Finantarea prin emisiunea de actiuni

1. Tehnica emiterii acţiunilor

Suplimentarea capitalului social prin emisiunea de acţiuni noi şi punerea lor în vânzare antrenează un
aport de noi capitaluri. Acţiunile noi sunt identice cu cele vechi sub aspectuldrepturilor pe care le conferă.
Vechii acţionari au dreptul preferenţial de subscriere lamajorarea capitalului, drept care poate fi utilizat
sau poate fi vândut, întrucât comportă avantaje financiare.

Capitalul suplimentat în acest fel este egal cu numărul de acţiuni emise înmulţit cu preţul de emisiune.

Preţul de emisiune trebuie să fie mai mic decât cursul vechilor acţiuni pentru a se asigura succesul

operaţiunii de subscriere. Dacă preţul de emisiune ar fi mai mare decât cursul acţiunilor vechi, nimeni n

- ar cumpăra noile acţiuni, întrucât ar putea cumpăra de pe piaţă acţiuni la un preţ mai mic. Când se

apreciază că este prea scăzut cursul, întreprinderea seabţine de la creşterea capitalului prin emisiuni de
noi acţiuni, pentru a nu trebui să coboare preamul t preţul de emisiune. Astfel, preţul de emisiune trebuie
stabilit între valoarea nominală şi cursul vechi . Diferenţa dintre preţul de emisiune şi valoarea nominalse
numeşte primă de emisiune , care aduce avantaje financiare întreprinderii.

Pentru creştereacapitalului în numerar există două posibilităţi:

- creşterea valorii nominale a vechilor acţiuni: presupune apelul la acţionarii existenţi şi acordul lor de a
suplimenta cu fonduri capitalul social. Acest procedeu este greu de realizat atât datorită dispersiei
acţionarilor în teritoriu, cât şi necesităţii convingerii lor să aducă noi capitaluri;

- emisiunea de noi acţiuni : acţiunile puse pe piaţă pot fi cumpărate de oricine, dar vechii acţionari au
dreptul preferenţial de cumpărare.

Dificultatea care apare aici se constă în stabilirea preţului de emisiune.

2. Caracteristicile creşterilor de capital prin noi aporturi în numerar Creşterile de capital prin noi
aporturi în numerar prezintă o serie de caracteristici:

sunt un mijloc de finanţare din fonduri aproape proprii, provenind fie de la acţionariivechi, fie de la
alţii noi;

emisiunea de acţiuni noi influenţează asupra diluării bogăţiei(capitalului) pe acţionar,diluării

beneficiului pe acţiune şi diluării puterii exercitate de acţionari;

se deosebesc de autofinanţare deoarece autofinanţarea este o finanţare internă, prin efortul propriu
al întreprinderilor (capitalizarea unei părţi din profit) în timp ce creştereade capital este o finanţare
externă, prin fonduri proprii aduse din afara societăţii, de cătreasociaţi; de aceea creşterile de capital au
fost încadrate în categoria surselor quasi proprii;
 conduc la sporirea mijloacelor băneşti ale întreprinderilor, la creşterea lichidităţii financiare, spre
deosebire celelalte modalităţi care nu fac decât să modifice structura juridică a pasivului;

reprezintă un aport de lichidităţi pentru acţionarii care aşteaptă o rentabilitate sub formadividendelor
sau o sporire a capitalului, ca urmare a creşterii cursului acţiunilor pe piaţă;

conduc la întărirea fondului de rulment al societăţii, adică la întărirea echilibrului financiar.Dacă

întreprinderile decid să emită acţiuni noi, comune sau preferenţiale, ele trebuie săstabilească suma ce
urmează să se acopere prin acest tip de finanţare şi numărul de acţiuni corespunzător volumului de
finanţat astfel. La stabilirea valorii nominale a unei acţiuni sau a numărului de acţiuni, un factor major îl
reprezintă vandabilitatea.

Astfel, se recomandăemisiunea de acţiuni cu o valoare nominală mai mică întrucât oferă investitorilor o
mai marelibertate de acţiune. Decizia privind stabilirea valorii nominale a unei acţiuni nu este
irevocabilă;firmele pot ulterior să divizeze sau să consolideze valoareanominală stabilită iniţial.

3. Factorii de care depinde finanţarea prin emisiune de noi acţiuni. La finanţarea prin emisiunea de acţiuni
comune sau preferenţiale,întreprinderile trebuie să ia în considerare o serie de factori:

costurile emisiunii: atât pentru acţiunile comune cât şi pentru cele preferenţiale costurilede emisiune
variază în funcţie de metoda utilizată pentru efectuarea unei noi emisiuni;

costurile serviciului: sunt date de faptul că deţinătorii de acţiuni se aşteaptă la veniturirelativ ridicate
în funcţie de creşterea valorii unei acţiuni (aprecierea capitalului) şi înfuncţie de dividende. Dividendele

sunt un cost explicit pentru întreprinderi, în timp ceaprecierea capitalului se realizează datorită faptului
că profiturile neplătite ca dividend vor aparţine tot acţionarilor, astfel că întregul profit realizat de
întreprindere va fi plătit,în cele din urmă, acţionarilor. Costurile serviciului tind să fie mai scăzute în
cazulacţiunilor preferenţiale, deoarece acestea expun pe deţinătorii acestora la un risc mai mic;

obligaţia de a plăti dividend : depinde de politica de dividend a întreprinderilor şi derezultatele

obţinute de acestea. Datorită rezultatelor financiare sau politicii de dividendadoptate, pot exista ani

în care să nu se plătească dividende. Însă, pentru acţiunile preferenţiale, întreprinderile au obligaţia de a

plăti dividendele pentru acţiunile preferenţiale înaintea oricăror dividende pentru acţiunile comune;

obligaţia de a răscumpăra investiţia: în cazul acţiunilor comune, nu există aceastăobligaţie decât în

cazul lichidării firmei. Ca urmare, finanţarea asigurată prin emiterea deacţiuni comune nu impune un

efort prea mare în privinţa plăţilor către investitori. Înschimb, obligaţia de a răscumpăra obligaţiunile
preferenţiale există atunci când au fost emise cu această clauză. Acest fapt impune întreprinderilor
emitente necesitatea de a dispune de fondurile necesare răscumpărării;

deductibilitatea fiscală a dividendelor : la calculul impozitului pe profit, atât pentru acţiunile comune,
cât şi pentru acţiunile preferenţiale, dividendele sunt nedeductibile fiscal, ceea ce face ca acestea să fie
mai costisitoare pentru întreprinderi decât o sumăabsolut similară cu cea a dobânzii pentru împrumutul
bancar sau obligatar;

efectul asupra controlului şi libertăţii de acţiune: este prezent în cazul finanţării prinemisiunea de
acţiuni comune. Dacă la această finanţare au participat şi alţi investitoridecât cei existenţi, se va

schimba într-o anumită măsură puterea de vot şi controlul firmei.Pentru acţiunile preferenţiale acest efect
nu există deoarece, în general, acestea nu dau drept de vot şi nu impun restricţii asupra deţinătorilor de
acţiuni comune.

Creşterea capitalului propriu prin emisiunea de acţiuni comune se poate face prin acordarea drept

ului de preempţiuneacţionarilor existenţi de a subscrie la noua creştere de capital sau prin emisiun

publică de acţiuni. Prima modalitate este cea mai răspândită, însăşi legea sau contractile de societate ale
societăţilor pe acţiuni prevăzând că, în împrejurări normale, orice nouă emisiune deacţiuni trebuie să fie
oferită mai întâi acţionarilor existenţi ca o restricţie asupra capacităţiiconducătorilor de întreprinderi de a
obţine avantajul primelor de emisiune dacă s-ar recurge la emisiunea publică de acţiuni.

4. Avantajele şi dezavantajele finanţării prin emisiune de acţiuni.

Finanţarea prin acţiuni comune sau preferenţiale prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje pentru
întreprinderi în raport cu finanţarea prin îndatorare. Între avantaje enunţăm:

atât acţiunile comune cât şi cele preferenţiale nu oblige întreprinderile să plătească sume fixe către
acţionari, spre deosebire de finanţarea prin îndatorare care presupune obligaţialegală de plată a

dobânzii la datoriile respective, indifferent de situaţia activităţilor întreprinderilor şi de fluxurile de

numerar;

prin vânzarea de acţiuni preferenţiale, directorul financiar se sustrage de la clauza de participare egală
a noilor acţionari la profiturile viitoare mai mari ale întreprinderii, care ar fi o cerinţă la vânzarea de noi
acţiuni comune suplimentare. De asemenea, finanţarea prin acţiuni preferenţiale permite întreprinderii
să evite împărţirea controlului prin participare la vot;

acţiunile comune nu au o scadenţă, ele nu trebuie răscumpărate niciodată, ceea ce nu estecazul în

situaţia îndatorării;

deoarece acţiunile comune conferă siguranţă împotriva pierderilor creditorilor, vânzarea de acţiuni
comune creşte credibilitatea acordată întreprinderilor;

dacă întreprinderile au perspective, acţiunile comune pot fi adesea vândute în termini mai avantajoşi
decât obligaţiunile. Acţiunile commune atrag anumite grupuri de investitori deoarece, de regulă, au o

rentabilitate totală mai mare (dividende plus câştig de capital) decât acţiunile preferenţiale sau
obligaţiunile. De obicei, acţiunile comune şi dividendele acestora cresc în valoare în perioadele
inflaţioniste;
 acţiunile preferenţiale permit întreprinderii să păstreze activele ipotecabile pentru utilizare în caz de
urgenţă, spre deosebire de obligaţiuni. Ele permit colectarea de fonduri când aceste active sunt deja
ipotecate;

întrucât investitorii evită să ofere capital unei întreprinderi cu probleme sau, dacă o fac,au nevoie de
o garanţie, din punct de vedere practic aceasta înseamnă că o astfel deîntreprindere poate obţine

capital suplimentar numai prin îndatorare, care este mai sigură din punctul de vedere al investitorilor.
Deoarece trezorierii întreprinderilor cunosc bine acest lucru, ei optează adesea pentru finanţare prin

emisiune de acţiuni comune în perioadele bune, pentru a menţine o anumită rezervă a capacităţii de
îndatorare.Menţinerea unei astfel de rezerve adecvate a capacităţii de îndatorare este un considerent

important în cele mai multe decizii de finanţare.

În ceea ce priveşte dezavantajele emisiunii de acţiuni comune sau preferenţiale pentru întreprinderi în
comparaţie cu finanţarea prin îndatorare menţionăm:

vânzarea de acţiuni comune extinde dreptul de vot şi controlul deţinătorilor noilor acţiuni. Din acest
motiv, finanţarea prin emisiune de acţiuni suplimentare este evitatăadesea de întreprinderile mici şi nou

înfiinţate, al căror proprietar – manager ar putea sănu dorească să împartă controlul acestora cu persoane
din afară;

acţiunile comune dau noilor deţinători dreptul de a împărţi veniturile întreprinderilor; dacă profitul
creşte, noii acţionari vor avea partea lor. Dacă întreprinderea s-ar finanţa prin îndatorare, noii investitori
ar beneficia numai de o sumă fixă, indiferent de profitabilitatea acesteia;

costurile de subscriere şi de distribuţie a acţiunilor comune sunt, de obicei, mai mari decât cele pentru
subscrierea şi distribuţia acţiunilor preferenţiale sau obligaţiunilor. Costurile de emisiune sociate cu
vânzarea de acţiuni commune sunt în mod caracteristic mai mari deoarece costurile de investigare a unei
investiţii în acţiuni sunt mai mari decât pentru o emisiune comparabilă de obligaţiuni şi acţiunile

sunt mai riscante decât datoriile, ceea ce înseamnă că investitorii trebuie să îşi diversifice acţiunile pe care
le deţin;

dacă întreprinderea are mai multe acţiuni sau mai puţine datorii decât aşanumita structură optimă a
capitalului, costul mediu al capitalului va fi mai mare decât ar trebui.De aceea o întreprindere nu

va dori să vândă acţiuni în momentul în care ponderea acţiunilor depăşeşte nivelul optim;

dividendele acţiunilor comune nu sunt deductibile ca o cheltuială la calculul venitului impozabil, în timp
ce dobânda obligaţiunilor este deductibilă. Impactul acestui factor sereflectă în costul relativ al

capitalurilor proprii comparativ cu capitalul obţinut prin îndatorare;

 pentru acţiunile preferenţiale, principalul dezavantaj este costul.Deoarece dividendele plătite de
acţiunile preferenţiale nu sunt deductibile din impozite, costul acesteicomponente este mult mai mare

decât al obligaţiunilor. Costul datoriilor după impunere este, pentru întreprinderile profitabile,
aproximativ jumătate din rata specifică a cuponului. Costul acţiunilor preferenţiale este egal cu întregul
procent al dividendelor preferenţiale