1 Prezentarea principalelor boli şi dereglări fiziologice ale

merelor, perelor şi gutuilor pe durata păstrării.

Calitatea fructelor, în general, este strâns legată şi de starea sanitară a produselor ce se

introduc în depozite şi de măsurile ce trebuie aplicate evitarea extinderii bolilor în timpul
păstrării.
Dintre agenţii patogeni implicaţi în degradarea fructelor pe durata păstrării cele mai
mari pagube le produc ciupercile (micoze). Foarte mult răspândită este Venturia
(Endosigme) inaeqalis, care produce pătarea cafenie sau rapănul şi se manifestă pe fructe
prin pete mai mult sau mai puţin circulare, de la câţiva milimetri până la un centimetru în
diametru, cenuşii, acoperite de un strat catifelat constituit din conidioforii şi conidiile
ciupercii.. Ţesuturile de sub petele mai vechi se necrozează şi se suberifică, iar culoarea lor
devine brună. Infecţiile târzii produse în livadă, în apropierea recoltării, provoacă pete mici
abia vizibile, care se dezvoltă însă în timpul păstrării, ducând la crăparea tegumentului.
Putregaiul brun sau monilioza, produs de ciuperca Monilinia fructigena, este cea
mai răspândită boală a seminţoaselor şi sâmburoaselor din ţara noastră. Pe fructe atacul se
manifestă sub trei forme: putregai brun, putregai negru, şi putregaiul inimii. Prima formă,
putregaiul brun debutează în depozite ca şi în livadă prin apariţia unei pete brune, circulare,
care în condiţii de umiditate relativă şi temperatură ridicate se extinde rapid, cuprinzând
întregul fruct. Pulpa se brunifică şi putrezeşte. La suprafaţa petei sau a mărului apar
numeroase grămăjoare cu aspect catifelat, de culoare bej-cenuşie, dispuse concentric, formate
din conidioforii şi conidiile ciupercii. A doua formă de atac, denumită putregaiul negru,
apare mai rar şi nu mai pe fructele complet maturate. Fructele, nu se mai acoperă de
fructificaţii, ci devin negricioase, lucioase şi cu aspect pielos. La cea de a-3-a formă de
manifestare a atacului, putregaiul inimii, infecţia se produce intern, miceliul pătrunzând
direct în camera seminală, de unde se extinde în pulpă, care putrezeşte, un timp nefiind
aparentă la exterior. Cu timpul însă, se observă şi la suprafaţă o pată brună, circulară, similară
cu aceea de putregai brun.
 Monilinia fructigena

O boală deseori observată în depozitele de mere din ţara noastră este putregaiul
amar, provocat de ciuperca Glocosporium fructigenum, care infectează fructele în faza de
maturitate deplină. În depozit, se manifestă prin apariţia de pete mari, brune, dezvoltate pe
orice parte a fructului, în jurul lenticelelor, dar mai ales în zona pedunculară. Pulpa fructului
se brunifică, putrezeşte şi are gust amar. Avansarea brunificării în pulpă se face sub forma
unui con. Petele sunt adâncite, iar la suprafaţa lor se dezvoltă punctişoare negricioase, dispuse
concentric (acervuli cu conidiofori şi conidii), vizibile la o cercetare mai atentă. În condiţii de
temperatură şi umiditate ridicate, fructificaţiile se înmulţesc, formând un strat cremos, albicios
sau roz.
Putregaiul fructelor de măr şi păr, provocat de Phytophthora cactorum, se
manifestă în verile ploioase şi calde. Atacul pe fructe se aseamănă cu cel de Monilinia şi
Glocosporium, debutând prin pete mici circulare, brune-închis, sub care pulpa lor se brunifică
neuniform, se usucă şi devine tare. Pe suprafaţa petelor se dezvoltă un miceliu fin albicios.
Putregaiul cenuşiu produs de ciuperca Botrytis cinerea se manifestă pe fructe în
timpul perioadei de vegetaţie şi continuă să se dezvolte în perioada de păstrare. Fructul bolnav
este de consistenţă moale şi colorat în brun. Cu timpul suprafaţa bolnavă se acoperă cu o pâslă
de culoare gri, formată din miceliu, conidiofori şi conidii, sau de formaţiuni mici, tari şi negre
(scleroţii), care sunt fructificaţiile de rezistenţă ale ciupercii.
 Botrytis cinerea

Pătarea lenticelară a merelor şi perelor, provocată de ciuperca Pezicula alba, cu

forma conidiană Gloeosporium album este foarte frecventă în unele depozite de mere. Infecţia
se produce în livadă dar se continuă în timpul păstrării, ciuperca pătrunzând în fructe,
îndeosebi prin lenticele, dar şi prin răni necicatrizate. În jurul lenticelelor se formează o pată
circulară, la început de 2-3 mm care apoi se măreşte. Culoarea petelor este brună-închis şi
uniformă la început, apoi se decolorează în centru. Pe suprafaţa petelor apar acervuli cu
conidiofori şi conidii, sub formă de punctişoare cenuşii-deschis, dispuse în cercuri
concentrice.
 Gloeosporium album

Speciile de Fusarium produc putrezirea merelor, perelor şi gutuilor în timpul

păstrării, în condiţii de temperatură şi umiditate ridicate. Infecţia se produce, de regulă, prin
răni sau prin deschideri naturale, iar la suprafaţa fructelor se dezvoltă o pâslă abundentă, fină,
de culoare albicioasă, roză-purpurie, sau de culoarea muştarului, în funcţie de specia care a
produs atacul.
Rhizopus stolonifer este, de asemenea, mult răspândit şi păgubitor pentru mere şi pere
după recoltare. Produce un putregai moale, iar fructele se acoperă cu o pâslă densă de
filamente albicioase-cenuşii, printre care se observă punctişoare negre, numeroase –sporangii
ciupercii. Evoluează rapid în timpul păstrării în depozite calde, umede şi neaersite.
Putregaiul albastru, produs de ciuperca Penicilium expansum se manifestă în
condiţii de umiditate şi temperatură ridicate şi lipsă de aerisire prin apariţia pe suprafaţa
fructelor a unor pete circulare, brune, ce se extind rapid şi pe care se dezvoltă grămăjoare de
conidiofori şi conidii, dispuse neregulat, la început albe, apoi verzi-albăstrui. Pulpa merelor şi
perelor infectate putrezeşte. Acest mucegai este periculos şi prin faptul că produce o
micotoxină foarte toxică pentru consumatori. Ea trece şi în produsele prelucrate din fructele
infectate. Întârzierea în depozitarea merelor, răcirea lor înceată până la temperatura optimă şi
menţinerea la temperaturi ridicate după sortarea din celulele frigorifice favorizează
dezvoltarea mucegaiului.
 Penicilium expansum

Alternarioza produsă de ciuperca Alternaria alternata infectează fructele prin răni

sau prin ţesuturile vătămate, comportându-se ca un semiparazit. Produce pete circulare, negre,
concentrate de obicei în jurul rănilor. La umiditate ridicată şi temperaturi de peste 18C,
petele sunt acoperite de un strat catifelat, negru, alcătuit din fructificaţiile caracteristice
ciupercii.

Alternaria spp.

În afară de numeroase boli şi vătămări provocate de agenţi patogeni şi saprofiţi,

merele, perele şi gutuile sunt afectate şi de multe boli fiziologice, datorate diferiţilor factori
abiotici (condiţii ecologice, nutriţie defectuoasă, ca şi unor condiţii anormale întâlnite în unele
depozite). Printre cele mai frecvente fiziopatii întâlnite la aceste fructe, sunt:
Amăreala (Bitter pit), care afectează merele şi perele în timpul vegetaţiei, dar devine
aparentă imediat după recoltare, în perioada transportului, depozitării şi comercializării. Se
manifestă prin prezenţa unor pete mici, brune, sub coaja fructului, la capetele vaselor
conducătoare, cu câteva săptămâni înainte de cules. În această perioadă, la exterior, fructele
nu prezintă nici un fel de simptom anormal. După recoltare însă, celulele brunificate mor, iar
necroza se extinde şi la celulele din jur, ţesutul devine spongios datorită pierderii apei, iar
petele devin evidente la suprafaţa fructului. În dreptul lor se produc denivelări ale
tegumentului, iar pulpa devine amară.
Brunificarea pulpei merelor, care se manifestă în jurul cavităţii seminale ce se
înmoaie este mai frecventă la soiurile Wagner premiat, Gravenstein ş.a . restul pulpei rămâne
normal, aşa că la exterior nu se observă simptome de boală. Această dereglare fiziologică se
datorează prelungirii duratei de păstrare la temperatură scăzută (-0,5…-1C) peste limitele
biologice ale soiurilor, şi se produce după ce fructele au fost scoase din depozit.
Sticlozitatea merelor se manifestă prin pete cu aspect apos la suprafaţa fructelor, sub care
pulpa are un aspect sticlos. Fructele afectate pierd aroma şi gustul, nemai putând fi
valorificate. Cauzele acestei dereglări pot fi atribuite excesului de umiditate, insolaţiei
excesive sau fertilizării neechilibrate.
Opăreala (Scaldul) se manifestă printr-o brunificare neregulată a tegumentului şi
pulpei mai ales în dreptul cavităţii caliciale. Pulpa fructelor se brunifică şi capătă un aspect de
opăreală. La unele soiuri, pătarea începe în jurul lenticelelor, progresând şi unindu-se.
Fructele mature în momentul culesului sunt mai rezistente decât cele nemature.

Opăreala moale (scaldul) la măr

Pătarea Jonathan (Jonathan spot) se manifestă prin apariţia de pete mici, brune
închis în jurul lenticelelor, care se adâncesc puternic sau un alt tip de pete mai mari, brune
deschis, neregulate şi mai mari puţin adâncite. S-a constatat că în verile secetoase, pe fructele
mari şi recoltate mai târziu de momentul optim, boala este mai frecventă.
Brunificarea internă, care se deosebeşte de brunificarea din jurul camerei seminale
prin aceea că începe de la marginea pulpei, înaintând spre centru. La exterior, fructele nu
prezintă nici un simptom, iar alterarea pulpei se observă numai prin secţionare. Pulpa se
degradează şi capătă miros de aldehidă acetică, nemaiputând fi valorificate.
Prăbuşirea internă, este o fiziopatie ce apare pe perioada păstrării, la fructele
supracoapte. Afecţiunea apare în perioada premergătoare culesului şi poate provoca pierderi
în timpul păstrării. Boala se manifestă printr-o brunificare şi o prăbuşire totală sau parţială a
pulpei.