Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DREPTUL MUNCII
1
Rolul si insemnatatea. Dreptului muncii in sistemul de drept român
Dreptul muncii este ramura de drept care cuprinde normele juridice aplicabile relaţiilor de muncă
individuale si colective ce se nasc intre patroni si salariati cu ocazia prestarii muncii .
Prestarea muncii se realizează in cadrul unor raporturi sociale, care reglementate de normele juridice, devin, de
regulă, raporturi juridice de munca.
Munca reprezintă activitatea umană specifica, manuală şi/sau intelectuală, prin care oamenii utilizează
aptitudini personale in vederea satisfacerii necesitatilor lor.
Relatiile de munca reprezinta relatiile sociale care se formeaza intre oameni in procesul de prestare a
muncii. Din ansamblul acestor relaţii de muncă, sunt reglementate şi li se aplică normele dreptului muncii,
numai acelor relaţii care se stabilesc ca urmare a unui contract de muncă1.
Pentru a stabilii obiectul dreptului muncii, vom analiza cele doua situaţii în care se poate presta
munca :
Munca în cadrul unor raporturi juridice de muncă
Munca în afara unor raporturi juridice de muncă
Raporturile juridice de muncă reprezintă relatiile sociale reglementate prin norme legale, ce iau
naştere între o persoană fizică, denumită salariat şi un angajator, persoană juridică sau persoană fizică, ca
urmare a prestării unei anumite munci de către salariat in folosul angajatorului, care se obligă să plătească o
sumă de bani şi să asigure condiţii necesare prestării acelei munci.
Principala formă a raportului juridic de muncă il reprezintă contractul de muncă. Contractul de
muncă care se caracterizează prin faptul că una din părţi este intotdeauna o persoană fizică, care se obligă să
presteze o muncă în folosul celeilalte personae, fie juridică, fie fizică, care îşi asumă la rândul ei, obligaţia de a
o plati şi de a-i asigura condiţii optime de muncă.
Tot in această categorie intră mai intră: raporturile de muncă( de serviciu) ale funcţionarului public civil
sau militar, raporturile de muncă ale persoanelor care deţin demnităţi publice, raporturi de muncă ale membrilor
cooperatori care au calitatea exclusive de salariat.2
Spre deosebire de celelalte raporturi juridice de muncă, raporturile născute in baza incheierii contractului
de muncă, au urmatoarele caracteristice: persoana care presteaza munca este intotdeauna o persoană fizică,
sub aspectul ambelor subiecte – raportul juridic de muncă are o natură personală(intuitu personae), prestarea
muncii se face continuu- având un caracter succesiv, salariatul se află intr-un raport de subordonare3, raportul
de muncă are caracter oneros-plata poartă denumirea de salariul, angajatorul are putere de a da directive- de a
controla şi de a sancţiona.
1
Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Gheorghe Mohanu, Dreptul muncii, tratat, vol.1,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1978, pag. 8-11
2
Alexandru Ţiclea, Andrei Popescu, Marioara Ţichindelean, Constantin Tufan, Ovidiu Ţinca, Dreptul muncii, Editura Rosetti,
Bucureşti, 2004
3
Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Dreptul muncii, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2001
2
Munca în afara unor raporturi juridice de muncă
În această categorie se inscriu : munca voluntară, munca desfăşurată în baza unor obligaţii legale, munca
efectuată în cadrul unui raport juridic civil, munca desfaşurată in cadrul unui raport comercial, munca
desfaşurată in cadrul unui raport societar.
O categorie aparte a acestor raporturi o constituie munca desfaşurată in baza unor reglementări legale de sine
stătătoare – profesiuni liberale :avocat, notar public, executor judecătoresc, expert criminalist, consilier in
proprietate industrială, medic, expert contabil, etc.
Noţiunea de izvor semnifică, în general, sursa ori originea unui lucru sau al unui fenomen, dar in
acelaşi, semnifica şi documentul, textul original, istoric, ştiinţific, pe care se întemeiază o anume judecată,
concluzie, susţinere, opinie despre ceva pus în discuţie.
Izvoarele sunt manifestări ale relaţiilor sociale care generează norma juridică. Pentru a-şi realiza rolul
lor de organizare a vieţii sociale, normele juridice sunt exprimate în anumite forme, proprii dreptului, care în
funcţie de organul emitent pot fi: legi, ordonanţe, hotarâri, etc şi care generic poartă dennumirea de acte
normative.
Dreptul muncii este alcătuit din ansamblul actelor normative (legi, ordonante, hotărâri ale guvernului,
ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor) care reglementează relaţii sociale de muncă, care in acest fel devin
raporturi juridice de muncă.
Curte Constituţională a consfiinţit necesitatea reglementarii raporturilor de muncă prin Decizia nr.40/2001 4”
reglementarea legală a raporturilor de muncă, a drepturilor şi obligaţiilor angajatorilor şi ale salariaţilor, precum
şi a modalităţii de exercitare a acestora este necesară şi într-o societate organizată pe baza principiilor economiei
de piaţă”.
Izvoarele dreptului muncii sunt de două categorii :
1. Izvoare comune cu ale celorlalte ramuri de drept
2. Izvoare specifice dreptului muncii, care pot fi împărţite în izvoare interne şi izvoare
internaţionale.
IZVOARE COMUNE
Actele normative
Constituţia5
Legile
Ordonanţele Guvernului
Hotărârile Guvernului
Constituţia reprezintă legea fundamentală şi, prin urmare, cel mai important izvor de drept, având ca
principal obiectiv fixarea cadrului general al ordinii de drept, cocretizând, în cel mai înalt grad, ideea de justiţie şi
totodată enumeră principalele acte normative, precizând şi organul care le emite.
Jurisprudenţa (practica judiciară)- nu constituie izvor de drept în domeniul dreptului muncii(ius non
faciat iudex).
Cu toate acestea, deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstiuţional un text sau o lege, au
caracter obligatoriu şi sunt opozabile tuturor.
4
Publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.280 din 30 mai 2001
5
Textul revizuit al Constituţiei României a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 31 octombrie 2003
3
Mai menţionăm că şi deciziile Inaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, date în cazul recursurilor în interesul legii , în
litigii de muncă, şi care conferă un caracter unitar interpretării şi aplicării normelor de drept în legislaţia muncii,
pot fi considerate doctrinar izvoare indirecte.
Curtea are competenţa de a ” ordona practica judiciară a ţării determinând o interpretare şi o aplicare unitară a
legii de către toate celelalte instanţe judecătoreşti”6
Obiceiul juridic în principiu , nu constituie izvor de drept în domeniul dreptului muncii.
Obiceiul juridic este acea regulă de conduită care nu a fost reglementată juridic, dar care reprezintă rodul unei
experienţe de viaţă, al repetării unei practici, aparţinând unor categorii de oameni.
Prin excepţie de la regula potrivit căreia obiceiul fără a fi consacrat prin acte juridice nu are relevanţă juridică,
dacă un act normativ din domeniul legislaţiei muncii face referire expresă la obicei, considerându-l în mod
generic ca posibil, trebuie să i se recunoască obiceiului caracter de izvor de drept.Astfel, OG nr. 137/2000
privind sancţionarea tutror formelor de discriminare la încadrarea în muncă prevede că ”aplicarea cerinţelor şi
standardelor uzuale în domeniul respectiv” nu poate fi considerată discriminare la încadrarea în muncă.
Codul muncii consacră autonomia dreptului muncii ca ramură a sistemului unitar al dreptului nostru,
asigurând un regim unitar prin principiile şi trăsăturile sale esenţiale, pentru toţi cei care prestează o muncă în
calitate de salariaţi. Codul muncii şi celelalte reglementări normative generale privind problemele esenţiale ale
raporturilor de muncă formează dreptul comun al muncii aplicabil tuturor categoriilor de angajatori şi de
salariaţi.
În acelaşi timp, mai există şi reglementări speciale specifice dreptului muncii:
Regulamentul de organizare şi funcţionare este actul intern al unei persoane juridice prin care se
stabileste structura sa generală, compartimentele de lucru şi atribuţiile lor, conlucrarea dintre ele şi raporturile
cu conducerea persoanei juridice respective.Se aprobă, de regulă, de organul de conducere al fiecărei persoane
juridice şi reprezintă un drept la autoorganizare al fiecărui angajator, cf. art.40 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Deşi, Codul muncii nu îl prevede expres şi nici nu se referă la conţinutul său sunt situaţii când însăşi
legea precizează că stabilirea răspunderii juridice a unui salariat se face în funcţie de prevederile regulamentului
de organizare şi funcţionare în domeniul protecţiei muncii.
Instrucţiunile referitoare la protecţia muncii sunt izvoare de drept care se adoptă de fiecare angajator în
parte, ca obligaţie rezultată din Legea 90/19967 privind protecţia muncii.
Regulamentul intern reprezintă actul intern al unei persoane juridice prin care se stabilesc (art. 258
Codul muncii), următoarele :
Reguli privind protecţia, igiena, securitatea în muncă
Reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi înlăturarea oricărei forme de încălcare a demnităţii.
Reguli concrete privind disciplina muncii în unitate
Abateri discplinare şi sancţiuni aplicabile.
Reguli referitoare la procedura disciplinară.
Modalităţi de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice
Regulamentul intern prezintă importanţă deosebită pentru activitatea oricărui angajator, persoană juridică, iar
întocmirea acestuia constituie o obligaţie prevăzută de Codul muncii şi trebuie făcută cu consultarea sindicatelor
sau, în lipsa acestora, a reprezentanţilor salariaţilor.
Organizaţia Internaţională a Muncii ( O.I.M.) este o organizaţie specializată a ONU care deţine o
competenţă generală în domeniul muncii şi securităţii socale.
În atribuţiile sale intră ca activităţi fundamentale:
elaborarea de asistenţă tehnică statelor membre, in domeniile muncii şi securităţii sociale;
elaborarea de norme internaţionale pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor;
pregătirea de personal, inclusiv prin finanţarea unor cursuri cu participare internaţională;
organizarea de reuniuni internaţionale;
elaborarea de studii, cercetări, sinteze de legislaţie în materie de muncă şi securitate socială;
supravegherea aplicării şi respectării convenţiilor internaţionale privin drepturile omului în domeniile
muncii, social, al libertăţii de asociere sindicală;
Sistemul de reprezentare şi activitatea OIM, se bazează pe structura sa tripartită care inseamnă că
la lucrările sale participă, din fiecare ţară membră a organizaţiei, doi reprezentanţi ai guvernului şi câte
un delegat din partea sindicatelor şi al patronatelor. Dar votarea convenţiilor şi a recomandărilor nu se
face pe delegaţii ale statelor, ci individua8l.
Principiile care stau la baza Organizaţiei Internaţionale a Muncii sunt cuprinse în „Declaraţie de
la Philadelphia”:
- munca nu este o marfă;
- libertatea de expresie şi asociere este o condiţie indispensabilă a unui progres continuu;
- sărăcia, acolo unde există, constituie un pericol pentru prosperitatea tuturor;
- lupta contra mizeriei trebuie dusă cu energie în sânul fiecărei naţiuni,
totodată enunţă scopul politicii şi programelor de acţiune naţională şi internaţională, şi anume: orice
fiinţă umană, indiferent de rasă, credinţă, sex, are dreptul de a acţiona pentru progresul său material şi
pentru dezvoltarea spirituală în libertate şi demnitate, în securitate economică, asigurându-i-se egalitatea
şanselor9.
Normele care vizează raporturile de muncă aprobate prin regulamente şi directive de Uniunea
Europeană12.
8
Nicolae Voiculescu, Drept şi instituţii sociale internaţionale, Editura Pan-Publishing House, Bucureşti, 1997
9
Vasile Popa, Ondina Pană, Dreptul muncii- comparat,Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003
10
Alexandru Ţiclea, Andrei Popescu, Marioara Ţichindelean, Constantin Tufan, Ovidiu Ţinca, Dreptul muncii, Editura Rosetti,
Bucureşti, 2004
11
Andrei Popescu, Impactul ratificării cartei social europene asupra legislaţiei române a muncii şi protecţiei sociale, Dreptul,
nr,9/1999, p.3-20
12
Andrei Popescu si Nicolae Voiculescu, Drept social european, Editura Fundatiei „ România de mâine”, Bucureşti,2003,
5
Principiile fundamentale ale dreptului muncii
• Libertatea muncii este garantată prin Constituţie ( dreptul la muncă nu este îngrădit)
• Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii pe care
urmează să o presteze
• Nimeni nu este obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc sau profesie, oricare ar fi
aceasta.
• Muncă forţată este interzisă
• Nu se consideră muncă forţată : efectuarea stagiului obligatoriu militar, în caz de forţă majoră ( în caz de
război, calamitate, invazii de animale sau insecte etc, în general în toate cazurile care pun în pericol viaţa
sau condiţiile normale de existenţă)
• În cadrul relaţiilor de muncă se aplică principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi
angajatorii.
• Orice discriminare directă sau indirectă faţă de salariat, bazată pe criterii de sex, religie, vârstă, rasă ,
culoare, opţiune politică etc. este interzisă.
• Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii optime de muncă, de protecţie socială, de
securitate şi sănătatea în muncă.
• Salariaţii şi angajatorii se pot asocia liber pentru apărarea drepturilor lor şi promovarea intereselor
profesioanle, economice şi sociale.
• Cetăţenii români sunt liberi să se încadreze în muncă în statele membre ale UE, precum şi în oricare alt
stat, cu respectarea normelor dreptului internaţional al muncii şi a tratetelor bilaterale la care România este
parte.
DIALOGUL SOCIAL
Dialogul social reprezintă o componentă a vieţii sociale, ce constă în discuţiile şi înţelegerile dintre
partenerii sociali – sindicate şi patronate, şi anumiţi factori guvernamentali, prin care se urmăreşte armonizarea
intereselor patronale cu cele ale salariaţior, în vederea asigurării climatului de stabiliate şi pace socială.
Obiectivul permanent al dialogului social este realizarea păcii sociale- prin diferitele forme ale
dialogului social13 : negociere, consultare, informare, gestionarea în comun. Necesitatea de a se asigura ordinea
publică socială impune statului să intervină ca factor reglator pe piaţa muncii şi în domeniul raporturilor juridice
de muncă14.
Codul muncii reglementează în mod expres în art.214:” Pentru asigurarea climatului de stabilitate şi pace
socială, prin lege sunt reglementate modalităţile de consultări şi dialog permanent între partenerii sociali”.
13
Şerban Beligrădeanu, Impactul Legii nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social asupra
legislaţiei muncii, în „Dreptul” nr.8/1997
14
Ion Traian Ştefănescu, Tratat de dreptul muncii, vol.I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003
6
BIPARTITISMUL, ca relaţie sindicate-patronat. Partenerii sociali sunt organizaţiile sindicale şi
organizaţiile patronale. De cele mai multe ori în această relaţie bipartită, guvernul exercită o influenţă
puternică asupra conţinutului şi rezultatelor dialogului sindicate-patronat.
Organisme de cogestiune cum ar fi : Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă15, Casa
Naţională de Asigurări Sociale, Fondul Naţional de Accidente şi Boli Profesionale, Casa Naţională de
Asigurări de Sănatate, Casa Naţională de Pensii etc. În toate aceste organisme, conducerea este
asigurată în sistem tripartit.
Organisme consultative cum ar fi : Consiliul Economic şi Social16, comisiile de dialog social din
cadrul ministerelor şi al prefecturii.
SINDICATELE
15
Legea nr.145/1998, modificată de OUG nr.294/2000
16
Legea nr.109/1997, modificată şi completată prin Legea nr.58/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.179 din
21 martie 2003
17
Publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.73 din 5 februarie 2003
7
Trăsături caracteristice
Ansanmblul de norme juridice care reglementează organizarea şi funcţionarea sindicatelor, rolul lor în cadrul
societăţii îndeseobi în raporturile cu patronatele şi autorităţile publice constituie dreptul sindical.
PRINCIPII
8
Libertatea sindicală.
Potrivit Legii 54/2003 ( art.2) nimeni nu poate fi constrâns să facă sau să nu facă parte dintr-un sindicat, să
se retragă sau nu din aceasta.Liberatatea sindicală se exprimă în ambele drepturi, cel pozitiv cât şi cel
negativ.Sub aspectul dreptului comparat, încălcarea dreptului pozitiv ( de a aparţine unui sindicat) produce
consecinţe juridice similare, şi dimpotrivă reglementarea consecinţelor de a nu face parte dintr-un sindicat
comportă pe legislativ un tratament diferit. De exemplu :
În sistemul francez, ca şi în dreptul nostru , este interzisă orice diferenţiere între sindicalişti şi
nesindicalişti cu privire la raporturile de muncă.
În sistemul anglo-saxon, Israel, şi câteva ţări latino-americane este permisă condiţionarea ocupării
unui loc de muncă de apartenenţa la un anumit sindicat.
În sistemul german, mai flexibil faţă de cel anglo-saxon, se acceptă o diferenţiere între sindicalişti şi
cei care nu fac parte dintr-un sindicat, numai în măsura în care diferenţierea în cauză este
socialmente utilă ( cum ar fi un interes general- de exemplu asigurarea sănătăţii publice ori a
securităţii naţionale)
Pluralismul sindical.
Constituie un principiu care derivă din libertatea sindicală, asigurându-se posibilitatea de a se constitui
mai multe sindicate în aceeaşi ramură, în acelaşi domeniu de activitate, teritorial sau chiar în aceeaşi unitate.
Independenţa sindicatelor
Spre deosebire de reglementarea anterioră, Legea 54/2003, stabileşte imperativ şi precis următoarele:
Prin art. 7 este interzisă autorităţilor publice şi patronatelor orice intervenţie de natură de a limita ori
întrerupe exercitarea drepturilor sindicatelor.
Prin art. 39. se stipulează că organizaţiile sindicale nu pot fi dizolvate şi nu li se poate suspenda
activitatea în baza unor acte de dispoziţie ale autorităţilor publice sau patronatelor.
Nu se pot constitui în sindicate persoanele care deţin funcţii de conducere ( art. 294 C. Muncii) şi nu pot adera
la o organizaţie sindicală.. Contrarietatea de interese dintre angajator şi sindicat, îi împiedică pe salariaţii
cu funcţii de conducere să aibă calitatea de sindicalişti.
Persoanele care deţin funcţii de demnitate publică
Persoanele care fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, sunt funcţionari publici de conducere şi
alte categorii de funcţionari publici.
Magistraţii ( judecătorii şi procurorii)
Personalul militar
Persoanele care practică profesiuni liberale, membrii cooperatori, agricultorii şi persoanele în curs de
calificare.
5. PERSONALITATEA JURIDICĂ
A. Numărul minim de constituire a unui sindicat este de 15 persoane din aceeaşi ramură sau
profesiune, chiar dacă îşi desfăşoară activitatea la angajatori diferiţi.
• Aşadar este posibil ca una şi aceeaşi organizaţie sindicală să aibă ca membrii persoane aflate în serviciul
unor angajatori diferiţi, dar sub condiţia ca membrii respective să presteze activitate în aceeaşi ramură sau
profesiune.
• O persoană poate face parte, în acelaşi timp, numai dintr-o organizaţie sindicală.
9
• Salariaţii minori, de la împlinirea vârstei de 16 ani, pot fi membrii ai unei organizaţii sindicale, fără a fi
necesară încuvinţarea prealabilă a reperezentanţilor legali.
B. În scopul dobândirii personalităţii juridice, împuternicitul celor care fondează sindicatul depune la
judecătoria din raza teritorilă o cerere de înscriere, la care se adaugă procesul verbal de constituire semnat de
membrii fondatori, statutul sindicatului şi lista membrilor din organul de conducere al sindicatului , cu
menţionarea profesiei si a domiciliului. În termen de 5 zile de la data înregistrării, judecătoria are obligaţia de a
examina legalitatea actelor. În cazul în care se constată că cerinţele legale nu sunt îndeplinite,
preşedintele completului de judecată citează, în camera de consiliu, pe împutenicitul legal căruia îi solicită în
scris, remedierea neregulilor constatate în termen de 7 zile. Dacă sunt îndeplinite cerinţele legale, instanţa
procedează la soluţionarea cererii în termen de 10 zile, cu citarea împuternicitului special. Instanţa pronunţă
o hotărâre motivată de admitere sau respingere a cererii, care se comunică semnatarului cererii de înscriere, în
termen de 15 zile de la pronunţare. Organizaţia sindicală capătă personalitate juridice la data înscrierii în
registrul special a hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii18.
C. Ca orice persoană juridică sindicatul are un patrimoniu propriu, care poate fi folosit numai
potrivit intereselor membrilor de sindicat şi nu poate fi împărţit între aceştia
D. Sindicatele unei profesiuni de la nivelul mai multor unităţi din aceeaşi ramură de activitate se pot
asocial în federaţii sindicale. Mai multe federaţii sindicale pot constitui o confederaţie sindicală ( la nivel
naţional).Federaţiile şi confederaţiile sindicale pot constitui in uniuni sindicale teritoriale. Acestea
dobândesc personalitate juridică din momentul ramânerii definitive a hotărârii judecătoreşti care
autorizează înfinţarea acestora, competenţa aparţinând tribunalelor judeţene.
A. Conform art. 223 din C. Muncii se stabileste ca reprezentantii alesi in organele de conducere ale
sindicatelor li se asigura protectia legii contra oricaror forme de constrangere, conditionare sau limitare a
exercitarii functiilor lor. Potrivit art. 10 din Legea 54/2003 se stabileste ca in timpul mandatului si timp de 2 ani
de la incetarea mandatului, reprezentantilor alesi in organele de conducere ale sindicatelor nu li se poate modifica
sau desface contractul individual de munca pentru motive neimputabile lor. Liderii sindicali pot fi concediati
numai in anumite situatii si anume :
atunci cand au savarsit o abatere grava sau mai multe abateri disciplinare
au fost revocati din functiile sindicale pentru incalcarea normelor statutare sau legale
18
În acest sens , a se vedea Augustin Ungureanu, Consideraţii privind noile reglementări cuprinse în Legea sindicatelor nr. 54/2003, în
„Revista de drept comercial” nr.4/2003
10
Inaintea de promulgarea Codului muncii s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a art. 223 din Codul
Muncii, aratandu-se ca ar contraveni art. 16 din Constitutie potrivit caruia cetatenii sunt egali in fata legii si a
autoritatilor publice, fara privilegii sau discriminari. Curtea Constitutionala s-a bazat pe urmatoarele
argumente :
Principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor implica un tratament egal pentru situatii similare si
nicidecum acelasi tratament pentru situatii diferite
Deoarece liderii sindicali se afla intr-o situatie diferita de cea a celorlalti salariati, protectia lor legala ,
fata de posibilele represalii, santaj sau amenintari, este nu numai justificata, dar si imperios
necesara.
Textul incrimat ca neconstitutional nu are semnificatia unui privilegiu fata de liderii sindicali, ci a unei
masuri de protectie pentru a asigura egalitatea de tratament intre sindicat, pe de o parte, si unitate, pe
de alta parte, ca parti in contractul colectiv de munca. In caz contrar unitatea ar avea un puternic
mijloc de presiune asupra liderului sindical, care ar afecta insasi pozitia de egalitate a sindicatului fata
de unitatea in cauza.
C. Interdicţia modificării sau a desfacerii contractelor individuale de muncă pentru motive care privesc
activitatea sindicală
Aplicarea acestui text implică următoarele precizări :
Interdicţia îi vizează pe toţi cei aleşi în organele de conducere sindicale indiferent de nivelul lor sau de faptul că
organizaţia sindicală este sau nu reprezentativă.
Angajatorului îi este interzis să îi concedieze pe cei în cauză pentru motive care privesc activitatea sindicală.19
Interdicţia continuă să producă efecte chiar dacă cei în cauză au fast revocaţi din funcţiile sindicale de conducere
pentru încălcarea prevederilor statuare sau legale.
D. Membrii aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale au dreptul la reducerea programului
lunar cu 3-5 zile pentru activităţile sindicale, fără afectarea drepturilor salariale.
E. Art. 11 din Legea 54/2003 dispune că pe perioada în care persoana aleasă în organul de conducere este
salarizată de organizaţia sindicală, îşi păstrează funcţia şi locul de muncă avute anterior, precum şi
vechimea în muncă. La revenirea pe postul deţinut anterior i se va asigura un salariu care nu poate fi mai mic
decât cel ce putea fi obţinut în condiţii de continuitate în acel post.
19
Augustin Ungureanu, consideraţii privind noile reglementări cuprinse în Legea sindicatelor nr.54/2003, în „Revista de drept
comercial” nr.4/2003
11
proiectele de legi inclusiv la Parlament ( dacă dialogul cu Guvernul nu a condus la
rezultatele scontate de ele).
Să negocieze şi să încheie contractele colective de muncă la toate nivelurile ( de la nivel de
unitate şi până la nivel naţional).
Să primescă de la angajatori sau de la organizaţiile patronale informaţiile necesare pentru
negocierea contractelor colective de muncă sau pentru încheierea acordurilor de serviciu.
Să fie consultate de către angajator la întocmirea regulamentului intern
Să folosească mijloacele specifice acţiunilor sindicale : negocierile, procedurile de
soluţionare a litigiilor prin concilere, medire sau arbritaj, protestul, mitingul, greva etc
Să se ocupe de înlăturarea situaţiilor de discriminare după criteriul de sex.
Să apere chiar fără un mandat expres, interesele membrilor săi ce decurg din lege si din
contractele colective de muncă, în faţa instanţei judecătoreşti, organelor de jurisdicţie etc,
prin reprezentanţi proprii aleşi.
Să se pronunţe, cu titlu consultativ, asupra planului de măsuri sociale al angajatorului,
întocmit în cazul concedierilor colective.
La nivelul unităţilor există obligativitatea pentru consiliile de administraţie de a invita
delegaţi aleşi ai organizaţiilor sindicale reprezentative să participe la discutarea
problemelor de interes profesional, economic, social, cultural, fără ca acestia să aibă drept
de vot în luarea deciziilor.
Federaţiile şi confederaţiile sindicale, la cererea organizaţiilor sindicale din compunerea lor,
pot delega reprezentanţi care să trateze cu conducerea unităţilor să le asiste sau să le
reprezinte interesele acestora, în toate situaţiile.
Să desemneze prin confederaţiile sindicale reprezentanţă la Organizaţia Internaţională a
Muncii.
PATRONATELE
Reglementare şi organizare
Prin patron, cf. art 230 din Codul muncii, denumit angajator, se înţelege persoana juridică
înmatriculată sau persoana fizică autorizată, care administrează şi utilizează capital, indiferent de natura
acestuia, în scopul obţinerii de profit în condiţii de concurenţă şi care angajează munca salariată.
În acelaşi timp, în art.14 din Cod, se defineşte noţiunea de angajator ca fiind persoana juridică sau
fizică ce, potrivit legii, poate să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă
20
Nicolae Voiculescu, Dreptul muncii.Reglementări interne şi comunitare, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003,
12
Legea 356/200121, legea patronatelor, prevede că patronul este persoana juridică înmatriculată sau
persoana fizică autorizată potrivit legii, care administrează şi utilizează capital indiferent de natura acestuia,
în scopul obţinerii de profit în condiţii de concurenţă şi care angajează munca salariată.
Legea 507/2002 restrânge capacitatea persoanelor fizice de a avea calitatea de angajator pentru
desfăşurarea activităţilor autorizate22.
În aceste condiţii, coroborând prevederile din L.356/2001 cu L.507/2002 şi cu Codul muncii, rezultă că
există diferenţe între termenul de angajator şi cel de patron , aceştia nefiind nici pe de parte sinonimi, cum
par la prima vedere.
Au calitatea de patron, numai acele persoane juridice care administrează şi utilizează capital în scopul
obţinerii de profit şi care angajează personal cu contract individual de muncă.
Persoanele juridice care nu urmăresc realizarea de profit pot avea calitatea de angajator, in sensul
prevederilor Codului muncii, dar nu pot avea şi calitatea de patron.
Constituţia României recunoaşte, la art.40, dreptul la liberă asociere în partide politice, în sindicate, în
patronate şi în alte forme de asociere.
Dacă se recunoaşte salariaţilor posibilitatea ca aceştia să se organizeze în mod liber în asociaţii
profesionale, care să le apere drepturile, este evident că pentru protejarea intereselor proprii, patronii au dreptul
de a se asocia în mod liber, în asociaţii patronale, federaţii, confederaţii.
Ansamblul normelor juridice care reglementează organizarea şi funcţionarea patronatelor, se regaseşte
în Codul muncii şi L.356/2001
Potrivit art.231 alin.1 din Codul muncii şi art.1 din l.356/2001, patronatele sunt organizaţii ale patronilor,
autonome, fără caracter politic, înfiinţate ca persoane juridce de drept privat, fără scop patrimonial.
Patronatul poate fi constituit de cel puţin 15 persoane juridice înmatriculate.
Patronatele îşi pot constitui structuri organizatorice teritoriale proprii, cu sau fără personalitate
juridică.
Patronatele se pot constitui în uniuni, federaţii, confederaţii.
Confederaţiile patronale , cu caracter reprezentativ potrivit L.130/1996, la nivel naţional se pot constitui întru-
un organism de reprezentare a patronatelor, cu statut şi regulament de organizare şi funcţionare propriu.
Prin statutul patronatului se reglementează modul de constituire, organizare, funcţionare, dizolvare, statut
care trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii, următoarele elemente:
- denumirea patronatului, sediul principal şi, după caz, structuri teritoriale proprii, cu sau fără
personalitate juridică
- obiectul de activitate şi scopul
- patrimonial iniţial, mărimea şi compunerea acestuia, cotizaţiile, precum şi alte surse de finanţare legale
- drepturile şi obligaţiile membrilor
- organele de conducere răspunderi
- dizolvarea şi lichidarea patrimoniului
Personalitate juridică se dobândeşte potrivit legii asociaţiilor şi fundaţiilor, O.G. 26/200023
Cererea de înscriere a asociaţiei se face la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială
urmeză să-şi aibă sediul, în Registrul asociţiilor şi fundaţiilor, de oricare dintre asociaţi.
Cererea va fi însoţită de procesul verbal de constituire, sttutul autentificat, tabelul cuprinzând adeziunile,
dovada existenţei sediului şi a mijloacelor financiare necesare în vederea desfăşurării activităţii.
În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere , judecătorul desemnat, verifică legalitatea actelor
depuse şi dispune prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
În cazul în care nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru constituirea asociaţiei sau nu sunt depuse toate
actele cerute , judecătorul, la expirarea termenului de 3 zile de la depunerea cererii, va cita, în camera de
consiliu, pe reprezentantul asociaţiei, punându-i în vedere, în scris, să remedieze problemele, dându-i un
termen care nu va fi mai mare de o săptămână.
21
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.380 din 12 iunie 2001
22
Ion Traian Ştefănescu, Interferenţe recente între legislaţia muncii şi legislaţia comercială, în „Revista română de dreptul muncii”,
nr.3/2002, pag.9
23
Publicată în Monitorul Oficial al Romăniei, Partea I, nr.30 din 31 ianuarie 2000
13
Codul muncii la art.232 şi 234, precum şi L.356/2001 reglementează drepturile şi obligaţiile
patronatelor.
Patronatelor reprezintă, susţin şi apără interesele membrilor lor în relaţiile cu autorităţile publice, cu
sindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice, în raport cu obiectul şi scopul lor de activitate, atât în plan
naţional, cât şi naţional, potrivit propriilor statute şi în acord cu pevederile legale.
În vederea realizării scopului pentru care au fost constituite, patronatele:
-reprezintă, promovează, susţin şi apără intersele economice, tehnice şi juridice ale membrilor lor
-activează pentru deplina libertatea de acţiune a patronilor în scopul dezvoltării şi eficientizării
activităţii acestora
promovează concurenţa loială, în scopul asigurării de şanse egale fiecăruia dintre membrii lor
- sunt consultate de Guvern la iniţierea, elaborarea şi promovarea programelor de dezvoltare,
restructurare, privatizare, lichidare etc.
Membrii organelor de conducere beneficiază de protecţia legii împotriva oricăror forme de dicriminare,
condiţionare, constrângere sau limitarea exercitării funcţiilor lor, sub sancţiunea pedepselor prevăzute de
lege.
Patrimoniu poate fi folosit numai în interesul acestora şi potrivit scopului pentru care au fost constituite.
Patronatele pot dobândi în condiţiile legii, orice fel de bunuri mobile şi imobile, cu titlul gratuit sau oneros,
necesare realizării scopului pentru ncare au fost constituite.
Confederaţiile reprezentative pot primi în locaţie, pe baza unei cereri motivate, imobile sau spaţii din fondul
locativ de stat, pe care le vor folosii ca sedii, plătind chirie calculată potrivit dispoziilor legale privitoare la
locuinţe. În ceea ce priveşte construcţia de sedii, confederaţiile şi federaţiile pot primi în concesiune sau cu
chirie, terenuri aflate în proprietatea privată a statului sau unităţilor administrativ –teritoriale.
Reprezentanţii salariaţilor
14
În conformitate cu dispoziţiile Codului muncii, reprezentanţii sunt aleşi din rândul salariaţilor în
cadrul adunării generale a salariaţilor, cu votul a cel puţin jumătate din numărul total al salariaţilor.
Atribuţiile acestor reprezentanţi sunt prevăzute de L.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de
muncă şi anume, în lipsa sindicatele reprezentative :
- reprezintă salariaţii în conflictele de interese
- desemnează un arbitru în cadrul procedurii arbitrajului conflictelor de interese
- organizează grevele şi îi reprezintă pe grevişti
În conformitate cu dispoziţiile codului muncii, reprezentanţii salariaţilor sunt aleşi în cadrul adunării
generale a salariaţilor, cu votul a cel puţin jumătate din numărul total al salariaţilor( art.224 alin.2 Codul
muncii).
Pot fi aleşi reprezentanţi ai salariaţilor persoanele care îndeplinesc următoarele două condiţii:
- să fi împlinit vârsta de 21 ani;
- să fi lucrat la acel angajator cel puţin un an fără întrerupere (art.225, alin1)
În ceea ce priveşte protecţia reprezentanţilor legea prevede că „pe toată durata exercitării mandatului
rreprezentanţii salariaţilor nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru
necorespundere profesională sau pentru motive care ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit”.
Durata mandatului este de 2 ani cu posibilitate de realegere.
Reprezentanţii salariaţilor pot să-şi exercite mandatul şi în timpul programului, aceştia având un timp
alocat de 20 de ore pe lună, în care sunt degrevaţi de sarcinile de serviciu.
În România reprezentanţii salariaţilor constituie o alternativă la sindicate, ei putând să existe doar în
lipsa acestora24.
În ceea ce priveşte ţările din Uniunea Europeană, legislaţia permite mai multe posibilităţi de reprezentare
a salariaţilor.
În Franţa este reglementată o reprezentare internă a personalului care este , în principiu obligatorie şi
care poartă denumirea de comitet de întreprindere din care fac parte şi delegaţi ai personalului şi de o
reprezentare externă a personalului care este reprezentată de sindicate.
În Elveţia, prin lege a fost reglementat dreptul salariaţilor la reprezentare 25, iar colaborarea dintre patroni
şi delegaţii salariaţilor este guvernată de principiul bunei credinţe.
Negocierea colectiva a fost reglementata prin Legea 13/1991, dupa care la 5 ani de aplicare a acestei legi,
a fost adoptata o noua lege in materie si anume Legea 130/1996. La un interval scurt s-a adoptata Legea
143/1997 pentru completarea Legii 130/199626. Codul muncii consacra un titlu – al VII-lea ( art. 236-247)
contractelor colective de munca.
3. NOTIUNE.
Organizaţia Internaţională a Muncii defineşte contractul colectiv de muncă
ca fiind un acord scris referitor la condiţiile de muncă, încheiată între un angajator,un grup de angajatori sau o
asociaţie de patronală, pe de o parte, şi una sau mai multe organizaţii reprezentative ale salariţilor, pe de altă parte,
reprezentanţii salariaţilor fiin aleşi sau mandataţi da către cei pe care îi reprezintă, conform dispoziţiilor din
fiecare ţară.
Potrivit Codului muncii, art.236 alin.1 şi Legii nr.130/1996, art.1 - Contractul colectiv de munca este
conventia incheiata in forma scrisa intre patron sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati
reprezentati prin organizatiile sindicale ori in alt mod permis de lege, de cealalta parte, prin care se
stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din
rapoturile de munca.
Această definiţie este considerată de majoritatea autorilor ca fiind cuprinzătoare şi edificatoare27.
Prin patron, conform Legii 507/2002, se intelege persoana juridica care foloseste forta de munca salariata.
( in lege sunt denumite si unitati). Avand in vedere ca textul art. 10 din Legea 130/1996 are un caracter dispozitiv
si nu imperativ, rezulta ca incheierea contractelor colective de munca nu sunt obligatorii.
Contractele colective de munca se pot incheia si in cazul salariatilor institutiilor bugetare ( cei incadrati cu
contract individual de munca), dar tinand seama de specificul finantarii unitatilor publice, nu se pot negocia prin
contractele colective clauzele referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii
legale ( durata concediului de odihna, nivelul salariului)
4. NATURA JURIDICA
Sub aspectul naturii sale juridice, contractul colectiv de munca este concomitent :
Act juridic bilateral, un contract numit solemn, sinalagmatic, oneros, cu prestatii succesive, in
principiul comutativ.
Izvor de drept care se incadreaza in categoria de exceptie a normelor juridice negociate.
Contractul colectiv de munca este un izvor de drept deoarece:
Are un caracter general, deoarece nu vizeaza niciodata un salariat singur, individual determinat.
Este permanent- se aplica de un numar nedefinit de ori pe perioada valabilitatii sale.
Este obligatoriu
Contractul colectiv de munca are un caracter de drept privat dar produce efecte ca si normele de drept
public.
În Franţa , convenţia colectivă de muncă are un caracter dualist, deoarece reprezintă” în acelaşi
timp o convenţie generatoare de obligaţii între grupurile care o semnează şi o reglementare, generatoare
de norme care sunt obligatorii”. Respectiva convenţie este considerată principala sursa ordinii juridice
socio- profesională, distinctă de ordinea juridico- statală, guvernând cu efect imperativ contractele
individuale de muncă, fără însă a le încorpora, dar operând ca o lege pentru cei cărora li se adresează.
În Italia şi Germania contractul colectiv de muncă reprezintă un contract de drept privat, pe care în
Italia justişia îl califică cu termenul de „ post-corporativ”( pentru că urmează după contractele colective de
muncă corporative reglementate de L.653/1926), iar în Germania contra ctul colectiv de muncă îi sunt
aplicabile principiile generale din codul civil28.
27
Ion Traian Ştefănescu, Tratat de dreptul muncii, vol.I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p.186; Valer Dorneanu,Gheorghe
Bădică, Dreptul muncii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p.260; Nicolae Voiculescu, Dreptul muncii.Reglementări interne şi
comunitare, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, p.108
16
Trăsăturile contractului colectiv de muncă:
5. REPREZENTAREA PARTILOR
Partile contractului colectiv de munca sunt reprezentate astfel:
a) Patronul (persoana juridica care foloseste forta de munca salariata- in lege sunt denumite si unitati).
• La nivel de unitate, prin organul de conducere al acesteia
• La nivel de grup de unitati, de ramura si la nivel national, prin asociatiile patronale legal constituite si
reprezentative potrivit criteriilor stabilite de Legea 130/1996
b) Salariatii
La nivel de unitate de catre organizatiile sindicale legal constituite, iar acolo unde nu s-a constituit un sindicat,
prin reprezentantii alesi ai salariatilor. In unitatile unde nu exista organizatii sindicale sau acestea nu
indeplinesc conditiile de reprezentare prevazute de lege, alegerea reprezentantilor salariatilor pentru
negocierea colectiva se face prin vot secret. La alegerea reprezentantilor vor participa cel putin jumatate
plus unu din numarul total al salariatilor.( art. 14 lit.b si art. 17-19 din Legea 130/1996 si art. 30 din Legea
54/2003).
La nivelul grupurilor de unitati si al ramurilor de activitate, prin organizatiile sindicale de tip federativ.
La nivel national, de organizatiile sindicale de tip confederativ
Legea 130/1996 prevede criterii legale de reprezentativitate a partilor la negocierea contractului colectiv de
munca si anume :
La negocierea contractului colectiv de munca la nivel national, de ramura sau grup de unitati participa
asociatiile patronale care indeplinesc anumite conditii si anume :
a) La nivel national :
au independenta organizatorica si patrimoniala
reprezinta patroni ale caror unitati functioneaza in cel putin jumatate din numarul total al judetelor,
inclusiv municipiul Bucuresti
reprezinta patroni ale caror unitati functioneaza in cel putin 25% din ramurile de activitate
reprezinta patroni ale caror unitati cuprind minimum 7% din efectivul salariatilor din economia nationala
b) La nivel de ramura:
au independenta organizatorica si patrimoniala
reprezinta patroni ale caror unitati cuprind minimum 10% din efectivul salariatilor din ramura respectiva
La negocierea contractului colectiv de munca la nivel national, de ramura sau grup de unitati participa
organizatiile sindicale care indeplinesc anumite conditii si anume :
a) La nivel national :
au statut legal de confederatie sindicala
28
Alexandru Ţiclea, Andrei Popescu, Marioara Ţichindelean, Constantin Tufan, Ovidiu Ţinca, Dreptul muncii, Editura Rosetti,
Bucureşti, 2004, p.256
17
au independenta organizatorica si patrimoniala
au in componenta structuri sindicale proprii in cel putin jumatae din numarul total de judete, inclusiv
municipiul Bucuresti
au in componenta federatii sindicale reprezentative din cel putin 25% din ramurile de activitate
organizatiile sindicale componente au cumulat un numar de membri de cel putin egal cu 5% din efectivul
salariatilor din economia nationala
b) La nivel de ramura:
au statut de federatie sindicala
au independenta organizatorica si patrimoniala
organizatiile sindicale componente au cumulat un numar de membri de cel putin egal cu 7% din efectivul
salariatilor din ramura respectiva
c) La nivel de unitate:
au statut legal de organizatie sindicala
numarul de membri ai sindicatului reprezinta cel putin 1/3 din numarul salariatilor unitatii.
Mai există o a treia condiţie, contestată29, şi anume să fie afiliate la o organizaţie sindicală
reprezentativă
La negocierea si incheierea contractelor colective de munca in institutiile bugetare, partile sunt reprezentate in
felul urmator :
De catre conducatorul institutiei sau de catre loctiitorul de drept al acestuia.
De catre sindicatul legal reprezentativ sau de catre reprezentantii alesi ai salariatilor
Intemeiul Legii 130/1996, contractele colective de munca se incheie, in toate cazurile, pe o durata
determinata. Contractul colectiv se incheie pe o durata determinata care nu poate fi mai mica de 12
29
Şerban Beligrădeanu, Legislaţia muncii comentată, vol.XXV,Lumina Lex, 1997, p.167; Ion Train Ştefănescu, op. Cit., p. 197
18
luni sau pe durata unei lucrari determinate.Deci, legea stabileste numai durata minima, putandu-se
incheia contracte colective de munca si pe o perioada mai mare de un an.
Negocierea colectiva are loc in fiecare an dupa cum urmeaza :
Dupa cel putin 12 luni de la data negocierii precedente, neurmata de incheierea contractului
colectiv de munca sau de data intrarii in vigoare a contractului colectiv de munca, dupa caz.
Cu cel putin 30 de zile anterior expirarii contractelor colective de munca incheiate pe un an.
10.DESFASURAREA NEGOCIERII
a) Initiativa negocierii apartine patronului. Daca patronul nu angajeaza negocierea, aceasta poate avea loc
la cererea organizatiei sindicale sau a reprezentantilor salariatilor, dupa caz. In termen de 15 zile de la data
formularii cererii de catre acestia, patronul are obligatia sa convoace partile in vederea negocierii contractului
colectiv de munca. La prima intrunire a partilor se stabilesc urmatoarele :
informatiile pe care patronul le vapune la dispozitia delegatilor sindicali sau ai salaritilor si data la care
urmeaza a indeplini aceasta obligatie
locul si calendarul reuniunilor
Legea nu stabileste numarul persoanelor, din paretea patronului si respectiv, sindicatul, federatiei,
confederatiei sindicale, care participa la negociere. Astfel acest numar se stabileste de catre parti de comun acord.
In toate cazurile ( indiferent de nivel), durata negocierii colective nu poate depasi 60 de zile.
Legea precizeaza ca neindeplinirea obligatiei de a negocia de catre patro constituie contraventie si se
sanctioneaza cu amenda. Daca patronul negociaza, dar refuza totusi sa incheie un contract colectiv de munca sau,
fara a refuza, si s-a depasit termenul de 60 de zile si partile nu au hotarat sa prelungeasca efectele contractului
anterior, nu se va mai aplica amenda contraventionala
b)Legea 130/1996 stabileste ca la negocierea clauzelor si la incheierea contractelor colective, partile sunt
egale si libere.
c) Potrivit principiului bunei credinte i se impune angajatorului ca pe durata legala a negocierii colective,
sa nu se ia masuri care sa afecteze intregul colectiv de salariati,
19
Îndeplinirea condiţiilor de reprezentativitate pentru federaţii şi confederaţii, precum şi pentru asociaţiile
patronale se constată de către Tribunalul municipiului Bucureşti, la cererea acestora ( la nivel de ramură şi
naţional). Reprezentativitatea sindicatelor la nivel de unitate se stabileşte prin hotărârea judecătoriei.
Reprezentativitatea partenerilor sociali este valabilă pentru orice contracte colective de muncă încheiate în
termen de 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de constatare a reprezentativităţii lor.
Hotărârile judecătoreşti rămase definitive se comunică Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei, care ţin evidenţa acestora.
MODIFICAREA CCM
Clauzele CCM pot fi modificate , în formă scrisă pe parcursul executării lui, cu respectarea condiţiilor
legale sau ori de câte ori părţile convin asupra acestui lucru. Modificările aduse CCM ,se comunică în scris
organului la care se păstrează respectivul contract şi devin aplicabile de la data înregistrării sau la o data
ulterioară.
SUSPENDAREA CCM
Suspendarea CCM reprezintă încetarea temporară a executării obligaţiilor stabilite prin contract, ele urmând
a fi reluate după trecerea unei anumite durate. Suspendarea are loc :
Pe durata grevei
Prin acordul de voinţă al părţilor
În caz de forţă majoră, cum ar fi, situaţia întreruperii activităţii pe durata alimentării cu
energie, materii prime, etc.
30
Alexandru Athanasiu, Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, în „ Dreptul”, nr.3/1997
20
ÎNCETAREA CCM
La împlinirea termenului
La terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părţile nu convin la prelungirea acestuia
La data falimentului sau dizolvării unităţii
Prin acordul părţilor CCM poate înceta şi cazul reorganizării persoanei juridice în raport cu modalitatea în
care are loc reorganizarea respectivă
Încetarea se comunică în termen de 5 zile organelor la care a fost depus pentru înregistrare
În cazul transferului total sau partial al dreptului de proprietate asupra unei societăţi comerciale, noul
proprietar preia şi drepturile şi obligaţiile cuprinse în CCM deoarece drepturile şi obligaţiile salariaţilor
nu pot fi modificate pe întreaga durată a contractului aflat în vigoare la data cesiunii
1. Noţiune
Contractul individual de muncă este reglementat în Codul muncii, precum şi în Contractul colectiv de
muncă unic la nivel naţional.31
Contractul individual de muncă poate fi definit ca fiind înţelegerea încheiată în scris, prin care o parte-
salariatul- se obligă la prestarea, cu continuitate, în timp, a unei munci în folosul şi sub autoritatea celeilalte
părţi- angajatorul- iar acesta îi asigură, la rândul său, plata salariului şi condiţii adecvate de muncă.
A. Angajatorul persoană juridică- poate încheia contracte individuale de muncă, din momentul
dobândirii personalităţii juridice. În principiu acesta dobândeşte capacitate de a încheia un contract de
muncă în momentul înfiinţării sale legale, respectiv în momentul dobândirii personalităţii juridice.
Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice constă în aptitudinea subiectului colectiv de drept de a
dobândi şi exercita drepturi şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţiile, prin încheierea de acte juridice, de către
organele sale de conducere.
Persoana juridică este reprezentată de către organele sale de conducere, la încheierea de acte juridice;
reprezentarea sa legală este nu numai suficientă dar şi obligatorie.
Persoane juridice care pot încheia contract individual de muncă în calitate de angajator:
-Societatea comercială constituită cf. Lg. 31/19990
-Regia autonomă
-Societatea bancară
-Societatea agricolă, constituită cf. Lg. 36/1991
-Unitatea sau societatea de asigurări
-Asociaţia sau fundaţia constituită cf. Ord. 26/2000
Pentru toate persoanele juridice este valabilă regula potrivit căreia contractele individuale de muncă se
încheie în numele lor de către conducătorul unităţii, sau prin excepţie de către organul colectiv de conducere.
7. Repartizarea în muncă, avizul prealabil şi angajamentul scris de păstrare a secretului de stat sau de
serviciu
Dispoziţia de repartizare în muncă
Există situaţii când încheierea contractului individual de muncă este consecinţa a unei repartizări în muncă.
Repartizarea reprezintă un act administrativ individual, emis de organele competente în acest sens( agenţiile
pentru ocuparea forţei de muncă).
Mai multe acte normative prevăd repartizarea, cu consecinţe diferite pentru cele două părţi şi pentru
încheierea contractului individual de muncă:43legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurator pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă44, legea nr. 416/2001 priviond venitul munim garantat45, Ordonanţa de
urgenţă a guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap46
etc.
Regimul juridic al repartizării este diferit în funcţie de categoria de angajatori:
- pentru unităţile bugetare, precum şi pentru aparaqtul de specialitate al organelor legislative, executive ,
judecătoreşti este obligatorie, repartizarea, numai dacă cel în cauză a reuşit la concurs;
- pentru celelalte unităţi, repartiţia nu creează nici o obligaţie, decât dacă este încheiat o convenţie în scopul
asigurării forţei de muncă;
În legislaţia în vigoare există şi situaţii de excepţie în care dispoziţia de repartizare în muncă are caracter
obligatoriu:
Prin Hotărîrea Guvernului nr. 618/1997 privind modul de executare a serviciului militar alternativ s-
a stabilit că actul individual de repartizare în muncă a cetăţenilor romîni apţi pentru serviciul
militar, care din motive religioase refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, are
caracter obligatoriu pentru persoanele în cauză şi pentru angajator.
Conform Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 85/2002 privind aprobarea Procedurii
de primire şi soluţionare a cererilor de locuri de muncă sau a indemnizaţiei de şomaj,
dispoziţiile de repartizare în muncă eliberate ca urmare a ofertei angajatorului au caracter
obligatoriu pentru angajatorul în cauză.
Repartizarea în muncă-act administrativ- nu afectează caracterul consensual al contractului
individual de muncă. Dispoziţia de repartizarea nu constituie niciodată izvor al raportului juridic de
muncă.
43
A. Ţiclea, 2004, Dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucureşti, pag. 360
44
publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificat ulterior
45
publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001
46
publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 310 din 30 iulie 1999, modificat ulterior prin legea nr. 519/2002
24
Avizul- există anumite situaţii, reglementate de legile speciale, în care contractul individual de muncă, se
încheie cu prezentarea prealabilă a unui aviz conform(obligatoriu) ori consultativ al unui organ.
În cazul neindeplinirii acestei condiţii prealabile încheierii contractului, este atrasă nulitatea
absolută, dar remediabilă, a încadrării respective.
Stagiul
Stagiul este o perioadă determinată de timp, prevăzută expres de reglementările legale, având ca
scop principal perfecţionarea pregătirii profesionale, în procesul muncii, a absolvenţilor unor specialităţi
din învăţământul superior.49
a) Reglementări legale speciale consacră stagiul în cadrul profesiunilor juridice liberale, avînd o
durată, ca regulă, de doi ani.
b) În cazul medicilor, stomatologilor şi farmaciştilor, stagiul este de un an
Stagiul este reglementat prin Legea nr. 92/1992 şi cu privire la magistraţi, cu o durată de 2 ani, în
două perioade: prima de 6 luni, a doua de 18 luni.
Cu excepţie, stagiul este prevăzut şi pentru anumiţi salariaţi cărora nu li se cere drept condiţie de
studii absolvirea învăţămîntului superior.
La sfîrşitul perioadei de stagiu se susţine un examen de verificare a cunoştiinţelor profesionale.
Stagiul nu trebuie confundat cu perioada de probă de 3-6 luni reglementată de art. 31 alin. 4 din
Codul muncii în cazul absolvenţilor de învăţămînt la debutul lor profesional.
47
Ion Traian Ştefănescu, Condiţii de studiu şi verificarea lor, în „Raporturi de muncă” nr. 5/1997, pag. 47-50
48
A. Ţiclea, 2004, Dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucureşti, pag. 368
49
A. Ţiclea, 2004, Dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucureşti, pag. 369
25
În sectorul public natura şi nivelul studiilor sunt prescrise legal în raport cu specialitatea,
complexitatea, atribuţiile şi răspunderile meseriei sau ocupaţiei care urmează a fi îndeplinite de o anumită
persoană.
Pentru salariaţii din învăţământ condiţiile de studii pe trepte de învăţământ şi grade didactice sunt
stabilite prin Statul personalului didactic.
Angajatorii din sectorul privat trebuie să respecte condiţiile minime de studii prevăzute prin acte
normative.
Modalităţile in Care se realizeaza verificarea prevazuta de alin.1 art.29,sunt stabilite de contractul
colectiv de munca,de statutul de personal si de regulamentul intern in masura in care legea nu dispune altfel.
Concursul
Constituie modalitatea principală de verificare a aptitudinilor profesionale şi personale ale viitorilor
salariaţi, atât din sectorul publiuc cât şi din sectorul privat.
La concurs se pot înscrie mai mulţi candidaţi pe un loc.
Art. 30 alin. 4 din Codul muncii prevede „condiţiile de organizare şi modul de desfăţurare a
concursului/examenului se stabilesc prin hotărâre de Guvern. ”
La concursul pentru ocuparea unui post vacant, pot participa persoane din unitate sau din afara unităţii.
Persoana înscrisă la concurs trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
-să fie cetăţean român;
-să nu fi suferit vreo condamnare pentru faptele ce ar face-o incompatibilă cu funcţia pentru care
candidează;
-să prezinte o recomandare de la ultimul loc de muncă sau de la unitatea de învăţământ pentru
absolvenţii care se angajează pentru părima dată.Prin această recomandare se face caracterizarea profilului
profesional şi moral al persoanei;
-să prezinte un curriculum vitae din care să rezulte activitatea desfăşurată.
Din comisia de examinare fac parte în mod obligatoriu, şeful compartimentului în care urmează să se
facă angajarea, conducătorul ierarhic al acestuia şi dacă este cazul specialişti din învăţământul superior se
specialitate.
Posturile vacante se scot la concurs în funcţie de necesităţile unităţilor bugetare, făcându-se publicarea
necesară într-un ziar central, local sau prin afişarea acestora la sediul unităţii respective cu cel puţin 15 zile
înainte de data susţinerii concursului.
Tematica de concurs se întocmeşte de organele de specialitate din fiecare minister, organ central sau
prefectură în condiţiile stabilite de ministru, conducătorul organului central sau de prefect.
Persoana care a obţinut cea mai mare notă la examen va fi declarată câştigătoare.
Candidaţii reuşiţi la concurs trebuie să se prezinte la post în termen de 15 zile calendaristice, de la data
luării la cunoştiinţă a rezultatului concursului. În caz contrar, postul va fi declarat vacant şi va fi ocupat de
următoarea persoană aflată de listă.
Perioada de proba
Codul muncii în art. 31 defineşte perioada de probă ca fiind modalitatea de verificare a aptitudinilor
salariatului, facultativă sau obligatorie, după caz.
Perioada de proba este utila ambelor parti deoarece
-Angajatorul îl verifică de regulă suplimentar pe salariat
-Salariatul verifică masura în care funcţia /postul corespunde pregătirii şi aptitudinilor sale
Este obligatorie şi exclusivă verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap
prin modalitatea perioadei de probă (art. 31 alin. 2). În cazul acestor persoane este exclus examenul sau
concursul.
Art. 31 alin. 3 şi 4 precizează că este obligatorie perioada de probă în cazul absolvenţilor înstituţiilor de
învăţământ superior, la debutul lor în profesie.
Legea prevede o durată maximă a perioadei de probă sau anumite limite ale acesteia.
26
Durata efectivă se stabileşte de către angajator. Pentru a preeveni abuzurile din partea acestuia, Codul
muncii stabileşte unele reguli privind utilizarea perioadei de probă (vezi art. 32 alin 1,2,3, coroborat cu art. 17
alin 4, art. 33).
Se ridică întrebarea ce se întâmplă după expirarea perioadei de probă? În acest sens există două soluţii50 :
-prima, dacă angajatorul consideră că salariatul respectiv a corespuns postului în care a fost încadrat,
raportul juridic de muncă se menţine fără nici o altă formalitate;
-a doua, dimpotrivă dacă angajatorul se declară nemultumit de prestaţia salariatului, are posibilitatea de
adispune concedierea, în temeiul art. 61 lit. d din Codul muncii- pentru necorespun dere profesională- dar fără
preaviz aşa cum stabieşte art. 73 din Cod.
27
-obligatia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu
-obligatia de a respecta măsurile de securitate.
Conform art. 40 angajatorul are următoarele drepturi:
-să stabilească organizarea şi funcţionarea muncii
-să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat
-să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu
-să exercite săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile disciplinare.
Conform art. 40 angajatorul are următoarele obligaţii:
-să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă
-să asigure condiţii tehnice şi organizatorice de muncă, etc
52
Ion Traian Ştefănescu, 2003, Tratat de dreptul muncii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, pag. 383
53
Ordinul nr. 64/2003 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139/4 martie 2003) modificat prin Ordinul nr. 76/2003
(publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159/12 martie 2003)
28
13. Înregistrarea contractului individual de muncă
Potrivit art. 34 Codul muncii „fiecare angajator are obligaţia de a înfiinţa un registru general de evidenţă a
salariaţilor”, precum şi înregistrarea la inspectoratul teritorial de muncă.
Registru general –document oficial unic se completează de către:
-angajatorii-persoane juridice
-unităţile fără personalitate juridică.
Nu au obligaţia înfiinţării registrului de evidenţă a salariaţilor, cf. art. 2 alin. 4 din HG nr. 247/2003,
misiunile diplomatice, oficiile consulare străine cu sediul în România.
Completarea registrului general de evidenţă ţinut de angajator se face pe măsura şi în ordinea încheierii
contractelor individuale de muncă.
Dosarul personal al salariatului cuprinde cel puţin:
-actele necesare angajării
-contractul individual de muncă
-actele adiţionale şi celelalte acte referitoare la executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea
contractelor individuale de muncă, precum şi alte documente care certifică legalitatea şi corectitudinea
completărilor din registru.
La solicitarea salariatului, angajatorul este obligat să-i elibereze o copie a dosarului personal, precum şi
a filei din registru care cuprinde înscrieri referitoare la acel salariat.
În acelaşi timp legea mai prevede obligaţia de a înregistra fiecare contract individual de muncă la
inspectoratele teritoriale de muncă, în cel mult 20 zile de la încheiere.
54
S. Ghimpu, A. Ţiclea, 2001, Dreptul muncii, Ed. II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, pag. 290
30
-ca urmare a dizolvării angajatoruluijuridică, de la data în care persoana juridică îşi încetează
existenţa;
-la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare
pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă sau
invaliditate a salariatului;
-ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului, de la data la care nulitatea a fost
constatată prin acordul părţilor sau prin hotărâre judecătorească definitivă;
-ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane
concediate nelegal sau pentru motive neintemeiate, de la data rămâneii definitive a hotărârii
judecătoreşti de reintegrare;
-ca urmare a condamnării penale cu executarea pedepsei la locul de muncă, de la data rămânerii
emiterii mandatului de executare;
-de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente, a avizelor, autorizaţiilor
sau atestărilor necesare pentru executarea pedepsei;
-ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcţii, ca măsură de siguranţă sau
pedeapsă complimentară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus
interdicţia;
-la data expirării termenului constractului individual de muncă încheiat pe durată determinată;
-retragerea acordului părinţilor sau a reprezentanţilor legali, ăn cazul salariaţilor cu vârstă
cuprinsă între 15-16 ani.
18. Concedierea
Art.58/C.muncii defineste, la alin.1, concedierea ca fiind incetarea contractului de munca din initiativa
angajatorului, pentru ca alin.2 sa se refera la motivele care conduc la luarea acestei masuri, si anume:
concedierea poate fi determinata de comportamentul salariatului sau de motive care nu tin de persoana acestuia.
La randul sau concedierea poate fi individual sau colectiva, cu precizarea ca cea din urma opereaza doar in
conditiile determinate de legi speciale, atunci cand angajatorul dispune desfacerea contractului individual de
munca pentru minim 5 salariati si nu poate fi dipusa decat pentru motive de ordin economic.
55
S.Ghimpu – „Unele aspecte teoretice si practice ale desfasurarii contractului de munca in baza art.20/lit.e/C.muncii din 1950”, in
R.R.D.nr.4/1969
31
Daca ar fi sa definim disciplina muncii am spune ca aceasta cuprinde totalitatea normelor juridice care
stabilesc obligatiile de munca ale persoanelor incadrate, modul de indeplinire a acestor obligatii, masurile de
stimulare pentru indeplinirea corecta a indatoririlor de serviciu, precum si raspunderea celor vinovati de
savarsirea unor abateri.
Codul muncii, prin art.61/lit.a, a reglementat posibilitata desfacerii disciplinare a contractului de munca in
doua situatii:
persoana incadrata incalca in mod sistematic obligatiile sale de munca – in sensul ca aceasta trebuia sa
savarseasca cel putin doua abateri dispciplinare, prin care sa ase incalce obligatiile de munca ce cuprind atat
sarcinile de serviciu, cat si normele de comportare la locul de munca, iar abaterile disciplinare sa prezinte o
anumita gravitate astfel incat, mentinerea si respectiv continuarea raportului juridic de munca nu se mai
justifica.
persoana incadrata savarseste o singura abatere pentru care legea prevede in mod expres aplicarea acestei
sanctiuni – in aceasta situatie este suficienta savarsirea unei singure abateri de persoana angajata, dar pentru
care prin dispozitie legala s-a precizat in mod expres desfacderea contractului de munca.
Potrivit art.263/C.muncii, abaterea disciplinara reprezinta incalcarea cu vinovatie de catre salariati,
indiferent de functia ocupata, a obligatiilor de munca, inclusiv a noemlor de comportare. Sanctiunea desfacerii
disciplinare a contractului de munca trebuie sa intervina ori de cate ori sunt intrunite elementele constitutive ale
abaterii disciplinare. Desfacerea disciplinara a contractului de munca opereaza in doua ipoteze si anume:
salariatul a savarsit o abatere grava;
salariatul incalca in mod repetat obligatiile sale de munca, inclusiv normele de comportare in societate.
Legiuitorul a definit abaterea disciplinara ca fiind „ o fapta in legatura cu munca, si care consta intr-o
actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale,
regulamentul intern, contractul individual sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dizpozitiile
legale ale conducatorilor ierarhici”.56
Acelasi legiuitor considera ca desfacerea contractului de munca trebuie sa intervina doar ca masura de exceptie
si numai in cazul „incalcarii cu vinovatie” a obligatiilor se serviciu sau normelor de comportare. In ceea ce
priveste gravitatea conduitei angajatului, aceasta se analizeaza in functie de atitudinea psihica a acestuia fata de
fapta savarsita si consecintele ei.
Abaterea disciplinara se poate realiza fie printr-o actiune comisiva, fie printr-o actiune omisiva, iar in
prcatica judecatoareasca s-au considerta cazuri de desfacere a contractului de munca urmatoarele cazuri, cu titlu
de exemplu:
refuzul de a executa o detasare sau o retrogradare;
prezenta la serviciu in stare de ebrietate sau consumul de bauturi alcoolice in timpul serviciului;
desfasurarea de catre un salariat in calitate de patron al unei firme particulare sau al carei asociat este a a unei
activitati identice cu cea a unitatii in care este incadrat.
Urmatoarele fapte insa, nu pot atrage desfacerea disciplinara a contractului de munca:
- atitudinea critica a unui lider sindical fata de patronat chiar daca a depasit limita unei confruntari calme,
civilizate;
- exprimarea unei opinii critice ca ziarist cu privire la modul in care este condusa unitatea.
b) In cazul in care salariatul este arestat preventiv pentru o perioada mai mare de 60 zile, in
conditiile Codului de procedura penala
Contractul individual de munca poate fi desfacut daca cel in cauza este arestat mai mult de 60 zile57; in
consecinta incetarea raportului juridic de munca opereaza daca sunt intrunite 2 conditii: arestarea si durata
acesteia.
Referitor la notiunea de „arestare”, in literatura de specialitate s-au exprimat o serie de opinii diferite: unii autori
considera ca sensul notiunii de „arestare’ consta fie in detinerea sub paza legala a unei persoane care a comis o
56
Art.263/alin.2/C.muncii
57
art.61/lit.b/C.muncii
32
infractiune, fie in a lipsi pe cineva de liberate in urma comiterii de infractiuni sau in vederea unei judecati. Din
punctul nostru de vedere aceasta opinie este criticabila deoarece:
Arestarea nu poate fi calificata forta majora deoarece acesta din urma reprezinta o imprejurare obiectiva,
independenta de vointa unei persoane si invincibila;
Arestarea este un fapt juridic;
Temeiul desfacerii contractului de munca il reprezinta lipsa de la serviciu a persoanei angajate si nu conduita
acesteia care a stat la baza arestarii.
Intr-o alta opinie se considera ca arestarea presupune retinerea persoanei angajate fara a pune in discutie
existenta culpei in savarsirea faptei incriminate de lege, iar desfacerea contractului de munca este o masura
facultativa pe care o unitatea o poate aplica sau nu.
In ceea ce priveste cupla angajatului se pot emite o serie de ipoteze:
opereaza prezumtia de nevinovatie;
desfacerea contractului de munca este condamnarea care sta la baza necorespunderii la locul de munca;
se considera ca desfacerea contractului de munca pe motiv ca persoana este arestata este nelegala., deoarece
tocmai acest lucru il impiedica sa-si indeplineasca sarcinile de serviciu.
Alti autori sunt de parere ca prin arestarea trebuie sa se inteleaga atat arestarea preventiva, cat si arestarea pentru
executarea unei pedepse privative de liberate.
Pe marginea acestor opinii, s-a apreciat ca fiind justa opinia potrivit careia sensul notiunii de arestare
este cel definit in Codul de procedura penala si intotdeauna interpretarea rationala trebuie sa primeze
interpretarii lexicale.
Ca atare, unitatea are dreptul ca la expirarea perioadei de 60 zile sa treaca sau nu la desfacerea contractului
de munca. Acest lucru nu reprezinta un abuz din partea unitatii deoarece realizarea obiectivului acesteia
presupune o anumita structura de persoanl, iar unitatea nu poate fi impiedicata in realizarea obiectivelor sale
prin retinerea de posturi si implicit neangajarea de personal.
Un aspect deosebit de important care justifica desfacerea contractului de munca, se refera la legatura pe
care o are fapta imputabila persoanei incadrate cu munca sa. In cazul in care fapta savarsita de persoan
incadarat a determinat masura arestarii si are legatura cu activitatea desfasurata la locul de munca, iar unitatea
depus plangere penala sau persoana in cauza a fost trimisa in judecata pentru fapte penale, incompatibile cu
functia detinuta, conducerea unitatii o va suspenda din functie.58
c) In cazul in care, prin decizia organelor competente de expertiza medicala, se constata
inpatitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa-si indeplineasca
atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat;
Elementul de noutate adus de legea 53/2003, se refera la concedierea in situatia in care organele
competente de expertiza medicala constata inaptitudinea psihica si /sau fizica a salariatului pentru un anumit loc
de munca, delimitand aceasta situatie de concedierea pentru necorespundere profesionala. Calitatea unei
persoane fizice subiect intr-un raport juridic de munca, in cadrul caruia se obliga sa presteze activitatea pentru o
alta persoana, implica nu numai capacitatea sa juridica, ci si aptitudinea de amunci, in sens biologic.
Din punct de vedere medical, stramutarea omului din mediul sau natural in cel industrial a avut drept
consecinta modificarea profilului patologiei sale “naturale”. Medicina muncii se integreaza ca o necessitate
obiectiva in ansamblul actiunilor intreprinse de societate pentru promovarea sanatatii populatiei active, aducand
o importanta contributie la realizarea aspiratiilor de dezvoltare a societatii.
Activitatea de medicina muncii 59 pentru prevenirea imbolnavirilor profesionale prin monitorizare si
asanare a mediului de munca, de promovare a sanatatii muncitorilor prin asigurarea unor conditii de munca in
concordanta cu capacitatea lor fizica si psihica nu are efecte numai de ordin sanitar, ci si importante rezultate
economice.
Exista insa anumite boli (silicoza, astmul bronsic profesional, intoxicatia cu plumb si compusi organici
etc.) care sunt determinate de mediul toxic sau nu in care se lucreaza, si ca atare in astfel de meserii cu risc mare
de imbolnavire este necesar sa se efctueze un control medical atat la angajare, cat si pe parcursul angajarii.
d) in cazul in care salariatul nu corespunde profesional postului in care este incadrat
58
V.Popa, O.Pana – „Dreptul muncii comparat”, ed.Lumina Lex, Bucuresti, 2003, pag.191-192
59
Delia Caiman, Petru Turcan – “Medicina muncii” , ed.Solness, Timisoara, 1999, pag.12
33
Avand in vedere ca atat vechiul Cod al muncii, cat si noul Cod se refera la desfacerea contractului de
munca pentru necorespundere profesionala, si tinand cont de faptul ca nu exista o definitie a acetei expresii,
doctrina si practica judecatoareasca in materie au incercat definirea acestei sintagme.
Ca atare, Tribunalul Suprem a fost cel care a sustinut ca necorespunderea in munca se refera atat la aspectul
profesional cat si moral al conduitei persoanei angajate si presupune respectarea regulilor de conduita la locul
de munca.
In doctrina 60 s-a apreciat ca nu orice abateri puteau fi considerate motive pentru desfacerea contractului de
munca pentru necorespundere, ci numai savarsirea de catre persoana incadrata a unei singure abateri, precum si
incalcarea repetata a disciplinei muncii.
Necorespunderea profesionala ca motiv de desfacere a contractului de munca potrivit art.61/lit.d/C.muncii
trebuie constatata in timpul executarii contractului de munca; mai mult, necorespunderea profesionala necesita
din partea unitatii o analiza temeinica, deoarece in practica anumite fapte pot determina desfacerea contractului
de munca fie in baza art.61/lit.d/C.muncii, fie art.61/lit.a/C.muncii.
De asemenea trebuei facuta precizarea ca incetarea raportului juridic de munca pentru motivul mentionat
mai sus nu este conditionata de producerea vreunui prejudiciu material, ci intalnirea unei imprejurari in
executarea contractului de munca dintre cele enumerate anterior justifica desfacerea contractului de munca
pentru acest motiv.
In situatia in care datorita unor astfel de imprejurari se produce si o paguba in patrimoniul unitatii,
persoana in cauza va arspunde material in vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat unitatii, paguba
fiind un efect al necorespunderii profesionale si nu o conditie care antreneaza desfacerea contractului de munca
potrivit art.61/lit.d/C.muncii.
Denumita si concedierea pentru motive economice, aceasta reprezinta incetarea contractului individual de
munca datorita desfiintarii locului de munca ocupat de salariat ca urmare a unor dificultati economice, a
transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii.
a) Reducerea personalului prin desfiintarea unor posturi de natura celui ocupat de cel in cauza, ca
urmare a reorganizarii
Reorganizarea persoanelor juridice este impusa de nevoile economico-sociale aflate intr-o continua
miscare si presupune redefinirea acesteia printr-una din modalitatile prevazute de art.40-44, art.46-
50/Decr.31/1954 si art.199/alin.1-2/legea 31/1990, republicata, la care se adauga art.66-68/legea 36/1991.
In ceea ce priveste doctrina, aceasta considera ca termenul de „reorganizare” este folosit in functie de intinderea
sau volumul structurilor la care se aplica, in trei sensuri:
Cu privire la o singura persoana juridica termenul de reorganizare reprezinta o prefacere ce se aplica unui
sngur subiect colectiv de drept civil, fiind denumita si reorganizare interna;
Cu privire la cel putin doua persoane juridice deja existente, sau in curs de infiintare, reorganizarea
desemneaza operatiunea juridica ca suma a dispozitiilor care reglemeteaza modificarea in structura sau
existenta privitoare la cel putin doua persoane juridice;
Cu privire la toate persoanele juridice din structura economiei nationale, termenul desemneaza reforma
economico-sociala reprezentand nivelul „macro” de aplicare a reorganizarii.
In realitate, reorganizarea este un proces de contopire sau de divizare in care sunt antrenate cel putin doua
persoane juridice existente sau care iau astfel fiinta, cu mentiunea ca in cadrul unui astfel de proces se produc
unele modificari care afecteaza toate persoanele juridice participante.
Potrivit art.40/decr.31/1954, persoana juridica inceteaza a avea fiinta prin:
Comasare – acest proces presupune absorbirea unei persoane juridice de catre o alta persoan juridica sau
prin fuziunea mai multor persoane juridice pentru a alcatui o persoana juridica noua.
Divizare – se realizeaza prin impartirea intregului patromoniu al unei persoane juridice intre mai multe
persoane juridice care exista sau care iau astfel fiinta. La randul sau divizarea poate fi totala sau
partiala.
60
Dumitru Macovei – “Incetarea contractului individual de munca”, pag.166
34
Dizolvare
Este important sa subliniem faptul ca efectele reorganizarii se regasesc si se fac simtite si la nivelul relatiilor de
munca, si de regula contractele de munca ale unitatii absorbite sau divizate nu se desfac, ci se preiau de catre
unitatea ramasa in fiinta.
b) Reducerea de personal prin desfiintarea de posturi de natura celui ocupat de cel in cauza
„Unitatea isi reduce personalul prin desfiintarea unor posturi de natura celui ocupat de cel in cauza ca
urmare a reorganizarii”(art.65/alin.1/C.muncii), aceasta dispozitie legala a dat nastere la diferite interpretari in
literatura de specialitate.
Intr-o prima opinie s-a aratat ca prin „posturi de aceeasi natura” trebuie sa se inteleaga acele posturi care pentru
a fi ocupate reclama aceleasi studii si aceeasi pregatire profesionala.
Intr-o alta opinie s-a considerat ca interpretarea data expresiei „posturi de aceeasi natura” este prea
restrictiva, aceleasi studii si aceeasi pregatire ar duce la considerarea posturilor de redactor principal si redactor
sef ca fiind posturi de natura diferita.
In practica judiciara mai recenta se arata ca reducerea trebuie sa priveasca posturi de natura celui ocupat
de persoana in cauza, deci nu numai posturi identice, ci si posturi asemnatoare ca atributii, destinate sa
serveasca activitatii de acelasi fel si pentru care se cere aceeasi pregatire profesionala potrivit indicatoarelor de
studii si vechime, apreciindu-se ca reducerea trebuie sa fie reala, efectiva si nu trebuie sa constituie un pretext
pentru inlaturarea anumitor persoane si inlocuirea lor cu altele.
De asemenea se apreciaza ca pentru desfacerea contractului individual de munca trebuie indeplinite cumulativ
trei conditii:
• Reorganizarea;
• reducerea de posturi;
• postul redus sa fie de natura postului ocupat de persoana in cauza.
19. Demisia sau desfacerea contractului individual de munca din initiativa persoanei incadrate in
munca
Aceasta reglementare legala reprezinta manifestarea unilaterala de vointa a angajatorului de a inceta raportul
juridic de munca, iar unitatea nu poate impiedica denuntarea contractului, neavand dreptul de a cenzura motivele
invocate sau oportunitatea masurii.63
Art.79/alin.1/C.muncii prevede: „prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-
o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui
termen de preaviz”. Sublinierea care se impune in acest caz este ca din initiativa salariatului se poate desface atat
contractul pe perioada nedeterminata, cat si cel pe perioada determinata, si aceasta datorita fpatului ca legislatia in
materie nu prevede o exceptie expresa pentru aceasta categorie de contract.64
Exista anumite situatii cand incetarea contractului de munca din nitiativa celui angajat antreneaza plata de
daune interese: asadar, daca exista un contract de scolarizare sau un act aditional la contract pentru cei care
urmeaza cursuri de calificare-recalificare, desfacerea contractului de munca din initiativa angajatului, fara plata de
despagubiri catre angajator, ar putea opera numai in situatii obiective.
Sub sanctiunea nulitatii absolute, beneficiaza de dreptul de preaviz persoanele concediate in baza art.61/lit.c-d,
art.65-66/C.muncii.66
62
Daca fostii angajati nu solicita reangajarea, locurile de munca se considera vacante si angajatorul poate face noi angajari.
63
D.Macovei – „Incetarea contractului indicvidual de munca”, pag.193
64
V.Popa, O.Pana, op.citata, pag.207
65
Este de max.15 zile pentru salariatii cu functii de executie si de 30 zile pentru cei cu functii de conducere
66
Termenul de preaviz nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare, dar fac exceptie persoanele concediate in temeiul art.61/lit.d, care se
afla perioada de proba
36
daca contractul inceteaza prin acordul partilor, momentul incetarii este cel al realizarii acordului de vointa intre
partile contractante67;
raportul juridic al persoanelor admise in scolile militare de invatamant superior inceteaza la data cand
persoanele in cauza trebuie sa se prezinte la aceste unitati;
contractul de munca se va desface potrivit art.56/lit.b, c, g, i/C.muncii pe data ramanerii definitive a hotararii
judecatoresti prin care s-a pronuntat declararea judecatoreasaca a mortii, a dizolvarii angajatorului, a
pedepsei cu inchisoarea sau interdictia de exercitare a profesiei temporara sau definitiv;
in cazurile de desfacere a contractului de munca pentru motivele prevazute in art.65/C.muncii, incetarea
contractului individual de munca va opera dupa expirarea perioadei de preaviz chiar atunci cand
comunicarea dispozitiei s-a facut inainte de aincepe curgerea perioadei de preaviz.
69
V.Popa, O.Pana, op.citata, pag.212
70
Art.195 si 197/C.muncii
71
Exceptie: in cazul incetarii raportului juridic de munca pe motive ce nu implica cupla persoanei in cauza, unitatea nu poate solicita
salariatului despagubiri.
38
In acest caz angajatorul este obligat sa convoace salariatul la o intrevedere prealabila concedierii, care trebuie
facuta printr-o notificare cu 3 luni inainte de incetarea contractului de munca.
In ceea ce priveste termenul de preaviz acesta va fi suprimat in mod obligatoriu:
de lipsa sau greseala grava can de se va proceda la o concediere imediata si indemnizatia nu se va acorda;
la cerere salariatului si cu acordul angajatorului care va stabili daca va plati sau nu o indemnizatie;
la cererea aangajatorului caz in care acesta va plati o indemnizatie.
In situatia in care ruperea contractului de munca este abuziva, angajatorul are obligatia platii unei indemnizatii
dupa cum urmeaza:
intr-o intreprindere cu mai putin de 11 salariati, iar salariatul in cauza are o vechime in munca mai mica de 2
ani, indemnizatia este calculate in functie de prejudiciul produs;
intr-o intreprindere cu mai mult de 10 salariati, iar salariatul in cauza are o vechime in munca de 2 ani,
indemnizatia este egala sau superioara salariilor pe o perioada de 6 luni.
concedierea pe motiv economic – este concedierea efectuata de angajator pentru unul sau mai multe motive
care nu sunt inerente persoanei sau salariatului, rezultand o suspendare sau transformare a locului de
munca sau a unei modificari substantiale a contractului de munca, consecinte notabile ale dificulatatilor
economice sau mutatiilor tehnologice.
La randul ei concedierea pe motiv economic este de mai multe feluri:
concediere individuala;
concedierea a doi pana la noua salariati;
concedierea economica a mai mult de 10 salariati.
Preavizul
In principiu preavizul nu exista, decat in cazurile in care incetarea contractului individual de munca
rezulta din manifestarea de vointa unilaterala a unei parti a contractului: concediere, demisie sau pensionare,
permitand celuilalt cocontractant luarea unor masuri necesare ianinte ca incetarea contrcatului sa devina
definitive.
Daca prin ordonanda din 15 iulie 1965 s-a stabilit o durata a preavizului de 2 luni pentru salariatii care
aveau cel putin 2 ani vechime in intreprindere, conventiile colective au constituit un remarcabil instrument de
progres in materia preavizului.
Preavizul legal de concediere este supus unei conditii de vechime pentru angajat, iar durata minima este
fixata la 6 luni. Aceasta durata este de 1 luna atunci cand salariatul are o vechime cuprinsa intre 6 luni-2 ani, si
de 2 luni cand salariatul are o vechime continua la acelasi angajator de cel putin 2 ani. Data de la care incepe sa
curga preavizul este ziua prezentarii notificarii prin care se anunta concedierea, cu mentiunea, ca in principiu,
preavizul nu suporta nici intreruperi si nici suspendari.
Pe perioada preavizului, atat angajatorul cat si angajatul continua sa execute obligatiile ce rezulta din
contract, angajtorul neputand sa aduca nici o modificare contractului de munca fara acordul salariatului, in timp
ce acesta din urma trebuie sa ramana la dispozitia angajatorului si sa-si execute toate obligatiile contractuale.
39
Reprezinta plata realizata de catre angajator a unor diverse sume in favoarea salariatului, iar la primirea
acestor sume, acesta din urma, trebuie sa semneze o chitanta a “salariului pentru toate socotelile”, care are o
dubla functie: probatorie si compensatorie., si care prezinta ca dovada a sumelor varsate de angajator in
momentul incatarii contractului individual de munca. Practic, semnand acest document, salariatul recunoaste ca
angajatorul i-a varsat o anumita suma de bani ca plata a datoriilor mentionate in acel act.
Una din indemnizatiile datorate de angajator este indemnizatia legala de concediere, care din punct de vedere
fiscal este impozabila, si este calculate in functie de:
remuneratia bruta, iar salariul care reprezinta baza de calcul este cel de pe ultimele 3 luni;
vechimea in unitate.
Carnetul de munca
Codul muncii francez precizeaza faptul ca la incetarea contractului individual de munca angajatorul are
obligatia de a restitui salariatilor carnetul de munca, care va cuprinde date cu privire la natura prestatiei in
munca, angajarile successive, date cu privire la identitatea salariatului.
Carnetul de munca indica faptul ca salariatul este liber de orice angajament, in sensul ca anunta tertele
personae ca salariatul nu mai este nevoit sa indeplineasca obligatiile contractuale.
Atunci cand remiterea tardiva a carnetului de munca a antrenat intarzierea platii indemnizatiei de somaj pentru
salariat, acesta are dreptul la o indemnizatie pentru prejudiciul financiar suferit.
TIMPUL DE MUNCA
Acesta reprezinta timpul pe care-l foloseste angajatul pentru indeplinirea sarcinilor de munca72 si se
repartizeaza uniform adica 8 ore pe zit imp de 5 zile pe saptamana cu doua zile de repaus, dar in functie de
specificul activitatii sau al unitatii se poate opta si pentru repartizarea inegala a timpului de munca, insa cu
respectarea celor 40 de ore pe saptamana.
Exista insa sectoare de activitate in care durata timpului de munca poate fi mai mare de 8 ore pe zi, adica
de 12 ore, situatie in care este obligatoriu sa urmeze o perioada de repaus de 24 ore, sau poate fi mai mica de 8
ore pe zi.
Pentru prima data in legislatia romana este introdus conceptul de program de munca flexibil, care presupune
impartirea timpului de munca in doua perioade: o perioada fixa in care personalul se afla simultan la locul de
munca si o “perioada variabila, mobile in care salariatul isi alegte orele de sosire si plecare, cu respectarea
timpului de munca zilnic”.
In ceea ce priveste munca de noapte, art.123 din noul Cod al muncii stipuleaza ca salariatii care efectueaza
cel putin 3 ore de munca de noapte beneficiaza fie de program de lucru zilnic redus cu o ora, fie de un spor la
salariu de cel putin 15% din salariul de baza pentru fiecare ora de munca de noapte efectuata.
Este interzisa folosirea la munca in timpul noptii a tinerilor sub varsta de 18 ani, iar femeile gravide,
lauzele si cele care alapteaza nu pot fi obligate sa presteze munca de noapte.
Art.117/C.muncii prevede: “munca prestata in afar duratei normale a timpului de munca sapatmanal este
considerate munca suplimentara”, si nu poate fi efectuata fara acordul salariatului, cu exceptia situatiei de forta
majora sau pentru lucrari urgente care au ca scop prevenirea producerii unor accidente sau inlaturarea
consecintelor unui accident73.
72
Art.109/C.muncii
73
Daca se presteaza ore suplimentare, durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe sapatamana, inclusive
orele suplimentare., cu mentiune ca munca suplimentara se compenseaza “prin ore libere platite” intr-un interval de 30 zile., iar in
situatia in care nu este posibil acest lucru, in luna urmatoare munca suplimentara va fi platita “prin adaugarea unui spor la salariu
corespunzator duratei acesteia”.
40
Potrivit art.126/C.muncii, norma de munca reprezinta cantitatea de munca necesara pentru efectuarea
operatiilor sau lucrarilor de catre o persoana cu calificare corespunzatoare, care lucreaza cu intensitate normala,
in conditiile unor procese tehnologice si de munca determinate”.
Forma de exprimare a normei de munca poate fi ca: norma de timp, norma de productie, norma de
personal, fisa postului etc.
TIMPUL DE ODIHNA
Pe parcursul desfasurarii activitatii se acorda atat repausuri periodice, zilnice, saptamanale si anuale, cat si
concedii pentru evenimente familiare deosebite, pentru probleme personale sau pentru formare profesionala.
Daca programul de lucru este mai mare de 6 ore pe zi, salariatii au dreptul la pauza de masa si la alte
pauze, potrivit normelor stabilite prin contractul coelctiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.74
In cazurile in care activitatea unitatii nu poate fi intrerupta sau cand specificul muncii impune desfasurarea
programului de lucru sambata si duminica, prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul
intern se pot stabili ca zile de repaus alte zile din saptamana, iar salariatii beneficiaza de un spor la salariu.
Cu titlul de exceptie, sub rezerva autorizarii de catre inspectorul territorial de munca si cu avizul
sindicatului sau dupa caz, al reprezentantilor salariatilor, daca activitatea impune, repausul saptamanala poate fi
acordat cumulat dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 15 zile calendaristice.75
Pentru salariatii care lucreaza in unitatile de flux continuu sau in unitati din domeniul sanitar si de
alimentatie publica se va asigura compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile.
O deosebita importanta este acordata reglementarii concediilor, iar in noul cod al muncii se specifica:
“concediile de odihna76 constituie una din formele timpului liber, a carei necesitate si insemnatate deosebita
rezulta din continutul dispozitiilor legale care-l reglementeaza, cat si din practica raporturilor sociale de
munca”.
Durata efectiva a concediului de odihna se stabileste prin contractul coelctiv de munca aplicabil si se supune
urmatoarelor conditionari:
este de cel putin 20 zile lucratoare;
se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic;
sarbatorile legale si zilele libere paltite stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil nu sunt incluse in
durata concediului anual de odihna;
este prevazut expres in continutul contractului individual de munca.
De a asemenea codul muncii prevede obligativitatea acordarii unui concediu de odihna suplimentar de cel putin
3 zile lucratoare pentru urmatoarele categorii de salariati:
salariatii care lucreaza in conditii grele, periculoase sau vatamatoare;
nevazatorii sau alte persoane cu handicap;
tinerii in varsta de pana la 18 ani.
Componenta patrimoniala a dreptului la concediul de odihna este data de indemnizatia de concediu, care nu
poate fi mai mica decat „valoarea totala a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectiva”.
Pentru a-si realiza finalitatea, concediul de odihna trebuie efectuat, astfel ca nu se poate acorda
compensarea in bani a concediului decat in cazurile limitativ si exprs prevazute de lege:
in cazul cand contractul dindividual de munca a incetat inainte ca salariatul sa-si efectueze concediul de
odihna;
in situatia decesului salariatului, cand compensatia se va acorda mostenitorilor sai.77
74
Pentru tinerii sub 18 ani, pauza de masa aferenta unui program de munca mai mare de 4 ore si jumatate este de cel putin 30 de
minute.
75
In aceste situatii exceptionale salariatii au dreptul la dublul compensatiilor cuvenite pentru munca suplimentara respectiv
beneficiaza de dublul sporului prevazut de art.120/C.muncii.
76
Dreptul la concediul de odihna este un drept unic, de natura complexa, avand o latura patrimoniala si una nepatrimoniala.
77
Datorita faptului ca legea nu distinge, iar dreptul la concediu se realizeaza zi de zi, pe masura prestarii muncii, compensatia se
plateste oricare ar fi motivul incetarii contractului de munca. Ea se acorda proprotional cu perioada cuprinsa intre inceputul anului
calndaristic si data incetarii contractului de munca.
41
Alte concedii, cum ar fi concediile medicale, de maternitate, de ingrijirea copilului bolnav, constituie
elemente ale drepturilor de asigurari sociale, si sunt destinate totodata acoperii nevoilor proprii ale
salariatului.In cazul unor evenimente familiale deosebite, salariatii au dreptul la zile libere platite. Evenimnetele
familiale deosebite si numarul zilelor libere platite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de munca
aplicabil sau prin regulamentul intern.
La cerere, salariatii au dreptul la concedii pentru formarea profesionala, care pot fi cu plata sau fara plata.
Deci, salariatul poate solicita pentru formarea profesionala concediu fara plata, iar angajatorul, la randul sau,
poate refuza aceasta cerere numai acordul sindicatului/reprezentantilor salariatilor, numai daca absenta
salariatului ar prejudicia grav desfasurarea activitatii.
Concediul de formare profesionala se poate acorda si fractionat in cursul unui an calendaristic, pentru
sustinerea examenelor de promovare in anul urmator de studii sau pentru sustinerea examenelor de absolvire.
Tinanad cont de conceptul de formare profesionala, angajatorul este obligat sa asigure salariatului dreptul la un
concediu de formare profesionala platit de pana la 10 zile daca:
acesta nu a beneficiat de participarea la formare profesionala pe cheltuiala angajatorului in cursul unui an
calendaristic si care are varsta de 25 ani; sau
nu a beneficiat de participarea la formare profesionala pe cheltuiala angajatorului pe parcursul a 2 ani
calendaristici consecutivi si are varsta de peste 25 ani.
Durata timpului de munca efectiva nu poate depasi 10 ore pe zi. In mod exceptional, in caz de surplus de
activitate intr-o perioada determinata, in cazul unor munci temporare sau a celor care implica o activitate
ridicata in anumite zile pe saptamana, inspectoratul muncii poate autoriza prestarea muncii peste durata normala
stabilita. Orice salariat trebuie sa beneficieze de un timp de odihna zilnica de cel putin 11 ore consecutive, dar
bineinteles ca exista unele derogari:
in caz de surplus de activitate;
in cazul in care activitatea trebuie sa fie prestata in mod urgent;
in cazul in care specificul muncii nu permite intreruperea activitatii.
Sistemul de control:
Angajatorul este obligat sa afiseze la orice loc de munca orele la care incepe si se termina programul de
lucru, precum si orele si durata timpului de odihna. Programul de lucru trebuie sa fie prezentat inspectorului
muncii, care controleaza modul de aplicare a acestuia. In situatia in care salariatii nu presteaza activitati
conform aceluiasi orar, deci nu au program de munca colectvi, documentele necesare tinerii evidentei duratei
timpului de lucru si de odihna se va stabili pentru fiecare salariat in paret, luat in mod individual.
Contraventiile vor fi sanctionate printr-o amenda, iar un exemplar din procesul-verbal constatator al
contraventiei va fi predat salariatului contracvenient, fiind permisa si metoda trimiterii prin posta.
Orele suplimentare:
Reprezinta orele in care persoana presteaza o munca peste durata normala si legala a timpului de lucru, 39
ore pe saptamana, sau peste perioada considerata a fi de echivalenta, cu exceptia orelor de recuperare.
Orice intreprindere trebuie sa cuprinda un plafon anual de ore suplimentare, fara a necesita aprobarea prealabila
a autoritatii publice; acest plafon va fi stabilit la 130 ore, in cazul in care nu exista o alta dispozitie speciala
cuprinsa intr-o conventie sau intr-un acord.
Pe langa plafonul anual, in cazul unui surplus de activitate care nu corespunde modului de functionare
normal in intreprindere, pot fi avute in vedere si un anumit numar de ore suplimentare stabilite conform avizului
reprezentantilor personalului si a autorizatiei inspectorului muncii.
In ceea ce priveste durata maxima de munca a fost instituit un dublu plafon:
42
durata timpului de lucru mediu pe saptamana – nu poate depasi 46 de ore;
durata saptamanala absoluta, care nu poate depasi 48 de ore.
Referitor la plata orelor suplimentare, trebuie mentionat faptul ca nici un salariat nu poate pretinde plata orelor
suplimentare efectuate decat in cazul in care aceste ore au fost prestate conform ordinului angajatorului sau cel
putin cu autorizatia acestuia. Se considera a fi licita si stipularea in cadrul unei conventii, a platii in avans a
orelor suplimentare care urmeaza a fi prestate in mod regulat.
In situatia in care cadrele se gasesc intr-o situatie asemanatoare, trebuie sa distingem in functie de pozitia lor
ierarhica.
Proiectul de lege privitor la cele 35 ore de munca prestate distinge trei categorii de cadre:
cadrele care indeplinesc functii de conducere, a caror responsabilitate implica un grad ridicat de independenta
in cadrul organizarii timpului lor de lucru;
cadrele care fac parte dintr-o echipa sau care lucreaza in sectiunea unui atelier, supuse normelor dreptului
comun in materie;
cadrele care nu fac parte din nici o categorie mai sus mentionata, si pentru care durata timpului de lucru nu
poate fi determinata cu precizie.
Orele de recuperare:
Recuperarea orelor pierdute ca rezultat al intreruperii colective a activitatii este autorizata atunci cand
aceasta este rezultatul unui accident, al unei intemperii, a unui caz de forta majora sau a unui inventar
ori a unei situatii de acordare a zilelor libere.
Orele de recuperare sunt uneori limitate la o parte a institutiei, prezentand un caracter facultativ pentru
angajatorul care nu este obligat sa acorde zile de recuperare a orelor pierdute78 si sunt remunerate la valoarea lor
normala, doara daca angajatorul intelege sa recupereze orele care fusesera considerate a fi ore suplimentare.
Punerea in aplicare a acestei posibilitati in intreprindere se face pe baza unui acord, care nu trebuie sa fie
susceptibil de opunere, sau pe baza unei autorizatii a inspectoratului muncii, acordata consultarii Confederatiei
Sindicale de Ramura si a avizului reprezentantilor personalului.
In ceea ce priveste concediile cu plata, trebuie sa mentionam ca angajatorului, cu exceptia unor ramuri de
activitate cu caracter discontinuu, pentru care au fost create birouri speciale de acordare a concediilor cu plata, ii
revine sarcina de a lua initiativa de acordare a concediului.79
Pentru a obtine dreptul la concediu, salariatul trebuie sa fi indeplinit o luna de munca efectiva in serviciul
aceluiasi angajator, in cursul perioadei de referinta.80
Pe cale de consecinta, orice absenta conduce implicit la o reducere a numarului de zile de concediu pe care
salariatul le poate avea. Exista insa si cateva exceptii:
a) legale: anumite absente sunt asimilate perioadelor de munca efectiva (ex.concediul de maternitate)
b) conventionale: in acordurile colective pot fi stipulate si alte asemenea perioade asimilate perioadelor de
munca efectiva, mai ales in cazurile de boala.
78
Timpul orelor de recuperare trebuie sa intervina in intervalul de 12 luni al anului in curs.
79
Daca concediul nu a fost luat, salaraiatul nu va putea primi nici o remuneratie, pe langa salariul sau.
80
Anul de referinta este perioada cuprinsa intre 1 iunie anul precedent si 31 mai al anului in curs, iar ziua de munca efectiva va fi
considerata a fi orice zi in cursul careia munca convenita a fost prestata, independent de tipul de orar practicat.
43
Referitor la durata legala a concediului de odihna, pentru un maxim de 30 de zile lucratoare, se vor atribui
2 zile si jumatate de concediu pe luna. Salariatii care nu au implinit varsta de 21 de ani la data de
30a prilie a anului precedent, au dreptul la un concediu de 30 de zile fara plata, pe langa cele acordate in mod
normal.
Mamele care nu au implinit 21 de ani la data de 30 aprilie a anului precedent, pe langa cele 30 de zile
acordate in mod legal, vor beneficia de doua zile de concediu suplimentar, pentru fiecare copil.
In lipsa unei stipulatii conventionale, ordinea de plecare in concediu va fi stabilita de catre angajator, in
urma avizului delegatiilor personalului.81 Orice salariat poate pretinde 12 zile consecutive de concediu in timpul
perioadei legale de concediu, dar in afara unei derogari acordate in mod individual, salariatul nu poate pretinde
cinci saptamani consecutive de concediu. Ordinea de plecare in concediu va fi comunicata salariatilor cu cel
putin 15 zile inainte, sau chiar cu o luna, in masura in care in acest interval de timp nu este permisa nici o
modificare.82
Durata normală a timpului de muncă (în cadrul unui singur contract individual de muncă şi pentru
salariaţii încadraţi cu normă întreagă).
Durata legală a timpului de muncă se referă la durata efectivă a muncii.
Timpul normal de lucru este perioada în care salariatul are îndatorirea de a presta munca la care s-a
angajat prin încheierea contractului individual de muncă.
Ca o măsură de garantare a drepturilor salariaţilor, încălcarea normelor de protecţie a muncii privind
timpul de muncă, munca în schimburi şi intensitatea muncii constituie contravenţie şi se sancţionează cu
amendă, conform art. 40din Legea nr. 90/1996 privind protecţia muncii.
Durata nominală a timpului de muncă pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă – în cadrul unui
singur contract individual de muncă – nu poate depăşi 40 de ore pe săptămâna şi 8 ore pe zi, conform art. 38
alin. 3 din Constituţie şi art. 109 alin. 1 din Cod.
Durata maximă legală a timpului de muncă.
Durata maximă legală săptămânală nu poate depăşi, potrivit art. 111 alin. 1 din Cod, 48 de
ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
Art. 112 alin. 1 din Cod dispune că pentru anumite sectoare de activitate, unităţii sau profesii se poate stabili
– prin negocieri colective sau individuale, ori prin acte normative specifice, o durată zilnică a timpului de
muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
Durata maximă legală zilnică.
Din coroborarea art. 112 alin. 2 cu art. 131, rezultă că durata maximă legală zilnică a timpului de
muncă este de 12 ore.
81
Sotii care lucreaza in aceeasi institutie au dreptul la un concediu simultan.
82
Nerespectarea datelor de plecare si de intoarcere din concediu constituie o abatere, calificata uneori ca fiind grava.
44
A. Programul de lucru în cadrul săptămânii de lucru poate fi:
- inegal
- comprimat
D. Programele individualizate de muncă.
În cazul programelor individualizate de muncă, timpul de muncă este organizat în mod flexibil. Durata sa
zilnică este împărţită în două perioade: una fixă şi una variabilă.
E. Conform art. 116 din Cod, obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat revine
angajatorului.
1.3. Durata redusă a timpului de muncă
- În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 31/1991, salariaţii care îşi desfăşoară
activitatea, efectiv şi permanent, în locuri de muncă cu condiţii deosebite, beneficiază,
în condiţiile prevăzute de lege, de reducerea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi,
fără afectarea salariului de bază şi a vechimii în muncă aferente unei norme întregi.
Beneficiază de reducerea timpului zilnic de lucru şi:
- salariaţii care din cauza unor afecţiuni cauzate de accidente de muncă sau de boli profesionale nu mai pot
realiza durata normală de muncă83
- soţul sau rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică dependentă
- întregul personal, în cazul unor temperaturi extreme
- salariatele care alaptează84
Munca de noapte
În acest caz, fie durata timpului de muncă este redusă cu o oră faţă de durata muncii prestate în timpul zilei,
fie salariaţii primesc un spor de minimum 25% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte
prestată.
1.5. Prestarea de ore suplimentare.
- prezenţa la ore suplimentare a salariatului nu este obligatorie
- în toate sectoarele, dacă angajatorul a dispus efectuarea de ore suplimentare cu respectarea condiţiilor
legale, salariatul nu poate refuza prestarea lor decât în cazuri cu totul deosibite care i-ar permite sa lipsească
motivat şi de la programul normal de lucru
1.6. Norma de muncă
Conform art. 126, norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operaţiunilor
sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cui intensitate normală, în
condiţiile unor procese tehnologice şi de muncă determinate.
1.7. Forme specifice de organizare a timpului de muncă
- programul în tură
- tura continuă
- munca în turnus
- programul de lucru pentru exploatare sau întreţinere
1.8. Timpul de muncă şi negocierea colectivă sau/şi individuală
A. Actele de dispoziţie ale angajatorului
B. a) Negocierea colectivă
b) Negocierea individuală
2. Timpul de odihnă
2.1. Noţiune
Prin timp de odihnă se înţelege durata de timp necesară pentru recuperarea energiei fizice şi intelectuale
cheltuite în procesul în procesul muncii şi pentru satisfacerea nevoilor sociale şi cultural - educative.
2.2. Forme
2.2.1. Pauza pentru masă
2.2.2. Repausul zilnic
83
Art.41 din Legea 346/2002, modificată de Legea nr.598/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.936 din 24
decembrie 2003
84
Art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, aprobatţ prin legea
nr.25/2004, publicată în monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 11 martie 2004
45
2.2.3. Repausul săptămânal
2.2.4. Zilele de sărbătoare legală şi alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează
Potrivit art.134 alin.1 din Codul muncii
2.2.5. Concediul de odihnă
Durata concediilor de odihnă este diferenţiată nu numai în raport cu vechimea în muncă, ci şi în raport cu
funcţia persoanei respective.
A. Concediile de odihnă de bază
B. Concediile de odihnă suplimentare
C. Programarea concediilor de odihnă
D. Indemnizaţia pentru concediul de odihnă
E. Întreruperea concediului de odihnă
F. Concediul de odihnă în cazul transferului salariatului
2.2.6. Zilele libere plătite
A. Temeiul acordării acestor zile libere plătite rezidă în anumite situaţii speciale.
B. În practică, în baza principiului libertăţii de voinţă a părţilor contractante.
2.2.7. Concediile fără plată
A. Concediile fără plată se acordă potrivit art. 25 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 – fără a
depăşi 90 de zile lucrătoare anual –
B. Salariaţii au dreptul la concedii fără plată, conform art. 25 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr.
250/1992, fără o limitare în timp în cursul anului calendaristic
2.2.8. Concediile pentru formare profesională
3. Concluzii
3.1. A. Problema duratei timpului de muncă a constituit, alaturi de cea a salariilor, o componentă esenţială a
istoriei relaţiilor de muncă.
C. Nu există o legătură evidentă între reducerea timpului de muncă şi
menţinerea sau crearea locurilor locurilor de muncă.
SALARIZAREA
Conform art.154/legea 53/2003 Codul muncii, „salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de
salariat in baza contractului individual de munca”. Dreptul la salariu constituie o prerogativa fundamentala
a, prevazuta si de Declaratia Universala a Drepturilor Omului, conform careia „orice munceste are drptul la
un salariu echitabil si suficient, care sa-i asigure lui si familiei sale o existenta conforma cu demnitatea
umana”.
Ca atare, pentru munca prestata in baza contractului individual de munca, fiecare salariat are dreptul la un
salariu individului exprimat in bani, care cuprinde: salariul de baza, indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri.85
Intarzierea nejustificata a platii alariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la
plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, cu mentiune ca asupra salariului nu
poate fi operata nici o retinere, cu exceptia cazurilor expres prevazute de lege.86
Daca exista o pluralitate de creditori al salariatului, se va respecta urmatoarea ordine de preferinta:
Obligatiile de intretinere – conform Codului familiei;
Contributiile si impozitele datorate catre stat;
Daunele cauzate proprietatii publice prin fapte ilicite;
Acoperirea altor datorii87
85
Art.154/alin.2/legea 53/2003
86
Retinerile cu titlu de daune cauzate angjatorului nu pot fi realizate decat daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si
este constatata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.
87
Retinerile din salariu, cumulate, nu pot depasi in fiecare luna, jumatate din salariul net.
46
Legiuitorul a statuat garantarea platii drepturilor salariale88, si ca atare legea 53/2003-Codul muncii
reglementeaza constituirea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale.
Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale se va constitui potrivit urmatoarelor principii:
patrimoniul institutiilor de administrare a fondurilor trebuie sa fie independent de capitatlul de exploatare al
unitatilor si trebuie sa fie constituit astfel incat asupra acestuia sa nu poata fi pus sechestru in cursul
procedurii in caz de insovabilitate;
angajatorii trebuie sa contribuie la finantarea in masura in care aceasta nu este acoperita integral de catre
autoritatile publice;
obligatia de plata a institutiilor de administrare a fondurilor va exista independent de indeplinirea obligatiei
de contributie la finantare.
Principiile salarizarii
Analizand textele de lege cu privire la salarizare si la sistemul de salarizare rezulta urmatoarele principii:
1) principiul egalitatii de tratament si eliminarii oricarei discriminari – conform acestui principiu „la
stabilirea si acordarea salariului este interzisa orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuala,
caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine
sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta sau activitate sindicala”. 89
Costitutia Romaniei prevede cu valoare de principiu, eliminarea oricarei discriminari si egalitatea in fata
legii si autoritatilor publice.
2) Principiul asigurarii salariului minim garantat – Cu ocazia Conferintei din 1944 desfasurata la
Philadelphia, s-a instituit conceptul de salariu minim vital, concept ce avea sa fie definit prin Raportul
reuniunii expertilor convocati de Consiliul de administratie al Organizatiei Internationale a Muncii la
cea de-a 168-a sesiune, desfasurata la Geneva in 1967.
Codul muncii roman, la art.15990, prevede ca salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, se
stabileste prin hotarare a guvernului, cu consultarea sindicatelor si patronatelor.
3) principiul liberei negocieri a salariului – salariile se stabilesc prin negocieri individuale/colective, iar
la stablirea acestuia se tine cont de conditiile in care se presteaza munca, de nivelul de pregatire al
angajatului, de cerintele pe care angajatorul le pune in fata salariatului.
4) Principiul caracterului confidential al salariului – „salariul este confidential, angajatorul avand
obligatia de a lua masurile necesare pentru asigurarea confidentialitatii”.91
TEORII
a) Teoria salariului natural
b) Teoria fondului de salarii
c) Teoria productivităţii marginale
d) Teoria raportului de forţe între salariaţi şi patroni
A. Din punct de vedere social, salariul are un caracter alimentar
B. Din punct de vedere juridic, prestarea muncii şi salarizarea muncii sunt obligaţiile principale care rezultă
pentru salariat
Prin salariu se înţelege contraprestaţia angajatorului plătită pentru munca prestată de salariat în baza
contractului individual de muncă.
a) Pentru muncă egală, plată egală
b) Diferenţierea salarizării
c) Stabilirea salariului minim brut pe ţară
88
A se vedea, Burreau International du ravail, Génève, Protection du salaire. Normes et garanties relatives du paiment de la
rénumération des travailleurs, Prémière édition, 2003, p.19
89
Art.154/alin.3/C.muncii
90
„Angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara”.
91
Art.158/C.muncii
47
d) Stabilirea, de regulă a sistemului de salarizare şi a salariilor în mod concret prin negociere colectivă sau/şi
individuală
1.1. Elemente
A. a) Salariul de bază
b) Sporul la salariul de bază
c) Adaosul la salariul de bază - reprezintă partea variabilă a salariului; se plătesc şi dacă experienţa
dobândită pe durata vechimii în muncă se concretizează în creşterea economică a muncii prestate. 92-
C. Principalele categorii ale salariului sunt:
- salariul brut
- salariul minim brut
- salariul de bază
- salariul net
- salariul direct
- salariul nominal
- salariul real
- salariul eficient
- salariul colectiv
- salariul indirect
- salariul just
1.2. Mod de stabilire
a) Prin forma de organizare
b) În raport cu modul de finanţare
c) Caracterul activităţii
a) Ca regulă
b) Prin lege
c) Prin hotărâre de Guvern
Forme de salarizare
2. Nivelul salariului. Salariul de bază minim brut pe ţară stabilit prin Contractul colectiv de muncă, negtociat
şi semnat anual.
3. Indexarea salariilor
Indexarea legală.
Indexarea are caracter obligatoriu numai pentru autorităţile şi instituţiile publice şi regiile autonome de
interes deosebit.
3.2. Indexarea convenţională
C. Majorarea salariilor are loc, de regulă, anual, cu prilejul negocierii contractelor colective de muncă
sau, după caz, al aprecierii personalului din sectorul bugetar.
D. Se poate constata că astfel de măsuri sunt necesare, în realitate, cu titlu permanent. Negocierea
colectivă sau/şi individuală a salariilor nu poate să aibă loc ignorându-se nivelul productivităţii muncii şi, în
general, situaţia precară a unor agenţi economici.
4. Caracteristici fundamentale
Salariul trebuie să fie:
a) suficient
b) nediscriminatoriu
c) proporţional
d) determinat
e) obligatoriu
f) corespunzător
g) continuu
5. Modul de plată a salariilor
- salariul de bază, adaosurile şi sporurile sunt confidenţiale
- salariile se exprimă în bani, iar plata lor se face în bani
92
Petre Burloiu, Economia muncii.Probleme actuale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p.95
48
- salariul nu poate fi urmărit sau reţinut decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute prin lege
Neachitarea drepturilor salariale recunoscute de către angajator atrage obligarea acestuia la despăgubiri
în condiţiile în care nu există dovada sancţionării disciplinare a salariatului.
- existenţa sau inexistenţa resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influenţă asupra stabilirii sau
recunoaşterii drepturilor salariale prevăzute de actele normative
6. Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale
A. Reglementări comune
B. Reglementări care nu sunt cuprinse până în prezent în legislaţia internă a muncii
7. Reţinerile din salariu
Din salariu se fac următoarele reţineri:
- impozitul pe veniturile din salarii
- contribuţia individuală de asigurări sociale
- contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate
- contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj
- contribuţia pentru plata indemnizaţiilor salariaţilor pe perioadele de întrerupere a activităţii în construcţii
Din fondul de salarii se reţin:
- contribuţia pentru asigurarea sănătăţii personalului
- contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale
- contribuţia lunară la bugetul asigurărilor pentru şomaj
8. Tichetele de muncă – Legea nr.142/199893
Acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligaţie legală. Se stabilesc clauze concrete prin contractele
colective de muncă.
9. Casele de ajutor reciproc
10. Salariul, veniturile salariale şi alte venituri ale salariaţilor
10.1. Corelaţii
10.2. Venituri care nu intră în categoria veniturilor salariale
a) Dividendele
b) Bacşişul
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ
Răspunderea disciplinară
Disciplina muncii
Disciplina muncii reprezintă o obligaţie juridică, având caracter de sinteză, deoarece însumează şi rezumă,
în esenţă totalitatea îndatoririlor de serviciu asumate de persoana respectivă prin încheierea contractului
individual de muncă.
Disciplina poate fi definită ca starea de ordine existentă în desfăşurarea procesului de muncă, rezultând din
respectarea întocmai a normelor ce reglementează acest proces şi din îndeplinirea de către toţi participanţi a
obligaţiior asumate prin încheierea contractelor individuale de muncă.
Desigur că, în noile condiţii economice, politice şi sociale, din ţara noastră, rolul disciplinei nu a scăzut; ea
menţinându-şi pe deplin actualitatea şi importanţa sa94.
Obligativitatea de respecta disciplina muncii nu apare decât din momentul încheierii contractului individual
de muncă. Codul muncii prevede în art. 39 alin 2 lit. b şi lit. c obligaţia salariatului de a respecta disciplina
muncii.
Încheierea contractului individual de muncă atrage recunoaşterea legală a unei puteri private, unilaterală şi
punitivă în favoarea angajatorului.Din acest punct de vedere, art.263 alin.1 din Cod prevede ”Angajatorul
93
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.260 din 13 iulie 1998
94
Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Dreptul muncii, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p.359 şi următ.
49
dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariţilor săi
ori de căte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară”.
Ansamblul normelor legale care definesc abaterile disciplinare stabilesc sancţiunile disciplinare şi
reglementează condiţiile de fond şi procedurale pentru aplicarea lor constituie forma de răspundere juridică
specifică dreptului muncii- răspunderea disciplinară.
În acelaşi timp mai putem defini raspunderea juridică ca fiind răspunderea ce constă în sancţionarea
faptelor de încălcarea cu vinovăţie de către orice salariat a normelor legale, regulamentelor , contractelor de
muncă( individual şi colectiv), a ordinelor şi dispoziilor legale ale conducătorilor ierarhici.
Elementele definitorii ale răspunderii disciplinare sunt:
- calitatea de salariat
- existenţa unei fapte ilicite
- săvârşirea faptei cu vinovăţie
- legătura de cauzalitate dintre faptă şi rezultat
Atragerea răsăunderii disciplinare poate avea loc numai dacă fapta ilicită a fost săvârşită de o persoană care
are calitatea de salariat- care se află intr-un raport de muncă cu o persoană denumită angajator.
Existenţa răspunderii disciplinare are ca element definitoriu existenţa unei fapte ilicite, care potrivit art.263
alin.2 din Codul muncii constă în încălcarea normelor legale, regulamentului intern, contractului individual sau
contractului colectiv de muncă, aplicabil ordinelor şi dispoziţiilor legale ale conducătorilor ierarhici.
a)Răspunderea disciplinară este de natură contractuală deoarece numai încheierea contractului individual de
muncă atrage obligativitatea de a respecta toate regulile de către salariat.
b)Caracterul intuitu presonae al contractului individual de muncă face imposibil juridic o transmitere a
acestei răspunderi asupra moştenitorilor, şi nici o răspundere disciplinară pentru fapta altuia.
c) Persoanei vinovate i se aplică o pedeapsă , în principal moral sau material, în funcţie de gravitatea
abaterii, care se reflectă ca o constrângere morală sau ca o privaţiune materială, de natură să-l reţină pe viitor de
la comiterea unor abateri.
1.3 Abaterea disciplinară
Constituie abatere disciplinară o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune
săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul
individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor
ierarhici.
Săvârşirea abaterii disciplinare reprezintă condiţia necesară şi suficientă, temeiul unic al răspunderii
disciplinare.
Pentru declanşarea răspunderii disciplinare, este necesar, ca un salariat să fi săvârşit o abatere de la
disciplina muncii. O faptă pentru a fi considerată abatere disciplinară trebuie să întrunească următoarele
elemente:
- obiectul( relaţiile sociale de muncă)
- latura obiectivă( fapta – acţiunea sau inacţiunea salariatului)
- latura subiectivă(vinovăţia – intenţia directă sau indirectă, culpa cu uşurinţă sau nesocotinţă a salariatului)
-subiectul( subiect calificat – salariat)
Obiectul abaterii disciplinare este reprezentat de relaţiile sociale de muncă, de ordinea şi disciplina în
procesul muncii.
Subiectul abaterii disciplinare este intotdeauna o persoană care are calitatea de salariat- subiect calificat.
Latura obiectivă constă într-o faptă prin care se încalcă obligaţiile rezultate din contractul individual de
muncă, regulamentul de ordine interioară, fisa postului, etc.Fapta poate fi comisivă, constând într-o acţiune prin
50
care se încalcă o obligaţie de a nu face sau omisivă95, prin neîndeplinirea unei obligaţii de a face. Abaterea
disciplinară poate să constea într-o singură faptă, săvârşită dintr-o dată, ori dintr-o faptă continuă.
Latura subiectivă sau vinovăţia constă în atitudinea psihică negativă a subiectului faţă de fapta sa 96.
Abaterile pot fi săvârşite cu intenţie sau din culpă, şi care potrivit codului penal fiecare sunt de două feluri;
intenţie directă- când subiectul prevede şi voieşte efectul dăunător al faptei sale, intenţie indirectă când prevede
efectul dăunător, fără a-l dori, acceptând totuşi producerea lui. Culpa poate fi : usurinţa când se prevede efectul,
dar se speră fără temei că se va putea evita, nesocotinţa, cînd subiectul nu prevede efectul, deşi putea sau trebuia
să-l prevadă.
Fapta ilicită se impune să se afle într-o legătură cauzală cu un rezultat nociv pe plan disciplinar.Dacă sunt
probate elmentele constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv încălcarea obligaţiilor de serviciu şi vinovăţia,
rezultatul dăunător şi legătura cauzală se prezumă.
Avertismentul scris reprezintă o sancţiune cu efect precumpănitor moral, care constă într-o comunicare
scrisă prin care salariatului îi este adus la cunoştinţă faptul că a săvârşit o abatere disciplinară, şi este avertizat
că dăcă nu se va îndrepta şi va săvârsi noi abateri, i se vor aplica sancţiuni mai grave.
Reprezintă sancţiunea cea mai uşoară şi se aplică, de regulă, salariaţilor care au săvârşit pentru prima dată , fără
intenţie, abateri care nu au cauzat prejudicii.
Suspendarea contractului individual de muncă pentru perioadă ce nu poate depăşi 10 zile
lucrătoare constă în neprimirea la locul de muncă salariatului pe perioda suspendării, şi pe cale de consecinţă,
neprestând munca, nu primeşte salariul corespunzător perioadei respective.
Retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus
retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile.
Retrogradarea, în lipsa unei prevederi exprese, prin interpretate istorico-teleologică, se poate dispune numai în
cadrul aceleiaşi profesii, deci cu respectarea profesii celui în cauză.
Reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10 % reprezintă o sancţiune cu un caracter
patrimonal, şi vizează numai salariul de bază. Se aplică pentru abateri de o anumită gravitate prin urmările lor,
săvârşite cu intenţie, care produc prejudicii materiale angajatorului.
Reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3
luni reprezintă o sancţiune care se aplică exclusiv funcţiilor de conducere, în sensul că este una specifică lor.
Conform dispoziţiior legale există două ipoteze posibile:
reducerea concomitentă a salriului şi a indemnizaţiei de conducere
reducerea numai a indemnizaţiei de conducere
Desfacerea disciplinară a contractului de muncă este sancţiunea disciplinară cea mai gravă constă
în îndepărtarea salariatului din colectivul de muncă, ca o consecinţă a încetării contractului individual de
muncă prin voinţa unilaterală a angajatorului. În această situaţie se impune coroborarea art.264 alin.1 lit.f cu
art.61 lit.a din Codul muncii.
Răspunderea patrimonială
Reglementarea juridică
Principala reglementare a răspunderii patrimoniale o constituie Codul muncii în art.269-275, Codul
civil.
Răspunderea patrimonială are un caracter reparatoriu şi se întemeiază, potrivit art.270 alin.1 din Codul
muncii, pe „normele şi principiile răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse
angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor” .
97
Codul muncii
98
Alexandru Ţiclea, Andrei Popescu, Marioara Ţichindelean, Constantin Tufan, Ovidiu Ţinca, Dreptul muncii, Editura Rosetti,
Bucureşti, 2004, p.676
52
Aşadar, răspunderea patrimonială este o formă a răspunderii civile99 contractuale, care constă în
obligativitatea salariaţilor de a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca
lor100.
Rezultă că din punct de vedere al modului de aplicare al regulilor avem : - regulile generale sunt cele din
dreptul comun(cele care reglementează răspunderea civilă contractuală)
regulile speciale prevăzute de Codul muncii( trăsături)
1.Răspunderea patrimonială are la bază contractul individual de muncă fiind condiţionată de existenţa şi
executarea contractului individual de muncă.
2.La baza răspunderii patrimoniale stă vinovăţia celui în cauză. În general, ca regulă, nu operează
prezumţia de culpă, existând şi excepţii- lipsuri cantitative în gestiune operează o prezumţie simplă de vinovăţie
a gestionarului.
3.Răspunderea patrimonială este o răspunderea individuală, excluzând solidaritatea. În cazul în care
prejudiciul a fost produs de mai mulţi salariaţi, răspunderea se stabileşte pentru fiecare angajat în funcţie de
gradul de vinovăţie şi proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei.
4.Răspunderea patrimonială are ca obiect numai repararea prejudiciilor materiale
5.Reglementarea răspunderii patrimoniale se face prin norme imperative, ceea ce înseamnă că nu se pot
insera clauze de agravare a răspunderii salariatului derogatorii de la lege.
6.Stabilirea răspunderii patrimoniale se face , în lipsa acordului scris, numai de către instanţa de
judecătă, prin procedura soluţionării conflictelor de muncă.
7.Din punct de vedere al executării silite răspunderea patrimonială are un caracter limitat, efectuându-se,
de regulă, asupra unei părţi din salariul( cel mult o treime de salariul).
Potrivit art.269 din Codul muncii” angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor
răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit vreun prejudiciu
material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului se face numai dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
să existe o faptă ilicită, care în cazul persoanei juridice reprezintă o faptă a uneia sau a mai multor
persoane din colectivul său.
Salariatul să fi suferit un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau în legătură
cu serviciul
Să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a angajatorului şi prejudiciul material suferit de
salariat
Culpa angajatorului este prezumată, fiind apărat de răspundere numai dacă face dovada că
neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unei cauze care nu-i poate fi imputată
Cazuri în care angajatorul răspunde patrimonial:
1.salariatul este împiedicat să muncească
2.întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia
3.despăgubirea cuvenită în cazul constatării nevinovăţiei penale a persoanei suspendate din funcţie
4.obligaţia de a plăti despăgubiri în caz de anulare a concediului de odihnă, total sau parţial
5.neluarea măsurilor de pază necesare pentru protecţia echipamentului de protecţie şi personal
99
Ion Traian Ştefănescu, Tratat de dreptul muncii, vol.I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p.683
100
Alexandru Ţiclea, Răspunderea patrimonială a salariaţilor, în „Revista de drept comercial” nr.7-8/2003,p.65-104
53
Răspunderea patrimonială a salariaţilor faţă de angajator.
Art.272 din Codul muncii prevede obligaţia salariatului de a restitui sumele de bani nedatorate primite
de la angajator, bunurile care nu i se cuveneau, iar pentru serviciile prestate la care nu era îndreptăţit este obligat
să suporte contravaloarea lor.
Scopul răspunderii salariaţilor este de a apăra patrimoniu angajatorului, de a preveni producerea altor
pagube.
Salariatul răspunde patrimonial numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii101:
A.Persoana vinovată de producerea prejudiciului trebuie să aibă calitatea de salariat, deci să aibă un
contract individual de muncă încheiat cu angajatorul păgubit.
Excepţii: - răspunderea patrimonială a ucenicilor la locul de muncă, a celor care sunt părţi într-un
contract de calificare sau de adaptare
salariaţii detaşaţi faţă de angajatorul cesionar
54
În cadrul răspunderii patrimoniale, distincţia între formele de vinovăţie şi gradele culpei nu are relevănţă
practică. Salariatul răspunde patrimonial chiar şi pentru cea mai uşoară culpă a sa.
Culpa comună între salariat şi angajatorul, persoana juridică nu este de conceput.
2.Starea de necesitate
În situaţia în care un salariat a săvârşit o faptă pentru salvarea de la un pericol iminent – care nu
putea fi înlăturat altfel- a vieţii sale, sănătăţii sau integrităţii corporale sale sau a altei persoane, a unui
bun important al său ori al altuia, ori interes public, nu răspunde patrimonial dacă prin săvârşirea faptei
respective a cauzat un prejudiciu.
Dacă salariatul putea să prevadă că paguba rezultată din săvârşirea faptei sale este mai mare
decât cea pe care încearcă să o salveze, va răspunde patrimonial, deoarece cauza de nerăspundere nu
operează.
Totuşi dacă salariatul a putut, în mod verosimil, să creadă că prin fapta sa evită o vătămare mai
gravă, el beneficiază de exonerare datorită stării de necesitate, chiar dacă în final s-ar stabilii că
prejudiciul cauzat prin intervenţia sa este mai mare decât cel a cărei evitare a urmărit-o103.
55
Răspunderea contravenţională
Cadrul legal
Codul muncii nu reglementează răspunderea contravenţională, ci numai anumite contravenţii.
Răspunderea contravenţională constituie oformă de răspundere juridică de sine stătătoare care nu face
parte din legislaţia muncii.
Art.276 din Codul muncii prevede 7 contravenţii, dintre care patru în premieră, iar celelalte trei,
au fost reluate, din alte acte normative, astfel :- art.276 lit.c „împiedicarea sau obligarea, prin ameninţări
ori violenţe, a unui salariat sau a unui grup de salariaţi să participe la grevă sau să muncească în timpul
grevei”, reia identic dispoziţia cuprinsă în art.88 din L.168/1999
art.276 lit.d „primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit contract
individual de muncă ori stipularea în contractul individual de muncă a unor clauze
contrare dispoziţiior legale”, reluare din Legea 130/1999
art.276 lit.f „încălcarea de către angajator a prevederilor art.134 şi 137” din Codul muncii,
reluată din Legea 75/1996, abrogată de Codul muncii
Celelalte patru contravenţii sunt reglementate, astfel:
Art.276 lit.a” – nerespecterea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe
ţară
lit.b – încălcarea de către angajator a obligaţiei de a elibera salariatului un document
care să ateste activitatea accestuia, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate
lit.e – încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarrea condiţiilor legale de vârstă
sau folosirea acestora pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la
regimul de muncă al minorilor
lit.g – încălcarea programului de lucru adecvat stabilit de Guvern pentru asigurarea
asistenţei sanitare şi a aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate”
Reglementările cu privire la răspunderea contravenţională din Codul muncii, se întregesc cu dispoziţiile
Ordonanţei de Guvern nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr.180/2002
În acelaşi timp, contravenţiile reglementate în domeniul muncii prin acte normative care premerg
Codului muncii au rămas în vigoare.
Răspunderea penală
Codul muncii reglementează pentru prima dată un număr de fapte penale în art.277-280.
O parte din aceste fapte penale, nu sunt noi , ele fiind incriminate în legislaţia muncii prin diverse acte
normative ( L.168/1999).
56
Scopul reglementărilor cu privire la răspunderea penală a fost de a preîntâmpina anumite dezechilibre sau
producerea unor fapte ilicite rezultate din încălcarea unor dispoziţii legale, din domeniul muncii.
În aceste condiţii, prin reglemetarea unor infracţiuni în Codul muncii, referitoare la neexecutarea unei
hotărâri judecătoreşti privind plata salariilor şi reintegrarea în muncă a unui salariat, s-au avut în vedere relaţiile
sociale privitoare la drepturile salariaţilor, care se realizează prin intermediul hotărârilor judecătoreşti, precum şi
a autoritatea acestor hotărâri.
Opţiunea legiuitorului de introduce în Codul muncii sancţiuni penale pentru săvârşirea unor fapte, pune în
evidenţă un anumit proces evolutiv în această materie, proces cunoscut deja în legislaţiile altor ţări, care în
decursul timpului au constatat relative ineficacitatea a sancţiunilor civile, aplicabile în domeniul raporturilor de
muncă.
Acţiunea disciplinară
Faptele care potrivit legii sunt contravenţii, pot fi constatate numai de persoane competente potrivit
legii, care poartă denumirea generic de agenţi constatatori.
Constatarea contravenţiei presupune din partea agentului constatator stabilirea în prealabil dacă fapta
este contravenţie sau infracţiune.
58
Procesul verbal de contravenţie reprezintă actul administrativ prin care se individualizează fapta
ilicită şi contravenientul pe baza constatărilor personale şi probelor administrate de agentul constatator, şi se
poate întocmi în prezenţa sau în lipsa făptuitorului.
Procesul- verbal de constatare a contravenţiei trebuie să fie întocmit în conformitate cu prevederile
Ordonanţei de Guvern nr.2/2001, şi până la proba contrară face dovada.
Sancţiunea specifică dreptului muncii o constituie amenda, care constă într-o sumă de bani pe care
contravenientul trebuie să o plătească, atunci când săvârşeşte o contravenţie. Cuantumul sumei este
determinat de pericolul social al faptei, de aceea sumele sunt prevăzute diferenţiat şi cuprinse intre o limită
minimă şi una maximă.
1. Cadrul internaţional
1.2. Cadrul intern
2. Noţiune. Trăsături caracteristice
2.1. Noţiunea de sănătate şi securitate în muncă
A. Scurt istoric
B. Aspecte de natură conceptuală
2.2. Trăsături caracteristice
A. Constituie o expresie a implicării – în condiţiile economiei de piaţă – în stabilirea măsurilor de protecţie a
salariaţilor şi a celorlalţi participanţi la procesul de muncă.
B. Se integrează în mod organic proceselor de muncă, fie că măsurile se iau înainte de începerea activităţilor de
producţie ori de servicii, fie că se iau în faza dotării tehnologice.
C. Sunt luate în considerare, intr-un sens larg, toate ipotezele în care pot avea loc accidente de muncă sau în
care se pot produce boli profesionale.
D. Are în vedere o sferă extinsă a celor obligaţi să ia măsurile de protecţie a muncii şi a subiecţilor ocrotiţi prin
măsurile respective.
3. Sistemul de reglementare
A. Normele juridice privind asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă sunt integrate într-un sistem care începe
cu nivelul naţional
- Normele generale de protecţie a muncii
- Norme specifice de securitate a muncii
- Instrucţiuni proprii
- Art. 7 alin. 1 din Legea nr. 90/1996 stabileşte: “Contractele colective de muncă vor cuprinde obligatoriu clauze
referitoare la protecţia muncii…”
- Regulamentul intern
B. În contractele individuale de muncă şi în contractele de şcolarizare, este obligatoriu să se stipuleze clauze
privind protecţia muncii.
4. Obligaţii ale angajatorului de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă
Receptând normele internaţionale în materie, Codul muncii stabileşte în art. 171 alin. 5 faptul că măsurile
privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.
4.1. Măsuri tehnico-organizatorice
59
4.2. Măsuri pentru asigurarea echipamentului individual de protecţie, a echipamentului individual de lucru,
a alimentaţiei de protecţie şi a materialelor igienico-sanitare
A. Se acordă obligatoriu şi gratuit:
- echipamentul individual de protecţie
- alimentaţia de protecţie
- materialele igienico-sanitare
B. Se acordă obligatoriu:
- echipamentul individual de lucru
Cheltuielile necesare achiziţionării echipamentului individual de lucru sunt suportate, în proporţie de 50%, de
către angajator iar diferenţa de către beneficiari.
4.3. Măsuri de stabilire concretă a răspunderilor privind condiţiile de muncă, prevenirea accidentelor de
muncă şi a bolilor profesionale
5. Oligaţii ale salariaţilor şi ale celorlalte persoane participante la procesul muncii
Probleme practice se pot ridica, îndeosebi, în legătură cu obligaţia de a opri lucrul la apariţia unui pericol
iminent.
Ordinul nr. 388/1996, în art. 8 alin. 1 defineşte pericolul iminent de accidentare drept situaţia concretă, reală şi
actuală, căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a deveni realitate în orice moment.
6. Coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii
A. Ministerul cercetează:
- accidentele colective de muncă
- accidentele de muncă mortale
- accidentele care au produs invaliditate, precum şi accidentele tehnice şi avariile care ar fi putut pune în pericol
sănătatea sau viaţa salariaţilor şi a celorlalţi participanţi la procesul de muncă.
B. Inspectorii de muncă sunt autorizaţi
7. Accidentele de muncă şi bolile profesionale
7.1. Accidentul de muncă
Prin accident de muncă se înţelege, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 90/1996 republicată, vătămarea violentă
a organismului precum şi intoxicaţia acută profesională, care are loc în timpul procesului de muncă sau în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfăşoară
activitatea şi care provoacă incapacitate temporară de muncă cel puţin 3 zile, invaliditate ori deces.
a) În raport cu urmările produse, accidentele de muncă se clasifică în:
- accidente care produc incapacitate temporară de muncă
- accidente care produc invaliditate
- accidente mortale
b) În raport cu numărul persoanelor accidentate
- accidente care afectează una sau două persoane
- accident colectiv
c) În funcţie de caracterul accidentului se disting:
- accident de muncă
- accident în afara muncii
d) –accident propriu-zis
- accident uşor
7.2. Boala profesională:
A. Prin boală profesională se înţelege afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau
profesii, cauzată de factori nocivi, fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi de
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.
B. Potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, salariaţii care,
datorită unei boli profesionale sau unui accident de muncă, nu mai pot lucra în condiţiile de la locul de muncă
anterior producerii riscului, pot trece temporar în altă muncă.
8. Comunicarea, cercetarea şi înregistrarea accidentelor de muncă şi a abolilor profesionale
8.1. Comunicarea, cercetarea şi înregistrarea accidentelor de muncă
60
A. Comunicarea accidentului de muncă se face de îndată conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice, de
către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea
accidentului.
B. Cercetarea accidentelor de muncă se efectuează de către:
- persoana juridică
- inspectoratele teritoriale de muncă
- Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
C. Înregistrarea accidentului de muncă
D. Incidentele periculoase
8.2. Comunicarea, cercetarea şi înregistrarea bolilor profesionale
A. Declararea bolilor profesionale
B. Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale
C. Înregistrarea bolilor profesionale
9. Protecţia salariaţilor prin servicii medicale
10. Reglementări speciale
11. Măsuri în cazul temperaturilor extreme
A. a) În perioadele cu temperaturi ridicate extreme
b) În perioadele cu temperaturi scăzute extreme
c) Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii
B. Recuperarea timpului nelucrat şi modalităţile de plată
C. În condiţii de temperaturi extreme, se vor asigura de către angajatori:
- primul ajutor şi transportul la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate
- trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu
afecţiuni care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme
D. Măsurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2000 se stabilesc de angajator împreună cu
reprezentanţii sindicatelor sau, după caz, cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor.
12. Răspunderea juridică
12.1. Răspunderea penală
12.2. Răspunderea contravenţională
A. Legea nr. 90/1996 reglementează contravenţiile la încălcarea normelor de protecţie a muncii.
B. Contravenţiile se constată astfel:
- de către inspectorii de muncă
- de către inspectorii de muncă şi de către inspectorii de poliţie sanitară şi medicină preventivă din cadrul
Ministerului Sănătăţii.
12.3. Răspunderea disciplinară
12.4. Răspunderea patrimonială
A. Răspunderea angajatorului
Culpa comună determină reducerea despăgubirilor în raport cu măsura în care salariul a contribuit prin fapta sa
la producerea prejudiciului respectiv.
B. Răspunderea salariatului
13. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Potrivit art. 4 din Lege, prin asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, răspunderea civilă a
persoanei fizice sau juridice pentru prestaţiile prevăzute de lege – şi pentru care s-a plătit contribuţia de
asigurare – este preluată de asigurător.
14. Regimul de protecţie a muncii femeilor, a tinerilor şi a persoanelor cu handicap
14.1. Regimul de protecţie a muncii femeilor
A. Principiile legale
B. Măsuri speciale
a) Femeile gravide şi cele care alăptează
b) Pauza de alăptare şi îngrijire a copilului
14.2. Regimul de protecţie a muncii tinerilor
14.3. Regimul de protecţie a muncii persoanelor cu handicap
61
Prin persoană cu handicap se înţelege acea persoană căreia mediul social – neadaptat deficienţelor lor fizice,
senzoriale, psihice sau mentale – o împiedică total sau îi limitează accesul cu şanse egale la viaţa socială,
potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi culturali, necesitând măsuri de protecţie în vederea
integrării lor sociale şi profesionale.
PROTECTIA MUNCII
Prin accident de munca se intelege vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta
profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu, indiferent de
natura juridica a contractului in baza caruia se desfasoara activitatea si care provoaca incapacitate temporara de
munca de cel putin 3 zile, invaliditate sau deces. (art.3/alin.1/legea 90/1996).
Prin noua reglementare se incearca adaptarea normei juridice in materie, la noile realitati din domeniul
dreptului muncii, stipulandu-se faptul ca in accidentul de munca sunt determinante doua elemente:
vatamarea violenta a organismului sau intoxicatia acuta profesionala;
si ca aceste afectiuni ale organismului uman sa se produca in timpul procesului de munca sau in
indeplinirea sarcinilor de serviciu.
Legiuitorul roman, tinand cont de criteriile legate de specificul unor activitati sociale, a considerat ca sunt
accidente de munca (art.23/alin.2/lit.a-e/legea 90/1996):
62
cele suferite de elevi, studenti si ucenici in timpul efectuarii practicii profesionale;
accidentele suferite de catre cei care indeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul unor
activitati cultural-sportive, in timpul si din cauza indeplinirii acestora;
accidentul suferit de orice persoana ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie initiativa, pentru prevenirea
ori inlaturarea unui pericol care ameninta avutul public sau salvarea de vieti omenesti;
accidentul suferit in timpul si pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la domiciliu si invers;
accidentul cauzat de activitati care nu au legatura cu procesul muncii, daca se produce la sediul persoanei
juridice sau la adresa persoanei fizice, ori alt loc de munca organizat de acestea in timpul programului de
munca.
Potrivit art.25/alin2 coroborat cu art.26/alin.1/lit.a-c/legea 90/1996, se face distinctie intre organele de stat
abilitate sa cerceteze accidentele de munca si continutul actelor de cercetare, dupa criteriul urmarilor
accidentului.
Ca atare in cazul accidentului care a produs incapacitate temporara de munca, ancheta administrativa va fi
realizata de persoane autorizate din cadrul persoanei juridice unde s-a produs accidentul.
In cazul accidentelor cu urmari deosebite sau in cazul accidentelor colective vom avea o ancheta
adminstrativa efectuata de inspectoratele de stat teritoriale pentru protectia muncii, dublata de o ancheta
judiciara, efecutata de organele de urmarire penala competente105 (art.25/alin.2 raportat la art.34-
38/legea.90/1996).
a) Bolile profesionale
Art.29/legea 90/1996 prevede: „Bolile profesionale sunt afectiunile care se produc ca urmare a exercitarii
unei meserii sau profesii, cauzate de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de munca,
precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului in procesul de munca. Sunt boli
profesionale si afectiunile suferite de elevi, studenti si ucenici in timpul efectuarii practicii profesionale, in
conditiile prevazute la alin. (1)”.
Declararea bolilor profesionale este obligatorie si se realizeaza de catre medicii unitatii sanitare care au in
evidenta personalul muncitor al persoanei juridice sau chiar de catre persoana fizica, cu mentiunea ca aceste boli
se comunica inspectoratului judetean de politie sanitara si medicina preventiva, indiferent daca sunt sau nu urmate
de incapacitate temporara de munca (art.30/legea 90/1996).
In ceea ce priveste organele abilitate sa cerceteze cauzele imbolnavirilor profesionale si sa dispuna masuri
pentru prevenirea altor imbolnaviri, art.31 din lege precizeaza ca acestea sunt: inspectoratele de politie sanitara
judetene si inspectoratele de stat teritoriale pentru protectia muncii.
Referitor la formele raspunderii juridice in cazul accidentelor de munca si a bolilor profesionale, conform
art.33/legea 90/1996, in materia protectiei muncii se regaseste intreaga paleta a raspunderii juridice, incepand cu
raspunderea disciplinara si terminand cu raspunderea penala.106
105
A se vedea art.209/alin.3/C.proc.pen.
106
art.33/lg.90/1996 – „incalcarea dispozitiilor legale privitoare la protectia muncii atrage raspunderea disciplinara, administrativa,
materiala, civila sau penala”.
63
a) Inspectorii de munca
Inspectia muncii reprezinta un organism specializat din structura administratiei publice, in subordinea
Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, care este constituita si functioneaza pe baza unei legi
speciale. Organizata la nivel central si local, Inspectia muncii isi desfasoara activitatea prin inspectorii de munca,
acestia avand sarcina urmaririi respectarii prevederilor generale si speciale din domeniul relatiilor de munca, cu
precizarea ca pentru realizarea acestor atributii, ei au prerogative de supraveghere si control la nivelul fiecarui
angajator.
Art.173/C.muncii prevede: „in cadrul propriilor responsabilitati, angajatorul va lua masurile necesare
pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a riscurilor
profesionale de informare si pregatire, precum si pentru punerea in aplicare a organizarii protectiei muncii si
mijloacelor necesare acesteia”.
Se au in vedere urmatoarele principii generale de prevenire:
evitarea riscurilor;
evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
combaterea riscurilor la sursa;
adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea locurilor de munca si alegerea
echipamentelor si metodelor de munca si de productie, in vederea atenuarii, cu precadere, a muncii
monotone si a muncii repetitive, precum si a reducerii efectelor acestora asupra sanatatii;
luarea in considerare a evolutiei tehnicii;
planificarea prevenirii;
adoptarea masurilor de protectie colectiva cu prioritate fata de masurile de protectie individuala;
aducerea instructiunilor corespunzatoare la cunostinta salariatilor.
Angajatorul, in elaborarea masurilor de securitate si sanatate in munca, angajatorul se consulta dupa caz, cu
sindicatul, cu reprezentantii salariatilor, precum si cu comitetul de securitate in munca.
La nivelul fiecarui angajator persoana juridica cu un numar de cel putin 50 de salariati, se impune prin
prevederile art.180/alin.1/C.muncii constituirea unui Comitet de securitate si sanatate in munca, iar in cazul in
care conditiile de munca sunt grele, vatamatoare sau periculoase, inspectorul de munca poate cere infiintarea
acestor comitete si pentru angajatorii cu un numar de salariati mai mic de 50.
In cazul in care activitatea se desfasoara in unitati dispersate teritorial, se pot in fiinta mai multe comitete de
securitate si sanatate in munca, numarul acestora stabilindu-se prin contractul colectiv de munca aplicabil.
Comitetul de securitate si sanatate in munca coordoneaza masurile de securitate si sanatate in munca si in
cazul activitatilor care se desfasoara temporar, cu o durata mai mare de 3 luni.
Dintre atributiile Comitetul amintim:
supravegheaza si asigura protectia sanantatii salariatilor;
evalueaza si previne riscurile profesionale;
contribuie la imbunatatirea conditiilor de munca;
participa la elaborarea regulilor specifice fiecarei unitati si urmareste respectarea tuturor dispozitiilor in
domeniul protectiei muncii, securitatii si sanatatii in munca, avand acces la toate informatiile din
unitate.
64
atestat in profesia sa, titular al unui contract de munca incheiat cu un angajator sau o organizatie patronala 107 si
membru de drept in Comitetul de securitate si sanatate in munca.
Sarcinile principale ale medicului de medicina a muncii sunt urmatoarele:
Prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale;
Supravegherea efectiva a conditiilor de igiena si sanatate in munca;
Asigurarea controlului medical al salariatilor, atat la angajarea in munca, dar si pe durata executarii
contractului individual de munca.108
Stabilirea in fiecare an a unui program de activitate pentru imbunatatirea mediului de munca din punct de
vedere al sanatatii in munca pentru fiecare angajator.
107
Art.184/alin.1/C.muncii
108
Art.185/alin1/C.muncii
65
• contenciosul general – aplicabil litigiilor privind cauzele si conditiile accidentelor de munca, dreptul la
reparatii materiale si morale etc. si
• contenciosul tehnic-medical – format din comisiile tehnice regionale, iar in apel de comisia tehnica
nationala, este competent sa dispuna cu privire la invaliditatea, inaptitudinea si incapacitatea de munca
a celui/celor accidentati.
JURISDICTIA MUNCII
NOTIUNE
Jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea,
modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale/ colective de munca, precum si cereri privind
raporturile juridice dintre partenerii sociali (art.281/C.muncii).
Legea 168/1999109, la art.4 mentioneaza: „conflictele de munca ce au ca obiect stabilirea conditiilor de
munca cu ocazia negocierii contractelor colective de munca sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter
profesional, social sau economic ale salariatilor, denumite in continuare conflicte de interese”.
Aceeasi lege, la art.12 adauga: „conflictele de interese pot fi declansate atunci cand:
unitatea refuza sa inceapa negocierea unui contract colectiv de munca, in conditiile in care nu au incheiat un
contract colectiv de munca sau contractul colectiv de munca anterior a incetat;
unitatea nu accepta revendicarile formulate de salariati;
unitatea refuza nejustificat semnarea contractului colectiv de munca, cu toate ca negocierile au fost
definitivate;
unitatea nu isi indeplineste obligatiile prevazute de lege de a incepe negocierile anuale obligatorii privind
salariile, durata timpului de lucru si conditiile de munca”.
Art.5/legea 168/1999 prevede faptul ca sunt conflicte de drepturi: „conflictele de munca ce au ca obiect
exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligatii decurgand din legi sau din alte acte normative, precum si
din contractele colective sau individuale de munca”. Art.67-68 vin si completeaza prevederile art.5, in sensul ca
sunt conflicte de drept:
conflictele in legatura cu incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor
individuale de munca;
conflictele care au legatura cu executarea contractelor colective de munca;
conflicetele in legatura cu plata unor despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de parti prin
neindeplinirea, indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor stabilite prin contractul individual
de munca;
conflicte in legatura cu constatarea nulitatii contractelor individuale/colective de munca ori a unor
clauze ale acestora;
conflicte in legatura cu constatarea incetarii aplicarii contractelor colective de munca.
Legea 168/1999, in cea mai mare parte a ei (art.7-66), cuprinde dispozitii referiotare la conflictele de interese, iar
in ceea ce priveste solutionarea acestora, aceeasi lege reglementeaza trei modalitati: concilierea, medierea si
arbitrajul.
109
Legea privind solutionarea conflictelor de munca, publicata in M.Of. nr.582/1999 si care abroga legea 15/1991
66
prima instanta cu celeritate de catre un complet format din 2 judecatori si 2 asistenti judiciari110, dintre care unul
prezinta asociatiile patronale, iar celalalt sindicatele, iar hotararile in aceste cauze se iau cu majoritatea membrilor
completului.
Asistentii judiciari111 trebuie sa indeplineasca, potrivit art.17/alin.1, urmatoarele conditii:
sa fie cetatean roman;
sa aiba domiciliul in Romania;
s aiba capacitate deplina de exercitiu;
sa nu aiba antecedente penale;
sa se bucure de o buna reputatie;
sa cunoasca limba romana;
sa fie apt din punct de vedere medical pentru exercitarea functiei.
Termenele de sesizare a organelor de solutionare a litigiilor de munca, potrivit art.283/C.muncii sunt:
de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii deciziei unilaterlae a angajatorului referitoare la
incheierea, executarea, modificarea, suuspendarea sau incetarea contractului individual de munca;
de 30 de zile calendaristice de la data la care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;
de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca
priveste drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii
patrimnale a salariatilor fata de angajator;
pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract
individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia;
de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a
unor clauze ale acestuia.
In toate celelalte situatii termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului
Codul muncii la art.282 nominalizeaza persoanele care pot avea calitate procesuala in litigiile de munca:
Salariatii, precum si orice alta persoana titulara a unui drept sau obligatie care isi are izvorul in
legislatia muncii;
Angajatorii, agentii de munca temporara, utilizatorii si orice alte persoane care beneficiaza de o
munca desfasurata in conditiile legii muncii;
Organizatiile sindicale si patronale;
Alte persoane juridice sau fizice care au aceasta vocatie potrivitunor legi speciale sau procesuale
Competenta materiala
Legea 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, in partea referitoare la procedura de
solutionare a conflictelor de drepturi, a creat un sistem procesual derogator de la dreptul comun, tocmai in ideea
unei armonizari cat mai rapide a legislatiei noastre la cea comunitara.
Potrivit art.70-82/legea 168/1999 coroborate cu prevederile codului de procedura civila, conflictele de
drepturi se solutioneaza de catre instantele judecatoresti, in speta tribunalele care solutioneaza:
conflictele in legatura cu incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale
de munca;
conflictele in legatura cu executarea contractelor colective de munca;
conflictele in legatura cu plata unor despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de parti prin
neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor stabilite prin contractul individual de
munca;
conflictele in legatura cu constatarea nulitatii contractelor individuale sau colective de munca ori a unor clauze
ale acestora;
conflictele in legatura cu constatarea incetarii aplicarii contractelor colective de munca.
110
Sunt numiti de catre ministrul justitiei, la propunerea Consiliului Economic si Social, pe o perioada de 4 ani, din randul persoanelor
care au studii juridice superioare.
111
O.U.G 179/1999 privind remunerarea acestora
67
Potrivit acestei proceduri speciale, pot formula cereri in justitie, numai acele persoane ale caror drepturi au
fost incalcate prin:
masuri unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului de munca;
decizii de imputare sau angajamente de plata, indiferent de suma de bani;
Contestatia trebuie introdusa in termen de 30 zile de la data la care cel interesat a luat cunostinta de
masura dispusa.
Se mai introduc in prima instanta, la tribunale:
cererile pentru contestarea indeplinirii conditiilor de reprezentativitate a organizatiilor sindicale de la nivelul
unitatilor (art.17/alin.2/lit.b/legea 130/1996);
cereri privind stabilirea ajutorului de somaj, a ajutorului de integrare profesionala si a alocatiei de sprijin;
cereri in legatura cu neeliberarea carnetului de munca;
contestatiile impotriva modificarii unilaterale a salariului stabilit potrivit dispozitiilor legale;
cereri privind plata despagubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor
plati nedatorate.
Dreptul la acest gen de actiune se prescrie in termen trei ani de la data producerii pagubei.
b) Competenta teritoriala
Hotararile prin care se solutioneaza fondul cauzei sunt definitive si executorii de drept113 si se pronunta in
ziua in care dezbaterile au luat sfarsit, cu mentiunea ca amanarea de pronuntare nu poate depasi 2 zile; de
asemenea acestea si pot fi atacate cu recurs in termen de 10 zile de la data comunicarii.
In aceasta situatie au intervenit o serie de modificari: daca initial instanta competenta sa judece recursul
era Curtea de apel, acum recursul se solutioneaza de catre Curtea Suprema de Justitie daca prin lege nu se
prevede altfel (art.8/O.U.G. 58/2003 privind completarea si modificarea art.299/C.proc.civ).
Potrivit aceleeasi ordonante, recursul se judeca astfel: „presedintele instantei sau presedintele sectiei, primind
cererea de recurs si dosarul, stabileste un complet format din 3 judecatori, care va decide asupra adminisibilitatii
in principiu a recursului. Presedintele instantei sau presedintele sectiei poate desemna un judecator care
intocmeste raportul asupra admisibilitatii in principiu a recursului. La Curtea Suprema de Justitie raportul poate fi
intocmit si de catre un magistrat asistent. Raportorul va verifica daca recursul indeplineste cerintele de forma,
daca motivele invocate se incadreaza in cele prevazute de art.304 si va arata pozitia jurisprudentei si a doctrinei
in problemele de drept vizand dezlegarea data prin hotararea atacata.”114
112
In speta tribunalului
113
a se vedea art.269/C.muncii
114
Art.11/OUG 58/2003 de modificare a art.308/C.proc.civ.
68
Daca se constata ca recursul formulat corespunde cerintelor legale, si daca nu s-a intrunit unanimitatea
opiniilor din complet, se pronunta o incheiere de admitere in principiu a recursului, si totodata se fixeaza termen
de judecata in sedinta publica, dispunandu-se citarea partilor si comunicarea motivelor de recurs intimatului, care
va avea obligatia depunerii intampinarii cu cel putin 5 zile inaintea termenului fixat de judecata.
In Marea Britanie exista instante specializate pentru solutionarea litigiilor de munca denumite tribunale
industriale numite prin lege de catre Parlament si au fost infiintate pentru prima data in 1964, existenta lor fiind
de atunci neintrerupta.
In Romania in schimb exista sectii specializate in solutionarea litigiilor de munca, sectii care functioneaza in
cadru tribunalelor instante de drept comun.
Atat in marea Britanie cat si in Romania completele specializate in solutionarea litigiilor de munca au o
structura tripartita: unu sau doi judecatori si doi asistenti judiciari dintre care unul reprezinta asociatiile patronale,
iar celalalt sindicatele, cu mentiunea ca in Romania asistentii judiciari sunt numiti de Ministerul Justitiei la
propunerea Consiliului Economic si Social, iar in Marea Britanie sunt numiti de Secretarul de Stat pentru
angajare.
In ceea ce priveste pregatirea acestora, in Romania, acestia trebuie sa aiba studii juridice superioare si sa
indeplineasca totodata majoritatea conditiilor legale pentru numirea ca magistrati. In Anglia insa, nu trebuie sa
aiba cunostiinte juridice de specialitate, ei fiind numiti in limbajul uzual lay members. Subliniem faptul ca
importanta organelor de jurisdictie a muncii tripartite este in concordanta cu principiul tripartitismului apartinand
Organizatiei Mondiale a Muncii, conform caruia la lucrarile O.I.M participa din fiecare tara doi reprezentanti ai
guvernului si cate un reprezentat din partea sindicatelor si a patronilor115.
Nici sectiile de dreptul muncii din Romania, nici tribunalele industriale nu au competenta totala de a solutiona
conflictele colective de munca. In tara noastra acestea se pot solutiona pe trei cai:
- conciliere
- mediere
- arbitraj
In Marea Britanie arbitrajul conflictelor colective revine serviciului consultativ de conciliere si arbitraj.
Reglementarea legislatiei romane, in ceea ce priveste competenta materiala de solutionare a litigiilor de
munca este in unele puncte superioara legislatiei britanice. Ca atare, sectia specializata in solutionarea conflictelor
de munca va decide in cadrul unui proces legat de o conciliere abuziva si asupra despagubirilor care se cuvin
salariatului concediat.
In Marea Britanie in schimb, un angajat se poate plange unui tribunal industrial pentru ca a fost concediat
ilegal, insa acesta nu este competent sa solutioneze cereri referitoare la acordarea de despagubiri in cazul unei
concedieri ilegale, reclamantul pentru solutionarea cererii trebuind sa se adreseze printr-o plangere separata
instantelor de drept comun.
Tribunalelor industriale le-a fost acordata in mod expres competenta de a solutiona plangeri referitoare la
discriminari rasiale si sexuale aplicate la angajare. In Romania insa eliminarea discriminarilor de orice natura
este consacrata cu valoare de principii generale.116
115
S.Ghimpu, Alex. Ticlea, Dreptul Municii, ed.Sansa, 1995 pg 55
116
art 16 din Constitutia Romaniei
69
In cazul litigiilor de munca, atat in Romania cat si in in Marea Britanie exsita doua grade de jurisdictie,
drept pentru care hotararile primei instante pot fi atacate cu apel in Marea Britanie, si cu recurs in Romania, iar
instantele competente sa le solutioneze sunt tribunalele de apel.
In ceea ce priveste motivele care pot fi invocate in fata tribunalului de apel britanic acestea sunt limitate
numai la probleme de drept, considerandu-se ca faptele au fost stabilite definitiv in fata primei instante. In dreptul
roman motivele de recurs pot privi atat problemle de drept, cat si pe cele de fapt, iar reglemenaterea legislatiei in
aceasta materie este net superioara, deoarece limitarea motivelor de apel doar la chestiuni de drept duce la
limitarea situatiei in care poate fi declarat apelul.
Referitor la termenul de recurs in dreptul nostru, conform art.80/legea 168/199 acesta este de 10 zile de la
data comunicarii hotararii, iar in Marea Britanie este de 42 de zile de la aceeasi data. Judecarea recursului in
dreptul romanesc se face in complet de trei judecatori, in timp ce in Marea Britanie solutionarea cailor de atac
este de competenta unor instante specializate.
4. Calitatea procesuala
Procedura
In Marea Britanie regulile privind audierile si confruntarile, precum si cele referitoare la probe, nu sunt
cele specifice unei instante ordinare, fiind prin comparatie cu instantele de drept comun mai lejere.
Procedura in fata instantei romane este prin defnitie formala, pricipiul formalismului fiind un principiu
general al desfasurarii procesului civil.
Un alt principiu comun celor doua sisteme de drept este cel al contradictorialitatii, conform caruia toate
elementele procesului trebuie supuse dezbaterilor si discutiilor partilor, fiecare parte avand posibilitatea de a se
exprima cu privire la orice element care ar avea legatura cu pretentia dedusa judecatii.
Termene de sesizare
Legea 168/99 prevede ca termenul de sesizare a instantei investite cu solutionarea litigiului de munca este
de 30 de zile de la data comunicarii, in cazul in care se prevede necesitatea unei comunicari, iar in celelalte cazuri,
de la data cand cel interesat a luat cunostiinta de imprejurarea care a determinat litigiul. In dreptul englez acest
termen este de 3 luni in materie de discriminare sexual/rasiala.
Repunerea in termen
Este reglementata de art.19 din Decretul 167/1958,potrivit caruia cererea de repunere in termen va putea fi
facuta in termen de 1 luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenelor de prescriptie.
Sarcina probei
Legea 53/2003 la art.287 precizeaza ca sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta
fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare. In Marea Britanie insa sarcina difera
dupa natura plangerii. Proba cade in sarcina angajatorului in cazul in care se contesta legalitatea unei concedieri.
In orice litigii de munca dovada temeiniciei si legalitatii dispozitiei sau masurii luate de unitate este in sarcina
acesteia. Aceasta regula reprezinta o derogare de la dipozitiile de drept comun conform carora sarcina probei
revine celui care face o propunere inaintea judecatii, deoarece trebuie sa o dovedeasca. Ca atare sarcina probei
revine reclamantului.
Pentru ca in dreptul englez sarcina probei revine cand angajatului cand patronului, in functie de obiectul
plangerii, nu se pot stabili reguli de probe stricte, sarcina probei revenind de la caz la caz reclamantului sau
paratului.
70
I. DEFINITIA SI TRASATURILE GENERALE ALE GREVEI
Conform doctrinei franceze, greva consta in incetarea colectiva si concertata a muncii in scopul de a
exercita o presiune asupra sefului de intreprindere sau puterii publice pentru acceptarea unor revendicari.
In doctrina belgiana, greva este definita ca abtinerea colectiva si concertata a unui grup de salariati de a
presta munca cu scopul imediat al opririi activitatii uneia sau mai multor intreprinderi, facand astfel presiuni fie
asupra patronului, fie asupra unor terti.
In doctrina romana, unii autori sunt de parere ca prin greva se intelege incetarea lucrului, deliberat
organizata si hotarata de catre personalul salariat, in scopul realizarii unor revendicari profesionale, determinate
in mod concret, carora refuza sa le dea urmare cel care angajeaza. 117 Alti autori sunt de parere ca,118 prin
notiunea de greva, se intelege incetarea totala sau partiala a muncii de catre salariati, in scopul obtinerii unor
revendicari economice si sociale legate de conditiile de munca, de plata a muncii si de securitate sociala.
Potrivit art.40/legea 168/1999: “greva constituie o incetare colectiva si voluntara a lucrului intr-o unitate
si poate fi delarata pe durata desfasurarii conflictelor de interese…”.
Principalele caracteristici ale grevei, care se desprind din definitia mai sus mentionata, ar fi urmatorele:
greva constituie o incetare colectiva si voluntara a lucrului;
greva poate fi declarata pe durata desfasurarii conflictelor de interese, in conditiile legii.
Orice conflict de munca ce intervine intre salariati in legatura cu inceperea, desfasurarea si incheierea
negocierilor colective este conflict de interese. Ca atare, greva trebuie sa aiba un caracter profesional, sa
urmareasca numai realizarea unor interese profesionale ale salariatilor, cu caracter economic si social, fara a
urmari scopuri pur politice.
Art.251/C.muncii prevede: “greva reprezinta incetarea voluntara colectiva a lucrului de catre salariati”.
Salariatii au dreptul la greva pentru “apararea intereselor profesionale, economice si sociale”.
Pactul International referitor la drepturile economice, sociale si culturale, proclama in art.8, dreptul sindical si
dreptul la greva, cu precizarea ca acesta „ trebuie exercitat conform legilor din fiecare tara”.
Carta Sociala Europeana119 considera dreptul la greva un mijloc de asigurare a negocierii colective si afirma
„dreptul muncitorilor si al ntreprinzatorilor la actiuni colective, in caz de conflicte de interese, inclusiv dreptul
la greva, sub rezerva obligatiilor ce pot rezulta din conventiile colective in vigoare”.
In ceea ce priveste clasificarea grevelor, distingem:
greva de averisment – nu poate avea o durata mai mare de 2 ore, daca se face cu incetarea lucrului, si trebuie
sa preceada cu minim 5 zile greva propriu-zisa;
propriu-zisa;
de solidaritate – se declara pentru sustinerea revendicarilor formulate de salariatii unor unitati si presupune,
ca o conditie de declansare, acordul a cel putin jumatate din numarul membrilor sindicatelor
reprezentative. Aceasta forma de greva se poate declara doar acolo unde salariatii sunt organizati in
sindicate (art.45/alin.2 coroborat cu art.42/alin.2). Reglementarea legala da ca termen maxim pentru
greva de solidaritate o zi.
120
art 43,44 din legea 168/1999
72
navele maritime comerciale sub pavilion romanesc poate declara greva numai cu respectarea normelor stabilite
prin conventii internationale ratificate de statul roman.
Greva este permisa, in unitatile sanitare si de asistenta sociala, de telecomunicatii, ale radioului si
televiziunii publice, in unitatile de transporturi pe caile ferate, in cele care asigura transportul in comun si
salubritatea localitatilor, precum si aprovizionarea localitatilor cu gaze ,caldura, cu conditia ca organizatorii si
conducatorii grevei sa asigure conditiile esentiale, dar nu mai putin de o treime din activitatea normala, cu
satisfacerea necesitatilor minime de viata ale comunitatilor locale.
Participarea la greva este libera. Nimeni nu poate fi constrans sa participe la greva sau sa refuze sa
participe (art 50/alin 1). Din acest text de lege rezulta drepturi recunoscute oricarui salariat de a participa la greva
in mod liber, de a se retrage cand doreste din randul participantilor la greva, de a refuza atunci cand este solicitat
sa adere la un conflict colectiv de munca.
Incalcarea acestor prvederi constituie infractiune si se pedepseste cu incalcare de la trei luni la sase luni sau
cu amenda. Art.54/alin.3 prevede faptul ca pe durata grevei salariatii isi mentin toate drepturile ce decurg din
contractul individual de munca, cu exceptia drepturilor salariale. Codul muncii la randul sau precizeaza in mod
expres ca participarea la greva precum si organizarea acesteia cu respectarea legii, nu reprezinta o incalcare a
obligatiilor salariatilor si nu poate avea ca si consecinta, sanctionarea disciplinara a salariatilor grevisti sau a
organizatorilor grevei (art.252).
121
art 89 din legea168/1999
73
VIII. RASPUNDEREA JURIDICA IN LEGATURA CU DECLARAREA, DESFASURAREA SI
INCETAREA GREVEI
Raspunderea penala - art 87 prevede ca declararea grevei de catre organizatori cu incalcarea interdictiilor si
conditiilor prevazute de lege constituie o infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la trei la sase luni sau cu
amenda, daca fapta nu intruneste elementele unei infractini pentru care legea penala prevede o pedeapsa mai
grava.
Subiectul activ este calificat fiind forma de organizatorii grevei.
Subiectul pasiv este unitatea in care se declara greva cu nesocotirea interdictiilor si conditiilor legale.
Obiectul infractiunii este constituit din valorile sociale ocrotite de lege si anume interdictia de declarare a
grevei prin care se urmareste realizarea unor scopuri politice, protectie asigurata unitatilor si populatiei prin
interdictia sau limitarea declararii grevei in anumite ramuri ori sectoare de activitate. Latura obiectiva consta in
actiunea organizatorilor grevei de a declara o greva politica sau de a nesocotii interdictia ori limitarile legale
privind declararea grevei. Latura subiectiva este vinovatia organizatorilor grevei si imbraca forma intentiei.
Raspunderea patrimoniala - daca instanta dispune incetarea grevei ca fiind ilegala, instanta poate decide
obligarea celor vinovati la despagubirile cerute de unitate pentru pagubele pricinuite. Actiunea in dauna a
unitatii poate fi formulata impreuna cu actiunea principala de anulare a grevei, dar si separat dupa ce s-a
ponuntat hotararea de constatare a nelegalitatii grevei. In ceea ce priveste solutionarea si acordarea daunelor
morale acestea sunt legal admise daca unitatea a suferit efectiv un prejudiciu nepatrimonial apreciat ca atare de
instanta judecatoreasca. Intr-adevar raspunderea civil delictuala pe care o au organizatorii grevei este
compatibila in principiu cu daunele morale. In al doilea rand art.57/alin.3 nu se refera numai la despagubirile
patrimoniale, ci la despagubiri in general pentru pagubele ce sunt cauzate unitatii.
Alte forme ale raspunderii juridice - art 52 prevede ca participarea salariatilor la greva nu inlatura raspunderea
lor materiala, contraventionala civila, sau penala, dupa caz, daca faptele savarsite in timpul grevei atrag, potrivit
legii aceasta raspundere. Simplul fapt al participarii la greva nu este de natura sa atraga raspunderea juridica,
deoarece nu reprezinta o incalcare a obligatiilor de serviciu ale salariatilor si nu poate avea consecinte negative
pentru grevisti, cu conditia ca participarea la greva sa aiba loc cu respectarea intocmai a prevederilor legale.
Participarea la greva ar putea determina raspunderea patrimoniala a celor in cauza si ar putea interveni in
cazul degradarii unor bunuri apartinand unitatii ori pentru restituirea sumelor sau a contravalorii unori bunuri
ori a unor servicii nedatorate. Raspundearea contraventionala pentru indeplinirea defectuoasa a obligatiilor de
serviciu sau neindeplinirea lor constituie contraventie, dar pe timpul cat greva este in curs de desfasurare,
salariatul participant la greva este dispensat de obligatia de a indeplini o indatorire de serviciu, astfel ca nu
poate fi sanctionat nici contraventional, chiar daca aceasta neindeplinire constituie contraventie potrivit legii
afara de cazul cand ar fi incidente prevederile art 88.
Conform dispozitiilor legii 168/1999 concilierea conflictelor colective de munca este reglementata in
doua faze:
concilierea directa – intre conducerea unitatii si organul sindical, sau in lipsa acestuia, de reprezentantii
alesi ai salariatilor. In realitate, in aceasta fazs nu ne aflam propriu-zis in prezenta unui conflict colectiv
de munca, ci numai in fata existentei premiselor declansarii unui astfel de conflict.
Concilierea directa se realizeaza pe cale sesizarii scrise, si trebuie sa cuprinda: revendicarile salariatilor,
motivarea acestora, precum si propunerile de solutionare a lor. Sesizarea trebuie sa fie semnata, in functie de
situatie, de persoana care angajeaza sindicatul respectiv sau de catre reprezentantii salariatilor.
Dupa primirea si inregistarea sesizarii, conducerea unitatii are obligatia sa raspunda in scris organului
sindical sau, in lipsa acestuia, reprezentantilor salariatilor in termen de 48 de ore de la primirea sesizarii, cu
precizarea punctului de vedere pentru fiecare dintre revendicarile formulate.
concilierea organizata de Ministerul Muncii, Securitatii Sociale si Familiei prin organele sale teritoriale
(concilierea indirecta) – art.17/legea 168/1999 prevede ca, in cazul in care conflictul colectiv de munca a fost
declansat, sindicatul/reprezentantii salariatilor vor sesiza Ministerul Muncii, prin organele sale teritoriale,
directiile de munca si protectie sociala, in vederea continuarii concilierii.
74
Sesizarea se formuleaza in scris si va cuprinde in mod obligatoriu:
- unitatea la care s-a invit conflictul colectiv de munca cu indicarea sediului si numelui conducatorului;
- obiectivul conflictului de interese si motivarea acestuia;
- dovada indeplinirii cerintelor prevazute de lege privind efectuarea concilierii directe;
- indicarea persoanelor delegate sa reprezinte, la conciliere sindicatul/salariatii.
- Sesizarea se depune in 2 exemplare la directia de munca si protectie sociala in a carei raza teritoriala isi are
sediul unitatea si trebuie sa fie data de organul sindical/reprezentantii salariatilor.
In termen de 24 de ore de la inregistrarea sesizarii, Ministerul desemneaza un delegat pentru participarea la
conciliere, si are obligatia sa ia masuri pentru:
- comunicarea sesizarii catre conducatorul unitatii in termen de 48 ore de la desemnarea sa;
- convocarea partilor la procedura de conciliere la un termen ce nu poate depasi 7 zile de la inregistrarea
sesizarii.
Deoarce persoana juridica, este in acceptiunea legii, doar unitatea, ea trebuie convocata, chiar daca in fapt
conflictul colectiv de munca ar privi doar salariatii unei subunitati, unui compartiment ori pe cei care exercita in
acea unitate o anumita profesie sau meserie.
Conseil de prud/homes – Consiliul de conciliere isi are originea in jurisdictia lioneza, creata sub Vechiul regim
in industria matasii, la care s-au asociat un mare numar de salariati.
Suprimat de revolutie consiliul a fost reinfiintat in 1806 de Napoleon, sub denumirea de Consiliu de conciliere,
iar in anul 1848 devine jurisdictie de paritate.
75
Caracterul public al competentei de decizie a Consiliului de conciliere
Orice conventie incheiata in scopul de a modifica reglementarile privitoare la competenta consiliului este
nula, ca atare o clauza conventionala care prevede supunerea, litigiului in prealabil, unei comisii de paritate de
conciliere nu va produce nici un effect.
In aceasta categorie intra si clauzele de intelegere, prin care partile convin, dinainte, sa supuna litigiul
unei proceduri extra-judiciare, sau conventiile de arbitraj – inclusiv in contractile internationale, cazuri in care
clauzele sunt nule si inopozabile salariatului.
Competenta teritoriala
X. ORGANIZAREA CONSILIULUI
Structura:
Infiintarea consiliului se face prin decret al Consiliului de Stat, si este structurat in 5 departamente autonome si
cuprinde, obligatoriu un for de arbitraj.
Departamentele autonome sunt:
- Departamentul de resurse umane
- Departamentul de industrie
- Departamentul de comert si servicii comerciale
- Departamentul de agricultura
Aceste departamente pot fi divizate in Camere, fiecare cuprinzand cel putin 4 consilieri, reprezentanti ai
angajatorilor si 4 consilieri, reprezentanti ai salariatilor. Modul de constituire a acestora este hotarat de Prim-
Presedintele Curtii de Apel.
Fiecare department si fiecare camera are un birou de judecata care cuprinde cel putin 2 consilieri-angajatori si 2
consilieri-salariati si un birou de conciliere format dintr-un singur consilier (angajator si salariat).
Alegerea consilierilor
Consilierii Consiliului de conciliere sunt alesi pe o perioada de 5 ani, iar alegerea lor se face pe departamente
si, in cadrul fiecarui departament pe colegii.
Sunt consilieri-angajatori persoanele care anhajeaza pe propria raspundere sau pe raspunderea altuia/in contul
altuia unul sau mai multi salariati, asociatiile in nume colectiv, presedintii consiliilor de administratie, directorii
generali, cadrelele care detin o delegatie speciala de autoritate, stabilita in scris, permitand astfel o asimilare cu
angajatorul.
Sunt consilieri-salariati in cadrul deprtamentului de Resurse Umane inginerii, precum si salariatii care desi nu
exercita functii de conducere, au o pregatire tehnice, administrativa, juridica, sau comerciala, exercita o functie
de conducere, prin delegarea angajatorului. Sunt consilieri-salariati ai celorlalte departamente salariatii care
indeplinesc alte functii decat cele mentionate mai sus, incadrarea acestora facandu-se in functie de activitatea
principala a intreprinderii.
76
b) Procedura Consiliului de conciliere
Consiliul este sesizat printr-o cerere, introdusa la secretaratul-grefa. Sesizarea poate fi rezultatul unei prezentari
voluntare a partilor in fata Biroului de conciliere.
Biroul de conciliere – partiel sunt tinute sa se prezinte persoanl in fata acestui birou, in caz contrar, atunci
cand reclamantul nu se prezinta fara a avea un motiv legitim, cererea si citatia vor fi declrate nule. Daca
paratul, in lipsa unui motiv teleinic, nu se prezinta personal, cazul va fi trimis biroului de judecata, sub
rezerva luarii eventualelor masuri imediate.
In cazul concedierilor pe motive economice, litigiile vor fi introduse in fata Camerei sau a departamentelor
competente cu astfel de concedieri.
Sedinta de conciliere trebuie sa aiba loc in aceeasi luna in carea fost sesizat Consiliul, eventualele masuri
trebuie executate in urmatoarele 3 luni, iar Biroul de conciliere este tinut sa statueze in cel mult 6 luni. Aceasta
este procedura de urgenta.
Biroul de judecata – este cel care se ocupa cu solutionarea cazurilor in care concilierea nu a putut avea loc.
Deciziile acestui birou sunt luate cu majoritatea absoluta, in caz contrar cazul va fi trimis in fata aceluiasi Birou,
prezidat de un judecator – la instanta in raza careia se afla Consiliul de conciliere. Cazul va fi notificat de catre
secretariatul-grefa, prin scrisoare recomandata.
Forul de arbitraj - orice consiliu are in componenta sa un For de arbitraj, comun tuturor departamentelor.
Atributiile acestuia sunt:
- prescrie masuri luate in caz de urgenta, nesusceptibile de nici o contestatie serioasa, justificand astfel
existenta unui diferend;
- ia masuri de repunere in starea initiala, in scopul prevenirii unui pericol imminent sau ptr.a pune capat unei
situatii ilicite, chiar si in prezenta unei contestatii serioase.
- Impune executarea in natura a obligatiilor – chiar daca este vorba se obligatia de a face.
CONCEPTE
Dreptul muncii – cuprinde totalitatea normelor juridice aplicabile relaţiilor individuale şi colective care
se creează între cele două categorii, angajatori( patroni) şi angajaţi (salariaţi), cu ocazia prestării muncii. Dreptul
muncii constituie o ramură de sine stătătoare a sistemului de drept românesc.
Munca - reprezintă activitatea umană specifica, manuală şi/sau intelectuală, prin care oamenii utilizează
aptitudini personale in vederea satisfacerii necesitatilor lor.
Raporturile juridice de muncă - reprezintă relatiile sociale reglementate prin norme legale, ce iau
naştere între o persoană fizică, denumită salariat şi un angajator, persoană juridică sau persoană fizică, ca
urmare a prestării unei anumite munci de către salariat in folosul angajatorului, care se obligă să plătească o
sumă de bani şi să asigure condiţii necesare prestării acelei munci.
Contractul de muncă – contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită angajat (salariat), se
obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei
remuneraţii denumită salariu.
Izvor - semnifică, în general, sursa ori originea unui lucru sau al unui fenomen, dar in acelaşi, semnifica
şi documentul, textul original, istoric, ştiinţific, pe care se întemeiază o anume judecată, concluzie, susţinere,
opinie despre ceva pus în discuţie.
Organizaţia Internaţională a Muncii ( O.I.M.) - este o organizaţie specializată a ONU care deţine o
competenţă generală în domeniul muncii şi securităţii sociale.
Pacea socială –
Sindicatele ( în concepţia europeană) – este un grup cu caracter privat şi pluralist, independent atât faţă de
puterea publică, cât şi faţă de patronat şi alte organizaţii, inclusiv sindicatele concurente.
Dreptul sindical constituie ansanblul de norme juridice care reglementează organizarea şi funcţionarea
sindicatelor, rolul lor în cadrul societăţii îndeseobi în raporturile cu patronatele şi autorităţile publice.
Patron - cf. art 230 din Codul muncii, denumit angajator, se înţelege persoana juridică înmatriculată sau
persoana fizică autorizată, care administrează şi utilizează capital, indiferent de natura acestuia, în scopul
obţinerii de profit în condiţii de concurenţă şi care angajează munca salariată.
Legea 356/2001, legea patronatelor, prevede că patronul este persoana juridică înmatriculată sau
persoana fizică autorizată potrivit legii, care administrează şi utilizează capital indiferent de natura acestuia, în
scopul obţinerii de profit în condiţii de concurenţă şi care angajează munca salariată.
Reprezentanţii salariaţilor – persoane alese de Adunarea generală a salariaţilor, din rândul salariaţilor,
pentru a le reprezenta interesele ori de câte ori este nevoie în faţa angajatorului.
Contractul colectiv de muncă - Contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa
intre patron sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati reprezentati prin organizatiile sindicale ori in alt
mod permis de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea precum
si alte drepturi si obligatii ce decurg din rapoturile de munca.
Asociaţii patronale – uniuni ale patronilor în vederea apărării şi promovării intereselor profesionale.
82
Contractul individual de muncă – reprezintă contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită
salariat, se obligă să presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizică sau juridică, în
schimbul unei remuneraţii denumită salariu.
Capacitatea juridică - este alcătuită din capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu, cele
două laturi ale capacităţii fiind indisolubil legate între ele.
Capacitatea de exerciţiu – aptitudinea de a-şi exercita drepturilor şi de a-şi asuma obligaţii prin
săvârşirea de acte juridice.
Incompatibilităţi-sunt acele limitări sau restrângeri ale capacităţii juridice, reglementate în mod
expres de lege în scopul ocrotirii persoanei sau al apărării unor interese generale ale societăţii.
Angajator – persoana fizică sau juridică care, potrivit legii, poate să angajeze forţa de muncă pe baza
contractului individual de muncă.
Capacitatea de muncă- persoana fizică dobândeste capacitatea de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani
( potrivit Constitutiei are dreptul să muncească de la 15 ani).
Forma contractului individual de muncă – contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă, în
limba română.
Forma scrisă a contractului individual de muncă reprezintă o condiţie „ad probationem”, ceea ce presupune că
angajatul poate demonstra existenţa contractului prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Registrul general de evidenţă - cuprinde toţi salariaţii, în ordinea angajării, cu toate elementele
caracteristice ale contractelor lor de muncă.orice modificăre a raporturilor de muncă, suspendarea sau încetarea
acestora trebuie să fie menţionată în acest registru general de evidenţă.
Stagiul - este o perioadă determinată de timp, prevăzută expres de reglementările legale, având ca scop
principal perfecţionarea pregătirii profesionale, în procesul muncii, a absolvenţilor unor specialităţi din
învăţământul superior.
Perioada de proba - Codul muncii în art. 31 defineşte perioada de probă ca fiind modalitatea de
verificare a aptitudinilor salariatului, facultativă sau obligatorie, după caz.
83
Radiografia sistemului legislativ
Dialogul social
1.Legea nr109/2 iulie 1997 privind organizarea si funcţionarea Consiliului Economic şi Social
2.Legea patronatelor nr.356/11 iulie 2001
3.Hotărârea Guvernului nr. 314 din 15 martie 2001 privint înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor
de dialog social în cadrul unor ministere şi al prefecturilor
4. Lega sindicatelor nr. 54 din 24 ianuarie 2003
5. Decizia Curţii Constituţionale nr. 24/2003 cu privire la Legea sindicatelor
Hotărârea Guvernului nr.281 din 17 iunie 1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare
Legea nr.130 din 20 iulie 1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate in muncaă
Legea nr.203 din 28 decembrie 1999 privind permisele de munca
Hotărârea guvernului nr. 434 di 25 mai 2000 pentru aprobarea normelor metodologice privind procedura de
eliberare si de anulare a permiselor de munca
Ordohanţa de urgenţă a guvernului nr. 98 din 24 iunie 1999 privind protecţia sociala a persoanelor ale căror
contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective
Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează in străinătate
Hotărârea Guvernului nr.384 din 11 aprilie 2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicae a
prevederior legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează in străinătate
Ordinul nr. 64/2003 pentru aprobarea modelului-cadru a contractului individual de muncă
Hotărârea Guvernului nr.247 din 4 martie 2003 privind întocmirea şi completarea registrului general de
evidenţă a salariaţilor
Legea nr.31/1991 pentru stabilirea duratei timpului de munca sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucreaza
în condiţii deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase
Hotărârea guvernului nr. 250 din 8 mai 1992, republicată privind concediul de odihna si alte concedii ale
salariaţilor din administraţia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unităţile bugetare
Ordinul nr.245/2003 privind aprobarea categoriilor de personal si a locurilor de munca pentru care durata
zilnica a timpului de muncă este mai mic de 8 ore.
Salarizarea
1. Hotarârea Guvernului nr1105/10 octombrie 2002 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe ţară
Formarea profesională
84
1.Legea nr145/1998 privind infiinţarea, organiyarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei
de Muncă
2.Ordonanţa Guvernului nr129/31 august 2000, republicată, privind formarea profesionala a adulţilor.
Conflictele de muncă
Inspecţia muncii
Legea nr. 108 din 16 iunie 1999, republicată, pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii
Răspunderea juridică
Legea nr. 22 din 18 noiembrie 1969 privind angajarea gstionarilor, constituirea de garantii şi raspunderea în
legătură cu gestinarea bunurilor agentţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice.
Ordonanţa Guvernului nr. 137 din 31 august 2000, privind prevenire şi sancţionarea tuturor formelor
de discriminare .
CONVENŢIILE
ORGANIZAŢIEI INTERNAŢIONALE A MUNCII
RATIFICATE DE ROMANIA.
85
Convenţia privind inspecţia muncii, 1947;
Convenţia privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical, 1948;
Convenţia privind serviciul de ocupare, 1948;
Convenţia privind munca de noapte (femei) (revizuită), 1948 şi Protocolul 1990;
Convenţia privind cazarea echipajelor (revizuită), 1949;
Convenţia privind protecţia salariului , 1949;
Convenţia privind dreptul de organizare şi negociere colectivă, 1949;
Convenţia privind egalitatea de remunetaţie
Convenţia privind abolirea muncii forţate, 1957;
Convenţia privind cernetele de identitate ale marinarilor, 1958;
Convenţia privind discriminarea (angajare şi profesie), 1958;
Convenţia privind revizia articolelor finale, 1961;
Convenţia privind politica socială (obiective şi norme de bază), 1962;
Convenţia privind politica de angajare , 1964;
Convenţia privind greutatea maximă, 1967;
Convenţia privind inspecţia muncii ( agricultură), 1969;
Convenţia privind fixarea salaiilor minime, 1970;
Convenţia privind cayarea echipajelor ( dispoziţiile complementare), 1970;
Convenţia privind prevenirea accidentelor ( navigatori), 1970;
Convenţia privind reprezentanţii lucrarilor, 1971;
Convenţia privind benzenul, 1971
Convenţia privind munca în porturi, 1973;
Convenţia privind vârsta minimă, 1973;
Convenţia privind consultările tripartite referitoare la normele internaţionale ale muncii, 1976;
Convenţia privind marina comercială ( norme minime), 1976;
Convenţia privind negocierea colectivă, 1981;
Convenţia privind bunăstarea marinarilor, 1987;
Convenţia privind repartierea marinarilor (revizuită), 1987;
Convenţia privind promovarea ocupării împotriva şomajului, 1988;
Covenţia privind durata muncii navigatorilor şi efectivele navale, 1996;
Convenţia privind eliminarea celor mai grave forme de muncă a copilor, 1999;
Protocol referitor la Convenţia privind marina comercială (norme minime), 1966;
86
Directive, rezoluţii, recomandări europene
Directiva – cadru80/1107/CEE privind protecţia contra riscurilor rezultând din expunerea în timpul
muncii la agenţi chimici
Directiva Consiliului 93/104/CE - organizarea timpului de muncă
Directiva 1999/70/CE privind munca pe durată determinată
Directiva 91/553/CEE privind obligaţia de informare
Directiva 96/71/CE – detaşarea lucrătorilor în cadrul prestărilor de servicii
Directiva 80/987/CEE – protecţia lucrătorilor în caz de insolubilitate a angajatorului
Directiva Consiliului 94/33/CE – protecţia tinerilor în muncă
Directiva Consiliului 98/59/CE – concedieri colective
Directive Consiliului 2001/23/CE – transfer de întreprindere sau părţi de întreprindere
Rezoluţia Consiliului, din 12 iulie 1982 – combaterea şomajului
Rezoluţia Consiliului, din 7 iunie – iniţiative locale de creare a locurilor de muncă şi lupta contra
şomajului
Recomandarea Consiliului92/441/CEE privind criteriile comune relative la resursele şi prestaţiile
satisfăcătoare în sistemele de securitate sociale
Recomandarea Consiliului 92/442/CEE privind convergenţa obiectivelor şi politicilor de securitate socială
Principiul caracterului confidenţial al salariului – salariul este confidenţial, angajatorul având obligaţia de a
lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii.
Principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor – orice discriminare directă sau indirectă faţă de un
salariat bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă
culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială,
apartenenţă sau activitate sindicală este interzisă.
Principiul dobândirii anticipate a capacităţii de folosinţă – unităţile pot încheia, în mod excepţional, imeniat
după înfiinţare şi anterior obţinerii capacităţii juridice, unele contracte de muncă, în situaţia în care acestă
măsură se impune pentru ca personalitatea ei juridică să poată lua fiinţă în mod legal.
Principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei – dispune că nu va fi nici un fel de discriminare pa
bază de sex, direct sau indirect, prin referire în particular la statutul marital sau familial.
Principiul egalităţii şi pluralităţii sindicatelor – sindicatele au toate, în principiu, drepturi egale şi pot să se
constituie în mod liber, fără nici o limitare a numărului membrilor lor, cu excepţia celei impusă de lege.
Principiul formalismului – are în vedere desfăşurarea procesului civil, formalismul constituind o garanţie
pentru justiţiabili, o protecţie contra arbitrariului judecătorului sau a arrelei credinţe a părţii adverse.
Principiul independenţei sindicale – constituirea, funcţionarea şi dizolvarea sindicatelor sunt semnul libertăţii,
orice intervenţie a statului sau a unităţilor în problemele interne ale sindicatelor fiind interzisă.
87
Principiul libertăţii muncii – dreptul persoanei de a-si alege profesia şi locul de muncă şi presupune în mod
obligatoriu dreptul acestei persoane de a hotărî încetarea contractului.
Principiul negocierii în relaţiile de muncă – presupune că raporturile dintre cei doi parteneri sociali – patroni
şi salariaţi – condiţiile de muncă şi salarizare sunt stabilite de ei prin intermediul contractului colectiv de muncă.
Principiul salvgardării actului juridic nul – ori de câte ori este cu putinţă, un act juridic să fie salvat de la
desfiinţare, ca tot ceea ce este în concordanţă cu legea să-i conserve validitatea.
Principiul publicităţii – şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
Principiul tripartitismului – principiul O.I.M, potrivit căruia la şedinţele organizaţiei participă din fiecare ţară
doi reprezentanţi ai guvernului şi căte un reprezentant din partea sindicatelor şi a patronilor, potrivit formulei 2-
1-1.
Principiul „ umanizării” lucrului prevede că statele membre ale Comunităţii Europene trebuie să adopte
măsurile necesare pentru a se asigura că angajatorul ce intenţionează să organizeze durata timpului de lucru
după un anumit plan, ţine seama de principiul general de adaptare a acestuia cu natura lucrului angajatului.
Abaterea disciplinară – reprezintă o faptă în legătură cu munca, şi care constă într-o acţiune sau
inacţiune săvârsită ci vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern
contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale
conducătorilor ierarhici.
Acţiune sindicală – activitate exercitată în mod colectiv de către organizaţiile sindicale în cadrul apărării
drepturilor care le sunt recunoscute.
Angajamentul de plată – este un act juridic unilateral în temeiul căreia salariatul recunoaşte că a cauzat o
pagubă unităţii sau că a încasat sume fără drept şi se obligă să despăgubească unitatea.
Concediera colectivă – este aceea când angajatorul dispune desfacerea contractului individual de muncă
pentru minim 5 salariaţi şi nu poate fi dispusă decât pentru motive de ordin economic.
Concediul de maternitate se acordă femeii salariate timp de 126 zile calendaristice, din care 63 zile
înainte de naştere( concediul prenatal – de sarcină) şi 63 de zile după naştere(concediul postnatal – de lăuzie).
Cotizaţia sindicală – suma de bani a cărei valoare este stabilită în mod liber, fie sub forma unei sume
fixe, fie în proporţie se salariul.
88
Cumulul de funcţii – orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcţii, în baza unor contracte
individuale de muncă, beneficiind de salaruil corespunzător pentru fiecare dintre acestea.
Demisia este actul unilateral de voinţă a salriatului care , printr-o notificare scrisă, comunică
angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Disciplina muncii – cuprinde totalitatea normelor juridice care stabilesc obligaţiile de muncă ale
persoanelor încadrate, modul de îndeplinire a acestor obligaţii, măsurile de stimulare pentru îndeplinirea corectă
a îndatoririlor de serviciu, precum şi răspunderea celor vinovaţi de săvârşirea abaterilor.
Efectul suspendării din funcţie – reprezintă interzicerea temporară ca salariatul să-şi exercite funcţia sau
meseria.
Felul muncii este determinat în contract prin funcţia sau meseria exercitată de salariat cu specificarea
pregătirii sau calificării profesionale.
Locul muncii – se concretizează în contract prin localitatea şi unitatea în care se efectuează munca.
Lucru desfăşurat în schimburi – metodă de organizare a lucrului în schimburi prin care angajaţii se
succed la acelaşi posturi de lucru, prin rotaţii, conform unui anumit program.
Medicul de medicina muncii este un salariat, atestat în profesia sa , titular a unui contract de muncă
încheiat cu un angajator sau o organizaţie patronală.
Munca în ture continue se caracterizează prin faptul că zilele de odihnă nu sunt aceleaşi pentru întreg
personalul instituţiei.
Munca pe schimburi este caracterizată prin faptul că personalul este repartizat pe ture, care lucrează la
ore diferite.
Negocierea – tranzacţie ale cărei condiţii nu au fost fixate, ci urmează să fie fixate, presupunând o suită
de discuţii şi tratative, o comunicare verbală între doi sau mai mulţi parteneri egali în drepturi şi obligaţii.
Norma de muncă – cantitate de muncă necesară pentru efectuarrea operaţiilor sau lucrărilor de către o
persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor procese
tehnologice şi de muncă determinate.
Orele de recuperare sunt ore pierdute ca rezultat al întreruperii activităţii din cauza unui accident, unei
intemperii, caz de forţă majoră, inventar sau în cazul acordării zilelor libere.
89
Programul de muncă flexibil – presupune împărţirea timpului de muncă în două perioade: o perioadă
fixă, în care personalul se află simultan la locul de muncă şi o perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul îşi
alege orele de sosire şi plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.
Şomajul tehnic – imposibilitate temporară, din motive economice obiective, a continuării activităţii de
către angajator.
Volumul de muncă ce urmează a fi prestat poate fi cu normă întreagă sau o fracţiune de normă, în funcţie
de tipul de contract individual de muncă ce urmează a fi încheiat.
TESTE DE VERIFICARE
6. Consimtamantul la incheierea contractului de munca contractului de munca, pentru a produce efecte juridice
trebuie sa nu fie viciat prin :
a) eroare ;
90
b) dol ;
c) violenta ;
d) termen ;
7. Poate fi angajator :
a) numai o persoana fizica
b) numai o persoana juridica ;
c) atat o persoana fizica, cat si o persoana juridica ;
d) o societate comerciala ;
e) o asociatie sau o fundatie.
8. Incheierea contractului de munca este conditionata de acordul reprezentantilor legali, (parinti sau tutori) in
cazul :
a) tinerilor intre 15 si 16 ani ;
b) tinerilor peste 16 ani ;
c) tineri casatoriti anterior varstei de 16 ani ;
10. In situatia in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma ca a fost
incheiat :
pe durata determinata ;
pe o duratat nedeterminata ;
14. Angajatul- ucenic poate fi orice tanar care nu detine o calificare profesionala si care nu a implinit varsta de :
a) 18 ani ;
b) 21 ani ;
c) 25 ani ;
91
15. Dintre drepturile recunoscute salariatului fac parte :
dreptul de salarizare pentru munca depusa ;
dreptul la informare si consultare ;
dreptul la concediu si odihna anual ;
dreptul la repaus zilnic si saptamanal ;
dreptul de a lipsi nemotivat de la locul de munca ;
18. Modificarea contractului individual de munca se refera la oricare dintre urmatoarele elemente ale
contractului :
durata contractului ;
angajatorul ;
salariatul ;
22. Consintamantul special al salariatului este necesar pentru trecerea temporara in alta munca :
in cazul numirii unui inlocuitor cu delegatie ;
in cazul femeilor gravide sau care alapteaza;
92
in cazul unei recomandari medicale ca salariatul sa presteze o munca mai usoara;
in cazul inlocuirii unor persoane care lipsesc temporar si carora unutatea este obligata sa le pastreze
locul ;
26. Sunt cazuri de suspendare a contractului de munca prin actul unilateral al salariatului :
solicitarea concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, in
cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani ;
solicitarea concediului paternal ;
indeplinirea unor functii de conducere salarizate in sindicat ;
efectuarea serviciului militar obligaroriu;
absentele nemotivate;
27. Sunt cazuri de suspendare a contractului de munca prin actul unilateral al amgajatorului ;
a) exercitarea mandatului de senator sau de deputat ;
b) cercetarea disciplinara prealabila, in conditiile legi ;
c) participarea la greva ;
d) detasarea ;
e) cazul suspendarii contractului individual de munca, ca sanctiune disciplinara ;
29. In practica judecatoreasca sunt considerate cazuri de desfacerea contractuli de munca pt indisciplina :
prezenta la serviciu in stare de ebrietate sau consumul de bauturi alcoolice in
timpul serviciului ;
refuzul de a executa o detasare sau o retrogradare ;
93
exprimarea de critici la adresa conducerii unutatii ;
intarzierea regulata la program , lipsa repetata si nemotivata de la serviciu ;
atitudinea critica a unu lider sindical la adreasa patronului ;
31. Care sunt conditiile cerute pentru declararea mortii neprecedata de declaratia disparitiei persoanei ?
persoana sa fi disparut intr-o imprejurare eceptionala ;
de la data imprejurarii sa fi trecut cel putin 6 luni ;
de la data imprejurarii sa fi trecut cel putin 1 an.
36. Fuziunea :
este forma a comasarii ;
consta in impartirea patrimoniului unei persoane juridice ;
consta in unurea a doua sau mai multe persoane juridice ;
37. Absortia :
este forma a comasarii ;
consta in absorbirea unei persoane juridice ;
consta in unurea a doua sau mai multe persoane juridice ;
41. Salariu este confidential , obligatia de a lua masurile necesare pentru pastrarea confidentialitatii revenindu-
i:
angajatului ;
angajatorului ;
46. Salariul pentru munca prestata in baza contractului individual de munca cuprinde :
a) salariul de baza ;
b) sporuruile ;
c) premiile ;
d)
Negocierea colectiva este obligatorie, cu exceptia cazului in care angajatorul are :
mai putin de 21 salariati ;
mai mult de 21 de salariati ;
95
mai mult de 50 de salariati ;
50. Negocierea contractului colectiv de munca are loc in fiecare an, in urmatoarele termene:
dupa cel putin 12 luni de la data negocierii precedente sau de la data contractului colectiv de munca;
cu cel mult 2 luni anterior expirarii contractelor colective de munca incheiate pe un an ;
cu cel mult 6 luni anterior expirarii contractelor colective de munca incheiate pe un an ;
51. Lanegocierea contractului colectiv de munca la nivel de ramura participa asociatiile patronilor care
indeplinesc urmatoarele conditii :
a) reprezinta patronii ale caror unitati cuprinde maximum 10% din efectivul salariatilor din ramura
respectiva ;
b) reprezinta patronii ale caror unitati cuprinde minimum 20% din efectivul salariatilor din ramura
respectiva ;
c) au independenta organizatorica si patrimoniala ;
53. La negocierea contractelor de munca la nivel national participa organizatiile sindicale care indeplinesc
urmatoarele conditii :
a) au independenta organizatorica si patrimoniala ;
b) au in componenta organizatii sindicale din cel putin jumatate din numarul total al judetelor,
inclusiv municipiul Bucuresti ;
c) au in organizatii sindicale din cel putin 15% din ramurile de activitate;
d) organizatiile sindicale componente au cumulate un numar de membri cel putin egal cu 10% din
efectivul salariatilor din economia nationala;
54. La negocierea contractelor de munca la nivel de ramura participa organizatiile sindicale care indeplinesc
urmatoarele conditii :
au independenta organizatorica si patrimoniala ;
au statut legal de organizatii sindicale de tip federativ ;
organizatiile sindicale componente au cumulate un numar de membri cel putin egal cu 5% din
efectivul salariatilor din ramura respectiva;
55. La negocierea contractelor de munca la nivel de unitate participa organizatiile sindicale care :
a) au independenta organizatorica si patrimoniala ;
b) au statut legal de organizatii sindicale ;
96
c) numaarul de membri ai sindicatului reprezinta cel putin 50% din numarul salariatilor unitatii ;
d) numarul de membri ai sindicatului reprezinta cel putin 25% din numarul salariatilor unitatii ;
57. Negocierea contractului colectiv de munca are loc in fiecare an, in urmatoarele termene:
dupa cel putin 12 luni de la negocierii precedente, neurmata de incheierea contractului colectiv de
munca ;
dupa cel putin 12 luni de la data intrarii in viguare a contractului colectiv de munca ;
cu cel mult 1 luna anterior expirarii contractelor colective de munca incheiata pe 1 an ;
60. Contractul colectiv de munca incheiat la nivel national se de ramura se publica in Monitorul Oficial in
termen de :
a) 10 zile de la inregistrare ;
b) 20 zile de la inregistrare ;
c) 30 zile de la inregistrare ;
62. In cazul neexecutarii obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca, raspunderea poate fi:
penal, civil sau material;
numai civila sau materiala, in ipoteza producerii unui prejudiciu ;
numai penal (daca fapta ilicita intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni) sau materiala
( in ipoteza producerii unui prejudiciu)
67. Incetarea contractului colectiv de munca va fi notificata organului la care a fost inregistrat in termenul
de :
a) 5 zile ;
b) 10 zile ;
c) 15 zile ;
69. In perioada executarii pedepsei la locul de munca, condamnatul are urmatoarele drepturi :
a) dreptul la asigurari sociale ;
b) perioada executarii pedepsei i se considera vechime in munca ;
c) dreptul de a fi promovat;
73. Greava :
este o incetare colectiva si voluntara a colectivului ;
98
poate fi declarata chiar daca nu s-a incercat solutionarea conflictului colectiv de munca prin
procedurile de conciliere ;
este declansata pentru realizarea unor interese preofesionale ale salariatilor ;
se poate declansa in situatia in care revendicarile salariatilor nu pot constitui obiect al unui conflict
colectiv de munca;
76. Pot declansa greva , cu conditia asigurarii serviciilor esentiale, dar nu mai putin de 1/3 din activitatea
normal :
salariatii din unitatile sistemului energetic national ;
salariatii din invatamant ;
salariatii din unitatile sanitare si farmaceutice ;
salariatii din unitatile care asigura transport in comun si salubritatea localitatilor ;
personal Ministerul Administratiei si Internelor ;
77. Conditiile necesare pentru asumarea responsabilitatii pecuniare a salariatului grevist sunt :
greseala ;
raspunderea ;
prejudiciul ;
raportul de cauzalitate intre greseala si prejudiciu.
80. Impotriva hotararii judecatoresti prin care se respinge sau se admite carerea unitatii pentru incetarea
grevei ca fiind nelegala, se poate declara :
a) apel ;
b) recurs ;
81. In concilierea conflictelor colective de munca, Ministerul Muncii, Securitatii Sociale si Familiei are
competenta :
sa hotarasca incetarea conflictului colectiv de munca ;
99
sa indrume partenerii sociali ;
Sanctiunea suspendarii contractului individual de munca in cazul abaterilor disciplinare nu poate depasi :
1 luna ;
10 zile lucratoare ;
20 zile lucratoare ;
Prejudiciul produs in patrimoniul unitatii de catre un salariat trebuie sa intruneasca cumulativ trasaturile ;
sa fie efectiv ;
sa fie cert si real ;
sa fie material ;
sa fie actual ;
sa fie cauzat direct unitatii ;
Pentru recuperarea pagubelor cauzate, de la producerea lor trebuie sa nu treaca mai mult de :
1 an ;
3 ani ;
5 ani ;
Sindicatele :
unesc, de regula, persoanele incadrare in baza unui contract individual de munca ;
se pot constitui pe baza unei simple comunitati de interese ;
se constituie in temeiul dreptului de asociere ;
au drept scop apararea drepturilor salariatilor si promovarea intereselor profesionale, economice si
sociale ale acestora.
Se impune constituiurea unui Comitet de securitate si sanatate in munca ka nivelul fiecarui angajator,
persoana juridica, cu un numar de :
cel putin 30 salariati ;
cel putin 50 salalriati ;
mai putin de 50 salariati, in cazil in care conditiile de munca sunt grele, vatamatoare sau periculoase.
Pentru solutionarea unui conflict de interese, ordinea etapelor parcurse este urmatoarea :
concilierea, medierea, arbitrajul ;
medierea, concilier , arbitrajul ;
arbitrajul, medierea, concilierea ;
Conflictele de drepturi :
se solutioneaza prin conciliere , mediere si arbitraj ;
se solutioneaza de catre instantele judecatoresti ;
se solutzioneaza prin greva ;
au ca obiect exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligatii decurgind din contractul
individual de munca ;
Clauzele privind conflictele si litigiile de munca se judeca in prima instanta de catre un complet format
din :
doi judecatori ;
un judecator si doi asistenti judiciari ;
doi judecatori si doi asistenti judiciari ;
Plata despagubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plati
nedatorate pot fi cerute de salariati in termen de :
30 zile de la data producerii pagubei ;
1 an de la data producerii pagubei ;
3 ani de la data producerii pagubei ;
In cazul conflictelor de munca este competenta instanta in a carei circumscriptie isi are domeniul/resedinta
ori sediul ;
reclamantul;
paratul;
Una din caile de solutionare a conflictelor collective de munca, - concilierea -, este organizata de:
Ministerul Muncii, Securitatii Sociale si Familiei;
Sindicat ;
Conducerea unitatii ;
Sindicat si conducerea unitatii ;
Sedintele tribunalelor muncii se desfasoara , in general, in afara cazurilor expres prevazute de lege :
in public ;
in secret ;
Dezbaterile se desfasoara :
oral ;
scris ;
inregistrari ;
104
BIBLIOGRAFIE
Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Dreptul muncii, Ediţia a II-a, Editura All Beck,
Bucureşti, 2001
Vasile Popa, Ondina Pană, Dreptul muncii- comparat,Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2003
Ion Traian Ştefănescu, Tratat de dreptul muncii, vol.I, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2003
Andrei Popescu, Impactul ratificării Cartei sociale europene asupra legislaţiei române a
muncii şi protecţiei sociale, Dreptul, nr,9/1999, p.3-20
Ion Traian Ştefănescu, Interferenţe recente între legislaţia muncii şi legislaţia comercială,
în „Revista română de dreptul muncii”, nr.3/2002, pag.9
105
Remy Wyler, Droit du travail, Staempfli Editions SA, Berne, 2002,p.601-603
Valer Dorneanu,Gheorghe Bădică, Dreptul muncii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002,
p.260
Sanda Ghimpu, A. Ţiclea, 2001, Dreptul muncii, Ediţia a II-a, Editura All BecK,
Bucureşti, pag. 165
Ion Traian Ştefănescu, Condiţii de studiu şi verificarea lor, în „Raporturi de muncă” nr.
5/1997, pag. 47-50
Delia Caiman, Petru Turcan – “Medicina muncii” , Ed.Solness, Timisoara, 1999, pag.12
Petre Burloiu, Economia muncii.Probleme actuale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993,
p.95
Pierre Mathijen, „Compendiu de drept european”, Ediţia a 7-a, Editura Club Europe,
2002, p.61-191
Andrei Popescu, Ion Jinga, Organizaţii europene şi euroatlantice, Editura Lumina Lex,
Bucureşti
106
Augustin Ungureanu, consideraţii privind noile reglementări cuprinse în Legea
sindicatelor nr.54/2003, în „Revista de drept comercial” nr.4/2003
Vasile Val Popa, Dreptul muncii, Editura All Beck, Bucuresti, 2004
Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Gheorghe Mohanu, Dreptul muncii, tratat,
vol.1,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pag. 8-11
107