Baltagul

De Mihail Sadoveanu
-TEMA SI VIZIUNE-CARACTERIZARE VITORIA LIPAN-RELATIA DINTRE DOUA
PERSONAJE-

Baltagul 

                                                                                Mihail Sadoveanu

Prin capodopera Baltagul (1930), Sadoveanu realizează o

noua interpretare a mitului mioritic, versul-motto indicând
sursa de inspiraţie: „Stăpâne, stăpâne, / Mai cheamă ş-un
câne”. Publicat în 1930,  romanul a fost scris în 17 zile la
vârsta de 50 de ani.

Este un roman tradițional pentru că se constituie ca

o expresie a vieţii satului românesc, a universului rural dar
și a specificului personajelor: ţăranul este „ principalul meu
erou” mărturisind Sadoveanu. Avem de-a face cu o imagine
idilică a țăranului, de un pitoresc profund, diferit de
țăranul conștient moral al lui Slavici sau de cel crud, brutal
al lui Rebreanu și mai apoi Preda. Deasemenea
romanul valorifică tradiții românești: oierit, tors, ritualuri
de sărbători, nuntă, înmormântare, botez etc. Lumea lui
Sadoveanu este puternic înrădăcinată în credința creștină
specifică poporului român dar și în obiceiurile precreștine
precum vizita la baba Maranda, mulțimea superstițiilor de
care ține seama cu atenție.

Baltagul este și roman mitic pentru că zugrăveşte o

civilizaţie veche pastorală și valorifică mituri precum cel al
transhumanței (Miorița) sau cel al coborârii în Infern (Isis și
Osiris).
Tema romanului Baltagul este una cu un grad mare de
generalitate: condiția munteanului care trăiește în zona de
interferență a lumii vechi cu cea nouă. Din această mare
temă se desfac celelalte teme, subordonate: iubirea,
moartea, familia, inițierea, răzbunarea. Un prim episod
reprezentativ este constituit de povestea despre neamurile
lumii pe care Nechifor  obișnuia să o rostească la cumetrii
și ospețe. Aceasta surprinde în mod subtil specificul
muntenilor: neînzestrați nativ, dar puternici, dârzi, cu
inimă bună și dragoste de petrecere. Un alt episod este
acela al nopții petrecute în prăpastie de către Gheorghiță
lângă trupul tatălui său. Amintind de coborârea în Infern a
lui Isis, momentul, de o încărcătură tensională foarte mare,
contează în ceea ce înseamnă maturizarea acestui
personaj.

Viziunea despre lume înfățișată în acest roman este

profund tradițională. Personajele sunt așezate la granița
dintre nou și vechi. Modernizarea aduce cu ea pericolul
uitării ordinii lumii, deci scriitorul se simte dator să o evoce
pentru a o salva. Omul arhaic, desprins de liniștea naturii
se confruntă cu lumea modernă. La fel se întâmplă și cu
Nechifor Lipan, personajul absent al romanului, obligat de
mersul noii lumi să se desprindă de natura protectoare și
să coboare în valea Dornelor, unde moartea ipotetică din
Miorița se înfăptuiește.

Titlul romanului este simbolic. În sensul  arhaic, baltagul

este unealta magică şi simbolică însuşită de răufăcători,
armă a crimei dar recucerită de erou cu scopul de a face
dreptate. Ea e nedezlipită de imaginea muntenilor și denotă
ceva din hotărârea și dârzenia acestora.
Perspectiva narativă este una obiectivă, specifică prozei
realiste. Narațiunea se realizează la persoana a III-a,
naratorul nefiind implicat în desfășurarea acțiunii.

Modul de expunere dominant este naratiunea. Dialogul are

si el rol in caracterizarea indirecta a personajelor, iar
descrierea prezinta locurile si aspectul fizic al personajelor.
Naratiunea este modul de expunere prin care se realizeaza
fapte si intamplari intr-o succesiune logica. Descrierea este
modul de expunere prin care se infatiseaza trasaturile
caracateristice ale unor obiecte, privelisti, fenomene din
natura, chipuri de oameni, stari sufletesti. Dialogul este
modul de expunere ce consta in convorbirea dintre doua
sau mai multe personaje.
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului
“Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu, este personaj rotund, tipul
sotiei devotate, iubitoare, grijulie fata de familie, curajoasa,
ambitioasa si isteata. Aceasta porneste impreuna cu fiul ei
in cautare lui Nechifor, plecat sa cumpere oi la Dorna.
Vitoria era o femeie matura, trecuta prin viata, mai ales ca
femeilor de la sat le era foarte greu, deoarece barbatii lor
erau plecati mai mereu cu oile, acestea ramanand acasa sa
aiba grija atat de copii, cat si de gospodarie.
Caracterizarea directa a Vitoriei Lipan se realizeaza prin
intermediul naratorului, in special prin atitudinea acestuia
fata de protagonista. La caracterizarea directa contribuie si
parerea altor personaje, dar si autocaracterizarea. Vitoria
este tipul sotiei iubitoare, care porneste in cautarea
barbatului sau ‘’era dragostea ei de douazeci si mai bine de
ani’’. Este descrisa ca fiind o femeie frumoasa, cu ochi
caprui ‘’aprigi si inca tineri’’. Este o femeie traditionala,
tipica mediului din care facea parte, totodata fiind
credincioasa, apeland intotdeauna la Dumnezeu.
 Vitoria se autocaracterizeaza ca fiind o femeie iscusita,
desteapta si vicleana: ‘’eu te citesc pe tine, macar ca nu
stiu carte’’. Este caracterizata de Gheorghita: ‘’mama asta
trebuia sa fie fermecatoare, cunoaste gandul omului’’.
Victoria este caracterizata si indirect, trasaturile sale
dominante fiind evidentiate prin gesturi, limbaj,
comportament, fapte, vestimentatie si relatia cu celelalte
personaje. Pentru Gheorghita, ea reprezinta un model, cea
care il sustine, il ajuta sa se maturizeze si il sprijina mereu.
O alta imagine reprezentativa pentru constructia
personajului este regasita in prima parte a romanului, care
surprinde pregatirile Vitoriei Lipan pentru calatorie, faptele
acesteia evidentiind credinte arhetipale: tine post negru
douasprezece vineri, merge la preot pentru sfaturi si
binecuvantare, o lasa pe Minoada la Manastirea Varatec,
astfel dovedind respect si credinta in cele sfinte; totodata,
se orienteaza potrivit unor elementa pagane, precum
superstitiile, unele semne sugerandu-i ca sotul sau este
mort – cocosul, care canta cu ciocul catre poarta deschisa,
norul negru de peste Ceahlau este considerat un semn rau,
iar visul in care Nechifor este vazut cu spatele, calarind
peste o apa involburata, devine premonitoriu. Toate aceste
elemente subliniaza tipologia femeii credincioase si
cantonarea in traditii si valori care asigura moldovenilor
existenta in spiritul corectitudinii si al dreptatii.
O alta secventa care contureaza trasaturile personajul
este cea in care Vitoria, cu multa ambitie si tact, culege cu
atentie informatiile necesare si reconstituie momentul
omorarii lui Nechifor. Ajutata totodata de spiritul sau
justitiar, reuseste sa descopere criminalul mai repede decat
jandarmii. La sfarsitul romanului, femeia isi iera cursul
vietii, preocupandu-se de gospodarie si de Minodora.
 Relația dintre Vitoria si Gheorghita

Un cuplu de personaje important din opera este

reprezentat de Vitoria Lipan și de Gheorghiță, fiul acesteia.

Personajul principal, Vitoria Lipan, este o femeie

voluntara, “un exponent al spetei” (G. Calinescu) in relatie
cu lumea arhaica, dar si o individualitate, prin insusirile
sale: “Vitoria pune spirit de vendetta si aplicatie de
detectiv” (G. Calinescu). Munteanca din Magura Tarcaului
este o femeie puternica, hotarata, curajoasa. Inteligenta
nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar
mai ales la parastas, cand îi demasca pe ucigasi.
Apartinand lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite
copiilor respectul traditiilor si este refractara la noutatile
civilizatiei (“In tren esti olog, mut si chior”). Ca mama, ii
interzice Minodorei sa se indeparteze de traditie si
contribuie prin calatorie la maturizarea lui Gheorghita.
Personaj complex, este realizat prin tehnica basoreliefului
si individualizat prin caracterizare directa si indirecta –
fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relatii cu alte personaje.
Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica
detaliului semnificativ: “Nu mai era tanara, dar avea o
frumuseta neobisnuita in privire”;”ochii ei căprii în care se
răsfrângea lumina castanie a părului.” .Portretul fizic al lui
Gheorghita oglindeste caracteristicile vârstei-“începea să-i
înfiereze mustăcioara”, dar și trăsături care îl
individualizează. Flăcăul este “mândru și voinic”,după cum
remarcă Vitoria, are ochii căprui și frumoși ai mamei sale,
era sprâncenat.Descrierea vestimentației și notarea gestului
semnificativ întregesc portretul exterior al băiatului, fudul,
cu bundița lui înflorită, cu chimirul nou în care iși cufunda
palmele ca tatăl său pe care îl considera un model pentru
meseria sa și pentru viața.

Familia lui Nechifor Lipan, din satul Măgura Tarcăului

este reprezentativă pentru oamenii de munte din nordul
Moldovei.Sunt muncitori, înstăriți datorită muncii, au
sarcinile foarte bine stabilite.Bărbatul este mereu plecat în
procesul transhumanței, femeia este energica,
descurcareata si administreaza singura gospodaria.
Baiatul, adolescent acum, este initiat în meseria de oier de
tatal sau, Minodora, si ea adolescentă, este crescuta în
spiritual traditiei stramosesti de mama ei.

După ce își dă seama că barbatul ei a disparut, deoarece

plecase toamna devreme si trecusera doua luni, ea
intuieste ca este mort, pentru ca in lumea lor, în care legile
nescrise, tradițiile ordoneaza întelegerea rostului vietii, o
astfel de disparitie nu putea avea drept explicatie decât
moartea. Vitoria îi scrie cu ajutorul preotului lui
Gheorghita pentru a-l chema. Scrisoarea de raspuns
dezvaluie mai multe trasaturi ale baiatului: își iubea
părinții și era cuprins de dor, îi respecta , avea credinta în
Dumnezeu. Indirect, aflam ca er déjà un oier priceput.

Observând că fiul se sfia sa plece singur în cautarea

tatalui, Vitoria decide sa plece împreuna. Pentru baiat,
acest drum va fi initiatic, un drum al maturizarii, opera
având astfel si trasaturi de bildungsroman. Mama îl
observă permanent, il îndruma, iar baiatul se lasă condus
de aceasta uimindu-se de inteligența ei, de simțul ei
psihologic, de diplomatia, puterea de disimulare, arta
dialogului, autoritatea si asprimea când era cazul.. “pentru
tinede-aici înainte începe a răsări soarele;De-acu trebuie sa
te arati barbat.Eu nu am alt sprijin si am nevoie de bratul
tău”.Baiatul raspunde pe masura și, înainte de plecare,
simte in el”o putereșî îndârjire și nu se opri până ce nu-l
birui ca pe o ființă.”Monologurile sale interioare – mijloc
important de caracterizare- dezvăluie spiritul de
observație , natura reflexivă. Astfel, surprins de supărarea
ei apriga, el gândește ca Vitoriei i-au crescut” țepi de
aricioaica”. Intelege că “femeile –s mai viclene, iar barbatii
îs mai proști,însă mai tari de vârtute” O observa permanent
pe mama sa învățând că răbdarea, tăcera sau, dimpotrivă
locvacitatea, disimularea la nevoie,sunt manifestări mai
prețioase decât suferința, renunțarea, impulsivitatea, chiar
decât faptele uneori. De-a lungul calatoriei, cei doi se
completează se analizeaza, fiul oglindindu-se în conștiința
mamei care îl îndrumă cu mult tact. Ei sunt caracterizați
direct prin dialog sau prin monolog și indirect prin gesturi,
dialog, relații interumane, fapte. Vitoria ajunge încet-încet
la asasinii lui Nechifor, înțelege că motivul uciderii a fost
jaful, dar nu se exteriorizeaza în fața lor, iar fiul se mira .Va
întelege mai târziu că ea căuta dovezi, că era convinsă că
nu jandarmii si judecatorii trebuie sa ii pedepseasca, ci mai
inâi ea trebuie sa își faca datoria de nevastă și de creștină.
Si pe Gheorghiță trebuie să îl aiba alaturi. Astfel se
construiește portretul moral complex al amândurora.

Scena descoperirii rămășițelor pământești este

impresionantă prin dramatismul ei, iar Sadoveanu a
pregătit-o cu mare arta accentuând notele tragice. Era o zi
frumoasă de primăvară, iar Vitoria, om al muntelui, s-a
lăsat furată de mireasma padurii. Lupu s-a zmucit în lanț,
dar ei nu l-au slobozit. Spre apus au mai trecut o data pe
lângă Crucea Talienilor, iar Vitoria, observând câinele, i-a
spus lui Gheorghița sa il lase liber, apoi l-a îndemnat sa
coboare în râpă și s-a dus si ea. Strigătul
femeii-”Gheorghiță”- l-a inspaimântat pe baiatul care nu
stia numele adevarat al tatalui si povestea schimbarii
ritualice. Lasat de mama sa vegheze osemintele tatalui,
baiatul iși învinge teama si se simte barbat: “Sângele și
carnea lui Nechifor Lipan se întorceau asupra lui în pași, în
zboruri, în chemări.” Totuși, când se înnoptează, se sperie
și urcă la drum fiind mai apoi mustrat de Vitoria ca a lasat
lumânarea. In plan symbolic, acesta este momentul în care
el trece la un nivel superior de conștiință. Acea coborâre
pare una în infern, după care flăcăul va prelua puterile
celui dispărut. Acum înțelege de la mama lui ca trebuia sa
asculte si de autoritati si ca nu mai puteau sa ridice
singuri trupul. Foarte abilă, ea le spune autoritătilor ca nu
banuieste pe nimeni, desi Gheorghita stia ce îi trecea ei
prin minte..Pe Gheorghiță îl consideră “încă prost și copil”,
dupa cum îi spune nevestei cârciumarului, așa că își
asuma pedepsirea vinovaților Punctul culminant ,
dezvaluirea ucigasilor la praznicul de înmormântare
reprezintă si momentul maturizarii depline a lui Gheorgita,
fiind condus de mama.El asistă mai întâi la relatarea în
care femeia descrie scena asasinatului de parca ar fi fost de
față, observă iritarea crescândă a lui Calistrat Bogza, iar
când Vitoria emite verdictul-“Gheorghiță mi se pare că pe
baltag e scris sânge și acesta-I omul care a lovit pe tatu-
tau”-, el a simțit crescând în sine “o putere mai mare și mai
dreaptă decât a ucigașului”.Il lovește în frunte cu același
baltag, iar Lupu desăvârșeste actul justitiar. Intreaga scenă
dezvaluie nivelul la care a ajuns comunicarea înttre cei doi.

In final, cele două personaje apar împreună, mamă șî

fiu, el preluând rolul tatalui său, ea adaptăndu-se la noua
situație a familiei. El înțelege că, deși mama i-a fixat noul
loc, mai are multe de învățat, că trebuie săîși assume
responsabilități, să își platească datoriile,să respecte cu
sfințenie datinile, să fie gospodar, cinstit, respectuos.Astfel
Gheorghiță a parcurs treptele inițierii, de la copilăria
ocrotită de familie, la deprinderea mestesugului sub
îndrumarea tatalui, la drumul sub Indrumarea mamei.

Drumul lor strabătând munții, înfruntând situatii

periculoase, îndrumati, dupa credinta Vitoriei, de Sf.Ana,
care se pare ca i-a împins înainte până la locul crimei, dar
și de Nechifor-“mortul a vorbit”,cei doi se leaga tot mai
mult. Alexandru Paleologu a comparat drumul lor, inițiatic
pentru băiat, cu drumul zeiței Isis, din mitologia egipteană,
în căutarea trupului taiat si risipit al lui Osiris.In capitolul
XI Sadoveanu face o referire la această legenda când
spune:”trebuia să afle dacă Lipan s-a înălțat în soare ori a
curs pe o apă”. Osiris reprezintă soarele care apune si
rasare, adică moare si reînvie. Tot ca în mitul egiptean,
Vitoria este însoțită de fiu-acolo Horus- și de câinele
devotat-Anubis.

Baiatul a preluat de la mama puterea de a înfrunta

greutățile, forța de a continua viata cu respectul familiei, al
credintei, al tradițiilor.Asa cum observa Tudor Vianu,
“chipurile lui Sadoveanu exprimă forma supremă a
expansiunii vieții și reprezintă tipuri de creatori, ființe care
își croiesc singure soarta.”Vitoria Lipan este o astfel de
ființă, iar Gheorghiță este pregătit să devină un asemenea
om, puternic, pe care soarta sa nu il înfrăgă.”