierea după dictare a unor cuvinte și
adecvate și în grup
propoziții scurte
Despărțirea - copierea unui text
122
AVAP cuvintelor în - asocierea literelor de tipar cu cele de mână
2.2 silabe - modif. sensului unui cuvânt prin înlocuirea
unei litere
- completarea cuvintelor cu silabe potrivite
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână,
bețișoare, plastilină
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR 3. România - asocierea sunetului î cu literele î/Î -manual, auxiliar, - observare
20 1.3 Sunetul și litera - diferențierea literelor de tipar și de mână, alfabetar, plastilină, sistematică
februarie 1.4 (de mână și de mici și mari caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2019 2.1 tipar) î/Î/â - identificarea unor situații de folosire a velină orală/scrisă
2.2 Despărțirea literelor mari de - conversația, observația - autoevaluare
3.1 cuvintelor tipar și de mână dirijată, exercițiul, jocul
4.1 în silabe - intuirea imaginilor didactic, metoda fonetico-
4.2 Sensul - alcătuirea unor enunțuri folosind cuvinte analitico-sintetică
cuvintelor - act. individuală, frontală
date
AVAP și în grup
Dialogul - scrierea literelor î/Î/â de mână
2.2 - identificarea regulilor de scriere cu î/â
- exerciții de îmbogățire a vocabularului
(diminutive,
formare de cuvinte prin derivare, fără
terminologie)
- conversație: Țara mea
CLR 3. România - asocierea sunetului î cu literele î/Î -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și litera - diferențierea literelor de tipar și de mână, alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 (de mână și de mici și mari caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.1 tipar) î/Î/â - identificarea unor situații de folosire a velină orală/scrisă

123
2.2 - identificarea regulilor de scriere cu î/â
- exerciții de îmbogățire a vocabularului
(diminutive,
formare de cuvinte prin derivare, fără
terminologie)
- conversație: Țara mea
MEM Ordonarea - aflarea unor numere, respectând anumite - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 numerelor condiții lucru, planșe diverse, sistematică
1.2 naturale de la - selectarea mai multor numere după un numărătoare, culori, - probă
1.3 31 la 100 criteriu dat coli albe, coli colorate, orală/scrisă
3.1 • Rolul - identificarea vecinilor unui număr de la 31 - conversația, ex., - autoevaluare
organelor la 100 explicația, munca
CLR interne majore - poziționarea pe axă a numerelor date independentă, învățarea
2.3 ale animalelor - ordonarea crescătoare/descrescătoare a prin descoperire,
AVAP unor numere problematizarea,
2.2 demonstrația, jocul
naturale prin compararea acestora două câte
didactic
două
- act. frontală, în
- identificarea unor numere, situate într-un perechi, activitate-joc,
interval dat în grup și
- relaționarea principalelor organe interne independentă
ale animalelor
cu rolurile acestora
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe
teme familiare
AVAP Embleme, - realizarea de colaje bidimensionale și - hârtie, creion grafit, observare
2.1 reprezentări tridimensionale creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de din hârtie de diferite tipuri creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici accesibile de acuarele, foarfecă, individuale
linia, punctul, decupare după lipici
CLR forma, volumul contur, rularea hârtiei, origami, modelaj în - conversația
2.1 Tehnici de funcție de euristică,
lucru: repetiție, nevoile/opțiunile copiilor demonstrația,
stilizare, - realizarea unor compoziții, individual/în exercițiul
pensulație, perechi/în - act. frontală, în
tăiere, îndoire, grup, folosind tehnici variate grup, individuală
124
lipire - folosirea liniei cu scop de contur și cu - observare
Produse ale scop decorativ în sistematică
activității: desen aplicații/compoziții liber alese - aprecieri
liber, - expunerea lucrărilor realizate individuale
compoziții, ob. - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
decorative lucrare îmi place
Subiectul: cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre sine,
despre familie,
colegi, despre activitățile preferate etc.,
folosind enunțuri
simple
JOI CLR 3. România - asocierea sunetului î cu literele î/Î -manual, auxiliar, - observare
21 1.3 Sunetul și litera - diferențierea literelor de tipar și de mână, alfabetar, plastilină, sistematică
februarie 1.4 (de mână și de mici și mari caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2019 2.1 tipar) î/Î/â - identificarea unor situații de folosire a velină orală/scrisă
2.2 Despărțirea literelor mari de - conversația, observația - autoevaluare
3.1 cuvintelor tipar și de mână dirijată, exercițiul, jocul
4.1 în silabe - intuirea imaginilor didactic, metoda fonetico-
4.2 Sensul - alcătuirea unor enunțuri folosind cuvinte analitico-sintetică
cuvintelor - act. individuală, frontală
date
AVAP și în grup
Dialogul - scrierea literelor î/Î/â de mână
2.2 - identificarea regulilor de scriere cu î/â
- exerciții de îmbogățire a vocabularului
(diminutive,
formare de cuvinte prin derivare, fără
terminologie)
- conversație: Țara mea
CLR 3. România - asocierea sunetului î cu literele î/Î -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și litera - diferențierea literelor de tipar și de mână, alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 (de mână și de mici și mari caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.1 tipar) î/Î/â - identificarea unor situații de folosire a velină orală/scrisă
2.2 Despărțirea literelor mari de - conversația, observația - autoevaluare
3.1 cuvintelor tipar și de mână dirijată, exercițiul, jocul
4.1 în silabe - intuirea imaginilor didactic, metoda fonetico-
125
4.2 Sensul - alcătuirea unor enunțuri folosind cuvinte analitico-sintetică
cuvintelor date - act. individuală, frontală
AVAP Dialogul - scrierea literelor î/Î/â de mână și în grup
2.2 - identificarea regulilor de scriere cu î/â
- exerciții de îmbogățire a vocabularului
(diminutive,
formare de cuvinte prin derivare, fără
terminologie)
- conversație: Țara mea
MEM Rotunjirea poziționarea pe axă a numerelor - manual, caiet, fișe de - observare
1.3 numerelor - rotunjirea la zeci a unui număr dat, prin lucru, planșe diverse, sistematică
1.4 naturale de la adăugarea sau numărătoare, culori, - probă
3.1 31 la 100 eliminarea unui număr de unități coli albe, coli colorate, orală/scrisă
4.1 • Insecte, pești, - numărarea cu pas dat - conversația, ex., - autoevaluare
broaște - identificarea și clasificarea animalelor explicația, munca
CLR (insecte, pești, independentă, învățarea
2.3 prin descoperire,
broaște)
problematizarea,
- prezentarea unui album referitor la viața demonstrația, jocul
unor animale didactic
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe - act. frontală, în
teme perechi, activitate-joc,
în grup și
independentă
MM Comoara - însușirea după auz a cântecelor, prin laptop, imagini Observarea
1.4 ascunsă demonstrarea lor sistematică
2.1 Comunicare de către cadrul didactic sau cu ajutorul conversaţia, explicaţia,
2.2 muzicală și mijloacelor demonstrația, exerciţiul
2.3 corporală tehnice, urmată de preluarea
intuitivă/receptarea lor de activitate frontală,
3.1 Interpretarea:
către copii individuală. pe grupe
nuanțe (tare,
AVAP încet, mediu) - reproducerea în grup a cântecelor însușite
2.2 Ritm: sunete intuitiv,
DP lungi/scurte respectând sincronizarea
2.1 - marcarea structurii ritmice a cântecului
- emiterea unor onomatopee cu rol de
126
exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
- „Mergi cum îți spun!” – joc de mișcare cu
deplasare:
tare-încet, repede-lent
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile
preferate
VINERI MEM Rotunjirea poziționarea pe axă a numerelor - manual, caiet, fișe de - observare
22 1.3 numerelor - rotunjirea la zeci a unui număr dat, prin lucru, planșe diverse, sistematică
februarie 1.4 naturale de la adăugarea sau numărătoare, culori, - probă
2019 3.1 31 la 100 eliminarea unui număr de unități coli albe, coli colorate, orală/scrisă
4.1 • Insecte, pești, - numărarea cu pas dat - conversația, ex., - autoevaluare
broaște - identificarea și clasificarea animalelor explicația, munca
CLR (insecte, pești, independentă, învățarea
2.3 prin descoperire,
broaște)
problematizarea,
- prezentarea unui album referitor la viața demonstrația, jocul
unor animale didactic
- dialoguri în contexte reale sau simulate, pe - act. frontală, în
teme perechi, activitate-joc,
în grup și
independentă
CLR 3. România - asocierea sunetului î cu literele î/Î -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și litera - diferențierea literelor de tipar și de mână, alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 (de mână și de mici și mari caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.1 tipar) î/Î/â - identificarea unor situații de folosire a velină orală/scrisă
2.2 Despărțirea literelor mari de - conversația, observația - autoevaluare
3.1 cuvintelor tipar și de mână dirijată, exercițiul, jocul
4.1 în silabe - intuirea imaginilor didactic, metoda fonetico-
4.2 Sensul - alcătuirea unor enunțuri folosind cuvinte analitico-sintetică
cuvintelor - act. individuală, frontală
date
AVAP și în grup
Dialogul - scrierea literelor î/Î/â de mână
2.2 - identificarea regulilor de scriere cu î/â
- exerciții de îmbogățire a vocabularului
127
(diminutive,
formare de cuvinte prin derivare, fără
terminologie)
- conversație: Țara mea
DP Noi comunicăm jocuri de mimă pentru înțelegerea unor - caiet, creioane - observare
2.2 Vorbim, mesaje nonverbale emițător-receptor (mi- colorate, fișe de lucru sistematică
2.3 comunicăm am făcut un prieten, mă - conversația, - activități în
Abilități de doare măseaua, am primit un cadou, bunicul explicația, exercițiul, clasă
CLR comunicare de a venit în jocul didactic
2.1 bază vizită etc.) - act. frontală, pe
AVAP Mesaje verbale, - verbalizarea ideilor, gândurilor, emoțiilor grupe, individuală
2.2 nonverbale, față de unele
paraverbale situații date
simple - citirea și discutarea unor povești despre
prietenie,
despre relațiile existente într-un grup
- exerciții de evidențiere a regulilor de
comportament din
povești/povestiri/poezii/fabule
- oferirea unor informații despre sine,
despre familie,
colegi, despre act. preferate, folosind
enunțuri simple
AVAP Embleme, - realizarea de colaje bidimensionale și - hârtie, creion grafit, observare
2.1 reprezentări tridimensionale creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de din hârtie de diferite tipuri creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici accesibile de acuarele, foarfecă, individuale
linia, punctul, decupare după lipici
CLR forma, volumul contur, rularea hârtiei, origami, modelaj în - conversația
2.1 Tehnici de funcție de euristică,
lucru: repetiție, nevoile/opțiunile copiilor demonstrația,
stilizare, - realizarea unor compoziții, individual/în exercițiul
pensulație, perechi/în - act. frontală, în
tăiere, îndoire, grup, folosind tehnici variate grup, individuală
lipire - folosirea liniei cu scop de contur și cu - observare
128
Produse ale scop decorativ în sistematică
activității: desen aplicații/compoziții liber alese - aprecieri
liber, - expunerea lucrărilor realizate individuale
compoziții, ob. - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
decorative lucrare îmi place
Subiectul: cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre sine,
despre familie,
colegi, despre activitățile preferate etc.,
folosind enunțuri
simple
LUNI LIMBA
25 ENGLEZĂ
februarie EDFS
2019 MEM Recapitulare reprezentarea unităților/zecilor dintr-un - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 număr lucru, planșe diverse, sistematică
1.2 - selectarea mai multor numere după un numărătoare, culori, coli - probă
1.3 criteriu dat albe, coli colorate, - orală/scrisă
3.1 - identificarea vecinilor unui număr conversația, ex., explicația, - autoevaluare
- rotunjirea la zeci a unui număr dat, prin munca independentă,
adăugarea sau învățarea prin descoperire,
eliminarea unui număr de unități problematizarea,
demonstrația, jocul didactic
- identificarea părților principale ale
- act. frontală, în perechi,
scheletului
animalelor și a organelor interne activitate-joc, în grup și
independentă

MM Comoara - însușirea după auz a cântecelor, prin laptop, imagini Observarea

1.4 ascunsă demonstrarea lor sistematică
2.1 Comunicare de către cadrul didactic sau cu ajutorul conversaţia, explicaţia,
2.2 muzicală și mijloacelor demonstrația, exerciţiul
2.3 corporală tehnice, urmată de preluarea
intuitivă/receptarea lor de activitate frontală,
3.1 Interpretarea:
către copii individuală. pe grupe
nuanțe (tare,
AVAP încet, mediu) - reproducerea în grup a cântecelor însușite

129
2.2 Ritm: sunete intuitiv,
DP lungi/scurte respectând sincronizarea
2.1 - marcarea structurii ritmice a cântecului
- emiterea unor onomatopee cu rol de
exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
- „Mergi cum îți spun!” – joc de mișcare cu
deplasare:
tare-încet, repede-lent
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile
preferate
MARȚI CLR 4. Orașul lui - intuirea imaginilor -manual, auxiliar, - observare
26 1.3 Bucur - selectarea unor propoziții din enunțuri alfabetar, plastilină, sistematică
februarie 1.4 Sunetul și litera realizate de elevi caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2019 2.1 (de mână și de - delimitarea cuvintelor în propoziții velină orală/scrisă
2.2 tipar) b/B - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, observația - autoevaluare
3.1 Oferirea unor - identificarea sunetului b în silabe și în dirijată, exercițiul, jocul
3.2 informații cuvinte și didactic, metoda fonetico-
4.1 despre analitico-sintetică
asocierea acestuia cu litera b/B
4.2 mediul social și - act. individuală, frontală
- scrierea literei b/B izolat și în cuvinte
și în grup
natural apropiat - formularea unor propoziții alcătuite din
AVAP Sensul cuvinte care
2.2 cuvintelor încep cu același sunet
Povestirea unor - exemplificarea unor cuvinte potrivit unor
întâmplări cerințe date
(nume de persoane, cu sunetul b în poziție
inițială)
- citirea integrală a cuvintelor și a
propozițiilor
- exerciții de fonetică și vocabular
- completarea unor propoziții eliptice
- stabilirea valorii de adevăr a unor enunțuri
în legătură
130
cu textul citit
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână,
bețișoare, plastilină, figuri Tangram
- conversație: București – capitala
României
- activități transdisciplinare: Orașul lui
Bucur – afiș/colaj
CLR 4. Orașul lui - intuirea imaginilor -manual, auxiliar, - observare
1.3 Bucur - selectarea unor propoziții din enunțuri alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 Sunetul și litera realizate de elevi caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.1 (de mână și de - delimitarea cuvintelor în propoziții velină orală/scrisă

4.1 despre asocierea acestuia cu litera b/B analitico-sintetică

131
României
- activități transdisciplinare: Orașul lui
Bucur – afiș/colaj
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR 4. Orașul lui - intuirea imaginilor -manual, auxiliar, - observare
27 1.3 Bucur - selectarea unor propoziții din enunțuri alfabetar, plastilină, sistematică
februarie 1.4 Sunetul și litera realizate de elevi caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2019 2.1 (de mână și de - delimitarea cuvintelor în propoziții velină orală/scrisă
2.2 tipar) b/B - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, observația - autoevaluare
3.1 Oferirea unor - identificarea sunetului b în silabe și în dirijată, exercițiul, jocul
3.2 informații cuvinte și didactic, metoda fonetico-
4.1 despre analitico-sintetică
asocierea acestuia cu litera b/B
4.2 mediul social și - act. individuală, frontală
- scrierea literei b/B izolat și în cuvinte
și în grup
natural apropiat - formularea unor propoziții alcătuite din
AVAP Sensul cuvinte care
2.2 cuvintelor încep cu același sunet
Povestirea unor - exemplificarea unor cuvinte potrivit unor
întâmplări cerințe date
(nume de persoane, cu sunetul b în poziție
inițială)
- citirea integrală a cuvintelor și a
propozițiilor
- exerciții de fonetică și vocabular
- completarea unor propoziții eliptice
- stabilirea valorii de adevăr a unor enunțuri
în legătură
cu textul citit
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână,
bețișoare, plastilină, figuri Tangram
- conversație: București – capitala
României
- activități transdisciplinare: Orașul lui
Bucur – afiș/colaj
132
CLR 4. Orașul lui - intuirea imaginilor -manual, auxiliar, - observare
1.3 Bucur - selectarea unor propoziții din enunțuri alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 Sunetul și litera realizate de elevi caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.1 (de mână și de - delimitarea cuvintelor în propoziții velină orală/scrisă
2.2 tipar) b/B - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, observația - autoevaluare
3.1 Oferirea unor - identificarea sunetului b în silabe și în dirijată, exercițiul, jocul
3.2 informații cuvinte și didactic, metoda fonetico-
4.1 despre analitico-sintetică
asocierea acestuia cu litera b/B
4.2 mediul social și - act. individuală, frontală
- scrierea literei b/B izolat și în cuvinte
și în grup
natural apropiat - formularea unor propoziții alcătuite din
AVAP Sensul cuvinte care
2.2 cuvintelor încep cu același sunet
Povestirea unor - exemplificarea unor cuvinte potrivit unor
întâmplări cerințe date
(nume de persoane, cu sunetul b în poziție
inițială)
- citirea integrală a cuvintelor și a
propozițiilor
- exerciții de fonetică și vocabular
- completarea unor propoziții eliptice
- stabilirea valorii de adevăr a unor enunțuri
în legătură
cu textul citit
- confecționarea literelor din sârmă, fire de
lână,
bețișoare, plastilină, figuri Tangram
- conversație: București – capitala
României
- activități transdisciplinare: Orașul lui
Bucur – afiș/colaj
MEM Recapitulare reprezentarea unităților/zecilor dintr-un - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 număr lucru, planșe diverse, sistematică
1.2 - selectarea mai multor numere după un numărătoare, culori, coli - probă
1.3 criteriu dat albe, coli colorate, - orală/scrisă
3.1 - identificarea vecinilor unui număr conversația, ex., explicația,
133
- rotunjirea la zeci a unui număr dat, prin munca independentă, - autoevaluare
adăugarea sau învățarea prin descoperire,
eliminarea unui număr de unități problematizarea,
- identificarea părților principale ale demonstrația, jocul didactic
scheletului - act. frontală, în perechi,
animalelor și a organelor interne activitate-joc, în grup și
independentă

AVAP Embleme, - realizarea de colaje bidimensionale și - hârtie, creion grafit, observare

2.1 reprezentări tridimensionale creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de din hârtie de diferite tipuri creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici accesibile de acuarele, foarfecă, individuale
linia, punctul, decupare după lipici
CLR forma, volumul contur, rularea hârtiei, origami, modelaj în - conversația
2.1 Tehnici de funcție de euristică,
lucru: repetiție, nevoile/opțiunile copiilor demonstrația,
stilizare, - realizarea unor compoziții, individual/în exercițiul
pensulație, perechi/în - act. frontală, în
tăiere, îndoire, grup, folosind tehnici variate grup, individuală
lipire - folosirea liniei cu scop de contur și cu - observare
Produse ale scop decorativ în sistematică
activității: desen aplicații/compoziții liber alese - aprecieri
liber, - expunerea lucrărilor realizate individuale
compoziții, ob. - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
decorative lucrare îmi place
Subiectul: cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre sine,
despre familie,
colegi, despre activitățile preferate etc.,
folosind enunțuri
simple
JOI CLR Recapitulare citirea unui text - manual, caiet, fișe de - observare
28 1.2 - formularea de întrebări în legătură cu lucru, planșe diverse, sistematică
februarie 1.3 textul citit numărătoare, culori, coli - probă
2019 1.4 - completarea de propoziții eliptice pe baza albe, coli colorate, - orală/scrisă

134
2.1 unor imagini conversația, ex., explicația, - autoevaluare
2.2 - grupare cuvintelor după numărul de munca independentă,
3.1 imagini învățarea prin descoperire,
3.2 - exerciții de sinonimie/antonimie problematizarea,
4.1 - transcrierea selectivă/integrală a unui text demonstrația, jocul didactic
4.2 - Proiect: țara mea - act. frontală, în perechi,
activitate-joc, în grup și
independentă

CLR Evaluare Itemi de evaluare Fișe de evaluare

1.3
2.2 procedurale:conversaţia, Proba scrisă
3.1 explicaţia,
4.1
Forme de organizare:
individual

MEM Evaluare Itemi de evaluare Fișe de evaluare

1.3 procedurale:conversaţia,
1.6 explicaţia, Proba scrisă
3.1 Forme de organizare:
individual
5.2

MM Comoara - însușirea după auz a cântecelor, prin laptop, imagini Observarea

1.4 ascunsă demonstrarea lor sistematică
2.1 Comunicare de către cadrul didactic sau cu ajutorul conversaţia, explicaţia,
2.2 muzicală și mijloacelor demonstrația, exerciţiul
2.3 corporală tehnice, urmată de preluarea
intuitivă/receptarea lor de activitate frontală,
3.1 Interpretarea:
către copii individuală. pe grupe
nuanțe (tare,
AVAP încet, mediu) - reproducerea în grup a cântecelor însușite
2.2 Ritm: sunete intuitiv,
DP lungi/scurte respectând sincronizarea
2.1 - marcarea structurii ritmice a cântecului
- emiterea unor onomatopee cu rol de
exerciții de dicție
135
și de sincronizare; numărători
- „Mergi cum îți spun!” – joc de mișcare cu
deplasare:
tare-încet, repede-lent
- desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în jocurile
preferate
VINERI MEM Activități de - rezolvarea de scăderi, mental și în scris, - manual, caiet, fișe de - observare
1 1.3 ameliorare/dezvolt respectând algoritmul și așezarea corectă a lucru, planșe diverse, sistematică
martie 1.6 are unităților și a zecilor numărătoare, culori, coli - probă
2019 - efectuarea de scăderi și verificarea prin albe, coli colorate, - orală/scrisă
3.1 operația inversă conversația, ex., explicația, - autoevaluare
5.2 - rezolvarea unor probleme după imagini munca independentă,
- rezolvarea probl. utilizând datele înscrise în învățarea prin descoperire,
tabel problematizarea,
demonstrația, jocul didactic
- act. frontală, în perechi,
activitate-joc, în grup și
independentă

CLR Patria mea - exerciții de pronunție manual, caiet, fișe de lucru - observare
1.3 Activități - analiza fonetică și sinteza cuvintelor - conversația, explicația, sistematică
2.1 de ameliorare/ - citirea/scrierea demonstrația, exersarea, - activități în
dezvoltare literelor/silabelor/cuvintelor ce conțin ex., jocul didactic, metoda clasă
3.1 literele învățate fonetico-analitico-sintetică
4.1 - formularea de propoziții - act. frontală, în echipă, în
4.2 enunțiative/interogative perechi, individuală
- utilizarea semnelor de punctuație
- exerciții de construire de dialoguri
orale/scrise
- transcrierea/copierea unui tex
DP Noi comunicăm - jocuri de mimă pentru înțelegerea unor - caiet, creioane - observare
2.2 Vorbim, mesaje colorate, fișe de lucru sistematică
2.3 comunicăm nonverbale emițător-receptor (mi-am făcut - conversația, - activități în
Abilități de un prieten, mă explicația, exercițiul, clasă
136
CLR comunicare de doare măseaua, am primit un cadou, bunicul jocul didactic
2.1 bază a venit în - act. frontală, pe
AVAP Mesaje verbale, vizită etc.) grupe, individuală
2.2 nonverbale, - verbalizarea ideilor, gândurilor, emoțiilor
paraverbale față de unele
simple situații date
- citirea și discutarea unor povești despre
prietenie,
despre relațiile existente într-un grup
- exerciții de evidențiere a regulilor de
comportament din
povești/povestiri/poezii/fabule
- oferirea unor info. despre sine, despre
familie, colegi,
despre activitățile preferate, folosind
enunțuri simple
AVAP Embleme, - realizarea de colaje bidimensionale și - hârtie, creion grafit, observare
2.1 reprezentări tridimensionale creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de din hârtie de diferite tipuri creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici accesibile de acuarele, foarfecă, individuale
linia, punctul, decupare după lipici
CLR forma, volumul contur, rularea hârtiei, origami, modelaj în - conversația
2.1 Tehnici de funcție de euristică,
lucru: repetiție, nevoile/opțiunile copiilor demonstrația,
stilizare, - realizarea unor compoziții, individual/în exercițiul
pensulație, perechi/în - act. frontală, în
tăiere, îndoire, grup, folosind tehnici variate grup, individuală
lipire - folosirea liniei cu scop de contur și cu - observare
Produse ale scop decorativ în sistematică
activității: desen aplicații/compoziții liber alese - aprecieri
liber, - expunerea lucrărilor realizate individuale
compoziții, ob. - discuții pe baza lucrărilor expuse: Ce
decorative lucrare îmi place
Subiectul: cel mai mult? De ce?
Țara mea - oferirea unor informații despre sine,
137
despre familie,
colegi, despre activitățile preferate etc.,
folosind enunțuri
simple

PROIECTAREA UNITĂ ŢII TEMATICE: „PATRIA MEA”

Nr. de săptămâni: XXII- XXV

Perioada: 4- 29 martie 2019

ZIUA/DATA DISCIPLINA DETALIERI DE ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE RESURSE EVALUARE

CONŢINUT DISCIPLINE
LUNI LIMBA
4 ENGLEZĂ
martie EDFS
MEM Secretele rezolvarea de adunări, mental și - manual, caiet, fișe de - observare

138
1.4 planetei în scris, respectând lucru, planșe diverse, sistematică
1.6 albastre algoritmul și așezarea corectă a numărătoare, culori, coli - probă
3.1 Apa în natură unităților și a zecilor albe, coli colorate, - orală/scrisă
• Adunarea - aflarea sumei a două numere conversația, ex., - autoevaluare
CLR numerelor mai mici decât 100 explicația, munca
2.3 naturale formate - realizarea unor experiențe care independentă, învățarea
AVAP din zeci să pună în evidență prin descoperire,
2.2 • Forme de transformările de stare ale apei problematizarea,
agregare ale - dialoguri în contexte reale sau demonstrația, jocul
apei didactic
simulate, pe teme
- act. frontală, în
familiare
perechi, activitate-joc,
în grup și independent

MM Melodia: sunete însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea

1.4 înalte/joase prin demonstrarea lor conversaţia, explicaţia, sistematică
2.1 Ritmul: sunete de către cadrul didactic sau cu demonstrația, exerciţiul
2.2 lungi/scurte ajutorul mijloacelor activitate frontală,
tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.3
3.1 intuitivă/receptarea lor de
către copii
AVAP - reproducerea în grup a
2.2 cântecelor însușite intuitiv,
DP respectând sincronizarea
2.1 - marcarea structurii ritmice a
cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
139
- Mergi cum îți spun! – joc de
mișcare cu deplasare: tareîncet,
repede-lent
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
MARȚI CLR 1. Jurnalul alc. unor enunțuri cu accent pe -manual, auxiliar, - observare
5 1.3 clasei pronunția corectă, clară alfabetar, plastilină, sistematică
martie 2.1 Sunetul și - identificarea sunetului j în caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 literele (de silabe și în cuvinte foaie velină orală/scrisă
3.2 tipar și de - frământări de limbă - conversația, - autoevaluare
3.4 mână): j/J - asocierea sunetului j cu litera observația dirijată,
4.2 Jurnalul (text și j/J exercițiul, jocul
4.3 desen) - exemplificarea de cuvinte după didactic, metoda
reprezentări date fonetico-analitico-
Organizarea
AVAP sintetică
textului scris - modif. sensului unui cuvânt
2.2 - act. individuală,
prin înlocuirea unei litere
frontală și în grup
- scrierea unor cuvinte cu
ajutorul alfabetarului
- citirea silabelor, cuvintelor,
propozițiilor
- citirea în dialog; citirea
selectivă
- scrierea literei j/J în cuvinte,
propoziții
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină, figuri
Tangram
- joc: Familia de cuvinte
- activitate practică: Jurnalul
clasei – inițiere și
completare
CLR 1. Jurnalul alc. unor enunțuri cu accent pe -manual, auxiliar, - observare
140
1.3 clasei pronunția corectă, clară alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 Sunetul și - identificarea sunetului j în caiete tip I, caiete cu - probă

MIERCURI CLR 1. Jurnalul alc. unor enunțuri cu accent pe -manual, auxiliar, - observare
6 1.3 clasei pronunția corectă, clară alfabetar, plastilină, sistematică
martie 2.1 Sunetul și - identificarea sunetului j în caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 literele (de silabe și în cuvinte foaie velină orală/scrisă
3.2 tipar și de - frământări de limbă - conversația, - autoevaluare
3.4 mână): j/J - asocierea sunetului j cu litera observația dirijată,
4.2 Jurnalul (text și j/J exercițiul, jocul

141
4.3 desen) - exemplificarea de cuvinte după didactic, metoda
Organizarea reprezentări date fonetico-analitico-
AVAP textului scris - modif. sensului unui cuvânt sintetică
2.2 prin înlocuirea unei litere - act. individuală,
- scrierea unor cuvinte cu frontală și în grup
ajutorul alfabetarului
- citirea silabelor, cuvintelor,
propozițiilor
- citirea în dialog; citirea
selectivă
- scrierea literei j/J în cuvinte,
propoziții
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină, figuri
Tangram
- joc: Familia de cuvinte
- activitate practică: Jurnalul
clasei – inițiere și
completare
CLR 1. Jurnalul alc. unor enunțuri cu accent pe -manual, auxiliar, - observare
1.3 clasei pronunția corectă, clară alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 Sunetul și - identificarea sunetului j în caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 literele (de silabe și în cuvinte foaie velină orală/scrisă
3.2 tipar și de - frământări de limbă - conversația, - autoevaluare
3.4 mână): j/J - asocierea sunetului j cu litera observația dirijată,
4.2 Jurnalul (text și j/J exercițiul, jocul
4.3 desen) - exemplificarea de cuvinte după didactic, metoda
reprezentări date fonetico-analitico-
Organizarea
AVAP sintetică
textului scris - modif. sensului unui cuvânt
2.2 - act. individuală,
prin înlocuirea unei litere
frontală și în grup
- scrierea unor cuvinte cu
ajutorul alfabetarului
- citirea silabelor, cuvintelor,
propozițiilor
142
- citirea în dialog; citirea
selectivă
- scrierea literei j/J în cuvinte,
propoziții
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină, figuri
Tangram
- joc: Familia de cuvinte
- activitate practică: Jurnalul
clasei – inițiere și
completare
MEM Bucuriile iernii reprezentarea numerelor de două - manual, caiet, fișe de - observare
• Adunarea unui cifre cu ajutorul lucru, planșe diverse, sistematică
1.1 număr natural numărătorii de poziționare și al numărătoare, culori, coli - probă
1.2 format din zeci rigletelor albe, coli colorate, - orală/scrisă
3.1 și unități cu un - scrierea rezultatelor obținute conversația, ex., - autoevaluare
5.2 număr natural prin comparare, utilizând explicația, munca
AVAP format din zeci semnele <, >, = independentă, învățarea
2.2 • Solidificarea - identificarea numerelor prin descoperire,
pare/impare problematizarea,
- ordonarea demonstrația, jocul
didactic
crescătoare/descrescătoare a unor
- act. frontală, în
numere
perechi, activitate-joc,
naturale în grup și independentă
- realizarea unor experiențe care
să pună în evidență
solidificarea
- rezolvarea de situații
problematice reale prin utilizarea
operațiilor de adunare în
concentrul 31 – 100
AVAP Embleme, realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 reprezentări bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de tridimensionale creioane cerate, - aprecieri

143
2.3 limbaj plastic: din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
linia, punctul, - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR forma, volumul accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 Tehnici de contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
lucru: repetiție, modelaj în funcție de individuală
stilizare, nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
tăiere, îndoire, individual/în perechi/în
lipire grup, folosind tehnici variate
Produse ale - folosirea liniei cu scop de
activității: desen contur și cu scop decorativ în
liber, aplicații/compoziții liber alese
compoziții, - expunerea lucrărilor realizate
obiecte - discuții pe baza lucrărilor
decorative expuse: Ce lucrare îmi place
Subiectul: Mărțișorul cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR 2. Harta identificarea sunetului h în silabe -manual, auxiliar, - observare
7 1.3 Sunetul și și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
martie 2.1 literele (de - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 tipar și de conțin sunetul h foaie velină orală/scrisă
3.2 mână): h/H - asocierea sunetului h cu litera - conversația, - autoevaluare
3.3 Povestirea unor h/H observația dirijată,
4.1 întâmplări trăite - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
4.3 Oferirea unor propozițiilor didactic, metoda
informații - scrierea literei h/H izolat, în fonetico-analitico-
AVAP sintetică
despre cuvinte și în propoziții
2.2 - act. individuală,
meserii - scrierea după dictare a unor
frontală și în grup
cuvinte și propoziții scurte
- recunoașterea și utilizarea unor
simboluri în situații
144
cotidiene
- realizarea unor documente cu
valoare utilitară
- conversație: despre meserii
- citirea în dialog; citirea
selectivă a unui text
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
CLR 2. Harta identificarea sunetului h în silabe -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 literele (de - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă

MEM Se topește...! reprezentarea numerelor de două - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 • Adunarea cifre cu ajutorul lucru, planșe diverse, sistematică
1.3 numerelor numărătorii de poziționare și al numărătoare, culori, coli - probă
145
3.1 naturale de la rigletelor albe, coli colorate, - orală/scrisă
5.2 31 la 100, - poziționarea pe axă a unor conversația, ex., - autoevaluare
formate din zeci numere explicația, munca
AVAP și unități sau din - rotunjirea la zeci a unui număr, independentă, învățarea
2.2 unități prin adăugarea sau prin descoperire,
• Topirea eliminarea unui număr de unități problematizarea,
- realizarea unor experiențe care demonstrația, jocul
să pună în evidență didactic
topirea - act. frontală, în
perechi, activitate-joc,
- rezolvarea de situații
în grup și independentă
problematice reale prin utilizarea
operațiilor de adunare în
concentrul 31 – 100
- rezolvarea unor probleme,
utilizând date scrise într-un
tabel
MM Ritmul: sunete însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.4 lungi/scurte prin demonstrarea lor conversaţia, explicaţia, sistematică
2.1 de către cadrul didactic sau cu demonstrația, exerciţiul
2.2 ajutorul mijloacelor activitate frontală,
tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.3
3.1 intuitivă/receptarea lor de
către copii
AVAP - reproducerea în grup a
2.2 cântecelor însușite intuitiv,
DP respectând sincronizarea
2.1 - marcarea structurii ritmice a
cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)

146
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
VINERI MEM Se topește...! reprezentarea numerelor de două - manual, caiet, fișe de - observare
8 1.1 • Adunarea cifre cu ajutorul lucru, planșe diverse, sistematică
martie 1.3 numerelor numărătorii de poziționare și al numărătoare, culori, coli - probă
3.1 naturale de la rigletelor albe, coli colorate, - orală/scrisă
5.2 31 la 100, - poziționarea pe axă a unor conversația, ex., - autoevaluare
formate din zeci numere explicația, munca
AVAP și unități sau din - rotunjirea la zeci a unui număr, independentă, învățarea
2.2 unități prin adăugarea sau prin descoperire,
• Topirea eliminarea unui număr de unități problematizarea,
demonstrația, jocul
- realizarea unor experiențe care
didactic
să pună în evidență
- act. frontală, în
topirea perechi, activitate-joc,
- rezolvarea de situații în grup și independentă
problematice reale prin utilizarea
operațiilor de adunare în
concentrul 31 – 100
- rezolvarea unor probleme,
utilizând date scrise într-un
tabel
CLR 2. Harta identificarea sunetului h în silabe -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 literele (de - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 tipar și de conțin sunetul h foaie velină orală/scrisă
3.2 mână): h/H - asocierea sunetului h cu litera - conversația, - autoevaluare
3.3 Povestirea unor h/H observația dirijată,
4.1 întâmplări trăite - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
4.3 Oferirea unor propozițiilor didactic, metoda
informații - scrierea literei h/H izolat, în fonetico-analitico-
AVAP sintetică
despre cuvinte și în propoziții
2.2 - act. individuală,
meserii - scrierea după dictare a unor
frontală și în grup
cuvinte și propoziții scurte
- recunoașterea și utilizarea unor
147
simboluri în situații
cotidiene
- realizarea unor documente cu
valoare utilitară
- conversație: despre meserii
- citirea în dialog; citirea
selectivă a unui text
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
DP Noi comunicăm - jocuri de mimă pentru caiet, creioane observare
2.2 Comunicăm înțelegerea unor mesaje colorate, fișe de lucru sistematică
2.3 fără cuvinte nonverbale emițător-receptor - conversația, - activități în
Abilități de (mi-am făcut un prieten, mă explicația, exercițiul, clasă
CLR comunicare de doare măseaua, am primit un jocul didactic
2.1 bază cadou, bunicul a venit în - act. frontală, pe
AVAP Mesaje verbale, vizită etc.) grupe, individuală
2.2 nonverbale, - verbalizarea ideilor, gândurilor,
paraverbale emoțiilor față de unele
simple situații date
- citirea și discutarea unor
povești despre prietenie,
despre relațiile existente într-un
grup
- exerciții de evidențiere a
regulilor de comportament din
povești/povestiri/poezii/fabule
- oferirea unor info. despre sine,
despre familie, colegi,
despre activitățile preferate,
folosind enunțuri simple
AVAP Embleme, realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 reprezentări bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
148
linia, punctul, - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR forma, volumul accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 Tehnici de contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
lucru: repetiție, modelaj în funcție de individuală
stilizare, nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
tăiere, îndoire, individual/în perechi/în
lipire grup, folosind tehnici variate
Produse ale - folosirea liniei cu scop de
activității: desen contur și cu scop decorativ în
liber, aplicații/compoziții liber alese
compoziții, - expunerea lucrărilor realizate
obiecte - discuții pe baza lucrărilor
decorative expuse: Ce lucrare îmi place
Subiectul: De ziua cel mai mult? De ce?
Mamei - oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
LUNI LIMBA
11 ENGLEZĂ
martie EDFS
MEM Apa se evaporă ordonarea - manual, caiet, fișe de - observare
1.3 • Scăderea crescătoare/descrescătoare a unor lucru, planșe diverse, sistematică
1.4 numerelor numere numărătoare, culori, coli - probă
1.6 naturale formate naturale albe, coli colorate, - orală/scrisă
3.1 din zeci din - efectuarea de scăderi și conversația, ex., - autoevaluare
5.2 numere naturale verificarea prin operația inversă explicația, munca
formate din zeci - aflarea diferenței a două independentă, învățarea
AVAP • Evaporarea numere mai mari decât 100 prin descoperire,
2.2 - realizarea unor experiențe care problematizarea,
demonstrația, jocul
să pună în evidență
didactic
evaporarea
- act. frontală, în
- rezolvarea de probleme simple perechi, activitate-joc,
149
prin utilizarea operației în grup și independentă
de scădere
MM Ritmul: sunete însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.4 lungi/scurte prin demonstrarea lor conversaţia, explicaţia, sistematică
2.1 de către cadrul didactic sau cu demonstrația, exerciţiul
2.2 ajutorul mijloacelor activitate frontală,
tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.3
3.1 intuitivă/receptarea lor de
către copii
AVAP - reproducerea în grup a
2.2 cântecelor însușite intuitiv,
DP respectând sincronizarea
2.1 - marcarea structurii ritmice a
cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
MARȚI CLR 2. Harta identificarea sunetului h în silabe -manual, auxiliar, - observare
12 1.3 Sunetul și și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
martie 2.1 literele (de - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 tipar și de conțin sunetul h foaie velină orală/scrisă
3.2 mână): h/H - asocierea sunetului h cu litera - conversația, - autoevaluare
3.3 Povestirea unor h/H observația dirijată,
4.1 întâmplări trăite - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
4.3 Oferirea unor propozițiilor didactic, metoda
informații - scrierea literei h/H izolat, în fonetico-analitico-
AVAP sintetică
despre cuvinte și în propoziții
2.2 - act. individuală,
meserii - scrierea după dictare a unor
frontală și în grup
150
cuvinte și propoziții scurte
- recunoașterea și utilizarea unor
simboluri în situații
cotidiene
- realizarea unor documente cu
valoare utilitară
- conversație: despre meserii
- citirea în dialog; citirea
selectivă a unui text
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
CLR 3. În grădina identificarea sunetului g în silabe -manual, auxiliar, - observare
1.3 școlii și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 Sunetul și - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
2.2 literele (de conțin sunetul g foaie velină orală/scrisă
3.1 tipar și de - asocierea sunetului g cu litera - conversația, - autoevaluare
4.1 mână): g/G g/G observația dirijată,
Descrierea unei - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
AVAP activități propozițiilor didactic, metoda
2.2 - scrierea literei g/G izolat, în fonetico-analitico-
Prezentarea
sintetică
unui joc cuvinte, în propoziții
- act. individuală,
- scrierea după dictare a unor
frontală și în grup
cuvinte și propoziții scurte
- exemplificarea unor substantive
proprii
- completarea cuvintelor cu
silabele potrivite
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină, figuri
Tangram
- frământări de limbă
- exerciții de fonetică și
vocabular
151
- intonarea corectă a propozițiilor
date în funcție de
mesaj și semnul de punctuație
scris
- joc: Fazan; joc didactic: Cum
poate fi?
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR 3. În grădina identificarea sunetului g în silabe -manual, auxiliar, - observare
13 1.3 școlii și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
martie 2.1 Sunetul și - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
2.2 literele (de conțin sunetul g foaie velină orală/scrisă
3.1 tipar și de - asocierea sunetului g cu litera - conversația, - autoevaluare
4.1 mână): g/G g/G observația dirijată,
Descrierea unei - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
AVAP activități propozițiilor didactic, metoda
2.2 - scrierea literei g/G izolat, în fonetico-analitico-
Prezentarea
sintetică
unui joc cuvinte, în propoziții
- act. individuală,
- scrierea după dictare a unor
frontală și în grup
cuvinte și propoziții scurte
- exemplificarea unor substantive
proprii
- completarea cuvintelor cu
silabele potrivite
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină, figuri
Tangram
- frământări de limbă
- exerciții de fonetică și
vocabular
- intonarea corectă a propozițiilor
date în funcție de
mesaj și semnul de punctuație
scris
152
- joc: Fazan; joc didactic: Cum
poate fi?
CLR 3. În grădina identificarea sunetului g în silabe -manual, auxiliar, - observare
1.3 școlii și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 Sunetul și - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
2.2 literele (de conțin sunetul g foaie velină orală/scrisă
3.1 tipar și de - asocierea sunetului g cu litera - conversația, - autoevaluare
4.1 mână): g/G g/G observația dirijată,
Descrierea unei - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
AVAP activități propozițiilor didactic, metoda
2.2 - scrierea literei g/G izolat, în fonetico-analitico-
Prezentarea
sintetică
unui joc cuvinte, în propoziții
- act. individuală,
- scrierea după dictare a unor
frontală și în grup
cuvinte și propoziții scurte
- exemplificarea unor substantive
proprii
- completarea cuvintelor cu
silabele potrivite
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină, figuri
Tangram
- frământări de limbă
- exerciții de fonetică și
vocabular
- intonarea corectă a propozițiilor
date în funcție de
mesaj și semnul de punctuație
scris
- joc: Fazan; joc didactic: Cum
poate fi?
MEM • Scăderea ordonarea - manual, caiet, fișe de - observare
1.3 numerelor crescătoare/descrescătoare a unor lucru, planșe diverse, sistematică
1.4 naturale formate numere numărătoare, culori, coli - probă
1.6 din zeci din naturale albe, coli colorate, - orală/scrisă
153
3.1 numere naturale - efectuarea de scăderi și conversația, ex., - autoevaluare
5.2 formate din zeci verificarea prin operația inversă explicația, munca
• Evaporarea - aflarea diferenței a două independentă, învățarea
AVAP numere mai mari decât 100 prin descoperire,
2.2 - realizarea unor experiențe care problematizarea,
să pună în evidență demonstrația, jocul
evaporarea didactic
- rezolvarea de probleme simple - act. frontală, în
perechi, activitate-joc,
prin utilizarea operației
în grup și independentă
de scădere
AVAP Embleme, realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 reprezentări bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
linia, punctul, - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR forma, volumul accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 Tehnici de contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
lucru: repetiție, modelaj în funcție de individuală
stilizare, nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
tăiere, îndoire, individual/în perechi/în
lipire grup, folosind tehnici variate
Produse ale - folosirea liniei cu scop de
activității: desen contur și cu scop decorativ în
liber, aplicații/compoziții liber alese
compoziții, - expunerea lucrărilor realizate
obiecte - discuții pe baza lucrărilor
decorative expuse: Ce lucrare îmi place
Subiectul: Primăvara cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR 3. În grădina identificarea sunetului g în silabe -manual, auxiliar, - observare
154
14 1.3 școlii și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
martie 2.1 Sunetul și - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
2.2 literele (de conțin sunetul g foaie velină orală/scrisă
3.1 tipar și de - asocierea sunetului g cu litera - conversația, - autoevaluare
4.1 mână): g/G g/G observația dirijată,
Descrierea unei - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
AVAP activități propozițiilor didactic, metoda
2.2 - scrierea literei g/G izolat, în fonetico-analitico-
Prezentarea
sintetică
unui joc cuvinte, în propoziții
- act. individuală,
- scrierea după dictare a unor
frontală și în grup
cuvinte și propoziții scurte
- exemplificarea unor substantive
proprii
- completarea cuvintelor cu
silabele potrivite
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină, figuri
Tangram
- frământări de limbă
- exerciții de fonetică și
vocabular
- intonarea corectă a propozițiilor
date în funcție de
mesaj și semnul de punctuație
scris
- joc: Fazan; joc didactic: Cum
poate fi?
CLR 4. Legenda construirea de enunțuri corecte -manual, auxiliar, - observare
1.1 Sunetul și după imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
1.2 literele (de - delimitarea cuvintelor în caiete tip I, caiete cu - probă
1.3 tipar și de propoziții foaie velină orală/scrisă
2.1 mână): ge/Ge - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, - autoevaluare
2.2 Formularea de - asocierea sunetului ge cu observația dirijată,
2.4 întrebări de grupul de litere ge/Ge exercițiul, jocul

155
3.1 lămurire în - citirea în ritm propriu a didactic, metoda
3.2 urma textului silabelor, cuvintelor și fonetico-analitico-
4.1 audiat propozițiilor sintetică
Ortografierea - scrierea grupului de litere - act. individuală,
AVAP cuvintelor scrise ge/Ge și a unor cuvinte ce frontală și în grup
2.2 cu ge/Ge conțin acest grup de litere
- rebusuri; numărătoare melodică
- confecționarea grupului de
litere din plastilină, litere de
sârmă, fire de lână, plastilină
MEM Apa dă în clocot reprezentarea numerelor de două - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 • Scăderea unui cifre cu ajutorul lucru, planșe diverse, sistematică
1.3 număr format numărătorii de poziționare numărătoare, culori, coli - probă
1.4 din zeci - ordonarea albe, coli colorate, - orală/scrisă
3.1 dintr-un număr crescătoare/descrescătoare a unor conversația, ex., - autoevaluare
format din zeci numere explicația, munca
AVAP și unități naturale independentă, învățarea
2.2 • Fierberea - rezolvarea de scăderi, mental și prin descoperire,
în scris, respectând problematizarea,
demonstrația, jocul
algoritmul și așezarea corectă a
didactic
unităților și a zecilor
- act. frontală, în
- efectuarea de scăderi și perechi, activitate-joc,
verificarea prin operația inversă în grup și independentă
- realizarea unor experiențe care
să pună în evidență
fierberea
MM Trenul însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.4 subacvatic prin demonstrarea lor de către conversaţia, explicaţia, sistematică
2.1 Timbrul: sunete cadrul didactic sau cu ajutorul demonstrația, exerciţiul
2.2 din mediul mijloacelor activitate frontală,
înconjurător, tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.3
3.1 sunete muzicale intuitivă/receptarea lor de
3.4 instrumentale către copii
- reproducerea în grup a
AVAP cântecelor însușite intuitiv,
156
2.2 respectând sincronizarea
DP - marcarea structurii ritmice a
2.1 cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
- asocierea unor mișcări ritmice
sau sunete în
relație cu povești, poezii, cântece
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
VINERI MEM • Scăderea unui reprezentarea numerelor de două - manual, caiet, fișe de - observare
15 1.1 număr format cifre cu ajutorul lucru, planșe diverse, sistematică
martie 1.3 din zeci numărătorii de poziționare numărătoare, culori, coli - probă
1.4 dintr-un număr - ordonarea albe, coli colorate, - orală/scrisă
3.1 format din zeci crescătoare/descrescătoare a unor conversația, ex., - autoevaluare
și unități numere explicația, munca
AVAP • Fierberea naturale independentă, învățarea
2.2 - rezolvarea de scăderi, mental și prin descoperire,
în scris, respectând problematizarea,
demonstrația, jocul
algoritmul și așezarea corectă a
didactic
unităților și a zecilor
- act. frontală, în
- efectuarea de scăderi și perechi, activitate-joc,
157
verificarea prin operația inversă în grup și independentă
- realizarea unor experiențe care
să pună în evidență
fierberea
CLR 4. Legenda construirea de enunțuri corecte -manual, auxiliar, - observare
1.1 Sunetul și după imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
1.2 literele (de - delimitarea cuvintelor în caiete tip I, caiete cu - probă
1.3 tipar și de propoziții foaie velină orală/scrisă
2.1 mână): ge/Ge - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, - autoevaluare
2.2 Formularea de - asocierea sunetului ge cu observația dirijată,
2.4 întrebări de grupul de litere ge/Ge exercițiul, jocul
3.1 lămurire în - citirea în ritm propriu a didactic, metoda
3.2 urma textului silabelor, cuvintelor și fonetico-analitico-
4.1 audiat sintetică
propozițiilor
- act. individuală,
Ortografierea - scrierea grupului de litere
AVAP frontală și în grup
cuvintelor scrise ge/Ge și a unor cuvinte ce
2.2 cu ge/Ge conțin acest grup de litere
- rebusuri; numărătoare melodică
- confecționarea grupului de
litere din plastilină, litere de
sârmă, fire de lână, plastilină
DP Noi comunicăm - jocuri de mimă pentru caiet, creioane observare
1.3 Comunicăm înțelegerea unor mesaje colorate, fișe de lucru sistematică
2.1 fără cuvinte nonverbale emițător-receptor - conversația, - activități în
2.2 Abilități de (mi-am făcut un prieten, mă explicația, exercițiul, clasă
3.1 comunicare de doare măseaua, am primit un jocul didactic
4.1 bază cadou, bunicul a venit în - act. frontală, pe
Mesaje verbale, vizită etc.) grupe, individuală
AVAP nonverbale, - verbalizarea ideilor, gândurilor,
2.2 paraverbale emoțiilor față de unele
situații date
- citirea și discutarea unor
povești despre prietenie,
despre relațiile existente într-un
grup
158
- exerciții de evidențiere a
regulilor de comportament
dinpovești/povestiri/poezii/fabule
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate, folosind enunțuri
simple
AVAP Embleme, realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 reprezentări bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
linia, punctul, - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR forma, volumul accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 Tehnici de contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
lucru: repetiție, modelaj în funcție de individuală
stilizare, nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
tăiere, îndoire, individual/în perechi/în
lipire grup, folosind tehnici variate
Produse ale - folosirea liniei cu scop de
activității: desen contur și cu scop decorativ în
liber, aplicații/compoziții liber alese
compoziții, - expunerea lucrărilor realizate
obiecte - discuții pe baza lucrărilor
decorative expuse: Ce lucrare îmi place
Subiectul: Natura se cel mai mult? De ce?
trezește la viață - oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
LUNI LIMBA
18 ENGLEZĂ
martie EDFS
159
MEM Din nou, o ordonarea - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 picătură crescătoare/descrescătoare a unor lucru, planșe diverse, sistematică
1.3 • Scăderea unui numere numărătoare, culori, coli - probă
1.6 număr natural naturale albe, coli colorate, - orală/scrisă
3.1 format din zeci - poziționarea pe axă a unui conversația, ex., - autoevaluare
și unități sau a număr de unități explicația, munca
AVAP unui număr - rotunjirea la zeci a unui număr, independentă, învățarea
2.2 natural format prin adăugarea sau prin descoperire,
din unități eliminarea unui număr de unități problematizarea,
dintr-un număr demonstrația, jocul
- formularea și rezolvarea unor
didactic
natural format probleme pornind de la - act. frontală, în
din zeci și numere date și temă perechi, activitate-joc,
unități - realizarea unor experiențe care în grup și independentă
• Condensarea să pună în evidență
condensarea
MM Timbrul: sunete însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.4 din mediul prin demonstrarea lor de către conversaţia, explicaţia, sistematică
2.1 înconjurător, cadrul didactic sau cu ajutorul demonstrația, exerciţiul
2.2 sunete muzicale mijloacelor activitate frontală,
instrumentale tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.3
3.1 intuitivă/receptarea lor de
3.4 către copii
- reproducerea în grup a
AVAP cântecelor însușite intuitiv,
2.2 respectând sincronizarea
DP - marcarea structurii ritmice a
2.1 cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
160
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
- asocierea unor mișcări ritmice
sau sunete în
relație cu povești, poezii, cântece
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
MARȚI CLR 4. Legenda construirea de enunțuri corecte -manual, auxiliar, - observare
19 1.1 Sunetul și după imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
martie 1.2 literele (de - delimitarea cuvintelor în caiete tip I, caiete cu - probă
1.3 tipar și de propoziții foaie velină orală/scrisă
2.1 mână): ge/Ge - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, - autoevaluare
2.2 Formularea de - asocierea sunetului ge cu observația dirijată,
2.4 întrebări de grupul de litere ge/Ge exercițiul, jocul
3.1 lămurire în - citirea în ritm propriu a didactic, metoda
3.2 urma textului silabelor, cuvintelor și fonetico-analitico-
4.1 audiat sintetică
propozițiilor
- act. individuală,
Ortografierea - scrierea grupului de litere
AVAP frontală și în grup
cuvintelor scrise ge/Ge și a unor cuvinte ce
2.2 cu ge/Ge conțin acest grup de litere
- rebusuri; numărătoare melodică
- confecționarea grupului de
litere din plastilină, litere de
sârmă, fire de lână, plastilină
CLR 4. Legenda construirea de enunțuri corecte -manual, auxiliar, - observare
1.1 Sunetul și după imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
1.2 literele (de - delimitarea cuvintelor în caiete tip I, caiete cu - probă
1.3 tipar și de propoziții foaie velină orală/scrisă
2.1 mână): ge/Ge - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, - autoevaluare
2.2 Formularea de - asocierea sunetului ge cu observația dirijată,

161
2.4 întrebări de grupul de litere ge/Ge exercițiul, jocul
3.1 lămurire în - citirea în ritm propriu a didactic, metoda
3.2 urma textului silabelor, cuvintelor și fonetico-analitico-
4.1 audiat propozițiilor sintetică
Ortografierea - scrierea grupului de litere - act. individuală,
AVAP cuvintelor scrise ge/Ge și a unor cuvinte ce frontală și în grup
2.2 cu ge/Ge conțin acest grup de litere
- rebusuri; numărătoare melodică
- confecționarea grupului de
litere din plastilină, litere de
sârmă, fire de lână, plastilină
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR 1. Veverița Rița alcătuirea unor enunțuri cu -manual, auxiliar, - observare
20 1.3 Sunetul și accent pe pronunția corectă, alfabetar, plastilină, sistematică
martie 2.1 literele (de tipar clară caiete tip I, caiete cu - probă
2.2 și de mână): ț/Ț - identificarea sunetului ț în foaie velină orală/scrisă
3.1 Descrierea unei silabe și în cuvinte - conversația, - autoevaluare
4.1 ființe - frământări de limbă observația dirijată,
4.2 Joc de rol în - asocierea sunetului ț cu litera ț exercițiul, jocul
AVAP context simulat și Ț didactic, metoda
2.2 fonetico-analitico-
- numărătoare melodică
sintetică
- realizarea acordului
- act. individuală,
grammatical (pluralul frontală și în grup
substantivelor, subiect – predicat,
fără terminologie)
- citirea selectivă
- exerciții de redactare a unor
enunțuri folosind descrieri
ale unei ființe
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
- joc de rol: De vorbă cu veverița
Rița
162
- joc: Cum arată?
CLR 1. Veverița Rița alcătuirea unor enunțuri cu -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și accent pe pronunția corectă, alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 literele (de tipar clară caiete tip I, caiete cu - probă

MEM • Scăderea unui ordonarea - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 număr natural crescătoare/descrescătoare a unor lucru, planșe diverse, sistematică
1.3 format din zeci numere numărătoare, culori, coli - probă
1.6 și unități sau a naturale albe, coli colorate, - orală/scrisă
3.1 unui număr - poziționarea pe axă a unui conversația, ex., - autoevaluare
natural format număr de unități explicația, munca
AVAP din unități - rotunjirea la zeci a unui număr, independentă, învățarea
2.2 dintr-un număr prin adăugarea sau prin descoperire,
natural format eliminarea unui număr de unități problematizarea,
demonstrația, jocul
din zeci și - formularea și rezolvarea unor
didactic
unități probleme pornind de la
163
• Condensarea numere date și temă - act. frontală, în
- realizarea unor experiențe care perechi, activitate-joc,
să pună în evidență în grup și independentă
condensarea
AVAP Embleme, realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 reprezentări bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
linia, punctul, - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR forma, volumul accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 Tehnici de contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
lucru: repetiție, modelaj în funcție de individuală
stilizare, nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
tăiere, îndoire, individual/în perechi/în
lipire grup, folosind tehnici variate
Produse ale - folosirea liniei cu scop de
activității: desen contur și cu scop decorativ în
liber, aplicații/compoziții liber alese
compoziții, - expunerea lucrărilor realizate
obiecte - discuții pe baza lucrărilor
decorative expuse: Ce lucrare îmi place
Subiectul: Insecte cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR 1. Veverița Rița alcătuirea unor enunțuri cu -manual, auxiliar, - observare
21 1.3 Sunetul și accent pe pronunția corectă, alfabetar, plastilină, sistematică
martie 2.1 literele (de tipar clară caiete tip I, caiete cu - probă
2.2 și de mână): ț/Ț - identificarea sunetului ț în foaie velină orală/scrisă
3.1 Descrierea unei silabe și în cuvinte - conversația, - autoevaluare
4.1 ființe - frământări de limbă observația dirijată,
4.2 Joc de rol în - asocierea sunetului ț cu litera ț exercițiul, jocul

164
AVAP context simulat și Ț didactic, metoda
2.2 - numărătoare melodică fonetico-analitico-
- realizarea acordului sintetică
grammatical (pluralul - act. individuală,
substantivelor, subiect – predicat, frontală și în grup
fără terminologie)
- citirea selectivă
- exerciții de redactare a unor
enunțuri folosind descrieri
ale unei ființe
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
- joc de rol: De vorbă cu veverița
Rița
- joc: Cum arată?
CLR 1. Veverița Rița alcătuirea unor enunțuri cu -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și accent pe pronunția corectă, alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 literele (de tipar clară caiete tip I, caiete cu - probă
2.2 și de mână): ț/Ț - identificarea sunetului ț în foaie velină orală/scrisă
3.1 Descrierea unei silabe și în cuvinte - conversația, - autoevaluare
4.1 ființe - frământări de limbă observația dirijată,
4.2 Joc de rol în - asocierea sunetului ț cu litera ț exercițiul, jocul
AVAP context simulat și Ț didactic, metoda
2.2 fonetico-analitico-
- numărătoare melodică
sintetică
- realizarea acordului
- act. individuală,
grammatical (pluralul frontală și în grup
substantivelor, subiect – predicat,
fără terminologie)
- citirea selectivă
- exerciții de redactare a unor
enunțuri folosind descrieri
ale unei ființe
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
165
bețișoare, plastilină
- joc de rol: De vorbă cu veverița
Rița
- joc: Cum arată?
MEM Adunarea reprezentarea numerelor de două - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 numerelor cifre cu ajutorul lucru, planșe diverse, sistematică
1.2 naturale de la numărătorii de poziționare numărătoare, culori, coli - probă
1.4 31 la 100, cu - scrierea rezultatelor obținute albe, coli colorate, - orală/scrisă
4.2 trecere peste prin comparare, utilizând conversația, ex., - autoevaluare
CLR ordin semnele <, >, = explicația, munca
2.3 - Soarele, sursă - rezolvarea de adunări, mental și independentă, învățarea
AVAP de lumină și în scris, respectând prin descoperire,
2.2 căldură algoritmul și așezarea corectă a problematizarea,
demonstrația, jocul
La lumina zilei unităților și a zecilor
didactic
• Adunarea nr. - efectuarea de scăderi și - act. frontală, în
naturale verificarea prin operația inversă perechi, activitate-joc,
formate din - recunoașterea cauzei care a în grup și independentă
zeci și unități determinat uscarea unei
cu un număr plante verzi ca urmare a
natural format explorării fenomenului
din unități, - recunoașterea rolului Soarelui
când suma ca sursă de lumină și
unităților este căldură și importanța acestuia în
10 menținerea vieții
• Soarele, sursă - dialoguri în contexte reale sau
de lumină simulate, pe teme
familiare
MM Timbrul: sunete însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.4 muzicale prin demonstrarea lor de către conversaţia, explicaţia, sistematică
2.1 instrumentale cadrul didactic sau cu ajutorul demonstrația, exerciţiul
2.2 Ritmul mijloacelor activitate frontală,
tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.3 Sunete
3.1 lungi/scurte intuitivă/receptarea lor de
3.4 către copii
- reproducerea în grup a
166
AVAP cântecelor însușite intuitiv,
2.2 respectând sincronizarea
DP - marcarea structurii ritmice a
2.1 cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
- asocierea unor mișcări ritmice
sau sunete în
relație cu povești, poezii, cântece
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
VINERI MEM Ajutor din reprezentarea numerelor de două - manual, caiet, fișe de - observare
22 1.1 partea Soarelui cifre cu ajutorul lucru, planșe diverse, sistematică
martie 1.2 • Adunarea numărătorii de poziționare numărătoare, culori, coli - probă
1.4 numerelor - scrierea rezultatelor obținute albe, coli colorate, - orală/scrisă
1.6 naturale prin comparare, utilizând conversația, ex., - autoevaluare
3.1 formate din semnele <, >, = explicația, munca
4.2 zeci și unități, - rezolvarea de adunări, mental și independentă, învățarea
când suma în scris, respectând prin descoperire,
CLR unităților este algoritmul și așezarea corectă a problematizarea,
2.3 demonstrația, jocul
mai mare decât unităților și a zecilor
AVAP didactic
10 - efectuarea de scăderi și - act. frontală, în
167
2.2 • Soarele, sursă verificarea prin operația inversă perechi, activitate-joc,
de căldură și de - recunoașterea cauzei care a în grup și independentă
energie determinat uscarea unei
plante verzi ca urmare a
explorării fenomenului
- recunoașterea rolului Soarelui
ca sursă de lumină și
căldură și importanța acestuia în
menținerea vieții
- identificarea numerelor
pare/impare
- compararea a două sume
- descoperirea algoritmului de
rezolvare a unor exerciții
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiare
CLR *Lectură Oferirea de răspunsuri la –laptop, imagini, Observare
1.1,1.2,1.3,1.4,2.1, Hansel și Gretel, întrebarea: „Despre ce este Comunicare în limba sistematică
română, manual cls. I,
2.2, 2.3, 2.4, 3.1, după Frații Grimm vorba?”
Editura Didactică și probă orală/
3.3 - aprecierea ca adevărate sau Pedagogică S.A, bloc de
false a unor enunţuri scurte care scrisă
desen, creioane colorate
MM 1.4 testează înţelegerea textului Resurse
audiat procedurale:conversaţia, autoevaluare
- formularea unor răspunsuri la explicaţia,
întrebări despre conţinutul muncaindependentă,
textului audiat jocul didactic,
-exerciţii de colorare a unor Forme de
scene din poveste organizare:frontal,
-ordonarea crescătoare a unor individual, pe grupe
numere naturale în scopul
realizării unui desen pe o temă
din poveste
-audierea unor cântece despre
școală
168
DP Am prieteni - jocuri de mimă pentru - caiet, creioane - observare
2.2 Putem trăi înțelegerea unor mesaje colorate, fișe de lucru sistematică
2.3 singuri? nonverbale emițător-receptor - conversația, - activități în
Prietenia (mi-am făcut un prieten, mă explicația, exercițiul, clasă
CLR Caracteristicile doare măseaua, am primit un jocul didactic
2.1 unui bun prieten cadou, bunicul a venit în - act. frontală, pe
AVAP Ce este un bun vizită etc.) grupe, individuală
2.2 prieten? - verbalizarea ideilor, gândurilor,
emoțiilor față de unele
situații date
- exprimarea opiniilor despre
unele situații de viață: „Eu
cred că...”, „În opinia mea...”
- citirea și discutarea unor
povești despre prietenie,
despre relațiile existente într-un
grup
- exerciții de evidențiere a
regulilor de comportament din
povești/povestiri/poezii/fabule
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate, folosind enunțuri
simple
AVAP Embleme, realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 reprezentări bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
linia, punctul, - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR forma, volumul accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 Tehnici de contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
lucru: repetiție, modelaj în funcție de individuală
stilizare, nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
169
tăiere, îndoire, individual/în perechi/în
lipire grup, folosind tehnici variate
Produse ale - folosirea liniei cu scop de
activității: desen contur și cu scop decorativ în
liber, aplicații/compoziții liber alese
compoziții, - expunerea lucrărilor realizate
obiecte - discuții pe baza lucrărilor
decorative expuse: Ce lucrare îmi place
Subiectul: Fluturașul cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
LUNI LIMBA
25 ENGLEZĂ
martie EDFS
MEM Apa și vântul în rezolvarea de scăderi, mental și - manual, caiet, fișe de - observare
1.4 viața noastră în scris, respectând lucru, planșe diverse, sistematică
1.6 - Scădereanumerelor algoritmul și așezarea corectă a numărătoare, culori, coli - probă
5.2 naturale de la unităților și a zecilor albe, coli colorate, - orală/scrisă
3.1 31 la 100, cu - formularea și rezolvarea unor conversația, ex., - autoevaluare
trecere peste probleme pornind de la explicația, munca
CLR ordin numere date independentă, învățarea
2.3 - Apa și vântul, prin descoperire,
- organizarea datelor unei
AVAP surse de problematizarea,
probleme într-un tabel
2.2 energie. Efecte demonstrația, jocul
- compunerea și rezolvarea
pozitive și didactic
problemelor, utlizând date - act. frontală, în
efecte negative scrise într-un tabel
ale apei, perechi, activitate-joc,
- identificarea importanței apei în grup și independentă
vântului și pentru om, plante,
soarelui animale
Apa – esența - dialoguri în contexte reale sau
vieții simulate, pe teme
• Scăderea unui
familiare
170
număr format
din unități
dintr-un număr
format din zeci
• Apa – o
necesitate pt.
om, plante și
animale
MM Cântarea vocală însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.4 în grup și prin demonstrarea lor de către conversaţia, explicaţia, sistematică
2.1 individual cadrul didactic sau cu ajutorul demonstrația, exerciţiul
2.2 Poziția, emisia mijloacelor activitate frontală,
tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
3.3 naturală, tonul,
semnalul de intuitivă/receptarea lor de
AVAP început, dicția, către copii
2.2 sincronizarea - reproducerea în grup a
DP cântecelor însușite intuitiv,
2.1 respectând sincronizarea
- marcarea structurii ritmice a
cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
- asocierea unor mișcări ritmice
sau sunete în

171
relație cu povești, poezii, cântece
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
MARȚI CLR 2. Primăvara - identificarea sunetului z în -manual, auxiliar, - observare
26 1.3 Sunetul și silabe și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
martie 1.4 literele (de - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
2.1 tipar și de conțin sunetul z foaie velină orală/scrisă
3.1 mână): z/Z - asocierea sunetului z cu literele - conversația, - autoevaluare
4.1 Descrierea unui z/Z observația dirijată,
2.2 obiect - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
3.2 Diftongul ua propozițiilor didactic, metoda
3.4 - scrierea literelor z/Z izolat, în fonetico-analitico-
4.3 sintetică
cuvinte, în propoziții
AVAP - act. individuală,
- identificarea diftongului ua în
frontală și în grup
2.2 silabe și cuvinte și
asocierea acestuia cu grupurile
de litere ua
- scrierea după dictare a unor
cuvinte și propoziții scurte
- identificarea de însușiri
potrivite unui obiect/unei ființe
- frământări de limbă
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
CLR 2. Primăvara - identificarea sunetului z în -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și silabe și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 literele (de - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă

172
3.4 - scrierea literelor z/Z izolat, în fonetico-analitico-
4.3 cuvinte, în propoziții sintetică
AVAP - identificarea diftongului ua în - act. individuală,
2.2 silabe și cuvinte și frontală și în grup
asocierea acestuia cu grupurile
de litere ua
- scrierea după dictare a unor
cuvinte și propoziții scurte
- identificarea de însușiri
potrivite unui obiect/unei ființe
- frământări de limbă
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR 2. Primăvara - identificarea sunetului z în -manual, auxiliar, - observare
27 1.3 Sunetul și silabe și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
martie 1.4 literele (de - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
2.1 tipar și de conțin sunetul z foaie velină orală/scrisă
3.1 mână): z/Z - asocierea sunetului z cu literele - conversația, - autoevaluare
4.1 Descrierea unui z/Z observația dirijată,
2.2 obiect - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
3.2 Diftongul ua propozițiilor didactic, metoda
3.4 - scrierea literelor z/Z izolat, în fonetico-analitico-
4.3 sintetică
cuvinte, în propoziții
AVAP - act. individuală,
- identificarea diftongului ua în
frontală și în grup
2.2 silabe și cuvinte și
asocierea acestuia cu grupurile
de litere ua
- scrierea după dictare a unor
cuvinte și propoziții scurte
- identificarea de însușiri
potrivite unui obiect/unei ființe
- frământări de limbă
173
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
CLR 2. Primăvara - identificarea sunetului z în -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetul și silabe și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
1.4 literele (de - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
2.1 tipar și de conțin sunetul z foaie velină orală/scrisă
3.1 mână): z/Z - asocierea sunetului z cu literele - conversația, - autoevaluare
4.1 Descrierea unui z/Z observația dirijată,
2.2 obiect - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
3.2 Diftongul ua propozițiilor didactic, metoda
3.4 - scrierea literelor z/Z izolat, în fonetico-analitico-
4.3 sintetică
cuvinte, în propoziții
AVAP - act. individuală,
- identificarea diftongului ua în
frontală și în grup
2.2 silabe și cuvinte și
asocierea acestuia cu grupurile
de litere ua
- scrierea după dictare a unor
cuvinte și propoziții scurte
- identificarea de însușiri
potrivite unui obiect/unei ființe
- frământări de limbă
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
MEM Recapitulare identificarea numerelor - manual, caiet, fișe de - observare
1.2 pare/impare lucru, planșe diverse, sistematică
1.4 - rezolvarea de adunări, mental și numărătoare, culori, coli - probă
4.2 în scris, respectând albe, coli colorate, - orală/scrisă
5.2 algoritmul și așezarea corectă a conversația, ex., - autoevaluare
unităților și a zecilor explicația, munca
- recunoașterea rolului Soarelui independentă, învățarea
prin descoperire,
ca sursă de lumină și
problematizarea,
căldură și importanța acestuia în
demonstrația, jocul
menținerea vieții
174
- rezolvarea de probleme simple didactic
- identificarea semnificației - act. frontală, în
datelor unei probleme perechi, activitate-joc,
în grup și independentă
AVAP Embleme, realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 reprezentări bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
linia, punctul, - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR forma, volumul accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 Tehnici de contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
lucru: repetiție, modelaj în funcție de individuală
stilizare, nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
tăiere, îndoire, individual/în perechi/în
lipire grup, folosind tehnici variate
Produse ale - folosirea liniei cu scop de
activității: desen contur și cu scop decorativ în
liber, aplicații/compoziții liber alese
compoziții, - expunerea lucrărilor realizate
obiecte - discuții pe baza lucrărilor
decorative expuse: Ce lucrare îmi place
Subiectul: Albinuța cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR Recapitulare citirea literelor, silabelor, - manual, caiet, fișe de - probă
28 1.3 cuvintelor de tipar și de mână lucru orală/scrisă
martie 2.1 - completarea silabelor în cuvinte - conversația, -autoevaluare
3.1 reprezentate grafic observarea dirijată,
4.1 - scrierea corectă a literelor mici exercițiul, jocul didactic
și mari de mână - act. frontală,
- formarea silabelor și cuvintelor- individuală

175
copierea, transcrierea, dictarea
unor litere, silabe,
cuvinte
- exersarea comunicării orale
prin construirea unor
propoziții logice după imagini
CLR Evaluare Itemi de evaluare Fișe de evaluare
1.3 sumativă procedurale:conversaţia, Proba scrisă
2.1 explicaţia,
2.2 Forme de organizare:
individual
3.1
4.1
4.2
MEM Evaluare Itemi de evaluare Fișe de evaluare
1.1 sumativă procedurale:conversaţia, Proba scrisă
1.4 explicaţia,
4.2 Forme de organizare:
individual
MM Cântarea vocală însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.4 în grup și prin demonstrarea lor de către conversaţia, explicaţia, sistematică
2.1 individual cadrul didactic sau cu ajutorul demonstrația, exerciţiul
2.2 Poziția, emisia mijloacelor activitate frontală,
naturală, tonul, tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
3.3
semnalul de intuitivă/receptarea lor de
AVAP început, dicția, către copii
2.2 sincronizarea - reproducerea în grup a
DP cântecelor însușite intuitiv,
2.1 respectând sincronizarea
- marcarea structurii ritmice a
cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
176
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
- asocierea unor mișcări ritmice
sau sunete în
relație cu povești, poezii, cântece
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
VINERI MEM Activități de reprezentarea numerelor de două - manual, caiet, fișe de - observare
29 1.1 ameliorare/dezvoltare cifre cu ajutorul lucru, planșe diverse, sistematică
martie 1.4 numărătorii de poziționare numărătoare, culori, coli - probă
4.2 - rezolvarea de adunări, mental și albe, coli colorate, - orală/scrisă
în scris, respectând conversația, ex., - autoevaluare
algoritmul și așezarea corectă a explicația, munca
unităților și a zecilor independentă, învățarea
prin descoperire,
- efectuarea de scăderi și
problematizarea,
verificarea prin operația inversă
demonstrația, jocul
- recunoașterea rolului Soarelui didactic
ca sursă de lumină și - act. frontală, în
căldură și importanța acestuia în perechi, activitate-joc,
menținerea vieții în grup și independentă
CLR Harap Alb, după Ion - exerciții de pronunție manual, caiet, fișe de - observare
1.3 Creangă - analiza fonetică și sinteza lucru sistematică
2.2 cuvintelor - conversația, explicația, - activități în
2.3 Activități de - citirea/scrierea demonstrația, exersarea, clasă
3.1 ameliorare/dezvoltare literelor/silabelor/cuvintelor ce ex., jocul didactic,
3.2 conțin metoda fonetico-
4.1 literele învățate analitico-sintetică
4.2 - act. frontală, în echipă,
- formularea de propoziții
177
enunțiative/interogative în perechi, individuală
- utilizarea semnelor de
punctuație
- exerciții de construire de
dialoguri orale/scrise
- transcrierea/copierea unui text
DP Am prieteni jocuri de mimă pentru - caiet, creioane - observare
2.2 Putem trăi înțelegerea unor mesaje colorate, fișe de lucru sistematică
2.3 singuri? nonverbale emițător-receptor - conversația, - activități în
Prietenia (mi-am făcut un prieten, mă explicația, exercițiul, clasă
CLR Caracteristicile doare măseaua, am primit un jocul didactic
2.1 unui bun cadou, bunicul a venit în - act. frontală, pe
AVAP prieten vizită etc.) grupe, individuală
2.2 Ce este un bun - verbalizarea ideilor, gândurilor,
prieten? emoțiilor față de unele
situații date
- exprimarea opiniilor despre
unele situații de viață: „Eu
cred că...”, „În opinia mea...”
- citirea și discutarea unor
povești despre prietenie,
despre relațiile existente într-un
grup exerciții de evidențiere a
regulilor de comportament din
povești/povestiri/poezii/fabule
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre act. preferate,
folosind enunțuri simple
AVAP Embleme, realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 reprezentări bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 Elemente de tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 limbaj plastic: din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
linia, punctul, - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR forma, volumul accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul

178
2.1 Tehnici de contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
lucru: repetiție, modelaj în funcție de individuală
stilizare, nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
tăiere, îndoire, individual/în perechi/în
lipire grup, folosind tehnici variate
Produse ale - folosirea liniei cu scop de
activității: desen contur și cu scop decorativ în
liber, aplicații/compoziții liber alese
compoziții, - expunerea lucrărilor realizate
obiecte - discuții pe baza lucrărilor
decorative expuse: Ce lucrare îmi place
Subiectul: Copacul cel mai mult? De ce?
înflorit - oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple

PROIECTAREA UNITĂ ŢII TEMATICE: „EROI DE POVESTE”

Nr. de săptămâni: XXVI- XXX
179
Perioada: 1 aprilie- 17 mai 2019

ZIUA/DATA DISCIPLINA DETALIERI ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE RESURSE EVALUARE

DE DISCIPLINE
CONŢINUT
LUNI LIMBA
1 ENGLEZĂ
aprilie EDFS
MEM Darurile naturii - formularea și rezolvarea unor - manual, caiet, fișe de - observare
1.6 Rezolvare de probleme pornind de la o lucru, planșe diverse, sistematică
3.2 probleme tematică dată, de la numere date, numărătoare, culori, coli - probă
4.2 de la imagini albe, coli colorate, - orală/scrisă
- exprimarea unor opinii cu conversația, ex., - autoevaluare
CLR privire la anumite atitudini și explicația, munca
2.3 comportamente observate în independentă, învățarea
AVAP mediul înconjurător prin descoperire,
2.2 - identificarea căilor de problematizarea,
economisire a energiei electrice, demonstrația, jocul
didactic
recunoașterea caracterului limitat
- act. frontală, în
al energiilor
perechi, activitate-joc,
convenționale în grup și independentă
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiar
MM Cântarea vocală însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.2 în grup și prin demonstrarea lor conversaţia, explicaţia, sistematică
demonstrația, exerciţiul
180
1.4 individual de către cadrul didactic sau cu activitate frontală,
2.1 Poziția, emisia ajutorul mijloacelor individuală. pe grupe
2.2 naturală, tonul, tehnice, urmată de preluarea
semnalul de intuitivă/receptarea lor de
AVAP început, dicția, către copii
2.2 sincronizarea - reproducerea în grup a
DP cântecelor însușite intuitiv,
2.1 respectând
sincronizareamarcarea structurii
ritmice a cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- jocul „Recunoaște interpretul!”
(bărbat, femeie, copil
sau un instrument)
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
MARȚI CLR Regina - construirea de enunțuri corecte -manual, auxiliar, - observare
2 1.3 albinelor după imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
aprilie 2.1 Sunetul și - delimitarea cuvintelor în caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 grupurile de propoziții foaie velină orală/scrisă
4.1 litere (de tipar - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, - autoevaluare
și de mână): - asocierea sunetului gi cu grupul observația dirijată,
AVAP gi/Gi de litere gi/Gi exercițiul, jocul
2.2 Ortografierea - citire în ritm propriu a didactic, metoda
cuvintelor ce silabelor, a cuvintelor și a fonetico-analitico-
conțin sintetică
propozițiilor
- act. individuală,
181
grupurile de - scrierea grupului de litere gi/Gi frontală și în grup
litere gi/Gi și a unor cuvinte ce
Dialogul conțin acest grup de litere
Modele de - confecționarea grupului de
comportament litere din sârmă, fire de lână,
plastilină
- conversație: Despre albine
- joc: Telefonul fără fir
CLR Regina - construirea de enunțuri corecte -manual, auxiliar, - observare
1.3 albinelor după imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 Sunetul și - delimitarea cuvintelor în caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 grupurile de propoziții foaie velină orală/scrisă
4.1 litere (de tipar - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, - autoevaluare
și de mână): - asocierea sunetului gi cu grupul observația dirijată,
AVAP gi/Gi de litere gi/Gi exercițiul, jocul
2.2 Ortografierea - citire în ritm propriu a didactic, metoda
cuvintelor ce silabelor, a cuvintelor și a fonetico-analitico-
conțin sintetică
propozițiilor
- act. individuală,
grupurile de - scrierea grupului de litere gi/Gi
frontală și în grup
litere gi/Gi și a unor cuvinte ce
Dialogul conțin acest grup de litere
Modele de - confecționarea grupului de
comportament litere din sârmă, fire de lână,
plastilină
- conversație: Despre albine
- joc: Telefonul fără fir
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR Fata babei și alc. unor enunțuri cu accent pe -manual, auxiliar, - observare
3 1.3 fata pronunția corectă, clară alfabetar, plastilină, sistematică
aprilie 2.1 moșneagului - identificarea sunetului f în caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 Sunetul și silabe și în cuvinte foaie velină orală/scrisă
4.1 literele (de - frământări de limbă - conversația, - autoevaluare
tipar și de - asocierea sunetului f cu litera observația dirijată,
AVAP mână): f/F f/F exercițiul, jocul

182
2.2 Titlu, autor, - citirea silabelor, cuvintelor, didactic, metoda
personaj propozițiilor, textului fonetico-analitico-
Repovestirea - completarea cuvintelor cu sintetică
unei silabe potrivite - act. individuală,
întâmplări - scrierea literei f/F izolat, în frontală și în grup
Pronunția și silabe, cuvinte, propoziții
scrierea - confecționarea literelor din
corectă a sârmă, fire de lână,
cuvintelor bețișoare, plastilină
care încep cu e - conversație: Povești de Ion
și a Creangă
cuv. care conțin - ordonarea cuvintelor pentru a
diftongul ea obține propoziții
- dramatizare
- expunerea propriei păreri în
legătură cu
comportamentul personajelor
- joc de rol: Recunoaște
personajul
CLR Fata babei și alc. unor enunțuri cu accent pe -manual, auxiliar, - observare
1.3 fata pronunția corectă, clară alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 moșneagului - identificarea sunetului f în caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 Sunetul și silabe și în cuvinte foaie velină orală/scrisă
4.1 literele (de - frământări de limbă - conversația, - autoevaluare
tipar și de - asocierea sunetului f cu litera observația dirijată,
AVAP mână): f/F f/F exercițiul, jocul
2.2 - citirea silabelor, cuvintelor, didactic, metoda
Titlu, autor,
fonetico-analitico-
personaj propozițiilor, textului
sintetică
Repovestirea - completarea cuvintelor cu
- act. individuală,
unei silabe potrivite frontală și în grup
întâmplări - scrierea literei f/F izolat, în
Pronunția și silabe, cuvinte, propoziții
scrierea - confecționarea literelor din
corectă a sârmă, fire de lână,
cuvintelor bețișoare, plastilină
183
care încep cu e - conversație: Povești de Ion
și a Creangă
cuv. care conțin - ordonarea cuvintelor pentru a
diftongul ea obține propoziții
- dramatizare
- expunerea propriei păreri în
legătură cu
comportamentul personajelor
- joc de rol: Recunoaște
personajul
MEM Darurile naturii - formularea și rezolvarea unor - manual, caiet, fișe de - observare
1.6 Rezolvare de probleme pornind de la o lucru, planșe diverse, sistematică
3.2 probleme tematică dată, de la numere date, numărătoare, culori, coli - probă
4.2 de la imagini albe, coli colorate, - orală/scrisă
- exprimarea unor opinii cu conversația, ex., - autoevaluare
CLR privire la anumite atitudini și explicația, munca
2.3 comportamente observate în independentă, învățarea
AVAP mediul înconjurător prin descoperire,
2.2 - identificarea căilor de problematizarea,
economisire a energiei electrice, demonstrația, jocul
didactic
recunoașterea caracterului limitat
- act. frontală, în
al energiilor
perechi, activitate-joc,
convenționale în grup și independentă
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiar
AVAP Elemente de - realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 limbaj plastic: bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 pata plată, pata tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 vibrată din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR lucru: linie accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 modulată, contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
repetiție, modelaj în funcție de individuală
pensulație, nevoile/opțiunile copiilor

184
decupare, - realizarea unor compoziții,
pliere, colaj individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: desen - folosirea liniei cu scop de
liber contur și cu scop decorativ în
Subiect: aplicații/compoziții liber alese
Primăvara - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR 2. Darul lui delimitarea cuvintelor în -manual, auxiliar, - observare
4 CLR Enache propoziții alfabetar, plastilină, sistematică
aprilie 1.1 Sunetul și - despărțirea cuvintelor în silabe caiete tip I, caiete cu - probă
1.2 grupurile de - asocierea sunetului che cu foaie velină orală/scrisă
1.3 litere (de tipar și grupul de litere che/Che - conversația, - autoevaluare
2.1 de mână): - citire în ritm propriu a observația dirijată,
2.2 che/Che silabelor, cuvintelor și exercițiul, jocul
2.4 Scrierea propozițiilor didactic, metoda
3.1 cuvintelor fonetico-analitico-
- scrierea grupului de litere
3.2 sintetică
care conțin che/Che și a unor cuvinte ce
4.1 - act. individuală,
grupurile conțin acest grup de litere frontală și în grup
che/Che - confecționarea grupului de
AVAP Identificarea litere din sârmă, fire de lână,
2.2 unor elemente plastilină
din textul audiat - jocul silabelor
în ilustrațiile ce
însoțesc textul
2. Darul lui delimitarea cuvintelor în -manual, auxiliar, - observare
CLR Enache propoziții alfabetar, plastilină, sistematică
1.1 Sunetul și - despărțirea cuvintelor în silabe caiete tip I, caiete cu - probă
185
1.2 grupurile de - asocierea sunetului che cu foaie velină orală/scrisă
1.3 litere (de tipar și grupul de litere che/Che - conversația, - autoevaluare
2.1 de mână): - citire în ritm propriu a observația dirijată,
2.2 che/Che silabelor, cuvintelor și exercițiul, jocul
2.4 Scrierea propozițiilor didactic, metoda
3.1 cuvintelor - scrierea grupului de litere fonetico-analitico-
3.2 care conțin che/Che și a unor cuvinte ce sintetică
4.1 grupurile conțin acest grup de litere - act. individuală,
frontală și în grup
che/Che - confecționarea grupului de
AVAP Identificarea litere din sârmă, fire de lână,
2.2 unor elemente plastilină
din textul audiat - jocul silabelor
în ilustrațiile ce
însoțesc textul
MEM Cum măsurăm prezentarea înregistrărilor din - manual, caiet, fișe de - observare
4.1 timpul? calendarul naturii, lucru, planșe diverse, sistematică
6.2 Măsurarea realizat pe o perioadă numărătoare, culori, coli - probă
timpului determinată de timp albe, coli colorate, - orală/scrisă
CLR Anotimpurile - precizarea lunilor specifice conversația, ex., - autoevaluare
2.3 Calendarul unui anotimp explicația, munca
AVAP naturii - identificarea datei unor independentă, învățarea
2.2 evenimente din viața personală prin descoperire,
a copilului problematizarea,
- găsirea corespendenței dintre demonstrația, jocul
didactic
un eveniment și
- act. frontală, în
anotimpul în care acesta are loc
perechi, activitate-joc,
- identificarea mai multor tipuri în grup și independentă
de ceas (de perete, de
mână, electronic)
- planificarea unor
responsabilități personale pe o
perioadă determinată de timp
- evidențierea asemănărilor și
deosebirilor dintre mai
multe tipuri de ceasuri
186
- poziționarea acelor ceasului pe
baza unei cerințe date
- realizarea corespondenței între
ora indicată de ceasul cu
ace indicatoare și cel electronic
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiare
MM Cântarea vocală însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.2 în grup și prin demonstrarea lor conversaţia, explicaţia, sistematică
1.4 individual de către cadrul didactic sau cu demonstrația, exerciţiul
2.1 Poziția, emisia ajutorul mijloacelor activitate frontală,
tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.2 naturală, tonul,
semnalul de intuitivă/receptarea lor de
AVAP început, dicția, către copii
2.2 sincronizarea - reproducerea în grup a
DP cântecelor însușite intuitiv,
2.1 respectând
sincronizareamarcarea structurii
ritmice a cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- jocul „Recunoaște interpretul!”
(bărbat, femeie, copil
sau un instrument)
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor

187
VINERI CLR 2. Darul lui delimitarea cuvintelor în -manual, auxiliar, - observare
5 CLR Enache propoziții alfabetar, plastilină, sistematică
aprilie 1.1 Sunetul și - despărțirea cuvintelor în silabe caiete tip I, caiete cu - probă
1.2 grupurile de - asocierea sunetului che cu foaie velină orală/scrisă
1.3 litere (de tipar și grupul de litere che/Che - conversația, - autoevaluare
2.1 de mână): - citire în ritm propriu a observația dirijată,
2.2 che/Che silabelor, cuvintelor și exercițiul, jocul
2.4 Scrierea propozițiilor didactic, metoda
3.1 cuvintelor fonetico-analitico-
- scrierea grupului de litere
3.2 sintetică
care conțin che/Che și a unor cuvinte ce
4.1 - act. individuală,
grupurile conțin acest grup de litere frontală și în grup
che/Che - confecționarea grupului de
AVAP Identificarea litere din sârmă, fire de lână,
2.2 unor elemente plastilină
din textul audiat - jocul silabelor
în ilustrațiile ce
însoțesc textul
MEM Cum măsurăm prezentarea înregistrărilor din - manual, caiet, fișe de - observare
4.1 timpul? calendarul naturii, lucru, planșe diverse, sistematică
6.2 Măsurarea realizat pe o perioadă numărătoare, culori, coli - probă
timpului determinată de timp albe, coli colorate, - orală/scrisă
CLR Anotimpurile - precizarea lunilor specifice conversația, ex., - autoevaluare
2.3 Calendarul unui anotimp explicația, munca
AVAP naturii - identificarea datei unor independentă, învățarea
2.2 evenimente din viața personală prin descoperire,
a copilului problematizarea,
- găsirea corespendenței dintre demonstrația, jocul
didactic
un eveniment și
- act. frontală, în
anotimpul în care acesta are loc
perechi, activitate-joc,
- identificarea mai multor tipuri în grup și independentă
de ceas (de perete, de
mână, electronic)
- planificarea unor
responsabilități personale pe o
perioadă determinată de timp
188
- evidențierea asemănărilor și
deosebirilor dintre mai
multe tipuri de ceasuri
- poziționarea acelor ceasului pe
baza unei cerințe date
- realizarea corespondenței între
ora indicată de ceasul cu
ace indicatoare și cel electronic
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiare
DP Oare ce meserie jocuri de rol despre meserii - caiet, creioane - observare
3.3 voi avea? - povești, poezii, ghicitori, colorate, fișe de lucru sistematică
Meseriile cântece despre meserii, - conversația, - activități în
CLR Ce meserii știu? susținute de imagini explicația, exercițiul, clasă
2.1 Ce meserii au - jocuri/ghicitori de identificare a jocul didactic
AVAP părinții mei? instrumentelor - act. frontală, pe
2.2 specifice unor meserii grupe, individuală
- prezentarea meseriilor de către
specialiști invitați la
clasă: medic, artist, mecanic,
pictor, polițist, preot,
zugrav, cercetător, pompier,
contabil etc.
oferirea unor informații despre
sine, despre familie, colegi,
despre activitățile preferate,
folosind enunțuri
simple
AVAP Elemente de - realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 limbaj plastic: bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 pata plată, pata tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 vibrată din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR lucru: linie accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul

189
2.1 modulată, contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
repetiție, modelaj în funcție de individuală
pensulație, nevoile/opțiunile copiilor
decupare, - realizarea unor compoziții,
pliere, colaj individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: ob. de - folosirea liniei cu scop de
decor contur și cu scop decorativ în
Subiect: aplicații/compoziții liber alese
Rândunica - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
LUNI LIMBA
8 ENGLEZĂ

190
mână, electronic)
- planificarea unor
responsabilități personale pe o
perioadă determinată de timp
- evidențierea asemănărilor și
deosebirilor dintre mai
multe tipuri de ceasuri
- poziționarea acelor ceasului pe
baza unei cerințe date
- realizarea corespondenței între
ora indicată de ceasul cu
ace indicatoare și cel electronic
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiare
MM Cântarea vocală însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.2 în grup și prin demonstrarea lor conversaţia, explicaţia, sistematică
1.4 individual de către cadrul didactic sau cu demonstrația, exerciţiul
2.1 Poziția, emisia ajutorul mijloacelor activitate frontală,
tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.2 naturală, tonul,
semnalul de intuitivă/receptarea lor de
AVAP început, dicția, către copii
2.2 sincronizarea - reproducerea în grup a
DP cântecelor însușite intuitiv,
2.1 respectând
sincronizareamarcarea structurii
ritmice a cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
191
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- jocul „Recunoaște interpretul!”
(bărbat, femeie, copil
sau un instrument)
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
MARȚI CLR 3. Pinocchio construirea de enunțuri corecte -manual, auxiliar, - observare
9 1.1 Sunetul și după imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
aprilie 1.2 grupurile de - delimitarea cuvintelor în caiete tip I, caiete cu - probă
1.3 litere (de tipar și propoziții foaie velină orală/scrisă
1.4 de mână): - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, - autoevaluare
2.1 chi/Chi - asocierea sunetului chi cu observația dirijată,
2.2 Scrierea grupul de litere chi/Chi exercițiul, jocul
2.4 cuvintelor ce - citirea în ritm propriu a didactic, metoda
3.1 conțin grupurile silabelor, cuvintelor, propoz. fonetico-analitico-
4.1 sintetică
de litere chi/Chi - scrierea grupului de litere
- act. individuală,
Vizionarea și chi/Chi și a unor cuvinte ce
AVAP frontală și în grup
discutarea unor conțin acest grup de litere
2.2 filme pentru - utilizarea sensurilor diferite ale
copii unui cuvânt în enunțuri
Repovestirea - realizarea acordului gramatical
unor filme în enunțuri
pentru copii - confecționarea grupului de
litere din sârmă, fire de lână,
plastilină
- joc: Imaginea potrivită
CLR 3. Pinocchio construirea de enunțuri corecte -manual, auxiliar, - observare
1.1 Sunetul și după imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
1.2 grupurile de - delimitarea cuvintelor în caiete tip I, caiete cu - probă

192
3.1 conțin grupurile silabelor, cuvintelor, propoz. fonetico-analitico-
4.1 de litere chi/Chi - scrierea grupului de litere sintetică
Vizionarea și chi/Chi și a unor cuvinte ce - act. individuală,
AVAP discutarea unor conțin acest grup de litere frontală și în grup
2.2 filme pentru - utilizarea sensurilor diferite ale
copii unui cuvânt în enunțuri
Repovestirea - realizarea acordului gramatical
unor filme în enunțuri
pentru copii - confecționarea grupului de
litere din sârmă, fire de lână,
plastilină
- joc: Imaginea potrivită
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR 3. Pinocchio construirea de enunțuri corecte -manual, auxiliar, - observare
10 1.1 Sunetul și după imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
aprilie 1.2 grupurile de - delimitarea cuvintelor în caiete tip I, caiete cu - probă
1.3 litere (de tipar și propoziții foaie velină orală/scrisă
1.4 de mână): - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, - autoevaluare
2.1 chi/Chi - asocierea sunetului chi cu observația dirijată,
2.2 Scrierea grupul de litere chi/Chi exercițiul, jocul
2.4 cuvintelor ce - citirea în ritm propriu a didactic, metoda
3.1 conțin grupurile silabelor, cuvintelor, propoz. fonetico-analitico-
4.1 sintetică
de litere chi/Chi - scrierea grupului de litere
- act. individuală,
Vizionarea și chi/Chi și a unor cuvinte ce
AVAP frontală și în grup
discutarea unor conțin acest grup de litere
2.2 filme pentru - utilizarea sensurilor diferite ale
copii unui cuvânt în enunțuri
Repovestirea - realizarea acordului gramatical
unor filme în enunțuri
pentru copii - confecționarea grupului de
litere din sârmă, fire de lână,
plastilină
- joc: Imaginea potrivită
CLR 3. Pinocchio construirea de enunțuri corecte -manual, auxiliar, - observare
193
1.1 Sunetul și după imagini date alfabetar, plastilină, sistematică
1.2 grupurile de - delimitarea cuvintelor în caiete tip I, caiete cu - probă
1.3 litere (de tipar și propoziții foaie velină orală/scrisă
1.4 de mână): - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația, - autoevaluare
2.1 chi/Chi - asocierea sunetului chi cu observația dirijată,
2.2 Scrierea grupul de litere chi/Chi exercițiul, jocul
2.4 cuvintelor ce - citirea în ritm propriu a didactic, metoda
3.1 conțin grupurile silabelor, cuvintelor, propoz. fonetico-analitico-
4.1 - scrierea grupului de litere sintetică
de litere chi/Chi
- act. individuală,
Vizionarea și chi/Chi și a unor cuvinte ce
AVAP frontală și în grup
discutarea unor conțin acest grup de litere
2.2 filme pentru - utilizarea sensurilor diferite ale
copii unui cuvânt în enunțuri
Repovestirea - realizarea acordului gramatical
unor filme în enunțuri
pentru copii - confecționarea grupului de
litere din sârmă, fire de lână,
plastilină
- joc: Imaginea potrivită
MEM Unde și vibrații observarea simetriei la figurile observare
2.1 Figuri geometrice plane, la - manual, caiet, fișe de sistematică
2.2 geometrice obiecte și ființe din mediul lucru, planșe diverse, - probă
3.1 apropiat numărătoare, culori, coli orală/scrisă
albe, coli colorate, -
- identificarea interiorului și - autoevaluare
conversația, ex.,
CLR exteriorului unei figuri explicația, munca
2.3 geometrice independentă, învățarea
AVAP - conturarea pe foaie velină a prin descoperire,
2.2 unor forme geometrice problematizarea,
plane demonstrația, jocul
- desenarea formelor geometrice didactic
pe rețea de matematică - act. frontală, în perechi,
- decorarea unor obiecte cu activitate-joc, în grup și
figuri geometrice prin desen independentă -
sau colaj
- realizarea de experiențe care să
194
pună în evidență
propagarea sunetului în diverse
medii
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme amiliare
AVAP Elemente de - realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 limbaj plastic: bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 pata plată, pata tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 vibrată din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR lucru: linie accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 modulată, contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
repetiție, modelaj în funcție de individuală
pensulație, nevoile/opțiunile copiilor
decupare, - realizarea unor compoziții,
pliere, colaj individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: ob. de - folosirea liniei cu scop de
decor contur și cu scop decorativ în
Subiect: aplicații/compoziții liber alese
Iepurașul - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR Expoziția - identificarea sunetelor cs, gz în -manual, auxiliar, - observare
11 1.3 Sunetele cs/gz silabe și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
aprilie 2.1 și literele (de - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 tipar și de conțin sunetul cs/gz foaie velină orală/scrisă
3.2 mână): x/X - asocierea sunetelor cs/gz cu - conversația, - autoevaluare
4.1 Povestirea unor literele x/X observația dirijată,

195
4.2 întâmplări trăite - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
4.3 Scrierea propozițiilor didactic, metoda
cuvintelor - scrierea literelor x/X izolat, în fonetico-analitico-
AVAP care conțin x cuvinte, în propoziții sintetică
2.2 - scrierea după dictare a unor - act. individuală,
cuvinte și propoziții scurte frontală și în grup
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
- activitate transdisciplinară:
realizarea unei schițe a unui
traseu pentru o excursie școlară
CLR Expoziția - identificarea sunetelor cs, gz în -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetele cs/gz silabe și în cuvinte alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 și literele (de - exemplificarea unor cuvinte ce caiete tip I, caiete cu - probă
3.1 tipar și de conțin sunetul cs/gz foaie velină orală/scrisă
3.2 mână): x/X - asocierea sunetelor cs/gz cu - conversația, - autoevaluare
4.1 Povestirea unor literele x/X observația dirijată,
4.2 întâmplări trăite - citirea silabelor, cuvintelor, exercițiul, jocul
4.3 Scrierea propozițiilor didactic, metoda
cuvintelor - scrierea literelor x/X izolat, în fonetico-analitico-
AVAP sintetică
care conțin x cuvinte, în propoziții
2.2 - act. individuală,
- scrierea după dictare a unor
frontală și în grup
cuvinte și propoziții scurte
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
- activitate transdisciplinară:
realizarea unei schițe a unui
traseu pentru o excursie școlară
MEM Unde și vibrații descrierea corpurilor geometrice - manual, caiet, fișe de - observare
2.2 Corpuri - identificarea poziției verticale, lucru, planșe diverse, sistematică
2.1 geometrice orizontale, oblice numărătoare, culori, coli - probă
3.1 - construirea unor obiecte albe, coli colorate, - orală/scrisă
uzuale, folosind corpuri conversația, ex., - autoevaluare
196
CLR geometrice explicația, munca
2.3 - evidențierea prin experiențe a independentă, învățarea
AVAP undelor și vibrațiilor prin descoperire,
2.2 - dialoguri în contexte reale sau problematizarea,
simulate, pe teme demonstrația, jocul
familiare didactic
- act. frontală, în
perechi, activitate-joc,
în grup și independentă
MM Cântarea vocală însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.2 în grup și prin demonstrarea lor conversaţia, explicaţia, sistematică
1.4 individual de către cadrul didactic sau cu demonstrația, exerciţiul
2.1 Poziția, emisia ajutorul mijloacelor activitate frontală,
tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.2 naturală, tonul,
semnalul de intuitivă/receptarea lor de
AVAP început, dicția, către copii
2.2 sincronizarea - reproducerea în grup a
DP cântecelor însușite intuitiv,
2.1 respectând
sincronizareamarcarea structurii
ritmice a cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- jocul „Recunoaște interpretul!”
(bărbat, femeie, copil
sau un instrument)
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
197
VINERI MEM Unde și vibrații descrierea corpurilor și figurilor - manual, caiet, fișe de - observare
12 2.2 Corpuri și figure geometrice lucru, planșe diverse, sistematică
aprilie 2.1 geometrice - identificarea poziției verticale, numărătoare, culori, coli - probă
3.1 orizontale, oblice albe, coli colorate, - orală/scrisă
- construirea unor obiecte conversația, ex., - autoevaluare
CLR uzuale, folosind corpuri și figuri explicația, munca
2.3 geometrice independentă, învățarea
AVAP - evidențierea prin experiențe a prin descoperire,
2.2 undelor și vibrațiilor problematizarea,
demonstrația, jocul
- dialoguri în contexte reale sau
didactic
simulate, pe teme
- act. frontală, în
familiare perechi, activitate-joc,
în grup și independentă
CLR *Lectură Oferirea de răspunsuri la –laptop, imagini, Observare
1.1,1.2,1.3,1.4,2.1, întrebarea: „Despre ce este Comunicare în limba sistematică
Aventurile lui română, manual cls. I,
2.2, 2.3, 2.4, 3.1, vorba?”
Pinochio, după Editura Didactică și probă orală/
3.3 - aprecierea ca adevărate sau Pedagogică S.A, bloc de
Carlo Collodi false a unor enunţuri scurte care scrisă
desen, creioane colorate
MM 1.4 testează înţelegerea textului Resurse
audiat procedurale:conversaţia, autoevaluare
- formularea unor răspunsuri la explicaţia,
întrebări despre conţinutul muncaindependentă,
textului audiat jocul didactic,
-exerciţii de colorare a unor Forme de
scene din poveste organizare:frontal,
-ordonarea crescătoare a unor individual, pe grupe
numere naturale în scopul
realizării unui desen pe o temă
din poveste
-audierea unor cântece despre
școală
DP Oare ce meserie jocuri de rol despre meserii - caiet, creioane - observare
3.3 voi avea? - povești, poezii, ghicitori, colorate, fișe de lucru sistematică
Meseriile cântece despre meserii, - conversația, - activități în
CLR Ce meserii știu? susținute de imagini explicația, exercițiul, clasă
198
2.1 Ce meserii au - jocuri/ghicitori de identificare a jocul didactic
AVAP părinții mei? instrumentelor - act. frontală, pe
2.2 specifice unor meserii grupe, individuală
- organizarea unei expoziții cu
instrumente confecționate,
fotografii, desene sau (unde e
posibil) direct cu
instrumentele specifice
meseriilor cunoscute
- decuparea unor informații
despre meserii din ziare,
reviste, cărți
- prezentarea meseriilor de către
specialiști invitați la
clasă: medic, artist, mecanic,
pictor, polițist, preot,
zugrav, cercetător, pompier,
contabil etc.
- vizite la diferite locuri de
muncă ale părinților sau aflate
în apropierea școlii ori a
locuinței copiilor
oferirea unor informații despre
sine, despre familie, colegi,
despre activitățile preferate,
folosind enunțuri simple
AVAP Elemente de - realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 limbaj plastic: bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 pata plată, pata tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 vibrată din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR lucru: linie accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 modulată, contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
repetiție, modelaj în funcție de individuală
pensulație, nevoile/opțiunile copiilor
199
decupare, - realizarea unor compoziții,
pliere, colaj individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: - folosirea liniei cu scop de
mototolire contur și cu scop decorativ în
Subiect: Coșul aplicații/compoziții liber alese
cu ouă roșii - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
S XXVIII - ȘCOALA ALTFEL: 15-19 APRILIE 2019
VACANȚA DE PRIMĂVARĂ – SĂRBĂTORI PASCALE
LUNI LIMBA
6 ENGLEZĂ
mai EDFS
MEM Coloane și exerciții care necesită orientarea - manual, caiet, fișe de - observare
2.1 rânduri în tabele și folosirea lucru, planșe diverse, sistematică
3.1 Colectarea, cuvintelor „rând” și „coloană” numărătoare, culori, coli - probă
4.1 citirea și - realizarea unor experiențe în albe, coli colorate, - orală/scrisă
4.2 înregistrarea scopul punerii în evidență conversația, ex., - autoevaluare
5.1 datelor a forței gravitaționale: căderea explicația, munca
5.2 Căderea liberă a liberă a diferitelor obiecte independentă, învățarea
6.1 corpurilor prin descoperire,
- formularea unor concluzii în
problematizarea,
urma unor observații
CLR demonstrația, jocul
repetate: și creionul, și cartea, și
2.3 didactic
cățelul de pluș cad pe - act. frontală, în
AVAP Pământ/sunt atrase de Pământ perechi, activitate-joc,
2.2 - recunoașterea efectului forței în grup și independentă
gravitaționale asupra

200
obiectelor de pe Pământ/căderea
liberă
- înregistrarea calificativelor
personale, pentru o
activitate specifică desfășurată
într-o zi
- asocierea rezolvării unei
probleme cu o reprezentare
grafică/desen
- organizarea datelor unei
probleme într-un tabel
- realizarea unei rețete culinare
simple
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiare
MM Cântarea vocală însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.2 în grup și prin demonstrarea lor conversaţia, explicaţia, sistematică
1.4 individual de către cadrul didactic sau cu demonstrația, exerciţiul
2.1 Poziția, emisia ajutorul mijloacelor activitate frontală,
tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.2 naturală, tonul,
semnalul de intuitivă/receptarea lor de
AVAP început, dicția, către copii
2.2 sincronizarea - reproducerea în grup a
DP cântecelor însușite intuitiv,
2.1 respectând
sincronizareamarcarea structurii
ritmice a cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
201
- alegerea instrumentului potrivit
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- jocul „Recunoaște interpretul!”
(bărbat, femeie, copil
sau un instrument)
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
MARȚI CLR Privighetoarea - construirea de enunțuri corecte - hârtie, creion grafit, - observare
7 1.3 Sunetul și după imagini date creioane colorate, sistematică
mai 2.1 grupurile de - delimitarea cuvintelor în creioane cerate, - aprecieri
2.2 litere (de tipar și propoziții acuarele, foarfecă, lipici individuale
3.1 de mână): - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația euristică,
3.2 ghe/Ghe - asocierea sunetului ghe cu demonstrația, exercițiul
4.1 Scrierea grupul de litere ghe/Ghe - act. frontală, în grup,
4.2 imaginativă - citirea în ritm propriu a individuală
4.3 Crearea unei silabelor, a cuvintelor și
AVAP povești propozițiilor
2.2 Scrierea cuv. - scrierea grupului de litere
care conțin ghe/Ghe și a unor cuvinte ce
grupurile conțin acest grup de litere
de litere - confecționarea grupului de
ghe/Ghe litere din sârmă, fire de lână,
plastilină
- joc: Cuvinte alintate
CLR Privighetoarea - construirea de enunțuri corecte - hârtie, creion grafit, - observare
1.3 Sunetul și după imagini date creioane colorate, sistematică
2.1 grupurile de - delimitarea cuvintelor în creioane cerate, - aprecieri

202

RELIGI
MIERCURI CLR Privighetoarea - construirea de enunțuri corecte - hârtie, creion grafit, - observare
8 1.3 Sunetul și după imagini date creioane colorate, sistematică
mai 2.1 grupurile de - delimitarea cuvintelor în creioane cerate, - aprecieri
2.2 litere (de tipar și propoziții acuarele, foarfecă, lipici individuale
3.1 de mână): - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația euristică,
3.2 ghe/Ghe - asocierea sunetului ghe cu demonstrația, exercițiul
4.1 Scrierea grupul de litere ghe/Ghe - act. frontală, în grup,
4.2 imaginativă - citirea în ritm propriu a individuală
4.3 Crearea unei silabelor, a cuvintelor și
AVAP povești propozițiilor
2.2 Scrierea cuv. - scrierea grupului de litere
care conțin ghe/Ghe și a unor cuvinte ce
grupurile conțin acest grup de litere
de litere - confecționarea grupului de
ghe/Ghe litere din sârmă, fire de lână,
plastilină
- joc: Cuvinte alintate
CLR Privighetoarea - construirea de enunțuri corecte - hârtie, creion grafit, - observare
1.3 Sunetul și după imagini date creioane colorate, sistematică
2.1 grupurile de - delimitarea cuvintelor în creioane cerate, - aprecieri
2.2 litere (de tipar și propoziții acuarele, foarfecă, lipici individuale
3.1 de mână): - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația euristică,
3.2 ghe/Ghe - asocierea sunetului ghe cu demonstrația, exercițiul
4.1 Scrierea grupul de litere ghe/Ghe - act. frontală, în grup,
4.2 imaginativă - citirea în ritm propriu a individuală
4.3 Crearea unei silabelor, a cuvintelor și
203
AVAP povești propozițiilor
2.2 Scrierea cuv. - scrierea grupului de litere
care conțin ghe/Ghe și a unor cuvinte ce
grupurile conțin acest grup de litere
de litere - confecționarea grupului de
ghe/Ghe litere din sârmă, fire de lână,
plastilină
- joc: Cuvinte alintate
MEM Colectarea, exerciții care necesită orientarea - manual, caiet, fișe de - observare
2.1 citirea și în tabele și folosirea lucru, planșe diverse, sistematică
3.1 înregistrarea cuvintelor „rând” și „coloană” numărătoare, culori, coli - probă
4.1 datelor - realizarea unor experiențe în albe, coli colorate, - orală/scrisă
4.2 scopul punerii în evidență conversația, ex., - autoevaluare
5.1 a forței gravitaționale: căderea explicația, munca
5.2 liberă a diferitelor obiecte independentă, învățarea
6.1 prin descoperire,
- formularea unor concluzii în
problematizarea,
urma unor observații
CLR demonstrația, jocul
repetate: și creionul, și cartea, și didactic
2.3 cățelul de pluș cad pe
AVAP - act. frontală, în
Pământ/sunt atrase de Pământ perechi, activitate-joc,
2.2 - recunoașterea efectului forței în grup și independentă
gravitaționale asupra
obiectelor de pe Pământ/căderea
liberă
- înregistrarea calificativelor
personale, pentru o
activitate specifică desfășurată
într-o zi
- asocierea rezolvării unei
probleme cu o reprezentare
grafică/desen
- organizarea datelor unei
probleme într-un tabel
- realizarea unei rețete culinare
simple
204
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiare
AVAP Elemente de - realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 limbaj plastic: bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 pata plată, pata tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 vibrată din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR lucru: linie accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 modulată, contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
repetiție, modelaj în funcție de individuală
pensulație, nevoile/opțiunile copiilor
decupare, - realizarea unor compoziții,
pliere, colaj individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: - folosirea liniei cu scop de
modelaj contur și cu scop decorativ în
Subiect: Flori de aplicații/compoziții liber alese
primăvară - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR Concursul de -construirea de enunțuri corecte - hârtie, creion grafit, - observare
9 1.3 ghicitori după imagini date creioane colorate, sistematică
mai 2.1 Sunetul și - delimitarea cuvintelor în creioane cerate, - aprecieri
2.2 grupurile de propoziții acuarele, foarfecă, lipici individuale
3.1 litere (de tipar și - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația euristică,
3.2 de mână): - asocierea sunetului ghi cu demonstrația, exercițiul
4.1 ghi/Ghi grupurile de litere ghi/Ghi - act. frontală, în grup,
4.2 Redactarea unei - citirea în ritm propriu a individuală

205
4.3 ghicitori silabelor, cuvintelor și propoz.
AVAP (scrierea - scrierea grupului de litere
2.2 imaginativă) ghi/Ghi și a unor cuvinte ce
Scrierea conțin aceste grupuri
cuvintelor - confecționarea grupului de
care conțin litere din sârmă, fire de lână,
grupurile plastilină
de litere ghi/Ghi - concurs de ghicitori
- joc de rol: La bibliotecă
CLR Concursul de -construirea de enunțuri corecte - hârtie, creion grafit, - observare
1.3 ghicitori după imagini date creioane colorate, sistematică
2.1 Sunetul și - delimitarea cuvintelor în creioane cerate, - aprecieri
2.2 grupurile de propoziții acuarele, foarfecă, lipici individuale
3.1 litere (de tipar și - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația euristică,
3.2 de mână): - asocierea sunetului ghi cu demonstrația, exercițiul
4.1 ghi/Ghi grupurile de litere ghi/Ghi - act. frontală, în grup,
4.2 Redactarea unei - citirea în ritm propriu a individuală
4.3 ghicitori silabelor, cuvintelor și propoz.
AVAP (scrierea - scrierea grupului de litere
2.2 imaginativă) ghi/Ghi și a unor cuvinte ce
Scrierea conțin aceste grupuri
cuvintelor - confecționarea grupului de
care conțin litere din sârmă, fire de lână,
grupurile plastilină
de litere ghi/Ghi - concurs de ghicitori
- joc de rol: La bibliotecă
MEM Coloane și exerciții care necesită orientarea - manual, caiet, fișe de - observare
2.1 rânduri în tabele și folosirea lucru, planșe diverse, sistematică
3.1 Colectarea, cuvintelor „rând” și „coloană” numărătoare, culori, coli - probă
4.1 citirea și - realizarea unor experiențe în albe, coli colorate, - orală/scrisă
4.2 înregistrarea scopul punerii în evidență conversația, ex., - autoevaluare
5.1 datelor a forței gravitaționale: căderea explicația, munca
5.2 Căderea liberă a liberă a diferitelor obiecte independentă, învățarea
6.1 corpurilor prin descoperire,
- formularea unor concluzii în
problematizarea,
urma unor observații
206
CLR repetate: și creionul, și cartea, și demonstrația, jocul
2.3 cățelul de pluș cad pe didactic
AVAP Pământ/sunt atrase de Pământ - act. frontală, în
2.2 - recunoașterea efectului forței perechi, activitate-joc,
gravitaționale asupra în grup și independentă
obiectelor de pe Pământ/căderea
liberă
- înregistrarea calificativelor
personale, pentru o
activitate specifică desfășurată
într-o zi
- asocierea rezolvării unei
probleme cu o reprezentare
grafică/desen
- organizarea datelor unei
probleme într-un tabel
- realizarea unei rețete culinare
simple
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiare
MM Cântarea vocală însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.2 în grup și prin demonstrarea lor conversaţia, explicaţia, sistematică
1.4 individual de către cadrul didactic sau cu demonstrația, exerciţiul
2.1 Poziția, emisia ajutorul mijloacelor activitate frontală,
tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.2 naturală, tonul,
semnalul de intuitivă/receptarea lor de
AVAP început, dicția, către copii
2.2 sincronizarea - reproducerea în grup a
DP cântecelor însușite intuitiv,
2.1 respectând
sincronizareamarcarea structurii
ritmice a cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
207
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- jocul „Recunoaște interpretul!”
(bărbat, femeie, copil
sau un instrument)
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
VINERI MEM Recapitulare identificarea și descrierea - manual, caiet, fișe de - observare
10 3.1 diferitelor surse de energie lucru, planșe diverse, sistematică
mai 5.2 rezolvarea unor probleme după numărătoare, culori, coli - probă
6.3 imagini date albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 - adunarea și scăderea în limitele conversația, ex., - autoevaluare
0 – 100, folosind explicația, munca
bancnote, monede independentă, învățarea
- măsurarea lungimii unor prin descoperire,
problematizarea,
obiecte și exprimarea acesteia
demonstrația, jocul
în centimetri
didactic
- act. frontală, în
perechi, activitate-joc,
în grup și independentă
CLR *Lectură Oferirea de răspunsuri la –laptop, imagini, Observare
1.1,1.2,1.3,1.4,2.1, întrebarea: „Despre ce este Comunicare în limba sistematică
Dinozaurii română, manual cls. I,
2.2, 2.3, 2.4, 3.1, vorba?”
Editura Didactică și probă orală/
3.3 - aprecierea ca adevărate sau Pedagogică S.A, bloc de
false a unor enunţuri scurte care scrisă
desen, creioane colorate
MM 1.4 testează înţelegerea textului Resurse
audiat procedurale:conversaţia, autoevaluare
- formularea unor răspunsuri la explicaţia,
întrebări despre conţinutul muncaindependentă,
208
textului audiat jocul didactic,
-exerciţii de colorare a unor Forme de
scene din poveste organizare:frontal,
-ordonarea crescătoare a unor individual, pe grupe
numere naturale în scopul
realizării unui desen pe o temă
din poveste
-audierea unor cântece despre
școală
DP Oare ce meserie jocuri de rol despre meserii - caiet, creioane - observare
3.3 voi avea? - povești, poezii, ghicitori, colorate, fișe de lucru sistematică
Meseriile cântece despre meserii, - conversația, - activități în
CLR Ce meserii știu? susținute de imagini explicația, exercițiul, clasă
2.1 Ce îmi place să - jocuri/ghicitori de identificare a jocul didactic
AVAP fac? instrumentelor - act. frontală, pe
2.2 specifice unor meserii grupe, individuală
- prezentarea meseriilor de către
specialiști invitați la
clasă: medic, artist, mecanic,
pictor, polițist, preot,
zugrav, cercetător, pompier,
contabil etc.
oferirea unor informații despre
sine, despre familie, colegi,
despre activitățile preferate,
folosind enunțuri
simple
AVAP Elemente de - realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 limbaj plastic: bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 pata plată, pata tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 vibrată din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR lucru: linie accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 modulată, contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
repetiție, modelaj în funcție de individuală

209
pensulație, nevoile/opțiunile copiilor
decupare, - realizarea unor compoziții,
pliere, colaj individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: - folosirea liniei cu scop de
pictură contur și cu scop decorativ în
Subiect: aplicații/compoziții liber alese
Fluturașul - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
LUNI LIMBA
13 ENGLEZĂ
mai EDFS
MEM Recapitulare identificarea și descrierea - manual, caiet, fișe de - observare
3.1 diferitelor surse de energie lucru, planșe diverse, sistematică
5.2 rezolvarea unor probleme după numărătoare, culori, coli - probă
6.3 imagini date albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 - adunarea și scăderea în limitele conversația, ex., - autoevaluare
0 – 100, folosind explicația, munca
bancnote, monede independentă, învățarea
- măsurarea lungimii unor prin descoperire,
problematizarea,
obiecte și exprimarea acesteia
demonstrația, jocul
în centimetri
didactic
- act. frontală, în
perechi, activitate-joc,
în grup și independentă
MM Cântarea vocală însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.2 în grup și prin demonstrarea lor conversaţia, explicaţia, sistematică
1.4 individual de către cadrul didactic sau cu demonstrația, exerciţiul
210
2.1 Poziția, emisia ajutorul mijloacelor activitate frontală,
2.2 naturală, tonul, tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
semnalul de intuitivă/receptarea lor de
AVAP început, dicția, către copii
2.2 sincronizarea - reproducerea în grup a
DP cântecelor însușite intuitiv,
2.1 respectând
sincronizareamarcarea structurii
ritmice a cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- jocul „Recunoaște interpretul!”
(bărbat, femeie, copil
sau un instrument)
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
MARȚI CLR Concursul de -construirea de enunțuri corecte - hârtie, creion grafit, - observare
14 1.3 ghicitori după imagini date creioane colorate, sistematică
mai 2.1 Sunetul și - delimitarea cuvintelor în creioane cerate, - aprecieri
2.2 grupurile de propoziții acuarele, foarfecă, lipici individuale
3.1 litere (de tipar și - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația euristică,
3.2 de mână): - asocierea sunetului ghi cu demonstrația, exercițiul
4.1 ghi/Ghi grupurile de litere ghi/Ghi - act. frontală, în grup,
4.2 Redactarea unei - citirea în ritm propriu a individuală
4.3 ghicitori silabelor, cuvintelor și propoz.
AVAP (scrierea - scrierea grupului de litere
2.2 imaginativă) ghi/Ghi și a unor cuvinte ce
211
Scrierea conțin aceste grupuri
cuvintelor - confecționarea grupului de
care conțin litere din sârmă, fire de lână,
grupurile plastilină
de litere ghi/Ghi - concurs de ghicitori
- joc de rol: La bibliotecă
CLR Concursul de -construirea de enunțuri corecte - hârtie, creion grafit, - observare
1.3 ghicitori după imagini date creioane colorate, sistematică
2.1 Sunetul și - delimitarea cuvintelor în creioane cerate, - aprecieri
2.2 grupurile de propoziții acuarele, foarfecă, lipici individuale
3.1 litere (de tipar și - despărțirea cuvintelor în silabe - conversația euristică,
3.2 de mână): - asocierea sunetului ghi cu demonstrația, exercițiul
4.1 ghi/Ghi grupurile de litere ghi/Ghi - act. frontală, în grup,
4.2 Redactarea unei - citirea în ritm propriu a individuală
4.3 ghicitori silabelor, cuvintelor și propoz.
AVAP (scrierea - scrierea grupului de litere
2.2 imaginativă) ghi/Ghi și a unor cuvinte ce
Scrierea conțin aceste grupuri
cuvintelor - confecționarea grupului de
care conțin litere din sârmă, fire de lână,
grupurile plastilină
de litere ghi/Ghi - concurs de ghicitori
- joc de rol: La bibliotecă
EDFS
RELIGI
MIERCURI CLR *Lectură Oferirea de răspunsuri la –laptop, imagini, Observare
15 1.1,1.2,1.3,1.4,2.1, întrebarea: „Despre ce este Comunicare în limba sistematică
Omida română, manual cls. I,
mai 2.2, 2.3, 2.4, 3.1, vorba?”
Editura Didactică și
3.3 mâncăcioasă, - aprecierea ca adevărate sau probă orală/
Pedagogică S.A, bloc de
după Eric Carle false a unor enunţuri scurte care scrisă
desen, creioane colorate
MM 1.4 testează înţelegerea textului Resurse
audiat procedurale:conversaţia, autoevaluare
- formularea unor răspunsuri la explicaţia,
întrebări despre conţinutul muncaindependentă,
textului audiat jocul didactic,
212
-exerciţii de colorare a unor Forme de
scene din poveste organizare:frontal,
-ordonarea crescătoare a unor individual, pe grupe
numere naturale în scopul
realizării unui desen pe o temă
din poveste
-audierea unor cântece despre
școală
CLR Recapitulare - citirea literelor, silabelor, manual, caiet, fișe - observare
1.3 cuvintelor de tipar și de mână de lucru sistematică
2.1 - intuirea ilustrațiilor - conversația, - probă orală/
3.1 - completarea silabelor în observarea dirijată, scrisă
4.1 cuvinte reprezentate grafic exercițiul, jocul - autoevaluare
- scrierea corectă a literelor mici didactic, metoda
și mari de mână fonetico-
- formarea silabelor și cuvintelor analiticosintetică
- copierea, transcrierea, dictarea - act. frontală, în
unor litere, silabe, echipă, în perechi,
cuvinte individuală
- exersarea comunicării orale
prin construirea unor
propoziții logice după imagini
MEM Evaluare Itemi de evaluare Fișe de evaluare
sumativă procedurale:conversaţia, Proba scrisă
explicaţia,
Forme de organizare:
individual
AVAP Elemente de - realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 limbaj plastic: bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 pata plată, pata tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 vibrată din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR lucru: linie accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 modulată, contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
repetiție, modelaj în funcție de individuală
pensulație, nevoile/opțiunile copiilor
213
decupare, - realizarea unor compoziții,
pliere, colaj individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: od. de - folosirea liniei cu scop de
decor contur și cu scop decorativ în
Subiect: Lalele aplicații/compoziții liber alese
- expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR Recapitulare - citirea literelor, silabelor, manual, caiet, fișe - observare
16 1.3 cuvintelor de tipar și de mână de lucru sistematică
mai 2.1 - intuirea ilustrațiilor - conversația, - probă orală/
3.1 - completarea silabelor în observarea dirijată, scrisă
4.1 cuvinte reprezentate grafic exercițiul, jocul - autoevaluare
- scrierea corectă a literelor mici didactic, metoda
și mari de mână fonetico-
- formarea silabelor și cuvintelor analiticosintetică
- copierea, transcrierea, dictarea - act. frontală, în
unor litere, silabe, echipă, în perechi,
cuvinte individuală
- exersarea comunicării orale
prin construirea unor
propoziții logice după imagini
CLR Evaluare Itemi de evaluare Fișe de evaluare
1.1,1.2,1.3,1.4, 1.5 sumativă procedurale:conversaţia, Proba scrisă
2.1, 2.2, 2.3 explicaţia,
3.1, 4.1 Forme de organizare:
individual
MEM Recapitulare identificarea și descrierea - manual, caiet, fișe de - observare

214
3.1 diferitelor surse de energie lucru, planșe diverse, sistematică
5.2 rezolvarea unor probleme după numărătoare, culori, coli - probă
6.3 imagini date albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 - adunarea și scăderea în limitele conversația, ex., - autoevaluare
0 – 100, folosind explicația, munca
bancnote, monede independentă, învățarea
- măsurarea lungimii unor prin descoperire,
obiecte și exprimarea acesteia problematizarea,
demonstrația, jocul
în centimetri
didactic
- act. frontală, în
perechi, activitate-joc,
în grup și independentă
MM Cântarea vocală însușirea după auz a cântecelor, laptop, imagini Observarea
1.2 în grup și prin demonstrarea lor conversaţia, explicaţia, sistematică
1.4 individual de către cadrul didactic sau cu demonstrația, exerciţiul
2.1 Poziția, emisia ajutorul mijloacelor activitate frontală,
tehnice, urmată de preluarea individuală. pe grupe
2.2 naturală, tonul,
semnalul de intuitivă/receptarea lor de
AVAP început, dicția, către copii
2.2 sincronizarea - reproducerea în grup a
DP cântecelor însușite intuitiv,
2.1 respectând
sincronizareamarcarea structurii
ritmice a cântecului, prin
acompaniamentul cu jucării
muzicale (tobițe, trianglu,
maracas, clopoțel, tamburină,
lemne) sau a percuției
corporale (bătăi din palme, bătăi
ale degetului în bancă,
cu bătăi pe genunchi)
- alegerea instrumentului potrivit
sau a percuției
corporale pentru fiecare cântec
- jocul „Recunoaște interpretul!”
215
(bărbat, femeie, copil
sau un instrument)
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
VINERI MEM Activități de identificarea și descrierea - manual, caiet, fișe de - observare
17 3.1 ameliorare/ diferitelor surse de energie lucru, planșe diverse, sistematică
mai 5.2 dezvoltare rezolvarea unor probleme după numărătoare, culori, coli - probă
6.3 Pot mai mult! imagini date albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 - adunarea și scăderea în limitele conversația, ex., - autoevaluare
0 – 100, folosind explicația, munca
bancnote, monede independentă, învățarea
- măsurarea lungimii unor prin descoperire,
problematizarea,
obiecte și exprimarea acesteia
demonstrația, jocul
în centimetri
didactic
- act. frontală, în
perechi, activitate-joc,
în grup și independentă
CLR Neghiniță, după realizarea corespondenței între manual, caiet, fișe - observare
Barbu literele de tipar și cele de lucru sistematică
Ștefanescu de mână - conversația, - probă orală/
Delavrancea - copierea, transcrierea și observarea dirijată, scrisă
Activități de dictarea unor litere, silabe, exercițiul, jocul - autoevaluare
ameliorare/ cuvinte didactic, metoda
dezvoltare - alcătuirea de fonetico-
propoziții/enunțuri integrând analiticosintetică
cuvinte date - act. frontală, în
- audierea unor povești scrise de echipă, în perechi,
Ion Creangă individuală
- repovestirea unui text audiat
- recunoașterea pesonajelor
dintr-un text audiat
DP Oare ce meserie jocuri de rol despre meserii - caiet, creioane - observare
3.3 voi avea? - povești, poezii, ghicitori, colorate, fișe de lucru sistematică
Meseriile cântece despre meserii, - conversația, - activități în
CLR Ce meserii știu? susținute de imagini explicația, exercițiul, clasă
216
2.1 Ce îmi place să - jocuri/ghicitori de identificare a jocul didactic
AVAP fac? instrumentelor - act. frontală, pe
2.2 specifice unor meserii grupe, individuală
- prezentarea meseriilor de către
specialiști invitați la
clasă: medic, artist, mecanic,
pictor, polițist, preot,
zugrav, cercetător, pompier,
contabil etc.
oferirea unor informații despre
sine, despre familie, colegi,
despre activitățile preferate,
folosind enunțuri
simple
AVAP Elemente de - realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 limbaj plastic: bidimensionale și creioane colorate, sistematică
2.2 pata plată, pata tridimensionale creioane cerate, - aprecieri
2.3 vibrată din hârtie de diferite tipuri acuarele, foarfecă, lipici individuale
Tehnici de - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR lucru: linie accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 modulată, contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
repetiție, modelaj în funcție de individuală
pensulație, nevoile/opțiunile copiilor
decupare, - realizarea unor compoziții,
pliere, colaj individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: ob. de - folosirea liniei cu scop de
decor contur și cu scop decorativ în
Subiect: Omida aplicații/compoziții liber alese
- expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,

217
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple

PROIECTAREA UNITĂ ŢII TEMATICE: „VINE VARA”

Nr. de săptămâni: XXX1- XXIV

Perioada: 20 mai -14 iunie 2019

ZIUA/DATA DISCIPLINA DETALIERI DE ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE RESURSE EVALUARE

CONŢINUT DISCIPLINE
LUNI LIMBA
20 ENGLEZĂ
mai EDFS
MEM Să măsurăm identificarea unor surse - manual, caiet, fișe de - observare
3.1 corect! convenționale de energie lucru, planșe diverse, sistematică
4.2 Câți centimetri - evidențierea formelor de numărătoare, culori, coli - probă
6.1 măsoară...? energie prin experimente albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 Măsurarea simple conversația, ex., - autoevaluare
CLR lungimii - identificarea căilor de explicația, munca
2.3 Cărbunii, sursă economisire a energiei electrice, independentă, învățarea
AVAP de energie recunoașterea caracterului limitat prin descoperire,
2.2 al energiilor problematizarea,
convenționale demonstrația, jocul
didactic
218
- alegerea potrivită a unor unități - act. frontală, în
neconvenționale pentru perechi, activitate-joc,
măsurarea lungimii în grup și
- măsurarea lungimii unor independentă
obiecte și exprimarea acesteia
în centimetri
- identificarea și utilizarea
instrumentelor de măsură
potrivite pentru efectuarea unor
măsurători (rigla, metrul
de croitorie etc.)
- completarea până la egalizare a
lungimii a două obiecte
- rezolvarea de probleme
practice, folosind unitățile de
măsură
- evidențierea unor surse
convenționale de energie prin
experimente simple
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiare
MM Cântarea vocală -imitarea unor animale sau a laptop, imagini Observarea
3.1 în grup și unor fenomene ale naturii conversaţia, explicaţia, sistematică
3.4 individual cu onomatopee lungi-scurte, demonstrația, exerciţiul
2.1 cântate tare-încet, repedelent activitate frontală,
individuală. pe grupe
(exemplu : „Jocul animalelor” –
AVAP imitarea unor
2.2 animale; sonorități și acțiuni
DP specifice, jocul „Ploaia și
2.1 vântul”, jocul silabelor muzicale
– ma, me, mi, mo, mu,
jocul „Cântă ca mine!” etc.)
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție

219
și de sincronizare;
- desenarea unor imagini
sugerate de textul diferitelor
strofe ale unui cântec
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
MARȚI CLR La alcătuirea unor enunțuri cu -manual, auxiliar, - observare
21 1.3 cumpărături accent pe pronunția corectă, alfabetar, plastilină, sistematică
mai 2.1 Sunetul c/chi și clară caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.2 litera - identificarea sunetului c sau chi velină orală/scrisă
3.1 (de tipar și de în silabe și în cuvinte - conversația, observația - autoevaluare
3.2 mână): k/K - asocierea sunetului c sau chi cu dirijată, exercițiul, jocul
4.1 Scrierea litera k didactic, metoda fonetico-
4.2 cuvintelor - confecționarea literelor din analitico-sintetică
care conțin sârmă, fire de lână, - act. individuală, frontală
AVAP și în grup
litera k bețișoare, plastilină, figuri
2.2 Copiere/transcriere tangram
- scrierea literei k/K izolat, în
cuvinte și enunțuri
- scrierea pe liniatură de
matematică
- citirea silabelor, cuvintelor,
propozițiilor
- completarea cuvintelor cu
silabele potrivite
CLR La alcătuirea unor enunțuri cu -manual, auxiliar, - observare
1.3 cumpărături accent pe pronunția corectă, alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 Sunetul c/chi și clară caiete tip I, caiete cu foaie - probă

220
care conțin sârmă, fire de lână, - act. individuală, frontală
AVAP litera k bețișoare, plastilină, figuri și în grup
2.2 Copiere/transcriere tangram
- scrierea literei k/K izolat, în
cuvinte și enunțuri
- scrierea pe liniatură de
matematică
- citirea silabelor, cuvintelor,
propozițiilor
- completarea cuvintelor cu
silabele potrivite
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR La alcătuirea unor enunțuri cu -manual, auxiliar, - observare
22 1.3 cumpărături accent pe pronunția corectă, alfabetar, plastilină, sistematică
mai 2.1 Sunetul c/chi și clară caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.2 litera - identificarea sunetului c sau chi velină orală/scrisă
3.1 (de tipar și de în silabe și în cuvinte - conversația, observația - autoevaluare
3.2 mână): k/K - asocierea sunetului c sau chi cu dirijată, exercițiul, jocul
4.1 Scrierea litera k didactic, metoda fonetico-
4.2 cuvintelor - confecționarea literelor din analitico-sintetică
care conțin sârmă, fire de lână, - act. individuală, frontală
AVAP și în grup
litera k bețișoare, plastilină, figuri
2.2 Copiere/transcriere tangram
- scrierea literei k/K izolat, în
cuvinte și enunțuri
- scrierea pe liniatură de
matematică
- citirea silabelor, cuvintelor,
propozițiilor
- completarea cuvintelor cu
silabele potrivite

CLR La alcătuirea unor enunțuri cu -manual, auxiliar, - observare

1.3 cumpărături accent pe pronunția corectă, alfabetar, plastilină, sistematică
221
2.1 Sunetul c/chi și clară caiete tip I, caiete cu foaie - probă
2.2 litera - identificarea sunetului c sau chi velină orală/scrisă
3.1 (de tipar și de în silabe și în cuvinte - conversația, observația - autoevaluare
3.2 mână): k/K - asocierea sunetului c sau chi cu dirijată, exercițiul, jocul
4.1 Scrierea litera k didactic, metoda fonetico-
4.2 cuvintelor - confecționarea literelor din analitico-sintetică
care conțin sârmă, fire de lână, - act. individuală, frontală
AVAP bețișoare, plastilină, figuri și în grup
litera k
2.2 Copiere/transcriere tangram
- scrierea literei k/K izolat, în
cuvinte și enunțuri
- scrierea pe liniatură de
matematică
- citirea silabelor, cuvintelor,
propozițiilor
- completarea cuvintelor cu
silabele potrivite
MEM Să măsurăm - alegerea potrivită a unor unități - manual, caiet, fișe de - observare
3.1 corect! neconvenționale pentru lucru, planșe diverse, sistematică
4.2 Câți centimetri măsurarea lungimii numărătoare, culori, coli - probă
6.1 măsoară...? - măsurarea lungimii unor albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 Măsurarea obiecte și exprimarea acesteia conversația, ex., - autoevaluare
CLR lungimii în centimetri explicația, munca
2.3 - identificarea și utilizarea independentă, învățarea
AVAP instrumentelor de măsură prin descoperire,
2.2 potrivite pentru efectuarea unor problematizarea,
măsurători (rigla, metrul demonstrația, jocul
didactic
de croitorie etc.)
- act. frontală, în
- completarea până la egalizare a
perechi, activitate-joc,
lungimii a două obiecte
în grup și
- rezolvarea de probleme independentă
practice, folosind unitățile de
măsură
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme

222
familiare
AVAP Creatori de realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 jocuri și de bidimensionale și creioane colorate, creioane sistematică
2.2 modele tridimensionale cerate, acuarele, foarfecă, - aprecieri
2.3 Elemente de din hârtie de diferite tipuri lipici individuale
limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR linia, punctul, accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 forma contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
Tehnici de modelaj în funcție de individuală
lucru: nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
lipire, repetiție individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: desen - folosirea liniei cu scop de
liber,compoziții contur și cu scop decorativ în
Legume din aplicații/compoziții liber alese
grădina bunicii - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR Scrisoarea - identificarea sunetelor -manual, auxiliar, - observare
23 1.3 Sunetele și corespunzătoare literelor q, w, y alfabetar, plastilină, sistematică
mai 2.1 literele (de - exemplificarea unor cuvinte caiete tip I, caiete cu foaie - probă
3.1 tipar și de care se scriu cu q/Q, w/W, velină orală/scrisă
3.2 mână): q/Q, y/Y - conversația, observația - autoevaluare
4.1 w/W, y/Y - citirea silabelor, cuvintelor, dirijată, exercițiul, jocul
4.2 Scrierea propozițiilor didactic, metoda fonetico-
4.3 funcțională: - scrierea literelor q/Q, w/W, y/Y analitico-sintetică
AVAP izolat, în cuvinte și în - act. individuală, frontală
scrisoarea
2.2 și în grup
propoziții

223
- scrierea după dictare a unor
cuvinte și propoziții scurte
- redactarea unei scrisori
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
CLR Scrisoarea - identificarea sunetelor -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetele și corespunzătoare literelor q, w, y alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 literele (de - exemplificarea unor cuvinte caiete tip I, caiete cu foaie - probă

MEM Câți litri are...? identificarea unor surse - manual, caiet, fișe de - observare
3.1 Măsurarea convenționale de energie lucru, planșe diverse, sistematică
4.2 capacității - evidențierea formelor de numărătoare, culori, coli - probă
6.1 vaselor energie prin experimente albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 Petrolul, sursă simple conversația, ex., - autoevaluare
CLR de energie - alegerea potrivită a unor unități explicația, munca
2.3 de măsură independentă, învățarea
AVAP neconvenționale pentru prin descoperire,
2.2 problematizarea,
măsurarea capacității
demonstrația, jocul
- măsurarea capacității unor vase
didactic
folosind etaloane de - act. frontală, în
forme și mărimi diferite, urmată perechi, activitate-joc,
de consemnarea și
224
discutarea rezultatelor, cu în grup și
folosirea expresiilor „mai independentă
mult”, „mai puțin” etc.
- comparări de capacități de
obiecte (de exemplu, de câte
ori se cuprinde conținutul unui
recipient în altul mai
mare)
- ordonarea unor obiecte date, pe
baza comparării
succesive a capacității lor
MM Cântarea vocală -imitarea unor animale sau a laptop, imagini Observarea
3.1 în grup și unor fenomene ale naturii conversaţia, explicaţia, sistematică
3.4 individual cu onomatopee lungi-scurte, demonstrația, exerciţiul
2.1 cântate tare-încet, repedelent activitate frontală,
individuală. pe grupe
(exemplu : „Jocul animalelor” –
AVAP imitarea unor
2.2 animale; sonorități și acțiuni
DP specifice, jocul „Ploaia și
2.1 vântul”, jocul silabelor muzicale
– ma, me, mi, mo, mu,
jocul „Cântă ca mine!” etc.)
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare;
- desenarea unor imagini
sugerate de textul diferitelor
strofe ale unui cântec
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
VINERI MEM Câți litri are...? - alegerea potrivită a unor unități - manual, caiet, fișe de - observare
24 3.1 Măsurarea de măsură lucru, planșe diverse, sistematică
mai 4.2 capacității neconvenționale pentru numărătoare, culori, coli - probă

225
6.1 vaselor măsurarea capacității albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 - măsurarea capacității unor vase conversația, ex., - autoevaluare
folosind etaloane de explicația, munca
CLR forme și mărimi diferite, urmată independentă, învățarea
2.3 de consemnarea și prin descoperire,
AVAP discutarea rezultatelor, cu problematizarea,
2.2 folosirea expresiilor „mai demonstrația, jocul
mult”, „mai puțin” etc. didactic
- act. frontală, în
- comparări de capacități de
perechi, activitate-joc,
obiecte (de exemplu, de câte în grup și
ori se cuprinde conținutul unui independentă
recipient în altul mai
mare)
- ordonarea unor obiecte date, pe
baza comparării
succesive a capacității lor
CLR *Lectură Oferirea de răspunsuri la –laptop, imagini, Comunicare Observare
1.1,1.2,1.3,1.4 Un cal înaripat, întrebarea: „Despre ce este în limba română, manual cls. sistematică
,2.1, 2.2, 2.3, vorba?” I, Editura Didactică și
după Paul Demetru
Pedagogică S.A, bloc de probă orală/
2.4, 3.1, 3.3 Popescu - aprecierea ca adevărate sau
desen, creioane colorate
false a unor enunţuri scurte care scrisă
Resurse
MM 1.4 testează înţelegerea textului procedurale:conversaţia,
audiat autoevaluare
explicaţia,
- formularea unor răspunsuri la muncaindependentă,
întrebări despre conţinutul jocul didactic,
textului audiat Forme de organizare:frontal,
-exerciţii de colorare a unor individual, pe grupe
scene din poveste
-ordonarea crescătoare a unor
numere naturale în scopul
realizării unui desen pe o temă
din poveste
-audierea unor cântece despre
școală
DP Oare ce meserie - organizarea unei expoziții cu - caiet, creioane - observare
226
3.3 voi avea? instrumente confecționate, colorate, fișe de lucru sistematică
Meseriile fotografii, desene sau (unde e - conversația, - activități în
CLR posibil) direct cu explicația, exercițiul, clasă
2.1 instrumentele specifice jocul didactic
meseriilor cunoscute act. frontală, pe
AVAP - decuparea unor informații grupe, individuală
2.2 despre meserii din ziare,
reviste, cărți
- prezentarea meseriilor de către
specialiști invitați la
clasă: medic, artist, mecanic,
pictor, polițist, preot,
zugrav, cercetător, pompier,
contabil etc.
- vizite la diferite locuri de
muncă ale părinților sau
aflate în apropierea școlii ori a
locuinței copiilor
- organizarea unor evenimente
(„Carnavalul
meseriilor”) în care grupuri de
copii promovează
diferite meserii, la care sunt
invitați părinți, bunici,
reprezentanți ai școlii și
comunității
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate, folosind enunțuri
simple
AVAP Creatori de realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 jocuri și de bidimensionale și creioane colorate, creioane sistematică
2.2 modele tridimensionale cerate, acuarele, foarfecă, - aprecieri
2.3 Elemente de din hârtie de diferite tipuri lipici individuale
227
limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR linia, punctul, accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 forma contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
Tehnici de modelaj în funcție de individuală
lucru: nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
lipire, repetiție individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: - folosirea liniei cu scop de
mototolire contur și cu scop decorativ în
Fructe de sezon aplicații/compoziții liber alese
- expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
LUNI LIMBA
27 ENGLEZĂ
mai EDFS
MEM Câți lei costă...? identificarea surselor - manual, caiet, fișe de - observare
3.1 Monede și convenționale de energie lucru, planșe diverse, sistematică
3.2 bancnote - evidențierea formelor de numărătoare, culori, coli - probă
6.3 Electricitatea, energie prin experimente albe, coli colorate, - orală/scrisă
formă de simple conversația, ex., - autoevaluare
CLR energie - identificarea importanței explicația, munca
2.3 energiei în viața omului, a independentă, învățarea
AVAP prin descoperire,
modalităților de economisire a
2.2 problematizarea,
energiei
demonstrația, jocul
- recunoașterea bancnotelor de 1 didactic
leu, 5 lei, 10 lei, 50 lei, - act. frontală, în
100 lei perechi, activitate-joc,
228
- recunoașterea monedelor de 1 în grup și
ban, 5 bani, 10 bani, 50 independentă
bani
- schimbarea unui grup de
monede/bancnote cu altulavând
aceeași valoare
- punerea în corespondență a
unor obiecte cu prețul
estimat
- negocierea unor schimburi de
obiecte echivalente
valoric
- calcularea costurilor și a
profitului unor obiecte
confecționate și vândute de copii
- jocuri de utilizare a banilor
- estimarea bugetului necesar
pentru atingerea unui scop
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiare
MM Cântarea vocală -imitarea unor animale sau a laptop, imagini Observarea
3.1 în grup și unor fenomene ale naturii conversaţia, explicaţia, sistematică
3.4 individual cu onomatopee lungi-scurte, demonstrația, exerciţiul
2.1 cântate tare-încet, repedelent activitate frontală,
individuală. pe grupe
(exemplu : „Jocul animalelor” –
AVAP imitarea unor
2.2 animale; sonorități și acțiuni
DP specifice, jocul „Ploaia și
2.1 vântul”, jocul silabelor muzicale
– ma, me, mi, mo, mu,
jocul „Cântă ca mine!” etc.)
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare;
229
- desenarea unor imagini
sugerate de textul diferitelor
strofe ale unui cântec
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
MARȚI CLR Scrisoarea - identificarea sunetelor -manual, auxiliar, - observare
28 1.3 Sunetele și corespunzătoare literelor q, w, y alfabetar, plastilină, sistematică
mai 2.1 literele (de - exemplificarea unor cuvinte caiete tip I, caiete cu foaie - probă
3.1 tipar și de care se scriu cu q/Q, w/W, velină orală/scrisă
3.2 mână): q/Q, y/Y - conversația, observația - autoevaluare
4.1 w/W, y/Y - citirea silabelor, cuvintelor, dirijată, exercițiul, jocul
4.2 Scrierea propozițiilor didactic, metoda fonetico-
4.3 funcțională: - scrierea literelor q/Q, w/W, y/Y analitico-sintetică
AVAP izolat, în cuvinte și în - act. individuală, frontală
scrisoarea
2.2 și în grup
propoziții
- scrierea după dictare a unor
cuvinte și propoziții scurte
- redactarea unei scrisori
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
CLR Scrisoarea - identificarea sunetelor -manual, auxiliar, - observare
1.3 Sunetele și corespunzătoare literelor q, w, y alfabetar, plastilină, sistematică
2.1 literele (de - exemplificarea unor cuvinte caiete tip I, caiete cu foaie - probă
3.1 tipar și de care se scriu cu q/Q, w/W, velină orală/scrisă
3.2 mână): q/Q, y/Y - conversația, observația - autoevaluare
4.1 w/W, y/Y - citirea silabelor, cuvintelor, dirijată, exercițiul, jocul
4.2 Scrierea propozițiilor didactic, metoda fonetico-
4.3 funcțională: - scrierea literelor q/Q, w/W, y/Y analitico-sintetică
AVAP izolat, în cuvinte și în - act. individuală, frontală
scrisoarea
2.2 și în grup
propoziții
- scrierea după dictare a unor
cuvinte și propoziții scurte
230
- redactarea unei scrisori
- confecționarea literelor din
sârmă, fire de lână,
bețișoare, plastilină
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR Alfabetul exerciții de pronunție corectă a -manual, auxiliar, - observare
29 3.1 limbii sunetelor alfabetar, plastilină, sistematică
mai 3.2 române - exerciții de scriere corectă a caiete tip I, caiete cu foaie - probă
3.3 literelor mari și mici, de velină orală/scrisă
3.4 mână - conversația, observația - autoevaluare
4.1 - scrierea unor cuvinte și dirijată, exercițiul, jocul
4.2 propoziții după dictare didactic, metoda fonetico-
4.3 - exerciții de redactare a unor analitico-sintetică
- act. individuală, frontală
enunțuri care cuprind
și în grup
sunetele/literele limbii române
- intuirea noțiunii de alfabet
CLR Alfabetul exerciții de pronunție corectă a -manual, auxiliar, - observare
3.1 limbii sunetelor alfabetar, plastilină, sistematică
3.2 române - exerciții de scriere corectă a caiete tip I, caiete cu foaie - probă

MEM Câți lei costă...? - recunoașterea bancnotelor de 1 - manual, caiet, fișe de - observare
3.1 Monede și leu, 5 lei, 10 lei, 50 lei, lucru, planșe diverse, sistematică
3.2 bancnote 100 lei numărătoare, culori, coli - probă
6.3 - recunoașterea monedelor de 1 albe, coli colorate, - orală/scrisă
ban, 5 bani, 10 bani, 50 conversația, ex., - autoevaluare
CLR bani explicația, munca
2.3 - schimbarea unui grup de independentă, învățarea
231
AVAP monede/bancnote cu altulavând prin descoperire,
2.2 aceeași valoare problematizarea,
- punerea în corespondență a demonstrația, jocul
unor obiecte cu prețul didactic
estimat - act. frontală, în
- negocierea unor schimburi de perechi, activitate-joc,
obiecte echivalente în grup și
valoric independentă
- calcularea costurilor și a
profitului unor obiecte
confecționate și vândute de copii
- jocuri de utilizare a banilor
- estimarea bugetului necesar
pentru atingerea unui scop
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme
familiare
AVAP Creatori de realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 jocuri și de bidimensionale și creioane colorate, creioane sistematică
2.2 modele tridimensionale cerate, acuarele, foarfecă, - aprecieri
2.3 Elemente de din hârtie de diferite tipuri lipici individuale
limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR linia, punctul, accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 forma contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
Tehnici de modelaj în funcție de individuală
lucru: nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
lipire, repetiție individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: desen - folosirea liniei cu scop de
liber,compoziții contur și cu scop decorativ în
Cireșe aplicații/compoziții liber alese
- expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place

232
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR Alfabetul exerciții de pronunție corectă a -manual, auxiliar, - observare
30 3.1 limbii sunetelor alfabetar, plastilină, sistematică
mai 3.2 române - exerciții de scriere corectă a caiete tip I, caiete cu foaie - probă
3.3 literelor mari și mici, de velină orală/scrisă
3.4 mână - conversația, observația - autoevaluare
4.1 - scrierea unor cuvinte și dirijată, exercițiul, jocul
4.2 propoziții după dictare didactic, metoda fonetico-
4.3 - exerciții de redactare a unor analitico-sintetică
- act. individuală, frontală
enunțuri care cuprind
și în grup
sunetele/literele limbii române
- intuirea noțiunii de alfabet
CLR Alfabetul exerciții de pronunție corectă a -manual, auxiliar, - observare
3.1 limbii sunetelor alfabetar, plastilină, sistematică
3.2 române - exerciții de scriere corectă a caiete tip I, caiete cu foaie - probă
3.3 literelor mari și mici, de velină orală/scrisă
3.4 mână - conversația, observația - autoevaluare
4.1 - scrierea unor cuvinte și dirijată, exercițiul, jocul
4.2 propoziții după dictare didactic, metoda fonetico-
4.3 - exerciții de redactare a unor analitico-sintetică
- act. individuală, frontală
enunțuri care cuprind
și în grup
sunetele/literele limbii române
- intuirea noțiunii de alfabet
MEM Recapitulare descrierea corpurilor și figurilor - manual, caiet, fișe de - observare
2.2 Corpul Omenesc geometrice lucru, planșe diverse, sistematică
2.1 Corpuri și figure - identificarea poziției verticale, numărătoare, culori, coli - probă
3.1 geometrice orizontale, oblice albe, coli colorate, - orală/scrisă
- construirea unor obiecte conversația, ex., explicația, - autoevaluare
CLR uzuale, folosind corpuri și figuri munca independentă,
2.3 geometrice învățarea prin descoperire,

233
AVAP - evidențierea prin experiențe a problematizarea,
2.2 undelor și vibrațiilor demonstrația, jocul didactic
- dialoguri în contexte reale sau - act. frontală, în perechi,
simulate, pe teme activitate-joc, în grup și
familiare independentă
MM Cântarea vocală -imitarea unor animale sau a laptop, imagini Observarea
3.1 în grup și unor fenomene ale naturii conversaţia, explicaţia, sistematică
3.4 individual cu onomatopee lungi-scurte, demonstrația, exerciţiul
2.1 cântate tare-încet, repedelent activitate frontală,
individuală. pe grupe
(exemplu : „Jocul animalelor” –
AVAP imitarea unor
2.2 animale; sonorități și acțiuni
DP specifice, jocul „Ploaia și
2.1 vântul”, jocul silabelor muzicale
– ma, me, mi, mo, mu,
jocul „Cântă ca mine!” etc.)
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare;
- desenarea unor imagini
sugerate de textul diferitelor
strofe ale unui cântec
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
VINERI MEM Recapitulare descrierea corpurilor și figurilor - manual, caiet, fișe de - observare
31 2.2 Corpuri și figure geometrice lucru, planșe diverse, sistematică
mai 2.1 geometrice - identificarea poziției verticale, numărătoare, culori, coli - probă
3.1 orizontale, oblice albe, coli colorate, - orală/scrisă
- construirea unor obiecte conversația, ex., explicația, - autoevaluare
CLR uzuale, folosind corpuri și figuri munca independentă,
2.3 geometrice învățarea prin descoperire,
AVAP - evidențierea prin experiențe a problematizarea,
2.2 undelor și vibrațiilor demonstrația, jocul didactic

234
- dialoguri în contexte reale sau - act. frontală, în perechi,
simulate, pe teme activitate-joc, în grup și
familiare independentă
CLR *Lectură Oferirea de răspunsuri la –laptop, imagini, Comunicare Observare
1.1,1.2,1.3,1.4 Somnoroase întrebarea: „Despre ce este în limba română, manual cls. sistematică
,2.1, 2.2, 2.3, vorba?” I, Editura Didactică și
păsărele..., de
Pedagogică S.A, bloc de probă orală/
2.4, 3.1, 3.3 Mihai Eminescu - aprecierea ca adevărate sau
desen, creioane colorate
false a unor enunţuri scurte care scrisă
Resurse
MM 1.4 testează înţelegerea textului procedurale:conversaţia,
audiat autoevaluare
explicaţia,
- formularea unor răspunsuri la muncaindependentă,
întrebări despre conţinutul jocul didactic,
textului audiat Forme de organizare:frontal,
-exerciţii de colorare a unor individual, pe grupe
scene din poveste
-ordonarea crescătoare a unor
numere naturale în scopul
realizării unui desen pe o temă
din poveste
-audierea unor cântece despre
școală
DP Oare ce meserie - organizarea unei expoziții cu - caiet, creioane - observare
3.3 voi avea? instrumente confecționate, colorate, fișe de lucru sistematică
Meseriile fotografii, desene sau (unde e - conversația, - activități în
CLR posibil) direct cu explicația, exercițiul, clasă
2.1 instrumentele specifice jocul didactic
meseriilor cunoscute act. frontală, pe
AVAP - decuparea unor informații grupe, individuală
2.2 despre meserii din ziare,
reviste, cărți
- prezentarea meseriilor de către
specialiști invitați la
clasă: medic, artist, mecanic,
pictor, polițist, preot,
zugrav, cercetător, pompier,
235
contabil etc.
- vizite la diferite locuri de
muncă ale părinților sau
aflate în apropierea școlii ori a
locuinței copiilor
- organizarea unor evenimente
(„Carnavalul
meseriilor”) în care grupuri de
copii promovează
diferite meserii, la care sunt
invitați părinți, bunici,
reprezentanți ai școlii și
comunității
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate, folosind enunțuri
simple
AVAP Creatori de realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 jocuri și de bidimensionale și creioane colorate, creioane sistematică
2.2 modele tridimensionale cerate, acuarele, foarfecă, - aprecieri
2.3 Elemente de din hârtie de diferite tipuri lipici individuale
limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR linia, punctul, accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 forma contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
Tehnici de modelaj în funcție de individuală
lucru: nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
lipire, repetiție individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: modelaj - folosirea liniei cu scop de
Livada de cireși contur și cu scop decorativ în
aplicații/compoziții liber alese
- expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
236
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
LUNI LIMBA
3 ENGLEZĂ
iunie EDFS
MEM Recapitulare -identificarea organelor interne - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 Corpul omenesc ale corpului omenesc lucru, planșe diverse, sistematică
3.1 Numerele -reprezentarea numerelor de numărătoare, culori, coli - probă
naturale de la două cifre cu ajutorul albe, coli colorate, - orală/scrisă
CLR 31 la 100 numărătorii de poziționare conversația, ex., - autoevaluare
2.3 (formare, citire, - reprezentarea prin obiecte explicația, munca
AVAP scriere, numere (bețișoare, riglete) a independentă, învățarea
2.2 pare, numere numerelor din intervalul 0 – 100 prin descoperire,
impare) - reprezentarea zecilor prin problematizarea,
mănunchiuri de câte 10 demonstrația, jocul
didactic
bețișoare
- act. frontală, în
- dialoguri în contexte reale sau perechi, activitate-joc,
simulate, pe teme în grup și
familiare independentă
MM Cântarea vocală -imitarea unor animale sau a laptop, imagini Observarea
3.1 în grup și unor fenomene ale naturii conversaţia, explicaţia, sistematică
3.4 individual cu onomatopee lungi-scurte, demonstrația, exerciţiul
2.1 Poziția, emisia cântate tare-încet, repedelent activitate frontală,
individuală. pe grupe
naturală, tonul, (exemplu : „Jocul animalelor” –
AVAP semnalul de imitarea unor
2.2 început, dicția, animale; sonorități și acțiuni
DP sincronizarea specifice, jocul „Ploaia și
2.1 vântul”, jocul silabelor muzicale
– ma, me, mi, mo, mu,
jocul „Cântă ca mine!” etc.)
237
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare;
- desenarea unor imagini
sugerate de textul diferitelor
strofe ale unui cântec
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
MARȚI CLR Un cal utilizarea imaginilor pentru –laptop, imagini, - observare
4 1.1 înaripat, indicarea semnificației unui Comunicare în limba sistematică
iunie 1.2 după Paul mesaj audiat română, manual cls. I, - probă
1.4 - oferirea de răspunsuri la Editura Didactică și orală/scrisă
Demetru - autoevaluare
2.2 întrebarea: „Despre ce este Pedagogică S.A, bloc de
Popescu
2.4 vorba... (în acest fragment de desen, creioane colorate
3.2 Textul. Titlul. poveste/ în acest text)?” Resurse
4.1 Autorul Așezarea - audierea unor povești, procedurale:conversaţia,
AVAP textului în descrieri, instrucțiuni și indicații explicaţia,
2.2 Pagină
și manifestarea unor reacții muncaindependentă,
Alineatul corespunzătoare jocul didactic,
- identificarea Forme de
personajelor/personajului unui organizare:frontal,
text audiat individual, pe grupe
- oferirea unor răspunsuri la
întrebări de genul: „Cine?
Ce? Când? Unde? Cum? De ce?”
- formularea unor întrebări și
răspunsuri referitoare la
conținutul unui mesaj/text audiat
- formularea unor întrebări de
lămurire în urma audierii
poveștilor și povestirilor citite,
înregistrate sau povestite
de adulți/copii
238
- repovestirea clară și cu
intonație a unui text audiat
- discuții privind
comportamentul personajelor
- crearea unor povestiri în grup,
scrise apoi cu ajutorul
adultului și ilustrate de copii
- identificarea personajelor,
locului și timpului unei
întâmplări prezentate în textul
citit
- copierea, transcrierea literelor,
silabelor, cuvintelor,
enunțurilor din 3 – 5 cuvinte
menținând distanța dintre
elementele grafice, dintre litere
și dintre cuvinte
CLR utilizarea imaginilor pentru –laptop, imagini, - observare
1.1 Un cal indicarea semnificației unui Comunicare în limba sistematică
1.2 înaripat, după Paul mesaj audiat română, manual cls. I, - probă
1.4 Demetru Popescu - oferirea de răspunsuri la Editura Didactică și orală/scrisă
2.2 întrebarea: „Despre ce este Pedagogică S.A, bloc de - autoevaluare
2.4 Textul. vorba... (în acest fragment de desen, creioane colorate
3.2 Titlul. poveste/ în acest text)?” Resurse
4.1 Autorul Așezarea - audierea unor povești, procedurale:conversaţia,
AVAP textului în descrieri, instrucțiuni și indicații explicaţia,
2.2 Pagină și manifestarea unor reacții muncaindependentă,
Alineatul corespunzătoare jocul didactic,
- identificarea Forme de
personajelor/personajului unui organizare:frontal,
text audiat individual, pe grupe
- oferirea unor răspunsuri la
întrebări de genul: „Cine?
Ce? Când? Unde? Cum? De ce?”
- formularea unor întrebări și
239
răspunsuri referitoare la
conținutul unui mesaj/text audiat
- formularea unor întrebări de
lămurire în urma audierii
poveștilor și povestirilor citite,
înregistrate sau povestite
de adulți/copii
- repovestirea clară și cu
intonație a unui text audiat
- discuții privind
comportamentul personajelor
- crearea unor povestiri în grup,
scrise apoi cu ajutorul
adultului și ilustrate de copii
- identificarea personajelor,
locului și timpului unei
întâmplări prezentate în textul
citit
- copierea, transcrierea literelor,
silabelor, cuvintelor,
enunțurilor din 3 – 5 cuvinte
menținând distanța dintre
elementele grafice, dintre litere
și dintre cuvinte
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR Școlărița, audierea unor povestiri simple, –laptop, imagini, - observare
5 1.1 de Stelian Filip ilustrate, despre istoria Comunicare în limba sistematică
iunie 1.2 Așezarea scrisului română, manual cls. I, - probă
1.4 textului în - formularea unor întrebări și Editura Didactică și orală/scrisă
2.2 pagină a textului răspunsuri referitoare la Pedagogică S.A, bloc de - autoevaluare
2.4 în versuri conținutul unui mesaj/text audiat desen, creioane colorate
3.2 - despărțirea cuvintelor în silabe, Resurse
4.1 numărarea silabelor procedurale:conversaţia,
unui cuvânt și reprezentarea lor explicaţia,
240
AVAP prin muncaindependentă,
2.2 simboluri/semne/jetoane/gesturi/ jocul didactic,
bătăi din palme Forme de
- identificarea anumitor cuvinte organizare:frontal,
în propoziții audiate, prin individual, pe grupe
convenții prestabilite: bătăi din
palme, poziționarea de
jetoane, simboluri grafice etc.
- jocuri de rol
- conștientizarea existenței unor
reguli simple de desfășurare a
schimburilor verbale (salutul,
prezentarea
scuzelor, transmiterea
mulțumirilor, formularea unei
cereri, formularea unor întrebări
etc.) care pot determina
reușita comunicării
- citirea în ritm propriu a unor
enunțuri sau texte scurte
care conțin cuvinte cu structură
fonetică simplă, scrise cu
litere de tipar sau de mână
- citirea în perechi, citirea în lanț,
citirea-ștafetă, citirea
ghidată și/sau selectivă a unor
cuvinte și propoziții
- copierea, transcrierea literelor,
silabelor, cuvintelor,
enunțurilor din 3 – 5 cuvinte
menținând distanța
dintre elementele grafice, dintre
litere și dintre cuvinte
- exerciții de așezare în pagină a
datei, a titlului, a
241
alineatelor, de păstrare a
distanței dintre cuvinte
CLR Școlărița, audierea unor povestiri simple, –laptop, imagini, - observare
1.1 de Stelian Filip ilustrate, despre istoria Comunicare în limba sistematică
1.2 Așezarea scrisului română, manual cls. I, - probă
1.4 textului în - formularea unor întrebări și Editura Didactică și orală/scrisă
2.2 pagină a textului răspunsuri referitoare la Pedagogică S.A, bloc de - autoevaluare
2.4 în versuri conținutul unui mesaj/text audiat desen, creioane colorate
3.2 - despărțirea cuvintelor în silabe, Resurse
4.1 numărarea silabelor procedurale:conversaţia,
unui cuvânt și reprezentarea lor explicaţia,
AVAP prin muncaindependentă,
2.2 simboluri/semne/jetoane/gesturi/ jocul didactic,
bătăi din palme Forme de
- identificarea anumitor cuvinte organizare:frontal,
în propoziții audiate, prin individual, pe grupe
convenții prestabilite: bătăi din
palme, poziționarea de
jetoane, simboluri grafice etc.
- jocuri de rol
- conștientizarea existenței unor
reguli simple de desfășurare a
schimburilor verbale (salutul,
prezentarea
scuzelor, transmiterea
mulțumirilor, formularea unei
cereri, formularea unor întrebări
etc.) care pot determina
reușita comunicării
- citirea în ritm propriu a unor
enunțuri sau texte scurte
care conțin cuvinte cu structură
fonetică simplă, scrise cu
litere de tipar sau de mână
- citirea în perechi, citirea în lanț,
242
citirea-ștafetă, citirea
ghidată și/sau selectivă a unor
cuvinte și propoziții
- copierea, transcrierea literelor,
silabelor, cuvintelor,
enunțurilor din 3 – 5 cuvinte
menținând distanța
dintre elementele grafice, dintre
litere și dintre cuvinte
- exerciții de așezare în pagină a
datei, a titlului, a
alineatelor, de păstrare a
distanței dintre cuvinte
MEM Recapitulare -reprezentarea numerelor de - manual, caiet, fișe de - observare
1.1 Numerele două cifre cu ajutorul lucru, planșe diverse, sistematică
3.1 naturale de la numărătorii de poziționare numărătoare, culori, coli - probă
31 la 100 - reprezentarea prin obiecte albe, coli colorate, - orală/scrisă
CLR (bețișoare, riglete) a conversația, ex., - autoevaluare
2.3 numerelor din intervalul 0 – 100 explicația, munca
AVAP - reprezentarea zecilor prin independentă, învățarea
2.2 mănunchiuri de câte 10 prin descoperire,
bețișoare problematizarea,
demonstrația, jocul
- dialoguri în contexte reale sau
didactic
simulate, pe teme - act. frontală, în
familiare perechi, activitate-joc,
în grup și
independentă
AVAP Creatori de realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 jocuri și de bidimensionale și creioane colorate, creioane sistematică
2.2 modele tridimensionale cerate, acuarele, foarfecă, - aprecieri
2.3 Elemente de din hârtie de diferite tipuri lipici individuale
limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR linia, punctul, accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 forma contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
Tehnici de modelaj în funcție de individuală
243
lucru: nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
lipire, repetiție individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: desen - folosirea liniei cu scop de
liber,compoziții contur și cu scop decorativ în
Curcubeul aplicații/compoziții liber alese
- expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR Somnoroase - despărțirea cuvintelor în silabe, –laptop, imagini, - observare
6 1.3 păsărele, numărarea silabelor Comunicare în limba sistematică
iunie 3.1 de Mihai unui cuvânt și reprezentarea lor română, manual cls. I, - probă
3.2 Eminescu prin Editura Didactică și orală/scrisă
4.1 Poezia. Strofa. simboluri/semne/jetoane/ Pedagogică S.A, bloc de - autoevaluare
Transcriere gesturi/bătăi din palme desen, creioane colorate
AVAP - citirea în ritm propriu a unor Resurse
2.2 enunțuri sau texte scurte procedurale:conversaţia,
care conțin cuvinte cu structură explicaţia,
fonetică simplă, scrise cu muncaindependentă,
litere de tipar sau de mână jocul didactic,
- citirea în perechi, citirea în lanț, Forme de
citirea-ștafetă, citirea organizare:frontal,
ghidată și/sau selectivă a unor individual, pe grupe
cuvinte și propoziții
- identificarea personajelor,
locului și timpului unei
întâmplări prezentate în textul
citit
244
- recunoașterea în ilustrații a
personajelor, locului,
timpului și momentului evocat
- formularea unor răspunsuri
orale la întrebări despre
conținutul textului citit
CLR Somnoroase - despărțirea cuvintelor în silabe, –laptop, imagini, - observare
1.3 păsărele, numărarea silabelor Comunicare în limba sistematică
3.1 de Mihai unui cuvânt și reprezentarea lor română, manual cls. I, - probă
3.2 Eminescu prin Editura Didactică și orală/scrisă
4.1 Poezia. Strofa. simboluri/semne/jetoane/ Pedagogică S.A, bloc de - autoevaluare
Transcriere gesturi/bătăi din palme desen, creioane colorate
AVAP - citirea în ritm propriu a unor Resurse
2.2 enunțuri sau texte scurte procedurale:conversaţia,
care conțin cuvinte cu structură explicaţia,
fonetică simplă, scrise cu muncaindependentă,
litere de tipar sau de mână jocul didactic,
- citirea în perechi, citirea în lanț, Forme de
citirea-ștafetă, citirea organizare:frontal,
ghidată și/sau selectivă a unor individual, pe grupe
cuvinte și propoziții
- identificarea personajelor,
locului și timpului unei
întâmplări prezentate în textul
citit
- recunoașterea în ilustrații a
personajelor, locului,
timpului și momentului evocat
- formularea unor răspunsuri
orale la întrebări despre
conținutul textului citit
MEM Recapitulare -reprezentarea - manual, caiet, fișe de - observare
3.1 Plante și animale numereloradunărilor//scăderilor cu lucru, planșe diverse, sistematică
5.2 • Adunarea și ajutorul numărătorii numărătoare, culori, coli - probă
6.3 scăderea în - poziționarea pe axă a numerelor albe, coli colorate, - orală/scrisă
245
6.4 concentrul 0-100 - efectuarea de adunări/scăderi și conversația, ex., explicația, - autoevaluare
verificarea prin operația inversă munca independentă,
- rezolvarea de adunări/scăderi, învățarea prin descoperire,
mental și în scris, respectând problematizarea,
algoritmul și așezarea unităților și demonstrația, jocul didactic
a zecilor - act. frontală, în perechi,
- identificarea părților componente activitate-joc, în grup și
ale plantei independentă
- rezolvarea unor situații
problematice reale prin utilizarea
operațiilor de adunare și scădere
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme familiare

MM Mișcări și -reproducerea în grup a laptop, imagini Observarea

3.1 imagini cântecelor însușite intuitiv, conversaţia, explicaţia, sistematică
3.4 sugerate de respectând sincronizarea demonstrația, exerciţiul
2.1 versurile unei - dialog între grupe, sugerat de activitate frontală,
individuală. pe grupe
melodii textul cântecului
AVAP Cântarea vocală - executarea unor mișcări
2.2 în grup și sugerate de text
DP individual - imitarea unor animale sau a
2.1 unor fenomene ale naturii
cu onomatopee lungi-scurte,
cântate tare-încet, repedelent
(exemplu : „Jocul animalelor” –
imitarea unor
animale; sonorități și acțiuni
specifice, jocul „Ploaia și
vântul”, jocul silabelor muzicale
– ma, me, mi, mo, mu,
jocul „Cântă ca mine!” etc.)
- emiterea unor onomatopee cu
rol de exerciții de dicție
și de sincronizare; numărători
- „Mergi cum îți spun!” – joc de
246
mișcare cu deplasare tare-încet,
repede-lent
- desenarea unor imagini
sugerate de textul diferitelor
strofe ale unui cântec (de
exemplu, cântecul Iepurașul
Țup, de Gh. Ciorănescu)
- desenarea unor imagini
sugerate de textul cântecelor
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
VINERI MEM Recapitulare -reprezentarea - manual, caiet, fișe de - observare
7 3.1 • Adunarea și numereloradunărilor/scăderilor cu lucru, planșe diverse, sistematică
iunie 5.2 scăderea în ajutorul numărătorii numărătoare, culori, coli - probă
6.3 concentrul 0-100 - poziționarea pe axă a numerelor albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 - efectuarea de adunări/scăderi și conversația, ex., explicația, - autoevaluare
verificarea prin operația inversă munca independentă,
- rezolvarea de adunări/scăderi, învățarea prin descoperire,
mental și în scris, respectând problematizarea,
algoritmul și așezarea unităților și demonstrația, jocul didactic
a zecilor - act. frontală, în perechi,
- rezolvarea unor situații activitate-joc, în grup și
problematice reale prin utilizarea independentă
operațiilor de adunare și scădere
- dialoguri în contexte reale sau
simulate, pe teme familiare

CLR *Lectură Oferirea de răspunsuri la –laptop, imagini, Comunicare Observare

1.1,1.2,1.3,1.4 Va-can-ță!, după întrebarea: „Despre ce este în limba română, manual cls. sistematică
,2.1, 2.2, 2.3, vorba?” I, Editura Didactică și
Mircea
Pedagogică S.A, bloc de probă orală/
2.4, 3.1, 3.3 Sântimbreanu - aprecierea ca adevărate sau
desen, creioane colorate scrisă
false a unor enunţuri scurte care Resurse
MM 1.4 testează înţelegerea textului procedurale:conversaţia,
audiat autoevaluare
explicaţia,
- formularea unor răspunsuri la muncaindependentă,
întrebări despre conţinutul jocul didactic,
247
textului audiat Forme de organizare:frontal,
-exerciţii de colorare a unor individual, pe grupe
scene din poveste
-ordonarea crescătoare a unor
numere naturale în scopul
realizării unui desen pe o temă
din poveste
-audierea unor cântece despre
școală
DP Recapitulare prezentarea meseriilor de către -caiet, creioane - observare
3.3 finală specialiști invitați la colorate, fișe de lucru sistematică
1.1 clasă: medic, artist, mecanic, - conversația, - activități în
2.1 pictor, polițist, preot, explicația, exercițiul, clasă
zugrav, cercetător, pompier, jocul didactic
contabil etc. - act. frontală, pe
- crearea unor ecusoane grupe, individuală
personalizate
- crearea unor obiecte simple
prin modelaj (plastilină, lut)
sau colaj (reviste, ziare,
materiale din natură) care să
exprime caracteristicile propriei
persoane
- recitarea unei poezii în diferite
ipostaze (vesel, speriat,
uimit)
- propunerea unor concursuri de
„Poezii și cântece
cu emoții”
- jocuri de mimă
- turul clasei: “Cum te simți
astăzi?” (la începutul/finalul
zilei, la începutul/finalul unei
activități)
- descrierea emoțiilor trăite în
248
jocurile preferate
AVAP Creatori de realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 jocuri și de bidimensionale și creioane colorate, creioane sistematică
2.2 modele tridimensionale cerate, acuarele, foarfecă, - aprecieri
2.3 Elemente de din hârtie de diferite tipuri lipici individuale
limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR linia, punctul, accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 forma contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
Tehnici de modelaj în funcție de individuală
lucru: nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
lipire, repetiție individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: desen - folosirea liniei cu scop de
liber,compoziții contur și cu scop decorativ în
Câmpul cu maci aplicații/compoziții liber alese
înfloriți - expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
LUNI LIMBA
10 ENGLEZĂ
iunie EDFS
MEM Recapitulare -identificarea și descrierea - manual, caiet, fișe de - observare
3.1 Rezolvare de diferitelor surse de energie lucru, planșe diverse, sistematică
5.2 probleme -rezolvarea unor probleme după numărătoare, culori, coli - probă
6.3 Surse de energie imagini date albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 Transformări ale - adunarea și scăderea în limitele conversația, ex., explicația, - autoevaluare
apei 0 – 100, folosind munca independentă,
bancnote, monede învățarea prin descoperire,
problematizarea,
249
- măsurarea lungimii unor demonstrația, jocul didactic
obiecte și exprimarea acesteia - act. frontală, în perechi,
în centimetri activitate-joc, în grup și
independentă
MM Muzică și - asocierea unor mișcări ritmice laptop, imagini Observarea
3.1 creativitate sau sunete în relație cu conversaţia, explicaţia, sistematică
3.4 Cântarea vocală povești, poezii, cântece demonstrația, exerciţiul
2.1 în grup și activitate frontală,
- reproducerea în grup a
individuală. pe grupe
individual cântecelor însușite intuitiv,
AVAP Poziția, emisia respectând sincronizarea
2.2 naturală, tonul, - desenarea unor imagini
DP semnalul de sugerate de textul cântecelor
2.1 început, dicția, - descrierea emoțiilor trăite în
sincronizarea jocurile preferate
Mișcări libere
Mișcări sugerate
de text
MARȚI CLR Bunicul, - audierea unor povești, –laptop, imagini, - observare
11 1.1 după Barbu descrieri, instrucțiuni și indicații Comunicare în limba sistematică
iunie 1.2 Ștefănescu- și manifestarea unor reacții română, manual cls. I, - probă
2.2 Delavrancea corespunzătoare Editura Didactică și orală/scrisă
3.1 - identificarea Pedagogică S.A, bloc de - autoevaluare
3.2 personajelor/personajului unui desen, creioane colorate
4.1 text audiat Resurse
4.3 - formularea unor întrebări și procedurale:conversaţia,
AVAP răspunsuri referitoare la explicaţia,
2.2 conținutul unui mesaj/text audiat muncaindependentă,
- identificarea enunțurilor jocul didactic,
adevărate/false referitoare la Forme de
textul audiat organizare:frontal,
- completarea orală a unor individual, pe grupe
enunțuri cu elemente din
textul audiat
- repovestirea clară și cu
intonație a unui text audiat
250
- completarea unor enunțuri care
solicită realizarea
acordului gramatical, menținerea
timpului verbului
- scurte descrieri (cel puțin trei
trăsături) referitoare la cunoscute
(părinți, frați, surori, colegi)
- citirea în ritm propriu a unor
enunțuri sau texte scurte
care conțin cuvinte cu structură
fonetică simplă, scrise cu
litere de tipar sau de mână
- citirea în perechi, citirea în lanț,
citirea-ștafetă, citirea
ghidată și/sau selectivă a unor
cuvinte și propoziții
- citirea selectivă a unor cuvinte
și enunțuri dintr-un text
scurt
- stabilirea valorii de adevăr a
unor afirmații despre
conținutul unor enunțuri sau al
unui text scurt
- copierea, transcrierea literelor,
silabelor, cuvintelor,
enunțurilor din 3 – 5 cuvinte
menținând distanța
dintre elementele grafice, dintre
litere și dintre cuvinte
- exerciții de așezare în pagină a
datei, a titlului, a
alineatelor, de păstrare a
distanței dintre cuvinte
- prezentarea, în scris, a unor
experiențe plăcute,
251
amuzante, surprinzătoare, a unor
fapte bune
CLR Aeroplanul, - formularea unor întrebări și –laptop, imagini, - observare
1.2 de George răspunsuri referitoare la Comunicare în limba sistematică
1.3 Topîrceanu conținutul unui mesaj/text audiat română, manual cls. I, - probă
1.4 - jocuri de tipul: „Telefonul fără Editura Didactică și orală/scrisă
3.1 fir”, „Fazan”, „Sunetul Pedagogică S.A, bloc de - autoevaluare
3.2 care se repetă”, „Nume cu silabă desen, creioane colorate
4.1 repetată”, „Completează Resurse
silaba”, „Grupează după numărul procedurale:conversaţia,
AVAP de silabe” etc. explicaţia,
2.2 - dezvoltarea sau simplificarea muncaindependentă,
unei propoziții prin jocul didactic,
adăugarea/eliminarea unor Forme de
cuvinte organizare:frontal,
- formularea orală a unor individual, pe grupe
întrebări sau solicitări cu scopul
înțelegerii unui mesaj oral
- completarea unor silabe
date pentru a obține cuvinte
- ordonarea unor silabe dintr-o
serie dată, pentru a obține
cuvinte
- citirea în ritm propriu a unor
enunțuri sau texte scurte
care conțin cuvinte cu structură
fonetică simplă, scrise cu
litere de tipar sau de mână
- citirea în perechi, citirea în lanț,
citirea-ștafetă, citirea
ghidată și/sau selectivă a unor
cuvinte și propoziții
- citirea selectivă a unor cuvinte
și enunțuri dintr-un text
scurt
252
- copierea, transcrierea literelor,
silabelor, cuvintelor,
enunțurilor din 3 – 5 cuvinte
menținând distanța
dintre elementele grafice, dintre
litere și dintre cuvinte
- exerciții de așezare în pagină a
datei, a titlului, a
alineatelor, de păstrare a
distanței dintre cuvinte
EDFS
RELIGIE
MIERCURI CLR Recapitulare - exerciții de citire la prima –laptop, imagini, - observare
12 1.5 vedere, în contexte familiare, Comunicare în limba sistematică
iunie 2.2 a unor texte scurte exerciții de română, manual cls. I, - probă
2.3 citire selectivă Editura Didactică și orală/scrisă
3.1 - exerciții de formulare de Pedagogică S.A, bloc de - autoevaluare
3.3 întrebări și răspunsuri pe desen, creioane colorate
3.4 marginea textului citit Resurse
3.5 - ex. de utilizare a cuvintelor noi procedurale:conversaţia,
4.1 în contexte adecvate explicaţia,
4.2 - exerciții de înlocuire a unor muncaindependentă,
4.3 cuvinte cu altele cu înțeles jocul didactic,
4.4 asemănător Forme de
- exerciții de scriere a literelor și organizare:frontal,
a cuvintelor, respectând individual, pe grupe
forma și mărimea lor
- exerciții de încadrare corectă în
pagină a textului (dată,
alineat)
- exerciții de scriere corectă a
cuvintelor și propozițiilor
- exerciții de plasare a semnelor
de punctuație într-un text
- jocuri de rol
253
- povestire orală
- jocuri; dramatizări
- completare de rebusuri
CLR Recapitulare - exerciții de citire la prima –laptop, imagini, - observare
1.5 vedere, în contexte familiare, Comunicare în limba sistematică
2.2 a unor texte scurte exerciții de română, manual cls. I, - probă
2.3 citire selectivă Editura Didactică și orală/scrisă
3.1 - exerciții de formulare de Pedagogică S.A, bloc de - autoevaluare
3.3 întrebări și răspunsuri pe desen, creioane colorate
3.4 marginea textului citit Resurse
3.5 - ex. de utilizare a cuvintelor noi procedurale:conversaţia,
4.1 în contexte adecvate explicaţia,
4.2 - exerciții de înlocuire a unor muncaindependentă,
4.3 cuvinte cu altele cu înțeles jocul didactic,
4.4 asemănător Forme de
- exerciții de scriere a literelor și organizare:frontal,
a cuvintelor, respectând individual, pe grupe
forma și mărimea lor
- exerciții de încadrare corectă în
pagină a textului (dată,
alineat)
- exerciții de scriere corectă a
cuvintelor și propozițiilor
- exerciții de plasare a semnelor
de punctuație într-un text
- jocuri de rol
- povestire orală
- jocuri; dramatizări
- completare de rebusuri
MEM Recapitulare identificarea și descrierea - manual, caiet, fișe de - observare
3.1 Adunări șiscăderi diferitelor surse de energie lucru, planșe diverse, sistematică
5.2 în concentrul 0-10 - rezolvarea unor probleme după numărătoare, culori, coli - probă
6.3 Bancnote, monede imagini date albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 adunarea și scăderea în limitele 0 conversația, ex., explicația, - autoevaluare
– 100, folosind munca independentă,

254
bancnote, monede învățarea prin descoperire,
- măsurarea lungimii unor problematizarea,
obiecte și exprimarea acesteia demonstrația, jocul didactic
în centimetri - act. frontală, în perechi,
activitate-joc, în grup și
independentă
AVAP Creatori de realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 jocuri și de bidimensionale și creioane colorate, creioane sistematică
2.2 modele tridimensionale cerate, acuarele, foarfecă, - aprecieri
2.3 Elemente de din hârtie de diferite tipuri lipici individuale
limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR linia, punctul, accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 forma contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
Tehnici de modelaj în funcție de individuală
lucru: nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
lipire, repetiție individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: desen - folosirea liniei cu scop de
liber,compoziții contur și cu scop decorativ în
Vara aplicații/compoziții liber alese
- expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple
JOI CLR Recapitulare - exerciții de citire la prima –laptop, imagini, - observare
13 1.5 vedere, în contexte familiare, Comunicare în limba sistematică
iunie 2.2 a unor texte scurte exerciții de română, manual cls. I, - probă
2.3 citire selectivă Editura Didactică și orală/scrisă
3.1 - exerciții de formulare de Pedagogică S.A, bloc de - autoevaluare

255
3.3 întrebări și răspunsuri pe desen, creioane colorate
3.4 marginea textului citit Resurse
3.5 - ex. de utilizare a cuvintelor noi procedurale:conversaţia,
4.1 în contexte adecvate explicaţia,
4.2 - exerciții de înlocuire a unor muncaindependentă,
4.3 cuvinte cu altele cu înțeles jocul didactic,
4.4 asemănător Forme de
- exerciții de scriere a literelor și organizare:frontal,
a cuvintelor, respectând individual, pe grupe
forma și mărimea lor
- exerciții de încadrare corectă în
pagină a textului (dată,
alineat)
- exerciții de scriere corectă a
cuvintelor și propozițiilor
- exerciții de plasare a semnelor
de punctuație într-un text
- jocuri de rol
- povestire orală
- jocuri; dramatizări
- completare de rebusuri
CLR Recapitulare finală - exerciții de citire la prima - manual, caiet, fișe de - observare
1.5 vedere, în contexte familiare, lucru, planșe diverse, sistematică
2.2 a unor texte scurte exerciții de numărătoare, culori, coli - probă
2.3 citire selectivă albe, coli colorate, - orală/scrisă
3.1 - exerciții de formulare de conversația, ex., - autoevaluare
3.3 întrebări și răspunsuri pe explicația, munca
3.4 marginea textului citit independentă, învățarea
3.5 - ex. de utilizare a cuvintelor noi prin descoperire,
4.1 în contexte adecvate problematizarea,
4.2 demonstrația, jocul
- exerciții de înlocuire a unor
didactic
4.3 cuvinte cu altele cu înțeles
- act. frontală, în
4.4 asemănător perechi, activitate-joc,
- exerciții de scriere a literelor și în grup și
a cuvintelor, respectând independentă
256
forma și mărimea lor
- exerciții de încadrare corectă în
pagină a textului (dată,
alineat)
- exerciții de scriere corectă a
cuvintelor și propozițiilor
- exerciții de plasare a semnelor
de punctuație într-un text
- jocuri de rol
- povestire orală
- jocuri; dramatizări
- completare de rebusuri
MEM Recapitulare identificarea și descrierea - manual, caiet, fișe de - observare
3.1 Adunări șiscăderi diferitelor surse de energie lucru, planșe diverse, sistematică
5.2 în concentrul 0-10 - rezolvarea unor probleme după numărătoare, culori, coli - probă
6.3 imagini date albe, coli colorate, - orală/scrisă
6.4 adunarea și scăderea în limitele 0 conversația, ex., explicația, - autoevaluare
– 100, folosind munca independentă,
bancnote, monede învățarea prin descoperire,
- măsurarea lungimii unor problematizarea,
obiecte și exprimarea acesteia demonstrația, jocul didactic
în centimetri - act. frontală, în perechi,
activitate-joc, în grup și
independentă
MM Recapitulare prin marcarea structurii ritmice a laptop, imagini Observarea
2.2 joc cântecului, prin conversaţia, explicaţia, sistematică
3.2 Cântarea vocală acompaniamentul cu jucării demonstrația, exerciţiul
3.1 în grup și muzicale (tobițe, trianglu, activitate frontală,
individuală. pe grupe
individual maracas, clopoțel, tamburină,
AVAP Poziția, emisia lemne) sau a percuției
2.2 naturală, tonul, corporale (bătăi din palme, bătăi
DP semnalul de ale degetului în bancă,
2.1 început, dicția, cu bătăi pe genunchi)
sincronizarea - alegerea instrumentului potrivit
Mișcări libere sau a percuției

257
Mișcări sugerate corporale pentru fiecare cântec
de text - dans liber pe muzică populară
din zonă
VINERI MEM Evaluare finală Itemi de evaluare Fișe de evaluare
14 1.4, 1.5, 1.6, procedurale:conversaţia, Proba scrisă
iunie 2.1, 2.2, 3.1. explicaţia,
4.1.,4.2, Forme de
organizare:individual
6.1.,6.2.
6.3.,6.4
CLR Evaluare finală Itemi de evaluare Fișe de evaluare
1.2, 1.3, 1.4, procedurale:conversaţia, Proba scrisă
2.1, 2.2, 2.3, explicaţia,
3.1, 3.2, 4.1, Forme de organizare:
individual
4.2, 4.3

DP Recapitulare prezentarea meseriilor de către caiet, creioane - observare

3.3 finală specialiști invitați la colorate, fișe de lucru sistematică
1.1 clasă: medic, artist, mecanic, - conversația, - activități în
2.1 pictor, polițist, preot, explicația, exercițiul,
zugrav, cercetător, pompier, jocul didactic
contabil etc. - act. frontală, pe
- crearea unor ecusoane grupe, individuală
personalizate
- crearea unor obiecte simple
prin modelaj (plastilină, lut)
sau colaj (reviste, ziare,
materiale din natură) care să
exprime caracteristicile propriei
persoane
- recitarea unei poezii în diferite
ipostaze (vesel, speriat,
uimit)
- propunerea unor concursuri de
„Poezii și cântece

258
cu emoții”
- jocuri de mimă
- turul clasei: “Cum te simți
astăzi?” (la începutul/finalul
zilei, la începutul/finalul unei
activități)
- descrierea emoțiilor trăite în
jocurile preferate
AVAP Creatori de realizarea de colaje - hârtie, creion grafit, - observare
2.1 jocuri și de bidimensionale și creioane colorate, creioane sistematică
2.2 modele tridimensionale cerate, acuarele, foarfecă, - aprecieri
2.3 Elemente de din hârtie de diferite tipuri lipici individuale
limbaj plastic: - utilizarea unor tehnici - conversația euristică,
CLR linia, punctul, accesibile de decupare după demonstrația, exercițiul
2.1 forma contur, rularea hârtiei, origami, - act. frontală, în grup,
Tehnici de modelaj în funcție de individuală
lucru: nevoile/opțiunile copiilor
pensulație, - realizarea unor compoziții,
lipire, repetiție individual/în perechi/în
Produse ale grup, folosind tehnici variate
activității: desen - folosirea liniei cu scop de
liber,compoziții contur și cu scop decorativ în
Vine vacanța aplicații/compoziții liber alese
- expunerea lucrărilor realizate
- discuții pe baza lucrărilor
expuse: Ce lucrare îmi place
cel mai mult? De ce?
- oferirea unor informații despre
sine, despre familie,
colegi, despre activitățile
preferate etc., folosind enunțuri
simple

259
260
261

S-ar putea să vă placă și