Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Toaz - Info Cifoza PR
Toaz - Info Cifoza PR
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
DR.
ABSOLVENT:
Galaţi
CUPRINS
1.CAPITOLUL I- INTRODUCERE
Ipoteza de lucru
Scopul lucrării
Sarcinile lucrării
2.CAPITOLUL II- FUNDAMENTARE TEORETICĂ
2.1 Definitia cifozei
2.2 Coloana vertebrala
- Curburile coloanei: sagitale, frontale
- Functiile coloanei vertebrale
- Biodinamica coloanei vertebrale
Clasificarea cifozelor
Tablou clinic. Examen obiectiv
Diagnostic diferential
Evolutie. Prognostic
Modalităţi de tratament (kinetoterapeutic, fizioterapeutic, medicamentos, ortopedic,
chirurgical)
3.CAPITOLUL III - PARTEA PRACTICĂ
Material şi metodă
Subiecţii şi organizarea cercetării
Metode de evaluare utilizate
Desfăşurarea cercetării
Rezultate şi interpretarea lor
Prezentarea rezultatelor
Interpretarea rezultatelor
4.Concluzii şi propuneri
5. Bibliografie
CAPITOLUL I
1.1 Ipoteza - În prezenta lucrare am pornit de la ipoteza potrivit căreia aplicarea unui
program de kinetoterapie individualizat, etapizat, cât mai precoce posibil, duce la
creşterea gradului de recuperare.
DEFINITIE:
Cifozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale,in plan sagital (antero-posterior),
prin exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientata
posterior.
Exista insa, cazuri rare, atipice,cand coloana se incurbeaza invers (cifoza
cervicala, lordoza dorsala sau cifoza lombara).
Curburile sagitale
Deoarece planul feţei superioare a corpului primei vertebre sacrale face cu
orizontala un unghi de 200-250, coloana lombară este silită a se lordoza, apărând în
continuare o cifoză toracală şi o lordoză cervicală. Curburile sagitale sunt deci
condiţionate mecanic şi conferă coloanei un grad de elasticitate necesar rolului ei.
Prezenţa curburilor implică însă şi o creştere a solicitărilor mecanice impuse
coloanei.
Aceste curburi sunt în număr de patru şi se succed de sus în jos, începând cu o
curbură cervicală a cărei convexitate este ventrală, urmată de o curbură dorsală cu
convexitatea dorsală, după care urmează o curbură lombară cu convexitatea ventrală,
iar ultima curbură este cea pelvină cu convexitatea dorsală.
Gradul curburii nu este la fel de evident în coloana corpurilor vertebrale şi în
cea a arcurilor vertebrale. În coloana corpurilor vertebrale, curburile se succed lin, cu
excepţia curburii dintre coloana lombară şi cea sacro-coccigiană, unde este o trecere
bruscă, marcată de promontoriu, al cărui unghi măsoară în jur de 130 0, fiind ceva mai
mic la femeie decât la bărbat.
Dacă am trage două linii paralele în punctele cele mai îndepărtate ale
convexităţii rahisului, am observa că înspre anterior, cel mai îndepărtat punct ar fi cel
care corespunde corpului vertebrei a 5-a cervicale şi cel ce corespunde discului
intervertebral dintre a 3-a şi a 4-a vertebră lombară. Înspre posterior cele mai
îndepărtate puncte ar fi vârful apofizei spinoase a celei de a 5-a vertebră dorsală şi
locul de unire al celei de a 4-a cu cea de a 5-a vertebră sacrală.
Convexitatea curburii pelvine este destul de fixă, în schimb convexitatea
celorlalte trei curburi superioare este uşor variabilă în raport de factori fiziologici sau
patologici. Se poate vorbi despre unele vertebre ca vertebră cheie de boltă a curburii
respective. Astfel, pentru curbura dorsală, se consideră că vertebra cheie de boltă este
vertebra a 6-a dorsală, iar pentru curbura lombară este cea de-a 3-a vertebră lombară.
La vertebra a 6-a dorsală se constată un corp vertebral cuneiform a cărei înălţime
ventrală prezintă evidente diferenţe faţă de cea posterioară.
La nou născut şi la sugar nu găsim decât o singură curbură a rahisului şi anume
la nivelul segmentului toracic, curbură ce are convexitatea spre posterior. Ea poartă şi
numele de curbura primitivă sau principală. Celelalte curburi apar ca rezultat al
adaptării individuale la ortostatism, recunoscând atât cauze legate de dinamică, cât şi
de cauzele legate de statică. Cauzele de ordin dinamic cuprind acţiunea muşchilor
extensori şi flexori ai rahisului, iar cele de ordin static se referă la menţinerea
echilibrului corpului în poziţie ridicată.
Apariţia curburilor sagitale ale rahisului şi în special a curburii pelviene face ca
echilibrul să fie posibil prin mutarea centrului de greutate înapoia articulaţiei coxo-
femurale şi astfel verticala ce trece prin centru de greutate cade în perimetrul bazei de
susţinere a corpului, eliminând astfel necesitatea permanentei intervenţii musculare în
menţinerea echilibrului corpului în ortostatism.
Orice variantă sau anomalie anatomică a acestei regiuni poate crea cauze
predispozante pentru tot soiul de suferinţe lombare care însoţesc aşa-zisul spate slab.
Când copilul începe să şadă apare curbura cervicală, sub influenţa tonicităţii
muşchilor cefei, a extensorilor şi redresorilor capului. Iar când copilul începe să fac
primii paşi şi deci odată cu ortostatismul apare şi curbura lombară. Ea este
determinată de tonicitatea muşchilor spinali. Paralel cu dezvoltarea capului, a
trunchiului şi cu apariţia mersului, curburile sagitale se accentuează şi în mod mai
evident cea dorsală.
Curburile toracică şi lombară sunt mai pronunţate la femei decât la bărbaţi,
constituind după Charpy adaptarea coloanei vertebrale pentru funcţia maternă de
gestaţie. În timpul diverselor mişcări de flexie şi de extensie ale trunchiului,
convexitatea curburilor sagitale se modifică, adaptându-se noilor condiţii de
echilibru.
CLASIFICAREA CIFOZELOR:
1) Dupa localizare:
2) Dupa etiologie:
A. Functionale (nestructurale).Ele sunt deviatii tipice, usoare, cu debut greu de
precizat,cu evolutie lunga si lenta,dar cu prognostic favorabil.In cazul lor nu se
constata modificari morfologice ale coloanei vertebrale.Cifozele functionale sunt cele
mai frecvente deviatii ale coloanei vertebrale din perioada de crestere. Ele se impart
in:
Habituale - de obisnuinta,de deprindere;
De crestere - aparute in urma disproportiei dintre cresterea exagerata in inaltime
si dezvoltarea insuficienta a musculaturii;
Profesionale - exista profesii (ex:munca la birou) care predispun la o atitudine
cifotica;
Compensatorii si cele datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).
Toate acestea sunt usor de corectat (prin exercitii functionale de extensie),uneori prin
simpla indepartare a cauzelor care le-a produs. Daca nu sunt tratate,ele pot determina
modificari anatomice in structura elementelor coloanei vertebrale si devin patologice.
B. Patologice.Sunt deviatii mai accentuate si mai grave decat cele functionale, ele
fiind insotite intotdeauna de modificari (deseori ireductibile) ale structurii
elementelor coloanei vertebrale.Tratamentul lor este complex (orthopedic,
chirurgical, kinetoterapeutic), el putand avea rezultate pozitive doar daca se intervine
precoce prin inlaturarea cauzei care le-a produs.Tratamentul acestor cifoze este de
lunga durata.
Cifozele patologice sunt grupate astfel:
Congenitale: platispondilia, agenezia disului intervertebral, microspondilia;
Post-traumatice: luxatia si fractura vicios consolidata,hernia de disc,cifoza
histerotraumatica,sdr. Kummel-Verneuil;
Infectioase: tuberculoza osoasa (morbul lui Pott),cifoza tetanica,osteomielitica;
Distrofice: epifizita sau osteocondrita vertebrala (boala Scheuermann).Este cea
mai des intilnita forma de cifoza patologica;
Reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozanta,spondilodiscartroze;
Tumorale: mielomul multiplu,metastaze osoase;
Paralitice (neuromusculare): atunci cand este compromisa musculatura regiunii,
paralizia cerebrala infantila,sindroame extrapiramidale;
Endocrine si carentiale: osteoporoza,boala Cushing,rahitismul,osteomalacia;
Cifoza senila: prin involutia ososasa si insuficienta musculara;
Psihotice: in afectiuni psihice depresive;
Cifoze medicamentoase: administrarea indelungata de
cortizon,insulina,curara,pot determina aparitia fracturilor de coloana si a cifozei
consecutive
ETIOPATOGENIE
ETIOLOGIE
Etiologia cifozelor este vasta, cuprinzand cauze multiple, unele predispozante:
Congenitale : defect de formare a corpilor vertebrali, malformatii vertebrale cu
caracter familial;
Neuro-musculare : afectiuni neurologice, tumori medulare, siringomielie;
Post-traumatice (tasari vertebrale in urma unor accidente, fracturi sau
contracturile din tetanos sau epilepsie);
Tumori vertebrale;
Boli genetice ale scheletului (osteocondrodistrofii);
Postinflamatorii: morbul lui Pott (tuberculoza osoasa),precum si spondilita
anchilozanta care la adult, este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor
cervico-dorsale progresive si ireductibile;
Boli metabolice (rahitismul, osteomalacia, osteoporoza);
Insuficienta musculara, in cazul adolescentilor care au crescut repede in
inaltime, fara a avea un tonus muscular si ligamentar suficient; pozitia gresita in
banca sau la locul de munca; miopia;
Varsta- varstnicii (peste 60-80 de ani), cu osteoporoza sau osteomalacie si tasare
anterioara a discurilor intervertebrale, prin hipotonia muschilor paravertebrali,
prezinta o cifoza mai mult sau mai putin accentuata localizata de obicei cervico-
dorsal la barbati si dorso-lombar la femei.
MECANISME ETIOPATOGENICE
Factorii care pot determina aparitia unei cifoze la nivelul coloanei vertebrale
sunt multipli.Uneori ei sunt cunoscuti (congenitali, traumatici, infectiosi,
tumorali,etc),insa de cele mai multe ori acestia sunt necunoscuti.
Cercetarile stiintifice au condus la evidentierea acestor factori:
factorii genetici (predispozitie familiala),
factori metabolici, pot altera formarea tesutului care constituie scheletul de
rezistenta al corpilor vertebrali in anumite boli (maladia Scheuermann),
Factori de deficienta a sistemului de echilibru,
Asimetrii constitutionale,
Factorul biomecanic,este prezent in evolutia tuturor deformatiilor vertebrale,
Procesul de crestere a organismului contribuie in mod esential la evolutia tuturor
deformarilor vertebrale.
ANATOMIE PATOLOGICA
Din punct de vedere anatomo-patologic, cifozele pot fi:
a).Cifozele tipice sau comune atunci cand se produc prin exagerarea curburilor
cifotice normale (dorsala sau sacro-coccigiana);
b).Cifozle atipice, cand se produc prin exagerarea altor curburi decat a celor
normale (lombara sau cervicala).
TABLOU CLINIC:
Din punct de vedere clinic, in cazul cifozelor, nu putem vorbi despre o regula
generala in ceea ce priveste simptomatologia acestor deviatii
vertebrale.Asadar,fiecare tip in parte,prezinta atat semne subiective cat si obiective
diferite de ale celorlalte.
Exista totusi cateva simptome si semne obiective pe care le intalnim in mai
multe cazuri si anume:
- durerea, care apare la nivelul curburii,pe apofizele spinoase ale
vertebrelor.Ea se resimte la palpare,dar mai ales la percutie;
- durerea in coloana vertebrala este insotita, intotdeauna,de
contractura
muschilor lungi ai spatelui si de o oarecare rigiditate in miscari;
- cifoza se asociaza cu hipotonia musculaturii spatelui si
abdomenului;
- frecvent, se asociaza si cu piciorul plat;
- pacientii vor avea umerii cazuti anterior si omoplati “in aripioare”;
- agravarea continua a deviatiilor vertebrale antreneaza tulburari
respiratorii si cardiace.
Examen obiectiv:
Deviatia cifotica imprima intregului corp o atitudine cifotica globala,
caracterizata printr-o mare incurbare a coloanei vertebrale si o garbovire a intregului
spate.Capul si gatul se inclina mult inainte, umerii sunt adusi mult in fata, pieptul este
turtit sau infundat, abdomenul este uneori supt, alteori balonat.Bazinul este putin
inclinat, iar membrele inferioare sunt drepte sau usor flectate din genunchi.
Atitudinea se mentine mai mult pe baza elementelor pasive, muschii planului
posterior al trunchiului si gatului fiind intinsi, muschii planului anterior fiind relaxati.
Deviatiile cifotice se pot accentua progresiv,trecand de la o cifoza cu un grad
redus de curbura,la una cu o curbura accentuata sau foarte accentuata.De
asemenea,ele se pot limita doar la elementele coloanei vertebrale,constituind cifoze
propriu-zise,sau pot afecta si alte elemente anatomice ale spatelui
(coaste,omoplati,muschi), constituind spatele cifotic.
Cele mai frecvente curburi cifotice au o lungime medie; exista insa si curburi
scurte,care se limiteaza la cateva corpuri vertebrale; sau lungi care se intind la un
numar mare de vertebre.
Atitudinea corecta a corpului reprezinta un semn al echilibrului fizic si psihic
al individului, rezultat al dezvoltarii normale si armonioase a corpului.
Cifoza cu microspondilie se manifesta radiologic prin vertebre ale caror corpuri sunt
oprite din dezvoltare.Clinic exista o cifoza accentuata,dar mai ales apar tulburari
neurologice determinate de compresiuni medulare grave.Tratamentul este
chilurgical,cu rezectia corpului vertebral.
Cifoza din spondilita anchilozanta.Nu este obligatorie,dar apare in cele mai multe
cazuri,deoarece bolnavii isi pastreaza in continuare pozitia de flexie a
coloanei.Aceasta cifoza se datoreaza in primul rand contracturii musculare.Doar in
fazele mai tardive se poate ajunge la o cifoza stabila (ireductibila),prin anchiloza
osoasa sau fibroasa.
DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
EVOLUTIE SI PROGNOSTIC.
Evolutia si prognosticul cifozelor sunt foarte variate si depind foarte mult de anumiti
factori,cum ar fi:
Etiologia bolii;
Localizarea si intinderea ei;
Momentul diagnosticarii :cand aceasta se face in stadiile initiale,cand nu apar
modificari organice (ci numai functionale),evolutia si prognosticul sunt
favorabile
Cu cat tratamentul este aplicat mai precoce,este mai complex si de lunga
durata,cu atat prognosticul este mai bun;
Varsta pacientului : cifoza adolescentilor are prognostic bun (daca se iau
masuri la timp pentru a se impiedica formarea unei cifoze definitive).
O mare parte din deviatiile coloanei vertebrale indiferent de cauza care le-a
generat, au un potential evolutiv, mai ales daca au depasit un anumit grad de
gravitate. Aceasta evolutie,guvernata de legi biomecanice,independente uneori de
cauza initiala,se mentine pe toata perioada de crestere si nu arareori,in cazurile
grave,pe tot parcursul vietii.
Agravarea continua a deviatiei vertebrale antreneaza tulburari ale functiei
respiratorii (insuficienta respiratorie de tip restrictiv) si, in final,a functiei cardiace.
TRATAMENT.
1.TRATAMENT PROFILACTIC
2.TRATAMENT IGIENO-DIETETIC
4.TRATAMENT ORTOPEDICO-CHILURGICAL
HIDRO-TERMOTERAPIA
a)Impachetarea cu parafina
Consta in aplicarea pe zona interesata (dorsala) a unei placi de parafina la o
temperatura mai ridicata, dar suportabila de catre pacient.
Materiale necesare:canapea, cearşaf alb, vas pentru topit parafina, tavite din
metal, patura, mansoane pentru articulatiile mari,un duş, prosop.
Tehnica de aplicare:
Se ia o cantitate de parafina, se topeste la temperatura de 35-70 0 C. Se toarna
apoi in tavitele de metal si se lasa la racit, pana ajunge la o temperatura suportabila de
catre pacient.
Se invita pacientul sa se aseze pe canapea, in decubit ventral, se scoate parafina
din tavite si se aplica pe zona dorsala a acestuia . Se acopera apoi pacientul cu un
cearsaf si se lasa astfel sa stea timp de 15-30 minute, dupa care se indeparteaza
parafina si se invita pacientul sa faca un dus de curatire, la temperatura corpului.
Efecte:
-la locul de aplicare apare o supraincalzire profunda si uniforma a tesuturilor si
o hiperemie puternica, care determina o transpiratie abundenta .
Aceeasi procedura se aplica si pe regiunea cervicala (aplicare sub forma de
pelerina).La sfarsitul impachetarii cu parafina se aplica o procedura de racire.
b)Impachetarea cu namol.
Consta in aplicarea namolului la o temperatura de 38-40 C pe o anumita
regiune (dorsala),sau poate fi si generala.
Materiale necesare:pat sau canapea,patura,panza impermeabila,cearsaf.
Tehnica de aplicare:
In prealabil se pregateste namolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte, pana ce
se obtine o masa vascoasa.Se aplica apoi mamolul,la temperatura indicata de
prescriptie,pe cearsaf,in grosime de 2-3 cm.Peste acesta se aseaza regiunea afectata a
pacientului.
Durata unei sedinte este de 20-40 minute,in tot acest timp,pacientului i se
aplica o compresa rece pe frunte pentru evitarea congestiei cerebrale.Dupa terminarea
impachetarii se practica o procedura de racire.Sunt indicate 10-12 sedinte.
Efectele namolului sunt multiple si anume:
-efect mecanic,producand excitatia pieli datorita micilor pacticule componente;
-efect fizic,temperatura corpului creste cu 2-3 C;
-efect chimic,prin rezorbtia unor substante biologic active,din namol, prin piele.
Namolul activeaza producerea de histamina in piele,apare o transpiratie
abundenta cu eliminare crescuta de acid uric din metabolismul proteic.De asemenea,
sunt mobilizate depozite sangvine,producandu-se intensificarea circulatiei in zona
tratata.
c) Baia de namol.
Se realizeaza in cazuri speciale si consta in ungerea corpului cu namol, intr-o
cada. Este o procedura foarte solicitanta pentru pacient.
Materiale necesare:doua cazi,una in care va intra pacientul,iar alta de rezerva,in
care se afla namolul preparat anterior,dus,termometru,ceas semnalizator si o perna de
cauciuc pentru cap.
Tehnica de aplicare:
Se invita pacientul in cada unde se afla un strat de namol cald.Treptat, se
adauga namol preparat,din cada de rezerva,pana cand se acopera complet corpul
pacientului si se lasa 10-30 de minute.Pe toata durata procedurii,pacientului i se va
aplica o compresa rece pe frunte.
Dupa aceea se invita pacientul sa faca un dus de curatire.
Mod de actiune:actiunea namolului plus presiunea hidrostatica.
d) Ungerile cu namol.
Sunt proceduri de termoterapie in aer liber.
Tehnica de aplicare:
Bonlavul face cateva miscari inainte de a se unge cu namol,apoi se expune la
soare pentru a-si incalzi corpul,deoarece in cazul aplicarii namolului pe tegumentul
neancalzit,exista pericolul aparitei arsurilor.Apoi se unge cu nămol proaspat,in strat
subtire si se expune la soare timp de 20-60 minute,pana ce se usuca stratul de namol.
Bolnavul va purta o compresa cu apa rece pe frunte si o palarie pe cap,care sa-l
protejeze impotriva razelor solare.
Aceste ungeri cu namol se pot aplica si partial,numai pe zona dureroasa.Daca
se aplica pe intreg corpul-namolul isi mareste eficacitatea.
Dupa sxpunerea la soare,cand se constata ca namolul s-a uscat complet,
pacientul face un dus de curatire a corpului,sau se inbaiaza in ghiolul din apropiere,
apoi se odihneste, de preferat, intr-un loc umbros.
Efecte:
-efectul termic alternant rece, apoi cald si din nou rece;
-actiunea specifica a substantelor chimice,benefice,din namol,rezorbite de catre
organism.
Ungerile cu namol reprezinta un procedeu de calire a corpului foarte solicitat.
e) Impachetarile cu nisip.
Reprezinta introducerea corpului in nisip,la o anumita temperatura.Se poate
realiza in cada de baie,dar si pe plaja.
Materiale necesare:compresa pentru frunte,nisip,o galeata cu apa rece,prosop.
Tehnica de aplicare:
Pacientul se aseaza in cada,iar corpul ii este acoperit partial sau in intregime cu
nisip,la temperatura de 45-50 C.Cand procedura se realizeaza pe plaja,nisipul se
aplica la temperatura sa naturala.Se sta astfel 30-60 de minute,dupa care se aplica o
procedura de curatire si pacientul este lasat sa se odihneasca.
Efecte:hipertermia.
g) Baile de lumina.
Utilizeaza razele infrarosii,in spatii inchise si sunt proceduri de sudatie-
transpiratie.
Cele complete se realizeaza in dulapuri de lemn cu becuri,iar cele partiale,cu
ajutorul unor dispozitive adaptate.Durata bailor este de 15-20 de minute,dupa care se
executa o procedura de racire.In tot acest timp,pacientul va purta o compresa cu apa
la temperatura camerei,pe frunte.
Caldura radianta produsa de baile de lumina este mai penetranta decat cea de
abur sau aer cald,iar transpiratia incepe mai devreme.Baile de lumina scad tensiunea
arteriala prin mecanismul de vasodilatatie,produsa treptat.
Efecte:hiperemie,
efect analgezic.
Se folosesc in practica: razele infrarosii,
soluxul albastru,
ultravioletele-doza eritem.
i) Cataplasmele.
Constau din aplicarea in scop terapeutic a diversrlor substante,la temperaturi
variate,asupra regiunilor afectate ale corpului.
Ele actioneaza prin factorul termic,cataplasmele calde fiind utilizate pentru
efectul lor hiperemiant si rezorbtiv,precum si pentru actiunea lor antispastica si
antialgica.In cazul cataplasmelor cu plante medicinale se mai adauga si efectul
chimic.
j) Baia kinetoterapeutica.
Este o baie calda la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului.
Miscarea in apa reprezinta un important mijloc de recuperare,care se bazeaza
pe principiul legii lui Arhimede,conform careia „asupra unui corp scufundat intr-un
lichid actioneaza o forta,de jos in sus,egala cu greutatea volumului dislocuit de
acesta”.
Tehnica de aplicare
Este o procedura calda, ce se efectueaza intr-o cada mai mare,care se umple 3/4
cu apa la temperatura de 35-38 C.
Bolnavul este asezat in baie si lasat 5 minute linistit, dupa care asistentul
incepe sa execute sistematic miscari pasive in articulatiile bolnavului,timp de 5-10
minute. Pacientul este lasat din nou sa se odihneasca, dupa care este invitat sa execute
singur aceste miscari. Durata baii este de 20-30 de minute.
Mod de actiune:- factorul termic,
- factorul mecanic.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare,care
se produce sub influenta apei calde si a pierderii greutatii corpului,conform legii lui
Arhimede.
l) Duşul-masaj.
Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 38-
40C,asupra corpului pacientului,căruia i se face,concomitent,masaj.
Mai frecvent se aplică parţial (pe regiunea dorsala-in cazul cifozelor), mai rar
general. Durata masajului este de 8-15 minute.
Duşul masaj produce o hiperemie importantă,cu un însemnat efect rezorbtiv şi
de tonifiere,prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic.
m) Duşul subacval.
Constă din aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune (3-6 atmosfere),
cu temperatura mai mare decât a apei de baie.
El se poate efectua într-o cadă cu apă la 36-38C,cu ajutorul unui duş sul
mobil,cu presiune mare,care se introduce în apă,pe segment,sub controlul uneia din
mâinile asistentului,până la o distanta de 5-10 cm de regiunea de aplicare.
Durata procedurii este de 5-10 minute. Acţiunea intensă a duşului subacval se
datoreaza temperaturilor diferite,baie şi duş,precum şi a masajului puternic exercitat
de coloana de apă,care comprimă puternic ţesuturile.
Efectul este asemănător cu cel al duşului masaj,dar este suportat mai bine
datorită băii calde.
n) Baia cu elongatie.
Materiale necesare:bazin cu un scaun fixat pe podeaua acestuia,un scripete care
se instaleaza pe peretele incaperii,un capastru special,prosop,apa calda.
Tehnica de aplicare:
Se dezbraca pacientul si se invita in bazin,sa ia loc pe scaunul special amenajat.
Il legam pe bolnav la nivelul toracelui si al coapselor de scaun,in asa fel incat sa se
mentina coloana cat mai dreapta si sa fie foarte bine fixata de spatarul scaunului.
Cu ajutorul scripetelui,care la un capat are montat un capastru,introducem
capul pacientului in acesta,iar cu ajutorul scripetelui actionam asupra coloanei
bolnavului,in asa fel incat aceasta sa se intinda.Procedura se repeta de 3-4 ori,cu
pauze intre ele,pentru a da voie pacientului sa respire.
La terminarea procedurii,care dureaza 15-20 de minute,se scoate pacientul din
bazin,se inveleste in prosop si se lasa sa se odihneasca intr-o camera separata,cateva
minute.
Efecte:
-efect termic,de incalzire a tesuturilor superficiale si a celor profunde;
-efect mecanic,exercitat de scripete asupra coloanei vertebrale cu scopul de a o
intinde-indrepta.
o) Bai cu amidon.
Materiale necesare:cada, 1-2 kg amidon dizolvat in cativa litri de apa calduta,
cearsaf sau prosop.
Amidonul dizolvat se adauga in apa de baie, iar pacientul ramane in cada 15-20
de minute.
Mod de actiune:datorita slabei termoconductibilitati, smaltul, taratele si
amidonul mentin timp mai indelungat temperatura apei din baie. Aceste substante au
si o actiune emolienta asupra tegumentului.
ELECTROTERAPIA.
Ionizarile.
Reprezinta procedeele prin care se introduc in organism diferite substante
medicamentoase cu ajutorul curentului electric,care le transporta prin tegument si
mucoase.
Tehnica de aplicare:
Inainte de aplicatie se prepara solutiile medicamentoase necesare,in
concentratiile corespunzatoare,
Tehnica propriu-zisa de aplicare a ionoforezei este aceeasi ca si in cazul
galvanizarii, bazandu-se pe aceleasi principii metodologice.Singura deosebire intre
cele doua proceduri consta in faptul ca materialul intermediar hidrofil (in cazul
ionizarii) se va imbiba cu solutia medicamentoasa.
Efecte:
-efectul antalgic-este potenţat de alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect
anestezic de suprafaţă (xilină, novocaină).Esenţial este ca mărimea electrozilor să
acopere integral zona de tratat,intensitatea curentului să fie «la prag» şi durata
tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).
Curentii diadinamici.
Curentii diadinamici fac parte din categoria curentilor de joasa frecventa.
Principalele forme de aplicare ale curentului diadinamic sunt:
-monofazat fix (MF),
-difazat fix (DF),
-perioada scurta (PS),
-perioada lunga (PL),
-ritmul sincopat (RS).
Tehnica de aplicare :
Marimea si forma electrozilor se alege in functie de regiunea tratata,iar locurile
de amplasare ,modalitatea de pozitionare si polaritatea lor,in functie de scopurile
terapeutice urmarite.
Pacientul este asezat pe un pat sau pe un scaun de lemn,in functie de regiunea
tratata.Electrozii se aplica prin intermediul invelisurilor de protectie hidrofile,
confectionate din diferite straturi textile sau material spongios elastic,bine umezite si
fixati cu ajutorul benzilor elastice sau a saculetilor cu nisip.
Forma de curent diadinamic aplicata se alege in functie de scopul terapeutic.
Deseori,la aplicatiile cu scop analgetic se recomanda inceperea sedintei cu difazat fix
(DF).
Intensitatea curentilor se regleaza progresiv,ajungandu-se la senzatia de vibratii
bine tolerate nedureroase,deci pana la pragul dureros.In cursul sedintei,trebuie
crescuta intensitatea,pentru mentinerea senzatiilor de vibratie,nedureroase.
Dutata sedintelor de tratament este diferita,in raport cu scopul terapeutic
urmarit. Daca trebuie efectuate aplicatii pe mai multe zone in aceeasi sedinta,se scad
duratele,succesiv,de la zona la zona,cu cate un minut,astfel incat sa nu se depaseasca
10-12 min.In aplicatiile cu scop hiperemiant,vasculotrop,se poate prelungi durata
sedintei (20-30 min).
Ritmul sedintelor este determinat de stadiul afectiunii tratate,iar numarul
sedintelor este dictat de efectele obtinute.
Efecte:
Principalele efecte ale curentilor diadinamici sunt cele analgetice,hiperemiante
si dinamogene.Acestea sunt determinate de nivelul intensitatii,forma curentului
diadinamic aleasa si modalitatea de aplicare a electrozilor.
Curentul interferential.
Acesta consta in incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu frecvente
diferite (in general,decalati cu 100 HZ).
Tehnica de aplicare:
Se deosebesc doua tehnici fundamentale de aplicare a curentilor interferentiali
si anume:
A.Statica.In cadrul acestei tehnici, electrozii se mentin in timpul procedurii in
acelasi loc si saupra lor se exercita o presiune constanta.Electrozii «clasici» sunt cei
de tip placa,utilizandu-se cate doua perechi de dimensiuni diferite (50-400 cm ).
Electrozii sunt introdusi in invelisuri umede de textura sintetica,corespunzatoare ca
marime si atasati la cablurile cordonului cvadruplu conectat la aparat.Amplasarea lor
se face in asa fel incat curentii sa se incruciseze in mijlocul zonei tratate.Fixarea
electrozilor se face,de preferinta,cu benzi elastice sau cu saculeti de nisip.
B.Cinetica. In tehnica cinetica se utilizeaza doi electrozi «manusa» (palmari)
care se aplica pe mainile asistentului,fiind izolati electric de acestea.Fiecare electrod
se leaga cu cate un cablu.Celelalte doua cabluri se leaga de doi electrozi-placa fixi.
Intensitatea curentului este reglata in functie de senzatiile percepute de pacient.
Regiunea de tratat (dorsala, cervicala sau lombara) se afla in zona de interferenta a
curentilor.Prin miscarea permanenta a electrozilor manusa de catre asistent in timpul
procedurii,se produce o variatie a directiilor de intensitate maxima a curentului
interferential,procedeul purtand numele de electrokineziterapie.
Efecte:
In functie de frecventa,curentii interferentiali au urmatoarele efecte:
-frecventele mici (sub 10 HZ) produc un efect excitomotor al muschilor
striati normoinervati;
-frecventele medii (12-35 HZ) si cu intensitate subliminara a curentilor,
au un efect decontracturant si vasculotrofic;
-frecventele rapide (80-100 HZ) au un efect analgetic.
Actiunea excitomotoare pe musculatura neteda este realizata de orice forma de
curent interferential (mai ales cu frecvente medii,de 12-35 HZ).
Curentii interferentiali,in aplicatie statica,dar mai ales dinamica,folosind
frecvente excitomotorii in forma SPECTRU,aduce o contributie substantiala in
pregatirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie ulterioare.
Ultrasunetele.
Fac parte din categoria curentilor de inalta frecventa terapeutici.
Tehnica de aplicare:
In incaperea in care se efectueaza tratamentul trebuie se existe o temperatura
de comfort termic.Patul sau scaunul pe care va fi asezat pacientul trebuie sa fie din
lemn. Aparatul de ultrasunete va avea obligatoriu impamantare.
Este necesar ca pacientul sa se afle intr-o stare de echilibru termic general;
starile febrile fiind conrtaindicate in tratamentul cu ultrasunete.In cazul unor
extremitati cu circulatie deficitara,acestea vor fi preincalzite prin scurte bai partiale,
calde,pentru activarea circulatiei generale.
Pacientul,inclusiv regiunea tratata,trebuie sa se afle in pozitii cat mai relaxate.
Se actioneaza comutatorul de pornire a aparatului,se fixeaza ceasul semnalizator la
durata prescrisa pentru sedinta.
Apoi se aplica traductorul pe zona ce urmeaza a fi tratata si prin actionarea
comutatorului de intensitate,se fixeaza la doza prescrisa.Se recomanda ca in timpul
executarii procedurii,sa nu se ridice capul traductorului de pe zona tratata.
Aparatele mai noi au adus unele perfectionari precum:
-cuplajul automat cu ceasul,
-ceasul indica timpul efectiv de aplicare a tratamentului.
Durata sedintelor de tratament variaza cu suprafata regiunii tratate,afectiunea
tratata si stadiul evolutiv al acesteia.In general,durata unei aplicatii pe o zona este de
2-5 min,in nici un caz nu se va depasii timpul total de aplicatie peste 10-15 min. pe
mai multe zone tratate in aceeasi sedinta.
Ritmul sedintelor este-in functie de caz-zilnic sau la doua zile.Numarul
sedintelor va fi,de asemenea,adaptat in functie de caz-in general 6-15 sedinte.
Efecte:
Principalele efecte fiziologice sunt:analgetic,miorelaxant,hiperemiant.
Efectele analgetice se realizeaza prin intermediul SNC,printr-o serie de
mecanisme care se produc la nivelul acestuia.
Efectul miorelaxant se explica prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra
proprioceptorilor musculari si tendinosi.
Actiunea hiperemianta,cu efect rezorbtiv si vasculotrofic se produce prin
vasodilatatia arteriolelor si capilarelor.Aceste actiuni se realizeaza prin influentarea si
prin intermediul SNV.
Ultrasunetele se mai folosesc si pentru efectul mecanic,micromasajul celular,
creşterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete
si efectul fibrolitic,ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.
Efectele masajului:
Efecte locale:
1.Acţiune sedativă asupra:-durerilor de tip nevralgic;
-durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare,lente,care stimulează repetat
exteroceptorii şi proprioceptorii.
2.Acţiunea hiperemiantă locală.Se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului
asupra căruia se exercită masajul.Această acţiime se obtine prin manevre mai
energice,care comprimă alternativ vasele sangvine.
3.Îndepărtarea lichidelor interstitiale,de stază,cu accelerarea proceselor de resorbţie în
zona masată.Acest efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi
apare după manevre profunde,care conduc lichidul de stază de la periferie spre
centru.
Efecte generale:
-creşterea metabolismului bazal,
-stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,
-influentează favorabil starea generală a organismului,
-îmbunătăţeşte somnul,
-îndepărtează oboseala musculară.
Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii,
care este un organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.
Mecanisme de acţiune:
Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de
mecanismul reflex asupra organelor interne.Aceasta se explică prin stimulii care
pleacă de la exteroceptori şi proprioceptori (de diferite intensităţi),pe cale aferentă
către SNC,iar de aici,pe cale eferentă,ajung la organele interne în suferinţă.
O alta actiune a masajului este acţiunea mecanică,produsă de manevrele mai
dure ca frământarea,framantarea contratimp,mangăluirea,rulatul,ciupitul,tapotamentul
(care se executa transversal pe fibrele musculare) si care duc la tonifierea
musculaturii,îmbunătăţirea funcţiei şi forţei musculare.
KINETOTERAPIA
Kinetoterapia (terapia prin miscare) ocupa cel mai important loc in tratamentul
deviatiilor cifotice ale coloanei vertebrale.Ea este indicata in toate cazurile,indiferent
de gravitatea sau localizarea lor,atat ca metoda unica de tratament (cifozele
nestructurale),cat si in asociere cu alte mijloace terapeutice (cazurile mai grave-cifoze
patologice).
Tratamentul kinetoterapeutic este practic cel mai important, avand cea mai
mare eficacitate.
El incepe odata cu celelalte metode terapeutice,de preferat cat mai
precoce,dupa stabilirea diagnosticului clinico-functional.
Medicina fizicala si de recuperare a devenit,in ultimul sfert al secolului XX o
specialitate inovatoare,fundamentata stiintific,prin dezvoltarea unor metode de
tratament activ, bazandu-se pe exercitii fizice si pe educarea bolnavului.
CAZ I
NUME: GOLOGAN IOANA.
DATA NAŞTERII: 21. 03. 1993 -14 ani
SEX: F
DIAGNOSTIC: cifoza dorsala posturala
EXAMEN CLINIC: Asimetrie vârf omoplaţi, umăr stâng ridicat, creastă iliacă
ascensionată, înclinarea laterală a bazinului, scurtarea membrului inferior
atrofic cu genunchiul în valgum.
GONIOMETRIE:
CAZ II
NUME: TEODOR EMILIA.
DATA NAŞTERII: 12. 04. 1996 -11 ani
SEX: F
DIAGNOSTIC: cifoza dorsala
EXAMEN CLINIC:
GONIOMETRIE:
I. Mers cu braţul drept întins sus: la fiecare 3 paşi arcuire energică spre spate a
braţului şi a piciorului drept, (30 paşi), paşi fandaţi, alternativ cu piciorul drept
şi stâng, şi cu arcuirea energică a braţului drept spre spate, (30 paşi).
II. Stând cu halterele mici în mâini: 1-2-ridicarea braţului drept prin lateral sus; 3-
4-revenire, (20 ori); stând: încleştarea mâinilor la spate în dreptul omoplatului
drept şi ridicarea piciorului drept cât mai sus în lateral, (16 ori); stând cu o
halteră de 3 kg pe umeri: ridicarea piciorului drept întins în faţă, (16 ori).
III. Stând depărtat cu mâinile pe şolduri: 1-4-aplecarea trunchiului înainte, braţul
drept întins lateral cu arcuiri; 5-8-braţul drept se duce înainte cu arcuirea
trunchiului spre stânga; (8x12).
IV. Stând pe genunchi, cu mâna dreaptă pe umăr şi cu stânga pe şold: 1-2-
aplecarea trunchiului înainte cu expiraţie; 3-4-revenire; 5-6-îndoirea
trunchiului în lateral cu braţul drept întins sus şi cu expiraţie; 7-8-aplecarea
trunchiului cu răsucire spre dreapta, braţul drept pe umăr şi stângul pe şold;
(8x10).
V. Stând: 1-4-ducerea mâinii drepte pe umăr, stânga presează toracele lateral, cu
inspiraţie profundă; 5-8-aplecarea trunchiului înainte cu palmele pe şolduri şi
cu expiraţie prelungită; (8x10).
VI. Culcat înainte pe masă, cu trunchiul înafara suprafeţei de sprijin, mâna dreaptă
la umăr; 1-4-răsucirea trunchiului la stânga cu arcuiri; 5-8-revenire, braţul se
duce pe lângă corp; (8x10).
VII. Şezând, cu labele picioarelor sub prima şipcă a scării fixe: 1-2-flexia
trunchiului pe coapse; 3-4-revenire în şezând, spatele extins;
VIII. Stând cu latura dreaptă la scara fixă: 1-2-ducerea mâinii drepte pe umăr şi a
piciorului drept în sprijin lateral pe şipca a-IV-a; 3-4-răsucirea trunchiului spre
dreapta, braţele întinse la spate; (16 ori).
IX. Stând depărtat cu faţa spre scara fixă cu trunchiul aplecat la 90 0, apucat cu
braţul stâng şipca la nivelul umerilor; ducerea braţului drept înainte şi înapoi
cu o halteră de 3 kg în mână; (30 ori).
X. Se repetă exerciţiul V.
XI. Atârnat cu spatele scara fixă: 1-2-ducerea piciorului drept întins lateral şi
îndoirea celui stâng, laba acestuia lipindu-se de genunchiul drept; 3-4-revenire
la poziţia iniţială; (4x8).
XII. Culcat pe spate pe o masă, cu trunchiul înafara suprafeţei de sprijin: 1-2-
ridicarea trunchiului la 900, cu o halteră de 2 kg în mână, braţul drept întins pe
lângă ureche; 3-4-revenire la poziţia iniţială; (4x8).
XIII. Mersul piticului cu un baston ţinut deasupra capului şi cu arcuiri la fiecare pas;
(30 paşi).
XIV. Culcat înainte, braţul drept întins în prelungirea corpului; târâre cu piciorul
drept extins; (16 m).
CAZ III
NUME: VALCU VIVIAN.
DATA NAŞTERII: 12. 05. 1997 -10 ani
SEX: M
DIAGNOSTIC: Scolioză totală „în C” stângă prin miopatie.
EXAMEN CLINIC: Asimetrie a omoplaţilor, creastă iliacă ascensionată,
înclinare laterală a bazinului, umăr stâng ridicat.
GONIOMETRIE:
CAZ IV
NUME: ANTOHI ANA MARIA.
DATA NAŞTERII: 13.06. 1994 - 13 ani
SEX: F
DIAGNOSTIC: cifoza dorsala
EXAMEN CLINIC: Bazin mult înclinat înainte şi în jos, depărtare uşoară a
omoplaţilor, apropierea umerilor în faţă. Abdomen proeminent.
GONIOMETRIE:
CAZ V
NUME: MATEI STEFAN.
DATA NAŞTERII: 03. 04. 1999 -8 ani
SEX: M
DIAGNOSTIC: cifoză traumatică scurtă, cervicodorsală superioară.
EXAMEN CLINIC: Omoplaţi desprinşi, umeri aduşi în faţă, stern înfundat,
capul uşor plecat înainte.
GONIOMETRIE:
CAZ VI
NUME: CIUSU COSTEL.
DATA NAŞTERII: 21. 04. 2004 -3 ani
SEX: M
DIAGNOSTIC: Cifoza dorsala posturala
EXAMEN CLINIC: Înclinarea bazinului înainte şi în jos, poziţia în flexie a
membrelor inferioare, depărtare uşoară a omoplaţilor. Abdomen proeminent.
GONIOMETRIE:
GONIOMETRIE:
CAZ VIII
NUME: CARABA MARIAN.
DATA NAŞTERII: 15. 03. 2000 -7 ani
SEX: M
DIAGNOSTIC: Spate cifotic. Displazie de torace. Insuficienţă respiratorie.
EXAMEN CLINIC: Gâtul înclinat înainte, umeri aduşi în faţă, stern înfundat,
depărtare uşoară a omoplaţilor.
GONIOMETRIE:
I. Variante de mers:
- mers gimnastic (8 timpi x 20 ori);
- mers cu arcuirea braţelor înapoi: dreptul sus, stângul jos. La fiecare pas braţele
se schimbă (8x20);
- mers cu pas fandat, alternativ cu un picior şi cu celălalt, braţele sus cu arcuire
(8x15);
- mers cu un săculeţ cu nisip pe cap (8x30 paşi).
II. Culcat înainte pe masă, trunchiul înafara suprafeţei de sprijin, picioarele
susţinute, braţele pe lângă corp: 1-4-extensia trunchiului cu braţele lateral,
bărbia în piept; 5-8-revenire (8x8).
III. Culcat pe spate, braţele întinse sus, genunchii uşor îndoiţi: 1-2-ridicare în
şezând cu sprijinul palmelor înapoi; 3-4-ridicarea şezutei cu sprijin pe palme şi
tălpi; 5-6-menţinerea poziţiei; 7-8-revenire (8x8).
IV. Stând depărtat: 1-2-ducerea braţelor lateral cu inspiraţie; 3-4-revenire cu
expiraţie; (4x8).
V. Stând pe genunchi, cu şezuta pe călcâie, cu haltera de 3 kg în faţă-jos: 1-2-
îndoirea braţelor cu ducerea halterei la ceafă, capul sus, expiraţie; 3-4-
întinderea braţelor sus cu inspiraţie; (4x8);
VI. Stând atârnat cu faţa la scara fixă: extensii ale trunchiului, cu picioarele bine
întinse şi cu încordarea muşchilor fesieri; 20 repetări.
VII. Culcat înainte, cu braţele pe lângă corp şi tălpile fixate sub prima şipcă a scării
fixe: 1-2-extensia corpului cu braţele lateral şi bărbia în piept; 3-4-revenire;
(4x10).
VIII. Mersul piticului cu o minge medicinală pe cap, spatele drept; se execută câte
16 paşi, în două reprize, cu o pauză de 15 s între reprize.
IX. Culcat înainte, pe o masă sau bancă, cu picioarele înafara suprafeţei de sprijin
şi cu mâinile apucând muchia acesteia; 1-4-extensia trunchiului, picioarele
întinse cât mai sus; 5-8-revenire cu relaxare; (8x8).
X. Exerciţii de respiraţie ca la numărul IV.
XI. Atârnat: balansul corpului spre stânga şi spre dreapta, cu picioarele în extensie;
se repetă de 20 ori.
XII. Culcat înainte, transversal pe bancă: extensia trunchiului şi menţinerea lui fără
sprijin; 20 s.
XIII. Stând cu faţa la scara fixă, braţele apucă o şipcă, genunchiul stâng îndoit,
trunchiul aplecat înainte, spatele extins: 1-3-arcuiri ale trunchiului spre sol cu
întinderea piciorului drept înapoi; 4-revenire; se execută 4x4 timpi, cu îndoirea
alternativă a genunchilor.
XIV. Stând pe genunchi, cu bastonul pe omoplaţi: 1-2-îndoirea laterală a trunchiului
la stânga cu arcuire; 3-4-acelaşi la dreapta; (4x8).
XV. Culcat înainte cu mâinile apucat de glezne: 1-2-extensia maximă a trunchiului
şi a picioarelor; 3-4-revenire; 5-8-leagănul; (8x8).
CAZ IX
NUME: TOMA ILIE.
DATA NAŞTERII: 03. 08. 1996 -11 ani
SEX: M
DIAGNOSTIC: Cifoză dorsală lungă. Lordoză lombară scurtă.
EXAMEN CLINIC: Gâtul înclinat înainte, umerii aduşi în faţă, stern înfundat,
bazin înclinat înainte şi în jos.
GONIOMETRIE:
CAZ X
NUME: DESCULTU TUDORA.
DATA NAŞTERII: 06. 02. 1994 -13 ani
SEX: F
DIAGNOSTIC: Cifoscolioză juvenilă gravă.
EXAMEN CLINIC: Gibozitate vertebrocostală, rigiditatea coloanei, torsiunea
vertebrelor, umeri asimetrici, asimetrie vârf omoplaţi.
GONIOMETRIE:
I. Stând cu braţele întinse sus: rotări ample spre spate, cu coatele întinse (30 ori);
pas fandat schimbând alternativ picioarele cu arcuiri energice ale braţelor, (30
paşi); mers pe vârfuri, cu un săculeţ de nisip pe creştet, braţul drept sus , mâna
stângă pe şold (sau invers în funcţie de curbura scoliotică), (30 paşi).
II. Culcat pe o latură: adducţie şi abducţie cu piciorul de pe partea opusă, acelaşi
pe partea cealaltă; (20 ori).
III. Stând depărtat: 1-4-ducerea braţelor întinse în lateral cu inspiraţie profundă pe
nas; 5-8-revenire în stând cu palmele pe torace, aplecarea capului înainte şi
expiraţie; (8x6).Culcat pe spate cu braţele pe lângă corp: 1-4-ridicarea
trunchiului la 900, cu genunchii întinşi şi braţele pe lângă urechi, cu arcuirea
lor; 5-8-revenire; (8x10).
IV. Stând pe genunchi cu faţa la scara fixă, trunchiul aplecat în faţă, braţele întinse,
apucat de şipca a-IV-a: arcuiri moderate ale trunchiului, bărbia în piept; (30
ori).
V. Exerciţiu cu partener. Culcat înainte pe o masă, cu picioarele atârnând libere în
jos, partenerul imobilizează trunchiul subiectului: flexii şi extensii cu picioarele
perfect întinse, din articulaţia şoldurilor; (16 ori).
VI. Stând depărtat cu mâinile sus: 1-2-genuflexiune cu expiraţie profundă pe nas;
3-4-extensia trunchiului şi ducerea braţelor sus cu inspiraţie profundă; (4x8).
VII. Culcat înainte: târâre, cu extensia piciorului drept la fiecare tracţiune de braţe;
(20 m).
VIII. Atârnat cu faţa la scara fixă: partenerul exercită presiuni energice pe porţiunea
dorsală a coloanei, (16 ori); acelaşi exerciţiu, dar partenerul opune rezistenţă la
extensia zonei cervico-dorsale a coloanei; (16 ori).
IX. Culcat înainte transversal pe o bancă sau ladă: 1-2-extensia corpului şi
menţinerea poziţiei; 3-4-revenire cu coborârea picioarelor pe sol; (14 ori).
X. Stând pe genunchi, trunchiul aplecat, palmele sprijinite pe sol, bărbia apropiată
de sol: 1-2-trecere în semiflotare cu sprijin pe coate; 3-4-întinderea piciorului
stâng lateral; 5-8-revenire; (8x12, schimbând alternativ piciorul stâng, în lateral
şi în faţă).
XI. Atârnat la bara fixă: echer, (6-8 ori); abducţii-adducţii rapide ale picioarelor
întinse; (16 ori).
XII. Stând pe genunchi: 1-2-inspiraţie profundă cu ducerea braţelor întinse sus; 3-4-
coborârea mâinilor pe şolduri cu îndoirea trunchiului spre stânga şi cu
expiraţie; 5-6-revenire cu braţele întinse sus; 7-8-acelaşi ca la 3-4, dar cu
îndoire spre dreapta; (8x8).
C.C. M 3 96 98 100 61 62 62 7 8 8 34 17 6
Din cei 30 de subiecţi, 77% au fost de sex feminin, predominanţa netă a fetelor
corespunzând tuturor marilor statistici.
masculin feminin
23% 77%
Într-o mare proporţie (80%) am întâlnit deviaţii idiopatice mult mai rar având o
altă etiologie: malformativă 7% în cadrul bolilor neuromusculare 5% traumatice 8%.
idiopatică
80%
malformativă
7%
boli neuromusculare
5%
traumatice
8%
bbbbbbbbbbbbbOObbbvvvppPPPPKKKKvIIIOO
LLLLL
Programele de recuperare nu au fost interpretate în mod rigid, ci am ţinut seama de
Prograsssaae
vârsta bolnavului, etiologie şi evoluţia deformaţiei, în scopul de a menţine la un nivel
acceptabil tonusul musculaturii şi supleţea coloanei.
CONCLUZII
Din punct de vedere biologic,dezvoltarea copiilor de varsta scolara se realizeaza
neuniform,marcand perioade de dezvoltare rapida si perioade de dezvoltare mai
lenta.de exemplu statura copiilor are o evolutie ascendenta neuniforma,marcand
marcand salturile cele mai ridicate la copii de clasa a 3 a( 9-10 ani).La fete acest nivel
de crestere apare mai devreme,incepand din clasa a 2a(8 ani) si se realizeaza in
general pe seama membrelor inferioare.
Greutatea prezinta si ea o evolutie ascendenta,neuniforma,inregistrand cele mai
ridicate cresteri tot in clasa a 3a(9-10 ani).
Oasele se dezvolta mult mai rapid ca tesutul muscular,avand in sructura lor o
apreciabila cantitate de tesut cartilaginos,fapt ce determina slaba rezistenta a acestora
la solicitari mari si chiar deformarea lor daca intervin factori favorizanti in acest
sens.Datorita unor carente in depozitarea sarurilor de calciu sau datorita unor pozitii
viciioase(in timpul sederii in banca sau purtarea gresita a ghiozdanului),la aceasta
varsta apa cifoze,scolioze,cifoscolioze,favorizate si de faptul k pe la 6 ani fibra
musculara este slab dezvoltata,tesutul muscular fiind bogat in apa.
Sistemul articular se intareste la 8-9 ani,dar nu suficient prezentand aspecte de
instabilitate,iar sistemul muscular se dezvolta ajungand cam la 27,2% din greutate
corpului,musculatura membrelor fiind mai dezvoltata decat a trunchiului.
Viteza de circulatie a sangelui este de 3 ori mai mare decat la adulti,frecventa
cardiaca este de aproximativ 90 pulsatii/minut,iar frecventa respiratorie este slab
dezvoltata datorita cutie toracice mici si inguste(cam 24 respiratii/min la 12-13 ani)
Perimentrul toracic marcheaza cresteri continue de la an la an,elasticitatea toracelui
avand valori mai mari la fete.
Greutatea corpului am masurat o dimineatza,pe nemancate,cu ajutorul cantarului
medicinal,corect etalonat,perimetrul toracic-cu banda metrica plasata in spate sub
unghiul inferior al omopltilor si in fata sub areola mamara la barbati si la nivelul
coastei 4,cu sternul la femei,inregistrandu se valori in repaus,inspir si expir
fortat.Elasticitatea toracelui reiese din masurarea perimetrului toracelui in inspir si
expir profund si are mare importanta in deficitele fizice.Ca efect al programului
kinetic,elasticitatea toracica s a ameliorat relativ rapid.
Pentru stabilirea diagnosticului corect si al unui program kinetic adecvat s a tinut cont
si de anamneza fiecarui copil:antecedente medicale(personale,fizice,patologice),de
activitatile motrice(sportive,bicicleta,role),obiceiuri sau preferinte
culinare(deficientul fizic slab,subponderal are apetit redus si carenta de proteine
necesare unei bune cresteri si dezvoltari armonioase.
Perioada de varsta aleasa este cea in care cresterea este intensa,in care toti parametrii
se modifica ascendent sau dizarmonic si necesita investigatia personalului specializat.
Ca stare de invaliditate, de inexistenţa congenitală a unei aptitudini sau
pierdere a ei ca urmare a evoluţiei cronice a unor boli, deficienţa îl diferenţiază pe
individ de semenii lui, conferindu-i un statut psihologic, biologic medical şi social
aparte.
Cauzele deficienţelor fizice pot fi interne, condiţionate de procesele de creştere
şi dezvoltare de starea funcţiilor mari somatice, organice şi psihice şi externe, legate
de condiţiile de mediu şi de viaţă.
Deficienţa creează stare de dezechilibru care influenţează negativ, mai întâi
forma corpului, îndeosebi elemente ale aparatului de susţinere şi mişcare, funcţiunile
statice şi dinamice ale aparatului locomotor, iar segmentele corpului se găsesc în
poziţii instabile, neputând oferi condiţii optime pentru executarea corectă a mişcărilor
cu eficacitate şi fără o cheltuială mare de energie.
Recuperarea funcţională are ca obiectiv fundamental nu numai restabilirea în
starea anterioară a deficientului ci şi dezvoltarea la maximum a funcţiunilor sale
fizice şi mentale, pentru a compensa pierderile din capacitatea de muncă şi pentru o
integrare socială corespunzătoare.
Din aceste motive am optat pentru o lucrare care să cuprindă terapeutica de
recuperare funcţională a unor boli cu o atât de mare răspândire în masă cum sunt
deviaţiile coloanei vertebrale.
Am subliniat importanţa mişcării pentru organismul sănătos în ansamblu, ca şi
pentru structurile sale componente şi pentru aparatul locomotor în vederea unei bune
funcţiuni şi menţinerea condiţiei sale fizice.
În cadrul kinetoterapiei s-a făcut diferenţierea între kinetoterapia pasivă, ce
foloseşte în scop terapeutic mişcări determinate în articulaţii prin intervenţii
exterioare şi care cuprinde mobilizarea pasivă, postura, tracţiunea şi manipulaţia
vertebrală şi kinetoterapia activă prin activitate voluntară practicată prin contracţii
musculare izometrice şi izotonice.
Am descris tehnici şi exerciţii gimnice grupate într-unul din cele trei obiective
mari din metodologia de recuperare: reeducarea posturală, restabilirea supleţei şi
recuperarea forţei musculare.
Am observat că la copii dificultăţile de interpretare sunt mai mari, deoarece
coloana vertebrală suferă transformări morfologice importante în perioada de
creştere, chiar şi ulterior rămânând multe variaţii de ordin individual.
De remarcat că statistic, scoliozele severe apar în proporţie de 10:1 la fete faţă
de băieţi şi cu cât curbura este mai mare, cu atât creşte factorul de risc. La o curbură
de 200, numai 20% din cazuri progresează. La 300, factorul de risc ajunge la 60%, iar
la o curbură de 500, riscul este de 90%.
Pe o cazuistică selecţionată pe de o parte pe baza unor criterii de evaluare
prealabilă a recuperabilităţii bolnavilor, pe de altă parte în majoritate trimişi într-o
fază precoce de instalare a deficienţei, am demonstrat că tratamentul recuperator
trebuie început devreme pentru a se evita efectele dăunătoare a unei invalidităţi
prelungite traduse prin pierdere de tonus muscular, prin deficienţe ale metabolismului
şi prin tulburări psihologice, fenomene constatate la subiecţii trimişi tardiv şi la care
nu s-a aplicat din timp terapia prin mişcare mai mult prin necunoaşterea metodologiei
şi eficienţei tratamentului, decât din lipsa bazei materiale din unităţile sanitare.
Metodele de recuperare precoce folosite în cazurile urmărite şi-au dovedit
eficienţa.
BIBLIOGRAFIE
6.BACIU,
6. CLEMENT- „ANATOMIE FUNCŢIONALĂ ŞI BIOMECANICA
APARATULUI LOCOMOTOR”, EDITURA SPORT-TURISM, BUCUREŞTI, 1987