Capitolul I.

Realizarea și dezvoltarea competențelor,

aptitudinilor și atitudinilor prin joc

I.1. Beneficiile jocului pentru copii

Jocul este modalitatea prin care copilul se manifestă în raport cu lumea, este modalitatea
naturală prin care el exprimă ceea ce gândește, simte sau trăiește la un moment dat. În același timp,
este metoda pe care copilul o folosește pentru a înțelege lumea, pentru a înțelege trecutul și pentru
a se pregăti pentru viitor. Jocul este limbajul universal al copilăriei, este o sursă de plăcere prin
care copilul se eliberează de realitatea constrângătoare având libertatea de reflectare şi
transformare în manieră personală a acesteia.
„Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în consecinţă
poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu
ne putem imagina copilăria fără râsetele şi jocurile sale”, spune Eduard Clapared în Psihologia
copilului şi pedagogia experimentală.
În același timp, jocul antrenează posibilitățile fizice, intelectuale, lingvistice și psihice ale
copilului, contribuind la conștientizarea sinelui și la formarea eu-lui. Astfel, putem spune că jocul
influențează cele patru domenii de dezvoltare precizate în cartea Developmentally Appropriate
Practice in Early Childhood Programs (Copple & Bredekamp 2009):
 fizic
 cognitiv
 lingvistic și de alfabetizare
 social și emoțional.
Cele patru domenii de dezvoltare nu funcționează izolat, ci dezvoltarea unui domeniu le
influențează pe celelalte trei. În acest sens, vorbim despre o abordare integrată a dezvoltării
copilului, în care este inclusă și componenta spirituală. Astfel, educatorul trebuie să țină cont de
această perspectivă integrativă asupra dezvoltării umane în momentul conceperii jocului.

I.2. Dezvoltarea fizică

În ceea ce privește dezvoltarea fizică a copilului, jocul permite executarea frecventă a acțiunilor
complicate și îl ajută pe copil să-și îmbunătățească modul de conștientizare a corpului, spațiului și
direcției. Implicându-se într-o varietate mare de experiențe de mișcare în contexte de joc activ, atât
de natură motrică generală, cât și specială, copiii adună o cantitate mare de informații pe care să-
și bazeze percepțiile despre ei înșiși și despre lume (Nell & Drew 2016, p. 53). Astfel sunt
jocurile:„Să ne cunoaştem corpul”, „Arată ce spun eu”, „Atenţie, să nu greşeşti”.
Pentru dobândirea şi dezvoltarea capacităţilor de orientare, organizare şi structurare spaţio-
temporală, se pot iniţia jocurile didactice: „Unde ai găsit obiectul ?”, „Spune unde te-ai aşezat?”
sau „Ghiceşte ce s-a schimbat în imagine”. Prin aceste jocuri copiii sunt solicitaţi să precizeze
poziţiile şi relaţiile spaţiale dintre obiecte sau plasarea propriului corp în raport cu repere stabilite.
Jocurile didactice pot îmbrăca forma unor jocuri de mişcare cu reguli: parcurgerea unor
trasee („Cursa cailor”, „Drumul lui Moş Crăciun”), sub formă de concurs între echipe, jocuri
sportive („Ocheşte ţinta”, „Micii baschetbalişti”) sau jocuri concurs, în care copiii îndeplinesc rolul
unor personaje (Dacii şi romanii). Aceste jocuri de mişcare contribuie la dezvoltarea atenţiei şi
capacităţii de orientare (copiii trebuie să urmărească diferite semnale: de pornire, de schimbare a
direcţiei, întoarcere, de oprire). Încercând să ţină minte regulile jocului şi indicaţiile educatorului,
copiii îşi dezvoltă memoria.
Prin jocul didactic, copiii sunt puşi în situaţia de a găsi soluţii noi, originale de rezolvare a
sarcinilor, în vederea rezultatului final, pentru câştigarea concursului, dezvoltându-şi, astfel,
imaginaţia, capacitatea de inventivitate. Jocul de mişcare contribuie şi la exersarea unor
automatisme, mişcări, acţiuni simple, prin imitarea unor activităţi reale („Excursioniştii”, „Trecem
puntea”).

I.3.Dezvoltarea cognitivă
Dezvoltarea cognitivă a copilului este asigurată prin intermediului jocului. Acesta
contribuie la crearea și întărirea conexiunilor neuronale. Brown și Vaughan (2009, p.40) prezintă
pe scurt importanța jocului pentru dezvoltarea creierului: „Ce face jocul? Adevărul este că jocul
pare a fi una dintre cele mai dezvoltate metode inventate de natură pentru a permite autocrearea
unui creier complex”.
De asemenea, jocul are un rol stimulativ asupra inteligenței definită de Howard Gardener
ca „potențialul biofiziologic de a prelucra informații, care poate fi activat într-un mediu cultural
pentru a rezolva probleme sau a crea produse cu valoare culturală”. Acesta observă cum creierul
este un instrument ce caută tipare și îl numește „minte sintetizatoare”. Când copiii se joacă, creierul
le este angajat în numeroase procese care caută tipare, procese care construiesc, organizează și
sintetizează cunoștințele. Aceste procese includ: sortarea, ordonarea, clasificarea, numărarea,
stabilirea de tipare, măsurarea, rezolvarea de probleme, organizarea, compararea, descrierea,
narațiunea, prognozarea, întrebările, simbolizarea, crearea, construirea, invenția, luarea de decizii,
explicarea, cartografierea, colaborarea, experimentarea, imaginația. Numeroase școli se
concentrează pe gândirea lineară și secvențială a copiilor. Într-un curriculum care integrează și
valorizează arta și jocul creativ va fi stimulată gândirea cognitivă. Aceasta produce o focalizare
echilibrată pe dezvoltarea intelectuală, respectiv pe cea creativă a copiilor, permițându-le să
gândească în moduri diferite (Nell & Drew 2016, pp. 54-55).
Piaget definește inteligența ca fiind capacitatea individului de a face față unei lumi externe,
în permanentă schimbare, prin manipulare și reorganizare. Dezvoltarea cognitivă a copiilor se
produce atunci când aceștia acționează asupra lumii, observă, o imită și când o interpretează, jocul
oferind contextul în care ei pot învăța să se adapteze la mediu și la contextul cultural. Procesul de
adaptare presupune asimilarea noilor informații și includerea lor în ceea ce știu deja despre lume
și acomodarea între vechile cunoștințe și a celor noi. Jocul le oferă copiilor un context sigur în care
ei pot încerca lucruri noi, încurajându-le flexibilitatea în modurile de cunoaștere și existență.
Legătura dintre joc și rezolvarea de probleme este un element fundamental în dezvoltarea
timpurie a copiilor. Jocul constructiv și predarea bazată pe cercetare și pe activități în cadrul
activităților din educația timpurie se bazează pe curiozitatea înnăscută a copiilor și pe satisfacerea
nevoii de noutate a acestora. Atunci când copiii sunt implicați în învățare în mod activ, ei își
amintesc informațiile mai bine decât atunci când acestea le sunt oferite de-a gata. Copiii își
construiesc cnoștințele printr-un proces activ de interogare și rezolvare de probleme, combinat cu
experiențe practice și interacțiuni sociale directe. Acest proces activ de învățare și de dobândire de
cunoștințe se produce în timpul jocului cu materiale concrete, al jocului cu idei și al jocului cu alte
persoane (Nell & Drew 2016, p. 58).
Prin jocul utilizat în activitățile didactice, copilul face trecerea de la concret la abstract și
își devoltă capacitățile intelectuale. Acesta ajută la specializarea operațiilor gândirii: analiză,
sinteză, comparație, abstractizare și generalizare. Jocul constituie o formă de activitate instructiv-
educativă de o deosebită importanţă pentru dezvoltarea intelectuala, deoarece combinaţiile de
materiale precum şi orientarea în ansamblul caracteristicilor apărute în desfăşurarea jocului, pot
determina folosirea ulterioară a materialului respectiv ca instrument în rezolvarea problemelor.
Gândirea, definită ca proces psihic superior cu rol decisiv în cunoaștere, devine mai productivă ca
rezultat al creşterii gradului de flexibilitate şi mobilitate permis în cadrul jocului.
Există o serie de jocuri ca şahul, dominoul, moara etc., în care se exersează direct
capacitatea rezolutivă şi imaginaţia şcolarilor mici. Ei trebuie să găsească soluţii, să construiască
mental ipoteze şi strategii, să manifeste o gândire flexibilă pentru a se adapta la situaţia creată de
adversar, să exerseze variantele cele mai eficace şi să fie în stare să le aplice la momentul oportun.
Pentru aceasta trebuie să persevereze şi să fie capabil să analizeze în mod critic situaţia care l-a
adus la eşec sau să-şi perfecţioneze acele soluţii care i-au creat avantaje. În felul acesta se educă
onestitatea, corectitudinea în comportare, învaţă să se autoaprecieze şi să aprecieze pe alţii. Dacă
în aşa numitele jocuri intelectuale, (şahul, dominoul) componentele inteligenţei sunt implicate
nemijlocit, există şi jocuri în care acestea sunt întrevăzute mai ales prin soluţia finală a jocului.
Fără îndoială în toate jocurile intervin şi se exersează elementele creative, mobilitatea,
flexibilitatea, comprehensiunea gândirii, capacitatea de imaginare a unor soluţii, aplicarea în
practică a acelora care au fost memorate şi care şi-au dovedit eficienţa.
Jocurile logico-matematice facilitează dezvoltarea gândirii. Situaţiile problematice puse în
faţa copilului prin jocurile logice le solicită un efort de gândire, exersând capacitatea de a aplica
în practică cunoştinţele matematice acumulate anterior. Ele supun gândirea la un antrenament
sistematic, asigurând o valoare operaţională cunoştinţelor. În desfăşurarea jocurilor logico-
matematice pot fi urmărite principii care să contribuie la sporirea unor valori formative: copilul să
mediteze asupra unei situaţii create, să-şi confrunte opiniile sale cu ale colegilor, să verifice
variantele şi să-şi caracterizeze unele greşeli. Elevii trebuie orientaţi spre a-şi ordona cunoştinţele
dobîndite, spre a le formula corect, spre a crea şi a propune noi soluţii. Parcurgând drumul de la
concret la abstract şi de la abstract la concret în formarea noţiunilor matematice, efectuând zilnic
calcule cu diferite numere, pătrunzând în esenţa fiecărei probleme pentru a stabili corelaţia dintre
mărimile cunoscute şi cea căutată, procesele psihice ale copilului, operaţiile gândirii lui sunt
stimulate printr-o activitate din ce în ce mai vie, mai încordată (Cemortan, 2008, p. 68, 71).

I.4.Dezvoltarea lingvistică și alfabetizarea

Jocul are un rol fundamental în dezvoltarea lingvistică și alfabetizarea copiilor. Deși acesta
este văzut de multe ori ca o pierdere a timpului în școală, jocul oferă un context fără riscuri, în care
copiii pot să-și exerseze și să-și pună la încercare competențele de vorbire și scriere, dar și să aplice
alte cunoștințe generale. Jocul presupune interacțiune socială prin care copiii exersează
comunicarea prin gesturi, dialoguri, dezbateri și alte forme de comunicare verbală și nonverbală.
Astfel ei conștientizează că sensul unei conversații poate fi dat de intonație și inflexiuni vocale.
Modificarea vocii, a intonației, a volumului, ritmului sau a tonului le permite copiilor să mențină
un anumit rol asumat în joc: de personaj negativ, de supererou, de mamă, bebeluș sau de animal.
În cadrul jocului, copiii se folosesc adesea de suporturi scrise – cărți, felicitări, table –, fapt ce
contribuie la dezvoltarea competențelor de scris și citit, precum și la formarea nevoii de a folosi
limba scrisă. Prin jocul bazat pe comunicare, copiii își asumă anumite roluri sociale, învățând să
interacționeze cu celălalt, să îl asculte și să se facă înțeles.

I.5. Dezvoltarea socială și afectivă

Dezvoltarea socială și afectivă include patru componente: autoreglarea și
autoconștientizarea emoțională; cunoașterea și înțelegerea sociale; competențele sociale și
tendințele sociale. Jocul oferă un context perfect în care copiii să își dezvolte competențele sociale
și emoționale. Prin interacțiunile din cadrul jocului sociodramatic, copiii învață să își controleze
comportamentul datorită motivației intrinseci puternice de a rămâne în joc (Nell & Drew 2016, p.
62). Recunoașterea și stăpânirea emoțiilor, dezvoltarea sentimentelor de grijă și protecție față de
alții, stabilirea unor relații pozitive, luarea de decizii responsabile și controlarea situațiilor dificile
din punct de vedere decizional și etic le permit copiilor să se calmeze atunci când sunt furioși, să
își facă prieteni, să rezolve conflictele într-un mod respectuos. Dezvoltarea inteligenței emoționale
îi va oferi copilului stabilitate pentru tot restul vieții, învățând prin joc să-și stăpânească supărarea,
să se calmeze, să se consoleze sau să fie empatic.
Prin urmare, în sălile de clasă, copiii ar trebui să perceapă aspectele emoționale,
comportamentale și spirituale ale vieții ca pe un întreg și să învețe să-și folosească mintea și să-și
descopere punctele tari și interesele, și, totodată, să conviețuiască cu alții. Prin experiențele de joc,
copiii învață să înțeleagă lumea în numeroase feluri, obținând astfel o înțelegere mai profundă și
mai robustă.

I.6. Stimularea creativității prin joc

Creativitatea joacă un rol important în educație privită ca proces ce vizează dezvoltarea
abilităților de gândire și pregătirea pentru o viață plină de succes. Educația se bazează pe gândirea
creativă a profesorilor și a elevilor, conducând la un mediu în care rezolvarea de probleme e
apreciată, practicată și considerată ca fiind necesară pentru a răspunde provocărilor prezente și
viitoare. Pentru ca actul educațional să fie unul de succes este nevoie de o încurajare a creativității
elevilor, de înlăturarea acelor bariere care stau împotriva actului creator al copiilor.
Jocul didactic poate constitui un mediu care îi încurajează pe copii să gândească diferite
soluții, să își asume riscuri și să-și dezvolte abilități înainte de a le folosi într-un context în care
pot apărea și urmări nedorite. Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la
modificarea creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate, la realizarea transferurilor între
acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga personalitate
a copilului constituind adevărate mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare, dar şi metode
de stimulare a potenţialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip şcolar,
manifestată de elev în procesul de învăţământ, dar care pregăteşte şi anticipează creaţiile pe diferite
coordonate.
Jocul este acea modalitate ce le permite copiilor să învețe creativ și să gândească creativ.
Acesta își dovedește eficiența prin faptul că este atractiv pentru copii, indiferent de nivelul de
școlarizare, punând în valoare și antrenând capacitățile creatoare ale acestora.
Jocurile didactice permit o abordare interdisciplinară a noțiunilor determinând formarea
potențialului creativ și o creștere a randamentului școlar al elevilor. În activitatea de instruire, jocul
didactic generează atractivitate, plăcere, destindere, satisfăcând o trebuință interioară. Prin
intermediul jocului elevii devin mai volubili ieșind din tiparele rigide ale unei activități impuse,
sunt activi și curajoși, își înving timiditatea și învață de plăcere. El imprimă activității didactice un
caracter dinamic și atrăgător, induce o stare de bucurie și destindere care previne monotonia și
oboseala și fortifică energiile intelectuale și fizice ale elevilor. Astfel, învățarea creativă prin joc
implică dezvoltarea strategiilor euristice și construirea comportamentului creator al elevilor prin:
stimularea curiozității intelectuale a elevilor, promovarea gândirii divergente și a imaginației
creatoare; activizarea inteligenței creatoare; stimularea capacității de asociație și invenție, de a
stabili raporturi noi, de a combina și restructura, de a interpreta și redefini din perspective noi;
dezvoltarea spiritului de observație, a atitudinii interogative și nu în ultimul rând trezirea motivației
creatoare (Comănescu, 2015, p. 5).
Antrenarea creativității va avea efecte pozitive și asupra altor capacități ale copiilor. Ei vor
fi puși în poziția de a propune soluții, de a le analiza și de a alege pe cea mai potrivită, de a identifica
anumite consecințe, de a interpreta și evalua experiențe, fenomene, situații. În același timp, în
cadrul activităților pe echipe, se urmărește modul în care elevii sau preșcolarii interacționează,
comunică și cooperează, împărtășindu-și reciproc din energia lor creatoare. Prin creativitate, ei se
autodescoperă și reușesc să proceseze emoțiile.
Joan Erikson susține că pentru a se antrena în procesul creator indivizii trebuie să își
dezvolte un simț al ludicului. Însăși natura acestui ludic atrage experimentarea, descoperirea,
atenția concentrată și absorția totală în experiență (apud Nell & Drew, 2016, p. 68). În același timp,
pentru ca experiența creativă să își atingă scopul, trebuie ca elevii să se simtă liberi în alegerea lor,
să se descătușeze de rigori într-un joc al descoperirilor. Educatorii trebuie să le ofere elevilor
posibilități și experiențe variate care să le permită să își exprime creativitatea.
Prin urmare, jocul eliberează mintea dincolo de rigori și bariere, permițându-i individului
să dea frâu puterii sale creatoare. Copilul, încă de la vârstă mică, este familiarizat cu lumea
fantasticului expusă în povești, conștientizând astfel că limita imaginarului depășește granițele
realității înconjurătoare. De multe ori, în jocul său, se trenspune în acea lume imaginară, luptând
cu personaje fantastice, călărind pe cai zburători sau având puteri magice. Educatorul se va folosi
de această forță a imaginației sale, oferindu-i în cadrul activităților de învățare diferite roluri,
punându-l în situații diferite, pentru care el va găsi soluții și va învăța să-și controleze emoțiile
într-un mod creativ. Jocul creativ nu trebuie abandonat în mediul școlar, ci, cunoscând beneficiile
acestuia în dezvoltarea personalității umane, învățătorul sau profesorul va continua să îi ofere
elevii ocazii de joc. Lăsându-se purtați de reveria jocului, ei își vor dezvolta capacitatea de creație
și de exprimare.
Prin urmare, beneficiile jocului în cadrul actului educațional sunt multiple cu efecte asupra
întregii personalități a copilului. Jocul constituie forma cea mai plăcută prin care copilul ajunge la
o înțelegere și cunoaștere adecvată a lumii înconjurătoare, dar și a sinelui în raport cu aceasta. Prin
joc, el stabilește relații cu ceilalți, cooperează și empatizează cu aceștia.
Jocul este cea mai eficientă formă de activitate în ceea ce privește dezvoltarea elevului în
raport cu celelalte forme de activitate prin care se poate desfășura întregul proces instructiv-
educativ din școală. El crează condițiile prielnice pentru maturizarea fizică și intelectuală a
elevului necesară desfășurării activităților școlare și reușește să amplifice în mod creator la elevi o
întreagă gamă de procese și de fenomene de natură cognitivă, afectivă și volițională.
Jocul se afirmă ca un ansamblu de acte fizice, intelectuale și morale făcute în scopul
obținerii unui comportament independent al elevilor, stimulând participarea activă și efectivă a
fiecăruia. Nu trebuie însă uitat nici caracterul colectiv al jocului, care duce la întărirea colectivului
de elevi și îi învață pe aceștia să-și desfășoare activitatea într-un grup, să aibă o anumită disciplină
și să accepte părerile și dorințele celorlalți.

Bibliografie:
1. Cemortan, S. (coordonator) (2008). Educația copiilor pentru jocuri. Chișinău: Ed. Stelart;
2. Comănescu, A. (2015). „Rolul interdisciplinarității și al jocului didactic în dezvoltarea
creativității școlarului mic” în Revista Educrates.
http://educrates.ro/sites/default/files/uploads/RevistaEducrates_nr._4.pdf , data accesării:
13.04.2018;
3. Nell, M. & Drew, W. (2016). De la joc la învățare. Cum folosim jocul didactic în educația
timpurie. București: Ed. Trei.