ECHIPAMENTE ŞI

TEHNICI DE
DIAGNOSTICARE A
AUTOVEHICULELOR

CURS 7
 DIAGNOSTICAREA MECANISMULUI DE DIRECTIE

Noţiuni introductive

 Stabilitatea autovehiculului in mers, securitatea circulaţiei si uzura

pneurilor sunt influenţate intr-o măsura foarte mare de stare tehnica
a mecanismului de direcţie.

 Statisticile arata ca in 17-22% din accidentele rutiere responsabil

este mecanismul de direcţie.

 Întrucât, timpul exploatării aceste componente ale autovehiculului

sunt supuse unor intense solicitări, uzura si deformarea lor produc
modificări care trebuie sa fie depistate operativ si înlăturate fara
întârziere.

 Starea tehnica a mecanismului de direcţie este determinata de

uzura, slăbirea sau deteriorarea elementelor sale, care se traduc
in mărirea jocurilor si a efortului la volan, precum si in dereglarea
geometriei direcţiei.
Parametrii de diagnosticare
jocul liber

forţa de acţionare a
volanului

forţa laterala in zona

de contact a pneurilor

unghiurile direcţiei
Diagnosticarea după jocul unghiular si efortul la volan

 Jocul liber al volanului constituie o măsura a gradului de uzura si

strângere a elementelor care formează mecanismul de direcţie.

 Măsurarea jocului sau cursei libere a volanului se face cu un

dispozitiv mecanic simplu,compus din săgeata indicatoare 1 si
scala 2 (fig. 7.1).

 Săgeata indicatoare se montează pe volan, iar scala pe camasa fixa a

coloanei de direcţie, cu ajutorul parghiilor 3, care sunt apăsate pe
coloana de arcul 4.
 Pentru măsurarea jocului volanului se roteşte intr-un sens anume sau
altul pana când un observator aflat in fata vehiculului remarca începutul
acţionarii roţilor de direcţie.
Cu aparatele optice pentru verificarea geometriei direcţiei acest
moment poate fi precis determinat, daca la una din rotile directoare se
montează un proiector si se urmareste începutul muscarii petei
luminoase pe un ecran aflat in fata autovehiculului.

Măsurarea jocului se poate face cu rotile in contact cu solul sau

suspendate.

Ultimul procedeu este mai puţin recomandabil, deoarece, in acest

caz, reacţiunile in articulaţii sunt mult mai mici, iar efortul la volan
scade considerabil.

Din aceasta cauza este posibil ca jocurile in articulaţiile mecanismului

de direcţie sa nu fie anulate, astfel incat jocul măsurat pe aceasta
cale va fi mai mica decât cel real.

Pentru a stabili cauza apariţiei unui joc mărit al volanului este bine sa se ştie
ca uzura articulaţiilor produce creşterea jocului cu 2-4o, fixarea defectuoasa
a casetei de direcţie cu 10-20o, iar uzura pivotului fuzetei si a bucsilor sale cu
3-4o.
 Stabilirea cauzei care determina mărimea jocului se poate face prin
blocarea uneia din rotile directoare si încercarea de a roti volanul in mod
repetat, cu o forţa de 6-10daN.

 La un mecanism de direcţie in stare tehnica buna nu trebuie sa se

observe in timpul acestor manevre nici o deplasare perceptibila in
articulaţii.

 Efortul la volan se determina eliberând roata blocata si actioanand

volanul prin intermediul dinamometrului, pana când rotile încep sa
vireze.

 Valoarea maxima admisibila a efortului la volan diferă de la o

construcţie la alta si este cuprinsa in general intre 3 si 8 daN la
autovehiculele al cărui mecanism de direcţie se afla in stare tehnica
buna.
Stabilirea cauzei măririi efortului la volan se poate face cunoscând ca

 aşezarea incorecta a pivotului fuzetei in bucşa poate mari efortul

la volan cu 3-10 daN,

 montarea defectuoasa a rulmenţilor casetei de direcţie cu 2-3

daN,

 reglajul incorect al ansamblului melc-roata melcata cu 3-4 daN,

 reglajul incorect al geometriei direcţiei cu 4-6 daN.

Verificarea geometriei direcţiei
unghiul de cădere - α

Parametri de diagnosticare
unghiul de înclinare
transversală a pivotului
fuzetei (β)

unghiul de înclinare
longitudinală a pivotului
fuzetei sau de fugă (γ)

unghiul de convergenţă

unghiul de bracaj
 Unghiul de cădere, α,- exprima înclinarea transversala a rotii in raport
cu verticala. Unghiurile de cădere ale roţilor de pe aceeaşi punte trebuie
sa fie egale, admiţându-se abateri de maxim 30’. Auovehiculul are
tendinţa de a vira spre prtea in care roata prezintă unghiul de cădere mai
mare (fig. 7.2).
 Unghiul de înclinare transversală a pivotului fuzetei (β) se formează
într-un plan perpendicular pe direcţia de deplasare a autovehiculului,
între direcţia verticală şi axa pivotului
 La cele mai multe autovehicule suma acestui unghi şi a celui de cădere
este constantă.
 Unghiul de înclinare longitudinală a pivotului fuzetei sau de fugă
(γ), reprezintă înclinarea axei pivotului într-un plan paralel cu axa
longitudinală a autovehiculului. El trebuie să aibă valori egale la cele
două roţi, toleranţa maximă fiind de 30’.

 În reglaj, dereglarea acestui unghi, se manifestă prin tendinţa de

virare a autovehiculului spre partea unde există valoarea cea mai
mică a unghiului menţionat.
 Unghiul de convergenţă, sau convergenţa roţilor arată abaterile
unghiulare ale planului longitudinal de simetrie al roţii faţa de axa
maşinii.
 Valorile obţinute la măsurarea convergenţei nu trebuie să difere în funcţie de
încărcătura autovehiculului; diferenţele mari sunt semnul unor jocuri mari ale
mecanismului de direcţie. Se acceptă 25’ ca diferenţă maximă între
convergenţele măsurate cu autovehiculul încărcat si descărcat.
 Unghiul de bracaj, reprezintă unghiul maxim cu care se rotesc
roţile de direcţie plecând de la poziţia neutră (demers rectiliniu).
 După cum se ştie ele nu sunt identice pentru ambele roţi.

 Roata din interiorul virajului prezintă un unghi mai mare decât cea
din exteriorul virajului.

 Diferenţa dintre aceste două unghiuri serveşte şi ca parametru de

diagnosticare.

 Evident că această diferenţă, când roţile se brachează spre stânga, de

exemplu, trebuie să fie egale şi de sens contrar aceleia realizate când
roţile sunt bracate spre dreapta.

 Inegalitatea lor se produce atunci când există defecţiuni ale pieselor

care formează trapezul de direcţie.

 Diferenţa unghiulară depinde într-o foarte mare măsură de

convergenţa roţilor
 La unghiuri de convergenţă pozitiv mari, ea este mai mică, şi
creşte la convergenţe mai mici sau negative din acest motiv se
foloseşte uneori ca parametru de diagnosticare.

 Suma dintre diferenţa unghiulară la bracajul spre stânga, diferenţa

unghiulară la bracajul spre dreapta şi dublu unghiului de
convergenţă trebuie să fie egală cu dublul unghiului de
convergenţă.

 Această cerinţă este îndeplinită când nu există deformări ale tijei de

direcţie, levierelor de direcţie sau a barei de direcţie.

 În afară de aceşti parametri geometrici, diagnosticarea direcţiei,

punţilor şi roţilor mai cuprinde: stabilirea stării tehnice a organelor
mecanismului de direcţie, verificarea echilibrării roţilor şi a
geometriei jantelor, cauzele uzurii pneurilor.

 Verificările arătate presupun măsurători de precizie cu o aparatură

adecvată.
 Aparatura şi metodologia destinate
verificării geometriei direcţiei

Aparatele folosite pentru verificarea geometriei roţilor se împart în:

 mecanice,

 cu bulă de nivel,

 optice,

 cu laser.

Cel mai simplu dispozitiv mecanic pentru verificarea geometriei

direcţiei este tija telescopică. Cu ajutorul ei se poate verifica
numai convergenţa roţilor.
Cu ajutorul aparatelor cu bulă de nivel se pot verifica:
 convergenţa,
 unghiul de cădere,
 unghiul de înclinare a pivotului fuzetei,
 unghiul de bracaj.

 Aparatele optice, cele mai folosite în operaţiile de diagnosticare a

direcţiei, sunt construite pe principiul măsurării unghiurilor cu ajutorul
spotului luminos produs de un proiector montat pe roată.

 Pe acest principiu funcţionează aparatele: PKO-1 (Polonia), BEM&7/DA

fabricat de firma Müler din Franţa, V.L.C. – Optiflex (Anglia), NPA
Compact (Germania).
Operaţiuni pregătitoare

Indiferent de tipul autovehiculului, verificarea parametrilor geometrici ai

direcţiei presupune efectuarea următoarelor operaţii pregătitoare:

1. Stabilirea presiunii nominale în pneuri; se admit următoarele abateri de

la valorile prescrise de fabricant: pentru presiuni nominale mai mici de 3
bar ±0,1 bar, iar pentru presiuni nominale mai mari de 3 bari ±0,2 bar;

2. Autovehiculul se încarcă conform prescripţiilor constructorului;

3. Terenul pe care se efectuează testarea trebuie să fie plan, orizontal, cu o

abatere de la orizontalitate de 1 ‰;

4. Autovehiculul se apasă de câteva ori pentru a se aşeza corect;

5. Se acţionează frâna de parcare;

6. Roţile directoare se aduc în poziţia de mers rectiliniu; această
operaţiune, pe nedrept neglijată de multe ori, este determinantă în
realizarea unei corecte reglări a mecanismului de direcţie.
În unele cazuri poziţia neutră a roţilor este marcată de fabricant.

Când acest marcaj lipseşte, se procedează în felul următor: se

virează roţile de direcţie dintr-o extremă în alta şi se reţine numărul
total de rotaţii efectuate de volan; apoi se roteşte volanul pornind
de la una din extremităţile cursei sale unghiulare, cu jumătate din
numărul de rotaţii efectuat;

7. Este necesar ca, în prealabil, jocurile din mecanismul de

direcţie să fie aduse la valorile nominale.
Verificarea geometriei roţilor cu ajutorul echipamentului HUNTER M 11
Elementele componente ale acestui echipament sunt prezentate în figura 7.6.
Lucrul efectiv cu echipamentul
1 – se porneşte echipamentul;
2 – se selectează modelul de autovehicul dorit;
3 – se montează senzorii pe roată şi se conectează cablurile;
4 – se efectuează compensarea senzorilor (a bătăii jenţii) în 2 sau 3 puncte;
5 – se virează încet mai întâi stânga, apoi dreapta. Se readuce volanul pe poziţia
neutră şi pe afişaj vor apare valorile măsurate pentru unghiurile de cădere, de fugă şi
de paralelism;
6 – se selectează măsurarea jenţii spate. Pe ecran apare afişajul pentru unghiul de
cădere pe puntea spate;
7 – se tipăreşte un buletin de măsură cu valorile prescrise de producător, toleranţele
admise şi valorile efectiv măsurate;
8 – se deconectează cablurile de la senzori, se demontează senzorii şi se scoate
autovehiculul de pe standul de măsură.
Descrierea senzorilor şi a dispozitivului de lucru (prindere) este dată în fig. 7.7.
Verificarea geometriei roţilor cu ajutorul echipamentului optic

1 – riglete; 2 – platouri; 3 – rigle telescopice; 4 – proiectoare;

5,7 – ecrane cu scale unghiulare; 6 –platouri pivotante.
Măsurarea convergenţei
Verificarea unghiului de cădere
Verificarea unghiului de înclinare transversală a pivotului
Verificarea unghiului de înclinare longitudinală a pivotului
Verificarea unghiurilor de bracare