PRESIUNEA FISCALĂ METODE DE DIMENSIONARE ȘI

POSIBILITĂȚI DE DIMINUARE

TEZĂ ANUALĂ

Chişinău, 2020
 CUPRINS

Lista abrevierilor 3
Lista figurilor 3

INTRODUCERE 4
Capitolul I. ABORDĂRI CONCEPTUALE ALE PRESIUNII FISCALE ŞI METODOLOGIA 6
DE DETERMINARE A ACESTEIA
1.1. Conceptul de presiune fiscală 7
1.2. Metodologii de determinare a presiunii fiscale 8
1.3. Posibilitati de reducere a presiunii fiscale 15
1.3.1. Perfectionarea controlului fiscal 16
1.3.2. Impozitul neutru şi discriminările fiscal 18
1.4. Efectele economice ale presiunii fiscale 19
1.4.1. Evaziunea și frauda fiscală, paradisurile fiscale 20

Capitolul II. ANALIZA MECANISMULUI FISCAL ȘI PRESIUNII FISCALE ÎN 23

REPUBLICA MOLDOVA
2.1. Politica fiscală şi impozitul ca pârghie financiară 23
2.2. Cadrul legal și instituțional al impunerii fiscale 26
2.3. Efectele economice ale presiunii fiscale în Republica Moldova 28
2.3.1. Evaziunea fiscală în Republica Moldova şi efectele acesteia în plan economic 32

CONCLUZII 37
BIBLIOGRAFIE 39

2
 LISTA ABREVIERILOR

ÎMM – Întreprinderile mici şi mijlocii

MF – Ministerul Finanţelor

PIB - Produsului intern brut

PF – presiunea fiscală

PFF – presiunea fiscală suportată de entitate

VA - valoarea adăugată

TVA – Taxa pe Valoare Adăugată

RM - Republica Moldova

LISTA FIGURILOR
Nr. Denumire Pagina
1 Figura 2.1 Evoluţia presiunii fiscale în Republica Moldova 30
în anii 2001-2016,%
2 Figura 2.2. Ponderea economie subterane în PIB și 35
componentele economiei subterane (% din PIB)

3
 INTRODUCERE
La nivel microeconomic, prin fiscalitate se înțelege totalitatea disponibilităților băneşti ce sunt
vărsate la bugetul statului provenite din impozitul pe venit din activitatea de antreprenor, taxele şi
impozitele locale, impozitul pe venit din salarii, alte contribuții obligatorii etc. Impozitele percepute
de stat de la agenții economici se constituie, din punctul de vedere al acestora, în elemente de
presiune fiscală, care este cu atât mai pronunțată cu cât ponderea lor în valoarea adăugată realizată
de agenții economici este mai mare. Nivelul presiunii fiscale influențează situația financiară a
fiecărui contribuabil. Presiunea fiscală este resimțită şi amplificată şi din partea impozitelor indirecte
care, deşi nu sunt suportate de firme, afectează volumul vânzărilor şi competitivitatea prin
intermediul prețurilor. Acest indicator este foarte important pentru orice entitate. Indicatorul
respectiv ajuta la calcularea posibilelor consecințe financiare în cazul modificărilor legii fiscale.

Actualitatea subiectului cercetat constă în faptul că astăzi toate entitaţile de pe teritoriul

Republicii Moldova, indiferent de tipul de activitate și de forma de proprietate, se confruntă cu
obligația de a efectua plăți fiscale către bugetele de diferite niveluri, ceea ce în cazul unor abordări
greșite poate conduce la costuri inutile și poate genera probleme cu cadrul legal.

Scopul acestei lucrări constă în dezvoltarea reperelor teoretice și metodologice în domeniul

cuantificării și implicit reducerii presiunii fiscale.

În vederea realizării scopului propus, au fost stabilite următoarele obiective de cercetare:

 dezvoltarea şi aprofundarea conceptului presiune fiscală;

 elucidarea efectelor presiunii fiscale asupra economiei şi a societăţiiș
 stabilirea rolului politicii fiscale, în vederea stabilităţii financiare a entităţilor;
 identificarea efectelor economice ale presiunii fiscale asupra rezultatului financiar, asupra
profitabilităţii şi asupra stabilităţii financiare a companiilor;
 analiza comparativă a metodelor de determinare a presiunii fiscale, identificarea punctelor
forte şi punctelor slabe ale acestora, precum şi propunerea metodologiei de determinare a
presiunii fiscale;
 justificarea necesităţii reglementării presiunii fiscale, cu scopul de a stimula activitatea de
întreprinzător.
 Obiectul cercetării îl constituie presiunea fiscală suportată de agenţii economici din Republica
Moldova prin prisma evaluării efectelor economice ale acesteia, a relaţiilor economice apărute în
procesul impozitării între stat şi entităţi.

Drept bază teoretică şi metodologică a cercetării servesc principalele prevederi ale teoriilor
clasice şi contemporane despre finanţe şi fiscalitate. Pentru a realiza obiectivele lucrării, au fost
utilizate următoarele metode de cercetare: metoda analitică, reprezentarea grafică; metoda dialectică;
metodele şi tehnicile de formalizare şi sistematizare a informaţiei; metoda cadrului logic, utilizată la
analiza indicatorilor de performanţă; metoda analizei comparative, etc.

Lucrarea este structurată în două mari capitole. Primul capitol se axează pe redarea teoretică a
conceptelor presiunii fiscale, pornind însăși de la definirea acesteia și descriind modalitățile de
cuantificare a acesteia. Deasemenea modalitățile de reducere a acesteia și efectele economice ale
aplicării presiunii fiscale. Al doilea capitol analizează mecanismul fiscal din țara noastră, descriînd
politica fiscală și impozitul ca pârgie financiară a statului. Deasemenea descrie cadrul legal ți
instrituțional al impunerii fiscale existent în stat și redă efectele economice ale presiunii fiscale în
țara noastră, evidențiînd fenomenul evaziunii fiscale și consecințele acestuia. Concluziile şi
recomandările prezentate pot contribui la extinderea unor viziuni teoretice privind fundamentele
evaluării şi determinării nivelului al presiunii fiscale a entităţilor, ceea ce ar permite menţinerea
stabilităţii financiare a acestora şi a competitivităţii pe piaţa autohtonă şi cea internaţională. La
crearea lucrării au fost consultate 26 surse bibliografice.

5
 CAPITOLUL I. ABORDĂRI CONCEPTUALE ALE PRESIUNII FISCALE ŞI
METODOLOGIA DE DETERMINARE A ACESTEIA
Fiscalitatea, în sens larg și cuprinde totalitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale sau
la nivel restrâns cuprinzând numai impozitele și taxele. Indiferent de modul cum este abordata
fiscalitate elementul central a acesteia este impozitul. Acesta este fundamentul fiscalității deoarece
sitemul fiscal se construiește plecând de la tipul de impozite folosit, numarul lor, modul de asezare
și percepere. Impozitele reprezintă obligații pecuniare, pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea
publică, de la persoane fizice și juridice, în raport de capacitatea contributiva a acestora, preluate la
bugetul statului în mod silit și fără contraprestație imediată și folosite de către acesta ca resurse
pentru acoperirea cheltuielilor publice și ca instrumente de influentare a comportamentului
platitorilor, astfel încât interesele acestora sa fie armonizate cu interesul public. Impozitele sunt
reunite de stat într-un sistem fiscal foarte bine structurat, fiecare impozit fiind caracterizat de
elementele sale definitorii: subiect, obiect, suportatorul, unitatea de impunere, cota, etc.

Sintetizand aprecierile specialiștilor în domeniu, putem aprecia despre de fiscalitate, că:

 este legată de noțiunea de stat și de notiunea de ban public;

 este o caracteristică a statului în materie de politica fiscală;
 reprezintă ansamblul legilor, regulilor și practicilor privind fundamentarea, calcularea și
perceperea impozitelor și taxelor;
 este o expresie a sarcinii fiscale a persoanelor fizice și/sau juridice;
 este un instrument eficient în serviciul politicii fiscale a unui stat;
 este atribut al statului suveran.

Factorii externi care influenţează limita fiscalităţii într-o anumită ţarăr, pot fi 1:

 Nivelul produsului intern brut pe locuitor (cu cât acesta înregistrează o valoare mai ridicată,
cu atât rata fiscalităţii atinge un nivel mai ridicat);
 Priorităţile stabilite de autorităţile publice în ceea ce priveşte destinaţia resurselor financiare
aflate la dispoziţia statului;

1
RĂPIŢEANU, Ştefania, Presiunea fiscală şi efectele acesteia, ASEB, Facultatea de Facultatea de Finanţe, Asigurări,
Bănci și Burse de Valori. 2016
  Natura instituţiilor politice, astfel în ţările în care organele de conducere au fost alese în mod
democratic, limita impozitelor este redusă, comparativ cu cea din statele totalitare.

Factorii interni care influenţează nivelul fiscalităţii sunt: Scara progresivităţii cotelor de impunere,
Modul de determinare a materiei impozabile.

1.1 Conceptul de presiune fiscală

Sistemul fiscal cuprinde în structura sa totalitatea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor pe care

o persoană fizică sau o persoană juridică trebuie sa le achite către bugetul de stat şi anume:
impozitul pe profit/venit, contribuţii la asigurările sociale, la fondul de şomaj, la asigurările de
sănătate, taxe vamale, impozite pe mijloacele auto, impozit pe dividende, TVA, accize sau alte taxe.
Totalitatea acestor obligaţii fiscale creează o presiune fiscală mare asupra contribuabililor. Studiul
presiunii fiscale prezintă un interes deosebit pentru numeroşi economiști existând astfel în literatura
de specialitate mai multe definiții date termenului de presiune fiscală. În literatura de specialitate
există diverse puncte de vedere cu privire la definirea conceptului de presiune fiscală şi a modului
de abordare a acestuia. Într-o primă abordare presiunea fiscală este văzută ca “expresie relativă a
sarcinii fiscale suportate de contribuabil”2. Alți autori apreciază că presiunea fiscală reprezintă un
indicator de măsurare a veniturilor extrase din producţie, care tranzitează bugetul printr-un proces de
afectare obligatorie şi publică, în loc să fie lăsat liber la dispoziţia iniţiativei private. Definiţia
presiunii fiscale poate fi desprinsă şi din aprecierea profesorului Nicolae Hoanţă, care în lucrarea sa
intitulată Evaziunea fiscală apreciază că: “presiunea fiscală este în general dată de rata fiscalităţii,
care se calculează ca raport între încasările fiscale (de nivel central şi cel al colectivităţilor locale)
inclusiv contribuţia la asigurările sociale de stat într-o anumită periaodă, şi valoarea produsului
intern brut, realizat în aceeaşi perioadă, de o economie naţională”. Pentru a-şi îndeplini scopul în
cadrul politicii fiscale, presiunea fiscală impusă de puterile publice trebuie să concilieze două
tendinţe opuse, şi anume cea a statului care doreşte ca acesta să fie tot mai mare în vederea
acoperirii cheltuielilor publice aflate în continuă creştere dar şi cea a contribuabilului care doreşte o
presiune fiscală cât mai mică cu putinţă. În componenţa veniturilor fiscale se regăsesc impozitele
indirecte (TVA, acczie şi taxele vamale), impozitele directe (impozitul pe profit, pe venit) şi
contribuţiile sociale (fondul de şomaj, asigurările de sănătate, asigurările sociale).

2
RĂPIŢEANU, Ştefania, Presiunea fiscală şi efectele acesteia, ASEB, Facultatea de Facultatea de Finanţe, Asigurări,
Bănci și Burse de Valori. 2016

7
 1.2 Metodologii de determinare a presiunii fiscale

Totalitatea impozitelor şi taxelor reprezintă pentru contribuabili o reținere a unei din veniturile
deținute de către stat, fiind astfel necesară o cuantificare a lor atât la nivel macroeconomic, cât şi
microeconomic. Aşadar, presiunea fiscală prezintă implicații la nivel macroeconomic, cât şi la nivel
microeconomic, fiind astfel necesară o analiză a efectelor acesteia în ambele cazuri. Presiunea
fiscală pe plan național se determină prin intermediul unor indicatori procentuali. Un prim astfel de
indicator este raportul dintre totalitatea impozitelor, taxelor, cotizațiilor sociale şi alte elemente cu
conținut fiscal şi un indicator macroeconomic specific precum: produsul național brut, produsul
intern brut, venitul național. Prin intermediul presiunii fiscale sau rata fiscalităţii, se calculează
conform ecuaţiei 1.1, statul îşi exercită rolul financiar, economic şi social.

Venituri fiscale
Rf = ∗100 %
PIB (1.1)
unde: Rf= rata fiscalităţii, Vf= totalitatea veniturilor fiscal, PIB= produsul intern brut
Impozitele percepute de stat de la agenții economici se constituie, din punctul de vedere al
acestora în elemente de presiune fiscală, care este cu atât mai pronunțată cu cât ponderea lor în
valoarea adăugată realizată de agenții economici este mai mare. Presiunea fiscală este resimțită şi
amplificată şi din partea impozitelor indirecte (accize şi TVA) care, deşi nu sunt suportate de firme,
afectează volumul ieşirilor (vânzărilor) şi competitivitatea prin intermediul prețurilor. În literatură
de specialitate pentru estimarea nivelului presiunii fiscale la nivel de entitate sunt propuse trei
metode. Prima și cea mai simplă metodă de calcul al presiunii fiscal este compararea cotelor fiscale
stabilite de legislaţie pentru anumite ramuri economice, la anumite perioade de timp. Dezavantajul
acestei metode constă în faptul că studiul este efectuat pentru fiecare impozit în parte, respectiv nu
este posibil de a calcula un indicator general care ar genera informaţie integrală. La fel, presiunea
fiscală poate creşte nu doar prin majorarea cotelor, dar şi prin majorarea bazei impozabile, etc.

Aceasta se determină după formula:

Impozite plătite de entitate

PFF= ∗100 %
Profit brut (1.2)
unde: PFF – presiunea fiscală suportată de entitate.
Această metodă de analiză este semnificativă la nivel microeconomic, finnd cel mai des utilizată de
entitățile din Republica Moldova. Cu alte cuvinte, ea reflectă presiunea fiscală resimțită de

8
contribuabili-persoane juridice ce activează în diferite domenii. Indicatorul dat este și unul dintre cei
mai importanți pentru economie, deoarece agenții economici sunt cei care formează produsul intern
brut, un indicator de nivel macroeconomic de importanță națională, dar și internațională, utilizat
pentru efectuarea unor comparații între țări.

Un alt indicator de măsurare a presiunii fiscale a entităţii poate fi interpretat în următorul modȘ

Impozite plătite de entitate

PFF= ∗100 %
Valoarea produsă de entitate (1.3)
unde: PFF – presiunea fiscală suportată de entitate.
Impozite plătite de entitate
PIPP= ∗100 %
Producția de mărfurila prețuri curente (1.4)
unde: PIPP – ponderea impozitelor în prețul producției
Metoda a treia este cea mai eficientă; aici presiunea fiscală se va calcula după formula:

Impozite+Taxele achitate de entitate

PFF= ∗100 %
Vânzări nete (1.5)
unde: PIPP – ponderea impozitelor în prețul producției
Stabilirea presiunii fiscale după ultima metodă este mai complicată, necesită mai multe
calcule, surse de informare, însă are şi anumite avantaje: poate fi calculată presiunea fiscală pentru
fiecare leu investit, constituită din totalitatea impozitelor şi taxelor; poate fi stabilită presiunea
constituită de fiecare impozit sau taxă aparte; poate fi estimată presiunea fiscală pe diferite perioade
de timp; permite compararea presiunii fiscale proprii cu presiunea fiscală din alte state.

Presiunea fiscală a firmei depinde, pe de o parte, de ponderea fiecărui tip de prelevare în

totalul prelevărilor și, respectiv, în valoarea adăugată, iar, pe de altă parte, de mărimea ratei fiecărui
tip de prelevare fiscală3.

Pentru a determina presiunea fiscală la entitate, la nivel de stat de către organele executive a
fost elaborată propria metodologie. Nivelul presiunii fiscale, în general, estimează raportul dintre
toate impozitele plătite față de venitul din realizări, inclusiv veniturile din alte vânzări în procente.
Fiind de acord că acest indice relevă ponderea impozitelor în venituri din vânzări, menționăm că
este puțin probabil că acesta caracterizează impactul impozitelor asupra situației financiare a

3
DRĂCEA, M., SICHIGEA, N., CIUREZU, T., BERCEANU, D. Presiunea fiscală și efectele sale asupra economiei
reale. În: Analele Universității din Craiova, p.34-35.

9
întreprinderii, deoarece nu ține cont de structura impozitelor în venituri. Cu regret, această
metodologie nu permite determinarea impactului modificărilor în structura fiscală asupra indicelui
presiunii fiscale. Presiunea fiscală, calculată conform acestei metode, caracterizează doar capacitatea
de impozitare a producției, produsă de către contribuabil, și nu oferă o imagine reală a presiunii sale
fiscale4. O altă metodologie este oferită de cercetătorul M.N. Kreynin. Baza acestei abordări constă
în compararea impozitului cu sursa de plată a acestuia. Fiecare grup de impozite, în funcție de sursa
în baza căreia acestea sunt plătite, are criteriul său de evaluare a gravității presiunii fiscale. Această
abordare respinge, de asemenea, opinia generală, precum că impozitele, incluse în cost, sunt
avantajoase pentru entitate, deoarece reduc profiturile și, respectiv, suma impozitului pe venit. Ceea
ce este argumentat prin faptul că datorită scăderii profitului este achitată atât entitatea în sine,
obținând mai puține fonduri disponibile, cât și bugetul, care primește sume sub formă de impozite.
Conform acestei abordări, numitorul comun de prezentare a sumei tuturor impozitelor este profitul
companiei. Astfel, este determinată severitatea presiunii fiscale, utilizându-se formulă de calcul:

V −Cv−Pd (1.6)
Presiunea Fiscală= ∗100 %
V −Cv
unde: V – venitul din vânzare; Cv – costurile de producere a mărfurilor/serviciilor
vândute fără impozitele indirecte; Pd – profitul de rămas la dispoziția întreprinderii după
deducerea impozitelor.
Această formulă arată de câte ori este diferită valoarea totală a impozitelor plătite față de
profitul rămas la dispoziția entităţii. Metoda dată pare a fi un mijloc eficient de analiză a impactului
impozitelor directe asupra situației financiare a entității, dar este evidentă subestimarea impactului
impozitelor indirecte. TVA și accizele influenţează asupra mărimii profiturilor firmei, dar gradul lor
de influență nu este la fel de evident. Metoda propusă permite evaluarea cotei impozitului plătit la
sursa de plată și a eficacității aplicării metodelor de planificare fiscală privind determinarea
impozitului în dinamică. O caracteristică specifică a acestei abordări este că impozitele indirecte nu
sunt calculate și nu sunt analizate ca impozite ce influențează profitul agentului economic. Această
metodă reprezintă un mijloc eficient de analiză a impactului impozitelor directe asupra situației
financiare a subiectului economic. Următoarea metodologie de estimare cantitativă a presiunii
fiscale asupra entităţii este cea propusă de către A.Kadushin și N.Mihailov. Sarcina fiscală, în opinia
lor, ar trebui să fie definită ca ponderea valorii adăugate acordată statului, creată de entitate în mod
4
БОРОДИН, В.А., МАЛАХОВ, П.В. Налоговая нагрузка как важная составляющая финансовой устойчивости
предприятия. B: Экономический анализ: теория и практика, 2010, №2 (167), с.14.

10
individual. Potrivit opiniei autorilor acestei metodologii, valoarea adăugată este sursa de venit a
întreprinderii și, respectiv, sursa plății impozitelor. Astfel, impozitul este comparat cu sursa de plată.
Acest indicator permite determinarea medie a evaluării presiunii fiscale pentru diferite tipuri de
producție, adică este asigurată comparabilitatea presiunii fiscale pentru diferite structuri economice

Venitul brut este reprezentat prin următoarea structură a componentelor: costurile materiale
(CM); valoarea adăugată (VA), care include: calculele de amortizare (Am); cheltuielile de
remunerare a muncii (CRm), inclusiv contribuțiile obligatorii la buget ale asigurărilor sociale de stat,
ale asigurărilor medicale și ale impozitelor, calculate la fondul de salariu; TVA; profitul (P).
Deoarece distribuția ponderată a componentelor prezentate de diferite întreprinderi este diferită, este
necesar să se introducă pentru cercetare următorii factori structurali: Co – cota valorii adăugate în
venitul brut (Co = VA / V); Crm – cota cheltuielilor pentru remunerarea muncii în valoare adăugată
(salariul cu taxele): Crm = CRm / VA (coeficientul care ține cont de capacitatea producției); Cam –
cota calculelor de amortizare în valoarea adăugată: coeficientul care ține cont de capacitatea
capitalului de producție5.

Astfel, potrivit calculelor lui A.Kadushin și N.Mihailov, conform sistemului actual de impozitare,
entitatea trebuie să achite următoarele impozite:

1) TVA = 20% / 120% x VA

2) Calculele salariale = 27,5% / 127,5% x (Crm x VA)

3) Impozitul pe venit din salariu se propune a fi analizat în acest model, deoarece entităţile se
străduiesc uneori să ofere angajatului un venit net competitiv, adică un venit rămas după impozitare.

4) Impozitul pe venit din activitatea întreprinderii

( 12 % )=0 , 12 x ( 1−TVA−Crm−Cam ) x VA=0 ,12 x ( 0,833−Crm−Cam ) x VA (1.7)

Sumarea tuturor impozitelor menționate și a plăților obligatorii constituie cota valorii adăugate, care
este oferită statului de către entitate. Astfel, cota valorii adăugate, pe care entitatea trebuie s-o ofere
statului sub formă de impozite și plăți obligatorii, conform sistemului fiscal actual, este o funcție a
tipului de producție conform criteriului ponderii costurilor materiale, a forței de muncă și a celor de

5
ТРОШИН, А.В. Сравнительный анализ методик определения налоговой нагрузки на предприятия. B: Финансы,
2000, №5, с.44-45.

11
amortizare în componența veniturilor brute. În baza mărimii valorii adăugate, rămase la entitate
după impozitare, putem estima posibilitățile de dezvoltare în continuare a întreprinderii. În opinia
experților, aplicarea acestui calcul permite compararea modificărilor cantitative ale cotei impozitelor
în valoarea adăugată în funcție de tipul de producție și de rentabilitate. Drept neajuns al
metodologiei analizate ar fi faptul că la calcularea ponderii totale a impozitelor, în valoarea adăugată
este inclus impozitul pe venit de la persoanele fizice. Avantajul metodologiei este că permite analiza
cotei impozitelor individuale în sursa din care sunt plătite.

Metodologia de determinare a presiunii fiscale la nivelul agentului economic este abordată

într-un mod deosebit în lucrările cercetătoarei E.A. Kirova. Conform acesteia, trebuie de diferențiat
și de divizat presiunea fiscală absolută și presiunea fiscală relativă. Prima sunt impozitele și taxele
care urmează să fie transferate la buget și fondurile speciale extrabugetare, adică valoarea absolută a
obligațiilor fiscale ale subiecților economici. La calcularea mărimii presiunii fiscale nu trebuie de
inclus impozitul pe venit și contribuțiile obligatorii pentru asigurări sociale și medicale, plătite de
angajați, deoarece plătitorii acestor deduceri sunt persoane fizice, iar entitatea doar face transferul
acestora. A doua nu reflectă intensitatea obligațiilor fiscale. Acest indicator nu măsoară valoarea
plăților fiscale cu sursa de plată a acestora. Prin urmare, autorul acestei metodologii propune
utilizarea termenului „presiune fiscală relativă”. Presiunea fiscală relativă este raportul valorii
absolute față de valoarea noucreată, adică ponderea impozitelor și a contribuțiilor de asigurări,
inclusiv arieratele la valoarea nou-creată. La compararea presiunii fiscale relative pentru diverși
subiecți economici se propune să se folosească nu valoarea adăugată, dar cea nou-creată, adică să se
excludă din obiectul analizei economice amortizarea ca parte componentă a PIB-ului. Avantajele
acestei metodologii constau în faptul că ea permite determinarea presiunii fiscale relative la nivel
macro- și micro-. În primul rând, plățile fiscale se referă numai la valoarea nou-creată. Cel mai
important este că presiunea fiscală este determinată în raport cu sursa de plată a impozitelor.
Bunăstarea atât a întreprinderii, cât și a angajaților săi depinde de ponderea impozitelor în valoarea
nou-creată. În al doilea rând, asupra formării valorii nou-create nu influențează impozitele plătite. În
al treilea rând, atunci când se calculează presiunea fiscală se ține cont de impozitele plătite în mod
direct de către entitate. La nivel de entitate valoarea nou-creată se calculează în felul următor 6:

VNC=V −CM −A +VN −CN (1.8)

6
КИРОВА, Е.А. Методология определения налоговой нагрузки на хозяйствующие субъекты. B: Финансы, 1998,
№9.

12
Respectiv: VNC=RM +CS+ P+ PF (1.9)
Unde:VNC – valoarea nou-creată;V – venituri din vânzarea produselor și serviciilor;CM
– cheltuieli materiale; A – amortizare; VN – venituri nerealizate; CN – cheltuieli
nerealizate, cu excepția plăților fiscale; RM – remunerarea muncii; CS – contribuții
sociale; P – profitul societății înainte de impozitare; PF – plățile fiscale
Presiunea fiscală relativă poate fi determinată prin următoarea formulă:

PF+CS PF+CS
Presiunea fiscalărelativă= ∗100 %= ∗100 % (1.10)
VCN RM +CS+ P+ PF
Aspectele pozitive ale metodologiei: permite analiza impozitelor în raport cu sursa lor de
plată; sunt examinate calculele de amortizare, ca parte a formării costului de producție, dar nu ca o
sursă de plată a impozitelor. Cu toate acestea, există și „dezavantaje”: metodologia nu analizează
calculele de amortizare ca sursă de plată a impozitelor, fapt ce nu permite cercetarea presiunii
sectoriale a entităților și, nu ia în considerare impactul impozitului pe venitul persoanelor fizice. În
acest caz nu se ia în considerare impactul unor indicatori, precum: capacitatea capitalului,
rentabilitatea, cifra de afaceri a activelor circulante, ceea ce nu permite planificarea modificării
activității eficiente a subiectului în funcție de modificările numărului de impozite.

O altă metodă este cea relatată de M.I. Litvin, care propune determinarea presiunii fiscale
optime în funcție de tipul de entitate și de activitatea acesteia. Astfel, metoda dată presupune
determinarea presiunii fiscale în baza indicilor privați sau specifici, precum și în baza indicelui
general. Abordarea respectivă ține cont de particularitățile unei entități concrete, adică de ponderea
cheltuielilor materiale, de amortizare, costurile forței de muncă în valoarea adăugată. Este evident
care parte din valoarea adăugată trece la impozite și care parte din profit se cheltuie pentru impozite.
Analizând componența surselor mijloacelor pentru plata impozitelor, este necesar să menționăm,
mai întâi, posibila discrepanță a acestora cu baza de impozitare. Sursă pentru plata impozitelor poate
fi doar venitul întreprinderii în diverse forme, și anume: veniturile din vânzarea produselor,
lucrărilor și serviciilor, costul producției, urmat de acoperirea costurilor din veniturile din vânzări,
profitul întreprinderii în procesul de formare și distribuire, profitului net al întreprinderii, venitul
angajaților întreprinderii.

Indicatorii privați ai presiunii fiscale trebuie calculați, în mod rațional, conform grupurilor
numite de impozite față de sursa mijloacelor respective. Indicele general pentru toate plățile fiscale

13
trebuie, fără îndoială, să recunoască mărimea valorii adăugate, care poate fi calculată la entitate prin
una din cele două metode7:

 ca diferența dintre venitul brut al întreprinderii și costurile materiale pentru producerea și

vânzarea produselor;
 ca suma veniturilor pentru salarii, suma calculată a amortizarii, profitul net și impozite.

Acest indicator nu doar sumează veniturile întreprinderii, dar și le compară cu produsul intern brut
al țării, în baza căruia este determinată presiunea fiscală totală. Presiunea fiscală excesivă
subminează baza fiscală propriu-zisă, reducând valoarea totală a veniturilor fiscale. Atorul Litvin
asociază indicatorul presiunii fiscale cu numărul de impozite și alte plăți obligatorii, dar și cu
structura impozitelor și mecanismelor de colectare a acestora:

SI
PF= ∗100 %
SP
(1.11)
unde: PF – presiunea fiscală; SI – suma impozitelor; SP – mărimea sursei mijloacelor
pentru plata impozitelor
În calitate de mijloace pentru plata impozitelor poate fi ales venitul subiectului economic sub
diverse forme. Metoda permite să se ia în considerare caracteristicile activităților unui subiect
economic concret, adică cota calculelor de amortizare, costul forței de muncă și a materialelor în
valoarea adăugată.

Un alt cerecetător rus, T.K. Ostrovenko, la fel ca și savantul M.I. Litvin, a divizat indicatorii
presiunii fiscale în privați și generalizați. La indicatorii generalizați se referă: − presiunea fiscală
asupra veniturilor întreprinderii (PFV); − presiunea fiscală asupra capitalului propriu (PFCP); −
presiunea fiscală asupra profitului înainte de impozitare (PFP). Indicatorii menționați sunt calculați
prin împărțirea cheltuielilor fiscale la indicatorii corespunzători. De exemplu:

CF
PFV = ∗100 %
V (1.12)
unde: CF – costuri fiscale, V – venituri din realizarea produselor
CF (1.13)
PFCP= ∗100 %
VMcp

7
ЛИТВИН, М.И. Налоговая нагрузка и экономические интересы предприятий. B: Финансы, 1998, №5

14
unde: VMcp – valoarea medie a capitalului propriu
Conform clasificației date indicatorii privați sunt calculați conform surselor de compensare:
costul, veniturile din vânzări, profitul net și rezultatele financiare. Presiunea fiscală este definită ca
raportul costurilor fiscale față de sursa respectivă de acoperire. În plus, la necesitate, conform acestei
metode poate fi calculată presiunea fiscală per angajat. Acest indicator permite stabilirea contribuției
fiecărui angajat la formarea profitului întreprinderii din volumul costurilor fiscale în buget.
Avantajele acestei metode constau în faptul că ea permite calcularea, în diferite grade de detaliere, a
presiunii fiscale și poate fi aplicată pentru subiecții tuturor sectoarelor economice în funcție de
sarcinile administrative stabilite. Totodată, această metodă nu ține cont pe deplin de disponibilitatea
capitalului propriu circulant al subiectului economic, necesar pentru formarea surselor de
rambursare a datoriilor fiscale.

Mai sunt și alte metodologii de calcul, dar nu cnsiderăm oportun de a le enumera aici. Per
general mărimea presiunii fiscale depinde de rezultatele activității entităţii, dinamica bazei de
impozitare, modificarea factorilor externi care influențează ordinea calculării și plata impozitelor.
Diferite abordări pentru determinarea acestui indicator au permis identificarea avantajelor și
dezavantajelor în tehnicile existente de calculare a presiunii fiscale. Dat fiind conjunctura actuală
destul de imprevizibilă a economiei naționale şi internaționale întreprinderile acordă un interes
deosebit afectării de sarcini fiscale cât mai reduse.

1.3 Posibilități de reducere a presiunii fiscale

Per general, o fiscalitate excesivă bazată pe o politica fiscală greșita poate avea consecințe
daunatoarea asupra societatii și devastatoare asupra economiei. Creșterea presiunii fiscale, ca
modalitate de cuantificarea a fiscalității, se concretizeaza în sporirea sumelor pretinse de stat, sub
forma impozitelor și taxelor, de la contribuabililor. Consecință imediată a creșterii presiunii fiscale, ,
este încercarea persoanelor fizice sau juridice de a recupera pe căi diverse sumele pretinse și platite
suplimentar statului. Caile posibile de recuperare a acestor sume sunt creșterea preturilor, majorarea
salarilor pentru a compensa scăderea puterii de cumparare a acestuia. Vorbim de fapt de
repercusiunea impozitelor și taxelor asupra contribuabililor. Efectul inevitabil - aparatia inflației sau
creșterea ei. Un alt efect al creșterii presiunii fiscale, consideram noi pervers și greu observabil, este
afectarea la nivel de companie, atât la nivelul concurenței de pe piața interna cât și la nivelul
concurenței de pe piața internaționala, în sensul scăderii competitivitatii față de alte societati

15
comerciale. Intreprinderea nu are ca solutii pentru a putea rezista o anumită perioada de timp pe acea
piața decât varianta scăderii calității produselor în favoarea pretului sau a pretului în favoarea
vanzarii. In urma analizelor efectuate asupra cauzelor și efectelor presiunii fiscale putem spune că,
pe de o parte trebuie ca în țară sa se prevină creșterea presiunii fiscale, iar pe de alta parte sa
incercam sa identificam solutii pentru diminuarea ei.

Dintre caile prin care am putea obtine scăderea presiunii fiscale putem enumera:

 diminuarea evaziunii fiscale;

 încercarea valorificarii la maxim a controalelor fiscale efectuate de instituțiile și autoritatile
publice cu atributii în domeniul fiscalității;
 finalizarea controalelor și luarea masurilor care se impun pentru atragerea sau colectarea mai
eficienta a resurselor publice la bugetul consolidat sau recuperarea creantelor statului de la
datornici prin executare silita;
 modificarea modului de asezare și percepere a impozitelor și taxelor.

1.3.1 Perfectionarea controlului fiscal

Pentru a putea identifica modalitățile prin care se poate îmbunătăti sau perfecționa controlul
fiscal trebuie obligatoriu sa explicăm ce este controlul fiscal și cine il realizeaza. Statul, indiferent de
forma sa de organizare, si-a creat mereu un sistem de control ale cărui principale obiective au vizat,
activitatea de urmarire și de realizare a obligațiilor financiare ale cetățenilor față de instituțiile sale.
Controlul fiscal, ca forma a controlului financiar, reprezintă activitatea prin care statul prin aparatul
fiscal propriu își realizeaza obiectivele de politica financiar-fiscală în domeniu impozitelor și
taxelor. Controlul fiscal nu este altceva decât instrumentul prin care statul își amplifica colectarea de
resurse publice și are rol, conform Codului de procedura fiscală, in verificarea bazelor de impunere,
a legalitatii și conformitatii declaratiei fiscale, corectitudinii și exactității indeplinirii obligațiilor de
către contribuabili, respectarea legislației fiscale și contabile, stabilirea diferentelor, obligațiilor de
plata, precum și accesorilor aferente acestora. Prin administrarea impozitelor, taxelor și
contribuțiilor se intelege ansamblul activităților organelor fiscale în legatura cu: inregistrarea fiscală;
declararea, stabilirea și colectarea impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului general
consolidat; solutionarea contestatilor impotriva actelor administrative. Activitatea fiscală a statului
cuprinde atât latura legislațivă reprezentata de parlament cât și latura executiva reprezentata de

16
guvern prin instituțiile administratiei publice de specialitate, în structura carora se include și aparatul
fiscal. Organele fiscale în exercitarea atributiilor utilizeaza inspecția fiscală pentru incheierea actelor
administrativ fiscale. Inspecția fiscală utilizeaza modalități și procedee fiscale în scopul prevenirii,
combaterii, constatarii cazurilor de sustragere de la calcularea, evidenta și plata sumelor datorate
bugetului general consolidat. Aceasta are în vedere examinarea tuturor starilor de fapt și a
raporturilor juridice care sunt relevante pentru impunere. Inspecția fiscală se realizeaza respectand
principiile stipulate în Codul de Procedura Fiscală: independenta, unicitatea, autonomia,
ierarhizarea, teritorialitatea și descentralizarea. In realizarea atributiilor, inspecția fiscală poate
aplica urmatoarele proceduri de control: controlul prin sondaj, controlul inopinant, controlul
incrucisat. Perioada supusa inspecției fiscale este cuprinsă în cadrul termenului de prescriptie a
dreptului de a stabili obligații fiscale și diferă în functie de categoria contribuabilului. La
contribuabilii mari, perioada incepe de la sfârșitul perioadei anterioare, iar la celelate categorii de
contribuabili inspecția se desfasoara asupra creantelor nascute în ultimii trei ani fiscali și se poate
extinde în trei situatii:

 exista indicii privind diminuarea masei impozabile;

 nu au fost depuse declaratii fiscale;
 nu au fost indeplinite obligațiile de plata datorate bugetului general consolidat.

Inspecția fiscală, în functie de situatiile ce pot apare în exercitarea controlului, poate decide
asupra formei și intinderii inspecției fiscale, adică inspecție generala sau partiala. Organele fiscale
au obligația de a efectua controlul fiscal în așa fel încât sa afecteze cât mai puțin activitatea curenta a
contribuabilului și să-și consemneze inceperea inspecției în registrul unic de control. La terminarea
controlului, organul fiscal prezintă contribuabilului inaintea luarii deciziei, constatarile și
consecintele lor fiscale, oferindu-i contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere.
Rezultatul inspectiei fiscale se consemneaza în scris într-un raport ce contine constatarile inspecției
din punct de vedere faptic și legal. Daca inspecția se incheie cu constatari care intrunesc elementele
unei infractiuni, organele fiscale intocmesc un proces verbal și sesizeaza organele penale. Conform
unor teoreticieni, noi eficienta controlului fiscal „sufera” din urmatoarele cauze 8:reducerea coruptiei
în domeniul administrarii fiscale și justitiei; unificarea controlului exercitat în domeniul fiscal;
infintarea de structuri specializate în combaterea evaziunii fiscale; cointeresarea materiala sau

8
Birle Vasile, Frauda Fiscală, Ed. Teora, Bucuresti, 2005.

17
stimularea functionarilor pentru depistarea, cuantificarea și sanctionarea faptelor de frauda
fiscală;publicitatea evaziunii fiscale. Apreciem ca reducerea și limitarea presiunii fiscale prin
perfectionarea controlului fiscal conduce la prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, deoarece
vizeaza cauza și nu efectul acestui fenomen.

1.3.2 Impozitul neutru şi discriminările fiscale

În ceea ce priveşte povara fiscală ce cade în sarcina agenților economici, aceştia se confruntă
cu o situație grea, întrucât aceasta nu încurajează procesul investițional şi nu stimulează interesul
întreprinzătorilor. Astfel, ansamblul obligațiilor fiscale datorate reprezintă pentru agentul economic
o adevărată povară fiscală, interesul său aflându-se într-o permanentă o poziție cu interesul statului.
Un grad accentuat al presiunii fiscale are efecte negative asupra procesului de economisire şi
investiție, întrucât impozitul pe venit afectează economiile înregistrate, dar şi venitul provenit din
investiții. Aşa după cum se ştie intervenţionismul fiscal presupune diferenţierea tratamentului fiscal
în funcţie de diferite raţiuni economice sau sociale, inclusiv în varianta discriminărilor fiscale în
raport cu natura materiei impozabile. Încurajarea sau descurajarea dezvoltării unei ramuri sau
subramuri economice poate fi efectuată de către stat prin suprataxare sau reducere de impozite în
mai multe variante cum ar fi: stabilirea unor taxe vamale ridicate la importul mărfurilor de acelaşi
fel din alte ţări; facilitatea amortizării accelerate a capitalului fix, ceea ce conduce la reducerea
profitului impozabil al societăţilor de capital din ramura respectivă şi la posibilitatea înlocuirii
rapide a acestuia. Tot în acest sens acţionează şi acordarea de subvenţii de la bugetul statului
companiilor care îşi desfăşoară activitatea într-o anumită ramură sau subramură economică. Pentru a
influenţa creşterea consumului anumitor mărfuri, statul procedează la micşorarea sau chiar la
renunţarea la impozitele indirecte care se percep la vânzarea acestora. Dacă, dimpotrivă, se
urmăreşte reducerea consumului, atunci se recurge la majorarea cotelor de impozit aplicat la
vânzarea mărfii respective. În vederea extinderii relaţiilor comerciale cu străinătatea, statul apelează
la încurajarea exportului prin restituirea parţială sau integrală a impozitelor achitate de exportatori
pentru mărfurile vândute în afară. În această direcţie poate acţiona, de asemenea, reducerea taxelor
vamale percepute la importul mărfurilor provenite din diferite ţări. În condiţiile în care economiile
naţionale sunt confruntate cu crize economice, şomaj, inflaţie, la care s-a adăugat şi criza energiei şi
a materiilor prime, impozitele sunt folosite, concomitent cu alte instrumente, în încercarea de
redresare a situaţiei economice. Astfel, pentru stimularea investiţiilor particulare se procedează la

18
reducerea impozitului aferent venitului investit, de exemplu, în maşini, utilaje şi alte echipamente.
Discriminarea este o tehnică fiscală mai complexă decât impunerea uniformă, întrucât ea se poate
realiza fie prin folosirea unor cote reduse pentru anumite obiecte ale impunerii, fie prin suprataxarea
altora. Discriminarea este însă, în general, pe de-o parte, pozitivă din punctul de vedere al
contribuabililor şi pe de altă parte, oneroasă pentru fisc, în sensul că acesta pierde, de obicei, mai
mult prin folosirea cotelor reduse, decât câştigă prin practicarea cotelor majorate 9. Tratamentul fiscal
discriminator poate fi legat şi de gradul de importanţă sau de stringenţa obiectelor ce sunt supuse
impunerii. Per general, se acceptă ideea că bunurile vitale, indispensabile traiului zilnic, ar trebui
scoase de sub incidenţa taxelor de consumaţie sau impozitate cu cotă redusă, iar consumul de lux
sau de bunuri dăunătoare sănătăţii ar trebui să suporte taxe mai ridicate.

1.4 Efectele economice ale presiunii fiscale

O limită a presiunii fiscale este greu de stabilit datorită multitudinii de factori care intervin:
epoca, condiții economice, țara, context economic internațional, condiții politice interne și
internaționale, etc. O politica fiscală justa trebuie sa asigure echitate intre agenții economici, precum
și valorificarea contribuției fiecaruia în raport cu capacitatea pe care o are. Impozitele de nivel
ridicat pot sa lezeze grav cointeresarea materiala a contribuabililor, descurajandu-i în activitatea lor.
Pe termen lung, o politica cu un nivel ridicat al fiscalității marește veniturile statului cu condiția ca
acesta sa poata initia acțiuni menite sa stimuleze creșterea economică sau sa amelioreze temporar
unele probleme cu caracter social. In același timp trebuie tinut cont de faptul ca o politica bazata pe
taxe și impozite mari, limiteaza posibilitatea de consum și investiție. Aceasta genereaza efecte
negative asupra cererii și ofertei de bunuri economice produse de agenții economici.

Desi nivelul pragului admisibil al fiscalității este greu de precizat, stabilirea unor marimi a cotelor
de impozite trebuie alese în așa fel, încât: sa nu duca la reducerea motivatiei oamenilor de afaceri; sa
nu duca la incurajarea evaziunii fiscale; sa nu ducă la scăderea puterii concurențiale a producatorilor
autohtoni față de strainatate, cu o fiscalitate mai redusa. Daca exista o limită a presiunii fiscale,
problema principala este de a sti daca pragul de fiscalitate normala este depasit sau nu. Daca
fiscalitatea este exagerata, singurul mijloc de a diminua fiscalitatea este acela de a renunta la
constrangerile fiscale. Creșterea presiunii fiscale este o sursa de conflict și nu genereaza o motivatie

9
NCEU, Adrian Mihai, MARA Ramona, Manual Admitere Masterat: Fiscalitate, Universitatea Babaeș-Bolyai,
Facultatea de Științe economice și Gestiunea Afacerilor. Departamentul de Finanțe, Cluj-Napoca 2012 p. 34

19
normala pentru munca. Reducerea fiscalității trebuie sa fie facuta pe baza unei reforme fiscale care,
mai ales în tarile mai puțin dezvoltate - ca în cazul tarii noastre, trebuie sa vizeze sporirea bazei de
impozitare, concomitent cu reducerea cotelor de impunere, fără a priva bugetul de stat de veniturile
de care acesta are nevoie. Problema limitelor presiunii fiscale ne conduce la o serie de consideratii
care sunt în același timp limite de ordin psihologic, potitic și economic. Limitele de ordin psihologic
și politic sunt impuse de reacțiile contribuabililor, care pot sa opuna o puternica rezistenta creșterii
prelevarilor obligatorii, atunci când ei estimeaza a fi excesive, prin: evaziune, frauda, reducerea
activității productive și chiar miscari de protest sau revolte. Pe de alta parte, contribuabilii au
tendinta de a vedea prelevarile obligatorii drept o confiscare a unei parti din veniturile lor, fără a lua
în considerare avantajele de care beneficiaza în urma cheltuielilor publice finantate de ei. Limitele
de ordin economic tin de faptul ca prelevarile obligatorii pot avea ca efect franarea inclinatiei către
munca, economii și investiții, precum și slabirea spiritului intreprinzator.

1.4.1 Evaziunea și frauda fiscală, paradisurile fiscale

Presiunea fiscală presupune anumite limite de suportabilitate din partea contribuabililor.

Acestea sunt impuse de reacţiile contribuabililor care pot să opună rezistenţă creşterii prelevărilor
obligatorii, reacţionând prin evaziune, fraudă, reducerea activităţii productive sau chiar prin revolte.
Dacă până la un anumit moment dat, plata impozitului este realizată de bună voie de către
contribuabilul cinstit, la un moment dat, când impozitele depăşesc anumite limite ale suportabilităţii
se produc fenomene care aduc grave deservicii dorinţei statului de a colecta aceste venituri.
Comportamentul contribuabilului devine anormal, încercând permanent prin orice cale să se
sustragă plăţii impozitului, sperând într-o diminuare a presiunii fiscale. Situația în care agentul
economic se confruntă cu o situație financiară nefavorabilă şi se confruntă cu o lipsă considerabilă
de disponibilități băneşti şi datorii neplătite reprezintă ,,gradul de fiscalitate ca fiind înrobitor” 10.

Evaziunea fiscală reprezintă „punerea la adapost” a unor venituri realizate de contribuabili –

persoane juridice și fizice – în față organelor fiscale. Intr-o acceptie juridică, evaziunea fiscală
constă în „sustragerea prin orice mijloace, în intregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor
și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat și
fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice și persoanele juridice romane sau
straine”. Prin evaziune fiscală, evazionistul are de castigat atât pe termen scurt, cât și pe termen

10
Brezeanu P. Fiscalitate. Concepte. Metode. Practici, Editura Economică, Bucureşti, 1999

20
lung; are posibilitatea sa foloseasca resursele sustrase în scopuri proprii, productive sau
neproductive și chiar pentru a genera fenomenul de coruptie, mituind functionari publici. Statul are
numai de pierdut atât pe termen lung, cât și scurt, fiind lipsit de resursele necesare realizarii
obiectivelor propuse. Evaziunea fiscală reprezintă deci modalitatea prin care subiecţii economici
răspund presiunii fiscale, atunci când aceasta depăşeşte un anumit prag considerat necesar pentru
iniţierea, menţinerea şi dezvoltarea afacerii sau a oricărei activităţi lucrative, precum şi în legătură
cu averea sau veniturile lor curente. Deşi evaziunea fiscală are conotaţii care intră în sfera semantică
a economiei subterane, ea nu este o componentă a economiei subterane ci, mai degrabă, se află la
interferenţa inerentă a economiei subterane cu cea oficială.

Frauda fiscală reprezintă aşa-numita evaziune fiscală ilegală. În concepţia noastră, nu există
conceptul şi nici fenomenul evaziunii fiscale legale, deoarece nu avem nici o încălcare de lege şi nici
un prejudiciu nu a fost creat, în raport cu veniturile bugetare planificate. Aşa stând lucrurile, frauda
fiscală este tot una cu evaziunea fiscală. Frauda fiscală se află în conexiune strânsă cu economia
subterană, cu corupţia şi cu imoralitatea fiscală. S-ar putea face, totuşi, o distincţie, între evaziune
fiscală şi fraudă fiscală şi anume din perspectiva intenţionalităţii/subiectivi fenomenului. Aşadar,
atunci când intenţionalitatea nu este sau nu poate fi dovedită, acceptăm că este vorba despre
evaziune fiscală, în caz contrar fiind vorba despre fraudă fiscală. Deşi legea nu discerne între cele
două situaţii, considerăm, de lege ferenda, că ar fi util să se discearnă, sub aspectul caracterului
penal, mai ales, între cele două situaţii. Întrucât situaţiile financiare sunt derivate din sursele
informaţionale contabile, este firesc să ne întrebăm care este mecanismul contabil care stă la baza
producerii evaziunii şi fraudei fiscale. De altfel, contabilitatea creativă este creativă mai ales la
nivelul contabilităţii analitice, deoarece la nivelul contabilităţii financiare normalizarea şi
standardizarea internaţională limitează drastic sau chiar anulează orice posibilitate de a „crea”.
Mecanismul contabil al evaziunii fiscale are drept obiectiv esenţial reducerea bazei impozabile a
obligaţiei bugetare, indiferent despre ce obligaţie bugetară este vorba. Evident, vorbim despre
contabilitatea financiară sau, în orice caz, despre informaţii contabile destinate să fie utilizate sau
cunoscute de către inspector.

Paradis fiscal este un termen generic care definește un stat, o țară sau un teritoriu care practică
impozite de nivel redus sau chiar zero, oferind în același timp o legislație stabilă, condiții economice
bune și o rată scăzută a corupției, inclusiv pentru sursele de venituri străine, respectiv, o țară care

21
încurajează prin politica sa fiscală exercitarea pe teritoriul ei a anumitor activități economice
specifice11. În lume exist aproape 70 de paradisuri fiscale, aflate într-o continuă mișcare; astfel unele
dispar i renasc ulterior (Libanul), altele sunt pe cale de dispariie (Elveția) iar altele au dispărut
(Hong Kong). Paradisurile fiscale sunt utilizate de contribuabili din alte țări din diverse motive ca:
protecția averii; realizarea de profituri mari; spălarea banilor în urma unor operaiuni ilegale; fuga
din calea presiunii fiscale excesive din statul de origine. Pot exista trei tipuri de societăți instalate în
paradisurile fiscale: holding: dețin un portofoliu de titluri de participare dar nu desfăoară nici o
activitate economică; de bază: sunt societăți înregistrate într-o arie cu fiscalitate redusă dar care nu
desfășoară activități economice aici ci doar gestionează beneficiile concentrate de la filialele
grupului fondator;fictive: se rezumăla o simplă „ cutie de scrisori” existentă pe lâng un contabil,
avocat, notar, neavând sediul. Scopul lor este transferul profiturilor către paradisul fiscal și
sustragerea de la controlul fiscal asupra contabilității companiilor din grup. În vederea sustragerii de
la impozitate a unei părți din profit, o modalitate foarte utilizată de companiile transnaționale o
constituie înfiinarea unor filiale în țări unde fiscalitatea este mai redusăși organizarea unor relații
artificiale între acestea și unitățile producătoare pe teritoriul altei țări cu fiscalitatea mai ridicată.
Caracteristicile comune ale paradisurilor fiscale pot fi următoarele: oferă avantaje fiscale
contribuabililor care îi stabilesc sediul sau rezidena pe teritoriul lor; asigurăprotecția operațiunilor
comerciale sau financiare; existența unui sistem bancar fără reglementări restrictive; rapiditatea
derulării operaiunilor economice și comerciale; absența unui control asupra operațiunilor comerciale
de schimb. Deci, paradisurile fiscale reprezintă una din modalităile foarte utilizate de realizare a
evaziunii fiscale internaționale, alături de regimurile fiscale privilegiate oferite de către țările
dezvoltate. La originea acestor regimuri fiscale privilegiate sau extrem de relaxate se află
întotdeauna interese economice contradictorii. Cei care le încurajează obțin avantaje economice
colaterale, chiar dacă veniturile fiscale se reduc, iar cei care le resping și încearcă să le limiteze vor
de fapt, să-și protejeze încasările fiscale.

11
Wikipedia, articolulParadis fiscal, [citat 20.09.2020], disponibil la https://ro.wikipedia.org/wiki/Paradis_fiscal

22
CAPITOLUL II. ANALIZA MECANISMULUI FISCAL ȘI PRESIUNII
FISCALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

1.5 Politica fiscală şi impozitul ca pârghie financiară

În practica financiară contemporana se evidențiaza o anumită accentuare a rolului impozitelor

pe plan economic, ca mijloc de intervenție în viata economică. Politica fiscală se circumscrie, ca
sferă de cuprindere, în cadrul politicii bugetare, care la rândul ei se încadrează în sfera politicii
financiare şi mai departe în politica economică. Aceasta, ca parte integrantă a politicii economice a
statului, cuprinde ansamblul de metode, tehnici, principii ce privesc operaţiile, raporturile,
instituţiile şi reglementările specifice, pentru stabilirea şi perceperea impozitelor, materializând
opţiunile statului, la un moment dat, în acest domeniu. Impozitul are atât rolul alimentării cu fonduri
la bugetul statului, cât și acela al unui factor de echilibru în economie. Din rațiuni economice, statul
poate diferentia tratamentul fiscal al contribuabililor pentru a stimula dezvoltarea activităților dorite
de societate și pentru descurajarea celor indezirabile. Astfel, el este în prezent activizat ca parghie
fiscală în cadrul economiei. Impozitul ideal este considerat acel impozit care nu perturbă în nici un
fel activitatea “actorilor” vieţii economice”, care influenţează cel mai puţin mecanismele pieţii. Aşa
de exemplu referindu-se la efectele impozitelor asupra producţiei, economistul american H.M.
Groves scria următoarele: “în condiţii egale, cea mai bună sursă fiscală este aceea care se amestecă
cel mai puţin în producerea privată a averii”12.

Sunt cunoscute aspectele practice ce reflecta utilizarea structurilor tehnice ale impozitelor
pentru intervenție în viata economică și sociala în Republica Moldova: actiuni în scop natalist
(impozitul pe celibat), asigurarea unei anumite egalizari sociale a indivizilor (impozitul pe
succesiuni cu caracter de confiscare, progresivitatea cotelor de impozitare în functie de nivelul
veniturilor), folosirea impozitului pentru orientarea activităților economice. Astfel, de la rolul
primordial de a asigura venituri statului pentru acoperirea cheltuielilor publice, s-a ajuns la utilizarea
impozitului pentru obtinerea de efecte pe plan economic și social.

12
Harold M. Groves, “Financing Government”, 6-ed., Winston, New York, 1964
Functia intervenționista a impozitelor se manifestă în urmatoarele directii:

 de a incita (investițiile, asigurarile, exportul);

 de a inhiba (consumul de produse daunatoare sanatatii, formarea de averi excesive);
 de a proteja anumite ramuri, sectoare sau produse autohtone, prin intermediul taxelor vamale.

Impozitelor le revine și un important rol social, ce se concretizeaza prin utilizarea lor ca

instrument al redistribuirii unei parti importante a produsului intern brut. Ratiuni de ordin social stau
la temelia tratamentului fiscal diferentiat în politica fiscală în Republica Moldova: nu toti
contribuabilii care obtin venituri de marime egala suporta la fel impozitul. În acest sens se accepta și
impozitul negativ, aspect concretizat în faptul ca, anumite categorii ale populatiei beneficiaza de
utilitati acoperite din veniturile publice de o valoare mai mare decât contribuția lor la constituirea
veniturilor bugetare, pe seama impozitelor mai mari pe care le platesc alți contribuabili. Aceasta
strategie fiscală nu trebuie sa duca la deformarea aplicării principiilor economice specifice
economiei de piața și sa conducă la un egalitarism fiscal. În plan politic, impozitele sunt folosite de
stat pentru a stimula relatiile economice cu alte state sau de a le restrange.

Per general cu cât va fi mai mare valoarea profitului subiectului economic, sau cu cât va fi mai
mic impozitul colectat, cu atât acest termen va fi mai scurt. Fapt, ce nu poate să nu-l aranjeze pe un
subiect economic. Impozitele indirecte, ca TVA, de exemplu, vor determina preţul final al bunului
sau serviciului folosit în cadrul acestei activităţi. Respectiv va determina puterea de cumpărare a
subiectului economic. Evident, cu cât cota impozitului este mai ridicată, cu atât puterea de
cumpărare va fi mai mică şi viceversa. La nivel de funcţiune producere se vor regăsi influenţe, de
ordin indirect, din cadrul tuturor funcţiunilor subiectului economic. La nivel de funcţiune comercială
mai intens influenţează impozitele indirecte. În cazul aprovizionării cu resurse materiale ele vor
determina preţul lor final, respectiv şi costul de producţie a bunurilor fabricate. În cazul desfacerii
bunurilor aceste impozite vor fi parte-componentă a preţului final ce va fi achitat de către
consumator. Aici este foarte importantă lungimea reţelei de distribuţie, deoarece cu cât ea va fi mai
lungă, cu atât va fi mai mare preţul final şi valoarea impozitului colectată. respectiv într-o măsură
oarecare impozitele indirecte definitivează competitivitatea după preţ a produselor.

La nivel de funcţiune financiară impozitele vor influenţa asupra unor decizii în domeniul de
politici contabile - metoda de calculare a uzurii, de evidenţă a stocurilor, vor determina decizii cu

24
privire la aplicarea diferitelor modalităţi de optimizare a poverii fiscale etc. La nivel de funcţiune
personal impozitele, mai cu seamă cele directe, pot influenţa costul forţei de muncă, modalitatea de
angajare a personalului (legală şi la negru) etc.

Printre avantajele mecanismului fiscal se regăseşte posibilitatea aplicării selective, adică poate
fi adoptat un sistem de impozitare ce ţine cont de specificul activităţii subiectului economic. La
nivel de economie în Republica Moldova acest mecanism îmbracă forma unei politici fiscale, care
este elaborată şi implementată de către guvern. Politica fiscală stimulativă prevede micşorarea
poverii fiscale şi se aplică în cazul declinului economic, iar cea restrictivă constă în majorarea
poverii fiscale în condiţiile unei creşteri economice însoţite de presiuni inflaţioniste. Pentru a fi
obligatorie pentru subiecţii economici politicii fiscale i se dă statut de act juridic – lege, hotărâre,
regulament sau unui plan de venituri şi cheltuieli al guvernului etc. În majoritatea ţărilor legea de
bază în acest sens este Codul Fiscal al republicii Moldova. Deci, mecanismul fiscal este unul foarte
important deoarece influenţează asupra tuturor laturilor activităţii unui subiect economic, posedând
de calităţi atât stimulative, cât şi restrictive. Astfel impozitul devine o pârghie fiscală, devine
principalul instrument al statului în “lupta” cu multiplele probleme ale vieţii economico-sociale.
Direcţiile de activizare ale impozitului ca pârghie financiară sunt: facilităţile fiscale; suprataxarea.
Facilităţile şi exonerările fiscale pot viza mai multe soluţii tehnice: exonerarea completă sau parţială
a anumitor grupuri de contribuabili, exonerarea completă sau parţială a anumitor elemente ce
formează baza impunerii, reduceri de impozite sub forma de niveluri speciale sau impuneri forfetare,
reduceri de impozite sub formă de credite speciale pentru un impozit datorat, reduceri de impozite
sub forma suspendării unor impozite. Suprataxarea are ca scop inhibarea, descurajarea anumitor
activităţi sau consumuri. Un grad ridicat al fiscalității presupune un obstacol pentru organizațiile
naționale şi multinaționale care doresc să investească, presiunea fiscală determinând astfel unele
dezavantaje în procesul investițional atât la nivelul investitorilor autohtoni cât şi la nivelul
investitorilor străini. În acest context, fiecare stat încercă să aducă îmbunătățiri propriului său sistem
fiscal şi urmăreşte realizarea unor obiective la nivel național cum ar fi: determinarea unui nivel
invariabil şi rentabil al cotelor de impunere aplicate investitorilor autohtoni şi străini, pentru
îmbunătățirea situației economiei naționale; adoptarea unui ansamblu de prelevări obligatorii care
are ca scop reducerea presiunii fiscale ce afectează salariații, respectiv şi încurajarea protecției
sociale la nivel național. Presiunea fiscală înregistrează oscilații motiv pentru care împiedică într-o
oarecare măsură stabilirea unei reforme fiscale eficiente în Republica Moldova.

25
 1.6 Cadrul legal și instituțional al impunerii fiscale

Politica fiscală – parte componentă a politicii statului ce presupune un sistem de norme

juridice și de măsuri organizaționale cu caracter de reglementare, adoptate și transpuse în viață de
către organele puterii de stat și de către organele autorităților publice locale în sfera relațiilor fiscale
cu persoanele fizice și juridice. În același timp, politica fiscală trebuie să asigure acumularea
completă a veniturilor la bugetului de stat, să contribuie la dezvoltarea durabilă a economiei, a
ramurilor și tipurilor de activitate economică prioritare, a unor teritorii specifice, a businessului mic,
precum și să asigurare echitatea socială la impozitarea veniturilor persoanelor fizice. Actul juridic de
bază ce reglementează aplicarea politicii fiscale este Codul Fiscal al Republicii Moldova, el fiind
urmat de regulamente şi instrucţiuni ale autorităţilor fiscale. Mecanismul fiscal al țării noastre în
actuala sa structură conţine un set de reglementări generale, valabile pentru fiecare întreprindere în
parte, indiferent de genul de activitate (de exemplu, cota impozitului, termenele de plată etc.) şi un
set de reglementări specifice, ce se referă la un tip de întreprindere sau un gen de activitate etc
facilităţi fiscale, care au drept scop de a stimula activitatea lor.

Conform Codului Fiscal al Republicii Moldova se percep astfel de impozite:

 Impozite şi taxe de stat: impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată; accizele; taxa vamală;
taxele rutiere; impozitul privat;
 Impozite şi taxe locale: impozitul pe bunurile imobiliare; taxele pentru resursele naturale; taxa
pentru amenajarea teritoriului; taxa de aplicare a simbolicii locale; alte taxe locale.

În listă e necesar de a adăuga şi impozitele sociale: contribuţii obligatorii de asigurări sociale

şi medicale. Precum s-a menţionat, impozitele pot fi clasificate în baza a mai multor criterii.

Legislaţia fiscală reprezintă totalitatea normelor juridice, care stabileşte tipurile impozitelor şi
modul de percepere a acestora pe teritoriul Republicii Moldova şi care reglementează relaţiile, ce ţin
de apariţia, modificarea şi suspendarea angajamentelor fiscale. Aceasta este compusă din Codul
fiscal, alte acte normative adoptate de către Guvern, Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat,
Serviciul Vamal, Tratate Internaţionale și de alte autorități de specialitate ale administrației publice
centrale, precum și de către autoritățile administrației publice locale.

26
 Statul își stabileşte politică fiscală prin intermediul normelor Codului Fiscal și prin alte acte
normative adoptate pentru asigurarea executării normelor Codului Fiscal.

Prin acesta sunt stabilite:

 Principiile generale ale impunerii în Republica Moldova;

 Statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale și altor participanți la aceste raporturi,
reglementate de legislația fiscală;
 Principiul determinării obiectului impunerii;
 Principiul evidenței veniturilor și a cheltuielilor deductibile;
 Ordinea și condițiile atragerii la răspundere pentru încălcarea legislației fiscale;
 Ordinea de contestare a acțiunilor organelor fiscale și a persoanelor cu funcție de răspundere
din cadrul acestora.

Actele normative, adoptate de Guvern, Ministerul Finanțelor, Inspectoratul Fiscal Principal de

Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor, Serviciul Vamal de alte organe specializate ale administrației
publice centrale, precum și de autoritățile publice locale, pe baza și în vederea executării Codului
Fiscal, nu trebuie să contravină acestuia și nici să iasă din cadrul legal stabilit de Cod. În caz de
neconcordanță dintre actele normative, adoptate în baza Codului Fiscal sau în vederea executării
acestuia trebuie să prevaleze și să se aplice normele şi prevederile Codului Fiscal. Interpretarea
prevederilor Codului Fiscal este făcută doar de către Parlament. Orice interpretare a acestuia este
supusă publicării oficiale.

27
Impunerea fiscală se bazează pe următoarele principii:

 neutralitatea impunerii – asigurarea, a unor condiții egale investitorilor autohtoni și străini;

 credibilitatea impunerii – existența unor norme juridice clare, care să nu permită interpretări
arbitrare, a unor termene, metode și sume de plată clare şi precis stabilite pentru fiecare
categorie de plătitori, ceea ce le‐ar permite acestora să urmărească uşor impactul pe care îl vor
avea deciziile lor de management financiar asupra poverii fiscale a companiei;
 echitatea fiscală – tratarea egală a persoanelor fizice și juridice, care activează în condiții
similare în vederea asigurării unor obligații fiscale egale;
 stabilitatea fiscală – oricare modificare sau completare a prevederilor legislației fiscale trebuie
făcută nemijlocit prin introducerea acestor modificări și completări în Codul Fiscal;
 eficiența impunerii – colectarea cu minim de cheltuieli a celor mai potrivite pentru contribuabili
impozite și taxe.

În scopul înțelegerii mai bune a termenilor utilizați, prin administrare fiscală se are în vedere
un sistem organizatorico‐administrativ de realizare a raporturilor fiscale, care cuprinde o totalitate de
forme și metode, aplicarea cărora este menită să asigure colectarea veniturilor în sistemul bugetar al
țării. Metodele de bază ale administrării fiscale sunt planificarea fiscală, reglementarea fiscală și
controlul fiscal. Fiecare din aceste metode are propria sa formă de realizare, care trebuie să asigure
soluționarea unor anumite probleme. Scopul administrării fiscale, în felul acesta, constă în
asigurarea colectării veniturilor fiscale planificate în bugetul țării în condiții optime de combinare a
metodelor de reglementare fiscală și control fiscal.

1.7 Efectele economice ale presiunii fiscale în Republica Moldova

Dacă să analizăm mecanismul fiscal al Republicii Moldova, atunci putem constata că din
grupul impozitelor directe fac parte: impozitul pe venit, impozitul pe bunuri imobiliare; iar la grupa
celor indirecte taxa pe valoare adăugată, accizele, taxele vamale. Pe parcursul anilor cota
impozitului pe venit a fost redusă de la 28% în anul 2001 până la 18% în anul 2005, ca apoi din anul
2008 să se aplice cota 0% pentru acele întreprinderi care îşi reinvestesc profitul net şi 15% pentru
cei care nu efectuează investiţii din profituri obţinute, iar din anul 2012 cota a devenit egală cu 12%
din venitul impozabil indiferent de faptul dacă se practică reinvestirea profitului sau nu. Taxa pe
valoare adăugată are mai multe cote: cota-standard - în mărime de 20% la majoritatea produselor;

28
cote reduse - în mărime 8% pentru produse de panificaţie, lactate şi gazele naturale; cota zero –
pentru operaţiuni de export; sunt şi produse scutite de această taxă. Aceste impozite prevăd şi un şir
de facilităţi, menite să stimuleze activitatea companiilor industriale. De exemplu, la capitolul
impozitul pe venit: întreprinderile industriale, indiferent de genul de activitate, pentru asigurarea
unei înlocuiri rapide a mijloacelor fixe, se calculează uzura lor în contabilitatea fiscală utilizând
metoda accelerată – articolul 26 al Codului Fiscal. Este prevăzută şi scutirea de la plata impozitului
pe venit în cazul creşterii numărului mediu scriptic de angajaţi pentru astfel de activităţi ca -
industria alimentară şi a băuturilor, fabricarea produselor textile etc, conform articolului 24 (16) al
Legii cu privire la punere în aplicare al titlului I şi II al Codului Fiscal. Impozitele formează partea
de venituri a bugetului de stat. După valoarea şi ponderea fiecărui tip de impozit pot fi trase
concluzii cu privire la rolul lui în formarea veniturilor publice şi respectiv gradul lui de influenţă
asupra activităţii economice.

Pentru a stimula procesul investiţional şi a lărgi potenţialul de export a ţării noastre, Guvernul
trebuie să ia măsuri în vederea diminuării poverii fiscale în această ramură prin introducerea unor
subvenţii, credite bancare la rate reduse şi privilegii fiscale. Eficacitatea politicii fiscale se manifestă
prin consecinţele ei asupra activităţii economice. Astfel, prin intermediul impozitelor, atât directe,
cât şi indirecte, politica fiscală intervine în procesul de obţinere şi distribuire a veniturilor agenţilor
economici şi, respectiv, asupra rezultatelor financiare ale acestora. În acest context, considerăm ca
fiind importantă şi oportună analiza mecanismului fiscal şi impactul acestuia asupra economiei reale
din Republica Moldova. Luând în considerare presiunea fiscală (ca pondere a veniturilor fiscale în
PIB-ul Republicii Moldova) în dinamică, pentru anii 2001-2016, (Figura 2.1 ), constatăm că, în anii
2001-2007, presiunea fiscală creşte constant şi atinge valoarea sa maximă în anul 2007, apoi variază
în câţiva ani, dar se reduce nesemnificativ în anul 2016.

29
 Figura 2.1 Evoluţia presiunii fiscale în Republica Moldova în anii 2001-2016,%

Sursa: BULGAC Corina, Efectele economice ale presiunii fiscale în sectorul vitivinicol, Finanţe.
Teză de doctor. Academia De Studii Economice A Moldovei. CZU:336.221.264:663.2(478)(043).
CHIŞINĂU, 2019. p. 10

Observăm din figura că acest indicator prezintă o tendinţă evidentă de creştere în anul 2012,
comparativ cu 2011, urmată de o reducere treptată în următorii ani. Din punct de vedere al
contribuabilului, chiar şi o uşoară reducere a presiunii fiscale constituie un rezultat pozitiv.
Indicatorul presiunii fiscale, calculat ca raport dintre volumul impozitelor şi taxelor plătite în
sistemul bugetar şi PIB, nu reprezintă, nivelul real al scutirilor fiscale în temeiul evaluării PIB-ului
ţării, care constă în ajustarea datelor oficiale ale volumului producţiei la valoarea PIB-ului, produs în
sectorul informal al economiei. Nu se ia în considerare nici gradul de influenţă asupra nivelului
presiunii fiscale a prezenţei datoriei privind impozitele şi taxele. Conform situaţiei din 2016, în
sistemul informaţional al Serviciului Fiscal de Stat se înregistrează restanţă la plăţile de bază în
bugetul public naţional cu suma totală de 948,5 mil.lei sau 2,23% din volumul total de venituri
fiscale ale bugetului public naţional. Ponderea impozitelor şi taxelor ca procent din PIB nu reflectă

30
mărimea reală a presiunii fiscale curente pentru un anumit contribuabil care îşi îndeplineşte
conştiincios obligaţiile şi poate fi explicat prin următoarele fapte. Practica demonstrează că
obligaţiile fiscale calculate şi executarea efectivă a acestora nu este acelaşi lucru, iar indicatorul
„presiunea fiscală” este determinat reieşind din taxele plătite efectiv la buget sau planificate pentru
anul fiscal următor. Indicatorul presiunea fiscală asupra economiei ţării caracterizează, de sine
stătător, ponderea PIB-ului, redistribuită prin intermediul impozitelor şi taxelor. Totodată, agenţii
economici sunt participanţi la formarea PIB-ului unei ţări, dar continuitatea activităţii lor depinde, în
mare parte, de rezultatele financiare pe care ei le obţin şi, în special, de profitul net obţinut la
sfârşitul anului financiar. Aspectul fiscal este unul foarte important, deoarece influenţează asupra
tuturor laturilor activităţii unui subiect economic, posedând calităţi atât stimulative, cât şi restrictive.
Fiecare agent economic urmăreşte, în activitatea sa, minimizarea presiunii fiscale, dar şi majorarea
venitului din vânzări şi a profitului realizat. Respectiv, pentru a determina un nivel optim al presiunii
fiscale şi a evalua corect efectele economice generate de acesta, este necesară o analiză complexă a
situaţiei, precum şi identificarea condiţiilor necesare în vederea asigurării stabilităţii financiare a
companiilor din industria vitivinicolă din Republica Moldova - una din ramurile principale ale
economiei ţării şi o sursă importantă de venit pentru bugetul de stat.

Contribuabilul, în general, consideră presiunea fiscală echitabilă până la 30%, pentru dânsul
este dificil de a percepe presiunea fiscală de 40% și nu o acceptă atunci când aceasta depășește 50%.
Se poate afirma faptul că presiunea fiscală este un termen relativ care poate influența mentalitatea
contribuabililor atât negativ, cât și pozitiv. Totodată, această noțiune este văzută din diferite puncte
de vedere, în dependență de clasa socială, preferințele și cultura fiecărui contribuabil. În țara noastră,
îndeosebi, presiunea fiscală este privită în majoritatea cazurilor din punct de vedere negativ,
deoarece societatea a fost influențată de cultura ex-sovietică în care premisa principală era obținerea
profitului propriu, fără a se mai ține cont de nevoile statului13.

13
BULGAC, Corina, Metodologii de determinare a presiunii fiscale pentru subiecții economici: sinteze și reflecții.
Republicii Moldova. STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, 2017, nr.7(107). ISSN 1857-2073

31
1.7.1 Evaziunea fiscală în Republica Moldova şi efectele acesteia în plan economic

Presiunea fiscală reprezintă, un indicator ce caracterizează impactul fiscal asupra condiţiilor de

dezvoltare socio-economică a societăţii şi a comportamentului economic al subiecţilor economici.
Presiunea fiscală prezintă, ca orice alt fenomen economic, o serie de limite de toleranță din partea
contribuabililor. Din dorința de a se opune acestui fenomen, contribuabilii apelează de cele mai
multe ori la evaziunea fiscală, fraudă, organizarea de revolte sau diminuarea activității productive.

Printre măsurile care pot contribui la diminuarea și atenuarea evaziunii fiscale putem menționa:

 eliminarea din legislație a acelor prevederi care pot favoriza evaziune fiscală și o mai buna
corelare a faclităților fiscale;
 elaborararea unui sistem fiscal coerent și o buna sistematizare a acestuia cu cadrul legislațiv;
 determinarea comportamentului economic normal prin norme legislațive;
 reorganizarea structurilor teritoriale ale aparatului Ministerului Economiei și Finantelor, astfel
încât sa se elimine suprapunerile din activitatea organelor de control financiar și fiscal;
 folosirea a formei controlului prin sondaje în detrimentul controlului permanent și excesiv;
 implementarea unui sistem informatic care sa furnizeze date și informatii pentru analizarea,
identificarea și diminuarea fenomenului de evaziune fiscală la nivel național;
 editarea unei publicatii specializate a Ministerului Economiei și Finantelor, în care specialiștii
sa faciliteze interpretarea unitara a cadrului legislațiv pentru combaterea evaziunii fiscale;
 stabilirea unui raport optim, intre venituri, stimulente și motivarea aparatului fiscal;
 conlucrarea dintre organele de control cu serviciile secrete, acestea din urma avand posibilitatea
de a le oferii informatii exacte despre fenomenul evaziunii;
 aparatul fiscal trebuie sa fie foarte bine pregătit professional și sa aiba o comportare corecta,
demna, ireprosabila și sa cunoasca toate caile practicarii evaziunii fiscale;
 investirea de resurse importante de către guvern în salarizarea corespunzatoare a personalului,
în dotarea materiala buna, angajarea de specialiști în domeniile conexe ale controlului fiscal;
 elaborarea de legi adaptate permanent la realitate cu sanctiuni care sa permita în primul rand
recuperarea creantelor cuvenite bugetului consolidate;
 Perfecționarea continuă a personalului şi a codului fiscal;
 Relaxarea fiscalității pe cât permite politică statului.

32
 Potrivit prevederilor art.244, Cod penal al Republicii Moldova pentru săvârșirea infracțiunii de
evaziune fiscală a instituțiilor, organizațiilor și companiilor, sunt supuse răspunderii penale
persoanele cu funcție de răspundere, acțiunile cărora au contribuit la săvârșirea infracțiunilor de
evaziune fiscală. Însă nu sunt specificate careva măsuri de prevenire, articolul are scopul principal
doar de sancționarea acțiunilor evazioniste. Caracterul preventiv trebuie să însemne în primul rând
cointeresarea contribuabilului suspect de evaziune fiscală de a acoperi prejudiciul, ca acţiune
imediată, din proprie iniţiativă, şi reducerea rolului organelor judiciare în acest proces la minimum,
cu beneficii din partea ambelor părţi. În ceea ce priveşte caracterul preponderent sancţionator al
legii, observăm în primul rând că nu a determinat reducerea semnificativă a fenomenului de
evaziune fiscală. Faptul că infracțiunea de evaziune fiscal nu este cercetată în cadrul procesului
penal cu o deosebită diligență, creează concluzii diferite, începând cu concluzia că astfel de
infracțiuni sunt foarte complexe și nu există un interes de prevenire și combatere.

Reieșind din complexitatea cercetării fenomenului de evaziune fiscală au concluzionat că, evaziunea
fiscală se poate prezenta sub următoarele forme:

 evaziunea tradiţională, care constă în sustragerea, parţială sau totală, de la plata obligaţiilor
fiscale, fie prin întocmirea şi depunerea de documente incorecte, fie prin neîntocmirea
documentelor cerute de legislaţia în vigoare.
 evaziunea juridică, cea care constă în a ascunde adevărata natură a unui organism sau a unui
contract pentru a scăpa de anumite consecinţe fiscale.
 contabilă, care constă în a crea impresia unei evidenţe contabile corecte, utilizând documente
false, în scopul creşterii cheltuielilor, diminuării veniturilor, reducerii profitului impozabil şi,
în consecinţă, a obligaţiilor fiscale datorate statului.
 evaziunea prin evaluare, care constă în diminuarea valorii stocurilor, supraestimarea
amortismentelor şi provizioanelor, în scopul deplasării profitului în viitor14.

Cercetătorii din Republica Moldova, au identificat mai puține forme de săvârșire a infracțiunii,
astfel, prima variantă-tip a evaziunii fiscale a companiilor, instituţiilor şi organizaţiilor, specificată la
alin.(1) art.244 Cod penal RM, se exprimă în evaziunea fiscală a companiilor, instituţiilor şi
14
Eugen Crișan, Remus Vasile Nemeș, Nicoleta Nolden. Ghid de bune practici în domeniul combaterii infracțiunilor de
evaziune fiscală. București:Patru Ace, 2015

33
organizaţiilor fie prin includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date
denaturate privind veniturile sau cheltuielile, a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori
care au la bază operaţiuni ce nu au existat, fie prin tăinuirea unor obiecte impozabile, dacă suma
impozitului care trebuia să fie plătit depăşeşte 1500 unităţi convenţionale. Cea de-a doua variantă-tip
a evaziunii fiscale a companiilor, instituţiilor şi organizaţiilor, prevăzută la lit.b) alin.(2) art.244 CP
RM, constă în evaziunea fiscală a companiilor, instituţiilor şi organizaţiilor fie prin includerea în
documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau
cheltuielile, a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază operaţiuni ce nu
au existat, fie prin tăinuirea unor obiecte impozabile, care a condus la neachitarea impozitului în
proporţii deosebit de mari15.

Evaziunea fiscală, adică neplata impozitelor, contribuțiilor la fondurile de asigurări sociale de

stat, asigurărilor medicale obligatorii, reprezintă circa 7-9% din Produsul Intern Brut al Moldovei,
conform estimărilor celor mai prudente, susțin economiștii de la Expert-Grup. La PIB-ul actual
evaziunea fiscală poate fi evaluată la circa 20 miliarde de lei pe an. În consecință, evaziunea fiscală
din Republica Moldova a ajuns la punctul în care are un impact negativ foarte puternic asupra
veniturilor fiscale, dar mai ales asupra creșterii economice. "Amploarea acestui fenomen se
datorează în principal disfuncțiilor instituționale, caracterizate, în special, prin abilități
administrative limitate de a coordona și gestiona sistemul economic și relațiile care îl caracterizează.
Moldova a ajuns, astfel, printre țările cu cel mai înalt nivel al economiei subterane din regiune", se
arată într-un studiu al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, dedicat fenomenului.

Conform datelor oficiale, ponderea economiei subterane a crescut de la 20,6% din PIB în 2007 la
24,5% din PIB în 2017 (Figura 2.2 ).

15
Mihai Poalelungi, Constantin Gurschi, Igor Dolea, Andrei Pîntea. Tatiana Vîzdoagă. Manualul Judecătorului pentru
cauze penale. Chișinău: „Tipografia Centrală”, 2013p.822-823

34
Figura 2.2. Ponderea economie subterane în PIB și componentele economiei subterane (% din PIB)

Sursa: MoldStreet, articolul 20 de miliarde lei nu ajung la buget! Cele cinci cauze fundamentale
care generează evaziune fiscală, [citat 20.09.2020], disponibil la https://www.mold-street.com/?
go=news&n=10055

Dintre acestea, o contribuție considerabilă la extinderea proceselor neobservate a avut-o

sectorul ascuns (cu referire la evaziunea fiscală), care cuprinde toate activitățile de producție legale,
care sunt subestimate sau ascunse în mod intenționat de către agenții economici sau neînregistrate de
către autoritățile publice relevante. Efectele imediate ale evaziunii fiscale sunt venituri neîncasate la
bugetul de stat. În ultimii ani, discrepanța fiscală totală (diferența dintre veniturile de facto și cele
potențiale) este estimată la aproximativ 7% din PIB. Astfel, din cauza existenței unei economii
neobservate extinse, bugetul public anual nu încasează venituri în mărime de cel puțin 9-10 miliarde
de lei. Suma veniturilor fiscale potențiale este însă mai mare, deoarece nu s-au luat în calcul
pierderile din producția ilegală în economia națională. Cu toate acestea, este evidențiată creșterea
rapidă a producției ascunse din sectorul formal, începând cu 2009, ca pondere și amploare în
veniturile totale ratate către buget. Până în anul 2009 doar circa 20% din veniturile totale ratate către
buget puteau fi atribuite evaziunii fiscale, dar apoi ele au crescut până la 37-38% sau aproximativ
3,5 miliarde lei în prezent.

35
Sunt 5 principale cauze:

a) Percepția unei presiuni fiscale înalte. Atunci când presiunea fiscală medie este relativ ridicată,
contribuabilul poate alege să se sustragă acestei impozitări fie integral (intrând complet în economia
subterană), fie parțial, practicând evaziunea fiscală, deși activitatea sa rămâne în economia oficială.

Este destul de dificil să se stabilească un anumit prag cantitativ la care contribuabilul decide să evite
impozitele. Trebuie menționat că în Moldova presiunea fiscală este percepută ca fiind mare.

b) Complexitatea și instabilitatea reglementărilor fiscale. Acestea complică evidența contabilă și

provoacă erori, atunci când companiile își calculează impozitele și taxele care urmează să fie plătite.

c) Ineficiența administrației fiscale. Contribuabilul poate practica evaziunea fiscală dacă sancțiunile
sunt mici sau dacă probabilitatea de a fi identificat și sancționat este redusă.

d) Hazardul moral (facilități fiscale). Acesta apare în situația existenței sau promisiunii unor
facilități fiscale. Facilitățile fiscale au ca efect reducerea fiscalității, fie prin derogări sau anulări de
datorii bugetare, fie prin acordarea altor forme de sprijin fiscal.

e) Contagiunea (imitația). Contagiunea apare atunci când unele persoane observă comportamentul
altor persoane și încearcă să îl reproducă pentru câștiguri financiare. Astfel, dacă unele societăți
comerciale/persoane fizice practică evaziunea fiscală fără a fi sancționate în mod corespunzător, alte
societăți comerciale/persoane fizice vor avea tendința să facă la fel.

În așa mod evaziunea fiscală generează mai multă evaziune fiscală. Forța contagiunii în generarea
sau extinderea fenomenului de evaziune este deosebit de solidă, depinzând în special de factori
culturali și instituționali.

36
 CONCLUZII
Creşterea economică reprezintă unul dintre obiectivele principale ale politicii economice a
statului. Experienţa mai multor ţări demonstrează că majoritatea politicilor de redresare economică
utilizează instrumentele politicii de impunere, care au consecinţe favorabile asupra economiei reale
a statului. Politica fiscală, fiind parte componentă a politicilor macroeconomice, îndeplineşte funcţia
de coordonare a corelaţiilor dintre celelalte politici economice: bugetare, structurale, antreprenoriale.
Eficacitatea politicii fiscale se manifestă prin consecinţele ei asupra activităţii economice. Astfel,
prin intermediul impozitelor, ea intervine în procesul de obţinere şi distribuire a veniturilor agenţilor
economici şi, respectiv, asupra rezultatelor financiare ale acestora. Economia autohtonă necesită
perfecţionarea instrumentelor de gestiune macroeconomică. Sectorul antreprenorial nu este suficient
de dezvoltat pentru a determina creşterea masei impozabile şi a veniturilor fiscale, veniturile modice
ale populației fiind cele care asigură creşterea fiscalității. Din motiv că pe agentul economic îl
interesează nu atât mărimea valorii adăugate, cât masa profitului realizat, presiunea fiscală resimțită
direct este cea dată mai ales de rata impozitului pe venit din activitatea întreprinderii. De asemenea,
pe măsură ce crește profitabilitatea agentului economic și mărimea absolută a profitului, presiunea
fiscală la care este supusă entitatea crește. Fiecare dintre abordările analizate sunt aplicabile, însă
pentru o analiză completă este nevoie de un indicator care ar asocia mărimea presiunii fiscale a
întreprinderii cu posibilitățile ei de dezvoltare în baza autofinanțării. Analiza comparativă a
diverselor metode de calcul al presiunii fiscale asupra entității a permis identificarea următoarelor
puncte comune ce pot fi puse în discuţie: posibilitatea utilizării impozitului pe venitul persoanelor
fizice la calcularea presiunii fiscale asupra întreprinderii; necesitatea examinării calculelor de
amortizare ca sursă de plată a impozitelor. Diversele metode de calcul al presiunii fiscale la
micronivel, analizate în lucrare, demonstrează că cercetătorii au căutat un astfel de indicator al
presiunii fiscale, care ar fi universal și ar permite compararea nivelului de impozitare în diferitele
sectoare ale economiei. Totuși, principalele probleme sunt schimbările frecvente ale legislației
fiscale și abordările evident diferite cu privire la metoda de determinare a presiunii fiscale. Toate
metodele de determinare a presiunii fiscale, diferă ca importanţă şi conţinut, având lacune care
influenţează conţinutul indicatorului presiunii fiscale, informaţiile sale, limitează posibilitatea de
aplicare a presiunii fiscale în gestionarea situaţiei financiare a organizaţiei. Conform opiniei noastre,
calculul indicelui presiunii fiscale asupra firmei trebuie să se desfășoare în cadrul unei metodologii
complexe de analiză fiscală.
 Eficacitatea politicii fiscale se manifestă prin consecinţele ei asupra activităţii economice.
Mecanismul fiscal este un mecanism cu un potenţial înalt de aplicare diferenţiată, adică care permite
de a stimula activitatea diferitor activităţi separat una de cealaltă. Presiunea fiscală existentă într-un
stat trebuie să asigure un echilibru între dorința statului, care doreşte un nivel cât mai ridicat al
acesteia pentru acoperirea necesarului de resurse financiare şi, dorința cetățeanului care urmăreşte ca
nivelul presiunii fiscale să fie cât mai mic. La etapa actuală nu orice stat poate fi caracterizat prin
existenţa unei politici fiscale raţionale şi a unui mecanism eficient de realizare a acesteia. La nivel
de stat, în Republica Moldova, presiunea fiscală înaltă este legată de nivelul scăzut al PIB-ului şi al
PIB-ului pe cap de locuitor în comparaţie cu alte ţări. Stabilitatea legislațivă, eliminarea corupţiei şi
birocraţiei, reducerea numărului obligaţiilor de plată sub forma impozitelor, taxelor, contribuţiilor,
eliminarea lacunelor din sistemul legislațiv, îmbunătăţirea procesului de colectare a obligaţiilor
fiscale, cheltuirea eficientă a resurselor colectate sunt doar câteva aspecte ce trebuie avute în vedere
atunci când se adoptă măsuri ce afetează sistemul fiscal. Prin urmare, presiunea fiscală înaltă în
Republica Moldova nu contribuie la creşterea PIB-ului, ci, mai curând, afectează creşterea
respectivă. Deşi presiunea fiscală în țara noastră este similară cu cea din ţările europene, ea se
impune foarte pentru contribuabilul moldovean, în condiţiile unei puteri de cumpărare scăzute a
monedei naţionale, a unei inflaţii active şi a unor venituri mici.

Din altă perspectivă, aceasta poate contribui la pregătirea informaţiei, care asigură un echilibru
stabil între influenţa factorilor externi şi interni, totodată ghidând deciziile administrative nu spre o
simplă reducere a impozitelor, ci spre optimizarea activităţii întregii întreprinderi.

Un efect al presiunii fiscale este evaziunea fiscală. Aceasta are un impact major asupra
evoluţiei economiei unei ţări, prin crearea unui dezechilibru major la nivel macroeconomic,
incidentele fiind de natură politică, economică şi socială. Dimensiunea şi ascensiunea acestui
fenomen, în Republica Moldova, face ca prezenţa lui să fie cotidiană în toate zonele economice
generatoare de venit. Considerăm că diminuarea fenomenului de evaziune fiscală rămâne în
continuare un obiectiv național şi internațional. Pentru aceasta, administrațiile fiscale specializate
încearcă să-şi îmbunătățească în mod continuu acțiunile de prevenire şi combatere e evaziunii
fiscale.

38
 BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE

1. Legea cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie: nr. 1104-XV din 06.06.2002. Monitor Oficial
al Republicii Moldova. 2012, nr. 209-211, 6-13.
2. Cod penal al Republicii Moldova Publicat: 14-04-2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 art. 195.
3. Codul Fiscal al Republicii Moldova. Legea Republicii Moldova №1163-XIII din 27 aprilie
1997, cu modificările şi completările ulterioare.

MANUALE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DIDACTICE, BROŞURI

1. Birle Vasile, Frauda Fiscală, Ed. Teora, Bucuresti, 2005

2. BULGAC Corina, Efectele economice ale presiunii fiscale în sectorul vitivinicol, Finanţe. Teză
de doctor. Academia De Studii Economice A Moldovei. CZU:336.221.264:663.2(478)(043).
CHIŞINĂU, 2019
3. DRĂCEA, M., SICHIGEA, N., CIUREZU, T., BERCEANU, D. Presiunea fiscală și efectele
sale asupra economiei reale. În: Analele Universității din Craiova, p.34-35.
4. Eugen Crișan, Remus Vasile Nemeș, Nicoleta Nolden. Ghid de bune practici în domeniul
combaterii infracțiunilor de evaziune fiscală. București:Patru Ace, 2015
5. INCEU, Adrian Mihai, MARA Ramona, Manual Admitere Masterat: Fiscalitate, Universitatea
Babaeș-Bolyai, Facultatea de Științe economice și Gestiunea Afacerilor. Departamentul de
Finanțe, Cluj-Napoca 2012
6. Mihai Poalelungi, Constantin Gurschi, Igor Dolea, Andrei Pîntea. Tatiana Vîzdoagă. Manualul
Judecătorului pentru cauze penale. Chișinău: „Tipografia Centrală”, 2013
7. БОРОДИН, В.А., МАЛАХОВ, П.В. Налоговая нагрузка как важная составляющая
финансовой устойчивости предприятия. B: Экономический анализ: теория и практика,
2010, №2 (167), с.14.
8. ЛИТВИН, М.И. Налоговая нагрузка и экономические интересы предприятий. B:
Финансы, 1998, №5
9. КИРОВА, Е.А. Методология определения налоговой нагрузки на хозяйствующие
субъекты. B: Финансы, 1998, №9.
10. ТРОШИН, А.В. Сравнительный анализ методик определения налоговой нагрузки на
предприятия. B: Финансы, 2000, №5, с.44-45.
ARTICOLE DIN EDIŢII PERIODICE

1. Aldea Elena, Silvestru Maria-Daniela, Presiunea fiscală şi efectele acesteia, ECOSTUDENT -

Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.4/2014. Universitatea Constantin
Brâncuşi din Târgu Jiu, Facultatea de Ştiințe Economice şi Gestiunea Afacerilor. Editura
„ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936
2. BULGAC, Corina, Metodologii de determinare a presiunii fiscale pentru subiecții economici:
sinteze și reflecții. Republicii Moldova. STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, 2017,
nr.7(107). ISSN 1857-2073.
3. CUSLII, E. l.sup., MUNTEANU, T. dr., conf. univ., Impozitele ca mecanism de reglare a
activităţii economice, Meridian, p. 108. Universitatea Tehnică a Moldovei. 2015.
4. DOBROTĂ Gabriela, CHIRCULESCU Maria Felicia, Analiza Presiunii Fiscale Şi Parafiscale
În România Şi În Uniunea Europeană. Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu
Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010. P. 300.
5. GRINIC, Tatiana, Teze De Discuție Cu Privire La Politica Și Administrarea Fiscală. Agenda
Națională de Business în Republica Moldova. 2013
6. POPA, Diana Claudia, Paradisurile Fiscale, Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe
Economice, Romania 2006.
7. RĂPIŢEANU, Ştefania, Presiunea fiscală şi efectele acesteia, ASEB, Facultatea de Facultatea
de Finanţe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori. 2016.

RESURSE ELECTRONICE

1. Creeaza, articolul Posibilitati de reducere a presiunii fiscal, [citat 20.09.2020], disponibil la

https://www.creeaza.com/afaceri/economie/finante-banci/POSIBILITATI-DE-REDUCERE-A-
PRE397.php
2. BUZDUGAN, Tudor, Prevenirea evaziunii fiscale a companiilor, instituțiilor și organizațiilor
Juridice Moldova, [citat 20.09.2020], disponibil la https://juridicemoldova.md/7893/prevenirea-
evaziunii-fiscale-a-intreprinderilor-instituțiilor-si-organizatiilor.html
3. DINGA, Emil. Consideraţii Teoretice Privind Evaziunea Fiscală Vs Frauda Fiscală, [citat
20.09.2020], disponibil la file:///D:/Downloads/vol12i4p20-50.pdf

40
4. MoldStreet, articolul 20 de miliarde lei nu ajung la buget! Cele cinci cauze fundamentale care
generează evaziune fiscală, [citat 20.09.2020], disponibil la https://www.mold-street.com/?
go=news&n=10055
5. Pagina Oficială a Serviciului Fiscal de Stat al Republicii Moldova, articolul Legislație Fiscală,
[citat 20.09.2020], disponibil la https://www.sfs.md/legislația_fiscală.aspx
6. Wikipedia, articolulParadis fiscal, [citat 20.09.2020], disponibil la
https://ro.wikipedia.org/wiki/Paradis_fiscal

41