Sunteți pe pagina 1din 46

Identificarea resurselor personale

si a domeniului de interes
• Identitatea vocaţională îmbină aspecte
legate de cunoşterea propriilor interese,
valori, abilităţi şi competenţe, pe de o
parte, cu preferinţa către un anumit tip
de activitaţi, stiluri de interacţiuni şi
stiluri de muncă, pe de altă parte.
• Alegerea profesiunii şi a locului de muncă –
cadrul de dobândire a autonomiei personale
reflectă imaginea de sine a individului. Acesta
este motivul pentru care unul dintre elementele
importante îl reprezintă cunoaşterea de sine, iar
din perspectivă vocaţională cunoaşterea şi
evaluarea intereselor, aptitudinilor şi valorilor
studentului.
• Cunoaşterea de sine poate fi privită ca un
rezultat al unui proces de durată, în cazul de
faţă formarea universitară, în care studentul
află, învaţă despre sine, în confruntarea cu
situaţii, dificultăţi, obstacole şi probleme care
sunt capacităţile, resursele şi limitele lui.
• Cunoaşterea de sine vine ca produs al
reflecţiei, ca rezultat al unui proces de auto-
evaluare şi auto-cunoaştere, sau în contextul
interacţiunii studentului cu profesorul /
mentorul, un proces mediat de auto-
descoperire şi dezvăluire prin intermediul
celuilalt.
• Subiectele abordate sunt: conştiinţa de sine;
raportarea la sine, la ceilalţi şi la lume;
pledarea propriei cauze; explorarea carierei şi
a domeniului de interes; abilităţi de căutare a
unui loc de muncă.
Consilierea - ce este?
- relaţie de ajutor, sprijin
- un client şi un specialist (consilierul)
- alianţă, participare, colaborare participativă (A. Ivey, 1994)

Scop:
- rezolvarea de probleme
- planificarea viitorului
Consilierea- definiţii (2)

un proces de invățare care vizează abilități cognitive, sociale,


emoționale prin care clientul, (copil sau adult), se adaptează optim
dificultăților cu care se confruntă sau își optimizează calitatea
vieții personale, academice sau profesionale Domnica
Petrovai”.(2006)
Ce NU este consilierea (Sanders, 1999):

 O relaţie de prietenie
 O relaţie părinte-copil
 O relaţie medic-pacient
 A sfătui
 A judeca
Echipa multidisciplinară în consilierea vocaţională
 Psihologul
 Medicul de familie
 Medicul internist (cardiolog, pediatru)
 Asistent social
 Medicul psihiatru
 Cadrul universitar
 Mentorul
 Familia şi alte rude apropiate
Exerciţiu pe grupe mici
 grupul se va împărţi în echipe de lucru care
vor defini o nevoie specifică de consiliere.
 se vor identifica punctele comune şi specifice
ale diferitelor tipuri de consiliere, utilizându-
se exerciţiul cercurilor.
 Dezbatere în plen, brainstorming
 Care sunt nevoile de consiliere?
 Ce servicii de consiliere există pentru persoanele
dezavantajate?
 De către cine sunt oferite aceste servicii de
consiliere?
 Ce recomandari aveti in acest sens?
Consilierea - tipologie
 Consiliere informaţională
 Consiliere tehnică
 Consiliere pastorală
 Consiliere educaţională
 Consiliere de dezvoltare personală
 Consiliere suportivă / MENTORAT
 Consiliere psihologică
 Consiliere vocaţională
Consilierea vocaţională
Evaluarea vocaţională
 identifică aptitudinile, interesele, competenţele clientului
 evaluează nivelul de dezvoltare vocaţională
 evaluează nivelul de dezvoltare personal pe latura
aptitudinală, cognitivă şi motivaţională
 elaborează profilul vocaţional în baza aptitudinilor,
competenţelor, intereselor, caracteristicilor psiho- fizice.
Orientarea profesională
 identifică ruta de dezvoltare vocaţională, ţinând cont de aptitudini,
motivaţie, nivel şcolar, sfera de interese, obiectivele stabilite pe
termen scurt, mediu şi lung ale beneficiarului, dar şi de
caracteristicile psiho- fizice şi contextul sociocultural
 elaborează planul de inserţie profesională
 revizuieşte planul ori de câte ori este necesar împreună cu
beneficiarul ţinând cont de competenţele dobândite, de capacităţile
psiho- fizice, oferta şi opţiunile privind plasarea pe piaţa muncii şi de
obiective personale ale beneficiarului pe termen scurt, mediu şi/sau
lung;
Grupuri vulnerabile
 tineri şi adulţi în căutarea unei identităţi profesionale,
 tineri şi adulţi cu dizabilităţi,
 tineri şi adulţi proveniţi din sistemul de protecţie socială,
 imigranţi,
 persoane eliberate din penitenciar în căutarea unui loc de
muncă,
 şomeri,
 persoane casnice aflate în căutarea unui loc de muncă,
Cadrului legal şi instituțional actual
 dreptul de a li se crea toate condiţiile pentru a-şi alege şi exercita
profesia, meseria sau ocupaţia, pentru a dobândi şi menţine un loc
de muncă, în vederea obţinerii autonomiei personale şi
profesionale
 cursuri de formare profesională;
 adaptare rezonabilă la locul de muncă;
 consiliere în perioada prealabilă angajării şi pe parcursul angajării,
precum şi în perioada de probă, din partea unei persoane
specializate;
 posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore/zi, în condiţiile legii, la
recomandarea comisiei de evaluare;
 o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puţin 45 de zile
lucrătoare;
 un preaviz plătit, de minim 30 zile lucrătoare, acordat la
desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa
angajatorului pentru motive neimputabile acestuia;

 scutire de plata impozitului pe salariu. (Art. 83 din legea


448/2006)
Autorităţile publice sunt responsabile pentru
 asigurarea evaluării, orientării, formării şi reconversiei profesionale a
persoanelor cu dizabilităţi:
 susţinerea financiară a programelor privind orientarea profesională
a acestora,
 pregătirea şi formarea pentru ocupaţii necesare în domeniul
dizabilitatiii,
 corelarea pregătirii profesionale a persoanelor cu dizabilitati cu
cerinţele pieţei muncii,
 crearea cadrului necesar pentru accesul la evaluare şi orientare
profesională în orice calificare.
Evaluarea şi Orientarea profesională
În accepţiunea articolului 73 din Legea 448/2006, poate
beneficia de orientare profesională, după caz, persoana cu
dizabilităţi care:
 este şcolarizată şi care are vârsta corespunzătoare în
vederea integrării profesionale,
 nu are un loc de muncă,
 nu are experienţă profesională
 deşi încadrată în muncă, doreşte reconversie profesională.
Comisiile de Evaluare a Persoanelor cu Handicap
 Rol decisiv în realizarea orientării profesionale
 stabilirea încadrării în grad de handicap și, după caz, orientarea profesională a adultului cu
handicap, capacitatea de muncă;
 stabilirea măsurilor de protecție a adultului cu handicap, în condițiile legii;
 reevaluarea periodică sau, la sesizarea direcțiilor generale de asistență socială și protecția
copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, încadrarea în
grad de handicap, orientarea profesională, precum și celelalte măsuri de protecție a
adulților cu handicap;
 revocarea sau înlocuirea măsurii de protecție stabilită, în condițiile legii, dacă
împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat;
 soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent personal profesionist;
 informarea adultului cu handicap sau a reprezentantului legal al acestuia cu privire la
măsurile de protecție stabilite;
 promovarea drepturilor persoanelor cu handicap în toate activitățile .
Rezultatele evaluării :
 un certificat de încadrare în grad și tip de
handicap;
 un program individual de reabilitare și
integrare socială;
 un certificat de orientare profesională.
Programul individual de reabilitare include
 orientare, reorientare profesională;
 calificare, recalificare în muncă;
 participare la învăţământ în unităţi şcolare obişnuite
/speciale;
 încadrare în muncă în loc de muncă protejat, atelier
protejat, unitate protejată, muncă la domiciliu;
 stabilirea duratei, programului de lucru și a condiţiilor
ambientale.
Formarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi
 Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă
- prin centrele de formare profesională din subordinea
acestora
- prin centrele regionale pentru formarea profesională a
adulţilor ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă,
 Furnizori de formare profesională din sectorul public sau
privat autorizaţi în condiţiile legislaţiei privind formarea
profesională a adulţilor
Înscrierea la cursurile de formare profesională
 recomandare din partea centrului de informare şi consiliere
privind cariera sau a serviciului de mediere;
 cerere de înscriere la programul de formare profesională,
 actul de identitate, în original şi în copie;
 certificatul de naştere, în original şi în copie;
 actele de studii eliberate în condiţiile legii, în original şi în
copie;
 actul medical din care să rezulte starea sănătăţii persoanei
şi faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical
pentru exercitarea meseriei în care doreşte să se califice.
Medierea muncii
 activitatea care se realizează prin punerea în legătură a
angajatorilor cu persoanele în căutarea unui loc de muncă

 urmăreşte stabilirea compatibilităţilor sau echivalenţelor


dintre cerinţele locurilor de muncă vacante, comunicate de
angajatori şi aflate în baza de date a agenţiilor pentru
ocuparea forţei de muncă, şi pregătirea profesională,
aptitudinile şi opţiunile solicitantului de loc de muncă.
Angajarea persoanelor cu dizabilităţi
pe piaţa liberă a muncii
la domiciliu
 în forme protejate (Unitati Protejate/
Ateliere Protejate / Inteprideri de
economie sociala)
Stigmatizarea si discriminarea
Stigma este o atitudine negativă orintată către un
grup de persoane care conduce la discriminare şi
acţiuni neechitabile împotriva lor.
Atribuirile controlabilităţii, stabilităţii,
prericulozităţii şi incompetenţei generează emoţii
de compasiune, furie sau frică care conduc la
comportamente de ajutorare sau de pedepsire din
partea membrilor comunităţii.
Exerciţiu:
 Pe perechi, fiecare sumarizează celuilalt
coleg o informaţie relevantă/interesantă
rămasă în urma expunerilor anterioare

 Fiecare participant prezintă celorlalţi/


informaţia colegului
Etichetarea
Exercitiu:
 Patru voluntari;
 O “etichetă” pentru fiecare, pe spate
 Ceilalţi, fară să vorbească, interacţionează cu cei patru

 Discuţie în grup
 Listă cu atitudinile percepute de cei patru la ceilalţi membrii ai
grupului faţă de ei
 În ce fel le-a influenţat aceste atitudi acţiunile, comportamentul
EXERCITIU:
Grupurile vulnerabile şi probleme specifice
 Lucrul în grupuri (4 echipe, 25 minute):
 Identificaţi care sunt problemele specifice unui
anumit tip de dizabilitate:
- Locomotor
- Vizual
- Auditiv
- Psihic
Abilităţi cognitive:

 Gândirea la consecinţe

 Gândirea la alternative

 Gândirea în perspectivă
Rezolvarea de probleme
1. Definirea problemei
2. Generarea soluţiilor alternative la problemă
3. Evaluarea soluţiilor
4. Selectarea celei mai bune soluţii
5. Planificarea modului de implementare a soluţiei /
soluţiilor
6. Evaluarea şi revizuirea planului de rezolvare de probleme.
Abilităţile sociale

 Comunicare (a cere informaţii, a asculta etc)


 Cooperare (cu colegi, şefi)
 A cere ajutor când ai nevoie
 A oferi sprijin / ajutorul
 Conformare la reguli
Abilităţi emoţionale
 A recunoaşte şi exprima adecvat
emoţii

 Înţelegerea emoţiilor

 Controlul emoţiilor
Strategii de crestere a motivatiei adecvate fiecarui
stadiu al schimbarii
PRECONTEMPLARE
Stabileste contactul, creaza relatia terapeutica (respect,
cere permisiunea de a pune intrebari si oferă feed-back)
Stimuleaza clientul sa gandeasca asupra
comportamentului problematic,
Stimuleaza crearea legaturii intre comportament si
probleme
CONTEMPLARE

Normalizeaza ambivalenta
Ajuta clientul sa incline balanta decizionala inspre schimbare
Stimuleaza formularea de declaratii automotivante si le
reaminteste in rezumat
Stimuleaza declaratiile privind stima de sine si autoeficienta in ce
priveste sansele de realizare a schimbarii
PREGATIRE

 Exploreaza impreuna cu clientul asteptarile sale fata de tratament


si cum isi vede el rolul in acest proces
 Clarifica obiectivele clientului
 Negociaza schimbarea / planul de tratament / obiectivele de
tratament (SMART).
 Ia in considerare posibilele obstacole care stau in calea schimbarii
si identificati moduri de a le depasi
 Ajuta clientul sa mobilizeze suportul social de care are nevoie
ACTIUNE
 Angajeaza clientul in procesul schimbarii efective si formuleaza
aprecieri pentru eforturile sale
 Recunoaste si valideaza dificultatea schimbarii, mai ales in primele
faze ale punerii ei in practica
 Ajuta clientul sa identifice situatiile de mare risc prin analiza
functionala
 Ajuta clientul sa-si creeze strategii de a face fata situatiilor de
mare risc
MENTINEREA

 Ofera suport pentru schimbarile realizate


 Ofera aprecieri pentru hotararea si eficienta clientului
 Ajuta clientul in a exersa si pune in practica noile strategii de a
face fata situatiilor de risc
 Ajuta clientul sa-si construiasca un plan in caz de urgenta
 Reevalueaza obiectivele pe termen lung pe care clientul si le-a
propus
Strategii pentru fazele initiale ale
INTERVIULUI MOTIVATIONAL:

 Intrebarile deschise
 Ascultarea reflexiva
 Declaratiile suportive
 Rezumarea
 Extragerea declaratiilor motivationale
Blocajele ascultarii reflexive:
 A fi hiperdirectiv
 A ameninta
 A da sfaturi, a face sugestii
 A spune clientilor ce trebuie sa faca
 A dezaproba, a judeca, a critica sau a invinovatii
 A reasigura, a simpatiza sau consola
 A pune intrebari inchise
 A face glume sau a distrage de la subiect

S-ar putea să vă placă și