Limba si literatura romana, clasa a XII-a

Lucian Blaga - Universul poetic

Lucian Blaga s-a nascut la 9 mai 1895 in satul Lancram din judetul Sebes-Alba
intr-o familie de intelectuali transilvaneni, tatal fiind preot. Poet, dramaturg,
eseist, dar si filozof. Este singurul filozof roman, care are un sistem filozofic
propriu. Ceea ce este specific lui Blaga este tocmai aceasta intersectare intre
lirica si filosofie. Cartile sale filosofice sunt scrise in limbaj liric. Poezia devine
modalitatea artistica de exprimare a conceptiei filosofice. Problematica esentiala
este cunoasterea. Conceptia lui Blaga este ca omul se afla permanent in minus
cunoastere si nu va avea acces la toturile divine sau diferentiarele divine,
intrucat Marele Anonim a impus CENSURA TRANSCEDENTALA. In aceste
conditii orice obiect al cunoasterii va avea doua aspecte – partea fanica (ce se
arata)
–partea criptica (ascunsa)

P.F
P.C

Tipuri de cunoastere:

2
paradisiaca – cunoasterea specifica omului de stiinta–cunoasterea de tip rational
luciferica –specifica omului artistic– se obtine doar prin iubire

‚‚Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
Data publicarii: 1919
Publicată în: Poemele luminii
Informații despre opera: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este poezia ce
deschide volumul Poemele luminii al lui Lucian Blaga. Poezia și chiar volumul
întreg pleacă de la un simbol dominant în lirica lui Blaga, lumina. Poezia este o
artă poetică, deoarece autorul își exprimă crezul literar precum și rolul
creatorului. Spre deosebire de Tudor Arghezi, care sugerează în poezia
Testament tehnici ale creației sale, interesul lui Blaga este deplasat spre relația
poet-lume, poet-creație.
Poezia este alcătuită din 3 secvențe.

Titlul- este de tip enunț dezvoltat. Acesta este reluat și în primul vers al textului,

2
astfel devine mesajul sintetizat al acestuia.
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
Titlul reprezintă o metaforă revelatorie.
„Eu”- pronume personal, așezat în fruntea enunțului , cât și în primul vers
accentuează prezența eului liric și pune accent pe sentimentele sale și că ceea
ce este scris în poezie reprezintă sentimentele proprii.
„Nu strivesc”- verb aflat la forma negativă, verbul provine din aria semantică a
distrugerii, acest verb exprimă în profunzimea sa lipsa de respect și lipsa de
dragoste față de ceea ce poți strivi/distruge. Arată și tipul de cunoaștere ales de
poet.
„Corola”- lipsă de flori, formă rotundă, simbol al perfecțiunii, frumusețea si
farmecul unei flori constă în petale. ( Adică perfecțiunea absolută)
„De minuni”- de taine, de mistere
Forța de atracție a lumii o constituie tocmai misterele care o întregesc.
Lumea este percepută ca o corolă de minuni( o imensă floare cu petale)
pâlpâind de taine.
Titlul mai sugerează și alegerea poetului pentru cunoașterea luciferică.
Titlul de fapt înseamnă „Eu nu distrug tainele universului”

LC- Lumea concretă

LM- Lumea misterelor, partea criptică a lumii
F-flori
O-ochi
B-buze
M-morminte

2
Poezia este una cu mesaj filosofic, tema poeziei este cunoașterea și sunt
prezentate în antiteza cele două modalități de cunoaștere, cunoașterea
paradisiacă și cunoașterea luciferică.

CP CL( eu)
(strivesc) Nu strivesc
(ucid) Nu ucid
( sporesc) Sporesc
(micșorează) Nu micșorează
(nu măresc) Măresc
(nu îmbogățesc) Imbogățesc
(nu iubesc) Iubesc
Sugrumă (nu sugrumă)

Prima secvență lirică este alcătuită din primele 5 versuri și exprimă crezul lui de
cunoaștere. Se situează în categoria celor care prin cunoaștere luciferică nu
distrug misterul universal. Ș i își arată refuzul pentru cunoașterea rațională .

În prima strofă avem enumerații semnificative precum “ochi, flori, buze,

morminte”.
Ochi
 Ca etapă a vieții reprezintă copilăria.;
 Reprezintă cunoașterea ( simțul văzului);
 Reprezintă oglinda sufletului – cale de acces între lumea exterioară și
lumea interioară ;
 Prima treaptă a cunoașterii;
Flori
 Ca etapă a vieții reprezintă tinerețea.;
 Reprezintă frumusețea;
 Treaptă în devenire;
 Cunoaștere prin vizual, olfactic si tactil.;

Buze
 Ca etapă a vieții reprezintă tinerețea-maturitatea;

2
  Reprezintă comunicarea;
 Reprezintă cunoașterea prin simțul gustativ;
 Poartă de intrare-ieșire a sufletului ( separă viața de moarte);

Morminte
 Reprezintă ultima etapă a vieții;
 Reprezintă taina morții;
 Reprezintă intrarea în taina universală;

Florile, ochii și buzele reprezintă lumea terestră.

Mormintele reprezintă lumea eternă.
Ochi+Florile reprezintă cunoașterea prin simțuri.
Buzele reprezintă cunoașterea prin dragoste.
Mormintele reprezintă accesul la cunoașterea criptică.
Cunoașterea luciferică este comparată cu lumina de lună, o lumină ce nu ucide
obiectul cunoașterii limitându-l la ceea ce se vede( se întâmăplă ziua), ci îi
mărește tainele.
Cele două metafore în jurul cărora se construiește discursul liric sunt „lumina
mea” care denumește cunoașterea luciferică, de tip poetic și „lumina altora”,
care denumește cunoașterea paradisiacă de tip științific. Celor două metafore li
se asociază serii de verbe care exprimă efectele lor. Cunoașterea luciferică este
asociată cu „nu strivesc”, „nu ucid”, „nu sugrum”, „îmbogățesc”,„sporesc”,
„iubesc”, sugerând astfel protejarea și amplificarea tainelor universului.
„Lumina altora”este asociată cu verbe care exprimă distrugerea: „strivește”,
„ucide”, „sugrumă”, „micșorează”, „nu îmbogățește”, „nu iubește”: „ lumina
altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric”. Universul
misterios ce trebuie ocrotit pentru a i se păstra frumusețea și echilibrul
estesugerat prin metafore revelatorii: „taină”, „nepătrunsul ascuns”, „adâncimi
de întuneric”, „întunecata zare” , „ne-nțelesuri și mai mari”.
A doua secvență a poeziei este mult mai amplă , construită pe baza unor
opoziții “eu versus alții” prin metafora “lumina mea versus lumina altora “
prin care sugerează cunoașterea, pronumele personal “eu” și conjuncția
“dar” întă resc atitudinea poetului față de misterele lumii.
Această secvență a poeziei cuprinde și o comparație amplă între lumina lunii și
cunoașterea luciferică. La fel cum lumina lunii lasă să se zărească numai

2
conturul obiectelor, la fel și cunoașterea poetică pătrunde tainele universului
oferind multiple căi de revelare a misterului. Epitetele în inversiune „largi fiori
de sfânt mister” sugerează sacralitatea misterului, dar și extazul poetului în
fațarevelării tainelor. Plasticizarea ideii se realizează prin elementele
imaginarului poetic specifice lui Blaga: „lumină, taină, zare, noapte, fior, lună.”
Motivul luminii și cel al misterului sunt elemente de recurență.
A treia secvență are rol conclusiv prin folosirea raportului de cauzalitate
„că ci” exprimâ nd atitudinea eului liric față de misterele lumii prin
cunoașterea luciferică , care se poate face doar prin iubire.
„Căci eu iubesc/ și flori, și ochi, și buze și morminte.”
În concluzie, poezia „Eu nu strives corola de minuni a lumii” este o artă poetică
modernă căci apare aici concepția despre rolul poetului, Blaga optând pentru
cunoașterea de tip luciferic, care potențează misterul. Astfel, prin mijloacele ei
specifice, miturile și simbolurile, poezia pătrunde mai
adânc tainele universului. Opinia mea este că „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” este o poezie reprezentativă și pentru direcția modernistă, prin viziunea
subiectivă asupra lumii, prin elementele expresioniste precum exacerbarea
eului, prin intelectualizarea emoției, dar și prin prozodia
modernă:ingambamentul, măsura metrică inegală și absența rimei.

Noapte la mare
„Valul mai bate, acelaşi.
Raza e trează în turn.
Cald e nisipul pe plaje,
numai puţin dacă scurm.
Noaptea-i târzie, de august.
Orele – horele tac.
Cugetul, cumpăna, steaua
grea judecată îmi fac.
Murmură dor de pereche,
Patima cere răspuns,
Ah, mineralul în toate

2
geme adânc şi ascuns.
Sarea şi osul din mine
caută sare şi var.
Foamea în mare răspunde,
creşte cu fluxul amar.
Margine-mi este argila,
lege de-asemenea ea.
Sunt doar metalul în febră,
magma terestră, nu stea.
Capăt al osiei lumii!
Rogu-te, nu osândi!
Vine cândva şi odihna
ce ispaşire va fi!
Vine cândva şi odihna
ce ispăşire va fi
anilor, aprigei sete,
febrei de noapte şi zi.”

Se înscrie în volumul „Cântecul focului” (1945-1957), volum de maturitate.

Tema poeziei este dragostea.
Cheia textului: Indirect prin această temă vorbindu-se despre condiția umană ,
ființa omenească este alcă tuită binar din trup legat prin materiile
componente de pă mâ nt, dar și biblic, din spirit/suflet, care pare a fi legat de
divin, cosmic, de universal. De aceea omul tot ceea ce face, face in 2 feluri :
- Într-un fel care antrenează trupul.
- Într-un fel care antrenează mintea.
Omul va iubi în două moduri:
Va exista o iubire carnală , expresia chemă rii animalice a trupului și o iubire
ideală , platonică , expresie a pă rții sale spirituale.

2
În această poezie sunt prezentate 3 secvențe lirice.
Prima secvență
Primele 2 strofe în care se creionează cadrul natural.
A doua secvență
Este alcă tuită din urmă toarele 3 strofe care prezintă metaforic
incapabilitatea omului de a se sustrage patimii.
A treia secvență
Ultimele 2 strofe cuprind ruga adresată marelui anonim și motivarea
acestei rugi.
Titlul este alcă tuit dintr-o sintagmă care concentrează un reper temporal
„noapte” și unul spațial „la mare”.
Reperul temporal reprezintă un timp al reflecției, al meditației, un timp
care presupune solitudine și care permite coborâ rea în sine.
Marea din punct de vedere literar ( se știe din romantism) este simbolul
vieții și inclusiv acest simbol ne vorbește despre faptul că existența noastră
are 2 dimensiuni.
„Valul mai bate, același” , valurile pot fi generațiile, care par că se schimbă ,
dar de fapt sunt aceleași din trecut.
Există și partea eternă a lucrurilor.
Ideea de schimbare este doar aparentă .
Primele 3 strofe fixează cadrul și au aspect de pastel. Imaginarul poetic
creează o noapte tâ rzie de august, adică o noapte că lduroasă , pe care eul
liric solitar/singur o tră iește la malul mă rii urmă rind zbaterea valurilor și
raza ( ca o chemare) a farului portuar.
Prezența eului liric se face simțită încă din prima strofă , prin verbul la
persoana I, singular „scurm”.
(„Cald e nisipul pe plaje,
numai puţin dacă scurm”).
Scurm =a să pa , a râ câ i, a scormoni
Că ldura se pă strează în terestru.

2
„Ah, mineralul în toate
geme adânc şi ascuns.”
-Aparența este aceea de reflecție rece.
În realitate omul este mâ nat de aceleași dorințe obscure.