Sunteți pe pagina 1din 7

Lipii moi și aerate

INGREDIENTE:
– 1 kg de făină;
– 400 ml de chefir, lapte bătut sau iaurt;
– 400 ml de apă;
– 40 gr de drojdie proaspătă;
– 1 linguriță de sare;
– 1 linguriță de zahăr;
– ulei.

MOD DE PREPARARE:
1. Amestecați drojdia cu 1 linguriță de zahăr, 1 pahar de apă caldă (38°С) și câteva linguri de
făină (din cantitatea totală). Lăsați amestecul pentru 10 minute, astfel drojdia se va activa și,
totodată, veți verifica dacă este proaspătă. Trebuie să facă spumă deasupra.
2. Adăugați, în vasul cu maia, sare, apoi turnați încă 1 pahar cu apă și chefirul la temperatura
camerei. Amestecați foarte bine.
3. Încorporați treptat făina (o cerneți direct în vas) și începeți să frământați un aluat lipicios
(manual sau cu ajutorul robotului de bucătărie). Ungeți mâinile cu ulei și continuați să frământați
(nici într-un caz nu mai adăugați făină).
4. Ungeți aluatul și vasul cu ulei, acoperiți cu un prosop și lăsați aluatul la loc cald, pentru 40-60
de minute, până va crește de 2 ori.
5. Aluatul rămâne lipicios, deci folosiți ulei, atunci când veți forma lipiile. Lucrați puțin aluatul,
apoi îl împărțiți în bucăți, a câte 210 gr fiecare (noi am obținut 9 bucăți), și le rotunjiți.
6. Luați câte o bilă de aluat, o pudrați cu puțină făină și întindeți, cu sucitorul, lipii de diametrul
tigăii și cu grosimea mai puțin de 1 cm.
7. Înfierbântați foarte bine tigaia, adăugați lipia, așteptați aproximativ 1 minut și o întoarceți pe
cealaltă parte. Dacă o veți usca prea tare, ea nu se va umfla atât de bine, când o veți întoarce. La
fel se va întâmpla și dacă tigaia nu va fi suficient de fierbinte. Prăjiți lipiile pe tigaia uscată, la foc
mare și întorcându-le periodic.
8. Scoateți lipiile fierbiniți pe grilă și le puteți unge cu unt. Fiecare lipie se prăjește în aproximativ
5-7 minute, totul depinde de cât de groasă este tigaia și cât de mare este focul, deci orientați-vă
după propria tigaie.
9. Dacă nu le ungeți cu unt, lipiile reci se păstrează ca pâinea, să nu se usuce.
Rețeta este absolut minunată și veți fi încântați de rezultat. Serviți lipiile cu orice doriți
dumneavoastră. Vă asigurăm că le veți găti des și toată familia va fi mulțumită.
Poftă bună!
Tartă dietetică cu brânză de vaci

Ingrediente:

500 g brânză de vaci


5 linguri lapte
1/2 linguriță scorțișoară
40 g stafide
4 linguri griș
ștevie
ulei

Mod de preparare:

1. Pentru început, punem stafidele la hidrata în apă fierbinte pentru 15 minute.

2. Într-un bol, adăugăm toate ingredientele rămase. Cu ajutorul unui mixer, amestecăm totul
foarte bine. Adăugăm stafidele și amestecăm pânp la omogenizare.

3. Turnăm aluatul într-o tavă de copt tapetată cu ulei. Coacem la temperatura de 180 de grade,
timp de 25 de minute, până se rumenește frumos. La final, decorăm cu scorțișoară.

Poftă bună!

Prăjitură cu brânză dulce


Ingrediente

500 g brânză de vaci


450 g smântână
100 g unt la temperatura camerei
8 ouă
7 linguri făină
7 linguri zahăr
1 plic praf de copt
Coaja rasă de la o lămâie
Optional: stafide, fructe, nuci
Unt pentru tapetare
Dulceață de caise pentru servire
Zahăr pudră

Mod de preparare

Încălzim cuptorul la 180 de grade.


Ingredientele le punem în ordinea de mai sus, într-un vas și le amestecăm bine pana obtinem o
compozitie spumoasa.
Compoziția obținută, o turnăm într-o tavă cu pereții înalți și tapetata cu unt,(fără făină). Tava o
lovim de câteva ori de masă, să se așeze uniform aluatul și să eliminăm aerul din el.
Punem totul în cuptorul preîncălzit și coacem aproximativ 25 – 30 de minute.
În timpul coacerii va crește foarte mult, dar când vom scoate prăjitura din cuptor se va lăsa.
Putem servi fierbinte dar și rece e delicioasă!

Pizza la tigaie
Ingrediente:

4 linguri smântână
4 linguri maioneză
2 ouă
9 linguri făină
cașcaval

Mod de preparare:

1. Într-un bol, turnăm făina. Adăugăm ouăle, smântâna și amestecăm foarte bine, până la
omogenizare.

2. Turnăm aluatul într-o tigaie încinsă cu ulei. Pe deasupra așezăm umplutura preferată (sos de
roșii, salam, castraveți murați, măsline, roșii, etc.)

3. Adăugăm maioneza și acoperim cu cașcaval dat prin răzătoare

4. Gătim, pe foc mic, până se rumenește frumos.

Să aveți poftă! Poftă bună!

Cremă delicioasă de lămâie


Ingrediente necesare:

4 lămăi
4 ouă
80 g unt
200 g zahăr
vanilie

Mod de preparare:
1. Pentru început, cu ajutorul unui cuțit, decojim lămâile, pe urmă le stoarcem de suc.

Adăugăm zahăr și amestecăm foarte bine.

2. Dacă este necesar, mai adăugați zahăr în sucul de lămâie.

În final, trebui să obțineți un gust dulce acrișor.

3. Cu ajutorul unui mixer, batem ouăle.

Adăugăm sucul de lămâie și zahăr și amestecăm totul foarte bine.

4. Punem amestecul la fiert la foc mic.

Adăugăm untul și amestecăm energic până obținem o cremă densă și omogenă.

„Mango” suculent din dovleac (pentru iarnă)!


INGREDIENTE:

-3 kg de dovleac curățat;
-3 portocale;
-o lămâie;
-10 g de sare de lămâie;
-600 g de zahăr.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați dovleacul de coajă și semințe, după care cântăriți-l.


2.Tăiați pulpa de dovleac în cubulețe.

3.Acoperiți portocalele și lămâia cu apă clocotită. Lăsați-le să se opărească pe parcursul a 30


secunde. Apoi curățați 2 portocale de coajă.

4.Tăiați citricele în cubulețe (o portocală și lămâia trebuie să rămână cu coajă).


5.Puneți toate ingredientele pregătite într-un bol adânc. Adăugați sarea de lămâie și zahărul.
Amestecați.

6.Acoperiți vasul cu un capac și lăsați dovleacul și citricele să se „odihnească” timp de 3 ore,


amestecându-le periodic. Drept rezultat, citricele își vor elibera sucul, ale căror aromă și gust vor
pătrunde în dovleac.

7.Transferați dovleacul (cu/fără citrice) în borcane sterilizate, după care turnați și sucul citricelor
în ele. Noi am pregătit 2 conserve cu dovleac și citrice și 2 conserve doar cu dovleac. Bucățelele
rămase de citrice pot fi servite separat cu ceai.

8.Acoperiți borcanele cu capace sterilizate, fără să le închideți ermetic și puneți-le într-o cratiță
înaltă, tapetându-i în prealabil fundul cu o cârpă curată. Turnați apă rece în cratiță, astfel încât ea
să acopere 3/4 din înălțimea borcanelor.

9.Sterilizați viitoarele conserve timp de 30 minute din momentul clocotirii apei (noi am pus
dovleacul în borcane de 800 ml). Dacă doriți ca dovleacul din ele să fie foarte moale și
sfărâmicios (aproape ca piureul), puteți să le sterilizați mai mult.

10.Scoateți borcanele din apă și închideți-le ermetic. Întoarceți-le cu capacele în jos și înveliți-le
cu o pătură călduroasă până se vor răci complet.

11.Puneți-le la locul de păstrare.

12.De principiu, conservele pot fi servite îndată (în cazul, în care vreți să le testați gustul înainte
de sosirea iernii): ca atare sau adăugate în deserturi și chiar salate.

S-ar putea să vă placă și