Cioara Sever Gheorghe

Master Administrație Publică

Anul I

Tema III

COMPARAȚI LEGITIMITATEA CU LEGALITATEA

Legitimitate:

“Caracterul a ceea ce este legitim, calitate a ceea ce este legitim, (Livr.) Însuşire a ceea ce
este legitim [Cf. fr. légitimité, lat. med. legitimitas], îndreptăţire, justificare, motivare, motivaţie,
raţiune, temei.”

“Legitimitatea este calitatea unei puteri de a fi conformă cerinţelor celor guvernaţi cu

privire la originile şi formele sale (ale puterii).”
Totodată, “legitimitatea este calitatea unei puteri a cărei ideologie, surse de inspiraţie, şi
criteriile de referinţă, fac obiectul unei adeziuni dacă nu unanime, cel puţin foarte majoritară din
partea celor guvernaţi”

În aceeaşi notă Vasile Năzare consideră, la rândul său, că legitimitatea politică este “o
ipostază a puterii, un principiu conform căruia un sistem de guvernământ îşi exercită puterea pe
baza unui anumit drept conferit, de regulă, de guvernaţi, pe baza unor înţelegeri legiferate, a
recunoaşterii de către cetăţeni a dreptului de guvernare al puterii politice.”

Legalitate:

Definirea legalităţii evidenţiază o multitudine de opinii că doresc să clarifice acest

termen, majoritatea pun accentual pe conformitatea normelor de drept şi pe asocierea intre lege şi
putere. Dicţionarul explicative al limbii române ne prezintă următoarea definiţie:

“Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu general de drept potrivit
căruia autoritățile, instituțiile publice și cetățenii sunt obligați să respecte legea. A fi în legalitate
= a fi, a lucra sub ocrotirea și cu respectarea legilor în vigoare. Organizarea unui stat pe bază de
legi; ansamblul legilor unei țări.”

Pornind de la afirmartiile lui Montesquieu ca spune ca legitimitatea suveranului vine din

“putea de a face legi” si de “a le pune in aplicare”, se observa legalitatea creeaza efectul
clasificarii ordinii constitutionale positive asigurate de puterile publice sub pedeapsa sanctiunii.

“Din nefericire la nivelul cunoasterii comune, legitimitatea tinde să se confunde cu

legalitatea. În timp ce J.J. Rousseau în, “Contractul social”, remarca că cel care stăpâneşte “nu
este niciodată destul de puternic pentru a rămâne mereu la putere dacă nu transformă forţa în
drept si supunerea în datorie”, M. Weber îi decodifică mesajul: “forma de legitimitate cea mai
accentuată astăzi este credinţa in legalitate, adică dispoziţia de a se supune unor prescripţii
formal corecte şi stabilite”.”

“Prevalenţa legalitaţii în raport cu legitimitatea se impune doar in momentul preluării

puterii, dupa care conflictul dintre contestare şi autojustificare a unei puteri poate fi tranşat doar
de legitimitate, indiferent cât de costisitoare ar fi realizarea consensului. Regula majorităţii, care
legalizează dar nu legitimează, trebuie substituită prin compromisul prezumtiv îndreptaţit dintre
libertate si lege. Întemeierea legitimitaţii pe legalitate conduce la legalism autoritar, care tratează
orice ieşire din regulile legalitaţii ca violenţă, concepţie combătută de J. Habernas. Tocmai
diferenţa dintre legalitate şi legitimitate, susţine filosoful german, îndreptaţeşte “nesupunerea
civilă”. “

Bibliografie:
www.dexonline.ro
Bichicean,Ghe., Introducere în ştiinţe politice, ed. Univ.Petru Maior Târgu-Mureş, Târgu-
Mureş, 2007
J.M. Buchanan, Limitele libertăţii. Între anarhie si Leviathan, ed. Institutul European,
Iaşi, 1993,
J. Habernas, Probleme de legitimare în capitalismul târziu, în Cunoaştere şi comunicare,
ed. Politică, Bucureşti, 1983,
https://www.scribd.com/document/130358374/Legalitatea-Si-Legitimitatea-Puterii-
Fundamente-Constitutionale-Ale-Democratiei