FITOTERAPIA

UNIVERSITATEA
FACULTATEA
Specializarea
FITOTERAPIA ÎN AFECŢIUNILE
ORGANISMULUI
Îndrumător:
Absolvent:
2011
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………………….. 4
CAPITOLUL I
RECOLTAREA PLANTELOR MEDICINALE ………………………….. 5
CAPITOLUL II
FORME FARMACEUTICE UTILIZATE ÎN FITOTERAPIE ……… 11
2.1. PREPARATE PENTRU UZ INTERN ……………………………………. 11

2.2. PREPARATE PENTRU UZ EXTERN …………………………………… 13
CAPITOLUL III
PRINCIPII ACTIVE …………………………………………………………… 15
CAPITOLUL IV
APARATUL RESPIRATOR …………………………………………………. 22
4.1. INFLAMAŢII ACUTE ŞI CRONICE ALE CĂILOR RESPIRATORII .. 22

4.1.1. Emoliente ……………………………………………..………. 22
4.1.2. Antitusive, expectorante, antispasmodice, antiseptice,
decongestionante ale căilor respiratorii ……………………… 22
4.2. ASTM BRONŞIC, BRONŞITE ŞI ALTE AFECŢIUNI
ALE APARATULUI RESPIRATOR ……………………….………… 22
4.3. RĂCEALĂ ŞI GRIPĂ ……………………………………………………… 22
CAPITOLUL V
APARATUL CARDIO-CIRCULATOR ……………………….…………. 24
5.1. AFECŢIUNI CARDIO-VASCULARE …………………………………… 24

5.1.1. INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ …………………….………… 24
5.1.2. ARITMII ……………………………………………………… 25
5.1.3. CARDIOPATIA ISCHEMICĂ ……………………………… 25
5.2. AFECŢIUNI ALE SISTEMULUI VENOS ŞI LIMFATIC
5.2.1. Afecţiuni ale sistemului venos ……………………………….. 25
5.2.2. Afecţiuni ale sistemului limfatic …………………………….. 25
5.3. AFECŢIUNI VASCULARE CEREBRALE ŞI PERIFERICE ….……… 26
CAPITOLUL VI
APARATUL DIGESTIV ………………………………………………………. 27
6.1. AFECŢIUNI ALE CAVITĂŢII BUCALE ………………………………… 27

6.2. AFECŢIUNI ALE STOMACULUI ………………………….…………….. 27
6.2.1. Afecţiuni acute ale stomacului (gastrite acute) ………………………. 27
1
6.2.2. Afecţiuni cronice ale stomacului ……………………………………… 27
6.2.3. Afecţiuni funcţionale ale stomacului ………………………………… 27
6.3. AFECŢIUNI ALE FICATULUI ŞI CĂILOR BILIARE ………………… 27
6.4. AFECŢIUNI ALE PANCREASULUI …………………………………….. 27
6.5. AFECŢIUNI ALE INTESTINELOR ……………………………………... 27
6.5.1. Diaree ………………………………………………………………………. 27
6.5.2. Colon iritabil ……………………………………………………………….. 26
6.5.3. Constipaţie cronică …………………………………………………… 26
6.5.4. Parazitoză digestivă …………………………………………………… 26
CAPITOLUL VII
APARATUL URINAR ………………………………………………………….. 29
7.1. Infecţii şi inflamaţii ale aparatului urinar …………………………………… 29

7.2. Litiaza renală şi vezicală ……………………………………………………… 29
7.3. Fitoterapie diuretică şi depurativă …………………………………………… 29
7.4. Afecţiuni ale prostatei, hipertrofie benignă a prostatei …………………….. 30
CAPITOLUL VIII
APARATUL GENITAL …………………………………………………………. 31
8.1. Dismenoree …………………………………………………………………… 31

8.2. Amenoree, oligomenoree …………………………………………………….. 32
8.3. Sindrom premenstrual, mastodinie ………………………………………… 32
8.4. Menopauză …………………………………………………………………… 32
8.5. Sângerări uterine ……………………………………………………………. 32
8.6. Vaginită leucoree ……………………………………………………………. 32
8.7. Tulburări hormonale ovariene …………………………………………….. 32
8.8. Tulburări de dinamică sexuală ……………………………………………. 32
CAPTOLUL IX
APARATUL LOCOMOTOR ………………………………………………… 33
9.1. Afecţiuni reumatice …………………………………………………………. 33

9.1.1. Tratamentul intern ………………………………………………. 33
9.1.2. Tratamentul extern ………………………………………………. 33
9.2. Contuzii, luxaţii entorse …………………………………………………….. 34
CAPTOLUL X
SISTEMUL NERVOS ……………………………………………………………. 35
10.1. Neuroastenie şi tulburări ale somnului ……………………………………. 35

10.2. Depresie ……………………………………………………………………… 35
10.3. Dureri de cap ………………………………………………………………… 36
10.4. Nevralgie …………………………………………………………………….. 36
CAPITOLUL XI
AFECŢIUNI DERMATOLOGICE …………………………………………. 37
2
CAPITOLUL XII
AFECŢIUNI METABOLICE ŞI ENDOCRINE …………………………. 39
12.1. Diabet ………………………………………………………………………… 39

12.2. Obezitate ……………………………………………………………………… 39
12.3. Hipertiroidism ………………………………………………………………… 39
12.4. Hipotiroidism ………………………………………………………………… 39
12.5. Gută …..……………………………………………………………………… 39
12.6. Afecţiuni ale metabolismului lipidic ………………………………………… 39
12.6.1. Dislipidemii (Hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie)…… 39
12.7. Osteoporoză ………………………………………………………………… 39
CAPITOLUL XIII
AFECŢIUNI ALE NASULUI, GÂTULUI ŞI URECHILOR.
AFECŢIUNI OFTALMOLOGICE. HEMORAGII. ……………………… 40
13.1. Afecţiuni ale nasului ……………………………………………………….. 40

13.2. Afecţiuni ale gâtului ………………………………………………………… 40
13.3. Afecţiuni ale urechilor ……………………………………………………… 41
13.4. Afecţiuni oftalmologice …………………………………………………….. 41
13.5. Hemoragii (interne şi externe) ……………………………………………… 41
CAPITOLUL IV
CANCER ……………………………………………………………………………… 42
14.1. Principii active din plante cu acţiune citostatică confirmată …………….. 42

14.2. Fitopreparate anticanceroase cu efect adjuvant în terapia tumorilor …… 42
14.3. Plante cu acţiune de prevenire a cancerului ………………………………. 42
14.4. Fitoterapia anticanceroasă …………………………………………………. 42
CONCLUZII …………………………………………………………………….. 44
3
INTRODUCERE
Fitoterapia ( de la grecescul phyton – plantă şi franţuzescul therapie – ştiinţa tratării şi

vindecării bolilor) este acea ramură a terapeuticii care utilizează medicamente şi preparatele
din plante pentru tratarea şi vindecarea bolilor. Fitoterapia, practică milenară, la fel de
străveche ca şi fiinţa umană, şi-a câştigat de-a lungul timpului statutul de ştiinţă graţie
contribuţiei fiecărei epoci istorice la îmbogăţirea cunoştinţelor despre efectele curative ale
plantelor.
În ultimele decenii graniţa între medicina tradiţională şi cea academică s-a îngustat,
astfel că medicina modernă a început să preia din experienţa medicinii tradiţionale. Dar şi
medicina tradiţională a preluat din medicina ştiinţifică nenumărate sugestii. Numeroase studii
şi cercetări ştiinţifice moderne ajută în continuare la descoperirea a noi componente ale
plantelor medicinale. Deja este acceptată ideea că medicul nu trebuie să trateze doar boala ci
bolnavul, iar schimburile interactive dintre corp şi suflet influenţează atât pe omul bolnav, cât
şi pe cel sănătos. În acest caz plantele îşi pot spune cuvântul, deoarece se ştie că acţiunea
plantelor medicinale este complexă şi acţionează asupra organismului ca întreg, şi o dată
ajunse în organism acţionează acolo unde celulele sunt afectate.
Argumentele pentru care fitoterapia este considerată de atâta vreme ramură de bază şi în
continuă dezvoltare se bazează pe anumite observaţii făcute în timp:
- fitoterapia este utilizată de mii de ani; datorită acestui fapt s-a ajuns să se cunoască atât
efectele terapeutice cât şi efectele secundare şi chiar cele toxice, ceea ce nu se poate spune de
medicamentele de sinteză;
- medicamentele de origine vegetală sunt tolerate de organismul uman, fenomenele
adverse şi reacţiile secundare observându-se mult mai rar decât la medicamentele de sinteză;
- medicamentele din plante sunt indicate în tratamentele bolilor cronice, ele putând fi
folosite pe o perioadă lungă de timp, datorită acţiunii lor mai blânde şi mai puţin toxice;
- planta acţionează subtil şi precis, datorită complexităţii compoziţiei chimice, plantele
medicinale se adresează în acelaşi timp mai multor organe sau sisteme, ele acţionând asupra
organismului acolo unde găsesc deficienţe;
- de cele mai multe ori plantele au acţiuni sinergice, unele principii active mărind
acţiunea unui alt principiu care se găseşte în aceeaşi plantă;
- există situaţii în care aportul fitoterapiei este hotărâtor, de exemplu în cazul bolilor
cardiovasculare, afecţiunilor hepatice, intestinale, respiratorii şi chiar tumorale;
- cunoaşterea pe baze ştiinţifice ale proprietăţilor farmacologice şi terapeutice ale
plantelor este continuă, fapt care impulsionează cercetarea ştiinţifică şi propune noi variante
de terapie;
- s-au descoperit noi plante medicinale cu proprietăţi necunoscute, iar pentru alte deja
utilizate s-au descoperit proprietăţi noi;
- s-au adus îmbunătăţiri formelor farmaceutice obţinute din plante medicinale şi se
cunosc principiile active la marea majoritate, ceea ce a permis standardizarea lor şi
administrarea unor doze bine stabilite. Formele farmaceutice de administrare sunt adecvate
scopului urmărit, ceea ce a făcut ca eficacitatea lor să crească mult;
- s-au izolat în stare pură numeroase principii active vegetale, prin transpunerea la scară
industrială a tehnologiilor, ceea ce a contribuit la ridicarea prestigiului şi încrederii în
fitoterapie şi a permis obţinerea unor derivaţi de semisinteză, care să corecteze anumite
caractere ale plantelor (solubilitate, eficienţă);
- s-au introdus în culturile speciilor medicinale valoroase, care asigură materia primă
necesară realizării la scară industrială a medicamentelor de origine vegetală.
4
CAPITOLUL I
RECOLTAREA PLANTELOR MEDICINALE
Pe teritoriul ţării noastre cresc peste 3000 de specii de plante superioare din care
aproximativ 400 sunt considerate medicinale. Pentru ca principiile active să fie menţinute şi
valorificate integral, trebuie repetate anumite reguli pe timpul recoltării, uscării şi păstrării
plantelor. În primul rând, plantele medicinale nu vor fi recoltate din zone poluate. În nici un
caz nu se vor recolta de pe marginea drumurilor, a căilor ferate sau din zone cu gunoaie. Este
foarte necesar să cunoaştem ce parte a plantei este bogată în principii active, adică în
substanţele cărora li se atribuie acţiunea şi valoarea medicinală.
RECOLTAREA se realizează cu mare grijă şi în momentul optim al perioadei de
vegetaţie, specifică fiecărei grupe de plante.
 Seva se recoltează primăvara, când începe să circule prin tulpină.
 Scoarţa (Cortex) se recoltează primăvara, când se desprinde uşor. Recoltarea se face
cu un cuţit ascuţit, se crestează mai întâi scoarţa de jur împrejurul ramurii (inelar) sau tulpinii,
până se ajunge la partea lemnoasă, fără a se reteza ramura sau tulpina respectivă; decojirea se
realizează de-a lungul ramurii sau tulpinii pe o porţiune de 10-20 cm, cu ajutorul unui briceag.
 Mugurii (Turio) se recoltează primăvara, când încep să se desfacă; se culeg cu mâna,
unul câte unul, dar să nu fie deschişi şi să aibă mărimea corespunzătoare.
 Părţile aeriene (Herba): de la unele plante se recoltează de obicei primăvara devreme,
înainte de înflorire; de la alte plante părţile aeriene se recoltează în perioada înfloririi; ele se
recoltează prin rupere sau tăiere.
 Frunzele (Folium) se recoltează manual, cele cărnoase se recoltează bucată cu bucată,
iar cele obişnuite, prin strujire, în general, fără peţiol; strujirea se realizează când se recoltează
toate frunzele deodată; dar dacă se recoltează numai frunzele mature, atunci se recoltează una
câte una, celelalte lăsându-se să crească mai departe; frunzele bazale se recoltează prin rupere
sau tăiere, cu sau fără peţiol.
 Florile (Flos) se recoltează manual, în general fără codiţe, la începutul perioadei de
înflorire, dimineaţa, pe timp uscat, după ce se ridică roua, după orele 10 00. Sunt şi excepţii,
cum este arnica, la care se recoltează doar inflorescenţele terminale, iar lăcrimioara,
sunătoarea şi teiul se culeg când florile nu sunt complet deschise, inflorescenţele se taie cu
foarfecele, uneori florile desprinzându-se imediat după recoltare, alteori scuturându-se după
uscare, prin strujire.
 Fructele (Fructus) se culeg când ajung la maturitate, manual, cu piepteni speciali prin
secerare, tăiere, batere sau scuturare. Cu mâna se recoltează fructele de măceş, cătină şi altele;
cu piepteni speciali se recoltează afinele; prin secerare, tăiere, fructele de anason, chimen,
coriandru; prin batere şi scuturare se recoltează ienupărul.
 Rădăcinile (Radix), rizomii (Rhizoma) şi bulbii (Bulbus) de obicei se recoltează
toamna târziu sau primăvara devreme, înainte de a porni vegetaţia, când substanţele active
sunt concentrate în aceste organe. Există excepţii, cum ar fi omagul (aconitul), la care
recoltarea acestor părţi se efectuează vara, înainte de înflorire. Acestea se recoltează prin
smulgerea plantelor sau scoaterea cu cazmaua. De la speciile spontane recoltarea se face cu
grijă, pentru a nu se distruge specia, pentru aceasta este necesară îngroparea coletului pentru
regenerarea plantei.
Este necesar a se cunoaşte pentru fiecare plantă:
- perioada optimă de recoltare: - în primul rând, în ce lună se începe recoltarea, mai ales
că sunt diferenţele de climă de la o zonă la alta.
5
- momentul zilei în care este recomandabil a se face recoltarea: - unele se recoltează în
zori, pe rouă, ca să nu li se scuture fructele, sau noaptea la lumina lunii; altele se recoltează în
miezul zilei;
- starea vremii: - niciodată plantele medicinale nu se recoltează pe ploaie şi nici a doua
zi după ploaie, în special florile. Trebuie să fie 1-2 zile însorite înainte de recoltare. O parte
din plante se recoltează pe vreme însorită şi uscată; altele pe vreme caldă, uscată dar noroasă
şi unele pe timp răcoros şi noros.
Plantele toxice se recoltează, se prelucrează şi se păstrează cu multă grijă. Ele se
recoltează numai de către persoanele adulte.
Exemple de plante medicinale considerate toxice: aconit (Aconitum napellus) –
tuberculii; arnica (Arnica montana) – toată planta (se foloseşte mai ales în uz extern);
brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale) – toată planta; castan sălbatic (Aesculus
hippocastanum) – seminţe (se folosesc mai ales în uz extern); călin (Viburnum opulus) –
fructe; cetină de negi (Juniperus sabina); ciumăfaia (Datura stramonium); cornul secarei
(Claviceps purpurea); degeţel (Digitalis lanata şi Digitalis purpurea) – partea aeriană;
dracilă (Berberis vulgaris) – scoarţa (nu se depăşesc dozele indicate uzual); ferigă
(Dryopteris filix-mas); iederă (Hedera helix) – în special fructele etc.
Imediat după recoltare, până ajung la locul de uscare produsele vegetale se întind în
straturi nu prea groase pe hârtie sau pe pânză.
TRANSPORTUL PLANTELOR. Pentru transport se pun în saci de cânepă, cât mai

afânate sau în coşuri. Nu se vor pune niciodată în saci de plastic. Florile se transportă în lădiţe
de 10-15 cm înălţime, sau dacă sunt mai adânci lăzile, se pun în aşa fel încât să se evite
strivirea lor. Transportuls e face î aceeaşi zi, indiferent de partea utilizată, iar plantele toxice
nu se vor amesteca cu celelalte plante.
PREGĂTIREA ŞI SELECTAREA PLANTELOR PENTRU USCARE. Înainte de

uscare şi prelucrare, plantele se pregătesc prin curăţire, selectare, îndepărtarea impurităţilor
(pământ, nisip, plante străine) şi părţilor afectate şi nefolositoare. Părţile care se spală se vor
spăla repede sub jet de apă rece, pentru a se evita dizolvarea unor principii active; se scurg
bine, iar rădăcinile şi rizomii se întind la soare până se zvântă, apoi se taie în fragmente de 10-
15 cm, iar când sunt prea groase, rădăcinile se taie în rondele sau cuburi, sau se despică pe
lungime. Când se utilizează partea aeriană, se îndepărtează din tulpină partea fără frunze şi
părţile afectate de diferite boli sau paraziţi.
USCAREA PLANTELOR MEDICINALE impune o selectare a plantelor în funcţie

de părţile din plantă folosite, de conţinutul în apă şi textură şi de natura principiilor active şi
conţinutul enzimatic al organului supus deshidratării.
Uscarea se face în general în mod natural, în locuri bine aerisite (cel mai bine în poduri
acoperite cu tablă sau în magazii), în curenţi de aer, în strat foarte subţire. Unele se vor usca
direct la soare (cele cu flori albe – salcâm, soc), iar cele cu flori colorate, frunzele şi ierburile,
la umbră. Plantele ce conţin uleiuri volatile se usucă în aceleaşi condiţii ca şi celelalte plante:
în camere bine aerisite, iar dacă se vor usca artificial, temperatura nu trebuie să depăşească
30ºC - 40ºC.
PĂSTRAREA. După uscare, plantele se vor păstra în pungi de hârtie, cutii din carton
sau de lemn căptuşite cu hârtie pergament, în încăperi uscate, bine aerisite. Plantele ce conţin
uleiuri volatile se recomandă a se păstra în vase din sticlă bine uscate şi închise, ferite de
lumină, la temperatura de cirac 24ºC.
6
PERIOADE DE RECOLTARE A PLANTELOR MEDICINALE
FEBRUARIE
muguri: alun, plop negru, plop tremurător
partea aeriană: grâuşor, măturicece, spânz
MARTIE
muguri: alun, brad, plop negru, plop tremurător
partea grâuşor, măturicece, spânz, urzică mică
aeriană:
flori: podbal, toporaşi
frunze: leuştean, plămânărică, toporaşi
rădăcini: angelica, brusture, cârmâz, cerenţel, ciuboţica cucului, dediţel, ghiara
dracului, hydrastis, hrean, lemn dulce, mătrăgună, nalbă mare, osul
iepurelui, tătăneasă, urzică
rizomi: cerenţel, ciuboţica cucului, ferigă, obligeană, pir
bulbi: ceapă de mare
scoarţă: castan sălbatic, cruşin, dracilă, stejar
ramuri tinere: vâsc
APRILIE
muguri: brad, plop tremurător
partea brânca ursului, dediţei, pelin, urzică moartă albă şi galbenă, roiniţă,
aeriană: rosmarin, ruşcuţă de primăvară, spânz, traista ciobanului, urzică mică,
vineriţă
flori: castan sălbatic, ciuboţica cucului, păducel, plămânărică, podbal, porumbar,
toporaşi
frunze: alun, degeţel
rădăcini: angelica, brusture, cârmâz, cerenţel, ciuboţica cucului, dediţel, ghiara
dracului, hydrastis, hrean, lemn dulce, mătrăgună, nalbă mare, osul
iepurelui, tătăneasă, urzică
rizomi: cerenţel, ciuboţica cucului, ferigă, obligeană, pir
scoarţă: castan sălbatic, cruşin, dracilă, stejar
MAI
muguri: brad, pin
partea brânca ursului, cârcel, cimbrişor de câmp, coada racului, creţişoară,
aeriană: fumariţă, gălbenele, limba câinelui, limba mielului, mei păsăresc, năpraznic,
păpădie, pelin, roiniţă, rosmarin, rostopască, ruşcuţă de primăvară, sânziene
albe şi galbene, talpa gâştei, tătăneasă, traista ciobanului, trei fraţi pătaţi,
urzică moartă albă şi galbenă, urzică mică, ventrilică, vineriţă
flori: castan sălbatic, ciuboţica cucului, lăcrimioare, muşeţel, nalbă de pădure,
păducel, plămânărică, podbal, porumbar, salcâm, soc
frunze: alun, castan sălbatic, cârmâz, degeţel roşu, dracilă, leurdă, leuştean, frasin,
mesteacăm, mătrăgună, nalbă mare, nuc, păpădie, pătlagină, rosmarin,
trifoişte de baltă urzică
rădăcini: ciuboţica cucului, iarbă mare, păpădie, săunariţă, urzică
rizomi: bubernic, ferigă
7
scoarţă: castan sălbatic, cruşin, salcie
IUNIE
muguri: pin
partea brânca ursului, bubernic, busuioc, călţunaşi, cârcel, cimbrişor de câmp,
aeriană: cimbru, ciumărea, coada calului, coada racului, coada şoricelului, creţişoară,
echinacea, feciorică, fumariţă, gălbenele, ghimpe, iarbă neagră, isop, izmă,
limba mielului, limba câinelui, lipicioasă, lumânărică, mei păsăresc,
năpraznic, păpădie, pelin, pufuliţă, răchitan, roiniţă, rostopască, roua
cerului, rută, salvie, sânziene albe şi galbene, schinel, sculătoare, silur,
sulfină, sunătoare, talpa gâştei, tătăneasă, traista ciobanului, trei fraţi pătaţi,
troscot, turiţă mare, unguraş, urechelniţă, urzică, urzică moartă albă,
ventrilică, verbină, vineriţă
flori: arnică, lăcrimioare, levănţică, muşeţel, muşeţel mare, nalbă de grădină,
nalbă de pădure, nalbă mare, păducel, salcâm, soc, sulfină, tei, trifoi roşu
frunze: alun, castan sălbatic, cârmâz, degeţel lânos, degeţel roşu, dracilă, frasin,
leuştean, măselariţă, mătrăgună, mur, nuc, păducel, păpădie, pătlagină,
plămânărică, podbal, trifoişte de baltă, urzică
rădăcini: săpunariţă
rizomi: ferigă, pir
bulbi: sculătoare
scleroţi: cornul secarei
codiţe: cireş, vişin
scoarţă: cruşin, salcie, stejar
fructe: coacăze negre
IULIE
partea brânca ursului, bubernic, busuioc, călţunaşi, cicoare, cimbrişor de câmp,
năpraznic, păpădie, pelin, pufuliţă, răchitan, roiniţă, rostopască, rută, salvie,
sânziene albe şi galbene, schinel, sculătoare, silur, sulfină, sunătoare, talpa
gâştii, tătăneasă, traista ciobanului, trei fraţi pătaţi, troscot, turiţă mare,
unguraş, urechelniţă, urzică, urzică moartă albă, ventrilică, verbină, vineriţă
flori: albăstrele, arnică, levănţică, lumânărică, muşeţel, muşeţel mare, nalbă de
grădină, nalbă de pădure, nalbă mare, soc – la munte - , salcâm japonez –
boboci florali, sulfină, tei, trifoi roşu, urzică moartă albă
frunze: alun, degeţel lânos, degeţel roşu, frasin, leuştean, măselariţă, mătrăgună,
mesteacăn, mur, nuc, păpădie, pătlagină, plămânărică, podbal, trifoişte de
baltă, urzică
rădăcini: păpădie, săpunariţă
rizomi: ferigă, pir
tuberculi: aconit
scleroţi: cornul secarei
codiţe: cireş, vişin
scoarţă: cruşin
fructe: afine, coacăze negre, mure
AUGUST
partea brânca ursului, bubernic, busuioc, călţunaşi, cicoare, cimbrişor de câmp,
8
năpraznic, păpădie, pelin, pufuliţă, răchitan, roiniţă, rostopască, rută, salvie,
sânziene albe şi galbene, schinel, sculătoare, silur, sulfină, sunătoare, talpa
gâştii, tătăneasă, traista ciobanului, trei fraţi pătaţi, troscot, turiţă mare,
unguraş, urechelniţă, urzică, urzică moartă albă, ventrilică, verbină, vineriţă
flori: albăstrele, coada şoricelului, levănţică, lumânărică, muşeţel, muşeţel mare,
nalbă de grădină, nalbă de pădure, nalbă mare, salcâm japonez – boboci
florali, sulfină, trifoi roşu, urzică moartă albă
frunze: afin, alun, degeţel lânos, degeţel roşu, frasin, leuştean, măselariţă,
mătrăgună, mur, pătlagină, plămânărică, podbal, urzică
rădăcini: păpădie, săpunariţă, spânz
rizomi: ferigă, pir, spânz
tuberculi: aconit
fructe: afine, alune, cătină, măceşe, mure
conuri: hamei
scoarţă: cruşin
spori pedicuţă, mătase de porumb
SEPTEMBRIE
partea brânca ursului, călţunaşi, cicoare, coada racului, coada şoricelului,
aeriană: creţişoară, fumariţă, gălbenele, iarbă neagră, isop, izmă, lipicioasă,
lumânărică, pelin, piperul bălţii, pufuliţă, sânziene albe şi galbene, silur,
splinuţă, sulfină, talpa gâştii, urechelniţă, urzică moartă albă, verbină
flori: albăstrele, coada şoricelului, lumânărică, muşeţel mare, nalbă de grădină,
nalbă de pădure, nalbă mare, sulfină, urzică moartă albă
frunze: afin, degeţel lânos, degeţel roşu, leuştean, merişor de munte, pătlagină,
plămânărică, podbal, urzică
rădăcini: cerenţel, cicoare, iarbă mare, lemn dulce, limba câinelui, mătrăgună, osul
iepurelui, păpădie, săpunariţă, spânz, untul pământului
rizomi: bubernic, cerenţel, ferigă, genţiană, obligeană, pir, spânz, ventrilică
tuberculi: aconit
bulbi: leurdă
fructe: afin, alun, anason, armurariu, castan sălbatic, cătină, măceş, mure, păducel,
soc
conuri: hamei
teci: fasole
spori pedicuţă, mătase de porumb
OCTOMBRIE
partea brânca ursului, coada racului, lipicioasă, măturicece
aeriană:
flori: lumânărică, nalbă de grădină, nalbă de pădure
frunze: degeţel lânos, degeţel roşu, merişor de munte, pătlagină mare
rădăcini: angelica, brustur, cerenţel, cicoare, cârmâz, mătrăgună, osul iepurelui, nalbă
mare, păpădie, pecetea lui Solomon, revent, săpunariţă, spânz, tătăneasă,
untul pământului, ventrilică
rizomi: bubernic, cerenţel, ferigă, genţiană, obligeană, pecetea lui Solomon, pir,
untul pământului, ventrilică
bulbi: ceapă de mare, leurdă
9
fructe/seminţe: alune, armurariu, cătină, dracilă, ienupăr, măceş, mure, păducel, porumbar
NOIEMBRIE
partea măturicece
aeriană:
rădăcini: angelica, brânca ursului, brustur, cerenţel, cârmâz, ghiara diavolului,
hydrastis, hrean, leuştean, mătrăgună, nalbă mare, săpunariţă, spânz,
tătăneasă, untul pământului, valeriană
rizomi: pir, spânz, valeriană
bulbi: ceapă de mare, leurdă
fructe: cătină, dracilă, ienupăr, măceş, păducel
DECEMBRIE
fructe: ienupăr, măceş
Plante care se recoltează pe toată durata anului: iedera (frunze), lichen de piatră,
saschiu (partea aeriană).
10
CAPITOLUL II
FORME FARMACEUTICE UTILIZATE ÎN FITOTERAPIE
Pentru obţinerea efectului maxim al principiilor active din plante medicinale se

utilizează diferite procedee de preparare a soluţiilor extractive, astfel: infuzia, decoctul,
maceratul, cataplasme, tincturi, siropuri, vinuri, oţeturi etc. După modul de extracţie, tehnica
se bazează pe extracţia principiului şi grupului de principii active folosindu-se solvenţi ca apa,
vinul, alcoolul, oţetul sau uleiul. Odată cu principiul activ al plantei se extrag şi alte substanţe
secundare, care au proprietatea de a mări efectul terapeutic al plantelor. Cele mai cunoscute
forme de administrare a preparatelor din plantele medicinale sunt următoarele:
1. Preparate pentru uz intern:

- infuzia
- decoctul
- maceratul
- tinctura
- extractul
- uleiurile (extract uleios)
- pulberile
- siropul
- sucul
- vinul medicinal
- uleiul volatil
2. Preparate pentru uz extern

- infuzie şi decoct (pentru comprese, spălături sau băi)
- uleiul (extractul uleios pentru ungere)
- tincturile (ptr. uz extern, sub formă de frecţii sau comprese)
- unguentul
- linimentul
- colutoriul
- oţetul
- cataplasmele
- inhalaţiile
- băile din plante
- uleiul volatil
2.1. Preparate pentru uz intern
INFUZIA: este forma farmaceutică prin care principiile active sunt extrase din plante
medicinale cu ajutorul apei clocotite. Infuzia se obţine prin menţinerea plantei medicinale în
contact cu apa clocotită timp de 15 minute. Infuzarea se recomandă în general pentru flori,
frunze, fructe. Infuzia se obţine din plante verzi sau uscate (bine mărunţite) şi poate fi folosită
atât pentru uz intern cât şi pentru uz extern (sub formă de spălături, băi şi cataplasme). Doza
standard pentru infuzie este de 1 doză (5g) de plantă uscată şi 2 doze (10g) plantă proaspătă la
500 ml apă clocotită. Se pune planta uscată într-o cană încălzită, apoi se adaugă apa clocotită,
se acoperă vasul cu o farfurioară şi se lasă la infuzat 10-20 minute. Dacă se folosesc plante
verzi, infuzarea va dura doar 5 – 7 minute. Unele plante se prepară numai prin infuzie sau
11
macerare, deoarece prin fierbere principiul lor activ (uleiul volatil) poate dispărea. Este cazul
florilor de muşeţel, de tei, al frunzelor de mentă sau de roiniţă ş.a.
DECOCTUL: este forma farmaceutică prin care principiile active sunt extrase din plantele
medicinale prin fierberea plantelor în apă. Planta bine mărunţită se umectează cu o anumită
cantitate de apă rece, după care produsul se fierbe un anumit timp. Decoctul se foloseşte mai
ales când se folosesc rădăcini, seminţe, rizomi, frunze, scoarţă de pe tulpini. Decoctul se
obţine din plante verzi sau uscate şi se poate folosi pentru uz intern cât şi pentru uz extern
(cataplasme, spălături şi băi). Frunzele, florile şi planta întreagă se fierb 10 – 15 minute, iar
scoarţa, seminţele şi rădăcinile se fierb 30 – 40 minute. Dozajul este identic ca şi la infuzii, cu
excepţia apei care va fi în cantitate ceva mai mare, pentru a se compensa pierderile din timpul
fiertului. Plantele mărunţite se pun la fiert într-un vas acoperit, timpul fiind cel recomandat
mai sus; după aceea vasul se mai lasă acoperit încă 15-20 de minute, pentru a se extrage toate
principiile active din plante. Dacă se folosesc plante verzi, fierberea durează 5 minute.
MACERATUL: este forma farmaceutică prin care principiile active sunt extrase din
plantele medicinale cu ajutorul apei reci (la temperatura camerei – 15 - 25 ºC) sau a unei
soluţii glicerinate (formată din apă şi glicerină) în care proporţia de apă / glicerină va fi:
- 1 : 1 pentru plante uscate şi 80-90% glicerină pentru plante proaspete; timpul de
macerare variază de la 8 la 12 ore (în general peste noapte). Pentru macerat se folosesc
plante verzi sau uscate, bine mărunţite. Dozajul este identic ca şi la infuzii sau planta poate
reprezenta 5-10% din cantitate de apă/soluţie folosită. MACERATUL se recomandă în
general pentru plante bogate în mucilagii (tătăneasa, nalba mare) sau a celor care se
degradează la cald (vâscul, obligeana ş.a.). Maceratul glicerinat se recomandă pentru mugurii
de alun, de coacăz negru, merişor, plop negru, rosmarin, de tei, mugur de mur ş.a. Pentru
extragerea principiilor active care sunt solubile fir numai în apă rece, fie numai în apă
fierbinte se utilizează maceraţia completă: plantele se lasă peste noapte în jumătatea din
cantitatea de apă (rece), iar dimineaţa se strecoară; plantele rămase se opăresc apoi cu cealaltă
jumătate a cantităţii de apă (în clocot) şi se strecoară din nou; se amestecă maceratul rece şi
infuzia. Întreaga cantitate de macerat se prepară o dată, se păstrează la rece şi se consumă
timp de 24 ore.
EXTRACTUL: este forma farmaceutică prin care principiile active sunt extrase din
plantele medicinale, prin tratarea substanţei vegetale cu un solvent adecvat, de obicei alcool
şi apă (extractul hidroalcoolic) sau numai alcool (extractul alcoolic). Proporţia alcool - apă
variază în funcţie de compoziţia plantelor, astfel că la plantele care conţin glicozide şi tanin se
foloseşte 25%, în timp ce pentru plantele care conţin răşini şi gume este necesar până la 90%
alcool. Doza de plantă este următoarea: pentru plantele uscate raportul este o parte plante la 5
părţi lichid, iar pentru plantele proaspetele raportul este de o parte plantă la 2 părţi lichid. În
afară de extractele lichide mai sunt şi extractele fluide (Extracta fluida) obţinute cu soluţii
extractive hidroalcoolice, mai concentrate, în care raportul produs vegetal / solvent este de
circa 1 : 1 sau cu etanol de diferite concentraţii, astfel încât din 1 g produs rezultă cel mult 2 g
extract fluid. Iar prin evaporarea amestecului se obţine un reziduu moale (extractul spissum)
sau solid – uscat (Extracta sicca). Extractul farmaceutic este partea activă a unei plante,
obţinută prin dizolvarea sucului în apă (extract apos) sau în alcool (extract alcoolic).
TINCTURA: este forma farmaceutică prin care principiile active extrase din plantele
medicinale, prin macerarea plantelor în alcool de diferite concentraţii (din fructe, cereale
sau alcool dublu rafinat de 90 º). Deci tincturile sunt soluţii extractive alcoolice mai diluate
decât extractul, dar se aplică la plante uscate (rădăcini, frunze, fructe, flori) bine mărunţite,
macerate timp de 10-14 zile. Unele farmacopei admit utilizarea ca solvent de extracţie pentru
anumite plante şi a eterului etilic în amestec cu etanol. Raportul produs vegetal / solvent este
12
condiţionat de cantitatea de tinctură care urmează a se obţine (ex. 1 g produs vegetal se
tratează cu solvent q.s. pentru obţinerea a 10 ml tinctură). Tincturile se utilizează în uz intern
sau extern.
Se poate face un extract şi mai complet astfel: planta se pune la macerat în 50 ml de
alcool, timp de 5 zile, apoi se filtrează şi reziduul se stoarce, peste reziduu se mai pun încă
50ml alcool şi se lasă la macerat 7-10 zile, apoi se filtrează; cele două tincturi se amestecă.
ULEIURILE (Extractul uleios): uleiul medicinal este forma farmaceutică prin care
principiile active sunt extrase din plantele medicinale prin macerarea plantelor în ulei de
floarea-soarelui, de porumb sau ulei de măsline. Uleiurile se prepară din plante verzi (de
preferinţă) sau uscate (rădăcini, frunze, fructe, flori), bine mărunţite, macerate în ulei timp de
4 - 6 săptămâni.
PULBERILE DE PLANTE: sunt forme farmaceutice obţinute prin uscarea şi mărunţirea

plantelor medicinale până la stadiul de pulbere fină (sita IV-VI).
Această formă de utilizare se recomandă în special când nu există posibilitatea ca planta
să fie preparată altfel. Pulberea se poate introduce în capsule gelatinoase, se ia ca atare sau se
poate presăra pe alimente.
SIROPURILE: sunt soluţii extractive apoase (infuzii, decocturi) sau sucuri de fructe cu
adaos de zahăr sau miere de albine. (6 - 40 g zahăr sau miere la 360 ml lichid), după care se
fierbe pe baie de abur sau direct pe foc, timp de 30 – 40 minute la foc mic. Siropurile se
păstrează în locuri răcoroase şi întunecoase, în sticle închise ermetic.
SUCURILE: sunt forme farmaceutice care conţin principiile active ale plantei şi sunt
obţinute prin stoarcerea plantelor, fructelor sau legumelor cu ajutorul unui storcător
electric. Plantele se spală în prealabil şi aşa, îmbibate cu apă, se storc cu storcătorul electric.
VINUL MEDICINAL: este forma farmaceutică prin care principiile active sunt extrase
din plantele medicinale prin macerarea plantelor bine mărunţite în vin natural netratat.
Macerarea se face la temperatura camerei, timp de 7-14 zile. Vinurile se prepară din plante
verzi sau uscate (rădăcini, partea aeriană sau fructe).
ULEI VOLATIL: este forma farmaceutică prin care principiile active sunt extrase din
plantele medicinale prin antrenarea (dizolvare) cu vapori de apă, cu solvenţi volatili care
sunt îndepărtaţi apoi, cu ajutorul grăsimilor, fie prin presare sau printr-o tehnică modernă
cu lichide supercritice.
2.2. Preparate pentru uz extern
Pentru uz extern, în afară de preparatele recomandate mai jos se folosesc şi infuzii,

decocturi, tincturi, uleiuri (extractul uleios), mai concentrate decât cele utilizate pentru uz
intern. Infuziile, decocturile, tincturile şi uleiurile se folosesc pentru comprese, spălături sau
băi.
13
UNGUENTELE DIN PLANTE: sunt forme farmaceutice obţinute din plante verzi (bine
zdrobite) sau uscate (bine mărunţite până la stadiul de pudră), încorporate în vaselină
farmaceutică sau lanolină. Timp de 2 ore plantele zdrobite, mărunţite se fierb pe baia de apă
într-o substanţă grasă; după aceea, se lasă vasul acoperit timp de 48 de ore, după care se
încălzeşte pe baie de apă caldă şi se filtrează. Se pot folosi rădăcini, frunze, flori, muguri sau
tincturile lor. Se păstrează la loc ferit de lumină şi căldură.
LINIMENT: este preparat farmaceutic lichid sau semisolid, obţinut prin adaosul unei
substanţe calmante (anestezice) sau substanţe cu acţiune revulsivă într-o substanţă grasă
sau alcool. Linimentele sunt preparate farmaceutice destinate uzului extern. Ele conţin de
obicei săpunuri, grăsimi, uleiuri volatile sau alte substanţe dizolvate în alcool sau ulei, sau
emulsionate în soluţii apoase.
COLUTORIU: este forma farmaceutică (preparat) obţinută din apă în care se dizolvă
anumite substanţe sau plante în combinaţie (macerate) cu miere, folosită în uz extern.
Colutoriul are o consistenţă siropoasă, lichidă. Colutoriu înlocuieşte gargara şi se aplică pe
gingii, pe limbă, în gât cu ajutorul unui pămătuf. Un exemplu de colutoriu poate fi melul
rozat, care se obţine prin macerarea petalelor de trandafir în miere. Colutoriul se poate folosi
simplu sau în combinaţie cu alte substanţe (borax, piatră acră, clorat de potasiu). Atenţie:
preparatul nu se va ţine mai mult de 2 săptămâni (în frigider) şi 2-3 zile (la temperatura
camerei), deoarece devine toxic.
OŢETURILE MEDICINALE: sunt forme farmaceutice prin care principiile active sunt
extrase din plantele medicinale prin macerarea plantelor mărunţite în oţet de vin, de mere
sau de prune. Macerarea se face la temperatura camerei, timp de 8-14 zile. Pentru prepararea
oţeturilor medicinale se folosesc plante în proporţie de de 400-500 g la 1 litru de oţet de 9º. Se
întrebuinţează numai extern.
CATAPLASMELE: sunt forme farmaceutice (preparate) de consistenţă moale, care se

obţin din plante zdrobite (plante verzi) sau măcinate (cele uscate), amestecate cu apă (caldă,
călduţă sau rece) până se formează o pastă. Pasta obţinută se pune între două bucăţi de pânză
şi se aplică pe locurile afectate. Cataplasmele acţionează în funcţie de temperatura lor, astfel
că ele se pot realiza cu apă rece (ex. cataplasma de muştar) sau cu apă fierbinte (cataplasma
de in).
INHALAŢIILE: constau în inhalarea (respirarea) vaporilor calzi de apă încărcaţi cu

principiile active din plantele medicinale aromate sau din uleiurile volatile. Peste planta
mărunţită sau uleiul volatil, puse într-un vas smălţuit sau de porţelan încălzit, se toarnă apă
fierbinte; vaporii de apă astfel formaţi antrenează principiile active din plante sau din uleiul
volatil, care inspirate acţionează la nivelul căilor respiratorii.
BAIA DE PLANTE: este o modalitate terapeutică prin care principiile active din plantele
medicinale (sub formă de infuzii, decocturi sau chiar plantele ca atare) sunt preluate de
organism cu ajutorul băilor medicinale.. se obţin fie prin adăugarea în apa de baie a unor
extracte concentrate (infuzii, decoct sau macerat – obţinut prin macerarea plantelor cu apă
rece, timp de 24 ore, după care se încălzeşte până dă în clocot şi se adaugă apei de baie), fie
prin introducerea plantelor mărunţite (puse într-un săculeţ de tifon), direct în apa de baie
fierbinte. Temperatura apei de baie nu trebuie să depăşească temperatura de 37-38ºC.
În scop terapeutic se fac 21 de băi (una pe zi) timp de 20-30 minute. Se fac băi generale
(cu tot corpul în baie, însă se are grijă ca regiunea inimii să fie deasupra apei de baie), băi de
şezut (se stă cu şezutul în baie), băi de mâini şi de picioare sau de cap.
14
CAPITOLUL III
PRINCIPII ACTIVE
Principiile active din plantele medicinale sunt substanţe chimice, farmacologic active,
care determină acţiunea terapeutică a acestor plante.
Prezenţa acestor substanţe sintetizate la plante (principii active) reprezintă o
caracteristică de bază din punct de vedere chimic, iar cantitatea lor în cadrul aceleiaşi specii
variază în funcţie de momentul recoltării (fenofaza), calitatea solului, uscarea produsului
vegetal, depozitarea etc.
Principiile active reprezintă doar 0,5-5% (în cazuri foarte rare pot atinge valori de 16-
22%) din greutatea materialului vegetal uscat, restul reprezintă, din punct de vedere
farmaceutic şi farmacologic, substanţe de rezervă (substanţe scheletice ş.a.). Principalele
principii active sunt următoarele:
GLUCIDELE (-oze), reprezentate prin:
 oze simple: pentoze, metilpentoze, desoximetilpentoze, oze aminate, hexoze, polioli
ciclici şi aciclici
 ozide: holozide – oligozide şi poliholozide: omogene, mixte (pentrohexozane şi acizi
urinici: pectine, mucilagii, gume) – şi heterozide, care au în compoziţie oze şi agliconi
 alţi compuşi chimici conţinând oze: glicoproteine, glicolipide şi glicofosfolipide,
glicorezine, glicoalcaloizi, acizi nucleici.
LIPIDE, SUBSTANŢE GRASE, reprezentate prin:

 lipide simple: gliceride, ceride, steride, etolide
 lipide complexe: glicerofosfatide, sfingolipide, glicosulfolipide
 substanţe grase folosite în tehnica farmaceutică, de ex. Helianthi oleum, Olivae oleum,
Amygdali oleum, Cacao oleum, Sesami oleum, Cera Coperniciae (ceară de Carnauba)
 substanţe grase utilizate ca surse de vitamine: Lini oleum
 substanţe grase cu proprietăţi antibacteriene (Hydnocarpi oleum: bactericid pentru
Mycobacterium leprae şi M. tuberculosis
 uleiuri grase cu proprietăţi purgative: Ricini oleum, Crotonis oleum
 uleiuri grase cu acţiune antiinflamatoare: Sabal serrulata (palmier de Florida)
 surse de lecitine (fosfoaminolipide): Helianthus annuus, Linum usitatissimum, Sesamum
indicum, Sojae oleum
 surse de acid γ – linolenic: Oenotherae oleum (ulei de luminiţa nopţii, ulei de borago etc.)
ULEIURI VOLATILE
 monoterpene: hidrocarburi, alcooli şi fenoli terpenoidici, esteri terpenoidici şi
neterpenoidici, aldehide, cetone, oxizi monoterpenici, monoterpene neregulate
 sesquiterpene: hidrocarburi, alcooli, cetone, oxizi şi peroxizi sesquiterpenici, lactone
 compuşi aromatici: fenoli metil-eteri şi eter-oxizi fenolici: aldehide, acizi şi esteri
aromatici; compuşi aromatici azotaţi; ftalide; compuşi sulfuraţi.
REZINE, RĂŞINI
 oleorezine, oleo-gummi-rezine
 rezine propriu-zise şi balsamuri
 lactorezine, gummirezine, glicorezine
 gudron vegetal: Pix Liquida, Pix Cadi
15
IRIDOIDE – monoterpene nevolatile
PRINCIPII AMARE. SUBSTANŢE AMARE

 principii amare cu structură monoterpenică, sesquiterpenică, diterpenică, tripterpenică,
sterolică, fenil-propanică
VITAMINE
 vitamine lipodolubile: carotenoide (provitamine A), provitamine D, vitamine E, vitamine
K
 vitamine hidroslubile: complexul B, vitamina C, vitamina PP
PRINCIPII ACTIVE AZOTATE

 compuşi azotaţi nealcaloidici: aminoacizi, proteine, lectine, enzime, peptide
 compuşi alcaloidici: alcaloizi propriu-zişi, pseudoalcaloizi, protolcaloizi, N-oxizi ai
alcaloizilor
GLUCIDELE reprezintă mai mult de 50% din compoziţia chimică a organismelor

vegetală (raportat la substanţa uscată), au acţiune energizantă (glucoză, fructoză), laxativă
(sorbitolul), diuretică (manitolul), laxativ-osmotică (lactoză), rol de substanţe de rezervă
(amidon, inulină), rol plastic (celuloză, pectine) sau de reţinere a apei (mucilagii, gume).
Pectinele sunt polizaharide mixte cu acţiune bacteriostatică, hipocolesterolemiantă şi
hemostatică. Mucilagiile sunt poliholozide, mixte, ozuronice (conţin acizi uronici) şi
neozuronice (nu conţin acizi uronici). Au acţiune demulcentă (Athaeae et folium, Tiliae flores,
Farfarae folium), laxativă (Lini semem, Agar, Carrageen), antiinflamatoare (undecaholozida
dinAthaeae radix), imunostimulatoare (heteroxilan M din Eleuterococci radix). Amidonul
reprezintă principala sursă de rezervă şi sursă de energie în alimentaţia omului şi a animalelor.
Inulina reprezintă o sursă de fructoză. Celuloza şi derivaţii ei de semisinteză
(carboximetilceluloză, metilceluloză) sunt folosiţi ca agenţi de emulsionare, excipienţi
dezagreganţi în industria farmaceutică.
Heterozidele sau substanţe de natură vegetală formate din glucide cu structură acetalică,
rezultate din eterificarea oxidrilului glicozidic al unei oze cu un alcool, fenol, tiol sau bază
azotată, care prin hidroliză (în mediu acid sau în prezenţa unor enzime) pun în libertate una
sau mai multe –oze şi o parte neglucidică numită aglicon sau genol. Partea glucidică,
responsabilă pentru absorbţia substanţei la nivel gastro-intestinal, se numeşte glicon şi conferă
produsului hidrosolubilitate, iar componenta neglucidică – agliconul – este responsabilă
pentru acţiunea farmacologică. În funcţie de structura chimică a agliconului, heterozidele se
clasifică în:
 heterozide fenolice:
- provenite de la hidrochinone: arbutozida – antiseptic urinar (Vitis Idaeae Folium, Uvae
Ursi Folium)
- derivaţi ai saligenolului: salicozida şi populozida, cu acţiune antiinflamatoare, antipiretică,
analgezică
- derivaţi ai aldehidei, alcoolului şi acidului salicilic: spireozida, monotropitozida,
primverozida, primulaverozida se recomandă ca remedii antireumatice, analgezice,
antiinflamatoare, antipiretice, antiagregante plachetare
- derivaţi ai vanilalului: glucovanilalul, folosit ca aromatizant, corector de gust
- derivaţi ai acidului cafeic: acid clorogenic, cinarina, acidul cicoric au acţiune coleretică şi
colecistokinetică; acidul rozmarinic are proprietăţi antioxidante, activează circulaţia
cerebrală; angorozida A este un citostatic; echinozida este imunostimulatoare; acidul
litospermic este un antigonadotrop, tireotrop şi hipoglcemiant
16
- cumarinele: cumarinele simple, furanocumarinele, izocumarinele, piranocumarinele,
cumestanii. Au acţiune vonotonă şi vasculoprotectoare (esculozida), antibiotică
(novobiocina), bacteriostatică (umbeliferona), analgezică (dafnoretina), coleretică
( (izofracsozida şi umbeliferona), diretică (fracsozida), antiinflamatoare (calofilolida,
inofilolida, dafnoretina), antispastică (visnagina, samidina), anticoagulantă trombolitică
(dicumarol), oestrogenă (cumestrol), fotosensibilizatoare (psolaren, bergapten,
xantotoxina), ecranante împotriva radiaţiilor solare (cumarina şi derivaţii).
Dicumarol
 heterozide sterolice:
- fitosteroline (fitosteroliglicozidaţi): rol de provitamine D2 şi D3 (erosterol,
dehidrocolesterol), de agenţi hipocolesterolemianţi (β-sitesterol) sau de hormoni (oestriol,
oestronă, stigmasterol – care poate fi transformat în progesteron)
- heterozide digitanolice: diginozida, digitalozida, digifolozida, lanafolozida,
digipurpurozida; sunt considerate precursori sintetici ai heterozidelor cardiotonice
- heterozide cardiotonice se găsesc în genuri din familiile: Apocynaceae,
Asclepiopiadaceae, Ranunculaceae, Fabaceae, Liliaceae; sunt medicamente de elecţie în
insuficienţă cardiacă congestivă, asociate cu diuretice, în tulburări de ritm supraventricular
(răresc flutterul auricular); supradozarea duce la tulburări digestive, nervoase şi de ritm
cardiac.
- ecdisterone: unele au proprietăţi insecticide, alţii sunt inhibitori ai metamorfozei insectelor
- witanolide: acţiune antiinflamatoare comparabilă cu cea a prednisolonei, imunodepresivă,
antibacteriană
- saponozide steroidice: din cauza toxicităţii nu sunt utilizate în scopuri terapeutice, servesc
în semisinteza hormonilor steroizi, alături de steroli, glicoalcaloizi steroidici şi amine
steroidice
- glicoalcaloizi steroidici
 chinone
- benzochinone: unele au proprietăţi alergizante
- naftochinone: acţiune antibacteriană, antifungică (juglona, lapacholul), antiprotozoarică
(lapachol), hemostatică (filochinona, menachinona), citotoxică (izoplumbagona),
proprietăţi tinctoriale (juglona, alcanina), cheratolitică (juglona)
- antracenozide: utilizate în constipaţii acute, ocazionale, pareze intestinale, în
terapii de scurtă durată; au acţiune laxativă sau purgativă în funcţie de doză.
Produse vegetale cu antracenozide: Frangulae cortex (scoarţă de cruşin),
Rhamni purshinanae cortex (cascara sagrada), Rhamni catharticae fructus
(porumbe), Rumicis radix (rădăcină de ştevie), Aloe Sennae folium et fructus
(siminichie).
17
- naftodiantrone: hipericina, psudohipericina; au acţiune antidepresivă, antivirală.
Produse vegetale care conţin naftodiantrone: Hyperici herba (sunătoare)
 heterozide teerpenice: saponozide triterpenice, triterpene modificate, heterozide
diterpenice. În terapeutică sunt folosite produse vegetale cu saponozide
triterpenice, cele sterolice prezentând riscul producerii hemolizei datorită
absorbţiei enterale. Saponozidele triterpenice au următoarele acţiuni: diuretică
(Esquiseti herba, betulae folium, Violae tricoloris herba), expectorantă
(Liquiritiae radix, Primulae rhizoma cum radicibus), antiulceroasă (Liquiritiae
radix), vasoprotectoare (Hippocastani semen), citotrofică (Calendulae flores,
Calendulae flores cum folium et fructus, Ginseng radix), adaptogenă (Ginseng
radix, Crataegi flores cum folium et fructus), antimicrobiană, antimicotică,
antivirală (Calendulae flores), antiinflamatoare, antiedematoasă (Liquiritiae
radix, Hippocastani semen), analgezică, antihelmintică, citotoxică,
imunomodulatoare.
 heterozide cianogenetice care prin hidroliză eliberează acid cianhidric, una sau
mai multe –ore şi acid carbonilic. Toxicitatea cianogenelor este dată de acidul
cianhidric, care inhibă citocromoxidaza. Se găsesc în familiile Rosaceae,
Fabaceae, Passifloraceae, Violaceae, Linaceae; au acţiune antitusivă,
expectorantă, stimulentă respiratorie (sambunigrozida, prunazozida,
amigdalozida). Produse vegetale cu heterozide cianogene: Sambuci fores (flori de
soc), Amygdali semen (migdale), Laurocerasi folium (frunza de laur)
 tioheterozidei sunt heterozide sulfurate specifice familiilor Brassicaceae,
Capparidaceae, Moringaceae; acţionează prin senevolii eliberaţi în urma
hidrolizei; pe piele şi mucoasă au acţiune iritantă, rubefiantă, vezicantă în funcţie
de doză şi timp de acţiune; au proprietăţi antibiotice, antimicotice,
antihipertensive, hipocolesteroleamiante, imunostimulatoare.
LIPIDE. SUBSTANŢE GRASE

Lipidele, reprezentate de uleiurile vegetale. Uleiurile grase vegetale sunt constituite din
trigliceride, acizi graşi superiori şi fosfatide. Importanţă terapeutică au puţine uleiuri vegetale:
Oleum ricini, Oleum hydnocarpi, Oleum Oenotherae biennis, ele reprezentând adjuvanţi (baze
de unguente, emulsii, creme, solvenţi pentru substanţe lipofile) în practica farmaceutică. Pe
lângă trigliceride, uleiurile vegetale conţin şi acizi graşi liberi, care au acţiune farmacologică
definită: ex. acidul ricinoleic – purgativ, antimicotic, emolient, cicatrizant; acidul
chaulmoogric – bactericid pentru Mycobacterium leprae şi Mycobacterium tuberculosis.
Uleiul de măsline are acţiune colagogă, coleretică, uşor laxativă. Uleiul de migdale are
acţiune emolientă, antiinflamatoare, cicatrizantă, uşor laxativă. Uleiul de susan are acţiune
emolientă, uşor laxativă.
ULEIURI VOLATILE
Sunt amestecuri de substanţe volatile antrenabile cu vapori de apă, cu miros caracteristic
aromat şi aspect uleios. Au acţiune spasmolitică, carminativă, stomatică, coleretică,
colecistokinetică, antimicrobiană, antiinflamatoare, dezinfectantă, revulsivă, antireumatică,
18
expectorantă, antitusivă, diuretică, galactogă şi sedativă. Uleiurile volatile stau la baza
aromaterapiei.
Uleiurile volatile sunt puternic lipofile, penetrează uşor membranele, putând fi aplicate
şi percutan.
REZINE. RĂŞINI
Sunt produşi de secreţie sau excreţie ai plantelor, amestecuri heterogene de substanţe

organice cu greutate moleculară mare, rezultate în metabolismul secundar din compuşi
terpenici ai uleiurilor volatile, prin oxidare şi polimerizare.
Componenţii principali ai rezinelor sunt acizii rezinici, alcooli rezinici, rezene alături de
compuşi fenil-propanici, lignani, cumarine, sesquiterpene.
Acţiunea este specifică fiecărei rezine. Unele sunt antiseptice (Balsamum Peruvianum,
Pix Liquida, Oleum Cadini), unele sunt rubefiante (terebentinele), cicatrizante (Benzoe,
Balsamum Peruvianum, Oleum Cadini), antibacteriene antipapilomatoase (Podophyllinum),
purgative (Jalape Resina, Scammoniae Resina), psihotrope/sedative (Olibanum),
halucinogene (haşiş), expectorante (Balsanum Tolutanum).
Oleorezinele, oleogummirezinele sunt exudate fiziologice sau patologice formate din
amestecuri de rezine, uleiuri volatile şi gume.
Lactorezinele au acţiune antiseptică (Guajaci resina), purgativă gastrică (rezinele Jalapa
şi Scamonia, abandanate astăzi în practica terapeutică). Dintre lactorezine, în practica de azi
se mai foloseşte gutaperca (Gutta percha) în stomatologie, pentru obturaţiid e canal, obturaţii
provizorii şi mulaje dentare).
IRIDOIDELE
Sunt monoterpene nevolatile cu acţiuni bine definite: antispastică, sedativă
(valepotriaţii), stomahică (principii amare – amarogentina, gentiopicrozida, loganozida),
antiinflamatoare, analgezică (acubozida, harpagozida), bactericidă (acubina), coronaro-
dilatatoare, antiartimică, hipotensivă (oleuropacozida).
PRINCIPII AMARE. SUBSTANŢE AMARE

Sunt substanţe cu gust puternic amar care determină creşterea secreţiei gastrice pe cale
reflexă, administrate înainte de masă. Pot avea şi acţiune coleretică, colecistokinetică. Sunt
utilizate în anorexie.
Nucleul de bază al principiilor amare este monoterpenic (Gentianaceae, Rutaceae,
Loganiceae), sesquiterpenic (Asteraceae, Lauraceae), diterpenic, sterolic, triterpenic
(Curcubitaceae, Rutaceae, Simarubaceae) sau lignanic.
Sunt utilizate în anorexie, gastrite cronice hipoacide, ulcere gastrice, hipoacide.
VITAMINELE
Sunt produşi ai metabolismului secundar vegetal, catalizatori biologici în reglarea şi

stimularea proceselor metabolice normale.
 Vitaminele liposolubile includ:
- provitaminele A (carotenoidele) – previn afecţiunile degenerative ale pielii şi
mucoaselor, stimulează formarea de anticorpi, intervin în elaborarea rodopsinei,
influenţează funcţiile tiroidei şi glandelor sexuale. Β-carotenul are acţiune
antioxidantă faţă de radicalii liberi peroxidici. Unele studii sugerează că acţiunea
sa interferă cu cea a vitaminei E potenţându-se reciproc în efectul anticanceros.
Produse vegetale care conţin carotenoide: Urticae folium et radix (frunze şi
rădăcină de urzică), Tagetes flores (flori de crăiţe), Stigmata croci (stigmată de
şofran), Carthami flores (şofrănel);
19
- provitamine D – previn rahitismul prin reglarea balanţei de calciu şi fosfor în
organism. Surse vegetale de provitamine D sunt drojdiile şi uleiurile vegetale
(floarea soarelui, dovleac, soia, măsline);
- vitamina E (tocoferoli) are acţiune antioxidantă, sinergică de acelaşi tip cu
carotenoidele; îmbunătăţeşte activitatea glandelor sexuale şi intervine în
funcţionarea normală a hipofizei. Se găseşte în alge marine şi în germenii
substanţelor diferitelor specii (pormb, grâu, orz, ovăz, arahide, soia, măsline,
palmier) dar şi în cloroplastidele din frunzele plantelor;
- vitamina K intervine în procesul coagulării prin participarea la sinteza
protrombinei şi a altor factori ai coagulării (VIII, IX, X) prin activarea
precursorilor inactivi. Se mai numeşte şi vitamina antihemoragică. Se găseşte în
frunze de spanac, trifoi, lucernă şi în conopidă;
- vitamina F este considerată o vitaminoidă. Se mai numeşte şi vitamina
antidermatitică. În avitaminoza F apar tulburări la nivelul pielii. Surse de
vitamina F sunt uleiurile vegetale (arahide, in, luminiţa nopţii);
 Vitaminele hidrosolubile – complexul B (B1, B2, B6, vitamina PP şi coenzimele
nicotinamidice), vitamina C.
- vitamina B1 (tiamină, vitamina anti-beriberică) este necesară pentru funcţia
normală a sistemului nervos. Se găselte în drojdia de bere, seminţele gramineelor
şi leguminoaselor, în flori, frunze, polen;
- vitamina B2 protejează celulele hepatice de substanţele toxice, intervine în
procesele de creştere şi de menţinere a integrităţii epiteliilor. Surse vegetale sunt
conopida, porumbul, drojdia de bere, germenii de grâu;
- vitamina B6 intervine în metabolismul proteic, în hematopoeză. Se găseşte în
graminee şi în legume proaspete;
- vitamina B12 este factor antianemic şi stimulant al creşterii;
- Complexul vitaminic B este prezent în drojdia de bere (Faex medicinalis);
- vitamina PP şi coenzimele nicotinamidice sunt factori antipelagroşi; intervin în
metabolismul glucidic şi lipidic;
- vitamina C creşte capacitatea de apărare a organismului faţă de infecţii;
stimulează formarea corticoizilor, favorizează depunerea calciului în oase,
favorizează absorbţia fierului din tubul digestiv şi stimulează formarea de
hemoglobină, intervenind în transformarea acidului folic în acid folinic; are
acţiune antialergică. Produse vegetale care conţin vitamina C: Cynosbati fructus
(măceşe), Hippophae fructus (fructe de cătină), Sorbus aucupariae fructus
(scoruşe)
PRINCIPII ACTIVE AZOTATE – sunt compuşi rezultaţi din metabolismul secundar

al plantelor, în a căror structură chimică intră azotul, care conferă substanţei un grad de
alcalinitate.
Aminoacizi esenţiali – valina, leucina, izoleucina, fenilalanina, lisina, triptofanul,
metionina, treonina, cisteina, arginina şi histidina – au ca surse proteinele din legume, soia,
mazăre, fasole, linte, dar şi din ouă, carne, lapte.
Aminoacizii şi iminoacizii atipici – 4-hidroxi norvalina, acid 4-metilglutamic,
aminoacizi sulfuraţi omologi ai cisteinei şi metioninei, aminoacizi ciclici (hipoglicina A,
ciclopentenil-glicina), aminoacizi pirolidinici (cucurbitina), acidul kainic, pirazolici (pirazolil-
alanina), piridonici (mimosina), pirimidinici şi imidazolici, aminoacizi aromatici, aminoacizi
guanidici (arginina, canavanina, homoserina) – sunt derivaţi azotaţi neconstitutivi ai
proteinelor. Interes farmacologic prezintă cucurbitina (prezentă în seminţele de dovleac), cu
proprietăţi tenicide, acidul kainic, cu prorpietăţi nematicide, şi galegina, cu rol
hipoglicemiant.
20
Dintre substanţele azotate nealcaloidice fac parte şi guanidina şi galegina; guanidinele
au proprietăţi hipoglicemiante, dar din cauza toxicităţi au fost înlocuite în terapeutică de
biguadine de sinteză.
Lectinele sunt un grup heterogen de proteine sau glicoproteine. Clasificate în
merolectine, holoectine, chimerolectine, superlectine. Pot influenţa metabolismul sistemic
prin două mecanisme diferite: indirect, prin legarea de celulele enteroendocrine şi stimularea
secreţiei de hormoni peptidici intestinali care sunt relansaţi î circulaţia sistemică şi direct, prin
transportarea acestora prin peretele intestinal în circulaţia sanguină. Printre proprietăţi,
amintim efectele antitumorale ale ricinei, cunoscute de multă vreme, cu interes pentru
domeniul afecţiunilor neoplazice, virale şi cel al imunopresoarelor.
Substanţele azotate alcaloidice – alcaloizi, pseudoalcaloizi, protoalcaloizi, N-oxizi ai
alcaloizilor – reprezintă substanţe naturale azotate cu caracter alcalin, rezultate din
metabolismul secundar al plantelor, cu importante acţiuni farmacodinamice, dar şi cu
potenţial toxic. Acţiunea lor este variabilă: chinina este un antimalaric cu modeste proprietăţi
antipiretice şi analgezice; chinidina este un antifibrilant. Biogenetic, alcaloizii derivă de la un
aminoacid (glicocol, triptofan, fenilalanină, ornitină sau lizină). Au două proprietăţi cheie care
determină cele mai multe dintre acţiunile lor farmacologice : posibilitatea de traversare a
barierei hemato-encefalice, exercitând efecte depresive sau stimulente asupra SNC şi
abilitatea de a interacţiona cu diferiţi receptori neurotransmiţători. După nivelul la care
acţionează, sunt alcaloizi cu efecte asupra SNC: stimulante (cafeina, stricnina), antidepresori
(morfina, rezerpina, scopolamina); efecte asupra SNV: alcaloizi simpato-mimetici (cocaina,
efedrina), simpatolitici (yohimbina), parasimpatomimetici (eserina, pilocarpina),
anticolinergici (atropina), ganglioplegici (nicotina, sparteina); efecte asupra terminaţiilor
nervoase cu rol anestezic local (cocaina); efecte asupra receptorilor adrenergici,
dopaminergici, serotoninergici (alcaloizi indolici şi xantolici din Secale cornutum); efecte
asupra unor paraziţi (emetina, chinina); efecte asupra celulelor maligne, cu acţiune citostatică
(vincristina, vinblastina, camptotecina, eliptecina). Heterociclii întâlniţi în structura
alcaloizilor sunt pirolodine (higrină), piperidine (lobelină), piridină (nicotină), indol (strictină,
quinoline (chinină), izoquinoline (morfină), pirolizidine (senecifilină), tropan (hiosciamină),
purine (cafeină), imidazol (pilocarpină), quinolizidine (sparteină). Produsele cu alcaloizii nu
se folosesc ca atare, ci ca materie primă în industria alcaloizilor puri sau pentru obţinerea de
preparate galenice.
Acţiunea toxică se manifestă în următoarele moduri: neurotoxice centrale (vincristina),
bulbare (aconitina), depresive respiratorii (chinina, morfina), leucopeniante şi tulburări
gastrointestinale (vinblastina), convulsii şi moarte prin asfixie (stricnina), farmacodependenţă
(cocaina, morfina, cafeina).
Genalcaloizii: genserina, genhiosciamina, genmorfina, genstricnina au acţiunile
specifice ale alcaloizilor din care provin, dar au otoxicitate mai redusă.
Protoalcaloizii sunt substanţe azotate neheterociclice: amine (efedrina, mescalina,
tiramina, serotonina), amide (capsaicina, colchicina). Sunt active farmacodinamic, dar au şi
potenţial toxic.
Pseudoalcaloizii nu provin din aminoacizi. Ei se formează pornind de la acidul
mevalonic. Acestui grup îi aparţin alcaloizii monoterpenici (genţianina, cantleina, tecomina),
diterpenici (aconitina, casaina), triterpenici (yuzurimina), sesquiterpenici (evonina,
tiobinufaridina) şi hemiterpenici (alcaloizii furanochinolinici şi indolomonoterpenici –
echinulina şi toţi alcaloizii erginici din ergot).
21
CAPITOLUL IV
APARATUL RESPIRATOR
4.1. INFLAMAŢII ACUTE ŞI CRONICE ALE CĂILOR RESPIRATORII
4.1.1. Emoliente
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: lichen de piatră, limba mielului, lumânărică, nalbă de

grădină, nalbă mare, pătlagină, plămânărică, podbal.
ALTE PLANTE UTILIZATE: ginseng siberian, iarbă mare, limba câinelui, nalbă de
pădure, tătăneasă, tei, toporaşi, trei fraţi pătaţi.
4.1.2. Antitusive, expectorante, antispasmodice, antiseptice,

congestionante ale căilor respiratorii
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: ciuboţica cucului, eucalipt, iarba mare, iederă, isop,

podbal, roua cerului, săpunariţă, toporaşi, unguraş.
ALTE PLANTE UTILIZATE: anason, brad, busuioc, cârcel, cirvană, chimen, cimbrişor de
câmp, cimbru de cultură, coada calului, cohos negru, coada şoricelului, dafin, dediţei,
echinacea, fenicul, ghimber, hamei, hrean, ienupăr, lemn dulce, leuştean, levănţică, lichen de
piatră, limba câinelui, limba mielului, lumânărica, luminiţa nopţii, mac, mătrăgună, nalbă
mare, nalbă de pădure, pătlagină, plămânărica, soc, tătăneasă, tei, trei fraţi pătaţi, trifoi roşu,
tuia, urzica moartă (albă sau galbenă), ventrilică, verbină.
4.2. Astm bronşic, bronşite şi alte afecţiuni ale aparatului respirator
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: brad, cârcel, cimbrişor de câmp, cimbru de cultură, plop

negru (muguri) roua cerului.
ALTE PLANTE UTILIZATE: alun, anason, busuioc, cătină, ceapă, ceapă de mare,
ciuboţica cucului, , coacăz negru, coada şoricelului, eucalipt, fenicul, ginkgo, hrean, iarbă
mare, iederă, isop, khella, lăsnicior, levănţică, lichen de piatră, lingura zânei, lumânărică,
luminiţa nopţii, mac, măselariţă, muşeţel, muşeţel mare, nalbă de grădină, palmier pitic,
pătlagină, pătrunjel, podbal, porumbar, roiniţă, ruşcuţă de primăvară, săpunariţă, schinel, soc,
talpa gâştei, tătăneasă, trei fraţi pătaţi, trifoi roşu, urzică, ventrilică, verbină.
4.3. RĂCEALĂ ŞI GRIPĂ
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: echinacea, mătreaţa bradului, soc, tei.

ALTE PLANTE UTILIZATE: ardei, brustur, cătină, cârcel, cimbrişor de câmp, ciuboţica
cucului, coada şoricelului, eucalipt, ginseng siberian, hrean, levănţică, lichen de piatră, limba
mielului, lumânărică, muştar, palmier pitic, pecetea de aur, podbal, salcie, tuia, urzică.
ECHINACEA
(Echinacea purpurea,
E. palida,
E. angustifolia)
Sinonime: Pălăria soarelui.
Încadrare sistematică: Familia: Asteraceae.
22
Răspândire: - originară din America de Nord şi cultivată pe scară largă în Europa, NZ, SUA.
Descriere botanică: - plantă erbacee perenă.
Produs medicinal: - partea aeriană (Echinaceae herba) şi rădăcina (Echinaceae radix)
Obţinerea produsului medicinal:
- planta se recoltează în timpul înfloritului;
- rădăcinile se recoltează primăvara şi toamna.
Principii active:
- rădăcinile conţin: polizaharide, esteri ai acidului cafeic, alcamide, ceto-alchine şi –alchene,
compuşi volatili, urme de alcaloizi pirolizidinici;
- produsul vegetal mai conţine: ulei volatil, antracianozide, glicozide, alcaloizi pirolizidinici,
cinarina, acid cicorienic, poliacetilene, echinaceine, inulină, betaină, rezine.
Acţiune farmacodinamică:
- acţiune imunostimulatoare, antiinflamatoare, antibacteriană, antivirală, antifungică,
vulnerară, antiseptică, vasodilatatoare periferică, antimicrobiană, antibiotică, antialergică,
tonic al sistemului limfatic.
UTILIZARE:
- profilaxia şi tratamentul infecţiilor, în special de la nivelul aparatului respirator superior, din
sfera ORL, urogenitală şi a epidermei;
- răceală, gripă, leucopenie, artrită reumatoidă, infecţii ale tractului urinar,, tuse convulsivă,
abcese, alergie, detoxifierea sângelui, răni, furuncule, candidoze, eczeme, infecţii alimentare,
herpes, răni infectate, herpes genital, psoriazis, ulceraţii ale pielii, dureri de gât, degerături,
amigdalită, infecţii ale gâtului, afecţiuni inflamatorii ale aparatului genital.
- EXTERN:
- regenerează celulele şi menţine structura ţesutului conjunctiv;
- atenuează inflamaţiile şi combate efectele secundare ale vaccinărilor;
- dezinfectează rănile şi tăieturile;
- infecţii şi ulceraţii cutanate;
- abcese, anestezic local, infecţii dentare;
- arsuri, plăgi şi inflamaţii cutanate;
- otită (5-10 picături de tinctură sau extract concentrat de echinacea).
ADMINISTRARE:
 Suc (proaspăt de echinacea): stabilizat cu alcool etilic 20%;
 Decoct (din rădăcină): se iau câte 10ml la fiecare 1 – 2 ore, pentru infecţiile acute;
 Tinctură (din rădăcină): se iau câte 2 – 5ml la fiecare 2 – 3 ore pentru gripă, răceală şi
infecţii ale tractului urinar, pe perioada primelor două zile ale simptomelor acute.
 Capsule: 3 capsule de 200mg, timp de 3 zile în cazul infecţiilor acute (răceală, gripă,
infecţii renale şi ale tractului urinar);
Efecte secundare:
În cazul administrării parenterale, s-au semnalat frisoane, febră, greţuri şi vărsături. Dozele
mari pot provoca ocazional greaţă şi ameţeală.
Combinaţii:
- pentru cistită: cu coada şoricelului sau cu strugurii ursului;
- în tratamentul furunculelor: cu rădăcină de brustur;
- pentru faringită şi amigdalită: cu Baptisia tinctoria şi smirnă (Commiphora molmol);
- pentru stări cronice ale infecţiilor respiratorii şi ale tractului urinar: cu buchu (Barosma
betulina) şi pir (Agropyron repens);
- pentru febră adenoidă: cu lipicioasă (Galium aparine).
Interacţiuni: Nu se cunosc.
Contraindicaţii şi precauţii:
- în anumite afecţiuni autoimune (tuberculoză, leucoză, colagenoză, scleroză multiplă, SIDA);
- în sarcină, diabet şi hipersensibilitate este contraindicată administrarea parenterală.
Toxicitate: Nu se cunosc efecte toxice.
23
CAPITOLUL V
APARATUL CARDIO-CIRCULATOR
5.1. AFECŢIUNI CARDIO-VASCULARE
5.1.1. Insuficienţă cardiacă
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: ceapa de mare, degeţel lânos, degeţel roşu, lăcrimioara,

oleandru, ruşcuţa de primăvară, strofant.
ALTE PLANTE UTILIZATE: cătină (ulei), ceapă, cervană, coacăz negru, coada calului,
dovleac, guarana.
LĂCRIMIOARA
(Convallaria majalis)
Sinonime: Flori domneşti, iarba lui Sf. Gheorgh, mărgăritar.

Încadrare sistematică: Familia: Liliaceae.
Răspândire: - păduri de foioase, tufărişuri, lunci, din zona de câmpie până la cea de deal.
Descriere botanică: - plantă erbacee perenă, care preferă locurile umede.
Produs medicinal: - partea aeriană şi frunzele.
Obţinerea produsului medicinal: - părţile aeriene: în timpul înfloritului, pe timp uscat;
- se usucă la soare sau la umbră, în strat subţire.
Principii active: - produsul vegetal conţine 0,1-0,5% glicozide cardiotonice,
flavonoide, acizi organici, colina, substanţe minerale.
Acţiune farmacodinamică: - acţiune cardiotonică şi coronarodilatatoare (conţin
digitaloide).
UTILIZARE:
- insuficienţă cardiacă (tinctură sau extract apos);
- infarct miocardic, insuficienţă miocardică de natură sclerotică, insuficienţă cardiacă, mitrală
şi aortică;
- tulburări nervoase ale activităţii cardiace, aritmie, astm cardiac.
ADMINISTRARE: - administrare orală, dozele ptr. 24 ore sunt:
 Pulbere normată standardizată: 0,1-0,5g;
 Tinctură I: 1 : 10 (1,0-5,0 ml)
 Tinctură II: 1 : 5 în alcool de 40%, se iau câte 0,5-1 ml.
 Tinctură: (B.P.C. 1934): 1 : 8 în alcool de 60%, se iau câte 0,3-1,2 ml/zi;
 Tinctură din rădăcină: 1 : 2 (proaspătă), 1 : 5 (uscată recent), în alcool 65%, se iau 5-20
picături;
 Extract uscat: 4 : 1 (0,025-0,125g);
 Frunze uscate: 60 – 200 mg/zi;
 Extract fluid: 1 : 1 în alcool 25%, se iau 0,6 – 2 ml;
 Convalotoxina pură: - se prepară soluţii injectabile; doza de întreţinere: 0,2-0,3 mg i.v.;
doza de atac:: 0,4-0,6 mg i.v.
Efecte secundare: În cazul dozării corecte nu apar efecte nedorite.
Combinaţii: - se poate combina cu talpa gâştei şi păducel în
afecţiunile inimii.
24
Contraindicaţii şi precauţii: - contraindicat pacienţilor cu hipokaliemie şi a celor
care urmează tratamente glicozide digitalice.
Toxicitate:
Atât planta cât şi supradozările cu preparate din plantă sunt toxice (se produc iritaţie gastro-
intestinală, vomă, tulburări cardiace, scade tensiunea arterială, creşte ritmul cardiac.
5.1.2. Aritmii
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: măturice (drob).

ALTE PLANTE UTILIZATE: cicoare, ciuboţica cucului, lăcrimioara, mac, păducel,
rauwolfia, spânz, talpa gâştei.
5.1.3. Cardiopatia ischemică
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: arnica, khella, păducel.

ALTE PLANTE UTILIZATE: ghimpe, hrean, mesteacăn, pătrunjel, porumbar, roiniţă,
rosmarin, talpa gâştei, usturoi.
5.1.4. Hipertensiune arterială
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: rauwolfia, vâsc.

ALTE PLANTE UTILIZATE: afine, anghinare, ardei, coacăze negre, floarea pasiunii,
ienupăr, măceşe, păducel, pedicuţă, salcâm japonez, saschiu, tei, traista ciobanului, usturoi.
5.1.4. Hipotensiune arterială
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: rosmarin, talpa gâştei.

ALTE PLANTE UTILIZATE: guarana, lingura zânei, măturice, plop, traista ciobanului.
5.2. AFECŢIUNI ALE SISTEMULUI VENOS ŞI LIMFATIC
5.2.1. Afecţiuni ale sistemului venos (varice şi hemoroizi)
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: alun, alunul vrăjitoarelor, bubernic, castan sălbatic,

iederă spinoasă, grâuşor, sulfină.
ALTE PLANTE UTILIZATE: afine, ceapă, coada şoricelului, gălbenele, ginkgo biloba,
mărul lupului, piperul bălţii, salcâm japonez, tătăneasa, traista ciobanului, turiţă mare, urzică
moartă albă sau galbenă, usturoi.
5.2.2. Afecţiuni ale sistemului limfatic
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: cârmâz, lipicioasă.

ALTE PLANTE UTILIZATE: bubernic, castan, ceapă, echinacea, gălbenele, hrean, lingura
zânei, sânziene, sulfină, trifoi roşu.
25
5.3. AFECŢIUNI VASCULARE CEREBRALE ŞI PERIFERICE
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: ceapă, cornul secarei, ginkgo, leurdă, salcâm japonez,

saschiu, usturoi..
ALTE PLANTE UTILIZATE: afin, ardei, usturoi, coacăz negru, coada şoricelului, lingura
zânei, mac, măceş, muştar, rauwolfia, rosmarin, salvie, vâsc..
LEURDA
(Allium ursinum)
Sinonime: Ai-ciorăsc, ai de pădure, ai sălbatic, leoardă.

Încadrare sistematică: Familia: Liliaceae.
Răspândire: - creşte spontan în pădurile de foioase şi alpine, la margini de
pădure.
Descriere botanică: - plantă cu frunze lanceolate, lucioase, de culoare verde
deschis.
Produs medicinal: - frunzele sau bulbii.
Obţinerea produsului - frunzele se recoltează şi se utilizează proaspete, înainte de
medicinal: înflorire.
Principii active: - produsul vegetal conţine 0,005% aliină, 0,07% ulei volatil
constituit din derivaţi sulfuraţi; derivaţi flavonici.
- acţiune hipolipemiantă, hipocolesterolemiantă, antiagregantă plachetar, carminativă,
antibacteriană, antisclerotică, îmbunătăţirea memoriei, depurativă.
UTILIZARE:
- ateroscleroză, afecţiuni cardiovasculare, hipertensiune arterială, insomnie, depresie,
reumatism, eczeme, bolid e piele cronice, viermi intestinali, ascaridioză;;
- secreţii pulmonare abundente şi greutate în respiraţie, tuse rebelă îndelungată, tuberculoză
pulmonară şi hidropizie.
ADMINISTRARE:
 Tinctură: se umple o sticlă cu frunze şi bulbi tocate mărunt, fără a se îndesa, se adaugă
rachiu de secară sau de fructe de 38-40°, se lasă 14 zile într-un loc călduţ (se iau de 4 ori/zi
câte 10-15 picături în puţină apă);
 Vin medicinal: 1 pumn de frunze tocate mărunt, se dă în câteva clocote cu ¼ litru vin alb;
se bea zilnic câte un păhărel, înghiţitură cu înghiţitură.
Efecte secundare: - fenomene de iritaţie gastrică.
Combinaţii: Nu se cunosc.
Contraindicaţii şi precauţii: Nu se cunosc.
26
CAPITOLUL VI
APARATUL DIGESTIV
6.1. AFECŢIUNI ALE CAVITĂŢII BUCALE
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: busuioc de câmp, salvie.

ALTE PLANTE UTILIZATE: ardei, bubernic, cătină, cârmâz, ceapă, cerenţel, cimbrişor,
cimbru, coada racului, coada şoricelului, echinacea, eucalipt, fenicul, gălbenele, ghimber,
iarbă mare, iarbă neagră, levănţică, lichen de piatră, lipicioasă, muşeţel, nalbă mare,
năpraznic, pătlagină, pecetea de aur, sclipeţi, smirnă, soc, sunătoare, tătăneasă, tei, tisa,
toporaşi, turiţa mare.
6.2. AFECŢIUNI ALE STOMACULUI
6.2.1. Afecţiuni acute ale stomacului (gastrite acute)
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: cerenţel, mentă, muşeţel.

ALTE PLANTE UTILIZATE: roiniţă.
6.2.2. Afecţiuni cronice ale stomacului (ulcer, esofagită cu reflux, gastro-

duodenită, aciditate gastrică, aerofagie)
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: angelică, busuioc, coacăz negru, lemn dulce, lichen de

piatră, mătrăgună, nalbă de pădure, obligeană, salcâm, trifoişte de baltă, ţintaură
ALTE PLANTE UTILIZATE: ardei, cătină, coada şoricelului, creţuşcă, frasin, gălbenele,
genţiană, ghimber, hamei, in, muşeţel, năpraznic, pătlagină, pecetea de aur, plămânărică,
pufuliţă, răchitan, răcuşor, schinel, sclipeţi, stejar, sunătoare, tătăneasă, troscot, turiţa mare,
urzică, ventrilică.
6.2.3. Afecţiuni funcţionale ale stomacului
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: anason, chimen, fenicul, genţiană, ghimber, pelin, schinel.

ALTE PLANTE UTILIZATE: albăstrele, angelica, anghinare, ardei, cerenţel, cicoare,
cimbrişor, cimbru, dafin, damiana, gălbenele, hamei, ienupăr, isop, obligeană, păpădie,
pătrunjel, pecetea de aur, revent, roiniţă, rosmarin, salvie, silur, trifoişte de baltă, ţelină,
ventrilică, verbină, viţa de vie (struguri).
6.4. AFECŢIUNI ALE PANCREASULUI
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: lichen de piatră.
6.5. AFECŢIUNI ALE INTESTINELOR
6.5.1. Diaree:
- acută
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: afin (fructe), albăstrele, coada racului, limba câinelui,
mur (frunze), porumbar, răchitan, răcuşor, stejar.
ALTE PLANTE UTILIZATE: alunul vrăjitoarelor, busuioc de câmp, cerenţel, chimen,
coada şoricelului, creţişoară, hamei, leurdă, mac, merişor de munte, nuc (pericarp), pătlagină,
strugurii ursului, traista ciobanului, troscot.
27
- cronică
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: sclipeţi.
ALTE PLANTE UTILIZATE: leurdă, năpraznic, nuc negru, revent, soc, viţă-de-vie.
6.5.2. Colon iritabil

PLANTE UTILIZATE: cerenţel, hamei, plop (scoarţă), răcuşor.
6.5.3. Constipaţie cronică

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: alor, cruşin, revent, in, siminichie, verigariu.
ALTE PLANTE UTILIZATE: anghinare, cătină (ulei), cicoare, damiana, dovleac (pulpă),
frasin, lemn dulce, leuştean, măslin, nalbă de pădure, mac, obligeană, păpădie, pedicuţă,
salcâm (flori), schinel, soc, trifoişte de baltă.
6.5.4. Parazitoză digestivă
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: ferigă.

ALTE PLANTE UTILIZATE: anason, bubernic, busuioc, cătină (ulei), cimbrişor, cimbru,
cruşin, genţiană, leurdă, pelin
FERIGA
(Dryopteris filix-mas)
Sinonime: Feregă, barba-ursului, iarba şarpelui, spasul dracului.

Încadrare sistematică: Familia: Aspidiaceae.
Răspândire: - terenuri bogate în siliciu, bogate în umezeală, în păduri de
foioase, tufărişuri etc.
Descriere botanică: - plantă erbacee, perenă, spontană.
Produs medicinal: - Rizomul (Filicis maris rhizoma).
Obţinerea produsului medicinal: rizomii şi rădăcina se recoltează primăvara (martie-mai) şi
toamna (septembrie-noiembrie); se curăţă de frunze şi de peţiolurile vechi; se usucă la umbră
într-un strat subţire.
Principii active: produsul vegetal conţine până la 5% derivaţi de floroglucină, 7-8% tanin
catehic, ulei volatil, principii amare, ceară, ulei gras, rezine, amidon, oze.
Acţiune farmacodinamică: - acţiune antihelmintică (rizomii în stare proaspătă).
UTILIZARE: - tratamentul parazitozelor intestinale produse de: Taenia,
Ascaris, Ankylostoma, Botriocephalus, Distomum.
ADMINISTRARE:
 Extract eteric: capsule gelatinoase de 6g/24 ore (bărbaţi) şi 5g/24 ore (femei).
 Vin medicinal: 1 pumn de frunze tocate mărunt, se dă în câteva clocote cu ¼ litru vin alb;
se bea zilnic câte un păhărel, înghiţitură cu înghiţitură.
Efecte secundare: - fenomene de iritaţie gastrică.
- este contraindicată administrarea concomitentă a capsulelor cu extract de ferigă cu uleiul de
ricin sau alcool (risc de intoxicare datorat creşterii pragului de absorbţie a floroglucinei).
Toxicitate: - în caz de supradozare: acţiune puternic iritantă asupra tractului digestiv;
tulburări nervoase, vertij, crampe, paralizie, tulburări hepatice şi renale; defectează nervul
optic putând produce orbire definitivă sau trecătoare; determina moartea prin paralizie
respiratorie.
28
CAPITOLUL VII
APARATUL URINAR
7.1. Infecţii şi inflamaţii ale aparatului urinar
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: călţunaşi, feciorică, iarbă neagră, mei păsăresc, merişor

de munte, ortosifon, porumb (mătase), splinuţă, strugurii ursului.
ALTE PLANTE UTILIZATE: afin, busuioc, cătină, cerenţel, cicoare, cimbru de cultură,
coacăz negru, coada calului, coada şoricelului, coada racului, creţişoară, damiana, echinacea,
fasole, ghimpe, hrean, ienupăr, in, kava-kava, leuştean, lipicioasă, lumânărică, măceş,
mesteacăn, nalbă mare, osul iepurelui, palmier pitic, pătrunjel, pecetea de aur, pedicuţă, pir,
plop, porumbar, pufuliţă, traista ciobanului, trei fraţi pătaţi, ţelină.
7.2. Litiaza renală şi vezicală
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: hydrangea

ALTE PLANTE UTILIZATE: brustur, coada calului, coada racului, ghimpe, ienupăr, iarbă
neagră, lemn dulce, lipicioasă, măceş, ortosifon, osul iepurelui, păpădie, pătrunjel, pedicuţă,
pir, porumb (mătase), sânziene albe şi galbene, splinuţă, strugurii ursului, troscot, ţelină,
urzică.
7.3. Fitoterapie diuretică şi depurativă
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: coada calului, fasole, ienupăr, leuştean, mesteacăn, osul

iepurelui, pătrunjel, pir, plop tremurător, sânziene albe şi galbene, troscot, ţelină.
ALTE PLANTE UTILIZATE: afin, anghinare, brad, brustur, cătină, ceapă, ceapă de mare,
cicoare, cimbru de cultură, coacăz negru, coada racului, creţişoară, creţuşcă, degeţel roşu,
feciorică, fenicul, frasin, fumărică, ghimpe, guarana, hamei, hrean, iarbă mare, iarbă neagră,
lemn dulce, limba mielului, lipicioasă, lumânărică, măceş, măturice, mei păsăresc, merişor de
munte, ortosifon, păpădie, pătlagină, pedicuţă, porumb (mătase), porumbar, salcie,
sarsaparilla, soc, splinuţă, strugurii ursului, trei fraţi pătaţi, tuia, urzică, verbină, viţa de vie.
COADA CALULUI
(Equisetum arvense)
Sinonime: Coada mânzului, părul porcului, coada calului mare,

brădişor.
Încadrare sistematică: Familia: Equisetaceae.
Răspândire: - creşte pe marginea apelor, pe terenuri apoase, prin păduri umede.
Descriere botanică: - plantă erbacee, perenă, spontană.
Produs medicinal: - Partea aeriană/tulpinile sterile (Equiseti herba)
Obţinerea produsului medicinal: - tulpinile sterile proaspete din iulie până în septembrie;
- se usucă repede în locuri aerisite, la umbră, în strat subţire şi se întorc în fiecare zi.
Principii active: - conţine minerale; flavonoide, aiczi fenolici, alcaloizi, steroli şi saponine,
acizi polifenocarboxilici (acid cafeic) şi o serie de –oze; principii amare; fitosteroli.
- acţiune diuretică, acţiune astringentă la nivelul genito-urinar; acţiune antidiscratică şi
umorală; acţiune antimicrobiană, hemostatică, antihemoragică, vulnerară şi cicatrizantă.
29
UTILIZARE:
- edeme consecutive insuficienţei cardiace, afecţiuni cardiace (infuzie, decoct);
- retenţii de apă în pericard şi în pleură, gută (macerat la rece);
- reumatism, artroză, dureri articulare (pulbere totală, macerat la rece, infuzie);
- catar renal, litiază renală, cistită, uretrită, enurezis, bateriurie, afecţiuni ale prostatei,
hematurie, albuminurie, acumulări de apă în ţesuturi (macerat la rece, infuzie, tinctură);
- remineralizări osoase şi facilitarea refacerii cartilajului, osteoporoză, fracturile osoase;
- hemoragii uterine, din timpul ciclului menstrual şi hemoragii uterine neregulate; hemoragii
interne, vomă cu sânge, hemoragii pulmonare (pulbere şi infuzie concentrată, decoct);
- tumori maligne (infuzia concentrată utilizată pe timp îndelungat opreşte dezvoltarea
tumorilor şi uneori duce la dispariţia lor);
- anemie, remineralizarea organismului, bronşită cronică, tuberculoză pulmonară, cancer
pulmonar, tuse (de diferite etiologii), dezinfectarea aparatului urinar (decoct).
EXTERN:
- inflamaţiile bazinetului renal, pionefrită, nisip, calculi renali; polipii organelor genitale;
dureri stomacale spastice, crize hepatice şi biliare; răceli vezicale, dureri spastice; cicatrizarea
rănilor şi a ulcerelor varicoase, hemoroizi; osteoporoză, ulceraţii canceroase, fistule, eczeme,
lupus; erupţii cutanate însoţite de prurit; fracturi, degerături, neurodermite; pericardită.
ADMINISTRARE:
 Infuzie: 1 linguriţă plantă la 200ml apă (se beau mai multe căni/zi la intervale egale de
timp);
 Decoct: 2-3 linguriţe plantă la 200ml apă (se ia câte o linguriţă la 5-10 minute);
 Decoct: 4-5 linguriţe plantă la 1 ½ litri apă (se bea călduţ, fracţionat pe parcursul zilei);
 Extract fluid: 1 : 1 cu 25% alcool, se iau 1 – 4 ml/zi;
 Tinctură: 1 : 5 cu 25% alcool, se iau 2 – 6 ml/zi;
 Macerat la rece: 4-5 linguriţe plantă la 1 ½ litri apă (se bea pe parcursul zilei);
 Pulbere totală: 1 – 2g/zi (fracţionat în doze);
 Infuzie concentrată: 2-3 linguriţe plantă la 200ml apă (se beau 2-3 căni/zi);
 Băi (fierbinţi la şezut): se fac băi cu ceai concentrat de coada calului, timp de 10 minute;
simultan se beau mai multe căi de infuzie pe zi la intervale egale de timp, cu înghiţituri mici);
 Cataplasme cu plante: se aplică pe zona inimii şi respectiv pe genunchi timp de cel puţin 2
ore.
Efecte secundare: - la administrare orală produsul vegetal nu prezintă nici
un fel de efecte adverse.
Combinaţii:
- pentru ateroscleroză şi amnezie, cancer (preventiv) - infuzie dintr-o combinaţie de coada
calului şi ventrilică;
- pentru nevroze, manii, accese de nebunie, cauzate de dereglări ale rinichilor – infuzie
dintr-un amestec în părţi egale de coada şoricelului şi coada calului.
- intoxicaţii şi otrăviri datorită neidentificării corecte a acestei plante (confuzia E.arvense cu
alte specii – ex. E.palustre)
Toxicitate: Este cunoscută toxicitatea speciei Equisetum palustre
cu care poate fi confundată.
7.4. Afecţiuni ale prostatei, hipertrofie benignă a prostatei.
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: dovleac, ghimpe, palmier pitic, pufuliţă, urzică.

ALTE PLANTE UTILIZATE: castan, cătină, ceapă, coacăz negru, coada calului, cornul
secarei, dediţei, iarbă neagră, in, lipicioasă, pir, plop, porumb strugurii ursului, talpa gâştei,
urzica moartă (albă sau galbenă).
30
CAPITOLUL VIII
APARATUL GENITAL
8.1. Dismenoree
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: creţişoară

ALTE PLANTE UTILIZATE: busuioc, cerenţel, coada şoricelului, coada racului, cohos
negru, dediţei, gălbenele, hamei, iarbă mare, lemn dulce, măceşe, mărul lupului, mătrăgună,
muşeţel, muşeţel mare, pedicuţă, pir, roiniţă, rută, salcie, salvie, traista ciobanului, urzică,
urzică moartă (albă sau galbenă), valeriană, verbină.
TRAISTA CIOBANULUI
(Capsella bursa-pastoris)
Sinonime: Arior, plosca ciobanului, punga babei, punguliţă, tăşculiţă..

Încadrare sistematică: Familia: Brasiaceae (Cruciferae).
Răspândire: - creşte din abundenţa ca buruiană în cele mai multe regiuni
temperate, începând de la zonele de şes până la cele alpine.
Descriere botanică: - plantă erbacee, anuală, cu rădăcina pivotantă.
Produs medicinal: - Partea aeriană/tulpinile sterile (Equiseti herba)
Obţinerea produsului medicinal: părţile aeriene ale plantei se recoltează la începutul
înfloririi (aprilie-mai); planta se taie până sub rozeta de frunze şi se usucă la umbră.
Principii active:
- conţine flavonoide, amine biogene, saponozide triterpenice, tainuri, acizi poifenolici,
flavonozide, săruri de calciu şi magneziu, peptide.
- acţiune astringentă, hemostatică uterină (numai în planta uscată), stomacală, pulmonară, de
reglare a tensiunii arteriale, antitumorală, vasodilatatoare coronariană, diuretică, antiseptică,
reglatoare a ciclului menstrual, cicatrizantă ş.a.
UTILIZARE:
- afecţiuni genito-urinare (cistită, uretrită, pielonefrită, oligurie), hiperazotemie,
hiperuricemie, gută, edeme, retenţie de lichide, varice, hemoroizi, menometroragii, hemoragii;
- hemoragii menstruale, menopauză, cistită, diaree;;
- dismenoree; reglarea ciclului menstrual în timpul pubertăţii, la instalarea menopauzei;
hemoragie (uterină, hemofilie, epistaxis, hemoptizie, hematemeză, melenă, hematurie, răni
care sângerează mult);
- ateroscleroză, infecţie urinară.
EXTERN: - sâni inflamaţi în perioada alăptării;
- mastită;
- prolaps intestinal;
- hernie inghinală, prolaps uterin.
ADMINISTRARE:
 Infuzie concentrată: 10g plantă la 200ml apă clocotită;
 Infuzie: 1 linguriţă cu vârf la 250ml apă clocotită;
 Decoct: 10g plantă la 300ml apă, se fierb 5 minute;
 Tinctură: 20% (flori, frunze, tulpini şi păstăi proaspete), cu alcool de 70°.
Efecte secundare: Nu se cunosc
Combinaţii: - pentru hemoragii renale se poate combina traista ciobanului cu coada calului.
31
Contraindicaţii şi precauţii: Nu se întrebuinţează în timpul sarcinii
8.2. Amenoree, oligomenoree
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: rută.

ALTE PLANTE UTILIZATE: dediţei, hamei, mielărea, pelin, salvie, sulfină, traista
ciobanului, tuia.
8.3. Sindrom premenstrual, mastodinie
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: mielărea.

ALTE PLANTE UTILIZATE: cohosul negru, gura lupului, luminiţa nopţii, muşeţel mare,
pecetea de aur, sunătoare.
8.4. Menopauză
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: cohosul negru.

ALTE PLANTE UTILIZATE: coada şoricelului, dediţei, gălbenele, hamei, kava-kava,
lemn dulce, limba mielului, mărul lupului, mei păsăresc, mielărea, păducel, pecetea de aur,
salcie, salvie, sarsaparila, sulfină, sunătoare, traista ciobanului, trifoi roşu, urzică moartă albă
sau galbenă, viţa de vie.
8.5. Sângerări uterine
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: coada racului, cornul secarei, năpraznic, hydrastis,

traista ciobanului.
ALTE PLANTE UTILIZATE: cerenţel, măturice, piperul bălţii, urzica moartă albă sau
galbenă.
8.6. Vaginită leucoree
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: urzică moartă albă, urzică moartă galbenă.

ALTE PLANTE UTILIZATE: alunul vrăjitoarelor, angelica, creţişoară, echinacea, frasin,
gălbenele, hamei, mărul lupului.
8.7. Tulburări hormonale ovariene
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: unikorn fals.

ALTE PLANTE UTILIZATE: cătină albă, coada şoricelului, cohosul negru, damiana,
gălbenele, ginseng, hamei, lemn dulce, luminiţa nopţii, mielărea, palmier pitic, salvie.
8.8. Tulburări de dinamică sexuală (impotenţă, frigiditate, sterilitate)
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: brânca ursului, damiana, sculătoare.

ALTE PLANTE UTILIZATE: anason, aedei, cătină (ulei), ceapă, coacăz negru, creţişoară,
frasin, ghimber, ginseng indian, guarana, kava-kava, lemn dulce, mărul lupului, năpraznic,
palmier pitic, pătrunjel, sarsaparilla, sânziene albe şi galbene, ţelina, verbina.
32
CAPTOLUL IX
APARATUL LOCOMOTOR
9.1. Afecţiuni reumatice
9.1.1. Tratamentul intern
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: creţuşcă, dafin, frasin, ghiara diavolului.

ALTE PLANTE UTILIZATE: brustur, cătină, cârmâz, ceapă, cicoare, coacăz negru, coada
calului, cohos negru, fasole, fucus, ginseng indian, hrean, iarbă mare, iarbă neagră, ienupăr,
lăsnicior, leurdă, leuştean, limba mielului, luminiţa nopţii, mesteacăn, osul iepurelui, păpădie,
pătrunjel, pedicuţă, pir, plop, ruşcuţa de primăvară, salvie, sarsaparilla, soc, troscot, turiţă
mare, ţelină, urzică, usturoi, ventrilică.
9.1.2. Tratamentul extern
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: ardei, hrean, muştar negru, spânz, tuia, untul

pământului.
ALTE PLANTE UTILIZATE: aconit, angelica, brad, bubernic, castan, cimbrişor de câmp,
ciuboţica cucului, creţuşcă, dafin, eucalipt, fucus, ghimber, iarbă mare, iederă, ienupăr, isop,
levănţică, lumânărică, luminiţa nopţii, mărul lupului, măselariţă, mătrăgună, mentă, muşeţel,
nuc, obligeană, pătrunjel, pecetea lui Solomon, pedicuţă, plop, roiniţă, rosmarin, salcie,
sânziene, soc, sulfină, sunătoare, talpa gâştei, tătăneasă, trifoi roşu, troscot, ţelină, urzică,
usturoi, ventrilică, verbină.
CIUBOŢICA CUCULUI
(Pulmonaria officinalis)
Sinonime: Aglică, anghelină, ciuci clopoţele, cizma cucului, urechea

ursului.
Încadrare sistematică: Familia: Primulaceae.
Răspândire: - Europa şi Asia de vest;
- creşte în flora spontană prin fâneţe şi păşuni însorite.
Descriere botanică: - plantă perenă, erbacee, spontană şi cultivată;
Produs medicinal: - rădăcina şi rizomul, florile, frunzele.
- rădăcina şi rizomul se recoltează primăvara devreme sau toamna (septembrie);
- florile se recoltează fără pedunculii florali (aprilie-mai) şi se usucă în strat subţire la umbră;
- frunzele se recoltează în timpul înfloritului, se usucă la umbră în strat subţire, în camere
bine aerisite.
Principii active:
- rizomul şi rădăcina conţin 5-10% saponine triterpenice, heterozide generatoare de ulei
volatil, zaharuri, taninuri, enzima primveraza, flavone, amidon;
- florile conţin: saponine, flavonoide, glicozide fenolice, tanin;
- frunzele conţin vitamina C, beta-caroten.
33
Acţiune farmacodinamică: - acţiune expectorantă, antiseptică, antibiotică, antifungică,
sedativă, fluidifiantă a secreţiilor bronşice, sudorifică,
calmantă, cicatrizantă, hemostatică, emolientă şi uşor diuretică.
UTILIZARE:
- tuse de diverse etiologii, rinită, rinosinuzită, pneumonie, gripă, guturai;
- migrenă, dureri de cap de origine nervoasă, nevralgii, tonic nervos, tonic cardiac;
- gută, reumatism, calmează durerile;
- afecţiuni nervoase asociate cu palpitaţii şi tremurături, epilepsie, indigestii, diaree;
- afecţiuni ale inimii;
- parazitoză digestivă;
- sedativ mediu în tratamentul oboselii.
- EXTERN:
- dureri de cap;
- dureri reumatismale şi articulare, gută, contuzii (cataplasme cu frunze proaspete, opărite);
- dureri dentare, răceli (oţet medicinal din rizomi şi rădăcini, infuzie din flori pentru uz
extern);
- hemoragii externe, calmarea durerilor şi vindecarea rănilor.
- acţiune emolientă, bactericidă, astringentă, antiinflamatoare, cicatrizantă, expectorantă,
hemostatică, antivirală, hepatoprotectoare, imunostimulatoare, antimicrobiană, diuretică.
ADMINISTRARE:
 Infuzie (din flori): 1-2 linguriţe flori la 100 ml apă clocotită;
 Infuzie (pentru uz extern): 2-3 linguriţe flori la 250ml apă clocotită;
 Decoct (din rizomi şi rădăcini): 1 linguriţă pulbere rizomi şi rădăcini la 250ml apă, se
fierbe 5-10 minute;
 Oţet medicinal (din rizomi şi rădăcini): 1 linguriţă pulbere rizomi şi rădăcini la 200ml oţet
de vin natural, se lasă la macerat 5 zile.
Efecte secundare: - tulburări gastrice, greaţă, vomă.
Combinaţii:
- pentru tuse, cu podbal şi anason;
- pentru stres şi ca relaxant, cu floare de lămâi sau cu gura lupului;
- pentru insomnie, cu hamei şi floarea pasiunii;
- pentru gută şi reumatism: 50g ciuboţica cucului, 50g muguri tineri de soc, 15g frunze de
urzici, 15g rădăcini de păpădie – 1 ½ linguriţă amestec la 250ml apă, se infuzează 3 minute,
se beau pe parcursul zile 3 ceaiuri;
- pentru astm bronşic şi răceală: 1 linguriţă amestec în părţi egale din flori de ciuboţica
cucului şi flori de soc.
Contraindicaţii şi precauţii: - polenul poate cauza dermatite de contact.
Toxicitate: În cazul dozării corecte nu apar efecte nedorite.
9.2. Contuzii, luxaţii entorse
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: pecetea lui Solomon, tătăneasă.

ALTE PLANTE UTILIZATE: arnica, castan, cătină, cimbru, dafin, gălbenele, ghimber, in,
limba câinelui, muşeţel, sclipeţi, turiţă mare.
34
CAPTOLUL X
SISTEMUL NERVOS
10.1. Neuroastenie şi tulburări ale somnului
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: damiana, floarea pasiunii, ginseng, ginseng siberian, gura

lupului, hamei, levănţică, mac, mac de California, roiniţă, valeriană, valeriană
americană.
ALTE PLANTE UTILIZATE: brad (răşină), busuioc, cătină, cimbru, cimbrişor de câmp,
ciuboţica cucului, fenicul, kava-kava, leurdă, luminiţa nopţii, măselariţă, obligeană, păducel,
rosmarin, salcie, sunătoare, talpa gâştei, tei, urzică, ventrilică, verbină.
10.2. Depresie
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: kava-kava, limba mielului, sunătoare.

ALTE PLANTE UTILIZATE: brad (răşină), busuioc, cătină, cimbru, cimbrişor de câmp,
damiana, gura lupului, leurdă, lingura zânei, mac, talpa gâştei, urzică, valeriană americană.
LIMBA MIELULUI
(Borago officinalis)
Sinonime: Alior, arăriel, boranţă roşie, mierea ursului, otrăţel

Încadrare sistematică: Familia - Boraginaceae
Răspândire:
- regiunea Mediteranei, originară din sudul Spaniei şi Maroc. Este cultivată prin grădini
pentru obţinerea uleiului din seminţe.
Descriere botanică:
- plantă erbacee, anuală. Are tulpina erectă, de 30 cm, aspru păroasă, ramificată. Flori roşii la
început, apoi albastre-azurii, corola din 5 petale dispuse în formă de stea (înflorire mai –
august).
Produs medicinal: Partea aeriană (Boraginis herba), seminţele (Boraginis semen).
- partea aeriană înflorită se recoltează în perioada înfloritului (aprilie-septembrie) şi se usucă
la umbră în strat subţire sau în poduri de tablă bine aerisite;
- seminţele se recoltează toamna.
Principii active:
- florile şi frunzele conţin alantoină, răşini, 12% mucilagii, flavone, alcaloizi pirolizidinici,
tanin, substanţe colorante, săruri minerale (potasiu, calciu), saponine, vitamina C, acid malic,
colină, ulei volatil;
- seminţele conţin 13-33% acizi graşi esenţiali.
- acţiune stimulentă şi reconfortantă a glandei suprarenale, galactogogă, diuretică, emolientă,
antireumatică, diaforeteică, febrifugă, antidepresivă;
- seminţele au acţiune antireumatică, antiinflamatoare
35
UTILIZARE:
 tuse, bronşită (sirop din infuzie de flori; vin tonic, se bea un păhărel zilnic);
 depresie, anxietate (suc de presare din frunze, se iau câte 10 ml de 3 ori / zi);
 stări depresive de natură climacterică: bronşite, răguşeală, tuse, afecţiuni stomacale şi
intestinale, retenţie urinară, palpitaţii (infuzie plantă, se beau 2-3 căni / zi);
 artrită reumatoidă, eczemă (capsule cu ulei de seminţe, se iau 500mg zilnic de 3 ori / zi);
pentru dereglări ale ciclului menstrual şi sindromul colonului iritabil (capsule cu ulei de
seminţe, se ia 1 g / zi).
 tonic general, diuretic, depurativ (vin tonic, se bea un păhărel pe zi);
 retenţie urinară, afecţiuni ale vezicii urinare (decoct din plantă înflorită, se beau 2-3 căni/
zi).
- EXTERN:  eczemă, răni (spălături şi comprese cu decoct pentru uz
extern);
 laringită (gargare şi comprese cu infuzie, pentru uz extern).
ADMINISTRARE:
 Infuzie (din plantă): 2 linguriţe plantă la 2000ml apă clocotită, se lasă la infuzat 10-15
minute acoperită;
 Vin tonic (din plantă): 2 linguri plantă uscată şi mărunţită la ½ litru de vin; se lasă la
macerat 8-10 zile agitându-se zilnic; se strecoară prin pânză deasă, se păstrează în sticle
închise la culoare;
 Decoct (din planta înflorită): 2 linguriţe pulbere plantă înflorită, la 250ml apă, se fierbe 5
minute la foc mic, se beau 2-3 căni pe zi;
 Extract fluid: se iau 2-4 ml de 3 ori/zi;
 Decoct (pentru uz extern): 3-4 linguri pulbere la ½ litru apă, se fierbe 5 minute; se fac
spălături locale iar după aceea se pun pe răni frunze opărite în apă clocotită, bandajându-se;
 Infuzie (pentru uz extern): 10 g plantă la 1 litru de apă clocotită, se vor face gargare pe
parcursul unei zile; cu o infuzie (10g plantă la 250ml apă), se vor aplica comprese în jurul
gâtului.
Efecte secundare: Nu se cunosc
Combinaţii: - pentru afecţiuni pulmonare (cu tuse) se recomandă un sirop din limba mielului
cu lumânărică sau nalbă mare.
Interacţiuni: Nu se cunosc
- această plantă este utilizată cu restricţii în Australia şi Noua Zeelandă, datorită alcaloizilor
pirolizidinici conţinuţi, însă poate fi utilizată cu respectarea dozelor terapeutice.
10.3. Dureri de cap
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: guarana, muşeţel mare.

ALTE PLANTE UTILIZATE: busuioc, ciuboţica cucului, levănţică, luminiţa nopţii, mac de
California, păducel, roiniţă, rosmarin, salcâm, salcie, sunătoare, tei, valeriană americană,
verbină.
10.4. Nevralgie
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: aconit.

ALTE PLANTE UTILIZATE: angelică, ardei, arnică, brânduşa de toamnă, ciuboţica
cucului, dediţei, floarea pasiunii, ghiara diavolului, hrean, iederă, ienupăr, luminiţa nopţii,
măselariţă, mentă, muşeţel mare, muştar negru, pătrunjel, rosmarin, salcâm, salcie, soc, spânz,
sunătoare, valeriană americană, verbină.
36
CAPITOLUL XI
AFECŢIUNI DERMATOLOGICE
 Dermatite, acnee, eczeme

Plante utilizate: brustur, lăsnicior, nuc, trei fraţi pătaţi, trifoi roşu.
 Eczemă atopică
Plante utilizate: luminiţa nopţii
 Psoriazis
Plante utilizate: ammi majus, sarsaparilla, tuia.
 Răni, arsuri, fisuri anale şi cutanate

Plante utilizate: gălbenele, mărul lupului
 Vitiligo
Plante utilizate: ammi majus
 Bătături (clavus)
Plante utilizate: tătăneasă, salcie, rostopască, urzică.
 Boli dermatologice eruptive:

 Erupţii alergice, urticarie
Plante utilizate: ardei, brusture, coacăz negru (frunze), iarbă mare, luminiţa nopţii, osul
iepurelui, pecetea de aur, pir, sânziene, urzică moartă (albă sau galbenă), trei fraţi pătaţi.
 Herpes
Plante utilizate: aloe, brustur, cătină, cimbru de cultură, damiana, fumărică, gălbenele, isop,
mărul lupului, nuc, pecetea de aur, roiniţă, rosmarin, rostopască, tuia.
 Pojar, rujeolă, vărsat de vânt
Plante utilizate: ciuboţica cucului, gălbenele, isop, limba mielului.
 Zona Zoster
Plante utilizate: ardei, cimbrişor de câmp, cimbru de cultură, floarea pasiunii, gălbenele,
lingura zânei, sunătoare, untul pământului.
 Cancerul pielii
Plante utilizate: gălbenele, rostopască, sânziene.
 Căderea părului
Plante utilizate: ardei, brustur, iarbă mare, lumânărică, măru lupului, măslin (ulei), nuc,
rosmarin, urzică.
 Celulită
Plante utilizate: alunul vrăjitoarelor, iarbă neagră, iederă, pătrunjel, viţă-de-vie (frunze).
 Degerături
Plante utilizate: ardei, cătină (ulei), ceapă, coada calului, gălbenele, ghimber, plop, iarbă
neagră, muştar negru, obligeană, schinel, sclipeţi, stejar (scoarţă, ţelină, untul pământului.
37
 Echimoze
Plante utilizate: alunul vrăjitoarelor, brusture, bubernic, gălbenele, hamei, luminiţa nopţii,
năprasnic, pecetea lui Solomon, tătăneasă, untul pământului, verbină, viţa de vie roşie.
 Furunculoză
Plante utilizate: brustur, cicoare, in (seminţe), mărul lupului, nalbă mare, nuc, păpădie,
pătlagină, sânziene, stejar (scoarţă), verbină.
 Infecţii fungice
Plante utilizate: alor, arnica, brânca ursului, bubernic, cârmâz, ceapă, chimen, cimbru,
echinacea, eucalipt, fenicul, gălbenele, grâuşor, hamei, iarbă mare, mentă, mentă, muşeţel,
pecetea de aur, plop, rosmarin, rostopască, splinuţă, ţelină, usturoi.
 Keratoză senilă
Plante utilizate: cătină (ulei), gălbenele, sânziene.
 Lupus
Plante utilizate: cătină, coada calului, lingura zânei, plop.
 Muşcături de animale, reptile şi înţepături de insecte

Plante utilizate: aloe, alunul vrăjitoarelor, busuioc, cohosul negru, echinacea, levănţică,
limba câinelui, măselariţă, pătlagină, pecetea de aur, trifoi roşu, turiţă mare, verbină.
 Negi
Plante utilizate: Brânca ursului, ceapă, nuc, păpădie, rostopască, tuia, usturoi.
 Prurigo (prurit)
Plante utilizate: alunul vrăjitoarelor, brânduşa de toamnă, bubernic, cătină, coacăz negru,
creţişoară, iarbă mare, luminiţa nopţii, mărul lupului, păpădie, pecetea de aur, răchitan, salcie,
tei, trifoi roşu, ventrilică.
 Scabie
Plante utilizate: anason, cătină, cârmâz, chimen, cimbru de cultură, cruşin, gălbenele, iarbă
mare, iederă, levănţică, nuc, pelin, tuia.
 Ulceraţii varicoase
Plante utilizate: arnică, gălbenele, iarbă mare, levănţică, limba câinelui, mărul lupului, nuc,
sclipeţi, stejar (scoarţă), tătăneasă.
38
CAPITOLUL XII
AFECŢIUNI METABOLICE ŞI ENDOCRINE
12.1. Diabet
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: afin, ciumărea, fasole (teci de fasole).

ALTE PLANTE UTILIZATE: anghinare, brusture, busuioc, ceapă, cicoare, coacăz(e)
negru(e), cornul secarei, fenicul, ghimpe, ienupăr, lichen de piatră, lingura zânei, luminiţa
nopţii, măslin (frunze), năpraznic, nuc (frunze), obligeană, păpădie, pecetea lui Solomon,
porumbar, răculeţ, roiniţă, salcâm japonez, salvie, saschiu roz, splinuţă, troscot, ţelină, urzică.
12.2. Obezitate
PLANTE UTILIZATE: cruşin, fucus, iarbă neagră, iederă, ienupăr, lemn dulce, lipicioasă,
luminiţa nopţii, mur (frunze), ortosifon, osul iepurelui, păpădie, pir, soc, troscot, ţelină,
verigariu, viţa de vie (struguri).
12.3. Hipertiroidism (Boala lui Basedow sau Guşa exoftalmică)
PLANTE UTILIZATE: ghimpe, mei păsăresc, păducel, roiniţă, talpa gâştei, urzică.
12.4. Hipotiroidism (Mixedem sau Insuficienţă tiroidiană)
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: fucus.
12.5. Gută
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: brânduşa de toamnă.

ALTE PLANTE UTILIZATE: aconit, brustur, cătină, ceapă, cicoare, cimbrişor, coada
calului, creţuşcă, fasole, frasin, ghiara diavolului, ghimpe, hream, iarbă mare, iarbă neagră,
ienupăr, kava-kava, lăsnicior, leuştean, lipicioasă, mei păsăresc, merişor de munte, mesteacăn,
osul iepurelui, păpădie, pătrunjel, pedicuţă, pir, porumb (mătase), porumbar, salcie,
sarsaparilla, săpunariţă, soc, splinuţă, strugurii ursului, tătăneasă, troscot, turiţă mare, ţelină,
untul pământului, urzică, usturoi, viţă-de-vie (struguri).
12.6. Afecţiuni ale metabolismului lipidic
12.6.1. Dislipidemii (Hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie)
PLANTE UTILIZATE: afin, anghinare, ardei, brustur, cătină, ceai verde, ghimber, lemn
dulce, leurdă, limba mielului, lingura zânei, luminiţa nopţii, mesteacăn, nuc, pătlagină,
pufuliţă, salcâm japonez,s aschiu roz, tei, usturoi, ventrilică, viţăd e vie (struguri).
12.7. Osteoporoză
PLANTE UTILIZATE: cătină (ulei), coada calului, coada şoricelului, nuc, urzică.
39
CAPITOLUL XIII
AFECŢIUNI ALE NASULUI, GÂTULUI ŞI URECHILOR.

AFECŢIUNI OFTALMOLOGICE.
HEMORAGII.
13.1. Afecţiuni ale nasului (rinite, rinosinuzite, ozenă)
PLANTE UTILIZATE: busuioc, cătină, cimbrişor, coacăz negru, coada şoricelului,

eucalipt, pătlagină, rosmarin, soc, trei fraţi pătaţi.
13.2. Afecţiuni ale gâtului (amigdalită, laringită, faringită)
PLANTE UTILIZATE: ardei, bubernic, busuioc de câmp, cătină, cârmâz, ceapă, cerenţel,
cimbrişor, cimbru, coada racului, echinacea, eucalipt, fenicul, gălbenele, ghimber, iarbă mare,
iarbă neagră, levănţică, lichen de piatră, lipicioasă, muşeţel, nalbă mare, năpraznic, pătlagină,
pecetea de aur, salvie, soc, sunătoare, tătăneasă, tei, tisa, toporaşi, turiţa mare.
NALBA DE GRĂDINĂ
(Althaea rosea)
Sinonime: Nalbă de ai mare, Nalbă înaltă, nalbă învoalată

Încadrare sistematică: Familia - Malvaceae
Răspândire: - specie exclusiv de cultură, cultivată ca plantă ornamentală în
jud. Botoşani, Brăila, Buzău.
Descriere botanică: - plantă erbacee, perenă.
Produs medicinal: Florile (Althaea rosea flos)
- florile se recoltează zilnic pe timp frumos, după ce s-a ridicat roua, se usucă mai întâi la
soare 5-6 ore, apoi se usucă în încăperi aerisite.
Principii active: - produsul vegetal conţine mucilagii, pigmenţi antocianici şi
alţi compuşi.
Acţiune farmacodinamică: - acţiune emolientă datorată mucilagiilor.
UTILIZARE:  astm bronşic, traheită (infuzie sau decoct din flori)
- EXTERN:  inflamaţii ale gurii sau gâtului (infuzia sau decoctul de mai
sus pentru gargare de mai multe ori/zi).
ADMINISTRARE:
 Infuzie (din flori): 1 linguriţă flori mărunţite, cu sau fără caliciu la 200ml apă, se lasă 15
minute, se beau 2 căni pe zi;
 Decoct (din flori): 1 linguriţă flori mărunţite cu sau fără caliciu la 200ml apă, se fierbe 5
minute la foc mic, se beau 2 căni pe zi.
Efecte secundare: Nu se cunosc.
40
13.3. Afecţiuni ale urechilor (congestia urechilor, surditate)
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: urechelniţă.

ALTE PLANTE UTILIZATE: busuioc, ceapă, cimbrişor, iederă, levănţică, lumânărică,
mentă, nalbă mare, pecetea de aur, podbal, rostopască.
13.4. Afecţiuni oftalmologice: stimularea vederii, conjunctivită, glaucom, prurit

ocular, blefarită ş.a.
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: afin, albăstrele, dediţei, silur.

ALTE PLANTE UTILIZATE: busuioc, cătină, dracilă, fumărică, gălbenele, lemn dulce,
nalbă mare, pecetea de aur, ruta, sclipeţi, trifoi roşu, turiţă mare, verbină.
13.5. Hemoragii (interne şi externe)
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: piperul bălţii, vineriţă.

ALTE PLANTE UTILIZATE: armurariu, cătină, cerenţel, cervană, ciuboţica cucului, coada
calului, coada şoricelului, coada racului, cornul secarei, creţişoară, dediţei, limba câinelui,
lumânărica, mărul lupului, măturice, năpraznic, pătlagină, pecetea de aur, răchitan, răcuşor,
salcâm japonez, salcie, saschiu, sclipeţi, tătăneasă, tei, traista ciobanului, troscot, turiţa mare,
urzică, urzică moartă (albă sau galbenă), viţa de vie.
41
CAPITOLUL IV
CANCER
14.1. Principii active din plante cu acţiune citostatică confirmată: alcaloizii din
Vinca rosea, taxolul, podofilina, colchicina, daunorubicina, mytomicina C, bleomycina,
mitramycina.
14.2. Fitopreparate anticanceroase cu efect adjuvant în terapia tumorilor: vâscul,

echinacea, sfecla roşie, canabis, cânepa codrului.
14.3. Plante cu acţiune de prevenire a cancerului:
a) plante cu activitate anticanceroasă puternică: usturoi, ghimber, soia, lemn dulce,

morcovul, ţelina, pătrunjelul, păstârnacul.
b) a) plante cu activitate anticanceroasă moderată: citricele, rizom de cucurma,
Crucifereae: varza de Bruxelles, varza, conopida; Solanaceae: tomate, ardei gras; orezul roşu,
cereale integrale.
c) a) plante cu activitate anticanceroasă modestă: menta, rozmarinul, cimbru de
cultură, busuiocul, oregano, salvia, orzul, castravetele.
14.4. Fitoterapia anticanceroasă
FITOTERAPIE SPECIFICĂ: saschiu roz, sânziene albe şi galbene, tisa, vâscul.

ALTE PLANTE UTILIZATE: anason, cătină, coada şoricelului, damiana, fucus, gălbenele,
ghimpe, ginseng siberian, ginseng indian, lăsnicior, levănţica, lichen de piatră, limba câinelui,
limba mielului, lingura zânei, lipicioasa, lumânăria, luminiţa nopţii, mărul lupului, mielărea,
năpraznic, nuc, obligeană, oleandru galben, pătlagină, pătrunjel, pecetea de aur, pedicuţă,
plămânărică, plop, pufuliţă, rostopască, schinel, silur, soc, sunătoare, tătăneasă, toporaşi, trifoi
roşu, troscot.
TOPORAŞI
(Viola adorata)
Sinonime: Călţunaşi, floare domnească, flori mărunte.

Încadrare sistematică: Familia: Violaceae.
Răspândire: - creşte în păduri de foioase, zăvoaie, tufărişuri, în special în
regiunile deluroase sau de câmpie.
Descriere botanică: - plantă perenă, erbacee, fără tulpină aeriană cu rizom articulat,
lung de 2-3cm.
Produs medicinal: - frunzele, florile, rădăcinile.
- rizomii cu rădăcinile subţiri lungi de 10cm se recoltează primăvara devreme sau toamna
(septembrie);
- florile se recoltează în timpul înfloririi;
- frunzele se recoltează fără peţioli în martie-aprilie;
- toate se usucă la umbră în strat subţire, în camere bine aerisite.
42
Principii active:
- frunzele şi florile conţin antociani, mucilagii, alcaloizi, flavonoide, ulei volatil aromat,
format din aldehide şi alcooli alifatici nesaturaţi;
- rizomii conţin: saponine, alcaloizi, ulei volatil, substanţe amare, iridoide, derivaţi de acid
salicilic.
- frunzele şi florile au acţiune expectorantă, emolientă şi uşor sudorifică;
- frunzele şi florile sunt folosite în tratamentul cancerului de sân şi de stomac;
- rădăcina este un puternic expectorant.
UTILIZARE:
- bronşită cronică, tuse, catar pulmonar (decoct din rădăcină de toporaşi; infuzie din plantă);
- amigdalită cronică (gargarisme cu decoct);
- tuse (se beau 2-3 căni/zi din infuzie din flori);
- afecţiuni pulmonare şi digestive, fragilitate capilară, afecţiuni urinare (tinctură)
- EXTERN:
- răni, inflamaţii dermice şi ulceraţii (cataplasme cu frunze proaspete);
- gută (cataplasme locale cu oţet medicinal din frunze);
- îngrijirea tenului şi prevenirea ridurilor (infuzie din flori în lapte).
ADMINISTRARE:
 Infuzie (din plantă): 1 lingură plantă mărunţită la 250ml apă clocotită;
 Infuzie (din flori): 1 lingură flori uscate şi mărunţite la 200ml apă clocotită, se lasă acoperit
15-20 min.;
 Decoct (din flori): 15g flori la 400ml apă, se fierb 20min., se fac gargarisme de mai multe
ori pe zi;
 Oţet medicinal (din frunze de toporaşi): 150-200g frunze tocate mărunt se pun la fiert cu
300ml oţet de vin pe baie de aburi, timp de 8-10min.; se aplică cataplasme locale, antialgic;
 Infuzie (din flori în lapte): o mână de flori la ½ litru lapte dulce clocotit, se lasă să se
răcorească, se spală faţa cu infuzie;
 Tinctură: se iau 1-2ml de 3 ori/zi.
Efecte secundare: Nu se cunosc.
43
CONCLUZII
Lucrarea de faţă este structurată în 14 capitole:

În primul capitol am prezentat câteva reguli legate de recoltare şi perioada de recoltare a
plantelor medicinale.
În capitolul II am prezentat formele farmaceutice utilizate în fitoterapie.
În capitolul III am enumerat, pe scurt, principiile active prezente în plante şi am
prezentat succint mecanismele biochimice prin care planta acţionează, indicaţiile, reacţiile
adverse, a contraindicaţiile şi posibilităţile, de asociere, precum şi toxicitatea fiecărei specii.
Următoarele 10 capitole prezintă sistematiza principalele plante medicinale utilizate în
tratamentul afecţiunilor respiratorii, cardio-vasculatorii, digestive, ale aparatului urinar, ale
aparatului genital, locomotor, ale sistemului nervos, în afecţiuni dermatologice, în boli
metabolice şi endocrine, în afecţiuni oftalmologice sau din sfera ORL, precum şi fitoterapia
afecţiunilor hemoragice.
Ultimul capitol a fost rezervat prezentării pe scurt a speciilor utilizate în terapia
cancerului.
În fiecare capitol am prezentat principalele afecţiuni care pot beneficia de fitoterapie,
menţionând pentru fiecare boală separat fitoterapia specifică bolii, precum şi alte plante utile
în terapia bolii respective.
La fiecare capitol am prezentat monografic câte o specie, ca exemplu. În acest sens am
descris: denumirea ştiinţifică şi populară, încadrarea sistematică, răspândirea, descrierea
botanică, care este produsul medicinal utilizat şi obţinerea acestuia, cele mai importante
principii active prezente şi acţiunea lor farmacodinamică din care decurg indicaţiile acestora,
modul de administrare, efectele secundare, posibilităţile de combinare cu alte plante,
interacţiuni cu alte specii sau medicamente de sinteză, contraindicaţii şi precauţii şi toxicitatea
speciei respective.
În ultimii ani, pe fondul unor lipsuri în legislaţia sanitară sau a imposibilităţii aplicării
acesteia, au proliferat tot mai multe produse fitoterapeutice, foarte puţine dintre acestea fiind
standardizate sau controlate de instituţii abilitate, iar de starea de sănătate a unei naţiuni
răspunde corpul medical.
Există, de asemenea, şi situaţii de criză în care plantele nu fac faţă, în special în cazul
unor afecţiuni acute. În aceste cazuri ne vine în ajutor medicina modernă cu mijloacele ei
terapeutice.
Aportul terapiei poate fi hotărâtor în unele boli cronice în special (boli cardiovasculare,
hepatice, intestinale, respiratorii, tumorale), dar mai ales în prevenirea îmbolnăvirii prin
creşterea rezistenţei organismului şi a tonusului psiho-afectiv, contribuind hotărâtor la
realizarea dezideratului străvechi: „Minte sănătoasă în corp sănătos”.
Lucrarea cu titlul „Fitoterapia în afecţiunile organismului” reprezintă un foarte scurt
argument care vine în sprijinul plantelor, deoarece se ştie că acţiunea plantelor medicinale
este complexă şi acţionează asupra organismului ca întreg.
Utilizarea cu succes a plantelor au făcut, pe parcursul epocilor, ca fitoterapia să fie
ridicată la rang de cinste.
44

FITOTERAPIA

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FITOTERAPIA

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA

2.1. PREPARATE PENTRU UZ INTERN ……………………………………. 11

4.1. INFLAMAŢII ACUTE ŞI CRONICE ALE CĂILOR RESPIRATORII .. 22

5.1. AFECŢIUNI CARDIO-VASCULARE …………………………………… 24

6.1. AFECŢIUNI ALE CAVITĂŢII BUCALE ………………………………… 27

7.1. Infecţii şi inflamaţii ale aparatului urinar …………………………………… 29

8.1. Dismenoree …………………………………………………………………… 31

9.1. Afecţiuni reumatice …………………………………………………………. 33

10.1. Neuroastenie şi tulburări ale somnului ……………………………………. 35

12.1. Diabet ………………………………………………………………………… 39

13.1. Afecţiuni ale nasului ……………………………………………………….. 40

14.1. Principii active din plante cu acţiune citostatică confirmată …………….. 42

Fitoterapia ( de la grecescul phyton – plantă şi franţuzescul therapie – ştiinţa tratării şi

RECOLTAREA PLANTELOR MEDICINALE

TRANSPORTUL PLANTELOR. Pentru transport se pun în saci de cânepă, cât mai

PREGĂTIREA ŞI SELECTAREA PLANTELOR PENTRU USCARE. Înainte de

USCAREA PLANTELOR MEDICINALE impune o selectare a plantelor în funcţie

FORME FARMACEUTICE UTILIZATE ÎN FITOTERAPIE

Pentru obţinerea efectului maxim al principiilor active din plante medicinale se

1. Preparate pentru uz intern:

2. Preparate pentru uz extern

2.1. Preparate pentru uz intern

PULBERILE DE PLANTE: sunt forme farmaceutice obţinute prin uscarea şi mărunţirea

2.2. Preparate pentru uz extern

Pentru uz extern, în afară de preparatele recomandate mai jos se folosesc şi infuzii,

CATAPLASMELE: sunt forme farmaceutice (preparate) de consistenţă moale, care se

INHALAŢIILE: constau în inhalarea (respirarea) vaporilor calzi de apă încărcaţi cu

LIPIDE, SUBSTANŢE GRASE, reprezentate prin:

PRINCIPII AMARE. SUBSTANŢE AMARE

PRINCIPII ACTIVE AZOTATE

GLUCIDELE reprezintă mai mult de 50% din compoziţia chimică a organismelor

LIPIDE. SUBSTANŢE GRASE

Sunt produşi de secreţie sau excreţie ai plantelor, amestecuri heterogene de substanţe

PRINCIPII AMARE. SUBSTANŢE AMARE

Sunt produşi ai metabolismului secundar vegetal, catalizatori biologici în reglarea şi

PRINCIPII ACTIVE AZOTATE – sunt compuşi rezultaţi din metabolismul secundar

4.1. INFLAMAŢII ACUTE ŞI CRONICE ALE CĂILOR RESPIRATORII

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: lichen de piatră, limba mielului, lumânărică, nalbă de

4.1.2. Antitusive, expectorante, antispasmodice, antiseptice,

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: ciuboţica cucului, eucalipt, iarba mare, iederă, isop,

4.2. Astm bronşic, bronşite şi alte afecţiuni ale aparatului respirator

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: brad, cârcel, cimbrişor de câmp, cimbru de cultură, plop

4.3. RĂCEALĂ ŞI GRIPĂ

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: echinacea, mătreaţa bradului, soc, tei.

5.1. AFECŢIUNI CARDIO-VASCULARE

5.1.1. Insuficienţă cardiacă

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: ceapa de mare, degeţel lânos, degeţel roşu, lăcrimioara,

Sinonime: Flori domneşti, iarba lui Sf. Gheorgh, mărgăritar.

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: măturice (drob).

5.1.3. Cardiopatia ischemică

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: arnica, khella, păducel.

5.1.4. Hipertensiune arterială

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: rauwolfia, vâsc.

5.1.4. Hipotensiune arterială

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: rosmarin, talpa gâştei.

5.2. AFECŢIUNI ALE SISTEMULUI VENOS ŞI LIMFATIC

5.2.1. Afecţiuni ale sistemului venos (varice şi hemoroizi)

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: alun, alunul vrăjitoarelor, bubernic, castan sălbatic,

5.2.2. Afecţiuni ale sistemului limfatic

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: cârmâz, lipicioasă.

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: ceapă, cornul secarei, ginkgo, leurdă, salcâm japonez,

Sinonime: Ai-ciorăsc, ai de pădure, ai sălbatic, leoardă.

6.1. AFECŢIUNI ALE CAVITĂŢII BUCALE

FITOTERAPIE SPECIFICĂ: busuioc de câmp, salvie.