ELEMENTE DE

FIZIOPATOLOGIE

HIPERTENSIUNEA
ARTERIALĂ

STUDENT: DINU ELENA

MASTER: METODE FIZICE APLICATE ÎN
KINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE MEDICALĂ
 Hipertensiunea arterială

Tensiunea sau presiunea arterială este forţa exercitată de sângele pompat de inimă
asupra pereţilor arteriali. Tensiunea arterială este exprimată sub forma a două numere urmate
de unitatea de măsură a presiunii – milimetri coloană de mercur. Prima valoare reprezintă
tensiunea sistolică care este cea mai mare presiune de la nivelul arterelor în sistolă (când
inima pompează sângele în corp). A doua valoare se numeşte tensiune diastolică şi reflectă
cea mai mică presiune de la nivelul arterelor atunci când inima este în diastolă (se relaxează
între două bătăi).
Definiție: Hipertensiunea sau tensiunea arterială crescută este o afecţiune frecventă în
care sângele exercită o presiune exagerată asupra pereţilor arteriali, ceea ce poate duce la
complicaţii precum boli cardiace, accidente vasculare cerebrale şi insuficienţă renală.
Hipertensiunea arterială este cea mai frecventă boală cardiovasculară. Forța crescută a
sângelui în artere și rezistența vaselor duce la îngroșarea pereților vaselor. Astfel, inima
trebuie să pompeze mai mult, ceea ce face inițial ca mușchii săi să se îngroașe, apoi să cedeze.

Fig. 1 Inima hipertensivă

http://sucul-noni.ro/noni-si-hipertensiunea-arteriala

1
 Clasificare: în funcție de etiologie se deosebesc:
- Hipertensiunea arterială esențială, în care nu se poate evidenția o cauză organică.
- Hipertensiunea arterială secundară sau simptomatică, în care este dovedită cauza (de
origine renală, endocrină, cardiovasculară, neurologică sau de origine medicamentoasă).

Stadializare:
1. Stadiul I (ușoară) : TAs 140-159 mmHg și/sau TAd 90-99mmHg, fără semne de
afectare organică.
2. Stadiul II (moderată): TAs 160-179 mmHg și/sau TAd 100-109 mmHg. Este
caracterizat prin semne de hipertrofie cardiovasculară. Prezintă cel puțin una dintre
următoarele modificări:
- îngustarea vaselor retiniene;
- micro-albuminurie, proteinurie și/sau creatinină plasmatică;
- plăci aterosclerotice în arterele mari.
3. Stadiul III (severă): Tas > 180 mmHg și/sau Tad > 110 mmHg. Este caracterizat
prin apariția complicațiilor cardiace, coronariere, cerebrale și renale. Prezintă simptome și
semne de afectare organică:
Cord: - angină pecorală;
- infarct de miocard;
- insuficență cardiacă.
Creier: - AVC;
- accident ischemic tranzitor;
- encefalopatie hipertensivă.
Fund de ochi:
- hemoragii și exsudate retiniene.
Rinichi:
- limitarea funcției renale cu creatinină >2 mg/dl.
Vase:
- anevrism disecant;
- boală arterială ocluzivă simptomatică.

Etiopatogenie: majoritatea autorilor acceptă astăzi teoria conform căreia boala ar fi

esenșial nervoasă, produsă de o tulburare în activitatea centrilor nervoși superiori. Diferiți
excitanți din sfera psiho-emoțională, acționând pe fondul unei predispoziții ereditare, duc l

2
apariția unor focare de excitație permanentă la nivelul scoarței cerebrale, determinând
secundar o vasoconstricție arterială.
Simptome: clasic se deosebesc 3 stadii:
a. Stadiul prehipertensiv: poate fi afirmat pe baza ascendenței ereditare hipertensive,
apariției unor pusee tensionale trecătoare și a unor teste care stabilesc creșterea anormală a
presiunii arteriale, comparativ cu normalul. Cel mai cunoscut este testul presor la rece, care
este pozitiv când, introducând mâna în apă la 4°, valorile T.A. cresc cu peste 40 mm Hg.

b. Stadiul de hipertensiune intermitentă, caracterizat prin perioade de hipetensiune, fără

alte semne clinice, alternând cu perioade normale.

c. Stadiul de hipertensiune permanentă: în 90% din cazuri, hipertensiunea arterială este

depistată în acest stadiu. După manifestări se deosebesc:
- Forma benignă, care evoluează progresiv și se caracterizează prin:
 Semne de fragilitate capilară, diverse manifestări hemoragice;
 Semne cerebrale: cefalee occipitală, de obicei dimineața, la trezire, amețeli,
oboseală, astenie, insomnie, tulburări de memorie și concentrare, frecvent
tulburări de vedere;
 Furnicături la nivelul extremităților;
 Examenul inimii relevă subiectiv palpitații, dureri precordiale, diferite grade de
dispnee, iar obiectiv, semne de mărire a inimii stîngi.
- Forma malignă are o evoluție rapidă și o mortalitate ridicată. Poate fi malignă de la
început sau se poate maligniza pe parcurs. Starea generală este alterată rapid – astenie,
slăbire, paloare, cefalee intensă – complicațiile apar de timpuriu, în special
insuficiența renală progresivă și ireductibilă.

Factori: Hipertensiunea arterială este influenţată de anumiţi factori de risc. Nu toate

persoanele care au risc crescut de hipertensiune vor face boala şi nu toate persoanele care au
hipertensiune au factori de risc. Aceşti factori de risc includ:
a. Factori endogeni: ereditatea , vârsta, sexul, rasa, obezitatea, grupa sanguină;
b. Factori exogeni: stresul psihosocial, aportul de sare, aportul caloric excesiv, consumul
de alcool, consumul de cafea, fumatul.

3
 Fig. 2 Factori favorizanți HTA
http://medfam.ro/neculau/riscul-cardiovascular/

Cauze posibile:
• Alcoolismul;
• Anxietatea şi stresul;
• Boala valvulară aortică;
• Ateroscleroza (rigidizarea arterelor);
• Leziunile cerebrale, care cresc presiunea intracraniană, ceea ce poate afecta
capacitatea de reglare a tensiunii arteriale;
• Tulburări endocrine (hipertiroidism, sindrom Cushing, hiperparatiroidism);
• Hipercolesterolemia (nivele crescute ale colesterolului în sânge);
• Sarcina (hipertensiunea de sarcină).

Evaluarea bolnavului hipertensiv

Evaluarea unui pacient hipertensiv nou descoperit sau a unui pacient cu o boală veche la care
au apărut probleme noi privind controlul HTA reprezintă etape esențiale în definirea bolii.
Obiectivele evaluării sunt multiple:
 Stabilirea diagnosticului de HTA și încadrarea pacientului în gradul de HTA
corespunzător (stabilirea severității);
 Identificarea afectării organelor țintă (creier, inimă, rinichi), element esențial pentru
stadializare, prognostic, selecția tratamentului;

4
 Identificarea altor factori de risc cardiovasculari (hiperlipidemie, diabet, fumat,
obezitate, alte tulburări metabolice) care influențează tactica terapeutică;
 Identificarea cauzelor de HTA secundară.
Metodele de evaluare inițială:
A. Evaluarea clinică: anamneză, examen fizic și măsurarea corectă a tensiunii arteriale.
Anamneza:
- Antecedentele heredocolaterale se vor obţine amănunţit, acordându-se o atenţie
specială existenţei hipertensiunii, diabetului zaharat, dislipidemiei, bolii coronariene
premature, accidentului vascular cerebral, afecţiunilor arteriale periferice sau renale.
Antecedentele personale trebuie să includă:
a. existenţa şi durata episoadelor hipertensive anterioare;
b. simptomele sugestive pentru cauze secundare de hipertensiune şi ingestia
medicamentelor sau substanţelor care pot determina creşteri ale tensiunii
arteriale, cum ar fi picăturile nazale, cocaina, amfetaminele, contraceptivele
orale, steroizii, antiinflamatoarele non-steroidiene;
c. factori legaţi de stilul de viaţă, cum ar fi ingestia de grăsimi (în special grăsimi
animale), sare şi alcool, fumatul, activitatea fizică, creşterea în greutate de la
vârste tinere;
d. antecedentele sau simptomele actuale sugestive pentru boală coronariană,
insuficienţa cardiacă, boală cerebrovasculară sau afecţiune vasculară periferică,
boală renală, diabet zaharat, gută, dislipidemie, astm bronşic sau orice altă
afecţiune semnificativă, ca şi medicamentele utilizate în tratamentul acestor
afecţiuni;
e. terapia antihipertensivă anterioară, rezultatele acesteia şi reacţiile adverse;
f. factori de ordin personal, familial şi de mediu, care pot influenţa tensiunea
arterială, riscul cardiovascular, ca şi evoluţia şi rezultatul terapiei. De
asemenea, medicul trebuie să se intereseze în legătură cu obiceiul pacientului
de a sforăi, care poate fi semn al sindromului de apnee în somn şi de risc
cardiovascular crescut.
B. Evaluarea de laborator: examen de urină, creatinină și/sau uree sanguină, potasemie,
examenul fundului de ochi, radiografia toracică, electrocardiograma, ecografia
cardiacă, glicemie, colesterol total, trigliceride, acid uric, EKG, teste oftalmologice.

5
Tabel 1. Norme pentru măsurarea TA
I. Condiții pentru pacient:
A. Postura:
B. Recomandările care
trebuie respectate
înaintea măsurării TA
II. Echipament
III. Tehnica
A. Număr de determinări
B. Corectitudinea
determinării
1. Determinarea TA să se facă după 5 minute de repaus în
decubit dorsal sau poziție șezândă.
2. Brațul să fie lipit la nivelul inimii.
3. La vârstnici, diabetici și la cei cu alte afecțiuni asociate
cu hipotensiune ortostatică, TA se va măsura și în
ortostatism, imediat și la 2 minute.
1. Să nu consume cafea în ora precedentă examinării.
2. Să nu fumeze cu minumum 15 minute înaintea
măsurătorii.
3. Mediu liniștit cu temperatură adecvată.
A. Se preferă sfigmomanometre cu mercur (pentru adulți).
B. Lățimea manșetei tensiometrului să fie 2/3 din lungimea
brațului.
C. Manometrul să fie calibrat la fiecare 6 luni.
1. De fiecare dată se fac minimum 2 determinări spațiate
prin minimum 5 minute.
2. Inițial se determină TA la ambele brațe, dacă TA diferă,
se folosește brațul cu TA cea mai mare.
3. Dacă TA este mare, în special sub vârsta de 30 de ani,
se determină valorile TA și la membrele inferioare.
1. Se umflă camera de presiune repede până la o presiune
cu 20 mmHg deasuprea TA sistolice.
2. Se desumflă camera de presiune cu câte 3 mmHg la
fiecare secundă.
3. Valoarea TA diastolice este identificată prin dispariția
zgomotelor, exceptând bolnavii cu insuficiență aortică
și copii, unde se folosește diminuarea lor.
6
 Fig. 3 Măsurarea TA
http://ropressonline.ro

Stratificarea pacienților hipertensivi pe grupe de risc cardiovascular

În evaluarea riscului global al bolnavului hipertensiv trebuie avute în vedere 3
elemente: nivelul TA, gradul de afectare a organelor țintă și factorii de risc cardiovasculri
asociați. Au fost definite 4 categorii de risc cardiovascular:

1. Grupa cu risc scăzut

Include bărbați sub 55 ani și femei sub 65 ani cu HTA de gradul 1 și fără alți
factori de risc. Riscul unui eveniment cardiovascular major în următorii 10 ani este sub 15%
în această categorie.

2. Grupa cu risc mediu

Include pacienții cu valori TA în limite largi și factori de risc cardiovasculari
asociați. Unii au HTA cu valori mai reduse și mai mulți factori de risc iar alții au TA mai
ridicată și factori de risc mai puțini. Riscul de eveniment major cardiovascular în următorii 10
ani este de aproximativ 15-20%.

3. Grupa cu risc înalt

Include pacienții cu HTA de gradul 1-2 care au trei sau mai mulți factori de risc
asociați, diabet sau afectare de organe-țintă, precum și pacienți cu HTA severă – gradul 3 - și
fără alți factori de risc. Riscul de eveniment major cardiovascular în următorii 10 ani este de
aproximativ 20-30%.

7
 4. Grupa cu risc foarte înalt
Include pacienți cu HTA de gradul 3 și unul sau mai mulți factori de risc asociați.

Evoluția și complicații
În forma benignă, cea mai obișnuită, boala durează ani sau chiar zeci de ani. Sub
influența unui tratament corect și precoce pot apărea remisiuni importante.
În forma malignă, evoluția este foarte rapidă, etapele bolii fiind parcurse în 1-3 ani.
De la introducerea medicației antihipertensive moderne, evoluția HTA tinde să se
modifice; o parte din HTA tind să se stabilizeze sub tratament și astfel speranța de viață este
puțin afectată. Evoluția stadială nu mai este obligatorie și complicațiile sunt mai puțin
frecvente. Se știe că evoluția și complicațiile sunt corelate și nivelele Tas și cele de Tad.

Tabel 2. Principalele complicații ale HTA

Boala coronariană prin aterocleroză coronară și/sau prin afectarea
microcirculației coronariere
Insuficiența cardiacă prin disfuncție diastolică și/sau sistolică
Afectarea cerebrovasculară:
- Stroke hemoragic
- Stroke ateroembolic (trombotic)
- Infarcte lacunare
- Encefalopatie hipertensivă
Afectarea renală:
- Nefroangiosleroză
- Insuficiență renală
Afectarea vaselor mari:
- Anevrismul
- Accidentele aterotrombotice

8
 Fig. 4 Principalele complicații în hipertensiune
https://www.romedic.ro/hipertensiunea-0C32690

Tratamentul
În formele ușoare de HTA se recomandă psihoterapia, eventual reorientarea
profesională, regimul hiposodat și hipocaloric (dacă este cazul), sedative, controlul periodic.
Obiectivele tratamentului
Principalul obiectiv al tratamentului la pacientul hipertensiv este de a atinge reducerea
maximă a riscului total pe termen lung privind mortalitatea şi morbiditatea cardiovasculară.
Aceasta presupune:
- tratamentul tuturor factorilor de risc reversibili identificaţi,
inclusiv fumatul, dislipidemia, obezitatea abdominală şi diabetul, managementul adecvat al
condiţiilor clinice asociate;
- tratamentul tensiunii arteriale ridicate.
Tratamentul trebuie să țină seama de anumite principii:
- explorarea trebuie bine făcută deoarece sunt hipertensiuni care beneficiază de
tratament chirurgical (hipertensiunile renovasculare);
- tratamentul trebuie să fie complex, igieno-dietetic, medicamentos.
- tratamentul trebuie individualizat și stabilit în condiții de ambulator.
- deoarece multe HTA sunt consecința sau sunt asociate aterosclerozei, regimul și
tratamentul vor fi adaptate acesteia din urmă. Se vor combate guta, obezitatea, diabetul
zaharat.
9
 - repausul nu trebuie să fie absolut. Exercițiile fizice, mersul pe jos și gimnastica
medicală fac parte din tratament. Efortul fizic va fi dozat și adaptat posibilităților
bolnavului.
- sedativele sunt de multe ori necesare.
- dieta va fi săracă în colesterol și în grăsimi saturate.
- este bine ca tratamentul să fie și vasodilatator coronarian, deoarece asociația
cardiopatie ischemică – HTA este foarte frecventă.

A. Tratamentul medicamentos
Principalele beneficii ale tratamentului antihipertensiv sunt datorate scăderii tensiunii
arteriale şi sunt în mare măsură independente de medicaţia folosită.
De aceea toate aceste medicamente sunt potrivite pentru iniţierea şi menţinerea
tratamentului antihipertensiv, atât ca monoterapie cât şi în anumite combinaţii între ele.
Fiecare din clasele recomandate poate avea proprietăţi specifice, avantaje şi limite.
Medicamentele cel mai frecvent folosite sunt:
 Diuretice – elimină excesul de apă și sare din organism;
 Beta-blocante – blochează impulsurile nervoase care fac inima să se contracte
puternic și pereții vaselor să fie tensionați.
 Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei – previn producția unui
hormon care cauzează constricția vaselor, determinând relaxarea acestora.
 Blocanți de canale de calciu – previn intrarea calciului în celulele musculare
ale inimii și vaselor de sânge și cauzează relaxarea acestor fibre.
Scăderea TA trebuie să fie lentă, deoarece scăderile bruște pot produce accidente grave
în teritorii vitale: creier, miocard, rinichi.
Eficienţa tratamentului antihipertensiv
Câteva studii au arătat că la pacienţi cu risc înalt sau foarte înalt, tratamentul
hipertensiunii este evident cost-eficient, prin faptul că reducerea incidenţei bolilor
cardiovasculare şi a mortalităţii scade impresionant costurile tratamentului, în ciuda duratei
sale pe toată viaţa. Într-adevăr, este probabil ca beneficiul să fie cu atât mai mare dacă este
calculat prin numărul de evenimente salvate pe an de tratatment şi exprimat prin aşa numitul
numărul necesar de tratat. La pacienţii tineri, scopul tratamentului nu este de a preveni
evenimente fatale sau morbide improbabile din următorii ani, ci de a preveni instalarea şi/sau
progresia afectării organelor ţintă care, pe termen lung, vor converti un pacient cu risc scăzut

10
într-un pacient cu risc crescut. În ciuda unei scăderi tensionale intensive, incidenţa
evenimentelor cardiovasculare rămâne mult mai mare la pacienţii hipertensivi cu risc înalt sau
cu complicate, decât la pacienţii cu risc iniţial scăzut sau moderat. Aceasta sugerează că unele
dintre evenimentele cardiovasculare sunt dificil de a fi combătute, şi restrângerea terapiei
antihipertensive strict la pacienţii cu risc înalt sau foarte înalt este departe de a fi o strategie
optimă, în final, costul medicaţiei antihipertensive este deseori pus în contrast cu măsurile
privind schimbarea stilului de viaţă, care sunt considerate gratuite. Totuşi, implementarea
reală, şi deci eficientă, a schimbărilor în stilul de viaţă necesită suport comportamental,
consiliere şi încurajare, costuri ce pot să nu fie neglijabile.

B. Tratamentul nefarmacologic
Măsurile nefarmacologice sunt obligatorii pentru fiecare bolnav hipertensiv,
inclusiv pentru cei care necesită tratament medicamentos.
1. Modificări ale stilului de viaţă
Măsuri legate de stilul de viaţă trebuie instituite oricând este necesar, la toţi
pacienţii, incluzând subiecţii cu tensiune normal înaltă şi pacienţii care necesită tratament
medicamentos. Scopul este reducerea tensiunii arteriale, controlul altor factori de risc şi
condiţii clinice, şi reducerea numărului şi dozelor de agenţi antihipertensivi care ar putea fi
folosiţi ulterior. Măsurile legate de stilul de viaţă care sunt larg acceptate ca scăzând tensiunea
arterială sau riscul cardiovascular, şi care trebuie avute în vedere la toţi pacienţii sunt:
1) încetarea fumatului,
2) moderaţie în consumul de alcool,
3) reducerea greutăţii la cei supraponderali,
4) reducerea aportului de sare,
5) creşterea aportului de fructe şi legume şi scăderea aportului de grăsimi saturate
şi totale,
6) activitate fizică.
Obiceiurile de alimentaţie sănătoasă trebuie întotdeauna promovate. Cu toate
acestea, măsurile legate de stilul de viaţă nu au dovezi în prevenţia complicaţiilor
cardiovasculare la pacienţii hipertensivi, iar complianţa pe termen lung în implementarea lor
este cunoscută ca fiind scăzută. Acestea nu trebuie niciodată să întârzie inutil instituirea
tratamentului medicamentos, în special la pacienţii cu nivele mai crescute de risc.

11
 1.1. Oprirea fumatului
Fumatul determină o creştere acută a tensiunii şi frecvenţei cardiace, modificări ce
persistă mai mult de 15 minute după fumarea unei ţigarete. Fumatul este un factor de risc
cardiovascular puternic şi încetarea fumatului este probabil singura cea mai eficace măsură
legată de stilul de viaţă pentru prevenţia unui mare număr de afecţiuni cardiovasculare,
incluzând accidentul vascular cerebral şi infarctul de miocard. Acest lucru este susţinut de
observaţia că cei care renunţă la fumat înaintea vârstei medii au tipic o speranţă de viaţă care
nu este diferită de a celor care nu au fumat niciodată.

1.2. Moderarea consumului de alcool

Consumul uşor sau moderat a dus la o mortalitate redusă comparativ cu non-
consumatorii, în timp ce marii băutori au o creştere a mortalităţii, dar această relaţie a fost
recent pusă la îndoială de o meta-analiză a datelor disponibile. Niveluri mari ale consumului
de alcool sunt asociate cu risc mare de accident vascular cerebral; aceasta este în mod special
valabil pentru consumul necontrolat de alcool. Alcoolul atenuează efectele terapiei
medicamentoase antihipertensive, dar acest efect este măcar în parte reversibil în decurs de 1-
2 săptămâni prin moderarea consumului de alcool cu aproximativ 80%.

1.3. Restricţia de sodiu

Studiile epidemiologice sugerează că aportul de sare prin dietă este un factor care
contribute la creşterea tensiunii arteriale şi la prevalenţa hipertensiunii. Restricţia de sodiu
poate avea un efect antihipertensiv mai mare dacă este combinată cu alte indicaţii dietetice şi
poate permite reducerea dozelor şi numărului de medicamente antihipertensive folosite pentru
controlul tensiunii arteriale. Într-o dietă cu restricţie de sare pacienţii trebuie sfătuiţi să evite
adaosul de sare şi alimentele care sunt în mod evident foarte sărate (în mod special alimentele
procesate) şi să mănânce mai ales mese gătite direct din ingrediente naturale conţinând mai
mult potasiu. Un aport excesiv de sare poate fi o cauză a hipertensiunii rezistente.

1.4. Reducerea greutăţii

Un număr substanţial de dovezi provenind din studii observaţionale documentează
faptul că greutatea corporală este direct asociată cu tensiunea arterială şi că excesul de
grăsime predispune la creşterea tensiunii arteriale şi hipertensiune. Există de asemenea dovezi
convingătoare că reducerea greutăţii scade tensiunea arterială la pacienţii obezi şi are efecte
benefice pe factorii de risc asociaţi cum ar fi: rezistenţa la insulină, diabetul, hiperlipidemia,

12
hipertrofia ventriculară stângă şi apneea obstructivă de somn. Reducerea mai mare în greutate
duce la o scădere mai mare a tensiunii arteriale. Scăderi modeste în greutate, cu sau fără
restricţie de sodiu, pot preveni hipertensiunea la indivizii supraponderali cu tensiune arterială
normal-înaltă şi pot facilita scăderea medicaţiei şi retragerea medicamentelor.

1.5. Alimentația
În ultima decadă aportul crescut de potasiu şi modelele de regim bazate pe dieta
DASH (o dietă bogată în fructe, legume şi produse sărace în grăsimi cu un conţinut redus de
colesterol ca şi grăsimi saturate şi totale) au apărut ca având, de asemenea, efecte de scădere a
tensiunii arteriale. Despre creşterea aportului exclusiv de fibre datele sunt insuficiente pentru
a fi recomandat în vederea scăderii tensiunii arteriale. Suplimentarea calciului şi a
magneziului a fost propusă ca mijloc de scădere a tensiunii arteriale dar datele nu sunt pe
deplin convingătoare şi sunt necesare studii adiţionale înainte ca alte recomandări asupra altor
diete specifice să poată fi făcute, inclusiv, diete cu un conţinut modificat în carbohidraţi . Ca
măsură generală, pacienţii hipertensivi trebuie sfătuiţi să mănânce mai multe legume şi fructe
(4-5 porţii sau 300 grame de legume pe zi), să mănânce mai mult peşte şi să reducă aportul de
grăsimi saturate şi colesterol. Consilierea din partea unor dieteticieni profesionişti poate fi
utilă.

1.6. Exerciţiul fizic

Lipsa de antrenament fizic este un predictor puternic de mortalitate
cardiovasculară, independent de tensiunea arterială şi de alţi factori de risc. Astfel, pacienţii
sedentari trebuie sfătuiţi să desfăşoare exerciţii de intensitate moderată într-o manieră
regulată, de exemplu 30-45 de minute pe zi. Tipul de exerciţiu trebuie să fie în primul rând
activitate fizică de anduranţă (mers, jogging, înot) suplimentat cu exerciţii de rezistenţă.
Gradul de evaluare a statusului cardiovascular înaintea antrenamentului va depinde de
extinderea exerciţiului vizat şi de semnele şi simptomele pacientului, de riscul cardiovascular
total şi condiţiile clinice asociate. Cu toate acestea exerciţiul izometric intens, cum ar fi
ridicarea de greutăţi mari, poate avea un efect presor marcat şi ar trebui evitat. Dacă
hipertensiunea este slab controlată, exerciţiile fizice grele, ca şi testarea maximală de efort, ar
trebui descurajate şi amânate până când tratamentul medicamentos adecvat va fi fost instituit
şi tensiunea arterială scăzută.

13
 2. Kinetoterapia
Obiectivele kinetoterapiei în HTA:
- creșterea rezistenței la efort;
- echilibrarea sistemului nervos si influentarea pozitiva a centrilor vasomotori;
- favorizarea vasodilataţiei periferice şi a decongestionării unor segmente ale corpului;
- atingerea şi menţinerea unei greutăţi corporale optime;
- prevenirea fenomenelor de ateroscleroză;
- obţinerea vasodilataţiei locale şi scăderea rezistenţei periferice;
- relaxare musculară şi neuro-psihică.

Mijloacele kinetoterapeutice aplicate in tratamentul hipertensiunii arteriale:

- exerciţii de membre inferioare din decubit dorsal;
- exerciţii de trunchi sub formă de circumducţii;
- exerciţii de respiraţie cu accent pe expiraţie;
- exerciţii de membre superioare pentru derivarea circulaţiei toracice;
- exerciţii de mobilizare analitică a tuturor segmentelor;
- exerciţii de relaxare: balansări ale membrelor, scuturări de membre executate de
pacient sau scuturări pasive executate de către kinetoterapeut, răsucirile de trunchi sau
unele poziţii cu răsucirea trunchiului;
- exerciţii de relaxare neuro-psihică - metoda autotraining-ului a lui Schultz şi a lui
Edmund Jacobson;
- antrenamentul de rezistenţă: mersul, alergarea (jogging), urcatul scărilor şi pantelor,
bicicleta ergometricăsau covorul rulant, înotul în piscină în apă caldă (termală sau
mezotermală), sportul terapeutic.

Principiile kinetoterapiei în reducerea hipertensiunii arteriale

- Intensitatea efortului în funcție de stadiile hipertensiunii arteriale -
 Stadiul 1 – bolnavul muncește doar în orele de program, este stimulat spre activitate
fizică, evită excesele.
 Stadiul 2 – se elimină stresul, emoțiile, obezitatea. Se recomandă plimbări, alergați
ușoare, jogging, activități sportive ușoare.
 Stadiul 3 – se recomandă creșterea timpului de odihnă, iar programul de exerciții
fizice se aplică sub strictă supraveghere medicală.

14
Pentru realizarea obiectivelor kinetoterapeutice, sunt folosite două metode:
1. Programe adecvate de gimnastică medicală
- Trebuie să cuprindă exerciții pentru intensificarea moderată a metabolismului în toate
grupele musculaturii scheletice (vasodilatație locală și scăderea rezistenței periferice);
- Exerciții de mobilizare a segmentelor corpului (ritm lent, intensitate moderată,
perioade de relaxare + exerciții de respirație);
- Se evită ritmul rapid ce poate produce salturi mari ale TA;
- Contracții izometrice (6-10 sec su pauză de 10 – 15 sec);
- Pauzele dintre contracțiile trebuie să aibă o durată cel puțin dublă;
- Exerciții de respirație prelungită;
- Programul de gimnastică medicală – se execută zilnic sau de 3-5 ori/săptămână.

2. Antrenamentul la efort, care se realizează prin:

- Mers;
- Jogging;
- Bicicleta ergometrică;
- Covor rulant;
- Înot în piscină;
- Sport terapeutic;
- Exerciții respiratorii;
- Hidrotermoterapie;
- Metode de relaxare generală.

Exerciții pentru reducerea hipertensiunii arteriale

Exerciții de respirație

15
 Fig. 5 Fazele respirației
http://www.biologyreference.com/Re-Se/Respiration.html

Pozițiile de execuție: culcat, șezut, ortostatism (în picioare).

a. Respirația de tip costal: crește debitul cardiac și tensiunea arterială. Inspirul se face
doar pe nas, iar expirul pe gură.

16
b. Reeducarea respirației abdominale: scade debitul cardiac și tensiunea arterială. Cu o
mână pe abdomen, la inspir abdomenul împinge mâna spre exterior, la expir se retrage
spre interior.

1. Șezând pe scaun, mâinile pe abdomen, în inspir, bombarea abdomenului iar pe expir,

contracție cu apropiere a mediusului. Se repetă de 5-6 ori.

2. Șezând, mâinile pe coapse , palmele privesc în sus, privirea în jos, inspir pe gură, 3
timpi, expir pe gură, 3 timpi.

3. Șezând, inspirație pe 4 timpi: se menține aerul în palmani 4 timpi, apoi se expiră pe

gura în 8 timpi.

4. Stând cu picioarele depărtate și mâinile sprijinite pe proeminențele costale, se inspiră

profund pe nas, apoi se apasă cu palmele pe torace și se expiră pe gură.

5. Mers pe vârfuri 4 pasi, timp în care are loc inspirația; apoi, bratele sus, mers pe toată
talpa 4 pași – expirație.

17
Exerciții pentru reducerea hipertensiunii arteriale

1. Șezând pe scaun, cu un baston în mâini sprijinit pe genunchi: ridicarea brațelor în

inspirație, revenire cu expirație.

2. Șezând pe scaun, cu un baston în mâini sprijinit pe genunchi: ridicare în ortostatism cu

ridicarea membrelor superioare în sus în inspir, revenire cu expir.

3. Șezând pe scaun, palmele pe coapse, transversal, policele spre trunchi , se inspiră,

ridicare cu expir și presarea copaselor de către palme. Din ortostatism se efectuează
inspir, apoi revenire în poziția șezând cu expir și palmele așezate transversal pe
coapse.

4. Ortostatism, membrele inferioare depărtate, membrele superioare pe lângă corp:

ridicarea membrelor superioare prin lateral cu inspirație, revenire cu expirație.

5. Ortostatism, membrele inferioare depărtate, membrele superioare la ceafă: răsucirea

trunchiului la dreapta, inspirație, revenire cu expirație.

6. Ortostatism, membrele inferioare depărtate, membrele superioare pe șold: îndoirea

laterală din trunchi spre dreaptă cu inspirație, revenire cu expirație, repetare spre
stânga.

7. Ortostatism, membrele inferioare depărtate, membrele superioare pe lângă corp:

circumducția umerilor înainte-înapoi.

8. Stând cu bastonul ținut de capete, ridicarea membrelor superioare cu inspirație odată

cu extensia unui membru inferior. Revenire cu expirație. Repetare cu extensia celuilalt
membru inferior.

9. Ortostatism , membrele inferioare ușor depărtate, extensia membrelor superioare cu

inspirație, apoi flexia trunchiului, cu expirație, revenire în poziția inițială.

18
 Abordarea terapeutica în funcție de cazuri
1. Vârstnici
Pacienţii în vârstă beneficiază de tratament antihipertensiv cu scopul de a reduce
morbiditatea şi mortalitatea cardiovasculară Acest fapt a fost demonstrat într-un număr larg de
studii randomizate care au inclus pacienţi în vârstă de peste 60 sau 70 ani. O meta-analiză a
acestor studii a arătat o reducere a evenimentelor cardiovasculare fatale şi non-fatale şi a
accidentului vascular cerebral pentru pacienţii în vârstă de peste 80 de ani, deşi mortalitatea
totală nu a fost redusă.
Iniţierea unui tratament antihipertensiv la pacienţii vârstnici trebuie să respecte
ghidurile generale. Pacienţii în vârstă mai frecvent au alţi factori de risc, atingerea organelor
ţintă şi condiţii clinice cardiovasculare şi noncardiovasculare asociate faţă de pacienţii mai
tineri. Mai mult, mulţi pacienţi vor avea nevoie de două sau mai multe medicamente pentru a
controla tensiunea arterială în timp ce la vârstnici este adesea dificil de a scădea tensiunea
sistolică sub 140 mmHg.
2. Diabetul
La pacienţii cu diabet de tip 2 este recomandată scăderea tensiunii arteriale pe cât
posibil < 130/80 mmHg. Măsuri importante de modificare a stilului de viaţă ar trebui
implementate cu accent particular pe intervenţii care favorizează scăderea în greutate
(restricţie calorică şi activitate fizică susţinută), deoarece supraponderalitatea şi obezitatea
sunt comune în tipul 2 de diabet şi reducerea greutăţii este asociată cu o uşoară scădere a
tensiunii arteriale şi o ameliorare a toleranţei la glucoză. Pacienţii diabetici beneficiază de
controlul strict al lipidelor.
3. Boala cerebrovasculară
3.1. Accidentul vascular cerebral şi atacurile ischemice tranzitorii
Terapia antihipertensivă aduce beneficii la pacienţii cu istoric de accident vascular
cerebral sau atacuri ischemice tranzitorii. Este nevoie de atenţie în scăderea tensiunii arteriale
în primele ore după accidentul vascular cerebral, mai ales că aceste valori crescute tind să
scadă spontan în următoarele zile, pe de altă parte creşteri importante ale tensiunii arteriale
pot să fie ameninţătoare de viaţă la aceşti pacienţi severi, şi o reducere promptă a valorilor
tensionale este necesară în prezenţa edemului pulmonar, disecţiei de aortă şi infarctului
miocardic recent.
3.2. Disfuncţia cognitivă şi demenţa
Tensiunea arterială înaltă conduce la boala vaselor mici care este responsabilă de
infarcte lacunare şi leziuni ale substanţei albe, ambele fiind mult mai frecvente la indivizii

19
hipertensivi şi se asociază cu deteriorare cognitivă. Scăderea tensiunii arteriale a ameliorat
uşor performanţa cognitivă şi memoria, dar nu şi capacitatea de învăţare. În prezent
disfuncţia cognitivă la hipertensivi poate fi considerată ca o indicaţie de scădere a tensiunii
arteriale, dar cercetări adiţionale în această zonă sunt necesare deoarece evidenţa este
preliminară şi disfuncţia cognitivă este prezentă în aproape 15% din indivizii în vârstă > 65 de
ani cu o prevalenţă de 5% a demenţei crescând până la 25% la vârste > 85 de ani.
4. Boală coronariană şi insuficienţa cardiacă
Pacienţii cu boală coronariană au adesea valori crescute ale tensiunii arteriale sau
istoric de hipertensiune şi după un infarct miocardic riscul de evenimente coronariene fatale
sau non-fatale este mai mare dacă tensiunea arterială este crescută. Pacienţii cu boală
coronariană beneficiază de scăderea tensiunii arteriale şi nu contează foarte mult cu ajutorul
căror medicamente este obţinută aceasta, în particular afirmaţia că blocanţii de calciu pot fi
periculoşi la pacienţii coronarieni a fost infirmată. Evident, la pacienţii coronarieni este
prudent să se scadă progresiv tensiunea arterială pentru a evita tahicardia. Valori crescute ale
tensiunii arteriale sunt rareori observate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă clinic manifestă
datorită insuficienţei de pompă şi reducerii debitului cardiac.
5. Hipertensiunea la femei
Femeile tipic au nivele mai joase de tensiune arterială decât bărbaţii în grupa de vârstă
de 30 până la 44 de ani. Oricum tensiunea arterială sistolică creşte mult mai accentuat cu
vârsta la femei decât la bărbaţi, ceea ce înseamnă că la vârsta de 60 sau peste femeile au o
tensiune arterială mai mare şi o prevalenţă mai mare a hipertensiunii. Relaţia continuă între
tensiunea arterială şi boala cardiovasculară este similară la femei şi bărbaţi, cu excepţia unei
incidenţe absolute mai joase a bolii coronariene la femei înainte de vârstă avansată. Într-o
metaanaliză efectul benefic al terapiei antihipertensive versus placebo a fost similar la ambele
sexe. O recomandare extrem de importantă în legătură cu tratamentul antihipertensiv la femei
este evitarea medicamentelor teratogene la vârsta fertilă. Printre antihipertensivele curente
inhibitorii ECA şi antagoniştii de receptor de angiotensină ar trebui evitaţi la femeile în
perioada fertilă, sau oprite imediat în caz de sarcină. Contraceptivele orale determină o
creştere uşoară a tensiunii arteriale la majoritatea femeilor şi hipertensiune la aproape 5%.
Riscul de complicaţii cardiovasculare este prezent în principal la femeile peste 35 de ani şi la
fumătoare. Hipertensiunea indusă de contraceptivele orale este de obicei uşoară şi tensiunea
revine la normal în 6 luni de la întrerupere. Se crede că estrogenii sunt principalul factor
responsabil de creşterea presiunii arteriale, dar mecanismele sunt necunoscute.

20
Bibliografie:
1. Sub redacția Corneliu Borundel, Manual de medicină internă pentru cadre medii,
Editura All, București, 1995
2. Sub redacția Prof. Dr. L. Grerasim, E. Apetrei, Ghid de diagnostic și tratament,
Hipertensiunea arterială, București
3. http://kinetoterapie-
cluj.ro/informatiidespre.asp?info=Kinetoterapia_in_hipertensiunea_arteriala
4. http://www.cardioclinic.ro/hipertensiunea-arteriala/
5. http://www.qreferat.com/referate/medicina/KINETOTERAPIA-
INHIPERTENSIUNE135.php
6. https://www.youtube.com/watch?v=z-iMQOApTDI
7. http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/GIMNASTICARESPIRATORIE81.php
8. https://www.romedic.ro/hipertensiunea-0C32690

21