Documentatie CATINA ALBA - Metode de cultivare a catinei albe

Autor: Dragos Serban

Publicat la data de 11 Iul. 2009 in: Diverse

DOCUMENTATIE CATINA ALBA, cultivarea catinei albe, ecologie si plantatii de

catina alba, afaceri cu catina alba, informatii certificate catina alba

Tags: tehnologii agricole, arbusti fructiferi, catina, catina, alba, documentatie,

cultivarea, catinei, albe, agricultura, afaceri, plantatii, culturi

Catina alba - Hippophae rhamnoides - a fost introdusa recent in cultura, una din cele
mai mari plantatii de catina din tara gasindu-se in apropierea Bacaului. Este un arbust
fructifer cunoscut ca facand parte din flora spontana a Romaniei, care se utilizeaza
deopotriva in industria alimentara, in silvicultura, in farmacie dar si ca planta
ornamentala. Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul
si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg
la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F.
Mai regasim celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de
morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri
complexe, etc.
Preparate naturiste din catina alba
Metode de inmultire la catina alba
Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca din antichitate. In China de
exemplu, medicina traditionala recomanda catina in tratamentul bolilor digestive. Pe
continentul european, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid
si Teophast.

In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si
chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din
punct de vedere medical. Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni
precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile
neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte
usor narcotice.

De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in

geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice,
coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele
farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii
Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac.
Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor
tratamente ale obezitatii.

Prin prelucarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar
fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice.

CATINA ALBA - areal de raspandire in Romania

Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea
terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini
puternici care impiedica patrunderea iepurilor si a altor animale in spatiile care necesita
protectie (livezi, podgorii, diverse culturi).

La noi in tara, catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia,
incepand din bazinul superior al Siretului pana la Olt.

In agricultura, ea se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita

nodozitatilor similare celor intalnite la leguminoase (voi vorbi despre acestea mai pe
larg), dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii
mari de drajonare.

In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In

zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte
zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si
Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de
profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri
mixte de catina rosie – Tamarix gallica – si catina alba – Hippophae rhamnoides. La acea
vreme profesorul Simionescu observa doar caracterul de planta decorativa a catinei.
Dansul scria :

« Cand trenul te duce spre Sinaia, un decor frumos se prezinta ochiului, prin viroagele din
apropierea Campinei. Malurile, numai rapi, colorate cand ca huma, vinete, cand galbene,
galbenul nisipului, cand mai albie, gresia dezgolita ori chiar caramiziu, sunt impestritate
de dese tufe argintii, pe crengile carora stau ciucur bobite portocalii »

Revenind in zilele noastre, preocuparile cercetatorilor in privinta acestei plante, si

indeosebi rezultatele acestora, readuc tara noastra in prim-planul lumii stiintifice
internationale.

In anul 1999, la al 12-lea Salon international de inventii, tehnici si produse noi, Geneva,
domnul Moraru Ionut, de la Asociatia Stiinta si viata obtine medalia de bronz pentru mai
multe preparate medicinale, printre care Vita-Gins - capsule conţinând rădăcină de
ginseng roşu, de Hippophae rhamnoides şi de măceş cu o acţiune vitaminizantă,
antioxidantă, stimulantă şi tonică SNC, creşterea capacităţii de efort fizic şi intelectual al
organismului.

Doamna Nicole-Livia Atudosiei, sefa de lucrari la Catedra de microbiologie a

Universitatii Bioterra din Bucuresti si secretarul stiintific al Facultatii de Ingineria
Produselor Alimentare a creat un procedeu de obtinere si conservare naturala a unui suc
pe baza de catina alba, imbogatit cu extracte de plante aromate si medicinale. Acest suc
este un biostimulator, fiind bogat in vitaminele A, C, E, F, bioflavonoide, licopine
(coloranti naturali), cu o actiune marcant antioxidanta, acizi organici, minerale, intre care
salutara este prezenta seleniului din catina (unul dintre cei mai puternici antioxidanti).
Pentru aceasta creatie, autoarea a primit Medalia de argint la Salonul international de
inventii, produse si tehnologii noi – EUREKA - Bruxelles, 2000 si Medalia de argint la
Salonul international de inventii, Geneva, 2002

Cresterea si fructificarea la catina alba

Catina se prezinta ca un arbust inalt de 1,5 – 3,5 m, cu numerosi tepi puternici. In functie
de conditiile de clima si sol, ea creste diferit, si anume ca tufa joasa taratoare in zonele
aride si pe soluri sarace, sau sub forma arborescenta de 8-10 m inaltime pe soluri fertile.
Catina alba intra pe rod in anul 3 de la plantare si are o durata de productie de 18-20 de
ani. Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat, raspandit mai mult la suprafata solului,
la 20 cm adancime si are mare capacitate de drajonare. Pe radacinile catinei se formeaza
nodozitati fixatoare de azot, ca la leguminoase.

Aceste nodozitati sunt formatiuni simbiotice produse de bacterii din genurile Rhizobium,
Azotobacter, Clostridium, bacterii fixatoare de azot care traiesc libere in sol. Acestea
patrund in planta prin perisorii absorbanti printr-un mecanism de atractie chimica (recent
s-a descoperit ca bacteriile sunt atrase de flavone secretate de radacina) si se instaleaza in
interiorul radacinii plantei unde formeaza formatiuni globuloase cu aspect de noduri.
Formarea acestor formatiuni este avantajata de prezenta unor microelemente ca bor,
molibden, calciu si sulf. In interiorul nodozitatilor bacteriile se dezvolta, se inmultesc si
fixeaza azotul atmosferic, transformandu-l in azot asimilabil. Bacteria isi insuseste de la
planta zaharuri si alte substante pe care nu si le poate sintetiza, iar planta utilizeaza azotul
organic fixat de bacterii.

Tulpina catinei are o scoarta neteda, de culoare bruna-verzuie, care cu timpul se inchide
la culoare. O particularitate a catinei este prezenta a numerosi spini puternici, lignificati,
foarte ascutiti. Toate cresterile anuale de pe tulpina si ramuri se termina cu astfel de
ghimpi.
Frunzele sunt mici, dispuse altern, scurt petiolate, cu limbul ingust si lung de 5-6 cm, cu
perisori solzosi de culoare cenusie-argintie pe ambele fete. De la aceasta caracteristica ii
vine si denumirea populara de catina alba. Frunzele sunt ele insele bogate in vitamina C.

Catina alba este o specie unisexuat dioica, avand plante deopotriva femele si barbatesti.
Plantele barbatesti sunt mai viguroase decat cele femele, au ramuri anuale mai lungi, mai
groase si de culoare inchisa, precum si mugurii mai mari. Florile barbatesti sunt grupate
in conuri scurte de culoare bruna, si se afla pe ramurile anuale. Florile femele sunt
grupate cate 10-12 intr-un racem foarte scurt.

Fructele sunt drupe false, mici, de forma variabila, de la ovoida la globuloasa, chiar
turtita. Culoarea lor predominanta este portocalie, cu treceri spre galben. Mai rar apar si
fructe de culoare rosie. Fiind in numar foarte mare, foarte scurt pedunculate si asezate
unul langa altul, fructele imbraca ramurile ca un manson. Pulpa fructelor este de culoare
galbena sau portocalie, foarte suculenta si lasa pete unsuroase. Fructele de catina au un
miros placut si aromat, dar nu se consuma cu placere in stare proaspata, fiind acre si
astringente. La maturitate completa, ele pierd multa aciditate si au aroma particulara, mai
puternica atunci cand recoltatul se face dupa inghet.

Catina alba infloreste in aprilie mai, cand temperatura medie diurna este de 12-15°C si se
desfasoara pe o perioada de 15 zile. Plantele mascule infloresc mai devreme, in timp ce
plantele femele infloresc o data cu infrunzirea. Polenizarea se face cu ajutorul vantului si
al insectelor. La sfarsitul perioadei de inflorire, florile femele polenizate evolueaza spre
fructe.

Maturarea fructelor incepe in luna august, in primele saptamani. Fructele se ingalbenesc,

iar semintele sunt complet formate si sunt capabile sa germineze. Culoarea pielitei si a
pulpei se intensifica, fructele crtesc in volum. La sfarsitul lui septembrie inceputul lui
octombrie fructele ajung la maturitate optima. Daca recoltarea se face cu intarziere,
calitatea fructelor se depreciaza, acestea crapa si pierd din suc.

In plantatii, catina alba intra pe rod din anul al treilea. In perioada optima de productie se
obtin cantitati ce pot depasi 25 tone/ha. Dupa 18-20 de ani, catina intra in declin,
cresterile vegetative sunt mici, productie scade foarte mult, iar plantele incep sa se usuce
total sau partial.

Cerintele catinei fata de factorii de mediu

Catina alba este deosebit de adaptabila diferitelor conditii climaterice, ea crescand in

zonele submontane si montane dar si in zona de podis. Este intalnita indeosebi pe
prundisuri, rape, sau la liziere.

In privinta temperaturii, catina este putin pretentioasa, suportand temperaturi joase de

pana la –35 °C, raportandu-se cazuri de supravietuire chiar dupa geruri de –40 °C.
Aceeasi rezistenta o manifesta si la temperaturi pozitive excesive, la temperaturi la
nivelul solului de pana la + 45 °C.

Catina are insa nevoie de foarte multa lumina, productia optima se obtine in zonele in
care planta este expusa direct la soare, pe toata perioada zilei.

Fata de umiditate, catina se adapteaza foarte usor, rezistand la cele mai cumplite secete
din zona temperate, dar si la inundatiile temporare.

Catina este un arbust adaptabil pana la extrem pe orice tip de sol, pe terenuri uscate,
prundisuri, dar si pe cernoziumuri si soluri brun-roscate. Uimitor, catina creste chiar si pe
soluri saraturoase, pe care alte specii nu se pot dezvolta.

Profesorul David Davidescu aminteste de catina alba ca facand parte, alaturi de catina de
rau (Tamarix pailassi), din grupul plantelor lemnoase din flora spontana care suporta o
concentratie mai mare de saruri (0,15%).

Chiar daca aceasta planta manifesta o rezistenta sporita, la infiintarea plantatiilor in

general se va evita un astfel de sol, iar daca totusi suntem nevoiti sa cultivam pe sol
saraturat, se vor aplica amendamente chimice pentru corectarea reactiei alcaline a solului.
Profesorul Davidescu sugereaza urmatoarele substante :

1. Gips – este amendamentul cel mai des folosit la imbunatatirea solurilor saraturoase.
Este etalon in masurarea valorii de acidifiere (=100)
2. Fosfogips – rezulta ca deseu in procesul de fabricare a acidului fosforic sau a fosfatului
trisodic. Are o valoare de acidifiere de 80% fata de gips.
3. Acifer – se obtine prin imbibarea cu acid sulfuric a unui amestec de sulfat de fier,
sulfat de aluminiu si sulfat de calciu. Are valoarea de acidifiere de 260% fata de gips.
4. Sulfat de aluminiu – produs incolor, solubil in apa, cu val oare de acidifiere 72%
5. Sulfat de fier – sare cristalina verde, valoare de acidifiere 72%
6. Sulf – valoarea de acidifiere 550%
7. Clorura de calciu
8. Praf de lignit
9. Carbonat de calciu

Utilizarea acestor amendamente se face dupa norme bine stabilite, in functie de cantitatea
de saruri din sol, dupa analize riguroase. Sunt o sumedenie de conditii ce trebuie avute in
seama, orizontul de saraturare, repartizarea sarurilor pe profil, continutul in saruri a
panzei freatice, etc. In caz contrar, reactia solului poate fi una contrara asteptarilor. Se
recomanda asadar consultarea inginerului agronom inainte de aplicarea oricaror
fertilizanti, amendamente sau agenti chimici de combatere a bolilor si daunatorilor.

Fertilizarea solului se impune numai in plantatiile situate pe terenuri sarace, subtiri, unde
plantele se dezvolta foarte incet si cresterile sunt mici. In aceste cazuri, la plantarea
puietilor se dubleaza cantitatea de ingrasaminte organice si chimice, iar o data la 3 ani se
administreaza 20-30 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat, 200 kg/ha sare
potasica. Pe astfel de terenuri se aplica lucrarea cu paraplaul, un plug in forma de sageata
care ridica brazda dar nu o si intoarce. In cazul in care solul este mentinut in plantatie ca
ogor negru, gunoiul de grajd se ingroapa imediat dupa imprastiere la o adancime
potrivita.

Pe solurile fertile sau potrivit de fertile ingrasamintele incorporate la infiintarea plantatiei

sunt suficiente pana cand planta se aprovizioneaza singura cu azotul atmosferic.

Totodata este indicat adaosul de mranita in cazul infiintarii de plantatii prin drajoni.
Mranita ofera mediul perfect pentru dezvoltarea sistemului radicular insuficient al
drajonului.

Principalele soiuri de catina alba cultivate in Romania

Serpeni 11: are fructe foarte mari, in medie de 0,5 g, de forma ovala sau cilindrica, de
culoare portocalie deschis, uniforma pe toata suprafata, cu peduncul lung de 3-4 mm,
ceea ce usureaza recoltarea manuala. Planta este viguroasa, cu cresteri puternice, drepte,
de culoare gri deschis, prevazute cu spini mari, lungi. Este un soi precoce si foarte
productiv, se obtin in medie 8-10 kg de fructe/planta, in primul an de rod. Dupa jumatatea
lunii octombrie recoltarea se poate face prin scuturare.

Delta 1: de asemenea cu fructe mari, usor alungite, de culoare portocalie, cu peduncul

scurt de 2 mm. Tufa este foarte viguroasa si mult ramificata, cu spinii lungi si rigizi.
Culoarea ramurilor este gri in primii 2 ani, cu nuante de maro pe partea umbrita. Intra pe
rod destul de tarziu, si se pot recolta 6-7 kg/planta.

Murgesti 1: are un fruct frumos de marime mijlocie, aproape rotund, de culoare

portocalie, lucios. Tufa este viguroasa, aerisita si rodeste aproape de baza. Cresterile de
1-2 ani au culoarea gri deschis, cu spini rari dar puternici. Productia este medie, de 4-6
kg/planta.

Maracineni 1: fructul de marime mijlocie, rotund, de culoare galben intens. Tufa este
potrivit de viguroasa, nu depaseste 1,8 m in inaltime, si are fructele aglomerate, dispuse
sub forma de manson, ceea ce ingreuneaza recoltarea. Rodeste abundent si constant 8-10
kg/planta. Un specific al soiului se datoreaza taliei mici, care permite plantarea la distante
de 3/1,5 m, cu productie de pana la 22 t/ha.

Delta 3: un soi rar cu cresteri viguroase si tendinta de a forma trunchi. Nu prezinta spini.
Are fructe rotunde portocalii, de marime mijlocie spre mica. Pe lemnul batran fructifica
pe formatiuni scurte, cu mari aglomerari de fructe. In flora spontana, cresc plantele cu
fructe portocalii, rotunde si mijlocii ca marime.
Cultivarea catinei a devenit un domeniu de interes abia in ultimii 5-10 ani, in diverse
parti ale lumii si in Romania, avand in vedere exceptionalele virtuti terapeutice ale
fructului acestei plante, cunoscute inca din antichitate, in Imperiul Roman, in Grecia,
Rusia, Mongolia etc. Medicina traditionala tibetana folosea peste 80 de preparate pe baza
de catina. Astazi, foarte cautat este uleiul de catina, bogat in Vitamina E (100 mg de
vitamina E/100g fruct de catina) si carotenoid (80mg/100g), ambele elemente rare. De
asemenea, fructele de catina contin numerosi aminoacizi, acizi grasi esentiali, proteine,
de cinci ori mai multa Vitamina C decat in fructul de kiwi si de 30 de ori mai multa decat
in portocale, precum si Vitaminele A, F, P, B1, B2, K. Continutul de vitamina E este mai
mare decat cel din grau sau din soia. Produsele medicinale pe baza de catina au
proprietati tonice, astringente, anti-infectioase, anti-stres, sunt protectoare
cardiovasculare, trateaza complicatiile cutanate, bolile digestive (ulcerul stomacului si al
duodenului, de exemplu), gingivitele, hipertensiunea etc. Actiunea antioxidanta a catinei
este de peste 90%. Se comercializeaza si sub forma de sucuri, ceai, tablete de vitamina C,
geluri. In cosmetica, uleiul de catina are proprietati unice de incetinire a imbatranirii
pielii, samponul cu extract de catina previne caderea parului. Sportivii folosesc catina ca
tonifiant si revigorant (la Olimpiada de la Seul, din 1992, tonicul pe baza de catina folosit
de sportivii chinezi, a fost aleas ca bautura oficiala a competitiei).

In toate zonele in care creste in mod natural, arbustul de catina se foloseste si pentru
stabilizarea solurilor, dar si pentru ameliorarea calitatii acestora, pentru ca radacinile
acestui arbust prezinta niste nodozitati, care gazduiesc bacterii specializate pentru fixarea
azotului atmosferic. Nu este de ignorat nici valoarea estetica a arbustului, datorata
foliajului argintiu si fructelor portocalii, stranse pe ramurile spinoase si care rezista in
acest fel, o buna parte din iarna.

Ce este catina?

Catina (Hippophae rhamnoides) este un arbust spinos, care poate sa ajunga la 2-5 metri
inaltime sau sa se dezvolte ca o tufa de mai mici dimensiuni, daca terenul pe care creste
este arid. Are ramurile tinere acoperite cu niste perisori argintii, de aceea i se spune
Catina alba. Frunzele sunt lunguiete, de 3-6 centimetri, au o culoare verde-gri, iar florile
galbui cresc in mici ciorchini (apar dupa ce arbustul implineste doi ani). Fructele, care
dau valoare acestui arbust, sunt globuloase, portocalii, cu un diametru de aproximativ un
centimetru. Acestea incep sa se coaca pe la sfarsitul lunii august, proces care dureaza
pana in octombrie-noiembrie. Catina este rezistenta la frig, putand indura si temperaturi
de -40 de grade Celsius si este putin pretentioasa in privinta solului. Are, insa, nevoie de
foarte multa lumina. In Romania, catina creste, in mod spontan, mai ales in Moldova si
Muntenia, in regiunile subcarpatice.

Argumente pentru cultivarea catinei

In anii ’90, cultivarea catinei a constituit tema unui simpozion international (primul de
acest fel), organizat de China, urmat de altul in Siberia, la Novossibirsk, ceea ce
demostreaza atentia tot mai mare acordata acestei zone a horticulturii, care pare a fi si
foarte profitabila, asa cum se intampla ori de cate ori cererea pietei este mai mare decat
oferta producatorilor. Este adevarat ca initierea unei culturi de catina are costuri destul de
ridicate si ca trebuie sa treaca aproximativ cinci ani, pana cand poate fi recoltata prima
productie care sa aduca beneficiu, dar, avand in vedere ca este un domeniu (cel putin la
noi) inca neexploatat suficient, merita sa fie luat in calcul pentru o viitoare afacere.

Potrivit estimarilor specialistilor, cultivarea catinei pe o suprafata de 1 hectar, dupa trei-

patru ani (cand arbustul devine matur si poate fi cules) aduce aproximativ 1o-15 tone de
fructe si in jur de 150 de kilograme de seminte. O livada de catina este rentabila 15-20 de
ani, dupa care trebuie intinerita. In tarile din vest, 1 kilogram de fructe proaspete de
catina costa in jur de 2 euro, iar uleiul de catina, in functie de calitate, intre 200 si 500 de
euro (dintr-un hectar de plantatie se obtin in jur de 200 de litri de ulei de catina). Este
adevarat, pe de alta parte, ca, pentru cultivarea catinei pe o suprafata de 1 hectar, costurile
se situeaza in jurul a 2000 de euro (amenajarea terenului, cumpararea puietilor, plantarea,
sistemul de irigare – chiar daca este foarte rezistenta la seceta si nu necesita decat cateva
udari pe an, lucrarile de intretinere).

Cultivarea catinei – cerinte minimale

• Cultivarea catinei, de preferinta, se face primavara, pe terenuri in panta (deoarece

le si fixeaza), nisipoase, sarace in nutrienti, cu foarte multa expunere solara.
 • Puietii de catina trebuie tratati cu grija, la momentul plantarii si in primul an, pana
isi dezvolta radacinile, curatindu-se cu grija, ori de cate ori este nevoie, terenul

din jur, ca sa nu napadeasca buruienile.

• In primul an, daca vara este secetoasa, se vor efectua trei-patru udari.
• Primavara se face toaletarea arbustului, taindu-se numai crengile uscate sau pe
cele care au crescut dezordonat, deoarece pe celelalte vor creste fructele.
• Dupa recoltare, pana la valorificarea pe piata, boabele de catina trebuie pastrate
intr-o instalatie speciala de congelare.

Prin urmare, cultivarea catinei este o oportunitate de afaceri, mai ales ca este un arbust
bine adaptat la conditiile climatice din Romania. Mai mult, produsele romanesti din
catina sunt foarte apreciate in Occident, ceea ce inseamna o piata de desfacere asigurata.
La ora actuala, exista culturi de catina doar in cateva zone din tara, adica prea putine in
comparatie cu cererea de pe piata interna si externa. Singura mare dificultate este
recoltarea catinei, care nu se poate face decat manual, fiind destul de migaloasa. Dar si
profitul poate fi pe masura.

Galerie imagini Cultivarea catinei:

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA
Școala Doctorală
Facultatea de Horticultură
Ing. VESCAN Liviu-Adrian
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
Selecţia şi înmulţirea prin metode clasice şi micropropagare a unor
genotipuri valoroase de cătină albă (H. rhamnoides ssp. carpatica) din
flora spontană a României
CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
Prof. univ. dr. ing. PAMFIL Doru
Cluj-Napoca, 2011
2
INTRODUCERE...................................................................................................................
............... 5
MOTIVAŢIA ŞI OPORTUNITATEA TEMEI
ALESE...................................................................... 7
PRINCIPALELE OBIECTIVE
URMĂRITE...................................................................................... 8
1. DATE DIN LITERATURA DE
SPECIALITATE...................................................................... 9
1.1. Caracterizarea genului Hippophae
L.................................................................................... 9
1.1.1. Clasificarea
botanică .................................................................................................... 9
1.1.2. Caracteristici
morfologice ............................................................................................ 9
1.1.3. Caracteristicile biologice şi genetice..........................................................................
10
1.1.4. Condiţii pedo-climatice ..............................................................................................
10
1.2. Răspândirea
speciei ............................................................................................................ 10
1.2.1. Aria de răspândire a formelor sălbatice......................................................................
10
1.2.2. Zone cultivate cu cătină în lume ................................................................................
10
1.2.3. Cultivarea cătinei în România ....................................................................................
10
1.3. Domeniul de
importanţă..................................................................................................... 11
1.3.1. Importanţa alimentară ................................................................................................
11
1.3.2. Importanţa terapeutică................................................................................................
11
1.3.3. Importanţa economică ................................................................................................
11
1.3.4. Importanţa ecologică ..................................................................................................
11
1.3.5. Importanţa ornamentală..............................................................................................
11
1.4. Metode de înmulţire la cătina
albă ..................................................................................... 11
1.4.1. Înmulţirea prin seminţe ..............................................................................................
11
1.4.2. Înmulţirea vegetativă prin metode convenţionale ......................................................
12
1.4.2.1. Înmulţirea prin butaşi .............................................................................................
12
1.4.2.1.1. Butăşirea în
verde................................................................................................... 12
1.4.2.1.2. Butăşirea în
uscat ................................................................................................... 12
1.4.3. Înmulţirea in vitro prin micropropagare.....................................................................
13
1.4.3.1. Micropropagarea utilizată ca metodă de înmulţire la plantele horticole................
13
1.4.3.2. Rezultate din literatură cu privire la micropropagarea la cătină ............................
13
2. MATERIALE ŞI
METODE....................................................................................................... 15
2.1. Materialul
biologic ............................................................................................................. 15
2.1.1. Localizarea şi descrierea generală a populaţiilor de cătină (H. rhamnoides ssp.
carpatica) din care s-a efectuat
selecţia ..................................................................................... 15
2.1.2. Vigoarea de creştere şi înălţimea plantelor ................................................................
15
2.1.3. Capacitatea de drajonare ............................................................................................
15
2.1.4. Gradul de spinozitate..................................................................................................
15
2.1.5. Caracteristicile frunzelor ............................................................................................
15
2.1.6. Culoarea fructelor.......................................................................................................
15
2.1.7. Forma fructelor...........................................................................................................
15
2.1.8. Productivitatea potenţială...........................................................................................
15
2.1.9. Masa a 100 fructe .......................................................................................................
16
2.1.10. Numărul de fructe per
mugure ................................................................................... 16
2.1.11. Dimensiunea
fructelor ................................................................................................ 16
2.1.12. Lungimea pedunculului şi uşurinţa desprinderii
fructelor ......................................... 16
2.1.13. Masa a 100
seminţe .................................................................................................... 16
2.1.14. Caracteristici legate de raportul dintre fructe şi
seminţe............................................ 16
2.1.15. Selecţia genotipurilor elită pe baza notelor de bonitare acordate diferitelor
caracteristici ..........................................................................................................................
..... 16
2.2. Caracteristicile biochimice ale principalelor genotipuri de cătină (H. rhamnoides ssp.
carpatica) selecţionate pentru acest
proiect ................................................................................... 16
3
2.2.1. Potenţialul furajer al diferitelor componente ale cătinei ............................................
16
2.2.2. Determinarea conţinutului de minerale din fructe şi seminţe ....................................
17
2.2.3. Determinarea refractometrică a substanţei uscate solubile ........................................
17
2.2.4. Determinarea acidităţii totale şi a pH-ului din fructele de cătină...............................
17
2.2.5. Determinare conţinutului de vitamina C (acidului ascorbic) din fructe.....................
17
2.2.6. Determinarea conţinutului de carotenoide totale din fructe .......................................
17
2.2.7. Determinarea unor componente lipofilice din fructe şi seminţe ................................
17
2.3. Înmulţirea prin
seminţe ...................................................................................................... 18
2.3.1. Determinarea ratei de germinaţie in vitro ..................................................................
18
2.3.2. Determinarea ratei de germinaţie ex vitro şi caracterizarea plantelor obţinute..........
18
2.4. Înmulţirea prin butăşire în
uscat......................................................................................... 18
2.4.1. Butăşirea la ghiveci în spaţiu protejat ........................................................................
18
2.4.2. Butăşirea mixtă şi evaluarea plantelor rezultate.........................................................
18
2.5. Înmulţirea in vitro prin tehnici de
micropropagare ............................................................ 18
2.5.1. Pregătirea mediilor de cultură. Tipurile de vase de cultură utilizate..........................
18
2.5.2. Iniţierea culturilor.......................................................................................................
19
2.5.3. Pregătirea probelor. Presterilizarea şi sterilizarea ......................................................
19
2.5.4. Inocularea...................................................................................................................
19
2.5.5. Multiplicarea ..............................................................................................................
19
2.5.6. Înrădăcinarea ..............................................................................................................
19
2.5.7. Aclimatizarea .............................................................................................................
19
2.6. Interpretarea statistică a
rezultatelor .................................................................................. 19
3. REZULTATE ŞI
DISCUŢII ...................................................................................................... 21
3.1. Caracteristicile morfologice şi
biometrice ......................................................................... 21
3.1.1. Vigoarea de creştere şi înălţimea plantelor ................................................................
21
3.1.2. Capacitatea de drajonare ............................................................................................
21
3.1.3. Gradul de spinozitate..................................................................................................
21
3.1.4. Caracteristicile frunzelor ............................................................................................
21
3.1.5. Culoarea fructelor.......................................................................................................
21
3.1.6. Forma fructelor...........................................................................................................
22
3.1.7. Productivitatea potențială...........................................................................................
22
3.1.8. Masa a 100 fructe .......................................................................................................
22
3.1.9. Numărul de fructe per mugure ...................................................................................
22
3.1.10. Dimensiunea
fructelor ................................................................................................ 22
3.1.11. Lungimea pedunculului şi uşurinţa desprinderii
fructelor ......................................... 22
3.1.12. Masa a 100
seminţe .................................................................................................... 22
3.1.13. Caracteristici legate de raportul dintre fructe şi
seminţe............................................ 23
3.1.14. Selecţia genotipurilor elită pe baza notelor de bonitare acordate diferitelor
caracteristici. .........................................................................................................................
..... 23
3.2. Caracteristicile biochimice ale principalelor genotipuri de cătină (H. rhamnoides ssp.
carpatica) selecţionate pentru acest
proiect ................................................................................... 23
3.2.1. Potenţialul furajer al diferitelor componente ale cătinei ............................................
23
3.2.2. Determinarea conţinutului de minerale din fructe şi seminţe ....................................
23
3.2.3. Determinarea refractometrică a substanţei uscate solubile ........................................
24
3.2.4. Determinarea acidităţii totale şi a pH-ului din fructele de cătină...............................
24
3.2.5. Determinare conţinutului de vitamina C (acidului ascorbic) din fructe.....................
25
3.2.6. Determinarea conţinutului de carotenoide totale din fructe .......................................
26
3.2.7. Determinarea unor componente lipofilice din fructe şi seminţe ................................
26
3.2.7.1. Conţinutul de ulei ...................................................................................................
26
4
3.2.7.2. Compoziţiei acizilor graşi din uleiul de cătină.......................................................
27
3.2.7.3. Analiza cantitativă şi calitativă a tocoferolilor din uleiul de cătină .......................
27
3.3. Înmulţirea prin
seminţe ...................................................................................................... 28
3.3.1. Determinarea ratei de germinaţie in vitro ..................................................................
28
3.3.2. Determinarea ratei de germinaţie ex vitro şi caracterizarea plantelor obţinute..........
28
3.4. Înmulţirea prin butăşire în
uscat......................................................................................... 30
3.4.1. Butăşirea la ghiveci în spaţiu protejat ........................................................................
30
3.4.2. Butăşirea mixtă şi evaluarea plantelor rezultate.........................................................
31
3.5. Înmulţirea in vitro prin tehnici de
micropropagare ............................................................ 32
3.5.1. Iniţierea culturilor.......................................................................................................
32
3.5.1.1. Sterilizarea materialului în funcţie de tipul de inocul ............................................
32
3.5.1.2. Iniţierea din meristeme...........................................................................................
33
3.5.1.2.1. Conţinutul cantitativ şi calitativ al sursei de carbon ....................................... 33
3.5.1.2.2. Influenţa agenţilor de gelifiere. Rata de vitrificare ......................................... 33
3.5.1.2.3. Influenţa mediilor bazale................................................................................. 33
3.5.1.2.4. Diferenţele între genotipuri la utilizarea mediului general ............................. 33
3.5.1.2.5. Morfologia şi vigoarea lăstarilor rezultaţi (inclusiv vitrificarea) .................... 34
3.5.1.3. Iniţierea din minibutaşi....................................................................................... 34
3.5.1.4. Iniţierea din muguri............................................................................................ 34
3.5.2. Etapa de multiplicare..................................................................................................
34
3.5.2.1. Influenţa vaselor de cultură asupra multiplicării................................................ 34
3.5.2.2. Influenţa mediilor din subculturile precedente................................................... 34
3.5.2.3. Influenţa numărului de subculturi ...................................................................... 34
3.5.2.4. Influenţa agenţilor de gelifiere asupra multiplicării şi sensibilitatea la vitrificare
34
3.5.2.5. Influenţa genotipurilor, mediilor de cultură şi a hormonilor.............................. 34
3.5.2.6. Multiplicarea genotipurilor din Delta Dunării Sf. Gheorghe (DF) .................... 35
3.5.2.7. Multiplicarea genotipurilor provenite din Delta Dunării, zona Sulina............... 35
3.5.3. Regenerarea din frunze...............................................................................................
35
3.5.4. Înrădăcinarea in vitro .................................................................................................
37
3.5.5. Înrădăcinarea ex vitro şi aclimatizarea .......................................................................
37
4.
CONCLUZII .........................................................................................................................
..... 38
4.1. Concluzii privitoare la etapa de
selecție............................................................................. 38
4.2. Concluzii referitoare la caracteristicile bio-chimice ale
selecţiilor.................................... 38
4.3. Concluzii referitoare la înmulțirea prin metode convenționale și
micropropagare............ 38
BIBLIOGRAFIE
SELECTIVĂ ......................................................................................................... 39
5
INTRODUCERE
Cătina albă este un arbust fructifer
spinescent dioic anemofil, cu frunze
căzătoare, cu o valoare economică ridicată.
Genul Hippophae L. a fost
înregistrat încă din anul 1753 în Species
Plantarum de către C. Linnaeus, prima
specie catalogată fiind H. rhamnoides (Lian
et al., 2003).
Din numărul mare de subspecii care
compun specia H. rhamnoides, în România
se regăseşte ssp. carpatica (Fig. 1).
Datorită spectrului larg de utilizări,
de la domenii ca ecologic şi ornamental
până la cel terapeutic, cătina se dovedeşte o
specie multivalentă, cu importanţă foarte
ridicată.
Fig. 1. Cătina albă, subsp. carpatica, Delta
Dunării
Romanian seabuckthorn, ssp. carpatica, Danube Delta
În scop comercial doar în Canada se utilizează plante obţinute din seminţe, datorită
stabilităţii în descendenţă a soiului utilizat şi a costurilor reduse (Li, 2008). Pentru
păstrarea
nealterată a trăsăturilor soiurilor de cătină se utilizează exclusiv multiplicarea vegetativă.
Dacă la
scară mică se folosesc drajonii şi metode ca marcotajul şi altoirea, la scară mare se
foloseşte cu
rezultate foarte bune butăşirea, atât în verde cât şi în uscat. Pe plan ştiinţific s-a testat
multiplicarea
in vitro pentru diferite specii şi subspecii de cătină însă, datorită rezultatelor
nesatisfăcătoare, nici o
plantaţie nu a fost momentan înfiinţată cu material provenit din această metodă.
Majoritatea
cercetătorilor au întâmpinat probleme mari privind iniţierea culturilor şi în puţine cazuri
plantele
obţinute au fost aclimatizate ex vitro. Nu se prezintă cazuri de plantaţii de cătină înfiinţate
cu
material săditor obţinut in vitro, motiv pentru care nu există date referitoare la
comportarea în
cultură a plantelor obţinute în acest fel.
Ca o introducere în studiul de față, se vor face câteva mențiuni referitoare la abordarea
temei
analizate. Dacă indivizii unor populaţii locale din Transilvania sunt relativ omogeni, în
zona Deltei
Dunării s-a observat o variabilitate foarte ridicată chiar şi în cadrul aceloraşi populaţii,
fapt care a
condus la intensificarea muncii de selecţie în această zonă. Unii indivizi s-au diferenţiat
foarte mult
faţă de indivizii consideraţi ca tipici pentru această subspecie, prin vigoarea de creştere,
înălţimea
maximă, forma şi mărimea fructelor şi seminţelor etc. Cu toate că s-au descoperit
exemplare foarte
interesante din punct de vedere al variabilităţii morfologice, selecţia a fost direcţionată pe
valoarea
culturală şi ameliorativă, cu privire la potenţialul productiv, masa fructelor, vigoare,
număr de spini,
culoarea fructelor s.a.
Toţi indivizii selecţionaţi au fost catalogaţi, etichetaţi şi poziţionaţi prin sistemul GPS.
Unele
măsurători au fost efectuate în teren (ex. vigoare, număr spini) iar altele în laborator (ex.
dimensiuni
fructe, masă fructe şi seminţe). Pentru toate exemplarele luate în studiu s-au prelevat
mostre de
fructe şi seminţe pentru măsurători, analize biochimice, determinarea ratelor de
germinaţie şi
obţinerea unor descendenţi viabili. Pentru plantele foarte valoroase s-au luat butaşi pentru
trecerea
lor în colecţie şi eventuala omologare ca soiuri după testare.
Din punct de vedere al analizelor bio-chimice s-a insistat în special pe determinarea
conţinutului de elemente cu impact nutritiv şi terapeutic ridicat din fructe şi seminţe:
substanţa
uscată şi substanţa uscată solubilă, aciditatea totală titrabilă, vitaminele C şi E,
carotenoidele totale,
6
minerale, ulei, acizi graşi, tocoferoli şi diferite alte componente care dau şi valoare
furajeră ridicată
pentru alte componente ale plantei (frunze, lăstari). O parte din analizele efectuate au un
caracter de
noutate la nivelul subspeciei carpatica. Toate rezultatele obţinute, unde a existat
posibilitatea, au
fost comparate cu cele ale altor soiuri omologate atât pe plan naţional cât şi internaţional.
Materialului bibliografic referitor la înmulţirea prin seminţe la cătina românească, şi în
special cu menţionarea diferenţelor între provenienţe pe diferiţi genitori, este extrem de
redus iar
rata de germinaţie menţionată este foarte scăzută (~ 50%, Raţi şi Raţi, 2003). Din această
cauză, neam
propus în acest studiu determinarea ratei de germinaţie a seminţelor recoltate separat de
la
diferite selecţii şi s-a urmărit comportamentul plantelor obţinute pentru a se determina
capacitatea de
aclimatizare la noile condiţii de mediu din Transilvania. Pe lângă experienţele efectuate
ex vitro, s-a
testat şi rata de germinaţie in vitro, pentru a stabili potenţialul maxim al genotipului
martor. De
asemenea s-a urmărit dacă există diferenţe semnificative între germinaţia seminţelor
păstrate diferite
perioade de timp. Ca element de noutate, s-a determinat capacitatea de germinare a
seminţelor
extrase din fructe congelate. Acest aspect este foarte important datorită faptului că
aproape în
totalitate fructele de cătină se recoltează prin congelarea ramurilor de rod.
Pentru multiplicarea clonală s-au utilizat atât metodele convenţionale cât şi cele de
multiplicare in vitro. Cea mai utilizată metodă de multiplicare a cătinei la scară mare este
butăşirea.
Datorită numărului redus de butaşi disponibili (unicitatea fiecărei selecţii) s-au testat dar
două
metode de butăşire în uscat: la ghiveci, în spaţiu protejat şi butăşirea mixtă, cu
înrădăcinare în
substrat preparat şi trecerea ulterioară a butaşilor în sol. Pentru butăşirea la ghiveci s-au
testat
diferite variante hormonale şi de substrat, care oferă un caracter de noutate cât priveşte
îmbunătăţirea metodei. Plantele obţinute au fost ţinute sub observaţie doi ani iar clonele
valoroase
au fost trecute în procesul de testare pentru omologare.
Ţinând cont de faptul că multiplicarea unor selecţii (plante unicat) prin metode clasice
necesită
o perioadă lungă de timp pentru introducerea în cultură, se impune utilizarea metodelor
de
micropropagare pentru o rapidă multiplicare la scară industrială, cu păstrarea trăsăturilor
valoroase
ale plantelor donatoare de explante.
În acest studiu s-a insistat mai mult pe iniţierea culturilor pornind de la meristeme
preformate, datorită unor avantaje ca: sterilizarea relativ simplificată, garanţia stării fito-
sanitare,
rejuvenilizarea şi păstrarea intactă a trăsăturilor plantei mamă. Cu toate acestea s-au
derulat şi
experimente legate de proliferarea adventivă şi regenerare din frunze care datorită
utilizării unor noi
variante hormonale dau un caracter de noutate acestei părţi din lucrare.
S-a insistat doar asupra micropropagării celor mai valoroşi indivizi, mai ales acolo unde a
fost material de iniţiere suficient. Ţinând cont de faptul că s-a pornit de la câte un singur
genitor, o
parte din experimente nu au putut fi repetate iar pentru genotipurile cu vigoare foarte
redusă, nu s-a
dispus de suficient material pentru iniţierea în masă a culturilor, rezultatele fiind mai
puţin
consistente. Cu toate acestea, s-a obţinut material suficient prin butăşire clasică la trei din
clonele
selectate (SF4-Golden Abundent, SF7-Carmen şi SF8-Colosal) care au fost introduse în
circuitul de
testare şi omologare al soiurilor. Acestea, împreună cu alte două genotipuri (SF6 şi CF2),
oferă o
bază materială importantă şi suficientă pentru viitoare testări cât priveşte potenţialul de
multiplicare
prin metode biotehnologice.
7
MOTIVAŢIA ŞI OPORTUNITATEA TEMEI ALESE
Datorită cererii ridicate pe diferite segmente ale pieţei internaţionale, tot mai mulţi
fermieri din
Asia, Europa şi America de Nord se orientează înspre cultura la scară mare a cătinei.
Odată cu
creşterea suprafeţelor cultivate cu cătină a apărut o creştere constantă a cererii de material
săditor de
calitate.
Cu toate că există mai multe soiuri de cătină omologate în România, puţine au trăsături
valoroase, nefiind competitive pe plan internaţional. Datorită acestui motiv şi a
variabilităţii ridicate
a subspeciei carpatica apare necesitatea unui proces intens de selecţie în cadrul florei
spontane
direcţionat pe componente conforme cererii actuale din piaţă.
Cătina şi în special fructele acestei specii sunt recunoscute pe plan mondial ca având
proprietăţi nutriţionale şi terapeutice multiple. Rezultatele cu privire la analiza
diferenţiată pe mai
multe genotipuri de cătină albă, atât cât priveşte morfologia cât şi componente bio-
chimice sunt
aproape inexistente. Astfel apare ca oportună compararea diferitelor componente ale
cătinei din
România cu alte subspecii sau specii întâlnite pe plan mondial.
Pe baza selecţiei şi analizelor morfologice şi biochimice apare ca oportună introducerea
în
cultură a elitelor obţinute efectuându-se în paralel procese de ameliorare pornind de la
toate
plantelor selecţionate.
Datorită sistemului radicular puternic şi a capacităţii de asimilare a azotului atmosferic,
cătina
poate fi introdusă pe scară mare pe terenurile degradate. Din acest motiv s-a considerat
oportună
testarea capacităţii de germinaţie a seminţelor şi evoluţia plantelor timp de un an de la
semănare. De
asemenea, datorită caracteristicilor cu potenţial ameliorativ, plantele rezultate pot fi uşor
introduse
într-un proces de ameliorare clasică, cu potenţial de producere a unor descendenţi
superiori,
competitivi pe plant internaţional.
Datorită numărului redus de producători locali de material săditor prin butăşire şi a
capacităţii
limitate de producţie, a apărut ca oportună testarea butăşirii în uscat utilizându-se diferite
variante
hormonale şi substraturi, urmând ca cea mai bună variantă să fie propusă pentru
introducerea în
cultură pe scară largă de către pepinierele locale.
În cazul în care se selecţionează indivizi valoroşi din flora spontană, materialul iniţial nu
poate
asigura volumul necesar pentru înmulţirea tradiţională şi nici o rată de multiplicare
satisfăcătoare
pentru introducerea rapidă în cultură. Acest neajuns poate fi înlăturat prin tehnici de
multiplicare in
vitro. Pe plan internaţional există experienţă redusă şi rezultate modeste cu privire la
micropropagarea acestei specii. Cătina s-a dovedit în majoritatea cazurilor dificil de
multiplicat in
vitro, cu rezultate în general modeste dar promiţătoare atât pe plan internaţional cât şi
naţional, ceea
ce impune aprofundarea acestui subiect.
Astfel a apărut necesitatea elaborarea unui protocol de micropropagare eficient. În cazul
în
care costurile de producţie a materialului săditor prin metode biotehnologice se vor
dovedi foarte
ridicate, puţin competitive, apare totuşi posibilitatea înfiinţării de plantaţii mamă
destinate
producerii de butaşi destinaţi multiplicării tradiţionale.
Datorită impactului economic ridicat al acestei specii pe plan mondial, a numărului redus
de
soiuri româneşti competitive pe plan internaţional şi a volumului redus de studii cu
caracter aplicativ
cât priveşte caracteristicile morfo-biochimice şi capacitatea de înmulţire la cătină albă din
România,
apare ca oportună efectuarea unui studiu amplu pe direcţiile menţionate anterior, în
cadrul unei teze
de doctorat.
8
PRINCIPALELE OBIECTIVE URMĂRITE
a. Selectarea unor genotipuri valoroase de cătină albă din flora spontană, atât pentru
introducerea directă în cultură cât şi pentru crearea unei baze genetice necesare pentru
studii
ulterioare de ameliorare.
b. Analiza fenotipică, biometrică şi bio-chimică a selecţiilor.
c. Pe baza diferitelor caracteristici (ex. mărime fruct, culoare fruct, număr de spini,
vigoare,
drajonare etc.) se vor selecta elitele cu potenţial de introducere direct în cultură ca soiuri
nou
omologate.
d. Multiplicarea materialului selectat prin butăşire în uscat pentru asigurarea unui număr
suficient de mare de plante pentru testare. Testarea butăşirii la ghiveci utilizând diferite
tratamente
hormonale şi substraturi de cultură.
e. Înmulţirea prin seminţe pentru determinarea ratei de germinare in vitro şi ex vitro. Se
va
determina de asemenea influenţa modalităţii de păstrare a seminţelor şi rata de
aclimatizare la noile
condiţii climatice. Plantele rezultate vor constitui baza materială a unui proces de
ameliorare
ulterior.
f. Stabilirea unor protocoale generale de micropropagare a subspeciei carpatica şi
individualizarea mediilor pentru fiecare selecţie urmărindu-se în principal proliferarea
axilară. Se va
testa de asemenea capacitatea de regenerare din frunzele obţinute in vitro.
Toate obiectivele de mai sus se pot formula simplificat prin selecţia şi multiplicarea unor
genotipuri de cătină albă valoroase (H. rhamnoides L. subsp. carpatica) din flora
spontană în scopul
introducerii în cultură şi a creării unei baze genetice pentru ameliorare.
9
1. DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE
1.1. Caracterizarea genului Hippophae L.
1.1.1. Clasificarea botanică
Cătina albă, numită şi cătină de râu, este reprezentată de genul Hippophae, înregistrat
încă din
anul 1753 în Species Plantarum de către C. Linnaeus, prima specie catalogată fiind H.
rhamnoides
(Lian et al., 2003).
Din numărul mare de subspecii care compun specia H. rhamnoides, pentru România cea
mai
importantă este subspecia carpatica, identificată în 1960 de Emil Ţopa (Raţi şi Raţi,
2003). Această
subspecie se regăseşte nativ în România, Ucraina, Serbia, Muntenegru, Ungaria, Austria
şi
Germania. În aceste zone o putem întâlni în văile Alpilor şi Carpaţilor, pe malurile
Dunării şi în
Delta Dunării până pe ţărmul mării Negre. În anul 1971, clasificarea botanică a cătinei a
devenit
complexă, odată cu introducerea de noi specii şi subspecii de către cercetătorul Arne
Roussi.
Una dintre cele mai noi clasificări este după Lian et al. (2003), realizată pe baza
însuşirilor
morfologice ale seminţelor şi ale mugurilor floriferi (Fig. 2).
Fig. 2. Clasificarea botanica a genului Hippophae
Botanical classification
1.1.2. Caracteristici morfologice
Cătina albă este un arbust fructifer, cel mai adesea cu spini numeroşi şi puternici, cu flori
unisexuat dioice, cu formula florală K4-2C0A4MG (Raţi şi Raţi, 2003).
La plantele aflate pe rod, lăstarii tineri se recunosc uşor datorită mugurilor mici,
comparativ cu
mugurii mult mai mari de la plantele mascule. Înaintea apariţia mugurilor florali este
imposibil de
diferenţiat cele două tipuri de sexe pe bază morfologică.
Fructul de cătină este o drupă falsă ce ia naştere în urma creşterii receptaculului care
devine în
timp cărnos (Raţi şi Raţi, 2003). Fructele au formă de la sferice la ovoide şi chiar
cilindrice, de
mărime diferită și culoare variată, de la galben deschis la portocaliu şi chiar roşiatică.
Fructul adevărat al cătinei este sămânţa din interiorul drupei false care are o capacitate de
germinaţie 2 ani, după care aceasta scade accelerat (Raţi şi Raţi, 2003).
10
1.1.3. Caracteristicile biologice şi genetice
Cătina este o specie dioică, diploida (2n=24), la care până în acest moment nu s-a
dezvoltat o
tehnică sigură de determinare prematura a sexului, acesta determinându-se doar în faza de
apariţie a
mugurilor florali, diferiţi morfologic la cele doua sexe.
1.1.4. Condiţii pedo-climatice
Cătina albă se remarcă printr-o capacitate de adaptare foarte ridicată, atât în ceea ce
priveşte
factorii climatici cât şi solul. Referitor la climă, cătina poate rezista la temperaturi
extreme şi la un
nivel de precipitaţii scăzut, unul din singurii factori limitativi fiind lumina. Faţă de sol,
cătina se
dovedeşte a fi o plantă pionier pentru solurile sărace şi foarte degradate, reuşind în scurt
timp să
îmbunătăţească atât structura solului cât şi compoziţia chimică a acestuia, prin fixarea
azotului
atmosferic (Raţi şi Raţi, 2003). .
1.2. Răspândirea speciei
1.2.1. Aria de răspândire a formelor sălbatice
Se regăseşte nativ în aproximativ 30 de ţări, fiind de asemenea introdusă cu succes şi pe
continentul american. În România, cea mai mare densitate de cătină se găsește în Delta
Dunării și
Bazinul Buzăului. Sporadic, cătina se mai găseşte şi în Transilvania, momentan fiind
raportată în
zonele colinare din judeţul Cluj şi Mureş.
1.2.2. Zone cultivate cu cătină în lume
Principala ţară cultivatoare de cătină din lume este China, urmată de Rusia (Fig. 3)
Suprafaţa cultivată cu cătină (ha)
Letonia, 80
Germania, 268
Suedia, 20
România, 300
Finlanda, 150
NIS Countries, 55
Lituania, 300
Estonia , 700
America de Nord, 500
Other, 6473
China, 2000000 Rusia, 4000
Italia, 100
Fig. 3. Repartizarea suprafeţelor cultivate cu cătină pe plan mondial (după Wähling,
2008)
Distribution of cultivated seabuckthorn over the world (according to Wähling, 2008)
1.2.3. Cultivarea cătinei în România
Numărul de soiuri de cătină la ora actuală este de 15, din care unul este plantă masculă
(***Catalogul Oficial al soiurilor de plante de cultură din România, Ediţia completă
2011).
Ţinând cont de preţurile relativ ridicate ale materialului certificat din soiurile omologate
la noi,
majoritatea fermierilor care au înfiinţat ferme de dimensiuni mici şi medii au apelat la
procurarea
materialului din flora spontană, rezultând plantaţii cu material neuniform, cu probleme la
polenizare
11
şi fructificare. La ora actuală sunt peste 300 ha de plantaţii de cătină răspândite pe tot
teritoriul ţării,
dar majoritatea de dimensiuni reduse.
1.3. Domeniul de importanţă
1.3.1. Importanţa alimentară
Fructele și frunzele de cătină au un conținut ridicat de minerale, vitamine, uleiuri,
carotenoine, acizi grași nesaturați etc.
1.3.2. Importanţa terapeutică
Vitaminele C, E, carotenoidele etc. din fructele de cătină au acţiune puternic oxidativă,
contribuind la încetinirea îmbătrânirii Uleiul de cătină se administrează alături de
tratamentele
chimioterapeutice, contracarând efectul toxic al medicaţiei clasice. Administrarea de ulei
de cătină
pe răni ale pielii, fie leziuni mecanice fie arsuri, au grăbit procesul de vindecare. Alte
beneficii ale
uleiului de cătină se referă la tratarea dermatitelor, ulcerului, diminuarea sclerozei
arteriale, etc. Din
scoarţă se fac extractecu efect presupus anticancerigen, alături de care uleiul extras din
seminţe a
dovedit efecte antimutagene şi de inhibare a multiplicării celulelor tumorale. Multe studii
indică
faptul că uleiul de cătină luptă împotriva bolilor cardiovasculare, însă momentan nu sunt
argumentate suficient, fiind necesare mai multe studii. Studiile nu au arătat nici un efect
toxic al
consumului regulat de ulei (Yang and Kallio, 2005b).
1.3.3. Importanţa economică
În momentul de față a crescut considerabil interesul în dezvoltarea unor noi produse pe
bază
de cătină, atât în domeniul alimentar/nutriţional, cât şi în industria cosmetică şi
farmaceutică, atât
prin produse de factură „bio” cât şi tradiţional industriale.
Produse pe bază de cătină au apărut în diferite țări (Germania, Rusia etc.), în industriile
alimentară (sucuri gemuri, jeleuri etc.), farmaceutică (uleiuri etc.) și cosmetică (diferite
creme) (ex.
Albrecht, 2003).
1.3.4. Importanţa ecologică
Datorită rusticităţii sale, a sistemului radicular puternic cu capacitate ridicată de drajonare
(Qinxiao and Hongyan, 2003; Raţi şi Raţi, 2003) şi a capacităţii de fixare a azotului
atmosferic,
cătina este utilizată ca plantă pionier în zonele cu terenuri foarte erodate sau în refacerea
solurilor
antropice din zone industriale şi miniere.
1.3.5. Importanţa ornamentală
Cătina alba este o specie care se pretează cu succes în scop ornamental, utilizându-se cu
precădere plantele femele, datorită fructelor frumos colorate şi a frunzişului argintiu.
1.4. Metode de înmulţire la cătina albă
1.4.1. Înmulţirea prin seminţe
Viabilitatea seminţelor este mai ridicată dacă fructele se culeg la supracoacere (după a
doua
jumătate a lunii septembrie), începând din momentul în care seminţele devin maronii
(Eliseev, citat
de Singh and Gupta, 2003). Viabilitatea ridicată, de 85-100%, se păstrează pentru 2 ani,
după care
aceasta scade.
Se recomandă utilizarea acestei metode de înmulţire exclusiv în ameliorare şi în scop
ornamental (garduri vii, pâlcuri etc.) sau ecologic (fixarea terenurilor degradate,
sărăturate etc.). Cu
12
toate acestea, obţinerea de astfel de plante poate fi o soluţie în cazul în care plantaţia se
va înfiinţa
pe terenuri dificile, cu precipitaţii reduse, caz în care sistemul radicular mai puternic al
puieţilor
poate fi o alternativă recomandabilă plantelor obţinute prin butăşire. De asemenea, partea
ameliorativă se poate combina cu cea comercială, prin înfiinţarea cu puieţi obţinuţi din
genitori
valoroşi a unor câmpuri experimentale cu întindere mare.
1.4.2. Înmulţirea vegetativă prin metode convenţionale
1.4.2.1. Înmulţirea prin butaşi
1.4.2.1.1. Butăşirea în verde
Această metodă prezintă mai multe avantaje şi dezavantaje care trebuie luate în
considerare
(Tabelul 1).
Tab. 1
Avantaje şi dezavantaje ale înmulţirii prin butăşirea în verde la cătina albă
Advantages and disadvantages of green cuttings propagation in seabuckthorn
Avantaje
Advantages
Dezavantaje
Disadvantages
o număr ridicat de butaşi care se
pot recolta
o rată ridicată de înrădăcinare
o randament ridicat
o păstrează nealterate trăsăturile
plantei mamă
o cost ridicat – necesită spaţii protejate şi sisteme performante
de irigat
o costuri ridicate cu manopera
o întârzierea cu un an la introducerea în câmp
o înfiinţarea de plantaţii speciale destinate prelevării butaşilor
o spaţii medii ocupate de material până în momentul
transferării în câmp
Această metodă se recomandă pentru înfiinţarea plantaţiilor comerciale în cazul în care
dispunem de suficiente plante pentru prelevarea butaşilor. Se recomandă unităţilor
producătoare de
material săditor specializate
1.4.2.1.2. Butăşirea în uscat
Raţi şi Raţi, 2003, recomandă utilizarea butăşirii în uscat datorită uşurinţei lucrărilor,
costurilor mai reduse, efectuare lucrări în lipsa instalaţiilor de ceaţă artificială cât şi
datorită
procentului mai ridicat de prindere (a se ţine cont totuşi de faptul că autorii au folosit în
cazul
butăşirii în verde sistemul clasic de irigare).
Această metodă prezintă mai multe avantaje şi dezavantaje (Tabelul 2). Această metodă
se
recomandă atât unităţilor producătoare de material săditor specializate cât şi fermierilor
mai puţin
experimentaţi în momentul în care se dispune de un număr suficient de butași.
Tab. 2
Avantaje şi dezavantaje ale înmulţirii prin butăşirea în uscat la cătina albă
Advantages and disadvantages of hardwood cuttings propagation in seabuckthorn
Avantaje
Advantages
Dezavantaje
Disadvantages
• intrarea rapidă pe rod
• metodă de lucru simplă
• rată medie-ridicată de înrădăcinare
• costuri reduse cu forţa de muncă şi
echipamente
• păstrează nealterate trăsăturile plantei mamă
• necesar un număr ridicat de plante şi plantaţii
speciale pentru prelevarea butaşilor
• necesari butaşi de dimensiuni mari pentru
reuşita înrădăcinării
• spaţii mari ocupate de material până în
momentul transferării în câmp
• transmit uşor în descendenţă diferite boli
13
1.4.3. Înmulţirea in vitro prin micropropagare
1.4.3.1. Micropropagarea utilizată ca metodă de înmulţire la plantele
horticole
Principalele aplicaţii ale micropropagării sunt multiplicarea vegetativă clonală rapidă a
unor
forme de interes agronomic şi devirozarea şi menţinerea în stare fitosanitară optimă a
acestora.
Cu toate că micropropagarea poate fi pentru unele specii o alternativă viabilă multiplicării
clonale clasice, datorită unor dificultăţi în aplicare şi a unor costuri în general crescute,
este în
general mai puţin utilizată la scară mare. În Tabelul 3 sunt prezentate pe scurt unele
avantaje şi
dezavantaje ale metodei. Această metodă se recomandă pentru înfiinţarea plantaţiilor
mamă
destinate recoltării de butaşi sau direct pentru obţinerea de material săditor pentru
înfiinţarea
plantaţiilor comerciale în cazul în care costurile de producţie se dovedesc concurenţiale
sau în cazul
în care nu dispunem de material suficient pentru producerea puieţilor prin metode clasice.
Se
realizează doar în institute supraspecializate.
Tab. 3
Avantaje şi dezavantaje ale micropropagării utilizată în scop comercial
Advantages and disadvantages of micropropagation used in commercial purposes
Avantaje
Advantages
Dezavantaje şi riscuri
Disadvantages and risks
o Se poate utiliza cu succes la o gamă foarte diversificată de specii,
inclusiv la unele reticente la metode clasice de multiplicare vegetativă
o Iniţierea si menţinerea culturilor se poare realiza pe tot parcursul anului
calendaristic;
o Asigură multiplicarea rapidă într-un timp scurt;
o Necesară o cantitate redusă de material pentru iniţierea culturilor
o Materialul obţinut in vitro, în special la speciile lemnoase, oferă vigoare
ridicată, fructificare abundentă şi fructe mai mari;
o În funcţie de direcţia urmărită, se pot menţine în descendenţă
caracteristicile plantei mamă sau se poate induce uşor variabilitate genetică;
o Se poate obţine rejuvenilizarea materialului săditor;
o Obţinere material sănătos;
o Uşurează schimburile de material între laboratoare;
o Asigură un mediu de lucru igienic şi constant pe toată durata anului
o Necesare studii aprofundate
specializate în scopul optimizării
protocolului de micropropagare pentru
fiecare specie şi chiar soi în parte;
o Costuri destul de ridicate datorită
spaţiilor, aparaturii, substanţelor,
manipulării etc.
o Prin subculturi repetate pot apărea
mutaţii nedorite;
o S-au semnalat cazuri în care plantele
obţinute au intrat cu un an mai târziu pe
rod faţă de plantele obţinute prin metode
tradiţionale (Zimmerman and Steffens,
1996)
1.4.3.2. Rezultate din literatură cu privire la micropropagarea la cătină
O sinteză a tuturor rezultatelor notabile obţinute pe plan internaţional cât priveşte
micropropagarea la cătină este prezentată în Tabelul 4.
În România sunt puţine rezultate publicate cu privire la rezultate pozitive în legătură cu
înmulţirea in vitro la cătina albă şi chiar mai puţine cu aplicabilitate practică.
Cu toate că s-a observat o clară influenţă în cadrul procesului de micropropagare a
fiecărui
genotip studiat, majoritatea autorilor testează protocoalele per ansamblu per subspecii sau
chiar
specii, puţini focusându-se pe experimente repetabile, prin utilizarea în experimente a
soiurilor

omologate sau a elitelor selecţionate.

Indiferent de specia și subspecia de cătină s-au obținut rezultate modeste dar cu potențial
de
îmbunătățire a protocoalelor utilizate, în special în direcția variantelor hormonale
utilizate.
14
Tab. 4
Tabel centralizator al rezultatelor din literatură cu privire la micropropagarea la cătină
Table summarising the results of the literature on seabuckthorn micropropagation
Sursa
Reference
Explant iniţial
Initial explant
Specie/ Provenienţă
Species/Provenience
Rezultate
Results
Observaţii
Observations
Montpetit and
Lalonde (1988)
Seminţe
H. rhamnoides, subspecii
necunoscute din Olanda,
Canada, SUA
Maxim 3-5 lăstari/explant. S-a reuşit
înrădăcinarea şi aclimatizarea plăntuţelor şi
inocularea cu succes cu Frankia.
Experimentul s-a desfăşurat în scopul obţinerii de
plante sănătoase în scopul inoculării; nu s-au
urmărit păstrarea unor caracteristici valoroase.
Burdasov and
Sviridenko
(1988)
Meristeme apicale
H. rhamnoides, subspecii
necunoscute
Plantele iniţiate se înrădăcinau direct, fără fază
de multiplicare, rezultând costuri foarte ridicate.
Foarte puţine informaţii legate de sterilizare, medii
de cultură, provenienţă etc., ceea ce face dificilă
reproducerea experimentului
Nilov and
Tretyakova
(1993)
Seminţe, muguri
dorminzi şi activi
şi meristeme
apicale
H. rhamnoides, subspecii
necunoscute din Finlanda şi
Rusia (probabil rhamnoides
şi mongolica)
Regenerare din calus, până la 30 de muguri
adventivi/explant. S-a reuşit inducerea
rizogenezei.
Nu se precizează rata proliferării, multiplicării. Nu
se specifică rezultatele individualizat sau pe sexe.
Componenţa mediului de cultură nu este
menţionată. Reproducerea experimentului dificilă.
Yao (1994) Meristeme apicale
şi vârfuri de
creştere
H. rhamnoides, subsp.
rhamnoides şi sinensis;
China, Finlanda şi
Danemarca
Rată medie de multiplicare 2,5. Rezultate
superioare la subsp. sinensis
Nu se specifică rezultatele individualizat sau pe
sexe. Reproducere experiment dificilă
Lummerding
(2001)
Muguri dorminzi H. rhamnoides, subsp.
sinensis (elite) şi soiul
Indian Summer
Rate ridicate de necrozări. Rată maximă de
proliferare 5-6. Necesare cercetări privind
înrădăcinarea şi aclimatizarea.
Lucrare complexă, foarte detaliată. Posibilă
reproducerea dar rezultate generale foarte
modeste, necesitând îmbunătăţirea protocolului.
Succes doar în cazul plantelor femele.
Raţi şi Raţi
(2003)
Muguri dorminzi H. rhamnoides, subsp.
carpatica, soiuri locale
Rată ridicată de infecţii. Variante puţine testate. Fără rezultate pozitive
Vântu (2006,
2008)
Seminţe şi muguri
dorminzi
H. rhamnoides, subsp.
carpatica
Rezultate pozitive doar în cazul multiplicării
plăntuţelor provenite din seminţe.
Rezultate modeste. Necesar îmbunătăţirea
protocolului de micropropagare.
Liu et al.
(2007)
Frunze, seminţe
germinate in vitro
H. rhamnoides, subspecii
necunoscute
Embriogeneză somatică. Lucrare pur teoretică; Reproducere experiment
dificilă datorită variabilităţii ridicate din cadrul
speciei.
Singh and
Gupta (2008)
Muguri activi şi
dorminzi
H. rhamnoides, subsp.
turkestanika
Rată ridicată de proliferare, majoritatea lăstari
adventivi.
Protocol complex, detaliat. Nu se specifică
rezultatele individualizat sau pe sexe.
Purohit et al.
(2009)
Cotiledoane H. rhamnoides, India Regenerare din calus Aplicabilitate doar în inducerea
variabilităţii
Sriskandarajah
and Lundquist
(2009)
Frunze, rădăcini,
cotiledoane
H. rhamnoides subsp.
rhamnoides x mongolica,
soiul Julia
Regenerare din frunze şi vârfuri de rădăcini.
Inducerea embriogenezei somatice cu rată
ridicată de proliferare. Succes la înrădăcinare şi
aclimatizare
Lucrare detaliată. Posibilă reproducerea
experimentului cu modificările de rigoare pentru
soiurile şi selecţiile locale.
15
2. MATERIALE ŞI METODE
2.1. Materialul biologic
2.1.1. Localizarea şi descrierea generală a populaţiilor de cătină (H.
rhamnoides ssp. carpatica) din care s-a efectuat selecţia
Delta Dunării - Regiunea 1. Această regiune este situată pe litoralul Mării Negre în
localitatea Sulina, populaţia aferentă fiind codificată cu M (plantele femele identificate ca
MF iar
plantele mascule ca MM). Din cadrul acestei populaţii au fost selecţionate 4 genotipuri
femele
(MF1-MF4) şi unul mascul MM 1.
Delta Dunării - Regiunea 2. Această regiune este situată în apropierea localităţii
Cardon, populaţia aferentă fiind codificată cu C (plantele femele identificate ca CF iar
plantele
mascule ca CM). Din cadrul acestei populaţii au fost selecţionate 5 genotipuri femele
(CF1-CF5)
şi o plantă masculă CM 1.
Delta Dunării - Regiunea 3. Această regiune este situată în apropierea localităţii
Sfiştofca, populaţia aferentă fiind codificată cu S (plantele femele identificate ca SF iar
plantele
mascule ca SM). Această populaţie a înregistrat cel mai ridicat nivel de variabilitate
fenotipică,
ceea ce a condus la selecţia a 13 genotipuri femele (SF1-SF13) şi a 3 plante mascule CM
1.
Podişul transilvan - Regiunea Chinteni. Această regiune este situată în apropierea
localităţii Chinteni, populaţia aferentă fiind codificată cu CH (plantele femele identificate
ca
CHF 1).
2.1.2. Vigoarea de creştere şi înălţimea plantelor
Vigoarea de creştere a plantelor s-a evaluat pe o scară de la 1 la 5, în funcţie de grosimea
tulpinii, numărul şi grosimea ramificaţiilor şi înălţimea medie.
2.1.3. Capacitatea de drajonare
Capacitatea de drajonare a plantelor s-a evaluat pe o scară de la 1 la 5, în funcţie de
numărul de drajoni aflaţi în imediata proximitate.
2.1.4. Gradul de spinozitate
Pentru evaluarea gradului de spinozitate s-au numărat spinii de pe ramuri anuale aflaţi pe
lungimea standard de 30 cm.
2.1.5. Caracteristicile frunzelor
Pentru identificarea mai facilă a genotipurilor, s-au efectuat măsurători ale limbului foliar
şi s-a făcut o descriere succintă a formei, culorii şi gradului de pilozitate.
2.1.6. Culoarea fructelor
Toate fructele au fost ordonate în laborator, în acelaşi timp, în funcţie de intensitatea
culorii şi au primit note de la 1 la 5 (1 punct s-a acordat fructelor galben-pal, 2 puncte –
galben
intens, 3 - galben-portocaliu, 4 – portocaliu şi 5 – portocaliu-roşiatic).
2.1.7. Forma fructelor
Forma fructelor s-a apreciat de la sferică la cilindrică, în funcție de raportul dintre
înălțimea și diametrul fructelor.
2.1.8. Productivitatea potenţială
Plantele selectate au fost supravegheate pe parcursul a trei ani, astfel încât să se acopere
şi indivizii cu alternanţă de rodire. Pentru acest criteriu s-au acordat note de la 1-5 atât la
faţa
locului cât şi la comparaţia finală dintre toţi indivizii, pe baza abundenţei numărului de
fructe (1
16
punct s-a oferit pentru potenţial productiv foarte scăzut, 2 scăzut, 3 mediu, 4 mare şi 5
puncte
pentru potenţial productiv foarte ridicat). Pentru SF4 și CF 5 s-au recoltat toate fructele şi
s-au
cântărit pentru analiza potenţialului productiv pe unitatea de suprafaţă la introducerea în
cultură.
2.1.9. Masa a 100 fructe
Pentru fiecare probă s-au cântărit câte 100 fructe, s-au efectuat minim 3 cântăriri şi s-a
făcut media. Pentru câteva genotipuri s-a evaluat influenţa anuală cu privire la această
caracteristică.
2.1.10. Numărul de fructe per mugure
S-au numărat fructele pentru cel puţin zece muguri şi s-a făcut media.
2.1.11. Dimensiunea fructelor
După cântărirea fructelor, acestea au fost măsurate cu ajutorul unui micrometru mecanic.
2.1.12. Lungimea pedunculului şi uşurinţa desprinderii fructelor
Măsurarea s-a efectuat cu ajutorul micrometrului. Uşurinţa desprinderii fructelor a ţinut
cont de mai multe aspecte: forţa mecanică necesară desprinderii, lungimea pedunculului
şi de
prioritatea desprinderii pedunculului de pe ramură faţă de detaşarea de pe fruct, care duce
la
pierderea unei părţi din suc şi deteriorarea rapidă a fructelor. S-au acordat note de
bonitare de la
1 pentru fructele care se desprind foarte greu, la 5 pentru fructele care se desprind foarte
uşor în
cazul recoltării manuale.
2.1.13. Masa a 100 seminţe
Fructele proaspete au fost secţionate şi seminţele extrase. Acestea s-au lăsat la zvântat şi
cântărite. S-au realizat trei repetiţii iar o parte din seminţe s-au păstrat pentru teste de
germinare
şi analize biochimice.
2.1.14. Caracteristici legate de raportul dintre fructe şi seminţe
Pe lângă măsurătorile efective, s-au calculat mai mulţi indicatori valoroşi în indicarea
valorii culturale a diferitelor genotipuri sau în diferenţierea acestora. Astfel, s-au calculat
numărul de fructe, respectiv seminţe, per kg fructe proaspete, masa seminţelor dintr-un
kg de
fructe proaspete, masa fructelor necesare pentru obţinerea unui kg de seminţe, numărul de
seminţe per kg seminţe şi raportul dintre masa seminţelor şi cea a fructelor.
2.1.15. Selecţia genotipurilor elită pe baza notelor de bonitare acordate
diferitelor caracteristici
Pentru alegerea genotipurilor elită s-a creat o formulă pe baza mai multor caracteristici.
Caracteristicile de care s-a ţinut cont au fost: productivitatea potenţială (I), masa a 100 de
fructe
(II), substanţa uscată a fructelor (III), culoarea fructelor (IV), vigoarea plantelor (V),
gradul de
spinozitate (VI), uşurinţa desprinderii fructelor (VII), raportul masă seminţe per kg fruct
(VIII) şi
capacitatea de drajonare (IX). Formula utilizată pentru punctajul total al notelor de
bonitare a
fost:
Total punctaj bonitare = 8 I + 4 II + 2 III+ 2 IV+ 2 V+ 2 VI+ 2 VII + VIII + IX
2.2. Caracteristicile biochimice ale principalelor genotipuri de cătină (H.
rhamnoides ssp. carpatica) selecţionate pentru acest proiect
2.2.1. Potenţialul furajer al diferitelor componente ale cătinei
Materialul biologic
S-au utilizat patru tipuri de eşantioane: frunze, lăstari tineri, seminţe şi fructe.
Determinarea cenuşii brute
17
Prin calcinare după metoda propusă de Sălăjan şi colab. (1999).
Determinarea conţinutului de proteină brută (PB)
Pentru determinarea conţinutului de PB s-a utilizat metoda semiautomatizată cu
analizorul Kjeltec auto 1030 – TECATOR (Criste şi colab., 2003).
Determinarea conţinutului de grăsime brută (GB)
Pentru determinarea grăsimii brute din probele de cătină s-a utilizat metoda
semiautomatizată cu sistemul Soxtec HT 3 – TECATOR, propusă de Criste şi colab.
(2003).Solventul utilizat a fost eterul de petrol iar limita de detecţie 0,2%.
Determinarea mineralelor – metodologia va fi descrisă la subcapitolul minerale.
2.2.2. Determinarea conţinutului de minerale din fructe şi seminţe
Determinarea K, Ca, Mg, Zn şi Fe s-a realizat în mod direct cu spectofotometrul cu
absorbţie atomică AA-6300. Fosforul a fost dozat colorimetric cu vanadat de amoniu,
utilizând
metoda descrisă de Mărghitaş şi Băluţiu (1996). Pentru a se realiza un clasament al
genotipurilor
în funcţie de conţinutul în minerale s-a pornit de la ideea egalităţii valorii elementelor.
Pentru
fiecare element/probă s-au creat cinci intervale egale, pornind de la conţinuturile minime
şi
maxime. În funcţie de apartenenţa la unul din intervale, s-au acordat note de la 1 la 5,
după care
punctajul total per elemente s-a adunat.
2.2.3. Determinarea refractometrică a substanţei uscate solubile
S-a determinat substanţa uscată solubilă la fructele de cătină recoltate atât în octombrie
2009 cât şi octombrie 2010 din Delta Dunării și Transilvania, utilizând un refractometru
manual
standard, gradat în °Brix, cu temperatura de lucru de 20 °C.
2.2.4. Determinarea acidităţii totale şi a pH-ului din fructele de cătină
Determinarea acidităţii totale s-a realizat prin titrare cu NaOH, după o metodă propusă de
Marca (1990) iar valoarea pH-ului s-a determinat cu un pH-metru cu senzor de
temperatură
2.2.5. Determinare conţinutului de vitamina C (acidului ascorbic) din fructe
S-au analizat fructe recoltate la începutul maturării (proaspete) și supramaturate
(refrigerate sau congelate timp de 6 săptămâni). Pentru determinarea vitaminei C s-a
utilizat
metoda titrării cu iodat de potasiu (Lazăr, 2010; Stănilă și colab., 2001).
2.2.6. Determinarea conţinutului de carotenoide totale din fructe
Metoda de lucru utilizată a cea recomandată de Parlog et al. (2009). Carotenoidele totale
au fost extrase utilizând o soluţie metanol:acetat de etil:eter de petrol (1:1:1, v/v/v).
Cantitatea
totală de carotenoide a fost calculată spectofotometric, utilizând un spectofotometru Jasco
V 530.
2.2.7. Determinarea unor componente lipofilice din fructe şi seminţe
Uleiul total a fost extras atât din pulpă cât și din semințe utilizând o metodă chimică,
modificată după Folch et al. (1957), soventul utilizat fiindo soluţie cloroform/metanol
(2:1, v/v).
Determinarea compoziţiei acizilor graşi din uleiul de cătină
Acizii graşi (AG) din uleiurile extrase din pulpă și semințe au fost analizaţi prin gaz
cromatografie (GC) cu detector de ionizare în flacără (FID).
Determinarea cantitativă şi calitativă a tocoferolilor din uleiul de cătină
Tocoferolii din uleiurile extrase din pukpă și semințe au fost analizaţi utilizând un aparat
Shimadzu VP Series liquid chromatograph. Peak-urile tocoferolilor au fost identificate
prin
compararea timpului de retenţie al probelor standard (Sigma). Conţinutul în tocoferoli a
fost
calculat prin calcularea ariei peak-urilor utilizând datele generate de aceleaşi standarde
menţionate anterior.
18
2.3. Înmulţirea prin seminţe
Materialul biologic
Provenienţa fructelor din care au fost extrase seminţele este atât podişul Transilvaniei cât
şi Delta Dunării, zona Sulina. Semințele au fost extrase manual din resturile obținute
după
extragerea sucului din fructe. Seminţele au fost cântărite şi apoi puse la păstrat în pungi
de hârtie
la temperatura camerei până în momentul utilizării.
2.3.1. Determinarea ratei de germinaţie in vitro
Sterilizarea seminţelor s-a realizat cu hipoclorit de sodiu 2%, cu cinci graduări cât
priveşte durata de sterilizare: 5, 10, 15, 20 şi 25 de minute. Mediul pentru iniţierea
germinaţiei a
constat în: 3/4 WPM (săruri plus vitamine), plant agar 7 g/l, zahăr 20 g/l iar mediul a fost
adus la
un pH de 5,8 înainte de autoclavare Pentru germinaţie s-au asigurat în camera de creştere
următoarele condiţii: temperatură de 24 ºC (±1) şi un regim de iluminare de 16 ore
lumină /8 ore
întuneric.
2.3.2. Determinarea ratei de germinaţie ex vitro şi caracterizarea plantelor
obţinute
S-a comparat rata de germinaţie a seminţelor (CHF1) provenite din fructe păstrate la
congelator cu cele extrase din fructe proaspete. S-a comparat, de asemenea, pe lângă rata
de
germinaţie, procentul de seminţe goale şi gradul de mortalitate la stadiul de frunzuliţe
cotiledonare pentru proveniențe diferite. În primăvara anului 2010 s-a efectuat
semănarea în
masă, cu un număr diferit de seminţe prelevate de la toate genotipurile selectate din Delta
Dunării în anul 2009, în scopul verificării adaptabilităţii la condiţiile din Transilvania.
2.4. Înmulţirea prin butăşire în uscat
2.4.1. Butăşirea la ghiveci în spaţiu protejat
S-au organizat două experienţe bifactoriale, în care variabilele au constat în: 1-genotipul
(plante femele/mascule); 2-substratul; 3-tratamentul hormonal. Toţi butaşii au fost
plantați în
spațiu protejat în ghivece TEKU P9 (0,5 l) .
Variantelor de substrat au fost:
S1. 3:1 turba TS3 klassman+clay (argila) – TS3 fin pentru răsaduri;
S2. 1:1:2 – cele 2 feluri de turbă plus pământ de grădină;
Variantele hormonale utilizate au fost:
V1. 250 ppm ANA (clătire a bazei); V2. 500 ppm ANA (clătire a bazei);
V3. Radistim Nr. 2 (praf pe max. 5 cm);V4. varianta martor - clătire cu apă simplă.
2.4.2. Butăşirea mixtă şi evaluarea plantelor rezultate
Partea bazală a butaşilor a fost imersată în soluţie ANA 30 mg/l timp de 12 ore. Butaşii
au fost păstraţi în paturi de butăşire (perlit plus turbă neutră 2:1, la distanţa de 3x5 cm
între
plante, acoperite cu folie de polietilenă) timp de o lună, după care au fost trecuţi în
pepinieră.
2.5. Înmulţirea in vitro prin tehnici de micropropagare
2.5.1. Pregătirea mediilor de cultură. Tipurile de vase de cultură utilizate
Mediile de cultură au fost pregătite din soluții stoc sau medii semipreparate. Mediile
bazale și alte substanțe utilizate se pot urmări din tabelul 5.
Datorită riscului mai ridicat de infecţie în vasele mari şi a numărului limitat de explante
sau
utilizat în special ca vase de cultură eprubetele.
19
2.5.2. Iniţierea culturilor
Pentru iniţiere s-au utilizat minibutaşi cu 1-2 muguri axilari dorminzi sau vârfuri de
creştere, muguri întregi cărora li s-au îndepărtat primele două straturi de foliole şi
meristeme
apicale.
2.5.3. Pregătirea probelor. Presterilizarea şi sterilizarea
S-au utilizat butași proaspeți sau statificați. Sterilizarea s-a realizat cu soluţie de
hipoclorit de sodiu, obţinută cu ajutorul unui produs comercial (ACE – NaClO – 5%), cu
sau fără
adaos de TWEEN 20. În funcţie de tipul de explant şi starea acestuia, s-au utilizat
concentraţii de
20-60% ACE pe o perioadă de 10-30 min.
2.5.4. Inocularea
Indiferent de tipul de explant utilizat, toate iniţierile s-au realizat în eprubete de sticlă, în
hota cu flux laminar. S-a lucrat în apropierea becului de gaz pe tot parcursul inoculărilor.
La 6
săptămâni de la inoculare s-a evaluat procentul de infecţie, necrozare, vitrificare şi
explante care
au regenerat lăstari viabili pentru trecerea la etapa de multiplicare.
2.5.5. Multiplicarea
Pentru etapa de multiplicare s-au testat două tipuri de explante: microbutaşi ai lăstarilor
regeneraţi in vitro şi frunze secţionate de pe aceştia, utilizate în scopul regenerării
adventive.
Pentru multiplicarea prin microbutaşi s-au utilizat în general concentraţii mai scăzute de
hormoni
(0,15-2 mg/l BAP, Zeat, Kin, IBA, AIA), singure sau în diferite combinaţii. S-a analizat
atât rata
de multiplicare cât și cea de proliferare. S-a testat regenerare directă sau indirectă din
frunzele
obţinute in vitro, ca modalitate de îmbunătăţire a ratei de multiplicare.
2.5.6. Înrădăcinarea
S-au utilizat atât variante de medii fără hormoni,cât şi cu auxinei.
2.5.7. Aclimatizarea
Pentru aclimatizare s-au utilizat atât plantele înrădăcinate in vitro cât cele trecute la
înrădăcinat ex vitro, ca metodă combinată, fie în apă fie în substrat solid
2.6. Interpretarea statistică a rezultatelor
Analiza statistică şi graficele s-au efectuat cu ajutorul soft-urilor GraphPad Prism,
versiunea 5, pentru Windows şi Excel, Microsoft Office.
20
Tab. 5
Substanţele utilizate pentru prepararea mediilor de cultură
Substances used for culture media preparation
Tip substanţă
Type of substances
Denumire
Name
Prescurtare utilizată
Abbreviation
Etapa în care s-a utilizat/concentraţia
Stage/concentration
1237
Mediu bazal
Basal media
Anderson’s Rhododendron Medium - cu vitamine
incluse
AR -iniţiere -100%
-multiplicare-100%
DKW/Juglans Medium (Driver and Kuniyuki Medium)
cu vitamine incluse
DKW -iniţiere-100%
Lloyd and McCown Woody Plant Medium cu vitamine
incluse
WPM -iniţiere-75-100%
-multiplicare -75-100%
-înrădăcinare--75%/100%
Murashige and Skoog Medium cu vitamine incluse MS şi MS1/2
(macroelementele la
jumătate)
-iniţiere-50%/100%
-multiplicare-100%
-înrădăcinare-25-50%
Quoirin and Lepoivre Medium cu vitamine incluse QL -iniţiere-100%
-multiplicare-100%
Schenk and Hildebrandt Medium cu vitamine incluse SH -multiplicare-100%
Auxine/Auxins Acid indolilbutiric AIB -înrădăcinare-1 mg/l
Acidul beta indolilacetic AIA -multiplicare-0,1-0,5 mg/l
Citochinine
Cytokinins
Benziladenina (benzilaminopurina) BAP -iniţiere-0,1-0,5 mg/l
-multiplicare-0,15-1 mg/l
-regenerare-0,5-1 mg/l
Zeatina Z -iniţiere-1 mg/l
-multiplicare-2 mg/l
-regenerare-2 mg/l
Kinetina Kin -multiplicare-0,3-20 mg/l
-regenerare-20 mg/l
Tidiazuron TDZ -iniţiere-0,1-0,2 mg/l
-regenerare-0,5 mg/l
Agenţi de gelifiere
Gelling agents
Plant agar, Gelrite, Agargel 3-9 g/l
Sursă de carbon
Carbon sourse
Sucroză, zahăr comercial 20-30 g/l
Toate substanţele (cu excepţia agargelului Sigma şi zahărului comercial) au fost
procurate de la Duchefa, Olanda. Compoziţia mediilor a fost extrasă
din Catalogul Duchefa (***Biochemicals, Plant Cell and Tissue Culture, Phytopathology,
Duchefa, Catalogue 2006-2008)
21
3. REZULTATE ŞI DISCUŢII
3.1. Caracteristicile morfologice şi biometrice
3.1.1. Vigoarea de creştere şi înălţimea plantelor
Dacă plantele femele se caracterizează în general prin vigori medii, cu rare excepţii foarte
mici (ex. MF 1) sau mari (ex. SF 1), la plantele mascule avem în general vigoare cel puţin
medie,
uneori cu mult peste valorile înregistrate în literatură. Pentru unii indivizi masculi s-au
înregistrat
valori de peste 7 m înălţime, cu vigoare ridicată, specifică arborilor. Înălțimea plantelor
femele sa
situat între 1 și 4 m, cu o medie de 2,38.
3.1.2. Capacitatea de drajonare
Indivizii SF şi SM s-au caracterizat în general prin capacitate redusă de drajonare, CF şi
CM medie iar cei MF şi MM prin capacitate ridicată.
3.1.3. Gradul de spinozitate
Selecțiile analizate au avut un număr mediu de 8,14 spini/30 cm, cu valori extreme între
2
și 15. Cinci seleții au înregistrat o medie a numărului de spini semnificativ negativă față
de a
genotipului martor (Fig. 4). Numărul de spini a fost corelat negativ cu înălțimea
plantelor.
Fig. 4. Gradul de spinozitate al diferitelor selecţii de cătină
Spinescent degree of several seabuckthorn selections
3.1.4. Caracteristicile frunzelor
Dimensiunea medie a frunzelor a fost de 6,08 cm lungime, 0,59 lăţime şi o suprafaţă
foliară aproximativă de 3,04 cm2. Faţă de aspectul clasic al frunzelor, au fost unele
excepţii
constând într-un aspect pielos pe partea superioară şi o culoare verde închisă (ex. CF3, SF
4) sau
cu evidente pete argintii pe partea superioară a limbului. Majoritatea frunzelor au avut
pete
ruginii pe partea inferioară.
3.1.5. Culoarea fructelor
Subspecia carpatica, reprezentată prin indivizii analizaţi în acest studiu, se caracterizează
printr-o culoare portocaliu-deschisă a fructelor (medie 3,05), cu rare excepții (MF1). Nu
s-au
descoperit genotipuri cu fructe roșii.
22
3.1.6. Forma fructelor
Fructele analizate au în general forma ovală, dar cu excepţii constând în forme ca sferică,
uşor cilindrică sau conică (ex. SF6). Forma ovală s-a caracterizat prin uşoare variaţii, de
genul
alungită la ambele capete, doar la mucron, bombată etc.
3.1.7. Productivitatea potenț ială
Indivizii populaţiei M s-au caracterizat prin capacitate productivă scăzută, cei ai
populației C prin una medie iar pentru S medie-ridicată. Masa fructelor recoltate de pe
genotipul
CF5 a fost de 6,5 kg/plantă (21,45 t/ha, 3300 plante/ha) iar la SF4 12 kg fructe/plantă
(26,4 t/ha,
2200 plante/ha).
3.1.8. Masa a 100 fructe
Dacă în cadrul populaţiilor locale din Transilvania masa fructelor depăşeşte foarte rar 0,3
g, majoritatea genotipurilor selectate din Delta Dunării au masa fructelor peste 0,4 g (Fig.
5,
medie 45,8, limite – 23,1-73,1 g). Masa fructelor a fost corelată pozitiv cu masa
semințelor.
Fig. 5. Masa fructelor şi diferenţele statistice faţă de martor
Fruit weight and statistical differences from control
3.1.9. Numărul de fructe per mugure
Avem un număr mediu de 4,7 fructe per mugure, cu valori medii extreme de 3-7. Cu
toate acestea au fost descoperiţi muguri şi cu peste 10 fructe. Numărul fructelor per
mugure s-a
corelat negativ cu masa fructelor şi cu lungimea pedunculului şi pozitiv cu potenţialul
productiv.
3.1.10. Dimensiunea fructelor
Dimensiunea fructelor selecţiilor analizate a fost pentru anul 2009 de 10,7/8,4 mm, cu
maxime ale lungimii (înălţimii) de peste 13,2 mm şi ale diametrului de 9,3 mm.
Fructele genotipului martor au dimensiune mai redusă faţă de majoritatea genotipurilor.
3.1.11. Lungimea pedunculului şi uşurinţa desprinderii fructelor
S-au înregistrat valori ale lungimii pedunculului între 2 și 5 mm, cu o medie de 3,05 mm.
Lungimea pedunculului a fost corelată pozitiv cu ușurința desprinderii fructelor.
3.1.12. Masa a 100 seminţe
Seminţele populaţiei din Transilvania sunt cele mai mici, cu masa a 100 de seminţe de
0,96 g, de 3 ori mai mici decât seminţele genotipului SF 8 (2,99 g). Media înregistrată
pentru
acest criteriu a fost de 2,24 g.
23
3.1.13. Caracteristici legate de raportul dintre fructe şi seminţe
Dacă pentru cătina din zona Transilvaniei pentru fiecare kg de fructe avem în jur de 40 g
seminţe, pentru selecţiile noastre avem o medie de 50 g, cu un maxim de aproape 70 g
pentru SF
4 Dacă la varianta martor (CHF 1) avem nevoie de aproximativ 26 kg fructe pentru a
obţine un
kg de seminţe, pentru SF 4 avem nevoie doar de 14 kg. Dacă în cazul probei martor avem
peste
100.000 de seminţe, în cazul SF8 avem doar 33.000 . Dacă avem un raport mediu dintre
masa
seminţelor şi a fructelor de aproximativ 5%, acesta variază mult, între 3,66 şi 6,97%.
3.1.14. Selecţia genotipurilor elită pe baza notelor de bonitare acordate
diferitelor caracteristici.
Pentru genotipurile selectate s-a obţinut un total de maxim 90 puncte de bonitare (SF4) şi
un minim de 57 (MF1). Populaţia martor a obţinut un punctaj foarte redus, de doar 59
puncte.
3.2. Caracteristicile biochimice ale principalelor genotipuri de cătină (H.
rhamnoides ssp. carpatica) selecţionate pentru acest proiect
3.2.1. Potenţialul furajer al diferitelor componente ale cătinei
Toate componentele analizate au un potețial furajer ridicat, cu excepția conținutului în
fosfor, toate componentele fiind asemănătare sau mai mari decât față de alte furaje
convenționale
(Tab. 6).
Tab. 6
Componentele nutriţionale la cătină şi alte furaje convenţionale
Nutritional components for seabuckthorn and other conventional fodder supplies
Componente
Components
Specii
Species
S.U.
Dry
weight
(%)
Proteină
crudă
Crude
protein
(% SU, DW)
Grăsime
Crude fat
(% SU,
DW)
Ca/P
(% SU, DW)
Surse
References
Fructe/Fruits H. r. ssp. carpatica 18-29,8 13,1-17 * 24-42 0,03/0,01
Seminţe/Seeds H. r. ssp. carpatica 92-96 23,2 12,7-17,3 0,01/0,001
Frunze/Leaves H. r. ssp. carpatica 25,1 23,8 3,5 0,39/0,03
Lăstari tineri
Young shoots H. r. ssp. carpatica 26,3 19,87 3,13 0,42/0,04
Vescan şi colab.
(2010); * Raţi şi
Raţi, (2003)
Lucernă proaspătă 25,7 5,4 0,7 0,49/0,09
Lucernă uscată 85,5 16,3 2,5 1,25/0,23
Soia boabe 89 30-50 16-25 0,25/0,55
Furaje tradiţionale
Conventional
fodders
Porumb boabe 87 7-13 3,5-4,5 0,02/0,21
Davidescu şi
Davidescu
(1999); Hu and
Guo (2006).
3.2.2. Determinarea conţinutului de minerale din fructe şi seminţe
Atât în fructe cât și în semințe s-au obținut valori foarte ridicate pentru potasiu (Tab. 7).
Față de alte subspecii, cele mai apropiate rezultate au fost raportate de Kallio et al (1999)
pentru
diferite proveniențe din Asia.
Tab. 7
Compoziţia minerală a fructelor de cătina provenite din Delta Dunării
Mineral composition of seabuckthorn fruit originated from Danube Delta
Proba/Elemente
Sample/Compounds (ppm) K Ca Mg P Zn Fe
Limite/Limits 2200-18100 169,54-
509,58 238,05-311,82 13-350 16,33-126,87 4,47-
57,75
Media
Average
12920
±5376,76
293,88
±77,85
258,68
±25,40
112,73
±127,10
48,30
±37,28
25,01
±14,78
Doar pentru potasiu s-au obținut unele diferențe între mediile celor trei populații de
cătină
studiate.
24
Cât priveşte conţinutul de minerale din seminţe, apar discrepanţe mari atât cât priveşte
rezultatele din literatură cât şi rezultatele prezentului studiu comparativ cu acestea
(Tabelul 8).
Tab. 8
Compoziţia minerală a seminţelor de cătina cu provenienţă diferită
Mineral composition of the seabuckthorn seeds of different origin
Elemente
Elements (ppm) K Ca Mg P Zn Fe Referinţe /
References
CHF1 seminţe 10900 99,15 254,77 11 64,12 77,57 Acest studiu
ssp. turkestanica 6225-9350 480-1380 1080-1725 - 20,7-27,8 18,1-74,4
Finlanda 6240-8520 210-320 1130-1430 - 24-48 34-53
Gupta and Sigh,
2005
Comparatic cu majoritatea fructelor de consum curent, fructele de cătină au un conținut
ridicat de potasiu, un conținut mai scăzut de P și un conținut mediu pentru celelalte
elemente
(***http://www.nal.usda.gov/fnic/foodcomp/search, 2011).
Genotipul cu cel mai scăzut aport de minerale s-a dovedit a fi SF6 (6 puncte bonitare) iar
cel mai bun genotip SF10 (21 puncte)
3.2.3. Determinarea refractometrică a substanţei uscate solubile
Avem o concentraţie medie de 10,81 °Brix de substanţă uscată solubilă în fructele de
cătină colectate din cele patru populaţii distincte, cu limite între 7,97 și 12,77 (Fig. 6).
Genotipul
martor (CHF1) din Transilvania are un conţinut ridicat al S.U. solubile din suc, cu
diferențe
semnificativ pozitive față de majoritatea celorlalte probe analizate.
Între substanţa uscată şi substanţa uscată solubilă există o corelaţie pozitivă clară însă
masa mare a fructelor nu este un factor limitativ în obţinerea unor soiuri cu fructe cu un
conţinut
ridicat ăn S.U. solubilă.
Fig. 6. Substanţa uscată solubilă per fiecare genotip
Soluble dry weight per genotype
Pentru toate probele s.u. solubilă a scăzut în anul 2010, acest caracter fiind foarte
influenţabil de condiţiile meteorologice (Fig 7).
3.2.4. Determinarea acidităţii totale şi a pH-ului din fructele de cătină
S-au obținut valori ale pH-ului între 2,85 și 3,23, cu o medie 3,06. Din punct de vedere al
acidității, s-au obținut valori extreme de 1,41-4,2 g acid citric/100 g fruct. Doar fructele
genotipului MF3 au avut o aciditate titrabilă (exprimată în acid malic g/100 g fruct)
semnificativ
negativă față de a genotipului martor. Interpopulaţional, nu s-au obținut diferenţe
semnificativă
25
între cele trei populaţii (Fig. 8) însă anul recoltării fructelor a influențat în mod
semnificativ
acest caracter (Fig. 8).
Fig. 7. S:U. solubilă - stânga – influența anului recoltării; dreapta – influența
provenienței
fructelor
Soluble solids in fruits – left - picking year influence; right – influence of the fruit origin
Fig. 8. Aciditate totală titrabilă – stânga – influența populațiilor; dreapta – influenţa
anului
recoltării
Total titratable acidity of the fruits – population influence; right – picking year influence
3.2.5. Determinare conţinutului de vitamina C (acidului ascorbic) din fructe
Cât privește conținutul de vitamina C din fructele supramaturate, cel mai mare se
regăseşte
în fructele de cătină păstrate la congelator, foarte semnificativ pozitiv faţă de cel regăsit
în
fructele refrigerate timp de 6 săptămâni (***, p<0,0001, Two-way ANOVA; corelaţie
r=0,96).
În cazul recoltării fructelor la începutul lunii septembrie, la debutul maturării fructelor,
sau
înregistrat valori mult mai mari ale conținutului în vitamina C comparativ cu rezultatele
obținute la fructele supramaturate (Fig. 9).
26
Fig. 9. Conţinutul de vitamina C al fructelor
Vitamin C content of seabuckthorn fruits
3.2.6. Determinarea conţinutului de carotenoide totale din fructe
Raportat la masa fructului proaspăt, conţinutul de carotenoide a variat destul de mult,
pornind de la valori de 4,13 mg% până la aproape 20 mg%, cu o medie de 10,93 mg%.
Raportate
la substanţa uscată, carotenoidele totale s-au încadrat în intervalul 20,79-92,27, cu o
medie de 52
mg%.
Rezultate obţinute în acest studiu concordă cu cele obţinute de alţi cercetători pentru
diferite subspecii de cătină, în special pentru conţinutul total de carotenoide din fructele
proaspete (Tabelul 9).
Tab. 9
Conţinutul de carotenoide totale din fructele diferitelor subspecii de cătină
Total carotenoids in seabuckthorn fruits from different subspecies
Subspecie
Subspecies (H. rhamnoides)
Carotenoide totale/ Total carotenoids (mg% fruct
proaspăt/fresh fruit)
Referinţe
References
caucasica 0,32-16,7
turkestanica 0,8-28,8
carpatica (aceeaşi regiune) 0,32-3,87
Novruzov (2005b)
carpatica 10,93 (4,13-19,68) acest studiu
Tab. 10
Coeficienţii de corelaţie dintre elemente morfologice şi carotenoidele totale din fruct
Correlation coefficients between morphological features and total carotenoids in fruit
Carotenoide totale/ Total carotenoids (mg%)
Caracteristică morfologică
Morphological feature Coeficientul de corelaţie
Correlation coefficient (r)
Valoarea p/p value (two-tailed,
intervalul de confidenţă/ confidence
range 95%)
Culoare fructe/Fruit color 0,81 <0,0001
Masa a 100 fructe/Weight of 100 fruits (g) -0,59 0,01
pH 0,73 0,01
Cea mai strânsă corelaţie, după cum se poate observa şi din Tabelul 10, este între
culoarea fructelor şi conţinutul în carotenoide totale.
3.2.7. Determinarea unor componente lipofilice din fructe şi seminţe
3.2.7.1. Conţinutul de ulei
Diferenţe mari pot fi observate între probe atât pentru uleiul din seminţe cât şi cel din
pulpă (7,2-16,4% în seminţe cu o medie de 11,7% şi 3,6-8,5% în pulpa proaspătă, cu o
medie de
6,2%). Media conținutului de ulei din fructul proaspăt este 6,4% iar din fructul uscat
31,4%.
27
3.2.7.2. Compoziţiei acizilor graşi din uleiul de cătină
În uleiul din seminţe AG dominanţi sunt acidul linoleic (40,1%), linolenic (26,3%) şi
oleic (17,9%). Uleiul din seminţe are un procentaj ridicat de acizi graşi polinesaturaţi
(PUFA)
(66,4%) şi mononesaturaţi (MUFA) (21,5%) comparativ cu cei saturaţi (SFA) (11,7%).
Când se
compară proba martor cu elitele, o diferenţă negativă clară este remarcată în cazul
acizilor
linoleic şi linolenic (31,2%, respectiv 31,5%, în proba martor). În uleiul din pulpă, cei
mai
importanţi AG sunt acidul palmitic (36,55%), oleic (30,9%) şi palmitoleic (20,45%).
MUFA
(58,2%) şi SFA (37,6%) sunt dominanţi în uleiul din pulpă, comparativ cu PUFA (4,1%).
După cum se poate vedea din figura 10, avem diferenţe semnificative între uleiurile
provenite din
pulpă şi cele din seminţe indiferent de clasa de AG analizată.
Analiza uleiurilor de cătină pe componente sau pe baza diferitelor clase de acizi graşi se
dovedeşte o metodă sigură de determinare a fraudelor cât priveşte mixurile de ulei.
Fig. 10. Influenţa originii uleiului (seminţe, pulpă) asupra diferitelor clase de acizi graşi
Oil influence depending on origin (seed, pulp) on several fatty acids groups
Rezultatele noastre sunt foarte apropiate de cele înregistrate pentru ssp. fluviatilis, dar
diferenţe faţă de media generală pot fi remarcate pentru acizii palmitoleic, palmitic, oleic
şi
linolenic. Raportul dintre acizii graşi saturaţi şi cei nesaturaţi la cătina românească este
foarte
asemănător cu media generală a speciei.
3.2.7.3. Analiza cantitativă şi calitativă a tocoferolilor din uleiul de cătină
A fost observat un raport foarte asemănător între α-tocoferol şi β+γ tocoferol în uleiul din
seminţe; în schimb, uleiul din pulpă s-a caracterizat prin cantităţi foarte ridicate de α-
tocoferol
(87,7% din totalul tocoferolilor analizaţi) comparativ cu β+γ tocopferol. După cum se
poate
observa şi din Fig. 11, sunt diferenţe semnificative (***, Two-way ANOVA, Bonferroni
posttests) între cele două componente majore ale tocoferolilor doar la uleiul din pulpă.
Metoda
determinării pe componente a tocoferolilor poate constitui o metodă sigură de
determinare a
fraudelor cât priveşte mixurile de ulei de cătină.
Valorile medii obţinute pentru tocoferolii totali, atât la uleiul din pulpă cât şi la cel din
seminţe, se încadrează în limite descrise în literatura de specialitate (Cenkowsky et al. ,
2006;
Yang and Kallio, 2005a), pe când SF8 a prezentat valori mai mari (360 mg% în uleiul din
seminţe) decât acestea.
28
Fig. 11. Influenţa originii uleiului (seminţe, pulpă) asupra componentelor tocoferolilor
The influence of oil origin (seed, pulp) on tocopherol compounds
3.3. Înmulţirea prin seminţe
3.3.1. Determinarea ratei de germinaţie in vitro
Indiferent de timpul alocat sterilizării (5, 10, 15, 20 sau 25 min), nu s-a înregistrat nici o
infecţie și rata de germinare nu a fost influențată semnificativ, înregistrându-se medie de
90%.
După şase săptămâni, majoritatea plăntuţelor au emis primele frunze adevărate.
3.3.2. Determinarea ratei de germinaţie ex vitro şi caracterizarea plantelor
obţinute
Rata medie de germinare testată ex vitro nu s-a diferenţiat semnificativ între seminţele
extrase din fructele congelate şi cele din fructe proaspete, în primul caz înregistrându-se o
medie
de 76,9% pe când în cazul al doilea de 73,3%, însă germinarea a întârziat cu 2 săptămâni
în cazul
utilizării semințelor extrase din fructe congelate. Media ratei de germinare in vitro a fost
semnificativ pozitivă comparativ cu cea ex vitro (Fig. 15)
Fig. 12. Testarea ratei de germinare in şi ex vitro
In vitro and ex vitro germination rates
29
Majoritatea plăntuţelor au avut o creştere viguroasă şi stare de sănătate bună, indiferent
de seminţele din care au provenit (Fig. 13).
Din punct de vedere statistic, nu s-au observat diferenţe semnificative între ratele de
germinare ale seminţelor păstrate unul sau doi ani. Seminţele provenite de la genotipul
martor au
avut o rată medie de germinare semnificativ pozitivă doar faţă de cele provenite de la
SF12 (Fig.
13).
Fig. 13. Stânga - rata de germinare în funcţie de durata depozitării seminţelor; dreapta –
rata de
germinare în funcţie de provenienţa seminţelor
Left – germination rate depending on storage period; right – germination rate depending
on seed
origin
Un procent mai ridicat cât priveşte mortalitatea a fost înregistrat peste iarnă însă unele
genotipuri au avut o rată de supravieţuire peste iarnă mai mare decât individul martor
unele chiar
cu 0% mortalitate (Fig. 14). Cât priveşte rata generală de supravieţuire, s-a înregistrat un
interval
foarte mare, cu valori între 29 şi 96%, la o medie de 73%.
Fig. 14. Rata mortalităţii puieţilor în funcţie de provenienţa seminţelor
Seedling mortality depending on seed origin
30
Fig. 15. Înălţimea puieţilor la sfârşitul perioadei de vegetaţie
Height of the seedlings at the end of the vegetation period
Nu s-a putut stabili la sfârşitul primului an o corelaţie între înălţimea puieţilor (Fig. 15) şi
vigoarea plantelor genitoare (r=0,15-0,27). O corelaţie pozitivă s-a înregistrat între rata de
supravieţuire a puieţilor şi media celor mai înalte plante (r=0,58, p=0,012. Nu s-au
înregistrat
corelaţii între masa seminţelor şi ceilalţi parametri analizaţi.
3.4. Înmulţirea prin butăşire în uscat
3.4.1. Butăşirea la ghiveci în spaţiu protejat
După cum se poate vedea în Tabelul 11 şi Fig. 16, în cazul folosirii aceluiaşi substrat de
înrădăcinare S1, avem o rată de înrădăcinare nesemnificativ diferită statistic, indiferent de
sexul
plantelor şi varianta hormonală utilizată (One-way ANOVA, Tukey’s multiple
comparison test).
Tab. 11
Randamentul de înrădăcinare la butăşirea în uscat la ghiveci
Rooting efficiency for hardwood cutting propagation in pots
n=45 (butaşi pentru Procentul de înrădăcinare/ Rooting efficiency *(%)
fiecare variantă/ cuttings for each variant) CHF1 CHM1
S1V1 51,1 a 44,4 a
S1V2 37,8 a 48,9 a
S1V3 51,1 a 62,2 a
S1V4 35,6 a 42,2 a
Media/ Average(S1V) 43,9 49,43
S2V1 80,0 ab
S2V2 82,2 a
S2V3 71,1 ab
S2V4 57,8 b
Media/ Average (S2V) 72,8
Media/ Average (SV) 58,3
S1. 3:1 turbă TS3 klassman+clay (argilă) – TS3 fin pentru răsaduri;
S2 1:1:2 turbă TS3 klassman+clay (argilă), TS3 fin pentru răsaduri plus pământ de
grădină;
V1. 250 ppm ANA (clătire a bazei); V2. 500 ppm ANA (clătire a bazei);
V3. Radistim Nr. 2 (praf pe max. 5 cm); V4. varianta martor - clătire cu apă simplă.
*mediile urmate de aceeaşi literă nu sunt diferite semnificativ (Tukey’s multiple
comparison test)
31
Cât priveşte diferenţele generate de substratul de înrădăcinare, substratul S2 (amestec
turbă cu pământ de grădină) a generat o medie a butaşilor înrădăcinaţi semnificativ
pozitivă faţă
de cazul în care a fost utilizată doar turbă (Fig. 18). Cât priveşte diferenţele cauzate de
tratamentele hormonale, faţă de varianta martor, în care s-a utilizat apă, doar în cazul
utilizării
substratului S2 s-a determinat o diferenţă semnificativă (*, Bonferroni posttests) a
variantei cu
500 ppm (Fig. 18).
Fig. 16. Stânga – randamentul butăşirii în uscat la ghiveci în funcţie de sexul plantei şi
varianta
hormonală; dreapta – influenţa substratului de cultură şi a variantelor hormonale
Left – the efficiency of hardwood cutting in pot propagation method depending on sex
and hormonal
treatment; right – influnce of culture substrate and hormonal treatment
3.4.2. Butăşirea mixtă şi evaluarea plantelor rezultate
După cum se poate observa din Fig. 17, patru genotipuri femele din Delta Dunării (SF4,
6, 7 şi 8) au avut un randament de prindere de aproximativ 40%, în situaţia în care cea
mai bună
variantă la ghiveci a fost de 82%. Rezultate mai slabe au fost obţinute pentru plantele
mascule,
datorită deshidratării rapide a creşterilor anuale.
Cât priveşte adaptabilitatea şi ritmul de creştere al plantelor noi obţinute, majoritatea au
avut o creştere viguroasă şi au supravieţuit temperaturilor scăzute din timpul iernii (Fig.
17).
Fig. 17. Stânga - randamentul şi rata supravieţuirii la butăşirea mixtă; dreapta - înălţimea
plantelor
obţinute din butaşi la sfârşitul primului an de vegetaţie
Left – efficiency and survival rate of combined hardwood cutting propagation method;
right – height
of the plants at the end of the first year of vegetation
32
3.5. Înmulţirea in vitro prin tehnici de micropropagare
3.5.1. Iniţierea culturilor
Pentru majoritatea genotipurilor testate, cătina albă s-a dovedit o subspecie dificil de
iniţiat in vitro, în special pornindu-se de la meristeme. Cele mai bune rezultate au fost
obţinute în
cazul utilizării mugurilor proaspăt recoltaţi de pe plantele genitoare. În cazul păstrării
ramurilor
la frig, în pungi de polietilenă, s-a constatat o foarte rapidă deteriorare a mugurilor, în
cele mai
multe cazuri după patru săptămâni majoritatea fiind compromişi.
Indiferent de perioada în care ramurile au fost recoltate (noiembrie-martie), probele
martor care au fost păstrate în apă au arătat că această specie nu necesită o perioadă de
frig
pentru a porni în vegetaţie.
3.5.1.1. Sterilizarea materialului în funcţie de tipul de inocul
Hipocloritul de sodiu s-a dovedit a fi un agent eficient în sterilizarea mugurilor de cătină
în situaţia în care s-a dorit prelevarea meristemelor sau a mugurilor detaşaţi, cu
îndepărtarea
primelor straturi de foliole, şi ineficient pentru sterilizarea minibutaşilor inoculaţi ca
atare.
Datorită ratelor ridicate de viabilitate a meristemelor şi a gradului scăzut de infecţie,
majoritatea sterilizărilor s-au efectuat cu 2% hipoclorit de sodiu timp de 15 minute. După
cum se
poate vedea din Fig. 18, pentru mai multe genotipuri acest tip de sterilizare a generat 0%
grad de
infecţii în condiţiile unor rate de iniţiere foarte ridicate.
Fig. 18. Sterilizarea materialului vegetal în vederea prelevării meristemelor
Sterilization of the material for meristem prelevation
Utilizarea ca inoculi a minibutaşilor nu se recomandă decât în cazul modificării radicale a
protocoalelor existente de sterilizare şi în cazul utilizării unui material păstrat în condiţii
controlate (ex. sere, cu control fito-sanitar constant).
În funcţie de genotipul utilizat, în cazul meristemelor se poate obţine o rată de viabilitate
de până la 100%, în culturi total lipsite de infecţii utilizând protocolul propriu, cu
concentraţii de
NaClO de 2% timp de 12-20 min.
Ţinând cont de simplitatea metodei şi de procentul ridicat de regenerare a lăstarilor din
meristeme pentru o mare parte din genotipuri, acest tip de inocul se recomandă la
utilizarea unui
material provenit din flora spontană, cu un grad ridicat de infecții endogene.
33
3.5.1.2. Iniţierea din meristeme
Cu toate că majoritatea explantelor au format un calus bazal abundent, doar în puţine
cazuri s-au observat scurgeri fenolice consistente care au apărut în general la baza
lăstarilor
vitrificaţi, care erau oricum compromişi. Nu s-au înregistrat cazuri în acest studiu în care
scurgerile fenolice să inhibe dezvoltarea lăstarilor.
Indiferent de pH sau concentraţiile de BAP, nu s-au obţinut diferenţe semnificative între
mediile ratelor de inițiere. Deoarece concentraţiile de 0,1-0,2 au produs un procent
asemănător
de lăstari, în experimentele ulterioare s-a utilizat cu precădere concentraţia intermediară
de 0,15
mg/l. Concentrațiile de BAP mai mari de 0,2 cât și utilizarea TDZ au generat necrozare
totală.
Cu toate că valori mai ridicate ale pH-ului au generat un procent de lăstari mai ridicat,
majoritatea au avut o vigoare mai redusă şi au avut un randament foarte scăzut de
multiplicare.
Pentru genotipurile recalcitrante la BAP se poate recomanda testarea cu zeatină, care a
dat rezultate foarte bune la genotipul SF6. Indiferent de mediile bazale utilizate pentru
iniţiere, în
cazul utilizării mediilor fără hormoni s-a produs necrozare totală a inoculilor.
3.5.1.2.1. Conţinutul cantitativ şi calitativ al sursei de carbon
Nu s-au observat diferenţe între utilizarea zahărului comercial şi sucroza de laborator sau
între concentraţiile de 20 sau 30 g/l.
3.5.1.2.2. Influenţa agenţilor de gelifiere. Rata de vitrificare
Atât în această etapă cât şi la multiplicare s-a testat influenţa mai multor agenţi de
gelifiere, utilizaţi individual sau în combinaţii, cele mai bune rezultate fiind obținute pe
mediile
gelifiate cu plant agar.
3.5.1.2.3. Influenţa mediilor bazale
Cel mai bun mediu utilizat la inițierea din meristeme la cătina albă a fost WPM. În
funcție de necesitățile individuale apărute pe parcursul experimentelor, s-a propus un
mediu
general de inițiere care a generat rezultate pozitive pentru majoritatea genotipurilor
studiate.
MG=3/4 WPM (macro-, micro-elemente şi vitamine), 8 g/l plant agar, sucroză (zahăr
alimentar) 20 g/l, BAP 0,15, pH 5,4.
3.5.1.2.4. Diferenţele între genotipuri la utilizarea mediului general
Faţă de media generală, după cum se poate vedea din Fig. 19, cât priveşte media
numărului de lăstari regeneraţi majoritatea genotipurilor au înregistrat diferenţe
semnificative iar
cât priveşte media vitrificărilor diferenţe nesemnificative.
Fig. 19. Influenţa genotipurilor asupra iniţierii şi vitrificării (mediul MG)
Genotype influence on culture establishment and hyperhidricit (MG media)
34
3.5.1.2.5. Morfologia şi vigoarea lăstarilor rezultaţi (inclusiv vitrificarea)
Majoritatea genotipurilor au prezentat o vigoare scăzută la 6 săptămâni de la iniţierea
meristematică, cu o lungime a lăstarilor de aproximativ 10 mm (max. 20 mm) şi frunze
foarte
scurte. Genotipurile care au produs lăstari cu aspect tipic încă din faza de iniţiere au fost
SF8,
CF2, CM1 şi SF11. O mare parte din lăstarii rezultaţi au avut un aspect uşor vitrificat,
care în
subculturile ulterioare s-a accentuat chiar dacă s-au utilizat cantităţi ridicate de agar.
3.5.1.3. Iniţierea din minibutaşi
Iniţierea pornind de la minibutaşi cu vigoare redusă s-a dovedit mai puţin utilizabilă în
acest caz, datorită ratei de infecţie foarte ridicată. Metoda de iniţiere cu minibutaşi lungi
direct în
apă sterilă nu a fost regăsită în literatură, având un caracter de noutate, caracterizându-se
prin
costuri foarte reduse cu manopera şi prin lipsa mediilor de cultură.
Prin această metodă s-au obţinut lăstari viguroşi, tipici, pretabili la multiplicare.
3.5.1.4. Iniţierea din muguri
Pentru iniţierea din muguri s-a înregistrat o rată de infecţie mult mai mare decât în cazul
meristemelor şi o rată de regenerare mai redusă. Cu toate acestea, majoritatea lăstarilor
rezultaţi
au avut o vigoare mai mare decât a celor proveniţi din meristeme şi au prezentat o
tipicitate a
speciei mai ridicată. În acelaşi timp, mugurii au dovedit o elasticitate mult mai mare cât
priveşte
mediul bazal utilizat.
3.5.2. Etapa de multiplicare
3.5.2.1. Influenţa vaselor de cultură asupra multiplicării
Rezultatele apropiate obţinute pentru eprubete comparativ cu alte vase (diferențe
nesemnificative statistic) plus riscul redus de infecţii la utilizarea acestui tip de recipient
au
încurajat utilizarea exclusivă a acestuia în experimentele ulterioare. În situaţia
micropropagării la
scară mare a acestei specii, se recomandă utilizarea vaselor tip Magenta GA7.
3.5.2.2. Influenţa mediilor din subculturile precedente
Atât pentru proliferare cât şi cât priveşte vigoarea de creştere a lăstarilor, nu au fost
obţinute diferenţe semnificative la testarea pe mediul MG clone provenite de pe trei tipuri
de
medii cu concentrații hormonale diferite.
3.5.2.3. Influenţa numărului de subculturi
Nu au fost diferenţe semnificative între subculturi decât cât priveşte lungimea medie a
lăstarilor.
3.5.2.4. Influenţa agenţilor de gelifiere asupra multiplicării şi
sensibilitatea la vitrificare
Chiar şi în cazul utilizării unor concentraţii mai ridicate de plant agar (8-9 g/l), care au
dus uneori la crăparea mediilor, s-a generat un procent ridicat de vitrificări în anumite
subculturi
pentru genotipurile mai sensibile. Nivelul vitrificării a fost în general mai redus în cazul
utilizării
unor cantităţi mai scăzute de săruri minerale. 3/4 WPM a generat cel mai scăzut nivel al
vitrificării.
3.5.2.5. Influenţa genotipurilor, mediilor de cultură şi a hormonilor
Asemenea iniţierii, şi în cazul multiplicării s-au observat diferenţe foarte mari cât priveşte
rata de multiplicare, proliferare, necrozare şi vitrificare, atât datorită influenţei
genotipurilor cât
şi a mediilor de cultură.
Indiferent de genotipul utilizat, cel mai bun mediu bazal s-a dovedit a fi WPM, utilizat în
diferite concentraţii ale sărurilor şi vitaminelor, pornind de la 1/2 până la integral.
Mediile MS,
AR, QL, SH şi DKW au dat rezultate slabe, indiferent de concentraţiile utilizate,
rezultând în
procente ridicate de necrozare sau vitrificare.
35
3.5.2.6. Multiplicarea genotipurilor din Delta Dunării Sf. Gheorghe (DF)
Indiferent de genotipul utilizat şi de varianta de mediu de cultură, nu s-a obţinut o rată de
proliferare medie mai mare de 3:1, cu maxime de 5 lăstari/explant iniţial.
3.5.2.7. Multiplicarea genotipurilor provenite din Delta Dunării, zona
Sulina
Rezultatele semnificative pentru toate genotipurile sunt prezentate sintetizat în Tabelul 12
și Fig. 20. Indiferent de varianta hormonală utilizată, pentru nici unul din genotipurile
analizate
nu s-a obţinut o diferenţă semnificativă între medii cât priveşte proliferarea axilară. Cu
toate
acestea, pentru unele variante s-au obţinut maxime ale proliferării cu valori ridicate
(maximum 6
lăstari/explant proliferare axilară, la SF6, şi 15 la proliferare adventivă, la SF8). La
utilizarea
unor concentraţii hormonale mai ridicate (ex. BAP 0,5-1 mg/l, zeatină 2 mg/l) lăstarii
rezultaţi au
avut vigoare foarte mică şi a fost necesară o subcultură suplimentară. Indiferent de
genotipul
testat, cea mai mare vigoare de creştere s-a înregistrat în cazul utilizării mediului general,
utilizat
şi la iniţierea culturilor.
Fig. 20. Stânga - vigoarea de creştere a lăstarilor cu provenienţe diferite multiplicaţi pe
mediul
general (MG); dreapta – influenţa mediului bazal asupra multiplicării SF8
Left – growth vigor of the shoots depending on genotype, multipliend on general culture
media (MG);
right – the influence of the basal media on SF8 multiplication
3.5.3. Regenerarea din frunze
Mediile WPM, zahăr 30 g/l, pH 5,8, agar 8 g/l, alături de zeatină 2 mg/l plus AIA 0,1
mg/l şi BAP:AIA 0,5, respectiv 0,1 mg/l, au generat un procent extrem de ridicat, de până
la
100% rată de regenerare. Dacă la SF11 a fost o regenerare mixtă la utilizarea zeatinei,
atât
directă (majoritară) cât şi din calus organogen, la SF8 zeatina alături de AIA a produs
doar
regenerare din calus. Deşi zeatina a produs o rată ridicată de regenerare, regeneranţii au
constat
în muguri sau lăstari de dimensiune foarte redusă. La trecerea lor pe mediul general s-a
reuşit
alungirea lăstarilor şi obţinerea unor plăntuţe cu aspect tipic. S-au obţinut în medie 2
lăstari
viabili, tipici, per frunză la regenerarea directă pornind de la SF11 şi zeatină cu AIA
(2:0,1 mg/l).
Mediul BAP:AIA a generat în cazul genotipului SF11 regenerare directă cu lăstari bine
definiţi
(rată regenerare 100%), cu potenţial de trecere în etapa de alungire în mod individual.
Această metodă necesită analize ulterioare cu privire la stabilitatea genetică şi
morfologică a plantelor rezultate, mai ales în cazul utilizării ca material de iniţiere soiuri.
36
Tab. 12
Cele mai bune rezultate obţinute în etapa de multiplicare în funcţie de mediile de cultură
şi genotipuri (selecţiile Sulina)
Best results within multiplication stage depending on culture media and genotypes
(Sulina selections)
Genotip
Genotype
Mediu de
cultură
Culture
media
Proliferare
Proliferation
(nr.lăstari> 2
mm:1)
(shoots no.>2
mm:1)
Proliferare max.
Max.proliferation
(nr. lăstari >2
mm:1)
(shoots no.>2
mm:1)
Multiplicare
Multiplication
(nr. minibutaşi
>2 mm:1)
(microcuttings
no.>2 mm:1)
L medie a
lăstarilor
Average
lenght of the
shoots
(mm)
Numărul de
lăstari
analizaţi
No. of shoots
tested
(n)
Deviaţia
Standard
Standard
deviation
(mm)
Lungimea
maximă
Maximum
lenght
(mm)
Înrădăcinare
spontană
Rooting
(%)
Vitrificare
Vitrification
(%)
SF4 MG1 1 1 1 11,6 15 5,9 22
SF5 MG1 1,5 3 1,5 13,3 18 10,7 42 8 17
SF6 MG1 1,5 4 1,8 19,8 15 8,5 29 10 10
SF7 MG1 2,2 6 1,7 11,1 39 7,1 39 11 20
SF8 MG1 1,2 3 1,3 26,1 26 18,4 68
CM1 MG1 1,7 3 2 15,8 5 11,1 30
CF2 MG1 1,1 3 1,6 23,9 54,0 10,5 44 14,0
CF3 MG1 1 1 2 21,3 3 9 30 100
MF3 MG1 1 1 1 13,8 13 8,2 30
CHF1 MG1 1 1 1,2 14,8 17 11,5 52 10
SF5 WP0,52 1,6 2 1,1 5,1 8 3,4 10 20
SF6 WP0,52 2,8 7 1,4 6,4 17 7,7 30 10 0
CF2 WP0,52 2,0 4 1,9 9,8 24,0 9,8 45 20,0 10,0
SF6 WPKB3 2,7 6 2,7 16,3 16 9,6 35 17
SF7 WPKB3 1,9 4 1,4 11,8 13 9,6 28
CF2 WPKB3 1,4 2 2,0 16,7 7,0 20,2 57 20,0
SF8 QL4 1,5 3 2,2 17,7 9 13,4 36
13/4 WPM, 20 g/l zahăr, 8 g/l plant agar, BAP 0,15, pH 5,4
23/4 WPM, 20 g/l zahăr, 8 g/l plant agar, BAP 0,5 mg/l, pH 5,4
33/4 WPM, 20 g/l zahăr, 8 g/l plant agar, Kin:BAP 0,3:0,2 mg/l, pH 5,4
4QL, 20 g/l zahăr, 8 g/l plant agar, BAP 0,15, pH 5,4
37
3.5.4. Înrădăcinarea in vitro
Cele mai viguroase rădăcini s-au obţinut în cazul înrădăcinărilor spontane pe parcursul
etapei
de multiplicare (Fig. 21). Acest tip de înrădăcinare a fost în generat asociat cu lăstarii cu
vigoare cel
puţin medie, ceea ce a generat plante potrivite pentru aclimatizare.
Fig. 21. Stânga – Influenţa mediilor de cultură (vezi Tabelul 5) asupra înrădăcinării;
centru - plantă de
vigoare redusă obţinută în etapa de înrădăcinare; dreapta – plante înrădăcinate spontan în
etapa de
multiplicare
Left – the culture media influence on rooting (see Table 5); middle – low vigor plantlet
obtained within
rooting stage; right – spontaneous rooted plantlets within multiplication stage
Majoritatea rădăcinilor obţinute în etapa dedicată special înrădăcinării au fost foarte puţin
viguroase şi o mare parte s-au rupt odată cu spălarea plăntuţelor sau la punerea în
substratul de
aclimatizare. În acelaşi timp, plante obţinute au fost cu vigoare redusă, cu şanse mici de
aclimatizare
(Fig. 21).
3.5.5. Înrădăcinarea ex vitro şi aclimatizarea
Doar plăntuțele viguroase au putut fi aclimatizate în amestec de turbă și nisip, însă nu s-
au
înregistrat creșteri. Cele mai slabe rezultate s-au obținut pentru lăstarii semivitrificați și în
cazul
aclimatizării în apă. În cazul utilizării unor lăstari viguroşi, semilignificaţi, există
posibilitatea
înrădăcinării directe ex vitro, care, prin îmbinarea etapei de înrădăcinare cu cea de
aclimatizare,
poate fi o alternativă viabilă metodologiei clasice.
38
4. CONCLUZII
4.1. Concluzii privitoare la etapa de selecț ie
• Variabilitate fenotipică intrasubspecifică foarte ridicată
• O parte din rezultate infirmă rezultate anterioare pentru ssp. carpatica
• Trei genotipuri (SF4, SF7 și SF8) au prezentat valoare ridicată fiind introduse în
procesul de
testare, omologare și brevetare ca soiuri noi (Golden Abundent, Carmen și Colosal).
• Majoritatea selecțiilor - valoare mult mai ridicată decât genotipul martor și
asemănătoare sau
mai mare comparativ cu cele mai bune soiuri omologate pe plan național
• Doar selecția din flora spontană nu poate asigura caracteristici superioare unor soiuri
internaționale, recomandându-se pornirea unui proces amplu de ameliorare
4.2. Concluzii referitoare la caracteristicile bio-chimice ale selecţiilor
• Potențial furajer ridicat, în special ca aditiv; recomandare în ferme bio (necesar adaos
de P)
• Sursă bogată de minerale și în special de K
• Raportul aciditate/S.U. solubilă foarte scăzut – nici o selecție recomandată pentru
consum în
stare proaspătă
• Conținut mediu de vitamina C dar peste fructele consacrate; se recomandă păstrarea la
congelator imediat după recoltare
• Conținut mediu de carotenoide
• Conținut ridicat de ulei, în special în pulpă
• Se recomandă uleiul de semințe pentru aport ridicat de acizi grași polinesaturați și
uleiul de
pulpă pentru vitamine E
• Metodele de determinare a AG și tocoferolilor pot fi utilizate în depistarea fraudelor
4.3. Concluzii referitoare la înmulț irea prin metode convenț ionale ș i
micropropagare
• Majoritatea plantelor obținute din semințe provenite din Delta Dunării s-au aclimatizat
ușor
la condițiile climatice din Transilvania
• Randamentul înmulțirii prin butași la ghiveci este independent de sexul plantelor dar
semnificativ influențat de substratul de cultură
• Butășirea în uscat - randamente ridicate și vigori mari ale plantelor cu trecerea direct în
câmp
după un singur an
• O mare parte din genotipuri s-au inițiat cu succes in vitro pornind de la meristeme.
Recomandăm pentru inițiere mediul WPM (3/4 săruri și vitamine) alături de 0,15 mg/l
BAP,
0,8% Plant Agar, 2% sucroză și un nivel al pH-ului de 5,4.
• Regenerarea din frunze este posibilă utilizând concentrații hormonale scăzute
• Cătina albă este dificil de micropropagat, generând rate scăzute de multiplicare,
înrădăcinare
și aclimatizare, nerecomandându-se ca o metodă de multiplicare la scară industrială
Pe baza rezultatelor obţinute şi a contextului agricol al României, se recomandă
continuarea
muncii de selecţie şi debutul procesului de ameliorare la cătina albă, în scopul obţinerii
unor soiuri
valoroase, competitive pe plan internaţional.
39
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Brad, I., Ioana-Luminiţa Brad, Florica Radu, 2002, Cătina albă - o farmacie într-o
plantă, Ed.
Tehnică, Bucureşti.
2. Cenkowski, S., R. Yakimishen, R. Przybylski, W.E. Muir, 2006, Quality of extracted
sea
buckthorn seed and pulp oil. Canadian Biosystems Engineering, Volume 48, 3, 9-16.
3. Gupta, R.K. and V. Singh, 2003, Studies on Micro-propagation in Seabuckthorn
(Hippophae
rhamnoides L). Seabuckthorn (Hippophae L): A Multipurpose Wonder Plant, I, Indus
Publishing Company, New Delhi, 338-344.
4. Gupta, R.K. and V. Singh, 2005, Mineral Composition of Seabuckthorn (Hippophae
L).
Seabuckthorn (Hippophae rhamnoides L): A Multipurpose Wonder Plant, II, Daya
Publishing House, New Delhi, 272-284.
5. Lebeda, A.F., 2003, Correlationships of Biological Characteristics in Seabuckthorn
(Hippophae rhamnoides L). Seabuckthorn (Hippophae L): A Multipurpose Wonder
Plant, I,
Indus Publishing Company, New Delhi, 84-96.
6. Lebeda, A.F., 2008, Propagation of Seabuckthorn (Hippophae rhamnoides L) in
Ukrain.
Seabuckthorn (Hippophae L): A Multipurpose Wonder Plant, III, Daya Publishing
House,
New Delhi, 22-26.
7. Li, T.S.C. and C. McLoughlin, 1997, Sea Buckthorn Production Guide, Canada
Seabuckthorn Enterprises Limited.
8. Lu, R., 1992, Seabuckthorn: A Multipurpose Plant Species for Fragile Mountains,
ICIMOD,
Kathmandu, Nepal.
9. Lu, R., 2005, Biochemical characteristics of Seabuckthorn (Hippophae L).
Seabuckthorn
(Hippophae rhamnoides L): A Multipurpose Wonder Plant, II, Daya Publishing House,
New
Delhi, 98-107.
10. Lummerding, P., 2001, Micropropagation Protocol Development for Sea buckthorn
(Hippophae rhamnoides) Selections for Commercial Orchard Production. Agri-Food
Innovation Fund Project #19980162, Final Report, Canada.
11. Raţi, I.V. şi Luminiţa Raţi, 2003, Cătina albă în exploataţii agricole, Ed. Anca,
Urziceni.
12. Singh, V. and R.K.Gupta, 2008, Micropropagation of Seabuckthorn (Hippophae
rhamnoides
L). Seabuckthorn (Hippophae L): A Multipurpose Wonder Plant, III, Daya Publishing
House, New Delhi, 3-13.
13. Singh, V., 2005c, Seabuckthorn (Hippophae L) in Traditional Medicines.
Seabuckthorn
(Hippophae rhamnoides L): A Multipurpose Wonder Plant, II, Daya Publishing House,
New
Delhi, 505-521.
14. Sriskandarajah, S. and P.O. Lundquist, 2009, High frequency shoot organogenesis
and
somatic embryogenesis in juvenile and adult tissues of seabuckthorn (Hippophae
rhamnoides L). Plant Cell, Tissue and Organ Culture, Springer Online.
15. Yang, B. and H.P. Kallio, 2001, Fatty Acid Composition în Sea Buckthorn
(Hippophae
rhamnoides L) Berries of Different Origins. J. Agric. Food Chem., 49, 1939-1947.
16. Yang, B., 2001, Lipophilic components of sea buckthorn (Hippophae rhamnoides)
seeds and
berries and physiological effects of sea bucktorn oil, PhD thesis, University of Turku,
Finland.
17. Zadernowski, R., M. Naczk, R. Amarowicz, 2003, Tocopherols în Sea Buckthorn
(Hippophae rhamnoides L) Berry Oil. JAOCS 80, 55-58.
18. Zubarev, Y.A., 2008, Commercial Cultivation of Seabuckthorn în Western Siberia,
Russia.
Seabuckthorn (Hippophae L): A Multipurpose Wonder Plant, III, Daya Publishing
House,
New Delhi, 49-60.

STABILIREA UNOR METODE EFICIENTE DE ÎNMULŢIRE A UNOR SPECII DE

ARBUŞTI FRUCTIFERI RECENT INTRODUSE SAU EXTINSE ÎN CULTURĂ
REZUMAT
Cultura unor specii de arbuşti fructiferi recent introduse sau extinse în cultură în
condiţiile din România (cătina albă, murul cu şi fără ghimpi, măceşul pentru fructe, aronia şi
lonicera albastră) prezintă o deosebită importanţă economică, pentru conservarea şi ameliorarea
condiţiilor de mediu, ca specii ornamentale, dar în special pentru valoarea lor alimentară şi
terapeutică.
Ţinând seama de interesul crescând al unui mare număr de cultivatori pentru cultura
acestor specii cât şi de necesitatea de testare unitară în aceleaşi condiţii experimentale a celor mai
promiţătoare metode de înmulţire vegetativă a acestor specii, în perioada 2007-2009 s-au efectuat
unele cercetări în cadrul programului pentru întocmirea lucrării de doctorat cu tema ”Stabilirea
unor metode eficiente de înmulţire a unor specii de arbuşti fructiferi recent introduse sau
extinse în cultură”.
Dintre cele două metode de înmulţire a acestor specii (prin seminţe sau vegetativă), am
ales metoda de înmulţire vegetativă deoarece prin această metodă se pot transmite cu mare
fidelitate la descendenţi caracterele plantelor mamă. Din multitudinea variantelor de înmulţire
vegetativă am ales metoda de înmulţire prin butaşi de tulpină lemnificaţi şi semilemnificaţi
datorită multiplelor avantaje pe care le oferă.
Cercetările sau efectuat în cadrul ICDP Piteşti – Mărăcineni care dispune de o bază bună
de cercetare pentru înmulţirea prin butaşi lemnificaţi si semilemnificaţi (solarii moderne acoperite
cu folie de polieteilenă, instalaţii de producerea a ceţii artificiale, medii de înrădăcinare
corespunzătoare, plantaţii mamă pentru recoltarea butaşilor etc).
Într-o primă parte a lucrării s-a căutat să se prezinte o sinteză a literaturii privitoare la
importanţa culturii unor specii de arbuşti fructiferi recent introduşi sau extinse în cultură în
condiţiile din România, particularităţile biologice, ecologice şi tehnologice ale acestor specii şi
metodele de înmulţire ale acestora.
În a doua parte a lucrării s-a prezentat necesitatea şi obiectivele urmărite, metodologia de
lucru şi rezultatele de cercetare obţinute.
Prin cercetările efectuate în cadrul temei de cercetare stabilite s-a căutat să se realizeze
următoarele obiective:
cunoaşterea, prin consultarea unei liste bibliografice cât mai ample, a principalelor
caracteristici agrobiologice, de cultură şi în special a celor legate de înmulţirea
vegetativă a celor 6 specii de arbuşti fructiferi luate în studiu.
înregistrarea procentului de înrădăcinare şi a caracteristicilor de creştere a rădăcinilor
şi a părţii aeriene a butaşilor înrădăcinaţi la cele 6 specii de arbuşti fructiferi
cercetate.
stabilirea influenţei unor biostimulatori de înrădăcinare asupra procentului de
înrădăcinare şi a comportării butaşilor înrădăcinaţi.
punerea în evidenţă a biostimulatorilor de înrădăcinare şi a fertilizării foliare asupra
unor caracteristici morfologice, fiziologice şi biochimice ale butaşilor înrădăcinaţi.
studierea influenţei factorilor experimentali asupra gradului de variabilitate a
valorilor caracteristicilor de înrădăcinare şi creştere a butaşilor înrădăcinaţi la speciile
de arbuşti fructiferi studiate.
stabilirea influenţei speciei, stimulatorilor de înrădăcinare şi fertilizării foliare asupra
naturii şi intensităţii corelaţiilor dintre indicatorii morfologici, fiziologici şibiochimici studiaţi atât
în interiorul fiecăreia din cele trei grupe de indicatori cât şi
între indicatorii aparţinând la grupe diferite.
Pentru realizarea obiectivelor de mai sus în perioada 2007-2009 s-au organizat
următoarele experienţe:
1. Experienţa 1 Studiul înmulţirii prin butaşi lemnificaţi a 4 specii de arbuşti fructiferi
(cătină, aronia, măceşul pentru fructe şi murul şi fără ghimpi). S-a realizat următoarea schemă
experimentală:
Factorul A – Specia de arbuşti fructiferi, cu următoarele 4 graduări: a1 = cătina, soiul
„Moldova”; a2 = aronia, soiul „Nero”; a3 = murul fără ghimpi – soiul „Lock Ness”; a4 = măceşul
pentru fructe, soiul „Can”;
Factorul B – Biostimulatorii de înrădăcinare, cu graduările: b1 = netratat cu
biostimulatori de înrădăcinare; b2 = Radistim (pudră); b3 = Radistim (soluţie cu o concentraţie de
2000 ppm);
Factorul C – Ferilizarea foliară, cu graduările: c1 = nefertilizat foliar; c2 = fertilizat cu
Folimax 2‰; c3 = fertilizat cu Plantfert 2% (14-5-4)
A rezultat astfel o experienţă trifactorială aşezată după metoda parcelelor subdivizate cu
dispunerea sistematică a graduărilor factorului A, de tipul 4 x 3 x 3 în 3 repetiţii (108 „parcele
repetiţii”. O „parcelă repetiţie” a constat în acest caz dintr-o ladă din material plastic cu
dimensiunile de 60 / 40 / 10 cm. În fiecare ladă s-au plantat 20 de butaşi.
Monitorizarea procentului de înrădăcinare s-a realizat pe 10 iunie 2008. Un procent ceva
mai ridicat de înrădăcinarea s-a înregistrat numai la speciile cătină şi aronia, pe când la speciile
murul fără ghimpi şi măceşul pentru fructe procentul de înrădăcinare a fost foarte scăzut. De
aceea experienţa nu s-a mai umărit în continuare şi ca atare nu s-a mai aplicat nici fertilizarea
foliară. Datele privind procentul de înrădăcinare înregistrat la speciile cătină şi aronia în anul
2008 s-au prelucrat ca o experienţă bifactorială.
Pentru a verifica totuşi capacitatea de înrădăcinare a butaşilor lemnificaţi la cele 4 specii
de arbuşti fructiferi analizate am considerat necesar să repetăm acest gen de experimentare şi în
condiţiile anului 2009, după o schemă experimentală mai simplă, organizându-se în primăvara
anului 2009, experienţa nr. 2.
Experienţa 2
Studiul înmulţirii prin butaşi lemnificaţi a 4 specii de arbuşti fructiferi (cătină, aronia,
măceşul pentru fructe şi murul fără ghimpi) în anul 2009. S-a realizat următoarea schemă
experimentală:
Factorul A – Specia de arbuşti fructiferi, cu graduările: a1 = cătina - soiul „Moldova”; a2
= aronia - soiul „Nero”; a3 = murul fără ghimpi - soiul „Lock Ness”; a4 = măceşul pentru fructe -
soiul „Can”;
Factorul B – Biostimulatorii de înrădăcinare, cu următoarele graduări: b1 = netratat cu
biostimulatori; b2 = Radistim (pudră); b3 = Radistim soluţie cu o concentraţie de 2000 ppm; b4 =
acidul indolil acetic (AIA), în concentraţie de 1500 ppm.
A reieşit astfel o experienţă bifactorială de tipul 4 x 4 în 3 repetiţii (48 „parcele repetiţii”).
Şi de această dată o „parcelă repetiţie” a constat din acelaşi tip de ladă din material plastic folosită
şi în anul 2008
Datele înregistrate în anul 2009 privind procentul de înrădăcinare au arătat de asemenea,
rezultate ceva mai bune tot la speciile cătină şi aronia, dar procente foarte scăzute de înrădăcinare
la celelalte 2 specii (măceşul şi murul fără ghimpi).
Având în vedere comportarea slabă la înrădăcinare a butaşilor lemnificaţi, la cele 4 specii
de arbuşti fructiferi studiate mi-am îndreptat aproape în totalitate atenţia pentru studiul
înrădăcinării butaşilor semilemnificaţi, organizând în anul 2008 încă două experienţe: Experienţa
3
Influenţa biostimulatorilor asupra înrădăcinării şi creşterii butaşilor semilemnificaţi la
şase specii de arbuşti fructiferi. Experienţa s-a organizat după următoarea schemă:
Factorul A – Specia de arbuşti fructiferi, cu graduările: a1 = aronia (soiul „Nero”); a2 =
măceşul pentru fructe (soiul „Can”); a3 = murul cu ghimpi (soiul „Darrow”); a4 = lonicera (soiul
„Loni”); a5 = murul fără ghimpi (soiul „Thornfree”); a6 = cătina (soiul „Moldova”);
Factorul B – Biostimulatorii de înrădăcinare, cu următoarele graduări: b1 = netratat cu
biostimulatori; b2 = tratat cu Radistim pudră b3 = tratat cu biostimulatorul acidul idolil acetic
(AIA), 1500 ppm.
A rezultat o experienţă bifactorială de tipul 6 x 3. Având în vedere volumul foarte mare
de muncă necesar înregistrării efectelor factorilor experimentali asupra caracteristicilor de
înrădăcinare şi creşterea butaşilor, determinările acestor efecte s-a realizat pe câte un număr
diferit de plante în funcţie de caracteristica studiată, fiecare planta a constituit o repetiţie.
Experienţa 4
Influenţa biostimulatorilor şi a fertilizării foliare asupra caracteristicilor de creştere a
butaşilor semilemnificaţi la 4 specii de arbuşti fructiferi.
La 4 din cele 6 specii de arbuşti fructiferi luate în studiu în experienţa nr. 3 pe lângă
biostimulatorii de înrădăcinare s-au aplicat şi îngrăşăminte foliare. În felul acesta datele de
cercetare înregistrate s-au putut prelucra după următoarea schemă experimentală:
Factorul A – specia de arbuşti fructiferi cu graduările: a1 – aronia; a2 = măceşul pentru
fructe; a3 = murul cu ghimpi; a4 = lonicera
Factorul B – biostimulatorul de înrădăcinare cu graduările: b1= netratat cu biostimulatori
(martor); b2 = radistim (pudră); b3 = acidul indolil acetic – AIA.
Factorul C – fertilizarea foliară cu graduările: c1 = martor (netrata cu îngrăşăminte
foliare); c2 = Folimax 2 ‰; c3 = Plantfert (14-5-4) 2%.
Aplicarea soluţiilor din cele 2 îngrăşăminte foliare utilizate s-a realizat prin pulverizarea
fină a acestora pe partea aeriană a butaşilor.
Aplicarea fertilizării foliare s-a realizat în trei etape: 16 aprilie 2009; 7 mai 2009; 29 mai
2009. Prima aplicare s-a realizat când frunzele butaşilor semilemnificaţi au ajuns la dimensiunea
normală fiind astfel capabile să absoarbă îngrăşămintele foliare. Pentru punerea în evidenţă a
efectelor fertilizării foliare asupra butaşilor înrădăcinaţi la 3 momente (2 ore, 24 ore şi 48 ore) de
la aplicarea ultimului tratament cu îngrăşăminte foliare (29 mai, 2009) s-a determinat fluorescenţa
clorofilei butaşilor cu aparatul OS – 30 punându-se în evidenţă următoarele caracteristici ale
acesteia: F0 = fluorescenţa minimă; Fm = fluorescenţa maximă; Ft = fluorescenţa în momentul
determinării; Fv/ Fm = raportul dintre amplitudinea fluorescenţei (Fm – F0) şi fluorescenţa maximă
(indicatori fiziologici). Deasemenea pentru a pune în evidenţă efectele fertilizării foliare asupra
unor componente chimice din frunzele butaşilor verzi s-a determinat conţinutul de azot, fosfor,
potasiu, şi cenuşa din frunze (indicatori biochimici).
Pentru majoritatea indicatorilor înregistraţi (morfologici, fiziologici, biochimici) s-a
calculat influenţa graduărilor factorilor experimentali A, B, C asupra valorilor coeficienţilor de
variaţie, pentru a scoate în evidenţă uniformitatea de distribuţie a valorilor acestor indicatori.
Totodată în cadrul fiecărei categorii de indicatori determinaţi s-a căutat să se pună în evidenţă
influenţa graduărilor experimentali A, B, C asupra naturii şi intensităţii corelaţiilor dintre
indicatorii respectivi atât în cadrul fiecăreia din cele trei grupe de indicatori cât şi între indicatorii
aparţinând la grupe diferite. Pentru fiecare corelaţie calculată s-a încercat 5 tipuri de ecuaţii (
lineară, logaritmică, tip „Putere” exponenţială şi polinomială de gr.2), pentru a stabili prin care
din aceste 5 tipuri de ecuaţii caracteristicile corelate se leagă cel mai strâns între ele, respectiv
prin care tip de ecuaţie se înregistrează cele mai mari valori ale coeficienţilor de corelaţie (r) sau
ale coeficienţilor de determinare (r2). În finalul lucrării s-a prezentat calculul eficienţei economice
al aplicării biostimulatorilor de înrădăcinare asupra procentului de butaşi înrădăcinaţi (lemnificaţi
şi semilemnificaţi ) la speciile studiate. Pentru o înţelegere mai uşoară a efectelor factorilor
experimentali asupra caracteristicilor
studiate în cadrul celor 4 experienţe descrise mai sus, aspectele cele mai importante vor fi
prezentate pe capitole iar în cadrul acestora pe subcapitole.
Capitolul 5.1. Studiul înmulţirii prin butaşi lemnificaţi a 4 specii de arbuşti
fructiferi – anul 2008.
În medie pe cele 3 variante de tratare cu biostimulatori de înrădăcinare, procentul de
butaşi înrădăcinaţi a înregistrat la specia cătină, o valoare de 25,2%, iar la specia aronia de 15,9%
.
Capitolul 5.2. Studiul înmulţirii prin butaşi lemnificaţi a 4 specii de arbuşti
fructiferi – anul 2009.
5.2.1. Influenţa biostimulatorilor asupra unor caracteristici de înrădăcinare.
• În medie pe cele 4 variante de tratare cu biostimulatori de înrădăcinare:
- la specia cătină, procentul de butaşi înrădăcinaţi a înregistrat valoarea de 45,9%, fiind
foarte semnificativ mai ridicată cu 119%, faţă de valoarea de 20,98%, înregistrată la
specia aronia;
- la specia aronia, numărul de rădăcini principale, a înregistrat o valoare de 17,67, fiind
semnificativ mai ridicată cu 51%, faţă de valoarea de 11,67%, înregistrată la specia
cătină;
• În medie pe cele 2 specii de arbuşti analizate şi cele 4 variante de aplicare a
biostimulatorilor de înrădăcinare, numărul de rădăcini principale pornite din zona
calusată (9,25) a fost semnificativ mai mare cu 60%, faţă de numărul de rădăcini
principale pornite din tulpina butaşului (5,75).
• În medie pe cele 2 specii (cătină şi aronia):
- în varianta tratată cu biostimulatorul Radistim pudră, procentul de butaşi lemnificaţi
înrădăcinaţi a înregistrat valoarea de 46,4%, fiind distinct semnificativ mai ridicată cu
30%, faţă de valoarea procentului de înrădăcinare de 35,7%, înregistrată în cazul
variantei tratată cu biostimulatorul Radistim soluţie 2000 ppm, foarte semnificativ
mai ridicată cu 68%, faţă de valoarea procentului de înrădăcinare de 27,7%,
înregistrat în varianta martor şi cu 93% faţă de valoarea procentului de înrădăcinare
de 24,10%, înregistrată în varianta tratată cu biostimulatorul AIA.
- valoarea numărului de rădăcini principale pe butaş, din varianta tratată cu Radistim
pudră (19,0) ) a fost semnificativ mai ridicată cu 65%, faţă de valoarea numărului de
rădăcini din varianta netratată cu biostimulatori de înrădăcinare.
5.2.2. Influenţa biostimulatorilor de înrădăcinare asupra unor caracteristici de
creştere a butaşilor lemnificaţi la speciile cătină şi aronia.
5.2.2.1. Creşterea rădăcinilor
În medie pe cele 2 specii analizate (cătină şi aronia), valoarea lungimii totale a rădăcinilor
pe butaş înregistrată în varianta tratată cu biostimulatorul Radistim pudră (152,7 cm), a fost
distinct semnificativ mai mare cu 121%, faţă de valoarea aceleaşi caracteristici înregistrată în
varianta netratată cu biostimulatori de înrădăcinare (69,0 cm) şi semnificativ mai ridicată cu 67%
faţă de valoarea înregistrată în varianta tratată cu biostimulatorul AIA.
5.2.2.2. Creşterea lăstarilor
• În medie pe cele 4 variante de tratare cu biostimulatori de înrădăcinare:
- numărul de lăstari pe butaş la specia cătină (5,58) a fost semnificativ mai mare cu
131%, faţă de numărul de lăstari pe butaş înregistrat la specia aronia (2,417);
- lungimea totală a lăstarilor pe butaş la specia cătină (76,46 cm) a fost distinct
semnificativ mai mare de 3,68 ori, faţă de valoarea lungimii totale a lăstarilor pe
butaş înregistrată la specia aronia (20,21 cm).
• În medie pe cele 2 specii de arbuşti fructiferi analizate (cătină şi aronia): - numărul de lăstari pe
butaş în cadrul variantei tratate cu biostimulatorul de
înrădăcinare AIA (5,667) a fost semnificativ mai mare cu 79% faţă de numărul de
lăstari pe butaş înregistrat în cazul variantei netratată cu biostimulatori de
înrădăcinare (3,167) şi distinct semnificativ mai mare cu 89% faţă de numărul de
lăstari pe butaş din varianta tratată cu biostimulatorul de înrădăcinare Radistim pudră
(3,0):
- valoarea diametrului mediu al unui lăstar înregistrat în varianta tratată cu
biostimulatorul de înrădăcinare Radistim soluţie (6,348 mm) a fost semnificativ mai
mare cu 16%, faţă de valoarea aceleiaşi caracteristici înregistrată în varianta netratată
cu biostimulatori de înrădăcinare (5,495 m)
5.2.3. Influenţa biostimulatorilor de înrădăcinare asupra coeficienţilor de variaţie a
valorilor unor caracteristici privind înrădăcinarea şi creşterea butaşilor lemnificaţi la
speciile cătină şi aronia, 2009.
5.2.3.1. Influenţa biostimulatorilor asupra coeficienţilor de variaţie a valorilor unor
caracteristici de înrădăcinare.
- În medie pe cele 2 specii şi cele 6 caracteristici de înrădăcinare, valoarea cea mai
ridicată a coeficientului de variaţie s-a înregistrat în varianta tratată cu biostimulatorul
Radistim pudră, urmată de varianta martor. Pe locurile 3 şi 4, cu valori ale coeficienţilor
de variaţie, practic asemănătoare, s-au situat variantele tratate cu biostimulatorii de
înrădăcinare Radistim pudră şi AIA.
5.2.3.2. Influenţa biostimulatorilor de înrădăcinare asupra coeficienţilor de variaţie
a valorilor unor caracteristici de creştere a lăstarilor pe butaş.
- În medie pe cele 4 variante de tratare cu biostimulatori de înrădăcinare şi pe cele 4
caracteristici de creştere a lăstarilor, valoarea coeficientului de variaţie la specia aronia (21,1%), a
fost mai mare cu 21%, faţă de valoarea coeficientului de variaţie înregistrată la specia cătină.
- În medie pe cele 2 specii şi cele 4 caracteristici de creştere a lăstarilor pe butaş, valoarea
cea mai ridicată a coeficientului de variaţie (28,9%) s-a înregistrat în cazul variantei de aplicare a
biostimulatorului de înrădăcinare Radistim soluţie, urmată de valoarea înregistrată în cazul
variantei martor (19%), iar pe locurile 3 şi 4 s-au situat valorile coeficientului de variaţie
înregistrate în cazul variantei tratate cu biostimulatorul Radistim pudră (16,7%) şi al variantei
tratate cu biostimulatorul de înrădăcinare AIA (12,6%).
Cap. 6.1.1. Influenţa biostimulatorilor asupra unor caracteristici de înrădăcinare a
butaşilor semilemnificaţi la 6 specii de arbuşti fructiferi
• În medie pe cele 3 variante de aplicare a biostimulatorilor de înrădăcinare:
- procentul cel mai mare de butaşi înrădăcinaţi s-a înregistrat la specia cătină (96,8%),
urmată de specia murul fără ghimpi (91,7%), aronia (75,6%), măceş (68,9%), murul cu ghimpi
(63,9%) şi cel mai redus procent la specia lonicera (27,8%).
- valoarea cea mai mare a lungimii butaşului pe care au apărut rădăcini, s-a înregistrat la
specia cătină (9,4 cm), urmată de specia murul fără ghimpi (3,8 cm), specia lonicera (3,3 cm),
murul cu ghimpi (2,4 cm), măceş (1 cm) şi pe ultimul loc s-a situat specia aronia (1 cm).
- numărul cel mai mare de rădăcini principale pe butaş s-a înregistrat la specia lonicera
(21,9), urmată de specia murul fără ghimpi (19,4), murul cu ghimpi (17,2), cătină (13,7), aronia
(7,7), iar pe ultimul loc s-a situat specia măceş cu 4,8 rădăcini.
• În medie pe cele 6 specii analizate şi pe cele 3 variante de aplicare a biostimulatorilor de
înrădăcinare numărul de rădăcini principale pornit din zona necalusată a butaşului a fost
semnificativ mai mare cu 116% fără de cel al rădăcinilor principale pornite din zona calusată.
• În medie pe cele 6 specii de arbuşti fructiferi analizate, faţă de varianta netratată cu
biostimulatori: - aplicarea biostimulatorului Radistim (pudră) a determinat o creştere
semnificativă a
procentului de butaşi înrădăcinaţi cu 13%, iar aplicarea biostimulatorului – acidul indolil acetic
(AIA) cu 15%.
- aplicarea biostimulatorului Radistim (pudră) a determinat o creştere semnificativă a
lungimii butaşului pe care au apărut rădăcini cu 30%, iar aplicarea biostimulatorului AIA cu
19%.
- aplicarea biostimulatorului de înrădăcinare – acidul AIA, a determinat o creştere a
numărului de rădăcini principale cu 45%.
6.1.2. Influenţa biostimulatorilor de înrădăcinare asupra unor caracteristici de
creştere a butaşilor semilemnificaţi la 6 specii de arbuşti fructiferi.
• În medie pe cele 3 variante tratate cu biostimulatori de înrădăcinare:
- valoarea cea mai ridicată a lungimii rădăcinilor principale (media pe butaş – cm), s-a
înregistrat la specia lonicera (277,2), urmată de specia murul fără ghimpi (217,3), murul cu
ghimpi (169,8), cătina (117,2), aronia (71,3) şi cea mai redusă (25,8) la specia măceş.
- numărul cel mai mare de rădăcini secundare (media pe butaş) s-a înregistrat la specia
lonicera (31,7), urmată de speciile murul cu ghimpi şi aronia (26), murul fără ghimpi (24,1),
cătină (9,3) şi pe ultimul loc s-a situat specia măceş cu o valoare de 3,8.
- numărul cel mai ridicat de lăstari (media pe butaş) s-a înregistrat la specia cătină (9,6),
urmată de specia lonicera (2,4), aronia (2,3), murul fără ghimpi (1,9) şi murul cu ghimpi (1,7).
- lungimea medie a lăstarului a înregistrat cea mai ridicată valoare (28,7 cm), la specia
murul fără ghimpi, urmată de specia cătină (12,8), murul cu ghimpi (11,1), aronia (11) şi cea mai
redusă valoare din cele 5 specii analizate s-a înregistrat la specia lonicera (5,8 cm).
- suma creşterii lăstarilor (media pe butaş - cm) a înregistrat valoarea cea mai ridicată la
specia cătină (114,1 cm), urmată de specia murul fără ghimpi (53,5), aronia (21,9) şi murul cu
ghimpi (17,9)şi cea mai redusă valoare din cele 5 specii la care s-a calculat această caracteristică
s-a înregistrat la specia lonicera (13,6).
- ca un rezultat al diferenţierii numărului de frunze cat şi al suprafeţei medii a unei frunze
pe lăstar, suprafaţa totală a frunzelor pe lăstar (cm 2) a înregistrat valoarea cea mai ridicată la
specia cătină (49,8), urmată la diferenţe mici de specia murul fără ghimpi (46,4), aronia (43,5),
murul cu ghimpi (22,5) iar valoarea cea mai redusă (21,6), din cele 5 specii studiate s-a înregistrat
la specia lonicera (21,6).
• În medie pe cele 6 specii de arbuşti fructiferi situate, faţă de valoarea înregistrată în
varianta unde nu s-au aplicat biostimulatori de înrădăcinare aplicarea Radistimului a determinat
o creştere semnificativ mai mare cu 48% a lungimii rădăcinilor principale.
• La nivelul valorilor înregistrate în cele 3 variante de tratare cu biostimulatori, în medie
pentru cele 7 caracteristici de creştere analizate valoarea cea mai scăzută a coeficintului de
variaţie (c.v) s-a înregistrat la specia aronia, urmată de specia murul cu ghimpi, cătină, murul
fără ghimpi, iar pe ultimul loc s-a situat specia lonicera.
• Dintre cele 5 specii la care s-au corelat caracteristicile de creştere, numărul cel mai
mare de corelaţii semnificative (10) s-a înregistrat la specia cătină, urmată de speciile murul cu
ghimpi şi lonicera (7), , murul fără ghimpi (6) iar pe ultimul loc s-a situat specia aronia.
Cap. 6.2. Influenţa biostimulatorilor şi a fertilizării foliare asupra unor
caracteristici de creştere a butaşilor semilemnificaţi la 4 specii de arbuşti fructiferi.
• În medie pe cele 3 variante de tratare cu biostimulatori de înrădăcinare şi cele 3
variante de fertilizare foliară la specia lonicera:
- valoarea lungimii rădăcinilor principale (media pe butaş – cm) a fost semnificativ mai
mare de 6,7 ori, faţă de valoarea înregistrată la specia măceş, de 3,2 ori faţă de specia aronia şi de
1,32 ori faţă de specia murul cu ghimpi;
- valoarea numărului de rădăcini secundare a fost semnificativ mai mare de 6,5 ori, faţă
de valoarea înregistrată la specia măceş; - valoarea numărului de lăstari pe butaş a fost
semnificativ mai mare cu 46% faţă de
valoarea înregistrată la specia murul cu ghimpi;
- valoarea diametrului lăstarului (media pe butaş – mm) a fost semnificativ mai mare de
2,75 ori faţă de valoarea înregistrată la specia aronia şi de 1,94 ori faţă de cea înregistrată la
specia murul cu ghimpi.
- valoarea sumei creşterilor anuale pe butaş (cm) la specia aronia, a fost semnificativ mai
ridicată cu 17% faţă de valoarea înregistrată la specia murul cu ghimpi şi cu 34% faţă de valoarea
înregistrată la specia lonicera.
- valoarea lungimii medii (cm) a unui lăstar, înregistrată la specia murul cu ghimpi a fost
semnificativ mai mare cu 70% faţă de valoarea înregistrată la specia lonicera.
• În medie pe cele 3 specii de arbuşti fructiferi, valoarea lungimii medii pe butaş a unui
lăstar (cm) înregistrată în varianta netratată cu biostimulatori de înrădăcinare a fost semnificativ
mai mare cu 3,4% faţă de valoarea înregistrată în cazul variantei tratate cu biostimulatorul
Radistim şi cu 28% faţă de valoarea înregistrată în cazul variantei tratate cu biostimulatorul –
acidul AIA.
• În medie pe valorile înregistrate la speciile de arbuşti fructiferi analizate şi pe cele 3
variante de tratare cu biostimulatori de înrădăcinare, aplicarea fertilizării foliare, faţă de varianta
nefertilizată foliar, în general nu a determinat o diferenţiere semnificativă a caracteristicilor de
creştere studiate. Aceasta probabil, datorită perioadei scurte de timp între momentele aplicării
fertilizării foliare şi momentul înregistrării valorilor caracteristicilor de creştere studiate.
• În medie pe cele 3 specii analizate, pe cele 3 variante de aplicare a fertilizării foliare şi
pe toate cele 7 caracteristici de creştere studiate, valoarea cea mai redusă a coeficientului de
variaţie (deci uniformitatea cea mai ridicată a valorilor înregistrate) de 30,0% s-a înregistrat la
varianta unde s-a aplicat biostimulatorul Radistim, iar cea mai ridicată (35,6%), în varianta unde
s-a aplicat biostimulatorul de înrădăcinare AIA.
• În medie pe cele 3 specii analizate, pe cele 3 variante de tratare cu biostimulatori şi pe
cele 7 caracteristici de creştere studiate, valoarea cea mai redusă (31,8%) a coeficientului de
variaţie, s-a înregistrat în varianta unde s-a aplicat fertilizarea foliară cu Folimax 2%, iar valoarea
cea mai ridicată în varianta unde s-a aplicat fertilizarea foliară cu Plantfert (34,1%).
• Dintre cele 3 specii de arbuşti fructiferi analizate procentul cel mai ridicat de corelaţii
semnificative între cele 5 caracteristici de creştere studiate (83%) s-a înregistrat la specia
lonicera,
urmată de specia aronia (40%), iar pe ultimul loc s-a situat specia murul cu ghimpi (30%).
Cap. 6.3. Infuenţa biostimulatorilor de înrădăcinare şi a fertilizării foliare asupra
unor caracteristici legate de fluorescenţa clorofilei butaşilor semilemnificaţi la 4 specii de
arbuşti fructiferi determinate la 2 ore de la terminarea fertilizării foliare.
• Pentru toate graduările factorilor experimentali A, B, C numărul cel mi mare de cazuri
în care acestea s-au diferenţiat semnificativ între ele s-a înregistrat în cazul caracteristicei Ft (6
cazuri). Urmează apoi caracteristicile FM şi Fv/Fm cu câte 5 cazuri, iar pe ultimul loc s-a situat
caracteristica Fo.
• Pentru toate cele 4 caracteristici legate de fluorescenţă cercetate (Fo, Fm, Ft şi Fv/Fm),
dintre cele 4 specii luate în studiu, numărul cel mai mare de cazuri în care graduările factorilor
experimentali s-au diferenţiat semnificativ între ele, s-a înregistrat la specia aronia (7), urmată de
murul cu ghimpi (5), lonicera (3), iar pe ultimul loc s-a situat specia măceş (0).
• Pentru toate cele 4 caracteristici legate de fluorescenţă cercetate, în cazul
biostimulatorului AIA, s-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de diferenţiere semnificativă
(3), urmată de biostimulatorul Radistim (1), iar pe ultimul loc s-a situat varianta unde nu s-au
aplicat biostimulatori de înrădăcinare (0).
• Pentru toate cele 4 caracteristici legate de fluorescenţă într-un singur caz, aplicarea
fertilizării foliare cu Folimax s-a diferenţiat semnificativ faţă de celelalte graduări ale factorului
experimental C. • În medie pentru cele 4 caracteristici de fluorescenţă studiate, dintre cele 4
specii
studiate, valoarea cea mai redusă a coeficientului de variaţie s-a înregistrat la specia aronia (28,8),
urmată de specia lonicera (44,2), murul cu ghimpi (44,6) şi pe ultimul loc s-a situat valoarea
înregistrată în cazul speciei măceş (54,7).
• În medie pe cele 4 specii şi cele 4 caracteristici ale fluorescenţei:
- dintre cele 3 variante de aplicare a biostimulatorilor de înrădăcinare , valoarea cea mai
redusă a coeficientului de variaţie s-a înregistrat în cazul variantei tratate cu Radistim (36,1%),
urmată de varianta tratată cu biostimulatorul AIA (41,3 %), iar pe ultimul loc s-a situat varianta
unde nu s-au aplicat biostimulatori de înrădăcinare (46,9%);
- dintre cele 3 variante de fertilizare foliară, valoarea cea mai redusă a coeficientului de
variaţie s-a înregistrat în cazul variantei tratate cu Folimax (37,4%), urmată de varianta fertilizată
cu Plantfert (39,1%), iar pe ultimul loc s-a situat varianta nefertilizată foliar (44,4%).
- dintre cele 4 specii de arbuşti fructiferi analizate, numărul cel mai ridicat de corelaţii
semnificative între cele 4 caracteristici ale fluorescenţei, s-a înregistrat în cazul speciei măceş
(83% din numărul corelaţiilor calculate), urmată cu un procent egal pentru fiecare din celelalte 3
specii (67%).
• Pentru toate cele 4 specii de arbuşti fructiferi analizate:
- dintre cele 3 variante de aplicare a biostimulatorilor de înrădăcinare, procentul cel mai
ridicat de corelaţii semnificative între cele 4 caracteristici privind fluorescenţa s-a înregistrat în
cazul variantei netratată cu biostimulatori de înrădăcinare (75% din totalul corelaţiilor calculate),
urmată de varianta tratată cu biostimulatorul Radistim (58%), iar pe ultimul loc s-a situat varianta
tratată cu biostimulatorul –AIA (50%);
- dintre cele 3 variante de fertilizare foliară, procentul cel mai ridicat de corelaţii
semnificative între cele 4 caracteristici privind fluorescenţa s-a înregistrat în cazul variantei
nefertilizate foliar (62% din totalul corelaţiilor calculate), urmată de cele două variante fertilizate
foliar cu un procent egal de corelaţii semnificative (58%).
Cap. 6.4. Influenţa biostimulatorilor de înrădăcinare şi a fertilizării foliare asupra
unor componente chimice din frunzele a 4 specii de arbuşti fructiferi.
• În medie pe cele 4 specii studiate şi cele 3 variante de fertilizare foliară, faţă de varianta
unde nu s-au aplicat biostimulatori de înrădăcinare, aplicarea biostimulatorului –AIA – a
determinat o creştere cu 9% a conţinutului de azot, cu 16% acelui de fosfor şi o scădere cu 10% a
conţinutului de potasiu şi cu 0,4% a celui de cenuşă;
• În medie pe cele 4 specii de arbuşti fructiferi studiate şi cele 3 variante de aplicare a
biostimulatorilor de înrădăcinare – faţă de varianta nefertilizată foliar:
- aplicarea fertilizării foliare cu Plantfert 2%, a determinat o creştere a conţinutului de
azot din frunze cu 13%, a celui de fosfor cu 5%, a celui de cenuşă cu 8% şi o scădere a celui de
potasiu cu 7%;
- aplicarea fertilizării cu Folimax a determinat o creştere a conţinutului de azot din frunze
cu 8%, a celui de fosfor cu 4%, a celui de cenuşă cu 8% şi o scădere a celui de potasiu cu 3,4%;
Cap. 6.5. Influenţa biostimulatorilor de înrădăcinare şi a fertilizării foliare asupra
naturii şi intensităţii corelaţiilor dintre caracteristicile de creştere a butaşilor, cele legate
de fluorescenţa clorofilei butaşilor şi cele legate de unele componente chimice din frunzele
speciilor de arbuşti fructiferi analizate.
6.5.1. Corelaţiile dintre valorile caracteristicilor de creştere a butaşilor
semilemnificaţi şi valorile componentelor fluorescenţei clorofilei acestora, la 3 specii de
arbuşti fructiferi.
• Pentru cele 3 specii şi 6 caracteristici de creştere analizate, dintre cele 4 caracteristici ale
fluorescenţei numărul cel mai mare de corelaţii semnificative (66,6% din numărul total de
corelaţii calculate) s-a înregistrat în cazul caracteristicei Fm, iar numărul cel mai redus (33,3%) în
cazul caracteristicei Fv/Fm. • Pentru toate cele 3 specii, procentul de corelaţii semnificative între
caracteristicile de
creştere ale butaşilor verzi şi caracteristicile fluorescenţei a fost asemănător pentru varianta
netratată cu biostimulatori de înrădăcinare şi varianta tratată cu biostimulatorul Radistim,
reprezentând 25% din numărul total de corelaţii calculate. În cazul variantei tratate cu
biostimulatorul – acidul AIA, procentul de corelaţii semnificative a reprezentat doar 4%.
6.5.2. Corelaţiile dintre valorile caracteristicilor de creştere a butaşilor
semilemnificaţi şi valorile componentelor chimice din frunze.
• Dintre cele 3 variante de tratare cu biostimulatori de înrădăcinare, procentul cel mai
ridicat de corelaţii semnificative între caracteristicile de creştere ale butaşilor semilemnificaţi şi
unele componente chimice din frunze, s-a înregistrat în cazul variantei tratate cu biostimulatorul
Radistim (37,5% din numărul total al corelaţiilor calculate) urmat de valoarea procentului
înregistrat în varianta tratată cu biostimulatorul – acidul AIA (25%), iar pe ultimul loc s-a situat
valoarea procentului din varianta netratată cu biostimulatori de înrădăcinare (18,75%).
• Pentru toate cele 3 specii studiate, procentul de corelaţii semnificative între
caracteristicile de creştere ale butaşilor semilemnificaţi şi unele componente chimice din frunze, a
înregistrat o valoare asemănătoare pentru varianta nefertilizată foliar şi pentru varianta fertilizată
cu Folimax, reprezentând 28% din numărul total de corelaţii calculate. În aceleaşi condiţii,
valoarea procentului înregistrat în cazul variantei tratate cu biostimulatorul – acidul AIA, a fost
de numai 15,6%.
6.5.3. Corelaţiile dintre valorile caracteristicilor de fluorescenţă şi valorile unor
componente chimice din frunzele butaşilor semilemnificaţi la 4 specii de arbuşti fructiferi.
• Numărul corelaţiilor semnificative dintre unele componente chimice din frunze şi
caracteristicile legate de fluorescenţa butaşilor verzi la 4 specii de arbuşti fructiferi, a fost
asemănător pentru fiecare din cele 4 caracteristici legate de fluorescenţa şi a reprezentat 50% din
numărul corelaţiilor calculate.
• Dintre cele 4 componente chimice din frunze corelate, procentul cel mai mare de
corelaţii semnificative s-a înregistrat în cazul conţinutului de potasiu (100% din numărul
corelaţiilor calculate), urmat de conţinutul de cenuşă (75%), azot (25%), iar conţinutul de fosfor
nu s-a corelat semnificativ cu niciuna din cele 4 caracteristici ale fluorescenţei.
• Procentul corelaţiilor semnificative între componentele chimice din frunze şi
caracteristicile fluorescenţei a fost egal pentru varianta netratată cu biostimulatori de înrădăcinare
şi varianta tratată cu Radistim (25% din numărul corelaţiilor calculate) şi a înregistrat un procent
de numai 4% în cazul variantei tratate cu biostimulatorul AIA.
Capitolul 7. Analiza tehnico-economică privind procentul de butaşi lemnificaţi şi
semilemnificaţi înrădăcinaţi la cele 6 specii de arbuşti fructiferi, recent introduse sau
extinse în condiţiile din România, luate în studiu în lucrarea de faţă cât şi a influenţei mai
multor variante de tratare cu biostimulatori de înrădăcinare, au dus la evidenţierea
următoarelor concluzii care pot constitui totodată şi recomandări pentru sectorul de
producţie.
1. În primul rând, trebuie arătat că, utilizarea biostimulatorilor de înrădăcinare s-a dovedit a
fi o intervenţie cu efecte pozitive evidente asupra creşterii randamentului la înmulţire, cu efecte
economice considerabile datorită costurilor reduse legate de valoarea biostimulatorilor (folosiţi în
cantităţi mici) cât şi a valorii reduse a manoperei necesitate de utilizarea lor legată de
introducerea bazei butaşilor în biostimulatorii folosiţi.
2. Patru specii de arbuşti fructiferi din cele 6 luate în studiu în lucrarea de faţă, au fost
înmulţite atât prin butaşi lemnificaţi cât şi prin butaşi semilemnificaţi. La 3 din aceste 4 specii de
arbuşti fructiferi înmulţite ca mai sus, respectiv aronia, murul fără ghimpi şi măceşul pentru
fructe, rezultatele cele mai bune din punct de vedere al procentului de înrădăcinare şi respectiv şi
a indicatorilor economici s-au înregistrat în cazul înmulţirii prin butaşi semilemnificaţi. 3. În
schimb, la specialitatea tratată cu biostimulatorul de înrădăcinare Radistim pudră,
deşi în cazul înmulţirii prin butaşi semilemnificaţi a înregistrat un procent de înrădăcinare mai
ridicat (100%) decât cel înregistrat în cazul înmulţirii prin butaşi lemnificaţi (78%), totuşi rata
rentabilităţii a fost mai ridicată în cazul înmulţirii prin butaşi lemnificaţi (119,3%) faţă de
valoarea ratei rentabilităţii înregistrate în cazul înmulţirii prin butaşi semilemnificaţi (64,7%).
Aceasta deoarece nivelul cheltuielilor pe întreg fluxul de producţie, inclusiv procesul de
fortificare a fost mult mai redus în cazul înmulţirii prin butaşi lemnificaţi faţă de înmulţirea prin
butaşi semilemnificaţi. Ca urmare a valorilor ridicate a ratei rentabilităţii înregistrate de către
specia cătină, în cadrul ambelor metode de înmulţire prin butaşi, această specie poate fi înmulţită,
atât prin butaşi lemnificaţi cât şi prin butaşi semilemnificaţi. Această dublă posibilitate de
înmulţire economică a speciei cătină oferă unele avantaje ca:
- folosirea mult mai completă a capacităţii de producţie a plantaţiilor mamă de cătină de a
produce butaşi în cursul unui an;
- folosirea mult mai economică a instalaţiilor şi echipamentelor necesare la înrădăcinarea
butaşilor (sere, solarii, instalaţiile de ceaţă artificială etc.);
- folosirea mai uniformă a forţei de muncă calificate în cursul anului.

4. Prin folosirea celor 3 variante de tratare cu biostimulatori de înrădăcinare în cazul

înmulţirii prin butaşi semilemnificaţi la celelalte 5 specii de arbuşti fructiferi luate în studiu în
lucrarea de faţă (aronia, măceşul pentru fructe, murul cu ghimpi, lonicera, murul fără ghimpi) a
reieşit că cele mai bune variante pe care le recomandăm cu prioritate pentru a fi promovate în
producţie, au fost următoarele:
4.1. La specia aronia, prin aplicarea biostimulatorului de înrădăcinare – acidul indolil
acetic, în concentraţie de 1500 ppm, s-a înregistrat cea mai ridicată rată a rentabilităţii de 46,8%.
4.2. La specia măceşul pentru fructe, valoarea cea mai ridicată a ratei rentabilităţii (53,1%)
s-a înregistrat în cazul tratării cu biostimulatorul Radistim pudră.
4.3. Valoarea cea mai ridicată a ratei de rentabilitate de 42,7% la specia de arbuşti – murul
cu ghimpi s-a înregistrat în cazul aplicării biostimulatorului acidul indolil acetic în concentraţie
de 1500 ppm.
4.4. Pentru specia murul fără ghimpi, valoarea cea mai ridicată a ratei de rentabilităţii
(61,8%) s-a înregistrat, de asemenea, prin aplicarea biostimulatorului de înrădăcinare acidul
indolil acetic în concentraţie de 1500 ppm.
4.5. Dintre cele 6 specii de arbuşti fructiferi înmulţite prin butaşi semilemnificaţi (inclusiv
specia cătină), la specia lonicera s-a înregistrat cele mai reduse valori ale ratei rentabilităţii.
Dintre cele 3 variante de tratare cu biostimulatori de înrădăcinare, valoarea cea mai ridicată a ratei
rentabilităţii înregistrate la această specie (30%) a fost în cazul tratării cu biostimulatorul de
înrădăcinare – acidul indolil acetic în concentraţie de 1500 ppm.

Catina cu miere:
Se iau 400g de catina si se pun intr-un borcan de sticla de 800g, apoi se adauga
miere cat sa acopere stratul de catina.
Se ia de 3 ori pe zi cate o lingurita.
- se pastreaza la frigider

Suc de catina cu miere:

Se stoarce catina intr-un storcator melcat sau intr-un storcator de fructe, iar
sucul obtinut se amesteca cu miere.
Se ia o lingurita de 3 ori pe zi.
- se pastreaza la frigider

Elixir de catina si ghimbir

O reteta primita pe mail de la www.hranavie.eu

150g catina, 1,5 l apa, miere sau stevie. Optional o lamaie si 10g ghimbir.
Se pune in blender catina, ghimbirul curatat si 200ml apa. Se porneste blenderul
si se tot adauga apa treptat.
Se filtreaza cu o sita deasa sau tifon obtinand astfel separarea lichidului de pulpa
si seminte.
Se readauga in blenderul clatit si se amesteca cu indulcitorul si zeama de la o
lamaie.
Se bea asa sau cu alte combinatii de fructe dupa gust.
Se consuma in 3 zile si se pastreaza la frigider.
Sursa retetei de mai sus e: www.hranavie.eu

Extras articol Catina - sursa aici: http://www.formula-as.ro/2003/596/medicina-

naturista-25/supervedeta-sezonului-rece-4636

Bolile care se vindeca cu ajutorul catinei

•Gripa, guturaiul, sensibilitatea la raceli - siropul de catina face in aceasta

categorie de afectiuni adevarate minuni, intarind in primul rand capacitatea
naturala a organismului, apoi prevenind complicatiile gripei, prin efectele sale
bactericide. Se iau preventiv 4-5 lingurite de sirop de catina pe zi, pe stomacul
gol, in cure de trei saptamani minimum. Odata afectiunea declansata, se iau
pana la 10-12 lingurite de sirop de catina pe zi, pentru a hrani organismul si a-l
ajuta sa se apere eficient.

•Hepatita, ciroza hepatica - efecte miraculoase are sucul de catina administrat

proaspat, o jumatate de pahar pe zi. In absenta sucului proaspat, un substitut
foarte bun este si siropul, din care se ia o lingura de 3-4 ori pe zi, inainte de
mesele principale. Tratamentul cu ambele tipuri de preparate de catina se
asociaza cu un regim vegetarian strict.

•Anemia - se ia pulbere de catina, cate o lingurita rasa de 3-4 ori pe zi, in cure de
cate o luna.

•Enterita, colita de putrefactie - se consuma suc proaspat in amestec cu morcov

(combinate in proportiile indicate mai sus), 5-6 doze pe zi. Efecte foarte bune are
si pulberea luata pe stomacul gol inainte de masa: 1 lingura rasa de trei ori pe zi,
in cure de cate o saptamana.

•Ateroscleroza, fragilitate vasculara - pulberea de catina, 1 lingurita administrata

de patru ori pe zi pe stomacul gol, ajuta la mentinerea sanatatii, a elasticitatii si a
integritatii vaselor de sange. Cele mai spectaculoase efecte se obtin cu un
preperat format dintr-o lingurita de pulbere de catina, una de polen si una de
miere. Se iau 4 lingurite pe zi din aceasta combinatie. Persoane care aveau de
pilda fragilitate capilara pronuntata au eliminat acest neajuns dupa doua luni de
tratament cu acest preparat. De asemenea, pacientii care aveau sechele dupa
accidente vasculare s-au recuperat foarte rapid cu ajutorul acestui remediu.

•Adjuvant in bolile grave (cancer, leucemie, scleroza in placi) - pulberea

decatina, luata cate 1/2 - 1 lingurita inainte de masa, mareste apetitul, puterea
de digestie, stimuleaza rezistenta si capacitatea de regenerare a organismului.
Mai ales bolnavii care sufera de intoxicatie medicamentoasa, care tin regimuri
alimentare restrictive ar trebui sa ia acest preparat.

•Alcoolism si tabagism - studii facute in Rusia, tara in care tabagismul si mai ales
alcoolismul sunt un adevarat flagel, au pus in evidenta ca tratamentul cu catina
face mai usoara dezobisnuirea de aceste droguri si ajuta la indepartarea
sechelelor intoxicatiilor cu ele. De pilda, s-a constatat la alcoolicii care au facut
tratament cucatina in timpul curei de dezintoxicare ca probleme cum ar fi
tremuratul mainilor, nervozitatea, iesirile violente sunt mult estompate fata de
cei care nu urmeaza acest tratament. Se tin cure de cate trei luni, timp in care se
iau 3-4 lingurite de pulbere decatina pe zi.

•Adjuvant in bolile psihice - administrarea regulata a catinei mareste in timp

nivelul de serotonina din creier, au concluzionat cercetatorii din Germania si
Statele Unite. Serotonina este un neurotransmitator care induce o stare de curaj
calm, foarte util celor care se confrunta cu depresii sau stari de teama. Cresterea
nivelului serotoninei prin tratamentele cu catina micsoreaza simtitor numarul
recidivelor bolilor psihice, dar si al sinuciderilor, al actelor antisociale etc. Se fac
cure indelungate (6 luni) cu pulbere decatina: 1 lingurita de patru ori pe zi.

Aplicatii externe ale catinei

•Eczeme infectioase
- se zdrobesc fructele proaspete decatina si se aplica direct pe zona afectata,
unde se lasa vreme de jumatate de ora. In final se clateste zona tratata si se lasa
sa se zvante in aer liber. Pe eczemele uscate se aplica in final si un strat
protector de ulei decatina.

•Revigorarea tenului obosit - se aplica direct pe piele siropul decatina (al carui
mod de obtinere a fost prezentat mai sus) si se lasa vreme de 20 de minute. Se
spala apoi pielea cu un tampon de vata inmuiat in infuzie de musetel.
Tratamentul se face de 2-3 ori pe saptamana.

Uleiul de catina

Fructul de catina, mai ales coaja, contine 2 pana la 8% ulei gras cu proprietati
terapeutice puternice, care insa nu poate fi obtinut casnic, ci numai cu ajutorul
unor instalatii speciale. Acest ulei, pe care il gasim in mai toate magazinele si
farmaciile naturiste, este foarte bogat in vitaminele A si E, care sunt foarte usor
asimilabile in aceasta forma. El are efecte regenerante, intineritoare si este
folosit in foarte multe boli, atat pentru prevenire, cat si pentru tratare. Se
administreaza, de regula, la adulti - cate 20 de picaturi, de trei ori pe zi, iar la
copiii peste un an - cate 5 picaturi, de trei ori pe zi. Iata in continuare cateva
aplicatii ale sale:
l Boli de ochi - datorita extraordinarei sale bogatii in vitamina A, uleiul de catina
este un elixir pentru ochi. El mareste acuitatea vizuala, combate oboseala
oculara, incetineste evolutia bolilor de ochi.

•Potenta, fertilitate la barbati si femei - uleiul de catina este cea mai bogata
substanta naturala in vitamina E din lume. Vitamina E este supranumita si
vitamina tineretii si a fertilitatii, tratamente de 2-3 luni cu ea ajutand la
relansarea activitatii glandelor sexuale, la redobandirea vigorii si a dinamismului.

•Regenerarea tesuturilor dupa arsuri, raniri, interventii chirurgicale - cura interna

de o luna cu ulei de catina ajuta la regenerarea rapida a pielii si a mucoaselor,
dubland practic viteza de vindecare.
•Psoriazis, sclerodermie, dermatoze rezistente la tratament - tratamentul intern
de minimum doua luni cu ulei de catina are un efect benefic deosebit asupra
pielii. La persoanele sanatoase, cura cu ulei de catina face pielea mai
stralucitoare, mai elastica si ii da un aspect tanar. In cazul persoanelor cu boli de
piele cronicizate, cura cu ulei decatina grabeste, si in anumite cazuri,
deblocheaza procesele de vindecare.

•Accelerarea proceselor de dezvoltare mentala si fizica la copii - cinci picaturi de

ulei de catina, luate de trei ori pe zi, ajuta la reglarea proceselor de crestere si
maturizare a copiilor si pubertinilor.
Cateva utilizari externe ale uleiului de catina

•Arsuri - se aplica ulei de catina pe locul afectat, dezinfectat in prealabil.

•Protectia pielii la frig, vant si radiatiile solare - se unge pielea cu un strat subtire
de ulei de catina inainte de a fi expusa la factorii agresivi de mediu. Aplicat pe
piele, uleiul de catina are efecte de filtrare a razelor ultraviolete si a altor tipuri
de radiatii cu efecte nocive asupra pielii.

•Degeraturi (prevenire si tratare) - se aplica ulei de catina atat cat poate absorbi
pielea pe zonele afectate sau care urmeaza sa fie expuse la frig.