27.

REACTIA LA STRESS SEVER (ACUTA SI POSTTRAUMATICA) SI TULBRAREA DE

ADAPTARE

Nevroza traumatica este o afectiune produsa frecvent in urma unei experiente traumatizante de o
exceptionala intensitate ce survine in conditii particulare, mai ales in timpul razboiului sau a marilor catastrofe
sub forma unei stari nevrotice organizate si durabile. CIM 10 considera ca starile de stress posttraumatic se
caracterizeaza prin existenta a doi factori etiologici: un eveniment in mod particular stresant care antreneaza o
reactie acuta la un factor de stres, sau o schimbare in mod particular marcanta in viata persoanei respective,
comportand consecinte dezacreabile si durabile si dezvoltand o tulburare de adaptare. CIM 10 clasifica aceste
tulburari in trei tipuri: reactia acuta la un factor de stress, starea de stress posttraumatica si tulburarea de
adaptare.

REACTIA ACUTA LA UN FACTOR DE STRESS (STRESUL ACUT)

Termenul se foloseste pentru tulburari care se remit in interval de ore sau cateva zile. Reactiile mai prelungite ar
trebui descrise ca reactii de adaptare, daca sunt usoare, sau ca tulburari de stress posttraumatice (sechele tardive
ale stresului), daca sunt severe

Aspectele clinice - Reprezinta o tulburare tranzitorie dispare de obicei in cateva ore sau in cateva zile. Aparitia
si gravitatea unei reactii la un factor de stress sunt influentate de factorii de vulnerabilitate individuala si de
capacitatea persoanei de a face fata unui traumatism. Mecanismul psihopatologic fundamental este reprezentat
de care reactia de scurt circuit. Simptomatologia clinica poate evolua sub forma unei stari stuporoase in care
predomina inhibitia functiilor psihice sau sub forma unei stari de agitatie cu hiperactivitate (reactia de a fugi sau
fuga). Aceste tablouri clinice se insotesc de simptome neurovegetative de intensitate de intensitate variabila,
uneori sub forma anxietatii de panica (tahicardie, transpiratie, bufeu de caldura). Simptomatologia apare la
cateva minute dupa impactul cu evenimentul stresant si dispare intr-un timp de 2-3 zile (deseori in cateva ore).

Diagnostic – Criteriul de diagnostic dupa DSM IV

A. Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic in care ambele din urmatoarele sunt prezente: 1. persoana a
experimentat, a fost martora ori a fost confruntata cu un eveniment sau cu evenimente care implica moartea sau
vatamarea grava, efectiva sau amenintatoare, ori o amenintare a integritatii sale sau a altora. 2. raspunsul
persoanei implica frica intensa, neputinta sau oroarea.
B. Fie in timpul experimentarii, fie dupa experimentarea evenimentului destresant, individul are trei (sau mai
multe) din urmatoarele simptome disociative: 1. sentimentul subiectiv de insensibilitate, de detasare sau de
absenta a reactivitatii emotionale. 2. o reducere a constiintei ambiantei; 3. derealizare; 4. depersonalizare; 5
amnezie disociativa (incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei).
C. evenimentul traumatic este reexperimentat pesistent in cel putin unul din urmatoarele moduri: imagini,
ganduri, vise, iluzii, episoade de flashback recurente sau sentimentul de retraire a experientei ori detresa la
expunerea la lucruri care amintesc evenimentul traumatic.
D. Evitarea evidenta a stimulilor care desteapta amintiri ale traumei (de ex: ganduri, sentimente, conversatii,
activitati, locuri, oameni).
E. Simptome notabile de anxietate sau de excitatie crescuta (de ex: dificultate de adormire, iritabilitate,
capacitate de concentrare redusa, hipervigilitate, raspuns de tresarire exagerat, neliniste).
F. Perturbarea cauzeaza o detresa sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional sau in alte
domenii importante de functionare ori deteriorarea capacitatii de a indeplini unele sarcini necesare, cum ar fi
obtinerea asistentei medicale ori mobilizarea resurselor personale pentru a vorbi membrilor familiei despre
experienta traumatica.
G. Perturbarea dureaza minim 2 zile si maxim 4 saptamani de la evenimentul traumatic.

1
H. Perturbarea nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante (de ex – un drog de abuz, un
medicament) ori ale unei conditii medicale generale, nu este explicata mai bine de tulburarea psihotica scurta, si
nu este pur si simplu o exacerbare a unei tulburari preexistente de pe axa I sau II.(1)

ICD10
Reactia acuta la stres

Este o tulb tranzitorie semnificativa ce se dezvolta la un individ fara nici o alta tulb mentala aparenta ca raspuns
la un stress fizic si-sau mental exceptional care de obicei dispare dupa ore sau zile.Agentul de stress poate fi o
experienta traumatica coplesitoare,implicand o amenintare serioasa la securitatea sau integritatea fizica a
subiectului sau a unei persoane iubite (de ex: catastrofe naturale,accident,atac criminal,viol,etc), sau o
schimbare neobisnuit de brusca si amenintatoare in pozitia sociala si/sau reteaua sociala a individului ,de
ex:pierderi multiple a unor persoane apropiate,incendiul locuintei,etc.Riscul dezvoltarii acestei tulb este crescut
daca mai sunt prezente si epuizarea fizica sau factori organici. Un rol important il joaca vulnerabilitatea
individuala si capacitatea de a face fata evenimentelor ,nu toate persoanele expuse la un stress exceptional dezv
tulburarea.
Trebuie sa existe o legatura temporara,imediata si clara intre impactul cu un stressor emotional si debutul
simptomelor .In plus ,simptomele:
a) manifesta un tablou mixt ,si de obicei schimbator ;pe langa starea initiala de perplexitate mai pot fi
observate si depresia, anxietatea,mânia, disperarea , hiperactivitatea si retragerea ,dar nici un sp nu
predomina timp indelungat
b) se remit rapid (cateva ore) ,in acele cazuri in care e posibila indepartarea de ambianta stresanta;in
cazurile in care stresul continua sau nu poate fi inlaturat .simptomele,prin natural or ,incep sa se
diminueze dupa 24-48 h si sunt de obicei minime dupa aprox 3 zile.
Include:starea de criza
Reactia de criza acuta
Oboseala de lupta
Socul psihic

Diagnostic diferenţial
1.tulburare mentală datorată unei condiţii medicale generale (de ex., un traumatism cranian) si de o tulburare
indusă de o substanţă (de ex., in legătură cu intoxicaţia cu alcool);
2. simptome psihotice după un stresor extrem;
3. un episod depresiv major;
4. tulburare de adaptare;
5. Simularea;
6. tulburări mentale preexistente;
Pentru indivizii cu diagnosticul de stres acut ale căror simptome persistă mai mult de l lună, trebuie luat in
consideraţie diagnosticul de stres posttraumatic.

Evoluţie
Simptomele stresului acut sunt experientate in timpul sau imediat după traumă, durează cel puţin 2 zile si, fie se
rezolvă in decurs de 4 săptăm ani după terminarea evenimentului traumatic, fie diagnosticul este schimbat.
Cand simptomele persistă peste o lună, poate fi indicat diagnosticul de stres posttraumatic, dacă sunt satisfăcute
criteriile complete pentru stresul posttraumatic. Severitatea, d urata şi proximitatea expunerii individului la
evenimentul traumatic sunt cei mai importanţi factori in stabilirea probabilităţii
de apariţie a stresului acut.

2
Principii de tratament:
- aplicare imediată
- timp scurt de aplicare
- scopul: cerinţe rezonabile ale momentului, nu vizează schimbări radicale
- în cazul unui accident de proporţii prioritate au persoanele mai neajutorate (copii, vârstnici, handicapaţi)
1) Tratament medicamentos: sedare: DIAZEPAM: 10-20 mg/zi, ALPRAZOLAM: 3 mg/zi
2) Asistenţă psihologică:
- terapie suportivă (întârzierea şi favorizarea mecanismului de coping)
- oferirea de informaţii asupra circumstanţelor traumei
- intervenţie în criză
- prim ajutor emoţional: acceptarea reacţiilor, sentimentelor, realităţii, ajutor acordat; recunoaşterea fenomenelor
psihologice perturbatoare; deculpabilizare; identificarea resurselor personale; cultivarea unei atitudini
combative, optimiste; rezumarea la activităţi rutiniere, cotidiene

TULBURARI DE ADAPTARE
ICD 10 - Sunt stari de suferinta subiectiva si de afectare emotionala ,interferand de obicei cu performantele si
functionarea sociala ,si luand nastere in perioada de adaptare la o schimbare semnificativa de viata ,sau ca o
consecinta a unui eveniment stressant de viata (incluzand prezenta sau posibilitatea unei boli fizice grave)
Stressorul poate afecta: integritatea reţelei sociale a persoanei (pierderea unei fiinţe dragi); sistemul de
valori; suporturi sociale (imigraţie, statut de refugiat).Vulnerabilitatea individuală are un rol crescut.
Manifestări variabile: depresie, anxietate, îngrijorări, incapacitate de a face faţă, de a planifica viitorul,
afectarea performanţelor cotidiene; rar- comportamente dramatice / explozii de violenţă. La adolescenţi se
întâlnesc tulb. de conduită (comportament agresiv, disocial).
La copii se manifestă prin fenomene regresive: udarea patului, vorbire copilărească, sugerea policelui.
Debut ≥ 1 lună de la eveniment şi durează < 6 luni.

Diagnosticul depinde de relaţia dintre: formă, conţinut şi severitatea simptomelor; istoricul anterior şi
personalitate; eveniment, situaţia stressantă sau criza existenţială

Forme clinice:
- reacţie depresivă scurtă < 1 lună
- reacţie depresivă prelungită < 2 ani
- reacţie mixtă, anxioasă şi depresivă
- cu perturbare predominantă a altor emoţii
- cu predominenţa tulb. de conduită
- cu perturbare mixtă, a emoţiilor şi conduitei
Include reacţia de doliu (în DSM nu este inclusă rc. de doliu), socul cultural,hospitalismul la copii

DSM IV
A. Apariţia de simptome emoţionale sau comportamentale ca răspuns la un stresor identificabil survenind în 3
luni de la debutul stresorului.
B. Simptomele / comportamentul sunt semnificative clinic: a) detresă marcantă, care este în exces faţă de ceea
ce ar fi de expectat de la expunerea la stresor; b) deteriorare semnificativă în funcţia socială sau profesională
C. Nu satisface criteriile pentru altă tulb. şi nu este o exacerbare a unei tulb. preexistente
D. Simptomele nu reprezintă doliul
E. Odată ce stresorul a dispărut, simptomul nu persistă mai mult de 6 luni
De specificat: cu dispoziţie depresivă/ cu anxietate/ cu dispoziţie mixtă anxioasă şi depresivă/ cu perturbare de
conduită/ cu perturbare mixtă de emoţii şi conduită

3
Epidemiologie: F: B = 2: 1 (1:2 la adolescenţi); frecvenţă maximă în adolescenţă
Elemente şi tulburări asociate: risc suicidar; uz de subst.; acuze somatice; poate complica evoluţia unei
CMG (scade complianţa la tratament sau creşte durata spitalizării)
Evoluţie: favorabilă (< 6 luni); dacă stresorul persistă – persistă şi tulburarea de adaptare cu riscul
apariţiei secundare a depresiei, anxietăţii sau uzului de subst.
Diagnostic diferenţial:
1. Tulburarea de stress posttraumatic
2. Stressul acut
3. Tulb. de personalitate
4. Doliul
5. Reacţii nonpatologice la stress
6. Tulburarea psihotică scurtă
7. Factori psihologici care afectează o CMG
Acest termen este folosit pentru a desemna tulburari usoare sau tranzitorii care dureaza mai mult decat reactiile
acute la stress si apar la subiecti sanatosi mintali. Simptomele sunt variate, cu o combinatie de ingrijorare,
anxietate, depresie, concentrare deficitara, iritabilitate si comportament agresiv. Aceste tulburari sunt in general
reversibile si dureaza de obicei cateva luni. Ele sunt legate strans, in timp si prin continut, de stresor, exemple
fiind doliul, emigrarea sau despartiea. Diagnosticul poate fi de asemenea aplicat reactiilor emotionale fata de o
invaliditate recenta, de ex dupa un AVC sau dupa un accident rutier.
Tratamentul consta in psihoterapie scurta destinata sa ajute pacientul sa se obisnuiasca cu noua situatie si sa
foloseasca pe deplin calitatile restante. Stressorul cauzator trebuie îndepărtat / prelucrat ca semnificaţie.
Psihoterapie - de elecţie: cognitiv-comportamentală; psihanalitică; psihoterapie de grup
Tratament medicamentos: SSRI +/- Anxiolitice +/- Stabilizatoare de dispoziţie

STAREA DE STRESS POSTTRAUMATICA (PTSS)

Acest termen indica o reactie intensa si de obicei prelungita la stresori intensi, precum catastrofe
naturale (cutremure, inundatii, incendii), dezastre provocate de oameni (efectele razboiului sau persecutiilor)
sau agresiuni asupra persoanei (talharia, violul).
Manifestari clinice – aceasta tulburare reprezinta nevroza traumatica propriu-zisa si constituie un
raspuns diferit sau prelungit la o situatie sau la un eveniment stresant (de scurta sau de lunga durata), in mod
exceptional, amenintator sau catastrofic si care ar provoca simptome evidente de disperare la majoritatea
persoanelor. Factorii predispozanti cum ar fi: unele trasaturi de personalitate (de ex: compulsive, astenice,
instabile) sau antecedente de tip nevrotic pot favoriza aparitia sindromului sau agrava evoutia sa. Simptomele
tipice constau din renasterea si retrairea repetata a evenimentului traumatic, din amintiri invadante
(“flashbacks”), vise sau cosmaruri, ce survin intr-un context durabil de “anestezie clinica” si slabire emotionala,
de detasare in raport cu altii, de areactivitate la mediu, anhedonie si evitarea evitarea activitatilor sau situatiilor
(acestea pot redestepta amintirea traumatismului). Simptomele precedente se insotesc de o exacerbare
neurovegetativa cu hipervigilenta, insomnie, anxietate sau depresiesi uneori idei de autoliza. Intervalul dintre
impactul cu traumatismul si aparitia tulburarii poate varia de la cateva saptamani la cateva luni. Evolutia este
fluctuanta, dar merge spre vindecare in cele mai multe cazuri. Uneori tulburarea poate prezenta o evolutie
cronica pe o durata indelungata (ani) si sa antreneze o modificare durabila a personalitatii.
In ceea ce priveste debutul si durata simptomelor stresului posttraumatic DSM IV le clasifica in: stress
posttraumatic cu debut acut (durata simptomelor < de 3 luni), cronic (simptomele dureaza peste 3 luni), tardiv
(durata cel putin 6 luni).
Tulbrarea de stress posttraumatica este socotita ca fiind mai frecventa in copilarie si la varsta inaintata decat in
alte momente ale vietii si la persoanele cu tulburare psihica anterioara fata de cele fara astfel de antecedente.

4
Criterii de diagnostic: dupa DSM IV
A. Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic in care in ambele din cele care urmeaza sunt prezente:
1.Persoana a experimentat, a fost martora sau a fost confruntata cu un eveniment sau evenimente care au
implicat moartea efectiva, amenintarea cu moartea ori o vatamare serioasa sau o periclitare a integritatii
corporale proprii ori a altora.
2. Raspunsul persoanei a implicat o frica intensa, neputinta sau oroare. La copii, aceasta poate fi exprimata, in
schimb, printr-un comportament dezorganizat sau agitat.
B. Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent intr-unul (sau mai multe) din urmatoarele moduri:
1. Amintiri destresante recurente si intruseve ale evenimentului, incluzand imagini, ganduri sau perceptii. La
copii mici, poate surveni un joc repetitiv in care sunt exprimate teme sau aspecte ale traumei.
2. Vise detresante recurente ale evenimentului. La copii, pot exista vise terifiante fara un continut recognscibil.
3. Actiune si simtire, ca si cum evenimentul traumatic ar fi fost recurent (include sentimentul retrairii
experientei iluzii, halucinatii, si episoade disociative de flashback, inclusiv cele care survin la desteptarea din
somn sau cand este intoxicat). La copii mici poate surveni reconstituirea traumei specifice.
4. Detresa psihologica intensa la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizeaza sau seamana cu un
aspect al evenimentului traumatic.
5. Reactivitate fiziologica la expunerea la stimului interni sau externi care simbolizeaza sau seamana cu un
aspect al evenimentuli traumatic.
C. Evitarea persistenta a stimulilor asociati cu trauma si paralizia reactivitatii generale (care nu este prezenta
inaintea traumei), dupa cum este indicat de trei (sau mai multe) din urmatoarele:
1. Eforturi de a evita gandurile, sentimentele sau conversatiile asociate cu trauma.
2. Eforturi de a evita activitati, locuri sau persoane care desteapta amintiri ale traumei.
3. Incapacitatea d a evoca un aspect important al traumei.
4. Diminuarea marcata a interesului sau participarii la activitati semnificative.
5. Sentimentul de detasare sau de instrainare de altii.
6. Gama restransa a afectului (de ex – este incapabil sa aiba sentimente de amor).
7. Sentimentul de viitor limitat (de ex- nu spera sa-si faca o cariera, sa se casatoreasca, sa aiba copii ori o durata
normala de viata).
D. Simptome persistente de excitatie crescuta (care nu erau prezente inainte de trauma), dupa cum este indicat
de doua (sau mai multe) din urmatoarele: 1. dificultate in adormire sau in a ramane adormit, 2. iritabilitate sau
accese coleroase, 3. dificultate in concentrare. 4. hipervigilitate. 5. raspuns de tresarire exagerat.
E. Durata perturbarii (simptomele de la criteriile B,C,D) este de mai mult de 1 luna.
F. Perturbarea cauzeaza o detresa sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional sau in alte
domenii importante de functionare.
De specificat daca: acut (durata simptomelor este < de 3 luni), cronic (durata simptomelor este de 3 luni sau
mai mult), cu debut tardiv (daca debutul simptomelor servine la cel putin 6 luni dupa stresor)

Tulburarea de stress post-traumatica-ICD 10

Aceasta apare ca un raspuns intarziat si/sau prelungit la un eveniment sau o situatie stresanta de natura
amenintatoare sau catastrofica exceptionala ,care e probabil sa cauzeze o suferinta profunda la aproape
oricine(dezastru natural sau cauzat de om ,lupta,accident serios ,martor la moartea violenta a altora ,victima a
torturii ,violului sau altor acte criminale).Daca sunt prezenti factori predispozanti ,cum ar fi trasaturile de
personalitate sau istorie anterioara de b. nevrotica ,pragul de dezvoltare a simpt poate fi diminuat ,sau poate fi
agravat in cursul evol ,dar ei nu sunt nici necesari nici suficienti pt a explica aparitia simptomului. Simptomele
tipice include episoade de repetate rememorari ale traumei in amintiri tulburatoare(flashback-uri),vise sau
cosmaruri ,care apar pe un fundal persistent de sentiment de “amortire” si tocire emotionala, detasare de alti
oameni,nereactivitate la ambianta,anhedonie si evitarea activitatilor si situatiilor care reamintesc trauma.
Exista de obicei o stare de “hiper-activare” vegetativa cu hiper-vigilenta ,o reactie de surpriza crescuta si
insomnie.Anxietatea si depresia sunt frecvent associate iar ideile suicidare nu sunt rar intalnite.
Indreptar diagnostic
5
Ac tulb nu va fi diagnosticata decat daca exista dovada ca a luat nastere in mai putin de 6 luni de la un
eveniment traumatic de o exceptionala severitate

Include:nevrozele traumatice

Diagnosticul diferential: in primul rand trebuie facut cu tulburarea de adaptare, in care stresorul poate fi de
severitate variata. O alta afectiune este stresul acut, al carui pattern simptomatologic apare si se remite in decurs
de 4 saptamani de la evenimentul traumatic. In tulburarea obsesiv-compulsiva exista ganduri intrusive recurente
dar acestea sunt traite ca inadecvate, nefind in legatura cu un eveniment traumatic major. De asemenea flash-
backurile din stresul posttraumatic trebuie deosebite de tablourile halucinator delirante ce pot aparea in
schizofrenii, in tulb afective cu elemente psihotice, delirium, tulb induse de o s. si tulb psihotice datorate unei
CMG. In situatia in care exista remuneratia financiara si posibilitatea unui beneficiu secundar si deciziile
psihiatrico-legale pot avea importanta, trebuie exclusa si simularea.

Etiopatogenie – aparitia stresului posttraumatic implica cunoasterea reactiei de stres si factorului de traumatic.
Un rol important in aparitia acestor stari il a sentimentele de izolare, pierderea increderii in lideri, lipsa de
coeziune a grupului, de somn, de hrana, oboseala fizica. Patogenia nevrozei traumatice consta dintr-un moment
initial determinat de reactia de spaima secundara fata de surpriza si lipsa de pregatire fata de pericolul investit
de traumatism. Acest traumatism ramane in organism ca un corp strain, desi pacientul face eforturi inutile
pentru a-l expulza. Simptomele de repetitie constituie stigmatul eforturilor zadarnice si ineficace pentru
eliminarea traumatismului. Este un model explicativ biologic argumentat prin prezenta perturbarii sistemului
GABA, al sistemului glutamat, in mod direct si in mod indirect prin scaderea serotoninei si norepinefrinei la
nivelul creierului. Este afectat in special circuitul putativ (amigdala, hipocampul, cortexul si aria cenusie
periapeductala). S-a mai constatat reducerea volumului hipocampului. Echilibrul initial intre afect, cognitie,
corp, si sfera interpersonala este rupt.

Tratamentul – este un tratament preventiv (se utilizeaza tehnici psihoterapeutice de sustinere si de grup in
asociere cu o medicatie anxiolitica). Tratamentul propriu-zis consta in administrarea de neuroleptice incisive si
sedative in asociere cu anxiolitice si timoreglatoare in formele clinice productive, halucinator delirante. In
manifestarile clinice cu o coloratura depresiva se administreaza antidepresive triciclice inhibitori ai recaptarii
presinaptice si serotoninei si IMAO. Pentru combaterea insomniilor se prefera hipnotice nonbenzodiazepinice.
In strile cu excitatie psihomotorie predominanta se pot asocia anticonvulsivante si Clonidina. Tratamentul este
de dorit sa se administreze cel putin 12 luni. Tratamentul psihoterapeutic – acest tratament are ca scop
constructia unei relatii terapeutice precoce bazata pe atitudinea incurajatoare a terapeutului, tendinta de a incita
pacientul, de a favoriza evenimentele vietii cotidiene in raport cu traumatismul sau, controlul sensibilitatii
generate de fenomenele de transfer si contratransfer, evaluarea si intelegerea beneficiilor secundare. Ca tehnici
se folosesc cele de tip abreactiv; sunt eficiente terapiile analitice scurte, terapiile de grup si terapiile
comportamentale. Terapiile comportamentale sunt indicate in special la pacientii care prezinta tulburari fobice,
mai ales dupa accident. Se folosesc tehnici de desensibilizare sistematica, desensibilizare prin imaginatie, de
imersiune prelungita (flooding). Se pot asocia cu terapiile cognitive de tipul oririi gandirii, mai ales celor ce au
suferit de agresiuni sexuale (violuri). Terapiile de relaxare permit o reducere a tensiunii fizice, a tulburarilor de
somn, a anxietatii si a manifestarilor hiperadrenergice. Psihoterapia trebuie continuata cel putin 6 luni.
Obiective: diminuarea acuzelor; identificarea resurselor personale şi încurajarea capacităţilor de coping;
ameliorarea calităţii vieţii; reducerea dizabilităţilor; prevenirea comorbidităţilor şi complicaţiilor

1) Tratament medicamentos:
I. SSRI în doze ≥ dozele pentru depresie
II. În caz de ineficienţă / rău tolerat alt SSRI
III. AD triciclice: IMIPRAMINA
AMITRIPTILINA
6
IV. Răspuns parţial – augmentare cu stabilizatori de dispoziţie (au efecte pe rememorări, descărcări de furie):
Li: 300-1200 mg/zi; CBZ: 200-1500 mg/zi; VPA: 125-2000 mg/zi; LMG: 50-200 mg/zi
BZD sunt contraindicate în unele ghiduri, se pot folosi pe termen scurt
V. Pt. - fen. vegetative: CLONIDINA: 0,1-0,4 mg/zi
PROPANOLOL: 20-160 mg/zi
- agitaţie - BZD: CLONAZEPAM: 0,5-6 mg/zi
ALPRAZOLAM: 0,25-4 mg/zi
BUSPIRONĂ: 5-60 mg/zi
- elemente psihotice: HALOPERIDOL
RISPERIDONĂ
QUETIAPINĂ
VI. În cazurile non-responsive AD noi: MIRTAZAPINĂ; VENLAFAXINĂ
Durata: terapie de atac- 12 săpt în doze optime; terapie de întreţinere- 1an. Reducerea treptată a dozelor dacă
pacientul este asimptomatic
2) Psihoterapie
* Psihoterapia cognitiv-comportamentală
* Expunere graduală imaginară / in vivo la imagini evocatoare ale traumei
* Trainingul inoculării stressului
* Abilităţi de comunicare
* Tehnici de relaxare
Cazurile cu implicaţii medico-legale vor fi evaluate, urmărite şi supuse unei expertize
medico-legale psihiatrice.

Evoluţie
Stresul posttraumatic poate surveni la orice etate, inclusiv in copilărie. Simptomele apar de regulă in primele 3
luni după traumă, sau cu intarziere de luni /ani pană la apariţia lor. Severitatea, durata si proximitatea expunerii
la evenimentul traumatic a unui individ sunt cei mai importanţi factori care afectează probabilitatea apariţiei
acestei tulburări.