UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS "GALAŢI

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE

ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN RECUPERAREA

COPIILOR CU CIFOZA

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
DR.

ABSOLVENT:

Galaţi

CUPRINS
1.CAPITOLUL I- INTRODUCERE
Ipoteza de lucru
Scopul lucrării
Sarcinile lucrării
2.CAPITOLUL II- FUNDAMENTARE TEORETICĂ
2.1 Definitia cifozei
2.2 Coloana vertebrala
- Curburile coloanei: sagitale, frontale
- Functiile coloanei vertebrale
- Biodinamica coloanei vertebrale
Clasificarea cifozelor
Tablou clinic. Examen obiectiv
Diagnostic diferential
Evolutie. Prognostic
Modalităţi de tratament (kinetoterapeutic, fizioterapeutic, medicamentos, ortopedic,
chirurgical)
3.CAPITOLUL III - PARTEA PRACTICĂ
Material şi metodă
Subiecţii şi organizarea cercetării
Metode de evaluare utilizate
Desfăşurarea cercetării
Rezultate şi interpretarea lor
 Prezentarea rezultatelor
 Interpretarea rezultatelor
4.Concluzii şi propuneri
5. Bibliografie
 CAPITOLUL I

Cifoza sau deformarea care implica aparitia “cocoasei” este de aceeasi

etiologie ca si scolioza. Si in aceasta boala ortopezii pediatri sustin ca nu se poate
spune ca pozitia incorecta in care copilul sta in banca are vreo legatura cu declansarea
ei.
Pozitiile gresite sau miopia pot favoriza asa-numitele atitudini cifotice (copilul are
tendinta de a sta cocosat), dar nu pot declansa o cifoza grava, functionala.
Nu putem spune, insa, ca nu este bine ca un copil sa stea drept in banca, insa o pozitie
incorecta nu trebuie luata drept cauza favorizanta pentru aparitia cifozei. Coloana nu
se va curba daca nu exista o predispozitie: aceste boli apar la copiii "programati
genetic" in acest sens.
Afecţiunile aparatului locomotor sunt caracterizate de o foarte mare diversitate
etiologică şi morfo-patogenică, ceea ce explică de ce în tratament se intersectează mai
multe specialităţi medico-chirurgicale.
Chiar dacă tratamentul etiopatogenic poate fi atribuit în mare parte ortopediei,
reumatologiei, prevenirea, corectarea şi recuperarea unor deficienţe funcţionale ce se
pot dezvolta în toate stadiile de evoluţie a bolii revin medicinii fizice şi, în mare
masură, kinetoterapiei.
Kinetoterapia reprezintă fundamentul întregii terapeutici recuperatorii şi
aplicată corect, precoce, în unităţi specializate şi acasă poate garanta cea mai
adecvată recuperare a funcţionalităţii la fiecare caz în parte.
Medicina modernă caută permanent noi posibilităţi de diagnostic şi tratament,
activitatea terapeutică fiind preferenţial îndreptată către noi modalităţi terapeutice în
sfera curativă.
Recuperarea Medicală - specialitate clinico-terapeutică de tip interdisciplinar,
prin valenţele funcţionale, îşi găseşte locul lângă specialităţi consacrate, cum sunt:
neurologia, cardiologia, ortopedia, etc.
Atenţia specialiştilor de recuperare este îndreptată către identificarea şi
ameliorarea aspectelor disfuncţionale legate de activitatea cotidiană, relaţională şi
profesională, care modifică comportamentul bolnavului, punându-l în dificultate în
grade variabile, de la disfuncţie moderată, la handicap.
"Recuperarea este un domeniu de activitate complexă, educaţională, socială şi
profesională prin care se urmăreşte restabilirea cât mai deplină a capacităţii
funcţionale pierdute de către un individ (adult sau copil) în urma unei boli sau
traumatism, precum şi dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să-i asigure în
viitor posibilitatea de muncă sau autoservire, respectiv o viaţă independentă
economic şi / sau social". (Academia de Ştiinţe Medicale - 1971.

1.1 Ipoteza - În prezenta lucrare am pornit de la ipoteza potrivit căreia aplicarea unui
program de kinetoterapie individualizat, etapizat, cât mai precoce posibil, duce la
creşterea gradului de recuperare.

1.2 Scopul - urmareşte verificarea ipotezei de la care am pornit, adică evidenţierea

tratamentului kinetoterapeutic individualizat, etapizat,desfăşurat timp de 6 luni.
1.3. Sarcinile lucrării:
* Documentarea prin parcurgerea literaturii de specialitate;
* Stabilirea metodologiei de lucru;
* Alegerea subiecţilor;
* Selecţionarea celor mai eficiente mijloace kinetice;
* Evaluarea initiala si finala;
* Analiza comparativă a datelor obţinute;
* Desprinderea unor concluzii care au ca scop o bună desfăşurare a activităţii
ulterioare.

CAPITOLUL II - FUNDAMENTARE TEORETICĂ

GENERALITATI (DEFINITIE, CLASIFICARE, DATE EPIDEMIOLOGICE).

DEFINITIE:
Cifozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale,in plan sagital (antero-posterior),
prin exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientata
posterior.
Exista insa, cazuri rare, atipice,cand coloana se incurbeaza invers (cifoza
cervicala, lordoza dorsala sau cifoza lombara).

COLOANA VERTEBRALA sau scheletul axial reprezinta elementul

anatomic, care joaca un rol deosebit de important in mentinerea verticalitatii corpului
omenesc. Ea are, de asemenea, un important rol static si dinamic,ca suport fix al
segmentelor din jumatatea superioara a corpului si ca ax mobil al trunchiului si
gatului.
Coloana dispune de un mare grad de mobilitate ce intereseaza articulatiile
intervertebrale, avand amplitudine variabila de la o regiune la alta, pozitiile si
miscarile ei fiind asigurate atat de musculatura proprie cat si de cea a celorlalte
segmente ale corpului.
Coloana vertebrala este alcatuita dintr-un numar de 33-34 de vertebre grupate
in 5 regiuni si anume :
-regiunea cervicala (7 vertebre);
-regiunea toracala (12 vertebre);
-regiunea lombara (5 vertebre);
-regiunea sacrata (5 vertebre);
-regiunea coccigiana (4-5 vertebre).
In plan antero-posterior, coloana prezinta patru curburi fiziologice (lordoza
cervicala-cifoza toracala-lordoza lombara si cifoza sacro-coccigiana).
 Aceste curburi au aparut ca o adaptare a omului la pozitia de ortostatism,
astfel: curbura toracala o gasim la nou-nascut; curbura cervicala apare in urma
adaptarii organismului uman la pozitia sezand, iar cea lombara apare odata cu
dobandirea pozitiei ortostatice si a deprinderii mersului.Tot acum apar si solicitarile
asupra coloanei si asupra musculaturii ce asigura mentinerea ei in pozitie fiziologica.
Coloana vertebrala poate prezenta deformari in plan fontal, sagital sau
combinate.

Curburile sagitale
Deoarece planul feţei superioare a corpului primei vertebre sacrale face cu
orizontala un unghi de 200-250, coloana lombară este silită a se lordoza, apărând în
continuare o cifoză toracală şi o lordoză cervicală. Curburile sagitale sunt deci
condiţionate mecanic şi conferă coloanei un grad de elasticitate necesar rolului ei.
Prezenţa curburilor implică însă şi o creştere a solicitărilor mecanice impuse
coloanei.
Aceste curburi sunt în număr de patru şi se succed de sus în jos, începând cu o
curbură cervicală a cărei convexitate este ventrală, urmată de o curbură dorsală cu
convexitatea dorsală, după care urmează o curbură lombară cu convexitatea ventrală,
iar ultima curbură este cea pelvină cu convexitatea dorsală.
Gradul curburii nu este la fel de evident în coloana corpurilor vertebrale şi în
cea a arcurilor vertebrale. În coloana corpurilor vertebrale, curburile se succed lin, cu
excepţia curburii dintre coloana lombară şi cea sacro-coccigiană, unde este o trecere
bruscă, marcată de promontoriu, al cărui unghi măsoară în jur de 130 0, fiind ceva mai
mic la femeie decât la bărbat.
Dacă am trage două linii paralele în punctele cele mai îndepărtate ale
convexităţii rahisului, am observa că înspre anterior, cel mai îndepărtat punct ar fi cel
care corespunde corpului vertebrei a 5-a cervicale şi cel ce corespunde discului
intervertebral dintre a 3-a şi a 4-a vertebră lombară. Înspre posterior cele mai
îndepărtate puncte ar fi vârful apofizei spinoase a celei de a 5-a vertebră dorsală şi
locul de unire al celei de a 4-a cu cea de a 5-a vertebră sacrală.
Convexitatea curburii pelvine este destul de fixă, în schimb convexitatea
celorlalte trei curburi superioare este uşor variabilă în raport de factori fiziologici sau
patologici. Se poate vorbi despre unele vertebre ca vertebră cheie de boltă a curburii
respective. Astfel, pentru curbura dorsală, se consideră că vertebra cheie de boltă este
vertebra a 6-a dorsală, iar pentru curbura lombară este cea de-a 3-a vertebră lombară.
La vertebra a 6-a dorsală se constată un corp vertebral cuneiform a cărei înălţime
ventrală prezintă evidente diferenţe faţă de cea posterioară.
La nou născut şi la sugar nu găsim decât o singură curbură a rahisului şi anume
la nivelul segmentului toracic, curbură ce are convexitatea spre posterior. Ea poartă şi
numele de curbura primitivă sau principală. Celelalte curburi apar ca rezultat al
adaptării individuale la ortostatism, recunoscând atât cauze legate de dinamică, cât şi
de cauzele legate de statică. Cauzele de ordin dinamic cuprind acţiunea muşchilor
extensori şi flexori ai rahisului, iar cele de ordin static se referă la menţinerea
echilibrului corpului în poziţie ridicată.
Apariţia curburilor sagitale ale rahisului şi în special a curburii pelviene face ca
echilibrul să fie posibil prin mutarea centrului de greutate înapoia articulaţiei coxo-
femurale şi astfel verticala ce trece prin centru de greutate cade în perimetrul bazei de
susţinere a corpului, eliminând astfel necesitatea permanentei intervenţii musculare în
menţinerea echilibrului corpului în ortostatism.
Orice variantă sau anomalie anatomică a acestei regiuni poate crea cauze
predispozante pentru tot soiul de suferinţe lombare care însoţesc aşa-zisul spate slab.
Când copilul începe să şadă apare curbura cervicală, sub influenţa tonicităţii
muşchilor cefei, a extensorilor şi redresorilor capului. Iar când copilul începe să fac
primii paşi şi deci odată cu ortostatismul apare şi curbura lombară. Ea este
determinată de tonicitatea muşchilor spinali. Paralel cu dezvoltarea capului, a
trunchiului şi cu apariţia mersului, curburile sagitale se accentuează şi în mod mai
evident cea dorsală.
Curburile toracică şi lombară sunt mai pronunţate la femei decât la bărbaţi,
constituind după Charpy adaptarea coloanei vertebrale pentru funcţia maternă de
gestaţie. În timpul diverselor mişcări de flexie şi de extensie ale trunchiului,
convexitatea curburilor sagitale se modifică, adaptându-se noilor condiţii de
echilibru.

Curburile laterale nu sunt atât de constante ca cele antero-posterioare, însă ele

au fost găsite în proporţie de 93-96% din subiecţii examinaţi. În mod frecvent rahisul
prezintă trei curburi laterale şi anume: una cervicală, cu convexitatea la stânga,
mergând de la a 3-a sau a 4-a cervicală la a 3-a sau a 4-a dorsală; o curbură cu
convexitatea la dreapta, mergând de la a 4-a toracică la a 8-a toracică, vârful ei fiind
de obicei la nivelul discului care separă a 5-a de a 6-a vertebră toracică şi a 3-a
curbură; curbura lombară, cu convexitatea la stânga. Se consideră că doar curbura
toracică este originală, fiindcă deasupra şi dedesubt de ea se formează curburi de
compensaţie. Aceste curburi sunt un fel de scolioze fiziologice.
De la acest tip obişnuit de curburi laterale, se pot întâlni diverse abateri, cum ar
fi tipul invers care a fost descris de Charpy. De asemenea pot lipsi una sau două din
aceste curburi laterale. Dar tot aşa de bine se pot întâlni coloane vertebrale cu patru
sau cinci curburi laterale. Tot în acest sens, se pot întâlni coloane vertebrale cu
curbura laterală principală la nivel lombar, curbura toracică fiind compensatorie.
Aceste fapte au importanţa lor în aprecierea medicală a normalului şi a patologicului
în legătură cu cazurile examinate.

FUNCTILE COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală, veritabil organ axial, îndeplineşte următoarele funcţii:
 funcţia de susţinere (susţine trunchiul, imprimând o alură caracteristică);
  funcţia de protecţie (apără măduva spinării împotriva agresiunilor
mecanice);
 funcţia de mobilitate (prin complexitatea construcţiei sale, oferă
posibilitatea de mişcare a corpului şi de deplasare în spaţiu);
 funcţia modelantă (caracteristicile sale dinamice se răsfrâng asupra unor
aspecte morfologice ale părţilor componente ale organismului).
BIODINAMICA COLOANEI VERTEBRALE
Mişcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mişcări complexe, în
care intervin mai multe segmente vertebrale.
Ele se realizează prin cumularea uşoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale,
care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum şi la nivelul articulaţiilor.
Aceste mişcări sunt limitate de rezistenţa ligamentelor şi articulaţiilor intervertebrale
şi de gradul de compresibilitate a ţesutului fibrocartilaginos din care este compus
discul.
La nivelul Coloana vertebrale se realizeaza mişcări de : flexie, extensie,
înclinare laterală; rotaţie şi ca o rezultantă a acestora - circumducţia.

CLASIFICAREA CIFOZELOR:
1) Dupa localizare:

* Cifoza dorsala –este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei in regiunea

toracala
Este cea mai frecventa deviatie a coloanei.

* Cifo-lordoza (cifoza dorsala compensata de lordoza lombara),este o accentuare a

celor doua curburii vertebrale,echilibrate si compensandu-se reciproc.

* Cifoza lombara si inversiunea vertebrala este o cifoza lombara aparuta prin

retroversia bazinului,compensata dorsal.

* Cifoza cervicala reprezinta inversarea curburii lordotice cervicale.

* Cifoza totala este continuarea cifozei dorsale si lombare si este insotita de

infundarea toracelui. Este o cifoza lunga, intalnita la indivizii cu relaxare ligamentara
si musculara.

2) Dupa etiologie:
A. Functionale (nestructurale).Ele sunt deviatii tipice, usoare, cu debut greu de
precizat,cu evolutie lunga si lenta,dar cu prognostic favorabil.In cazul lor nu se
constata modificari morfologice ale coloanei vertebrale.Cifozele functionale sunt cele
mai frecvente deviatii ale coloanei vertebrale din perioada de crestere. Ele se impart
in:
 Habituale - de obisnuinta,de deprindere;
 De crestere - aparute in urma disproportiei dintre cresterea exagerata in inaltime
si dezvoltarea insuficienta a musculaturii;
 Profesionale - exista profesii (ex:munca la birou) care predispun la o atitudine
cifotica;
 Compensatorii si cele datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).

Toate acestea sunt usor de corectat (prin exercitii functionale de extensie),uneori prin
simpla indepartare a cauzelor care le-a produs. Daca nu sunt tratate,ele pot determina
modificari anatomice in structura elementelor coloanei vertebrale si devin patologice.

B. Patologice.Sunt deviatii mai accentuate si mai grave decat cele functionale, ele
fiind insotite intotdeauna de modificari (deseori ireductibile) ale structurii
elementelor coloanei vertebrale.Tratamentul lor este complex (orthopedic,
chirurgical, kinetoterapeutic), el putand avea rezultate pozitive doar daca se intervine
precoce prin inlaturarea cauzei care le-a produs.Tratamentul acestor cifoze este de
lunga durata.
Cifozele patologice sunt grupate astfel:
 Congenitale: platispondilia, agenezia disului intervertebral, microspondilia;
 Post-traumatice: luxatia si fractura vicios consolidata,hernia de disc,cifoza
histerotraumatica,sdr. Kummel-Verneuil;
 Infectioase: tuberculoza osoasa (morbul lui Pott),cifoza tetanica,osteomielitica;
 Distrofice: epifizita sau osteocondrita vertebrala (boala Scheuermann).Este cea
mai des intilnita forma de cifoza patologica;
 Reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozanta,spondilodiscartroze;
 Tumorale: mielomul multiplu,metastaze osoase;
 Paralitice (neuromusculare): atunci cand este compromisa musculatura regiunii,
paralizia cerebrala infantila,sindroame extrapiramidale;
 Endocrine si carentiale: osteoporoza,boala Cushing,rahitismul,osteomalacia;
 Cifoza senila: prin involutia ososasa si insuficienta musculara;
 Psihotice: in afectiuni psihice depresive;
 Cifoze medicamentoase: administrarea indelungata de
cortizon,insulina,curara,pot determina aparitia fracturilor de coloana si a cifozei
consecutive
 ETIOPATOGENIE

ETIOLOGIE
Etiologia cifozelor este vasta, cuprinzand cauze multiple, unele predispozante:
 Congenitale : defect de formare a corpilor vertebrali, malformatii vertebrale cu
caracter familial;
 Neuro-musculare : afectiuni neurologice, tumori medulare, siringomielie;
 Post-traumatice (tasari vertebrale in urma unor accidente, fracturi sau
contracturile din tetanos sau epilepsie);
 Tumori vertebrale;
 Boli genetice ale scheletului (osteocondrodistrofii);
 Postinflamatorii: morbul lui Pott (tuberculoza osoasa),precum si spondilita
anchilozanta care la adult, este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor
cervico-dorsale progresive si ireductibile;
 Boli metabolice (rahitismul, osteomalacia, osteoporoza);
 Insuficienta musculara, in cazul adolescentilor care au crescut repede in
inaltime, fara a avea un tonus muscular si ligamentar suficient; pozitia gresita in
banca sau la locul de munca; miopia;
 Varsta- varstnicii (peste 60-80 de ani), cu osteoporoza sau osteomalacie si tasare
anterioara a discurilor intervertebrale, prin hipotonia muschilor paravertebrali,
prezinta o cifoza mai mult sau mai putin accentuata localizata de obicei cervico-
dorsal la barbati si dorso-lombar la femei.

MECANISME ETIOPATOGENICE
Factorii care pot determina aparitia unei cifoze la nivelul coloanei vertebrale
sunt multipli.Uneori ei sunt cunoscuti (congenitali, traumatici, infectiosi,
tumorali,etc),insa de cele mai multe ori acestia sunt necunoscuti.
Cercetarile stiintifice au condus la evidentierea acestor factori:
 factorii genetici (predispozitie familiala),
 factori metabolici, pot altera formarea tesutului care constituie scheletul de
rezistenta al corpilor vertebrali in anumite boli (maladia Scheuermann),
 Factori de deficienta a sistemului de echilibru,
 Asimetrii constitutionale,
 Factorul biomecanic,este prezent in evolutia tuturor deformatiilor vertebrale,
  Procesul de crestere a organismului contribuie in mod esential la evolutia tuturor
deformarilor vertebrale.

ANATOMIE PATOLOGICA
Din punct de vedere anatomo-patologic, cifozele pot fi:
a).Cifozele tipice sau comune atunci cand se produc prin exagerarea curburilor
cifotice normale (dorsala sau sacro-coccigiana);
b).Cifozle atipice, cand se produc prin exagerarea altor curburi decat a celor
normale (lombara sau cervicala).

Cifoza dorsala se compenseaza superior prin inclinarea inainte a gatului si capului,

iar inferior prin accentuarea curburii lombare .Omoplatii sunt indepartati de torace
(omoplati « in aripioare ») prin intinderea muschiului trapez si a romboizilor si prin
scurtarea marelui pectoral.Toracele este infundat si umerii adusi inainte.

Cifoza adolescentilor (din cadrul maladiei Scheuermann).Prin pierderea elasticitatii

nucleului pulpos si inputinarea substantei discului intervertebral se ajunge la o
micsorare a spatiului intervertebral. Deaorece, in partea posterioara micile articulatii
mentin bine vertebrele, aceasta apropiere se face mai mult in partea anterioara.
Sporirea presiunii in partea anterioara a unor corpuri vertebrale in crestere duce la
tulburari in dezvoltarea epifizelor si la formarea de vertebre usor cuneiforme.

CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI

Diagnosticul unei cifoze va trebui sa precizeze felul ei, etiologia (cauzele),

gravitatea si potentialul sau evolutiv.
Diagnosticul pozitiv se stabileste pe baza examenului clinic si paraclinic.

TABLOU CLINIC:
Din punct de vedere clinic, in cazul cifozelor, nu putem vorbi despre o regula
generala in ceea ce priveste simptomatologia acestor deviatii
vertebrale.Asadar,fiecare tip in parte,prezinta atat semne subiective cat si obiective
diferite de ale celorlalte.
Exista totusi cateva simptome si semne obiective pe care le intalnim in mai
multe cazuri si anume:
- durerea, care apare la nivelul curburii,pe apofizele spinoase ale
vertebrelor.Ea se resimte la palpare,dar mai ales la percutie;
- durerea in coloana vertebrala este insotita, intotdeauna,de
contractura
muschilor lungi ai spatelui si de o oarecare rigiditate in miscari;
- cifoza se asociaza cu hipotonia musculaturii spatelui si
abdomenului;
- frecvent, se asociaza si cu piciorul plat;
- pacientii vor avea umerii cazuti anterior si omoplati “in aripioare”;
- agravarea continua a deviatiilor vertebrale antreneaza tulburari
 respiratorii si cardiace.

Examen obiectiv:
Deviatia cifotica imprima intregului corp o atitudine cifotica globala,
caracterizata printr-o mare incurbare a coloanei vertebrale si o garbovire a intregului
spate.Capul si gatul se inclina mult inainte, umerii sunt adusi mult in fata, pieptul este
turtit sau infundat, abdomenul este uneori supt, alteori balonat.Bazinul este putin
inclinat, iar membrele inferioare sunt drepte sau usor flectate din genunchi.
Atitudinea se mentine mai mult pe baza elementelor pasive, muschii planului
posterior al trunchiului si gatului fiind intinsi, muschii planului anterior fiind relaxati.
Deviatiile cifotice se pot accentua progresiv,trecand de la o cifoza cu un grad
redus de curbura,la una cu o curbura accentuata sau foarte accentuata.De
asemenea,ele se pot limita doar la elementele coloanei vertebrale,constituind cifoze
propriu-zise,sau pot afecta si alte elemente anatomice ale spatelui
(coaste,omoplati,muschi), constituind spatele cifotic.
Cele mai frecvente curburi cifotice au o lungime medie; exista insa si curburi
scurte,care se limiteaza la cateva corpuri vertebrale; sau lungi care se intind la un
numar mare de vertebre.
Atitudinea corecta a corpului reprezinta un semn al echilibrului fizic si psihic
al individului, rezultat al dezvoltarii normale si armonioase a corpului.

Principalele forme clinice de cifoza:

Epifizita vertebrala (boala Scheuermann) sau cifoza juvenila: se caracterizeaza

clinic prin cifoza dorsala insotita de dureri,care apar in perioada de crestere (11-18
ani). In aceasta perioada cand apare cifoza,pe fondul unei cresteri rapide,pe langa
diversele tulburari endocrine,intervine si o insuficienta musculara si ligamentara a
musculaturii care sustine coloana.In cazul cresterii rapide a scheletului,muschii nu se
pot dezvolta in aceeasi masura,ci seamana mai degraba cu niste elastice intinse care
nu pot face fata noilor cerinte.Coloana ia o atitudine usor cifotica,determinand
cresterea presiunii exercitate in partea anterioara a corpilor vertebrali.Tinerii care au o
cifoza cu o curbura mare obosesc destul de repede si au dureri spontane provocate de
tentativele de indreptare a coloanei,precum si la presiune.
Examen radiologic : cand cifoza tinde sa se consolideze, vertebrele apar mai
turtite anterior decat posterior si au marginile superioare si inferioare neregulate.

Diagnosticul diferential se va face cu :

 Morbul lui Pott in faza incipienta.In cifoza adolescentilor curbura este mare, nu
unghiulara ca in morbul lui Pott,durerile sunt mai putin accentuate si corespund unui
numar mai mare de vertebre,contrar durerilor limitate la una,doua vertebre,in cazul
tuberculozei osoase.Rigiditatea coloanei nu este insotita de contractura muschilor
din ’’jgheaburile vertebrale’’ prezenta in cazul tuberculozei osoase;
 Insuficienta vertebrala care apare la fetite intre 10-15 ani,in urma unui
surmenaj
fizic sau psihic.Insuficienta este musculara iar radiografia nu evidentiaza nici o
modificare patologica.

Platispondilia se caracterizeaza prin latirea corpurilor vertebrale. Este o cifoza

congenitala care se manifesta inca din copilarie printr-o suplete anormala a rahisului
si printr-o deformatie cifo-scoliotica ,fara dureri si contracturi musculare.
Examen radiologic:latirea in ambele dimensiuni ale mai multor corpuri
vertebrale
Diagnosticul diferential se va face cu tasarea traumatica a corpilor vertebrali.

Agenezia discala (partiala sau totala), de origine congenitala,dar si inflamatorie,se

manifesta tardiv prin fenomene discrete : dureri cu caracter de lumbago;cifoza cu
curbura mica,mai frecventa in regiunea cervicala si lombara,mai rar in cea dorsala.
Examen radiologic : bloc format din doua sau mai multe corpuri vertebrale, cu
osificarea ligamentului intervertebral.

Cifoza cu microspondilie se manifesta radiologic prin vertebre ale caror corpuri sunt
oprite din dezvoltare.Clinic exista o cifoza accentuata,dar mai ales apar tulburari
neurologice determinate de compresiuni medulare grave.Tratamentul este
chilurgical,cu rezectia corpului vertebral.

Cifoza din spondilita anchilozanta.Nu este obligatorie,dar apare in cele mai multe
cazuri,deoarece bolnavii isi pastreaza in continuare pozitia de flexie a
coloanei.Aceasta cifoza se datoreaza in primul rand contracturii musculare.Doar in
fazele mai tardive se poate ajunge la o cifoza stabila (ireductibila),prin anchiloza
osoasa sau fibroasa.

Cifoza profesionala.Atitudinile cifotice dureroase,fara modificari radiologice

aparente,se intalnesc la cei care practica o profesie care cere o postura speciala de
lucru (lucratoarele din croiotorie).Apare de obicei o durere interscapulara;contractura
muschilor care acopera regiunea interscapulara, pentru a fixa omoplatii in vederea
acordarii unui punct solid de sprijin bratelor.Dupa un efort prelungit acesti muschi se
surmeneaza si apar dureri.

Cifoza batranilor (senila).Este destul de frecventa.Spre deosebire de cifoza

adolescentilor care intereseaza indeosebi ultimele vertebre toracale,cifza senila isi are
sediul mai sus,ea reprezentand doar o accentuare a curburii dorsale.In
general,afectiunea apare la indivizii cu o varsta inaintata (60-80 de ani),insa poate
exista si la indivizi mai tineri,mai ales la cei care au practicat o meserie care ii obliga
sa stea mult timp aplecati.Cauzele instalarii cifozei sunt : slabirea muschilor,a
ligamentelor si ostoporoza.In cele mai multe cazuri,cifoza se instaleaza lent,nu
prezinta dureri spontane,nici provocate.Cifoza este ireductibila.Mobilitatea coloanei
in regiunea cervicala si cea lombara este normala.
 Examen radiologic:la nivelul coloanei afectate apar modificari caracteristice
cifozei (ingustari ale discurilor la partea anterioara),precum si modificari datorate
ostoporozei.
Diagnosticul diferential se face cu cifozele carentiale si cu boala Paget.
Tratamentul este mult ingreunat datorita varstei inaintate a indivizilor,precum
si a diferitelor afectiuni cronice asociate.

Cifoza histero-traumatica apare consecutiv accidentelor (de munca, alte

traumatisme, mijloace de locomotie,etc.) si se caracterizeaza printr-o cifoza,care
evolueaza de la o usoara incurbare a regiunii dorsale,pana la adevarate atitudini
vicioase.In acest caz bolnavul se apleaca foarte mult inainte astfel incat priveste
incontinuu pamantul,fiind silit la aceasta de catre cifoza generalizata,la care se poate
adauga si flexia celor doua articulatii coxo-femurale.Cei mai multi dintre indivizi
acuza dureri de-a lungul coloanei vertebrale,scaderea fortei musculare a membrelor
inferioare, fapt ce ii obliga pe acestia sa mearga sprijinindu-se in baston.Frecvent se
asociaza si tulburari psihomotorii.
Obiectiv-in afara de atitudinile amintite,nu apar modificari,atat din punct de
vedere clinic cat si radiologic.

Sindromul lui Kummel-Verneuil apare dupa traumatisme,adesea neinsemnate,care

ating direct sau indirect coloana vertebrala.El evolueaza in trei stadii:
 in primul stadiu se observa pe langa fenomenele traumatice imediate,si dureri
cu caracter nevralgic (intercostale,sciatice,abdominale) si unele tulburari
motorii (contracturi,paresterzii).Aceste manifestari patologice dureaza doar
cateva zile,dupa acest interval, fenomenele se inbunatatesc,mergand pana la
disparitia lor
 al doilea stadiu este acela al unei stari relativ bune,in care bolnavul isi poate
incepe activitatile obisnuite.Acest ‘‘interval liber’’ poate dura uneori 1-2 ani;
 in al treilea stadiu reapar durerile si se instaleaza diformitatea vertebrala,sub
forma ei cifotica,accentuandu-se intr-un punct prin proeminenta unei apofize
spinoase a unei vertebre. In acest stadiu apar si fenomene de compresiune
medulara,radiculara sau radiculo-cordonala.
Diagnosticul diferential : anamneza este de o mare insemnatate, deoarece
forma cifozei si uneori chiar aspectul radiografic sunt asemanatoare celor
datorate spondilitelor infectioase si,in special,morbului lui Pott. Un alt
diagnostic diferential trebuie facut cu platispondilia congenitala , descoperita
cu ocazia unui traumatism.
Tratamentul este chirurgical si este indicat mai ales cand exista fenomene de
compresiune medulara.

Cifoza tetanica, are si ea o evolutie in 3 stadii:

 Stadiul de decalcifiere osoasa;
 Stadiul in care apare diformitatea;
  Stadiul III , de recalcifiere puternica a vertebrelor care formeaza unghiul
gibozitatii.
Tratamentul este orthopedic,(imobilizare in pat de gips) sau ortopedico-
chirurgical.

Cifoza medicamentoasa. Administrarea unor anumite medicamente sau aplicarea

unor mijloace terapeutice de soc, folosite in special in neurologie, pot duce la aparitia
unor fracturi de coloana si la o cifoza consecutiva. Astfel,avem cifozele aparute in
urma administrarii de insulina,curara,cortizon sau dupa socuri electrice.
Bolnavii ajung de obicei la fracturi in urma administrarii zilnice a 100-200 mg
de cortizon, timp de 1-2 luni.In tot acest timp ei prezinta si o eliminare excesiva de
calciu,fosfor si azot, precum si o osteoporoza a coloanei. Pentru prevenirea acestor
complicatii,se recomanda adminisrarea concomitenta de testosteron,care favorizeaza
retentia de calciu,fosfor si azot,precum si limitarea dozelor de cortizon,mai ales la
bolnavii cu predispozitie la osteoporoza (batrani,femei dupa menopauza si bolnavi cu
artrite reumatice severe).Este indicat tratamentul fracturilor aparute in urma
medicatiei de soc si prevenirea cifozelor.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

Cifozele, trebuie diferentiate de atitudinea cifotica, in cazul careia curbura se

redreseaza in decubit ventral sau se hipercorecteaza la contractia voluntara a
musculaturii spatelui.In cazul in care nu se poate corecta astfel,denota faptul ca avem
de-a face cu o cifoza rigida sau fixa.
Trebuie eliminate toate cauzele miopatiilor care predomina la nivelul
musculaturii trunchiului.

EVOLUTIE SI PROGNOSTIC.

Evolutia si prognosticul cifozelor sunt foarte variate si depind foarte mult de anumiti
factori,cum ar fi:
 Etiologia bolii;
 Localizarea si intinderea ei;
 Momentul diagnosticarii :cand aceasta se face in stadiile initiale,cand nu apar
modificari organice (ci numai functionale),evolutia si prognosticul sunt
favorabile
 Cu cat tratamentul este aplicat mai precoce,este mai complex si de lunga
durata,cu atat prognosticul este mai bun;
 Varsta pacientului : cifoza adolescentilor are prognostic bun (daca se iau
masuri la timp pentru a se impiedica formarea unei cifoze definitive).
O mare parte din deviatiile coloanei vertebrale indiferent de cauza care le-a
generat, au un potential evolutiv, mai ales daca au depasit un anumit grad de
gravitate. Aceasta evolutie,guvernata de legi biomecanice,independente uneori de
cauza initiala,se mentine pe toata perioada de crestere si nu arareori,in cazurile
grave,pe tot parcursul vietii.
Agravarea continua a deviatiei vertebrale antreneaza tulburari ale functiei
respiratorii (insuficienta respiratorie de tip restrictiv) si, in final,a functiei cardiace.

TRATAMENT.

Act de o mare insemnatate,terapia unei deviatii vertebrale (cifoza) este

rezultatul muncii unei intregi echipe interdisciplinare din care fac parte medicul
ortoped , kinetoterapeutul, medicul de explorari functionale, radiologul, protezistul,
medicul neurolog,etc.
Indicatiile terapeutice trebuie sa fie individualizate fiecarui caz in parte,sa tina
cont nu numai de particularitatile individului,dar si de mediul familial si posibilitatile
de supraveghere a efectuarii tratamentului in cadrul familiei.
Tratamentul cifozelor este unul complex care abordeaza mai multe ramuri,atat
medicale,socio-familiale,cat si educationale.

1.TRATAMENT PROFILACTIC

Dintre numeroasele cauze care contribuie la modificarea tinutei corecte a

trunchiului si aparitia deviatiilor vertebrale trebuie mentionata,in primul rand, pozitia
copilului in banca,la scoala sau la masa de lucru acasa,unde isi petrece o mare parte
din timp,tocmai in perioada de crestere,pozitie care va avea o insemnata influenta
asupra coloanei vertebrale.Pentru eliminarea acestei cauze favorizante de atitudine
vicioasa,se indica folosirea bancilor individuale care pot fi adaptate cu usurinta in
functie de talia elevului.

Pentru profilaxia atitudinilor vicioase se recomanda :

 Cunoasterea cauzelor si a inprejurarilor care determina atitudinea vicioasa si
inlaturarea lor la timp;
 Imbunatatirea stari de sanatate a organismului prin procedee de calire,exercitii
fizice,etc.
 Inbunatatirea factorilor si a conditiilor activitatilor zilnice;
 Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice.

2.TRATAMENT IGIENO-DIETETIC

Sunt indicate:-igiena corporala,a imbracamintei si a locuintei;

-alimentatie bogata in proteine si saruri minerale.
-regim de odihna adecvat (pe pat tare);
-viata in aer liber,cu multa miscare,cura heliomarina,sport (innot,
volei,gimnastica,etc.);
 -mentinerea unei pozitii (posturi) corecte a trunchiului;
-corectarea tulburarilor de statica, sustinerea corecta a platfusului.

3.TRATAMENT MEDICAMENTOS: - tratament tonifiant cu calciu, fosfor si

vitamine.

4.TRATAMENT ORTOPEDICO-CHILURGICAL

In alcatuirea planului terapeutic sunt luate in considerare o serie de criterii

stabilite pentru cifozele din maladia Scheuermann, care sunt cele mai frecvente,ele
insa sunt folosite pentru alcatuirea programului terapeutic si in deviatiile de alte
cauze.

Criterii de indicatie terapeutica:

a) Gradul curburii vertebrale este un criteriu important pentru indicatia
terapeutica, astfel :
- Cifozele toracale sub 40-500 se trateaza de obicei prin mijloace kineto-
terapeutice.
- Cifozele toracale intre 40-500 si 70-800 se trateaza prin mijloace
ortopedice (redresari cu ajutorul aparatelor gipsate si mentinerea
corectiei cu ajutorul corsetelor ortopedice).
- Cifozele grave, peste 800, nu pot fi corectate si stabilizate decat printr-
un tratament chirurgical.

b) Supletea coloanei vertebrale (posibilitatea de redresare a curburii) evaluata

clinic si radiografic, este un alt criteriu in alegerea tratamentului. O coloana supla,
reductibila va necesita numai kinetoterapie. Dinpotriva,o redresare partiala sau
absenta,impune o corectare cu aparate gipsate si corsete ortopedice.

c) Un criteriu major il reprezinta importanta leziunilor structurale vertebrale,

astfel leziunile grave,extinse la mai multe vertebre impun un tratament
ortopedic,chiar daca gradul cifozei este relativ mic. Dinpotriva,o cifoza relativ
importanta (50 de grade) dar supla si cu leziuni structurale vertebrale mici, va
reactioma favorabil la kinetoterapie.

d) Localizarea leziunilor joaca si ea un rol important in stabilirea planului

terapeutic.Localizarile lombare si toraco-lombare abolesc mai intai lordoza si apoi
conduc la aparitia cifozei.Persistenta unei cifoze lombare in ortostatism provoaca
proiectia trunchiului inainte si antreneaza o jena progresiva.In acest caz tratamentul
corectiv este cel ortopedic (aparate gipsate,corsete),el fiind necesar chiar la o cifoza
cu un grad mai mic al curburii.

In concluzie, exista trei importante mijloace terapeutice:

 Kinetoterapia,
 Tratamentul ortopedic,
  Tratamentul chirurgical.

* 5. Kinetoterapia (terapia prin miscare) este deosebit de importanta in corectarea

deviatiilor vertebrale, ea fiind prezenta in toate programele terapeutice, fie singura,
fie asociata cu tratamentul ortopedic sau cu cel chirurgical.

* Tratamentul ortopedic isi propune corectarea sau mentinerea deviatiei vertebrale

in scopul neutralizarii riscului de agravare a acesteia,folosindu-se de mijloacele pe
care le are la dispozitie si anume:
-Aparate ortopedice pasive,care realizeaza corectia deviatiei folosind forta de
presiune,la nivelul partii convexe a curburii si forta de tractiune.Corectarea este in
general realizata prin aparate gipsate succesive.Cand se obtine corectia maxima,locul
lor este luat de corsetele ortopedice.In cifoza,aparatul gipsat se aplica in doi timpi: in
prima faza este desfiintata lordoza lombara,iar a doua faza,realizata dupa 24 de
ore,corecteaza cifoza toracala.
-Aparate ortopedice active, cu ajutorul lor corectia se obtine printr-o
autoredresare activa a coloanei.Acestea sunt corsetele ortopedice.Ele sunt purtate
-permanent sau intermitent,in functie de gravitatea curburii.
-Alte metode ortopedice (tractiunea continua in timpul noptii;electrostimularea
musculaturii cu ajutorul unor aparate special concepute).

* Tratament chirurgical –se aplica deviatiilor (cifozelor) grave, evolutive, care se

agraveaza lent,dar continuu si dupa incetarea cresterii.
In cazurile grave interventia este precedata de o pregatire prin elongatie
progresiva a coloanei, realizata prin aparate gipsate de elongatie,elongatii cu halou
cranian si gips sau cerc pelvin.
Interventia este urmata de imobilizare in aparat gipsat,apoi de purtarea unui
corset ortopedic timp de 18-24 luni.
Tratamentul este eficace cu cat se aplica corect si precoce proceduri specifice
B.F.T. (hidrotermoterapie, electrotrapie, masaj, kinetoterapie,balneoclimatologie, iar
in ultimii ani se pune acent tot mai mult si pe ergoterapie).

HIDRO-TERMOTERAPIA

Hidro-termoterapia se foloseste ca procedura de relaxare musculara si

crestere a metabolismului tisular local prin vasodilatatia cutanata si musculara pe care
o produce.Hidro-termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolta o mare cantitate de
caldură, folosind ca mijloc terapeutic apa,sub diferitele sale forme de agregare si la
diverse temperaturi,dar si alte elemente strans legate de aceasta.
Principalele sale efecte sunt:
 analgezia,
 hiperemia,
 hipertermia locala si sistemica,
 cresterea elasticitatii tesuturilor.
Aceste efecte cumulate ,sunt favorabile pentru pregatirea programelor de
kinetoterapie si masaj.
Metodologia in hidrotermoterapie cuprinde tehnici variate de aplicatii:
Caldura profunda,produsa de diatermie si ultrasunete.
Caldura superficiala,produsa de celelalte tehnici,in care efectul de penetratie este mai
redus,de numai cativa centimetri de la suprafata tegumentului.
Caldura umeda,sub forma impachetarilor cu parafina,cu namol si cu sisip, este mai
benefica decat caldura uscata.
Mijloacele de lucru se aleg in functie de posibilitati si pot fi extrem de simple
sau mai sofisticate. Important este ca indicatia terapeutica sa fie corecta si
metodologia de aplicare sa fie respectata.

a)Impachetarea cu parafina
Consta in aplicarea pe zona interesata (dorsala) a unei placi de parafina la o
temperatura mai ridicata, dar suportabila de catre pacient.
Materiale necesare:canapea, cearşaf alb, vas pentru topit parafina, tavite din
metal, patura, mansoane pentru articulatiile mari,un duş, prosop.
Tehnica de aplicare:
Se ia o cantitate de parafina, se topeste la temperatura de 35-70 0 C. Se toarna
apoi in tavitele de metal si se lasa la racit, pana ajunge la o temperatura suportabila de
catre pacient.
Se invita pacientul sa se aseze pe canapea, in decubit ventral, se scoate parafina
din tavite si se aplica pe zona dorsala a acestuia . Se acopera apoi pacientul cu un
cearsaf si se lasa astfel sa stea timp de 15-30 minute, dupa care se indeparteaza
parafina si se invita pacientul sa faca un dus de curatire, la temperatura corpului.
Efecte:
-la locul de aplicare apare o supraincalzire profunda si uniforma a tesuturilor si
o hiperemie puternica, care determina o transpiratie abundenta .
Aceeasi procedura se aplica si pe regiunea cervicala (aplicare sub forma de
pelerina).La sfarsitul impachetarii cu parafina se aplica o procedura de racire.

b)Impachetarea cu namol.
Consta in aplicarea namolului la o temperatura de 38-40 C pe o anumita
regiune (dorsala),sau poate fi si generala.
Materiale necesare:pat sau canapea,patura,panza impermeabila,cearsaf.
Tehnica de aplicare:
In prealabil se pregateste namolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte, pana ce
se obtine o masa vascoasa.Se aplica apoi mamolul,la temperatura indicata de
prescriptie,pe cearsaf,in grosime de 2-3 cm.Peste acesta se aseaza regiunea afectata a
pacientului.
Durata unei sedinte este de 20-40 minute,in tot acest timp,pacientului i se
aplica o compresa rece pe frunte pentru evitarea congestiei cerebrale.Dupa terminarea
impachetarii se practica o procedura de racire.Sunt indicate 10-12 sedinte.
Efectele namolului sunt multiple si anume:
-efect mecanic,producand excitatia pieli datorita micilor pacticule componente;
-efect fizic,temperatura corpului creste cu 2-3 C;
-efect chimic,prin rezorbtia unor substante biologic active,din namol, prin piele.
Namolul activeaza producerea de histamina in piele,apare o transpiratie
abundenta cu eliminare crescuta de acid uric din metabolismul proteic.De asemenea,
sunt mobilizate depozite sangvine,producandu-se intensificarea circulatiei in zona
tratata.

c) Baia de namol.
Se realizeaza in cazuri speciale si consta in ungerea corpului cu namol, intr-o
cada. Este o procedura foarte solicitanta pentru pacient.
Materiale necesare:doua cazi,una in care va intra pacientul,iar alta de rezerva,in
care se afla namolul preparat anterior,dus,termometru,ceas semnalizator si o perna de
cauciuc pentru cap.
Tehnica de aplicare:
Se invita pacientul in cada unde se afla un strat de namol cald.Treptat, se
adauga namol preparat,din cada de rezerva,pana cand se acopera complet corpul
pacientului si se lasa 10-30 de minute.Pe toata durata procedurii,pacientului i se va
aplica o compresa rece pe frunte.
Dupa aceea se invita pacientul sa faca un dus de curatire.
Mod de actiune:actiunea namolului plus presiunea hidrostatica.

d) Ungerile cu namol.
Sunt proceduri de termoterapie in aer liber.
Tehnica de aplicare:
Bonlavul face cateva miscari inainte de a se unge cu namol,apoi se expune la
soare pentru a-si incalzi corpul,deoarece in cazul aplicarii namolului pe tegumentul
neancalzit,exista pericolul aparitei arsurilor.Apoi se unge cu nămol proaspat,in strat
subtire si se expune la soare timp de 20-60 minute,pana ce se usuca stratul de namol.
Bolnavul va purta o compresa cu apa rece pe frunte si o palarie pe cap,care sa-l
protejeze impotriva razelor solare.
Aceste ungeri cu namol se pot aplica si partial,numai pe zona dureroasa.Daca
se aplica pe intreg corpul-namolul isi mareste eficacitatea.
Dupa sxpunerea la soare,cand se constata ca namolul s-a uscat complet,
pacientul face un dus de curatire a corpului,sau se inbaiaza in ghiolul din apropiere,
apoi se odihneste, de preferat, intr-un loc umbros.
Efecte:
-efectul termic alternant rece, apoi cald si din nou rece;
-actiunea specifica a substantelor chimice,benefice,din namol,rezorbite de catre
organism.
Ungerile cu namol reprezinta un procedeu de calire a corpului foarte solicitat.

e) Impachetarile cu nisip.
Reprezinta introducerea corpului in nisip,la o anumita temperatura.Se poate
realiza in cada de baie,dar si pe plaja.
 Materiale necesare:compresa pentru frunte,nisip,o galeata cu apa rece,prosop.
Tehnica de aplicare:
Pacientul se aseaza in cada,iar corpul ii este acoperit partial sau in intregime cu
nisip,la temperatura de 45-50 C.Cand procedura se realizeaza pe plaja,nisipul se
aplica la temperatura sa naturala.Se sta astfel 30-60 de minute,dupa care se aplica o
procedura de curatire si pacientul este lasat sa se odihneasca.
Efecte:hipertermia.

f) Baile de abur complete (sauna).

Se executa intr-o camera supraincalzita de vapori,la diverse temperaturi. Se
mai pot practica si in dulapuri speciale,orizontale sau verticale. Initial se porneste de
la temperatura de 38-42 C si se urca treptat, pana la 50-55 C.
In timpul procedurii se aplica o compresa rece pe cap,ceafa sau inima.
Baia se termina cu o procedura de racire.

g) Baile de lumina.
Utilizeaza razele infrarosii,in spatii inchise si sunt proceduri de sudatie-
transpiratie.
Cele complete se realizeaza in dulapuri de lemn cu becuri,iar cele partiale,cu
ajutorul unor dispozitive adaptate.Durata bailor este de 15-20 de minute,dupa care se
executa o procedura de racire.In tot acest timp,pacientul va purta o compresa cu apa
la temperatura camerei,pe frunte.
Caldura radianta produsa de baile de lumina este mai penetranta decat cea de
abur sau aer cald,iar transpiratia incepe mai devreme.Baile de lumina scad tensiunea
arteriala prin mecanismul de vasodilatatie,produsa treptat.
Efecte:hiperemie,
efect analgezic.
Se folosesc in practica: razele infrarosii,
soluxul albastru,
ultravioletele-doza eritem.

h) Baile de soare si nisip.

Utilizeaza spectrul solar complet.Expunerea la soare se face cu precautie, 2-3
minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea crescandu-se treptat in zilele
urmatoare.
Aceste bai sunt indicate mai ales la copii, in perioada de crestere (aceste bai
stimuleaza metabolismul fosfo-calcic si pe cel al vitaminei D) si sunt contraindicate
la persoanele cu probleme cardiace.

i) Cataplasmele.
Constau din aplicarea in scop terapeutic a diversrlor substante,la temperaturi
variate,asupra regiunilor afectate ale corpului.
Ele actioneaza prin factorul termic,cataplasmele calde fiind utilizate pentru
efectul lor hiperemiant si rezorbtiv,precum si pentru actiunea lor antispastica si
antialgica.In cazul cataplasmelor cu plante medicinale se mai adauga si efectul
chimic.

j) Baia kinetoterapeutica.
Este o baie calda la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului.
Miscarea in apa reprezinta un important mijloc de recuperare,care se bazeaza
pe principiul legii lui Arhimede,conform careia „asupra unui corp scufundat intr-un
lichid actioneaza o forta,de jos in sus,egala cu greutatea volumului dislocuit de
acesta”.
Tehnica de aplicare
Este o procedura calda, ce se efectueaza intr-o cada mai mare,care se umple 3/4
cu apa la temperatura de 35-38 C.
Bolnavul este asezat in baie si lasat 5 minute linistit, dupa care asistentul
incepe sa execute sistematic miscari pasive in articulatiile bolnavului,timp de 5-10
minute. Pacientul este lasat din nou sa se odihneasca, dupa care este invitat sa execute
singur aceste miscari. Durata baii este de 20-30 de minute.
Mod de actiune:- factorul termic,
- factorul mecanic.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare,care
se produce sub influenta apei calde si a pierderii greutatii corpului,conform legii lui
Arhimede.

k) Baia kineto in grup.

Este asemanatoare cu baia kineto individuala, doar ca in acest caz avem un
grup de pacienti (si nu unul singur),iar cada de baie este inlocuita de un bazin special
amenajat,in care vor intra bolnavii si vor executa miscarile,la comanda verbala a
kinetoterapeutului,care se afla pe marginea bazinului si ii supravegheaza.

l) Duşul-masaj.
Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 38-
40C,asupra corpului pacientului,căruia i se face,concomitent,masaj.
Mai frecvent se aplică parţial (pe regiunea dorsala-in cazul cifozelor), mai rar
general. Durata masajului este de 8-15 minute.
Duşul masaj produce o hiperemie importantă,cu un însemnat efect rezorbtiv şi
de tonifiere,prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic.

m) Duşul subacval.
Constă din aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune (3-6 atmosfere),
cu temperatura mai mare decât a apei de baie.
El se poate efectua într-o cadă cu apă la 36-38C,cu ajutorul unui duş sul
mobil,cu presiune mare,care se introduce în apă,pe segment,sub controlul uneia din
mâinile asistentului,până la o distanta de 5-10 cm de regiunea de aplicare.
 Durata procedurii este de 5-10 minute. Acţiunea intensă a duşului subacval se
datoreaza temperaturilor diferite,baie şi duş,precum şi a masajului puternic exercitat
de coloana de apă,care comprimă puternic ţesuturile.
Efectul este asemănător cu cel al duşului masaj,dar este suportat mai bine
datorită băii calde.

n) Baia cu elongatie.
Materiale necesare:bazin cu un scaun fixat pe podeaua acestuia,un scripete care
se instaleaza pe peretele incaperii,un capastru special,prosop,apa calda.
Tehnica de aplicare:
Se dezbraca pacientul si se invita in bazin,sa ia loc pe scaunul special amenajat.
Il legam pe bolnav la nivelul toracelui si al coapselor de scaun,in asa fel incat sa se
mentina coloana cat mai dreapta si sa fie foarte bine fixata de spatarul scaunului.
Cu ajutorul scripetelui,care la un capat are montat un capastru,introducem
capul pacientului in acesta,iar cu ajutorul scripetelui actionam asupra coloanei
bolnavului,in asa fel incat aceasta sa se intinda.Procedura se repeta de 3-4 ori,cu
pauze intre ele,pentru a da voie pacientului sa respire.
La terminarea procedurii,care dureaza 15-20 de minute,se scoate pacientul din
bazin,se inveleste in prosop si se lasa sa se odihneasca intr-o camera separata,cateva
minute.
Efecte:
-efect termic,de incalzire a tesuturilor superficiale si a celor profunde;
-efect mecanic,exercitat de scripete asupra coloanei vertebrale cu scopul de a o
intinde-indrepta.

o) Bai cu amidon.
Materiale necesare:cada, 1-2 kg amidon dizolvat in cativa litri de apa calduta,
cearsaf sau prosop.
Amidonul dizolvat se adauga in apa de baie, iar pacientul ramane in cada 15-20
de minute.
Mod de actiune:datorita slabei termoconductibilitati, smaltul, taratele si
amidonul mentin timp mai indelungat temperatura apei din baie. Aceste substante au
si o actiune emolienta asupra tegumentului.

ELECTROTERAPIA.

Electroterapia este ramura B.F.T.care foloseste in scop profilactic si curativ

curentul electric, sub diferite forme de aplicare si la intensitati bine stabilite anterior.
Electroterapia are unele aplicatii si in tratamentul deviatiilor cifotice ale
coloanei vertebrale.Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retractiile si
contracturile musculare, prin incalzirea profunda a regiunii (diadinamici,
ultrasunete),de a asupliza musculatura si ligamentele retractate si sclerozate
(ionizarile cu iodura de potasiu 4-5%,ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau
fenilbutazona) si de a limita efectele dureroase sau anchilozele din artrozele
secundare.
 Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive,de
întindere,mai pot beneficia de băi de lumină (raze infraroşii), masaj, iar hipotoniile
musculare,de termoterapie,curenţi aperiodici de joasă frecvenţă,curenţi faradici şi
galvanizări.
Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie
antalgică simptomatică), cât şi contracturii musculare ca sursă generatoare de durere
(electroterapie antalgică patogenică).
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim:galvanizările,
ionizarile, faradizarea, curenţii diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele.
Galvanizarea transversală.
Reprezinta aplicarea curentului galvanic (continuu) pe regiunea indicata,iar
electrozii sunt amplasati transversal,de-o parte si de alta a zonei afectate,pe care o
incadreaza astfel fata in fata.
Tehnica de aplicare:
Pacientul trebuie informat inca de la prima sedinta de electroterapie asupra
procedurii care i se va aplica,precum si asupra senzatiilor cutanate pe care le va simti
in timpul aplicatiei si, bineinterles,despre scopul acestei terapii.
Pentru executarea in conditii optime a procedurii,fizioterapeutul trebuie sa se
ghideze dupa o prescriptie terapeutica corecta si completa,care va cuprinde:
denumirea procedurii,regiunea tratata, locul de fixare,dimensiunile si polaritatea
electrozilor,intensitatea curentului aplicat si durata sedintei.
Bolnavul va fi asezat pe pat,tinandu-se cont de posturile cele mai antalgice,cat
si de regiunile pe care dorim sa le tratam.Se va inspecta apoi tegumentul la locurile
de aplicare ale electrozilor pentru a se aprecia integritatea sa si a se decela
eventualele leziuni sau afectiuni ale acestuia-oricat de minime ar fi ele.
Se fixeaza electrozii (care trebuie sa fie complet netezi) cu ajutorul unor
saculeti umpluti cu nisip,care sa nu fie prea grei,pentru evitarea compresiunii
circulatiei.Un element deosebit de important in aplicatiile de galvanoterapie il
constituie obligativitatea folosirii unui strat hidrofil intermediar intre electrod si
tegument,cu caracter izolant,in scopul prevenirii efectelor polare produse sub
electrozi si a arsurilor cutanate.Electrozii se acopera cu o panza cauciucata sau cu o
folie de plastic izolatoare,iar bolnavul se acopera cu un cearsaf.
Se fixeaza ceasul semnalizator dupa durata prescriptiei.Manevrarea
comutatorului potentiometrului de intensitate se va face lent-pentru introducerea
progresiva a curentului-pana la intensitatea necesara si prescrisa.In timpul sedintei de
aplicatie,pacientul va fi supravegheat si intrebat asupra senzatiilor percepute la
nivelul electrozilor.
Intensitatea curentului galvanic aplicat se regleaza in functie de efectul pe care
dorim sa-l obtinem,astfel:
 pentru efecte analgezice dozam o intensitate „la prag”(0,1 mA/cm2).
 pentru efecte antihiperestezice dozam o intensitate „sub prag”.
 pentru efecte vasodilatatoare dozam o intensitate „peste prag”(peste
0,1 mA/cm2).
- in stadiile acute se prefera intensitati „sub prag”.
 - in stadiile cronice aplicam intensitati „peste prag”.
In ceea ce priveste durata procedurii, trebuie sa retinem ca,pentru a fi
eficienta,o aplicatie de curent galvanic trebuie sa dureze in jur de 30 de minute.
Numarul si ritmul sedintelor de galvanizare variaza in functie de diagnosticul
afectiunii, stadiul evolutiv si rezultatele obtinute.
Efecte:Galvanizarea este o procedura decontracturantă şi antalgică.

Ionizarile.
Reprezinta procedeele prin care se introduc in organism diferite substante
medicamentoase cu ajutorul curentului electric,care le transporta prin tegument si
mucoase.
Tehnica de aplicare:
Inainte de aplicatie se prepara solutiile medicamentoase necesare,in
concentratiile corespunzatoare,
Tehnica propriu-zisa de aplicare a ionoforezei este aceeasi ca si in cazul
galvanizarii, bazandu-se pe aceleasi principii metodologice.Singura deosebire intre
cele doua proceduri consta in faptul ca materialul intermediar hidrofil (in cazul
ionizarii) se va imbiba cu solutia medicamentoasa.
Efecte:
-efectul antalgic-este potenţat de alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect
anestezic de suprafaţă (xilină, novocaină).Esenţial este ca mărimea electrozilor să
acopere integral zona de tratat,intensitatea curentului să fie «la prag» şi durata
tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).

Curentii diadinamici.
Curentii diadinamici fac parte din categoria curentilor de joasa frecventa.
Principalele forme de aplicare ale curentului diadinamic sunt:
-monofazat fix (MF),
-difazat fix (DF),
-perioada scurta (PS),
-perioada lunga (PL),
-ritmul sincopat (RS).
Tehnica de aplicare :
Marimea si forma electrozilor se alege in functie de regiunea tratata,iar locurile
de amplasare ,modalitatea de pozitionare si polaritatea lor,in functie de scopurile
terapeutice urmarite.
Pacientul este asezat pe un pat sau pe un scaun de lemn,in functie de regiunea
tratata.Electrozii se aplica prin intermediul invelisurilor de protectie hidrofile,
confectionate din diferite straturi textile sau material spongios elastic,bine umezite si
fixati cu ajutorul benzilor elastice sau a saculetilor cu nisip.
Forma de curent diadinamic aplicata se alege in functie de scopul terapeutic.
Deseori,la aplicatiile cu scop analgetic se recomanda inceperea sedintei cu difazat fix
(DF).
 Intensitatea curentilor se regleaza progresiv,ajungandu-se la senzatia de vibratii
bine tolerate nedureroase,deci pana la pragul dureros.In cursul sedintei,trebuie
crescuta intensitatea,pentru mentinerea senzatiilor de vibratie,nedureroase.
Dutata sedintelor de tratament este diferita,in raport cu scopul terapeutic
urmarit. Daca trebuie efectuate aplicatii pe mai multe zone in aceeasi sedinta,se scad
duratele,succesiv,de la zona la zona,cu cate un minut,astfel incat sa nu se depaseasca
10-12 min.In aplicatiile cu scop hiperemiant,vasculotrop,se poate prelungi durata
sedintei (20-30 min).
Ritmul sedintelor este determinat de stadiul afectiunii tratate,iar numarul
sedintelor este dictat de efectele obtinute.
Efecte:
Principalele efecte ale curentilor diadinamici sunt cele analgetice,hiperemiante
si dinamogene.Acestea sunt determinate de nivelul intensitatii,forma curentului
diadinamic aleasa si modalitatea de aplicare a electrozilor.

Curentul interferential.
Acesta consta in incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu frecvente
diferite (in general,decalati cu 100 HZ).
Tehnica de aplicare:
Se deosebesc doua tehnici fundamentale de aplicare a curentilor interferentiali
si anume:
A.Statica.In cadrul acestei tehnici, electrozii se mentin in timpul procedurii in
acelasi loc si saupra lor se exercita o presiune constanta.Electrozii «clasici» sunt cei
de tip placa,utilizandu-se cate doua perechi de dimensiuni diferite (50-400 cm ).
Electrozii sunt introdusi in invelisuri umede de textura sintetica,corespunzatoare ca
marime si atasati la cablurile cordonului cvadruplu conectat la aparat.Amplasarea lor
se face in asa fel incat curentii sa se incruciseze in mijlocul zonei tratate.Fixarea
electrozilor se face,de preferinta,cu benzi elastice sau cu saculeti de nisip.
B.Cinetica. In tehnica cinetica se utilizeaza doi electrozi «manusa» (palmari)
care se aplica pe mainile asistentului,fiind izolati electric de acestea.Fiecare electrod
se leaga cu cate un cablu.Celelalte doua cabluri se leaga de doi electrozi-placa fixi.
Intensitatea curentului este reglata in functie de senzatiile percepute de pacient.
Regiunea de tratat (dorsala, cervicala sau lombara) se afla in zona de interferenta a
curentilor.Prin miscarea permanenta a electrozilor manusa de catre asistent in timpul
procedurii,se produce o variatie a directiilor de intensitate maxima a curentului
interferential,procedeul purtand numele de electrokineziterapie.

Efecte:
In functie de frecventa,curentii interferentiali au urmatoarele efecte:
-frecventele mici (sub 10 HZ) produc un efect excitomotor al muschilor
striati normoinervati;
-frecventele medii (12-35 HZ) si cu intensitate subliminara a curentilor,
au un efect decontracturant si vasculotrofic;
 -frecventele rapide (80-100 HZ) au un efect analgetic.
Actiunea excitomotoare pe musculatura neteda este realizata de orice forma de
curent interferential (mai ales cu frecvente medii,de 12-35 HZ).
Curentii interferentiali,in aplicatie statica,dar mai ales dinamica,folosind
frecvente excitomotorii in forma SPECTRU,aduce o contributie substantiala in
pregatirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie ulterioare.

Ultrasunetele.
Fac parte din categoria curentilor de inalta frecventa terapeutici.
Tehnica de aplicare:
In incaperea in care se efectueaza tratamentul trebuie se existe o temperatura
de comfort termic.Patul sau scaunul pe care va fi asezat pacientul trebuie sa fie din
lemn. Aparatul de ultrasunete va avea obligatoriu impamantare.
Este necesar ca pacientul sa se afle intr-o stare de echilibru termic general;
starile febrile fiind conrtaindicate in tratamentul cu ultrasunete.In cazul unor
extremitati cu circulatie deficitara,acestea vor fi preincalzite prin scurte bai partiale,
calde,pentru activarea circulatiei generale.
Pacientul,inclusiv regiunea tratata,trebuie sa se afle in pozitii cat mai relaxate.
Se actioneaza comutatorul de pornire a aparatului,se fixeaza ceasul semnalizator la
durata prescrisa pentru sedinta.
Apoi se aplica traductorul pe zona ce urmeaza a fi tratata si prin actionarea
comutatorului de intensitate,se fixeaza la doza prescrisa.Se recomanda ca in timpul
executarii procedurii,sa nu se ridice capul traductorului de pe zona tratata.
Aparatele mai noi au adus unele perfectionari precum:
-cuplajul automat cu ceasul,
-ceasul indica timpul efectiv de aplicare a tratamentului.
Durata sedintelor de tratament variaza cu suprafata regiunii tratate,afectiunea
tratata si stadiul evolutiv al acesteia.In general,durata unei aplicatii pe o zona este de
2-5 min,in nici un caz nu se va depasii timpul total de aplicatie peste 10-15 min. pe
mai multe zone tratate in aceeasi sedinta.
Ritmul sedintelor este-in functie de caz-zilnic sau la doua zile.Numarul
sedintelor va fi,de asemenea,adaptat in functie de caz-in general 6-15 sedinte.
Efecte:
Principalele efecte fiziologice sunt:analgetic,miorelaxant,hiperemiant.
Efectele analgetice se realizeaza prin intermediul SNC,printr-o serie de
mecanisme care se produc la nivelul acestuia.
Efectul miorelaxant se explica prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra
proprioceptorilor musculari si tendinosi.
Actiunea hiperemianta,cu efect rezorbtiv si vasculotrofic se produce prin
vasodilatatia arteriolelor si capilarelor.Aceste actiuni se realizeaza prin influentarea si
prin intermediul SNV.
 Ultrasunetele se mai folosesc si pentru efectul mecanic,micromasajul celular,
creşterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete
si efectul fibrolitic,ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.

TRATAMENTUL PRIN MASAJ.

Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulări executate manual,

variate si aplicate sistematic la suprafaţa organismului,în scop terapeutic si
profilactic.
Acţiunea fiziologică a manevrelor de masaj constă în aceea că,în timpul
executării lor,de la terminatiile nervoase cutanate pornesc impulsuri spre sistemul
nervos central,care măresc excitabilitatea şi imbunatatesc starea funcţională a scoarţei
cerebrale.

Efectele masajului:

Efecte locale:
1.Acţiune sedativă asupra:-durerilor de tip nevralgic;
-durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare,lente,care stimulează repetat
exteroceptorii şi proprioceptorii.
2.Acţiunea hiperemiantă locală.Se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului
asupra căruia se exercită masajul.Această acţiime se obtine prin manevre mai
energice,care comprimă alternativ vasele sangvine.
3.Îndepărtarea lichidelor interstitiale,de stază,cu accelerarea proceselor de resorbţie în
zona masată.Acest efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi
apare după manevre profunde,care conduc lichidul de stază de la periferie spre
centru.

Efecte generale:
-creşterea metabolismului bazal,
-stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,
-influentează favorabil starea generală a organismului,
-îmbunătăţeşte somnul,
-îndepărtează oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii,
care este un organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.

Mecanisme de acţiune:
Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de
mecanismul reflex asupra organelor interne.Aceasta se explică prin stimulii care
pleacă de la exteroceptori şi proprioceptori (de diferite intensităţi),pe cale aferentă
către SNC,iar de aici,pe cale eferentă,ajung la organele interne în suferinţă.
 O alta actiune a masajului este acţiunea mecanică,produsă de manevrele mai
dure ca frământarea,framantarea contratimp,mangăluirea,rulatul,ciupitul,tapotamentul
(care se executa transversal pe fibrele musculare) si care duc la tonifierea
musculaturii,îmbunătăţirea funcţiei şi forţei musculare.

Indicatiile si contraindicatiile masajului:

Indicaţii:spondilita anchilozantă,sechele post-traumatice ale regiunii

respective,deformări ale coloanei (cum ar fi cifoza sau scolioza),în contracturi
musculare de diferite cauze.

Contraindicaţii: boli dermatologice,boli hemoragice,inflamaţii acute ale

organelor abdominale,TBC,boli vasculare,boli infecţioase.

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (ergoterapia)

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia, folosind

diverse activităţi, adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului, cu scop
recreativ şi terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi
indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea
funcţională la gestualitatile vieţii zilnice.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe
perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind
astfel la readaptarea funcţională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea programelor de terapie
ocupaţionala sunt:
- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii miscarilor in acestea;
- dezvoltarea forţei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic;

Evaluarea este realizata de catre o echipa interdisciplinara, alcatuita din

medicul specialist,kinetoterapeutul,maistrul instructor,etc.Dupa efectuarea evaluarii si
stabilirea planului terapeutic, se trece la aplicarea acestuia.
In acest sens,terapia ocupationala dispune de tehnici si metode
specifice,grupate in trei mari categorii: gestualitati (activitati) esentiale, semnificative
activitati neesentiale, nesemnificative; metode sau activitati ajutatoare.
Pe langa corectarea deficitului si readaptarea individului la noile conditii de
viata, terapia ocupationala are in vedere si satisfacerea hobby-urilor acestora si
angrenarea pacientilor in diverse activitati distractive, de agrement, precum si
practicarea unor sporturi atat individuale, cat si de echipa.
Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activităţile care necesită flexia coloanei
cum ar fi: grădinăritul, împletitul răchitei, cusutul la maşină, olarit, etc..
 Pentru obtinerea unor rezultate foarte bune se recomanda practicarea unor
activităţi sportive: înot, volei, baschet.

Rezultatele terapeutice depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de

încadrarea raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare
funcţională.

TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, namoluri).

Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni

profilate pe tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord,
Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol
terapeutic, climatul) este benefică şi, împreună cu programele de kinetoterapie
adecvate, pot contribui la recuperarea funcţională a acestuia.

Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

 Încetinirea procesului degenerativ;
 Îmbunătăţirea circulaţiei locale şi generale;
 Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare.

KINETOTERAPIA

Kinetoterapia (terapia prin miscare) ocupa cel mai important loc in tratamentul
deviatiilor cifotice ale coloanei vertebrale.Ea este indicata in toate cazurile,indiferent
de gravitatea sau localizarea lor,atat ca metoda unica de tratament (cifozele
nestructurale),cat si in asociere cu alte mijloace terapeutice (cazurile mai grave-cifoze
patologice).

Tratamentul kinetoterapeutic este practic cel mai important, avand cea mai
mare eficacitate.
El incepe odata cu celelalte metode terapeutice,de preferat cat mai
precoce,dupa stabilirea diagnosticului clinico-functional.
Medicina fizicala si de recuperare a devenit,in ultimul sfert al secolului XX o
specialitate inovatoare,fundamentata stiintific,prin dezvoltarea unor metode de
tratament activ, bazandu-se pe exercitii fizice si pe educarea bolnavului.

OBIECTIVELE TRATAMENTULUI KINETOTERAPEUTIC

Tratamentul in cifoze, urmareste atingerea urmatoarelor obiective:

-corectarea pozitiei vicioase,
-realiniamentul coloanei vertebrale,
-recastigarea mobilitatii vertebrale,
-tonifierea musculaturii paravertebrale, abdominale si a
pectoralilor punandu-se accent pe muschii extensori ai coloanei,
 -combaterea contracturilor,in cazul in care acestea sunt prezente,
-reducerea durerii (dupa caz),
-prevenirea reaparitiei cifozei.
Mijloacele folosite in kinetoterapie sunt:
 Exerciţii statice:
-contractii izometrice,
-stînd în picioare corect,
-stînd în genunchi,
-stînd în decubit dorsal sau ventral,
-stînd atîrnat

 Exerciţii dinamice – extensia şi întinderea coloanei vertebrale, apoi exerciţii

pentru cap, gît, membre, care să amplifice extensia trunchiului.

Pentru îngreunări in efectuarea exercitiilor se folosesc bastoane (aşezate la spate,

sub axile), mingii medicinale (purtate pe cap sau aruncate cu ambele mîini deasupra
capului).
Exerciţiile vor fi întrerupte de frecvente mişcări de respiraţie şi relaxare.
Deosebit de utile sunt exerciţiile de redresare pasivă şi pasivo-activă, efectuate
la scara fixă, la perete şi, mai ales, în faţa oglinzii.
În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învăţăm pacientul să-şi formeze simţul
poziţiei corecte, prin autocontrol continuu, lucru posibil datorită supleţei coloanei
vertebrale.

Se are în vedere poziţia defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie

redresată prin contracţia musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale,
menţinînd privirea înainte, paralelă cu pămîntul.

Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele

principale urmarite prin programele de kinetoterapie.Aceasta se realizeaza prin:
1. din decubit ventral, se execută gradat ridicarea capului, umerilor si a
membrelor superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),
2. ridicarea ambelor membre inferioare (tonifică musculatura lombară),
3. ridicarea membrelor (superior si inferior) de aceeasi parte (tonifică
musculatura unilaterală paravertebrală respectivă).

Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie asuplizarea coloanei

vertebrale. Pentru a se realiza acest lucru este necesar să se acţioneze în sensul:
- eliberării mişcării în articulaţiile interapofizare posterioare,
- contracararea tendinţei de cifozare,
- împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente,
- îmbunătăţirea mobilităţii articulatiilor costo-vertebrale.
 Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda Klapp. Cifoza
dorsală se corectează prin exerciţii de întindere a coloanei din cele trei poziţii de bază
(decubit, şezând, ortostatism), de fapt, conştientizarea poziţiei „de a sta înalt" sau „a
sta drept". Postura se controlează în oglindă, urmărind alungirea gâtului şi a
trunchiului în ax. Exerciţiile devin mai eficiente dacă se oferă bolnavului câţiva
parametri care să-i permită să conştientizeze corecţia posturală (o rezistenţă uşoară
aplicată de palma terapeutului pe creştetul bolnavului, o carte aşezată pe creştet etc.).
Din metoda Klapp se folosesc poziţiile lordozante plecând din poziţia de start „în
genunchi".
Extensiile active, mersul în patru labe, tracţiunile prin propria greutate a
corpului (atârnat la spalier), unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot
fi exploatate pentru îndeplinirea aceluiaşi obiectiv.
Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale
clasice, dar sunt şi unele manevre particulare deosebit de utile deoarece, deşi se
adresează în principal musculaturii paravertebrale, antrenează în lucru şi musculatura
centurii scapulo-humerale.

Exercitii pentru mobilizarea coloanei vertebrale:

 Din decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate si bratele intinse lateral, se duc
genunchi la piept si se revine la pozitia de plecare.
 Din pozitia sezand, inclinari laterale si rotiri ale trunchiului;
 Din pozitie cvadrupeda, ridicarea in extensie maxima a membrelor inferioare
(alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din cot;
 Din pozitie cvadrupeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si lateral.
 Din decubit ventral, ridicarea capului si a trunchiului, poziţia membrelor
superioare schimbându-se pentru a grada efortul (pe lângă corp, sub bărbie, pe
ceafa, pe umeri).
 În decubit ventral cu bazinul la marginea patului,cu membrele inferioare atâmând,
se fac extensii din şold cu genunchii întinşi.
 Din pozitia „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea completă a
trunchiului, extensia braţelor şi menţinerea pentru câteva secunde a poziţiei de
maximă extensie.

Exerciţiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiţii de dotare minimă şi nu

pierd din valoare decât datorită lipsei de continuitate.

Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adică de proceduri de

kinetoterapie aplicate în bazine cu apă dulce sau carbogazoasă. Avantajele acestei
metode constau în acţiunea fizică a apei de a "descărca" mişcarile în mare parte, de
acţiunea gravitaţiei.
De asemenea, apa opune o rezistenţa la miscare, ceea ce face ca partea
izometrică a contractiei să reprezinte mai mult din mişcare, crescand astfel tonusul
muscular.
 La aceste acţiuni se mai adaugă efectele termalităţii apei asupra vasomotricităţii
şi efectele tonifiante asupra sistemului nervos central şi periferic. In cazul apelor
carbogazoase este de adaugat si efectul curativ al sărurilor şi bulelor de gaz degajate.
De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune.
In tratamentul profilactic al deformarilor cifotice se au in vedere doua metode
importante: - înotul,
- gimnastica respiratorie.
Innotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rănd (bras, spate, fluture,
delfin). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor
coloanei vertebrale şi de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.
Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de innot sau programe
specializate. Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat
pînă la bărbie, membrele inferioare întinse şi atingînd fundul bazinului cu vîrful
degetelor.
Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează
autocontrolul şi favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui şi cresterea capacităţii
vitale.
Prin programele de gimnastica medicala se mai urmareste:
Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii
paravertebrale în scurtare, din poziţii care să fixeze regiunea lombară şi cervicală în
poziţie corectă. Se lucrează, în special, din şezînd sau şezînd pe genunchi, din culcat,
in genunchi cu sprijin pe palme, atîrnat la scară fixă, elongaţii cu ajutorul unui
căpăstru, redresări active controlate, în faţa oglinzii, transport de greutăţi pe cap.
Pentru apropierea omoplaţilor se fac exerciţii libere sau cu diferite aparate
portabile (greutăţi, bastoane), cu rotatia externă a braţelor, prin contracţia muşchilor
mic rotund şi subspinos, cu apropierea omoplaţilor de linia mediană (de coloană) prin
contracţia trapezului şi romboidului, cu inspiraţie, iar la revenire-expiraţie. Acelaşi
rezultat îl obţinem lucrînd şi cu braţele întinse la orizontală, duse spre înapoi pentru
apropierea omoplaţilor de coloană şi torace.
Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stren înfundat, se obţine prin
exerciţii de respiraţie amplă. Coastele, care sunt fixate de coloana dorsală pot fi
antrenate în momentul inspirului şi să contribuie la redresarea coloanei dorsale, prin
depărtarea între ele şi ridicarea lor.Toracele şi respiraţia costală se reeducă prin
mobilizări pasive, presiuni şi tracţiuni asupra coastelor, ţinînd cont de momentul
inspirului şi expirului, cu scopul de a mări elasticitatea condro-costo-vertebrală, şi
prin mişcări active de respiraţie. Presiunile şi tracţiunile se aplică perpendicular pe
axul de rotaţie a articulaţiei costo-vertebrală, la nivelul arcului posterior sau la locul
de deplasare in cazul coastelor mai mari.
Mişcările pasive cu presiuni şi tracţiuni pe claviculă şi stern, vizează
mobilizarea toracelui în partea lui superioară, iar cand sunt aplicate pe regiunea
laterală, vizează mobilizarea toracelui în partea mijlocie şi inferioară.
Important !
Programele de kinetoterapie trebuie efectuate pe perioade lungi de timp (ideal ar fi
ce ele sa fie executate de catre pacient pe tot parcursul vietii) deoarece au un rol
primordial atat in corectarea deviatiilor cifotice existente si a complicatiilor lor, cat si
in prevenirea reaparitiei acestora.
studiul de caz privind recuperarea
deviaţiilor coloanei vertebrale

6.1 PREZENTĂRI DE CAZ

CAZ I
NUME: GOLOGAN IOANA.
DATA NAŞTERII: 21. 03. 1993 -14 ani
SEX: F
DIAGNOSTIC: cifoza dorsala posturala
EXAMEN CLINIC: Asimetrie vârf omoplaţi, umăr stâng ridicat, creastă iliacă
ascensionată, înclinarea laterală a bazinului, scurtarea membrului inferior
atrofic cu genunchiul în valgum.
GONIOMETRIE:

Segmentul Flexia Extensia Inclinarea Rotatia

Cervical 600 500 100 550
Dorsal 300 350 700 200
Lombar 200 100 150 20
Total 1100 950 950 770

INDICAŢII TERAPEUTICE: Procedee ortopedice (talonete), exerciţii fizice

corective.

CAZ II
NUME: TEODOR EMILIA.
 DATA NAŞTERII: 12. 04. 1996 -11 ani
SEX: F
DIAGNOSTIC: cifoza dorsala
EXAMEN CLINIC:
GONIOMETRIE:

Segmentul Flexia Extensia Inclinarea Rotatia

Cervical 600 400 100 450
Dorsal 200 250 800 150
Lombar 200 100 150 00
Total 1000 750 1050 600

INDICAŢII TERAPEUTICE: Corset ortopedic, agenţi fizici naturali şi

artificiali, cură heliomarină, radiaţii ultraviolete, exerciţii fizice corective.

EXERCIŢII PENTRU CORECTAREA CIFOZEI

I. Mers cu braţul drept întins sus: la fiecare 3 paşi arcuire energică spre spate a
braţului şi a piciorului drept, (30 paşi), paşi fandaţi, alternativ cu piciorul drept
şi stâng, şi cu arcuirea energică a braţului drept spre spate, (30 paşi).
II. Stând cu halterele mici în mâini: 1-2-ridicarea braţului drept prin lateral sus; 3-
4-revenire, (20 ori); stând: încleştarea mâinilor la spate în dreptul omoplatului
drept şi ridicarea piciorului drept cât mai sus în lateral, (16 ori); stând cu o
halteră de 3 kg pe umeri: ridicarea piciorului drept întins în faţă, (16 ori).
III. Stând depărtat cu mâinile pe şolduri: 1-4-aplecarea trunchiului înainte, braţul
drept întins lateral cu arcuiri; 5-8-braţul drept se duce înainte cu arcuirea
trunchiului spre stânga; (8x12).
IV. Stând pe genunchi, cu mâna dreaptă pe umăr şi cu stânga pe şold: 1-2-
aplecarea trunchiului înainte cu expiraţie; 3-4-revenire; 5-6-îndoirea
trunchiului în lateral cu braţul drept întins sus şi cu expiraţie; 7-8-aplecarea
 trunchiului cu răsucire spre dreapta, braţul drept pe umăr şi stângul pe şold;
(8x10).
V. Stând: 1-4-ducerea mâinii drepte pe umăr, stânga presează toracele lateral, cu
inspiraţie profundă; 5-8-aplecarea trunchiului înainte cu palmele pe şolduri şi
cu expiraţie prelungită; (8x10).
VI. Culcat înainte pe masă, cu trunchiul înafara suprafeţei de sprijin, mâna dreaptă
la umăr; 1-4-răsucirea trunchiului la stânga cu arcuiri; 5-8-revenire, braţul se
duce pe lângă corp; (8x10).
VII. Şezând, cu labele picioarelor sub prima şipcă a scării fixe: 1-2-flexia
trunchiului pe coapse; 3-4-revenire în şezând, spatele extins;
VIII. Stând cu latura dreaptă la scara fixă: 1-2-ducerea mâinii drepte pe umăr şi a
piciorului drept în sprijin lateral pe şipca a-IV-a; 3-4-răsucirea trunchiului spre
dreapta, braţele întinse la spate; (16 ori).
IX. Stând depărtat cu faţa spre scara fixă cu trunchiul aplecat la 90 0, apucat cu
braţul stâng şipca la nivelul umerilor; ducerea braţului drept înainte şi înapoi
cu o halteră de 3 kg în mână; (30 ori).
X. Se repetă exerciţiul V.
XI. Atârnat cu spatele scara fixă: 1-2-ducerea piciorului drept întins lateral şi
îndoirea celui stâng, laba acestuia lipindu-se de genunchiul drept; 3-4-revenire
la poziţia iniţială; (4x8).
XII. Culcat pe spate pe o masă, cu trunchiul înafara suprafeţei de sprijin: 1-2-
ridicarea trunchiului la 900, cu o halteră de 2 kg în mână, braţul drept întins pe
lângă ureche; 3-4-revenire la poziţia iniţială; (4x8).
XIII. Mersul piticului cu un baston ţinut deasupra capului şi cu arcuiri la fiecare pas;
(30 paşi).
XIV. Culcat înainte, braţul drept întins în prelungirea corpului; târâre cu piciorul
drept extins; (16 m).

CAZ III
NUME: VALCU VIVIAN.
DATA NAŞTERII: 12. 05. 1997 -10 ani
SEX: M
DIAGNOSTIC: Scolioză totală „în C” stângă prin miopatie.
EXAMEN CLINIC: Asimetrie a omoplaţilor, creastă iliacă ascensionată,
înclinare laterală a bazinului, umăr stâng ridicat.

GONIOMETRIE:

Segmentul Flexia Extensia Inclinarea Rotatia

Cervical 600 400 100 350
Dorsal 200 250 800 150
Lombar 200 100 150 00
Total 1000 750 1050 500

INDICAŢII TERAPEUTICE: Corset ortopedic, exerciţii fizice corective,

masaj.

CAZ IV
NUME: ANTOHI ANA MARIA.
DATA NAŞTERII: 13.06. 1994 - 13 ani
SEX: F
DIAGNOSTIC: cifoza dorsala
EXAMEN CLINIC: Bazin mult înclinat înainte şi în jos, depărtare uşoară a
omoplaţilor, apropierea umerilor în faţă. Abdomen proeminent.
GONIOMETRIE:

Segmentul Flexia Extensia Inclinarea Rotatia

Cervical 650 550 300 750
Dorsal 450 500 950 350
Lombar 200 250 250 50
Total 1300 1350 1500 1150

INDICAŢII TERAPEUTICE: Mijloace de întărire a corpului, exerciţii fizice

corective.

CAZ V
NUME: MATEI STEFAN.
DATA NAŞTERII: 03. 04. 1999 -8 ani
SEX: M
DIAGNOSTIC: cifoză traumatică scurtă, cervicodorsală superioară.
EXAMEN CLINIC: Omoplaţi desprinşi, umeri aduşi în faţă, stern înfundat,
capul uşor plecat înainte.
GONIOMETRIE:

Segmentul Flexia Extensia Inclinarea Rotatia

Cervical 450 350 150 450
Dorsal 300 250 650 200
Lombar 200 150 150 00
Total 950 750 950 650

INDICAŢII TERAPEUTICE: Mijloace de întărire a corpului, exerciţii fizice

corective.

CAZ VI
NUME: CIUSU COSTEL.
DATA NAŞTERII: 21. 04. 2004 -3 ani
SEX: M
DIAGNOSTIC: Cifoza dorsala posturala
EXAMEN CLINIC: Înclinarea bazinului înainte şi în jos, poziţia în flexie a
membrelor inferioare, depărtare uşoară a omoplaţilor. Abdomen proeminent.
GONIOMETRIE:

Segmentul Flexia Extensia Inclinarea Rotatia

Cervical 650 550 300 750
Dorsal 450 500 950 350
Lombar 200 250 250 50
Total 1300 1350 1500 1150

INDICAŢII TERAPEUTICE: Măsuri de echilibrare a nutriţiei, exerciţii fizice

corective, masaj, control permanent al atitudinii.

GONIOMETRIE:

Segmentul Flexia Extensia Inclinarea Rotatia

Cervical 550 450 150 550
Dorsal 300 350 800 200
Lombar 250 150 250 50
Total 1100 950 1200 800

INDICAŢII TERAPEUTICE: Exerciţii fizice corective, alimentaţie raţională,

medicaţie tonică, remineralizată şi de substituire hormonală.

CAZ VIII
NUME: CARABA MARIAN.
DATA NAŞTERII: 15. 03. 2000 -7 ani
SEX: M
DIAGNOSTIC: Spate cifotic. Displazie de torace. Insuficienţă respiratorie.
EXAMEN CLINIC: Gâtul înclinat înainte, umeri aduşi în faţă, stern înfundat,
depărtare uşoară a omoplaţilor.
 GONIOMETRIE:

Segmentul Flexia Extensia Inclinarea Rotatia

Cervical 500 400 100 550
Dorsal 300 350 800 200
Lombar 200 100 150 00
Total 1000 850 1050 750

INDICAŢII TERAPEUTICE: Medicaţie tonică, exerciţii fizice corective.

EXERCIŢII PENTRU CORECTAREA CIFOZEI

I. Variante de mers:
- mers gimnastic (8 timpi x 20 ori);
- mers cu arcuirea braţelor înapoi: dreptul sus, stângul jos. La fiecare pas braţele
se schimbă (8x20);
- mers cu pas fandat, alternativ cu un picior şi cu celălalt, braţele sus cu arcuire
(8x15);
- mers cu un săculeţ cu nisip pe cap (8x30 paşi).
II. Culcat înainte pe masă, trunchiul înafara suprafeţei de sprijin, picioarele
susţinute, braţele pe lângă corp: 1-4-extensia trunchiului cu braţele lateral,
bărbia în piept; 5-8-revenire (8x8).
III. Culcat pe spate, braţele întinse sus, genunchii uşor îndoiţi: 1-2-ridicare în
şezând cu sprijinul palmelor înapoi; 3-4-ridicarea şezutei cu sprijin pe palme şi
tălpi; 5-6-menţinerea poziţiei; 7-8-revenire (8x8).
IV. Stând depărtat: 1-2-ducerea braţelor lateral cu inspiraţie; 3-4-revenire cu
expiraţie; (4x8).
V. Stând pe genunchi, cu şezuta pe călcâie, cu haltera de 3 kg în faţă-jos: 1-2-
îndoirea braţelor cu ducerea halterei la ceafă, capul sus, expiraţie; 3-4-
întinderea braţelor sus cu inspiraţie; (4x8);
VI. Stând atârnat cu faţa la scara fixă: extensii ale trunchiului, cu picioarele bine
întinse şi cu încordarea muşchilor fesieri; 20 repetări.
VII. Culcat înainte, cu braţele pe lângă corp şi tălpile fixate sub prima şipcă a scării
fixe: 1-2-extensia corpului cu braţele lateral şi bărbia în piept; 3-4-revenire;
(4x10).
VIII. Mersul piticului cu o minge medicinală pe cap, spatele drept; se execută câte
16 paşi, în două reprize, cu o pauză de 15 s între reprize.
IX. Culcat înainte, pe o masă sau bancă, cu picioarele înafara suprafeţei de sprijin
şi cu mâinile apucând muchia acesteia; 1-4-extensia trunchiului, picioarele
întinse cât mai sus; 5-8-revenire cu relaxare; (8x8).
X. Exerciţii de respiraţie ca la numărul IV.
XI. Atârnat: balansul corpului spre stânga şi spre dreapta, cu picioarele în extensie;
se repetă de 20 ori.
XII. Culcat înainte, transversal pe bancă: extensia trunchiului şi menţinerea lui fără
sprijin; 20 s.
XIII. Stând cu faţa la scara fixă, braţele apucă o şipcă, genunchiul stâng îndoit,
trunchiul aplecat înainte, spatele extins: 1-3-arcuiri ale trunchiului spre sol cu
întinderea piciorului drept înapoi; 4-revenire; se execută 4x4 timpi, cu îndoirea
alternativă a genunchilor.
XIV. Stând pe genunchi, cu bastonul pe omoplaţi: 1-2-îndoirea laterală a trunchiului
la stânga cu arcuire; 3-4-acelaşi la dreapta; (4x8).
XV. Culcat înainte cu mâinile apucat de glezne: 1-2-extensia maximă a trunchiului
şi a picioarelor; 3-4-revenire; 5-8-leagănul; (8x8).

CAZ IX
NUME: TOMA ILIE.
DATA NAŞTERII: 03. 08. 1996 -11 ani
SEX: M
DIAGNOSTIC: Cifoză dorsală lungă. Lordoză lombară scurtă.
 EXAMEN CLINIC: Gâtul înclinat înainte, umerii aduşi în faţă, stern înfundat,
bazin înclinat înainte şi în jos.
GONIOMETRIE:

Segmentul Flexia Extensia Inclinarea Rotatia

Cervical 500 400 100 550
Dorsal 300 350 800 200
Lombar 200 100 150 00
Total 1000 850 1050 750

INDICAŢII TERAPEUTICE: Exerciţii fizice corective, medicaţie tonică.

EXERCIŢII PENTRU CORECTAREA CIFO-LORDOZEI

I. Pas fandat cu două arcuiri de braţe, alternând picioarele; (15 paşi cu stângul 15
paşi cu dreptul); mers cu câte două arcuiri de braţe la fiecare pas, braţul stâng
sus şi dreptul jos, schimbând alternativ poziţia lor; (30 paşi).
II. Stând pe genunchi cu faţa la scara fixă, apucat de o şipcă deasupra capului;
arcuiri de trunchi; (30 ori); stând cu trunchiul în flexie la 90 0, braţele întinse în
continuarea trunchiului apucat de şipcă: arcuiri energice de trunchi; (30 ori).
III. Stând faţă în faţă cu partenerul, cu trunchiul aplecat la 90 0, braţele sprijinite pe
umerii partenerului: arcuiri de trunchi; (2 reprize de câte 20 ori).
IV. Şezând cu picioarele încrucişate, cu halterele mici în mâini: 1-2-ducerea
braţelor la ceafă, coatele înapoi, capul sus: 3-4-întinderea braţelor sus; (20 ori).
V. Şezând cu picioarele încrucişate: 1-4-inspiraţie pe nas cu ducerea braţelor
întinse în sus; 5-8-expiraţie cu ghemuirea trunchiului şi ducerea palmelor pe
sol; (8x6).
VI. Culcat pe spate, braţele întinse sus: 1-2-flexia piciorului stâng pe abdomen; 3-
4-flexia piciorului drept pe abdomen; 5-8-întinderea şi coborârea lentă a
picioarelor pe sol; (se repetă alternativ de 16 ori).
VII. Culcat înainte cu o minge medicinală mică sub abdomen: contracţii ale
muşchilor fesieri, 6 s, urmate de relaxare, 6 s; (6 ori).
VIII. Stând depărtat: 1-2-aplecarea trunchiului înainte, braţele întinse în lateral cu
pumnii strânşi; 3-4-arcuiri energice ale braţelor înapoi; (4x10).
IX. Atârnat cu spatele la scara fixă: 1-2-îndoirea genunchilor la piept cu răsucirea
bazinului spre stânga; 3-4-revenire; 5-8-acelaşi spre dreapta; (8x12 alternativ).
X. Şezând depărtat: 1-2-inspiraţie cu ducerea braţelor prin lateral întinse sus; 3-4-
expiraţie cu coborârea braţelor; (4x6).
XI. Pe genunchi cu sprijin pe palme: 1-2-ducerea piciorului drept înapoi, cu
arcuire; 3-4-revenire; 5-8-acelaşi cu piciorul stâng; (8x8).
XII. Atârnat cu spatele la scara fixă: 1-2-îndoirea genunchilor la piept; 3-4-revenire;
(4x10).
XIII. Stând depărtat cu halterele mici în mâini: 1-2-îndoire laterală a trunchiului şi a
genunchiului spre dreapta cu arcuire, braţul drept alunecă întins pe coapsă iar
braţul stâng se îndoaie sub axilă; 3-4-acelaşi spre stânga; (4x16).
XIV. Culcat pe spate pe o masă, cu picioarele în afara suprafeţei de sprijin, mâinile
apucând marginea mesei: 1-2-ducerea picioarelor întinse la 90 0; 3-4-revenire
lentă; (4x10).

CAZ X
NUME: DESCULTU TUDORA.
DATA NAŞTERII: 06. 02. 1994 -13 ani
SEX: F
DIAGNOSTIC: Cifoscolioză juvenilă gravă.
EXAMEN CLINIC: Gibozitate vertebrocostală, rigiditatea coloanei, torsiunea
vertebrelor, umeri asimetrici, asimetrie vârf omoplaţi.
GONIOMETRIE:

Segmentul Flexia Extensia Inclinarea Rotatia

Cervical 500 400 100 450
Dorsal 200 250 800 150
Lombar 200 100 150 00
 Total 900 750 1050 600

INDICAŢII TERAPEUTICE: Imobilizare în aparate gipsate sau corsete

ortopedice, exerciţii fizice corective, masaj, vitamine săruri minerale, iradiaţii
cu ultraviolete.

EXERCIŢII PENTRU CORECTAREA CIFO-SCOLIOZEI

I. Stând cu braţele întinse sus: rotări ample spre spate, cu coatele întinse (30 ori);
pas fandat schimbând alternativ picioarele cu arcuiri energice ale braţelor, (30
paşi); mers pe vârfuri, cu un săculeţ de nisip pe creştet, braţul drept sus , mâna
stângă pe şold (sau invers în funcţie de curbura scoliotică), (30 paşi).
II. Culcat pe o latură: adducţie şi abducţie cu piciorul de pe partea opusă, acelaşi
pe partea cealaltă; (20 ori).
III. Stând depărtat: 1-4-ducerea braţelor întinse în lateral cu inspiraţie profundă pe
nas; 5-8-revenire în stând cu palmele pe torace, aplecarea capului înainte şi
expiraţie; (8x6).Culcat pe spate cu braţele pe lângă corp: 1-4-ridicarea
trunchiului la 900, cu genunchii întinşi şi braţele pe lângă urechi, cu arcuirea
lor; 5-8-revenire; (8x10).
IV. Stând pe genunchi cu faţa la scara fixă, trunchiul aplecat în faţă, braţele întinse,
apucat de şipca a-IV-a: arcuiri moderate ale trunchiului, bărbia în piept; (30
ori).
V. Exerciţiu cu partener. Culcat înainte pe o masă, cu picioarele atârnând libere în
jos, partenerul imobilizează trunchiul subiectului: flexii şi extensii cu picioarele
perfect întinse, din articulaţia şoldurilor; (16 ori).
VI. Stând depărtat cu mâinile sus: 1-2-genuflexiune cu expiraţie profundă pe nas;
3-4-extensia trunchiului şi ducerea braţelor sus cu inspiraţie profundă; (4x8).
VII. Culcat înainte: târâre, cu extensia piciorului drept la fiecare tracţiune de braţe;
(20 m).
 VIII. Atârnat cu faţa la scara fixă: partenerul exercită presiuni energice pe porţiunea
dorsală a coloanei, (16 ori); acelaşi exerciţiu, dar partenerul opune rezistenţă la
extensia zonei cervico-dorsale a coloanei; (16 ori).
IX. Culcat înainte transversal pe o bancă sau ladă: 1-2-extensia corpului şi
menţinerea poziţiei; 3-4-revenire cu coborârea picioarelor pe sol; (14 ori).
X. Stând pe genunchi, trunchiul aplecat, palmele sprijinite pe sol, bărbia apropiată
de sol: 1-2-trecere în semiflotare cu sprijin pe coate; 3-4-întinderea piciorului
stâng lateral; 5-8-revenire; (8x12, schimbând alternativ piciorul stâng, în lateral
şi în faţă).
XI. Atârnat la bara fixă: echer, (6-8 ori); abducţii-adducţii rapide ale picioarelor
întinse; (16 ori).
XII. Stând pe genunchi: 1-2-inspiraţie profundă cu ducerea braţelor întinse sus; 3-4-
coborârea mâinilor pe şolduri cu îndoirea trunchiului spre stânga şi cu
expiraţie; 5-6-revenire cu braţele întinse sus; 7-8-acelaşi ca la 3-4, dar cu
îndoire spre dreapta; (8x8).

6.2 EVOLUŢIA SUBIECŢILOR

Dintre toti subiectii pe care i am cunoscut la Spitalul CFR,am lucrat timp de un an cu

20 dintre ei.10 pacienti fiind din grupul experiment,iar 10 grupul martor.
Grupul experiment,conform programului kinetic respectat,este urmatorul,putandu se
observa ameliorarile:

Perimetrul toracic Elasticitatea

Nume Înălţime(cm.) Grad de curbură
vârstă (cm) toracelui (cm)
şi Sex
prenum (ani)
iniţial interm. final iniţial interm. final iniţial interm. final iniţial interm. final
e
G. I F 14 157 157 158 73 73 74 7 8 8 36 18 5

T. E F 11 138 139 140 72 72 72 6 7 8 34 12 6

V. V. M 10 135 136 137 69 70 70 7 8 9 25 10 0

 A.A.M F 13 155 156 157 72 73 73 8 8 8 31 15 5

M. S. M 8 130 131 132 68 69 69 8 9 9 28 14 0

C.C. M 3 96 98 100 61 62 62 7 8 8 34 17 6

B.D. M 14 160 161 162 73 74 74 7 7 8 29 18 4

C.M. M 7 122 124 126 66 67 67 7 7 8 30 20 5

T.I. M 11 140 141 142 71 71 72 7 7 7 27 12 0

D.T. F 13 157 158 159 72 73 73 7 8 9 30 17 4

Grupul martor,au urmat acelasi program kinetic dar cu parintii,la domiciliu,fara

supraveghere instruita,neavand aceleasi rezultate satisfacatoare:

Din cei 30 de subiecţi, 77% au fost de sex feminin, predominanţa netă a fetelor
corespunzând tuturor marilor statistici.

masculin feminin
23% 77%

Într-o mare proporţie (80%) am întâlnit deviaţii idiopatice mult mai rar având o
altă etiologie: malformativă 7% în cadrul bolilor neuromusculare 5% traumatice 8%.

idiopatică
80%
 malformativă
7%

boli neuromusculare
5%
traumatice
8%

Repartizarea cazurilor în funcţie de etiologie

bbbbbbbbbbbbbOObbbvvvppPPPPKKKKvIIIOO
LLLLL
Programele de recuperare nu au fost interpretate în mod rigid, ci am ţinut seama de
Prograsssaae
vârsta bolnavului, etiologie şi evoluţia deformaţiei, în scopul de a menţine la un nivel
acceptabil tonusul musculaturii şi supleţea coloanei.
 CONCLUZII
Din punct de vedere biologic,dezvoltarea copiilor de varsta scolara se realizeaza
neuniform,marcand perioade de dezvoltare rapida si perioade de dezvoltare mai
lenta.de exemplu statura copiilor are o evolutie ascendenta neuniforma,marcand
marcand salturile cele mai ridicate la copii de clasa a 3 a( 9-10 ani).La fete acest nivel
de crestere apare mai devreme,incepand din clasa a 2a(8 ani) si se realizeaza in
general pe seama membrelor inferioare.
Greutatea prezinta si ea o evolutie ascendenta,neuniforma,inregistrand cele mai
ridicate cresteri tot in clasa a 3a(9-10 ani).
Oasele se dezvolta mult mai rapid ca tesutul muscular,avand in sructura lor o
apreciabila cantitate de tesut cartilaginos,fapt ce determina slaba rezistenta a acestora
la solicitari mari si chiar deformarea lor daca intervin factori favorizanti in acest
sens.Datorita unor carente in depozitarea sarurilor de calciu sau datorita unor pozitii
viciioase(in timpul sederii in banca sau purtarea gresita a ghiozdanului),la aceasta
varsta apa cifoze,scolioze,cifoscolioze,favorizate si de faptul k pe la 6 ani fibra
musculara este slab dezvoltata,tesutul muscular fiind bogat in apa.
Sistemul articular se intareste la 8-9 ani,dar nu suficient prezentand aspecte de
instabilitate,iar sistemul muscular se dezvolta ajungand cam la 27,2% din greutate
corpului,musculatura membrelor fiind mai dezvoltata decat a trunchiului.
Viteza de circulatie a sangelui este de 3 ori mai mare decat la adulti,frecventa
cardiaca este de aproximativ 90 pulsatii/minut,iar frecventa respiratorie este slab
dezvoltata datorita cutie toracice mici si inguste(cam 24 respiratii/min la 12-13 ani)
Perimentrul toracic marcheaza cresteri continue de la an la an,elasticitatea toracelui
avand valori mai mari la fete.
Greutatea corpului am masurat o dimineatza,pe nemancate,cu ajutorul cantarului
medicinal,corect etalonat,perimetrul toracic-cu banda metrica plasata in spate sub
unghiul inferior al omopltilor si in fata sub areola mamara la barbati si la nivelul
coastei 4,cu sternul la femei,inregistrandu se valori in repaus,inspir si expir
fortat.Elasticitatea toracelui reiese din masurarea perimetrului toracelui in inspir si
expir profund si are mare importanta in deficitele fizice.Ca efect al programului
kinetic,elasticitatea toracica s a ameliorat relativ rapid.
Pentru stabilirea diagnosticului corect si al unui program kinetic adecvat s a tinut cont
si de anamneza fiecarui copil:antecedente medicale(personale,fizice,patologice),de
activitatile motrice(sportive,bicicleta,role),obiceiuri sau preferinte
culinare(deficientul fizic slab,subponderal are apetit redus si carenta de proteine
necesare unei bune cresteri si dezvoltari armonioase.
Perioada de varsta aleasa este cea in care cresterea este intensa,in care toti parametrii
se modifica ascendent sau dizarmonic si necesita investigatia personalului specializat.
Ca stare de invaliditate, de inexistenţa congenitală a unei aptitudini sau
pierdere a ei ca urmare a evoluţiei cronice a unor boli, deficienţa îl diferenţiază pe
individ de semenii lui, conferindu-i un statut psihologic, biologic medical şi social
aparte.
 Cauzele deficienţelor fizice pot fi interne, condiţionate de procesele de creştere
şi dezvoltare de starea funcţiilor mari somatice, organice şi psihice şi externe, legate
de condiţiile de mediu şi de viaţă.
Deficienţa creează stare de dezechilibru care influenţează negativ, mai întâi
forma corpului, îndeosebi elemente ale aparatului de susţinere şi mişcare, funcţiunile
statice şi dinamice ale aparatului locomotor, iar segmentele corpului se găsesc în
poziţii instabile, neputând oferi condiţii optime pentru executarea corectă a mişcărilor
cu eficacitate şi fără o cheltuială mare de energie.
Recuperarea funcţională are ca obiectiv fundamental nu numai restabilirea în
starea anterioară a deficientului ci şi dezvoltarea la maximum a funcţiunilor sale
fizice şi mentale, pentru a compensa pierderile din capacitatea de muncă şi pentru o
integrare socială corespunzătoare.
Din aceste motive am optat pentru o lucrare care să cuprindă terapeutica de
recuperare funcţională a unor boli cu o atât de mare răspândire în masă cum sunt
deviaţiile coloanei vertebrale.
Am subliniat importanţa mişcării pentru organismul sănătos în ansamblu, ca şi
pentru structurile sale componente şi pentru aparatul locomotor în vederea unei bune
funcţiuni şi menţinerea condiţiei sale fizice.
În cadrul kinetoterapiei s-a făcut diferenţierea între kinetoterapia pasivă, ce
foloseşte în scop terapeutic mişcări determinate în articulaţii prin intervenţii
exterioare şi care cuprinde mobilizarea pasivă, postura, tracţiunea şi manipulaţia
vertebrală şi kinetoterapia activă prin activitate voluntară practicată prin contracţii
musculare izometrice şi izotonice.
Am descris tehnici şi exerciţii gimnice grupate într-unul din cele trei obiective
mari din metodologia de recuperare: reeducarea posturală, restabilirea supleţei şi
recuperarea forţei musculare.
Am observat că la copii dificultăţile de interpretare sunt mai mari, deoarece
coloana vertebrală suferă transformări morfologice importante în perioada de
creştere, chiar şi ulterior rămânând multe variaţii de ordin individual.
 De remarcat că statistic, scoliozele severe apar în proporţie de 10:1 la fete faţă
de băieţi şi cu cât curbura este mai mare, cu atât creşte factorul de risc. La o curbură
de 200, numai 20% din cazuri progresează. La 300, factorul de risc ajunge la 60%, iar
la o curbură de 500, riscul este de 90%.
Pe o cazuistică selecţionată pe de o parte pe baza unor criterii de evaluare
prealabilă a recuperabilităţii bolnavilor, pe de altă parte în majoritate trimişi într-o
fază precoce de instalare a deficienţei, am demonstrat că tratamentul recuperator
trebuie început devreme pentru a se evita efectele dăunătoare a unei invalidităţi
prelungite traduse prin pierdere de tonus muscular, prin deficienţe ale metabolismului
şi prin tulburări psihologice, fenomene constatate la subiecţii trimişi tardiv şi la care
nu s-a aplicat din timp terapia prin mişcare mai mult prin necunoaşterea metodologiei
şi eficienţei tratamentului, decât din lipsa bazei materiale din unităţile sanitare.
Metodele de recuperare precoce folosite în cazurile urmărite şi-au dovedit
eficienţa.

BIBLIOGRAFIE

1. DR ION DRĂGAN – SĂNĂTATEA O PERFORMANŢĂ,EDITURA

ALBATROS, 1980
2.BACIU CLEMENT ŞI COLAB. – KINETOTERAPIA PRE ŞI
POSTOPERATORIE- EDITURA
SPORT-TURIST, BUCUREŞTI
1981
3.BRATU I. – GIMNASTICA PENTRU PREVENIREA ŞI
CORECTAREA DEFICIENŢELOR FIZICE –
EDITURA SPORT-TURIST, BUCUREŞTI,
1977
 4.DR. ION DRĂGAN – CULTURA FIZICĂ ŞI SĂNĂTATEA,
EDITURA MEDICALĂ, 1971

5. ROBĂNESCU E. – MIC DICŢIONAR MEDICO-SPORTIV,

BUCUREŞTI 1971

6.BACIU,
6. CLEMENT- „ANATOMIE FUNCŢIONALĂ ŞI BIOMECANICA
APARATULUI LOCOMOTOR”, EDITURA SPORT-TURISM, BUCUREŞTI, 1987

7.DINU, OBRAŞCU, OVEZEA- „CORECTAREA COLOANEI

VERTEBRALE”, EDITURA MEDICALĂ, BUCUREŞTI, 1993 IONESCU A.,

8. MOŢET DUMITRU- „CORECTAREA DEFICIENŢEI FIZICE LA COPII DE

VÂRSTĂ ŞCOLARĂ”,EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI,
1984

9.SBENGHE T. -„KINETOTERAPIE PROFILACTICĂ, TERAPEUTICĂ ŞI DE

RECUPERARE”, EDITURA MEDICALĂ, BUCUREŞTI, 1987

10. IONESCU A.,MOŢET DUMITRU - „GIMNASTICA MEDICALĂ”,

EDITURA ALL, BUCUREŞTI,1992