Licenta ANTIINFLAMATOARE

MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETĂRII STIINTIFICE
SCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT BUZĂU
LUCRARE DE CERTIFICARE
A COMPETENTELOR PROFESIONALE
COORDONATOR: ANDRONE ANDREEA
ABSOLVENT: TANASE MIOARA COSTANTA
BUZĂU
2016
TEMA LUCRĂRII:
ANTIINFLAMATOARE
2
MOTTO :
,,Toate bolile pot fi prevenite ori vindecate, inclusiv cele ale batranetii si
nimic nu ne mai poate impiedica sa ne prelungim viata dupa dorinta."
Benjamin Franklin
,,Sanatatea este o comoara pe care putini stiu sa o pretuiasca, desi aproape toti
KKKKKKKKKse nasc cu ea."
Hipocrate
3
Argument
Un ilustru carturar spunea ca geniul uman a dat multiple capodopere ca Odiseea,

Divina Comedie, Don Quijote, Faust, despre care lumea vorbeste dar putini le citesc. Medicina
moderna – Farmacologia, ofera mii de pagini despre utilizarea rationala a medicamentelor. Numai
ca daca in literatura, lectura este o problema de gust, in medicina ea este o problema de viata".
Am ales aceasta tema de licenta deoarece, consider ca antiinflamatoarele au un rol deosebit
de important in viata omului modern, mai ales ca inflamatia este una din bolile care pune stapanire
pe sanatatea omului zilelor noastre.
O boala a oaselor, ce apare cu precadere odata cu varsta; asa este caracterizat deseori si in
mod gresit reumatismul. In realitate, reumatismul nu este o boala singulara, ci o multitudine de boli
complexe, care afecteaza predominent articulatiile, oasele, cartilajele articulare, capsula articulara,
sinoviala, ligamentele, muschii, tendoanele, tegumentele, chiar si unele organe precum inima,
rinichii, plamanii, ochii.
In total, peste 100 de afectiuni sunt reunite sub „umbrela” reumatismului, astfel AINS sunt
medicamente utilizate pentru tratamentul durerii si inflamatiei.
Acestea sunt indicate intr-o paleta larga de afectiuni, precum artrite si multe alte afectiuni
dureroase, printre care cefalee, dureri lombare, febra si afectiuni minore. Medicamentele AINS
neselective actioneaza prin blocarea efectelor celor doua enzime ciclooxigenaze (COX), cunoscute
sub denumirea de COX1 si COX2, determinand scaderea productiei de substante denumite
prostaglandine. O alta clasa de AINS, numite inhibitori selectivi de COX2, actioneaza prin blocarea
numai a enzimei COX2.
Intrucat unele prostaglandine sunt implicate in producerea durerii si inflamatiei la locul
leziunii din organism, o scadere a productiei de prostaglandine determina reducerea durerii si
inflamatiei. Exista multe medicamente din clasa AINS neselective, cuprinzand diclofenac,
ibuprofen, naproxen si alte cateva medicamente.
Acestea au fost autorizate prin procedura nationala in statele membre ale Uniunii Europene
si se afla pe piata de multi ani, intr-o gama larga de denumiri comerciale, fiind in general
disponibile pe baza de prescriptie medicala, desi unele dintre medicamentele. AINS neselective
utilizate pentru tratamente de scurta durata se elibereaza fara prescriptie.
4
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. GENERALITATI
1.1 INFLAMATIA
1.2 SPECTRUL DE ACTIUNE AL ANTIINFLAMATOARELOR
1.3 CLASIFICAREA BOLILOR REUMATICE
1.4 TRATAMENTUL ANTIREUMATIC
1.5 EFECTE ALE ASOCIERII ANTIINFLAMATOARELOR CU ALTE MEDICAMENTE
CAPITOLUL 2. ANTIINFLAMATOARELE
1.1 DEFINITIA ANTIINFLAMATOARELOR
1.2 CLASIFICAREA ANTIINFLAMATOARELOR
1.3 ANTIINFLAMATOARELE NESTEROIDIENE
1.4 ANTIINFLAMATOARELE SPECIFICE
1.5 CORTICOSTEROIZII
CAPITOLUL 3. SUBSTANTE ACTIVE ANTIINFLAMATOARE

3.1 SUBSTANTE ACTIVE CE APARTIN AINS
3.2 SUBSTANTE ACTIVE CE APARTIN ANTIREUMATICELOR SPECIFICE
3.3ISUBSTANTE ACTIVE DIN CLASA DERIVATILOR TIOLICI SI A
KKIMUNODEPRESIVELOR
3.4 FARMACOTERAPIE SI FARMACODINAMIE
3.5 FARMACOTOXICOLOGIE
CAPITOLUL 4. TRATAMENT MEDICAMENTOS ALOPAT SI FITOTERAPIE
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
5
Introducere
După milenii de utilizare şi peste un secol de studii avansate, astăzi suntem în măsură
săafirmăm că toate AINS acţionează prin inhibarea sintezei de prostaglandine. Prostaglandinele au
fost descoperite prin cercetări independente de studiul mecanismului de acţiune al
AINS, dar cuplarea celor două direcţii de cercetare a permis atât evoluţia cunoaşterii rolului şi
funcţiilor prostaglandinelor, cât şi evoluţia şi diversificarea medicamentelor din grupa AINS.
Antiinflamatoarele sunt definite ca o substanţă de origine naturală sau de sinteză folosită în
scopul reducerii inflamaţiei. Acestea se adresează simptomelor inflamaţiei atunci când aceasta
devine amplă, deranjantă pentru întreg organismul şi nu tratează cauza – nu distrug microbii,
bacteriile, de exemplu. Se pot administra pe cale cutanată, orală, injectabilă, au reacţii neplăcute
asupra altor organe (stomac) şi pot determina apariţia unor complicaţii sau reacţii importante, de
aceea un pacient aflat în tratament cu antiiflamatorii necesită supraveghere medicală.
Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) practic opresc formarea unor substanţe –
prostaglandine - , răspunzătoare de apariţia manifestărilor inflamaţiei. Se folosesc în schemele de
tratament ale diferitelor forme de reumatism, post traumatisme, în durerile provocate de spasme sau
colici (renale, biliare), în gineocologie (dismenoree). Sunt contraindicate celor cu leziuni gastrice,
celor care sunt în tratament cu anticoalgulante, la pacienţii alergici la aspirină, sau în cazul celor
care urmează un tratament cu medicamente care le influenţează rata de eficienţă şi eliminare a
antiinflamatoriilor.
Antiinflamatoarele steroidiene (corticosteroizi) sunt similare hormonilor secretaţi de
glandele suprarenale. Se instituie un tratament cu corticosteroizi atunci când inflamaţia este foarte
puternică sau când se dovedeşte a fi o afecţiune tip poliartrită reumatoidă, alergii, anumite stadii de
leucemie, etc. Efectele secundare sunt mai importante decât în cazul nesteriodienelor – acnee,
osteoporoză, hiperglicemie, ulcer gastric, probleme renale sau de imunitate.
La prima vedere, farmacologia este o ştiinţă aplicativă. Ea studiază cum se pot modifica
favorabil cu ajutorul medicamentelor funcţiile organismului aşa cum sunt ele studiate de diferite
ştiinţe fundamentale, precum fiziologia, fiziopatologia. Farmacologia însă, studiind nu numai
efectele medicamentelor, dar şi mecanismele lor de acţiune, a contribuit adesea semnificativ la o
mai bună cunoaştere a funcţiunilor organismului, chiar a descoperit funcţii necunoscute.
6
O mai bună cunoaştere a funcţionării organismului a permis o mai bună abordare terapeutică
şi, în consecinţă, inventarea de noi medicamente. Unul din exemplele edificatoare în sensul celor
mai de sus îl reprezintă medicamentele analgezice antipiretice si nu in ultim rand antiinflamatoare.
CAPITOLUL 1. GENERALITATI
1.1 Inflamatia
Inflamatia este un proces biologic complex reprezentat de o serie de fenomene de reactie a

organismului fata de agresiuni de origine neimunitara ( fizice, chimice, infectioase) sau imunitara
(autoimunitate, alergie).
Considerat cel mai vechi aspect al raspunsului imun, este o recatie de aparare care a evoluat
fiind esentiala pentru supravietuirea organismului in prezenta agentilor patogeni si a leziunilor
tisulare. In unele cazuri insa, scapata de sub un control riguros, devine un fenomen pathologic, o
adevarata boala.
Lezarea celulara asociata inflamatiei actioneaza asupra membranelor celulare producand
eliberarea enzimelor lizozomale de catre leucocite, acidul arahidonic este eliberat din precursori si
sunt sintetizati.
Inflamatia poate fi impartita in trei faze :inflamatia acuta, raspunsul imun si inflamatia cronica.
Inflamatia acuta este raspunsul initial la agresiunea tisulara. Este mediate prin eliberarea de
autacoizi (histamine, serotonina0, si de obicei precede instalarea si declansarea raspunsului imun.
Raspunsul imun se produce atunci cand celulele imunocompetente sunt activate ca raspuns la
microorganism sau substante antigene eliberare in timpul raspunsului inflamator acut sau cronic.
Rezultatul raspunsului imun poate fi folositor organismului dar poate fi nefavorabil daca duce la o
inflamatie cronica fara rezolvarea procesului lezional.
Inflamatia cronica implica eliberea unui numar de mediatori care nu se remarca in raspuncul
acut. Una dintre cele mai importante boli este poliartrita reumatoida, in care inflamatia cronica are
drept rezultat durerea si distructia osului si a cartilajului articular ducand la invaliditate severa.
7
Fig.1 Inflamatie
1.2 Spectrul de actiune al antiinflamatoarelor
Medicamentele antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice cuprind un grup heterogen de

compuşi cu structură chimică diferită, dar cu efecte farmacologice şi reacţii adverse asemănătoare.
Cercetările au stabilit că aceste substanţe interferă cu căile biochimice implicate în biosinteza
prostaglandinelor şi a altor substanţe asemănătoare.
Unii derivaţi ai acizilor graşi în special acidul arahidonic sunt larg răspândiţi în ţesuturi şi au
funcţii multiple. Astfel se formează fosfolipoza A care desface acidul arahidonic prin două căi
metabolice:
- in prezenţa ciclooxigenazei se formează derivaţi ciclici ai acidului arahidonic – prostaciclina A şi B.
- lipooxigenaza transformă acidul arahidonic în derivaţi hidroperoxi care apoi formează
leucotrienele.
Aceştia sunt
factori de reglare şi
modulare ai unei
multitudini de funcţii
celulare – relaxarea
sau contracţia
musculaturii netede în
funcţie de substanţă,
doză, vasodilataţie
prin modularea
funcţiilor plachetari, inhibarea funcţiei ciclooxigenazei respective sinteza prostaglandinelor şi
8
atenuarea proceselor inflamatorii, liniştesc durerea, scad temperatura crescută, inhibă mucoasa
gastrică şi au proprietăţi citoprotectoare . Efectul antiinflamator este datorat inhibării fosfolipozei
A.
Medicamentele din acestă grupa asociază în proporţie variată acţiunile analgezice,
antipiretice şi antiinflamatorii, fiind folosite ca medicamente simptomatice în acţiunile analgezice
şi antipiretice, diferite algii şi stări febrile fie pentru acţiunea inflamatori în bolile reumatice.
Acţiunea analgezică este de intensitate moderată, dar în condiţii patologice efectul este
superior, faţă de durerea provocată experimental. Mecanismul analgeziei este periferic prin
prevenirea sintezei şi eliberării prostaglandinelor în inflamaţii(se stimulează terminaţiile senzitive
şi este favorizat efectul algogen). Unde nu exista sinteza locală de prostaglandine(adică în ţesuturi
neinflamate) aceste medicamente sunt inactive ca analgezice.
Acţiunea antipiretică constă în scăderea temperaturii crescute din cadrul sindromului febril.
Este reglat centrul hipotalamic pentru temperatura fiziologică, cu declanşarea consecutivă a
procesului de termoliză(vasodilataţie şi sudoraţie). Acţiunea antipiretică este de asemenea corelată
cu inhibarea sintezei de prostaglandine. Eudotoxinele bacteriene stimulează biosinteza şi eliberarea
în celule a unor substanţe pirogene endogene. Acestea eliberate în circulaţia generală pătrund în
SNC unde determină eliberarea de prostaglandine, ele însele pirogene. Inhibarea bioseintezei
prostaglandinelor de către analgezicele antiiflamatorii antipiretice se realizează prin inhibarea
ciclooxigenazei, enzima care catalizează transfomarea acidului arahidonic în prostaglondine.
AINS au acţiuni antiinflamatorii, analgezice, antipiretice, acţiuni care diferă de la o
substanţă la alta. Mecanismul acţiunii antiiflamatoare, incomplet cunoscut, cuprinde diminuarea
biosintezei prostaglandinelor, prin inhibiţia ciclooxigenazei, scăderea migrării polimorfonuclearelor
şi monocitelor în focarul inflamator, inhibiţia eliberării enzimelor lizozomale din
polimorfonucleare, diminuarea formării anionilor superoxid(Lombardino, 1983). Alte mecanisme
demonstrate pentru AINS sunt acţiune antikinine (salicilaţi, fenilbutazona, ketoprofen, steroizi),
inhibiţia colagenazei, hialuronidozei, glucoronidozei, protezelor (salicilaţi, endometacin, acid
flufenamic), inhibiţia sintezei şi secreţiei mucopolizaharidelor(fenilbutazona, diclofenac).
Antiinflamatoarele nesteroidiene reprezintă medicaţia utilă în grade variate în tratamentul
tuturor afecţiunilor reumatismale inflamatorii şi degenerative, articulare şi abarticulare, menţionate
în clasificarea bolilor reumatice. Calităţile ce se cer unui bun antiiflamator nesteroidian: efect rapid
analgezic şi antiinflamator, menţinerea eficacităţii la administrare prelungită, toleranţă bună,
administrare comodă. Există diferenţe mici între substanţele cunoscute în prezent şi în ceea ce
priveşte eficacitatea şi toleranţa. Bolnavii răspund individual la aceste medicamente. Nu există
criterii pentru a prevedea care AINS este mai activ la un anumit bolnav. Diferenţele între bolnavi
9
sunt mai mari decât cele între substanţe. Are o deosebită importanţă practică, găsirea în scurt timp a
substanţelor active pentru fiecare bolnav. În general sunt suficiente 1-2 săptămâni de tratament cu o
substanţă pentru a observa eficacitatea şi toleranţa. Odată găsită substanţa optimă pentru un bolnav,
eficacitatea se poate menţine cel puţin un an. Când s-a obţinut controlul inflamaţiei se reduce doza
sau se opreşte adminstrarea. Există opinia că pentru multe inflamaţii articulare medicamentul de
primă alegere este aspirina(4 grame la zi sau mai mult), luând măsuri pentru evitarea intoleranţei
gastrice. Circa 15-30% din bolnavi au efecte adverse la aspirină. La aceştia sunt indicate alte AINS.
Aceste substanţe nu au eficacitate superioară aspirinei, dar produc mai rar iritaţie gastrică. În
schimb au alte efecte adverse şi sunt mult mai scumpe. Pentru o bună complianţă se preferă
piroxicam, sulindac naproxem, necesitând 1-2 prize la zi. La bolnavii care primesc concomitent
hipoglicemiante sau anticoagulante se preferă ibuprofen, tolmetin.
În artrita reumatoidă scopul terapiei este suprimarea inflamaţiei, uşurarea durerii şi
disconfortului, menţinerea funcţională, prevenirea deformărilor. Medicamentele de primă alegere
sunt AINS cu toxicitate redusă îndeosebi acidul acetilsalicilic. Sărurile de aur se folosesc dacă
AINS şi terapia fizică nu produc efecte satisfăcătoare. Corticosteroizii sunt rareori indicaţi în cazuri
progresive severe, când medicamentele de prima şi a doua alegere nu sunt eficiente. Penicilamina
este medicament de rezervă ca şi antimalaricele salazosulfapiridina.
În artroze, afecţiuni degenerative tratamentul urmăreşte uşurarea durerii şi menţinerea
funcţională. Trebuie evitat supratratamentul dar şi insufiecienţa lui. Medicamentul de primă alegere
este aspirina, în doză analgezică. Eventual alte analgezice adjuvante. Uneori sunt necesare doze
antiinflamatoare de aspirină sau alte antiiflamatoare cu toxicitate redusă. Când apare inflamaţia
trebuie combătută adecvat. Corticosteroizii intraarticular se fac în episoade acute intense care
afectează 1-2 articulaţii. Nu se utlizează de rutină, accentuând procesele degenerative.
În spondiloza anchilopaetică scopul terapiei este asemănător cu cel din artrita reumatoidă.
Medicamentele de selecţie sunt AINS. Rareori sunt necesari steroizi intraarticulari. Bolile acute
musculo-scheletice(bursite, endinite, tenosinovite, epicondilite, fibrozite, miozite, etc.). Când
durerea este intensă se folosesc steroizi local(eventual asociaţi cu lidocaina), ca terapie de a doua
alegere, pe termen scurt. AINS pot fi administrate în aplicaţii locale(terapie percutană) sub formă de
gel, unguent, cremă, soluţie, emulsie.
Pe acestă cale sunt folosite numai acele substanţe care datorită proprietăţilor fizico-chimice
particulare pot fi preparate în formă farmaceutică cu o biodisponibilitate satisfăcătoare. AINS au
fost recomandate în criza de migrenă. Rezultate medii se obţin cu aspirina asociată cu
metoclopramid. Dintre fenomaţii sunt active acidul mefenamic, acidul flufenamic şi îndeosebi
acidul tolfenamic, cu eficienţă comparabilă ergotaminei.
10
Aceste substanţe nu pot fi folosite timp îndelungat. AINS cresc timpul de sângerare în
asociere cu alcoolul(în cantităţi mari) şi cresc riscul de sângerare în asociere cu anticoagulantele
orale şi heparina. Cresc toxicitatea litiului, fenitoninei. Scad efectul diuretic şi hipertensiv al
furosemidei, tiazidelor, captoprilului. În plus pot produce insuficientă renală acută la bolnavii
deshidrataţi. Antiinflamatoarele nesteroidiene nu se asociază între ele, crescând riscul ulcerigen şi
de hemoragie digestivă.
În afecţiunile reumatice sunt indicate după situaţie, substanţe cu efect antiinflamator, de
intensitate moderată, cum sunt acidul acetilsalicilic şi ibuprofenul sau compuşi cu un efect mai
marcant cum sunt fenilbutazona, indometacina, ketoprofenul, naproxenul, diclofenacul, piroxicamul
etc.
Reacţiile adverse trebuie avute în vedere mai ales când se fac tratamente prelungite.
Intoleranţa gastrică este de multe ori o problemă, îndeosebi în condiţiile folosirii cronice sau când se
utilizează AINS cu activitate marcantă. Analgezicele antipiretice şi antiinflamatorii provoacă
frecvent fenomene de iritaţie gastrică şi tulburări dispectice.Tratamentul prelungit poate produce o
gastrită difuză caracteristică, însoţită deseori de sângerări în suprafaţă, care pot determina o anemie
cronică feriprivă. Riscul ulcerian a facut ca AINS să fie contraindicate absolut la bolnavii cu ulcer
activ şi contraidicate relativ la cei cu antecedente ulceroase. Această regulă însă si-a pierdut
caracterul de obligativitate în ultimii ani, când au devenit disponible antiulceroasele care inhibă
marcat secreţia gastrică de acid clorhidric.
Datorită efectului tocolitic AINS pot linişti dismonoreea şi uneori eficace împotriva naşterii
premature. Administrate în doze mari, în ultimele săptămâni ale sarcinii, prelungesc gestaţia şi
durata travaliului, ceea ce prezintă un dezavantaj. Efectul tocolitic se explică prin micşorarea
producerii prostaglandinelor E şi F, care au proprietăţi ocitocice, întervenind în spasmele uterine din
dismonoree şi stimulând , direct sau indirect activitatea fazică a miometrului în timpul travaliului.
AINS au efecte caracteristice asupra rinichilor. Tratamentul îndelungat cu aceste medicamente în
doze mari provoacă uneori leziuni renale. Fenomenul este cunoscut sub numele, parţial impropriu
de nefropatie fenocenitică. Afectarea rinichilor a fost atribuită inhibării ciclooxigenazei, cunoscut
fiind rolul prostaglandinelor în controlul circulaţiei renale şi în producţia de renină şi aldosteron.
Acidul acetilsalicilic şi indometacina pot diminua nivelul crescut al calcemiei la bolnavii cu
cancer metastatic.
AINS pot micşora fertilitatea masculină, ştiut fiind faptul că prostaglandinele sunt
importante pentru funcţionalitatea spermatozoizilor.
11
Folosirea analgezicelor antipiretice şi antiinflamatorii în timpul sarcinii impune prudenţa,
deoarece există risc dismorfogen ipotetic. Tratamentul trebuie întrerupt în preajma naşterii pentru a
evita întarzierea travaliului, hemoragiile post partum şi închiderea intrauterină a canalului arterial.
Un alt fenomen comun şi încrucişat pentru inflamatoriile inhibitoare ale sintezei
prostaglandinelor, sunt reacţiile de tip anafilactoid, care pot merge uneori până la asfixie acută prin
spasm bronsiolic şi edem laringian sau stare de şoc cu coplaps. Sindromul este mai frecvent la
adulţi, îndeosebi la bolnavii astmatici şi alergici, în general. Antiinflmatoarele nesteroidiene pot
masca unele semne ale bolilor infecţioase, fapt care trebuie cunoscut de către medic pentru a nu se
întârzia tratamentul antibiotic sau chimioterapic potrivit.
Spectrul de actiune este destul de variat, astfel antiinflamatoarele nesteroidiene pot fi
utilizate in:
- reumatisme inflamatorii (artroze, tendinite, dureri si inflamatii postoperatorii);
- afectiuni care evolueaza cu inflamatie, durere sau febra (otite, abcese dentare, nevralgii, dureri
menstruale, afectiuni la nivelul ochiului);
- profilaxia accidentelor ischemice cerebrale si 12odeine (indicatii particulare ale acidului
acetilsalicilic, care administrat oral in doze reduse are 12odein anticoagulant si antitrombotic) etc.
Antiinflamatoarele nesteroidiene pot fi conditionate sub forma de comprimate, pulberi si
comprimate efervescente, supozitoare, 12odei, geluri, unguente, sprayuri pentru uz local, colire,
fiole injectabile, siropuri (ibuprofen). Se gasesc disponibile ca atare sau in combinatii cu alte
substante medicamentoase: analgezice (cafeina, 12odeine, paracetamol) sau decongestionante
(pseudoefedrina).
1.3 Clasificarea bolilor reumatice
Bolile reumatice nu sunt intalnite doar la varsta a treia, chiar tinerii si copiii se pot confrunta
cu acestea, desigur cu anumite particularitati. Astfel:
- la copii si la tineri se descriu forme de reumatism infectios (reumatismul articular acut, cauzat de
streptococul beta hemolitic) sau autoimun (artrita reumatoida, lupus eritematos sistemic);
- la adultul matur, apar artrite induse de cristale (guta - prezenta de acid uric in articulatii,
pseudoguta - prezenta de saruri de calciu in articulatii), vasculite, boli inflamatorii musculare
(polimiozita, dermatomiozita), boli cauzate de fibroza (sclerodermie) sau afectarea structurilor
periarticulare;
- la varstnic, predomina afectiunile reumatice degenerative, cu afectarea mersului si afectarea
cartilajelor articulare la nivelul genunchilor, soldului, degetelor (articulatiile mici provoaca prin
deformare aparitia de noduli) sau a coloanei vertebrale (prin osteofitele foarte dureroase si
12
cauzatoare, uneori, de compresiuni ale radacinilor nervoase);
- femeile sunt mai frecvent afectate de boli precum artrita reumatoida, lupusul eritematos,
dermatomiozita si polimiozita, pe cand barbatii „sunt primii”, in cazul spondilitei anchilozante si al
gutei.
Reumatismul articular acut (RAA) este o boala inflamatorie sistemica ce debuteaza la
aproximativ 3 saptamani de la o infectie streptococica a cailor respiratorii superioare. Boala
afecteaza in general copiii intre varstele 5-15 ani, fiind mai rar intalnita la adulti. Incidenta bolii a
scazut foarte mult in tarile dezvoltate, unde infectiile streptococice sunt prompt si corect tratate
antibiotic. Boala ramane insa o problema de sanatate in zonele sarace – ex.Africa, estul si sudul
Asiei.
RAA apare dupa o infectie de regula faringiana cu streptococ beta-hemolitic de grup
A. Streptococul beta-hemolitic este un microorganism cu capacitate de a induce hemoliza
completa– liza globulelor rosii in mediile de cultura.
Modul exact prin care streptococul duce la aparitia bolii nu este cunoscut. Cea mai
plauzibila ipoteza este cea legata de asemanarile dintre anumite structuri ale microorganismului si
anumite componente din structura organismului nostru, care duc la apritia unei reactii imune
incrucisate. Sistemul nostru imun confunda structurile proprii (articulare, cardiace, etc.) cu cele
bacteriene si le ataca pe primele.
Nu toti pacientii care fac faringita cu streptococ beta-hemolitic de grup A, dezvolta
RAA. De asemenea infectiile streptococice localizate la alt nivel decat cel faringian (ex. infectiile
pielii), sunt foarte rar urmate de aparitia RAA (exista cazuri de RAA in populatia indigena a
Australiei, care au aparut dupa infectii streptococice ale pielii).
Poliartrita reumatoida este o boala inflamatorie care afecteaza articulatiile mainilor si
picioarelor, de unde rezulta tumefactii, dureri si distructie articulara.
Incidenta poliartritei reumatoide este mai mare in randul femeilor decat in randul barbatilor, iar
statisticile arata ca se instaleaza intre 25 si 50 de ani. Poate sa apara si la copii, iar atunci vorbim
despre poliartrita reumatoida juvenila, insa simptomatologia si prognosticul sunt usor diferite fata
de adulti.
Cauza aparitiei poliartritei reumatoide nu se cunoaste, insa boala este considerata a fi
autoimuna. Sistemul imunitar ataca tesuturile articulare moi si pe cele conjunctive din componenta
altor structuri ale corpului, cum ar fi vasele sanguine si plamanii. In final, se produc eroziuni ale
cartilajelor, oaselor si ligamentelor articulare, cu aparitia in articulatiile afectate a deformarilor,
instabilitatii si fibrozei. Viteza distructiei articulare variaza de la o persoana la alta, tabloul clinic
fiind influentat de numerosi factori, printre care predispozitia genetica.
13
In general, boala se instaleaza fara simptome vizibile,
articulatiile fiind treptat afectate. Alteori, debutul bolii este
brusc, cu inflamatia simultana a mai multor articulatii
diferite. Inflamatia apare in mod simetric in cele doua jumatati
ale corpului, primele afectate fiind articulatiile mici, ale
degetelor mainilor si picioarelor, ale incheieturilorde la
maini, de la glezne. Zonele afectate sunt
dureroase si rigide in special dimineata sau dupa o perioada
prelungita de inactivitate. Unii pacienti pot sa simta
dureri in special seara, iar altii au o senzatie generala de slabiciune si oboseala.
Din punct de vedere estetic, boala poate afecta si aspectul articulatiilor care se maresc din
cauza tumefactiei sau se deformeaza. Se mai pot produce mici luxatii falangiene, cu devierea
degetelor de la fiecare mana catre degetul mic. De asemenea, la nivelul articulatiilor tumefiate se
pot produce compresii ale nervilor din vecinatate, cu aparitia anesteziei sau paresteziei (sindrom de
tuneljcarpian).
Pana la 30% dintre persoanele care sufera de poliartrita reumatoida prezinta si chisturi
noduli reumatoizi, adica niste proeminente de consistenta dura, situate imediat sub piele
Pentru a stabili daca o persoana sufera sau nu de poliartrita reumatoida sunt necesareteste de
laborator, examinarea lichidului articular, biopsia nodulilor reumatoizi, radiografii.
9 din 10 pacienti diagnosticati cu poliartrita reumatoida prezinta o valoare crescuta a VSH (viteza
de sedimentare a hematiilor), ceea ce evidentiaza inflamatia in organism. De asemenea, analizele de
sange pot pune in evidenta prezenta unor anticorpi specifici, cum ar fi factorul reumatoid prezent la
70% dintre persoanele diagnosticate cu aceasta boala. Se mai observa la acesti pacienti o usoara
anemie.
Fig. 2 Boala articulara
14
Guta este o forma de artrita (inflamatia articulatiilor), caracterizata prin episoade dureroase
secundare inflamatiei articulatiilor. Boala este caracterizata prin durere, edem, roseata si caldura
locala (inflamatie) precum si prin impotenta functionala a articulatiei.
Fara tratamentul corespunzator, guta este o boala care prezinta recurente (acutizari) frecvente care
pot cauza leziuni severe ale articulatiilor,tendoanelor sau a altor tesuturi. Guta este o boala mai
frecventa in randul populatiei de sex masculin.
Cauza principala a gutei este hiperuricemia (excesul de acid uric in sange). Hiperuricemia
este deseori asimptomatica si nu cauzeaza complicatii, majoritatea persoanelor cu nivel crescut
sanghin al acidului uric nu dezvolta niciodata guta. Nu este cunoscuta cauza exacta a
hiperuricemiei, insa s-au idendificat recent diferiti factori heredo-colaterali (genetici) incriminati in
aparitia acesteia. Cand nivelul acidului uric are valori foarte mari, acesta poate forma cristale de
urat care se depun apoi la nivelul articulatiior. Se pot identifica diferiti factori incriminati in
etiologia bolii si anume:
- obezitatea
-jingestie moderata sau cronica de alcool, in special bere
-hdieta bogata in carne si fructe de mare (bogate in purine)
- diete cu continut caloric mic
Fig. 3 Guta
1.4 Tratamentul antireumatic
In etiologia bolilor reumatice sunt implicati o multitudine factori: genetici, hormonali,

imunologici, toxici, infectiosi (streptococ,
virus hepatic B sau C, gonococ), mecanici sau
medicamentosi. Dieta (bogata in carne si in
grasimi), obezitatea, fumatul, frigul,
umezeala, stresul, suprasolicitarea articulatiilor (la
sportivii care nu se incalzesc suficient la
antrenament), traumatismele, miscarile gresite
15
efectuate in articulatiile de sprijin sunt factori care pot contribui la declansarea-
acutizareajuneikbolikreumatice.
Diagnosticarea bolilor reumatice necesita in primul rand examinarea clinica si identificarea
articulatiilor inflamate, marite, calde, dureroase si cu mobilitate redusa prin examene de laborator,
radiografice si prin ecografii de parti moi. Vor fi examinate apoi tegumentele si muschii pentru
decelarea contracturilor musculare sau a hipotoniilor. In bolile autoimune, apar frecvent manifestari
generale ca febra, scaderea in greutate si/sau astenia cu mult timp inaintea declansarii bolii.
Tratamentul este complex si depinde de etiologie. In perioadele de acutizare, cu accentuarea
durerii si a inflamatiei in articulatii, pacientii vor primi tratament local si general cu
antiinflamatoare, antialgice, decontracturante musculare. Se pot injecta intraarticular preparate
cortizonice, dar si pentru refacerea cartilajelor, in cazul artrozelor. In bolile reumatismale
inflamatorii si autoimune, este esential tratamentul de fond al bolii, cu medicamente specifice
fiecarei entitati, sub atenta supraveghere a medicului reumatolog.
Preventie
Masurile generale au importanta majora in tratamentul bolilor reumatice. Pacientii obezi vor
fi sfatuiti sa scada in greutate, dieta va fi saraca in grasimi animale, zahar si fainoase, iar in cazul
gutei, se va evita carnea. In schimb, de ajutor sunt legumele, fructele si pestele prin acizii grasi
Omega-3.
Un stil de viata sanatos, fara abuz de cafea, tutun, alcool, cu miscare constanta au rolul de a
mentine mobilitatea articulara. Folosirea corecta a bastonului sau a altui mijloc de sustinere va
proteja articulatia afectata, iar fizioterapia, kinetoterapia si masajul pot ameliora simptomatologia
bolii. Termoterapia, folosirea locala sau la nivelul intregului organism a caldurii (pentru artrozele
cronice, neacutizate) sau a frigului (pentru artritele inflamatorii) amelioreaza si ea durerea, scade
inflamatiajsikcrestelmobilitateakarticulara.
1.5 Efecte ale asocierii antiinflamatoarelor cu alte medicamente
Pacientul trebuie sa informeze medicul sau farmacistul daca urmeaza si alte terapii
medicamentoase, deorece asocierile dintre antiinflamatoare si alte medicamente pot fi uneori
periculoase:
- afectare gastrica la asocierea a doua antiinflamatoare (de evitat aceaste combinatii);
16
- antiinflamatoarele scad efectul antidiabeticelor orale si insulinei (este necesara monitorizarea
glicemiei);
- al antihipertensivelor, datorita retentiei hidrosaline (evitare prin regim hiposodat); potenteaza
actiuneakanticoagulantelorkcukrisckdekhemoragii.
Efectul corticosteroizilor poate fi diminuat de: carbamazepina, fenitoina, rifampicina, iar in
asociere cu medicamente cu efect hipokaliemiant (diuretice, purgative) determina aparitia aritmiilor.
In cazul in care pacientul sufera deja de una dintre afectiunile enumerate ca reactii adverse sau
utilizeaza alte medicamente cu care antiinflamatoarele ar putea interactiona nefavorabil, este
necesara aprecierea raportului risc potential/beneficiu terapeutic de catre medic, in urma caruia
acesta stabileste daca pacientul poate urma sau nu tratamentul cu antiinflamatoare, astfel incat
acestaksaknukaibakdeksuferit.
Medicamentele antiinflamatoare se administreaza numai la recomadarea medicului, exceptie
facand cateva forme farmaceutice de antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi cele utilizate in
tratarea simptomelor gripei si racelii (acid acetilsalicilic, ibuprofen) ca medicatie orala sau locala
(diclofenac, fenilbutazona etc.) in afectiunile reumatismale inflamatorii. Acestea intra in categoria
medicamentelor ce se pot elibera fara prescriptie medicala, dar nu inainte ca pacientul sa-i
comunice farmacistului daca sufera de alte afectiuni sau daca isi administreaza si alte medicamente.
Pentru a limita manifestarea reactiilor adverse, se recomanda ca tratamentul cu medicamente
antiinflamatoare sa fie de scurta durata (3-5 zile), sa fie respectate schemele si dozele de
administrare, restrictiile sau recomandarile alimentare si/sau medicamentoase indicate de catre
medic sau farmacist.
CAPITOLUL 2. ANTIINFLAMATOARE
2.1 Definitie
Antinflamatoareleksuntkmedicamente utilizatekin tratamentul localksaukgeneralkallinflamatiei
Antiinflamatoarele se repartizeaza in doua clase: nesteroidiene si steroidiene. Acestea
sunt medicamente simptomatice, care nu actioneaza asupra cauzei inflamatiei. Ele sunt indicate
17
atunci cand inflamatia, proces normal de aparare fata de agresiuni, devine suparatoare, in special
din cauza durerii pe care o provoaca. Sunt asociate, in caz de nevoie, cu alte
ingrijiri antiinflamatorii, de exemplu simpla imobilizare a regiunii inflamate. antiinflamatoarele se
administreaza pe cale orala, injectabila sau locala. Steroidienele si nesteroidienele au unele efecte
nedorite comune: agresivitatea fata de mucoasa stomacului (mai ales cele nesteroidiene), riscul
de gastrita, chiar de ulcer, diminuarea rezistentei la infectii (mai ales in cazul steroidienelor).
AINS au drept consecinta o gama larga de carcateristici farmacocinetice, iar aproape toti toti
compusii sunt acizi organic slabi. Cele mai multe dintre medicamente sunt bine absorbite digestive.
Toate aceste medicamente pot fi gasite in lichidul synovial dupa administrari repetate.
Medicamentele cu perioade de injumatatire scurte persista in articulatii un timp mai indelungat
decat poate fi prevazut, in timp ce medicamentele cu perioada de injumatarire lunga dispar din
lichidul synovial.
Antireumaticele specifice sunt medicamente cu actiune specifica in poliartrita reumatotida ce
reduc inflamatia articulara, iar tratamentul cronic cu aceste medicamente este limitat de dezvoltarea
unui grad de toleranta si cu deosebire de reactii adverse care necesita control regulat si uneori oblige
la oprirea tratamentului.
Fig. 4 Antiinflamatoare
2.2 Clasificarea antiinflamatoarelor
Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt substante care fac parte din grupa analgezice-
antipiretice-antiinflamatoare, la care predomina efectul antiinflamator, fiind utilizate in scop
18
antiinflamator si analgezic. Ca antireumatice au efect imediat dar de scruta durata dupa
intreruperea administrarii.
Antireumaticele specifice sau antiinflamatoarele steroidiene au actiune lenta dar fara efect
antiinflamator. Se utilizeaza ca terapie de baza sau modificatoare a bolii in poliartrita
reumatoida. Efectul acestora apare dupa 2-3 luni si persista luni-ani dupa intreruperea
administrarii, influentand unele componente patogenice si modificand evolutia procesului
reumatic. Din pacate acestea sunt mai toxice decat agentii AINS.
Salicilaţi – acidul acetilsalicilic

Derivaţi de pirozol – fenazona, aminofenazona şi fenilbutazona
Derivaţi de p-aminofenol – fenacitina, paracetamol
Acidul indolacetic – indometacina
Acizi arilalifatici – ibuprofenul, ketoprofenul, naproxenul şi diclofenac
Oxicami – piroxicam
Fenomati – acidul niflumic
Antiinflamatoarele nesteroidiene se pot clasifica în:
a) În funcţie de efectul terapeutic:

1. AINS de primă valoare: fenilbutazonă, indometacină
2. AINS majore: naproxen, piroxicam, diclofenac, acid acetilsalicilic
3. AINS minore: toate celelalte.
b) În funcţie de durata de acţiune care impune ritmul de administrare(mai multe prize zilnice
sau o priză):
1. Cu durată scurtă de acţiune(T1/2 sub 6 ore): ketoprofen, ibuprofen, fenoprofen,
flurbiprofen, acid niflumic, piprofen, acid tiaprofenic,diclofenac tolmetin.
2. Cu durată medie de acţiune: indomatacin, sulindac, naproxen, etoclolac, diflumisol
3. Cu durată lungă de acţiune(T1/2 peste 24 ore): fenilbutazonă, piroxicam, tenoxicam.
4. Cu durată lungă de acţiune(forme farmaceutice retard): indometacină, ketoprofen,
diclofenac.
c) În funcţie de COX inhibată:
1. Blocarea predominantă a COX-1: aspirina, indomatacin, naproxen, ibuprofen,
piroxicam.
2. Blocarea în egală măsură a ambelor izoforme de COX: diclofenac
3. Blocarea predominantă a COX-2: meloxicam, nimesulid, nabumetona, etodolac.
4. Blocarea specifică a COX-2: celecoxib, rofecoxib.
d) În funcţie de reacţii adverse gastrointestinale serioase pe care le pot produce:

1. Cel mai mare risc(azapropazon)
2. Cel mai mic risc(ibuprofen)
19
3. Risc intermediar(piroxicam, ketoprofen, naproxen, diclofenac).
AINS sunt medicamente utilizate pentru tratamentul durerii si inflamatiei. Acestea sunt
indicate intr-o paleta larga de afectiuni, precum artrite si multe alte afectiuni dureroase, printre care
cefalee, dureri lombare, febra si afectiuni minore. Medicamentele AINS neselective actioneaza prin
blocarea efectelor celor doua enzime ciclooxigenaze (COX), cunoscute sub denumirea de COX1 si
COX2, determinand scaderea productiei de substante denumite prostaglandine.
O alta clasa de AINS, numite inhibitori selectivi de COX2, actioneaza prin blocarea numai a
enzimei COX2. Intrucat unele prostaglandine sunt implicate in producerea durerii si inflamatiei la
locul leziunii din organism, o scadere a productiei de prostaglandine determina reducerea durerii si
inflamatiei. Exista multe medicamente din clasa AINS neselective, cuprinzand diclofenac,
ibuprofen, naproxen si alte cateva medicamente. Acestea au fost autorizate prin procedura nationala
in statele membre ale Uniunii Europene si se afla pe piata de multi ani, intr-o gama larga de
denumiri comerciale, fiind in general disponibile pe baza de prescriptie medicala, desi unele dintre
medicamentele 1 Articolul 5(3) din Regulamentul (CE) nr.726/2004, opinia asupra oricarei
probleme stiintifice privind evaluarea medicamentelor de uz uman. AINS neselective utilizate
pentru tratamente de scurta durata se elibereaza fara prescriptie.
Fiziopatologia durerii
Inflamatia este un proces lung complex, reprezentat de fenomene de reactie ale organismului fata de
agresiunile fizice, chimice, infectioase, sau fata de reactiile interne (alergie, autoimunitate). Ea
poate fi impartita in trei faze:
- inflamatia acuta: raspunsul initial la agresiune initiala. Este mediata de autacoide: histamina
serotonina, bradikinina, prostaglandine.
Leucotriene raspunsul imun este declansat de antigeni, si poate fi folositor organismului
- inflamatia cronica: se elibereaza mediatori care nu intervin in raspunsul acut. Una dintre cele mai
importante boli de acest gen este poliartrita reumatoida in care inflamatia cronica are drept rezultat
durerea si distrugerea osului si cartilajului articular.
Lezarea tesuturilor duce la eliberarea enzimelor lizozomale, acidul arahidonic este eliberat si astfel
sunt sintetizate eicosanoidele. Acidul arahidonic este transformat pe 2 cai:
- calea ciclooxigenazei produce prostaglandine (PG), care sunt responsabile de efecte asupra vaselor
sanguine, terminatiilor nervoase.
- ciclooxigenaza are 2 izoforme: COX1(actiune homeostatica) si COX2 (enzima ce apare in timpul
inflamatiei si se pare ca faciliteaza raspunsul inflamator.
20
- calea lipooxigenazei care duce la leucotriene (LT), cu un puternic efect chemotactic asupra
neutrofilelor, eozinofilelor, producind de asemenea bronhoconstrictie.
La locul leziunii tisulare por fi eliberate urmatoarele substante:
- amine : histamina, serotonina;
- polipeptide :kinine-bradikinina, kalidina;
- radicali liberi ai oxigenului: anionul superoxid este format de reducerea oxigenului molecular,
ceea ce duce in final la formarea peroxidului de hidrogen sau radical hidroxil; acesti compusi ai
oxigenului interactioneaza cu acidul arahidonic dand nastere la substante care perpetueaza procesul
inflamator.
Antireumaticele specifice se impart in:
- compusi de aur (auranofin, aurotiomalatul de sodiu)
- antimalarice de sinteza (clorochina, hidroxiclorochina)
- derivati tiolici (penicilamina)
- imunodepresive (metrotrexat) si alte citotoxice
- sulfasalazina
O noua clasificare a antiinflamatoarelor estre facut in 1999 De T. Warner, clasificare facuta in

spiritul conceptului COX1/COX2.
Clasa Proprietati Exemple
AINS inhibitori ai COX1 si Aspirina, diclofenac, fenoprofen, flurbiprofen,

1 COX2, dar cu selectivitate indometacin, ibuprofen, ketoprofen, acid mefenamic,
redus naproxen, piroxicam, sulindac
AINS inhibitori ai COX2 cu

2 Celecoxib, etodolac, meloxicam
selectivitate de ordin 5-50
AINS inhibitori ai COX2 cu

3 Rofecoxib
selectivitate >50
Tabel 1. Clasificarea antiinflamatoarelor
2.3 ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE
AINS au acţiuni antiinflamatorii, analgezice, antipiretice, acţiuni care diferă de la o

substanţă la alta. Mecanismul acţiunii antiiflamatoare, incomplet cunoscut, cuprinde diminuarea
21
biosintezei prostaglandinelor, prin inhibiţia ciclooxigenazei, scăderea migrării polimorfonuclearelor
şi monocitelor în focarul inflamator, inhibiţia eliberării enzimelor lizozomale din
polimorfonucleare, diminuarea formării anionilor superoxid. Alte mecanisme demonstrate pentru
AINS, acţiune antikinine(salicilaţi, fenilbutazona, ketoprofen, steroizi), inhibiţia colagenazei,
hialuronidozei, glucoronidozei, protezelor(salicilaţi, endometacin, acid flufenamic), inhibiţia
sintezei şi secreţiei mucopolizaharidelor(fenilbutazona, diclofenac).
criterii pentru a prevedea care AINS este mai activ la un anumit bolnav. Diferenţele între bolnavi
sunt mai mari decât cele între substanţe. Are o deosebită importanţă practică, găsirea în scurt timp a
substanţelor active pentru fiecare bolnav. În general sunt suficiente 1-2 săptămâni de tratament cu o
substanţă pentru a observa eficacitatea şi toleranţa. Odată găsită substanţa optimă pentru un bolnav,
eficacitatea se poate menţine cel puţin un an. Când s-a obţinut controlul inflamaţiei se reduce doza
sau se opreşte adminstrarea. Există opinia că pentru multe inflamaţii articulare medicamentul de
primă alegere este aspirina(4 grame la zi sau mai mult), luând măsuri pentru evitarea intoleranţei
gastrice. Circa 15-30% din bolnavi au efecte adverse la aspirină. La aceştia sunt indicate alte AINS.
În artrita reumatoidă scopul terapiei este suprimarea inflamaţiei, uşurarea durerii şi
disconfortului, menţinerea funcţională, prevenirea deformărilor. Medicamentele de primă alegere
sunt AINS cu toxicitate redusă îndeosebi acidul acetilsalicilic.
2.4 ANTIREUMATICE SPECIFICE
Sărurile de aur se folosesc dacă AINS şi terapia fizică nu produc efecte satisfăcătoare.
Corticosteroizii sunt rareori indicaţi în cazuri progresive severe, când medicamentele de prima şi a
22
doua alegere nu sunt eficiente. Penicilamina este medicament de rezervă ca şi antimalaricele
salazosulfapiridina.
În artroze, afecţiuni degenerative tratamentul urmăreşte uşurarea durerii şi menţinerea
funcţională. Trebuie evitat supratratamentul dar şi insufiecienţa lui. Medicamentul de primă alegere
este aspirina, în doză analgezică. Eventual alte analgezice adjuvante.
Uneori sunt necesare doze antiinflamatoare de aspirină sau alte antiiflamatoare cu toxicitate
redusă. Când apare inflamaţia trebuie combătută adecvat. Corticosteroizii intraarticular se fac în
episoade acute intense care afectează 1-2 articulaţii. Nu se utlizează de rutină, accentuând procesele
degenerative.
Studiile clinice controlate au aratat o eficacitate comparabila pentru compusii de aur i.m,
sulfasalazina, penicilamina si metotrexat. Aurul administrat per os si antimalaricele s-au dovedit a fi
mai putin eficace.
Deoarece riscul reactiilor adverse este relativ mare, aceste medicamente sunt obisnuit rezervate
cazurilor severe de boala. In ultimul timp considerand potentialul sporit de a opri evolutia si de a
evita leziunile distructive cand sunt utilizate precoce au inceput sa fie indicate si in cazurile
incipiente de poliartrita reumatoida.
Antireumaticele specifice sunt medicamente, dupa cum am amintit anterior, cu actiune
specifica in poliartrita reumatotida. Aceste medicamente modificatoare ale bolii in contrast cu AINS
care sunt modificatoare ale simptomelor prezinta diferite caracteristiti cum ar fi faptul ca atunci
cand sunt administrate cronic micsoreaza durerea si reduc inflamatia articulara sau ca atenueaza
manifestarile extraarticulare (nodule reumatoizi).
2.5 Corticosteroizii
Corticosteroiziij suntkutilikterapeutickin:
-kafectiuni reumatologice severe (poliartrita reumatoida, pusee acute ale bolilor artrozice,
23
manifestarile acute ale gutei); afectiuni dermatologice (dermatoze alergice, psoriazis agravat, lupus
eritematos);
-kastm bronsic cronic rezistent la medicatia uzuala;
-kafectiuni oculare, rinite alergice etc. Se gasesc sub forma de comprimate, fiole
injectabile,unguente, pulberi inhalatorii, picaturi nazale si colire, singure sau asociate cu
decongestionante,kvasoconstrictoareksaukantibiotice.
Se recomanda prudenta in utilizarea lor din cauza reactiilor adverse. Incidenta, gravitatea si
tipul de reactie adversa depinde de medicamentul utilizat, doza, durata tratamentului, varsta
pacientului, factorii favorizanti si asocierea cu alte medicamente. Cele doua grupe de
antiinflamatoare au cateva reactii adverse comune, dar care sunt mai potentate in cazul
corticosteroizilor:
- afectare gastrica: greata, voma, ulceratii gastrice pana la hemoragii digestive. Protectia gastrica
poate fi rezonabil obtinuta prin administrarea medicamentului dupa ce se serveste masa si, eventual,
asociat cu un protector gastric (inhibitor de secretie gastrica).
- retentie hidrosalina cu consecinte nedorite: hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca.
jjjjjjjjjjCorticosteroizii pot produce in plus si hipokaliemie cu risc de aritmii. Ca masura de
preventie se recomanda un regim hiposodat si aport suplimetar de potasiu in cazul terapiei cu
corticosteroizi.
- afectare hepatica si renala. Pe langa aceste efecte neplacute, antiinflamatoarele nesteroidiene mai
pot produce: stari alergice (rinite, urticarie, criza de astm bronsic), efecte hematologice
(anemie,trombocitopenie), risc hemoragic datorita efectului anticoagulant.
Corticosteroizii se caracterizeaza printr-un risc mare de reactii adeverse, inclusiv
corticodependenta, probabil datorita "originii" lor hormonale. Pot produce:
- tulburari endocrine si metabolice: scaderea tolerantei la glucoza, activarea diabetului latent sau
agravarea celui manifest (se previne printr-un regim sarac in glucide, ajustarea dozei de
antidiabetic), intarzierea cresterii la copii (se prefera tratamentul de scurta durata, inclusiv cel pe
cale inhalatorie sau cutanat), menstruatii neregulate;
- tulburari osteomusculare: atrofie musculura, fracturi, osteoporoza (se recomanda cresterea
aportului de calciu si vitamina D);
CAPITOLUL 3. SUBSTANTE ACTIVE ANTIINFLAMATOARE
3.1 Substante active AINS
ACID ACETILSALICILIC
24
Forma farmaceutică: Comprimate conţinând acid
acetilsalicilic 500mg, comprimate tamponate
conţinând acid acetilsalicilic 500mg şi glucoioolactat de
calciu 150mg; comprimate conţinând acid acetisalicilic 75-
100mg ca antiagregant plachetar.
Acţiune terapeutică: analgezic, antipiretic, antiinflamator şi
antireumatic, antiagregant plachetar, inhibitor al contracţiilor uterine, efectele apar datorită
împiedicării formării prostaglandinelor.
Indicaţii: reumatism poliarticular acut, poliartrită reumatoidă şi alte boli reumatismale: nevralgii,
mialgii, dureri dentare, cefalee, stări febrile(în boli infecţioase, gripă, răceală etc.) profilaxia
trombozelor arteriale la nivelul coronarelor şi vaselor cerebrale, combaterea tulburărilor provocate
de agregarea plachetelor în trombocitemie; dismonoree, profilaxia arsurilor solare.
Mod de administrare: Adulţi: pentru acţiunea anlagezică şi antipiretică un comprimat de 0,5g o dată,
repetând eventual la 6-8 ore ca antiinflamator, în bolile reumaticecronice 3-5g/zi, în cele acute 4-
7g/zi(în 4-6 prize); ca antiagregant plachetar pentru profilaxia trombozelor arteriale, un comprimat
la zi.
Copii: până la 2 ani 0,1-0,2 g/zi; 2-9 ani 0,2-1g/zi; pentru 9 ani 1-1,5g/zi(în 2-3 prize); în bolile
reumatice 60-100mg/kg corp la zi (în 4-6 prize). Comprimatele se desfac în apă şi se iau imediat
după mese; la copii comprimatele se desfac în puţin lapte.
Reacţii adverse: epigastrologii, greaţă, vomă, microhemoragii digestive, uneori anemie, rareori
hematemeza sau melenă; alte hemoragii (prin insuficienţa plachetară) ocazional creşterea
transaminazelor; reacţii alergice diverse: erupţii cutanate, bronhospasm, cefalee, sudoraţie, greaţă,
vomă, stare confuzională(la doze mari); poate prelungi travaliul, întârzia naşterea şi favoriza
hemoragia post partum. Acidul acetilsalicilic tamponat este mai bine suportat digestiv.
Contraindicaţii: alergie la salacilaţi, intoleranţa la salicilaţi sau antiinflamatoriile nesteroidiene,
ulcer gastro-duodenal în evoluţie, boli hemoragice şi risc de hemoragii; prudenţă în boala ulceroasă
neevolutivă, astm bronşic la renali şi în timpul sarcinii(se evită primul trimestru şi ultima lună).
Prudenţă sau se evită dupa caz asocierea cu anticoagulante, cumarinice (risc crescut de hemoragii),
glucocorticoizi, metotrexat, sulfamide antidiabetice, probenecid şi sulfinpirazona,
spironolactona(scade efectul diuretic).
25
FENILBUTAZONA
Substanţă activa: fenilbutazona
Forma farmaceutică: supozitoare conţinând fenilbutazonă 250mg, unguent conţinând fenilbutazonă
4g, camfor 3g, clorofor 2g, mentol 1g, excipienţi până la 100g.
Acţiune terapeutică: AINS, antireumatic cu acţiune intensă, slab analgezic, antipiretic şi antispastic,
creşte eliminarea urinară de acid uric.
Indicaţii: reumatism poliarticulat acut, poliartrită reumatoidă, artroză, discopatii, periartrite,
miozite, accesul de gută, tromboflebite superficiale. Unguentul se foloseste pe tegumente indemne,
de 2-3 ori pe zi, frecţionând zona interesată(mai ales în afecţiunile aparatului locomotor). Înaintea
primei aplicări se testează sensibilitatea bolnavului pe o zonă cutanată restrânsă.
Mod de administrare: Adulti: se recomandă administrarea supozitoarelor de 2 ori pe zi(dimineaţa şi
seara) câte un supozitor. În timpul tratamentului se recomandă regim desodat şi evitarea băuturilor
alcoolice.
Reacţii adverse: fenilbutazona poate produce retenţia apei şi edeme consecutive reţinerii ionului de
sodiu în organism. La nivelul rinichiului poate determina uneori nefrite. Pot apărea fenomene de
intoleranţă cutanată(erupţii urticariene) sau sanguina(leucopenii), agranulocitoză, scăderea
numărului de trombocite, scăderea hemoglobinei. Fenilbutazona poate reactiva ulcere
gastroduodenale.
Contraindicaţii: maladia ulceroasă, insuficienţă circulatorie sau cardiacă, afecţiuni renale,
hepatopatii(hepatită acută cronică, ciroză), hemofilie, maladii însoţite de leucopenii şi
trombocitopenie, spasmofilie, sensibilitate faţă de fenilbutazonă.
Unguentul este contraindicat a se folosi în leziuni cutanate închise, supuraţii. Se recomandă
prudenţă la bolnavii cu nefrită cronică, afecţiuni hepatice şi cardiopatii decompensate
26
PARACETAMOL
Forma farmaceutică: comprimat 500mg
Indicaţii: Durere uşoară şi medie. Febră.
Mod de administrare: Oral: adulţi şi copii peste 12 ani: 500mg la fiecare 6-8 ore(se va respecta un
interval minim de 4 ore între prize). Pe termen lung doza maximă/zi se reduce la 2,5g.
Copii: Între 6 şi 12 ani: 250-500mg la 6-8 ore, copii între 3 şi 6 ani: 125-250 mp la 6-8 ore.
Reacţii adverse: Erupţii cutanate însoţite de urticarie. S-au semnalat cazuri de agranulocitoză,
anemie, dermatită şi trombicitopenie. Utilizarea cronică a unor doze mari de paracetamol poate
duce la o reacţie hepatotoxică sau la o insuficienţă renală gravă. Orice tip de reacţie alergică impune
oprirea administrării paracetamolului.
Contraindicaţii: Hipersibilitate la paracetamol sau la acidul acetisalicilic, risc la bolnavii cu
insuficienţă hepatică, hepatită virală, insuficienţă renală acută, alcoolism.
27
INDOMETACIN
Substanţă activă: indometacin.
Forma farmaceutică: capsule conţinând indometacină 25mg si 50mg, supozitoare indometacină 50
mg.
Acţiune terapeutică: antireumatic, antiinflamator nesteroidian foarte activ, analgezic şi antipiretic.
Indicaţii: Poliartrită reumatică, artrită acută(inclusiv crize de gută); spondiloza anchilozantă,
disfuncţii inflamatorii reumatice ale coloanei vertebrale.
Mod de administrare: Oral, iniţial o capsulă(25mg/2-3 ori/zi, după mese), la nevoie se creşte treptat
până la cel mult 8 capsule pe zi. Dacă apar reacţii adverse minore, dozele se reduc, iar pacientul
trebuie monitorizat. Reacţiile adverse majore impun întreruperea tratamentului.
Reacţii adverse: Relativ frecvent cefalee, ameţeli, anoretie, greaţă, vomă, dureri abdominale, diaree,
ulceraţii ale mucoasei gastro-intestinale; rareori tulburări de vedere, hepatită toxică şi icter, tulburări
de auz-tinitus, rareori surditate, somnolenţă, confuzie mintală, stare depresivă, chiar tulburări
psihotice, convulsii, nefrită periferică, edeme, hipertensiune, hematurie, alopecie, eritem nodos.
Contraindicaţii: Leziuni ulcerative gastro –intestinale, alergie sau intoleranţă la indometacină, alte
antiinflamatorii nesteroidiene, salicilaţi. Se va evita în timpul sarcinii, alăptării şi la copii sub 14
ani; se evită sau prudenţă la bătrâni; prudenţă în insuficienţa renală şi hepatică, insuficienţa
cardiacă, HTA, la bolnavii cu tulburări de coagulare, la psihotici, epileptici, parkinsonieni, în
prezenţa infecţiilor.
28
CELE MAI RECENTE AINS COXIBII
Nu mai este nici un dubiu ca inhibarea selectiva COX 2 determina un efectant iinflamator,
antipiretic si analgezic. Selectivitatea fata de COX 2 ar trebui sa excluda riscul de reactii adverse
digestive. Totusi, reactiile adverse produse coxibi sunt intotdeauna mult mai putin
frecvente si mai putin grave decat reactiile adverse digestive produse de medicamentele care inhiba
si COX 1.
Efectul antipiretic al coxibilor este un argument ca aceste medicamente patrund an creier si
astfel pastreaza efectelenervos-centrale ale tuturor AINS. Exista si alte reactii adverse asociate
AINS care nu pot fi excluse in cazul coxibilor. Acestea sunt la nivel renal, la nivel hepatic sila nivel
cutano-mucos. Faptul ca nu este inhibata COX 1 face ca aceste medicamente sa nu aibaefect
antiagregant plachetar. Mai mult insa relativ recent un studiu clinic de lungadurata a demonstrat ca
un coxib creste frecventa bolilor cardio-vasculare.
Astfel in anul 2002 nu mai era permisa autorizarea nici unui altui coxib fara ca producatorul
sa prezinte studii privind influentarea agregabilitatii plachetare. Chiar daca la inceput s-a pus
problema ca numai unii coxibi ar prezenta astfel de riscuri, situatia pare astazi bine definita: toate
autoritatile responsabile au impus ca pentru toti coxibii sa se precizeze riscurile cardio-vasculare
datorate cresterii agregabilitatii plachetare. Aceste riscuri sunt importante insa numai pentru
tratamentul de lunga durata ci in special la persoanele cu patologie cardio-vasculara preexistenta.
CELECOXIB
Precautii speciale pentru prescrierea si utilizarea de AINS blocante COX-2 vor fi luate in cazul
pacientilor cu afectiuni cardio-vasculare in antecedente.
Farmacocinetica: este bine absorbit digestive (viteza de absorbtie moderata). Este un inhibitor
selectiv la COX2, la doze de 200-300mg/zi. Este bine absorbit pe cale digestivă. Legarea de
proteinele plasmatice este de circa 97%. Activitatea este datorată medicamentului si nu
metaboliților săi. Este metabolizat la nivel hepatic de către CYP2C9, prin hidroxilare, oxidare și o
mică parte prin glucuronidare. Nivelurile celecoxibului pot fi crescute de către inhibitori
(fluconazol, fluvastatin, etc.) deși nu există date care să susțină aceasta. Celecoxib inhibă CYP2D6
și astfel poate afecta concentrațiile serice ale unor antideprimante, antifungice, antipsihotice,
analgezice si β-blocante.
29
Indicatii: Tratamentul simptomatic al bolii artrozice și poliartritei reumatoide. Este utilizat ca
analgezic în dureri de intensitate moderat-severă și în tratamentul simptomatic al dismenoreei
primare.
Celecoxibul este eliminat predominant prin metabolizare. Mai puţin de 1% din doza administrată
este excretată sub formă nemodificată în urină. Variabilitatea individuală în ceea ce priveşte
expunerea la celecoxib este de aproximativ 10 ori.
Între limitele valorilor de doze terapeutice din schema de tratament, farmacocinetica
celecoxibului este independentă de doză şi timp. Legarea de proteinele plasmatice este de
aproximativ 97% la concentraţiile plasmatice terapeutice, medicamentul nefiind legat preferenţial
de eritrocite. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 8-12 ore. Concentraţia
plasmatică la starea de echilibru este atinsă în 5 zile de tratament. Activitatea farmacologică
aparţine medicamentului ca atare. Principalii metaboliţi găsiţi în circulaţie nu acţionează la o
valoare detectabilă la nivelul COX-1 şi COX-2. Celecoxibul este eliminat în cea mai mare parte sub
formă metabolizată.
Farmacotoxicologie: edeme ale memebrelor inferioare, HTA, pirozis, dispepsie, discomfort
epigastric.
30
3.2 Substante active – antireumatice specifice
AURANOFIN
Contine aur 29 %. Biodisponibilitatea aurului dupa administrarea orala este de 15-35 %,
concentratia plasmatica maxima se realizeaza in 1,5-2,5 ore, se fixeaza in proportie mare in
proteinele plasmatice si in eritrocite, timpul de injumatatire biologica este de 17 zile, eliminarea se
face lent dar ceva mai rapid decat dupa preparatele injectabile.
Eficacitatea in poliartrita reumatoida este similara sau ceva mai slaba decat aceea dupa
preparate injectabile, de aceea raspunsul therapeutic este lent iar evolutia modificarilor radiologice
este influentata mai putin.
Auranofinul este bine suportat, iar frecventa efectelor adverse este de circa 15 % obligand la
oprirea medicatiei la mai putin din 10 bolnavi. Reactiile adverse sunt cele asemanatoare
preparatelor de aur, producand frecvent diaree si dureri abdominale.
HIDROXICLOROCHINA
S-a observat că sulfatul de hidroxiclorochină creşte concentraţiile plasmatice de digoxină; la
pacienţii aflaţi în tratament asociat, trebuie monitorizate cu atenţie concentraţiile plasmatice de
digoxină. De asemenea, se poate considera că sulfatul de hidroxiclorochină poate avea interacţiunile
cunoscute pentru clorochină, deşi nu au fost raportate cazuri specifice. Acestea includ: potenţarea
acţiunii sale directe de blocare a joncţiunii neuromusculare, de către antibioticele aminoglicozidice;
31
inhibarea metabolizării sale de către cimetidină, care poate creşte concentraţia plasmatică a
antimalaricului; antagonizarea efectului neostigminei şi piridostigminei; reducerea sintezei de
anticorpi, ca răspuns la imunizarea primară cu vaccin rabic pe celule diploide umane.
Ca şi în cazul clorochinei, antiacidele pot reduce absorbţia sulfatului de hidroxiclorochină,
de aceea se recomandă respectarea unui interval de 4 ore între administrarea de Plaquenil şi
antiacide. Deoarece sulfatul de hidroxiclorochină poate creşte efectele tratamentului hipoglicemiant,
poate fi necesară reducerea dozelor de insulină sau de medicamente antidiabetice orale.
Hidroxiclorochina este un antimalaric din clasa 4-aminochinolinelor, cu acţiune
schizontocidă sanguină rapidă şi cu acţiune gametocidă; totodată este un antireumatic cu acţiune
lentă. Medicamentele antimalarice, cum sunt clorochina şi hidroxiclorochina, au câteva efecte
farmacologice care pot fi implicate în efectul terapeutic din bolile reumatice, dar rolul fiecăruia este
necunoscut. Acestea includ interacţiunea cu grupările sulfhidril, modularea activităţii unor enzime
(inclusiv fosfolipaza, NADH-citocrom-C-reductaza, colinesteraze, proteaze şi hidrolaze), legarea de
ADN, stabilizarea membranelor lizozomale, inhibarea sintezei prostaglandinelor, a funcţiei
chemotactice a polimorfonuclearelor şi a fagocitozei, posibila interferare a producerii de
interleukină-1 de către monocite şi inhibarea eliberării de ion superoxid de către neutrofile.
Hidroxiclorochina are proprietăţi farmacodinamice, farmacocinetice şi metabolizare
asemănătoare clorochinei. Hidroxiclorochina se absoarbe rapid şi aproape complet după
administrare orală. În cadrul unui studiu, după administrarea la subiecţi sănătoşi a unei doze unice
de 400 mg, valoarea medie a concentraţiilor plasmatice maxime ale hidroxiclorochinei s-a situat în
intervalul 53-208 ng/ml, cu o medie de 105 ng/ml.
Valoarea medie a timpului de atingere a
concentraţiei plasmatice maxime a fost de 1,83 ore.
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin
eliminare a fost variabil, în funcţie de intervalul
postadministrare.
32
PENICILAMINA
Este un derivate tioloc.
Se absoarbe rapid din tractul gastrointestinal, se distribuie in toate tesuturile (in special la nivelul
colagenului si al tesuturilor elastic), se elimina mai ales prin fecale si urina. Timpul de injumatatire
biologica este de circa 54 de ore. La bolnavii cu poliarttrita reumatoida provoasa ameliorarea
durerii, starii clinice si a probelor de laborator, efectul fiind maxim dupa 4-6 luni de tratament.
Mecanismul de actiune este inca neclar,
provoaca frecvent efecte adverse, eruptii cutanate,
prurit, stomatite, grata, voma.
Este indicate in forme severe, evolutive, vechi de
poliartrita reumatoida, la care tratamentul cu
alte medicamente (compusi de aur) este ineficace sau
contraindicate.
METOTREXATUL
Metotrexatul este o substanţă citotoxică, folosită în special pentru a distruge celulele din
tumori. Acesta, de asemenea, reduce reacţiile nedorite ale organismului faţă de mecanismul propriu
de apărare (imunosupresor) şi este activ faţă de inflamaţie.
este utilizat în - poliartrită reumatoidă activă (PR) la adulţi, dacă medicul dumneavoastră crede că
trebuie să fiţi tratat cu acest tip de medicament; - forme poliartritice la copii sau adolescenţi (artrite
juvenile idiopatice active severe) când sunt implicate cinci sau mai multe articulaţii şi când
răspunsul la alte medicamente (aşa-numitele medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) a
33
fost insuficient; - psoriazis (scuame roşii, solzoase pe piele), care nu pot fi tratate eficient cu alte
tipuri de terapii (de exemplu terapia cu lumină concomitent sau nu cu medicamente, tratament aşa-
numit cu retinoizi).
Pentru poliartrită reumatoidă: De obicei, veţi lua comprimatele o dată pe săptămână în
aceeaşi zi în fiecare săptămână. În general dozele vor fi între 7,5 şi 20 mg. Totuşi, acestea pot fi
schimbate în funcţie de răspunsul dumneavoastră la tratament. Pentru copii şi adolescenţi cu forme
de artrită juvenilă idiopatică (AJI) medicul va calcula individual doza, în funcţie de suprafaţa
corpului dumneavoastră.
Pentru psoriazis: 5 Pentru psoriazisul sever, doza uzuală de iniţiere este fie o doză unică de
7,5 mg o dată pe săptămână fie 2,5 mg la interval de 12 ore, de 3 ori pe săptămână. Pentru
tratamentul tumorilor: Medicul dumneavoastră va calcula doza necesară în funcţie de suprafaţa
corpului dumneavoastră. Medicul dumneavoastră va decide doza
corectă pentru dumneavoastră şi dacă doriţi mai multe
informaţii trebuie să întrebaţi mdicul dumneavoastră. Dacă sunteţi
vârstnic, este posibil să aveţi nevoie de doze mai mici de metotrexat.
Dacă aveţi probleme cu rinichii medicul dumneavoastră poate
scădea doza în concordanţă cu modul în care funcţionează rinichii
dumneavoastră. Dacă aveţi probleme cu ficatul, în special datorită
consumului de băuturi alcoolice, medicul dumneavoastră va fi foarte atent cu recomandarea de
Metotrexat Ebewe sau nu vi-l va prescrie.
SULFASALAZINA
Face parte din grupul de medicamente denumite aminosalicilaţi, care sunt utilizate pentru a
trata anumite tipuri de inflamaţie. Absorbtie digestive redusa, in colon sub influenta enzimelor
bacteriene se desface in acid 5-aminosalicilic (mesalazina) si sulfapiridina.
34
La bolnavii cu poliartrita reumatoida provoaca ameliorare clinica si hematologica, dupa 1-3
luni de tratament, eficacitatea fiind comparabila cu cea a compusilor de aur si a penicilaminei. Este
mai bine suportata decat alte medicamente cu actiune antireumatica specifica in poliartrita
reumatoida. Produce greata, diminuarea apetituului, reactii adverse sanguine si hepatice.
3.3 Farmacoterapie si Farmacodinamie
Antiinflamatoarele nesteroidiene prezinta urmatoarele actiuni:

-lactiune antiinflamatoare (relative mai redusa fata de antiinflamatoarele steroidiene), variaza ca
intensitate intre diferitele substante
- actiunea analgezica: comparabila cu cea a acidului acetilsalicilic sau a paracetamolului
- actiune antipiretica (nu este utila terapeutic)
- actiune antiagreganta plachetara (prezenta la acidul acetilsalicilic, indometacina, fenilbutazona)
- inhibarea contractiilor uterine
- favorizarea inchiderii canalului arterial la nou-nascut (indometacina)
Mecanism de actiune:
-ddiminuarea sintezei protaglandinelor, prezinta un mecanism extrem de important. AINS clasice
inhiba ambele tipuri de ciclooxogenaza.
- inhibarea COX-2 explica efectul anntiinflamator.
- inhibarea de COX-1 explica o serie de reactii adverse de felul lezarii mucoasei gastrointestinal si
afectarii toxice a rinichiului.
- inhibarea activarii celulelor inflamatorii.
- diminuarea formarii si actiunii moleculelor de adeziune de catre celulele plachetate.
AINS reprezinta medicatia utila in grade variate in tratamentul tuturor afectiunilor
reumatismale (inflamatorii, degenerative, articulare, extraarticulare). S-au dovedit utile, de
asemenea in dureri postoperatorii, dureri neoplazice (metastaze osoase). In afectiuni reumatismale
se foloseste in tratamente de scurta durata, in angine, otite, tromboflebite, unele afectiuni
stomatologice. Sunt de preferat AINS cu riscul cel mai mic pentru tratamentul initial, la dozele cele
35
mai mici. Nu se folosesc asocierii de AINS. Inhibitorii selective ai COX-2 nu se folosesc de rutina
in poliarttrita reumatoida sau artroze, ci se prefer alte AINS.
Principii de utilizare:
- Alegerea AINS in functie de indicatii
- Principalul criteriu de alegere este tolerabilitatea clinica
- Ritmul de administsrare este de obicei o doza mica la inceput (3-7 zile) apoi una mai redusa.
- De evitat calea injectabila
Antireumaticele specific au urmatoarea actiune:

- Atenueaza manifestarile extraarticulare
- Scad viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)
- Amelioreaza prognosticul bolii
- Eficacitatea se evidentiaza lent (dupa cateva zile de tratament)
Antireumaticele specifice sunt medicamente, dupa cum am amintit anterior, cu actiune specifica
in poliartrita reumatotida. Aceste medicamente modificatoare ale bolii in contrast cu AINS care sunt
modificatoare ale simptomelor prezinta diferite caracteristiti cum ar fi faptul ca atunci cand sunt
administrate cronic micsoreaza durerea si reduc inflamatia articulara sau ca atenueaza manifestarile
extraarticulare (nodule reumatoizi).
Studiile clinice controlate au aratat o eficacitate comparabiila pentru compusii de aur.
36
Fig. 5 Biosinteza derivatilor acidului arahidonic si interventia antiinflamatoarelor nesteroidiene si a
glucocorticoizilor
3.4
Farmacotoxicologie
Efectele terapeutice, ca şi majoritatea reacţiilor adverse ale AINS, rezultă din mecanismul
lor principal de acţiune: reducerea sintezei de prostaglandine prin inhibiţia ciclooxigenazelor. Mai
puţin frecvente şi mai puţin cunoscute, efectele hepatotoxice ale AINS au un alt mecanism. Ele
apar, în special, pe un teren susceptibil (prin idiosincrazie) sau sunt rezultatul folosirii unor
supradoze (hepatotoxicitate intrinsecă). În 1982 FDA atrage atenţia asupra potenţialului toxic
hepatic al AINS: hepatotoxicitatea este o caracteristică de clasă a acestor medicamente.
37
Creşterea aminotransferazelor serice este cea mai frecventă reacţie adversă hepatică asociată
consumului de AINS, în timp ce insuficienţa hepatică este un eveniment advers rar întâlnit. Riscul
epidemiologic de apariţie a unei leziuni hepatice clinic manifestă este scăzut: 1-8 cazuri la 100.000
pacienţi utilizatori de AINS/an. O asemenea complicaţie poate avea, însă, potenţial letal şi poate
crea multe confuzii diagnostice. Reacţiile adverse hepatice pot apărea la toate AINS, dar par a fi
mai frecvente la diclofenac şi, mai ales, la sulindac.
Femeile, pacienţii cu vârste > 50 ani, cu boli autoimune, cu medicaţie concomitentă
potenţial hepatotoxică au risc crescut de a dezvolta reacţii adverse hepatice la consumul de AINS.
Ibuprofenul, AINS cu hepatotoxicitate scăzută, de altfel, este raportat ca medicament cu risc crescut
de reacţie adversă hepatică la pacienţii cu hepatită cronică virală C (raportare a unei serii de 3
cazuri). Inhibitorii selectivi de COX-2 au, de asemenea, potenţial hepatotoxic, deşi celecoxibul pare
a fi mai sigur din acest punct de vedere. Hepatotoxicitatea AINS poate apărea în orice moment
după administrarea medicamentului, dar de cele mai multe ori apare la 6-12 săptămâni de la
iniţierea terapiei.
Deoarece reacţiile adverse hepatice severe la AINS sunt rare, necesitatea monitorizării
transaminazelor serice în cursul tratamentului cu AINS nu este clar precizată. Creşteri ale
aminotransferazelor de peste 3 ori valoarea normală, scăderi ale proteinelor serice sau alungiri ale
timpului de protrombină impun întreruperea medicamentului incriminat.
AINS:
-.digestive: disconfort gastric, greturi, voma, diaree, ulcer gastro-intestinal, hemoragie digestive,
perforatie. In functie de reactiile adverse grastrointestinale serioase pe care le pot produce AINS se
pot clasifica:
- Cu cel mai mare risc- fenilbutazona
- Cu risc intermediary- piroxicam, diclofenac
- Cu cel mai mic risc ibuprofen
-alergice: rinite, urticarie, eruptii, edem angioneurotic, astm bronsic
- respiratorii: tuse, febra,
- nervoase: cefalee, ameteli, tinitus, stari confuzionale, tulburari auditive
- hepatotoxice (rare)
- retentive hidrosalina, insuficienta renala acuta reversibila.
Antireumatice specifice:
Tratamentul cronic cu aceste medicamenteeste limitat de dezvoltarea unui grad de tolerant si cu
deosebire de reactii adverse ce necesita control regulat si unoeri oblige la oprirea tratamentului.
38
Majoritatea bolnavilor intrerup aceasta medicatie dupa 1-2 ani. Riscul toxic este comparative mare
pentru aurul injectat si mai mic pentru antimalarice, iar metotrexatul reprezinta cel mai convenabil
raport toxicitate/eficacitate.
Fig. 6 Toxicitatea antiinflamatoarelor
CAPITOLUL 4. TRATAMENT MEDICAMENTOS

ALOPAT SI FITOTERAPIE

39
criterii pentru a prevedea care AINS este mai activ la un anumit bolnav.
Diferenţele între bolnavi sunt mai mari decât cele între substanţe. Are o deosebită
importanţă practică, găsirea în scurt timp a substanţelor active pentru fiecare bolnav. În general sunt
suficiente 1-2 săptămâni de tratament cu o substanţă pentru a observa eficacitatea şi toleranţa. Odată
găsită substanţa optimă pentru un bolnav, eficacitatea se poate menţine cel puţin un an. Când s-a
obţinut controlul inflamaţiei se reduce doza sau se opreşte adminstrarea. Există opinia că pentru
multe inflamaţii articulare medicamentul de primă alegere este aspirina(4 grame la zi sau mai mult),
luând măsuri pentru evitarea intoleranţei gastrice.
Circa 15-30% din bolnavi au efecte adverse la aspirină. La aceştia sunt indicate alte AINS.
AULIN
Substanţă activă: nimesulid.
Forma farmaceutică: comprimate conţinând nimesulid 100mg; granule pentru suspensie orală
conţinând nimesulid 100mg.
Acţiune terapeutică: Acţiune antiinflamatorie, analgezică şi antipiretică.
Indicaţii: tratamentul inflamaţiilor articulare, bolilor reumatice, în procesele inflamatorii ale
ţesuturilor moi, în dureri şi inflamaţii postoperatorii şi posttraumatice.
Pentru scăderea febrei si pentru atenuarea durerilor cauzate de inflamaţia acută a căilor respiratorii
superioare, cavităţii bucale, tracului urogenital şi durerilor menstruale.
Mod de administrare: Pentru copii mai mari de 12 ani şi adulţi 1 comprimat de 2 ori pe zi, maxim
400mg la zi.
Reacţii adverse: Arsuri epigastrice trecătoare. În cazuri izolate pot să apară reacţii alergice
cutanate, cefalee, greaţă sau vărsături.
Contraindicaţii: Sensibilitate cunoscută la nimesulid. Ulcer gastric sau duodenal. Funcţie hepatică
alterată. Alăptare.
40
RUPAN
Substanţă activă:
ibuprofen.
Forma farmaceutică: comprimate filamte 200mg şi 400mg.
Acţiune terapeutica: Antiiflamator, analgezic şi antipiretic cu eficacitate asemănătoare acidului
acetilsalicilic.
Indicaţii: Tratament simptomatic ale afecţiunilor dureroase şi al febrei; tratamentul poliartritei
reumatoide, artritei gutoase şi artritei psoriazice.
Mod de administrare: Adulţi: 400-1800mg la zi divizat în 3-4 prize, maxim 2400mg/zi. Copii: se
recomandă utilizarea concentraţiilor şi formelor farmaceutice adecvate.
Reacţii adverse: Pirozis, anorexie, greaţă, vomă, dispepsie, disconfort abdominal, diaree, ulcer
activ, hemoragii gastro-intestinale, cefalee, confuzie, tinitus, somnolenţă, tulburări psihotice,
urticarie, prorit, prelungirea timpului de sângerare, anemie hemolitică şi aplastică, icter, retenţie
hidrosalină.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la ibuprofen şi alte AINS, ulcer peptic activ, hemoragii gastro-
intestinale, colită ulceroasă, tulburări hepatice sau renale.
41
KETONAL FORTE
Substanţă activă: Ketoprofen.
Forma famaceutică: Comprimate filmate conţinând fiecare 100mg ketoprofen. Forma de prezentare:
cutie cu 20 comprimate filmate.
Acţiune terapeutică: AINS, analgezic, antipiretic.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic ale afecţiunilor reumatice inflamatorii degenerative şi
metabolice; durere postoperatorie, dismonoree, durere osoasă din metastazele tumorale, durere
posttraumatică, artrită reumatoidă, spondiloartrită seronegativă, gută, pseudoguta, artroze,
reumatism extrarticular. Tratamentul local simptomatic al durerilor musculare sau osteoarticulare de
natură traumatică sau reumatice.
Mod de administrare: Adulţi şi copii cu vârsta peste 15 ani. Doza uzuală recomandată este de 100-
200mg ketoprofen/zi.
Reacţii adverse: Reacţii alergice. Pot apărea tulburări digestive cum ar fi greţuri, vomă, diaree;
tulburări ale aparatului excretor; disurie; tulburări ale SNC, astenie, somnolenţă, crize astmatice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la ketoprofen, la alte AINS sau la oricare dintre componentele
produsului. Contraindicat la copii cu vârsta sub 15 ani.
FASTUM GEL
Substanţă activă: Ketoprofen.
42
Forma farmaceutică: gel ketoprofen 2,5% forma de prezentare tub 50g.
Acţiune terapeutică: Antiinflamator nesteroidian analgezic.
Indicaţii:Tratamentul afecţiunilor reumatice inflamatorii, durere post operatorie, durere
postraumatică, artrită reumatoidă, reumatism extraarticular.
Mod de administrare: Gelul se aplică pe piele se 1-2 ori pe zi masând uşor.
Reacţii adverse: Reacţii alergice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la ketoprofen sau la oricare dintre componentele produsului.
KETALGON
Substanţă activă: ketoprofen.
Forma farmaceutică: Capsule eliberate prelungit 200mg.
Acţiune terapeutică: Antiinflamator nesteroidian analgezic.
Indicaţii: Tratamentul afecţiunilor reumatice inflamatorii, durere postoperatorie, durere osoasă din
metastazele tumorale, durere posttraumatică, artrită reumatoidă, spondiloartrită seronegativă,
artroze, reumatism extrarticular.
Mod de administrare: Oral: doza uzuală este de 50-100mg de 3 ori/zi. Doza uzuală pentru preparate
cu eliberare prelungită este de 150mg de 2 ori/zi. Intramuscular 100mg de 1-2 ori/zi, maxim 300mg.
Perfuzie intravenos maxim 300mg/zi. Gelul se aplică pe piele de 1-2 ori/zi, masând uşor. Spray-ul
se pulverizează de 3-4 ori /zi se masează uşor.
Reacţii adverse: Reacţii alergice, crize asmatiforme.
Contraindicaţii: Hipersesibilitate la ketoprofen, la alte AINS sau la oricare dintre componentele
produsului; ulcer peptic activ la copii. Extern – în plăci infectate, eczeme, arsuri.
VOLTAREN
Substanţă activă: diclofenac.
43
Forma farmaceutică: gel, supozitoare, drajeuri, fiole.
Acţiune terapeutică: Antiinflamator nesteroidian, cu efecte antiinflamatorii, analgezice şi
antipiretice intense acţionând ca inhibitor al ciclooxigenazei; este un antireumatic eficace.
Indicaţii: Poliartrita reumatoidă, spondiloartrita anchilopatică, artroze, afecţiuni reumatice
extraarticulare, crize de gută stări inflamatorii dureroase postoperator, postraumatice, după extracţii
dentare etc.
Mod de administrare: Doza iniţială este de 100-150mg, 1 fiolă pe zi la adulţi, în cazuri mai severe
se administrează 2 injecţii separate de un interval de câteva ore, fiecare în câte o fesă. Nu se
recomandă administrarea voltarenului fiole la copii.
Supozitoare: 100-150mg, în terapie de lungă durată, 75-100mg fracţionată în 2-3 prize(la adulţi).
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 150mg.
Copii: Doza zilnică este de 0,5-2mg/kg de corp fracţionată în 2-3 prize în funcţie de severitatea
cazului.
Gelul aplicat local pe piele de 3-4 ori pe zi local şi se masează uşor.
Reacţii adverse: Uneori greaţă, diaree, epigastralgii, sângerări digestive minore, ocazional erupţii
cutanate, edeme periferice, cefalee, ameţeli. Rareori afectarea ficatului cu creşterea transaminazelor,
afectarea rinichiului; foarte rar reacţii anafilactoide care sunt comune pentru toate AINS, tulburări
ale hematopoezei, supozitoarele provoacă uneori iritaţie locală-prurit, senzaţie de arsură, tenesme.
Contraindicaţii: Ulcer gastro-duodenal activ, sângerări gastrointestinale, leucopenie,
trombocitopenie, porfirie, intoleranţă la antiinflamatorii inhibitoare ale ciclooxigenazei; prudenţă în
caz de antecedente ulceroase, la astmatici există riscul apariţiilor reacţiilor anafilactice; la cardiaci şi
hipertensivi, la renali, în insuficienţă hepatică; prudenţă în timpul sarcinii, nu se administrează în
ultimul trimestru şi la termen; prudenţă la copii şi la bătrâni.
Asocierea cu glucorticoizii sau alte AINS creşte riscul sângerărilor digestive şi al ulcerului;
diclofenacul măreşte concentraţia plasmatică al litiului şi digoxinei favorizează reţinerea potasiului
sub influenţa spirono-lactonei, micşorează efectul furosemidului şi al medicaţiei antihipertensive.
44
REFEN RETARD
Substanţă activă: Diclofenac sodic.
Forma farmaceutică: Comprimate filmate eliberate prelungit 1100mg(RETARD); soluţie injectabilă
25mg/ml-Fiolă 3 ml.
Acţiune terapeutică: Are două proprietăţi: este un puternic antireumatic şi antiinflamtor datorită
diclofenacului care este substanţă activă a preparatului. Substanţa activă este eliberată gradat
datorită proprietăţilor farmacocinetice ale Refenului retard, ceea ce permite un efect terapeutic
prelungit, fără perioade cu nivele sub sau supra terapeutice.
Indicaţii: Reumatisme inflamatorii şi degenerative, artroze spondiloartroză, spondilită
anchilopoetică, poliartrită reumatoidă, reumatisme articulare, inflamaţii dureroase postoperatorii sau
posttraumatice, afecţiuni inflamatorii dureroase ginecologice şi tratamentul dismonoreei primare.
Mod de administrare: În afara uno prescripţii medicale speciale, Refen retard este administrat în
doză zilnică de 100-150mg diclofenac sodic/zi; trebuie administrate în timpul mesei sau imediat
dupa masă. Injectabil – profund intramuscular.
Reacţii adverse: Pot apărea reacţii gastro-intestinale, greaţă, vărsături, dureri abdominale anorexice,
creşteri sporadice ale transaminazelor, rar hepatită cu sau fără icter, necroză papilară, insuficienţă
renală acută, hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă, cefalee, ameţeli, somnolenţă, tulburări de
memorie, erupţii cutanate, urticarie, ocazinal poate să apară astm bronşic, şoc anafilactic.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la alte AINS sau la oricare dintre excipienţii produsului.
45
PIROXICAM
Substanţă activă: piroxicam.
Forma farmaceutică: Comprimate conţinând piroxicam 20mg , supozitoare conţinând piroxicam
20mg şi 40mg.
Acţiune terapeutică: AINS, analgezic, antipiteric; este un antireumatic eficace cu efect durabil(este
suficientă o singură doză pe zi);
Indicaţii: Poliartrită reumatoidă, osteoartrită, afecţiuni musculo-scheletice acute, crize de gută.
Mod de administrare: Oral sau rectal, în bolile reumatice obişnuit 1 comprimat sau un supozitor a
20mg zilnic; în afecţiunile musculo-scheletice acute 40mg/zi primele 2 zile apoi 20mg/zi 1-2
săptămâni; în criză de gută 40mg/zi 5-7 zile. Unguentul se aplică local, pe piele, cu masaj uşor de 1-
2 ori/zi.
Reacţii adverse:Uneori iritaţie a mucoasei digestive-stomatită, anorexie, greaţă, neplăcere
epigastrică, dureri abdominale, rareori ulceraţii şi sângerări gastro-intestinale, constipaţie, ameţeli,
cefalee, astenie, somnolenţă sau insomnie, nervozitate, depresie, confuzie, tulburări vizuale, prurit şi
erupţii cutanate etc., supozitoarele pot provoca iritaţie locală.
Contraindicaţii: Ulcer gastro-duodenal activ sau recurent în antecedente, alergie şi piroxicam,
intoleranţă la piroxicam, acid acetilsalicilic şi intoleranţă la alte AINS; insuficienţă hepatică sau
renală severă; prudenţă în perioada sarcinii, nu se administrează în ultimul trimestru şi în perioada
alăptării. Supozitoarele nu trebuie folosite în cazul leziunilor inflamatorii sau sângerărilor
acorectale. Piroxicamul nu se asociază cu acid acetilsalicilic; prudenţă când se administrează în
timpul tratamentului cu anticoagulante cumarinice(creşte riscul de hemoragii) şi cu litiul(măreşte
litemia, risc toxic sporit).
46
CELEBREX
Substanţă activă: celecoxib.
Forma farmaceutică: capsule conţinând 100 şi 200mg celecoxib.
Acţiune terapeutică: Antiinflamator, antipiretic şi analgezic.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al bolii artrozice şi poliartritei reumatoide,
Mod de administrare: Intern: boala artrozică: 200mg de 1-2 ori/zi. Poliartrita reumatoidă: 200-
400mg/zi în 2 prize. La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată tratamentul trebuie iniţiat cu
jumătate din doza recomandată.
Reacţii adverse:
Generale: edem periferic/retenţie hidrosalină.
Gastrointestinale: dureri abdominale, diaree, dispepsie, flatulenţă melenă.
Hepatice: disfuncţie hepatică, hepatită, icter, creşterea TGO şi TGP.
Sistem nervos: ameţeli, insomnie, hipertonie, parastezie, ataxie.
Organe de simţ: tulburări de vedere, alterarea gustului.
Psihiatrice: anxietate, depresie, confuzie .
Respiratorii: faringită, rinită, sinuzită, tuse, dispnee, bronhospasm.
Cutanate: rash, urticarie, alopecie, fotosensibilitate, eritem multiform.
Sanguine: anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie.
Cardiovasculare: HTA, palpitaţii, insuficienţă cardiacă.
Tulburări renale şi urinare: disfuncţie renală, IRA.
Reacţii alergice: şoc anafilactic, angioedem, vasculită, miozită.
Altele: crampe ale membrelor inferioare, tinitus, oboseală, infecţie urinară.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la celecoxib sau la oricare din componentele produsului;
hipersensibilitate la sulfonamide; pacienţii cu astm bronşic; rinită acută polipoză nazală, edem
angioneurotic, urticarie sau alte reacţii alergice, după administrarea de acid acetilsalicilic sau AINS,
ulcer gastroduodenal; insuficienţă hepatică severă; insuficienţă renală;sarcină; alăptarea; femei
aflate la vârsta fertilă, în lipsa unei metode contraceptive eficace.
47
ARCOXIA
Substanţă activă: etoricoxibum
Forma farmaceutică: comprimate conţinând fiecare 60 mg; 90mg; 120mg etoricoxib.
Acţiune terapeutică: antiinflamatorie, analgezică.
Indicaţii: tratamentul simptomatic al bolii artrozice, al poliartritei reumatoide şi al durerii semnelor
inflamaţiei asociate cu artrita gutoasă acută.
Mod de administrare: administrare orală cu sau fără alimente. Boala artrozică: 60mg o dată pe zi.
Poliartrita reumatoidă: 90mg o dată pe zi. Artrita gutoasă acută: 120 mg o dată pe zi în perioada cu
simptomatologie acută.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară nu trebuie adminsitrată o doză mai mare de 60mg o dată
pe zi.
Reacţii adverse: Puţin frecvente: gastroenteriat, infecţii respiratorii superioare, infecţii ale tractului
urinar, creşterea sau scăderea apetitului, creşterea în greutate, anxietate, insomnie,somnolenţă,
depresie, vedere neclară, insuficienţă cardiacă congestivă, înroşirea feţei, HTA, tuse, reflux acid.
Frecvente: astenie, ameţeli, cefalee, dureri abdominale, flatulenţă, diaree, dispepsie, greaţă.
Contraindicaţii: Pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută la etoricoxib sau la oricare dintre
excipienţi. Ulcer sau hemoragie gastrointestinală activă. Disfuncţie hepatică gravă.
Pacienţi care au prezentat semne de astm bronşic, rinită acută, polipi nazali, urticarie în urma
administrării de acid acetilsalicilic sau a altor AINS. Gravide şi femei care alăptează. Copii şi
adolescenţi cu vârsta sub 16 ani. Boala intestinală inflamatorie, insuficienţă cardiacă congestivă
decompensată.
48
Omul a utilizat dintotdeauna plante pentru vindecare și aproape imediat ce a învățat să scrie
el a consemnat descrieri ale proprietăților curative ale acestora în “tratate despre plante”. Primul
tratat despre plante cunoscut a fost scris în urmă cu aproape 5000 de ani în timpul domniei
împaratul chinez Chi’en Nung. Se numea Pen Tsao și conținea descrieri ale utilizărilor medicinale a
peste 300 de plante. Prin 2000 î.Hr., egiptenii antici utilizau plante în medicină, în cosmetică și în
îmbălsămare. Grecii și romanii au perfecționat câteva dintre aceste tehnici și au dezvoltat altele noi
proprii.
S-a aflat despre studiile lor din scrierile lui Hipocrate din secolul al V-lea î.Hr și din carțile
“De Materia Medica” a lui Dioscoride și “Naturalis Historia” de 37 de volume a lui Pliniu cel
Batran (ambele din secolul I dHr). În Europa de vest existau două tradiții de fitoterapie. Una era
superstițioasă deoarece unele plante făceau parte din leacurile populare, crezându-se că seamănau
cu anumite părți ale corpului uman. De exemplu, iarba plămânului are frunze în formă de plămâni și
astfel era folosită pentru tratarea tusei. Aceasta este cunoscută ca “doctrina semnăturilor”. Cealaltă
tradiție naturistă se bazează pe experimente științifice și la început au fost efectuate de călugări în
gradinile mănăstirilor.
Reumatismele sunt afecţiuni localizate la nivelul aparatului locomotor şi la nivelul cordului,
ca urmare a unor leziuni inflamatoare sau degenerative ale ţesuturilor conjunctive. Suferinţele
reumatice sunt predominant articulare (în zonele articulaţiilor) şi mai puţin nearticulare (reumatism
abarticular). Pentru aceste boli, fitoterapia recomandă speciile de plante cu efecte antialergice,
antiinflamatoare, sudorifice, diuretice, depurative şi revulsive local.
În urmă cu 50-100 de ani se foloseau, în bolile reumatice, numai două medicamente:
aspirina (extrasă din scoarţa de salcie) şi colchicina (extrasă din brânduşa de toamnă). În prezent,
fitoterapia recomandă o gamă largă de tratamente din plante, cu efecte în sepcial antiinflamatoare.
În uz intern se recomandă:
- infuzii din flori de soc (1-2 linguriţe la 250 ml apă clocotită) cu efecte în eliminarea toxinelor prin
diureză şi prin sudaţie puternică;
- infuzie din flori de muşeţel (o linguriţă la 250 ml apă clocotită) cu efecte antiseptice, bacteriene,
antiinflamatoare şi anestezice;
- infuzie din flori (de sulfină) şi frunze (de frasin, mesteacăn, salvie, rozmarin, urzică), din care se
beau 2-3 căni pe zi;
- infuzie din frunze de tarhon, care produc o puternică diureză însoţită de eliminarea toxinelor;
- infuzie din herba (de ciuboţica cucului, sovârv, troscot, turiţă mare), fructe (de ienupăr şi fenicul),
muguri (de pin şi viţă-de-vie);
49
- decoct din rădăcini de tătăneasă şi scoarţă de salvie (10 g la 200 ml apă, se fierbe 10 minute, se
infuzează 10-20 minute şi se beau 2-3 căni pe zi) într-o cură pe durată de 2-3 săptămâni;
- decoct din amestec format din flori de soc (diuretic, sudorific), frunze de frasin şi mesteacăn,
herba de coada-calului, teci de fasole, rădăcini de lemn dulce cu acţiuni antiinflamatoare, fructe de
ienupăr - diuretic şi dezinfectant, scoarţă de salcie - analgetic şi febrifug; din amestec se ia o lingură
la 200 ml apă, se fierbe două minute, se infuzează 10-15 minute şi se beau 3 căni pe zi.
Reţeta autorului: mesteacăn, frasin, salcie, ienupăr, urzică vie, coada-calului, coada-şoricelului, tei,
fasole, mentă, soc, păpădie.
Reţete pentru uz extern
- comprese calde cu infuzie de sulfină, coada-calului şi tătăneasă;
- băi generale cu plante, luate separat sau în amestec, folosind frunze de frasin, mentă şi stevie, flori
de fân, fructe de ienupăr şi castan sălbatic, muguri de pin, rădăcini de tătăneasă, scoarţă de salcie şi
făină de muştar negru;
- frecţii cu tincturi din frunze de rozmarin, muguri de plop negru, herba de cimbrişor, fructe de
ienupăr şi ardei roşu, rădăcini de hrean şi tătăneasă;
- frecţii cu ulei de ienupăr, mentă, pin, lavandă, coriandru, rozmarin, petale de trandafir, muşeţel,
sunătoare şi eucalipt, folosite separat sau în amestecuri;
- masaje cu unguent de gălbenele, tătăneasă, lumânărică şi venin de viperă.
Apiterapia recomandă cataplasma din două linguri polen uscat şi mărunţit, amestecat cu 100 ml ulei
vegetal; se fierbe 5-10 minute la foc redus până se obţine o pastă care se întinde pe zona dureroasă
şi se lasă peste noapte.
Scoarța de salcie albă conține derivați ai salicinei, mai ales salicortina și tremulacina.
Scoarța de salcie conține între 4 și 8% salicină. Produsele pe bază de scoarță de salcie au acțiuni
precum acțiunea analgezică, antireumatică, astringentă și antipiretică.
Produsele naturale pe bază de scoarță de salcie se utilizează pentru calmarea durerilor în
afecțiuni reumatice, pentru calmarea iritabilității și a stărilor de nervozitate. Nevralgiile, durerile
musculare sau insomniile pe fond nervos se tratează și ele cu extracte pe bază de scoarță de salcie.
Fiind un antianalgezic și antiinflamator natural, scoarța de salcie poate fi utilizată cu
încredere și în durerile menstruale, durerile de spate sau nevralgiilor. Mai mult decât atât, scoarța de
salcie poate ajuta în vindecarea aterosclerozei, poate reduce riscul de atac de cord sau atac cerebral.
Studiile au demonstrat că scoarța de salcie ajută la ameliorarea durerilor în cazul durerilor
reumatice. Salcia este și un bun remediu împotriva stărilor de anxietate, frică, insomnii și alte
afecțiuni nervoase. Se pare că salcia galbenă (Salix vitellina) este recomandată persoanelor care au
resentimente ascunse, care se compătimesc și învinovățesc pe alții pentru neputințele lor.
50
Administrarea scoarței de salcie se face astfel: ca pulbere de coajă uscată se iau 1-3 mg de 3
ori pe zi; ca ceai, preparat din 2-3 grame de coajă uscată și mărunțită la 150-250 ml de apă fiartă, de
3-4 ori pe zi; extract uscat, standardizat, care conține 20-40 mg de salicină totală.
51
CONCLUZII
Lucrarea de fata este un mic ghid al celor mai importante antiinflamatoare. Se impune o
abordare raţională. Alegerea unui AINS trebuie individualizată la fiecare caz în parte, pentru că nu
există boli ci bolnavi.
Putem obţine un bun efect analgezic, antipiretic, antiinflamator, dar cu riscuri, fie digestive,
în cazul inhibitoarelor neselective de COX, fie cardio-vasculare, în cazul coxibilor pe termen lung.
Se pot evita şi riscurile digestive şi cele cardio-vasculare prin inhibitoare specifice de COX3, dar se
renunţă la efectul antiinflamator. In scop antiagregant plachetar, numai acidul acetilsalicilic merită
practic atenţie.
Bolile reumatice pot determina in timp handicap, incapacitate de munca si / sau dependenta
pacientului de familie, afectand sever calitatea vietii tuturor celor implicati. Tocmai din acest motiv,
prezentarea timpurie la medic este esentiala deoarece diagnosticul precoce si tratamentul corect
determina o evolutie mai lenta sau chiar remisia temporara a bolii reumatice.
Toate AINS care se elibereaza fara prescriptie medicala se pot administra doar ocazional, pe
perioade scurte de timp. Tratamentul cu AINS pe o perioada mai lunga de 10 zile se face numai la
recomandarea medicului. Pentru pacientii care urmeaza un tratament cu antiinflamatoare pe o
perioada lunga de timp este recomandata o monitorizare adecvata, pentru a evita aparitia efectelor
adverse si pentru modificarea tratamentului in cazul in care acest lucru este necesar. Administrarea
unor doze mai mari decat cele prescrise sau asocierea mai multor antiinflamatoare cresc riscul de
aparitie a efectelor adverse.
O mai bună cunoaştere a funcţionării organismului a permis o mai bună abordare
terapeutică şi, în consecinţă, inventarea de noi medicamente. Unul din exemplele edificatoare în
sensul celor mai de sus îl reprezintă medicamentele analgezice antipiretice antiinflamatoare, de la
acidul acetilsalicilic până la coxibi, medicamente cunoscute de asemenea şi sub alte denumiri,
precum şi analgezice neopioide, medicamente de tip aspirină, antiinflamatoare nesteroidiene
(AINS) etc.
In concluzie, medicamentele antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice cuprind un grup
heterogen de compuşi cu structură chimică diferită, dar cu efecte farmacologice şi reacţii adverse
asemănătoare. Cercetările au stabilit că aceste substanţe interferă cu căile biochimice implicate în
biosinteza prostaglandinelor şi a altor substanţe asemănătoare.
52
BIBLIOGRAFIE
D. Oteleanu, V. Stanescu – Prepararea medicamentelor in farmacie, Editura medicala
Bucuresti, 1960
V. Oniscu – Tehnologia fabricarii medicamentelor, Editura Didactica si Pedagogica
Bucuresti,1988
M. Constantinidi; L. Panoiu; Z. Marinescu – Farmacologie, editura Carol Davila – 2005
*** Farmacopeea Romana, editia aX a, Ed. Medicala, Bucuresti 2008,
***Agenda Medicala, Ed.Medicala, Bucuresti 2009,
*** Memomed, Editia aXV a, Ed.Minesan, Bucuresti 2009,
*** MedEx, Ed.MedicArt, Bucuresti 2008
*** www.medicamente.ro
*** www.farmaline.ro
53

Licenta ANTIINFLAMATOARE

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta ANTIINFLAMATOARE

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETĂRII STIINTIFICE

SCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT BUZĂU

COORDONATOR: ANDRONE ANDREEA

ABSOLVENT: TANASE MIOARA COSTANTA

Un ilustru carturar spunea ca geniul uman a dat multiple capodopere ca Odiseea,

CAPITOLUL 3. SUBSTANTE ACTIVE ANTIINFLAMATOARE

CAPITOLUL 4. TRATAMENT MEDICAMENTOS ALOPAT SI FITOTERAPIE

Inflamatia este un proces biologic complex reprezentat de o serie de fenomene de reactie a

Medicamentele antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice cuprind un grup heterogen de

Fig. 2 Boala articulara

In etiologia bolilor reumatice sunt implicati o multitudine factori: genetici, hormonali,

1.5 Efecte ale asocierii antiinflamatoarelor cu alte medicamente

2.2 Clasificarea antiinflamatoarelor

Salicilaţi – acidul acetilsalicilic

Antiinflamatoarele nesteroidiene se pot clasifica în:

a) În funcţie de efectul terapeutic:

d) În funcţie de reacţii adverse gastrointestinale serioase pe care le pot produce:

O noua clasificare a antiinflamatoarelor estre facut in 1999 De T. Warner, clasificare facuta in

Clasa Proprietati Exemple

AINS inhibitori ai COX1 si Aspirina, diclofenac, fenoprofen, flurbiprofen,

AINS inhibitori ai COX2 cu

AINS inhibitori ai COX2 cu

Tabel 1. Clasificarea antiinflamatoarelor

2.3 ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE

AINS au acţiuni antiinflamatorii, analgezice, antipiretice, acţiuni care diferă de la o

2.4 ANTIREUMATICE SPECIFICE

3.3 Farmacoterapie si Farmacodinamie

Antiinflamatoarele nesteroidiene prezinta urmatoarele actiuni:

Antireumaticele specific au urmatoarea actiune:

Fig. 6 Toxicitatea antiinflamatoarelor

CAPITOLUL 4. TRATAMENT MEDICAMENTOS

Antiinflamatoarele nesteroidiene reprezintă medicaţia utilă în grade variate în tratamentul

S-ar putea să vă placă și