Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

CONTABILITATEA SI MEDIUL AFACERILOR

SISTEMUL INFORMATIONAL PRIVIND CONTABILITATEA AFACERILOR

1. Definitii si delimitari privind mediul afacerilor

Produs al unei activitati teoretice si practice indelungate, contabilitatea s-a delimitat ca sistem de
cunoastere si gestiune a resurselor si rezultatelor societatii impartite in persoane fizice si economice, drumul
parcurs fiind preponderent de la practica la teorie.
Contabilitatea reprezinta - ,,un ansamblu de principii si tehnici privind inregistrarea in partida dubla a averii
care apartine unui negustor, precum si toate afacerile acestuia in ordinea in care a avut loc”.
In conceptia sa, contabilitatea era privita prin prisma ecuatiei de schimb avere = capital, respectiv ce
posed si ce datorez (Partida Dubla).
Totodata orice tranzactie care intervenea in masa averii, respectiv a capitalului era privita ca un raport
de schimb intre primire si dare, respectiv intre debitor, cel care primeste valoarea, si creditor, cel care
avanseaza valoarea.
Procedand astfel, Luca Paciolo a emis o judecata de valoare ridicata ulterior la rang de principiul
fundamental al contabilitatii.
Tratarea contabilitatii prin prisma afacerilor, implicit optiunea pentru contabilitatea afacerilor se inscrie
in definitia data de Luca Paciolo.
AFACERILE – reprezinta, dupa caz, tranzactii comerciale, industriale, financiare concretizate in
vanzari, cumparari, creditari si alte operatiuni de schimb.
Toate aceste acte de comert sau acte civile cu caracter comercial se desfasoara in conditii de risc in
scopul obtinerii profitului.
Daca se face recurs la cadrul comercial, afacerile sunt reprezentate prin tranzactii, acte sau fapte pe
care legiuitorul le defineste ca fiind acte si fapte ,,de comert”, care la randul lor sunt clasificate in 3 categorii:

1. Acte de intermediere in operatiuni de schimb asupra marfurilor si titlurilor de credit (ex:

operatiuni privind cumpararile si vanzarile comerciale, operatiunile privind cumpararile si vanzarile de
obligatiuni, obligatiuni privind subscrierea, cumpararea si vanzarea).

1
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

2. Acte de intermediere in operatiuni de schimb privind munca organizata pe riscul

intreprinzatorului (intreprinderea de manufacturi, imprimerii etc.).
3. Fapte de comert – conexe unui fapt considerat de comert – reprezinta fapte juridice care intervin intre
2 persoane ca parteneri de afaceri care au un caracter civil (ex: intermedierea in tranzactiile comerciale,
depozitarea marfurilor cumparate cu scop de revanzare, cont curent etc.)

In ceea ce priveste formele de organizare a afacerilor, acestea sunt in numar de 3:

1. Afacerea proprietate individuala – apartine unei singure persoane fizice care detine o autorizatie.
2. Afacerea in parteneriat – apartine la 2 sau mai multe persoane fara a fi realizata corporatia.
3. Corporatia reprezinta o persoana juridica distincta de proprietari si manageri, acestia din urma putand
incheia contracte sau detine bunuri in proprietate, proprietatea fiind definita sub forma unei actiuni ca
parte din capitalul social.

2. Obiectul afacerilor

Potrivit prin prisma teoriei economice neoclasice si teoriei financiare, obiectul afacerilor il reprezinta
maximizarea valorii afacerilor, respectiv maximizarea valorii intreprinderii privita sub 2 forme, respectiv:
- maximizarea averii proprietarilor
- maximizarea profitului
Cele 2 forme anterioare ale maximului pornesc de la realitatea potrivit careia, performanta unei afaceri
depinde atat de tranzactiile efectuate, cat si de activele si datoriile, ca parte componenta a averii proprietarilor.
In contabilitatea afacerilor, maximizarea valorii afacerilor poate fi tratata prin 2 abordari:
- abordarea contabila
- abordarea financiara.

I. Abordarea contabila
– are in vedere cresterea activului net, respectiv a averii proprietarilor de la un exercitiu la altul, ca
urmare a cresterii profitului.

ACTIV NET = TOTAL ACTIV – DATORII

2
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

Ecuatiile privind determinarea masei profitului ca urmare a afacerilor sunt:

1. Rezultatul exercitiului (la 31.12) = Activ net (la 31.12) – Activ net la 31.12.N-1
± contributii/ retrageri ale proprietarilor la K proprii
± alte cresteri sau scaderi ale K proprii

2. Rezultatul exercitiului (la 31.12) = Veniturile exercit (la 31.12) – Cheltuielile exercit (la 31.12)

Cadrul general IASB - ,,prezentarea situatiilor financiare”

- precizeaza ca rezultatul exercitiului din CPP nu corespunde in totalitate cu performanta intreprinderii.

Prin urmare se formuleaza o noua cerinta si anume prezentarea intr-o noua situatie financiara a
castigurilor si pierderilor, care nu sunt prezentate in mod curent in CPP.
Aceasta noua situatie financiara poate fi reprezentata fie:
a) sub forma unei reconcilieri a K proprii pe 2 coloane
b) sub forma unei situatii financiare noi care sa evidentieze performanta
Raspunsul la cerinta de mai sus a fost dat de IAS /IFRS prin necesitatea intocmirii situatiei modificarii
K proprii in cele 2 variante, respectiv
- modificarea tuturor K proprii
- modificarea K proprii altele deceat acelea provenite din tranzactii de capital cu proprietarii si
distribuirii catre proprietar
In plan teoretic, raspunsul la cerintele anterioare a condus la o noua formula respectiv cea a rezultatului
global al exercitiului (performanta).

REZULTATUL GLOBAL AL EXERCITIULUI = REZULTATUL EXERCITIULUI DIN CPP ± AJUSTARI PENTRU MENTINEREA K
± ALTE CRESTERI SAU ALTE SCADERI ALE K PROPRII NERECUNOSCUTE IN
REZULTATUL EXERCITIULUI

Cadrul general IASB precizeaza ca in ajustarile pentru mentinerea K se cuprind + valoarea sau –
valorile rezultate din reevaluarea activelor sau din ajustarea valorii activelor si datoriilor care conduc la
cresteri sau scaderi de K proprii.

3
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

Desi aceste elemente se incadreaza in definitia data, veniturile si cheltuielile sunt incluse in K proprii
fie in cadrul rezervelor din reevaluare sau in cadrul ajustarilor pentru mentinerea capitalurilor.
Prin urmare, ecuatia rezultatului global, respectiv al performantei intreprinderii devine
Rezultatul exercitiului din CPP
± Venituri/ cheltuieli, castiguri sau pierderi incluse in K proprii (rezerve din reevaluare, din conversie –
± Profituri sau pierderi rezultate din efortul modificarilor politicilor contabile
± Profit sau pierderi rezultate din efectul corectarii erorilor fundamentale

REZULTATUL GLOBAL SAU PERFORMANTA INTREPRINDERII

II. ABORDAREA FINANCIARA

- are in vedere speranta de castig a afacerii ca urmare a activelor avansate, ele fiind generatoare de
fluxuri de trezorerie, implicit de profit.
Un asemenea demers vizeaza o estimare a valorii afacerii pe baza fluxurilor de profit previzionate intr-un
viitor de timp finit sau infinit, profituri care sunt actualizate sau capitalizate pe baza unei rate de
actualizare.

Relatia de calcul:
n
Vf = Σ Pi/ (1+r)n+ Vrn/ (1+r)n
i=1

Pi –profit anual viitor

Vf = valoarea financiara-determinata pe baza sperantelor de castig pe care le va aduce entitatea cu
patrimoniul sau acumulat pana in prezent
r = rata de actualizare egala cu rata medie a dobanzii fara risc (la obligatiunile de stat) plus o prima de risc
economic si financiar ce caracterizeaza entitatea respectiva
i = perioada de previzionare (i = 1 → n; i = durata de viata economica)
Vr = valoarea reziduala, respectiv valoarea de piata a activului net al entitatii, valoare estimata ce va
ramane dupa “n” ani de viata economica

4
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

In masura in care se accepta ipoteza desfasurarii activitatii intr-o perioada nedeterminata (valoarea
financiara poate fi determinata prin raportarea cash-flow-ului anului curent la rata de actualizare).
Cfi – cash-flow an curent

Vf = Cfi/ r
-Maximizarea valorii financiare se obtine fie prin maximizarea cash-flow-ului curent sau minimizarea ratei
medii ponderate a capitalului.
- Mentinerea nivelului performantelor finananciare - mentinerea unui rezultat satisfacator pe termen mediu
si lung- nu preconizeaza cautarea cu orice pret a unui profit maxim pe termen scurt ci, din contra, se
apreciaza stabilitatea performantelor si gasirea unui compromis satisfacator intre stabilitate si rentabilitate.

Pentru maximizarea valorii afacerii se au in vedere urmatorii indicatori:

1. Valoarea de piata
2. Cifra de afaceri
3. Valoarea activelor
4. Valoarea economica adaugata
5. Valoarea adaugata

1. Valoarea de piata
- reprezinta suma de bani care s-ar incasa ipotetic in conditiile in care toate actiunile firmai ar fi vandute
la o anumita data.

Vp = Nr. de actiuni x Valoarea de piata a unei actiuni

Relevanta indicatorului anterior sporeste in masura in care se calculeaza urmatoarele rate:

Castig per actiune Rezultatul net - Dividende preferentiale

= Nr. Mediu de actiuni ordinare

Pretul unei actiuni la sf

Grad de atractivitate a investitiilor in
exercitiului
actiunile firmei =
Castig per actiune
5
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

2. Cifra de afaceri
- indica pozitia firmei pe piata.
Cu cat cifra de afaceri este mai mare cu atat vanzarile acopera un segment mai mare de piata.

CIFRA DE AFACERI =
Vanzari de marfuri
+
Venituri din vanzarea productiei
+
Subventii de exploatare afernte cifrei de afaceri
+
Venituri din dobanzi pentru entitatile al caror obiect de activitate este leasing-ul

3. Valoarea activelor
- este un indicator palpabil al avutiei entitatii.
Intr-o anumita masura, cu cat intreprinderea are mai multe active cu atat este mai bogata.
In masura avutiei se are in vedere valoarea reala a activelor nu cea contabila, iar relevanta indicatorului
sporeste in masura in care se calculeaza activul net.
Activul net = Total active – Total datorii

4. Valoarea economica adaugata (profit rezidual)

- este un indicator alternativa al performantei firmei denumit si profit rezidual.

Relatiile de calcul:
a) plecand de la profitul brut

Valoarea economica adaugata VEA = Profit brut inainte de impozitare – Costul capitalului

b) plecand de la cifra de afaceri

Valoarea economica adaugata VEA = Cifra de afaceri – Costul capitalului – Cost functionare (exploatare si
finantare)

6
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

Un asemenea demers porneste de la principiul potrivit caruia la productia de profit participa atat Kproprii cat si
Kimprumutat, angajare denumita costul capitalului.

Costul capitalului – reprezinta plata pe care firma trebuia sa o faca pentru K propriu si cel imprumutat folosit
pentru finantarea activitatii.

Costul capitalului cuprinde:

a) costul K propriu masurat prin dividende
b) costul K imprumutat masurat prin dobanzi

Marimea lor difera in functie de risc intrucat un risc mai mare determina un cost de angajare mai mare.
De regula, costul K propriu este mai mare decat costul K imprumutat.

Costul K propriu – reprezinta rata minima de rentabilitate a venitului asteptat de actionar si pe care firma ar
trebui sa o realizeze pentru a mentine satisfactia actionarilor.

Pr
Cost K propriu (r) =
Kproriu
Pr – profit estimat a fi distribuit sub forma de dividende
Kpropriu – capitalul propriu

Costul K imprumutat (datoriilor) – reprezinta rata minima de rentabilitate a venitului asteptat de creditori sau
rata dobanzii pentru creditele obligatare sau bancare.

Cost Kimprumutat D
(D) = Ci
D – valoarea totala a dabanzii
Ci – capitalul imprumutat

Costul capitalului:
- se exprima in procente
- se calculeaza ca media aritmetica ponderata a diferitelor surse de finantare a capitalului

7
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

CP CI
K= r x CP + + d x CP +
CI CI

Costurile de functionare cuprind:

1) costuri de infiintare (autorizatii, inregistrare a Reg. Com.)
2) costuri curente (materii prime, materiale, salarii, impozite si taxe curente, servicii externe, energie)
3) costuri mijloace de transport (combustibil, revizii, reparatii, asigurari, impozite si taxe)
4) costuri aferente activitatii de desfacere (deplasri, participari la targuri, materiale prezentate)
5) cost administrativ (abonamente, literatura de specialitate, telefon, fax)

Profitabilitatea sau performanta intreprinderii reflecta eficienta obtinerii de profit folosind resursele existente.

Indicatori de masurare a profitabilitatii performantei

a) Marja profitului sau marja bruta din vanzari - rata rentabilitatii comerciale
Profit brut din vanzari x
Marja profit =
Cifra de afaceri 100

Reflecta proportia in care o entitate monetara participa la obtinerea de venit net.

Determinativul brut din componenta cumparatorului reflecta marja asupra costului vanzarilor.
Costul vanzarilor – este format din costul de productie al produselor vandute si costul de achizitie al marfurilor
vandute.

b) Viteza de rotatie a activelor

- exprima de cate ori in cursul unui an activele sunt transformate in vanzari
CA
Viteza de rotatie a activelor =
Sold mediu al activelor

8
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

c) Rentabilitatea economica (rentabilitatea activelor)

- Masoara performanta bruta a activului societatii inainte de calculul impozitului pe profit
Rentabilitatea economica = Profit brut /Activul total

d) Rentabilitatea financiara
- Masoara performanta neta a capitalurilor societatii. Trebuie sa depaseasca castigul obtinut prin plasarea
sumelor in depozite bancare.
Profit net/
Rentabilitatea financiara =
Sold mediu al capitalului propriu x)
x)
exclusiv profitul nerepartizat

5. Valoarea adaugata
- reflecta suplimentul sau plusul de valoare economica rezultat din productie
- se calculeaza ca diferenta intre valoarea productiei si valoarea bunurilor si serviciilor vandute
transformate in procesul de productie

Metode de calcul

a) metoda productiei

Marja Consumuri de bunuri si servicii primite de la

VA + Productia exercitiului -
comerciala furnizori
=
(grupa 70+71+72,
(707-607) (grupa 60, 61,62)
exclusiv 707)

b) metoda aditionala (aditiva)

- are in vedere ca valoarea adaugata reprezinta suma remunerarii tuturor factorilor de productie inclusiv
statul.

Prin urmare, ea reprezinta o acumulare din care sunt remunerati toti participantii directi sau indirecti la
procesul de productie:

9
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

• Personalul – salarii si asigurari sociale +

• Statul – impozite si taxe +
• Bancheri – dobanzi +
• Investitori – amortismentul +
• Detinator de capitaluri proprii – rezultatul exercitiului +

= VA

Rezultatul global in maximizarea afacerilor

Rez.global = Rez. Contabil +/- Plusvalorile/minusvalorile din eval.activelor si datoriilor. la val justa

Val.justa – suma la care poate fi schimbat un activ sau decontata o datorie, de buna voie, intre parti aflate in
cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul este determinat obiectiv.

In estimarea valorii juste se retin doua interpretari:

- Valoarea de utilitate sau valoarea fluxurilor viitoare – se bazeaza pe crearea de valoare;
- Valoarea de piata – pretul la care poate fi vandut un bun daca exista o piata deschisa.

Valoarea justa:
- Este baza de previziune a fluxurilor de numerar viitoare;
- Se caracterizeaza prin integralitate, permitand contabilizarea totala a valorilor;
- Are un character de neutralitate;
- Se apropie cel mai mult de imaginea fidela, fata de celelalte forme de evaluare;
- Este adaptata gestiunii active a riscurilor financiare, prin care se poate reflecta mai fidel realitatea
economica.

10
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

Principii de baza pentru înţelegerea contabilităţii afacerilor

Obiective fundamentale ale contabilităţii afacerilor:

- Pentru management – maximizarea valorii afacerilor;
- Pentru contabilitate – recunoaşterea şi evaluarea tranzacţiilor consumatoare de resurse şi producătoare
de performanţă;

A) Principiul relaţiei dintre câştig şi risc supraevaluare rezultat – calitatea scăzută a câştigurilor – risc
evaluat ridicat – valoarea scazută a entităţii participante la afaceri.
B) Principiul modificării valorii în timp a banilor presupune riscul la valoarea actualizată.
C) Fluxul net de trezorerie este important în raport cu profitul bazat pe contabilitatea de angajament.
Pornind de la rezultatul contabil bazat pe contabilitatea de angajamente cash-flow-ul se determină pe
baza relaţiei:
Profitul (pierderea) contabil(ă) din contul 121 „Profit şi pierdere” înaintea impozitării
+,- Ajustările din elementele nonnumerar (exemplu, amortizări şi provizioane)
+,- Variaţia necesarului din fondul de rulment (modificările de active circulante şi datorii
curente)
+,- Fluxurile de numerar din activitatea de investiţii (încasări/plăţi privind imobilizările)
+,- Fluxurile de numerar din activitatea de finanţare (creşteri/micşorări de capitaluri proprii şi
datorii noncurente)
= Fluxul net de numerar (cash-flow-ul)

D) Fiscalitatea influenţează deciziile în afaceri respectând această regulă este necesar a se lua în calcul
cash-flow-ul net de impozitare pe profitul entităţii.
E) Principiul concurenţei prezenţa concurenţei determină presiuni asupra preţului de vânzare al
bunurilor şi serviciilor. Strategia de preţ a entităţii poate influenţa natura concurenţei cu care se
confruntă. Strategia de preţ şi profit ridicat atrage concurenţă.
F) Eficienţa pieţelor de capital activităţile manageriale se reflectă imediat în preţul acţiunilor şi
obligaţiilor, controlând cât mai bine cash-flow-ul pentru creşterea averii investitorilor.
G) Rentabilitatea nouă (+) şi risc nou (+,-) – rentabilitatea investiţiilor noi se adaugă la cea a firmei, în
timp ce riscul lor se combină cu cel al firmei. Rentabilitatea marginală mai bună a investiţiilor noi va
conduce la creşterea rentabilităţii firmei întrun ritm determinat de creşterea cash-flow-ul faţă de

11
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

creşterea capitalurilor investite. Riscul marginal al noilor investiţii nu are acelaşi efect adiţional, el nu
se adaugă, ci se combină cu riscul anterior al firmei.

H) Principiile recunoaşterii şi evaluării în contabilitatea afacerilor. Recurs la principiile

contabilităţii financiare
Sintagma de contabilitate a afacerilor a fost adoptată cu scopul de a pune în evidenţă valenţele
informaţionale şi decizionale ale contabilităţii în managementul afacerilor.
Contabilitatea afacerilor cuprinde o serie de evaluări şi procedee atipice în raport cu ceea ce
caracterizează contabilitatea financiară.
Între relevanţa şi credibilitatea informaţiilor este preferată prima, după cum principiul prudenţei, deşi
acceptat, este împins în plan secundar.

Contabilitatea afacerilor este o contabilitate financiară şi managerială centrată cu precădere pe afaceri.

1. Baza de evaluare
Evaluarea este procesul prin care se determină valorile la care elementele descrise în situaţiile
financiare sunt recunoscute şi în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere.
Diverse baze de evaluare sunt utilizate în situaţiile financiare în diverse combinaţii şi grade de
utilizare. Nici o bază de evaluare nu are o valabilitate generală şi nu este satisfăcătoare pe deplin.
Baze de evaluare: costul istoric, costul curent (de înlocuire), valoarea realizabilă (valoarea actuală
de ieşire) şi valoarea justă (valoarea capitalizată).

2. Principiile evaluării în contabilitatea afacerilor

• Principiul recuperării costului istoric
• Principiul stabilităţii unităţii monetare
• Principiul prudenţei – aprecierea cu precauţie/rezonabilitate a activelor şi pasivelor. Se evită riscul de
transfer în virtutea incertitudinilor prezentate susceptibile de a greva averea şi rezultatele întreprinderii.
• Principiul evaluării separate a activelor şi datoriilor.

12
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

3 Regulile evaluării
• Reguli şi forme de evaluare:
• Evaluarea iniţială – are la bază costul iniţial ca valoare justă, măsurată la intrarea activelor şi
constituirea datoriilor. Costul iniţial recunoscut capătă statutul de valoare contabilă de intrare a
activelor şi datoriilor;
• Evaluarea la ieşire – bunurile se scad din gestiune la valoarea lor contabilă egală cu valoarea de intrare
bazată pe costul istoric sau orice altă valoare sustenabilă acestuia;
• Evaluarea ulterioară – valoarea reevaluată;
• Evaluarea la inventar – cu respectarea principiului prudenţei;
• Evaluarea la bilanţ.

Procesul decizional și complexitatea acestuia

Planificarea strategică și deciziile pe termen scurt

Dezvoltarea sau maximizarea afacerii depinde în mare măsură, așa cum am menționat anterior, de
afacerile sau tranzacțiile pe care societatea le desfășoară, în condiții de risc sau incertitudine, având ca și
obiectiv maximizarea averii proprietarilor prin maximizarea rezultatelor înregistrate.
În vederea reducerii gradului de risc sau al incertitudinii asociate cu desfășurarea activității, societațile
apelează la planificarea strategică sau pe termen lung, care trebuie sa fie implementată pe termen scurt, sau
corelată cu deciziile adoptate la nivel operațional.

Stabilirea strategiei reprezintă de fapt, fixarea, de către nivelele de management superioare, a direcției
și scopului (sau obiectivului general) unei organizații pe termen lung. Adoptarea unei strategii permite
obținerea unor avantaje într-un mediu competitiv prin alocarea optimă a competențelor și a resurselor limitate
de care dispune societatea. Mai mult decât atât, strategia unei entități va urmări întotdeauna îndeplinirea
așteptărilor deținătorilor de interese, fiind în concordanță cu cerintele armonizate ale acestora.
Planificarea strategică are prin urmare două caracteristici esențiale:
- orizontul lung de timp, respectiv stabilirea unor obiective pe termen lung;
- scopul general, respectiv obținerea de avantaje competitive pentru societate pe termen lung.

13
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

Desfășurarea activității, la nivel operțional, este însă caracterizată de adoptarea și implementarea

rapidă/promptă a deciziilor. Astfel, la nivel operațional putem vorbi de un proces decizional pe termen scurt,
precum și de obiective pe termen scurt.
Managerii de la nivelurile operționale, pentru a reduce sau a atenua incertitudinea și riscul mediului în
care societatea își desfășoară activitatea, își stabilesc obiective pe termen scurt pe care urmăresc să le atingă
prin activitatea pe care o desfășoară.
Procesul decizional trebuie să constituie însă un tot unitar. În acest context, obiectivele strategice (pe
termen lung) ale societății nu trebuie să contrasteze cu obiectivele operaționale (pe termen scurt). De aceea,
atunci când managerii de la nivelurile operaționale își stabilesc obiectivele, acestea trebuie să țină cont și să fie
în concordantă cu obiectivele strategice stabilite de către nivelurile ierarhice superioare.
Unul din riscurile ce pot apărea în dezvoltarea unei afaceri îl reprezintă pericolul ca deciziile adoptate
de către managerii locali să nu fie aliniate cu planurile strategice pe termen lung ale organizației. Astfel, un
aspect deosebit de important devine congruența sau alinierea obiectivelor la nivelul întregii societăți,
indiferent de nivelul ierarhic.
Pornind de la acest aspect, vă propunem analiza următoarei scheme:

Top Overall
manage mision
ment

Middle Detailed
management subordonate
goals

Bottom management Work targets for

individual members

14
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

- la nivelul de sus se regăsește misiunea generala a societății, care este susținută de un număr redus de
obiective generale stabilite de conducerea de la nivelul superior. De regulă, misiunea și obiectivele generale
sunt determintate pe un orizont lung de timp (pe termen lung).
Este important să ținem cont de faptul că strategiile organizaționale sunt adoptate de regulă în cadrul
nivelurilor ierarhice superioare și au de cele mai multe ori o perspectivă pe termen lung asupra afacerii, mai
puțin detaliată, fiind axate mai mult pe aspecte calitative și fiind mai puțin adaptabile la schimbările
individuale survenite în mediul de afaceri;
- aceste obiective generale sunt susținute la rândul lor de mai multe obiective subordonate, cu caracter
mai detaliat stabilite de conducerea sau managementul de mijloc;
- detalierea obiectivelor continuă de sus în jos până se ajunge la obiectivele de lucru, stabilite pentru
membrii individuali ai organizației. Acestea sunt stabilite de către managementul de la nivelul operațional, sau
de către managerii din cadrul ultimului nivel ierarhic. Aceste obiective sunt stabilite pe termen scurt.
Managerii operaționali au, spre deosebire de cei strategici, o viziune axată pe termen scurt, pe acțiune,
ca răspuns la modificările apărute în desfășurarea activității. Acest aspect poate cauza conflicte, în momentul
în care reacția pe termen scurt a managerilor de la nivelul operațional contravine planurilor pe termen lung.

Se observă că obiectivele stabilite devin din ce în ce mai detaliate și mai axate pe un orizont scurt de
timp pe măsură ce se face trecerea de la nivelurile ierarhice superioare la cele inferioare.
În structurarea obiectivelor, societatea trebuie să ia în calcul congruenta acestora. Trebuie să se țină
cont de faptul că obiectivele sunt legate unele de altele și trebuie să se susțină reciproc.
Obiectivele se pot corela în mai multe feluri:
a) la nivel ierarhic (pe baza structurii ierarhice);
b) la nivel funcțional (colaborări între departamente);
c) la nivel logistic (are în vedere partajarea resurselor sau utilizarea acestora în secvențe);
d) la nivel organizațional în sens larg (când nivelul superior de execuție ia decizii în privința
priorităților operaționale).

Deși congruența sau alinierea obiectivelor la nivelul întregii organizații reprezintă un aspect deosebit de
important, este de asemenea și dificil de realizat. Uneori, obiectivele strategice pot să nu corepundă realității
cu care managerii se confruntă la nivel operațional sau pot să apară tensiuni sau neconcordanțe între prioritățile
stabilite pe termen lung și cele pe termen scurt. De aceea, considerăm că procesul de planificare, atât strategică

15
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

cât și operațională, trebuie să fie un proces ciclic, atât de tip top-to-botom cât și de tip botom-up. Acest aspect
va susține corelarea și armonizarea obiectivelor pe termen lung cu cele pe termen scurt.

Overall mision Detailed subordonate goals Work targets

Astfel, obiectivele de lucru trebuie să reflecte obiectivele subordonate misiunii generale și să fie în
concordanță cu acestea. Însă, la rândul lor, obiectivele subordonate și misiunea generală trebuie să țină cont de
realitatea care se regăsește la nivel operațional, deoarece managerii de la nivelul strategic nu beneficiază de
avantajul conducerii locale, care deține informații suplimentare privind condițiile locale ale mediului de afaceri
și ale pieței. Uneori planurile pe termen lung trebuie ajustate pentru a se potrivi cu realitatea mediului de
afaceri.
Prin corelarea obiectivelor pe termen lung cu cele pe termen scurt societatea se asigură că toate
nivelurile ierarhice lucrează împreună pentru atingerea acelorași obiective, evitându-se conflictele și creșterea
gradului de insatisfacție al angajaților, susținându-se în același timp obținerea unor performanțe superioare.
Atenție însă! Comunicarea și negocirea sunt elemente cheie în corelarea obiectivelor!

În contextul armonizării obiectivelor, se poate discuta despre ”trade-offs” între obiectivele pe termen
lung și cele pe termen scurt. Cu alte cuvinte, există situații în care obiectivele pe termen lung pot fi sacrificate
în favoarea celor pe termen scurt și invers.
Printre situațiile în care obiectivele pe termen lung pot fi sacrificate se numără:
- amânarea sau abandonarea investițiilor de capital care ar conduce în cele din urmă la creștere și profit,
în vederea protejării fluxurilor de numerar și profiturilor pe termen scurt;
- reducerea cheltuielilor de cercetare și dezvoltare pentru reducerea costurilor de funcționare. Această
strategie trebuie adoptată însă doar pe termen scurt, pentru că împiedică dezvoltarea de noi produse și
obținerea de avantaje competitive în viitor în favoarea minimizării costurilor de exploatare;

16
 Dezvoltari privind contabilitatea afacerilor Curs 1-2

- reducerea calității pentru reducere costurilor de funcționare. Această strategie poate afecta în schimb
reputația și fondul comercial al societății;
- reducerea serviciilor oferite clienților pentru reducere costurilor de funcționare. Această strategie
implică însă sacrificarea fondului comercial;
- reducerea costurilor de instruire sau recrutare. Această strategie poate conduce însă la diminuarea
competențelor personalului angajat în cadrul societății.

Un alt aspect care trebuie luat în calcul pentru susținerea armonizării sau corelării obiectivelor pe
termen lung cu cele pe termen scurt are în vedere modalitatea în care societatea măsoară sau cuantifică
performanța. Astfel, indicatorii utilizați pentru determinarea performaței pot promova atingerea obiectivelor
operaționale în defavoarea celor strategice sau invers. Alegerea indicatorilor de performanță poate să
încurajeze managerii să se axeze pe performanța pe termen scurt în defavoarea performanței pe termen lung.
De exemplu, pentru îmbunătățirea indicatorului ROI, utilizat în cuantificarea și evaluarea performanței,
managerul poate decide să reducă costul cu amortizarea și să diminueze valoarea activelor prin scoaterea din
gestiune a unui utilaj pe care nu-l mai folosește. Deși această decizie conduce la creșterea valorii indicatorului,
în situația în care societatea va avea din nou nevoie de acel utilaj, costul cu achiziționarea unuia nou va afecta
performanța viitoare.
În concluzie putem spune că, în cadrul societăților există un conflict între presiunea exercitată asupra
managerilor de a obține rezultate pe termen scurt și de a atinge obiectivele strategice stabilite pe termen lung.
Este puțin probabil ca planul strategic și procesul decizional de la nivel operațional să se regăsească în armonie
în mod constant în condițiile în care societatea își desfășoară activitatea într-un mediu dinamic. De aceea,
societățile trebui să gestioneze într-o manieră eficientă orice conflict ce poate să apară între obiectivele pe
termen lung ale planului strategic și obiectivele pe termen scurt.
O modalitate prin care care aceste conflicte pot fi eliminate sau atenuate o reprezintă ”freewheeling
opportunism” ca o alternativă la planificarea strategică. Freewheeling opportunism elimină dezvoltarea
planurilor strategice, permițând societății să răspundă și să exploateze oportunitățile care apar, procesul
decizional desfășurându-se astfel la orice nivel.
Printre avantajele acestei metode se numără faptul că societatea nu mai pierde oportunitățile bune care
apar, se adaptează mai ușor și mai rapid la schimbare, încurajează flexibilitatea și atitudinea creativă. Printre
dezavantaje se numără faptul că nu există coordonare și astfel unele oportunități se pierd, se pune accent doar
pe profit fără a fi luate în considerare și alte aspecte și în cele din urmă firma ajunge să reacționeze în
permanență în loc să acționeze către un scop.

17