Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

- Temă și viziune –
Prima jumătate a secolului XX este marcată de schimbări majore, la nivel
mondial (prima conflagrație mondială), ce și-au găsit expresia și în literatura
vremii.Această perioadă a fost caracterizată de introducerea modernismului,
prin Sburătorul (1919) lui Eugen Lovinescu, și conflictul acestuia cu
sămănătorismul.Camil Petrescu, autorul romanului „Ultima noapte d
dragoste, întâia noapte de război”, este unul dintre adepții noului curent, ce se
regăsește în paginile scrierilor sale.
Opera menționată mai sus se încadrează în modernism deoarece
reliefează principalele trăsături ale curentului : subiectivismul și analiza
psihologică.Astfel, perspectiva narativa este actorială, povestirea se face la
persoana I, naratorul-personaj dedându-se unei lungi autocritici : se dezvăluie
cititorului cu o sinceritate frapantă.Gândurile, emoțiile și sentimentele
protagonistului sunt prezentate prin tehnica monologului : naratorul-personaj,
autoanalizându-se pedantic, se surprinde în metamorfoză.Teoretician al
romanului novice, Petrescu a mărturisit în „Noua structură și opera lui
Marcel Proust” : „Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.”În „Ultima
noapte…”, acesta lasă societatea pe fundal, în centrul atenției fiind Ștefan
Gheorghidiu, un alter-ego al naratorului.Un alt indiciu al modernismului se
regăsește în stilul personal, specific camilpetrescian : adept al
anticalofilismului, rândurile nu încearcă să fie frumoase estetic, ci prin
adâncimea și onestitatea ideilor transmise.De asemenea, este ilustrată
originalitatea prin aspectul dezordonat al povestirii : naratorul sare de la
introspecție la retrospectivă, de la trecut la prezent, opunându-se linearității
rigide a romanului obiectiv.Petrescu se lasă influențat de afectivitate, ce
guvernează memoria involuntară (conform lui Bergson), și, prin focalizarea
internă, explorează universul lăuntric al lui Ștefan Gheorghidiu.
Tema cărții are în prim plan condiția intelectualului inadaptat de la
începutul secolului XX, prins între fluxul propriei conștiințe, idealul
imposibil de iubire și normele imorale ale societății aflate în război.Pentru
erou, amorul și războiul sunt experiențe fundamentale ale individului, ce îi
modelează caracterul și contribuie la procesul maturizării intelectuale.
Titlul este deosebit de sugestiv pentru tema războiului și a morții,
dar și pentru călătoria interioară a protagonistului, a cărui inadaptabilitate
este o formă de protest față de o societate abundentă în tare.Cele două
„nopți” simbolizează întunecimea minții, ideile eronate ale intelectualului, ce
îi sunt îndreptate prin cele două tragedii : Primul Război Mondial și mariajul
 cu Ela. Drama geloziei, a relației sale tumultoase și idealul iubirii sale, este
acaparată de drama războiului, mult mai problematică.De asemenea, titlul
este semnificativ pentru structura romanului, format din cele două părți, unite
prin experiența de viață a lui Ștefan Gheorghidiu.Egoismul său din prima
carte se preschimbă prin drama războiului : invidia, petrecerile mondene,
averea moștenită, toate par puerile în fața morții și a realității dure a
războiului.Eroul va ieși, la final, din noaptea cugetului.
Relația dintre incipit și final denotă subiectivismul camilpetrescian și
maturizarea intelectualului : caracterul său se află într-o continuă îmbunătățire,
schimbarea fiind evidențiată prin compararea celor două elemente de structură.
Inițial, Ștefan, student la Filozofie și proaspăt sublocotenent rezervist, este un
personaj mândru, ce își etalează superioritatea intelectuală cu orice ocazie
(discuția de la popotă, atitudinea față de Ela, de rudele sale), misogin și posesiv.
Izbucnește agresiv când camarazii săi nu au aceleași opinii ca și el, îi jignește,
dar apoi pretinde o permisie pentru a-și vedea soția.Față de ea are o atitudine de
orgolioasă, de stăpân.În schimb, în final, intelectualul se arată drept un bărbat
calm, matur, altruist.Îi oferă Elei o despărțire pașnică, lăsându-i „tot trecutul”,
dar și suma de bani de la unchiul Tache.Prin acest act de milă, Ștefan se
îndepărtează de normele avare ale burgheziei de la început de secol,
concentrându-se pe evoluția spirituală.
Conflictul este semnificativ pentru temă și viziune : polimorf, exterior și
interior, acesta redă atât procesul cognitiv al intelectualului, cât și relația sa cu
celelalte personaje (Ela, camarazii, domnul G, societate avidă după bani).Cel
principal se concentrează pe problematica lăuntrică a protagonistului.Ștefan este
chinuit de propriile așteptări ireale privind o iubire absolută, imposibilă, pe care
le proiectează asupra Elei („Eram însurat de doi ani cu o colegă de la Facultate
și bănuiam că mă înșeală.”)Coordonatele celor doi stau de la bun început sub
semnul îndoielii, fiind propagată de orgoliul lui Ștefan.Relația dintre ei se
degradează treptat, fiind înlocuită de drama războiului, în a doua carte.Trăirile
intelectualului se contopesc cu încercarea ostașilor secerați de gloanțe, aflați la
granița dintre viață și moarte, înfricoșați peste măsură.De asemenea, la un nivel
mai abstract, se definește conflictul dintre Ștefan Gheorghidiu, filosof ghidat de
conștiință, și societatea în timpul primei conflagrații mondiale : rămâne rece în
timpul certurilor pentru moștenirea unchiului Tache și observă ipocrizia
oamenilor politici, ce au trimis soldații români la moarte, slab echipați și
neinstruiți.
O scenă semnificativă se regăsește în cel de-al doilea capitol al primei părți,
Diagonalele unui testament, surprinzând drama iubirii și concepția
intelectualului despre amor, precum și desconsiderația sa față de stilul de viață al
burgheziei contemporane.În contextul decesului unchiului său bogat, ce i-a lăsat
o cantitate dublă de bunuri față de restul rudelor, s-a iscat un război tacit între
membrii familiei.Ela face prima „greșeală”, implicându-se cu înverșunare în
apărarea soțului său și apărându-i dreptul consacrat lui prin testament.Astfel,
apare prima fisură în relația lor : Ștefan observă ca „femeia sa” nu este întocmai
cu imaginea perfectă pe care o avea făurită în minte.Asemenea lui Pygmalion, ce
o modelează pe Galateea după bunul plac, intelectualul își crease o Ela a lui, ce-i
aparținea trup și suflet.Interesul ei pentru lumesc o diminuează în ochii lui
Ștefan : el nu mai e singurul ce o poate face fericită.Idealul căutat este
inexistent, iar durerea sa este amplificată de realizarea că nu poate cunoaște pe
deplin o persoană.
O scenă sugestivă pentru drama războiului se regăsește în capitolul cinci
al celei de-a doua cărți, cu titlul :„Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”.În
dezordine, ostașii din regimentul XX înaintează spre Sibiu, dând lupte răzlețe,
cu pierderi mari și fără câștiguri însemnate.Camil Petrescu ne prezintă un război
fără vreo aură mistificatoare : adevărata sa față, urâtă, fără eroism sau
patriotism, mizeră și asurzitoare.Sentimentul camaraderiei primează, o stranie
conexiune formându-se între oamenii trimiși să moară împreună, pentru
țară.Cuvintele lui Marin Tuchei, ce constituie și titlul capitolului, sunt rostite
într-un moment de groază (erau acoperiți de noroi, asaltați, loviți de gloanțe) și
sintetizează experiența reală a luptei.Funcția sa cathartică și lupta conștiinței (va
putea el să omoare pe cineva?) au culminat cu schimbări caracteriale
semnificative pentru Ștefan Gheorghidiu.Drama precedentă a iubirii devine
puerilă prin comparație.
Opera lui Camel Petrescu se înscrie în tipologia romanului ionic, alături de
creațiile Hortensiei Papadat-Bengescu, fiind unul dintre romanele reprezentative
ale perioadei moderniste.Intelectualul este propriul său psihoterapeut și își
documentează în paginile cărții destinul comico-tragic în burghezia materialistă
a secolului XX.Naratorul a dăruit literaturii române cele mai izbutite chipuri de
erudiți (Patul lui Procust), care, prin demnitate și aspirații, continuă tradiția
nobilă a Luceafărului eminescian.