BALTAGUL

R O M A N R E A L I S T, O B I E C T I V, M I T I C
INTRODUCERE
• Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai importanți scriitori
ai literaturii române
– reprezentant al realismului interbelic.
• Romanul „Baltagul” apărut în 1930, este una dintre operele
de referință ale autorului, alături de „Hanu’ Ancuței”,
„Neamul Șoimăreștilor”, „Frații Jderi”, „Țara de dincolo de
negură” etc.
 ÎNCADRAREA ÎN SPECIE ȘI CURENT LITERAR (I)
• specie literară: roman, respectiv o operă epică de mari dimensiuni cu o acțiune
complexă desfășurată pe mai multe planuri narative, la care participă
numeroase personaje ,care trăiesc conflicte puternice și care ilustrează o
viziune amplă a autorului asupra societății și asupra lumii.
• roman obiectiv, doric → perspectivei narative și narațiunii la persoana a III-a +
interbelic, pentru că apare în 1930 între cele două războaie mondiale.
• curent literar realism:
– tema de natură economică (importanța acordată factorului material);
– personaje tipice în situații tipice condiționate de mediul în care trăiesc;
– expunerea unor fapte verosimile, veridice: Nechifor Lipan este tâlhărit și
ucis de alți doi ciobani, soția îi deconspiră pe vinovați
ÎNCADRAREA ÎN SPECIE ȘI CURENT LITERAR (II)
– obiectivitatea perspectivei narative, caracterul doric al romanului, fiind o
trăsătură specific realistă, reliefată prin nararea faptelor la persoana a III-a;
– fixarea cu exactitate a cronotopului, respectiv a reperelor spațiale și
temporale (acțiunea se petrece în satul Măgura Tarcăului, punctând de-a
lungul romanului, prin călătoria pe care o întreprinde Vitoria Lipan, alte
localități toponime reale în Moldova, precum Cruci, Suha, Sabasa, Crucea
Talienilor. Reperele temporale au conotație religioasă, bine precizate:
înainte de Sf.Andrei, prin Postul Mare, până la 10 martie;
– tehnica detaliului semnificativ specifică realismului, prezentă atât în
descrierea protagonistei, prin reliefarea trăsăturilor fizice în general
(caracterizare directă): „numai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită
în privire”, dar și în descrierea locurilor pe care le traversează eroina.
TEMA ROMANULUI
• călătoria întreprinsă de Vitoria și Gheorghiță, având o dublă semnificație:
– pentru Vitoria → călătorie justițiară, făcută cu scopul de a afla adevărul despre
soțul său și de-ai face dreptate lui Nechifor descoperindu-i pe ucigași (din această
cauză Baltagul este un roman polițist);
– pentru Gheorghiță → călătorie de maturizare, inițiatică la capătul căruia băiatul
devine orfan de tată, forțați să-și asume responsabilități (din aceasta perspectivă
Baltagul este un Bildungsroman).
• romanul este o monografie a satului moldovenesc de la munte, prezentând credințe și
obiceiuri, superstiții și ritualuri
– individualizează o imagine complexă a unei lumi rurale ancestrale.
• tema răzbunării, a actului justițiar săvârșit de Vitoria în numele dreptății, tema realistă
a îmbogățirii, ca mobil al crimei
• tema iubirii (considerat de unii critici literari roman erotic)
 PERSPECTIVA NARATIVĂ
• Șirul evenimențial este expus într-o manieră tipic realistă
–obiectivă, impersonală, viziune „dindărăt”, focalizare „zero”
–naratorul preponderent obiectiv, omniscient, omniprezent și
heterodiegetic.
• în secvența finală, a parastasului, eroina preia rolul naratorului
relatând cu o uimitoare precizie scenariul crimei asupra soțului
său, Nechifor Lipan.
 TITLUL ROMANULUI
• sintetic, reprezentat de un substantiv comun, articulat hotărât,
individualizează obiectul desemnat.
• prezintă două aspecte:
– denotativ, baltagul reprezintă un obiect cu două tăișuri care, în sens
conotativ trimit la caracterul ambivalent al instrumentului.
– este arma crimei înfăptuite de Cuțui și Bogza asupra lui Nechifor
Lipan. Pe de altă parte, este arma dreptății și a răzbunării,
individualizând actul justițiar prin care Gheorghiță, pedepsindu-l pe
Bogza, își răzbună tatăl ucis.
 CONFLICTELE ROMANULUI
• Conflictul exterior → Vitoria Lipan și cei doi ucigași ai soțului său, Ilie Cuțui și
Calistrat Bogza. Inițial, Vitoria caută cu înverșunare despre soarta lui Nechifor
și, odată ce descoperă rămășițele trupului său, conștientizând astfel crima
înfăptuită, scopul femeii devine acela, mai întâi de a afla cine l-a ucis pe
Nechifor, iar mai apoi de a-i pedepsi pe ucigași. De aceea, conflictul exterior se
concretizează în scena parastasului, când Vitoria îi înfruntă cu îndrăzneală pe
cei doi agresori, aceștia fiind constrânși să-și recunoască vina.
• Conflictul interior → zbuciumul sufletesc al Vitoriei Lipan care debutează odată
cu îngrijorarea femeii cauzată de absența îndelungată a soțului său. În același
timp, zbaterea interioară a Vitoriei continuă cu dorința ei febrilă de a afla
adevărul, de a-i găsi pe ucigașii lui Nechifor și în lipsa dovezilor de a-i
determina să-și asume responsabilitatea faptelor săvârșite.
 SCENE SEMNIFICATIVE (I)
1. scena coborârii în prăpastie
• pune în lumină tema romanului (caracterul de Bildungsroman) + maturizarea lui Gheorghiță
• intensitatea emoțională ce caracterizează starea de spirit a Vitoriei și a lui Gheorghiță, odată cu
descoperirea rămășitelor lui Nechifor Lipan în prăpastia din dreptul Crucii Talienilor cu ajutorul
câinelui Lupu.
• cele două personaje sunt caracterizate în oglindă, în mod indirect prin gesturile, reacțiile sau modurile
în care inter relaționează, ilustrându-se antitetic stăpânirea de sine și forța morală a Vitoriei, care
contrastează izbitor cu sensibilitatea și imaturitatea copilului. Zbuciumul interior al băiatului, care își
descoperă tatăl mort în râpă fundamentează maturizarea acestuia, căci el coboară în prăpastie ca un
tânăr imatur și ferit de marile dureri ale vieții, urcând apoi la suprafață ca un tânăr matur, inițiat prin
durerea pe care o conștientizează odată cu noul statut existențial, acela de orfan „abia acum înțelegea
că acolo zace tatăl său”.
• Vitoria nu-și menajează copilul, forțându-l astfel să se responsabilizeze și să-și asume rolul de viitor cap
al familiei, spunându-i să păzească osemintele tatălui cât timp ea merge să anunțe autoritățile.
„Gheorghiță, hotărî ea, tu stai aici să priveghezi pe tatu-tău, iar eu mă scobor în grabă la Savasa ca să
dau de știre”. Astfel, ca și cum între tată și fiu se creează o legătură spirituală nevăzută „sângele” și
carnea lui Nechifor Lipan se întorceau asupra lui în pași, în zboruri, în chemări”. Băiatul rezistă unei
grele încercări unei probe inițiatice care îl sprijină în noua lui devenire.
 SCENE SEMNIFICATIVE (II)
2. scena finală (parastasului)
• rezolvarea conflictelor, atât cel de natură exterioară, cât și conflictul interior al Vitoriei, care își duce la
bun sfârșit misiunea justițiară.
• eroina invită întregul sat, dar și autoritățile reconstituind în față acestora și mai cu seamă în fața celor
doi ucigași scenariul crimei săvârșite asupra soțului său, dovedind intuiție și perspicacitate, inteligență
ascuțită și perseverentă detectivistă, Vitoria manevrează cu abilitate răbdarea și sensibilitatea celor doi
ucigași, atingându-și scopul și determinându-i să-și asume vina.
• discursul Vitoriei este similar unui interogatoriu condus cu mare abilitate persuasivă, ispitindu-l pe
Bogza cu băutură, astfel încât acesta să-și piardă stăpânirea de sine și rațiunea, memorând discuția în
așa fel încât tactul și răbdarea ei să contrasteze progresiv cu pierderea cumpătului de către ucigași.
• Gheorghiță dovedește că a ajuns un om matur, veritabil cap de familie, împlinind menirea justițiară și
răzbunându-și tatăl; scena parastasului are rolul de a ilustra încheierea procesului de maturizare prin
care trece tânărul, având caracter simetric cu scena coborârii în prăpastie.
• cei doi ucigași își asuma responsabilitatea faptelor comise. Ilie Cuțui recunoaște de bună voie „că se
știe că a fost întocmai cum a arătat femeia mortului”; Calistrat Bogza însă devine agresiv, fiind lovit cu
baltagul de către Gheorghiță și sugrumat de câine Lupu. Vitoria dovedește intransigență atunci când
nu-i acordă iertare lui Bogza, dar și puterea de a merge mai departe, în ciuda pierderii suferite.
STATUTUL SOCIAL
• Vitoria Lipan este un personaj complex al romanului obiectiv realist al
cărei statut evoluează de-a lungul operei
• inițial ea este soția lui Nechifor Lipan, ulterior devine văduva acestuia.
• femeia ajunsă la vârsta maturității, Vitoria este mama a doi copii
adolescenți Minodora și Gheorghiță de a-l căror viitor este responsabil
în totalitate, asumându-și grija și întreținerea gospodăriei și educației
acestora.
• Soție a unui oier harnic, Vitoria este ea însăși femeie întreprinzătoare și
capabilă să asigure un trai îndestulat familiei sale, fiind un personaj
exponențial al satului Măgura Tarcăului.
 STATUTUL MORAL (I)
• Vitoria este un personaj rotund, cu un caracter constituit din defecte și calități, fiind caracterizată atât
direct de către celelalte personaje, cât și indirect, trăsăturile sale reieșind din fapte, gesturi, atitudini,
relații cu celelalte personaje, mediul din care provine.
• Personalitatea eroinei este ilustrată într-o triplă ipostază:
– prin raportarea la propriii săi copii (ipostaza de mamă)
– la soțul său (ipostază de soție)
– prin inter relaționarea cu celelalte personaje (conturându-se conflictul exterior cu cei doi ucigași ai soțului său).
• Față de copiii ei, Vitoria se dovedește o mamă dură si intransigentă, cu o anumită rigiditate mentală atunci
când vine vorba de libertățile copiilor săi și destul de nereceptivă la orice noutate pe care o aduce
progresul: „îți arat eu ție coc valț și bluză!... nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am știut de acestea și
în legea noastră trebuie să trăiești și tu”.
• Pentru a o feri pe Minodora de ispitele adolescentine o trimite la mănăstire cât timp ea este plecată, iar
pe Gheorghiță îl expune unui proces sinuos, dificil și forțat al maturizării.
• Lui Nechifor Lipan îi arată o dragoste constantă, dovedindu-se o soție loială și devotată, pornind într-o
călătorie dificilă, înfruntând o lume ostilă și aproape inaccesibila a bărbaților.
 STATUTUL MORAL (II)
• iubirea Vitoriei pentru soțul său este ilustrată în finalul romanului când durerea o determină să fie
neîndurătoare cu ucigașul acestuia.
• Conflictul exterior dintre Vitoria și cei doi ucigași evidențiază cele mai importante trăsături de caracter
ale eroinei, respectiv o însușire care îi fundamentează personalitatea, perseverența, ambiția, hotărârea
nestrămutată de a afla adevărul: „n-am să mai am hodină, cum nu are pârâul Tarcăului până ce n-oi găsi
pe Nechifor Lipan”. Curajul este o altă trăsătură a Vitoriei, căci dincolo de orice teamă eroina își
sacrifică liniștea casnică, abandonându-și gospodăria din perimetrul căruia nu ieșise decât pentru a
merge la biserică. Astfel, de-a lungul călătoriei pe care o întreprinde ea dovedește intuiție, stăpânire de
sine și tărie de caracter, interacționând cu oameni cu care nu fusese obișnuită să vorbească și
frecventând locuri în care nu-și imaginase să intre vreodată.
• Scena finală ilustrează una dintre trăsăturile esențiale de caracter ale eroinei, respectiv talentul
detectivistic, căci „ca un Hamlet feminin” Vitoria investighează cu minuțiozitate etapele crimei înfăptuite
asupra lui Nechifor Lipan, determinându-i pe cei doi ucigași să își recunoască vina. De asemenea, Vitoria
demonstrează abilitate discursivă și capacitatea de a manipula, conducând cu inteligență discuția într-o
direcție favorabilă ei și provocând vulnerabilitatea și punctele nevralgice ale criminalului, până când
acesta își pierde cumpătul și stăpânirea de sine, asumându-și astfel fapta. De aceea, deși este o femeie
credincioasă și superstițioasă, Vitoria manifestă în final un caracter răzbunător și justițiar atunci când
refuză să îi acorde iertarea lui Bogza, când i-o cere, cu ultima suflare: „să te ierte Dumnezeu”.
STATUTUL PSIHOLOGIC
• drama interioară a protagonistului, care trăiește un puternic conflict sufletesc,
• concretizat în trei direcții:
– mai întâi, îngrijorarea femeii cauzată de absența îndelungată a soțului său;
– apoi convingerea din ce în ce mai pregnantă că lui Nechifor i s-a întâmplat ceva
rău,
– în final, când moartea acestuia devine o certitudine se observă frământarea femeii;
încercarea de a găsi modalități de a-i convinge pe cei doi să-și recunoască fapta.
• Vitoria caută cu încrâncenare adevărul, reușind să-și tabuizeze durerea și să-și
canalizeze toate resursele de energie în vederea îndeplinirii scopului său: să-l găsească
pe Nechifor, să-l înmormânteze, să-i descopere și să-i pedepsească pe cei doi ucigași.
• Tăria sa de caracter este elocventă în scena coborârii în prăpastie, când descoperă rămășițele
lui Nechifor și acționează mecanic pentru a nu își impresiona fiul, exteriorizându-și doar o
singură dată slăbiciunea, atunci când îl înmormântează pe Nechifor, căzând în genunchi, izbindu-
se cu capul de sicriu, țipând de durere și strigându-și soțul cu numele adevărat, doar de ea
știut.
CONCLUZIE
• romanul „Baltagul” de Mihai Sadoveanu aparține
realismului mitic