S2.

Normalitate, anormalitate, sanatate si boala psihica

 Normalitatea este o notiune limita a psihiatriei si psihologiei, fiind dificil de

definit. Normalitatea si anormalitatea sunt concepte mai largi decat sanatatea si
boala, ceea ce presupune iesirea din interpretarea strict medicala a psihiatriei.
În latina – „norma” =unghi drept, termen descriptiv implicand o medie dar si
calificativ, implicand o valoare. Dictionarul de psihologie Larousse precizeaza ca
normalitatea este o notiune relativa, variabila de la un mediu socio – cultural la altul.In
medicina exista „tendinta de a asimila omul normal cu individul perfect sanatos, individ
care la drept vorbind nu exista”(Sillamy). Prelipceanu considera ca normalitatea este o
conventie umana larg impartasita social, iar Lazarescu subliniaza precizarea termenilor
de normalitate, anormalitate, boala si defect.
Dificultatea de a defini normalul tine de :
1. multitudinea de perspective din care poate fi privit subiectul
2. subiectivsmul evaluatorului
3. coordonata pe care se evalueaza normalitatea
4. contextul (geografic, cultural, istoric)
5. diferenta intre trasatura vs stare
Cele mai multe incercari de a conceptualiza normalitatea se plaseaza de-a lungul a
4 perspective functionale ale normalitatii:
1. Normalitatea ca sanatate – perspectiva traditionalista; normalitatea este definita
negativ ca absenta patologicului, iar sanatatea este mai curand functionare
„rezonabila” decat „optima”. In cea mai simpla formulare, o persoana sanatoasa
ar fi cea care este rezonabil libera de dureri neobisnuite, dizabilitati, senzatii
majore de disconfort.
2. Normalitatea ca utopie – normalitatea ca mixaj armonic si optim al diverselor
elemente ale aparatului mintal avand ca rezultat o functionalitate optima.
Argumentele ce sprijina aceasta teorie vin din sfera relativismului cultural si al
psihanalizei (normalitatea ideala fiind idealul platonic al psihoterapiei optimale ce
are ca tel cizelarea persoanei pe deplin functionale).
3. Normalitatea ca medie – aceasta perspectiva este folosita de stiintele biologice si
sociale, intrucat variatiile individuale ale unui nr mare de subiecti respecta
distributia oricarui fenomen statistic (curba lui Gauss).Aceasta abordare
asimileaza normalul mediei si anormalul extremitatilor.Dificultatile acestei
abordari tin de pericolul etichetarii si de faptul ca un singur criteriu nu poate
constitui baza pt evaluarea normalitatii. De obicei normalitatea nu se masoara
(cantitativ) ci se apreciaza (calitativ).
4. Normalitatea ca proces – normalitatea este rezultatul final al interactiunii unor
sisteme, stand sub semnul dezvoltarii personalitatii ca o progresie in timp care
antreneaza capacitatea de adaptare a individului.Aceasta abordare presupune
prezenta schimbarilor si implica constanta normalitatii (ca proces adaptativ de
interactiune intre sisteme deschise in dinamica) indiferent de schimbari.
Pserspectiva aceasta este proprie paradigmei actuale (sistemic – integriste) initiata
de Erik Erikson. Normalitatea ca proces pune accentul pe norma responsiva sau

1
 functionala, ce reflecta capacitatea individului de a-si indeplini rolul functional in
sistemul suprajacent din care face parte.
 Criteriile de apreciere a normalitatii(Eliss si Diamond):
1. constiinta clara a eu-lui personal
2. capacitate de orientare in viata, buna relationare sociala
3. nivel inalt de toleranta la frustrare
4. autoacceptare, corecta autoapreciere, stima d esine adecvata
5. flexibilitate in gandire si actiune
6. realism, gandire antiutopica
7. responsabilitate pt emotiile proprii(capac de a se bucura, de a-si recunoaste
greselile, d a invata din experienta)I
8. angajarea in activitati creatoare
9. angajarea moderata si prudenta in activitati riscante
10. constiinta clara a interesului social
11. capacitate de crestere si dezvoltare armonioase
12. acceptarea incertitudinii, capacitatea de ajustare a acesteia
13. imbinarea placerilor imediate cu cele de perspectiva
 Criteriile de normalitate in psihiatrie:
1. criteriul statistic – minoritatea se supune majoritatii – un comportament e normal
daca e adoptata de majoritatea populatiei
2. criteriul examinatorului – e un criteriu subiectiv
3. criteriul psihodiagnosticului – opereaza cu teste de evaluare, scale de masurare
4. criteriul juridic – opereaza cu discernamantul psihic (capac de a fi constient de
actiunile sale)
5. criteriul moral – opereaza cu legi dictate de conduita morala a unei societati; este
un criteriu relativ, depinzand de context, societate, orientare religioasa

 Anormalitatea – indepartarea de normal; in perspectiva antropologica in

zona pozitiva se afla geniile, personalitatile exceptionale; in zona negativa – patologia,
boala, deficitul functional, dizarmonicul. Anormalitatea nu se identifica insa cu
patologicul, desi se poate suprapune cu acesta.
 Sanatatea – deziderat si valoare de baza a societatii; poate fi vazuta ca
mentinerea echilibrului structural al persoanei (biologic si psihic), atat in perspectiva
interna, cat si din perspectiva externa (integrare optima in normele vietii sociale si
culturale).Presupune si o perspectiva dinamica, modalitatile de structurare si functionare
a individului la diferite varste, capac de dezv., maturare, indepentizare, complexificare si
capac de a depasi diverse situatii.
Sanatatea mintala circumscrie domeniul mai restrans al normalitatii psihologice ca proces
dinamic si continuu ce se desfasoara in sfera personalitatii umane normale, armonioase si
stabile. OMS considera sanatatea mintala – „starea pozitiva de bine, credinta in propria
valoare a individului, in demnitatea si valoarea celorlalti, abilitatea individului de a-si
gestiona lumea interioara de ganduri si sentimente, de a-si organiza viata si de a-si asuma
visuri, de a initia, sustine si dezvolta relatii personale satisfacatoare si capacitatea
psihismului de a se adapta si de a-si reveni dupa socuri si stressuri”.

2
  Premisele sanatatii mintale circumscriu abilitati mai specifice:
- capac de percepere si cunoastere a realitatii
- capac de a lua decizii si de a le implementa in actiune
- capac de autoexprimare prin limbaj verbal si non – verbal
- capac de a raspunde la mesajele altora

 Caracteristicile sanatatii mintale:

1. independenta rezonabila fata de standardele acceptate
2. autoredirectionare
3. abilitatea de a munci alaturi de altii si de a respecta regulile
4. abilitatea de a arata iubire si prietenie, de a da si a primi afectiune
5. capac de a depasi dific curente
6. toleranta fata de altii si fata de frustrare
7. simtul umorului
8. capac de a dezvolta sentim altruiste
9. abilitatea de a se recrea, relaxa
10. echilibru intre axele personalitatii

 Modele conceptuale ale sanatatii psihice:

- modelul traditional al continuumului sanatate – boala
- modelul pozitiv – reuneste abilitati sociale cotidiene
- modelul functional – promoveaza ideea sanatatii ca echilibru adaptativ –
homeostazic, realizat printr-un proces dinamic intre individ, social, factorii de
mediu
Mentinerea sanatatii psihice in realitatea contemporana presupune:
- scaderea incidentei si prevalentei b. psihice
- scaderea mortalitatii asociate b. psihice
- ameliorarea comorbiditatii si functionarii sociale defectuoase
- dezvoltarea serviciilor de ingrijire
- promovarea unei bune stari a sanatatii psihice, reducerea stigmatizarii
- protejarea drepturilor omului si a demnitatii b. psihic
- promovarea aspectelor psihologice ale ingrijirii primare

 Boala psihica poate fi considerata ca o anormalitate antropologica ce conduce

spre denivelarea si dezorganizarea structurilor functionale specifice psihismului
constient, care determina o dizarmonie a ansamblului unitar al persoanei si dificultati
obiective si suniective in prezenta, adaptarea si eficienta sociala. Lazarescu considera b.
psihica o „denivelare (simplificare), dezorganizare (destructurare), dezechilibrare
(dizarmonie) a vietii psihice constiente a persoanei”. Psihismul se reorganizeza la un
nivel inferior.B. psihica afecteaza autoadministrarea rationala, libertatea interioara,
comunicarea interpersonala, afirmarea socio – culturala, capacitatea de creatie. Boala
psihica este un proces care reda un deficit psihic important si prelungit al persoanei
constiente.Este un proces dinamic, cu inceput si sfarsit, cu evolutie spre vindecare,
cronicizare, moarte sau deficienta.
B. psihica vs episod : delimitat in timp, cu tendinta la remisiune, unic /recurent

3
 B. psihica vs defect: anormalitate in minus, lipsit de dinamism, relativ constant;
intotdeauna este o consecinta a unei stari maladive; poate apare prin influentarea negativa
a personogenezei (neachizitia unei capac functionale) sau dupa un proces maladiv, prin
pierderea unor capac functionale.
Gandirea medicala contemporana a imbogatit cunoasterea in domeniul b. psihice prin
teoria vulnerabilitate – stress, conceptia medicala a diagn pe axe, orientarea spre
psihiatria comunitara.

Teoria vulnerabilitate – stress sustine ca exista un anumit teren predispozant pt

stari psihopatologice (vulnerabilitate) peste care se suprapun factori determinanti,
favorizanti sau declansatori (stress).

Diagn pe axe argumenteaza ca vulnerabilitatea este inglobata in tulburarea

personalitatii (corelarea intre axele I si II).

Psihiatria comunitara acorda importanta nu doar cazurilor de patologie evidenta

(axa I) ci si grupelor populationale cu risc crescut precum si situatiilor de criza psihica.
Vulnerabilitatea subiectului este sugerata/probata de:
1. autonomia psihica insuficienta
2. identitate de sine insuficienta/ dezechilibrata
3. toleranta redusa la frustrare
4. insuficienta spontaneitate si intentionalitate fata de ambient (cu relationare
dificila)
5. capacitate redusa de a rezolva problemele, abilitati reduse de coping
6. insuficient autocontrol al impulsurilor si proiectelor de actiune
7. capacitate de a se bucura si de a se relaxa insuficienta
8. constiinta morala dezechilibrata
Doctrina vulnerabilitate – stress a realizat o deschidere in studiul relatiei dintre
normalitate – anormalitate – b. psihica, concretizata in directia psihopatologiei
developmentale. Aceasta studiaza simultan si in paralel variantele normale, deviante si
patologice in perioada dezv ontogenetice si a ciclurilor vietii la varsta adulta, ingloband
cercetari de genetica, embriogeneza, dezvoltare corporala generala, relatia mama – copil
in primul an, influenta factorilor de micro/macroclimat social si cultural/transcultural,
relatiile intrafamiliale etc. Au fost introduse conceptele de „resilience” (elasticitate
developmentala) si de non – vulnerabilitate, au fost studiate relatiile intre perturbarea
diverselor functii psihice si in tre perturbarea unor functii si psihism in ansamblu, au fost
delimitate teorii privind plurifinalitatea (aceleasi cauze dau tulb psihice diferite) sau
echifinalitatea (cauze diferite genereaza acelasi rezultat). Psihopatologia developmentala
a deschis un proiect si o viziune mai larga asupra relatiilor si tranzitiilor intre normal –
anormal – boala.