Anorexia nervoasă este o tulburare de alimentaţie care afectează

mai ales femeile tinere. Boala se caracterizează prin reducerea greutăţii corpului
cu cel puţin 15% faţă de cea ideală şi prin teama persistentă de îngrăşare.
Afecţiunea debutează de obicei între 15-25 de ani.
Cauze
Cauzele anorexiei nu sunt pe deplin cunoscute, fiind incriminaţi
mai mulţi factori favorizanţi care pot conduce independent sau împreună la
apariţia bolii. Printre aceştia se numără factorii:
- biologici,
- sociali,
- familiali şi
- psihologici.
De asemenea, a fost demonstrată implicarea factorilor genetici,
persoanele care au un membru al familiei anorexic prezentând un risc crescut de
a dezvolta boala. Pubertatea, căsătoria, problemele familiale, divorţul sau
schimbarea locului de muncă pot declanşa apariţia anorexiei.
Există două tipuri majore de pacienţi cu anorexie nervoasă:
- tipul restrictiv, persoana reduce drastic aportul
alimentar, şi
- tipul bulimic. În acest caz, persoana consumă o
cantitate mare de alimente, după care îşi provoacă vărsături
sau abuzează de laxative.
Din cauza alimentaţiei restrictive, bolnavul se privează de nutrienţii
absolut necesari pentru buna funcţionare a organismului. Metabolismul unui
anorexic devine din ce în ce mai lent, ca măsură de adaptare faţă de scăderea
greutăţii.
Scade temperatura corpului, apar hipotensiunea şi bradicardia
(inima bate mai rar decât în mod normal). Bolnavul de anorexie acuză căderea
părului, devine constipat şi prezintă osteopenie (reducerea densităţii oaselor).
Lipsa de minerale şi vitamine din organism determină creierul să nu mai
funcţioneze la parametri normali, afectând capacitatea de a învăţa.
Tratament
Principalul obiectiv al tratamentului anorexiei nervoase îl
reprezintă refacerea greutăţii la minimum 90% din greutatea ideală pentru vârsta
şi înălţimea bolnavului.
În cazurile severe se recomandă internarea în spital, formele uşoare ale bolii
putând fi tratate şi ambulator.
I Aportul caloric trebuie mărit treptat, pentru a se obţine o creştere
în greutate de una-două kilograme pe săptămână. De multe ori este necesară
supravegherea meselor.
Se recomandă vizitele la psiholog, atât pentru a se forma o imagine
de sine echilibrată, cât şi pentru schimbarea obiceiurilor alimentare.
 Aceasta urmăreşte în primă fază să structureze un program
alimentar, axându-se pe numărul de mese şi nu pe calcularea caloriilor: scopul
este acela de a educa pacientele să mănânce sănătos şi să privească masa ca pe
un ritual benefic alături de prieteni şi familie.

II. În cea de-a doua fază a programului se trece la o re-evaluare a

vieţii, punându-se accent pe rezolvarea de probleme, altfel decât prin apelarea la
diete din ce în ce mai drastice. La fel de eficientă se dovedeşte şi terapia
interpersonală, deoarece pacientele se află de obicei la vârsta la care sunt extrem
de interesate de relaţiile interpersonale şi pot astfel compensa frustrările din
domeniul siluetei şi alimentaţiei. De asemenea, în cazurile în care tulburările de
alimentaţie apar pe fondul unei depresii, psihologul poate prescrie
antidepresive, la fel şi în cazurile mai grave - însă această formă de tratament
este negociată cu pacientul în timpul şedinţelor de psihoterapie.

Pierderile de ţesut osos cauzate de osteopenie sunt reduse cu

ajutorul calciului şi vitaminei D. Instituirea cât mai devreme a tratamentului este
foarte importantă, şansele de vindecare fiind mult mai mari în acest caz.